Sunteți pe pagina 1din 8

POEZII DE ZIUA UNIRII - Versuri Poezii 24 IANUARIE

UNIREA de Virgil Carianopol

Cuza ne-a facut Unirea,


A dat neamului prezenta.
Dorobantii ne-au dat vietii
Pentru veci independenta.

Mai-nainte Mihai Voda ,


Ce de nimeni biruit ,
A luptat si intr-o tara
Pe toti fratii ne-a unit .

Noi , copiii Romaniei ,


Stim ce-avem de aparat
Si juram la toti stramosii
Sa pastram ce ne-au lasat.

HORA UNIRII de Virgil Carianopol

Hai , copii , sa ne dam mana


Sa jucam cu toti copiii ,
Sa-ntindem hora unirii ,
Pe pamantul Romaniei !

Vino , frate ardelean ,


Vino, frate moldovean ,
Sa intindem hora mare
Ca in fiecare an !

Faceti roata cat mai mare ,


Mana stransa , pasul foc ,
Sa jucam hora Unirii
Cu tot neamul la un loc !

Andrei Bîrseanu – Steagul nostru

Andrei Bîrseanu
Pe-al nostru steag e scris: „Unire,
Unire-n cuget şi-n simţiri” –
Şi sub măreaţa lui umbrire
Vom înfrunta orice loviri.

Acela-n luptă grea se teme


Ce singur e rătăcitor;
Iar noi uniţi în orice vreme,
Vom fi, vom fi învingători!

Am înarmat a noastră mână


Ca să păzim un scump pământ;
1
Dreptatea e a lui stăpână,
Iar domn e adevărul sfânt.

Și-n cartea veșniciei scrie


Că țări și neamuri vor pieri;
Dar scumpa noastră Românie
Etern, etern va înflori!

George Coşbuc – Cântec

Ţi-ai mânat prin veacuri turmele pe plai,


Din stejarul Romei tu mlădiţă ruptă,
Şi-ţi cântai amarul din caval şi nai.
Dar cumplit tu fost-ai când te-au dus în luptă
Ştefan şi Mihai.

Când ţi-or pune piedici duşmanii să cazi


Spada ta să fie şi de-acum, române
Fulger care-aprinde, vânt ce rupe brazi,
Şi te-ncrede-a pururi că vei fi şi mâne
Tare cum eşti azi!

Sus ridică fruntea, vrednice popor!


Câţi vorbim o limbă şi purtăm un nume,
Toţi s-avem o ţintă şi un singur dor –
Mândru să se nalţe peste toate-n lume
Steagul tricolor!

George Coşbuc – Cântec

Româneşte-aşa a fost:
Să te-nduri, după putere,
Să fii bun cu cel ce-ţi cere
Milă şi-adăpost!

Doine din caval să cânţi


Cum te-nvaţă-n codri vântul;
Când e horă-n sat, pământul
Vesel să-l frămânţi.

Româneşte-aşa a fost:
Nendurat să dai din coate
Când duşmanul vorbă-ţi scoate
Că eşti slab şi prost!

Când vrăjmaşii vin sumeţi


Să ne calce scumpa ţară,
Tu-i izbeşti şi-i dai afară,
Minte să-i înveţi.

Româneşte-aşa a fost –
Ştim şi noi ce se cuvine,
2
Şi-mpărţim şi rău şi bine
Cum e mai cu rost!

George Coşbuc – Graiul neamului

„Fie-a voastră-ntreagă ţară,


Şi de cereţi, vă mai dăm,
Numai daţi-ne voi graiul
Neamului” – Şi se sculară
Să ne vremuiască traiul
Câţi duşmani aveam pe lume!
Graiul ni-l cereau anume,
Să-l lăsăm!

Dar nestrămutaţi strămoşii


Tot cu arma-n mâini au stat:
Au văzut şi munţi de oase,
Şi de sânge râuri roşii,
Dar din ţara lor nu-i scoase
Nici potop şi nici furtună.
Graiul lor de voie bună
Nu l-au dat!

Astăzi stăm şi noi la pândă,


Graiul vechi să-l apărăm;
Dar pe-ascuns duşmanii cată
Să ni-l fure, să ni-l vândă.
Dacă-n vreme tulburată
Nu ne-am dat noi graiul ţării,
Azi, în ziua deşteptării,
Cum să-l dăm?

Repezi trec cu vifor anii,


Ispitind puterea ta,
Neam român! Cu ură mare
Vor căta mereu duşmanii
Graiului român pierzare;
Dar să piară ei cu toţii:
Nu l-am dat, şi nici nepoţii
Nu-l vor da!

George Ţărnea – Alba-Iulia

Întregul desfăcut în trei


Prin vămi vremelnice de soartă
Îl ţine strâns sub tâmpla ei,
La Alba-Iulia, o poartă.

Şi dacă trupul său de lemn


Veşminte-mpărăteşti nu are
3
Păstrează-n carne primul semn
Din prima noastră întrupare.

Uniţi am fost de la-nceput


Sub cerul dintre stâlpii porţii
Care cu grijă ne-a-ncăput
Şi nemuririle şi morţii.

Deci nici intrarea noastră-n drept


Nu ne-am făcut-o din afară
De vreme ce purtăm în piept
Întregul numelui de ţară,

Nici n-am umblat spre alt tărâm


De vreme ce avem lăsate
Încă din vatra de la Râm
Cheile limbii din cetate.

Victor Tulbure – Vatra fericirii

Un vultur se roteşte în tării


Peste Carpaţii mei cu frunţi de piatră…
În lume nu-s mai multe Românii
Ci una doar, şi-aceea ne e vatră!

Sclipesc în soare turle argintii…


Par sondele: un codru de mesteacăn…
În lume nu-s mai multe Românii
Ci una doar, şi-aceea ne e leagăn!

În zori răsună viers de ciocârlii…


De aur e pe câmp nemărginirea…
În lume nu-s mai multe Românii
Ci una doar, şi-n ea ni-i fericirea!

Se-nalţă-un steag cu falduri purpurii…


La noi în august e fierbinte vara…
În lume nu-s mai multe Românii
Ci una doar, şi-aceea ne e ţara!

Mihai Eminescu – Doina

Mihai Eminescu
De la Nistru pân’ la Tisa
Tot Românul plânsu-mi-s-a,
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.
Din Hotin şi pân’ la Mare
Vin Muscalii de-a călare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o aţin;
4
Din Boian la Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii,
Şi străinul te tot paşte
De nu te mai poţi cunoaşte.
Sus la munte, jos pe vale,
Şi-au făcut duşmanii cale,
Din Sătmar până-n Săcele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet Român săracul!
Îndărăt tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se-ndeamnă,
Nici îi este toamna toamnă,
Nici e vară vara lui,
Şi-i străin în ţara lui.
De la Turnu-n Dorohoi
Curg duşmanii în puhoi
Şi s-aşează pe la noi;
Şi cum vin cu drum de fier,
Toate cântecele pier,
Zboară păsările toate
De neagra străinătate;
Numai umbra spinului
La uşa creştinului.
Îşi dezbracă ţara sânul,
Codrul – frate cu Românul -
De secure se tot pleacă
Şi izvoarele îi seacă -
Sărac în ţară săracă!

Cine-au îndrăgit străinii,


Mânca-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia,
Şi neamul nemernicia!

Ştefane Măria Ta,


Tu la Putna nu mai sta,
Las’ Arhimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija Sfinţilor
În sama părinţilor,
Clopotele să le tragă
Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,
Doar s-a-ndura Dumnezeu,
Ca să-ţi mântui neamul tău!
Tu te-nalţă din mormânt,
Să te-aud din corn sunând
Şi Moldova adunând.
De-i suna din corn o dată
Ai s-aduni Moldova toată,
De-i suna de două ori,
Îţi vin codrii-n ajutor,
De-i suna a treia oară
Toţi duşmanii or să piară
5
Din hotară în hotară -
Îndrăgi-i-ar ciorile
Şi spânzurătorile!

Grigore Vieru – Frumoasă-i limba noastră

Grigore Vieru
Pe ramul verde tace
O pasăre măiastră,
Cu drag și cu mirare
Ascultă limba noastră.

De-ar spune și cuvinte


Când cântă la fereastră,
Ea le-ar lua, știu bine,
Din limba sfântă-a noastră.

Ioan Neniţescu – Voinţa neamului

În ţara noastră românească vrem înşine stăpâni să fim


Şi stăpânirea ţării noastre cu nimenea n-o împărţim.

Şi nu vrem, noi românii, fruntea-n veci la nimeni s-o plecăm


Şi din moşie nici o palmă, o unghie n-o să lăsăm.

Nu vrem să închinăm popoare sub mândru sceptru românesc,


Ci să trăim din viaţa noastră şi dreptul nostru strămoşesc.

Nici la răpiri ne zboară dorul, dar vai acelui ce-a-ndrăzni


Ştirbiri moşiei a ne face, el cu viaţa va plăti!

Căci pe moşia cea străbună vrem înşine stăpâni să fim


Şi stăpânirea ei cu nimeni nu cugetăm s-o împărţim!
Grigore Vieru – În limba ta

Grigore Vieru
În aceeaşi limbă
Toată lumea plânge,
În aceeaşi limbă
Râde un pământ.
Ci doar în limba ta
Durerea poţi s-o mângâi,
Iar bucuria
S-o preschimbi în cânt.

În limba ta
Ţi-e dor de mama
Şi vinul e mai vin,
Şi prânzul e mai prânz.
Şi doar în limba ta
6
Poţi râde singur,
Şi doar în limba ta
Te poţi opri din plâns.

Iar când nu poţi


Nici plânge şi nici râde,
Când nu poţi mângâia
Şi nici cânta,
Cu-al tău pământ,
Cu cerul tău în faţă,
Tu taci atunce
Tot în limba ta.

George Chirilă – Eroii

Cititori mari de calendare,


Purtători mereu ai noii
Firi adânci vizionare
Noi ne-am inţeles eroii.

Ei au scris cu viaţa carte,


Slovă fulgerată-n sânge,
Ei au ridicat din moarte
Dorul nostru de-a învinge.

Pierea cântecul pe buze,


Munţii se-ntorceau în piatră,
Ei sub focuri de obuze
Apărau o veche vatră.

Ei vegheară la hotară
Şi de nunţi n-avură timp,
Dar au vrut s-avem o ţară
Sub al primăverii nimb.

Nu la marginea poveştii,
Ci în fierberi de istorii
Şi-n talazuri cu primejdii
S-au cuprins adânc de glorii.

Vulturii răsar din stâncă,


Oltul naşte pui de lei,
Noaptea lor e mai adâncă,
Noi ne luminăm prin ei.

Şi-ascultăm cum grâul creşte


În câmpiile române
Şi trăim într-o nădejde
De-a munci şi de-a rămâne.

Dreptul de-a avea o ţară


Şi de-a-i spune ROMÂNIA…
7
Ei, eroii, ni-l lăsară
Înfrăţindu-se cu glia.

George Coşbuc – Graiul neamului

„Fie-a voastră-ntreagă ţară,


Şi de cereţi, vă mai dăm,
Numai daţi-ne voi graiul
Neamului” – Şi se sculară
Să ne vremuiască traiul
Câţi duşmani aveam pe lume!
Graiul ni-l cereau anume,
Să-l lăsăm!

Dar nestrămutaţi strămoşii


Tot cu arma-n mâini au stat:
Au văzut şi munţi de oase,
Şi de sânge râuri roşii,
Dar din ţara lor nu-i scoase
Nici potop şi nici furtună.
Graiul lor de voie bună
Nu l-au dat!

Astăzi stăm şi noi la pândă,


Graiul vechi să-l apărăm;
Dar pe-ascuns duşmanii cată
Să ni-l fure, să ni-l vândă.
Dacă-n vreme tulburată
Nu ne-am dat noi graiul ţării,
Azi, în ziua deşteptării,
Cum să-l dăm?

Repezi trec cu vifor anii,


Ispitind puterea ta,
Neam român! Cu ură mare
Vor căta mereu duşmanii
Graiului român pierzare;
Dar să piară ei cu toţii:
Nu l-am dat, şi nici nepoţii
Nu-l vor da!