Sunteți pe pagina 1din 293

SET FEELINGS

Acest set a fost alcătuit pentru limpezirea modelelor și a blocajelor


emoționale. Sentimentele sunt aspectele cel mai greu de sesizat
ale organismului uman, însă ele ne influențează toate domeniile
vieții. De exemplu, un stres extrem poate antrena atât provocări
fizice, cât și emoționale. Este posibilă dezvoltarea stării de
anxietate, a schimbărilor depresive sau nervoase ale dispoziției,
care, la rândul lor, pot cauza dificultăți ale somnului sau ale
digestiei, pe lângă multe alte tulburări.
Aromaterapia, cu acțiunea ei demonstrată asupra trupului și
spiritului, poate contribui la atingerea unor realizări totale. Setul
Feelings Kit ne ajută să progresăm în viață cu un nou entuziasm,
plini de fericire și să ne bucurăm de ceea ce avem.
(Setul conține 6 flacoane a câte 5 ml fiecare) Proprietăți, indicații
și mod de aplicare: Acest set a fost creat ca sa elibereze tiparele
emotionale negative, sa gestioneze trairile
emotionale si pentru a permite dechiderea spre noi experiente.
S-a constatat ca uleiurile esentiale au abilitatea de a accesa acele
zone ale creierului care adapostesc emotiile si traumele.
Acest lucru a fost cunoscut si practicat de catre egipteni prin
aplicarea uleiurilor esentiale pe corp pentru a curati “carnea si
sangele” de emotiile negative acumulate pe parcursul vietii,
eliberand mintea de influenta lor. Gary Young, fondatorul YOUNG
LIVING a fost primul si singurul om care a fotografiat hierogrifele
din mormintele regilor egipteni care ilustrau ritualul de "curatire a
carnii si a sangelui" de traumele acumulate pe parcursul vietii.
Acest ritual dura 3 zile in care pe corpurile lor erau aplicate uleiuri
esentiale, perioada in care nu mancau si nu beau nimic. Ei
credeau ca daca nu se elibereaza de aceste traume in aceasta
viata nu se vor mai putea incarna in acelasi corp fizic in
urmatoarea viata. Acest ritual ii permitea beneficiarului sa
continue o existenta implinita in urmatoarea perioada a vietii
Practicile antice au si implicatii moderne.
Fiecare dintre noi are cate un bagaj emotional de care merita sa
ne eliberam pentru a ne simti liberi. Acest set de amestecuri de
uleiuri esentiale este o unelta prin care ne putem elibera pe noi
sau ajuta pe altii atunci cand traiesc crize emotionale datorita
experientelor traumatizante din timpul vietii cum ar fi abuzuri in
copilarie, in casnicie, divort, pierderea cuiva drag.
Aceste traume ne schimba viata, de exemplu, ne putem pierde
identitatea daca suntem abuzati in copilarie, pentru ca incepem
sa ne subapreciem, este compromisa stima de sine. In perioada
crizelor emotionale este compromis sistemul imunitar ceea ce
duce la imbolnavirea fizica. Pentru a vindeca fizicul va trebui sa
corectam emotionalul. Acest set contine uleiuri esentiale care sunt
atat de puternice incat pot aduce la suprafata acele trauma si le
pot transforma.
Pe parcursul vietii avem experiente care ne produc traume.
Rezultatul final al traumei este frica. Frica ne retine in a ne atinge
cel mai inalt potential si in a fi persoana care sa facem lucrurile pe
care le dorim. Frica este o energie negativa foarte puternica care
este menita sa ne tina in siguranta fata de pericole dar nu sa ne
controleze viata.
Cand avem aceste experiente traumatizante ele se imprima
adanc in ADN-UL celulelor si ne pot afecta viata pentru totdeauna
Uleiurile esentiale sunt o energie vie care pot rezolva experientele
emotionale din trecut. Sunt o unealta puternica care ne ajuta sa
imbratisam acele emotii vechi si sa le tranformam spre binele
nostru. Cele 6 amestecuri de uleiuri esentiale au fost create sa
indeparteze orice blocaj emotional din corpul si din mintea ta,
permitandu-ti sa iti echilibrezi energia si emotiile si sa iti atingi cel
mai inalt potential. Ele au fost create atat pentru a ne depasii
emotiIle dar si pentru a intarii sentimentele bune.
Uleiurile esentiale pot fi purtate ca un parfum sau aftershave, pot
fi difuzate in casa, pot fi folosite in uleiul de masaj pe corp, pe
talpi sau impreuna cu alte terapii.
Cand trecem printr-un divort, corpul este foarte stresat si sistemul
nervos simpatic ajunge sa fie epuizat si produce cortisol in exces
care impreuna cu noradrenalina creaza un acid care stimuleaza o
enzima ce amprenteaza ADN-ul celular cu aceasta trauma.
Cum putem scapa de acesta amprenta emotionala care ne retine
sa ne traim viata asa cum ne dorim? Ea trebuie adusa in
constiinta pentru a o infrunta. 

Cum se folosesc practic aceste amestecuri de uleiuri esentiale
FEELINGS (SENTIMENTE) ?
1. Incepe cu 3-6 picaturi de VALOR. Aplica VALOR pe talpi, pe
stern, pe tample si pe chakra gatului. VALOR ajuta in echilibrarea
sistemului simpatic si parasimpatic creind sentimentul de relaxare
si apoi de forta. In acesta stare poti infrunta viata si orice emotie.
VALOR contine ulei esential de musetel roman si musetel
albastru marocan. Acestea erau favorite in perioada imperiului
roman si le foloseau soldatii inainte de a pleca la lupta. Puneau
uleiurile esentiale in apa de imbaiat si se inmuiau in ea. Aceste
uleiuri ii ajutau sa fie puternici si curajosi in lupta, dar ii si protejau.
Aceste uleiuri faceau parte din ritualul roman. VALOR mai contine
si ulei esential din lemn de trandafir pentru a intensifica parfumul.
2. Blocajele emotionale tulbura centrii energetici ai corpului. In
cazul socurilor emotionale atunci cand primim o veste rea durerea
merge direct la inima care se blocheaza si care blocheaza si
centrii energetici superior si inferior pentru a nu afecta si restul
corpului. Trebuie sa deschidem acei centri energetici aplicand
HARMONY pe fiecare chakra incepand cu cea de la baza
coloanei, apoi cu cea de la mijlocul distantei
dintre baza coloanei si ombilic, pe inima, pe gat, intre sprancene
si pe crestet ceea ce va permite energiei sa se armonizeze si sa
curga dinnou corect.
HARMONY contine salvie spaniola pentru a ancora oamenii si
pentru a putea respira mai profund. Amer- indienii foloseau acest
ulei de salvie in ritualul pentru purificare, dechidere si o mai buna
inspiratie a spiritului. Si in Spania exista aceasta traditie de a
folosi uleiul esential de salvie pentru purificare, curatire si
armonizare. HARMONY mai contine si ylang ylang pentru ca
echilibreaza energia feminina si cea masculina. Daca vrei
armonie in corp aceste energii trebuie echilibrate si energizate
pentru a avea capacitatea de a ceda emotiile negative. Pentru a
nu fi combativ fata de eliberarea si schimbarea emotiilor. Emotiile
sunt energie. Furia stocata si blocata este cauza cancerului de
ficat. Toate bolile au ca si cauza probleme emotionale care devin
pana la urma fizice. Iar ceea ce precede problema emotionala
este problema spirituala. Nu poti trata o problema fizica fara a
trata problema emotionala si spirituala.
3. FORGIVNESS (IERTARE) este urmatorul pas. Este un
principiu divin. Iertarea este esentiala. Daca nu ierti nu poti fi
iertat. Cand ai iertat cu adevarat, vei putea uita. Pana cand nu
ajungi in armonie, emotionala nu esti pregatit sa ierti traume
puternice..
Amestecul FORGIVNESS (IERTARE) are cel mai mare efect
cand este aplicat pe ombilic, acolo unde este meridianul central si
locul de intalnire al tuturor terminatiilor nervoase, permitand
accesul la fiecare fibra nervoasa din corpul uman. Apoi pune o
picatura pe deget si aplica sub nas pentru a inspira parfumul.
FORGIVNESS contine ulei esential de melissa, angelica pentru
a ne aduce intr-o stare de copil, de inger, cand iertam, ylang
ylang pentru echilibrarea energiilor masculine si feminine, lemn
de santal pentru echilibrare emotionala si hormonala. Cand esti
stresat, hormonii tai sunt bulversati. Cand esti intr-o stare de furie
si depresie pierzi spiritualitatea si pentru asta FORGIVNESS,
contine tamaie care trezeste constiinta spirituala. Mai contine
lamaie pentru energizare si iasomie pentru a aduce energie
feminina.
4. Toti avem tendinta de a cara dupa noi emotiile trecutului si ne
intrebam de ce azi seamana atat de mult cu ieri. Amestecul
PREZENT TIME (AICI SI ACUM )te ajuta sa te desprinzi de
trecut. Aplica o picatura sau doua pe gat in sens orar, lasa-te pe
spate, traieste momentul, simte, respira si lasa emotiile sa iasa la
suprafata.
5. Pune 3-4 picaturi de amestec RELEASE (ELIBERARE) si
aplica-l pe ficat si tine mana acolo cateva minute, apoi pune o
picatura sub nas si inspira. In scurt timp emotiile tale se vor
elibera. Iti dai seama ca te- ai eliberat de o emotie daca te intorci
la ea, o privesti si vorbesti despre ea fara sa te mai deranjeze. In
cel mai rau caz o revizitezi iar in cel mai bun o uiti. Odata ce ai
eliberat emotiile acumulate ai nevoie sa iti vezi adevarata
identitate.
6. Amestecul INNER CHILD (COPILUL DIN INTERIOR) te ajuta
sa te reconectezi cu sinele tau adevarat si te ajuta sa te
reinventezi in persoana in care vrei sa fii. Pune o picatura pe
pernita policelui sau a degetului mare al manii si introdu degetul in
gura.
Plaseaza-l pe cerul gurii inspirand parfumul. Iti va da un sentiment
de tinerete, fericire si stima de sine in timp ce ramai ancorat.
7. Dupa ce ai parcurs intregul ritual, aplica cateva picaturi de
VALOR la baza gatului si pe talpi pentru a ancora aceasta noua
amintire pozitva. Practica regulaa te va ajuta sa iti intaresti
sanatatea emotionala, fizica si starea de bine.
In viata intotdeauna vor fi provocari care iti vor testa sanatatea
emotionala.
Acesta succesiune de aplicare a uleiurilor din setul FEELINGS
poate fi repetat ori de cate ori doresti. Se poate saptamanal sau
chiar zilnic.
Facut seara acest ritual este o modalitate grozava de a ne relaxa
si de a ne ajuta sa gestionam traumele care au inervenit pe
parcursul zilei. Nu este intotdeuna important sa parcurgem fiecare
secventa dar putem folosi una doua amestecuri de uleiuri zilnic
mai bine decat deloc.
Ingrediente:
Forgiveness: Melissa (Melissa Officinalis), Geranium
(Pelargonium Graveolens), Frankincense (Boswellia Carterii),
Rosewood (Aniba Rosaeodora), Sandalwood (Santalum Album),
Angelica (Angelica Archangelica), Lavender (Lavandula
Angustifolia), Lemon (Citrus Limon), Jasmine (Jasminum
Officinale), Roman chamomile (Chamaemelum Nobile), Bergamot
(Citrus Aurantium Bergamia), Ylang Ylang (Canaga Odorata),
Palmarosa (Cymbopogon Martini), Helichrysum (Helichrysum
Italicum), si Rose (Rosa Damascena) într-o bază de ulei din
semințe de susan.
Harmony: Lavender (Lavandula angustifolia), sandalwood
(Santalum album), ylang ylang (Cananga odorata), frankincense
(Boswellia carteri), orange (Citrus aurantium), angelica (Angelica
archangelica), geranium (Pelargonium graveolens), hyssop
(Hyssopus officinalis), spruce (Picea mariana), Spanish sage
(Salvia lavandulifolia), rosewood (Aniba rosaeodora), lemon
(Citrus limon), jasmine (Jasminum officinale), Roman chamomile
(Chamaemelum nobile), bergamot (Citrus bergamia), palmarosa
(Cymbopogon martinii) și rose (Rosa damascena).
Inner Child: Orange (Citrus aurantium), tangerine (Citrus nobilis),
jasmine (Jasminum officinale), ylang ylang (Cananga odorata),
spruce (Picea mariana), sandalwood (Santalum album),
lemongrass (Cymbopogon flexuosus) și neroli (Citrus aurantium).
Present Time: Neroli (Citrus aurantium), spruce (Picea mariana)
and ylang ylang (Cananga odorata) într-o bază de ulei de
migdale.
Release: Ylang ylang (Cananga odorata), lavandin (Lavandula x
hybrida), geranium (Pelargonium graveolens), sandalwood
(Santalum album) și blue tansy (Tanacetum annuum) într-o bază
din ulei de măsline.
Valor: Spruce (Picea mariana), rosewood (Aniba rosaeodora),
blue tansy (Tanacetum annuum) și frankincense (Boswellia
carteri) într-o bază de ulei de migdale

SET CELE 7 ESENTIALE


Setul conține trei uleiuri singulare: Levănțică (Lavandula
angustifolia), Lămâie (Citrus limon), Mentă (Mentha piperita) și
patru amestecuri: JoyTM, PanAwayTM, Peace & CalmingTM și
PurificationTM. 

Pe măsură ce devii familiar cu larga selecție de uleiuri esențiale și
produsele asociate, poate deveni dificil să știi de unde să începi.
Setul Essential 7 a fost creat asa încât oricine poate începe
imediat să folosească și să aprecieze binefacerile uleiurilor
esențiale cu calități terapeutice.
Aceste uleiuri pot fi folosite astfel: prin difuzie, aplicate pe
punctele Vita Flex ale picioarelor, adăugate în apa de baie,
aplicate local, sau se pot folosi în masajul corpului sau picioarelor.
Unele pot fi folosite ca și suplimente alimentare - găsiți informații
legate de ingrediente și modul de folosire pe pagina individuală a
fiecărui produs, pe acest site. (Setul conține șapte sticluțe de 5ml.
fiecare)
Bine aţi venit în lumea minunată a uleiurilor esenţiale!
Citeşte mai departe şi vei găsi 10 motive pentru care ai vrea
să ai acasă Setul Essential 7:
Tu, cineva cunoscut sau animalul tău de casă aveţi o problemă
sau un accident. Probabil că îţi este somn după masa de prânz
sau ai probleme de concentrare. Probabil că ai mâncat ceva ce
nu îti prieşte. 

Ai un dezacord cu adversarul.
Poate că eşti blocat în trafic şi eşti stresat. 

Te afli într-o toaletă publică, unde nu este apă caldă şi săpun. 

Ai fost muşcat de o albină sau de o altă insectă. 

Ai un disconfort din cauza arsurilor solare. 

Ai o durere musculară după antrenament. 

Vrei doar să miroşi bine şi să te simţi chiar mai bine! 

Dacă citeşti mai departe, găseşti multe idei despre cum te poţi
bucura de aceste 7 puternice uleiuri esenţiale. 

Importanţa setului Essential 7: 

Setul Essential 7 a fost creat de firma Young Living Uleiuri
Esenţiale, astfel încât toată lumea să se bucure de la început de
beneficiile acestor uleiuri esenţiale terapeutice. Setul conţine 3
uleiuri pure: lavandă (Lavandula angustifolia), lămâie (Citrus
limon) mentă (Mentha piperita) şi 4 amestecuri: Joy (Bucurie),
Panaway, Pace & Calming (Pace şi 

Calmare) şi Purification (Purificare). 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Cum poate fi folosit setul Essential 7:Pulverizare: Toate
aceste uleiuri sunt potrivite pentru pulverizare.Pulverizatorul
Young Living are un sistem de pompare inovator, care
descompune uleiul în particule microfine. Prin răspândirea care
rezultă în aer, uleiurile pot reduce bacteriile,ciupercile şi
mucegaiul. În plus, aerul este amestecat cu arome naturale şi
puteţi reduce utilizarea de purificatoare de aer chimice. Acest
proces se desfăşoară fără căldură, care ar putea determina ca
uleiurile esenţiale să fie mai puţin eficace. Aplicare directă:
Toate aceste uleiuri pot fi aplicate pe tălpi (puncte reflexe), în apa
de baie amestecate cu gel de baie (Young Living) sau aplicate pe
corp.Pentru fiecare dintre produsele din set, găsiți informații
legate de modul de folosire pe pagina individuală a fiecăruia de
pe acest site.
Ingrediente:
LAVENDER (Lavandula angustifolia): uleiul de levănţică este cel
mai folosit dintre toate uleiurile esenţiale. El este în principal
recomandat pentru utilizare pe piele; a fost testat clinic pentru
efectul său de relaxare. Poate fi folosit pentru a curăţa tăieturi,
pentru a trata vânătăi şi iritaţii ale pielii. Are un miros plăcut care
calmează, relaxează şi echilibrează (din punct de vedere fizic şi
emoţional). Această plantă este cultivată şi distilată în fermele
agricole Young Living.
1. Uleiul de levănţică aplicat pe picioare, poate avea un efect
calmant asupra întregului organism. 

2. Frecaţi o picătură de lavandă între palme şi aplicaţi pe pernă,
vă poate ajuta să adormiţi.
3. Aplicaţi o picătură pe înţepături de albină sau muşcături de
insecte, poate reduce efectul înţepăturii.
4. Aplicaţi 2-3 picături de lavandă peste o arsură minoră,
eliberează durerea. 

5. Aplicaţi o picătură de lavandă pe o rană, uşurează durerea. 

6. Câteva picături de ulei de lavandă amestecate cu ulei vegetal,
ajută în cazul iritaţiilor pielii. 

7. Pentru a uşura simptomele de rău de mişcare, picuraţi o
picătură pe limbă sau aplicaţi-o în jurul buricului sau în spatele
urechilor. 

8. O picătură de ulei de lavandă aplicată sub nări poate ajuta la
deschiderea canalelor lacrimale. 

9. Uleiul de lavandă aplicat pe pielea uscată sau crăpată, poate
aduce uşurare. 

10. Uleiul de lavandă aplicat pe buze crăpate sau arse de soare
eliberează disconfortul. 11. Uleiul de lavandă aplicat şi masat în
jurul zonei afectate aduce un posibil ajutor în reducerea formarii
de ţesut cicatricial. 

12. 2-4 picături de lavandă distribuit sub axilă, pot fi folosite ca un
deodorant. 

13. Frecaţi o picătură între palme şi inspiraţi profund, poate
reduce inconvenienţele în cazul expunerii la polen şi praf. 

14. Câteva picături de lavandă frecate pe scalp, pot reduce
mătreaţa. 

15. Aplicaţi câteva picături de lavandă pe un tampon de bumbac,
acest lucru poate
elimina moliile şi insectele din dulapuri şi emană miros proaspăt. 

16. O picătură de lavandă în coferul în care ţineti apă, dă miros
bun şi poate reduce timpul dintre schimbările de apă. 

17. Puneţi câteva picături pe o cârpă umedă şi introduceţi-o în
uscător, astfel încât hainele să aibă un miros bun. 

18. Uleiul de lavandă pulverizat, poate sprijini sistemul imunitar al
organismului. 

19. Amestecaţi câteva picături de ulei de lavandă cu apă distilată
într-un flacon de pulverizare, poate aduce uşurare în cazul
arsurilor solare. 

20. O picătură de lavandă pe o tăietură poate ajuta la curăţarea ei
şi la uşurarea durerii. 21. 2-3 picături de lavandă aplicate pe o
erupţie cutanată contribuie la calmarea pielii. LEMON (Citrus
limon): uleiul de lămâie are elemente care, potrivit unor studii
ştiinţifice, au efecte pozitive asupra sistemului imunitar. Acesta
poate fi folosit ca o alifie 

împotriva insectelor. Atenţie: uleiul de citrice, nu ar trebui să fie
aplicat pe piele în cazul în care aceasta urmează să fie expusă la
lumina directă a soarelui sau la lumină UV în următoarele 72 de
ore. 

22. Amestecaţi 6 picături de ulei de lămâie şi 6 picături de ulei
Purification cu apă distilată, într-un flacon de sticlă cu pulverizator,
pentru a dispersa un miros plăcut la toaletă. 

23. 1-2 picături de lămâie pot contribui la eliminarea urmelor
gumei de mestecat sau a petelor de grăsime. 24. 1 picătură de
ulei de lămâie adăugată la coacerea blatului unui tort sau în
băuturi, poate îmbunătăţi gustul acestora. 

25. Pentru limonadă de casă, amestecaţi 2 picături de ulei de
lămaie şi 2 linguriţe de miere cu 2 căni de apă pură. Descoperiţi
reţeta după propriul gust. 

26. Dimineaţa şi seara, aplicaţi o picătură de ulei de lămâie pe o
beşică la călcâi, poate elibera disconfortul.
27. Puneţi într-un castron cu apă 2-3 picături de ulei de lămâie
pentru a curăţa fructele şi a prelungi perioada lor de conservare.
Înmuiaţi fructele în întregime în bolul respectiv. 28. Puneţi 2-3
picături de ulei de lămâie amestecate cu apă într-un pulverizator
şi folosiţi la curăţarea suprafeţelor de la bucătărie.
29. Înmuiaţi bureţii de bucătărie peste noapte într-un castron de
apă cu o picătură de ulei de lămâie, poate ajuta la curăţarea lor. 

30. O picătură de lămâie plasată în maşina de spălat vase, poate
avea un efect de purificare.
31. Frecaţi o picătură de lămâie între palme, ajută la curăţarea
mâinilor după folosirea unei toalete publice. 32. Utilizarea unei
cârpe îmbibate cu câteva picături de ulei, poate contribui la
curăţarea armăturilor de la baie.
33. O picătură de ulei de lămâie aplicat pe gingiile sensibile,
poate contribui la uşurarea situaţiei. 

34. O picătură de lămâie aplicată pe tenul gras, poate contribui la
echilibrarea glandelor sebacee.
35. Câteva picături de ulei de lămâie aplicate în caz de celulită,
contribuie la creşterea
circulaţiei sanguine şi la detoxifierea ţesutului. 

36. 2 picături de ulei de lămâie aplicate de un sportiv în cazul
febrei musculare, eliberează durerea musculară. 

37. Aplicaţi câteva picături de ulei de lămâie pe picioare, pot
îmbunătăţi circulaţia sanguină. 

38. O picătură aplicată pe un suport de lemn folosit la bucătărie,
poate ajuta la curăţarea lui. 

39. Puneţi 10-15 picături de lămâie într-o găleată de apă, pentru a
ajuta la îndepărtarea petelor de pe covoare şi la restaurarea
culorii. În plus, se creează un miros proaspăt în cameră. 

PEPPERMINT (Mentha piperita): menta este una dintre cele mai
vechi şi recomandate plante care susţin digestia. 

Jean Valnet, M.D. a examinat efectul mentei asupra ficatului şi
sistemului respirator. Alte studii ştiinţifice au arătat importanţa
mentei pentru a amplifica aroma şi simţul mirosului prin inhalare. 

Dr. William N. Dember de la Universitatea din Cincinnati a studiat
capacitatea mentei de a creşte concentrarea şi atenţia. 

Alan Hirsch M.D. a studiat menta şi eficacitatea ei de a creşte
starea de saţietate, după cină. 

Menta este cultivată şi distilată în ferme agricole Young Living. 

40. Frecaţi 1-2 picături de ulei de mentă între palme, în jurul
buricului sau aplicaţi deasupra stomacului, poate ajuta în cazul
unor dificultăţi temporare digestive. 

41. Puneţi o picătură de ulei de mentă în ceai de plante, poate
ajuta la digestie. 

42. Câteva picături de ulei de mentă aplicate peste o rană, pot
reduce sensibilitatea pielii afectate. 

43. Uleiul de mentă aplicat imediat peste zona vătămată, poate
avea un efect de eliberare a durerii. 

44. Aplicaţi câteva picături de ulei de mentă pe tălpi, poate reduce
temperatura ridicată a corpului. 

45. O picătură de ulei de mentă aplicată pe pielea intactă, poate
ajuta la ameliorarea senzaţiei de mâncărime. 

46. Prin inhalare, uleiul de mentă este răcoritor si elimină
oboseala la locul de muncă. 47. Inhalarea uleiului de mentă
înaintea şi în timpul eforturilor fizice, poate contribui la
îmbunătăţirea stării de spirit şi la reducerea stării de oboseală. 

48. Frecaţi câteva picături de mentă peste zona stomacului, poate
contribui la eliminarea stării de greaţă. 49. O picătură de ulei de
mentă aplicată la temple, frunte, sinusuri şi gât (nu în apropierea
ochilor), poate contribui la atenuarea durerilor de cap. 50. O
picătură de ulei de mentă pe fiecare parte a celei de-a cincea
vertebre cervicale, poate ajuta la oprirea sughiţului. 

51. O picătură de ulei de mentă aplicată pe limbă sau frecată sub
nas, poate ajuta la îmbunătăţirea atenţiei şi la creşterea
concentrării. 

52. Pulverizaţi ulei de mentă în spaţiul unde învăţati, acesta poate
contribui la creşterea calităţii învăţării şi concentrării. Inhalaţi ulei
de mentă în timpul unui examen, există posibilitatea că să vă
amintiţi mai bine ce aţi învăţat. 

53. Aplicaţi 2 picături de ulei de mentă pe piept şi peste zona
stomacului, poate ajuta în caz de rău de mişcare.
54. Aplicaţi o picătură de mentă pe limbă şi inhalaţi pe nas, poate
ajuta dacă aveţi nasul înfundat. 

55. Amestecaţi o picătură de mentă la conţinutul unei mese, poate
contribui la îmbunătăţirea gustului şi a consistenţei mesei
respective.
56. Pentru a evita neplăcerile create de şobolani, şoareci, furnici
sau gândaci, puneţi 2 picături de mentă pe un tampon de bumbac
şi plasaţi-l la intrări posibile ale acestora. 57. Puneţi un flacon de
15ml de mentă la 10 kg amestec de vopsea, poate reduce vaporii
care se formează. 58. Puneţi o picătură de ulei de mentă într-o
ceaşcă de apă fierbinte şi savuraţi plăcerea acesteia, în loc de
cafea sau ceai.
59. Amestecaţi 4-5 picături de ulei de mentă cu 1 litru de apă şi
pulverizaţi plantele, poate ajuta la dispersarea insectelor de
plante. 

60. Intr-o zi foarte calduroasă, puneţi o picătură de ulei de mentă
într-un pahar cu apă rece, are un efect de răcire imediat.
61. Uleiul de mentă aplicat peste articulaţii, poate avea un efect
calmant. 

62. Un strop de ulei de mentă picurat pe limbă, poate ajuta în
cazul unei respiraţii mirositoare. 

63. Prin inhalare, uleiul de mentă, poate ajuta la reducerea poftei
de mâncare şi, de asemenea, la prevenirea supraalimentării. 

64. Aplicaţi o picătură de ulei de mentă pe un tampon de bumbac
şi îmbibaţi locul unde se află pătruns un purec în pielea unui
animal de casă. Aşteptaţi până când i se dizolvă capul, 

apoi cu o pensetă, eliminaţi-l din locul respectiv. 

65. Picuraţi ulei de mentă la o baie de picioare, poate oferi un
ajutor pentru picioarele obosite. Mişcaţi permanent picioarele în
timp ce faceţi baie. 

AMESTECURI 

JOY: Joy (bucurie) este un amestec exotic, de lux, care conţine
lămâie (Citrus limon), mandarin (Citrus reticulata), bergamotă
(Citrus bergamia), ylang ylang (Cananga odorata), trandafir (Rosa
damascena), lemn de trandafir (Aniba rosaeodora), Geranium
(Pelargonium graveolens ), palmarosa (Cymbopogon martinii),
muşeţel Roman (Chamaemelum nobile) şi iasomie (Jasminum
officinale). Acesta determină o culminare a energiei magnetice şi
aduce bucurie în inimă. 

Folosit ca parfum, poate fi parfumul irezistibil care inspiră
sentimente romantice şi creează o dorinţă naturală pentru
intimitate. Prin pulverizare, Joy poate afecta starea 

de spirit şi poate avea efect revigorant. 

66. Aplicaţi o picatură de Joy peste zona inimii şi pe tălpi, poate
ajuta la diminuarea unei stări de spirit deprimate şi a frustrării. 

67. Aplicaţi o picătură de Joy sub nas, poate stimula starea de
spirit. 

68. Aplicaţi o picătură după urechi, ca parfum. 

69. Frecaţi o picătură de Joy în palmă şi aplicaţi pe faţă şi gât,
după ras. 

70. Aplicaţi 2 picături de Joy pe corp, poate creşte circulaţia
sângelui. 

71. Aplicaţi 2 picături de Joy axial, poate acţiona ca un deodorant. 

72. Aplicaţi 2 picături de bucurie în zona inimii şi pe picioare,
poate echilibra libidoul. 

73. Pulverizaţi câteva picături de Joy pe un aranjament de flori
(potpourri), pentru a răspândi parfumul. 

74. Prin pulverizare, Joy poate contribui la răspândirea bucuriei şi
prospeţimii. 

75. Amestecaţi Joy cu gel de baie sau cu săruri de baie şi puneţi
în apa de baie, aceasta poate avea un efect relaxant şi de ridicare
a stării de spirit. 

PANAWAY: este un amestec de salcie himalaiană (Gaultheria
procumbens), care este un ingredient activ asemănător
cortizonului ; cuişoare (Syzygium aromaticum), care conţine
Eugenol şi este folosit de către stomatologi împotriva durerii
(senzaţie de amorţeală în gură), mentă (Mentha piperita),
acţionează asupra nervilor; Helichrysum (Helichrysum italicum),
care acţionează ca o uşurare pentru regiunile vătămate ale
corpului. Gary Young a creat acest amestec, după ce a suferit o
entorsă severă, în urma unui accident. 

76. Aplicaţi Panaway pe zona afectată, poate contribui la liniştire. 

77. Aplicaţi Panaway unde aveţi durere musculară, poate aduce
uşurare. 

78. Aplicaţi o picătură de Panaway la temple, frunte şi gât, poate
contribui la diminuarea stării de tensiune şi a durerii de cap. 

79. Amestecaţi Panaway cu ulei de masaj şi masaţi, poate aduce
liniştire în cazul durerilor de creştere. 

80. Aplicaţi 1-2 picături Panaway pe articulaţii, poate ajuta la
eliminarea tensiunii. 

81. Aplicaţi 2-3 picături Panaway la nivelul coloanei vertebrale
inferioare (masaţi zona lombară), poate determina eliminarea
tensiunii. 

82. Diluaţi Panaway cu ulei de masaj şi frecaţi pe articulaţiile
afectate ale animalelor de casă, ajută la liniştirea acestora. 

PEACE & CALMING : Peace & Calming (Pace şi calmare) este
un amestec cu parfum delicat de Tangerine (mandarină), Orange
(portocală), Ylang Ylang (Cananga odorata), Patchouli (paciuli) şi
Blue Tansy (Tanacetum annuum). Acesta este indicat în special
pentru pulverizare. Acest ulei contribuie la relaxare şi determină
un sentiment de linişte, care ajută la eliminarea tensiunii şi la
înseninare. 

83. Aplicaţi 1-2 picături de ulei Peace & Calming pe tălpi şi pe
umeri înainte de culcare, poate îmbunătăţi calitatea somnului. 

84. Pulverizaţi uleiul Peace & Calming în încăperea unde se află
copii hiperactivi şi stresaţi, poate avea un efect liniştitor asupra
lor. 

85. Amestecaţi uleiul Peace & Calming cu ulei de masaj, pentru
un masaj relaxant. 

86. Pentru o baie relaxantă amstecaţi uleiul Peace & Calming cu
Gel de baie. 

87. Pulverizaţi uleiul Peace & Calming în timpul somnului, poate
atenua obiceiul de frecare din dinţi. 

88. Pulverizaţi uleiul Peace & Calming, poate avea un efect
calmant asupra animalelor de casă. 

89. Aplicaţi uleiul Peace & Calming pe labele unui câine, în
special în timpul unei călătorii, poate ajuta la liniştirea lui.
90. Aplicaţi uleiul Peace & Calming în zona stomacului, poate
avea un efect calmant, în special în caz de stres. 

PURIFICATION: (Purificare) este un amestec cu efect antiseptic,
compus din Citronella (Cymbopogon Nardus), Lemongrass
(Cymbopogon flexuosus), rozmarin (Rosemarinus
officinalis), arbore de ceai (Melaleuca alternifolia), lavandină
(Lavandula x hybrida) şi mirt (Myrtus communis); recomandat în
special pentru pulverizare. Curăţă aerul şi neutralizează fumul de
ţigară şi mirosurile nedorite.
91. Pulverizaţi uleiul Purification, poate ajuta la eliminarea
mirosurilor nedorite. 

92. Puneţi câteva picături de Purification pe un tampon de vată şi
plasaţi-l în instalatia de aer condiţionat la maşină, birou, hotel sau
în spaţii închise, poate atenua mirosurile neplăcute. 

93. Inhalati uleiul Purification în timpul zborului, ajută la protejarea
împotriva agenţilor patogeni, care circulă în aer. 

94. Aplicaţi o picătură de ulei Purification pe o înţepătură de
insecte, poate contribui la curăţarea locului şi oprirea mâncărimii. 

95. Aplicaţi o picătură de ulei Purification în caz de acnee, poate
avea efect de purificare. 

96. Aplicaţi o picătură de ulei Purification pe gât, atunci când aveţi
gâtul iritat, poate aduce uşurare. 

97. Aplicaţi o picătură de ulei Purification pe o bătătură, poate
avea un efect de curăţare. 

98. Aplicaţi 2 picături de ulei Purification pe 2 tampoane de
bumbac şi puneţi-le în vârful pantofilor, poate contribui la
îmbunătăţirea mirosului neplăcut. 

99. Puneţi o picătură de ulei Purification pe un tampon de bumbac
şi în pulverizator, poate fi utilizat pentru a curăţa aerul. 

100. Amestecaţi câteva picături de ulei Purification cu apă şi
pulverizaţi, puteţi îndepărta insectele. 

101. Amestecaţi ulei Purification şi Mentă diluate cu ulei vegetal
V-6, puneti pe un tampon de bumbac şi frecaţi urechea unui câine
(nu urechea interna), poate preveni infestarea cu 

acarieni.

Ulei esențial de Lămâie 



Uleiul esențial de lămâie are o aromă de lămâie intensă,

proaspătă, purificatoare, care înviorează și ridică dispoziția. Se


compune în proporție de 68% din „d-limonene”, o substanță cu

efect puternic antioxidant. În apă este minunat de înviorător și

poate acționa pozitiv asupra pielii. Poate alunga și dăunătorii

plantelor.

Face parte din familia Rutaceae (lămâia) Plantă originară din


California, Italia.
Metodă de extracţie: presare la rece din coajă. Pentru a produce
1 kg de ulei, este nevoie de 3000 de lămâi.
Ajută: căile respiratorii, vasele de sânge, pielea, căile urinare,
sistemul imunitar, concentrarea, sistemul circulator, digestia,
leucocitele.
Influențe: 

Limpezește mintea și gândurile, datorită parfumului său
revigorant, care emană căldură și insuflă optimism. Cercetători
universitari din Japonia au descoperit că vaporizarea anumitor
miresme/arome la birou îmbunătăţesc puterea de concentrare și
limpezimea în gândire. Parfumul de lămâie vaporizat într-un
asemenea mediu a dus la o scădere cu 54% a erorilor făcute,
iasomia - cu 33% mai puţine greșeli, lavanda - 20% mai puţine
greșeli. Vaporizarea unor arome pe durata unor teste a dus la
creșterea cu 50% a rezultatelor obţinute. În urma unui studiu din
1995, efectuat de Universitatea Mie, s-a descoperit că aromele de
citrice întăresc imunitatea, determină o stare de relaxare și reduc
depresia.Deschide chakra inimii si a gatului. Reda bucuria si
speranta, limpezeste mintea. 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Proprietati: uleiul esential de lamaie este o sursa de vitamine si
minerale mai mare ca orice alt aliment, are capacitatea de a
curata toxinele din orice parte a corpului. Asta include parul,
scalpul, sistemul digestiv, rinichii, etc. Are efect antitumoral,
antifungic, antibacterian, antiviral, astringent, anti-inflamator,
imunostimulant, diuretic, digestiv, expectorant, calmant.
Indicatii:probleme ale parului, acnee, seboree, probleme ale
pielii, boli infectioase, tulburari de memorie, guta, pentru
detoxifierea ficatului si a rinichilor, infectii ale tractului urinar,
paraziti, varice, anxietate, insomnie.
Aplicare: se dilueaza 1 picatura ulei esential cu 1 picatura ulei
vegetal
1. se aplică 2-4 picături local

2. în punctele chakra/Vita Flex

3. inhalare directă

4. difuzare

5. o picatura pe o lingurita de miere, ca supliment alimentar

6. util pentru curatarea si dezinfectarea suprafetelor si a


obiectelor casnice.

7. ca parfum de haine

8. pentru a tine insectele la distanta 


Atenționări: A se evita aplicarea pe pielea care va fi expusă la


soare sau raze UV în următoarele 12 ore.
Istoric:
Studii de cercetare efectuate de dr. Jean Valnet au demonstrat că
uleiul de lămâie volatizat poate ucide bacteriile de meningococcus
în 15 minute, bacilii de febră tifoidă, într-o oră, Staphylococcus
aureus, în două ore, iar bacteriile Pneumococcus, în trei ore.
Chiar și o soluţie de 0.2%) de ulei de lămâie poate ucide bacteriile
de difterie în 20 minute și poate inactiva bacteriile de tuberculoză.
Uleiul de lămâie se folosește foarte mult în îngrijirea pielii, pentru
a curăţa pielea și a combate acnea. Prin studiile efectuate de
Komori et al., 1995, lămâia s-a dovedit a fi un bun antidepresiv.
Ingrediente:
• Limonen (59-73%)

• Gamma-terpinen (6-12%)

• Alfa-pinen (1,5-3%)

• Sabinen (1,5-3%) ORAC:660 µTE/100g

Ulei esențial de Mentă


english: 

Peppermint Essential Oil latin: Mentha piperita Cantitate: 15ml
Peppermint Essential Oil are o aromă proaspătă, purificatoare, de
mentă. Ca una dintre cele mai
vechi și mai larg recunoscute ierburi, cu acțiune de calmare
asupra sistemului digestiv, contribuie la funcționarea generală
bună a digestiei. Medicul Jean Valnet a studiat efectul mentei
asupra ficatului și căilor respiratorii. Alte cercetări științifice descriu
importanța pe care o are menta prin inhalare în ameliorarea
simțului gustului și al mirosului. Dr. William N. Dember de la
Universitatea Cincinnati a studiat felul în care menta poate duce
la creșterea capacității de concentrare și randamentul de gândire.
Medicul Alan Hirsch a dovedit efectul direct al mentei asupra
centrului sațietății din creier (care declanșează senzația de
sațietate după masă).
Face parte din familia Lamiaceae sau Labiatae (menta) 

Plantă originară din America de Nord, zona mediteraneană,
Marea Britanie Ajută: căile respiratorii, pielea, ficatul,
musculatura / oasele, nervii, digestia.
Influențe: 

Parfumul său are efect purificator și stimulant asupra conștientului
uman. Dr. William N. Dember de la Universitatea din Cincinnati a
descoperit că inhalarea uleiului de mentă crește cu 28% puterea
de concentrare.Dr. Alan Hirsch a studiat menta și a descoperit că
are puterea de a stimula centrul sațietății situat la nivelul creierului
(nucleul ventromedial al hipotalamusului) în scopul de a „tăia”
pofta de mâncare. Atunci când este inhalat, îmbunătățește /
restabilește simțul gustativ prin stimularea nervului trigeminal.
Cercetători de la Universitatea Kiel au descoperit că menta
blochează durerile de cap, în cadrul unii studiu crossover, dublu
orb, placebo controlat. Parfumul este proaspat si racoritor.
Purifica si mareste armonizarea cu sufletul, creste capacitatea
intuitiva. Se reduc fricile legate de miscare(calarit, schi, zbor).
Elimina teama de necunoscut, calmeaza si racoreste mintea.
Ajuta cand avem o rezistenta in a invata ceva nou sau cand
trebuie sa ne schimbam directia. Influenteaza chakra bazala,
sacrala, a plexului solar si a gatului. Ii corespunde culoarea verde
si violet. 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Proprietăți: anti-inflamator, antitimoral, antiparazitic,
antibacterian, antiviral, antifungic, stimulant al vezicii biliare,
stimulant digestiv, calmează durerea, reduce apetitul.
Indicații: reumatism, artrită, infecții ale căilor respiratorii
(pneumonie, tuberculoză, etc.), obezitate, infecții virale (Herpes
simplex, herpes zoster, herpes bucal, HPV, etc.), infecții fungice/
Candida, probleme digestive, dureri de cap, greață, probleme
dermatologice (piele care te „mănâncă”, varice, eczeme,
psoriazis, dermatite), scolioză/lumbago/dureri de spate.
Aplicare: se diluează 1 parte ulei esential cu 1 parte ulei vegetal
1. se aplică 2-4 picături local

2. punctele chakra/Vita Flex

3. inhalare direct

4. vaporizare

5. se ia ca supliment alimentar.

6. pentru a ameliora puterea de concentrare, vigilența,


promptitudinea și memoria, puneți 1-2 picături pe limbă.

7. inhalați de 5-10 ori pe zi, pentru a „ține în frâu” pofta de


mâncare.

8. se poate pune o picatura si pe o lingurita de miere.

9. poate fi adăugat în mâncare ca supliment nutritiv în lapte de


soia sau de orez (se diluează o picătură de ulei esențial de
mentă în aproximativ 120 ml lichid). 


Atenționări: A se evita contactul cu ochii, membranele mucoase,


pielea sensibilă sau arsurile ori rănile recente. A nu se aplica
copiilor sub 18 luni. Istoric:

Renumită ca fiind unul din elementele din compoziția „Oțetului de


la Marsilia” sau „Oțetul celor 4 hoți”, folosit de jefuitorii de
morminte pentru a se proteja în timpul ciumei din secolul al XV-
lea. Un stimulant digestiv foarte apreciat, dr. Jean Valnet folosea
menta în tratarea afecțiunilor hepatice și a celor respiratorii. Menta
a fost folosita in civilizatiile antice ca parfum, pentru a alina
durerile de cap si deranjamentele stomacale. Este un ulei ce
merita sa il ai cu tine permanent, alaturi de lavanda.
Ingrediente:
• Menthol (34-44%)

• Menthone (12-20%)

• Menthofurane (4-9%)

• 1.8 Cineol (Eucalyptol) (2-5%)

• Pulegone (2-5%)

• Acetat de menthyl (4-10%) ORAC: 37,300 µTE/100g 


Ulei esențial de Brad


balsamic 

english: 

Balsam Fir Idaho latin: abies balsamea Cantitate: 5ml


Un ulei de conifere distilat în Idaho, cu o aromă care
împrospătează și înviorează. Utilizat
la masaje, are un efect calmant pentru dureri musculare și ale
întregului corp, cauzate de efort fizic. Ajută căile respiratorii și
musculatura.
Face parte din familia Pinaceae(pinului). 

Originar din Bonner's Ferry, Idaho. 

Metodă de extractie: distilare cu aburi din frunze (ace) si ramuri.
Influențe: 

Parfumul său calmează, stimulează activitatea cerebrală si
relaxează corpul. Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Proprietăti medicale: anticoagulant, antiinflamator 

Indicatii: infectii - gât, plămâni, sinusuri, oboseală cronică, artrită/
reumatism, infectii ale tractului urinar,
scolioză, lumbago, sciatica 

Aplicare: se diluează 1 parte ulei esential si o parte ulei vegetal,
1. se aplic 2-4 picături pe locul dorit sau se foloseste ca atare,
nediluat în tehnica Raindrop,

2. punctele din chakre/Vita Flex,

3. inhalare directă,

4. se vaporizează sau

5. se ia ca supliment alimentar.

Nu folosiți niciodată apă pentru a înlătura uleiul. Evitați expunerea


directă la soare, de la
3 la 6 ore după folosirea uleiului. Istoric:
Bradul de balsam - folosit, de regulă, ca pom de Crăciun - a fost
pretuit de-a lungul timpului pentru efectele sale medicinale si
capacitatea de a trata afectiuni respiratorii, dureri musculare si
dureri reumatice.
Ingrediente:
• Alfa-pinen (28-49%)

• Beta-pinen (14-24%)
• Camfen (13-20%)

• Limonen (13-20%) ORAC: 20,500 u TE/l 



Ulei esențial de busuioc 



english: 

Basil Essential Oil latin: ocimum basilicum Cantitate: 15ml


Busuiocul poate destinde mușchii inflamați sau încordați din
cauza exercițiului fizic sau
muncii. Are o aromă puternică, picantă, care înviorează trupul și
sufletul. Folosit extern poate înviora Spiritul și în caz de oboseală,
poate reface limpezimea minții. 

Poate fi de asemenea folosit local, pentru a alina durerile cauzate
de pișcătura de insecte. Este benefic în caz de oboseală mentală
și poate ajuta la stimularea și dezvoltarea simțului mirosului.

Această plantă este cultivată și distilată în fermele Young Living. 



Face parte din familia Lamiaceea sau Labiatae (familia mentei) 

Plantă originară din India, Utah, Franta 

Metoda de extractie: distilare cu aburi din frunze, tulpini si flori. 

Ajută inima și sistemul circulator, sistemul imunitar, plămânii,
musculatura.
Influențe: 

Efectul parfumului de busuioc combate starea de oboseală
mentală. Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Proprietăti medicale: puternic antispasmodic, antiviral,
antibacterian, antiinflamator, relaxant muscular. Indicatii:
migrene, infectii ale gâtului si infectii pulmonare, muscături de
insectee aplică pe vârful nasului, pe
tâmple și pe zona înțepăturii sau pișcăturii de insecte. 

Aplicare: se diluează 1 parte ulei esential si o parte ulei vegetal,
1. se aplică 2-4 picături pe locul durerii, pe tâmple, gât;

2. punctele chakra/Vita Flex (craniu, frunte, inimă, buric);

3. inhalare directă;

4. vaporizare;

5. se ia ca supliment alimentar.

Pentru oboseală mentală se inhalează mai întâi, apoi se aplică pe


coroana capului, pe frunte, în zona inimii și a buricului.
Poate fi adăugat ca și supliment nutritiv în mâncare sau în laptele
de soia sau de orez.
Diluțiile se recomandă atât de uz intern cât și zilnic. Se diluează
înainte de a fi folosit zone sensibile cum ar fi faţa, gâtul, zona
genitală etc. Nu se lăsa la îndemâna copiilor. Evitați să folosiți
produsul în cazul sugarilor și copiilor foarte mici.
Precautii: nu luati dacă sunteti epileptic.
Istoric:
Folosit intens în medicina traditională asiatică si indiană, numele
busuiocului provine din „basileum”, denumirea în greacă a
cuvântului „rege”. în secolul al XVI-lea, frunzele pudră erau
inhalate în scopul tratării migrenelor si infectiilor la nivelul
pieptului. Hindusii aveau obiceiul de a pune rămurele de busuioc
pe pieptul celor trecuti în lumea cealaltă, pentru a-i proteja de
spiritele malefice. Italiencele purtau busuioc pentru a atrage
petitori. Busuiocul apare listat în Medicina lui Hildegard, o
compilatie a lucrărilor germane de medicină semnate de reputatul
botanist benedictin Hildegard de Bingen (1098-1179).
Ingrediente:
• Metilchavicol (estragol) (40-80%)

• Linalol (10-50%)

• l,8cineol(l-7%)

• Eugenol(l-10%) 


Ulei esențial de portocală


bergamotă
english: 

Bergamot Essential Oil latin: Citrus bergamia Cantitate: 15ml
Bergamota a fost folosită în Orientul mijlociu de sute de ani pentru
probleme ale pielii
asociate cu tenul gras. Pe lângă efectul de înviorare și de
relaxare, generează o creștere a încrederii în sine și a bunei
dispoziții. 

Calmează mușcăturile de insecte și se poate folosi pentru a le ține
departe. Acest ulei are peste 300 de compuși chimici care îi
conferă calitatea de a reîmprospăta, de a îmbunătăți starea.
Bergamotei i se atribuie aroma distinctă, proaspătă, dulce, de
lămâie, din ceaiul Earl Gray.
Face parte din familia Rutaceae (citrusul. Plantă originară din
Italia, Maroc.
Metodă de extractie: presare la rece din coajă, purificat si
curătat de teipene; produs si prin extractie cu solventi sau distilare
în vid.
Influențe: 

Parfumul său are efect benefic, alungând starea de anxietate si
având capacitatea de a genera bună- dispozitie. 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Proprietăti medicale: actiune calmantă, ajută la stabilirea
echilibrului hormonal, antibacterian, antidepresiv. Indicatii: se
recomandă în caz de agitatie, depresie, anxietate, paraziti
intestinali, insomnie, infectii virale
(herpes, herpes genital) 

Aplicare: se diluează 1 parte ulei esential si o parte ulei vegetal,
1. se aplică 1-2 picături local;

2. la nivelul chakrelor/punctelor Vita Flex;

3. inhalare directă;

4. vaporizare;

5. administrare ca supliment alimentar.

Difuzat, aplicat pe frunte, pe tâmple, pe zona înțepăturii sau


pișcăturii de insectă. Se poate aplica sub-braț. Poate fi adăugat în
mâncare ca supliment nitritiv în lapte de soia sau de orez.
ATENȚIE: Uleiul de portocală bergamotă este fotosensibil și nu ar
trebui aplicat pe pielea care va avea contact direct cu soarele sau
cu razele ultraviolete în decurs de 12 de ore de la aplicare.
Istoric:
Se crede că Christofor Columb a adus bergamota în Bergamo, în
nordul Italiei, din Insulele Canare. O plantă de bază în medicina
traditională italiană, bergamota se foloseste în Orientul Mijlociu de
sute de ani în tratarea unor afectiuni ale pielii asociate cu un ten
gras. Bergamota este cea care dă acel parfum aparte ceaiului
Earl Grey si a fost întrebuintată la fabricarea primei ape veritabile
de colonie.
Ingrediente:
• Limonen (30-45%)

• Acetat de linalil (22-36%)

• Linalol(3-15%)

• Gamma-terpinen (6-10%)

• Beta-pinen (5.5-9.5%) 


Ulei esențial de Piper negru 



english: 

Black Pepper Essential Oil latin: Piper nigrum 

Cantitate: 

5ml 

Black Pepper Essential Oil are o aromă înțepătoare,
proaspătă, care calmează și conferă 

energie. Ajută sistemul digestiv și a făcut obiectul cercetărilor
clinice legate de acțiunea sa asupra alimentării cu oxigen a
celulei. Acțiune calmantă pentru musculatura suprasolicitată
prin activitate sportivă. 

Face parte din familia Piperaceae 

Plantă originară din Madagascar, Ceylon, Anglia

Metodă de extracție: distilare cu aburi din fruct/boabe 



Ajută: articulațiile, musculatura, nervii, metabolismul, digestia.

Influențe: 

Parfumul său are următoarele caracteristici: stimulează,
energizează și dă putere. Un studiu din 2002 a demonstrat că
inhalarea uleiului volatil de piper induce o creștere de 1.7-fold a
concentrației de adrenalină din plasmă. 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:

Proprietăți: analgezic, stimulează metabolismul, antifungic 



Indicații: obezitate, artrită, probleme digestive, oboseală cronică,
dureri musculare/ nervoase, infecții
fungice. 

Aplicare: se diluează 1 parte ulei essential cu 1 parte ulei vegetal
1. se aplică 2-4 picături local

2. punctele chakra/Vita Flex

3. inhalare direct

4. vaporizare

5. se ia ca supliment alimentar.

Poate fi adăugat în mâncare ca supliment nutritiv în lapte de soia


sau de orez (se
diluează o picătură de ulei

esențial de piper negru în aproximativ 120 ml lichid). Poate
provoca iritații celor cu
pielea sensibilă. Istoric:
Folosit de egipteni în procesul de mumificare, după cum stă
mărturie descoperirea piperului negru în nările și în abdomenul lui
Ramses al II-lea. Călugării indieni mâncau mai multe boabe de
piper negru pe zi, pentru a rezista la muncile grele de peste zi. în
vremuri străvechi, piperul era la fel de valoros ca aurul. Când
triburile barbare de goți din Europa au cucerit Roma în 410 A.D.,
aceștia au cerut 3000 livre (cea. 1350 kg) de piper, precum și alte
bunuri de preț drept răscumpărare. Vindecătorii chinezi de demult
foloseau piperul pentru a trata holera, malaria, precum și
problemele digestive.
Ingrediente:
• Beta-cariofilen (25-35%)

• Limonen(8-12%)

• Sabinen(5-10%)

• Alfa și Beta Pinenes (10-15%) 



Ulei esențial din lemn de


cedru

english: 

Cedarwood Essential Oil latin: Cedrus atlantica Cantitate:
15ml 

Uleiul esențial „Cedarwood” are o aromă plăcută de lemn de
cedru. Împreună cu masajul, 

destinde și calmează și în plus, contribuie la menținerea unei
funcționări sănătoase a plămânilor. Lemnul de cedru este
utilizat în mod uzual ca o componentă pentru produse
cosmetice împotriva tenului gras. 

Cedrii Libanului au fost folosiți pentru a
construi Templul lui Solomon şi Templul lui
Irod, unde Hristos a învăţat. 

Face parte din familia Pinaceae (pinul) 

Originar din Maroc, SUA Cedrus atlantica este specia cea
mai apropiată de cedrii biblici din Liban. Metodă de
extracție: distilare cu aburi din scoarță. 

Ajută: căile respiratorii, creșterea părului, pielea, sistemul
limfatic, nervii. 

Influențe: 

Parfumul său stimulează regiunea limbică a creierului
(centrul emoțiilor), precum și glanda pineală, care secretă
melatonină. Terry Friedmann MD a descoperit, grație unor
teste clinice, că acest ulei poate combate ADD-ul și ADHD-ul
(afecțiuni legate de deficitul de atenție) la copii. Este
recunoscut pentru proprietățile sale calmante, purificatoare. 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:

Proprietăți: Combate căderea părului (alopecia areata),


antibacterian, stimulant limfatic. 

Indicații: Alzheimer, căderea părului, artroscleroză, ADHD (deficit
de atenție cauzat de hiperactivitate),
probleme dermatologice (acnee, eczeme).

Lemnul de Cedru este uşor antiseptic, foate


eficient împotriva tuberculozei, bronşitei,
infecţiilor urinare, foatre benefic problemelor
pielii, cum ar fi acneea şi psoriazisul și reduce
rigidizarea pereților arterelor. De asemenea, ajută
la stimularea glandei pineale, care produce
melatonina, un hormon antioxidant asociat cu
somnul profund.
Lemnul de Cedru poate ajuta la acnee, anxietate,
artrită, congestie, tuse, cistită, mătreață, psoriazis,
sistemul respirator, sinuzită, boli de piele şi
retenţie de lichid. Stimulează creierul, centrul
emoțiilor noastre, și este recunoscut pentru
efectele sale calmante şi purificatoare.
Statornicie şi echilibru este mesajul dat de spiritul
Lemnului de Cedru. Acesta este spiritul de
integritate, de stabilitate, și de solidaritate în toate
lucrurile. Are multe calități care sunt deseori
necesare atunci când spiritul este slăbit şi se află
în imposibilitatea de a ierta, sau atunci când inima
este ruptă.
Lemnul de Cedru ne încurajează, ne dă tăria de
care avem nevoie pentru a continua propria cale
în viață, ne îndeamnă să ne îndeplinim repede
visele, și ne ajută la realizarea speranțelor.
Inhalarea uleiului esențial al Lemnului de Cedru
relaxează mintea foarte analitică. 

Puteți folosi uleiul Lemnului de Cedru înainte şi
după întâlniri de afaceri pentru a beneficia de o
mai mare claritate, pentru a percepe problema de
bază, pentru a găsi soluții rapide sau pentru a
“ajunge la țintă”.
Lemnul de Cedru are o energie purificatoare care
ajută la eliberarea toxinelor emoționale depuse în
corpurile subtile, aliniază chakra inimii, şi a
corpului fizic pentru a permite experienţa doar de
a fi.
Uleiul esențial de Lemn de Cedru stimulează
memoria, sentimentului iubirii spirituale
adevărate şi generează sentimente de a fi complet,
sigur şi protejat de acea iubire. A fost folosit din
timpuri imemoriale în civilizatii diverse cum ar fi
în Egipt şi în Tibet. Încă mai este utilizat în mod
activ în medicină tibetană, și ca un ajutor în
meditaţia buddhişti tibetani. 

Lemnul de Cedru sporește spiritualitatea şi
consoliedază legătura noastră cu Divinitatea. A
fost folosit în construirea de temple pentru a
simboliza acest lucru. Acest ulei este cel mai
eficient cu copii ADD, și ajută la stabilizarea
undelor beta/ theta.
Aplicare:
1. se aplică local

2. punctele Vita Flex/chakre

3. inhalare directă

4. vaporizare

5. se ia ca supliment alimentar.

Istoric:
De-a lungul antichității, lemnul de cedru s-a folosit la
medicamente. Egiptenii îl foloseau pentru îmbălsămarea morților.
Cedrul se folosea atât ca medicament, cât și ca tămâie, în Tibet.
Ingrediente:
• Alfa-himacalen (10-20%)

• Beta-himacalen (35-55%)

• Gamma-himacalen (8-15%)

• Delta-cadiden (2-6%) 


Ulei esențial de Mușețel


roman 

english: 

Chamomile Roman Essential Oil latin: 

Chamaemelum nobile 

Cantitate: 

5ml 

Uleiul esențial de mușețel roman are o aromă plăcută, dulce,
picantă, cu acțiune calmantă 

pentru trup și spirit. Delicatețea mușețelului îl face deosebit
de prețios pentru copiii agitați. „Roman Chamomile Essential
Oil” este calmant pentru toate tipurile de piele, folosit tot mai
intens în Europa în preparate pentru piele, pentru tineri și
bătrâni. Acest ulei esențial are efect excepțional prin
adăugarea într- un ulei de masaj, pentru musculatura
solicitată de efortul din activitatea sportivă. 

Face parte din familia Asteraceae sau Compositae (familia
margaretei) Plantă originară din Utah, Franţa 

Metodă de extracţie: distilare cu aburi din floare 

Ajută: sângele, pielea, ficatul, nervii, somnul. 

Influențe: 

Parfumul mușeţelului roman, datorită faptului că este
calmant și relaxant, combate depresia, insomnia și stresul,
diminuează anxietatea, iritabilitatea, nervozitatea.
Deopotrivă alungă starea de mânie, stabilizează emoţiile și
eliberarea de emoţiile legate de trecut. Aduce pacea, iubirea,
acceptarea de sine, deschide comunicarea cu taramul
ingerilor activand intuitia si receptivitatea. Deschide chakra
inimii si a coroanei.Pentru a amplifica efectul de relaxare 


combinati cu lavanda. 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare: 

Proprietăţi: relaxant nervos, antispasmodic, anti-inflamator,
antiparazitar, regenerant nervos, anestezic, detofixiant pentru
organism și ficat. Indicaţii: atenuează stările de neliniște,
anxietatea, ADHD-ul, depresia, insomnia, afecţiunile
dermatologice (acnee, dermatită, eczeme), probleme digestive,
simptome premenstruale, socuri emotionale, suferinta.
Aplicare:
1. se aplică 2-4 picături local, pe glezne si pe incheieturi.

2. punctele chakra/Vita Flex de pe talpa

3. inhalare directă

4. difuzare la rece

5. administrare ca supliment alimentar in lapte de soia sau de


orez

Istoric:
Folosit în Europa pentru regenerarea pielii. De secole, mamele
folosesc mușeţelul pentru a calma copilașii care plâng, pentru a
combate diferite afecţiuni digestive și hepatice, precum și pentru a
calma durerile de dinţi.
Ingrediente:

• Angelat de izobutil + isamil Metacrilat (30-45%) Angelat de
isoamil (12-22%)
• Angelat de metil alil (6-10%)

• Isobutil n-butirat (2-9%)

• 2-angelat de metil butii (3-7%) 


Ulei esențial de Scorțișoară


english: 


Cinnamon Bark Essential Oil latin: cinnamomum verum
Cantitate: 

5ml 


„Cinnamon Bark Essential Oil” are o aromă minunată de
scorțișoară, îndrăgită pretutindeni. Mai 

ales în anotimpul rece are un efect de încălzire și stimulare.
Multora, această aromă li se pare foarte romantică. De-a
lungul istoriei, scorțișoara a fost atât de căutată și dorită,
încât a constituit unul dintre principalele motive pentru care
Ceylon a fost cucerit mai întâi de portughezi, iar apoi de
olandezi și mai târziu de englezi. Acolo, uleiul esențial de
scorțișoară se produce de peste 2000 de ani. 

Face parte din familia Lauraceae (laurul) 

Plantă originară din Sri Lanka, Madagascar, Ceylon 

Metodă de extracţie: distilare cu aburi din coajă. 

„Cinammon Bark Essential Oil” ajută sistemul imunitar,
sistemul circulator, stomacul, digestia. 


Influențe: 

Despre parfumul său se spune că atrage bogăţia. Proprietăți,
indicații și mod de aplicare:
Proprietăţi: anti-inflamator (inhibitor COX2), puternic
antibacterian, antiviral, antifungic, anticoagulant, stimulant pentru
circulaţie, protector al stomacului (în caz de ulcer), antiparazitar
(viermi).
Indicaţii: Afecţiuni cardiovasculare, boli infecţioase, infecţii virale
(herpes), probleme digestive, ulcere, negi. Aplicare: se diluează
1 parte ulei esential cu 4 părţi ulei vegetal
1. se aplică 1-2 picături local

2. punctele Vita Flex/chakre

3. vaporizare sau

4. se ia ca supliment alimentar.

Atenţionări: poate irita membranele nazale dacă se inhalează


direct din aparat de vaporizare sau sticlă.
Datorită conținutului mare de fenol, se folosește mai bine diluat (1
picătură în 40-50 de picături de ulei de masaj de amestec V-6,
sau ulei bază pentru masaj) înainte de a fi aplicat pe piele. Dacă
amestecul este prea iute/fierbinte, mai adăugați ulei de amestec
pentru a-l dilua.
Se poate aplica simplu pe mâini sau pe tălpi; se poate adăuga în
mâncare ca supliment alimentar, sau în ulei de soia sau de orez.
Istoric:
Listat în lucrarea de medicină a lui Dioscorides, „De Materia
Medica” (A.D. 78), primul ghid recunoscut de medicină din
Europa, care a devenit ulterior un titlu de referinţă pentru
tratamentele pe bază de plante timp de peste 1700 ani.
Scorţișoara este cunoscută ca fiind parte din compoziţia „oţetului
celor 4 hoţi” folosit de jefuitorii de morminte, pentru a se proteja
de ciuma care a făcut ravagii în secolul al XV- lea.
Ingrediente:
• Trans-cinamaldehid (40-50%)

• Eugenol (20-30%)

• Beta-cariofilen (3-8%)

• Linalol (3-7%) 


Ulei esențial de Cistus


Aceste uleiuri esențiale provin de la cistroză, cu aroma ei moale,
cu tentă de miere, 

despre care

se spune că ar fi trandafirul din Ierihon din Biblie. Liniștitoare
și înviorătoare în același 

timp, uleiurile esențiale Cistus susțin reflecția și discuțiile
constructive.

Face parte din familia Cistaceae(cunoscut și sub denumirea
de Labdanum) Plantă 

originară din Spania 


Metoda de extracţie: distilare cu aburi din frunze/ramuri 

„Cistus Essential Oil” ajută sistemul glandular, sistemul
imunitar, plămânii, sistemul nervos. 

Influențe: 

Parfumul său are efect calmant asupra nervilor, inducând
bună-dispoziţie. Proprietăți, indicații și mod de aplicare: 

Proprietăţi: antiviral, antibacterian, antihemoragic, anti-
inflamator, ajută sistemul nervos simpatic, stimulează
imunitatea.

Indicaţii: hemoragii, artrită Aplicare:


1. se aplică 2-4 picături local

2. punctele Vita Flex-chakre

3. inhalare directă

4. vaporizare

5. se iau 4 picături ca supliment alimentar.

Poate fi adăugat în mâncare ca supliment nutritiv în lapte de soia


sau de orez (se diluează o picătură de ulei
esențial Cistus în aproximativ 120 ml lichid). Ingrediente:
• Alfa-p'inen (40-60%)

• Camfen (2-5%)

• Acetat de bornil (3-6%)

• Trans-pinocarveol (3-6%) ORAC: 3,860 uTE/100g 


Ulei esențial de salvie


tămâioasă 

english: 

Clary Sage Essential Oil latin: 

Salva sclarea 

Cantitate: 

15ml 

Uleiul esențial de salvie tămâioasă conține fitoestrogeni
naturali. Aroma este moale și caldă, 


destinde și înviorează, și astfel sprijină o atitudine interioară


sănătoasă, în timpul sindromului premenstrual. Este de ajutor
pentru femeile la menopauză. Ajută la menținerea funcționării
sănătoase a sistemului digestiv și a sistemului circulator. Face
parte din familia Lamiaceae sau Labiatae (menta).
Plantă originară din Utah, Franța. 

Metoda de extracție: distilare cu aburi din floare. 

„Clary Sage Essential Oil” ajută sângele, sistemul glandular,
sistemul circulator, somnul.
Influențe: 

Parfumul său accentuează capacitatea de a visa, este foarte
calmant și te eliberează de stres. Chakra influentata este cea
sacrala , iar culoarea corespunzatoare este violet. Mareste si si
deblocheaza energia din corp. 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Proprietăți: anticoagulant, antioxidant, antidiabetic, mimează
efectele estrogenilor, antifungic, antispasmodic, relaxant, reduce
nivelul colesterolului, antitumoral, anestezic. Date medicale
recente indică faptul că salvia crește în mod natural nivelul de
estrogen și progesteron.

Indicații: leucemie, dureri menstruale/probleme asociate PMS


(sindromul premenstrual), premenopauza, dezechilibru hormonal,
probleme cu circulația, colesterol ridicat, bronsita, hemoroizi,
impotenta, probleme renale, caderea parului.
Aplicare: se diluează 1 parte ulei essential cu 1 parte ulei vegetal
• se aplică local, pe picioare, glezne, încheieturi

• în punctele chakra/Vita Flex

• se inhalează direct

• se vaporizează

• se ia ca supliment alimentar

• se face masaj pe spate cu 6-8 picături în perioada


premergătoare menstruației. Poate provoca iritații celor cu
pielea sensibilă. Dacă sunteți însărcinată sau dacă 

va aflați sub control medical, consultați-vă medicul înainte de
a folosi acest ulei. Diluați uleiul esențial de salvie tămâioasă
înainte de a-l folosi în zone sensibile precum fața, gâtul,
zona genitală etc. A nu se lăsa la îndemâna copiilor. Nu
folosiți „Clary Sage Essential Oil” pe copii sau bebeluși. 

Istoric: 

Salvia tamaioasa a fost folosita de secole pentru a alina
problemele feminine. Este foarte bogata in antioxidanti si
contine sclareol ceea ce este foarte rar prin distilare.
Sclareolul este o componenta chimica cu o structura simila
cu hormonii produsi in corpul uman. Sclareolul stimuleaza
corpul nostru sa produca mai multi hormoni si astfel avand
un efect de echilibreaza atat pentru femei cat si pentru
barbati. Echilibreaza nivelul estrogenului ceea ce are un rol
important in prevenirea caderii parului. Ajuta în situatia cand
ne simtim coplesiti de griji. Date medicale recente indică
faptul că salvia crește în mod natural nivelul de estrogen și
progesteron. Infuzia din seminte de salvie tamaioasa se
folosea pentru afectiunile oculare. 

Ingrediente: 


• Acetat de linaiil (56-78%)

• Linalol (7-24%)

• Germacren D (2-12%)

• Sclareol (.4-3%) 


Ulei esențial de Cuișoare



english: 

Clove Essential Oil latin:

Syzygium aromaticum Cantitate: 15ml


Uleiul esențial de cuișoare are o notă aromatică dulce, picantă,
care stimulează și înviorează.
„Clove Essential Oil” este o componentă importantă în amestecul
nostru „Thieves”, cunoscut mai ales prin efectul său de întărire a
sistemului imunitar. Principalul element component al uleiului
esențial de cuișoare este eugenolul, care se folosește în
stomatologie pentru anestezierea gingiilor. Dintre toate
substanțele testate, uleiul esențial de cuișoare are valoarea cea
mai înaltă pe scala ORAC (testează capacitatea de a reduce
radicalii liberi).
Face parte din familia Oleaceae
Originar din Madagascar, Insula Condimentelor
Metoda de extracţie: distilare cu aburi din mugurele de floare și
din tulpini.
„Clove Essential Oil” ajută căile respiratorii, articulațiile, pielea,
inima / sistemul circulator, sistemul imunitar, digestia.
Influențe: 

Aroma de cuișoare este un stimulator mental, ajută somnul,
stimulează apariţia viselor și creează o stare de protecţie și inspiră
curaj. 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Proprietăţi: anti-aging (anti-îmbătrânire), antitumoral,
antimicrobian, antifungic, antiviral, analgezic/anestezic,
antioxidant, anticoagulant, anti-inflamator, protector pentru
stomac (contra ulcerului), antiparazitic (contra viermilor),
anticonvulsiv.
Indicaţii: anti-aging, boli cardiovasculare, artrită/reumatism,
hepatită, paraziţi intestinali/ infecţii intestinale, folosit la amorţirea
tuturor tipurilor de durere, infecţii ORL/sinusuri/ plămâni,
cataracte, ulcere, păduchi, dureri dentare, acnee.
Aplicare:

1. se aplică 2-4 picături local

2. punctele chakra/Vita Flex;

3. inhalare directă;

4. vaporizare sau

5. supliment alimentar

6. pentru tușea seacă, uscată, din aceea care „gâdilă”, puneţi 1


picătură la baza 

limbii.
Atunci când este folosit ca supliment nutritiv, se adaugă în ulei
vegetal (se diluează o picătură de ulei esențial de cuișoare în
aproximativ 120 ml ulei vegetal apoi se pune în capsule). Se ia
câte o capsulă înainte de masă.
Atenție: Dacă luați medicamente pentru diluarea sângelui,
întrebați întâi medicul! Poate provoca iritații celor cu pielea
sensibilă. Dacă sunteți însărcinată sau dacă va aflați sub control
medical, consultați-vă medicul înainte de a folosi acest ulei.
Diluați uleiul esențial de cuișoare înainte de a-l aplica pe piele sau
de a-l ingera. A nu se lăsa la îndemâna copiilor.
Istoric:
Oamenii de pe insula Ternate fuseseră feriţi de epidemii până în
secolul al XVI-lea, când cuceritorii olandezi au distrus arborii de
cuișoare care creșteau pe insulă. Mulţi dintre locuitorii insulei au
murit din cauza epidemiilor care au urmat. Despre cuișoare se
spune că făceau parte din compoziţia oţetului celor 4 hoţi, folosit
de jefuitorii de morminte în scopul de a se proteja în timpul ciumei
care a făcut ravagii în secolul al XV- lea. Cuișoarele erau listate în
Medicina lui Hildegard, o compilaţie a lucrărilor germane de
medicină semnate de reputatul botanist benedictin Hildegard de
Bingen (1098-1179). Vindecătorii din China și India folosesc
mugurii de cuișoare încă din timpuri străvechi, ca parte din
tratamentul pe care îl aplică.
Eugenolul, principalul element din compoziţia cuișoarelor, se
folosește în industria stomatologică pentru a amorţi gingiile.
Courmont et al. au demonstrat că o soluţie de .05%) de eugenol
din uleiul de cuișoare este suficient pentru a ucide bacilul de
tuberculoză (Gattefosse, 1990).
Ingrediente:
• Eugenol (75-87%)
• Acetat de eugenol (8-15%)

• Beta-carofilen (2-7%) 

ORAC: 1,078,700 µTE/100g 29

Ulei esențial de Copaiba 



english: 

Copaiba Essential Oil latin: Copaifera reticulata Cantitate:
15ml 

Puternicul ulei esențial de Copaiba provine din America de
sud și este folosit în mod tradițional 

pentru a ajuta digestia și pentru a întări răspunsul natural al
organismului în caz de rănire sau iritație. „Copaiba Essential
Oil” conține cea mai mare cantitate de beta caryophyllene
(55%) dintre toate uleiurile esențiale cunoscute. 

Face parte din familia Leguminosae 

Plantă originară din Amazon-Brazilia de Est 

Metoda de extractie: extras direct din arbori (este, poate,
singurul ulei esential care nu are nevoie de distilare) 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare: 

Proprietăti medicale: anti-inflamator, antibiotic,
antibacterian, anticancerigen, anestezic, emolient. 

Indicatii: cules din inima pădurii, uleiul de Copaiba se
foloseste ca agent anti- inflamator. Având cel mai ridicat nivel
cunoscut de sescviterpene anti-inflamatorii, beta-
cariofilenul, copaiba se foloseste, de regulă, în tratarea
cancerului, precum si ca puternic antibiotic natural,
întrebuintat în tratamentul pentru sifilis, infectii respiratorii si
paraziti. S-a studiat si pentru proprietătile sale anti-ulcer. Are
proprietăti anestezice similare cu cele ale uleiului de
cuisoare, care contine si beta-cariofilen (13%) asemenea
unei componente anti- inflamatorii.
Asemenea bradului de balsam, este bogat în alfa-humulen, care
s-a studiat pentru proprietătile sale antibacteriene si
anticancerigene.
Copaiba este renumit si pentru beneficiile sale asupra dermei,
fiind folosit în tratarea unei varietăti de afectiuni dermatologice ce
includ psoriazisul, eczemele si mătreata.
Alte indicatii: ulcer stomacal, artrită, eczeme, psoriazis,
neoplasm, boli infectioase. Aplicare: se diluează ori se aplică
local. Nu este nevoie de diluare. Se iau 2-4 picături
de 3 ori pe zi, ca supliment.
Aromatic: Difuzat, timp de până la o oră, de trei ori pe zi. 

Atenție: A nu se lăsa la îndemâna copiilor; dacă sunteți gravidă,
alăptați, dacă sunteți sub tratament medicamentos, consultați
medicul înainte de a folosi acest produs.
Istoric:
Oleorășina extrasă din arborii de copaiba este un medicament
traditional în Brazilia, care se foloseste în mod obisnuit în
medicamentele anti-inflamatorii prescrise de practicanții medicinii
tradiționale din Amazonia. Se folosește, de asemenea, în
farmaciile din Europa și America de Nord.
Ingrediente:
• trans-beta cariofilen 45-55%

• alfa-copaen 12-16%

• alfa-humulen 6-8%

• acid copalic 5-7%


• delta cadinen 2-4% 


Ulei esențial de coriandru


english: 

Coriander Essential Oil latin: Coriandrum sativum Cantitate: 5ml

Uleiul esențial de coriandru (Coriandrum sativum) a fost studiat la
Universitatea din Cairo. Are o
aromă dulce, caldă și picantă, cu proprietăți de relaxare și
calmare. Sprijină digestia sănătoasă și sistemul circulator și a fost
studiat din punctul de vedere al acțiunii pozitive asupra
pancreasului. La masaje acționează pentru destinderea părților
prea solicitate de activitatea sportivă.
„Coriander Essential Oil”ajută pancreasul, articulațiile, digestia.
Face parte din familia Apiaceae sau Umbelliferae (pătrunjelul)
Plantă originară din Rusia 

Metodă de extracţie: distilare cu aburi din seminţe (fructe)
Influențe: 

Parfumul său are efect calmant. Proprietăți, indicații și mod de
aplicare:
Proprietăţi: anti-inflamator, sedativ, analgezic. 

Indicaţii: diabet, artrită sau probleme ale intestinului. 

Aplicare: se diluează 1 parte ulei esential cu 1 parte ulei vegetal
1. se aplică 2-4 picături local
2. în punctele Vita Flex/chakra

3. inhalare directă
4. vaporizare

5. administrare ca supliment alimentar.

Istoric:
Seminţele de coriandru au fost descoperite în mormântul
egiptean, antic al lui Ramses al II-lea. Acest ulei a fost studiat la
Universitatea din Cairo pentru efectele sale în scăderea nivelului
glucozei și al insulinei, precum și în susţinerea funcţiei pancreatice
și în fortificarea pancreasului.
Ingrediente:
• Linalol (65-78%)

• Alfa-pinen (3-7%)

• Camfor (4-6%)

• Gamma-terpinen (2-7%)

• Limonen (2-5%)

• Acetat de geranil (1-3.5%»)

• Geraniol (0.5-3

• Cilantro: din cilantro/pătrunjel arab se face uleiul esenţial de


coriandru

Ulei esențial de chiparos


english: 

Cypress Essential Oil latin: Cupressus sempervirens Cantitate:
15ml
Uleiul esențial de chiparos se utilizează cel mai frecvent pentru
sprijinirea sistemului circulator.
Aroma sa proaspătă, picantă, ușor lemnoasă, înviorează,
întărește și are un efect de armonizare. Face parte din familia
Cupressaceae (familia chiparosului)
Originar din Franţa, Spania 

Metodă de extracţie: distilare cu aburi din ramuri.
„Cypress Essential Oil” ajută sistemul respirator, pielea, inima /
sistemul circulator, sistemul glandular, musculatura, digestia.
Influențe: 

Parfumul său alungă sentimentul de pierdere și creează senzaţia
de securitate și calm, liniște. De asemenea, ajută în vindecarea
traumelor emoţionale, calmează, alungă starea de furie, face ca
totul să pară mai ușor. Poate ajuta și la calmarea tusei și a
durerilor minore din piept. 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Proprietăţi: îmbunătăţește circulaţia și întărește vasele capilare;
anti-infecţios, antispasmodic; descurajează retenţia lichidelor în
organism.
Indicaţii: diabet, probleme de circulaţie, cancer (M.D. Jean
Valnet), calmant, stabilizator. Aplicare: se diluează 1 parte ulei
esential cu o parte ulei vegetal
1. se aplică 2-4 picături local sau se masează către centrul
corpului
2. în punctele chakra/Vita Flex

3. se inhalează

4. se vaporizează
5. se ia ca supliment alimentar.

Poate provoca iritații celor cu pielea sensibilă. Dacă sunteți


însărcinată sau dacă va aflați sub control
medical, consultați-vă medicul înainte de a folosi acest ulei.
Istoric:
Fenicienii și cretanii foloseau lemnul de chiparos pentru a construi
bărci și arcuri, în timp ce egiptenii făceau sarcofage din acest
lemn. Grecii foloseau lemnul de chiparos pentru a ciopli statuete
pe care le dedicau zeităţilor la care se închinau. Cuvântul grecesc
„sempervivens” din care provine denumirea botanică înseamnă „a
trăi veșnic”. Copacul poartă același nume ca insula Cipru, unde
era folosit ca jertfă. Conform legendei, crucea lui lisus era făcută
din lemn de chiparos. Adeseori, arborele de chiparos se
plantează în cimitire.
Ingrediente:
• Alfa-pinen (40-65%)

• Beta-pinen (0,5-3%0)

• Delta-3-caren (12-25%)

• Limonen (1.8-5%)

• Cedrol (0.8-7%)

• Myrcene(l-3.5%)

• Manoyle oxide Iso-pimaradiene Karahanaenone 34

Ulei esențial de mărar


english: 

Dill Essential Oil latin: Anethum graveolens Cantitate: 5ml
Uleiul esențial de mărar are o aromă picantă, cu tentă de piper, cu
efect de împrospătare,
stimulare, revitalizare și echilibrare. Se povestește că, în perioada
de pionierat din Vest, americanii mestecau semințe de mărar,
pentru a-și atenua senzația de foame în timpul slujbei religioase.
Uleiul esențial de mărar (Anethum graveolens) a fost studiat la
Cairo University.
Face parte din familia Apiaceae s'au Umbelliferae (pătrunjelul)
Plantă originară din Austria, Ungaria 

Metodă de extracție: distilare cu aburi din întreagă plantă. 

„Dill Essential Oil” ajută pancreasul, ficatul, digestia.
Influențe: 

Parfumul mărarului calmează sistemul nervos autonom și, atunci
când este vaporizat împreună cu mușețelul roman, combate
ADHD-ul. 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Proprietăți: antidiabetic, antispasmodic, antibacterian,
expectorant, stimulant pancreatic, reglementează nivelul
zahărului din sânge/insulinei.
Indicații: diabet, probleme digestive, deficiențe hepatice.

Aplicare: se diluează 1 parte ulei esential cu 1 parte ulei vegetal


1. se aplică 2-4 picături local sau pe abdomen si pe talpi

2. punctele chakra/Vita Flex

3. inhalare direct
4. vaporizare

5. se ia ca supliment alimentar.

Istoric:
Mărarul este menționat în Papirusul Ebers din Egipt (1550 î. Hr.).
Gladiatorii romani își frecau pielea cu mărar înainte de fiecare
luptă, menționat în lucrarea lui Dioscorides, „De Materia
Medica” (Despre mijloacele / materia de tămăduire) (A.D. 78),
primul ghid important din medicină, devine o lucrare de referință
standard pentru tratamentele cu plante timp de mai bine de 1700
ani. apare listat în Medicina lui Hildegard, o compilație a lucrărilor
germane de medicină semnate de reputatul botanist benedictin
Hildegard de Bingen (1098-1179).
Ingrediente:
• Carvon (30-45%)

• Limonen (15-25%)

• Alfa- și beta-felandren (20-35%) 



Ulei esențial Dorado Azul 



english: 

Dorado Azul Essential Oil Cantitate: 5ml 


Unul dintre cele mai noi uleiuri esențiale din Ecuador, Dorado Azul
este un produs exclusiv

Young Living. Uleiul esențial Dorado Azul are o aromă erbacee și


este pentru uz local sau aromaterapie. Face parte din
familia Lamiaceae 

Plantă originară din Ecuador
Metoda de extractie distilare cu abur a mugurilor,
frunzelor si a florilor.
Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Uz local: se diluează o picătură de Dorado Azul Essential Oil într-
o picătură de V-6 sau ulei de măsline. Se aplică pe zona dorită,
după necesitate. 

Aromaterapie: se difuzează până la 30 de minute, de trei ori pe
zi. 

Atenție: a nu se lăsa la îndemâna copiilor. Dacă sunteți gravidă,
dacă alăptați sau sunteți sub tratament, consultați medicul înainte
de utilizare.
Depozitare: păstrați-l în loc răcoros și ferit de lumină. 

Ingrediente: 

Dorado Azul Essential Oil - ulei esențial 100% therapeutic-
gradeTM

Ulei esențial de Brad Douglas


english: 

Douglas Fir Essential Oil latin: Pseudotsuga menziesii Cantitate:
5ml
Face parte din familia Abietaceae Originar din Idaho

Metodă de extracție: distilare cu aburi


Uleiul esențial de brad Douglas (Pseudotsuga menziesii) are o
aroma clară și fortifiantă de pin care reface spiritual. Folosit în
masaj, ajută pentru la calmarea mușchilor după antrenament sau
efort fizic intens.
Proprietăți, indicații și mod de aplicare: 

Proprietăți: antitumoral, antioxidant, antifungic, calmează
durerea. Indicații: infecții respiratorii / infecții ale sinusurilor 

Aplicare: se diluează 1 parte ulei esential si o parte ulei vegetal
1. se aplică 2-4 picături local;

2. în punctele chakra/Vita Flex;

3. se inhalează direct, sau

4. prin vaporizare.

Ingrediente:
Constituenți-cheie:
• Alfa-pinen (25-40%)

• Beta pinen (7-15%)

• Limonen (6-11%)

• Acetatdebornil (8-15%) 


Ulei esențial de Elemi 



english: 

Elemi Essential Oil latin: Canarium luzonicum Cantitate:15ml


Are o aromă picantă, care amintește de tămâie, cu caracter
delicat, balsamic. Uleiul esențial de
Elemi este distilat din rășina unui arbore originar din Filipine. Este
folosit în Europa de sute de ani în componența alifiilor pentru
piele și este inclus în unguente vindecătoare celebre precum
„Baume Parlytique”. 

„Elemi Essential Oil” a fost folosit de un medic din secolul al XVII-
lea, J.J. Wecker, pentru a trata rănile căpătate de soldați în
război.
Uleiul esențial de elemi aparține aceleiași familii botanice ca și
tămâia (Boswellia carteri) și smirna (Commiphor myrrha) și este
foarte apreciată în zilele noastre pentru calmarea mușchilor
inflamați din cauza exercițiului sau muncii, pentru protejarea pielii
și pentru stimularea sistemului nervos. 

Uleiul esențial de elemi este un mijloc probat pentru reducerea
ridurilor liniilor fine și ca tonic pentru ten..
Ajută: pielea, musculatura, nervii, meditația.

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:

Proprietăţi: antispasmodic, anti-inflamator, antimicrobian,
antiseptic.
Indicaţii: dureri musculare/lombare, probleme dermatologice
(cicatrici, acnee, riduri), poate avea efect calmant și se poate
folosi pentru a limpezi mintea.
Aplicare:
1. se aplică 2-4 picături local

2. punctele chakra/Vita Flex

3. inhalare directă

4. vaporizare
5. dacă se ia ca supliment alimentar, se pune o picătură într-o
capsulă și se ia ca atare sau se pune o picătură în cea. 120
g de lichid (lapte cu orez, etc).

Elemi se folosește în Europa de sute de ani în balsamuri/


unguente pentru piele și se găsește și în compoziţia unor alifii
considerate vindecătoare, cum ar fi balsamul paralitic.
Ingrediente:
• Limonen (40-72%)

• Alfa-felandren (10-24%)

• Sabinen (3-8%)

• Elemol (l-25%) 

nu este necesară, cu excepția celor cu piele sensibilă. 

Diluarea 

Aromaterapie: difuzați până la 1 oră, de trei ori pe zi. 

Atenție: a nu se lăsa la îndemâna copiilor. Dacă sunteți
gravidă, dacă alăptați sau sunteți sub tratament, consultați
medicul înainte de utilizare. 


Ulei esențial de Elemi


english: 

Elemi Essential Oil latin: Canarium luzonicum Cantitate: 15ml
Are o aromă picantă, care amintește de tămâie, cu caracter
delicat, balsamic. Uleiul esențial de
Elemi este distilat din rășina unui arbore originar din Filipine. Este
folosit în Europa de sute de ani în componența alifiilor pentru
piele și este inclus în unguente vindecătoare celebre precum
„Baume Parlytique”. 

„Elemi Essential Oil” a fost folosit de un medic din secolul al XVII-
lea, J.J. Wecker, pentru a trata rănile căpătate de soldați în
război.
Uleiul esențial de elemi aparține aceleiași familii botanice ca și
tămâia (Boswellia carteri) și smirna (Commiphor myrrha) și este
foarte apreciată în zilele noastre pentru calmarea mușchilor
inflamați din cauza exercițiului sau muncii, pentru protejarea pielii
și pentru stimularea sistemului nervos. 

Uleiul esențial de elemi este un mijloc probat pentru reducerea
ridurilor liniilor fine și ca tonic pentru ten..
Ajută: pielea, musculatura, nervii, meditația.

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:


Proprietăţi: antispasmodic, anti-inflamator, antimicrobian,
antiseptic.
Indicaţii: dureri musculare/lombare, probleme dermatologice
(cicatrici, acnee, riduri), poate avea efect calmant și se poate
folosi pentru a limpezi mintea.
Aplicare:
1. se aplică 2-4 picături local

2. punctele chakra/Vita Flex

3. inhalare directă

4. vaporizare
5. dacă se ia ca supliment alimentar, se pune o picătură într-o
capsulă și se ia ca atare sau se pune o picătură în cea. 120
g de lichid (lapte cu orez, etc).

Elemi se folosește în Europa de sute de ani în balsamuri/


unguente pentru piele și se găsește și în compoziţia unor alifii
considerate vindecătoare, cum ar fi balsamul paralitic.
Ingrediente:
• Limonen (40-72%)

• Alfa-felandren (10-24%)

• Sabinen (3-8%)

• Elemol (l-25%) 

nu este necesară, cu excepția celor cu piele sensibilă. 

Diluarea 

Aromaterapie: difuzați până la 1 oră, de trei ori pe zi. 

Atenție: a nu se lăsa la îndemâna copiilor. Dacă sunteți
gravidă, dacă alăptați sau sunteți sub tratament, consultați
medicul înainte de utilizare. 


Ulei esențial de Eucalipt


albastru
english: 

Eucalyptus Blue Essential Oil Cantitate: 5ml
Un membru al familiei eucaliptului, Eucaliptul Albastru se adauga
liniei de uleiuri esențiale ce
provin din Ecuador. 

Face parte din familia Myrtaceae (myrtle).
Planta originara din Ecuador. 

Metoda de extractie: distilare cu abur a frunzelor
Influențe: 

Parfumul este proaspat, echilibrat si revigorant. Proprietăți,
indicații și mod de aplicare:
Proprietati: expectorant, promoveaza transpiratia, indeparteaza
insectele, promoveaza producereaestrogenului si imita efectul
estrogenului, antifungic, antibacterian, calmant, revigorant
Indicatii: sustine functiile respiratorii si promoveaza respiratia
normala, calmeaza muschii durerosi
Aplicare: Se diluează 1 parte ulei essential cu 1 parte ulei
vegetal
• se aplică local

• în punctele chakra/Vita Flex

• se inhalează direct

• se vaporizează

• se difuzează până la 30 de minute, de trei ori pe zi. Atenţie: 



Ingrediente:

• Alpha-Pinene (9-34%)

• Aromadendrene (9,2%)

• 1,8 Cineole (Eucalyptol) (21-98%)


• Limonene (4-7%) 

Ulei esențial de Eucalipt albastru Young Living
Therapeutic GradeTM 

A nu se lăsa la îndemâna copiilor. 

Nu folositi ca supliment alimentar, cantitati mai mari de
eucalypt blue, poate fi toxic! Istoric: 

Nativii din Ecuador foloseau frunzele pe rani si pentru a
indeparta insectele. 


Ulei esențial de Eucalipt Dives


Eucalyptus Dives essential oil are un conținut înalt de

phellandrene și un conținut scăzut de eucalyptol.

Are o aromă proaspătă, înviorătoare. Uleiul esențial de eucalipt


dives este extras din această specie și are o acțiune
diferită, mai precisă și antiseptică decât celelalte
uleiuri din eucalipt. 

Eucalyptus Dives essential oil este indicat în mod
deosebit pentru uz extern, pentru că provoacă mai
puține iritații ale pielii decât uleiurile de eucalipt
obișnuite.

Face parte din familia Myrtaceae (mirtul).

Plantă originară din Australia. 



Metodă de extracţie: distilare cu aburi din frunze.
Ajută: căile respiratorii, sistemul imunitar. 

Influențe: 

Are o aromă proaspătă, revigorantă, care ajută la eliberarea
sinusurilor și bronhiilor. Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Proprietăţi: mucolitic, diuretic, antibacterian 

Indicaţii: hipertensiune, infecţii ORL/pulmonare/sinusuri
Aplicare: se diluează 1 parte ulei esential cu 1 parte ulei vegetal
1. se aplică 2-4 picături local

2. în punctele Vita Flex/chakra

3. inhalare directă

4. vaporizare

Ingrediente:
• Alfa- & beta-felandren (23-30%)

• Piperiton (35-45%)

• Para-cimen (6-10%)

• Alfa-thujen (2-6%)
• Terpinen-4-ol (3-6%)

Ulei esențial de Eucalipt


globulus
english: 

Eucalyptus Globulus Essential Oil latin: 

Eucalyptus globulus 

Cantitate: 

15ml 

Eucalyptus Globulus Essential Oil are o aromă proaspătă,
intensă. Conține un procent înalt de 

eucalyptol, un ingredient esențial folosit în producerea apei de
gură. Uleiul esențial de eucalipt globus are rol antiseptic. Des
folosit pentru sistemul respirator, eucaliptul a fost cercetat și
pentru efectul asupra insectelor (protecție împotriva insectelor),
într-un studiu numit „Laboratory Evaluation of a Eucalyptus -
based Repellant Against Four Biting Arthropods”, publicat în
Phytotherapy Research. 

Eucalyptus Globulus Essential Oil este benefic în sezonul rece și
acționează excelent la masajele pentru destinderea musculaturii
prea solicitate în activități sportive. 

Ajută: căile respiratorii, articulațiile, sistemul imunitar,
musculatura, digestia. Influențe: 

Aroma/parfumul său întreține starea de sănătate, starea de bine,
purificare, vindecare. Proprietăți, indicații și mod de aplicare: 

Proprietăți: expectorant, mucolitic, antimicrobian, antibacterian,
antifungic, antiviral, anti-aging (anti- îmbătrânire). 

Indicații: infecții respiratorii/ale sinusurilor, decongestionant,
reumatism/artrită, calmează durerile musculare. 

Aplicare: se diluează 1 parte ulei essential cu 1 parte ulei vegetal 

1. se aplică 2-4 picături local 

2. în punctele Vita Flex/chakra 3. inhalare direct 

4. se ia ca supliment alimentar. 

Atenţie: A nu se lăsa la îndemâna copiilor. A nu se folosi pe
bebeluși sau copii mici. Istoric: 

Timp de secole în șir, aborigenii din Australia foloseau frunzele cu
proprietăți dezinfectante pentru a acoperi răni. Fiind un puternic
agent antimicrobian (fapt demonstrat prin teste de laborator). În
partea de nord a Africii de Nord s-au plantat arbori de eucalipt,
pentru a opri răspândirea malariei. Conform celor susținute de
Jean Valnet, M.D., o soluție de 2% ulei de eucalipt pulverizată în
aer va ucide 70% din bacteriile de stafilococ din atmosferă. Unii
medici încă recurg la soluții pe bază de ulei de eucalipt în
pansamentele chirurgicale.
Ingrediente:
• 1,8 cineol (eucalyptol) (58-80%)

• alfa-pinen (10-22%)

• limonen(l-8%)

• para-cimen (1-5%)

• trans-pinocarveol (1-5%)

• aromadendren (1-5%)

• globulol (0.5-1.5%) 


Ulei esențial de Eucalipt


Polybractea

Eucalypt Polybractea essential oil este unul dintre cele mai


puternice uleiuri de eucalipt. Această
specie are un conținut de cca 80 % eucaliptol și este adecvată
pentru uz extern sau pentru pulverizare. Evitați inhalarea directă. 

Face parte din familia Myrtaceae(mirtul)
Plantă originară din Australia 

Metodă de extracție: distilare cu aburi din frunze 

Ajută: căile respiratorii, vezica urinară, căile urinare, pielea,
sistemul imunitar. Proprietăți, indicații și mod de aplicare: 

Proprietăți: antiviral, antibacterian, anti-inflamator, expectorant,
mucolitic, alungă insectele Indicații: acnee, infecții ale tractului
urinar și ale vezicii urinare, infecții virale (gen herpes). Aplicare:
se diluează 1 parte ulei essential cu 1 parte ulei vegetal
1. se aplică 2-4 picături local

2. în punctele Vita Flex/chakra

3. inhalare direct

4. se ia ca supliment alimentar.

5. se pulverizează până la 30 de minute, de trei ori pe zi.

A nu se lăsa la îndemâna copiilor. Dacă sunteți gravidă, dacă


alăptați sau sunteți sub tratament, consultați medicul înainte de
utilizare. Nu se folosește pe copiii mici.
Ingrediente:

• 1,8 Cineole (Eucalyptol) (60-80%)
• Limonen (1-5%)

• Para-cimen (1-5%)

• AIfa-pinen(l-5%) 


Ulei esențial de Eucalipt


radiata 

Atenţie: 


Eucalyptus radiata Essential Oil este răcoritor, antiseptic,
împrospătează și revigorează. Cu o 

aromă mai slabă decât Eucalyptus globulus, are multe
proprietăți similare care promovează sănătatea. Fiind relativ
delicat și neiritant, se utilizează de preferință la copii. Acest
sortiment este unul dintre cele mai multilaterale uleiuri de
eucalipt și este indicat pentru uz extern, pentru pulverizare și
chiar pentru inhalații. De multă vreme este o componentă a
unora dintre amestecurile noastre preferate. 

Face parte din familia Myrtaceae (mirtul) 

Plantă originară din Australia

Metodă de extracție: distilare cu aburi din frunze

Ajută: căile respiratorii, pielea, sistemul imunitar.

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:

Proprietăți: antibacterian, antiviral, expectorant, anti-
inflamator

Indicații: infecții respiratorii, infecții ale sinusurilor, infecții virale,


combate herpesul genital atunci când este combinat cu
bergamotă
Aplicare: se diluează 1 parte ulei esential cu 1 parte ulei vegetal
1. se aplică 2-4 picături local

2. în punctele Vita Flex/chakra

3. inhalare direct

4. se ia ca supliment alimentar.

5. se pulverizează până la 30 de minute, de trei ori pe zi.

Ingrediente:
• 1,8 Cineol (Eucalyptol) (60-75%)

• Alfa Terpineol (5-10%)


• Limonen (4-8%)

• Alfa-pinen (2-6%) 


Ulei esențial de Fenicul 



english: 

Fennel Essential Oil latin: Foeniculum vulgare Cantitate:
15ml 

Uleiul esențial de fenicul are o aromă dulce, de pământ, care
aduce a anason, cu efect de

înviorare, vitalizare și echilibrare. Stimulează sistemul circulator,


glandele endocrine (mai ales pancreasul), sistemul respirator și
cel digestiv și poate aduce ușurare în caz de balonare. 

Fennel Essential Oil este folositor și la ușoare salturi de dispoziție,
la crampe și edeme în legătură cu ciclul menstrual.
Feniculul sau molura face parte din familia Apiaceae sau
Umbelliferae (pătrunjelul) Plantă originară din Ungaria 

Metodă de extracție: distilare cu aburi din semințe zdrobite
(fructul) 

Ajută: articulațiile, căile urinare, hormonii, metabolismul, digestia.
Proprietăți, indicații și mod de aplicare: 

Proprietăți: antidiabetic, anti-inflamator, antitumoral, mimează
efectele estrogenului, ajută digestia,
antiparazitic, antiseptic, antispasmodic, analgezic, întărește
metabolismul. 

Indicații: diabet, cancer, obezitate, artrită/reumatism, infecția
tractului urinar, retenția lichidelor în organism,

paraziți intestinali, probleme menstruale/probleme asociate


sindromului premenstrual, probleme digestive. Aplicare: se
diluează 1 parte ulei esential cu 1 parte ulei vegetal
1. se aplică 2-4 picături local

2. în punctele Vita Flex/chakra

3. inhalare direct

4. se ia ca supliment alimentar.

Atenționări: A se evita de către persoanele epileptice. Istoric:

În Evul Mediu, se credea că alungă spiritele malefice și protejează


de vrăji. Pentru a alunga răul, se agățau rămurele deasupra ușilor.
Timp de sute de ani, semințele de fenicul erau folosite pentru a
ajuta digestia, precum și pentru a regla ciclurile menstruale.
Feniculul este menționat într-una din cele mai vechi arhive
medicale, și anume în Papirusul Ebers, care datează din secolul
al XVI-lea î. Hr., o listă egipteană, străveche, ce cuprinde 877 de
prescripții și rețete. Feniculul apare listat în Medicina lui Hildegard,
o compilație a lucrărilor germane de medicină semnate de
reputatul botanist benedictin Hildegard de Bingen (1098-1179).
Ingrediente:
• Trans-anetol (60-80%)

• Fencon + Linalol (12-16%)

• Alfa-pinen (3-5%)

• Methyl Chavicol (2-5%) 



Ulei esențial de Tămâie 



english: 

Frankincense Essential Oil latin: Boswellia carteri 

Cantitate: 

15ml 

Frankincense Essential Oil are o aromă balsamică, dulce,
caldă, care îi dă spiritului inspirație și 

revigorare. Ne ajută, mai ales, să ne conștientizăm și să ne
intensificăm legăturile spirituale și să ne găsim centrul
personal. În plus, uleiul esențial de tămâie are proprietăți
care sunt foarte utile în caz de stres și disperare. În Orientul
Mijlociu, tămâia este considerată de mii de ani ca uleiul sfânt
de mir, în solemnitățile religioase („... și i- au adus daruri: aur,
tămâie și smirnă” Matei 2:11). Tămâia este binecunoscută,
încă din vremea lui Isus, pentru puterile sale de vindecare și
de a mirui.

În ultima vreme, tămâia a început să fie studiată și folosită în scop


terapeutic și în spitalele din Europa și America. 

Tămâia este și o componentă valoroasă a produselor de îngrijire a
pielii, pentru pielea îmbătrânită și uscată. Vechii egipteni o utilizau
ca mască de întinerire.
Face parte din familia Burseraceae (tămâia). Originar din
Somalia/Spania. Metodă de extracţie: distilare cu aburi din clei/
rășină
Ajută: căile respiratorii, pielea, sistemul imunitar, musculatura,
sistemul nervos, meditația, starea de spirit. Stimulează și
înnobilează mintea. 

Timp de milenii a fost folosită și ca parfum.

Influențe: 

Parfumul său sporește latura spirituală, insuflă starea de
meditaţie, îmbunătăţește atitudinea și ridică moralul. Tămâia
conţine sescviterpene care stimulează sistemul limbic de la
nivelul creierului (centrul memoriei și al emoţiilor) și hipotalamusul,
glanda pineală și glanda pituitară. Hipotalamusul este glanda
principală a corpului uman, care produce numeroși hormoni vitali
pentru organism, printre care tiroida și hormonul creșterii. 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Proprietăţi: antitumoral, imunostimulator, antidepresiv, relaxează
mușchii. Indicaţii: depresie, cancer, infecţii respiratorii, inflamaţii,
stimularea imunităţii. In medicina europeana se
foloseste pentru a combate depresia. 

Aplicare: se diluează 1 parte ulei esential cu 1 parte ulei vegetal
1. se aplică 2-4 picături local

2. în punctele Vita Flex/chakra

3. inhalare directă
4. vaporizare Istoric:
Cunoscut și sub numele de „olibanum” sau „ulei din Liban”,
numele de 'tămâie' provine din cuvântul franţuzesc (Ev. M.) care
însemna „tămâie adevărată”. Tămâia este considerată „uleiul
sacru de ungere” în Orientul Mijlociu și se folosește în cadrul unor
ceremonii religioase de mii de ani. Era bine cunoscută în timpul
lui Christos pentru puterile sale de vindecare și de oncţiune și s-a
numărat printre darurile primite la naștere de Christos. „Folosită
pentru a trata orice rău de conceput pentru om”, tămâia era
preţuită mai mult decât aurul în antichitate, și numai cu dare de
mână aveau din aceasta. Apare menţionată în una din cele mai
vechi arhive medicale cunoscute, papirusul Ebers (ce datează din
secolul al XVI-lea î. Hr.), o listă din Egipt de 877 reţete și
prescripţii medicale.
Ingrediente:
• Alfa-pinen (28-49%)

• Limonen (10-16%)
• Sabinen (3-7%)

• Mircen(8-12%)

• Beta cariofilen (3-7%)

• Alfa tuien (4-8%)

• Paracimen (2-5%) 


Ulei esențial de Galban


english: 

Galbanum Essential Oil latin: Ferula gummosa Cantitate: 5ml
Galbanum essential oil are o aromă de pământ. În antichitate era
folosită în temple, primăvara, la
ungerile rituale cu mir. Este menționat în Biblie, în cartea Exodului
(„... și Domnul a spus lui Moise: ia cu tine mirodenii dulci: stactum,
onice și galban; amestecă aceste mirodenii dulci cu tămâie pură,
în egală măsură” Exodul 30:34).
Face parte din familia Apiaceae sau Umbelliferae 

Plantă originară din Franța, Iran 

Metodă de extracție: distilare cu aburi din clei/rășină extrasă din
tulpini și ramuri.

Uleiul esențial de galban ajută aparatul respirator, sistemul


imunitar, sistemul circulator, sistemul digestiv și alte sisteme ale
organismului. Este util și pentru pielea îmbătrânită, iritată. În
combinație cu alte uleiuri, ca de exemplu uleiul esențial de tămâie
(Boswellia carteri) sau uleiul esențial de santal (Santalum album),
frecvența electrică a uleiului esențial de galban crește
semnificativ.
Influențe: 

Înfluența parfumului său: parfumul său inspiră armonie și
echilibru, amplifică latura spirituală și amplifică starea de
meditație. Atunci când este combinat cu tămâie sau lemn de
santal, aceste note cresc considerabil. 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Proprietăți: antiseptic, analgezic, ușor antispasmodic, anti-
inflamator, stimulant al circulației, anticonvulsiv. 52


Indicații: probleme digestive (diaree), tensiune nervoasă,
reumatism, afecțiuni dermatologice (țesut cicatricial, riduri).
Aplicare: se diluează 1 parte ulei essential cu 1 parte ulei vegetal

1. se aplică 2-4 picături local

2. în punctele Vita Flex/chakra

3. inhalare direct

4. se ia ca supliment alimentar

Aromaterapie: se pulverizează timp de o oră, de trei ori pe zi.


Istoric:
Menționat în papirusurile egiptene și în Vechiul Testament (Exod
30:34), galbanum-ul era prețuit pentru proprietățile sale
medicinale și spirituale. Dioscorides, un istoric roman antic,
notează că galbanum-ul se folosește pentru proprietățile sale
antispasmodice, diuretice și capacitatea de a calma/atenua
durerile.
Ingrediente:
• Alfa-pinen(5-21%)

• Beta-pinen (40-70%)

• Delta-3-caren(2-16%)

• Mircen (2.5-3.5%)

• Sabinen (0.3-3%) 


Ulei esențial de Mușețel


german 

english: 

German Chamomile Essential Oil latin: Matricaria recutita

Cantitate: 5ml
Mușețelul german (Matricaria recutita) este folosit de mult timp
pentru a sprijini răspunsul natural
al organismului la iritaţii şi răni. Acest ulei conţine chamazulene,
un compus studiat pentru abilitatea sa de a ajuta răspunsul
natural al organismului în cazuri de inflamații.
Face parte din familia Asteraceae sau Compositae (familia
margaretei) Planta este originară din Utah, Idaho, Egipt, Ungaria 

Metodă de extracţie: distilare cu aburi din flori.
Influențe: 

Parfumul său are următoarele efecte: alungă starea de mânie,
ajută la restabilirea echilibrului emoţional și la eliberarea unor stări
emoţionale legate de trecut, calmează și limpezește mintea. 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Proprietăţi: puternic antioxidant (inhibă peroxidarea lipidelor),
antitumoral, antiinflamator, relaxant, anestezic. Ajută digestia,
funcţia hepatică, precum și buna funcţionare a vezicii biliare.
Indicaţii: hepatită/ficat gras, arteroscleroză, insomnie, tensiune
nervoasă, artrită, sindromul de canalul carpian, probleme
dermatologice (acnee, eczeme, ţesut cicatricial)
Aplicare:
• supliment alimentar: se pun 2 picături într-o capsulă, se ia de
3 ori pe zi sau de câte ori este nevoie

• se aplică 2-4 picături local

• punctele chakra/Vita Flex

• inhalare directă

• se vaporizează până la 1 oră pe zi sau

• se ia ca supliment alimentar.

• Diluarea nu este necesară, cu excepția cazurilor de piele


sensibilă. Aromaterapie: se pulverizează până la o oră, de trei ori
pe zi. Istoric: 

Listat în lucrarea de medicină a lui Dioscorides, „De Materia
Medica” (A.D. 78), primul ghid recunoscut de medicină din
Europa, care a devenit ulterior un titlu de referinţă pentru
tratamentele pe bază de plante timp de peste 1700 ani.
Ingrediente:
• Camazulen (2-5%)

• Oxid A de bisabolol (32-42%)

• Trans-beta-farnesen (18-26%)
• Oxid B de bisabolol (3-6%)

• Oxid A de bisbolon (3-6%)

• Cis Spiro Eter (4-8%) 


Ulei esențial de Ghimbir 



english: 

Ginger Essential Oil latin: Zingiber officinale Cantitate: 5ml


Ginger essential oil are o aromă caldă, picantă, cu efect incitant și
romantic. Acțiunea de a ajuta
sistemul digestiv este apreciată mai ales în cazul problemelor
cauzate de răul de călătorie, cum ar fi greață, vomă sau
amețeală. Efectul său delicat de înviorare a făcut obiectul unor
studii științifice.
Face parte din familia Zingiberaceae (ghimbirul) Plantă originară
din Guatemala, Sri Lanka Metodă de extractie: distilare cu
aburi din seminte Ajută: nervii, musculatura, digestia.
Proprietăți, indicații și mod de aplicare: 

Proprietăti medicale: Antispasmodic (neuro-muscular),
expectorant, antiparazitar (luptă contra viermilor).
Indicatii: infectii ale sinusurilor/plămânilor, indigestie, senilitate,
dureri de cap. Parfumul său are influentă benefică, determinând
bună-dispozitie (ridică moralul), revigorează si împrospătează.
Aplicare: se diluează 1 parte ulei esential si o parte ulei vegetal,
se pune într-o capsulă si se ia de 3 ori pe zi
1. local: se diluează 1 parte ulei esential si o parte ulei vegetal,
după care se aplică local, pe stomac, pe plexul solar sau
coapse;
2. în punctele Vita Flex/chakre;

3. inhalare directă;

4. vaporizare cea. 30 minute de 3 ori pe zi, sau

5. se iau 4 picături ca supliment alimentar


Poate provoca iritații celor cu pielea sensibilă. Dacă sunteți
însărcinată sau dacă va aflați sub control medical, consultați-vă
medicul înainte de a folosi acest ulei. Se recomandă diluția, atât
pentru uz extern cât și pentru uz intern. Diluați atunci când folosiți
în zone sensibile ale pielii (pe față, gât, zonele genitale etc.)
Atenţie: A nu se lăsa la îndemâna copiilor. A nu se folosi pe
bebeluși sau copii mici.
Istoric:
Denumit „grăuntele paradisului” încă din Evul Mediu, cardamomul
se foloseste în scopuri medicinale de către vracii indieni de mii de
ani. Unul din cele mai apreciate condimente din Grecia si Roma
antică, cardamomul a fost cultivat de regele Babilonului în jurul
secolului al Vll-lea î. Hr.
Apare mentionat în una din cele mai vechi arhive medicale
cunoscute, papirusul Ebers (ce datează din secolul al XVI-lea î.
Hr.), o listă din Egipt de 877 retete si prescriptii medicale.
Ingrediente:
• Acetat de alfa-terpinil (45-55%)

• 1,8 cineol(eucaliptol) (16-24%)

• Linalol (4-7%)

• Acetat de linalil (3-7%) 




• Limomen (1-3%)


Ulei esențial de Sălcioară 



english: 

Goldenrod Essential Oil latin: Solidago canadensis Cantitate:
5ml

Goldenrod Essential Oil ajută sistemul circulator, căile urinare și


funcțiile hepatice. Are o acțiune

de relaxare și calmare. Denumirea genului Solidago derivă din


latinescul „solide” și înseamnă"a întregii”. Face parte familia
Asteraceae.
Planta originara din Canada. 

Metoda de extractie:distilare la abur a florilor.
Ajută: inima / sistemul circulator, sistemul glandular.
Influențe: 

Parfumul calmeaza si relaxeaza. Energiile din goldenrod deschid
si elibereaza blocajele emotionale de la nivelul chakrei bazale si
sacrale care guverneaza supravietuirea noastra si instinctele
sexuale. Folosind uleiul goldenrod, ne va ajuta sa cedam furia si
traumele si sa invatam sa ne iertam si sa ne iubim la un nivel mai
profund.Ne ajuta sa acceptam mai usor experientele din viata
noastra decat sa fim furiosi si revoltati fata de ele, asfel creste
energia rinichilor si incepe procesul de vindecare. Culoarea
corespunzatoare este galbenul. 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Proprietati: are capacitatea de a vindeca rani, anti-inflamator,
diuretic, antispasmotic pentru tractul urinar
Indicatii: hipertensiune, congestia ficatului, hepatita, ficat gras,
probleme ale sistemului cardiovascular, probleme ale tractului
urinar si infectii ale vezicii urinare, tuse congestiva, difterie,
dispepsie, fibrilatii, tonic al inimii, hipertensiune, hepatita,
impotenta, gripa, nervozitate, neuropatie, mucus respirator,
tulburari de somn, tahicardie, amigdalita, faringita.
Aplicare: se diluează 1 parte ulei esential cu 1 parte ulei vegetal
1. se aplică 2-4 picături local comprese calde pe rinichi si vezica
urinara cu ulei esential goldenrod

2. punctele chakra/Vita Flex

3. inhalare direct

4. vaporizare

5. se ia ca supliment alimentar.

Atenție: A nu se lăsa la îndemâna copiilor. A nu se folosi pe


bebeluși sau copii mici. Istoric: 

Englezii numesc ceaiul de golderod "Ceaiul Libertatii".
Ingrediente:
• Germacrene D (22-35%)

• Alpha-Pinene (18-18%)

• Myrcene (8-15%)

• Sabinene (5-11%0

• Limonene (6-12%) 


Ulei esențial de Grapefruit 



english: 

Grapefruit Essential Oil latin: Citrus paradisi Cantitate: 15ml 

Grapefruit Essential Oil are o aromă proaspătă de citrice,
care înviorează și împrospătează. Este

renumit pentru abilitatea de a curata toxinele din orice parte a


corpului, detoxifica sistemul limfatic, elimna excesul de fluide,
arde grasimile si protejeaza impotriva cancerului.
Conține o parte importantă de d-limonene cu acțiune puternic
antioxidantă și este bun pentru piele, fiind în același timp un ulei
preferat pentru controlul greutății. Ca și la alte uleiuri de citrice
presate la rece și aici una dintre caracteristici este efectul
deosebit asupra țesutului gras.
Face parte din familia Rutaceae (lămâia). 

Originar din Africa de Sud și California. 

Metodă de extracţie: presare la rece din coaja. 

Ajută: inima / sistemul circulator, ficatul, rinichii, metabolismul.
Influențe: 

Beneficiile grapefruitului includ si domeniul spiritual. Purifica aura
si corpul mental ceea ce ajuta la eliberarea depresiei, a confuziei
si a bruiajului mental. Odata curatate, putem fi receptivi la vocea
noastra interioara si la puterile intuitiei.Ne ajuta sa ne redobandim
propria putere si sa ne atingem obiectivul spiritual. Energizeaza
chakra plexului solar care influenteaza si alte chakre. Extinde
chakra inimii si a celui de al treilea ochi. Culoarea
corespunzatoare chakrei este galben. 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Proprietăţi: antitumoral, stimulează imunitatea, antiseptic,
detoxifiant, diuretic, dizolvă grăsimile, curăţă rinichii, sistemul
limfatic și vascular, stimuleaza arderile, dizolva grasimile,
antidepresiv, tonic . Bogat în limonene, intens studiat pentru
capacitatea de a combate dezvoltarea tumorilor în cadrul a peste
50 de studii clinice.
Indicaţii: bolnavii de Alzheimer, retenţia lichidelor în organism,
depresie, obezitate, afecţiuni hepatice, anxietate, celulita,
dispepsie, pentru par , detoxifierea rinichilor si a limfei,
decongestionant.
Protejeaza impotriva cancerului de pancreas, de stomac, de
colon, de piele, de ficatdatorita continutului de 95% de
limonene!
Aroma grepfrutului este înviorătoare și tonică. În urma unui studiu
din 1995, efectuat de Universitatea Mie, s-a descoperit că
aromele de citrice întăresc imunitatea, determină o stare de
relaxare și reduc depresia.
Aplicare: se diluează 1 parte ulei esential cu 1 parte ulei vegetal
1. se aplică 2-4 picături local

2. în punctele Vita Flex/chakra

3. inhalare directă

4. difuzare 1ora de 3 ori pe zi

5. in uleiul de masaj anticelulitic

Istoric:
Grapefruitul este un hibrid intre pomelo (citrus maximus) si
portocale dulci (citrus sinensis). In secolul 18, in Jamaica
semintele lor au fost cultivate impreuna, de catre capitanul
Shaddock si curand s-a produs hibridizarea.
Ingrediente:
• Limonene (88-95%)
• Mircene (l-4%) 60 


Ulei esențial de Imortele 



english: 

Helichrysum (Imortele) Essential Oil latin: Helichrysum
italicum 

Cantitate: 

5ml

Helichrysum Essential Oil are o aromă proaspătă de pământ și


ierburi, care ridică starea de
spirit. Imortelele sunt denumite adesea și „floarea perpetuă” sau
„nemuritoare” sau planta de curry.. Probabil că indiciul „de viață
lungă” vine pe de o parte de la faptul că aceste flori se usucă fără
a-și pierde culorile și frumusețea. Pe de altă parte, uleiul are
proprietăți uimitoare într-o mulțime de utilizări. Helichrysum,
cercetată în Europa, poate contribui la formarea unor țesuturi noi.
Are proprietăți de ajutare a pielii dar și a sistemului nervos și a
sistemului circulator.
Are un miros dulce si fructat cu tonuri de miere sau nectar si ne
ajuta sa ne eliberam de blocajele emotionale inradacinate in
subconstient.
Face parte din familia Asteraceae sau Compositae (margareta). 

Plantă originară din Iugoslavia, Corsica, Croaţia, Spania. 

Metodă de extracţie: distilare cu aburi din floare. 

Ajută: ficatul, nervii, sângele, inima / sistemul circulator, pielea,
musculatura, oasele.
Influențe: 

Efect inaltator pentru subconstient.Aroma ascutita si ierboasa da
sentimentul de liniste si siguranta.Elibereaza blocajele si dezvolta
rabdarea si perseverenta. Este o alegere buna pentru cei care au
fost iresponsabili si care au nevoie de putere pentru a persevera
intr-o situatie dificila sau un proiect. Promoveaza deschiderea
chakrei plexului solar. Culoarea corespondenta chakrei este
galben. 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Proprietăţi: anticoagulant, anestezic, antispasmodic, antiviral,
hepato-protector, detoxifiant eficient al sangelui, al limfei, al
ficatului, a colecistului, a rinichilor/ stimulant, elimină toxinele și
produsele chimice, regenerează nervii.
Este fantastic pentru problemele de circulatie si pentru tratarea
vanatailor. Deasemea are o putere de regenerare a pielii si de
tratare a problemelor pielii. Este considerat un ecran natural de
protectie impotriva soarelui.
Este grozav pentru accidente sportive: hematoame, luxatii, intideri
de ligamente mai ales cand sunt umflaturi si vanatai. Merge
combinat cu Wintergreen si Peppermint pentru dureri sau se
poate folosi amestecul Panaway de uleiuri esentiale care le
contine pe toate trei.
Concetratia de neryl acetat (25-50%) ii da proprietatile
terapeutice. Sub aceasta valoare este de neacceptat.
Helichrysum poate chela metalele grele din corp.
Indicaţii: combate virusul care transmite herpesul,
arteroscleroza, ateroscleroza, hipertensiunea, cheaguri de
sânge,flebita, afecţiuni hepatice, probleme cu circulaţia, afecţiuni
dermatologice (eczeme, ţesutul cicatricial determinat de psoriazis,
varice).Este folosit si pentru imbunatatirea auzului si infectii ale
urechilor. Dureri musculare, inflamatii ale muschiilor si ale oaselor,
hematoame, infectii ale colecistului, regleaza colesterolul, este
agent chelator.
Aplicare: nediluat
1. se aplică 2-4 picături local, tample, frunte, spatele gatului, pe
urechi extern
2. în punctele Vita Flex/chakra

3. inhalare directă

4. difuzare

Istoric:

Florile de helichrysum erau uscate si oferite ca ofranda zeilor
greci. Ingrediente:
• Acetat de neril (25-35%)

• Gamma Curcunem (9-15%)

• Limonen(8-13%)

• Neril propionat (3-7%)

• Alfa-pinen (3-8%)

• Beta-cariofilen (1-5%)

• Linalol(l-4%)

• Nerol (2-5%) 


Ulei esențial de Isop 



english: 

Hyssop Essential Oil latin: Hyssopus officinalis Cantitate:
5ml 


Hyssop Essential Oil este un ulei biblic, pe care anticii greci
îl considerau ca fiind sacru. 

(„Curățește-mă cu isop și atunci voi fi curat: spală-mă și voi fi
mai alb decât zăpada.” Psalmi 51:7). 

Uleiul esențial de isop are o aromă proaspătă, lemnoasă, și
ușor dulceagă. Este cunoscut pentru acțiunea sa
purificatoare și proprietățile sale antiseptice. 

Face parte din familia Lamiaceae sau Labiatae (menta)
Plantă originară din Franța, Ungaria

Metodă de extracție: Distilare cu aburi din tulpini/frunze



Ajută: sistemul respirator, sistemul imunitar și sistemul digestiv, și
s-au făcut studii
despre acțiunea sa de eliberare a căilor respiratorii.

Influențe: 

Parfumul său stimulează creativitatea și întreține starea de
meditație. Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Proprietăți: mucolitic, decongestionant, anti-inflamator, reglează
metabolismul lipidelor, antiviral, antibacterian, antiparazitic.
Indicații: Infecții respiratorii, congestii respiratorii, paraziți (ajută
la eliminarea viermilor), infecții virale, probleme de circulație.
Aplicare: se diluează 1 parte ulei essential cu 1 parte ulei vegetal
1. se aplică 2-4 picături local

2. în punctele Vita Flex/chakra

3. inhalare direct

4. se ia ca supliment alimentar.

5. pulverizați până la 10 minute, de trei ori pe zi.

Atenție: nu lăsați la îndemâna copiilor. Dacă sunteți însărcinată


sau dacă va aflați sub control medical, consultați-vă medicul
înainte de a folosi acest ulei.
Istoric:
Deși nu există certitudinea că Hyssopus officinalis este aceeași
specie de plantă ca isopul la care se face referire în Biblie, nu
există niciun dubiu că H. officinalis se folosește de aproape un
mileniu pentru proprietățile sale antiseptice. De asemenea, mai
este întrebuințat pentru decongestionarea sistemului respirator.
Ingrediente:

• Beta-pinen (13.5-23%)
• Sabinen (2-3%)

• Pinocamfon (5.5-17.5%)

• Iso-pinocamfon (34.5-50%)

• Gemacren D (2-3%) 


• Limonen (1-4%)


Ulei esențial de Cimbru de


pădure

english: 

Idaho Tansy Essential Oil latin: Tanacetum vulgare Cantitate:
5ml 


Idaho Tansy Essential Oil are o aromă intensă care
promovează o atitudine pozitivă și starea 

bună în general. În mod tradițional, acest ulei era folosit la
combaterea ciumei. Se găsește pe lista de formule din
ierburi a lui E. Joseph Montagna „The Herbal Desk
Reference” și are o acțiune de ajutorare asupra pielii și de
înviorare a întregului organism. Această plantă este cultivată
și distilată la fermele Young Living. 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Pentru uz extern sau aromaterapie. 

Atenție: evitați folosirea dacă suferiți de epilepsie. Dacă sunteți
însărcinată sau dacă va aflați sub control medical, consultați-vă
medicul înainte de a folosi acest ulei.
Ingrediente: 

Ulei esențial de cimbru de pădure (Tanacetum vulgare) Young
Living Therapeutic Grade

Ulei esențial de Iasomie


english: 

Jasmine Essential Oil latin: Jasminum officinale Cantitate: 5ml 

Uleiul esențial de Iasomie este mai mult o esență decât un ulei
esențial. Este obținut din plantă,
cu ajutorul unui solvent. Iasomia are un parfum cald, exotic, floral,
care destinde, calmează și înviorează în același timp, și în plus
stimulează conștiința de sine. Acționează pozitiv asupra pielii. În
mod tradițional, iasomia își găsește utilizarea în momentele
romantice, ca și pentru compensarea energiei feminine din
organism.
Face parte din familia Oleaceae (măslinul).
Plantă originară din India.
Metodă de extracţie: extracţie efectivă din floare.
Iasomia este, de fapt, o „esenţă”, nu un ulei esenţial. Florile
trebuie culese noaptea, pentru a maximiza parfumul.
NOTĂ: Pentru o livră (1 livră = 454 grame) este nevoie de
aproximativ 1000 livre de iasomie sau 3,6 milioane de flori
proaspete, nedeschise. Florile trebuie culese înainte de răsăritul
soarelui, altfel mare parte din parfum se va fi evaporat. La fel,
dacă florile
sunt zdrobite, calitatea acestora poate fi compromisă. O singură
livră de ulei pur de iasomie poate costa între 1200 $ și 4500 $.
Prin contrast, uleiurile sintetice de iasomie se pot obţine cu 3,5 $
per livră, dar nu au aceleași calităţi terapeutice ca uleiul pur.
Jasmine Essential Oil ajută: pielea, reglează activitatea
hormonilor.
Influențe: 

Parfumul său are efect tonic, contracarează starea de
deznădejde, epuizarea nervoasă, anxietatea, depresia,
indiferenţa, starea de neliniște. Cercetători universitari din Japonia
au descoperit că vaporizarea anumitor miresme/arome la birou
îmbunătăţesc puterea de concentrare și limpezimea în gândire.
Parfumul de lămâie vaporizat într-un asemenea mediu a dus la o
scădere cu 54% a erorilor făcute, iasomia- cu 33% mai puţine
greșeli, lavanda - 20% mai puţine greșeli. Vaporizarea unor arome
pe durata unor teste a dus la creșterea cu 50% a rezultatelor
obţinute. 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Proprietăţi: tonic, antidepresiv, stimulant, antibacterian. 

Indicaţii: anxietate, depresie, probleme menstruale / sindromul
premenstrual, probleme dermatologice
(eczeme, riduri, ten unsuros), frigiditate
Aplicare:
1. se aplică 2-4 picături local

2. în punctele chakra/Vita Flex

3. inhalare directă
4. vaporizare o ora, de 3 ori pe zi

Istoric:
Supranumită „regina nopţii” sau „clar de lună”. Timp de secole,
femeile au preţuit iasomia pentru parfumul său deosebit,
seducător.
Ingrediente:
• Acetat de benzii (18-28%)
• Benzoat de benzii (14-21%)

• Linalol (3-8%)

• Fitol (6-12%)

• Isofitol (3-7%)

• Squalene (3-7%) 


Ulei esențial de Ienupăr 



english: 

Juniper Essential Oil 

latin: 

juniperus osteosperma; scopulorum Cantitate: 15ml 

Uleiul esențial de ienupăr are o aromă curată, ușor
pătrunzătoare, cu un efect purificator pentru 

spirit, intelect și trup. Poate fi folosit la detoxifiere și pentru
purificare. Este benefic atât pentru piele, cât și pentru căile
urinare. Este utilizat pentru ajutarea unei funcționări
ireproșabile a sistemului nervos. 

Face parte din familia Cupressaceae (chiparosul). 


Plantă originară din Utah. 

Metodă de extracţie: distilare cu aburi din părţile aeriene. 


Ajută: căile urinare, pielea, vezica, ficatul, rinichii, nervii, digestia. 



Arborele din care este extras uleiul esențial de ienupăr crește în
munții Utah și în împrejurimi și are o valoare ORAC de aproximativ
2,517 (TE/L). TE/L este micromolul de Trolox echivalent per litru.
Influențe: 

Parfumul de ienupăr inspiră starea de sănătate, iubire și pace și
poate accentua latura spirituală. Proprietăți, indicații și mod de
aplicare:
Proprietăţi: antiseptic, purificator/stimulant digestiv, acţiune de
purificare, de detoxifiere, îmbunătăţește circulaţia la nivelul
rinichilor și ajută la eliminarea toxinelor, precum și la regenerarea
nervoasă.
Indicaţii: probleme dermatologice (acnee, eczeme), afecţiuni
hepatice, infecţii urinare/ ale vezicii urinare, retenţia lichidelor în
organism.
Aplicare: se dilueaza o parte ulei esential cu o parte ulei vegetal
1. se aplică 2-4 picături local

2. în punctele chakra/Vita Flex

3. inhalare directă

4. vaporizare.

Istoric:
În Evul Mediu, deasupra ușii de la intrare se agăţau bucheţele cu
bobite de ienupăr pentru a alunga vrăjitoarele, lenupărul se
folosește de secole ca diuretic. Până de curând, în saloanele de
spital din Franţa se ardeau rămurele de ienupăr și rozmarin,
pentru a se feri de infecţii.
Ingrediente:
• Alfa-pinen (20-40%)

• Sabinen(3-18%)

• Mircen(l-6%)

• Camfor (10-18%)

• Limonen (3-8%)

• Acetat de bornil (12-20%)

• Terpinen-4-ol (3-8%) 


Ulei esențial de Lavanda 



english: 

Lavender Essential Oil latin: Lavandula angustifolia
Cantitate: 15ml 

Uleiul esențial de lavanda are un parfum proaspăt, dulce,
floral, dar și de ierburi, cu o acțiune de alinare și înviorare.
Pentru că este unul dintre cele mai polivalente uleiuri, ar
trebui să nu lipsească din nici o casă. 

Este deosebit de potrivit pentru calmarea înainte de culcare,
având în același timp proprietăți de echilibrare, care au un
efect pozitiv asupra capacității de rezistență și a energiei. 

Uleiul esențial de lavanda de calitate superioară este indicat
în mod special pentru piele și frumusețe. Poate fi folosit
pentru curățarea rănilor prin tăiere și lovire și a iritațiilor pielii.
Cercetătorul francez Rene Gattefosse a fost primul care a
descoperit aceste proprietăți, atunci când, la o explozie din
laborator, a suferit arsuri la mână. Când a aplicat lavanda, a
constatat în cel mai scurt timp un proces de vindecare
uimitor. 

Face parte din familia Lamiaceae sau Labiatae (menta) 

Plantă originară din Utah, Idaho, Franța 

Metodă de extracție: distilare cu aburi din floare. 

Ajută: căile respiratorii, sângele, pielea - părul, inima -
sistemul circulator, sistemul nervos.

Influențe: 

Parfumul său are următoarele efecte: este calmant, relaxant,
readuce echilibru atât la nivel fizic, cât și la nivel afectiv.
Cercetători universitari din Japonia au descoperit că vaporizarea
anumitor arome în mediul de lucru / la birou ameliorează
considerabil capacitatea de concentrare și limpezimea în gândire.
Parfumul de lămâie vaporizat într- un asemenea mediu a dus la o
scădere cu 54%o a erorilor făcute, iasomia- cu 33% mai puține
greșeli, lavanda - 20% mai puține greșeli. Vaporizarea unor arome
pe durata unor teste a dus la creșterea cu 50% a rezultatelor
obținute. Datorită difuzării aromelor pe durata efectuării unor
teste, rezultatele obținute au fost cu 50%> mai bune. Studiile
efectuate demonstrează că lavanda îmbunătățește puterea de
concentrare și acuitatea mentală.Cercetători de la Universitatea
din Miami au descoperit că inhalarea uleiului volatil de lavandă
amplifică numărul de unde beta de la nivelul creierului, indicând o
stare sporită de relaxare. De asemenea, a redus depresia și a
îmbunătățit performanța cognitivă (Diego et al., 1998). Un studiu
efectuat la Universitatea Kyoiku din Osaka a demonstrat că
lavanda reduce stresul mental și sporește vigilența (Motomura et
al., 2001). 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Proprietăți: antiseptic, antifungic, analgezic, antitumoral,
anticonvulsiv, vasodilatator, relaxant, anti- inflamator, reduce
nivelul grăsimilor din sânge / colesterolului, combate excesul de
sebum.
Indicații: infecții respiratorii, hipertensiune, arteroscleroză,
probleme/dureri menstruale/ asociate sindromului premenstrual,
probleme dermatologice (refacerea tegumentului perineal, acnee,
eczeme, psoriazis, cicatrici), arsuri, alopecie, insomnie, tensiune
nervoasă.
Aplicare: se diluează 1 parte ulei esential cu 1 parte ulei vegetal
1. se aplică 2-4 picături local

2. punctele chakra/Vita Flex

3. inhalare direct

4. vaporizare

5. se ia ca supliment alimentar

Poate fi consumat sub formă de capsule (o picătură de ulei


esențial de lavanda la o capsulă). Poate fi adăugat în mâncare ca
supliment nutritiv în lapte de capră sau de orez (se diluează o
picătură de ulei esențial de lavanda în aproximativ 120 ml lichid).
Istoric:
La ora actuală, uleiul de lavandă este unul dintre puținele uleiuri
esențiale care sunt încă listate în Pharmacopoeia britanică.
Ingrediente:
• Acetat de linalil (24-45%),

• Linalol (25-38%)

• Cis-beta-ocimen (4-10%)
• Trans-beta ocimen (1.5-6%)

• Terpinen-4-ol (2-6%) 


Ulei esențial de
Rododendron

english: 

Ledum Essential Oil latin: Ledum groenlandicum Cantitate:
5ml

Uleiul esențial de rododendron este folosit de multă vreme în arta


populară a tămăduirii. Sub
formă de ceai, rododendronul are un efect de alinare asupra
stomacului, la tuse și răgușeală. El este utilizat și în stările
nervoase care apar ocazional. Ajută sistemul digestiv și pe cel
respirator, ca și funcțiile hepatice. Ledum Essential Oil este legat
de anotimpuri, deci nu este disponibil permanent.
Face parte din familia Ericaceae 

Plantă originară din America de Nord (Canada) 

Metodă de extracție: distilare cu aburi din floare 

Ajută: pielea - părul, sistemul imunitar, ficatul, digestia. 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare: 

Proprietăți: anti-inflamator, antitumoral, antibacterian, diuretic,
hepato-protector. Indicații: afecțiuni hepatice/hepatită/ficat gras,
obezitate, retenția lichidelor în organism Aplicare: se diluează 1
parte ulei essential cu 1 parte ulei vegetal
1. se aplică 2-4 picături local

2. în punctele Vita Flex/chakra

3. inhalare direct
4. se ia ca supliment alimentar

Atenție: A nu se lăsa la îndemâna copiilor. A nu se folosi pe


bebeluși sau copii mici. Se găsește în: JuvaCleanse. 

Istoric:
Cunoscută sub denumirea colocvială de „Labrador tea”, ledum se
înscrie în categoria ierburilor puternic aromate, folosite de secole
în medicina tradițională, populară. Nativii din Canada de Est
foloseau această plantă pentru ceai, ca tonic general, și pentru a
trata o varietate de afecțiuni renale. Ledul i-a ajutat pe cei din
America de Nord să se protejeze de scorbut de mai bine de 5000
ani. Nativii americani o foloseau în caz de febră și răceală.
Ingrediente:
• Limonen (20-35%)

• Cis- & Trans-Paramenth (7)

• 8 Diene 8-ol (12-17%)

• Cis- & Trans-Paramenthatriene 1,3,8 (8-15%) 


Ulei esențial de Iarbă de


lămâie

english: 

Lemongrass (citronella) Essential Oil latin: Cymbopogon
flexuosus 

Cantitate: 

15ml


Uleiul esențial de iarbă de lămâie are o aromă ușoară, proaspătă,
de citrice, cu note de pământ.
Cu efect de înviorare, întinerire, stimulare și echilibrare, inspiră și
stimulează claritatea gândirii. Lemongrass Essential Oil ajută
sistemul digestiv și pe cel circulator. Rezultatele cercetărilor
asupra
proprietăților foarte eficiente la utilizarea externă au fost publicate
în „Phytotherapy research”. Face parte din familia Poaceae sau
Gramineae (ierburi). 

Plantă originară din Sri Lanka. 

Metodă de extracţie: distilare cu aburi din părţile aeriene/frunze.
Ajută: tendoanele, vasele sangvine, țesuturile, sistemul imunitar,
oasele, sistemul circulator, sistemul limfatic, musculatura,
digestia.
Influențe: 

Parfumul său este revigorant și stimulant. Proprietăți, indicații și
mod de aplicare:
Proprietăţi: Puternic antioxidant, antibacterian, antifungic,
combate insectele, antispasmodic, antiparazitar, relaxant.
Indicaţii: Infecţii respiratorii, dureri musculare, probleme
digestive/intestinale, anxietate, probleme dermatologice (acnee,
eczeme, ten gras), (ulei esenţial care) favorizează pătrunderea în
piele.
Aplicare:
1. se aplică 2-4 picături local

2. punctele Vita Flex-chakre

3. inhalare directă

4. vaporizare timp de 30 minute de trei ori pe zi

5. se ia ca supliment alimentar.
Poate fi consumat sub formă de capsule (o picătură de ulei
esențial de iarbă de lămâie la o capsulă). Poate fi adăugat în
mâncare ca supliment nutritiv în lapte de soia sau de orez (se
diluează o picătură de ulei esențial de iarbă de lămâie în
aproximativ 120 ml lichid).
Istoric:
Folosită de diferite popoare în tratarea paraziţilor intestinali, a
problemelor menstruale și ca stimulator. întrebuinţat din timpuri
străvechi pentru a igieniza și parfuma diferite suprafeţe. Ajută
deopotrivă la alungarea insectelor dacă este combinată cu lemnul
de cedru.
Ingrediente:
• Geraniol (18-30%)

• Limonen(5-10%)

• Trans-metil isoeugenol (4-10%)

• Acetat de geranil (5-10%) 




• Borneol (3-8%)


Ulei esențial de Măghiran 



english: 

Marjoram Essential Oil latin: Origanum majorana Cantitate:
15ml 

Marjoram Essential Oil are o aromă lemnoasă, picantă, care
amintește de camfor. Un ulei

calmant cu acțiune de încălzire pentru spirit și trup.


Detensionează musculatura după activitatea sportivă și este
benefic în stările de tensiune care apar ocazional. Măghiranul mai
are și proprietăți de purificare.
Face parte din familia Lamiaceae sau Labiatae (menta).
Plantă originară din Franţa, Egipt.
Metodă de extracţie: distilare cu aburi din frunze.
Ajută: căile respiratorii, sistemul circulator, intestinul subțire și
intestinul gros, articulațiile, musculatura, nervii.

Influențe: 

Parfumul maghiranului ajută la calmarea nervilor. Proprietăți,
indicații și mod de aplicare:
Proprietăţi: Are proprietatea de a elibera tensiunea musculară,
ceea ce duce la eliminarea stării de disconfort instalată la nivelul
organismului și articulaţiilor- încheieturilor. Poate ajuta și la
calmarea și decongestionarea tractului digestiv, fiind un agent
relaxant universal. Antibacterian, antifungic, vasodilatator, scade
tensiunea arterială, ajută peristaltismul intestinal (Mișcare de
contracţie (urmată de o relaxare periodică) a musculaturii
stomacului și intestinului, care se propagă sub formă de unde și
face ca alimentele să fie împinse de-a lungul tubului digestiv),
expectorant, mucolitic.
Indicaţii: artrită, reumatism, dureri musculare, dureri nervoase,
dureri de cap, probleme cu circulaţia, infecţii ale căilor respiratorii,
probleme/dureri menstruale/asociate sindromului premenstrual,
infecţii fungice, micoze, retenţia lichidelor în organism.
Istoric:
Maghiranul era cunoscut romanilor ca „iarba fericiri” și „bucuria
munţilor” grecilor. Se credea că generează longevitate, menţionat
în lucrarea lui Dioscorides, „De Materia Medica"(Despre
mijloacele / materia de tămăduire) (A.D. 78), primul ghid important
din medicină, devine o lucrare de referinţă standard pentru
tratamentele cu plante timp de mai bine de 1700 ani. apare listat
în Medicina lui Hildegard, o compilaţie a lucrărilor
germane de medicină semnate de reputatul botanist benedictin
Hildegard de Bingen (1098-1179).
Ingrediente:
• Terpinen-4-ol (25-35%)

• Gamma terpinen (12-20%)

• Linalol +Cis-4-Thujanol (3-8%)

• Alfa-terpinen(6-13%)

• Alfa-terpineol (2-6%)

• Sabinen (2-6%) 


Ulei esențial de Arbore de


Ceai 

english: 

Melaleuca (alternifolia) Essential Oil latin: Melaleuca
alternifolia 

Cantitate: 

15ml 

Melaleuca alternifolia Essential Oil este foarte apreciat ca
ulei antiseptic cu utilizări multiple. 

Ajută sistemul respirator, cel imunitar și muscular și este
benefic pentru piele. Foarte eficient împotriva micozelor.
Uleiul din arbore de ceai are niveluri înalte de terpinenol,
care este elementul activ cheie din compoziția sa. 

Face parte din familia Myrtaceae (mirtul) 

Plantă originară din Australia, Franta. 

Metodă de extractie: distilare cu aburi din frunze

Influențe: 

Parfumul său are efect de purificare si curătire. Proprietăți,
indicații și mod de aplicare:
Proprietăti: puternic antibacterian, antifungic, antiviral,
antiparazitic, actiune anti- inflamatoare
Indicatii: infectii fungice (Candida, micoze), infectii ale sinusurilor/
pulmonare, gingivite, retentia lichidelor în organism,
hipertensiune, probleme dermatologice (acnee, herpes bucal).
Aplicare: se diluează 1 parte ulei esential cu 1 parte ulei vegetal;
1. se aplică 2-4 picături local

2. punctele chakra/Vita Flex

3. inhalare direct

4. vaporizare

5. supliment alimentar.

Istoric:

Foarte apreciat ca ulei esential antiseptic si antimicrobian.
Ingrediente:
• Terpineol-4 (30-45%)
• Gamma-Terpinen (5-13%)

• 1,8 Cineol (Eucalyptol) (0-15%)

• Alfa-terpineol (1.5-8%)
• Para-Cymene (0.5-4%)

• Limonen (0.5-4%)

• Aromadendrene (trace-7%

• Delta-Cadinene (trace-8%)

• AIfa-pinen(l-6% 


Ulei esențial de Arbore


Ericifolia 

english: 

Melaleuca Ericifolia Essential Oil latin: Melaleuca ericifolia 

Cantitate: 

15ml 

Melaleuca Ericifolia Essential Oil este un alt soi de ulei din
arbore de ceai, care este extraordinar 

de delicat și nu irită pielea. Are proprietăți calmante și ajută
căile respiratorii. Maleuca Ericifola a fost anterior cunoscut
sub numele de Australian Rosalina. 

Face parte din familia Myrtaceae (myrtle). 

Planta este originara din Australia. 

Metoda de distilare: distilare cu abur din frunze si ramuri. 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare: 

Proprietati: puternic antibacterian, antifungic, antiviral,
antiparazitic, anti-inflamator 


Indicatii: virusul Herpes, infectii respiratorii si ale sinusurilor


Aplicare: se dilueaza 1 parte ulei esential cu o parte ulei vegetal
• se aplică local, tample, incheietura mainii, gat, fata sau piept
• punctele Vita Flex/chakre

• inhalare directă

• vaporizare

• difuzare

• se ia ca supliment alimentar. 

Ingrediente:

• Alpha-Pinene (5-!0%)

• 1,8-Cineole+Beta Phellandrene (18-28%)

• Alpha-Terpineol (1-5%)

• Para-Cymene (1-6%)

• Linalol (34-45%)

• Aromadendrene (2-6%) 


Ulei esențial de Roiniță


english: 

Melissa Essential Oil latin: Melissa officinalis Cantitate: 5ml
Melissa Essential Oil (cunoscută și sub numele de balsam de
lămâie) are o aromă ușoară,
proaspătă, de citrice, care este pe de o parte înviorătoare,
întăritoare și pe de altă parte are acțiune calmantă și liniștitoare.
Planta este foarte delicată și plăcută, o proprietate pe care acest
ulei esențial o poate genera și la om. Roinița a fost o componentă
importantă din „apa carmelitelor” (care este distilată încă din 1611
în Franța, de membrele ordinului Carmelitelor) și era utilizată ca
mijloc de sprijin al sistemului nervos. Conform unor lucrări de
cercetare, roinița are un efect benefic pentru piele. Asigură o
senzație plăcută și în sezonul rece și ajută sistemul imunitar. Este
un ulei esențial costisitor, datorită volumului mare de plante de
care este nevoie pentru a se produce doar o mică cantitate de
ulei. De ex. 450 gr de ulei esential de roinita necesita 3 tone de
flori de mellisa. Aproximativ 450 gr de ulei esential terapeutic pur
costa 15.000 de dolari, 5 ml costa intre 150 $ si 225$.
Mellisa in traducere din greaca este "miere de albine".
Fiți atenți la ofertele ieftine de ulei din roiniță, deoarece acestea
pot fi alterate cu ulei de iarba de lămâie sau citronella! Uleiul
adevărat din roiniță este foarte eficient și foarte apreciat. Este
considerat "elixirul vietii" , de catre alchimistul elvetian
Paracelsus, cu efect de reintinerire si promoveaza longevitatea.
Face parte din familia Lamiaceae sau Labiatae (menta). 

Plantă originară din Utah, Idaho, Franța. 

Metodă de extracție: distilare cu aburi din părțile aeriene ale
plantei, înainte de înflorire.
Influențe: 

Parfumul roiniței activează latura gentilă a oamenilor. Este
calmant, inspiră optimism și restabilește echilibrul afectiv.
Acționează asupra blocajelor emoționale și insuflă optimism
asupra vieții. Deschide si mareste chakra inimii. Culoarea
corespunzatoare este rozul. 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:

Proprietăți: anti-inflamator, antiviral, relaxant, hipotensiv, este


considerat cel mai puternic antiviral disponibil.
Indicații: infecții virale (herpes, etc.), depresie, anxietate,
insomnie, probleme cardiace, dureri de cap, depresie.
Aplicare: nediluat 

1. se aplică 2-4 picături local
2. în punctele Vita Flex/chakra

3. inhalare direct

4. se ia ca supliment alimentar

5. ca si parfum

Atentionari: nu folositi pentru copii sub 6 ani Istoric:


Pe vremuri, melissa se folosea pentru tulburări nervoase și în
diverse boli legate de inimă și afect. De asemenea, era folosită
pentru fertilitate. Dr. Dietrich Wabner, profesor universitar la
Universitatea Tehnică, susține că dacă se aplică o singură dată
ulei veritabil de roiniță, aceasta duce la remisia completă a
leziunilor provocate de herpes simplex.
Ingrediente:
• Geranial (25-35%)

• Neral (18-28%)

• Beta-cariofilen (12-19%) 


Ulei esențial de Cimbru de


munte 

english: 

Mountain Savory Essential Oil latin: Satureja montana 

Cantitate: 

5ml 


Mountain Savory Essential Oil se folosește de multă vreme
ca mijloc general de înviorare a 

organismului. Cimbrul de munte ajută sistemul imunitar, pe
cel nervos ca și sistemul circulator. Face parte din familia
Lamiaceae sau Labiatae (mentă) 

Plantă originară din Franța 

Metodă de extracție: distilare cu aburi din floare 

Influențe: 

Parfumul energizeaza si motiveaza. Promoveaza
deschiderea chakrei sacrale, a plexului solar si a chakrei
inimii. Culoarea corespunzatoare este galben si oranj.Ne
ajuta sa ne eliberam de suferintele si dezamagirile cauzate
de o minte egoista. Ne deschide inima spre sexualitate.
Energia trebuie sa curga liber de la chakra bazala prin
chakra inimii pentru a imbratisa iubirea neconditionata.
Energia poate fii blocata datorita

rusinii, vinovatiei si fricii de intimitate. Proprietăți, indicații și mod


de aplicare:
Proprietăți: puternic antibacterian, antifungic, antiviral,
antiparazitic, stimulant al imunității,anti-infectios, tonic, acțiune
anti-inflamatoare. Cimbru de munte impreuna cu oregano si
lamaia constitue un antibiotic natural. stimuleaza si revitalizeaza
sistemul nervos.
Indicații: infecții virale (herpes, HIV, etc.), scolioză, lumbago,
probleme cu spatele, abcese, acnee, glande suprarenale, picior
de atlet (micoze), arsuri, tuse, diaree, probleme digestive,
dizenterie, virusul Epstein- Barr, cangrene, gingivite, parodontoze,
gripa, mononucleoza, pancreatita, pneumonie, artrita reumatoida,
rani, tuberculoza, febra tifoida, infectiile tractului urinar,
candidoza.
Aplicare: se diluează 1 picatura ulei esential la 4 picaturi ulei
vegetal
1. se aplică 2-4 picături local

2. în punctele Vita Flex/chakra

3. inhalare direct

4. se ia ca supliment alimentar

5. difuzare cu ajutorul unui difuzor la rece

Poate provoca iritații celor cu pielea sensibilă. Dacă sunteți


însărcinată sau dacă va aflați sub control medical, consultați-vă
medicul înainte de a folosi acest ulei.
Se foloseste doar diluat cu ulei vegetal si nu la copii sub 6 ani.
Istoric:
Cimbrul de munte a fost folosit de mult timp ca tonic universal
pentru organism.Inca din Roma Antica era folosit ca remediu
pentru diaree si colici si era considerat uleiul virilitatii si al iubirii.
Ingrediente:
• Carvacrol (22-35%)

• Thymol (14-24%)

• Gamma-terpinen (8-15%)

• Carvacrol Methyl Ether (4-9%) 




• Beta-cariofilen (3-7%)


Ulei esențial de Iarbă de


smirnă

english: 

Myrrh Essential Oil latin: Commiphora myrrha Cantitate:
15ml 

Myrrh Essential Oil are o aromă bogată, cu caracter
balsamic, cu acțiune purificatoare, 

întăritoare și înviorătoare. Este utilă la meditații și are un
conținut foarte ridicat de sescviterpene. Acestea sunt
componente care au o influență nemijlocită asupra
hipotalamusului, hipofizei și Corpus amygdaloideum (sediul
sentimentelor noastre). Smirna este pomenită în repetate
rânduri atât în Vechiul, cât și în Noul Testament („Preaiubitul
meu îmi este ca un mănunchi de mir” Cântarea Cântărilor
1:13). Arabii o foloseau la pielea foarte ridată și crăpată.
Astăzi, smirna are un domeniu vast de utilizare în igiena
orală. 


Face parte din familia Burseraceae (tămâia). 

Plantă originară din Somalia. 

Metodă de extracţie: distilare cu aburi din clei/rășină. 

Ajută: pancreasul, pielea, hormonii, sistemul imunitar,
meditația, nervii. 

Influențe: 

Parfumul smirnei lucrează foarte bine pe partea spirituală,
activând conștiinţa spirituală

și având efect de optimizare. Conţine sescviterpene care


stimulează sistemul limbic de Ia nivelul creierului (centrul
memoriei și al emoţiilor), precum și hipotalamusul, glanda pineală
și glanda pituitară. Hipotalamusul este glanda principală a corpului
uman, producând o mulţime de hormoni vitali, inclusiv tiroida și
hormonul creșterii. Smirna elibereaza fricile, experientele
dureroase, ne ajuta sa ne acceptam mai usor, sa avem incredere
in noi si sa nu ne judecam pe noi insine. Cand ne iubim si avem
incredere in noi, nu atragem situatii dureroase si invatam sa
integram fizicul cu fiinta noastra spirituala. Pentru ca deschide
chakra inimii si eleveaza mintea, poate elibera anxietatea, stresul
si depresia. Promoveaza deschiderea chakrei plexului solar si a
inimii, iar culoarea corespondenta este rosul si rozul.
Proprietăți, indicații și mod de aplicare:

Proprietăţi: puternic antioxidant, antitumoral, antiinflamator,
antiviral, antiparazitic,anti-
infectios,antivial, astringent, tonic, analgezic/anestezic.
Indicaţii: bronsite, diabet, cancer, hepatită virala, infecţii fungice
(Candida, micoze, eczeme), infecţii gingivale/dentare, afecţiuni
dermatologice (piele cu riduri, crăpată, cu cicatrici sau vergeturi),
dizenterie, diaree, hipertiroidism, ulcer.
Aplicare: nediluat
1. se aplică 2-4 picături local

2. în punctele Vita Flex/chakra

3. inhalare directa

4. difuzare

5. poate fi consumat sub formă de capsule (două picături de


ulei esențial de iarbă de smirnă la o 

capsulă). Luați de trei ori pe zi sau după necesități.

Istoric:
Apare menţionat în una din cele mai vechi arhive medicale
cunoscute, papirusul Ebers (ce datează din secolul al XVI-lea î.
Hr.), o listă din Egipt de 877 reţete și prescripţii medicale.
Papirusul Ebers este cel mai vechi text medical egiptean
cunoscut. Dateaza din 1550 I.C. si contine peste 700 de remedii
pentru aproape orice, incluzand cancer astm si imbalsamare.
Arabii foloseau smirna pentru numeroase probleme
dermatologice, cum ar fi pielea ridată și crăpată. Smirna apare
listată în Medicina Iui Hildegard, o compilaţie a lucrărilor germane
de medicină semnate de reputatul botanist benedictin Hildegard
de Bingen (1098- 1179).
Este folosit in ceremonii si ritualuri spirituale de peste 5000 de
ani. Este uleiul esential cel mai des amintit in biblie, de 156 de ori.
Ingrediente:
• Lindestren (30-45%)

• Curzeren(17-25%0

• Furanoendesma-1,3-diene (4-8%)

• Methoxyfuronogermacren (5-9%)

• Beta- & gamma-elemenes (3-6%) 



Ulei esențial de Mirt 



english: 

Myrtle Essential Oil latin: Myrtus communis Cantitate: 15ml 

Myrtle Essential Oil are o aromă limpede, proaspătă de
ierburi, asemănătoare cu cea de eucalipt. 

Este un ulei esential antic ce a fost folosit pentru astm,
bronsita, diaree, dizenterie, infectii ale sinusurilor si ale
plamanilor si pentru ingrijirea pielii si a parului, la fel ca si
astazi. 

S-au făcut cercetări clinice cu privire la efectul său calmant
asupra sistemului glandular. Este perceput ca deosebit de
plăcut la meditații și are un efect constructiv pentru suflet. 

Face parte din familia Myrtaceae (mirtul) Plantă originară
din Tunisia.
Metodă de extracţie: distilare cu aburi din frunze. 

Ajută: căile respiratorii, gâtul, pielea, hormonii, ficatul,
musculatura, prostata, digestia.
Influențe: 

Parfumul mirtului are efect tonic și euforic. Echilibreaza energia
masculina si feminina a corpului prin eliberarea furiei si a
conflictului interior. Ii ajuta pe cei care se simt suprimati si confuzi.
Deschide chakra inimii, a gatului si a celui de al treilea ochi.
Culoarea corespunzatoare este albastrul. 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Proprietăţi: antibacterian, anti-inflamator, antimutagenic,
antiparazitic,antiseptic, astringent, expectorant, hepato-stimulant,
stimulant al prostatei și tiroidei, decongestionant al sinusurilor și al
plămânilor, antispasmodic, deodorizant.
Indicaţii: bronsite, tuse, gripa, probleme ale tiroidei, hipotiroidism,
insomnii

infecţii( ORL, pulmonare, ale sinusurilor, gatului,respiratorii,ale
ureterelor), iritaţii ale pielii (acnee, înroșirea pielii, vânătăi, ten
gras, psoriazis), dezechilibre hormonale, probleme de prostata,
cancer de prostata sau de san, spasme musculare.
Aplicare: se diluează 1 parte ulei esential cu 1 parte ulei vegetal
1. se aplică 2-4 picături local

2. în punctele Vita Flex/chakra

3. inhalare direct

4. difuzare

Istoric:
Mirtul a fost cercetat de Dr. Daniel Penoel pentru normalizarea
dezechilibrelor hormonale ale tiroidei și ovarelor, precum și pentru
echilibrarea hipotiroidei, dar și pentru efectele calmante produse
asupra sistemului respirator.
Mirtul este considerata planta sfanta a Aphroditei, zeita frumusetii
si a iubirii. Ingrediente:
• Alfa-pinen (45-60%)

• 1,8 Cineol (Eucalyptol) (17-27%)

• Limonen(5-ll%)

• Linalol (2-5%) 


Ulei esențial de Nucșoară 



english: 

Nutmeg Essential Oil latin: Myristica fragrans Cantitate: 5ml 

Nutmeg Essential Oil are o aromă dulce, caldă, picantă, care
seamănă cu cea a nucșoarei de uz 

culinar. Are un efect de alinare și totodată calmant și ajută la
stimularea energiei. Ajută sistemul nervos și pe cel glandular.
Inițial era folosită pentru a ajuta sistemului circulator. 

Face parte din familia Myristicaceae (mirtul) 

Plantă originară din Tunisia, Indonezia 

Metodă de extracție: distilare cu aburi din fructe și semințe. 

Ajută: sistemul circulației sangvine, articulațiile, hormonii,
sistemul imunitar, ficatul, nervii, digestia, hormonul de
creștere. 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare: 

Proprietăți: antiinflamator, anticoagulant, antiseptic, antiparazitic,
analgezic, hepato- protector, protector stomacal (în cazul
ulcerului) și stimulant al circulației, stimulant suprarenal, relaxează
mușchii, sporește secreția melatoninei/hormonului creșterii.

Indicații: reumatism, artrită, boli cardiovasculare, hipertensiune,


hepatită, ulcer, afecțiuni digestive, antiparazitic, dureri nervoase,
oboseală cronică/epuizare, neuropatie. De asemenea, se
folosește pentru activitatea sa suprarenală asemănătoare
cortexului, care susține glandele suprarenale pentru mai multă
energie.
Aplicare: se diluează 1 parte ulei essential cu 1 parte ulei vegetal
1. se aplică 2-4 picături local

2. punctele chakra/Vita Flex

3. inhalare direct

4. vaporizare

5. se ia ca supliment alimentar

Aromaterapie: Se difuzează până la 30 de minute, de trei ori pe


zi. Istoric:
Apare listat în Medicina lui Hildegard, o compilație a lucrărilor
germane de medicină semnate de reputatul botanist benedictin
Hildegard de Bingen (1098-1179). Recent, Universitatea din
Ibadan a dezvăluit că nucșoara poate exercita o puternică acțiune
antiinflamatorie și anticoagulantă.
Ingrediente:

• Sabinen (14-29%)
• Beta-pinen (13-18%)

• Alfa-pinen (15-28%)

• Limonen (2-7%)

• Gamma-terpinen (2-6%)

• Myristicine(5-12%) 


Ulei esențial de Ocotea 



english: 

Ocotea Essential Oil latin: Ocotea quixos Cantitate: 5ml 


Extrasă dintr-un arbore ecuatorial, ocotea are cel mai înalt
nivel de alpha humulene - un compus 

ce ajută răspunsul natural al corpului la iritații și răni, dintre
toate uleiurile esențiale Young Living. De asemenea, ocotea
are proprietăți naturale de curățare și purificare. Face parte
din familia Lauraceae. 

Planta originară din Ecuador, America Centrală și de Sud.

Metoda de extractie: distilare la abur a frunzelor.


Influențe: 

Aroma calda si condimentata relaxeaza mintea, creste
sentimentul de implinire. Este considerat un ulei spiritual care
curata si purifica spiritul. Si astazi este folosit in ritualurile de
purificare de pe Amazon. Influenteaza chakra sacrala si plexul
solar. Culoarea corespondenta este oranjul. 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Proprietati:analgezic, anti-inflamator, antibiotic, antibacterian,
antifungic, dezinfectant, antidiareic, antiparazitic si antitrombotic.
Indicatii: Inflamatii interne si externe, regalarea glicemiei, scade
nevoia de insulina in sange si reduce fluctuatiile glicemice, diabet,
probleme digestive, afectiuni legate de stres, scade tensiunea,
hipertensiune, infectii, previne fomarea cheagurilor de sange,
protejeaza vasele de sange scazand nivelul cortisolului.
Aplicare: la 1 picatura ulei esential 4 picaturi ulei vegetal
1. se aplică 2-4 picături local

2. la nivelul chakrelor/punctelor Vita Flex

3. inhalare directă

4. vaporizare

5. administrare ca supliment alimentar.

6. pentru a reduce durerile musculare amestecati in parti egale


cu ulei esential Copaiba.

Istoric:
Este denumita de nativii din Ecuador ca scortisoara falsa. Se
foloseste de 500 de ani pentru a aromatiza dulciuri si prajituri.
Ingrediente:

• Alpha-Humulene (22-17%)
• Beta-Caryophyllene (6-33%)

• Cinnamyl Acetate (24,4%)

• Methyl Cinnamate (2-26%)

• Trans-Cinnamaldehyde (7,9%) 


Ulei esențial de Portocală

english: 

Orange Essential Oil latin: Citrus sinensis Cantitate: 15ml 

Orange Essential Oil are un parfum foarte bogat de citrice,
care înalță sufletul și are în același 

timp un efect liniștitor. Portocala aduce pace și fericire pentru
spirit și întărește aparatul respirator, sistemul digestiv și pe
cel circulator. De altfel are și un conținut ridicat de „d-
limonene” cu acțiune antioxidantă și ajută la regenerarea
celulelor. 

Face parte din familia Rutaceae (lămâia) 

Plantă originară din SUA, Africa de Sud, Italia, China. 


Metodă de extracție: presare la rece din coajă. 

Ajută: pielea, sistemul imunitar, sistemul circulator, somnul,
digestia.

Influențe: 

Parfumul de portocală inspiră optimism și are efect antidepresiv.
în urma unui studiu din 1995, efectuat de Universitatea Mie, s-a
descoperit că aromele de citrice întăresc imunitatea, determină o
stare de relaxare și reduc depresia. 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:

Proprietăți: antitumoral, relaxant, anticoagulant, stimulant al


circulației. Bogat în limonen, care a fost mult studiat pentru
capacitatea sa de a contracara dezvoltarea tumorilor în cadrul a
peste 50 de studii clinice.
Indicații: arteroscleroză, hipertensiune, cancer, insomnie,
probleme ale tenului (ten gras, lipsit de strălucire), retenția
lichidelor în organism, riduri.
Aplicare: se diluează 1 parte ulei essential cu 1 parte ulei vegetal
1. se aplică 2-4 picături local

2. punctele chakra/Vita Flex

3. inhalare direct

4. vaporizare

5. se ia ca supliment alimentar.

Aromaterapie: Se difuzează până la o oră, de trei ori pe zi.



Atenție: Uleiurile din citrice NU trebuie aplicate pe pielea care va
fi expusă direct la
razele soarelui sau raze ultra-violete, într-un interval de 12 de ore
după aplicare. Ingrediente:
• Limonen (85-96%)

• Mircen (0.5-3%) 

ORAC: 1,890 µTE/100g 90

Ulei esențial de Oregano


english: 

Oregano Essential Oil latin: Origanum compactum Cantitate:
15ml
Oregano Essential Oil are un parfum greu, picant, înțepător, care
transmite o senzație de

siguranță. Ajută sistemul imunitar, aparatul respirator și sistemul


digestiv. Oregano a fost supus la cercetări extinse în privința
acțiunii sale puternice în cazul multor viruși și bacterii.
Face parte din familia Lamiaceae sau Labiatae (menta) 

Plantă originară din SUA, Franța, Germania, Turcia 

Metodă de extracție: distilare cu aburi din frunze 

Ajută: căile respiratorii, sistemul imunitar, musculatura / oasele,
digestia. Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Proprietăți: anti-aging, puternic antiviral, antibacterian, antifungic,
antiparazitic, antiinflamator, stimulant al imunității.
Indicații: artrită/reumatism, boli infecțioase ce afectează căile
respiratorii, infecții/ tuberculoză, probleme digestive.
Aplicare: se dil Aplicare: se diluează 1 parte ulei essential cu 1
parte ulei vegetal
1. se aplică 2-4 picături local

2. punctele chakra/Vita Flex

3. inhalare direct

4. vaporizare

5. se ia ca supliment alimentar.

Poate fi adăugat în mâncare ca supliment nutritiv în lapte de soia


sau de orez (se diluează o picătură de ulei
esențial de oregano în aproximativ 120 ml lichid).

Atenționări: cu un conținut ridicat de fenol, oregano poate irita


pielea sau membranele nazale dacă este inhalat direct din aparat
de vaporizare sau din sticluță ori aplicat în stare pură (fără apă). A
nu se lăsa la îndemâna copiilor.
Istoric:
Oregano apare listat în Medicina lui Hildegard, o compilație a
lucrărilor germane de medicină semnate de reputatul botanist'
benedictin Hildegard de Bingen (1098-1179).
Ingrediente:
• Carvacrol (60-75%)

• Gamma-terpinen (3.5-8.5%)

• Para-cimen (5.5-9%)

• Beta-cariofilen (2-5%)

• Mircen(l-3%)

• Thymol (0-5%) 

ORAC: 15,300 µTE/100g

Ulei esențial din Copacul sfânt


Copacul sfânt sau ramura sfântă. Localnicii folosesc Palo Santo

pentru sanctificare.

Are o mare asemănare cu copacul de tămâie. Atunci când

copacul moare, în interiorul său începe să se formeze uleiul; cu

cât zace mai mult, cu atât se formează o cantitate mai mare de

ulei. Are o proporție foarte mare de limonene (62-68%) și alfa-


pinene. Poate fi de asemenea folosit ca parfum, pentru a elibera

energia negativă.

Face parte din familia Burseracae.


Plantă originară din Ecuador.
Metodă de extracţie: distilare cu aburi din coajă, lemn și ramuri.
Ajută: celulele osoase, căile respiratorii, sistemul imunitar.
Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Proprietati: anticancerigen, antiblastic, anti-inflamator,
antibacterian, antifungic, antiviral
Indicatii: inflamatii, refacerea cartilagiului de la genunchi,
articulatii, artrita, reumatism, guta, probleme respiratorii, purifica
aerul de agenti patogeni.
Aplicări: se amesteca 1 pictura ulei esntial cu 1 picatura ulei
vegetal
1. 2-4 picaturi local

2. punctele chakra/Vita Flex

3. inhalare directa

4. difuzare

5. se ia ca supliment alimentar 10-15 picaturi intr-o capsula o


datasaude doua ori pe zi

6. 1-6 picaturi sublingual sau intr-un pahar cu apa


Atenţionări: Dacă sunteţi însărcinată sau sub supraveghere
medicală, consultaţi-vă medicul.Nu il folositi la copii sub 8 luni.
Istoric:
Palo Santo provine din aceeași familie botanică din care face
parte tămâia, deși se găsește în America de Sud. Asemenea
tămâiei, Palo Santo este cunoscut drept un ulei spiritual, cu o
tradiţie adânc înrădăcinată, în care se folosea de către incași
pentru a purifica și curăţa aerul de energii negative si pentru
noroc. In America de Sud este folosit pentru a indeparta tantarii,
pentru febra, infectii, boli de piele. Shamanii il folosesc in
ceremoniile de vindecare. Până și numele în spaniolă reflectă cât
de apreciat este acest ulei: Palo Santo înseamnă „lemn sfânt ori
sacru”.
Ingrediente:
• Limonen (55-65%)

• Alfa-terpineol(8-12%)

• Menthofuran (5-8%)

• Para Cymene

• Carvone

• Beta Bisabolene

• Fenenol 

(Componentele pot varia în funcţie de zona din care a fost cules
lemnul -din zoana de coastă sau din regiunea centrală, și după
cum este trunchiul - roșu sau

Ulei esențial de Paciuli


english: 

Patchouli Essential Oil latin: 

Pogostemon cablin Cantitate: 

15ml 

Denumită adesea „Aroma anilor 60”, are un parfum similar cu
moscul, cu nuanțe de pământ, 

exotic, cu o tentă senzuală. În civilizațiile orientale se folosește
adesea în gospodărie și pentru ajutarea generală a bunăstării
trupești și emoționale. Foarte bun pentru piele, contribuie la
reducerea aspectului ridat și crăpat al pielii. Paciuli are o acțiune
generală întăritoare. 

Face parte din familia Lamiaceae sau Labiatae (menta) 

Plantă originară din Indonezia 

Metodă de extracție: distilare cu aburi din flori 

Ajută: sistemul digestiv și poate ajuta în stările de greață
ocazionale. 

Influențe: 

Parfumul de patchouli are efect relaxant, limpezește gândurile,
permițând eliberarea de gelozii, obsesii, insecuritate. 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Proprietăți: relaxant, ajută digestia și combate starea de greață,
este anti-inflamator, antimicrobian, împiedică apariția ridurilor și
formarea pielii zbârcite, elimină mâncărimea.
Indicații: hipertensiune, probleme dermatologice (acnee,
eczeme), retenția lichidelor în organism, infecții cu Listeria
Aplicare:
1. se aplică 2-4 picături local

2. punctele chakra/Vita Flex

3. inhalare direct
4. vaporizare

5. se ia ca supliment alimentar.

Diluarea

nu este necesară, cu excepția celor cu pielea mai sensibilă.
Utilizați după necesități. Aromaterapie: pulverizați până la 1 oră,
de trei ori pe zi.

Ingrediente:
• Patchoulol (25-35%)

• Alfa-Bulnesentr(î4-20%)

• Alfa-Guaiene + Seychellene (15-25%)

• Alfa-Patchoulene (5-9%) 


Ulei esențial de Frunză de


portocal 

english: 

Petitgrain Essential Oil latin: Citrus sinensis Cantitate: 5ml


Petitgrain Essential Oil are o aromă proaspătă, florală de citrice,
care înviorează și în același timp

relaxează și stimulează. Obținută din frunzele de portocal, este


benefică pentru piele și păr. Face parte din familia Rutaceae
(lămâia). 

Plantă originară din Paraguai. 

Metodă de extracţie: distilare cu aburi din frunze și rămurele.
Ajută: sistemul nervos și poate contribui la echilibrul emoțional,
ajută musculatura.
Influențe: 

Parfumul său are efect tonic, inspiră optimism și este revigorant
pentru simţuri; alungă starea de confuzie, reduce oboseala
mintală și depresia, stimulează mintea și ajută memoria. 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Proprietăţi: antispasmodic, anti-inflamator, relaxant, restabilește
echilibrul nervos Indicaţii: insomnie, anxietate, spasme
musculare 

Aplicare: se dilueaza o parte ulei esential cu o parte ulei vegetal
1. se aplică 2-4 picături local

2. în punctele chakra/Vita Flex

3. inhalare directă

4. prin vaporizare până la 1 oră de trei ori pe zi.

Istoric: 

Petitgrain își trage numele de la procesul de extracţie a uleiului,
care, odată, se făcea din portocalele verzi,
necoapte, aproximativ de mărimea unei cireșe.
Ingrediente:
• Acetat de linalil (40-55%)

• Linalol (15-30%)

• Alfa-terpineol (3.5-7.5%)

• Acetat de geranil (2-5%)


• Geraniol (2-4.5%) 


Ulei esențial de Pin 



english: 

Pine Essential Oil latin: Pinus sylvestris 


Cantitate: 15ml 

Face parte din familia Pinaceae (pinul) 

Plantă originară din Austria, SUA, Canada. 

Metodă de extracţie: distilare cu aburi din ace 

Ajută: căile respiratorii, gâtul, căile urinare, hormonii,
sistemul imunitar, sistemul limfatic. 

Influențe: 

Parfumul său alungă anxietatea și revitalizează mintea,
trupul și spiritul. De asemenea, are un parfum puternic, și
totuși liniștitor. 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare: 

Proprietăţi: mimează efectele produse de hormoni și de
cortizon, antidiabetic, antiseptic, stimulant limfatic. Indicaţii:
infecţii ORL, infecţii ale plămânilor, ale sinusurilor,
reumatism, artrită, paraziţi ai pielii, infecţia 

tractului urinar. 

Aplicare: se diluează 1 parte ulei esential cu 1 parte ulei
vegetal 


1. se aplică 2-4 picături local

2. punctele chakra/Vita Flex

3. inhalare directă

4. vaporizare
Atenţionare: A se evita uleiurile de pin modificate cu turpentin, un
compus ieftin, dar care poate fi periculos.
Istoric:
Pinul a fost studiat prima dată de Hipocrat, părintele medicinei,
pentru beneficiile sale asupra sistemului respirator. în 1990, Dr.
Penoel și dr. Franchomme au descris proprietăţile antiseptice ale
uleiului de pin în manualul lor de medicină. Pinul se folosește în
masarea articulaţiilor și a mușchilor încordaţi. Are multe
caracteristici în comun cu Eucalyptus globullus, iar acţiunea
ambelor uleiuri este sporită atunci când sunt combinate. Nativii
americani umpleau saltelele cu ace de pin pentru a ţine la
distanţă păduchii și puricii. Pinul se folosea în tratarea infecţiilor
pulmonare și chiar se adăuga în apa de baie pentru a-i vitaliza pe
cei ce sufereau de oboseala mintală sau psihică.
Ingrediente:
• Alfa-pinen (55-70%)

• Beta-pinen (3-8%)

• Limonen(5-10%)

• Delta 3 Carene (6-12%)


Pine Essential Oil are o aromă care împrospătează și înviorează.

Ulei esențial de Arbore de


Camfor
english: 

Ravensara Essential Oil latin: Ravensara aromatica Cantitate:
5ml
Ravensara Essential Oil are o aromă picantă, caldă de camfor,
asemănătoare dar mai moale
decât cea de eucalipt.
Face parte din familia Lauraceae.
Plantă originară din Madagascar, Austria.
Metodă de extracţie: distilare cu aburi din frunze.
Ajută la menținerea funcțiilor sănătoase ale plămânilor și ajută
sistemul respirator, pe cel nervos și pe cel imunitar.
Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Proprietăţi: antitumoral, antiviral, antibacterian. 

Indicaţii: în combaterea virusului herpetic, a infecţiilor virale
(inclusiv răcelile), infecţii ORL, infecţii
pulmonare, hepatită, zona zoster, cancer, pneumonie. 

Aplicare: se diluează 1 parte ulei esential cu 1 parte ulei vegetal
1. se aplică 2-4 picături local

2. punctele chakra/Vita Flex

3. inhalare directă

4. vaporizare

Istoric: 

Ravensara sau arborele de camfor este numit de către locuitorii
din Madagascar „uleiul care tămăduiește.”
Este antimicrobian și susţine funcţionarea sistemului nervos și a
sistemului respirator. Ingrediente:
• Limonen + Eucalyptol (50-65%)

• Sabinen (6-12%)

• Alfa-teipineoI(5-ll%)

• Alfa-pinen (4-9%)

• Beta-pinen(l-5%) 99

Ulei esențial de Trandafir


english: 

Rose Essential Oil latin: Rosa damascena Cantitate: 5ml
Rose Essential Oil are o aromă minunată, intens florală și dulce,
cu un efect romantic și amețitor.

Prin proprietățile sale stimulatoare și revigorante, trandafirul


contribuie la echilibru și armonie și în plus întărește încrederea și
conștiința de sine și starea de bine. Este folosit de mii de ani
pentru îngrijirea pielii - este deosebit de indicat pentru pielea
uscată și/sau pielea îmbătrânită și ridată.
Face parte din familia Rosaceae Plantă originară din Bulgaria,
Turcia
Metodă de extracție: uleiul terapeutic este distilat din floare (un
proces care se derulează în două etape).
NOTA: Rosa damascena bulgăresc (bogat în citronellol) diferă
foarte mult de Rosa centifolia marocan (bogat în fenil-ethanol).
Cele două tipuri de trandafir au arome, culori și efecte terapeutice
diferite.
Ajută: emoțiile, pielea, sistemul circulator.
Influențe: 

Parfumul său plăcut are efect detoxifiant și afrodiziac. Ajută la
stabilirea unei stări de echilibru și armonie, permițându-i
persoanei care îl întrebuințează să depășească starea de
insecuritate. Este stimulant și un adevărat tonic pentru minte,
creând o senzație de bine. 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:

Proprietăți: anti-inflamator, relaxant, reduce cicatricele, efect


anti-ulcer
Indicații: hipertensiune, anxietate, infecții virale (Herpes simplex),
probleme dermatologice (cicatrice, riduri), ulcer.
Aplicare:
1. 2. 3. 4. 5. 6. Când se capsulă. Istoric:
Trandafirul se folosește pentru îngrijirea pielii de mii de ani.
Medicul arab Avicenna este cel care a distilat prima dată ulei de
trandafir, dedicând, într-un final, o care întreagă atributelor de
vindecare ale apei de trandafiri derivate din distilarea trandafirului.
în mare parte din istoria antică, uleiul se producea prin procedeul
de enfleurage (extragere cu grăsimi din flori), un proces de
presare a petalelor împreună cu un ulei vegetal, în vederea
extragerii esenței. Astăzi, însă, mare parte din uleiurile de
trandafiri sunt extrase pe bază de solvenți.
Ingrediente:
• Citronellol (34-44%)
• Geraniol (12-28%)

• Nerol (6-9%)

• Fenil alcool (0-2%) ORAC: 160,400 µTE/100g 



se diluează 1 parte ulei essential cu 1 parte ulei vegetal se
aplică 2-4 picături local punctele chakra/Vita Flex 

inhalare direct 

vaporizare 

se ia ca supliment alimentar. 

folosește ca supliment alimentar, diluaţi o picătură în 4
picături de ulei vegetal și puneți într-o Luați câte o capsulă
înainte de fiecare masă sau după necesități.

Ulei esențial de Rozmarin


english: 

Rosemary Essential Oil 

latin: 

Rosmarinus officinalis CT cineol Cantitate: 15ml
Rosemary Essential Oil are o aromă proaspătă, dulce, cu nuanțe
de ierburi, și puțin de medicamente. Uleiul conferă energie și la
oboseală, poate menține trează atenția
spirituală. Este o substanță preferată pentru produsele de îngrijire
a pielii și a părului.
Face parte din familia Labitae 

Plantă originară din Tunisia, Maroc, Spania 

Metoda de extracție: distilare cu aburi din frunze 

Ajută: căile respiratorii, inima / sistemul circulator, concentrarea,
ficatul.
Influențe: 

Parfumul său are efect de întăritor și stabilizator emoțional.
Proprietăți, indicații și mod de aplicare:

Proprietăți: hepato-protector, antitumoral, antifungic,


antibacterian, antiparazitic, limpezește mintea și sporește
capacitatea de concentrare.
Indicații: Boli infecțioase, afecțiuni hepatice/hepatită, infecții
ORL/pulmonare, căderea părului (alopecia areata), pierderi de
memorie/Alzheimer.
Aplicare: se diluează 1 parte ulei essential cu 1 parte ulei vegetal
1. se aplică 2-4 picături local

2. punctele chakra/Vita Flex

3. inhalare direct

4. vaporizare

5. se ia ca supliment alimentar. 


Poate fi adăugat în mâncare ca supliment nutritiv în lapte de soia


sau de orez (se diluează o picătură de ulei
esențial de rozmarin în aproximativ 120 ml lichid).

Poate provoca iritații celor cu pielea sensibilă. Dacă sunteți


însărcinată sau dacă va aflați sub control medical, consultați-vă
medicul înainte de a folosi acest ulei. Diluați atunci când folosiți în
zone sensibile ale pielii (pe față, gât, zonele genitale etc.).

Atenție: nu lăsați la îndemâna copiilor. Nu folosiți pe copii mai


mici de 4 ani.
Istoric:
Rozmarinul făcea parte din compoziția „Oțetului de Marseille” sau
„Oțetului Celor 4 Hoți” folosit de jefuitorii de morminte pentru a se
proteja în timpul ciumei din secolul XV-lea. Numele acestui ulei
provine din cuvintele latine care înseamnă „roua mării” (ros +
marinus). Potrivit folclorului, rozmarinul avea, inițial, flori albe, dar
acestea s-au făcut roșii după ce Fecioara Maria și-a lăsat mantia
pe tufișul de rozmarin. încă din Grecia antică (aproximativ 1000
B.C.), rozmarinul era ars ca tămâie. Civilizații ulterioare credeau
că rozmarinul are puterea de a alunga spiritele malefice, a fost
adoptată la un moment dat și de cei bolnavi, care ardeau rozmarin
pentru a se proteja contra infecțiilor.
Până nu demult, spitalele din Franța foloseau rozmarinul pentru a
dezinfecta aerul (din saloane și cabinete).
Ingrediente:
• 1,8 Cineol (Eucalyptol) (38-55%)

• Camfor (5-15%)

• Alfa-pinen(9-14%)

• Beta-pinen (4-9%)

• Camfen (2.5-6%)

• Borneol (1.5-5%)

• Limonen (1-4%)

Ulei esențial de Lemn de


trandafir 

english: 

Rosewood Essential Oil latin: Aniba rosaedora Cantitate:
15ml 


Uleiul esențial de Lemn de trandafir are un miros grațios,
lemnos, floral, cu un efect plăcut și 

liniștitor. Are o acțiune de echilibrare și armonizare asupra
sentimentelor și poate ajuta la revigorare, în cazuri de
disperare. Lemnul de trandafir a fost supus la testări, la
Weber State University Ogden, în privința proprietății sale de
a sprijini forța imunitară naturală a organismului. Datorită
calităților sale calmante și înviorătoare, este o componentă
foarte apreciată a produselor de îngrijire a pielii și a părului. 

Face parte din familia Lauraccac 

Plantă originară din Brazilia 

Metodă de extracție: distilare cu aburi din lemn. Ajută:
pielea.

Influențe: 

Parfumul său are efect de întăritor și stabilizator emoțional.
Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Proprietăți: antibacterian, antiviral, antiparazitic, antifungic,
stimulant, ameliorează elasticitatea pielii. Indicații: infecții
fungice/Candida, probleme dermatologice (eczeme, psoriazis) 

Aplicare:
1. se aplică 2-4 picături local

2. punctele chakra/Vita Flex

3. inhalare direct

4. vaporizare
5. se ia ca supliment alimentar.

Poate fi adăugat în mâncare ca supliment nutritiv în lapte de


capră sau de orez (se diluează o picătură de ulei esențial de lemn
de trandafir în aproximativ 120 ml lichid). 

Nu este necesară diluarea. Recomandat pentru toate tipurile de
piele, mai puțin în cazurile celor cu

sensibilități dermice. În general se poate folosi pe copii peste 2


ani. Ingrediente:
• Linalol (70-90%)

• Alfa-terpineol(2-7%)

• Alfa-copaen(trace-3%)

• Geraniol (0.5-2.5%)

Ulei esențial de Salvie


english: 

Sage Essential Oil latin: Salvia officinalis Cantitate: 15ml
Sage Essential Oil are o aromă picantă. Deosebit de apreciată
este capacitatea sa de a întări
simțurile și centri vitali din organism și de a sprijini metabolismul.
Are o acțiune de ajuta sistemul respirator, a celui de reproducere
și a celui nervos, ca și a altor sisteme ale organismului. Salvia ne
poate ajuta să facem față stărilor de epuizare spirituală și de
deznădejde. În Europa era folosită inițial pentru îngrijirea pielii și
pentru a apăra locuința de influențele negative.
Face parte din Lamiaceae sau Labiatae (menta) 

Plantă originară din Spania, Croația, Franța 

Metodă de extracție: distilare cu aburi din frunze 

Ajută: fierea, hormonii, sistemul imunitar, sistemul circulator,
ficatul.
Influențe: 

Parfumul de salvie stimulează mintea și alungă starea de
disperare și oboseală cronică. Salvia întărește centrii vitali ai
organismului, echilibrează chakra de la nivelul pelvian, unde sunt
stocate emoțiile negative ce provin dintr-o stare de negare și
abuz. Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Proprietăți: antitumoral, reglează hormonii, mimează efectele
produse de estrogen, antifungic, antiviral, stimulează circulația și
vezica biliară.
Indicații: dureri menstruale/probleme asociate sindromului
premenstrual, carențe la nivel de estrogen, progesteron și
testosteron, afecțiuni hepatice.
Aplicare: se diluează 1 parte ulei essential cu 1 parte ulei vegetal
1. se aplică 2-4 picături local

2. punctele chakra/Vita Flex

3. inhalare direct

4. vaporizare

5. se ia ca supliment alimentar, se diluează 1 picătură de ulei


esențial de salvie cu 4 picături de ulei de măsline. Se pun
într-o capsulă și se ia una pe zi sau după cum este necesar.

Istoric: 

Cunoscută sub numele de „herba sacra” (iarba sacră), după cum
o numeau vechii romani, numele salviei,
Salvia, provine de la cuvântul „salvation” (salvare). Salvia se
folosește în Europa în cazul infecțiilor orale și al problemelor
dermatologice. Este recunoscută pentru capacitatea sa de a întări
centrele vitale și de a susține metabolismul.
Ingrediente:
• Alfa-thuyone (18-43%)

• Beta-thuyone (3-8.5%)

• 1,8 Cineol (Eucalyptol) (5.5-13%)

• Camfor (4.5-24.5%)

• Camfen (1.5-7%)

• Alfa-pinen (1-6.5%)

• Alfa-humulene (0-12%) a p 


Ulei esențial de Lemn de


santal
english: 

Sandalwood Essential Oil latin: Santalum album Cantitate: 15ml
Sandalwood Essential Oil are o aromă bogată, dulce, caldă și
lemnoasă, cu efect senzual și

stimulant. Folosit inițial la ceremonii religioase și pentru meditații,


santalul împrospătează și relaxează în același timp. Are un
conținut ridicat de sescviterpene și a făcut obiectul unor cercetări
în Europa, asupra capacității sale de a alimenta epifiza cu oxigen.
Epifiza este răspunzătoare pentru producția de melatonină, care
asigură un somn adânc. Lemnul de santal este similar cu uleiul de
tămâie, având același efect de a ajuta a unui sistem nervos și
circulator sănătos. În îngrijirea pielii, este apreciat pentru
proprietățile sale de hidratare și echilibrare.
Face parte din familia Santalaceae (lemnul de santal) Plantă
originară din India Metodă de extracție: distilare cu aburi din
lemn.
Ajută: pielea, sistemul imunitar, musculatura / oasele, nervii. 

Influențe: 

Parfumul lemnului de santal adâncește somnul și poate chiar ajuta
la îndepărtarea programării negative instaurate la nivelul celulelor.
Lemnul de santal este bogat în sescviterpene care stimulează
glanda pineală și regiunea limbică a creierului - centrul emoțiilor.
Glanda pineală este răspunzătoare pentru secreția de
melatonină, un puternic agent antitumoral și stimulant al imunității.
Poate avea deopotrivă efect calmant și stabilizator 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:

Proprietăți: antitumoral, antiviral, stimulant al imunității. 



Indicații: cancer, infecții virale (Herpes simplex, Herpes zoster,
herpes bucal, HPV), probleme
dermatologice (acnee, riduri, cicatrice). 

Aplicare: se diluează 1 parte ulei essential cu 1 parte ulei vegetal
1. se aplică 2-4 picături local

2. punctele chakra/Vita Flex

3. inhalare direct

4. vaporizare

5. se ia ca supliment alimentar.
Poate fi adăugat în mâncare ca supliment nutritiv în lapte de soia
sau de orez (se diluează o picătură de ulei esențial de lemn de
santal în aproximativ 120 ml lichid). În general se poate folosi pe
copii mai mari de 2 ani. 

Istoric:
: Folosit de secole în medicina ayurvedică pentru revitalizarea
pielii, yoga și meditație; menționat în lucrarea lui Dioscorides, „De
Materia Medica"(Despre mijloacele / materia de tămăduire) (A.D.
78), primul ghid important din medicină, devine o lucrare de
referință standard pentru tratamentele cu plante timp de mai bine
de 1700 ani. Cercetări de dată recentă efectuate de cadre ale
Universității Brigham Young atestă capacitatea lemnului de santal
de a inhiba numeroase tipuri de celule canceroase.
Ingrediente:
• Alfa-Santalol (47-55%)

• Beta-Santalol (19-23%) 


Ulei esențial de Mentă verde


english: 

Spearmint Essential Oil latin: Mentha spicata Cantitate: 15ml
Spearmint Essential Oil are o aromă de mentă, cu ușoare nuanțe
de fructe, mai moale decât
menta „piperată”. Puternic antioxidant, ajută sistemul respirator și
cel nervos. Face parte din familia Lamiaceae sau Labiatae
(menta) 

Plantă originară din Utah, China 

Metodă de extracție: distilare cu aburi din frunze
Ajută: fierea, metabolismul, digestia. 

Influențe: 

Parfumul său deschide și eliberează blocajele emoționale,
generând un sentiment de echilibru și o stare continuă de bine. 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:

Proprietăți: ajută metabolismul, anti-inflamator, antiseptic,


mucolitic, stimulant al funcției vezicii biliare, ajută digestia.

Indicații: obezitate, probleme digestive/intestinale, hepatită


Aplicare: se diluează 1 parte ulei esential cu 1 parte ulei vegetal;
1. se aplică 2-4 picături local

2. punctele chakra/Vita Flex

3. inhalare direct

4. vaporizare

5. supliment alimentar.

Poate fi adăugat în mâncare ca supliment nutritiv în lapte de soia


sau de orez (se diluează o picătură de ulei esențial de mentă
verde în aproximativ 120 ml lichid).Se recomandă diluarea atât
pentru uz intern cât și pentru extern. Diluați atunci când folosiți în
zone sensibile ale pielii (pe față, gât, zonele genitale etc.).

Atenție: nu lăsați la îndemâna copiilor. Nu folosiți pe bebeluși sau


copii mici. Ingrediente:
• Carvone (45-55%)

• Limonen (15-25%)
• Cis-Dihydrocarvone (5-10%) 


Ulei esențial de Nard 



english: 

Spikenard Essential Oil latin: 

Nardostachys jatamansi Cantitate: 

5ml 

Spikenard Essential Oil este foarte apreciat în India ca
parfum, iarbă medicinală și tonic al pielii. 

Foarte prețuit de-a lungul timpului, a fost folosit de către
Maria din Betania pentru a-i unge picioarele lui Iisus înainte
de Cina cea de Taina. Acest ulei relaxant, calmant ajută la
hrănirea și regenerarea pielii. 

Face parte din familia Valerianaceae Plantă originară din
India 

Metodă de extracție: distilare cu aburi din rădăcină 

Influențe: 

Parfumul nardului are efect relaxant, calmant, și ajută la
regenerarea dermei. Proprietăți, indicații și mod de aplicare: 

Proprietăți: antibacterian, antifungic, antiinflamator,
relaxant, stimulant al imunității. 

Indicații: insomnie, dureri menstruale/probleme asociate
sindromului premenstrual, aritmie cardiacă, 

tensiune nervoasă. 


Aplicare: se diluează 1 parte ulei esential cu 1 parte ulei vegetal;


1. se aplică 2-4 picături local

2. punctele chakra/Vita Flex

3. inhalare direct
4. vaporizare

5. supliment alimentar.

Istoric:
Foarte apreciat de indieni ca una dintre ierburile medicinale.
Cândva a fost cel mai valoros dintre uleiurile esențiale, folosit
doar de preoți, regi ori inițiați. În Noul Testament, există referințe
din care reiese că Maria din Betania folosea un unguent din nard
pentru a-i unge picioarele lui Iisus înainte de Cina Cea de Taină.
Potrivit dr. Dietrich Gumbel, nardul întărește inima și
îmbunătățește circulația.
Ingrediente:
• UleiCalaren (22-35%)

• Beta-Ionen (4-8%)

• Beta-Maaliene (4-9%)

• Aristoladiene (3-7%) 


Ulei esențial de Molid 



english: 

Spruce Essential Oil latin: Picea mariana Cantitate: 15ml 


Spruce Essential Oil are o aromă mai moale și mai dulce
decât alte conifere. Are un efect de 

împrospătare, înviorare și întărire. Este folosit de multă
vreme la saună, la baia de aburi și ca ingredient adăugat în
gelul de baie sau uleiul de masaj, pentru musculatura
solicitată prin activitatea sportivă. Ajută sistemul respirator și
pe cel nervos; influența sa aromatică ajută la eliminarea
blocajelor emoționale și la transmiterea senzației de
echilibru, de pace și protecție. 

Face parte din familia Pinaceae (pinul) Originar din Canada 

Metodă de extracție: distilare cu aburi din ramuri, ace,
mlădițe. 

Ajută: căile respiratorii, articulațiile, hormonii, sistemul
imunitar, nervii. 

Influențe: 

Parfumul său eliberează blocajele emoționale, inducând o
stare de echilibru și calm. Proprietăți, indicații și mod de
aplicare:

Proprietăți: antispasmodic, antiparazitic, antiseptic,


antiinflamator, mimează efectele hormonilor, precum și pe cele ale
cortizonului, stimulează imunitatea.
Indicații: artrită/reumatism, infecții fungice (Candida), infecții ale
căilor respiratorii/ sinusurilor, sciatica/lumbago
Aplicare: se diluează 1 parte ulei esential cu 1 parte ulei vegetal;
1. se aplică 2-4 picături local

2. punctele chakra/Vita Flex

3. inhalare direct

4. vaporizare

5. supliment alimentar.

Poate fi adăugat în mâncare ca supliment nutritiv în lapte de


capră sau de orez (se diluează o picătură de ulei esențial de
molid în aproximativ 120 ml lichid). 

Poate provoca iritații celor cu pielea sensibilă. Dacă sunteți
însărcinată sau dacă va aflați sub control medical, consultați-vă
medicul înainte de a folosi acest ulei.
Se recomandă diluarea atât pentru uz intern cât și pentru extern.
Diluați atunci când folosiți în zone sensibile ale pielii (pe față, gât,
zonele genitale etc.). 

Atenție: nu lăsați la îndemâna copiilor. Nu folosiți pe bebeluși sau
copii mici. 

Istoric:
Indienii din Lakota foloseau molidul pentru a-și spori capacitatea
de a comunica cu Marele Spirit. Pe vremuri, se credea că molidul
posedă frecvența prosperității.
Ingrediente:
• Acetat de bornyl (18-28%)

• Camfen (17-25%)

• Alfa-pinen(12-19%)

• Beta-pinen (4-8%)

• Delta-3-Carene(5-10%)

• Limonen (2-7%)

• Santen(l-5%)

• Tricyclen(l-5%) 


Ulei esențial de Mandarine 



english: 

Tangerine Essential Oil latin: Citrus reticulata Cantitate: 15ml 

Tangerine Essential Oil are o aromă dulce, pătrunzătoare,
asemănătoare cu cea de portocale. 

Ajută la stările de nervozitate ocazionale. Un ulei excepțional
pentru înviorarea spiritului și pentru a transmite un sentiment
de siguranță. În plus, mandarinele sunt bogate în d-
limonene, cu efect puternic antioxidant. 


Face parte din familia Rutaceae (lămâia) Plantă originară
din Brazilia Metodă de extracție: presare la rece din coajă

Ajută: pielea, sistemul imunitar, sistemul circulator, ficatul,


somnul, digestia. 

Influențe: 

Parfumul tangerinei (mandarinei) inspiră fericire, calmează,
contracarează anxietatea și nervozitatea. în urma unui studiu din
1995, efectuat de Universitatea Mie, s-a descoperit că aromele de
citrice întăresc imunitatea, determină o stare de relaxare și reduc
depresia. 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Proprietăți: antitumoral, relaxant, antispasmodic, ajută digestia,
îmbunătățește circulația. Bogat în limonen, studiat intens pentru
capacitatea sa de a combate dezvoltarea tumorilor în cadrul a
peste 50 de studii clinice.
Indicații: obezitate, insomnie, iritabilitate, afecțiuni hepatice,
afecțiuni digestive, paraziți, retenția lichidelor în organism.
Aplicare: se diluează 1 parte ulei esential cu 1 parte ulei vegetal;
1. se aplică 2-4 picături local

2. punctele chakra/Vita Flex

3. inhalare direct

4. vaporizare

5. supliment alimentar.
Diluați atunci când folosiți în zone sensibile ale pielii (pe față, gât,
zonele genitale etc.). Atenție: nu lăsați la îndemâna copiilor. Nu
folosiți pe bebeluși sau copii mici. Fotosensibil! Ingrediente:
• Limonen (85-93%)

• Beta-felandren+Cis-Beta-Ocimeme (2-5%)

• Mircen(l-4%) 


Ulei esențial de Tarhon 



english: 

Tarragon Essential Oil latin:

Artemisia dracunulus Cantitate: 



5ml 

Tarragon Essential Oil are o aromă picantă, cu nuanțe de anason.
în Europa este folosit pentru 

uz extern, ca ajutor pentru digestie. Tarhonul mai este utilizat și
drept condiment în multe rețete de bucătărie.
Face parte din familia Asteraceae sau Compositae (margareta).
Plantă originară din Italia. 

Metodă de extractie: distilare cu aburi din frunze.
Ajută: căile urinare, funcționarea hormonilor, nervii, digestia.
Influențe: 

Parfumul tarhonului poate ajuta la îndepărtarea depresiei.
Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Proprietăti: antispasmodic, antiinflamator, anti-fermentatie,
antiparazitic, digestiv. Indicatii: probleme la nivelul intestinului,
infectii ale tractului urinar, greată, dureri menstruale/dureri
asociate
sindromului premenstrual. 

Aplicare: se diluează 1 parte ulei esential cu 1 parte ulei vegetal;
1. se aplică 2-4 picături local

2. punctele chakra/Vita Flex

3. inhalare direct

4. vaporizare

5. supliment alimentar
Ingrediente:
• Methyl Chavicol (Estragole) (68-80%)

• Trans-Beta Ocimene (6-12%)

• Cis-Beta-Ocimene (6-12%)

• Limonen (2-6%) 


Ulei esențial de Cimbru 



english: 

Thyme Essential Oil latin: 

Thymus vulgaris Cantitate: 

15ml 

Thyme Essential Oil are o aromă picantă, caldă, cu iz de
ierburi și un efect puternic și 

pătrunzător. Încă din antichitate este cunoscut drept plantă
medicinală; conține cantități mari de timol care are
proprietatea, demonstrată prin cercetări, de a reduce
bacteriile din cavitatea bucală. Ca ingredient în preparatele
de bucătărie este una dintre substanțele cu cel mai puternic
efect antioxidant. 


Face parte din familia Lamiaceae sau Labiatae (menta),
cunoscut si sub denumirea de cimbrul rosu. Plantă
originară din zona mediteraneană. 

Ajută: sistemul respirator, imunitar, nervos și circulator,
musculatura, digestia.

Influențe: 

Parfumul său ajută la depăsirea stării de oboseală si epuizarea
resimtite după o boală. Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Proprietăti: anti-aging, puternic antimicrobian, antifungic,
antiviral, antiparazitic. O solutie din cel mai puternic constituent al
cimbrului, si anume thymolul, se foloseste în numeroase produse
comercializate pe piată, precum apa de gură si balsamul
mentolat, datorită agentilor lor purificatori.
Indicatii: boli infectioase, boli cardiovasculare, Alzheimer,
hepatită Aplicare: se diluează 1 parte ulei esential cu 1 parte ulei
vegetal;
1. se aplică 2-4 picături local

2. punctele chakra/Vita Flex

3. inhalare direct

4. vaporizare

5. supliment alimentar.

Atenționare: poate irita membrana nazală sau pielea dacă se


inhalează cimbru direct
din aparat de

vaporizare sau din sticluță ori dacă este aplicat în stare pură (fară
a fi diluat). Istoric:
Apare mentionată în una din cele mai vechi arhive medicale
cunoscute, papirusul Ebers (ce datează din secolul al XVI-lea î.
Hr.), o listă din Egipt de 877 retete si prescriptii medicale.
Egiptenii foloseau cimbrul la îmbălsămare. Cimbrul apare listat în
lucrarea de medicină a lui Dioscorides, „De Materia Medica” (A.D.
78), primul ghid recunoscut de medicină din Europa, care a
devenit ulterior un titlu de referintă pentru tratamentele pe bază
de plante timp de peste 1700 ani.
Cimbrul apare deopotrivă mentionat în Medicina lui Hildegard, o
compilatie a lucrărilor germane de medicină semnate de reputatul
botanist benedictin Hildegard de Bingen (1098-1179).
Ingrediente:
• Thymol (37-55%)

• Para-cymene (14-28%)

• Gamma-Terpinene (4-11%)

• Linalol (3-6.5%)

• Carvacrol (0.5-5.5%)

• Myrcine (1-2.8%) 


Ulei esențial de Tsuga 



english: 

Tsuga Essential Oil latin: Tsuga canadensis Cantitate: 5ml 

Tsuga Essential Oil are o aromă proaspătă, curată.

Face parte din familia Pinaceae. Plantă originară din
Canada. 

Metodă de extractie: distilare cu aburi din ace si mlădite ale
arborelui conifer cunoscut pe piată sub denumirea
comercială de cucută. 

Ajută: căile respiratorii, sângele, pielea, inima / sistemul
circulator, rinichii, venele. Proprietăți, indicații și mod de
aplicare: 

Proprietăti: analgezic, antireumatic, purificator al sângelui,
stimulant. 

Indicatii: afectiuni ale căilor respiratorii, infectii renale/
urinare, probleme dermatologice, boli venerice

Aplicare: se diluează 1 parte ulei esential cu 1 parte ulei vegetal

1. se aplică 2-4 picături local

2. punctele chakra/Vita Flex

3. inhalare direct

4. vaporizare pana la 30 de minute de 3 ori pe zi

5. supliment alimentar.

Atenție: dacă sunteți însărcinată sau dacă va aflați sub control


medical, consultați-vă medicul înainte de a folosi acest ulei. Nu se
folosește pe copii.
Depozitare: a se păstra în loc întunecos și rece. 

Istoric: 

Inițial, indienii foloseau coaja acestui copac la pansamente pentru
răni.
Ingrediente:
• Alfa - Beta - Pincnes (18-25%)

• Camfen (12-18%)

• Limonen + Beta Felandren (3-7%)


• Acetat de bornil (28-38%)

• Triciclen (4-8%)

• Mircen (1-3%) 

ORAC: 7,100 µTE/100g

Ulei esențial de Valeriană


english: 

Valerian Essential Oil latin: 

Valeriana officinalis Cantitate: 

5ml 

Face parte din familia Valerianaceae. 

Plantă originară din Belgia, Croatia. 

Metodă de extractie: distilare cu aburi din rădăcină. 

Rădăcina de valeriană a fost utilizată de mii de ani datorită
proprietăților sale calmante, care refac apropierea de pământ și
echilibrul emoțional. În ultimele trei decenii au fost efectuate studii
clinice asupra proprietăților sale calmante. Cercetătorii au putut
detecta exact acele sescviterpene, care prezintă drept
componente active acidul valeric și valeron, care exercită o
acțiune calmantă asupra sistemului nervos central. Autoritatea
germană pentru sănătate a confirmat faptul că valeriana este un
ajutor eficient în stările ocazionale de neliniște și tulburări ale
somnului. 

Ajută: sistemul nervos, somnul. 

Influențe: 

Parfumul de Valeriana are efect calmant, relaxant, linistitor si
echilibrant afectiv. Proprietăți, indicații și mod de aplicare: 

Proprietăti: sedativ si tranchilizant al sistemului nervos central.
Indicatii: insomnie, anxietate
Aplicare: se diluează 1 parte ulei esential si o parte ulei vegetal
1. se aplică 1-2 picături

2. punctele chakra/Vita Flex

3. inhalare directă

4. vaporizare

5. supliment alimentar. Poate fi adăugat în mâncare ca


supliment nutritiv în lapte de soia sau de orez 

(se diluează o picătură de ulei esențial de valeriană în
aproximativ 120 ml lichid).

Istoric:
În ultimele trei decenii, Valeriana a fost studiată clinic pentru
proprietățile sale tranchilizante. Acidul valerenic și valeronul sunt
constituenți activi care exercită un efect calmant asupra
sistemului nervos central. Comisia Germană a declarat Valeriana
ca fiind un agent eficace în tratarea neliniștii si a problemelor cu
somnul ce derivă din probleme pe fond nervos, insomnie,
indigestie, migrene, neliniște și tensiune.
Ingrediente:
• Acetat de bornil (32-44%)

• Camfen + Alfa-Fenchen (24-34%)

• Alfa-pinen (4-8%)

• Beta-pinen (2-6%)

• Isobicycolgermacrenol (3-6%)
• Acetat de mirtcnil (1-5%) ORAC: 6,200 µTE/100g 


Ulei esențial de Iarbă de


vetiver 

english: 

Vetiver Essential Oil latin:

Vetiveria zizanoides Cantitate: 5ml


Vetiver Essential Oil are un parfum greu, de pământ, asemănător
cu paciuli, amestecat cu puțină
lămâie. Uleiul din iarbă de vetiver are o acțiune de refacere a
legăturii cu pământul, de liniștire și stabilizare. Este unul dintre
uleiurile cu cel mai ridicat conținut de sescviterpene. Dr. Terry
Friedmann a studiat iarba de vetiver în legătură cu calitățile sale
de liniștire pentru copiii agitați. Poate fi util la controlul stărilor de
stres, ca și în faza de refacere după o traumă sau un șoc
emoțional.
Face parte din familia Poaceae sau Gramineae (ierburi). 

Plantă originară din Haiti. 

Metodă de extractie: distilare cu aburi din rădăcină. 

Ajută: articulațiile, pielea, hormonii, sistemul circulator, nervii,
somnul.
Influențe: 

Parfumul de vetiver este un bun agent linistitor în plan psihologic,
calmant, stabilizator. Ajută la gestionarea stresului si la refacerea
ce urmează unei traume emotionale. Dr. Terry Friedmann a
descoperit, prin testele clinice efectuate, că uleiul de vetiver poate
trata cu succes ADD-ul si ADHD-ul (deficitele de atentie) la copii.
Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Proprietăți: antiseptic, antispasmodic, relaxant, stimulează
circulatia.
Indicații: ADHD, anxietate, reumatism/artrită, depresie (inclusiv
depresia natală), insomnie, îngrijirea pielii (ten gras, îmbătrânirea
tenului, acnee, riduri). Bine-cunoscut pentru proprietătile sale anti-
inflamatorii si folosit în principal pentru tratarea artritei.
Aplicare: se diluează 1 parte ulei esențial si o parte ulei vegetal
1. se aplică 2-4 picături local
2. punctele chakra/Vita Flex

3. inhalare directă

4. vaporizare

Administrare: ca supliment alimentar. Poate fi adăugat în


mâncare ca supliment nutritiv în lapte de capră sau de orez (se
diluează o picătură de ulei esențial de iarbă de vetiver în
aproximativ 120 ml lichid).
Atenție: poate provoca iritații celor cu pielea sensibilă. Dacă
sunteți însărcinată sau dacă va aflați sub control medical,
consultați-vă medicul înainte de a folosi acest ulei.
Ingrediente:
1. Isovalencenol (11-15%)

2. Khusenol(6-ll%)

3. Alfa Vetivone (3-6%)

4. Beta Vetivone (3-6%)

5. Nootkatone (2-5%)
6. Khusimone (3-6%)

Ulei esențial de Cedru 



Conține componente de epurare și are proprietăți hrănitoare

pentru piele. Acest ulei se deosebește de cel din Canadian Red

Cedar, adică tot Thuja plicata, care este obținut din coaja

copacului. Western Red Cedar este un ulei limpede care, în

amestec cu rumeguș de lemn sau mici ghemotoace de bumbac,

poate înlocui bilele împotriva

moliilor din dulap sau șifonier (dar amplasat la distanță față de


articolele de îmbrăcăminte).
Face parte din familia Cupressaceae 

Originar din Utah, Idaho, Canada 

Metodă de extractie: distilare cu aburi din frunze si ramuri.
Proprietăți, indicații și mod de aplicare: 

Proprietăti: antiseptic
Indicatii: infecţii ale gâtului/plămânilor, infecţii ale tractului urinar
Aplicare: se diluează 1 parte ulei esential si o parte ulei vegetal,
1. se aplică 1-2 picături local;

2. punctele chakra/Vita Flex;

3. inhalare directă;

4. vaporizare sau
5. se adaugă pe aschii ori se pune în dulapuri/sifoniere pentru
a alunga insectele.

Istoric:
Acest ulei este diferit de cedrul rosu canadian, care este distilat
din coaja aceleasi plante, Thuja plicata. Acest ulei nu este rosu la
culoare, pentru că este extras din frunze.
Ingrediente:
• Alfa tujon (10-20%)

• Beta tujon (4-7%)

• Alfa pinen (2-4%)

• Sabinen (2-4%) 


Ulei esențial de Brad alb 



english: 

White Fir Essential Oil latin: 

Abies concolor Cantitate: 

5ml 

White Fir Essential Oil are o aromă proaspătă, viguroasă și
are un conținut ridicat de d-limonene, 

cu acțiune antioxidantă. Este uleiul care are mirosul bradului
de craciun. Ajută sistemul imunitar, și este folositor la
reînnoirea celulelor. În masaj are un efect de alinare a
musculaturii contractate, ca urmare a activității sportive. 

Face parte din familia Pinaceae 

Originar din Idaho 

Metodă de extracţie: distilare cu aburi, acele si crengile.
Ajută: căile respiratorii, musculatura / oasele. 


Influențe: 

Parfumul sau energizeaza mintea si relaxeaza corpul. La fel
ca si Cedrul Rosu, Palo Santo, Lemnul de Cedru si Tamaia,
acest parfum confera fiintei stabilitate, siguranta atat fizica
cat si emotionala, impamanteaza corpul si da putere mintii.
Ajuta pe cei care se simt lipsiti de putere. Influenteaza
chakra inimii si sacrala. Culoarea care ii corespunde este
oranjul si verdele. 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:

Proprietăţi: antitumoral, anticancerigen, anti-oxidant,


expectorant, diuretic, sedativ, tonic, antifungic, analgezic (calmant
pentru dureri).
Indicaţii: infecţii respiratorii(sinuzite, racele, gripe, bronsite),
anxietate, astm, reumatism, tensiune nervoasa, articulatii si
muschi durerosi si obositi, dureri de la inflamatii
Aplicare: se diluează 1 parte ulei esential cu 1 parte ulei vegetal
1. se aplică 2-4 picături local

2. în punctele Vita Flex/chakra

3. inhalare directă

4. difuzare (in perioada sarbatorilor de iarna)

5. poate fi adăugat în mâncare ca supliment nutritiv în lapte de


capră sau de orez 

(se diluează o picătură de ulei esențial de brad alb în
aproximativ 120 ml lichid).

Istoric:

Nativii americani au folosit bradul alb atat in constructii cat si ca
medicament. Ingrediente:
• Alfa-pinene (8-12%)
• Beta-pinene (20-30%)

• Camphene (7-15%)

• Acetat de bornil (11-16%)

• Bornyl Acetate (11-16%)

• Delta cadidene (2-7%) 


Ulei esențial de Salcie


himalayană
english: 

Wintergreen Essential Oil latin: Gaultheria procumbens Cantitate:
15ml 

Wintergreen Essential Oil are o aromă dulceagă de mentă.
Conține aceeași componentă activă

(metilsalicilat) și este benefică în masajele pentru contracturile din


zona capului și la musculatura excesiv solicitată, dureroasă, ca
urmare a activității sportive.
Face parte din familia Ericaceae. 

Plantă originară din China, America de Nord. 

Metodă de extractie: distilare cu aburi din frunze și coajă. Ajută:
sistemul circulator, musculatura.
Influențe: 

Parfumul său stimulează si amplifică capacitatea de concentrare
la toate nivelurile sistemului senzorial. Proprietăți, indicații și mod
de aplicare:
Proprietăti: anticoagulant, antispasmodic, puternic antiinflamator,
vasodilatator, analgezic/anestezic, scade tensiunea, calmează
toate tipurile de durere. Salicilatul de methyl, principalul
constituent al uleiului din salcie himalaiană, se regăseste în
compozitia mai multor unguente si alifii pentru afectiuni musculo-
scheletale. Uleiul se foloseste si pentru a da aromă unor
bomboane si unor sortimente de gumă de mestecat.
Indicații: artrită/reumatism, dureri musculare/nervoase,
hipertensiune, arteroscleroză, hepatită/ficat gras. Parfumul său
stimulează si amplifică capacitatea de concentrare la toate
nivelurile sistemului senzorial Aplicare: se diluează 1 parte ulei
esential și o parte ulei vegetal
1. se aplică 1-2 picături

2. punctele chakra/Vita Flex

3. inhalare directă

4. vaporizare

5. supliment alimentar

Atenție: poate provoca iritații celor cu pielea sensibilă. Dacă


sunteți însărcinată sau dacă va aflați sub control medical,
consultați-vă medicul înainte de a folosi acest ulei. Diluați
întotdeauna înainte de a folosi pentru masaj sau aromaterapie.
Istoric:
Atunci când alergau pe distante lungi sau efectuau o muncă grea,
solicitantă, nativii americani mestecau frunze de salcie himalaiană
pentru a-și potenta capacitatea respiratorie. Cei care s-au stabilit
printre primii în America își puneau copiii să mestece frunze mai
multe săptămâni la rând, în fiecare primăvară, pentru a preveni
apariția cariilor. Salcia himalaiană se folosea ca substitut al
ceaiului negru în timpul Războiului revoluționar.
Ingrediente: 

• salicilat de methyl (90+%)

Ulei esențial de Ylang Ylang


english: 

Ylang Ylang Essential Oil latin: Cananga odorata Cantitate: 15ml
Ylang Ylang Essential Oil are o aromă dulce, delicată, florală,
utilizată de preferință pentru

situațiile romantice. În Indonezia se presară flori de Ylang Ylang


pe patul nupțial. Planta este excepțional de eficientă și folositoare
pentru destindere și liniștire. Ajută la reducerea furiei, a tensiunii și
a iritabilității. În Asia este de multă vreme o componentă în
produsele de lux pentru îngrijirea părului.
Face parte din familia Annoceae (aceeasi familie din care face
parte custard-apple = inimă-de-taur) Plantă originară din
Commoro
Metodă de extractie: distilare cu aburi din flori. Florile sunt
culese dimineata devreme, pentru a maximiza productia de ulei.
Uleiul de cea mai bună calitate se obtine din prima distilare, iar
produsul este cunoscut sub numele de „ylang ylang complet”.
Ultima distilare, numită si „coada”, este de calitate inferioară si se
numeste „cananga”.
Ajută: emoțiile, inima / sistemul circulator, hormonii.
Influențe: 

Parfumul de ylang-ylang echilibrează energiile masculine-
feminine, accentuează latura spirituală, combate starea de furie,
„carenta” de respect fată de proprie persoană, ajută concentrarea,
filtrează energia negativă, redă încrederea si pacea sufletească.
Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Proprietăti: antispasmodic, vasodilatator, antidiabetic, anti-
inflamator, antiparazitic, reglează ritmul cardiac.
Indicatii: aritmie cardiacă, probleme cardiace, anxietate,
hipertensiune, depresie, alopecie, probleme intestinale.
Parfumul de ylang-ylang echilibrează energiile masculine-
feminine, accentuează latura spirituală, combate starea de furie,
„carenta” de respect fată de proprie persoană, ajută concentrarea,
filtrează energia negativă, redă încrederea si pacea sufletească.
Aplicare: se diluează 1 parte ulei esential si o parte ulei vegetal
1. se aplică 2-4 picături local

2. punctele chakra/Vita Flex

3. inhalare directă

4. vaporizare

5. administrare ca supliment alimentar.

Poate fi adăugat în mâncare ca supliment nutritiv în lapte de soia


sau de orez (se diluează o picătură de ulei esențial de ylang ylang
în aproximativ 120 ml lichid). 

Nu este necesară diluarea. Se poate folosi pe toate tipurile de
piele, mai puțin în cazul celor cu sensibilități
dermale. 

Atenție: Folosiți cu moderație dacă sunteți hipertensiv. Istoric:
Ylang ylang înseamnă „floarea florilor”. Florile se folosesc pentru
a acoperi așternuturile cuplurilor proaspăt căsătorite, în noaptea
nunții. Se folosește cu precădere în compoziția unor produse
pentru îngrijirea părului, pentru a avea un păr des, strălucitor.
Ingrediente:
• GermacrenD (15-20%)

• Alfa-farnesen(8-12%)

• Acetat de benzii (9-15%)

• Benzoat de benzii (3-6%)

• Linalol(6-10%)

• Methyl Paracrcsol (5-9%)

• Isoeugenol (3-5%)

• Acetat de cinnamyl (3-5%)

AMESTEC ULEIURI ESENTIALE


Amestec de uleiuri esențiale
„EndoFlex” 

english: 

View Larger Endoflex Essential Oil Blend Cantitate: 15ml 

Amestecul de uleiuri esențiale „EndoFlex” contribuie prin
combinația sa de uleiuri esențiale la 

ajutarea sistemului glandular, circulator, respirator, nervos și
de reproducere, precum și a altor funcții alte organismului, la
creșterea forței de viață în general. În plus, promovează
sănătatea și starea de bine și ajută la controlul greutății. 

Are frecventa de 138 MHz. 


A fost creat special pentru a echilibra sistemul
hormonal. Sustine glanda pineala si pituitara la fel
si suprarenalele, timusul si paratiroidele.

Foloseste “Endoflex”,”Mirtul” si “Smirna” ca remedii


naturale pentru problemele cu tiroida incluzand
hipertiroidism si hipotiroidism.
Ajuta in echilibrarea hormonala a corpului, alina
bufeurile de caldura, usureaza simptomele menstruale
si premenstruale, creste arderile si ajuta in procesul
de slabire.
Echilibrarea hormonala depinde de mai multi factori.
Exista mai multe amestecuri de uleiuri esentiale pe
care le poti experimenta ca sa vezi care te ajuta mai
mult. In general “Vremea dragonilor” (Dragon Time) a
avut cel mai mare success pentru femei pana in 30 de
ani. Pentru femei intre 30-45 de ani, “Mister” a
functionat mai bine iar pentru femei peste 45 de ani,
“Endoflex” a fost cea mai buna alegere.

Pentru barbati “Endoflex”, “Dragon Time” si “Mister”


sunt toate remedii naturale pentru prostata. Toate
ajuta in decongestionare si echilibrare hormonala. Dar
cum chimia corpului difera de la un om la altul, unul
dintre aceste amestecuri poate functiona mai bine
decat celalalt sau combinatia lor poate sa ajute.
Influențe: 

Influeteaza sistemul hormonal. Promoveaza sentimentul de
respect de sine si relaxarea. Ne ajuta sa ne eliberam de
sentimentul de boala, oboseala cronica, blocaj si control. Te ajuta
sa echilibrezi munca si distractia, sa vezi altfel viata, sa lasi in
urma trecutul si sa mergi inainte. Deschide chakra sacrala, a
plexului solar si a celui de al treilea ochi. 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:

Proprietati: ajuta pancreasul, imbunateste vederea,


echilibreaza hormonal, ajuta rinichii, tiroida,
paratiroidele.
Indicatii: Boala Adison, probleme ale suprarenalelor,
ale vezicii urinare, dureri de coloana, candidoza,
celulita, fibroza chistica, depresie, diabet, edeme,
dezechilibre hormonale, fibroame, bufeuri de caldura,
probleme ale rinichilor, menopauza, dureri si
simptome menstruale si premenstruale, probleme ale
pancreasului, transpiratii nocturne, BPH(hiperplazie
prostatica beningna), probleme ale sistemului
respirator, hipertiroidism, hipotiroidism, infectii ale
tractului urinar, pierderi in greutate, Epstein Barr
virus(mononucleoza sau boala sarutului), boala
Graves, boala Hashimoto, Lupus, sindromul
Schmidt’s.
Aplicare: nediluat
1.
2-4picaturipeincheieturi,pemargineaurechilor,pece
afa,petalpi,zona inferioara a spatelui, pe tiroid, pe
rinichi, ficat, pe talpi, pe proiectia glandelor
hormonale de pe talpa

2. 2-4picaturiinapadebaie

3. Pepunctelevitaflexdepetalpa
4. Inhalare directa

5. Difuzarelarece30deminutede3oripezi

6. 1la15picaturideuleivegetalpentrumasajulcorporal

7. Compresa calda pe abdomenul inferior,pe


zonainferiora a spatelui, lombar sau pe alte zone
dureroase

8. Pe ambele partiale gleznelor, pe proiectia


organelor genitale

9. Caparfumdehaine

10. Ca supliment alimentar intr-o lingurita de


miere

Ingrediente:
Muscata/Geranium: Are proprietati anti-inflamatoare,
antioxidante, antidepresive si sedative.Echilibreaza hormonal si
descarca toxinele din ficat unde sunt stocate furia si frica.
Parfumul sau inalta spiritul si elibereaza emotiile negative pentru
ca bucuria sa poata fi atinsa.
Menta verde/Spearmint: Ajuta sistemul respirator, hormonal si
nervos. Avand o actiune similara cu a hormonilor, ajuta la
deschiderea si eliberarea blocajelor emotionale si aduce un
sentiment de echilibru. Are proprietati antispasmotice, anti-
infectioase, antiparazitice, antiseptice si anti-inflamatoare. Este
folosit pentru a activa metabolismul si a arde grasimile.
Eleveaza mintea si elibereaza tensiunile si oboseala mentala.
Salvia/Sage: Are proprietati antibacteriene, antispasmotice si
decongestionante. Ajuta in echilibrul dintre estrogen si
progesteron-testosteron. Intareste centrele de energie ale
corpului.
Mirt/Myrtle: Are proprietati antiseptice, antibacteriene,
decongestionante. Oxigeneaza si elimina mucusul din sistemul
respirator. Ofera un tratament bland atacurilor de astm si
problemelor respiratorii pentru copii. Are efect sedativ, ceea ce il
face eficient in tratarea insomniei si a sistemului nervos. Nu este
iritant, nu creaza sensibilitate si de aceea este potrivit pentru
copiii si batranii care au probleme respiratorii, boli cronice ale
plamanilor, raceli, infectii. Decongestionant pentru prostata.
Nucsoara/Nutmeg: are proprietati anti-inflamatoare. Stimuleaza
suprarenalele, creste energia in corp. Musetel German/German
chamomile: are proprietati anti- inflamatoare si similare cu a
hormonilor.
Deblocheaza, protejeaza si activeaza ficatul. Ajuta si pancreasul.
Ulei de susan/Sesame seed oil: este folosit in cosmetica,
patrunde usor in piele. Este antioxidant, bogat in vitamina E si
scade colesterolul. Contine magneziu, cupru, calciu, fier, zinc,
vitamina B6. Cupru ofera ameliorare in artrita reumatoida.
Magneziul sustine sanatatea vasculara si respiratorie. Calciul
ajuta in prevenirea cancerului de colon, a osteoporozei, a
migrenelor si a sindromului premenstrual. Zincul promoveaza
sanatatea oaselor.
Ingrediente:
Ulei esențial de Mentă verde Ulei esențial de Mirt 

Ulei esențial de Mușcată 

Ulei esențial de Mușețel german Ulei esențial de Nucșoară

Ulei esențial de Salvie


Amestec de uleiuri esențiale
„Abundența”
english: 

Abundance Essential Oil Blend Cantitate: 15ml
Amestecul de uleiuri esențiale Abundance are o formulă care a
fost concepută pentru a ne
intensifica frecvența câmpului energetic. Această frecvență mai
înaltă generează așa- numita „lege a atracției”, care se referă la
tot ceea ce atragem noi înșine. Abundance ne deschide o
multitudine de posibilități. Impreuna toate componentele au o
vibratie inalta si creaza legea atractiei, energia si frecventa
prosperitatii.
Frecventa uleiului este aceeasi cu a creierului care ajuta la
stimularea somatidelor care transmit frecvente de la celule
innafara corpului. Cand mirosi Abundance creierul tau proiecteaza
ganduri de prosperitate in univers.
Influențe: 

Energie magnetica, sentimente pozitive, purificare, bunastare. Ne
elibereaza de sentimentul de frica si de constiinta saraciei. Este
un ulei excelent pentru cei care se ingrijoreaza pentru bani si ii
ajuta sa treaca la o constiinta de bunastare. Deschide chakra
bazala si cea a inimii 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Proprietati: antifungic, antiviral, stimuleaza sistemul imunitar,
antidepresiv, energizant Indicatii: sistem imunitar, respirator si
nervos 

Aplicare: cateva picaturi pe inima, pe gat, talpi
• pe punctele vitaflex

• inhalare

• difuzare acasa sau la locul de munca pentru prosperitate in


afaceri Ingrediente: 

Iarba de smirna/Myrrh: Este un ulei imparatesc. Conform
legendelor are frecventa bogatiei. In mod traditional s-a
folosit in palatele regale in timpul sarcinii si al nasterilor.
Confera un sentiment de demnitate. Iti deschide mintea
pentru a primi daruri. 

Paciuli/Patchouli: Era folosit in parfumarea hainelor si
casele pentru a atrage lucruri bune in viata. legendele spun
ca reprezinta banii si cei ce il au sunt bogati.Stimuleaza
centrul limbic al creierului datorita nivelului inalt de
sesquiterpene. Restabileste echilibrul mental si emotional si
energizeaza mintea. Portocale/ Orange:inalta mintea si
corpul, aduce bucurie, pace, securitate, fericire celor care il
au. Sunt studii care atesta efectul antidepresiv si stimulant al
sistemului imunitar. 

Cuisoare/Clove: este adus din orient si este asociat cu
mare abundenta si cei care il aveau erau considerati
bogati.Are cel mai inalt nivel antioxidant dintre toate plantele
din lume. Creaza sentimentul de protectie. Scortisoara/
Cinnamon Bark: Imparatii Chinei si ai Indiei il considerau de
mare valoare. Bogatiile lor erau masurate in uleiuri esentiale.
Aduce sentiment de bucurie. 

Tamaia/Frankincence: In vechime valora mai mult decat
aurul si il aveau doar cei foarte bogati. Este considerat ulei
sfant de ungere. Stimuleaza si oxigeneaza sistemul limbic al
creierului datorita nivelului ridicat de sesquiterpene, ceea ce
inalta starea de spirit si relaxeaza mintea depasind stresul si
disperarea. Gimbirul/Ginger: foarte pretuit in vechime.
Amplifica legea atractiei.Este bland si stimuleaza mintea si
este folosit pentru tulburari digestive si rau de miscare. Da
sentimentul de curaj. 

Molidul/Spruce: este considerat ca dispune de frecventa
prosperitatii, ne elibereaza de blocajele emotionale si aduce
sentimentul de echilibru. Ne ajuta sa putem primi. 

Ingrediente: 

Ulei esențial de Cuișoare 

Ulei esențial de Ghimbir 

Ulei esențial de Iarbă de smirnă Ulei esențial de Paciuli 

Ulei esențial de Pin 

Ulei esențial de Portocală

Ulei esențial de Scorțișoară Ulei esențial de Tămâie



Amestec de uleiuri esențiale


„Acceptare de sine”
english: 

Acceptance Essential Oil Blend Cantitate: 5ml
Prin acest amestec de uleiuri deosebit este stimulată rațiunea și
este susținut sentimentul de

forță și încredere, în timp ce este alinată supărarea. Astfel devine


posibilă o nouă deschidere, ideile noi, oamenii noi si relatiile noi
din viață sunt acceptate mai ușor și se atinge un potențial mai
înalt. Acest amestec este folositor pentru a depasii ezitarea și
negarea.
Influențe: 

Influenteaza sistemul nervos. Calmeaza si echilibreaza Zilnic
suntem nevoiti sa acceptam diverse situatii. Atunci cand opunem
rezistenta si incercam sa controlam situatia, lucrurile devin si mai
complicate si ne induc stres. "Acceptare de sine" ne ajuta cu sa
acceptam provocarile astfel incat sa putem inainta, si nu le
opunem rezistenta, cu furie si indignare. Ne indeamna sa fim mai
deschisi si ne ajuta sa atragem lucruri noi in viata, fie ca sunt
oameni, relatii sau situatii. Cei care sunt ezitanti sau sunt in
negare vor beneficia de acest ulei. Deschide chakra inimii si a
plexului solar. 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Indicatii: Pentru acceptarea oricarei situatii, abandon,
dependente, alcoolism, anxietate, certuri, rusine, pentru
constientiarea sinelui, pentru echilibru, tradare, amaraciune, vina,
cancer(partea emotionala), esec, negare, depresie, disperare,
iertare, neputinta uitarii, frustrare, ura, pentru vindecare, sistem
hormonal, ficat, Lupus, obsesii, coplesire, mila de sine,
sentimente negative, pentru purificare, respingere, neliniste,
tristete, lipsa de respect de sine, nesiguranta, tranzitie.
Aplicare:
1. 1-2 picaturi in apa de baie

2. pe inima si timus, pe incheietura mainii, dupa urechi, pe gat


si tample

3. difuzare la rece

Ingrediente:
Flori de portocal /Neroli: a fost folosit de egipteni pentru a
vindeca mintea, corpul si spiritul. Stabilizeaza si intareste emotiile,
promoveaza pacea, increderea si constiinta de sine, aduce totul
la lumina.
Lemn de santal /Sandalwood: continutul ridicat de
sesquiterpene stimuleaza glanda pineala si regiunea limbica a
creierului care este centrul memoriei afective. In mod traditional
se foloseste la yoga si meditatie dar poate ajuta si la indepartarea
programelor negative de la nivelul celulelor.
Musetel albastru Marocan/Tansy, blue: ajuta la detoxifierea
ficatului si a sistemului limfatic, sa depasesti furia si emotiile
negative si iti da sentimentul de autocontrol.
Lemnul de trandafir/Rosewood: Linaloolul pe care il contine da
sentimentul de forta si relaxare. Muscata/Geranium: echilibreaza
hormonal si descarca toxinele din ficat unde sunt stocate furia si
frica.
Tamaie/Frankincense: stimuleaza regiunea limbica a creierului
care este centrul memoriei afective. In medicina europeana se
foloseste pentru a combate depresia.
Ulei de migdale/Almond oil:Sistemul de sanatate anticAyurveda
din India il consideraun nutrient pentru creier si sistemul nervos
care induce acuitate intelectuala si longevitate.Este o sursa de
vitamina E si de grasimi monosaturate care ajuta in scaderea
colesterolului. Imbunatateste aspectul tenului si ajuta in curatarea
colonului sprijinind procesul de eliminare al corpului. Studii
recente au aratat ca uleiul de migdale are efect anti-inflamator si
stimuleaza imunitatea.
Ingrediente:
Ulei esențial de Flori de portocal Ulei esențial de Lemn de santal
Ulei esențial de Lemn de trandafir Ulei esențial de Mușcată
Ulei esențial de Mușețel albastru marocan Ulei esențial de Tămâie

Amestec de uleiuri esențiale


„Aroma life”
english: 

Aroma Life Essential Oil Blend Cantitate: 15ml
Amestecul de uleiuri esențiale „Aroma life” este excelent
sistemul cardiovascular, circulator
și sistemul limfatic. Acest amestec conține uleiuri esențiale care
relaxează corpul și spiritul, stimulând concomitent funcționarea
sănătoasă a celulelor, ca și vitalitatea generală sănătoasă și
durata de viață. Scade tensiunea arteriala si reduce stresul. Este
un remediu natural pentru migrene.
Ajuta in afectiuni ale inimii si reduce tensiunea arteriala cand
aplicam pe inima, pe proiectia inimii din talpa si din palma, pe
artera carotita de pe gat si pe chakre.
Influențe: 

Ne ajuta sa reducem stresul. Deschide chakra inimii. Ne
elibereaza de suferinta si durere si ne ajuta sa imbratisam
bucuria, iubirea, pacea, recunostinta. Ne ajuta sa scapam de
sentimentul de singuratate si a lipsei de sustinere 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Proprietati: vasodilatator, coagulant, tonic, stimulant pentru
inima, decongestionant al sistemului limfatic.
Indicatii: anevrism, angina, arterioscleroza, artrita, hipertensiune,
tahicadie, colesterol mare, ameteli, edeme, pleoape cazute, dureri
de cap, migrene, articulatii intepenite, dureri articulare, palpitatii,
hemoroizi, nefrita, infarct, boli ale plamanilor, oboseala mentala,
vanatai, flebita, sciatica, tromboza, varice
Aplicare:
1. 4 picaturi pe inima, pe abdomen, pe palma sub degetul
inelar, deasupra cotului, pe talpi, in spatele degetului 4 al
piciorului stang
2. in tehnica Raindrop

3. difuzare la rece 20 de minute de 3 ori pe zi pentru a preveni


hipertensiunea

4. inhalare directa

5. 2-4 picaturi in apa de baie

6. 2 picaturi pe vertebrele toracice care corespund nervilor


cardio-pulmonari

7. diluat 1 la 15 picaturi de ulei vegetal pentru masaj general

Ingrediente:
Imortele / Helichrysum: Imbunatateste circulatia si reduce
vascozitatea sangelui. Este anticoagulant, regleaza colesterolul,
stimuleaza functionarea celulelor hepatice si reduce placa depusa
pe peretii arterelor si a venelor.
Ylang Ylang: este folosit traditional pentru a echilibra functia
inimii, a trata tahicardia( batai rapide ale inimii) si pentru a reduce
tensiunea arterial. Deasemenea combate si insomnia.
Maghiran / Marjoram: ajuta la regenerarea tesutului muscular
neted, elibereaza spasmele musculare, calmeaza tensiunile
nervoase si are efect diuretic.
Chiparos / Cypress: este antibacterian, antimicrobian, antiseptic,
imbunatateste circulatia si drenajul limfatic. Reduce edemele si
retentia de apa si intareste sistemul vascular.
Ulei de susan / Sesame seed oil: este folosit in cosmetica,
patrunde usor in piele. Este antioxidant, bogat in vitamina E si
scade colesterolul. Contine magneziu, cupru, calciu, fier, zinc,
vitamina B6. Cupru ofera ameliorare in artrita reumatoida.
Magneziul sustine sanatatea vasculara si respiratorie. Calciul
ajuta in prevenirea cancerului de colon, a osteoporozei, a
migrenelor si a sindromului premenstrual. Zincul promoveaza
sanatatea oaselor.

Amestec de uleiuri esențiale


„Aroma siez”
„Aroma siez” este un amestec complex de uleiuri esentiale cu

efect anti-inflamator si relaxant muscular care promoveaza

circulatia, alina durerile de cap si muschii incordati, inflamati si

durerosi de la sport, lovituri, oboseala sau stres.

Proprietăți, indicații și mod de aplicare: 



Aplicare: la 1 picatura „Aroma Siez”, 1 picatura ulei vegetal
1. se aplica pe muschii durerosi, ligamente, zone cu circulatie
deficitara

2. in „Tehnica Raindrop”

3. se poate adăuga în apa de baie

4. se poate dilua cu ulei de masaj pentru corp.

Ingrediente: 

Busuioc / Basil: combate spasmele muscular si inflamatia. Este
relaxant atat pentru muschii netezi
(muschii involuntari ca de ex. ai inimii sau ai sistemului digestiv)
cat si pentru muschii striati. 

Maghiranul / Marjoram: ajuta la regenerarea tesuturilor
musculare netede , in eliberarea spasmelor, reduce
durerea in luxatii, vanatai, calmeaza nervii si migrenele.
Lavanda / Lavender: elibereaza spasmele musculare, durerile
luxaxiilor, dureri de cap, inflamatii, anxietate, arsuri, probleme ale
pielii gen psoriasis, previne cicatricile si vergeturile. Este
hipotensiv, anti-infectios, anticoagulant. Este cament si inaltator.
Menta / Peppermint: are proprietati puternic analgezice, anti-
inflamatoare si antispasmotice. Chiparos / Cypress: este
antibacterian, antimicrobian, antiseptic, imbunatateste circulatia si
drenajul
limfatic. Reduce edemele si retentia de apa si intareste sistemul
vascular. Ingrediente:
Ulei esențial de Busuioc Ulei esențial de Chiparos Ulei esențial de
Levănțică Ulei esențial de Măghiran Ulei esențial de Mentă

Amestec de uleiuri esențiale


„Australian Blue”
english: 

Australian Blue Essential Oil Blend Cantitate: 15ml
Amestecul de uleiuri esențiale „Australian Blue” are o esență
puternic aromatică, în care sunt
reunite înțelepciunea aborigenilor cu cunoștințele științei moderne,
pentru a inspira și a înviora spiritul și inima. Acest amestec exotic
de uleiuri are în fundal nuanțe dulci, de pământ, care sunt
cunoscute pentru efectul lor de calmare și echilibrare.
Proprietăți, indicații și mod de aplicare: Se folosește extern, local
sau aromatic.
Atenție: poate da sensibilitate la piele/soare; a nu se lăsa la
îndemâna copiilor; dacă sunteți însărcinată sau urmați un
tratament medical, vă rugam să consultați medicul specialist.
Ingrediente:
Ulei esențial de Brad alb 

Ulei esențial de Cedru 

Ulei esențial de Mușețel albastru marocan Ulei esențial de Ylang
Ylang Ulei esențial din Lemn de cedru

Amestec de uleiuri esențiale


„Trezire”
english: 

Awaken Essential Oil Blend Cantitate: 15ml
Amestecul de uleiuri esențiale „Trezire” este o combinație care
inspiră, formată din diferite uleiuri
esențiale, care stimulează conștientizarea interioară. Înțelegerea
și cunoașterea propriei persoane reprezintă primul pas care duce
la schimbări reușite și tranziții dezirabile. Acest amestec poate
stimula dezvoltarea până la cel mai înalt potențial.

Proprietăți, indicații și mod de aplicare: 



Difuzat, adăugat în apa de baie, diluat cu ulei de amestec V-6 sau
bază de ulei de masaj pentru corp; se
poate aplica în zona inimii, pe încheieturi, pe gât si se poate folosi
ca after-shave.
Atenție: poate da sensibilitate la piele/soare; a nu se lăsa la
îndemâna copiilor; dacă sunteți însărcinată sau urmați un
tratament medical, vă rugam să consultați medicul specialist.

Amestec de uleiuri esențiale


„Credință”
english: 

Believe Essential Oil Blend Cantitate: 15ml
Amestecul de uleiuri esențiale „Credință” este un amestec
înviorător din uleiuri esențiale, care

are un efect de întărire și echilibrare asupra universului


sentimentelor. Ajută la stăpânirea stărilor de disperare și mai mult,
la atingerea unui nivel superior de conștiință.
În plus, contribuie la dezvoltarea potențialului nelimitat de care
dispune fiecare om, pentru ca astfel să facă posibilă trăirea și mai
intensă a stărilor de sănătate, fericire și vioiciune. Amestecul de
uleiuri esențiale „Believe” are proprietăți de purificare și de ajutare
a epidermei.
Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Difuzat sau aplicat extern, local.
Ingrediente:
Ulei esențial de Lemn de trandafir Ulei esențial de Molid balsamic
Ulei esențial de Tămâie
Amestec de uleiuri esențiale
„Forță pentru creier”
english: 

Brain Power Essential Oil Blend Cantitate: 5ml
Amestecul de uleiuri esențiale „Forță pentru creier” îi conferă
creierului un impuls, prin uleiurile
esențiale care au o proporție mare de sescviterpene. Acestea
sunt componente naturale care formează oxigen, care
promovează funcționarea sănătoasă a celulelor cerebrale. Acest
amestec se folosește pentru ordonarea gândurilor și creșterea
concentrării.
Are frecventa de 78 MHz. 

Brain power promoveaza concentrarea profunda si asimilarea
ideilor noi, transforma energia fizica in energie mentala.
Este special conceput pentru a mari potentialul si claritatea
mentala iar folosit pe o perioada mai indelungata intarzie procesul
de imbatranire.
Multe uleiuri din acest amestec au niveluri crescute de
sesquiterpene ceea ce determina oxigenarea si activarea glandei
pineale, pituitare si hipotalamusul si astfel se mareste secretia
hormonuluui de crestere si a melatoninei.
Brain power dizolva substantele petrochimice care blocheaza
receptorii hormonali de la nivelul creierului si ai coloanei
vertebrale si deasemenea elimina “ceata de pe creier” pe care
oamenii o experimenteaza datorita slabei oxigenari si a expunerii
la substantele petrochimice sintetice provenite din alimente,
produse de ingrijire a pielii si ale parului, din medicamente, din
aer.
Brain power iti da acea ascutime a mintii daca il folosesti inaintea
unei intalniri, a unei competitii sau ca se te poti concentra in
timpul meditatiei.
Medicamentele sintetice pot inhiba metabolizarea serotoninei in
creier. Amestecurile de uleiuri esentiale Brain Power, Clarity,
Joy, Peace & Calming si Valor toate ajuta creierul sa se refaca
in urma daunelor create de medicamentele sintetice. Ele
stimuleaza deasemenea glanda pineala care metabolizeaza 50%
din serotonina din corp.
Serotonina este hormonul care regleaza dispozitia, pofta de
mancare, somnul, contractia musculara, memoria si procesul de
invatare.
Influențe: 

Influenteaza sistemul nervos, eleveaza si energizeaza. Ii ajuta pe
cei care isi suprima emotii ca pasiunea, entuziasmul si bucuria,
pe cei care duc lipsa de motivatie si au obiceiul sa amane
lucrurile. Da claritatea mentala si focusarea, necesare in
depasirea apatiei si pentru a imbratisa viata. 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Proprietati:creste capacitatea de focusare si concentrare
mentala, elimina “ceata de pe creier”, efect anti- imbatranire,
creste activitatea glandei pineale, pituitare si a hipotalamusului,
stimuleaza secretia hormonului de crestere si a melatoninei,
dizolva substantele petrochimice de la nivelul receptorilor ,
imbunatateste memoria, oxigeneaza creierul si aduce echilibru
emotional.
Indicatii: apnee in timpul somnului, uitare, decalaje de fus orar,
oboseala nervoasa si mentala, depresie, convulsii, ameteli,
epilepsie, lesin, dureri de cap, autism, AIDS, ADHD, atacuri
cerebrale, sensibilitate la chimicale, confuzie, narcolepsie,
neuropatie.
Aplicare: nediluat
1. 2-4 picaturi pe marginea urechilor, pe incheietura mainilor,
pe ceafa , pe frunte, 

sub nas, sub limba, pe talpi

2. 1-2 picaturi aplicate cu degetul pe interiorul obrajilor in gura

3. ca parfum

4. 2-4 picaturi in apa de baie

5. 2-4 picaturi pe chakre si pe punctele vitaflex

6. inhalare directa

7. difuzare 

Diluați atunci când folosiți în zone sensibile ale pielii (pe față,
gât, zonele genitale etc.).

A nu se lăsa la îndemâna copiilor. Evitaţi să folosiți pe sugari și


copii foarte mici. Ingrediente:
Tamaie/Frankincense: Activeaza imunitatea. Stimuleaza si
oxigeneaza regiunea limbica a creierului care este centrul
memoriei afective, ceea ce eleveaza starea de spirit si relaxeaza..
In medicina europeana se foloseste pentru a combate depresia.
Este considerat un ulei sfant de ungere si a fost folosit in
ceremonii religioase in Orientul Mijlociu de mii de ani.
Imortele / Helichrysum: Imbunatateste circulatia si reduce
vascozitatea sangelui. Este anticoagulant, regleaza colesterolul,
stimuleaza functionarea celulelor hepatice si reduce placa depusa
pe peretii arterelor si a venelor.
Lemn de santal/Sandalwood: Este antidepresiv, astringent,
afrodisiac, sedativ. Echilibreaza emotional. Ajuta in depresie si
stres. Continutul ridicat de sesquiterpene stimuleaza glanda
pineal si regiunea limbica a creierului care este central memoriei
afective. In mod traditional se foloseste la yoga si meditatie dar
poate ajuta si la indepartarea programelor negative de la nivelul
celulelor.
Atentie:
Lemnul de cedru/Cedarwood: continultul ridicat de
sesquiterpene stimuleaza regiunea limbica a creierului, centrul
memoriei afective . Stimuleaza glanda pineala care elibereaza
melatonina.Calmeaza si purifica.
Roinita/ Melissa/Lemon Balm: are proprietati anti-inflamatoare,
antivirale antidepresive si relaxante. Calmeaza si echilibreaza
emotiile, influenteaza sistemul limbic, centrul memoriei afective.
Scoate la suprafata blandetea. Se foloseste in depresie. Folosit in
antichitate la tratarea tulburarilor nervoase si a problemelor de
inima.
Lavanda / Lavander: elibereaza spasmele musculare, durerile
luxaxiilor, dureri de cap, inflamatii, anxietate, arsuri, probleme ale
pielii gen psoriasis, crampe menstruale, previne cicatricile si
vergeturile. Este hipotensiv, anti-infectios, anticoagulant,
analgesic, antispasmotic. Este camant si inaltator.
Chiparos albastru/Blue Cypress (Callitris intratropica) : are
proprietati anti- inflamatoare, anti-virale, sedative si de
indepartare a insectelor. Stimuleaza amigdala, glanda pineala,
pituitara si hipotalamusul.
Ingrediente:
Ulei esențial Ulei esențial Ulei esențial Ulei esențial Ulei esențial
Ulei esențial
de Chiparos 

de Curry 

de Lemn de santal Ulei esențial de Levănțică de Roiniță 

de Tămâie 

din Lemn de cedru

Amestec de uleiuri esențiale


„Miracolul
Crăciunului”
english:
Christmas Spirit Essential Oil Blend Cantitate: 15ml
Amestecul de uleiuri esențiale „Miracolul Crăciunului” eliberează
bucuria, fericirea și siguranța în
legătură cu sărbătorile de Crăciun. Dacă avem Christmas Spirit,
este suficient ca, pentru a răspândi buna dispoziție, să deschidem
sticluța și să începem să pulverizăm amestecul.

Proprietăți, indicații și mod de aplicare: 



Difuzat, stropit pe lemnele din șemineu, pe bradul de Crăciun, pe
pomișori. Se poate folosi pe tot parcursul
anului. 

Atenție: se recomandă diluarea atât pentru uz intern cât și pentru
extern. Diluați atunci când folosiți în zone

sensibile ale pielii (pe față, gât, zonele genitale etc.). 



A nu se lăsa la îndemâna copiilor. Evitaţi să folosiți pe sugari și
copii foarte mici.
Ingrediente:
Ulei esențial de Pin 

Ulei esențial de Portocală Ulei esențial de Scorțișoară

Amestec de uleiuri esențiale


„Prospețimea citricelor”
english: 

Citrus Fresh Essential Oil Blend Cantitate: 15ml 

Amestecul de uleiuri esențiale „Prospețimea citricelor” este un
amestec de calmare și relaxare,
care le place atât copiilor cât și adulților. Bogat în d-limonene cu
acțiune antioxidantă, acest amestec ajută sistemul imunitar, ca și
starea de sănătate generală, transmițând în același timp starea de
bine, creativitatea și bucuria. În plus, are acțiune de purificare a
aerului. Este un amestec excelent care poate fi folosit pentru mai
multe situatii datorita proprietatilor antiseptice fiind perfect pentru
improspatarea aerului si pentru eliminarea bacteriilor din aer. Are
un efect de echilibrare emotionala, calmeaza si relaxeaza si te
ajuta sa scapi de anxietate si de insomnie. Stimuleaza emisfera
dreapta a creierului pentru a amplica creativitatea, intuitia si
starea de bine, elimina anxietatea si purifica aerul. Fizic curata si
deblocheaza sistemul limfatic. Este bun, folosit in apa pentru
sportivi. In timpul sportului te activeaza si are electroliti
naturali.
Are o frecventa de 90 MHz.
Cercetatorii japonezi au descoperit ca difuzarea la rece a acestui
amestec de uleiuri esentiale mareste capacitatea de concentrare
si acuratetea mentala cu 54%.
E placut la gust si se poate adauga in apa de baut in zilele
calduroase. Contine 5 feluri de citrice si menta. Proprietăți,
indicații și mod de aplicare:
Indicatii: anxietate, abuz, anorexie, mastita a sanului, pentru
detoxifiere, bataturi, pietre la fiere, matreata, boli degenerative,
depresie, bulimie, anorexie, probleme ale inimii, hipertensiune ,
copii hiperactivi, septicemie, lipsa poftei de mancare, varice.
Deschide chakra inimii si a plexului solar Aplicare: nediluat
1. 2-4 picaturi pe incheieturi, pe marginea urechilor, pe ceafa ,
pe talpi

2. 2-4 picaturi in apa de baie

3. Pe punctele vitaflex de pe talpa

4. Inhalare directa

5. Difuzare l rece

6. 1 la 15 picaturi de ulei vegetal pentru masajul corporal

7. Ca parfum de haine

8. Ca supliment alimentar intr-o lingurita de miere pentru a


activa metabolismul si a arde grasimile. 


9. Folosit in apa pentru sportivi. In timpul sportului te


activeaza si are electroliti naturali. 


Atenție: nu lăsați la îndemâna copiilor. Nu folosiți pe bebeluși sau


copii mici. Diluati cu ulei vegetal atunci cand il folositi pe zone
sensibile, fata, gat. Fotosensibil! Nu va expuneti la soare timp de
12 ore dupa aplicare.
Ingrediente:
Lamaie/Lemon: are proprietati antiseptice, antidepresive si
stimulative pentru imunitate. Este bogat in limonene care au
capacitatea de a combate dezvoltarea tumorilor. Creste
microcirculatia ceea ce imbunatateste vederea..Sunt studii care
demonstreaza efectele in combaterea depresiei si a stimularii
imunitare. Este revigorant si promoveaza un sentiment de stare
de bine.

141
Mandarin/Mandarin: are proprietatianticoagulante, sedative si
usor hipnotice care combat insomnia stresul si iritabilitatea. Are
continut ridicat de limonene ceea ce previne afectarea ADN-ului.
Tangerina/Tangerine: Are proprietati antifungice, antiseptice,
antispasmotice, calmante si sedative. Eleveaza mintea si corpul,
aduce pace si fericire. Reduce anxietatea, nervozitatea, stresul,
iritabilitatea si insomnia. Are continut ridicat de limonene ceea ce
previne afectarea ADN-ului.
Portocala/Orange: eleveaza mintea, aduce bucurie, pace,
securitate, fericire celor care il folosesc. Sunt studii care atesta
efectul antidepresiv si stimulativ al sistemului imunitar.
Grapefruit(Citrus paradisi): decogestionat, arde grasimile,
anticoagulant, antidepresiv, diuretic, stimulativ, detoxifiant.
Contine un nivel ridicat de d-limonene ceea ce previne afectarea
ADN-ului. Eleveaza si elibereaza de anxietate. Parfumul este
calmant si da un sentiment de implinire.
Spearmint(Menta spicata): Ajuta sistemul respirator, hormonal si
nervos. Avand o actiune similara cu a hormonilor, ajuta la
deschiderea si eliberarea blocajelor emotionale si aduce un
sentiment de echilibru. Are proprietati antispasmotice, anti-
infectioase, antiparazitice, antiseptice si anti-inflamatoare. Este
folosit pentru a activa metabolismul si a arde grasimile.
Eleveaza mintea si elibereaza tensiunile si oboseala mentala.
Ingrediente:
Ulei esențial de Grapefruit Ulei esențial de Lămâie 

Ulei esențial de Mandarine Ulei esențial de Mentă verde Ulei
esențial de Portocală

Amestec de uleiuri esențiale


„Limpezime”
english: 

Clarity Essential Oil Blend Cantitate: 15ml
Amestecul de uleiuri esențiale „Limpezime” stimulează inteligența
limpede și atenția. Conține

uleiuri care stimulează, cum este menta și rozmarinul, care sunt


utilizate de ani de zile pentru activitatea intelectuală. Conform
unui studiu al Dr William N. Dember, de la Universitatea
Cincinnati, inhalarea de ulei de mentă mărește precizia de gândire
a studenților cu 28%. Clarity poate fi utilizat și pentru refacerea
atenției și a concentrării în caz de oboseală sau confuzie.
Acest amestec este special conceput pentru a ajuta la
concentrarea si la agerimea mentala, confera vitalitate. Foloseste-
l inainte de un test , o intalnire importanta sau o competitie pentru
a-ti ascuti mintea. Creste energia cand suntem obositi si
capacitate de focalizare a mintii si a spiritului. Este un amestec de
12 uleiuri esentiale.
Are frecventa de 101 MHz.
Proprietăți, indicații și mod de aplicare:

Proprietati: oxigeneaza creierul, imbunatateste


memoria, concentrarea, focalizarea, creste agerimea
mentala, echilibreaza emotional, ajuta pe cei care au
probleme de invatare sau resping lucrurile si ideile
noi, pe cei care nu pot renunta la tiparele vechi de
viata. Da claritate mentala si capacitate de focalizare,
necesare pentru a invata la un nivel superior.
Indicatii: oboseala nervoasa, uitare, socuri, traume,
decalaje de fus orar, competitii sportive, apnee in
somn, oboseala cronica, sindromul de deficit de
atentie, lesin, dureri de cap, dezechilibre hormonale,
afectiuni ale inimii, Parkinson, scleroza multipla,
schizofrenie.
Aplicare: la 1 picatura “Clarity” 1 picatura ulei
vegetal 1.
2-4 picaturi pe incheieturi, pe marginea urechilor, pe
tample, pe ceafa, pe gat, pe talpi 

2-4 picaturi in apa de baie Pe punctele vita flex de pe
talpa 

Inhalare directa 

Difuzare lrece 1 la 15 picaturi de ulei vegetal pentru
masajul corporal Ca parfum de haine
Pe bucatele de bumbac asezate in instalatiile de
ventilare Ca supliment alimentar intr-olingurita de
miere
Este posibil să apară reacții în cazul persoanelor cu piele
sensibilă. 

se lăsa la îndemâna copiilor; dacă sunteți însărcinată sau urmați
un tratament 

A nu

medical, vă rugam să consultați medicul specialist.
Ingrediente:
Lamaie/Lemon: are proprietati antiseptice, antidepresive si
stimulative pentru imunitate. Este bogat in limonene care au
capacitatea de a combate dezvoltarea tumorilor. Creste
microcirculatia ceea ce imbunatateste vederea..Sunt studii care
demonstreaza efectele in combaterea depresiei si a stimularii
imunitare. Este revigorant si promoveaza un sentiment de stare
de bine.
Ylang Ylang: este folosit traditional pentru a echilibra functia
inimii, a trata

tahicardia( batai rapide ale inimii) si pentru a reduce tensiunea
arteriala. Deasemenea combate si insomnia. Echilibreaza
energiile masculine si feminine. Reda increderea si echilibrul.
Portocala Bergamota/Bergamot: este analgezic, anti-infectios,
anti-inflamator, anti- bacterian. Are efect de improspatare si de
inaltare .Echilibreaza hormonal .Are o capacitate unica de
calmare a emotiilor, alina stresul, anxietatea si tensiunile.
Musetel roman/ Roman Chamomile: Are proprietati anti-
inflamatoare, antispasmotice si anti-infectioase. Calmeaza si
relaxeaza si se foloseste pentru depresie si stres. Combate
nelinistea, tensiunea nervoasa si insomnia. Elibereaza blocajele
mentale si purifica toxinele din ficat, unde se stocheaza furia.
Rozmarin/Rosemary: are proprietati antiseptice si anti-
infectioase. Ne ajuta sa depasim oboseala mentala, stimuleaza
memoria si ne deschide mintea constienta. Studiile au descoperit
ca acest ulei mareste atentia, reduce anxietatea, amplifica
abilitatile analitice si mentale.
Menta/ Peppermint: are proprietati anti-inflamatorii,
antispamotice, antiseptice, analgezice(calmeaza durerea). Alina,
racoreste, dilata sistemul respirator. Indicat in bronsite si
pneumonie, suprima tusea, ajuta in congestiile nazale, curata
plamanii. Studiile au aratat ce prin inhalare directa creste
agerimea mentala cu 28%.
Busuioc/Basil: reduce oboseala mentala si spasmele musculare.
Are propretati antispasmotice, antivirale , anti-inflamatorii si
antibacteriene. Se foloseste in Tehnica Raindrop.
Lemn de trandafir/ Rosewood: Are proprietati antivirale,
antibacteriene, anti- infectioase si antifungice Continutul ridicat de
linalool da efect de relaxare si de forta. Stabilizeaza emotiile in
cazul celor supusi unui stres emotional si depresiei.
Muscata/Geranium: Are proprietati anti-inflamatoare,
antioxidante, antidepresive si sedative.Echilibreaza hormonal si
descarca toxinele din ficat unde sunt stocate furia si frica.
Parfumul sau inalta spiritul si elibereaza emotiile negative pentru
ca bucuria sa poata fi atinsa.
Iasomie/Jasmine: are proprietati antidepresive, antispasmotice si
anti-infectioase. Emana un parfum splendid care revitalizeaza
spiritul si aduce sentimente de iubire, putere si bucurie. Este
folosit pentru a elibera de suferinta, depresia, epuizarea nervoasa
si in frigiditate. Scoate la suprafata atributele feminine.
Palmarosa: Are proprietati antivirale, antifungice, antibacteriene
si antiseptice. Reduce tensiunile nervoase si anxietatea.
Imbunatateste sistemul nervos si cardiovascular si da sentimental
de securitate.
Cardamon: are proprietati antispasmotice si anti-infectioase.
Elimina confuzia si oboseala mentala. Eleveaza, improspateaza,
revigoreaza si mareste agerimea mentala.
Ingrediente:
Ulei esențial de Busuioc 

Ulei esențial de Lămâie 

Ulei esențial de Lemn de trandafir Ulei esențial de Mentă 

Ulei esențial de Mușcată 

Ulei esențial de Mușețel roman 

Ulei esențial de Nucșoară 

Ulei esențial de Portocală bergamotă Ulei esențial de Rozmarin
Ulei esențial de Ylang Ylang

Amestec de uleiuri esențiale


„Di Gize”
english: 

Di-Gize Essential Oil Blend Cantitate: 15ml
Amestecul de uleiuri esențiale „Di Gize” poate fi folosit ca
supliment alimentar - este de mare
ajutor în dificultăți de digestie. Ajută în senzațiile ocazionale de
arsuri și deranjamente stomacale, ca și în probleme de aciditate la
stomac, în senzația de greutate, crampe și balonare, în greața
matinală în timpul sarcinii și în caz de indispoziție, vomismente
sau amețeală în timpul călătoriilor. Ajuta in combaterea
Candidozei si infectiile parazitare.
Are 102 Mhz frecventa. 

Poate fi folosit pentru a prevenii probleme digestive punand 2
picaturi in jumatate de pahar de apa si il bem
inainte de mancare de exemplu cand calatorim in strainatate.

Ajuta: sistemul digestiv, sistemul nervos si cel


respirator.
Influențe: 

Inalta si stimuleaza mintea. In plan spiritual ii ajuta pe cei
deziluzionati, lipsiti de compasiune si speranta. Elibereaza
credintele vechi care sunt stocate in meridianul stomac, intestin
gros si intestin subtire. Influenteaza chakra bazala, sacrala si a
plexului solar. 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:

Aplicare: diluati 1 picatura Di-gize cu 1 picatura ulei


vegetal.
Indicatii: indigestii, constipatie, crampe stomacale,
ragaieli, varsaturi, balonari,
arsuri la stomac, aciditate, greturi matinale,
candidoza, paraziti, ingerare de
substante toxice, rau de miscare, pentru scaderea
poftei de mancare, virusi
stomacali, inflamatie cronica a stomacului, colon
iritabil, oboseala cronica,
diverticulita, otravire cu mancare, pentru drenaj
limfatic, polipi, viermi, pentru
decongestionarea prostatei, alcaloza, dureri lombare.
Are efect antioxidant.
1. 2-4 picaturi pe marginea urechilor, incheietura
mainilor, gat, frunte, tample si talpi
2. pe chakre si punctele vita flex din talpa

3. inhalare

4. difuzarelarece

5.
incazdegreata,raudemiscaresauderanjamentestom
acaleaplicatipe abdomen 2 picaturi si faceti
miscari circulare ample in sens orar pe abdomen

6. ca supliment alimentar in lapte de orez 1 picatura


de Di-Gize

7. se pot pune 10 picaturi intr-o capsula de gel la


fiecare ora si inghitite cu apa pentru 

cazurile mai acute

Atentionare: nu folositi la copii sub 5 ani si in cazul


persoanelor epileptice.
Ingrediente:
Menta/Peppermint: are proprietati puternic analgezice, anti-
inflamatoare si antispasmotice si digestive. Inhiba durerea,
mareste efectul celorlalte uleiuri esentiale, inhiba senzatia de
foame si reduce raul de miscare.
Iarba de lamaie/Lemongrass: are proprietati analgezice, anti-
inflamatoare, antiparazitice si antibacteriene. Reface tesutul
conjunctiv, tendoanele si ligamentele.
Ienupar /Juniper: are proprietati antiseptice, detoxifiante ,
diuretice si antispasmotice. Este epurator si detoxifiant. Eleveaza
constiinta spirituala si creaza sentimentul de iubire si pace.
Paciuli/Patchouli: are proprietati antiseptice, diuretice, antitoxice
si anti-infectioase. Folosit in retentia de apa, pentru slabit,
probleme digestive si pentru a reduce senzatia de foame.
Ghimbir/Ginger: are proprietati laxative, anestezice si anti-
inflamatoare. Stimuleaza mintea si se foloseste in probleme
digestive si rau de miscare.
Fenicul/Fennel: are proprietati antiparazitice, antiseptice,
antispasmotice, antitoxice, diuretice si analgezice. Este folosit
pentru diabet, cancer, obezitate, retentie de fluide, paraziti si
probleme digestive.
Tarhon/Tarragon: are proprietati antispasmotice, antiparazitice,
antifermentative si ajuta digestia. Este foarte bun in probleme
intestinale si ajuta in reducerea anorexiei.
Anason/Anise: are proprietati analgezice, diuretice si
antispasmotice. Este folosit in artrite, reumatism, probleme
digestive si cancer.
Ingrediente:
Ulei esențial Ulei esențial Ulei esențial Ulei esențial Ulei esențial
Ulei esențial
de Fenicul 

de Ghimbir 

de Iarbă de lămâie Ulei esențial de Ienupăr de Mentă 

de Paciuli 

de Tarhon

Amestec de uleiuri esențiale


„Vremea dragonilor”
english: 

Dragon Time Essential Oil Blend Cantitate: 15ml
Amestecul de uleiuri esențiale „Vremea dragonilor” este un
amestec din uleiuri esențiale cu efect
de liniștire și relaxare, cum ar fi salvia tămâioasă (iarba sfântului
loan), care conține estrogeni vegetali naturali. Proprietățile ei de
echilibrare o fac perfectă pentru utilizarea în cazurile de sindrom
premenstrual și la alte tulburări asociate cu menstruația, pentru a
realiza o stare de normalitate și sănătate.
Are frecventa de 72 MHz.

Combate durerile de cap, fluctuatiile de dispozitie care


vin datorita dezechilibrelor hormonale.
Echilibrarea hormonala depinde de mai multi factori.
Exista mai multe amestecuri de uleiuri esentiale pe
care le poti experimenta ca sa vezi care te ajuta mai
mult. In general “Vremea dragonilor” a avut cel mai
mare success pentru femei pana in 30 de ani. Pentru
femei intre 30-45 de ani, “Mister” a functionat mai
bine iar pentru femei peste 45 de ani, “Endoflex” a
fost cea mai buna alegere.
Influențe: 

Echilibreaza sistemul hormonal. Calmeaza si echilibreaza
emotional. Induce iertarea, recunostinta, respectul de sine. Ajuta
in eliberarea furiei si a problemelor de respect de sine. Te va ajuta
sa te iubesti si sa te ierti, sa te eliberezi de trecut si sa mergi
inainte. Deschide chakra bazala si sacrala. 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:

Aplicare: nediluat
Proprietati: imbunatateste natural vederea, ajuta in
fertilitate, elasticizeaza pielea, deodorant.
Indicatii: infertilitate feminine , dureri de cap, edeme
datorate hormonilor,
histerectomie, bufeuri, dorinta sexuala scazuta la
femei, tulburari de memorie,
menopauza, simptome menstruale si premenstruale,
schimbari de dispozitie, uter
tonifiat, depresie de dupa nastere, congestie a
prostatei, probleme de piele.
1.
2-4picaturipeincheieturi,pemargineaurechilor,peceafa
2. 2-4picaturiinapadebaie

3. Pepunctelevitaflexdepetalpa 4. Inhalare directa


5. Difuzarelarece 

6. 1la15picaturideuleivegetalpentrumasajulcorporal
7.
Compresacaldapeabdomenulinferior,pezonainferior
aaspatelui, lombar sau pe alte zone dureroase 


8. Peambelepartialegleznelor,
peproiectiaorganelorgenitale 

9. Caparfumdehaine

10. Ca supliment alimentar intr-o lingurita de


miere

Atenție: nu lăsați la îndemâna copiilor. Dacă sunteți însărcinată


sau dacă va aflați sub control medical, consultați-vă medicul
înainte de a folosi acest ulei.
Ingrediente:
Iasomie/Jasmine: are proprietati antidepresive, antispasmotice si
anti-infectioase. Emana un parfum splendid care revitalizeaza
spiritul si aduce sentimente de iubire, putere si bucurie. Este
folosit pentru a elibera de suferinta, depresia, durerile menstruale,
epuizarea nervoasa si in frigiditate. Scoate la suprafata atributele
feminine.
Salvie tamaioasa/Clary sage: Contine sclareol natural care este
un fito-estrogen natural care mimeaza si stimuleaza estrogenul in
organism. Ajuta in simptomele premenstruale si menstruale.
Echilibreaza hormonal si accentueaza starea de visare. Are
proprietati anticonvulsive, antifungice, sedative, calmante si de
tonifiere a nervilor.
Maghiran/Marjoram: elibereaza spasmele musculare, durerile de
cap, calmeaza nervii. Usureaza simptomele menopauzei. Este
antibacterian si antiseptic.
Lavanda / Lavander: elibereaza spasmele musculare, durerile
luxaxiilor, dureri de cap, inflamatii, anxietate, arsuri, probleme ale
pielii gen psoriasis, crampe menstruale, previne cicatricile si
vergeturile. Este hipotensiv, anti-infectios, anticoagulant,
analgesic, antispasmotic. Este calmant si inaltator.
Fenicul/Fennel: are proprietati antiseptice, antiparazitice,
antispamotice, antitoxice, diuretice si analgezice. Este folosit in
diabet, cancer, obezitate, edeme, tulburari hormonale, probleme
digestive. Are un efect similar cu al estrogenului.
Blue Yarrow(Achilea millefolium): are proprietati similare cu ale
hormonilor si anti- inflamatoare. Este folosit pentru probleme
menstruale, varice si cicatrici.
Ingrediente:
Ulei esențial de Fenicul 

Ulei esențial de Iasomie 

Ulei esențial de Levănțică 

Ulei esențial de Măghiran 

Ulei esențial de Salvie tămâioasă

Amestec de uleiuri esențiale


„Culegătorul de vise”
english: 

Dream Catcher Essential Oil Blend Cantitate: 15ml 

Amestecul de uleiuri esențiale „Culegătorul de vise” este o
formulă exotică, care a fost
concepută pentru intensificarea proceselor onirice și pentru
vizualizare. Capacitatea de a reține visele - visele pozitive, care
contribuie la dezvoltarea emoțională și spirituală - ne poate ajuta
să ne realizăm și să ne îndeplinim propriile dorințe. Dream
Catcher Essential Oil Blend mai protejează și împotriva viselor
negative, care ar putea tulbura această viziune.
Proprietăți, indicații și mod de aplicare: 

Difuzat, aplicat pe frunte, urechi, gât, sprâncene sau la baza
gâtului.
Atenție: pot apărea reacții la persoanele cu pielea sensibilă.
Dacă sunteți însărcinată sau dacă va aflați sub control medical,
consultați-vă medicul înainte de a folosi acest ulei.

Ingrediente: Ingrediente: Ulei esențial Ulei esențial Ulei esențial


Ulei esențial Ulei esențial Ulei esențial
de Ienupăr 

de Lemn de santal 

de Mandarine 

de Mușețel albastru marocan Ulei esențial de Piper negru de
Portocală bergamotă 

de Ylang Ylang

Amestec de uleiuri esențiale


„Aur egiptean”
english: 

Egyptian Gold Essential Oil Blend Cantitate: 5ml 

Amestecul de uleiuri esențiale „Aur egiptean” este renumit pentru
proprietățile sale spirituale.
Acest amestec transcendent îmbogățește momentele de
reculegere și meditație. Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Se poate folosi intern, extern sau în aromaterapie.
Dacă se folosește ca supliment nutritiv, se diluează o picătură de
ulei în 4 picături de ulei vegetal și se încapsulează. Se ia o
capsulă înainte de fiecare masă sau după cum considerați.
Atenție: pot sau dacă va ulei.
Ingrediente:
Ulei esențial Ulei esențial

Ulei esențial Ulei esențial Ulei esențial Ulei esențial


apărea reacții la persoanele cu pielea sensibilă. Dacă sunteți
însărcinată aflați sub control medical, consultați-vă medicul
înainte de a folosi acest
de Brad alb Ulei esențial de Isop de Levănțică Ulei esențial de
Mirt
de Nard 

de Scorțișoară Ulei esențial de Tămâie de Trandafir 

din Lemn de cedru

Amestec de uleiuri esențiale


„Energie”
Are o acțiune de stimulare de la uleiurile înviorătoare, care inițial
erau folosite pentru refacerea
atenției intelectuale. Prin acțiunea sa de refacere și fortifiere,
acest amestec generează energie.
Uleiul essential ENERGY este un amestec inaltator care creste
nivelul de energie in mod natural. Stimuleaza in mod natural
suprarenalele si poate fi folosit in loc de cafeina pentru o
incarcare energetica rapida. Deasemenea mareste capacitatea
de atentie si concentrare.
Nucsoara, rozmarinul si cuisoarele continute in acest amestec
intensifica in mod natural nivelul energetic si sustin functia
glandelor suprarenale.
Se poate folosi cand suntem obositi atat fizic cat si mental.
Acest amestec este indicat sa il folosim atunci cand nu vrem sa
apelam la cafea si vrem sa ne activam deoarece cafeau
suprasolicita suprarenalele sau in zile in care dorim sa tinem post.
Atunci cand avem o disfunctie a suprarenalelor stimulente ca si
cafeaua pot face mai mult rau decat bine. ENERGY energizeaza
cu blandete in timp ce ajuta suprarenalele.
Pentru oboseala mentala se poate combina cu amestecul
CLARITY(LIMPEZIME) sau BRAINPOWER(FORTA PENTRU
CREIER). ENERGY este indicat cand avem de a face cu decalaje
de fus orar.
Influențe: 

Ajuta sistemul nervos si circulator. Stimuleaza mintea si
energizeaza corpul. In plan spiritual te ajuta sa te eliberezi de
sentimentul de separare si izolare. Atunci cand simtim ca noi
trebuie sa le facem pe toate si ca toata lumea e impotriva noastra
putem deveni epuizati mental si fizic. In acest caz sistemul
endocrin si in special suprarenalele incep sa se blocheze pentru
ca sunt epuizate. In acest moment e nevoie de un sprijin bland si
de sustinere pentru refacerea suprarenalelor si asta se poate cu
ENERGY. Influenteaza Chakra plexului solar si a inimii. Pentru un
impuls de energie mai puternic pune AWAKE (TREZIRE) pe
tample si ENERGY (ENERGIE )pe talpi. Pentru a rezista in a
ramane treaz si concentrat combinati ENERGY cu
CLARITY(LIMPEZIME). 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Proprietati: energizant, stimulator al suprarenalelor, creste
atentia si concentrarea, efect de trezire si rezistenta la efort,
detoxifiant.
Indicatii: boala Addison, disfunctii ale suprarenalelor, probleme
ale sistemului circulator, oboseala mentala si fizica, decalaje de
fus orar, slabiciune musculara, sindromul Schimdth
Aplicare: la 1 picatura ENERGY se pune 1 picatura ulei vegetal,
apoi:

1. Pe tample, marginea urechilor, gat, talpi

2. Pentru masajul corporal la 1 picatura ENERGY se pun 15
picaturi ulei vegetal 3. Pe chakre si pe punctele vitaflex

4. Difuzare la rece
5. Inhalare directa
Atentie: nu se recomanda epilepticilor si copiilor. Pentru a nu
produce iritatii se dilueaza cu ulei vegetal in parti egale.
Ingrediente:
Rozmarin/Rosemary: are proprietati antiseptice si anti-
infectioase. Are nivel crescut de cineol, o componenta cheie in
medicamentele antiseptice si antimicrobiene. Ne ajuta sa
depasim oboseala mentala, stimuleaza memoria si ne deschide
mintea constienta. Studiile au descoperit ca acest ulei mareste
atentia, reduce anxietatea, amplifica abilitatile analitice si mentale.
Nucsoara/Nutmeg: are proprietati anti-inflamatoare. Stimuleaza
si ajuta functia suprarenalelor, creste energia in corp.
Iarba de lamaie/Lemongrass: are proprietati analgezice, anti-
inflamatoare, antiparazitice si antibacteriene. Reface tesutul
conjunctiv, tendoanele si ligamentele.
Ienupar /Juniper: are proprietati antiseptice, detoxifiante ,
diuretice si antispasmotice. Este epurator si detoxifiant. Eleveaza
constiinta spirituala si creaza sentimentul de iubire si pace.
Brad balsamic/Balsam Fir Idaho: are proprietati anti-inflamatorii
, anticoagulante si antioxidante datorita continutului de limonene.
Elibereaza blocajele emotionale si reincarca energia vitala. Da
sentimentul de putere si pace interioara. Improspătează și
înviorează. Utilizat la masaj, are un efect calmant pentru dureri
musculare, reumatice și ale întregului corp, cauzate de efort fizic.
Ajută căile respiratorii și musculatura. Are capacitatea de a inhiba
bacteriile si germenii din aer.
Cuisoare/Clove: are proprietati anti-inflamatoare, antiseptice,
anestezice, antimicrobiene si anti- infectioase, antivirale. Este cel
mai puternic antioxidant cunoscut. De aceea este atat de puternic
pentru artrita si reumatism. Este folosit in stomatologie pentru a
amortii gingiile si a calma durerea. Este adus din orient si este
asociat cu mare abundenta si cei care il aveau erau considerati
bogati. Creaza sentimentul de protectie.
Ingrediente:
Ulei esențial de Cuișoare 

Ulei esențial de Iarbă de lămâie Ulei esențial de Ienupăr Ulei
esențial de Molid balsamic Ulei esențial de Nucșoară Ulei esențial
de Piper negru Ulei esențial de Rozmarin

Amestec de uleiuri esențiale


„Imaginație”
english: 

Envision Essential Oil Blend Cantitate: 5ml
Amestecul de uleiuri esențiale „Imaginație” stimulează
creativitatea și bogăția de idei, pentru o

nouă încredere în viitor. Are capacitatea de a menține forța


sufletească necesară pentru realizarea țelurilor și a viselor.
Uneori, din diferite motive, în viață se ajunge la înăbușirea
imboldului interior. Envision Essential Oil Blend contribuie la
trezirea și reînnoirea acestui imbold, la depășirea anxietății și ne
ajută să trăim experiența unor dimensiuni noi și favorabile.
Proprietăți, indicații și mod de aplicare:

Se folosește în aromaterapie. Difuzați, aplicați două picături pe


încheieturi sau tâmple. Se mai poate adăuga la apa de baie caldă
împreună cu Base Gel de baie. Pentru un masaj de calitate, se
diluează cu Uleiul vegetal îmbunătățit V-6TM Complex.

Dacă sunteți însărcinată sau dacă va aflați sub control medical,


consultați-vă medicul înainte de a folosi acest ulei. Diluția nu este
obligatorie; se potrivește la toate tipurile de piele, mai puțin la
persoanele cu pielea sensibilă. În general, se poate folosi în
condiții de siguranță la copiii peste 2 ani.
Ingrediente:
Ulei esențial de Levănțică Ulei esențial de Mușcată Ulei esențial
de Pin Ulei esențial de Portocală Ulei esențial de Salvie Ulei
esențial de Trandafir

Amestec de uleiuri esențiale


„Exodus II”
english: 

Exodus II Essential Oil Blend Cantitate: 5ml
Amestecul de uleiuri esențiale „Exodus II” este un amestec
atemporal din uleiuri esențiale care,
după câte spun cercetătorii, a fost folosit de Moise pentru a-i feri
pe evrei de molimă. El conține arome care întăresc sistemul
imunitar și alte funcții vitale ale organismului. Exodus II rafinează
suplimentul alimentar Exodus, care sprijină capacitatea de
apărare naturală a organismului.
Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Se folosește în aromaterapie. Se aplică două picături la
încheieturi, pe picioare sau alte zone nonsensitive ale corpului.
Difuzați sau aplicați pe palme; aplicați în căușul palmelor, țineți în
dreptul nasului și gurii și inspirati profund.

Posibil să apară sensibilități ale pielii. Dacă sunteți însărcinată


sau dacă va aflați sub control medical, consultați-vă medicul
înainte de a folosi acest ulei. Se recomandă diluarea atât pentru
uz intern cât și pentru uz extern. Se diluează înainte de a se
utiliza în zonele sensibile cum ar fi fața, gâtul, zona genitală etc.,
Nu lăsați la îndemâna copiilor. Evitați să-l folosiți pe sugari sau
copii foarte mici.
Ingrediente:
Ulei esențial de Galban 

Ulei esențial de Iarbă de smirnă
Ulei esențial de Isop 

Ulei esențial de Nard 

Ulei esențial de Scorțișoară Ulei esențial de Tămâie

Amestec de uleiuri esențiale


„Iertare”
english: 

Forgiveness Essential Oil Cantitate: 5ml
Amestecul de uleiuri esențiale „Iertare” conține un amestec
sinergetic de uleiuri esențiale
calmante și revigorante, care stimulează capacitatea de a elimina
amintirile negative și, dincolo de aceasta, blocajele emoționale.
Nu putem crește decât atunci când suntem capabili să iertăm și să
ne detașăm.

Iertare/Forgiveness este un amestec de uleiuri


esentiale foarte puternic din punct de vedere spiritual
si contine 15 uleiuri esentiale de calitate terapeutica.
Iertare/Forgiveness are frecventa de 192 MHz cea
ce este considerata extrem de inalta pentru un
amestec de uleiuri esentiale. Ca si comparatie,
creierul uman functioneaza la o frecventa de 72-90
MHz iar corpul uman are 62-68 MHz.
Uleiurile esentiale variaza ca frecventa intre 52-320
MHz, uleiurile esentiale spirituale avand peste 90
MHZ. Trandafirul are cea mai inalta frecventa la 320
MHz. Oricare frecventa peste cea a creierului uman
este considerate inalta.
De ce este importanta frecventa?
Frecventa este un indicator al vibratiei ai a energiei
alimentelor, bolilor si a vietii. De exemplu alimentele
organice au o vibratie mai inalta decat mancarea
obisnuita. Alimentele procesate au 0 MHz. Studiile au
demonstrat ca doar faptul ca consumam alimente de
joasa frecventa, ne scade si noua frecventa generala.
Bolile apar la o frecventa de sub 50 MHz. Uleiurile
esentiale ridica frecventa de indata ce le inhalam.
Cand frecventa uleiurilor este foarte inalta ne ajuta sa
ne eliberam mai rapid de blocaje prin trezirea
constiintei noastre spirituale. Iertare/ Forgiveness are
acest efect.
Influențe: 

Folosit zilnic ne ridica vibratia si permite sufletului sa ierte, sa uite
si sa se elibereze pe multe nivele.Asa cum stim in cazul celor mai
multe blocaje emotionale si fizice(sau boli), primul pas este sa
renutam la negare si sa incepem cu propria noatra iertare. Iertare/
Forgiveness ne ajuta sa ne eliberam de problemele emotionale,
de abuz, de dependente, sa ne vindecam inima ranit. Influenteaza
sistemul nervos si elibereaza mintea de tensiuni. In plan spiritual
ne ajuta sa ne eliberam de emotiile negative ale tradarii, ale
neincrederii si ale razbunarii. Ne ajuta sa depasim negarea de
sine ca sa putem ierta, uita si renunta la tiparele trecutului.
Deschide chakra bazala, sacrala, a plexului solar si a inimii. 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:

Proprietati: confera
acceptare, echilibrare, armonizare, sentimente
pozitive, deschide si oxigeneaza glanda pineala si
pituitara.
Indicatii: abandon, abuz, disfunctii ale
suprarenalelor, agitatie, alcoolism, furie, rusine,
tradare, amaraciune, vina, cicaleala, cancer (partea
emotionala), schimbare, clarificare, boala Cushing,
infrangere, disperare, iertare, durere si suferinta,
invinovatire, inima ranita, iritabilitate, gelozie,
pierderea cuiva drag, amintiri negative, travaliul
nasterii, respingere din partea mamei sau a tatalui,
resentimente, lipsa de respect de sine, stres, trauma,
pierdere in greutate (partea emotionala).
Aplicare: nediluat

7. Se poate folosi si intern sublingual 1 picatura

Dacă sunteți însărcinată sau dacă va aflați sub control medical,


consultați-vă medicul înainte de a folosi acest ulei. Diluția nu este
obligatorie; se potrivește la toate tipurile de piele, mai puțin la
persoanele cu pielea sensibilă. În general, se poate folosi în
condiții de siguranță la copiii peste 2 ani.
Ingrediente:
Lemn de santal/Sandalwood: Este antidepresiv, astringent,
afrodisiac, sedativ. Echilibreaza emotional. Ajuta in depresie si
stres. Continutul ridicat de sesquiterpene stimuleaza glanda
pineal si regiunea limbica a creierului care este central memoriei
afective. In mod traditional se foloseste la yoga si meditatie dar
poate ajuta si la indepartarea programelor negative de la nivelul
celulelor.
Lemn de trandafir/ Rosewood: Are proprietati antivirale,
antibacteriene, anti- infectioase si antifungice Continutul ridicat de
linalool da efect de relaxare si de forta. Stabilizeaza emotiile in
cazul celor supusi unui stres emotional si depresiei.
Tamaia/Frankincense: stimuleaza regiunea limbica a creierului
care este centrul memoriei afective. In medicina europeana se
foloseste pentru a combate depresia. Este considerat un ulei
sfant de ungere si a fost folosit in ceremonii religioase in Orientul
Mijlociu de mii de ani. Efect anticancerigen.
Lavanda / Lavander: elibereaza spasmele musculare, durerile
luxaxiilor, dureri de cap, inflamatii, anxietate, arsuri, probleme ale
pielii gen psoriasis, crampe menstruale, previne cicatricile si
vergeturile. Este hipotensiv, anti-infectios, anticoagulant,
analgesic, antispasmotic. Este camant si inaltator.
Lamaie/Lemon: are proprietati antiseptice, antidepresive si
stimulative pentru imunitate. Este bogat in limonene care au
capacitatea de a combate dezvoltarea tumorilor. Creste
microcirculatia ceea ce

1.
2-4picaturipeumeri,pemargineaurechilor,pegat,pe
coloana,pe incheieuturi, pe ceafa, pe talpi, in jurul
buricului in sens orar si pe inima

2. Ca si parfum

3. 2-4picaturiinapadebaie

4. Pechakresipepunctelevitaflex

5. Inhalare directa

6. Difuzarelarece

imbunatateste vederea..Sunt studii care demonstreaza efectele in


combaterea depresiei si a stimularii imunitare. Este revigorant si
promoveaza un sentiment de stare de bine.
Ylang Ylang: este folosit traditional pentru a echilibra functia
inimii, a trata

tahicardia( batai rapide ale inimii) si pentru a reduce tensiunea
arteriala. Deasemenea combate si insomnia. Echilibreaza
energiile masculine si feminine. Reda increderea si echilibrul.
Portocala Bergamota/Bergamot: este analgezic, anti-infectios,
anti-inflamator, anti- bacterian. Are efect de improspatare si de
inaltare .Echilibreaza hormonal .Are o capacitate unica de
calmare a emotiilor, alina stresul, anxietatea si tensiunile.
Musetel roman/ Roman Chamomile: Are proprietati anti-
inflamatoare, antispasmotice si anti-infectioase. Calmeaza si
relaxeaza si se foloseste pentru depresie si stres. Combate
nelinistea, tensiunea nervoasa si insomnia. Elibereaza blocajele
mentale si purifica toxinele din ficat, unde se stocheaza furia.
Trandafirul/Rose Otto(Rosa damascena): Are proprietati
antihemoragice, anti- infectioase si afrodisiace.Este uleiulesential
cu cea mai inalta frecventa. Creeaza sentimentul de echilibru,
armonie si de stare de bine, eleveaza mintea. Creeaza o energie
magnetica care atrage iubirea pura si aduce bucurie inimii.
Imortele/Helichrysum: Imbunatateste circulatia si reduce
vascozitatea sangelui, purifica sangele. Este anticoagulant,
regleaza colesterolul, stimuleaza functionarea celulelor hepatice
si reduce placa depusa pe peretii arterelor si a venelor.
Regenereaza tesuturile si cameza durerile.
Muscata/Geranium: Are proprietati anti-inflamatoare,
antioxidante, antidepresive si sedative.Echilibreaza hormonal si
descarca toxinele din ficat unde sunt stocate furia si frica.
Parfumul sau inalta spiritul si elibereaza emotiile negative pentru
ca bucuria sa poata fi atinsa.
Iasomie/Jasmine: are proprietati antidepresive, antispasmotice si
anti-infectioase. Emana un parfum splendid care revitalizeaza
spiritul si aduce sentimente de iubire, putere si bucurie. Este
folosit pentru a elibera de suferinta, depresia, epuizarea nervoasa
si in frigiditate. Scoate la suprafata atributele feminine.
Roinita/ Melissa/Lemon Balm: are proprietati anti-inflamatoare,
antivirale antidepresive si relaxante. Cameaza si echilibreaza
emotiile, ifluenteaza sistemul limbic, centrul memoriei afective.
Scoate la suprafata blandetea. Se foloseste in depresie.Folosit in
antichitate la tratarea tulburarilor nervoase si a problemelor de
inima.
Palmarosa: Are proprietati antivirale, antifungice, antibacteriene
si antiseptice. Reduce tensiunile nervoase si anxietatea.
Imbunatateste sistemul nervos si cardiovascular si da sentimental
de securitate.
Angelica/Angelica: are proprietati anticoagulante, anti-
inflamatorii, sedative si relaxante. Alina simptomele
premenstruale si ajuta in infectiile pulmonare si ale gatului.
Elibereaza emotiile negative, reorganizeaza amintirile si ne aduce
la punctul de origine inainte sa fi experimentat trauma sau furia.
Ulei de susan/Sesame seed oil: este folosit in cosmetica,
patrunde usor in piele. Este antioxidant, bogat in vitamina E si
scade colesterolul. Contine magneziu, cupru, calciu, fier, zinc,
vitamina B6. Cupru ofera ameliorare in artrita reumatoida.
Magneziul sustine sanatatea vasculara si respiratorie. Calciul
ajuta in prevenirea cancerului de colon, a osteoporozei, a
migrenelor si a sindromului premenstrual. Zincul promoveaza
sanatatea oaselor.
Ingrediente:
Ulei esențial Ulei esențial Ulei esențial Ulei esențial Ulei esențial
Ulei esențial Ulei esențial
de Curry 

de Lămâie 

de Lemn de santal 

de Lemn de trandafir Ulei esențial de Levănțică de Mușcată 

de Mușețel roman 

de Portocală bergamotă

156
Ulei esențial de Roiniță 

Ulei esențial de Tămâie 

Ulei esențial de Trandafir Ulei esențial de Ylang Ylang

Amestec de uleiuri esențiale


„Reuniune”
english: 

Gathering Essential Oil Cantitate: 5ml
Amestecul de uleiuri esențiale „Reuniune” ne ajută să controlăm
energia haotică la care suntem
intens expuși în viața cotidiană, care ne modifică perspectiva și ne
împiedică să atingem țeluri mai înalte.

Acest amestec conține rășină de galbanum (un ulei pe care l-a
folosit și Moise) cu tămâie și lemn de santal, pentru a ne ajuta să
ne adunăm sentimentele și forțele spirituale, pentru a ajunge la un
grad mai înalt de conștiință.
Proprietăți, indicații și mod de aplicare: 

Se poate folosi în aromaterapie. Se difuzează sau se aplică pe
tâmple, gât, încheieturi etc.
Posibil să apară sensibilități ale pielii. Dacă sunteți însărcinată
sau dacă va aflați sub control medical, consultați-vă medicul
înainte de a folosi acest ulei.
Ingrediente:
Ulei esențial de Brad alb 

Ulei esențial de Galban 

Ulei esențial de Lemn de santal Ulei esențial de Levănțică Ulei
esențial de Mușcată 

Ulei esențial de Scorțișoară Ulei esențial de Tămâie 

Ulei esențial de Trandafir 

Ulei esențial de Ylang Ylang

Amestec de uleiuri esențiale


„Copilaș Drăgălaș”
english: 

Gentle Baby Essential Oil Cantitate: 15ml
Amestecul de uleiuri esențiale „Copilaș Drăgălaș” este o
combinație lejeră, aromată, de uleiuri
esențiale, care a fost elaborată special pentru mame și bebeluși.
Prin proprietățile sale unice de liniștire și alinare, are rolul de a
relaxa în timpul sarcinii, de a oferi sprijin în timpul nașterii și de a-i
liniști pe copilașii agitați. Are de asemenea o acțiune calmantă
pentru pielea iritată. Multe dintre uleiurile esențiale din acest
amestec sunt folosite în cosmetica de vârf, pentru reducerea
ridurilor și asigurarea unui aspect tineresc.
Proprietăți, indicații și mod de aplicare:

Atenție: Din cauza uleiului de bergamotă (care e fotosensibil) a


nu se folosi pe porțiuni de piele care, în termen de 72 de ore, vor
fi expuse la lumina directă a soarelui sau la raze ultraviolete!
Pot apărea reacții la persoane cu pielea sensibilă.

Dacă sunteți însărcinată sau dacă va aflați sub control medical,


consultați-vă medicul înainte de a folosi acest ulei. Diluția nu este
obligatorie; se potrivește la toate tipurile de piele, mai puțin la
persoanele cu pielea sensibilă. În general, se poate folosi în
condiții de siguranță la copiii peste 2 ani.
Ingrediente: 

Ingrediente: 

Ulei esențial de Iasomie 

Ulei esențial de Lămâie 

Ulei esențial de Lemn de trandafir Ulei esențial de Levănțică Ulei
esențial de Mușcată 

Ulei esențial de Mușețel roman 

Ulei esențial de Portocală bergamotă Ulei esențial de Trandafir
Ulei esențial de Ylang Ylang

Amestec de uleiuri esențiale


„Recunoștință”
english: 

Gratitude Essential Oil Cantitate: 5ml
Amestecul de uleiuri esențiale „Recunoștință” este un amestec
liniștitor din uleiuri esențiale cu
acțiune terapeutică, elaborat cu scopul de a da aripi spiritului, de
a potoli emoțiile, de a despovăra trupul și de a promova o
atitudine interioară plină de recunoștință. În apa de îmbăiat, el
asigură experiența unor senzații de împăcare și eliberare.
Produsul mai are și proprietăți de întreținere și hrănire a
epidermei.
Proprietăți, indicații și mod de aplicare: 

Posibil să apară sensibilități ale pielii. Dacă sunteți însărcinată
sau dacă va aflați sub control medical,

consultați-vă medicul înainte de a folosi acest ulei. Ingrediente:


Ulei esențial de Galban 

Ulei esențial de Iarbă de smirnă Ulei esențial de Lemn de
trandafir Ulei esențial de Molid balsamic Ulei esențial de Tămâie

Ulei esențial de Ylang Ylang

Amestec de uleiuri esențiale


„Legătura cu Pământul”
english: 

Grounding Essential Oil Cantitate: 5ml
Amestecul de uleiuri esențiale „Legătura cu Pământul” este un
amestec de uleiuri esențiale cu
rol de relaxare și echilibrare, care are o acțiune de stabilizare.
Haosul emoțional poate duce la slăbirea capacității de decizie.
Grounding ne ajută să facem față realității, cu o atitudine pozitivă.

Proprietăți, indicații și mod de aplicare: 



Se folosește în aromaterapie. Se difuzează sau se aplică pe ceafă
sau tâmple.
Dacă sunteți însărcinată sau dacă va aflați sub control medical,
consultați-vă medicul înainte de a folosi acest ulei. Diluția nu este
obligatorie; se potrivește la toate tipurile de piele, mai puțin la
persoanele cu pielea sensibilă. În general, se poate folosi în
condiții de siguranță la copiii peste 2 ani.
Ingrediente:
Ulei esențial de Ienupăr 

Ulei esențial de Pin 

Ulei esențial de Ylang Ylang Ulei esențial din Lemn de cedru
Amestec de uleiuri esențiale
„Armonie”
english: 

Harmony Essential Oil Cantitate: 15ml
Amestecul de uleiuri esențiale „Armonie” este un amestec select,
care stimulează starea de bine
fizică și emoțională, prin stabilizarea echilibrului armonios al
centrilor energetici din organism. Astfel, energia poate circula mai
eficient. Blocajele emoționale sunt cauza multor probleme.
Uleiurile esențiale cu efect de eliberare și echilibrare din acest
amestec deschid calea unor noi posibilități și generează astfel o
stare generală de bine. In plus, reduc stresul.
Proprietăți, indicații și mod de aplicare: 

Se poate folosi de uz extern sau aromaterapie. Se poate difuza
sau aplica pe urechi, ceafă, partea de jos a
picioarelor, baza gâtului și în zonele unde circulația este slăbită.

Dacă sunteți însărcinată sau dacă va aflați sub control medical,


consultați-vă medicul înainte de a folosi acest ulei. Diluția nu este
obligatorie; se potrivește la toate tipurile de piele, mai puțin la
persoanele cu pielea sensibilă. În general, se poate folosi în
condiții de siguranță la copiii peste 2 ani.
Ingrediente:
Ulei esențial de Isop 

Ulei esențial de Lemn de santal 

Ulei esențial de Lemn de trandafir Ulei esențial de Levănțică Ulei
esențial de Mușcată 

Ulei esențial de Mușețel roman 

Ulei esențial de Pin 

Ulei esențial de Portocală 

Ulei esențial de Portocală bergamotă Ulei esențial de Tămâie Ulei
esențial de Trandafir 

Ulei esențial de Ylang Ylang

Amestec de uleiuri esențiale


„Potențial Maxim”
english: 

Highest Potential Essential Oil Cantitate: 5ml
Amestecul de uleiuri esențiale „Potențial Maxim” este un amestec
exotic din uleiuri esențiale

superioare, care a fost elaborat pentru a ne îmbunătăți


capacitatea de a ne atinge potențialul maxim. Combină
proprietățile de întărire și inspirație ale produsului Australian Blue
cu forța din Gathering (reculegere) și ne sprijină în atingerea
obiectivelor pe care ni le propunem. Iasomia subliniază
încrederea în sine, Ylang Ylang, care calmează și potolește, poate
topi blocajele din sentimente.
Proprietăți, indicații și mod de aplicare: 

Posibil să apară sensibilități ale pielii. Dacă sunteți însărcinată
sau dacă va aflați sub control medical,
consultați-vă medicul înainte de a folosi acest ulei.

Amestec de uleiuri esențiale


„Speranță”
english: 

Hope Essential Oil Cantitate: 5ml
Amestecul de uleiuri esențiale „Speranță” poate reconstitui
legătura cu propria forță și cu cea a
pământului, și poate ajuta la păstrarea și consolidarea speranțelor
de viitor. Acest amestec aparte reunește avantajele uleiurilor
esențiale cu efect de întărire și echilibrare. Astfel este promovată
atitudinea deschisă față de evenimentele pozitive din viață. Mai
ajută și la controlul asupra gândurilor sumbre și negative.

Proprietăți, indicații și mod de aplicare: 



Pentru uz aromaterapeutic. Se difuzează sau se masează
marginile externe ale urechilor. Se aplică pe
încheieturile mâinilor, pe gât sau în locurile în care vă dați de
obicei cu parfum/colonie. Posibil să apară sensibilități ale pielii.
Dacă sunteți însărcinată sau dacă va aflați sub control medical,
consultați-vă medicul înainte de a folosi acest ulei. Ingrediente:
Ulei esențial de Iarbă de smirnă Ulei esențial de Ienupăr Ulei
esențial de Pin 

Ulei esențial de Roiniță

Amestec de uleiuri esențiale


„Smerenie”
english: 

Humility Essential Oil Cantitate: 5ml 

Amestecul de uleiuri esențiale „Smerenie” contribuie la
consolidarea spiritului împăciuitor și la
realizarea unei conștiințe spirituale mai profunde. Această
combinație de uleiuri care detensionează, revigorează spiritul și
inima și aduce echilibrul, pentru a găsi în noi locul din care poate
începe vindecarea.
Proprietăți, indicații și mod de aplicare: Se utilizează în
aromaterapie.

Posibil să apară sensibilități ale pielii. Dacă sunteți însărcinată
sau dacă va aflați sub
control medical, consultați-vă medicul înainte de a folosi acest
ulei. Ingrediente:
Ulei esențial de Iarbă de smirnă Ulei esențial de Lemn de
trandafir Ulei esențial de Mușcată 

Ulei esențial de Nard
Ulei esențial de Roiniță 

Ulei esențial de Tămâie 

Ulei esențial de Trandafir Ulei esențial de Ylang Ylang

Amestec de uleiuri esențiale


„Immu Power”
english: 

ImmuPower Essential Oil Cantitate: 15ml 

Amestecul de uleiuri esențiale „Immu Power” este un amestec
puternic de uleiuri esențiale de

valoare superioară, care mărește imunitatea naturală a corpului,


oricum ar fi aplicat, direct sau prin pulverizare. Conține uleiuri
care întăresc sistemul imunitar, respirator și nervos și stimulează
concomitent funcționarea sănătoasă a celulelor. Oregano a fost
cercetat temeinic în privința efectului său asupra unui număr mare
de viruși și bacterii.

Proprietăți, indicații și mod de aplicare: 



Pentru uz intern și aromaterapie. Se difuzează zilnic pentru
protejarea mediului casnic. ImmuPower mai
poate fi aplicat și pe partea de jos a picioarelor, la baza gâtului
sau de-a lungul șirei spinării. 

Posibil să apară sensibilități ale pielii. Dacă sunteți însărcinată
sau dacă va aflați sub control medical,

consultați-vă medicul înainte de a folosi acest ulei. 



Se recomandă diluarea atât pentru uz intern cât și pentru extern.
Diluați atunci când folosiți în zone
sensibile ale pielii (pe față, gât, zonele genitale etc.). 

A nu se lăsa la îndemâna copiilor. Evitaţi să folosiți pe sugari și
copii foarte mici.
Ingrediente:
Ulei esențial de Camfor Ulei esențial de Cimbru Ulei esențial de
Cuișoare Ulei esențial de Isop
Ulei esențial de Oregano Ulei esențial de Tămâie

Amestec de uleiuri esențiale


„Copilul Interior”
english: 

Inner Child Essential Oil Cantitate: 5ml
Amestecul de uleiuri esențiale „Copilul Interior” a fost creat pentru
persoanele abuzate. Dacă au
fost abuzați, copiii se depărtează de adevărata lor identitate, sau
copilul interior, ceea ce provoacă o confuzie profundă și poate
duce la trăsături de caracter nedorite. Uneori, aceste tulburări se
manifestă abia când persoana ajunge la mijlocul vieții și atunci
sunt interpretate drept „Midlife-Crisis” (criza vârstei mijlocii). Acest
parfum poate redeștepta amintiri și poate reface legătura cu
interiorul. Acesta este primul pas pentru redobândirea echilibrului
interior.
Are frecventa de 98 Mhz.

Este un amestec foarte linistitor si are un miros


minunat. A fost creat special pentru noi pentru a ne
reconecta cu copilul din interiorul nostru sau cu sinele
nostru interior care este esenta a cine suntem.
Deseori aceste parti sunt blocate fara sa stim pentru
ca noi in subconstient inca mai incercam sa ne
multumim parintii, profesorii sau pe oricine altcineva
in loc sa ne privim pe noi cu adevarat.
Asta este adevarat in deosebi cand un copil este
abuzat sau maltratat. Se mai poate intampla si in
urma abuzului emotional.
Ne ajuta sa acceptam viata asa cum este in loc sa
dam vina pe copilarie pentru orice. Chiar daca nu
vrem sa dam vina pe copilarie s- ar putea sa nu
putem merge inainte. Aici ne ajuta acest amestec de
uleiuri esentiale. Este ca o patura calda a sigurantei si
in acest cadru ne putem elibera de lucrurile care ne
tin pe loc.
Toate bolile noastre sunt programate déjà cand
suntem tineri. Tiparele noastre emotionale ne conduc,
de la nivel subconstient,viata de zi cu zi.
Dar nu trebuie sa ramanem victimele acestor tipare ci
le putem elibera si merge inainte cu viata noastra.
Influențe: 

Influenteaza sistemul nervos. Calmeaza si echilibreaza. Cand
orice fiinta este abuzata, sufletul se frange. Incet si sigur pierdem
parti din sufletul nostrum sau il dam altora, inconstient. Deseori
ajungem atat de distrusi incat apar semne ale personalitatii
multiple sau mai tarziu, in viata, ne comportam asa cum nu ar
trebui. Cand ne petrecem viata servind nevoile altora in loc de ale
noastre, ajungem tot mai departe de sinele nostru adevarat si de
misiunea noastra. “copilul din interior este unul dintre
amestecurile care ne va aduce innapoi la esenta noastra. Cand
vom invata sa ne iubim si sa ne
cunoastem sufletul putem trai cu adevarat o viata satisfacatoare
si implinita. Deschide chakra bazala, sacrala si a plexului solar.
Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Aplicare:

Indicatii: abuz, cancer(partea emotionala), probleme


ale copilariei, deprogramare, deznadejde, disperare,
frica, suferinta, vina, trezire si cunoastere interioara,
obsesii, personalitate multipla, crestere spirituala,
scadere in greutate pe fond emotional.
1. 1. difuzare
2. 2. inhalare directa

3. 3. 2-4 picaturi in jurul buricului, pe piept, tample si in jurul


nasului

4. 5.1 picatura la 15 picaturi de ulei vegetal in uleiul de masajul


corporal

5. 6. ca si parfum

6. 1picaturapeinima

Ingrediente:
Neroli: a fost folosit de egipteni pentru a vindeca mintea, corpul si
spiritual. Stabilizeaza si intareste emotiile, promoveaza pacea,
increderea si constiinta de sine, aduce totul la lumina. Este
antidepresiv, antibacterial, aphrodisiac, sedative. Este calmant si
se comporta ca un tranchilizant natural.
Lemn de santal/Sandalwood: Este antidepresiv, astringent,
afrodisiac, sedativ. Echilibreaza emotional. Ajuta in depresie si
stres. Continutul ridicat de sesquiterpene stimuleaza glanda
pineal si regiunea limbica a creierului care este central memoriei
afective. In mod traditional se foloseste la yoga si meditatie dar
poate ajuta si la indepartarea programelor negative de la nivelul
celulelor.

Molidul/Spruce: Proprietatiile anti-inflamatoare ne ajuta sa


combatem infectiile. Deschide si elibereaza blocajele emotionale
creind sentimentul de echilibru si stabilitate. Prin traditie se
considera ca detine frecventa prosperitatii. Ne ajuta sa putem
primi.
Iasomie/Jasmine: are proprietati antidepresive, antispasmotice si
anti-infectioase. Emana un parfum splendid care revitalizeaza
spiritul si aduce sentimente de iubire, putere si bucurie. Este
folosit pentru a elibera de suferinta, depresia, epuizarea nervoasa
si in frigiditate. Scoate la suprafata atributele feminine.
Ylang Ylang: este folosit traditional pentru a echilibra functia
inimii, a trata tahicardia( batai rapide ale inimii) si pentru a reduce
tensiunea arterial. Deasemenea combate si insomnia.
Iarba de lamaie/Lemongrass: are proprietati analgezice, anti-
inflamatoare, antiparazitice si antibacteriene. Reface tesutul
conjunctiv, tendoanele si ligamentele.
Tansy, blue: ajuta la detoxifierea ficatului si a sistemului limfatic,
sa depasesti furia si emotiile negative si iti da sentimentul de
autocontrol.
Portocala/Orange: inalta mintea si corpul, aduce bucurie, pace,
securitate, fericire celor care il au. Sunt studii care atesta efectul
antidepresiv si stimulant al sistemului imunitar.
Ingrediente:
Ulei esențial de Flori de portocal Ulei esențial de Iarbă de lămâie
Ulei esențial de Lemn de santal Ulei esențial de Mandarine
Ulei esențial de Pin 

Ulei esențial de Portocală Ulei esențial de Ylang Ylang

Amestec de uleiuri esențiale


„Inspirație”
english: 

Inspiration Essential Oil Cantitate: 15ml

Amestecul de uleiuri esențiale „Inspirație” conține uleiuri folosite
inițial de populația arabă,
indiană și nord americană, pentru a dobândi spiritualitate, în
rugăciuni, meditații și conștientizare interioară. Generează o
senzație de protecție și liniște spirituală.

Proprietăți, indicații și mod de aplicare: 



Se poate folosi în aromaterapie. Se difuzează sau se aplică pe
ceafă, gât, părțile laterale ale frunții,

creștetul capului, partea de jos a picioarelor sau de-a lungul


coloanei vertebrale. Posibil să apară sensibilități ale pielii. Dacă
sunteți însărcinată sau dacă va aflați sub control medical,
consultați-vă medicul înainte de a folosi acest ulei.

Amestec de uleiuri esențiale


„Spre Viitor”
english: 

Into The Future Essential Oil Cantitate: 5ml
Amestecul de uleiuri esențiale „Spre Viitor” ajută sentimentele de
hotărâre și spirit al

pionieratului. Ajută la depășirea trecutului, pentru a putea păși în


viitor. Deseori, oamenii se decid pentru mediocritate și își sacrifică
propriul potențial, din teama de incertitudine. Acest amestec
intensifică plăcerea pentru provocare și de a savura succesul.
Proprietăți, indicații și mod de aplicare: 

Se recomandă în aromaterapie. Mod de folosire:
• se difuzează
• se pune în apa de baie

• se aplică în zona inimii, pe încheieturi sau pe gât

• se poate folosi o compresă 




• se poate dilua cu V-6TM Enhanced Vegetable Oil Complex
pentru un masaj corporal complet Posibil să apară
sensibilități ale pielii. Dacă sunteți însărcinată sau dacă va
aflați sub control medical, 

consultați-vă medicul înainte de a folosi acest ulei. 

Ingrediente: 

Ulei esențial de Brad alb 

Ulei esențial de Ienupăr 

Ulei esențial de Portocală 

Ulei esențial de Salvie tămâioasă Ulei esențial de Tămâie 

Ulei esențial de Ylang Ylang Ulei esențial din Lemn de cedru 


Amestec de uleiuri esențiale


„Bucurie” 

english: 

Joy Essential Oil Cantitate: 15ml

Amestecul de uleiuri esențiale „Bucurie” este un amestec


luxuriant și exotic, cu nuanțe aromatice
care creează bună dispoziție, energie magnetică și bucură inima.,
mintea si sufletul. Utilizat ca deodorant sau parfum, acest
amestec emană o aromă cuceritoare și irezistibilă, care inspiră la
intimitate și apropiere în doi și deschide inima. La pulverizare, Joy
are un efect de înviorare și încurajare.
Ne ajuta sa depasim suferinta si depresia.
Influențe: 

Este influentat sistemul nervos. In plan spiritual promoveaza
emotiile de iubire, fericire, incredere. Ajuta in eliberarea blocajelor
in iubire, in iubirea de sine si in impartasirea iubirii. Ajuta in
eliberarea suferintei si a depresiei stocata in inima si in plamani.
Deschide chakra sacrala, a inimii si a plexului solar. 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:

Indicații: abuz, ALS, neacceptare,probleme ale suprarenalelor,


agitatie, furie, apatie, cancer (partea emotionala), boala Cushing,
ca deodorant, depresie, disperare, deznadejde, dezamagire,
descurajare, frigiditate, jignire, suferinta, despartire, gelozie, lipsa
de libido, probleme la plamani, Lupus, pierderi de memorie,
oscilatii ale starilor emotionale, obsesii, oboseala psihica,
depresie dupa divort, sarcina, insecuritate, neliniste, tristete,
stres, tranzitii, socuri emotionale, atacuri, pierdere in greutate pe
baza de stres, depresia de dupa nastere.
Aplicare:
1. la 1 picatura de ulei essential pune 15 picaturi de ulei vegetal
pentru masajul corporal

2. 2-4 picaturi pe inima pentru a incuraja vindearea si a inspira


iubire, pe incheietura mainilor, dupa 

ureche, pe gat si pe talpi

3. 2-4 picaturi in apa de baie

4. inhalare directa

5. difuzare

6. ca parfum
Ingrediente:
Ylang Ylang: este folosit traditional pentru a echilibra functia
inimii, a trata

tahicardia( batai rapide ale inimii) si pentru a reduce tensiunea
arteriala. Deasemenea combate si insomnia. Echilibreaza
energiile masculine si feminine. Reda increderea si echilibrul.
Muscata / Geranium: Are proprietati anti-inflamatoare,
antioxidante, antidepresive si sedative.Echilibreaza hormonal si
descarca toxinele din ficat unde sunt stocate furia si frica.
Parfumul sau inalta spiritul si elibereaza emotiile negative pentru
ca bucuria sa poata fi atinsa.
Lemn de trandafir / Rosewood: Are proprietati antivirale,
antibacteriene, anti- infectioase si antifungice. Continutul ridicat
de linalool da efect de relaxare si de forta. Stabilizeaza emotiile in
cazul celor supusi unui stres emotional si depresiei.
Lamaie / Lemon: are proprietati antidepresive si stimulative
pentru imunitate. Sunt studii care demonstreaza efectele in
combaterea depresiei si a stimularii imunitare. Este revigorant si
promoveaza un sentiment de stare de bine.
Iasomie / Jasmine: are proprietati antidepresive, antispasmotice
si anti-infectioase. Emana un parfum splendid care revitalizeaza
spiritul si aduce sentimente de iubire, putere si bucurie. Este
folosit pentru a elibera de suferinta, depresie si epuizare
nervoasa.
Musetel roman / Roman Chamomile: Are proprietati anti-
inflamatoare, antispasmotice si anti-infectioase. Calmeaza si
relaxeaza si se foloseste pentru depresie si stres. Combate
nelinistea, tensiunea nervoasa si insomnia. Elibereaza blocajele
mentale si purifica toxinele din ficat, unde se stocheaza furia.
Trandafirul / Rose Otto (Rosa damascena): Are proprietati
antihemoragice, anti- infectioase si afrodisiace.Este uleiulesential
cu cea mai inalta frecventa. Creeaza sentimentul de echilibru,
armonie si de stare de bine, eleveaza mintea. Creeaza o energie
magnetica care atrage iubirea pura si aduce bucurie inimii.
Palmarosa: Are proprietati antivirale, antifungice, antibacteriene
si antiseptice. Reduce tensiunile nervoase si anxietatea.
Imbunatateste sistemul nervos si cardiovascular si da sentimental
de securitate.
Mandarin / Tangerine: Are proprietati antifungice, antiseptice,
antispasmotice si sedative Eleveaza mintea si corpul, aduce pace
si fericire. Reduce stresul, iritabilitatea si insomnia.
Ingrediente:
Ulei esențial Ulei esențial Ulei esențial Ulei esențial Ulei esențial
Ulei esențial
de Lămâie 

de Lemn de trandafir Ulei esențial de Mandarine de Mușcată 

de Mușețel roman 

de Portocală bergamotă Ulei esențial de Trandafir de Ylang Ylang

Amestec de uleiuri esențiale


„Curățire Juva”
english: 

Juva Cleanse Essential Oil Cantitate: 15ml
Amestecul de uleiuri esențiale „Curățire Juva” ajută ficatul printr-
un amestec realizat cu multă
atenție din uleiuri esențiale de valoare superioară, care curăță și
detoxifică ficatul. Conține uleiuri esențiale de Imortele,
Rhododendron Ledum, Semințe de țelină.
Ficatul este cel mai mare organ intern al corpului si cel mai
important detoxifiant al organismului. Chiar si toxinele din aerul pe
care il respiram sunt filtrate de ficat, cum ar fi chimicalele folosite
in agricultura, spray- urile impotriva insectelor.
"Curatire Juva" sau "Juva Cleanse" a fost testat clinic in 2003
si s-a constatat ca elimina mercurul din tesuturi. Deasemenea s-
a constat eficienta ingredientelor acestui amestec, a uleiului
esential de Imortele, de Rhododendron Ledum si de Seminte
de telina in tratarea hepatitei C. S-a constatat scaderea indicelui
viral al hepatitei C cu 80% in cazul unui barbat de 20 de ani care
a luat cate 750mg x 2 pe zi de "Juva Cleanse" timp de o luna,
fara alte interventii.
Influențe: 

Curata ficatul si fierea de emotiile stocate de furie, amaraciune si
vina. Cultiva emotiile de multumire, acceptare si iertare.Deschide
chakra plexului solar. 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Proprietati: curata si detoxifica sangele, detoxifica ficatul de
antidepresive, curata sistemul digestiv, rinichii, ficatul, sistemul
limfatic si sistemul vascular.
Indicatii: dependente, intoxicare cu aluminiu, acoolism, anemie,
stari de furie, cancer la ficat si prostata, proleme de circulatie,
pietre la fiere, infectii ale fierei, alergie la polen, sindromul
colonului iritabil, hepatita, obezitate, Parkinson, psoriasis.
Aplicare: nediluat
1. 2-4 picaturi pe zona ficatului si a rinichilor

2. pe chakre si punctele vitaflex

3. pe proiectia ficatului si a rinichilor de pe talpi

4. inhalare directa
5. difuzare la rece

6. impreuna cu Tehnica Raindrop de-a lungul coloanei

7. ca supliment alimentar, diluați o picătură în aproximativ 140


ml de lapte de capră sau de orez.

Atentie: A nu se folosi la copii sub 5 ani! Ingrediente:


Imortele/ Helichrysum: este un puternic anti-inflamator natural,
anestezic si analgezic. Reduce durerea cauzata de inflamatii si
spasme musculare. Imbunatateste circulatia si ajuta in curatarea
sangelui. Specific pentru dureri musculare. Stimuleaza
functionarea celuleror hepatice si desprinde depunerile de pe
artere si vene.
Rhododrendron Ledum/Ledum: studiile clinice au aratat ca
protejeaza ficatul si creste secretia bilei. Este folosit pentru a
curata grasimea din ficat si pentru alte disfunctii incluzand
hepatita. Are proprietati anti- inflamatoare, antibacteriene si
antitumorale.
Seminte de telina/Celery seeds: este un puternic detoxifiant al
ficatului si expectorant. Este folosit in tratarea hepatitei, alte boli
ale ficatului, artrita , probleme digestive. Are proprietati
antibacteriene, antioxidante, antireumatice. Protejeaza ficatul.

Amestec de uleiuri esențiale


„Lady
Sclareol”

Amestecul de uleiuri esențiale „Lady Sclareol” este un amestec
seducător de uleiuri esențiale cu
arome superbe, cu efect amețitor și atrăgător. Este bogat in fito-
estrogeni. Amplifica latura feminina prin marirea nivelului de
estrogen si prin imbunatatirea starii de spirit. Ajuta si in
ameliorarea simptomelor menstruale si premenstruale.
Aduce sentimentul de iubire inimii, merita folosit ca
parfum avand un efect seducator.
Nu este doar un parfum seducator ci este benefic si
pentru piele. Este un remediu folosit in caz de infertilitate
si impotenta. Energizeaza si intensifica serile petrecute
impreuna cu partenerul.
Influențe: 

Influenteaza sistemul hormonal, sistemul nervos si pielea.
Deschide chakra sacrala si a inimii. Proprietăți, indicații și mod de
aplicare:
Proprietati: afrodiziac pentru femei, intensifica relatiile,
armonizeaza sistemele corpului, echilibreaza hormonal,
induce erotism, energizant si stimulant sexual,
promoveaza emotia iubirii, a intimitatii si a increderii. Ne
ajuta sa ne eliberam de blocajele emotionale, sa putem
sa ne iubim pe noi insine si pe ceilalti.
Indicatii: impotenta, frigiditate, tulburari hormonale,
histerectomie, infertilitate, menopauza, simptome
menstruale

Aplicare: nediluat
1.
2-4picaturipeincheieturi,pemargineaurechilor,peceafa,
petalpi 2. 2-4picaturiinapadebaie 

3. Pepunctelevitaflexdepetalpa 

4. Inhalare directa
5. Difuzarelarece 

6. 1la15picaturideuleivegetalpentrumasajulcorporal 

7.
Compresacaldapeabdomenulinferiorpentruameliorarea
simptomelor
menstruale 

8.
Peambelepartialegleznelor,peproiectiaorganelorgenital
e 9. Caparfum
Ingrediente:
Salvie tamaioasa/Clary sage: Contine sclareol natural care este
un fitoestrogen natural care mimeaza si stimuleaza estrogenul in
organism. Ajuta in simptomele premenstruale si menstruale.
Echilibreaza hormonal si accentueaza starea de visare. Are
proprietati anticonvulsive, antifungice, sedative, calmante si de
tonifiere a nervilor.
Salvia spaniola/Spanish Sage: Are proprietati antidepresive,
antispasmotice, astringente si anti- inflamatorii. Mareste nivelul de
estrogen si testosteron.Echilibreaza emotional si poate fi folosit in
depresie si stres. Contine nivel crescut de limonene, ceea ce
previne afectarea ADN-ului.
Muscata/Geranium: Are proprietati anti-inflamatoare,
antioxidante, antidepresive si sedative.Echilibreaza hormonal si
descarca toxinele din ficat unde sunt stocate furia si frica.
Parfumul sau inalta spiritul si elibereaza emotiile negative pentru
ca bucuria sa poata fi atinsa.
Lemn de trandafir/ Rosewood: Are proprietati antivirale,
antibacteriene, anti- infectioase si antifungice Continutul ridicat de
linalool da efect de relaxare si de forta. Stabilizeaza emotiile in
cazul celor supusi unui stres emotional si depresiei.
Ylang Ylang: este folosit traditional pentru a echilibra functia
inimii, a trata

tahicardia( batai rapide ale inimii) si pentru a reduce tensiunea
arteriala. Deasemenea combate si insomnia. Echilibreaza
energiile masculine si feminine. Reda increderea si echilibrul.
Portocala/Orange: inalta mintea si corpul, aduce bucurie, pace,
securitate, fericire celor care il au. Sunt studii care atesta efectul
antidepresiv si stimulant al sistemului imunitar.
Lemn de santal/Sandalwood: Este antidepresiv, astringent,
afrodisiac, sedativ. Echilibreaza emotional. Ajuta in depresie si
stres. Continutul ridicat de sesquiterpene stimuleaza glanda
pineal si regiunea limbica a creierului care este central memoriei
afective. In mod traditional se foloseste la yoga si meditatie dar
poate ajuta si la indepartarea programelor negative de la nivelul
celulelor.
Iasomie/Jasmine: are proprietati antidepresive, antispasmotice si
anti-infectioase. Emana un parfum splendid care revitalizeaza
spiritul si aduce sentimente de iubire, putere si bucurie. Este
folosit pentru a elibera de suferinta, depresia, epuizarea nervoasa
si in frigiditate. Scoate la suprafata atributele feminine.
Ingrediente:
Ulei esențial de Cimbru de pădure Ulei esențial de Iarbă de
vetiver Ulei esențial de Iasomie 

Ulei esențial de Lemn de santal Ulei esențial de Lemn de trandafir
Ulei esențial de Mușcată
Ulei esențial de Portocală 

Ulei esențial de Salvie tămâioasă Ulei esențial de Ylang Ylang

Amestec de uleiuri esențiale


„Trăiește cu pasiune”
english: 

Live with Passion Essential Oil Cantitate: 5ml
Iarba de Vetiver/Vetiver: impamanteza si stabilizeaza din punct
de vedere psihologic. S-a demonstrat ca ajuta in gestionarea
situatiilor de stres si in insomnie.
Cimbru de padure/Tansy, Idaho: este antiviral, anti-infectios,
antibacterian, invinge racelile, gripa si infectiile. Comform studiilor
ajuta in probleme ale pielii, intareste rinichii, inima, articulatiile si
sistemul digestiv. 

Amestecul de uleiuri esențiale „Trăiește cu pasiune” trezește iarăși
pofta de viață și stimulează energia interioară, printr-o combinație
de uleiuri esențiale special creată în acest scop, și care facilitează
o atitudine optimistă.
Proprietăți, indicații și mod de aplicare: Se folosește în
aromaterapie.
• Se difuzează.

• Se aplică pe tâmple, la încheieturi, zona pieptului sau ceafă.

• Se adaugă două sau patru picături în apa caldă de baie


împreună cu aproximativ două linguri de 

gel de baie Base sau săruri Epson. 

Atenție: poate provoca iritații celor cu pielea sensibilă. Dacă
sunteți însărcinată sau dacă va aflați sub control medical,
consultați-vă medicul înainte de a folosi acest ulei. Se
recomandă diluarea atât la uz intern cât și extern. Se
diluează atunci când se folosește pe zonele cu piele
sensibilă precum fața, gâtul, zona genitală etc. A nu se lăsa
la îndemâna copiilor. Evitați folosirea pe nou-născuți sau pe
bebeluși. 

Ingrediente: 

Ulei esențial de Curry 

Ulei esențial de Ghimbir 

Ulei esențial de Iasomie 

Ulei esențial de Lemn de santal Ulei esențial de Paciuli 

Ulei esențial de Roiniță 

Ulei esențial de Salvie tămâioasă Ulei esențial din Lemn de
cedru 


Amestec de uleiuri esențiale


„Longevitate” 

english: 

Longevity Essential Oil Cantitate: 

15ml 

Amestecul de uleiuri esențiale „Longevitate” conține uleiuri
esențiale cu cele mai puternice proprietăți antioxidante.
Antioxidanții sunt substanțe care neutralizează radicalii liberi
și atenuează daunele provocate de oxidare. Antioxidanții
protejează pielea prin aceea că se atașează de radicalii liberi
și astfel le pot diminua efectele nocive, ceea ce este foarte
important pentru o piele frumoasă. Longevity conține
componente care ajung pe scala ORAC la valoarea de
1.500.000.

Ajuta sistemul imunitar si cardiovascular


Influențe: 

Ajuta pe cei care se simt blocati intr-o problema de viata, care nu
se simt iubiti, care stocheaza suferinta in inima si plamani.
"Longevity" ajuta in eliberarea de aceste emotii negative si
acceptarea unor emotii pozitive ca speranta, bucuria, iertarea.
Deschide chakra plexului solar si a inimii. 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:

Proprietati: antioxidant(anti-imbatranire, anticancer).

Indicatii: arterioscleroza, oboseala cronica, bronsita,


probleme de circulatie, raceli, colite, constipatie,
probleme cu inima, tuse, degenerare maculara la
ochi,febra, infectia vezicii biliare, infarct, hematoame,
hemoroizi, colesterol ridicat, infectii ale rinichilor,
probleme ale ficatului,tulburari de memorie, intoxicare cu
metale grele, neuropatii, flebita, pneumonie, probleme
ale prostatei, artrita reumatoida, dureri de gat, dureri de
spate, probleme ale prostatei, tuberculoza, riduri.
Aplicare:la 1 picatura "Longevity", 4 picaturi ulei vegetal

2-3 picaturi in lapte de orez sau de soia cam 140 ml sau
pe o lingurita de miere pe zi
Se poate folosi atât ca supliment dietetic, cât și pentru uz extern
sau aromaterapie.
Când este folosit ca supliment alimentar, se pune o picătură într-o
capsulă sau se diluează o picătură de Amestec de uleiuri
esențiale „Longevitate” în aproximativ 140ml de lapte de soia sau
orez.
Atenție: poate provoca iritații celor cu pielea sensibilă. Dacă
sunteți însărcinată sau dacă va aflați sub control medical,
consultați-vă medicul înainte de a folosi acest ulei.
Ingrediente:
Portocala/Orange: inalta mintea si corpul, aduce bucurie, pace,
securitate, fericire celor care il au. Sunt studii care atesta efectul
antidepresiv si stimulant al sistemului imunitar.
Cuisoare/Clove: are proprietati anti-inflamatoare, antiseptice,
anestezice, antimicrobiene si anti-infectioase. Este cel mai
puternic antioxidant cunoscut. De aceea este atat de puternic
pentru artrita si reumatism. Este folosit in stomatologie pentru a
amortii gingiile si a calma durerea.
Tamaia/Frankincense: stimuleaza regiunea limbica a creierului
care este centrul memoriei afective. In medicina europeana se
foloseste pentru a combate depresia. Este considerat un ulei
sfant de ungere si a fost folosit in ceremonii religioase in Orientul
Mijlociu de mii de ani. Efect anticancerigen.
Ingrediente:
Ulei esențial de Cimbru Ulei esențial de Cuișoare Ulei esențial de
Portocală Ulei esențial de Tămâie
Cimbru/Thyme:Inhiba procesele de oxidare in organele vitale din
corp, inima, ficat, creier, care sunt responsabile cu imbatranirea
accelerata..Are proprietati anti-aging, puternic antimicrobian,
antifungic, antiviral, antiparazitic..Este indicat in boli infectioase,
boli cardiovasculare, Alzheimer, hepatită.

Amestec de uleiuri esențiale


„Pentru țel înalt în viață”
english: 

Magnify Your Purpose Essential Oil Cantitate: 5ml
Amestecul de uleiuri esențiale „Pentru țel înalt în viață” este un
amestec special de uleiuri
esențiale, care stimulează creativitatea, dorințele, aspirațiile, și
motivarea. Acest amestec ne ajută la dezvoltarea unei atitudini
pozitive și ne încurajează să învingem condițiile potrivnice, să
avem inițiativă, să trecem peste ezitări și autocompătimire și să ne
creăm țeluri înalte în viață.

Proprietăți, indicații și mod de aplicare: Se folosește în


aromaterapie.
• Se difuzează.

• Se aplică pe tâmple sau la încheieturi.

• Se adaugă două sau patru picături în apa caldă de baie


împreună cu aproximativ două linguri de 

gel de baie Base sau săruri Epson.

• Se diluează cu V-6TM Enhanced Vegetable Oil Complex


pentru un masaj cu adevărat superior. 

Atenție: poate provoca iritații celor cu pielea sensibilă. Dacă
sunteți însărcinată sau dacă va aflați sub control medical,
consultați-vă medicul înainte de a folosi acest ulei. Se
recomandă diluarea atât la uz intern cât și extern. Se
diluează atunci când se folosește pe zonele cu piele
sensibilă precum fața, gâtul, zona genitală etc. A nu se lăsa
la îndemâna copiilor. Evitați folosirea pe nou- născuți sau pe
bebeluși. 

Ingrediente:

Ulei esențial de Ghimbir 



Ulei esențial de Lemn de santal Ulei esențial de Lemn de trandafir
Ulei esențial de Nucșoară 

Ulei esențial de Paciuli 

Ulei esențial de Salvie 

Ulei esențial de Scorțișoară

Amestec de uleiuri esențiale


„Melrose”
english: 

Melrose Essential Oil Cantitate: 15ml
Amestecul de uleiuri esențiale „Melrose” este excelent pentru
curățirea leziunilor: zgarieturi,
tăieturi, julituri, rani, arsuri, intepaturi si muscaturi de insecte.
Ajută funcționarea sănătoasă si in regenerarea celulelor. La
pulverizare, Melrose poate elimina mirosurile si mucegaiul din
casa , garaje, grajduri. Melrose si Purification indeparteaza
tantarii, furnicile si alte insecte din jurul casei.

Ajuta pielea si sistemul respirator. Calmeaza si linisteste.


Influențe: 

Difuzat in camera disperseaza emotiile si vibratiile negative.
Difuzati intr-o incapere incarcata emotional acasa sau la locul de
munca in special daca au avut loc accidente, iritare, durere. Va
linisti, va elimina traumele si stresul. Este excelent pentru cei care
sunt nerabdatori si care se enerveaza si devin iritati din lipsa
rabdarii. Acest ulei te ajuta sa accepti situatia asa cum e, sa iti
refaci echilibru si sa eliberezi presiunea. Din lipsa de rabdare se
pot intampla accidentari sau raniri. Universul iti spune sa
incetinesti ritmul.. si sa inspiri Melrose. Acest ulei te ajuta sa te
interiorizezi in ce priveste taietura, rana dau durerea din jurul ei.
Aceste rani pot fi fizice sau emotionale, dar ambele merg
impreuna. 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Proprietati: antiseptice, antifungice, antibacteriene, anti-
inflamatorii, insecticid. Regenereaza tesuturile, neutralizeaza
veninul de la muscaturi de albine, paianjeni, viespi, furnici. Tine la
distanta insectele. Sterilizeaza taieturile si ranile. Curata si
dezinfecteaza obiectele casnice.Indicatii: taieturi, zgarieturi,
julituri, matreata, cangrena, Candida, dureri de gat, infectii, dureri
de urechi, dureri de gingiiAplicare: la 1 picatura MELROSE
puneti 1 picatura ulei vegetal si apoi aplicati:
1. 2-4 picaturi picaturi pe talpi, pe marginea urechilor, pe frunte

2. pe taieturi arsuri, iritatii ale pielii, rani

3. pe chakre si punctele reflexe

4. inhalare directa

5. difuzare Ingrediente:
Arbore de ceai/Tea tree: antibacterian, antifungic, antiseptic,
antiparazitic si anti- inflamator, antiviral. excelent pentru afectiuni
ale pielii.

Ulei de naouli/ Melaleuca Quiquenervia: antiviral,


antibacterian, anti-infectios, antifungic.Puternic
regenerator al tesuturilor. Excelent pentru afectiuni ale
pielii.
Rozmarin/Rosemary: are proprietati antiseptice si anti-
infectioase. Are nivel crescut de cineol, o componenta cheie in
medicamentele antiseptice si antimicrobiene. Ne ajuta sa
depasim oboseala mentala, stimuleaza memoria si ne deschide
mintea constienta. Studiile au descoperit ca acest ulei mareste
atentia, reduce anxietatea, amplifica abilitatile analitice si mentale.
Cuisoare/Clove: are proprietati anti-inflamatoare, antiseptice,
anestezice, antimicrobiene si anti- infectioase, antivirale. Este cel
mai puternic antioxidant cunoscut. De aceea este atat de puternic
pentru artrita si reumatism. Este folosit in stomatologie pentru a
amortii gingiile si a calma durerea. Este adus din orient si este
asociat cu mare abundenta si cei care il aveau erau considerati
bogati. Creaza sentimentul de protectie.
Ingrediente:
Ulei esențial de Arbore de Ceai Ulei esențial de Cuișoare Ulei
esențial de Rozmarin

Amestec de uleiuri esențiale


„Mister”
Amestecul de uleiuri esențiale „Mister” ajută organele de

reproducere masculine și feminine și ajută la crearea unui mai

mare echilibru interior în organism. Unele femei relatează cât de

benefică este acțiunea acestui produs asupra simptomelor pe

bază hormonală din sindromul premenstrual, asupra bufeurilor și

altor tulburări legate de menopauză.

Are frecventa de 147 MHz. 



“Mister” a fost creat special pentru echilibrarea hormonala
masculina si reglarea functiei prostatei.
“Mister” impreuna cu “Mirtul” sunt remedii naturale pentru
prostata. Ajuta in hiperplazia benigna a prostatei(BPH), in
prostatita si poate decongestiona prostata.
Echilibrarea hormonala depinde de mai multi factori. Exista mai
multe amestecuri de uleiuri esentiale pe care le poti experimenta
ca sa vezi care te ajuta mai mult. In general “Vremea
dragonilor” (Dragon Time) a avut cel mai mare succes pentru
femei pana in 30 de ani. Pentru femei intre 30-45 de ani, “Mister”
a functionat mai bine iar pentru femei peste 45 de ani,
“Endoflex” a fost cea mai buna alegere.
Influențe: 

Influenteaza sistemul hormonal. Relaxeaza si echilibreaza
emotional. Deschide chakra bazala si sacrala. Promoveaza
iertarea, pacea si respectful de sine. Ne ajuta sa ne eliberam de
furie, de lipsa respectului de sine cauzate de trauma din copilarie.
Ne ajuta sa iertam, sa lasam trecutul in urma si sa acceptam tot
ce se intampla in viata, ca o lectie. 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Proprietati: echilibreaza hormonal, imbunatateste vederea in
mod natural, ajuta in fertilitate, stimuleaza secretia de estrogen,
reda elasticitatea pielii, ajuta in probleme ale tenului.
Indicatii: tulburari hormonale la femei si barbati, infertilitate
feminine si masculina, bufeuri de caldura, impotenta, dorinta
sexuala scazuta, menopauza, simptome menstruale si
premenstruale, cancer de prostata, fluctuatii de dispozitie,
hiperplazie de prostata(BPH), prostatita, dureri de cap, probleme
de inima, edeme,probleme ale pielii.
Aplicare: nediluat
1. 2-4 picaturi pe incheieturi, pe glezne, pe pelvis, pe proiectia
glandelor hormonale de pe talpa 

2. 2-4 picaturi in apa de baie

3. Inhalare directa

4. Difuzare la rece 30 de minute de 3 ori pe zi

5. 1 la 15 picaturi de ulei vegetal pentru masajul corporal

6. Compresa calda pe abdomenul inferior

7. Pe ambele parti ale gleznelor, pe proiectia organelor genitale

8. Ca parfum de haine

9. Ca supliment alimentar intr-o lingurita de miere

Atenție: poate provoca iritații celor cu pielea sensibilă. Dacă


sunteți însărcinată sau dacă va aflați sub tratament medical,
consultați-vă medicul înainte de a folosi acest ulei.
Ingrediente:
Salvia/Sage: Are proprietati antibacteriene, antispasmotice si
decongestionante. Ajuta in echilibrul dintre estrogen si
progesteron-testosteron si contribuie la secretia lor. Intareste
centrele de energie ale corpului.
Mirt/Myrtle: Are proprietati antiseptice, antibacteriene,
decongestionante. Oxigeneaza si elimina mucusul din sistemul
respirator. Ofera un tratament bland atacurilor de astm si
problemelor respiratorii pentru copii. Are efect sedativ, ceea ce il
face eficient in tratarea insomniei si a sistemului nervos. Nu este
iritant, nu creaza sensibilitate si de aceea este potrivit pentru
copiii si batranii care au probleme respiratorii, boli cronice ale
plamanilor, raceli, infectii. Decongestionant pentru prostata.
Lavanda / Lavander: elibereaza spasmele musculare, durerile
luxaxiilor, dureri de cap, inflamatii, anxietate, arsuri, probleme ale
pielii gen psoriasis, crampe menstruale, previne cicatricile si
vergeturile. Este hipotensiv, anti-infectios, anticoagulant,
analgesic, antispasmotic. Este calmant si inaltator. Reduce
inflamatia prostatei.
Fenicul/Fennel: are proprietati antiseptice, antiparazitice,
antispamotice, antitoxice, diuretice si analgezice. Este folosit in
diabet, cancer, obezitate, edeme, tulburari hormonale, probleme
digestive. Are un efect similar cu al estrogenului.
Menta/ Peppermint: are proprietati anti-inflamatorii,
antispamotice, antiseptice, analgezice(calmeaza durerea). Alina,
racoreste, dilata sistemul respirator. Indicat in bronsite si
pneumonie, suprima tusea, ajuta in congestiile nazale, curata
plamanii. Studiile au aratat ce prin inhalare directa creste
agerimea mentala. Amplifica efectul celorlalte uleiuri.
Blue Yarrow(Achilea millefolium): are proprietati similare cu ale
hormonilor si anti- inflamatoare. Este folosit pentru probleme
menstruale, varice si cicatrici. Este folosit pentru
decongestionarea prostatei si echilibrare hormonala.
Ingrediente:
Ulei esențial de Fenicul Ulei esențial de Levănțică Ulei esențial de
Mentă Ulei esențial de Mirt 

Ulei esențial de Salvie

Amestec de uleiuri esențiale


„Motivare”
english: 

Motivation Essential Oil Cantitate: 5ml
Amestecul de uleiuri esențiale „Motivare” ajută la anxietate și la
stările de „tergiversare”. Ne
stimulează să intrăm în acțiune și să ducem lucrurile la bun sfârșit.
Amestecul ne dă posibilitatea să privim într-o direcție pozitivă.

Proprietăți, indicații și mod de aplicare: 



Se folosește în aromaterapie. Se difuzează sau se aplică pe
urechi, pe picioare (pe degetul mare de la
picior), piept sau pe ceafă. 

Atenție: poate provoca iritații celor cu pielea sensibilă. Dacă
sunteți însărcinată sau dacă vă aflați sub
tratament medical, consultați-vă medicul înainte de a folosi acest
ulei. Ingrediente:
Ulei esențial de Levănțică 

Ulei esențial de Mușețel roman Ulei esențial de Pin Ulei esențial
de Ylang Ylang

Amestec de uleiuri esențiale


„PanAway”
english: 

PanAway Essential Oil Cantitate: 15ml
Amestecul de uleiuri esențiale „PanAway” a fost creat de Gary
Young, după ce a suferit o leziune
gravă a tendoanelor la un picior. Ajută circulația sangvină,
musculatura și articulațiile și contribuie la menținerea funcționării
normale a celulelor.
Are frecventa de 112 MHz.

Este un amestec excelent conceput pentru a reduce
inflamatiile si durerile. Aduce oxigen suplimentar la
locul afectat, creste circulatia si accelereaza procesul
de vindecare. Este ideal pentru dureri de muschi si
oase, intinderi, spasme,crampe, artrita, umflaturi,
vanatai sau orice accidentare. Deasemenea da
senzatia de racoare si improspatare la nivelul pielii.
Influențe: 

Influenteaza sistemul muscular, sistemul osos si sistemul nervos.
Racoreste si revigoreaza, promoveaza starea de bine si
vindecarea. Purifica emotiile si energiile negative. Eleveaza
mintea si corpul cand sunt intr- o stare de epuizare. Ii ajuta pe cei
care se tem sa isi exprime propriile emotii. 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Proprietati: anti-inflamator natural, reduce orice tip de durere 

Indicatii: dureri de cap, reumatism, artrita, dureri de oase,
intinderi, spasme musculare, accidentari.

Aplicare: diluare 1 picatura ulei esential la 1 picatura


ulei vegetal
1. 2-4picaturipemuschisauzoneaccidentate 2.
Petample,ceafa,fruntepentrudureridecap 3.
2-4picaturiinapadebaie 4. Pechakesipunctelevitaflex
5. Inhalaredirectapentruefectrapid 

6. Difuzarelarece 

7. Compresacaldapecoloanavertebrala
Atenție: poate provoca iritații celor cu pielea sensibilă. Dacă
sunteți însărcinată sau dacă vă aflați sub tratament medical,
consultați-vă medicul înainte de a folosi acest ulei. Se recomandă
diluarea atât la uz intern cât și extern. Se diluează atunci când se
folosește pe zonele cu piele sensibilă precum fața, gâtul, zona
genitală etc. A nu se lăsa la îndemâna copiilor. Evitați folosirea pe
nou-născuți sau pe bebeluși.
Ingrediente:
Menta/ Peppermint: are proprietati anti-inflamatorii,
antispamotice, antiseptice, analgezice(calmeaza durerea). Alina,
racoreste, dilata sistemul respirator. Indicat in bronsite si
pneumonie, suprima tusea, ajuta in congestiile nazale, curata
plamanii. Studiile au aratat ce prin inhalare directa creste
agerimea mentala. Amplifica efectul celorlalte uleiuri.
Salcie himalaiana/ Wintergreen: Incalzeste, contine methyl-
salicylat si are efect similar cu al cortizonului, reducand durerea si
inflamatia din muschi si articulatii. Indicat pentru dureri
osoase.Reduce orice tip de durere.
Imortele/ Helichrysum: este un puternic anti-inflamator natural,
anestezic si analgezic. Reduce durerea cauzata de inflamatii si
spasme musculare.Imbunatateste circulatia si ajuta in curatarea
sangelui. Specific pentru dureri musculare
Cuisoare/Clove: are proprietati anti-inflamatoare, antiseptice,
anestezice, antimicrobiene si anti-infectioase. Este cel mai
puternic antioxidant cunoscut. De aceea este atat de puternic
pentru artrita si reumatism. Este folosit in stomatologie pentru a
amortii gingiile si a calma durerea.
Ingrediente:
Ulei esențial de Cuișoare Ulei esențial de Curry

Ulei esențial de Mentă 



Ulei esențial de Salcie himalayană

Amestec de uleiuri esențiale


„Pace și Liniște”
english: 

Peace & Calming Essential Oil Cantitate: 15ml
Amestecul de uleiuri esențiale „Pace și Liniște” are un parfum
delicat. Pulverizat, contribuie la
relaxare și ajută la înseninarea sufletului. Astfel putem trăi o
senzație mai profundă de pace. 

Aplicat pe picioare, poate ajuta la un somn odihnitor. Peace &
Calming poate acționa deosebit de liniștitor și

alinător asupra copiilor mici, după o zi de hiperactivitate și stres.


Proprietăți, indicații și mod de aplicare: 

Indicat în aromaterapie.
• Se difuzează în dormitor, în zona livingului și în birou.

• Se aplică pe partea de jos a picioarelor, pe încheieturi sau


pe exteriorul urechilor.

• Pentru un masaj calmant, se amestecă cu V-6TM Enhanced


Vegetable Oil Complex. 

Atenție: Este posibil să apară reacții în cazul persoanelor cu
piele sensibilă. A nu se lăsa la îndemâna copiilor; dacă
sunteți însărcinată sau urmați un tratament medical, vă
rugam să consultați medicul specialist. Diluția nu este
necesară. În general, se poate folosi pe copii de peste 2 ani. 

Ingrediente: 

Ulei esențial de Mandarine

Ulei esențial de Mușețel albastru marocan Ulei esențial de Paciuli


Ulei esențial de Portocală 

Ulei esențial de Ylang Ylang

Amestec de uleiuri esențiale


„Aici și Acum”
english: 

Present Time Essential Oil Cantitate: 5ml
Amestecul de uleiuri esențiale „Aici și Acum” are un miros puternic
și ne permite să trăim starea
de „a fi Aici și Acum”. Retrăirea trecutului poate avea pentru noi
efecte defavorabile. Nu putem merge mai departe, decât dacă
existăm „Aici și Acum”.
Proprietăți, indicații și mod de aplicare:

• Se masează sternul, baza gâtului și fruntea.

• Se aplică pe încheieturi, pe gât și în spatele urechilor.


Ingrediente: 

Ulei esențial de Flori de portocal Ulei esențial de Pin Ulei
esențial de Ylang Ylang 

Amestec de uleiuri esențiale
„Purificare”
english: 

Purification Essential Oil Cantitate: 15ml
Amestecul de uleiuri esențiale „Purificare” este de valoare
superioară. Se folosește direct pe
piele, pentru curățirea și calmarea intepaturilor si mușcăturilor de
albine, paianjeni, viespi, furnici, a tăieturilor și zgârieturilor. Prin
pulverizare poate purifica aerul, neutralizând mirosurile neplăcute
de mucegai, respectiv fumul de țigară.
Ajuta sistemul digestiv, sistemul imunitar si pielea.
Influențe: 

Invioreaza si eleveaza mintea. Prin difuzare la rece "Purification"
purifica si curata incaperea de emotii si vibratii negative.
Difuzeaza in incaperi incarcate emotional, in incaperile unde
lucrezi, mai ales daca exista furie, violenta, energii haotice. Il poti
folosi si pentru purificare spirituala. Ne ajuta atunci cand ne
simtim abandonati, respinsi sau ne este teama de singuratate.
Poate calma furia si conflictele, readuce puritatea gandurilor si
restaureaza ordinea. 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Proprietati: antiviral, anti-infectios, antiseptic, imuno-stimulant,
neutralizeaza mirosurile, distruge mucegaiul, dezinfectant,
improspateaza aerul si rufele, insecticid, tine insectele la distanta,
neutralizeaza veninul de la intepaturi si muscaturi de insecte
(albine, paianjeni, viespi, furnici), agent de curatare in gospodarie.
Indicatii: infectii respiratorii virale si bacteriene, sterilizarea
taieturilor si a ranilor. Aplicare: diluati 1 picatura "Purification" la 1
picatura ulei vegetal
1. difuzare la rece 15-30 de minute la fiecare 3-4 ore

2. inhalare directa

3. 2-4 picaturi in apa de baie

4. pe talpi, pe marginea urechilor, pe tample

5. se aplică local după cum este necesar,pe taieturi, rani,


zgarieturi, vanatai

6. se poate pune pe bile de bumbac în apropierea ventilatorului


de casă, de mașină, al camerei de 

hotel sau de birou.

Ingrediente:
Iarba de lamaie/Lemongrass: are proprietati analgezice, anti-
inflamatoare, antiparazitice si antibacteriene. Reface tesutul
conjunctiv, tendoanele si ligamentele.
Mirt/Myrtle: Are proprietati antiseptice, antibacteriene,
decongestionante. Oxigeneaza si elimina mucusul din sistemul
respirator. Ofera un tratament bland atacurilor de astm si
problemelor respiratorii pentru copii. Are efect sedativ, ceea ce il
face eficient in tratarea insomniei si a sistemului nervos. Nu este
iritant, nu creaza sensibilitate si de aceea este potrivit pentru
copiii si batranii care au probleme respiratorii, boli cronice ale
plamanilor, raceli, infectii. Decongestionant pentru prostata.
Rozmarin/Rosemary: are proprietati antiseptice si anti-
infectioase. Ne ajuta sa depasim oboseala mentala, stimuleaza
memoria si ne deschide mintea constienta.
Studiile au descoperit ca acest ulei mareste atentia, reduce
anxietatea, amplifica abilitatile analitice si mentale.
Arbore de ceai/Tea tree: antibacterian, antifungic, antiseptic,
antiparazitic si anti- inflamator. Lamaita/Citronella: antiseptic,
antibacterian, antispasmotic, anti-inflamator, insecticid, tine
insectele la
distanta.
Lavanda / Lavander: elibereaza spasmele musculare, durerile
luxaxiilor, dureri de cap, inflamatii, anxietate, arsuri, probleme ale
pielii gen psoriasis, crampe menstruale, previne cicatricile si
vergeturile. Este hipotensiv, anti-infectios, anticoagulant,
analgesic, antispasmotic. Este camant si
Ingrediente:
Ulei esențial de Iarbă de lămâie Ulei esențial de Levănțică Ulei
esențial de Mirt 

Ulei esențial de Rozmarin

Amestec de uleiuri esențiale


„Raven”
english: 

Raven Essential Oil Cantitate: 15ml 

Amestecul de uleiuri esențiale „Raven” este o combinație extrem
de plăcută din uleiuri esențiale

de valoare superioară, care susțin sistemul imunitar și sunt de


mare ajutor pentru căile respiratorii. Se adreseaza in mod special
oricaror afectiuni ale cailor respiratorii.Daca cauti remedii pentru
tratarea pneumoniei si a astmului, RAVEN te ajuta.
Impreuna cu RC sunt cele mai puternice uleiuri esentiale in
combaterea afectiunilor respiratorii. Pot si folosite alternativ dar
pot fi asociate si cu Melrose si Thieves.
Intareste si energizeaza. Ajuta sistemul respirator si pielea.
Influențe: 

Deschide chakra plexului solar si a inimii. Te ajuta sa te exprimi
mai bine prin eliberarea blocajelor tinute in plamani. Cei care se
simt respinsi si tin tristete si suferinta profund in plamanii si in
inima lor vor simti o eliberare cu ajutorul acestui ulei RAVEN.
Odata ce toate emotiile negative sunt eliberate este mai usor sa
imbratisezi bucuria si speranta in viata ta. 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Proprietati: antiseptice, antivirale, combate alergiile, racelile,
tuberculoza , bronsita, congestia sinusurilor, sustine sistemul
imunitar si lupta impotriva infectiilor fungice gen Candida si a
herpesului.
Indicatii: acnee, bacterii aeriene, anti-cataral(secretii abundente
seromucoase), abcese, apnee, astm, bronsita, raceli in zona
capului, Candida, tuse convulsiva, fibroza chistica, emfizem,
gripa, infectii, boli infectioase, inflamatii ale
mucoaselor,mononucleoza, exces de mucus, faringita,
pancreatita, cosuri, pneumonie, rinita, congestia sinusurilor, dureri
de gat, tuberculoza, infectii streptococice ale gatului, herpes
Aplicare: diluati 1 picatura RAVEN cu 1 picatura ulei vegetal si
apoi:
1. se difuzează acasa sau la locul de munca. Este foarte
benefic sa il difuzam noaptea, in timp ce dormim.

2. se aplică local pe piept, în zona plămânilor sau în zona


gâtului
3. se poate pune pe pernă pe care dormiți sau cateva picaturi
in apa de baie

4. se poate folosi alternativ cu R.C.

5. inhalare directa sau punand cateva picaturi intr-un bol cu


apa firbente si inhaland aburii cu un 

prosop pe cap

6. in caz de pneumonie sau infectii pulmonare se aplica


comprese fierbinti pe piept acoperite cu un 

prosop uscat pentru a mentine caldura

7. cea mai rapida metoda de a curata plamanii este prin


retentia rectala a unui amestec de 10 picaturi 

ulei vegetal cu 1 picatura RAVEN sau R.C. sau ARBORE
DE ERICIFOLIA. Se insereaza cu ajutorul unei serigi(fara
ac) in rect pentru retentie pentru minim 15 minute sau pe tot
timpul noptii pentru cele mai bune rezultate

8. este valabil si pentru caini, cai atunci cand au afectiuni


respiratorii

A nu se folosi pe copii sub 18 luni. Ingrediente:

Arbore de Camfor/Ravensara: are proprietati


antibacteriene, antifungice, anti- infectioase, antiseptice,
antivirale, expectorante. Intareste si elibereaza sistemul
respirator. Este o incrucisare intre nucsoara si cuisoare si
sustine suprarenalele.
Ulei de menta neagra/Eucaliptus radiata: are proprietati
antiseptice, antibacteriene, antivirale, anti-inflamatorii si
expectorante. Ajuta in reducerea inflamatiilor cronice ale
sinusurilor si combate bronsita si sinusita.
Salcia himalaiana/ Wintergreen: are efect de incalzire.
Contine salicilat de metil si are efect aemanator cu al
cortizonului de a reduce durerea data de inflamatii ale
oaselor, muschiilor si articulatiilor. Este bun in
detoxifierea sistemului limfatic.
Menta/Peppermint: are proprietati puternic analgezice, anti-
inflamatoare si antispasmotice si digestive. Inhiba durerea,
mareste efectul celorlalte uleiuri esentiale, inhiba senzatia de
foame si reduce raul de miscare. Are efect de calmare, racorire si
dilatare asupra sistemului respirator
Lamaie / Lemon: are proprietati antiseptice, antidepresive si
stimulative pentru imunitate. Sunt studii care demonstreaza
efectele in combaterea depresiei si a stimularii imunitare. Este
revigorant si promoveaza un sentiment de stare de bine. Contine
component care amplifica imunitatea, stimuleaza circulatia,
formarea leucocitelor si functia limfatica.
Ingrediente:
Ulei esențial de Camfor 

Ulei esențial de Lămâie 

Ulei esențial de Salcie himalayană

Amestec de uleiuri esențiale


„Afecțiuni Respiratorii”
Amestecul de uleiuri esențiale „Afecțiuni Respiratorii” conține
uleiuri esențiale puternice, cu
acțiune terapeutică și care susțin sistemul respirator și măresc
capacitatea imunitară naturală a organismului.
Ajuta sistemul respirator, inalta si energizeaza.
Influențe: 

Deschide chakra plexului solar si a inimii. Ne ajuta sa ne
exprimam mai bine eliberandu- ne de congestiile pulmonare si a
sistemului limfatic, imbratisand bucuria si speranta. Cei care se
simt epuizati si care tin suferinta si tristete in adancul inimii se vor
simti eliberati cu ajutorul acestui amestec de uleiuri esentiale.
Proprietăți, indicații și mod de aplicare: 

Proprietati: expectorant, decongestionant, dizolva pintenii
sau ciocurile formate pe oase,
deodorant.
Indicatii: bronsite, alergii, raceli, dureri de gat,
pneumonie, sinusita, mucozitati, inflamatii ale sitemului
respirator, congestii, infectii pulmonare, apnee in timpul
somnului, sforait, ciocuri ale oaselor sau pinteni, acnee,
infectii virale si bacteriene, inflamatii cronice ale
mucoaselor respiratorii, probleme respiratorii, tuse,
emfizem, ciupeci ale pielii, boala Lyme, mononucleoza,
congestie limfatica, polipi nazali, probleme cu pancreasul,
tuberculoza, tifos.
Aplicare: diluati 1 picatura RC cu 1 picatura ulei vegetal
apoi:
1. aplicati 2-4 picaturi pe marginea urechilor,
incheietura mainilor, frunte, 

tample, talpi

2. aplicati pe punctele reflexe si pe chakre

3. inhalare directa

4. difuzare in camera unde dormiti sau la locul de


munca
5. in caz de raceala, infectii pulmonare sau pneumonie
puneti 15 picaturi de RC intr-un bol cu apa fiebinte in
care umeziti un prosop, il stoarceti si il puneti pe
piept sau pe spate cu un prosop uscat deasupra

6. pentru a combate sforaitul si apneea din timpul


somnului aplicati pe gat acest ulei inainte de culcate
sau difuzati in camera cu ajutorul unui difuzor

Ingrediente:
Ulei esențial de Chiparos 

Ulei esențial de Eucalipt globulus Ulei esențial de Eucalipt radiata
Ulei esențial de Levănțică 

Ulei esențial de Măghiran 

Ulei esențial de Mentă 

Ulei esențial de Mirt 

Ulei esențial de Pin

Amestec de uleiuri esențiale


„Detașare”
english: 

Release Essential Oil Blend Cantitate: 15ml
Amestecul de uleiuri esențiale „Detașare” combină uleiuri
revigorante, liniștitoare, care măresc

senzația de pace și bunăstare emoțională, intensificând astfel


capacitatea de a ne detașa de frustrări și mânie. Emoțiile negative
înăbușite sunt cauza multor probleme de sănătate. Release
stimulează armonia și echilibrul pentru trup și spirit.
Proprietăți, indicații și mod de aplicare:

Se aplică în zona ficatului direct sau cu o compresă. Se aplică în
partea de jos a picioarelor sau în spatele urechilor.
Ingrediente:
Ulei esențial de Chiparos 

Ulei esențial de Eucalipt radiata 

Ulei esențial de Lemn de santal 

Ulei esențial de Levănțică 

Ulei esențial de Mentă 

Ulei esențial de Mușcată 

Ulei esențial de Mușețel albastru marocan Ulei esențial de Pin
Ulei esențial de Ylang Ylang

Amestec de uleiuri esențiale


„Eliberare”
english: 

Relieve It Essential Oil Blend Cantitate: 15ml
Amestecul de uleiuri esențiale „Eliberare” este un amestec cu
efect puternic de destindere și

încălzire, format din uleiuri esențiale de valoare superioară, care a


fost conceput pentru calmarea sistemului nervos și relaxarea
musculaturii și a articulațiilor dureroase, ca urmare a activităților
sportive.
Proprietăți, indicații și mod de aplicare: 

Se folosește în aromaterapie. Se aplică local. Se alternează cu
Amestec de uleiuri esențiale „PanAway” sau

Ulei esențial de Imortele.


Atenție: Este posibil să apară reacții în cazul persoanelor cu piele
sensibilă. A nu se lăsa la îndemâna copiilor; dacă sunteți
însărcinată sau urmați un tratament medical, vă rugam să
consultați medicul specialist. Se recomandă diluția și la folosirea
externă și la cea internă. Se recomandă diluția înainte de a se
folosi în zone cu piele sensibilă precum fața, gâtul, zonele
genitale etc. Evitați folosirea pe copiii foarte mici sau bebeluși.
Ingrediente:
Ulei esențial de Isop
Ulei esențial de Mentă 

Ulei esențial de Pin 

Ulei esențial de Piper negru

Amestec de uleiuri esențiale


„RutaVaLa”
english: 

RutaVaLa Essential Oil Blend Cantitate: 5ml
Amestecul de uleiuri esențiale „RutVaLa” promovează relaxarea
corpului și minții. Ajută la

eliminarea tensiunii și a stresului. Amestecul ajută la depășirea


sentimentelor negative și încurajează o atitudine pozitivă și o bună
stare psihică.
Influențe: 

Influenteaza sistemul limbic si nervos. In plan spiritual poate
reechilibra nivelele energetice ale corpului mai ales cand este
epuizat de stresul extrem, anxietate sau traume emotionale.
Pentru cei care traiesc in suferinta si regrete acest RutaVala
poate elibera acele emotii, echilibreaza corpurile emotionale si ne
ajuta sa fim complet prezenti. Noi stocam suferintele profunde in
inima si mai ales in plamani si astfel chakra inimii poate fi blocata.
Daca energiei inimii i se permite sa expandeze dinnou vor fi
eliberati si plamanii si conexiunea cu divinul se va restabili.
Deschide chakra inimii. Proprietăți, indicații și mod de aplicare:

Promoveaza relaxarea profunda a mintii si a corpului.


Efectul sedativ elimina stresul si tensiunea nervoasa
in timp ce te ajuta sa dormi ca un copil.
Are un parfum amarui cu aroma de lavanda.
Indicatii: disfunctii ale sistemului nervos, insomnie,
anxietate, stres, dezechilibre
energetice, dureri sau crampe menstruale, fibrom
uterin, sforait.
Aplicare:
1. Inhale directa
2. Difuzarelarece 

3.
Diluatinuleiseaplicaprinmasajpeabdomenpentrucramp
esidureri
menstruale
Atentie: nu se recomanda aplicarea locala. Nu se
foloseste in perioada sarcinii.
Ingrediente:
Valeriana/Valerian: este cunoscut pentru proprietatile sedative si
relaxante. Promoveaza echilibrul mental si induce somnul.
Ruta/Ruta: se cultiva si se recolteaza in Ecuador. Se foloseste
din vremurile biblice pentru efectul puternic antiseptic
Lavanda / Lavander: elibereaza spasmele musculare, durerile
luxaxiilor, dureri de cap, inflamatii, anxietate, arsuri, probleme ale
pielii gen psoriasis, crampe menstruale, previne cicatricile si
vergeturile. Este hipotensiv, anti-infectios, anticoagulant,
analgesic, antispasmotic. Este camant si inaltator.
Ingrediente:
Ulei esențial de Levănțică Ulei esențial de Valeriană

Amestec de uleiuri esențiale


„Muntele Sfânt”
english: 

Sacred Mountain Essential Oil Blend Cantitate: 15ml
Amestecul de uleiuri esențiale „Muntele Sfânt” transmite un
sentiment de forță și putere, de

legătură cu pământul și de protecție, care ia naștere prin


apropierea de natură. Acest amestec de uleiuri esențiale din
conifere, cum ar fi pinul și lemnul de cedru, trezește sentimentul
înălțător care poate fi trăit la munte.
Are o frecventa de 176 Mhz.
Sacred Mountain este un amestec spiritual care creaza
sentimentul spiritual de a fi intr- un mediu sacru. Trezeste
constiinta la nivel personal si global.
Uleiul de conifere din acest amestec a fost folosit, sute de ani, de
indienii din America de Nord pentru a folosi energia lumii si pentru
a aduce protectie. Uleiul ajuta la reincarcarea energetica pe toate
nivelele. Se crede ca acesta este motivul pentru care animalele
prefera adapost si odihna sub acesti copaci de conifere.
Uleiul imputerniceste, da sacralitate si conecteaza cu energia
pamatului. Este si inaltator dar si leaga corpul de pamant.
In plan fizic este excelent pentru sistemul respirator si este folosit
pentru tuberculoza si infectii pulmonare. Poate fi folosit in
depresie si dureri de cap.
Influențe: 

Influenteaza sistemul nervos. Parfumul sau calmeaza si
impamanteaza. Ajuta pe cei carora le e teama sa auda ce au de
auzit sau le e teama sa se exprime din teama de a se
compromite. Ne ajuta sa ne conectam la constiinta de masa a
planetei. Deschide chakra bazala si a gatului. 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:

Indicatii: abcese, bacterii aeriene, furie, depresie,


astm, bursita, dureri cronice, raceli, descurajare,
frustrare, durere si suferinta, gelozie, obsesii,
osteoporoza,sistem respirator, neliniste, insecuritate,
dureri de cap, trauma, tuberculoza.

Aplicare: nediluat 194


1.

2-4picaturipecrestet,timus,incheieturamainilor,margin
eaurechilor, gatsi talpi
2. pechakresipepunctelevitaflex

3. 1picaturala15deuleivegetalpentrumasajcorporal

4. inhalare directa

5. difuzarelarece

6. caparfum

7. 1picaturapeinima

Atenție:Se poate folosi pe copiii mai mari de 2 ani. Ingrediente:


Brad balsamic/Balsam Fir Idaho: Elibereaza blocajele
emotionale si reincarca energia vitala. Da sentimentul de putere si
pace interioara. Improspătează și înviorează. Utilizat la masaj, are
un efect calmant pentru dureri musculare, reumatice și ale
întregului corp, cauzate de efort fizic. Ajută căile respiratorii și
musculatura. Are capacitatea de a inhiba bacteriile si germenii din
aer.
Molidul/Spruce: Proprietatiile anti-inflamatoare ne ajuta sa
combatem infectiile. Deschide si elibereaza blocajele emotionale
creind sentimentul de echilibru si stabilitate. Prin traditie se
considera ca detine frecventa prosperitatii. Ne ajuta sa putem
primi.
Ylang Ylang: este folosit traditional pentru a echilibra functia
inimii, a trata

tahicardia( batai rapide ale inimii) si pentru a reduce tensiunea
arteriala. Deasemenea combate si insomnia. Echilibreaza
energiile masculine si feminine. Reda increderea si echilibrul.
Lemnul de cedru/Cedarwood: continultul ridicat de
sesquiterpene stimuleaza regiunea limbica a creierului, centrul
memoriei afective . Stimuleaza glanda pineala care elibereaza
melatonina.
Ingrediente:
Ulei esențial de Molid balsamic Ulei esențial de Pin 

Ulei esențial de Ylang Ylang Ulei esențial din Lemn de cedru

Amestec de uleiuri esențiale


„Sara”
english: 

SARA Essential Oil Blend
Cantitate: 5ml
superioară, care poate alina răni adânci ale sufletului. Acest
amestec ne poate ajuta să ne destindem și să ne eliberăm de
amintirile traumatice ale unor abuzuri fizice și emoționale.

Proprietăți, indicații și mod de aplicare: 



Se utilizează în aromaterapie. Se difuzează. Se aplică pe tâmple,
nas, vârful capului, ceafă, gât, baza gâtului, partea de jos a
abdomenului.
Atenție: Este posibil să apară reacții în cazul persoanelor cu piele
sensibilă. A nu se lăsa la îndemâna copiilor; dacă sunteți
însărcinată sau urmați un tratament medical, vă rugam să
consultați medicul specialist.
Ingrediente:
Ulei esențial de Levănțică 

Ulei esențial de Mușețel albastru marocan Ulei esențial de
Portocală Ulei esențial de Trandafir 

Ulei esențial de Ylang Ylang 

Ulei esențial din Lemn de cedru

Amestec de uleiuri esențiale „Sara” este un amestec plin de forță
din uleiuri esențiale de valoare

Amestec de uleiuri esențiale


„Sclar Essence”
english: 

SclarEssence Essential Oil Blend Cantitate: 15ml 

Amestecul de uleiuri esențiale „Sclar Essence” combină menta cu
efectul ei calmant și feniculul
și salvia tămâioasă cu proprietăți de echilibrare, ca și efectul
delicat liniștitor al salviei spaniole, ca supliment alimentar
deosebit.

Acest amestec echilibreaza in mod natural sistemul


hormonal feminin si masculin datorita fito-estrogenilor
din uleiurile esentiale. Ajuta in cresterea nivelului de
estrogen la femei si de testosteron la barbati, prin
stimularea productiei de catre propriul corp a acestor
hormoni.
Ajuta in mod natural in cresterea fertilitatii feminine si
masculine. Reduce balonarile, echilibreaza ph-ul in
corp si imbunatateste digestia. Alte amestecuri de
luat in considerare ar fi : Endoflex, Mister si Dragon
time.
Influențe: 

Influenteaza sistemul hormonal si digestiv. Deschide chakra
bazala si sacrala. Proprietăți, indicații și mod de aplicare:

Proprietati: mareste si face sanii mai fermi,


stimuleaza dorinta sexuala, creste nivelul
estrogenului.
Indicatii: infertilitate feminina si masculina,
dezechilibre hormonale feminine si masculine,
histerectomie, dorinta sexuala redusa la femei,
frigiditate, menopauza, sindrom premenstrual,
chisturi ovariene si uterine
Aplicare: nediluat

1. 2-4picaturipeamblepartialegleznelor 

2. Casuplimentalimentar.Sepune1-2picăturiîntr- ocapsulă. Se
ia o capsulă zilnic, după cum este necesar. 

Atenție: Dacă sunteți însărcinată sau urmați un tratament
medical, vă rugam să consultați medicul specialist.

Ingrediente:
Fenicul/Fennel: are proprietati antiseptice, antiparazitice,
antispamotice, antitoxice, diuretice si analgezice. Este folosit in
diabet, cancer, obezitate, edeme, tulburari hormonale, probleme
digestive. Are un efect similar cu al estrogenului.
Menta/ Peppermint: are proprietati anti-inflamatorii,
antispamotice, antiseptice, analgezice(calmeaza durerea). Alina,
racoreste, dilata sistemul respirator. Indicat in bronsite si
pneumonie, suprima tusea, ajuta in congestiile nazale, curata
plamanii. Studiile au aratat ce prin inhalare directa creste
agerimea mentala. Amplifica efectul celorlalte uleiuri.
Salvie tamaioasa/Clary sage: Contine sclareol natural care este
un fito-estrogen natural care mimeaza si stimuleaza estrogenul in
organism. Ajuta in simptomele premenstruale si menstruale.
Echilibreaza hormonal si accentueaza starea de visare. Are
proprietati anticonvulsive, antifungice, sedative, calmante si de
tonifiere a nervilor.
Salvia spaniola/Spanish Sage: Are proprietati antidepresive,
antispasmotice, astringente si anti- inflamatorii. Mareste nivelul de
estrogen si testosteron. Echilibreaza emotional si poate fi folosit in
depresie si stres.
Ingrediente:
Ulei esențial de Fenicul 

Ulei esențial de Mentă 

Ulei esențial de Salvie 

Ulei esențial de Salvie tămâioasă

Amestec de uleiuri esențiale


„Senzație”
english: 

Sensation Essential Oil Blend Cantitate: 5ml 

Amestecul de uleiuri esențiale „Senzație” este un amestec cu o
aromă foarte romantică,
minunată, care are o acțiune excepțională de înviorare și
împrospătare. Acest amestec a fost creat pentru a putea savura și
mai intens momentele speciale. Are un parfum seducator dar este
benefic si pentru orice afectiune a pielii. Hraneste si hidrateaza
pielea.
Are frecventa de 88 MHz.
Influențe: 

Influenteaza sistemul nervos si pielea. Calmeaza si echilibreaza
emotional. Promoveaza sentimentul de iubire, intimitate si
incredere. Ne ajuta in eliberarea blocajelor emotionale si fizice
pentru a putea iubi pe ceilalti, pe noi insine si pentru a impartasi
iubirea. Ne ajuta in exprimarea de sine si in costientizarea
spirituala. Deschide chakra sacrala si a inimii. 

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Proprietatii: afrodiziac, consolideaza relatiile, inspira la
romantism si intimitate, amplifica dorinta sexuala. Indicatii:
acnee, depresie, frigiditate, infertilitate, afectiuni ale pielii, riduri.

Aplicare: nediluat Ingrediente:


Ylang Ylang: este folosit traditional pentru a echilibra functia
inimii, a trata

tahicardia( batai rapide ale inimii) si pentru a reduce tensiunea
arteriala. Deasemenea combate si insomnia. Echilibreaza
energiile masculine si feminine. Reda increderea si echilibrul.

Iasomie/Jasmine: are proprietati antidepresive, antispasmotice si


anti-infectioase. Emana un parfum splendid care revitalizeaza
spiritul si aduce sentimente de iubire, putere si bucurie. Este
folosit pentru a elibera de suferinta, depresia, durerile menstruale,
epuizarea nervoasa si in frigiditate. Scoate la suprafata atributele
feminine.
Lemn de trandafir/ Rosewood: Are proprietati antivirale,
antibacteriene, anti- infectioase si antifungice Continutul ridicat de
linalool da efect de relaxare si de forta. Stabilizeaza emotiile in
cazul celor supusi unui stres emotional si depresiei.
Ingrediente:
Ulei esențial de Iasomie 

Ulei esențial de Lemn de trandafir Ulei esențial de Ylang Ylang

1. 2-4 picaturi pe incheieturi, pe marginea


urechilor,pe ceafa,pe talpi
2. 2-4 picaturi in apa de baie 

3. Pe punctele vitaflex de pe talpa 

4. Inhalare directa
5. Difuzarelarece 

6. 1la15 picaturide ulei vegetal pentru masajul
corporal
7. Ca parfum de haine

Amestec de uleiuri esențiale


„Renunțare la control”
english: 

Surrender Essential Oil Blend Cantitate: 5ml
Amestecul de uleiuri esențiale „Renunțare la control” este un
amestec liniștitor, care destinde,
special pentru cei care au senzația că trebuie neapărat să
controleze totul. Acest amestec ajută la regăsirea liniștii din inimă,
pentru a ne putea detașa de sentimentele neplăcute. Surrender
mai poate reînvia și senzația de echilibru și forță interioară.
Proprietăți, indicații și mod de aplicare: 

Se folosește în aromaterapie. Se difuzează sau se aplică pe
ceafă, pe marginea urechilor, pe piept sau pe
frunte. Se adaugă 2-4 picături în apa caldă de baie, împreună cu
Baza Gel de baie și duș. 

Atenție: Este posibil să apară reacții în cazul persoanelor cu piele
sensibilă. Dacă sunteți însărcinată sau

urmați un tratament medical, vă rugam să consultați medicul


specialist. Ingrediente:
Ulei esențial de Cimbru de munte Ulei esențial de Isop 

Ulei esențial de Levănțică 

Ulei esențial de Mușețel german Ulei esențial de Mușețel roman
Ulei esențial de Pin

Amestec de uleiuri esențiale


„Hoții”
english: 

Thieves Essential Oil Blend Cantitate: 15ml
Amestecul de uleiuri esențiale „Hoții” a fost creat pe baza
relatărilor istorice despre patru hoți din
Franța, care au folosit cuișoare, rozmarin și alte esențe, ca să se
protejeze în timp ce îi jefuiau pe bolnavii de ciumă si
mormintele.Ei lucreau un industria mirodeniilor si atunci cand au
fost prinsi au fost fortati sa spuna secretul combinatiei de uleiuri
esentiale in
schimbul unei pedepse mai usoare. Acest amestec a fost testat la
Weber State University Ogden din Utah, iar rezultatele au
demonstrat o eficiență de 99,96 % împotriva bacteriilor din aer.
Influențe: 

In plan spiritual prin difuzare in camera curata si purifica emotiile
si vibratiile negative foarte rapid. Se pot face si curatari in urma
ritualurilor spirituale. Este excelent cand simtim nevoia unei
extraprotectii atunci cand simtim nesiguranta si teroare in aer.
Foloseste-l cand evenimente globale gen catastrofe naturale,
razboi sau terorism iti ameninta existenta si il poti simti energetic.
Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Proprietati: anti –infectioase, antiseptic, antivirale,
antibacteriene, stimulant imunitar si limfatic, dezinfectant,
stimuleaza chakra plexului solar, parfumant pentru haine,
improspateaza aerul, dezinfectant casnic, deodorant casnic.

Indicatii: infectii respiratorii virale si bacteriene,


racele, gripa, dureri de cap, dureri de dinti.
Aplicare: dilueaza 1 picatura de "Thieves" sau "Hotii" la 4 picaturi
de ulei vegetal
1. 1.difuzare la rece 15 minute la fiecare 3 ore in caz de raceli
si gripa

2. 2. aplicare nediluata pe talpi

3. pe gingii in jurul dintiilor in caz de dureri de dinti

4. pe chakre su punctele vitaflex

5. inhalare directa

6. sub brat pe ganglionii limfatici

7. pe gat, stomac si intestine

8. 3. diluare 1 la 15 picaturi ulei vegetal pentru masarea


timusului si pentru masajul corporal

9. 4. pentru dureri de cap pune 1 picatura pe limba si preseaza


limba de cerul gurii
10. 5.pune4-8picaturipeopanzasiplaseaz-oinfataventilatorului

11. 6. picura pe o carpa umeda 2 picaturi si pune-o in uscatorul


de haine pentru a le parfuma

12.
7.cândsefoloseștecasuplimentalimentar,sedilueazăopicătură
deuleiesențial în aproximativ 

140 ml de lichid precum lapte de capră sau de orez.

13.
Sedifuzeazăpentruperioadescurtedetimp(jumătatedeorăsau
maipuțin)la serviciu sau acasă. 

Este indicat sa il ai cand calatoresti cu trenul si avionul.

Atenție: Este posibil să apară reacții în cazul persoanelor cu piele


sensibilă. Se diluează întotdeauna
înainte de a fi aplicat pe piele sau de a fi ingerat. Nu lăsați la
îndemâna copiilor. Ingrediente:
Cuisoare/Clove: este uleiul esential cu cea mai inalta capacitate
antioxidanta si are cel mai puternic efect anti-inflamator,
antimicrobian, antiseptic, antifungic,antiviral si anti- infectios.
Lamaie / Lemon: are proprietati antidepresive si stimulative
pentru imunitate. Sunt studii care demonstreaza efectele in
combaterea depresiei si a stimularii imunitare. Este revigorant si
promoveaza un sentiment de stare de bine. Contine component
care amplifica imunitatea, stimuleaza circulatia, formarea
leucocitelor si functia limfatica.
Scortisoara/Cinnamon Bark: are un puternic efect de oxigenare
si proprietati anti- inflamatoare, antiseptice, anti-infectotiase si
antifungice.
Eucalipt/Eucalyptus(radiata): are puternic effect antiviral asupra
sistemului respirator si deasemenea are proprietati anti-
inflamatoare, antiseptic, anti-infectioase, antibacteriene si
antifungice.
Rozmarin/Rosemary: are nivel crescut de cineol, o componenta
cheie in medicamentele antiseptice si antimicrobiene.
Ingrediente:
Ulei esențial de Cuișoare 

Ulei esențial de Eucalipt radiata Ulei esențial de Lămâie Ulei
esențial de Rozmarin 

Ulei esențial de Scorțișoară

Amestec de uleiuri esențiale


„Cei trei Magi”
Amestecul de uleiuri esențiale „Cei trei Magi” transmite
sentimentul de venerație și respect
spiritual, printr-un amestec de uleiuri esențiale de valoare
superioară, care facilitează accesul la subconștient și pot face să
dispară traumele profunde. Acest amestec este considerat de
mulți ca o binefacere, deoarece consolidează echilibrul emoțional
și aduce alinare și lumină în inimă.
Este un ulei foarte spiritual care contine tamaie, lemn de santal,
iarba de smirna, molid. Toate aceste uleiuri au fost folosite de mii
de ani pentru a deschide si a creste comunicarea spirituala cu
creatorul.
Are 72 Mhz frecventa.
Influențe: 

Deschide chakra celui de al treilea ochi, Ajna care este caminul
intuitiei si a clarvederii si a saptea chakra, Sahasrara, care este
considerata poarta spre energia universala divina. Protejeaza de
bombardamentul energiilor negative.Este un ulei excelent pentru
cei care practica vindecari cu energie. Ajuta in eliberarea
blocajelor emotionale, a traumelor si a amintirilor negative la nivel
ADN. Cand reusim sa facem asta , suntem capabili sa inaintam
mai usor pe calea noastra spirituala si sa fim deschisi spre noi
oportunitati. Influenteaza sistemul nervos. Elibereaza emotiile
negative de frica, epuizare, frustrare. Ne ajuta sa ne deschidem
bucuriei, entuziasmului schimbarii personale. Promoveaza
sentimentul de respect si constiinta spirituala si deschide
subconstientul. Linisteste mintea si inalta inima. Este frecvent
ultilizat in munca de vindecare,nu doar pentru ca curata emotional
dar si pentru ca il protejeaza pe cel care il poarta de energiile
negative din jur. Este important sa ramanem centrati si protejati
pentru a putea facilita vindecarea noastra si a celorlalti.
Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Indicatii: abuz, boala Alzheimer, depresie, apatie, astm, crize de
astm, probleme de echilibru, detoxifiere, exces de mucus, infectii,
probleme cu ficatul, probleme ale articulatiei temporo-
mandibulare, candidoza, probleme de concentrare, descurajare,
depresie, deblocarea traumelor de la nivel ADN, pentru a ierta si a
uita, frustrare, indurerare si intristare, schimbari in plan personal,
protectie fata de emotiile si amintirile negative, activarea si
oxigenarea glandei pineale si pituitare, pentru sentimente
pozitive, socuri emotionale, pentru constiinta spirituala si
protectie, stres, vizualizarea obiectivelor.
Aplicare:
1. difuzare 

2. inhalare directa 

3. 2-4 picaturi pe varful capului, pe al treilea ochi, in spatele
urechilor, pe piept, pe timus, pe spatele gatului 5.1 picatura de “3
Wise men” la 15 picaturi de ulei vegetal in uleiul de masajul
corporal 

6. ca si parfum 

Atenție: Diluția nu este necesară. Se poate folosi în siguranță pe
copiii de peste 2 ani. Ingrediente:
Lemn de santal/Sandalwood: Este antidepresiv, astringent,
afrodisiac, sedativ. Echilibreaza emotional. Ajuta in depresie si
stres. Continutul ridicat de sesquiterpene stimuleaza glanda
pineal si regiunea limbica a creierului care este central memoriei
afective. In mod traditional se foloseste la yoga si meditatie dar
poate ajuta si la indepartarea programelor negative de la nivelul
celulelor.
Ienupar /Juniper: Are proprietati antiseptice, detoxifiante ,
diuretice si antispasmotice. Este epurator si detoxifiant. Eleveaza
constiinta spiritual si creaza sentimental de iubire si pace.
Tamaie/Frankincense: Activeaza imunitatea. Stimuleaza si
oxigeneaza regiunea limbica a creierului care este centrul
memoriei afective, ceea ce eleveaza starea de spirit si relaxeaza..
In medicina europeana se foloseste pentru a combate depresia.
Este considerat un ulei sfant de ungere si a fost folosit in
ceremonii religioase in Orientul Mijlociu de mii de ani.
Iarba de Smirna/Myrrh: Are proprietati antioxidante, anti-
inflamatoare, antitumorale si antivirale. Este excellent pentru
infectii fungice si probleme ale pielii. Este considerat un ulei sfant
de ungere oferit lui Moise. Are unul dintre cele mai ridicate nivele
de sesquiterpene care sunt niste component ce stimuleaza
hipotalamusul, glanda pituitara si amigdala, central de control al
emotiilor si de eliberare a hormonilor in creier. Este un ulei regal si
da sentimentul de demnitate, poseda frecventa bogatiei.
Molidul/Spruce: Proprietatiile anti-inflamatoare ne ajuta sa
combatem infectiile. Deschide si elibereaza blocajele emotionale
creind sentimentul de echilibru si stabilitate. Prin traditie se
considera ca detine frecventa prosperitatii. Ne ajuta sa putem
primi.
Ulei de migdale/Almond oil: Sistemul de sanatate antic
Ayurveda din India il considera un nutrient pentru creier si
sistemul nervos care induce acuitate intelectuala si
longevitate.Este o sursa de vitamina E si de grasimi
monosaturate care ajuta in scaderea colesterolului. Imbunatateste
aspectul tenului si ajuta in curatarea colonului sprijinind procesul
de eliminare al corpului. Studii recente au aratat ca uleiul de
migdale are efect anti-inflamator si stimuleaza
Ingrediente:
Ulei esențial de Iarbă de smirnă Ulei esențial de Ienupăr Ulei
esențial de Lemn de santal Ulei esențial de Pin
Ulei esențial de Tămâie 


Amestec de uleiuri esențiale


„Transformare”
english: 

Transformation Essential Oil Blend Cantitate:
15ml

Amestecul de uleiuri esențiale „Transformare” întărește și sprijină
disponibilitatea spre
schimbarea convingerilor interioare. Astfel, concepțiile restrictive
sunt înlocuite prin imagini mentale noi, mai vii - și se pot forma noi
moduri de manifestare. Stimuleaza minte constienta si
inconstienta. Ne sustine in vremuri de tranzitie si este excelent
cand vrem sa facem schimbari in plan emotional, mental sau fizic.
Ne ajuta sa ne eliberam de tiparele emotionale sau de
experientele traumatice stocate la nivel celular.
Influențe: 

Influenteaza sistemul nervos.Deschide chakra bazala, a plexului
solar, a gatului si a celui de al treilea ochi. Proprietăți, indicații și
mod de aplicare:
Proprietati: te elibereaza de sentimentul ca "nu poti" face ceva,
de obligatie, de limitare, de stagnare, promoveaza acceptarea,
schimbarea, limpezeste gandurile, sustine evolutia personala,
deschide si oxigeneaza glanda pineala, eleveaza si da o stare de
bine. Ne ajuta sa mergem inainte intr-un loc al iubirii, al
compasiunii si al responsabilitatii. Ii ajuta pe cei care se simt
blocati in a se exprima verbal si in a-si sustine propriul adevar. Ne
ajuta sa vedem diferit lucrurile si sa acceptam schimbarile de care
avem nevoie.
Indicatii: agitatie, alcoolism, furie, frustrare, apatie, tradare,
confuzie, boli degenerative, epuizare, durere si suferinta,
sentiment de inferioritate, letargie, pierderea cuiva drag, dorinta
sexuala scazuta la barbati, menopauza, negativism, depresie post
natala, simptome menstruale, tristete, tensiuni, perioade de
tranzitie.

Aplicare: nediluat
1.
2-4picaturipeincheieturi,pemargineaurechilor,peceafa,
petalpi 2. 2-4picaturiinapadebaie

3. Pepunctelevitaflexdepetalpa 4. Inhalare directa


5. Difuzarelarece 

6. 1la15picaturideuleivegetalpentrumasajulcorporal 7.
Caparfumdehaine
Ingrediente:
Rozmarin/Rosemary: are proprietati antiseptice si anti-
infectioase. Ne ajuta sa depasim oboseala mentala, stimuleaza
memoria si ne deschide mintea constienta. Studiile au descoperit
ca acest ulei mareste atentia, reduce anxietatea, amplifica
abilitatile analitice si mentale.
Menta/ Peppermint: are proprietati anti-inflamatorii,
antispamotice, antiseptice, analgezice(calmeaza durerea). Alina,
racoreste, dilata sistemul respirator. Indicat in bronsite si
pneumonie, suprima tusea, ajuta in congestiile nazale, curata
plamanii. Studiile au aratat ce prin inhalare directa creste
agerimea mentala.
Lamaie/Lemon: are proprietati antiseptice, antidepresive si
stimulative pentru imunitate. Este bogat in limonene care au
capacitatea de a combate dezvoltarea tumorilor. Creste
microcirculatia ceea ce imbunatateste vederea..Sunt studii care
demonstreaza efectele in combaterea depresiei si a stimularii
imunitare. Este revigorant si promoveaza un sentiment de stare
de bine.
Cardamon/Cardamon: are proprietati antispasmotice si anti-
infectioase. Elimina confuzia si oboseala mentala. Eleveaza,
improspateaza, revigoreaza si mareste agerimea mentala.
Salvie tamaioasa/Clary sage: Contine sclareol natural care este
un fitoestrogen natural care mimeaza si stimuleaza estrogenul in
organism. Ajuta in simptomele premenstruale si menstruale.
Echilibreaza hormonal si accentueaza starea de visare. Are
proprietati anticonvulsive, antifungice, sedative, calmante si de
tonifiere a nervilor.
Lemn de santal/Sandalwood: Este antidepresiv, astringent,
afrodisiac, sedativ. Echilibreaza emotional. Ajuta in depresie si
stres. Continutul ridicat de sesquiterpene stimuleaza glanda
pineal si regiunea limbica a creierului care este central memoriei
afective. In mod traditional se foloseste la yoga si meditatie dar
poate ajuta si la indepartarea programelor negative de la nivelul
celulelor.
Tamaia/Frankincense: stimuleaza regiunea limbica a creierului
care este centrul memoriei afective. In medicina europeana se
foloseste pentru a combate depresia. Este considerat un ulei
sfant de ungere si a fost folosit in ceremonii religioase in Orientul
Mijlociu de mii de ani. Efect anticancerigen.
Brad balsamic/Balsam Fir Idaho: Elibereaza blocajele
emotionale si reincarca energia vitala. Da sentimentul de putere si
pace interioara. Improspătează și înviorează. Utilizat la masaj, are
un efect calmant pentru dureri musculare, reumatice și ale
întregului corp, cauzate de efort fizic. Ajută căile respiratorii și
musculatura. Are capacitatea de a inhiba bacteriile si germenii din
aer.
Ingrediente:
Ulei esențial de Lămâie 

Ulei esențial de Lemn de santal Ulei esențial de Molid balsamic
Ulei esențial de Nucșoară 

Ulei esențial de Rozmarin 

Ulei esențial de Salvie tămâioasă Ulei esențial de Tămâie

Amestec de uleiuri esențiale


„Trauma Life”
english: 

Trauma Life Essential Oil Blend Cantitate: 5ml
Amestecul de uleiuri esențiale „Trauma Life” este un amestec
liniștitor, care reface legătura cu
pământul, într-un format fin de uleiuri esențiale, care a fost
elaborat pentru a elimina traumele emoționale adânc
înrădăcinate, cauzate de accidente, de pierderea unei rude dragi,
de abuz sau maltratări. Incidentele rămase în subconștient și care
ne privează de puterea emoțională pot provoca oboseală,
supărare, neliniște și slăbirea sistemului imunitar.

Proprietăți, indicații și mod de aplicare:



Se folosește extern sau în aromaterapie. Se difuzează sau se
aplică câteva picături în
zona de jos a picioarelor, pe piept, în spatele urechilor, pe frunte
sau pe ceafă.
Atenție: Este posibil să apară reacții în cazul persoanelor cu piele
sensibilă. Dacă sunteți însărcinată sau urmați un tratament
medical, vă rugam să consultați medicul specialist. Se recomandă
diluarea atât atunci când este folosit intern precum și atunci când
este folosit extern. Se diluează atunci când este folosit în zone cu
piele sensibilă precum față, gât, zonele genitale etc. Nu lăsați la
îndemâna copiilor. Nu folosiți pe copii foarte mici sau bebeluși.
Ingrediente:
Ulei esențial de Curry 

Ulei esențial de Lemn de santal Ulei esențial de Levănțică Ulei
esențial de Mușcată 

Ulei esențial de Pin 

Ulei esențial de Tămâie 

Ulei esențial de Trandafir 

Ulei esențial de Valeriană
Amestec de uleiuri esențiale
„White Angelica”
english: 

White Angelica Essential Oil Blend Cantitate: 15ml
Amestecul de uleiuri esențiale „White Angelica” este un amestec
liniștitor și de relaxare, care
intensifică senzația de protecție și siguranță. Combină uleiuri care
erau utilizate în antichitate pentru a ajuta aura corpului, ceea ce
poate genera forță și rezistență. Mulți folosesc acest amestec ca
protecție față de energiile nedorite.
Are 89 Mhz frecventa.

Frecventa acestui ulei neutralizeaza energiile negative


si da sentimental de siguranta.
White Angelica este un amestec de uleiuri esentiale
foarte spiritual. Este puterea vindecatoare si
protectoare a ingerilor. Mareste aura din jurul corpului
si aduce un sentiment nou de forta si protectie, de
implinire in planul spiritual.
Poate oferi comfort si siguranta celor care au nevoie
de protectie fata de abuz sau care sunt in revenire
dupa un abuz.
Este trimis de ingeri pentru maseuri, terapeuti Reiki sau Raindrop
si pentru cei care lucreaza cu energii. Se pun cateva picaturi pe
umeri inainte de a incepe sedinta de terapie.
Influențe: 

Influnteaza sistemul nervos. Deschide chakra bazala,
sacrala,chakra celui de al treilea ochi si chakra din crestetul
capului, spirituala. Parfumul confera forta si protectie. Proprietăți,
indicații și mod de aplicare:

Proprietati: anticoagulant, anti-inflamator si sedativ.


Ajuta la eliberarea emotiilor negative, a lacomiei,
respingerii, singuratatii, a rusinii si a slabiciunilor.
Permite ca protectia si forta sa atinga spiritul.
Se foloseste in munca de vindecare pentru ca
faciliteaza curatarea emotionala si protejeaza pe cel
care il poarta de energiile si emotiile negative ale
celor din jur. E important sa ramai centrat si protejat.
Indicatii: abuz, alcoolism, furie, apatie,
cancer(partea emotionala), tensiune,
probleme de circulatie, pentru echilibrare emotionala,
depresie, frica, pentru iertare,
suferinta si durere, gelozie, sentiment de vina,
resentimente, traume, panica,
depresie dupa nastere, neimplinire, dureri de cap,
probleme cu inima, hemoroizi,
protectie de energii si emotii negative, pentru
constientizare spirituala, meditatie,
rugaciune. Aplicare: nediluat
1.

2-4picaturipeumeri,pemargineaurechilor,varfulcapului,
gat,coloana , incheieturi, talpi
2. 2-4picaturiinapadebaie

3. pechakresipunctelevitaflex

4. inhalare directa

5. difuzarelarece 


Atenție: Evitați folosirea pe pielea expusă direct la soare sau la


UV inainte de 12 ore dupa aplicare! Ingrediente:
Lemn de santal/Sandalwood: Este antidepresiv, astringent,
afrodisiac, sedativ. Echilibreaza emotional. Ajuta in depresie si
stres. Continutul ridicat de sesquiterpene stimuleaza glanda
pineal si regiunea limbica a creierului care este central memoriei
afective. In mod traditional se foloseste la yoga si meditatie dar
poate ajuta si la indepartarea programelor negative de la nivelul
celulelor.
Lemn de trandafir/ Rosewood: Are proprietati antivirale,
antibacteriene, anti- infectioase si antifungice Continutul ridicat de
linalool da efect de relaxare si de forta. Stabilizeaza emotiile in
cazul celor supusi unui stres emotional si depresiei.
Portocala Bergamota/Bergamot: este analgezic, anti-infectios,
anti-inflamator, anti- bacterian. Are efect de improspatare si de
inaltare .Echilibreaza hormonal .Are o capacitate unica de
calmare a emotiilor, alina stresul, anxietatea si tensiunile.
Ylang Ylang: este folosit traditional pentru a echilibra functia
inimii, a trata

tahicardia( batai rapide ale inimii) si pentru a reduce tensiunea
arteriala. Deasemenea combate si insomnia. Echilibreaza
energiile masculine si feminine. Reda increderea si echilibrul.
Muscata/Geranium: Are proprietati anti-inflamatoare,
antioxidante, antidepresive si sedative.Echilibreaza hormonal si
descarca toxinele din ficat unde sunt stocate furia si frica.
Parfumul sau inalta spiritul si elibereaza emotiile negative pentru
ca bucuria sa poata fi atinsa.
Isopul/Hyssop: Are proprietati anti-infectioase, antivirale,
decongestionante, antiseptice, anti-inflamatorii si antispasmotice.
Are puternic efect de echilibrare emotionala si promoveaza
centrarea in corp. Stimuleaza creativitatea si meditatia.
Iarba de Smirna/Myrrh: Are proprietati antioxidante, anti-
inflamatoare, antitumorale si antivirale. Este excellent pentru
infectii fungice si probleme ale pielii. Este considerat un ulei sfant
de ungere oferit lui Moise. Are unul dintre cele mai ridicate nivele
de sesquiterpene care sunt niste component ce stimuleaza
hipotalamusul, glanda pituitara si amigdala, central de control al
emotiilor si de eliberare a hormonilor in creier. Este un ulei regal si
da sentimentul de demnitate, poseda frecventa bogatiei.
Trandafirul/Rose Otto: Are proprietati antihemoragice, anti-
infectioase si afrodisiace.Este uleiulesential cu cea mai inalta
frecventa. Creeaza sentimentul de echilibru, armonie si de stare
de bine, eleveaza mintea. Creeaza o energie magnetica care
atrage iubirea pura si aduce bucurie inimii.
Roinita/ Melissa/Lemon Balm: are proprietati anti-inflamatoare,
antivirale antidepresive si relaxante. Calmeaza si echilibreaza
emotiile, influenteaza sistemul limbic, centrul memoriei afective.
Scoate la suprafata blandetea. Se foloseste in depresie. Folosit in
antichitate la tratarea tulburarilor nervoase si a problemelor de
inima.
Molidul/Spruce: Proprietatiile anti-inflamatoare ne ajuta sa
combatem infectiile. Deschide si elibereaza blocajele emotionale
creind sentimentul de echilibru si stabilitate. Prin traditie se
considera ca detine frecventa prosperitatii. Ne ajuta sa putem
primi.
Ulei de migdale/Almond oil: Sistemul de sanatate antic
Ayurveda din India il considera un nutrient pentru creier si
sistemul nervos care induce acuitate intelectuala si
longevitate.Este o sursa de vitamina E si de grasimi
monosaturate care ajuta in scaderea colesterolului. Imbunatateste
aspectul tenului si ajuta in curatarea colonului sprijinind procesul
de eliminare al corpului. Studii recente au aratat ca uleiul de
migdale are efect anti-inflamator si stimuleaza imunitatea.
Ingrediente:
Ulei esențial Ulei esențial Mușcată

Ulei esențial Ulei esențial Ulei esențial Ulei esențial


de Iarbă de smirnă Ulei esențial de Isop 

de Lemn de santal Ulei esențial de Lemn de trandafir Ulei esențial
de
de Pin 

de Portocală bergamotă Ulei esențial de Roiniță de Trandafir 

de Ylang Ylang

Set uleiuri esențiale „Uleiuri


de fiecare zi” english:
Everyday Oils Collection

Asigură-te că ai întotdeauna la îndemână beneficiile uleiurilor cu
calități
terapeutice Young Living prin colecția „Uleiuri de fiecare zi”.
Uleiurile din această colecție selectă îți vor asigura susținere
permanent, pentru casă, sănătatea și corpul tău. Bucură-te de
binefacerea relaxării oferite de uleiurile de Levănțică,
Peace&Calming, de puterea purificatoare a uleiurilor Thieves și
Purification, de atingerea reconfortantă a uleiurilor Valor și
PanAway și multe altele.

Acest set este ideal pentru a deveni o parte esențială a zilei tale,
în fiecare zi. Setul include sticluțe de 5ml fiecare, cu uleiurile:
Frankincense, Lemon, Lavender, Peppermint, Purification,
PanAway, Peace&Calming, Thieves și Valor.
Proprietăți, indicații și mod de aplicare:

Pentru fiecare dintre produsele din set, găsiți informații legate de


modul de folosire pe pagina individuală a fiecăruia de pe acest
site.

Set uleiuri esențiale „Esența


Sezonului” english:
Essence of the Season Kit

Setul conține două uleiuri single: Frankincense (Boswellia carteri)
și Myrrh
(Commiphora myrrha); un amestec: Christmas Spirit; doua
sticluțe de rășini de Frankincense și Myrrh. Împrospătează și
purifică aerul, în timp ce îți înalți spiritul, cu rafinatele uleiuri
esențiale unice de Frankincense, Myrrh și Christmas Spirit (un
amestec superb de uleiuri de portocale, scorțișoară și molid).
Aceasta colecție rafinata de uleiuri esențiale și rășini cu calități
terapeutice poseda arome puternice și exotice cu abilitatea unica
de a înălța emoțiile și de a ascuți conștiința spirituală. Rășinile își
pot găsi utilizarea ca amestec de arome pentru șemineu sau
pentru o seară specială.
Setul conține 3 sticluțe de 5ml. fiecare și doua sticluțe de rășini.
Proprietăți, indicații și mod de aplicare:
Pentru fiecare dintre produsele din set, găsiți informații legate de
modul de folosire pe pagina individuală a fiecăruia de pe acest
site.

Set de uleiuri esențiale


„Atingere aurită” english:
Golden Touch 1TM

„Atingere aurită” este un set care oferă o protecție specială pe
timpul sezonului rece,
dar și pe tot parcursul anului. Aceste amestecuri de uleiuri
alcătuite special, fac uz de cele mai diverse componente din
uleiuri, care susțin o multitudine de funcții ale organismului. Tot
mai mulți experți consideră uleiurile ca pe un element care ne
apără sănătatea.
Amestecuri de uleiuri: Di-GizeTM , MelroseTM, Thieves®,
EndoFlexTM, RavenTM, JuvaFlexTM și R..C.TM
(Conține șapte flacoane a câte 5 ml fiecare) Proprietăți, indicații și
mod de aplicare:
Pentru fiecare dintre produsele din set, găsiți informații legate de
modul de folosire pe pagina individuală a fiecăruia de pe acest
site.
Ingrediente: 

Contine 7 flacoane de amestecuri de uleiuri esentiale terapeutice
de 5ml.
1. DI-GIZE 5ml

2. R.C. 5ml

3. RAVEN 5ml

4. MELROSE 5ml

5. ENDOFLEX 5ml

6. JUVAFLEX 5ml

7. THIEVES(HOTII) 5ml 


Set uleiuri esențiale „Tehnica


Raindrop” english:
Raindrop Technique kit

Setul de Tehnică Raindrop combină arta aromaterapiei cu metoda
Vita Flex, în
utilizarea uleiurilor esențiale pe diferite zone ale corpului. Acest
set oferă o cale revoluționară pentru a putea trăi experiența
echilibrului și a armoniei pe plan fizic, spiritual și emoțional.
Conține:

• două sticle de 120 ml de Ortho EaseTM, Ulei de Masaj și


V-6TM Advanced 

Vegetable Oil Complex (complex de uleiuri vegetale).
• 9 flacoane a câte 5 ml uleiuri esențiale și amestecuri: Aroma
SiezTM, măghiran, 

cimbru, busuioc, oregano, Valor®, chiparos, mentă, Pyrola
(verde de iarnă). Proprietăți, indicații și mod de aplicare:

Pentru fiecare dintre produsele din set, găsiți informații legate de


modul de folosire pe pagina individuală a 

fiecăruia de pe acest site.

Set uleiuri esențiale „12 uleiuri


din Biblie”
english: 

Twelve Oils of Ancient ScriptureTM

Biblie:

Setul conține cele mai importante 12 uleiuri singulare (a câte 5
ml), care se întâlnesc în
1. Lemn de santal - Aloes/sandalwood (Santalum album),

2. Cassia (Cinnamomum cassia),

3. Lemn de cedru - Cedarwood (Cedrus atlantica),

4. Chiparos - Cypress (Cupressus sempervirens),

5. Tămâie - Frankincense (Olibanum - Boswellia carteri),

6. Galbanum (Ferula gummosa),

7. Isop - Hyssop (Hyssopus officinalis),


8. Smirnă - Myrrh (Commiphora myrrha),

9. Mirt - Myrtle (Myrtus communis),

10. Onycha-sepronunță„oh-nigh-kah”-
esteunuleifoartegros;îndepărtați membrana de plastic și 

încălziți sticluța în mana, și astfel uleiul va putea curge -
(Styrax benzoin),

11. Trandafir de Ierihon/cistus - Rose of Sharon/cistus


(Labdanum - Cistus ladanifer) 12. Spikenard (Nardostachys
jatamansi).

Gary Young a strâns 12 din cele mai semnificative uleiuri care se


găsesc în Biblie. Dorința sa este ca tu să savurezi și să te bucuri
de aceste prețioase și pure uleiuri esențiale, de parfumul lor
minunat și de poveștile lor uimitoare. 

Gary Young ne invită să-l însoțim într-o călătorie prin ținuturile
biblice și ne explică cele 12 uleiuri pe o casetă audio care este
inclusă în acest set.
(Setul conține 12 sticluțe de 5 ml. fiecare)

Masajul cu uleiuri esentiale de


puritan terapeutica Raindrop
Tehnica RAINDROP® de relaxare si vindecare a dr. Gary
Young
Tehnica Raindrop foloseste masajul si aplicatiile de uleiuri 

esentiale pentru a atenua simptome de scolioza, cifoza si alte
boli 

ale spatelui, întarind în acelasi timp sistemul imunitar. 

Cercetarile medicale au dovedit faptul ca de-a lungul coloanei
vertebrale exista multi virusi în stare latenta. Uleiurile
esentiale naturale, 

care sunt extrem de puternice, sunt aplicate ca niste picaturi 

de ploaie, pe spate, unde sunt absorbite si actioneaza pentru
a ataca acesti virusi. Mii de terapeuti maseuri, chiropractori si
tesuturilor musculare , 

2. stoparea gripei sau a racelii, reducerea discomfortului din
articulatii, pacientii lor au laudat, pe parcursul a mai mult de
zece ani, aceasta tehnica uluitoare de vindecare, a dr. Gary
Young.
Principalele beneficii ce pot fi obtinute in urma masajului
sunt:
1. reducerea durerilor de spate prin realinierea coloanei
vertebrale si relaxarea
3. bucurie, mai multa energie
4. indepartarea stresului si a starii de anxietate, curatare a
tesuturilor, 5.
6. sustinerea sistemului imunitar,
7. imbunatatirea capacitatii de concentrare,
8. echilibrarea balantei energetice.
Pentru acest tip de masaj se folosesc numai uleiuri esentiale
de puritate
terapeutica Young Living, obtinute prin distilare la temperatura
si presiune scazuta conform standardelor AFNOR si ISO.
Emotii negative pe care masajul raindrop le amelioreaza:
manipulare ( busuioc) lipsa respectului de sine ( chiparos) 

incoerenta ( aroma siez) deconectare, neimplinire ( maghiran) 

frica de a finaliza lucruri, vulnerabilitate, toxicitate ( oregano)
esec, frica de dependenta, restrictie, rigiditate ( menta) 

lipsa de potectie ( cimbru) agresiune, frica de conflict,
inabilitatea de a face fata, infrangere ( uleiul valor = curaj)
Tehnica Raindrop a fost pusa la punct de naturopatul dr. Gary
Young pe baza cercetarilor efectuate în ceea ce priveste
uleiurile esentiale ca agenti antimicrobieni si a informatiilor
fascinante pe care le-a învatat de la intelepti indieni. Este o
tehnica puternica, neinvaziva, ce se bazeaza pe capacitatea
antivirala, antibacteriana si antiinflamatorie a unui pachet de
uleiuri esentiale alese special pentru a determina organismul
sa-si mentina curbura spinala normala. Conform unor studii
mai recente s-a demonstrat ca unele tipuri de anomalii in
aliniamentul coloanei se datoreaza unor virusi si bacterii ce se
afla in stare latenta pozitionati de-a lungul coloanei vertebrale.
Acesti germeni patogeni determina inflamarea si respectiv
contorsionarea si desfigurarea coloanei. Deoarece masajul
Raindrop actioneaza direct asupra punctelor reflexe de pe
talpa prin tehnica VitaFlex cat si direct asupra muschilor
spinali simultan stimulandu-se si sistemul limbic prin
inspirarea remediilor – efectul obtinut este maxim.
Este un lucru obisnuit ca persoanele cu scoliozã care
beneficiazã de TR, sa castige aproximativ 2,5 cm, sau chiar
mai mult, în înaltime, si asta în urma unei singure aplicari.
Multe alte persoane au raportat ca nu au mai simtit durere ori
senzatia de congestive în zona respectiva, ba chiar au scapat
de raceala si gripa, dupa ce li s-a aplicat TR.
Acesta este si motivul pentru care TR a starnit interesul celor
care lucreaza în domeniul tehnicilor de vindecare.
Dupa un astfel de tratament organismul trece printr-o etapa
de purificare- detoxifiere-realiniere a coloanei ce se
prelungeste pana la 7 zile. Este recomandat a se tine post
sau o dieta usoara si inainte si dupa terapie pentru a beneficia
la maxim de potentele uleiurilor folosite.
Efectele unei aplicari pot dura cateva luni bune pentru o
persoana, în timp ce alta poate avea nevoie de mai multe
sedinte, de aplicari repetate saptamanal, pana ce organismul
începe sa raspunda la tratament, ceea ce poate dura de la
cateva saptamani pana la un an.
Tehnica Raindrop se poate personaliza, pentru a raspunde
cat mai bine la diferite probleme de sanatate, care nu au
legatura directa cu problemele de spate.
Infectii pulmonare, probleme cu digestia, hormonale,
insuficiente hepatice, precum si altele se pot trata, substituind
uleiurile esenþiale standard folosite în TR, cu alte uleiuri
anume, speciale pentru organul respectiv.
Atentionare: Tehnica Raindrop nu este un panaceu sau o
solutie magica de vindecare. Un organism sanatos si
echilibrat este rezultatul unui program bine pus la punct, de
exercitii, dieta, meditatie. Prin sanatate se întelege tot ceea ce
facem, spunem, auzim, vedem si mancam. TR este un
instrument eficace care ne poate ajuta sa ne restabilim
echilibrul la nivelul organismului. Obiceiurile sanatoase de
nutritie si o minte deschisa, pozitiva, pot ajuta corpul si derma
sa accepte uleiurile mai bine si mai repede.
Este bine ca inainte si dupa aplicarea tehnicii Raindrop
organismul sa fie ajutat si printr-o dieta detoxifianta, exercitiu
fizic , somn suficient , meditatie , rugaciune.
Toate afirmatiile despre uleiurile esentiale din acest
document, nu se refera decat la uleiurile de puritate
terapeutica ale companiei Young Living cu cate se practica
acest tip de masaj.
Infectiile cauzeaza scolioza si sciatica?
Tot mai multe studii de cercetare indica faptul ca anumite
microorganisme vietuiesc în apropierea sirei spinarii si
contribuie la aparitia deformatiilor din zona respectiva.
Studii întreprinse la Western General Hospital din Edinburgh,
Scotia, au stabilit legatura dintre particulele de tipul virusilor si
scolioza idiopatica. Cercetatori de la Universitatea din Bonn
au descoperit cã virusul varicella zoster se poate ascunde în
ganglionii spinali, toatã viata.
Cercetari efectuate în 2001 au confirmat ca existenta unor
microorganism infectioase este o cauza a inflamarii si durerii
resimtite la nivelul coloanei vertebrale.
Alistair Stirling si colegii sai de la Spitalul Regal de Ortopedie
din Birmingham, Anglia, au descoperit ca 53% dintre pacientii
cu sciatica acuta au fost depistati pozitiv la testul de infectie
cronica, de nivel inferior, cu bacterii gram-negativ (în special
cu Propionibacterium acnes), care au declansat inflamarea în
vecinatatea coloanei. Stirling chiar sugera ca motivul pentru
care aceste bacterii nu fusesera identificate mai devreme, era
intervalul de timp extins necesar incubarii materialului de disc
(7 zile).
S-a evidentiat si ca mycobacterium tuberculosis (bacteria
raspunzatoare de tuberculoza) contribuie la îmbolnavirea
coloanei vertebrale si la posibila ei deformare.
O lucrare de cercetare, efectuata în cadrul Institutului Pasteur
din Franta, publicata în The New England Journal of
Medicine, atesta documentat numarul tot mai mare de
pacienti care prezinta simptome ale bolii coloanei vertebrale
(morbul lui Pott) cauzata de tuberculoza.
Cum actioneaza uleiul esential ?
În plus, s-a stabilit si conexiunea dintre vaccinurile facute din
virusi vii si afectiuni ale coloanei. Un studiu din 1982, efectuat
de Pincott & Taff, arata legatura dintre vaccinurile orale pentru
poliomielita si scolioza.
Uleiul esential declanseaza procesul de regenerare al plantei,
similar sangelui in corpul uman. Atat uleiul esential cat si
sangele contin compusi de tipul hormonilor care au rol
declansator al procesului de regenerare.
Similitudinea merge mai departe : structura chimica a uleiului
esential este similara cu cea a celulelor corpului uman. Asa se
face ca aceste molecule, relativ mici, sunt imediat acceptate
de organism. Aplicate de exemplu pe talpa , moleculele
esentiale vor calatori in cateva minute prin intreg organismul,
destinatia fiind organul aflat in suferinta. Ajuns acolo
penetreza in interiorul celulei si schimba informatia gresita la
nivel de ADN. Si ca efect : stimuleaza secretia de anticorpi,
neurotransmitatori, endorfine, hormone si enzime.
Moleculele aromatice actioneaza direct asupra sistemului
limbic influentand centrul emotional al creierului
"Iubirea înseamnă relaxare. Odată cu iubirea apare relaxarea.
Dacă iubiţi o persoană, dacă între ea şi voi există iubire, această
iubire aduce cu sine acordurile destinderii. Doar atunci puteţi fi
relaxaţi. A fi relaxat în prezenţa cuiva este singurul semn de
iubire." Osho - Iluminarea eternul început

S-ar putea să vă placă și