Sunteți pe pagina 1din 3

Pot face ceva pentru persoanele cu dizabilitati?

„ Eu sunt copilul. Tu ţii în mâinile tale destinul meu.


Tu determini, în cea mai mare măsură,dacă voi reuşi sau voi eşua în viaţă!
Dă-mi, te rog, acele lucruri care să mă îndrepte spre fericire.
Educă-mă, te rog, ca să pot fi o binecuvântare pentru lume”.
(Child’s Appeal)

Tu poti sa mergi, sa privesti, sa citesti, sa reciti poezii, sa dansezi, sa visezi! Ca sa poata


face aceleasi lucruri ca si tine, multi copii au nevoie de un scaun cu rotile sau de profesori speciali
care sa ii invete nu doar limba romana si matematica, ei trebuie sa fie invatati sa vorbeasca, sa
alcatuiasca cuvinte, sa le pronunte. Altii, la cativa ani nu pot intelege ce inseamna o cana sau un
mar si nici macar sa le diferentieze, nu pot sa isi recunoasca mama, nici macar sa o priveasca in ochi
sau sa o ia in brate. Alti copii trebuie sa invete sa se descurce cu limbajul semnelor sau alfabetul
Braille petru ca altfel nu ar putea comunica cu nimeni.
Unii copii nu pot sa vada, altii nu pot vorbi sau pur si simplu nu pot sa deschida gura,sunt
copiii care nu pot sa mearga folosindu-se de propriile lor picioare sau sa isi foloseasca mainile atat
cat sa tina ceva in mana sau sa poata atinge singuri pe cineva, sunt copii care nu pot nici macar sa
isi intoarca capul in dreapta si in stanga. Unii copii chiar daca au mobilitate nu pot discerne intre
bine si rau, nu stiu sa spuna ce simt sau ce ii doare, nu stiu sa ceara sau sa ofere.
Datoria mea ca viitor psihopedagog este aceea de a interveni in scop terapeutic,
recuperator, compensator si instructiv-educativ asupra persoanelor cu diferite tipuri de deficiente
sau aflate in incapacitate de actiune, pentru a favoriza la maximum (re)insertia lor
socioprofesionala.
Rolul fundamental al asistentei psihopedagogice se poate imparti in trei componente: a)
componenta psihologica urmareste modul de manifestare a comportamentului in diferite
situatii,identificarea disfunctiilor la nivel psihic, identificarea cailor de terapie, recuperare,
compensare a functiilor si proceselor psihice afectate, asigurarea unui cadru de securitate si confort
afectiv pentru mentinerea echilibrului psihic si dezvoltare armonioasa a personalitatii; b)
componenta pedagogica: adaptare obiectivelor, metodelor si mijloacelor didactice la cerintele
impuse de particularitatile dezvoltarii psihofizice a persoanelor cu CES, adaptarea/modificare
continutului invatamantului in functie de nivelul evolutiei si dezvoltarii biopsihice a subiectilor
inclusi in procesul instructiv-educativ, asigurarea unui cadru optim de pregatire, astfel incat fiecare
subiect supus educatiei si instruirii sa asimileze un minimum de cunostinte si deprinderi practice
necesare integrarii sociale; c)componenta sociala: actiuni de prevenire si combatere a manifestarilor
de inadaptare sociala sau de marginalizare a persoanelor cu dizabilitati, informarea opiniei publice
cu privire la responsabilitatea civica a membrilor comunitatii fata de persoanele aflate in dificultate,
precum si posibilitatile de valorificare a potentialului aptitudinal si relational al acestor persoane in
folosul comunitatii
Educatorul imparte obiectivul propus elevilor in unitati suficient de mici pentru ca elevii sa
poata asimila, apoi leaga aceste unitati intre ele in acelasi mod; recompenseaza primele raspunsuri
bune, ceea ce permite intarirea lor pozitiva.
Schimbarea pe care o pot face eu ca psihopedagog este preintampinarea fenomenului de
inadaptare scolara. In ceea ce priveste procesul de predare-invatatre psihopedagogul are rolul de a
adapta continuturile si metodele de predare-invatare in functie de mai multe aspecte care faciliteaza,
sau nu, cunostintele si deprinderile elevului cu cerinte educative speciale.Este foarte important sa
se tina cont de semnificatia continutului si evidenta concretului (mai ales in fazele initiale ale
instruirii). In momentul achizitionarii unui material nou trebuie asigurata repetarea materialului sub
forme cat mai variate.
Educarea atentiei ar fi un alt aspect important in care un rol esential il are psihopedagogul,
educare care initial se face prin evidentierea dimensiunilor relative a ceea ce se prezinta si prin
reducerea la minim a factorilor perturbatori. Pe masura dezvoltarii capacitatii de atentie a copilului
se pot introduce anumiti factori perturbatori, ca mijloc de facilitare a formarii capacitatilor
complexe ale atentiei.
Psihopedagogul fiind responsabilul direct al planurilor de interventie individualizate
trebuie sa respecte cu strictete unele cerinte fundamentale referitoare la:
 evaluarea copilului din punct de vedere medical, psihologic si social- in scopul obtinerii
unui diagnostic diferential, nuantat si valid in masura sa argumenteze si sa garanteze pronuntarea
unui prognostic asupra evolutiei copilului imediate cat si pe termen lung;
 in ceea ce priveste stabilirea obiectivelor programului acestea trebuie operationalizate
astfel incat sa faciliteze o evaluare corecta;
 elaborarea activitatilor, stabilirea metodelor, mijloacelor si procedeelor se face in functie
de nivelul de dezvoltare al copilului si particularitatile personalitatii sale.

Consider ca principalele aspecte ce ar trebui luate in seama de un psihopedagog in scopul


eficientei activitatii didactice cu elevii ce prezinta CES sunt:
 comportamentul profesorului- exprimat deobicei prin comunicarea nonverbala cat si
sincronizarea limbajului verbal cu cel nonverbal
 organizarea orei si ambiantei in clasa
 nivelul de participare al elevilor la procesul de invatare
Personal as aplica pe langa metodele standard de interventie si metode bazate pe joc, art-
terapie, muzico-terapie si terapie ocupationala.Terapia ocupationala urmareste directionarea
copilului cu nevoi speciale sau care sufera de o boala cronica catre participarea la anumite activitati
pentru refacerea sau imbunatatirea nivelului performantelor, facilitarea insusirii abilitatilor si
functiilor necesare procesului de adaptare si activitatilor productive, diminuarea sau corectarea
patologiei si mentinerea starii de sanatate.
Un rol esential acordand recompensarii copilului.
A fi părintele unui copil cu dizabilitati este o provocare, ei sunt implicaţi activ în toate
aspectele evaluării, educării copilului. Modalităţile de recuperare sunt relativ restrânse cel puţin la
noi în ţară iar părinţii trebuie să se informeze cu privire la toate posibilităţile de terapie în care poate
fi implicat copilul lor imediat după aflarea diagnosticului, ţinând cont şi de resursele de care dispun.
În cele mai multe cazuri părinţii completează orele de terapie în care copilul lucrează cu specialistul
încercând astfel să menţină abilităţile dobândite. De aceea este important ca intre parinte si
psihopedagog sa fie pe intreaga perioada in care se lucreaza cu copilul sa fie relatii de colaborare.
Deasemenea intra in datoria psihopedagogului sa explice parintelui situatia si deficitul copilului
intr-un mod cat mai clar si sa ii ofere acestuia principalii pasi de interventie pe care parintele sa ii
urmeze acasa cu copilul.
Dizabilitatea este definita ca o stare fizica, psihica sau mentala care limiteaza activitatea,
sub diverse forme, unei persoane.
Concluzionand, un rol important in ceea ce priveste schimbarile pe care le poate face
psihopedagogul este schimbarea atitudinii societatii fata de acesti copii.