Prescripția dreptului de a stabili creanțe fiscale

Cuprins

1. Introducere
2. Definiție și clasificare creanțe fiscale
Creanța fiscală - dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general
consolidat, reprezentând creanța fiscală principală și creanța fiscală accesorie;
Definirea creanței: Dreptul creditorului asupra unei sume de bani sau
echivalentul acesteia ce i se datorează de către un debitor- dex
creanta fiscala principala - dreptul la perceperea impozitelor, taxelor si contributiilor
sociale, precum si dreptul contribuabilului la restituirea sumelor platite fara a fi datorate si la
rambursarea sumelor cuvenite, in situatiile si conditiile prevazute de lege;
creanta fiscala accesorie - dreptul la perceperea dobanzilor, penalitatilor sau majorarilor
aferente unor creante fiscale principale, precum si dreptul contribuabilului de a primi dobanzi,
in conditiile legii;
prescripţie - cauză de înlăturare a răspunderii penale sau a executării pedepsei,
ca urmare a trecerii unei durate de timp prevăzute de lege. ~ răspunderii penale -
prescripţie ale cărei efecte constau în stingerea obligaţiei infractorului de a
suporta consecinţele penale ale faptei săvârşite şi totodată în stingerea dreptului
corelativ al statului de a aplica făptuitorului sancţiunile de drept penal prevăzute
de lege pentru fapta sa. Prescripţia nu înlătură răspunderea penală în cazul
infracţiunilor contra păcii şi omenirii (art. 121 C. pen.). ~ executării pedepsei -
prescripţie ale cărei efecte constau în stingerea obligaţiei condamnatului de a
suporta executarea pedepsei principale ce i s-a aplicat pentru infracţiunea
săvârşită şi totodată stingerea dreptului corelativ al statului de a lua măsuri
pentru executarea acestei pedepse. ~ specială - prescripţie a răspunderii penale
care are loc indiferent de numărul întreruperilor cursului său, dacă termenul de
prescripţie este depăşit cu încă jumătate (art. 124 C. pen.).

Detalii: https://legeaz.net/dictionar-juridic/prescriptie

Creanțele fiscale reprezintă drepturile patrimoniale ce rezultă din

raporturile de drept material fiscal constând în:

- creanțe fiscale principale: provenite din obligația de plată a impozitelor, taxelor,

amenzilor, contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului
general consolidat, dreptul la rambursarea T.V.A., dreptul la restituirea
impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale
bugetului general consolidat.

- creanțe fiscale accesorii: provenite din perceperea dobânzilor si penalităților de

întârziere.

Din punct de vedere al entităților impozitul pe profit reprezintă o datorie, iar din
punctul de vedere al statului o creanță.
 Definirea termenului de prescripție
Exemplu practic (cod civil)
Societatea A are datorii si creante ...către furnizori, clienți și BCS

Nota: de vazut legea noua privind plata contr. soc.

Verificare anaf recuperari
OG 6/2019 !!!
„Art. 2.523. Regula generală

Prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după
împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui”.

În numeroase cazuri, între „data când se naşte dreptul la acţiune” şi „data când titularul
dreptului la acţiune a cunoscut naşterea lui” este o diferenţă însemnată, care, uneori, schimă
radical, „începutul prescripţiei”, „perioada de prescripţie” şi „sfârşitul prescripţiei”.

„Perioada de prescripţie” nu trebuie confundată cu „termenul de prescripţie”

„Perioada de prescripţie” stabileşte precis, pentru fiecare caz în parte, intervalul de timp (de la
data de … şi până la data de …) pe care se aplică „termenul de prescripţie” (de 30 de zile, în cazul
contestaţiei fiscale).

„Termenul de prescripţie”, de 30 de zile, are „perioade de aplicare” foarte diferite de la un

contribuabil la altul, în funcţie de „data de la care contribuabilul a luat la cunoştinţă despre obligaţiile
fiscale care i-au fost stabilite”, adică în funcţie de „data de la care începe prescripţia”.
Exemplul nr. 1.

Contribuabilului „A” i s-a comunicat (prin scrisoare cu confirmare de primire, semnată efectiv de
acesta pentru primire), la data de 1 martie 2013, că i s-a stabilit o diferenţă de impozit pe salarii de
1.000 de lei.

În cazul contribuabilul „A”, data de 1 martie 2013 reprezintă:

a) data de la care acesta a luat la cunoştinţă despre obligaţiile fiscale care i-au fost stabilite;
b) data de început a prescripţiei (de 30 de zile);
c) data de la care contribuabilul are dreptul de a depune contestaţie.

În acest caz, „perioada de prescripţie” este de 30 de zile şi este cuprinsă între 1 şi 30 martie
2013.

Pentru contribuabilul „A”:

1) „termenul de prescripţie” este de 30 de zile;

2) „începutul prescripţiei” este 1 martie 2013;
3) „perioada de prescripţie” este cuprinsă între 1 şi 30 martie 2013;
4) „sfârşitul prescripţiei” este data de 30 martie 2013.

După data de 30 martie 2013 acest contribuabil nu mai are dreptul legal să depusă contestaţie şi nici
să acţioneze în justiţie.
Exemplul nr. 2.

Contribuabilului „B” i s-a comunicat (prin scrisoare cu confirmare de primire, semnată efectiv de
acesta pentru primire), la data de 15 martie 2013, că i s-a stabilit o diferenţă de impozit pe salarii de
2.000 de lei.

În cazul în care acest contribuabil constată că, din eroare, că i s-a stabilit această diferenţă de
impozit pe salarii, de 2.000 de lei, eroare care este adevărată, recunoscută şi de organul fiscal, dacă
depune contestaţia după data de 14 aprilie 2013, aceasta va fi respinsă, atât de organul fiscal, cât
şi în justiţie, pe motiv de „prescripţie”, adică pe motiv că „s-a depăşit termenul legal de 30 de zile
până la care avea dreptul legal să ceară acest drept” (să conteste).

În cazul contribuabilul „B”, data de 15 martie 2013 reprezintă:

a) data de la care acesta a luat la cunoştinţă despre obligaţiile fiscale care i-au fost stabilite;
b) data de început a prescripţiei (de 30 de zile);
c) data de la care contribuabilul are dreptul de a depune contestaţie.

În cazul contribuabilului „B”, „perioada de prescripţie” este tot perioada de 30 de zile, dar aceasta
este cuprinsă între 15 martie şi 14 aprilie 2013.

Pentru contribuabilul „B”:

1) „termenul de prescripţie” este de 30 de zile;

2) „începutul prescripţiei” este 15 martie 2013;
3) „perioada de prescripţie” este cuprinsă între 15 martie şi 14 aprilie 2013;
4) „sfârşitul prescripţiei” este data de 14 aprilie 2013.

După data de 14 aprilie 2013, chiar dacă un contribuabil (1) a cerut un drept al său printr-o
contestaţie, şi (2) acest drept este real, (3) cererea respectivă va fi respinsă, atât de organul fiscal,
cât şi în justiţie, pe motiv de „prescripţie”, adică pe motiv că „s-a depăşit termenul legal de 30 de zile
până la care avea dreptul legal să ceară acest drept” (să conteste).

***

Principii fundamentale:

Creanţele nu se recuperează ulterior expirării termenului de prescripţie.

Obligaţiile bugetare pentru care termenul de prescripţie a expirat sunt considerate stinse.

***

3) Perioada de prescripţie în materie fiscală poate fi… la infinit

Atât în prevederile pct. 95.1 al H.G. nr. 1278/2002, cât şi în principalele reglementări ale Uniunii
Europene cu privire la prescripţie, redate în bibliografie, începutul prescripţiei este formulat şi
reglementat atât de clar, de precis şi la modul imperativ încât nu lasă loc decât la o singură
interpretare.
În schimb, în „Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală”
reglementarea începutului şi sfârşitului prescripţiei este formulat astfel încât lasă loc la interpretări
(din partea unor organe fiscale „competente”) dintre cele mai hazardate, unele cu adevărat
teribiliste, care conduc la o perioadă de prescripţie … la infinit.

Concret, prin art. 91 şi art. 23 din Codul de procedură fiscală se prevede:

„Art. 91. Obiectul, termenul şi momentul de la care începe să curgă termenul de

prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiilor fiscale

(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5

ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel.

(2) Termenul de prescripţie a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la

data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală potrivit
art. 23, dacă legea nu dispune altfel[…].”

„Art. 23. Naşterea creanţelor şi obligaţiilor fiscale

(1) Dacă legea nu prevede altfel, dreptul de creanţă fiscală şi obligaţia fiscală corelativă
se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le
generează.

(2) Potrivit alin. (1) se naşte dreptul organului fiscal de a stabili şi a determina obligaţia
fiscală datorată.”

Acestea sunt singurele prevederi din legislaţia fiscală prin care se reglementează momentul de la
care începe să curgă termenul de prescripţie, de 5 ani, a dreptului de stabilire a obligaţiilor fiscale.

Întrebare: (spre exemplu) pentru impozitul pe salariul obţinut de un contribuabil în anul 2003: (1)
care este începutul şi (2) care este sfârşitul perioadei de prescripţie în baza acestor prevederi
legale?

Milioanele de contribuabili (şi nu numai ei), persoane fizice şi juridice, din ţara noastră pot da diferite
răspunsuri, dar este greu de crezut că va fi vreunul care să spună că „perioada de prescripţie,
pentru debitul aferent anului 2003, începe la 1 ianuarie 2005 şi se sfârşeşte la 1 ianuarie
2010”.

În „Decizia 1/13.01.2010 privind soluţionarea contestaţiei formulată de G. N. împotriva Deciziei de

impunere anuală pentru persoanele fizice române nr. 16301051315098/25.03.2009”, emisă de
juriştii din Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, se menţionează:
„De asemenea, din interpretarea dispoziţiilor legale mai sus citate [1] rezultă că
termenul de prescripţie pentru debitul aferent anului 2003 începe să curgă de la data de
1 ianuarie a anului următor (respectiv 01.01.2005) celui în care s-a născut creanţa
fiscală (respectiv 15.04.2005), astfel că perioada de prescripţie pentru debitul
aferent anului 2003 este 01 ianuarie 2005 – 01.ianuarie 2010 şi în cadrul acestui
termen organele fiscale au emis în mod legal Deciziei de impunere anuală nr.
16301051315098/25.03.2009 pentru persoanele fizice române cu domiciliul în România
pe anul 2003”.

În baza unor asemenea interpretări date de organele fiscale prevederilor art. 91 şi art. 23 din O.G.
nr. 92/2003, în activitatea practică s-a ajuns, în mod frecvent, ca un termen de prescripţie, de
5 ani, să se întindă pe o perioadă de prescripţie 8 ani calendaristici.

Termenul de prescripţie este de 5 ani, dar perioadă de prescripţie poate să fie şi … la infinit.

Spre exemplu, în cazul în care, înainte cu câteva zile de expirarea acestei perioade de prescripţie
(de pildă, la 28 decembrie 2009), organul fiscal emitea o somaţie (adică un act de executare silită),
chiar neurmată de executare, se întrerupea prescripţia, dând naştere unui nou termen de prescripţie,
care se stinge la 1 ianuarie 2015.

Asta dacă nu cumva, în 29 decembrie 2015, organul fiscal nu emite o nouă somaţie, chiar neurmată
de executare.

Prin repetarea, la fiecare 5 ani, a unei asemenea proceduri, se poate ajunge la o prescripţie fiscală
cu termen … la infinit.

Surprinde şi nedumereşte şi faptul că sunt şi judecători care acceptă asemenea soluţii ale unor
organe fiscale, prin care se stabilesc asemenea perioade de prescripţie.

[1] Sunt invocate următoarele prevederi: (1) art. 62, din O.G. nr. 7/2001 privind impozitul pe venit; (2) art.
83 alin. (4); art. 91 alin. (1) şi alin. (2); art. 23 din O.G. nr. 92/2003.
https://www.avocatnet.ro/articol_42973/Prescrip%C5%A3ia-datoriilor-fiscale-In-cat-timp-
scapi-de-plata-crean%C5%A3elor.html