Sunteți pe pagina 1din 3

P R O T O P O P I A T U L

“Sfântul Ierarh Martir ANTIM IVIREANUL”

O L T E N I Ţ A
Protopopiatul Episcopia Sloboziei
Olteniţa şi Călăraşilor

Corala ”Sfântul Antim Ivireanul” a Protopopiatului Oltenița a fost înființată în


luna octombrie a anului 2010 cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu,
Episcopul Sloboziei și Călărașilor și la inițiativa preacucernicului preot dr. Necula
Marian, protopop al Protopopiatului Oltenița. Pregătirea artistică a formației a fost
asigurată încă de la început de către domnul Ștefan Voicu, pe atunci (2010),
proaspăt absolvent al secției de Artă Sacră (Muzică) a Facultății de Teologie din
cadrul Universității ”Ovidius”, Constanța. Între timp, tânărul dirijor a finalizat și studiile
de master ale secției de Muzică Religioasă din cadrul Universității Naționale de
Muzică din București (2012) și cele de licență ale Facultății de Teologie Pastorală din
cadrul universității ”Ovidius” Constanța (2013).
Corala oltenițeană a numărat, în cei 3 ani de activitate, între 20 și 30 de
membri, clerici (în marea lor majoritate) și laici deopotrivă. În prezent, numărul
membrilor este de 24.
Activitatea concertistică a formației se centrează în mod special în jurul celor
două mari sărbători creștine: Învierea și Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, dar
și a sărbătorilor și a diverselor ocazii locale... Până în prezent, majoritatea
concertelor susținute de către Corala ”Sfântul Antim Ivireanul” a Protopopiatului
Oltenița au avut loc în Eparhia Sloboziei și Călărașilor: Oltenița, Călărași, Slobozia,
Urziceni, Lehliu. De notat sunt prezența coralei la concursul ”Lăudați pe Domnul”,
etapa eparhială (Slobozia), ediția septembrie 2012, în urma căreia nu a reușit
accederea în etapa următoare, susținerea a două concerte în Stagiunea Corală ”Paul
Constantinescu” la Biserica ”Sfântul Elefterie” din București (2014-2015), susținerea
unui Concert extraordinar la Ambasada Federației Ruse de la București din data de
11 Iunie 2014 și susținerea unui Concert extraordinar la Biserica „Sfinții Împărați
Constantin și Elena” din Predeal în data de 21 Decembrie 2014. Debutul concertistic
al coralei bărbătești a avut loc în data de 16 decembrie 2010 la Biserica ”Sf. Împărați
Constantin și Elena” – Volna din Călărași.
Au fost interpretate la acea dată colinde tradiționale românești, aranjate pentru
cor de autori consacrați, precum Ghe. Dima, T. Brediceanu sau Ghe. Cucu.

În deschiderea concertului din această după amiază vom asculta:

1. Troparul Sfântului Antim Ivireanul - Ștefan Voicu, după glasul VI,


Bahmetiev, solist pr. Fănel Burulean
2. Înnoiește-te, noule Ierusalime - Gavriil Musicescu
3. Aliluia - Paul Constantinescu
4. Tebe Poem - Dmitri Bortniansky
5. Rugăciune - pr. Constantin Drăgușin
6. Deschideți mari ale cerului porți - Christoph Willibald von Gluck
7. Ridica-voi ochii mei - priceasnă, aranj cor bărbătesc Șt. Voicu, solist pr diac
Marius Stoica

În timp, repertoriul coralei a fost îmbogățit permanent, fiind abordate cu


precădere zonele de cânt tradițional românesc (urmând o datorie firească a clerului
de a promova și apăra valorile autohtone în contextul unei societăți secularizate), dar
și piese aparținând altor spații (de la colinde tradiționale occidentale, la monodii
bizantine sau armonizări din zona slavă). Folclorul autohton în aranjamente corale
bărbătești constituie de asemenea o preocupare a grupului muzical oltenițean. Grija
pentru apropierea credincioșilor de Biserică prin muzică s-a materializat în special
prin cele doua proiecte audio realizate în decembrie 2012 (”Hristos se naște, slăviți-
L”) și mai 2014 (”Eu sunt Învierea și Viața”), dedicate celor două sărbători creștine
mai sus menționate. Mai departe, Corala ”Sfântul Antim Ivireanul” își propune nu
numai să păstreze vie interpretarea colindelor, a pieselor pascale sau a folclorului
românesc, ci să își extindă repertoriul prin susținerea unei Sfinte Liturghii complete în
toamna acestui an (2014).

În finalul concertului din această după amiază, vom asculta:

1. Rugaciunea - Ioan Popescu Pasărea (armonizare Anton Uncu)


2. Ca pre Împăratul - Gheorghe Danga

2
3. Otche Naș (Tatăl nostru) - Nikolai Kedrov – fiul
4. Doamne, pe noi miluiește-ne - folclor rusesc, solist, invitat special Alexandru
Constantin
5. S nami bog (Cu noi este Dumnezeu) - P. Chesnokov, solist pr. diac. Mina Stavără

Muzica bisericească interpretată în această după amiază de Corul „Sfântul


Antim Ivireanul” al Protopopiatului Olteniţa și ascultată în această după amiază în
Biserica Sfântul Elefterie, aduce un aer plin de pace şi echilibru. De asemenea
muzica bisericească în general ne ajută şi ne inspiră în clipele de rugăciune
personală sau de familie. De asemenea, se observă într-o multitudine de cazuri că
mulţi dintre credincioşii care participă la cântarea din biserică apreciază că audierea
cât mai deasă a diferitelor melodii ortodoxe acasă le-a prilejuit o îmbunătăţire
considerabilă a posibilităţilor proprii de a cânta bisericeşte, ceea ce îi face să se
simtă mult mai implicaţi în slujirea cultică.
Iată am enumerat doar câteva motive pentru care fiecare dintre noi ar trebui
să adoptăm muzica bisericească ortodoxă (foarte accesibilă în ziua de azi prin
intermediul producţiilor radio – TV ortodoxe), ca mijloc de înduhovnicire a
persoanei umane şi a mediului familial.

S-ar putea să vă placă și