Sunteți pe pagina 1din 13

ACCIDENTĂRILE ÎN JOCUL DE HANDBAL

Prin regulamentul său, jocul de handbal permite contactul corporal între jucători.
Pe măsura dezvoltării acestei discipline sportive, contactul dintre handbalişti a devenit din
ce în ce mai dur. Ca urmare, s-a încercat luarea unor măsuri în ceea ce priveşte
regulamentul pentru a limita violenţele din timpul jocului. Cu toate acestea, încă mai există
situaţii care determină accidentări ale jucătorilor.
După cum vom vedea, în continuare, nu doar contactul violent între jucători stă la baza
accidentărilor survenite în timpul jocurilor sau antrenamentelor.
Începând cu 1982, s-au realizat diverse anchete care ne-au permis să cunoaştem factorii de
risc şi să avem o statistică a accidentărilor survenite.

La nivelul sportului de performanţă ,,legătura dintre localizarea traumatismelor şi


disciplinele sportive relevă următoarele aspecte :
• capul şi faţa mai frecvent traumatizate la patinatori (36%) şi hocheişti (28%);
• membrele superioare la gimnaşti (71%), hocheişti (28%), schiori (27%), atleţi (15%);
• membrele inferioare la fotbalişti (65,7%), atleţi (56,2%), schiori (37%), handbalişti
(21%), hocheişti (11,6%)”1.
Pentru jocul de handbal, ponderea accidentărilor diferă la jocurile echipelor
masculine şi feminine, după cum urmează:
Tabelul 1. Ponderea accidentărilor în jocul de handbal
Localizare accidentare Handbalul de performanţă
Masculin Feminin
La nivelul capului 17,4% 13,2%
Articulaţia pumnului 19,8% 19,6%
Articulaţia genunchiului 23% 31,7%
Articulaţia gleznei 18,6% 22,1%

1
Manole V., (2009), Kinetoterapia afecţiunilor din activitatea sportivă de performanţă,
Edit. Pim, Iaşi, p.10
Fig. 1 Localizarea principalelor accidentări în jocul de handbal
http://www.handbalvolei.ro/accidentarile-cel-mai-mare-inamic/

Scopul acestui studiu a fost de a investiga incidenta si factori de risc pentru


accidente de handbal în jucători de handbal brazilian de elită. Per total, 339 de sportivi din
21 de echipe de handbal care au participat la cele două campionate braziliene principale au
fost urmărite în timpul unui sezon. In total, 312 leziuni au fost raportate de 201 sportivi.
Rata de incidență a prejudiciului în timpul antrenamentului a fost de 3,7 / 1000 h, iar în
timpul meciurilor a fost de 20,3 / 1000 partide. Gleznă (19,4%, n = 46) și a genunchiului
(13,5%, n = 32) au fost regiunile corpului cele mai afectate de leziuni traumatice. Umerii
(44,0%, n = 33) și a genunchiului (26,7%, n = 20) au fost regiunile corpului cele mai
afectate de leziuni de suprasolicitare. leziuni musculare (27,1%, n = 68) a fost traumatizant
tip de prejudiciu cele raportate. Tendinopatia (91,8%, n = 56) a fost suprasolicitarea tip de
prejudiciu cele mai observate. vătămare anterioară (OR: 2,42, 95% CI: 1.51-3.89) și un
meci suplimentar pe săptămână (OR: 1,31, 95% CI: 1.05-1.62) au fost asociate cu un risc
mai mare de rănire utilizare excesivă. atlete (OR: 1.56, 95% CI: 1.08-2.25) și o oră
suplimentară de formare pe săptămână (OR: 1,09, 95% CI: 1.02-1.15) au fost asociate cu
un risc mai mare de leziuni traumatice. Acest studiu a aratat ca sportivii cu leziuni
anterioare au aratat un risc ridicat de a dezvolta un prejudiciu utilizare excesiva.
http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/sms.12636/full, 03.12.2016
Scopul acestui studiu a fost acela de a examina natura, amploarea și gravitatea
leziunilor sportive în jucători tineri de sex feminin în echipa de handbal europene și de a
identifica factorii etiologici implicați în leziunile. Douăzeci și două echipe cu 217 de
jucători, cu vârste cuprinse între 16-18 de ani, au participat la studiu. A fost observată o
incidență foarte ridicată a prejudiciului în timpul jocurilor, cu 40,7 leziuni / 1000 de ore de
joc. Backplayers a avut cea mai mare incidență (54.8 / 1000 ore), care este de cinci ori mai
mare decât orice incidență a prejudiciului înregistrat anterior în jucători în echipa de
handbal europene. Am constatat ca 92,9% din leziuni au fost traumatice și 7,1% au fost de
la o utilizare excesivă. O sută douăzeci și patru dintre cele 211 leziuni au fost leziuni
traumatice ale membrelor inferioare. Dintre acestea 63 (51%) au fost fara contact cu un
adversar. Studiul a confirmat faptul că handbalul european tesm este un sport care are o
rată foarte mare de prejudiciu, în special în ceea ce privește tinerii jucători de sex feminin.
Poziția de câmp și leziunile anterioare sunt factori de risc majori, cu un prejudiciu anterior
fiind cel mai mare factor de risc unic și cu backplayers având un număr semnificativ mai
mare de leziuni decât jucători în alte poziții pe teren.
Injuries in young female players in European team handball
Authors N. Wedderkoppa, M Kaltoft, B. Lundgaard, M. Rosendhal, K. Froberg
• First published: December 1997Full publication history
• DOI: 10.1111/j.1600-0838.1997.tb00164.x
http://onlinelibrary.wiley.com/wol1/doi/10.1111/j.1600-
0838.1997.tb00164.x/abstract 03.12.2016
Datorită situaţiilor mereu schimbătoare şi dinamicii tot mai accentuate a jocului de
handbal actual, posibilităţile de accidentare pot fi datorate:
• contactului cu adversarul;
• contactului cu solul;
• impactului cu mingea sau cu materialele ajutătoare (poarta, panouri publicitare, tribune
etc.

În vederea prevenirii accidentărilor în jocul de handbal trebuie avut în vedere


eliminarea factorilor de risc, care pot fi de natură intrisecă sau extrinsecă. Dintre factorii
de natură intrinsecă putem enumera:
- restabilirea inadecvată după accidentări (de foarte multe ori sportivii sunt forţaţi
să participe la competiţii, sau, alteori, din dorinţă proprie după o perioadă lungă de
aşteptare, participă la pregătire şi întreceri fără a fi recuperaţi în totalitate, ceea ce poate
conduce la o recidivă, mult mai severă a vechii accidentări sau apariţia alteia noi.
Factori de natură extrinsecă:
- echipament necorespunzător specific sportului practicat (aderenţa dată de
elasticitatea încălţămintei, folosirea apărătorilor, genunchiere şi cotiere etc.) şi adaptat
condiţiilor de desfăşurare a competiţiei (în sală sau în aer liber, condiţii de temperatură
sau umiditate;
- întâmplarea (hazardul) poate duce la o serie de accidentări, mare parte dintre ele
datorate neatenţiei în anumite momente ale procesului de instruire sau competiţiei.
- Contactul cu mingea datorat forţei tot mai mari imprimate mingii şi a cărei
viteză poate ajunge chiar şi până la 120-140 km/h, ceea ce poate conduce la accidentări,
în special la jucătorii specializaţi pe postul de portar;
- Contactul direct cu adversarii, sau chiar cu proprii coechipieri, datorat structurii
motrice tot mai dinamice a jocului de handbal actual, a vitezei de deplasare a jucătorilor
şi spaţiilor din ce în ce mai mici rămase libere pe terenul de joc;
- Săriturilor executate în condiţii de (piciorul de bătaie nu are o poziţie anatomică
corectă cu solul la bătaie sau aterizare);

Statistica accidentărilor
O statistică stabilită la nivel internaţional menţionează faptul că practicarea jocului de
handbal predispune la o multitudine de posibilităţi de ccidentare, datorate în special,
structurii motrice tot mai dinamice a jocului de handbal actual.
Incidenţa medie a accidentărilor suferite în jocul de handbal este de 2,7 accidentări/meci
suferite de jucătorii de sex masculin şi de 1,5 accidentări/meci suferite de jucătoarele de
handbal, frecvenţa cea mai mare având-o contuziile.
,,Localizarea accidentelorcunoscute de-a lungul timpului este următoarea:
• mâini şi degete – 14%;
• gleznă– 10%;
• genunchi – 7%;
• cot – 5%.
Restul de 64% dintre localizări sunt cotate ca diverse, deoarece mai mult de jumătate dintre
acestea sunt contuzii cu localizare muscularăsau tendinoasă.
Din punctul de vedere al gravităţii acestora, cifrele către care converg, au următoarele
valori:
•48% sunt contuzii, legate în mare parte de faptul căhandbalul este un sport de ontact;
•36% entorse;
•8% luxaţii şi fracturi;
•8% rupturi musculare sau tendinoase şi plăgi” 2.
Beach-handball
Cu ocazia Campionatului european de beach-handball, desfăşurat în 2007 în Italia, s-a
fectuat un studiu pe 96 jucători practicanţi ai acestei discipline.
Aceştia au avut de răspuns la un chestionar referitor la ultimii doi ani de activitate.
Rezultatele acestui studiu au fost următoarele:
• 15,5% dintre jucători au suferit accidentări serioase, 71% dintre acestea fiind uferite e
către portari şi interi;
• majoritatea accidentărilor (85,7%) au fost închise, dintre care 57% la nivel igamentar şi
42,8% la nivelul trunchiului (contuzii); principalul motiv al acestor accidentări (71,4%)
este contactul violent cu adversarul;
•cel mai mare număr de accidentări (57,1%) s-a înregistrat în timpul competiţiilor, intre
care 71,4% atunci când jucătorul se afla în atac.
În ceea ce priveşte gravitatea accidentărilor, cifrele următoarele sunt relevante:
•92,8% dintre juctori nu au recidivat în accidentări;
•57,1% au urmat un tratament bazat pe fizioterapie şi medicamente;
•41,9% au necesitat internare cel puţin o zi, iar 27% au avut complicaţii precum dureri sau
dificultăţi la mers.
Tabelul 1. Gravitatea accidentărilor la Beach-handbal (după Hantău C., 2011)
Formă Durata întreruperii Procentaj

2
Hantău C., Accidentările în jocul de handbal, Revista Marathon, vol. III, nr.2/2011,
http://www.marathon.ase.ro/pdf/vol3/2/Hantau.pdf, accesat 02.12.2016
Severe Mai mult de 4 săptămâni 14,2%
Serioase 2 - 4 săptămâni 65,4%
Moderate 1 - 2 săptîmâni 6,2%
Uşoare Sub o săptămână 14,2%

Sporturile în care este permis contactul au o probabilitate mai mare de producere a


ccidentărilor decât sporturile în care nu existăcontact între adversari.
Atât handbalul, cât şi beach-handball-ul conţin mişcri stresante pentru sistemele osos
şi muscular, iar contactul frecvent şi intens cu adversarul determinăaccidentări erioase. În
concluzie, atât în handbal, cât şi în beach-handball apariţia accidentărilor este inevitabilă
. Pentru a diminua numărul de accidentări trebuie cunoscuţi factorii de risc privind pariţia
acestora, precum şi metode pentru prevenirea accidentărilor.
Factorii de risc
Riscul traumatic, ca noţiune, depinde de intensitatea la care este practicat jocul de andbal
(numărul de ore săptămânal) şi de numărul de ani de practică.
Diversele anchete au scos în evidenţădoi factori esenţiali de risc traumatic:
angajamentul fizic şi
nivelul de atenţie.
Angajamentul fizic, mai mult sau mai puţin violent, este în funcţie de: 
• sex – la fete apar de douăori mai puţine accidentăi;
• nivelul la care se joacă– de trei ori mai puţine accidentări în prima ligădecât în liga a
doua, datoritănumărului diferit de ore de antrenament;
• postul ocupat (tabelul 2) – extremele au un risc traumatic dublu faţă de ceilalţi jucători.

Tabelul 2. Accidentări pe posturi (în paranteză sunt trecute accidentările grave) după
Hantău C., 2011
Postul de joc Jucători accidentaţi Jocuri urmărite Rata de risc
Extremă dreapta 20 (5) 464 4,1
Extremă stânga 23 (9) 461 4,7
Centru 10 (2) 474 2,1
Inter dreapta 13 (3) 471 2,7
Inter stânga 14 (9) 470 2,9
Pivot 14 (3) 470 2,9
Portar 10(3) 474 2,1
Nivelul de atenţie
Ora de desfăşurare a jocurilor şi a antrenamentelor. Pe intervalul orar 19- 20 sunt de trei
ori mai multe accidentări decât pe alte intervale orare. În acest interval de timp se
anifestăcel mai pregnant sindromul de hipoglicemie.
Numărul de rezerve
. S-a observat căexistăo relaţie directăîntre numărul de rezerve şi numărul de accidentări.
Astfel, numărul de accidentări creşte direct proporţional cu numărul de rezerve.
Important nu este ca numărul de rezerve săfie mare, ci acei jucători care intrăîn teren
săfie pregătiţi săia parte la competiţie.
Absenţa contactului fizic
. Absenţa unui adversar sau a unui coechipier în apropiere determinăo scădere aivelului
de atenţie. Aproximativ 60% dintre entorsele de genunchi apar în absenţa contactului
fizic, iar jumătate dintre accidentările grave se petrec în absenţa ontactului izic cu un
adversar sau cu un coechipier.
Modalităţi de prevenire a accidentărilor
Din punct de vedere medical este destul de ificil de prevenit diferitele accidentări,
în schimb, antrenorii trebuie săfie foarte atenţi la doi factori care sunt la îndemâna lor:
ameliorarea calităţilor tehnice ale jucătorilor şi supravegherea nivelului de atenţie al
acestora.
Ameliorarea calităţilor tehnice ale jucătorilor Studiile fiziologice au arătat clar căjucătorii
care au un potenţial tehnic crescut au un consum energetic redus la aceeaşi mişcare faţăde
jucătorii rudimentari din punct de vedere tehnic. Ameliorarea calit
ăţilor tehnice determinăevitarea epuizării premature a rezervelor energetice consecinţa
imediatăfiind scăderea nivelului de atenţie. Un jucător, „bun tehnician”, are un risc
traumatic de trei ori mai scăzut decât un jucător cu o tehnicitate redusă
Supravegherea nivelului de atenţie al jucătorilor În primul rând trebuie clarificat
conceptul de nivel de atenţie. Atenţia normalăeste datăde nivelul ridicat deeficacitate
fiziologicăa organismului, care îl face pe juctor săfie informat de ceea ce se petrece
în interiorul sau exteriorul său şi sărăspundă, în consecinţă, prin adaptare la toate
circumstanţele. Consecinţa imediatăa nivelului de atenţie redus este răspunsul inadecvat
al organismului la stimuli. Stimulii care pot influenţa nivelul de atenţie sunt de
douăfeluri: periferici (exteriori) şi senzitivo-senzoriali (interni).
a.Stimulii externi sunt legaţi esenţial de traumatisme:
• stimuli proveniţi de la nivel proprioceptiv, care informează asupra stării de tensiune
musculară, traumatismul tipic fiind contractura;
• stimuli de la nivelul receptorilor intraarticulari, care informează asupra poziţiei pieselor
articulare, traumatismele tipice fiind entorsele;
• stimuli de la nivelul receptorilor exteroceptivi, care informează asupra desfăşurării unei
mişcări (o aruncare contrată surprinzător din spate);
• stimuli de la nivelul receptorilor care transmit informaţii despre dureri de tipul:
contuzii, întinderi sau chiar dureri de cap.
b. Stimulii interni sunt dependenţi de hormoni sau de substanţe hormonale,
adrenalina fiind una dintre cele mai importante. Nu factorii care intervin sunt
importanţi, ci cumularea efectelor acestora, ceea ce duce la scăderea nivelului de atenţie,
conducând automat la creşterea riscului traumatic. Aceste perturbări nu sunt percepute
foarte clar de către sportivi, deoarece se manifestăîntr-o formămai subtilă.
• capacitatea de refacere este capitală, din moment ce antrenamentul este obligatoriu –
evitatrea hipoxiei, acordarea unei atenţăţii somnului, alimentaţiei, evitarea abuzului de
excitante (cafea, ceai, ţigări, alcool etc.);
• grijile vieţii cotidiene au o influenţămare asupra nivelului de atenţie (situaţia şcolar,
profesionalăsau familială);
Înainte de toate trebuie ştiut că organismul este permanent într-o stare de echilibru
instabil. Prevenirea îi permite acestuia să răspundă eficient la toate aceste ameninţări. În
practică, eficacitatea prevenirii este datăde lucruri foarte simple: alimentaţie echilibrată,
somn de calitate, activitate fizică regulată, deci o viaţă extrasportivăîn conformitate cu
rigorile jocului. Tot la capitolul prevenirii intră şi starea sportivului: condiţia fizică
trebuie raportată la nivelul de practică; integritatea corporală (un jucător nu trebuie să
evolueze cu accidentări nevindecate) şi integritate psihică (concentrare şi motivare).
Un alt aspect care trebuie luat în calcul este starea materialului: încălţări adaptate
la sport şi în stare bună, suprafaţa de joc să fie adecvată (un bun raport între elasticitate,
capacitatea de amortizare şi cea de alunecare).
Noţiunea de „Core Stability” şi aplicabilitatea ei în handbal
Expresia Core Stability (miez stabil) este cunoscutăîn rândul kinetoterapeuţilor ş
i a preparatorilor fizici, definiţia ei depinzând de domeniul în care este luată
în discuţie.
Din punct de vedere biomecanic expresia miez stabil reprezintăun complex osteo-
ligamentos ce existăsub un prag de potenţial care creeazăo stabilitate
osteo-articulară. Din punctul de vedere al unui kinetoterapeut aceastăexpresie
reprezintăun anumit grad de rezistenţăsau forţăîntâlnit în anumite grupe musculare.
Definiţia acceptatăde literatura de specialitate descrie Core Stability ca fiind o
integrare funcţionalăpasivăa sistemului osos, activă a sistemului muscular şi neutră a
controlului neural.
Scopul antrenamentului bazat pe conceptul Core Stability este de a recruta
cu eficienţă musculatura diferitelor segmente ale corpului pentru ca, apoi, subiecţii să
poată învăţa cu uşurinţă să controleze poziţia diverselor segmente corporale în timpul
activităţii dinamice. Acest tip de antrenament se poate aplica atât pentru prevenirea
accidentărilor, cât şi pentru recuperarea dupăaccidentări la nivelul articulaţiilor gleznei,
genunchiului, umărului, cotului şi la nivel lombo-sacral.
Antrenamentul se bazează pe mişcări realizate pe suprafeţe instabile gen swiss
ball sau balance fitt.

HANDBAL ADAPTAT

La nivel mondialcopiii si tinerii cu nevoi speciale sunt inclusi in programe de reinsertie


sociala ale caror obiective pot fi realizate si prin intermediul activitatilor sportive, inclusiv
prin practicarea jocului de handbal.
Sportul adaptat constituie o ramura a sportului care utilizeaza structuri motrice, reguli
specific, conditii materiale si organizatorice modificate si adecvate cerintelor proprii
diferitelor tipuri de deficiente. (Dragnea& Mate-Teodorescu, 2002).
Pentru jocul de handbal, sunt anumite tipuri de deficienţe care nu permit practicarea în
mod compensatoriu sau competitiv, dar şi multe altele care permit practicarea cu succes,
chiar în programul Jocurilor Paralimpice.
Obiectivele acestuia sunt :
· maximizarea potentialului biometric existent;
· facilitarea exprimarii subiectilor deficienti conform propriilor abilitati si capacitati;
· realizarea unor efecte terapeutice, sanogenetice (terapie corectiva, recreationala,
sport-terapie, programe de sanatate);
· adaptarea activitatii sport
adaptarea activitatii sportive in scop recreativ (timp liber);
· realizarea unei noi imagini despre grup sau propria persoana, a unei valorizari
superioare a competentelor existente.
Organizarea sportului adaptat este diferentiata in literatura de specialitate, dupa cum
urmeaza (Dragnea& Mate-Teodorescu, 2002). :
1. Activitati sportive care nu se deosebesc ca structura, reguli, conditii organizatorice
si material- de ramurile si probele sportive cunoscute;
2. Activitati sportive care pastreaza structura si regulile obisnuite, dar beneficiaza de
conditii materiale care compenseaza intr-o anumita masura deficienta
competitorului (un nevazator care participa intr-o competitie de popice beneficiaza
de o delimitare proeminenta a culoarului de lansare a bilei);
3. Activitati sportive la care participa atat competitori cu deficiente, cat si
competitori normali, subiectii deficienti avand unele facilitati regulamentare
(subiectii participanti la competitiile de tenis au dreptul sa returneze mingea dupa
doua caderi succesive ale acesteia);
4. Activitati sportive la care participa competitori cu si fara deficiente; toti se supun
unei versiuni modificate a probei sau ramurii sportive respective (competitorii de
orice tip participa in carucioare cu rotile la orice joc de baschet);
5. Activitati sportive de tipul Special Olympics la care participa exclusiv subiectii cu
deficiente de acelasi tip si grad.
Pe plan international, sportul adaptat este organizat si condus de urmatoarele foruri
superioare :
-International Olympic Committee (IPC)
- International Association for Sport for Intelectual Dizabled (INAS-FID)
-Intenational Stoke Mandeville Weelchair Sport Federation (ISMWSF)
- International Sport Federation for Dizabled (I.S.O.D.)
-Cerebral Palsy International Sports and Recreation (CP-ISRA)
- International Wheelchair Basketball Federation (I.W.B.F.)
- International Wheelchair Tennis Federation (I.W.T.F.)
-International Blind Sports Association (I.B.S.A.)
In Romania, institutiile care se ocupa cu organizarea sportului adaptat sunt :
· Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului
· Federatia Romana Sportul pentru Persoanele cu Handicap
· Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap
· Asociatiile si cluburile sportive pentru persoane cu handicapuri diferite
· Fundatiile specializate (Special Olympics)
In sportul adaptat, in functie de obiectivele care se doresc a fi indeplinite, se utilizeaza
diferite tipuri de programe: de recuperare, care cuprind exercitii si activitati specifice
de corectare a deficientelor corporale si de alta natura; programe adaptate, care cuprind
activitati motrice care maximizeaza potentialul existent siprogramele de dezvoltare, in
cadrul carora activitatile individualizate bazate pe nevoile specifice urmaresc
imbunatatirea capacitatii de miscare, a fitness-ului si integrarea socio-emotionala.
Masuri de recuperare
• incurajarea independentei, cresterea autonomiei personale (trebuie invatati sa se
imbrace, sa manance, sa se orienteze, sa mearga singuri).
• sprijin, incurajare si apreciere pozitiva in realizarea sarcinilor scolare, fara a crea
dependenta.
• diferentierea si accesibilizarea sarcinilor in functie de problemele asociate pe care
le prezinta: de auz, motorii,de vorbire,s.a.
• invatati-i sa lucreze independent, ajutati-i doar cand este nevoie.
• asigurati-va ca au inteles cerintele; invatati-i sa redea cu propriile cuvinte ceea ce
i se cere.
• asigurati-va ca sarcinile de invatare sunt clare si accesibile pentru elevii cu down,
dar apropiate de cele ale colegilor de clasa.
• vorbiti direct si la obiect cu elevul si sustineti comunicarea cu expresivitatea fetei,
imagini si materiale concrete.
• folositi invatarea afectiva; elevul va recepta si memora mai usor ceea ce ii
produce placere, satisfactie.
• utilizati tehnici ajutatoare pentru a-i dezvolta capacitatile de invatare si a-i usura
comunicarea: materiale vizuale, tactile si chiar cu valente artistice: muzica,
pictura, dans.
• evaluati periodic progresele si sprijiniti-va pe achizitiile solide.
• incurajati sprijinul si cooperarea din partea colegilor.
• asigurati-va ca in activitatea de echipa are modele pozitive si roluri potrivite.