Otilia Mărculescu

Titlul inițial al operei era “Părinții Otiliei” deoarece accentul cade pe tema paternității dar
acesta este modificat din motive editoriale. În sens propriu titlul este alcătuit din două cuvinte,
substantive, unul comun “enigma” şi unul propriu “Otilia”. Firul epic este realizat de Felix Sima,
Otilia devenind protagonistă deoarece numele ei apare în titlu. În sens conotativ termenul “enigma”
vizează trei interpretări. Prima interpretare fiind eternul mister feminin deoarece Otilia este o sumă
de trăsături, un amestec de luciditate şi ștrengărie, de onestitate şi ușurătate. A doua interpretare este
misterul unei vârste reprezentat de Felix întrucât tânărul, proaspăt absolvent de liceu are visuri şi
planuri dar viața îi oferă altceva. „Această criză a tinereții lui Felix, pus pentru întâia oară față în
față cu absurditatea sufletului unei fete, aceasta este o enigmă”. A treia şi ultima interpretare
reprezintă misterul vieții însuși deoarece romanul prezintă o gamă variată de destine ce stau sub
semnul împlinirii sau al eșecului. „Nu numai Otilia este o enigmă ci şi viaţa ei”
Tema principală a romanului este destinul societăţii burgheze bucureștene în primul sfert al
secolului XX. Această temă este construită pe patru arii tematice, tema moștenirii, o temă
balzaciană care dezvoltă un conflict economic, tema parvenirii care dezvoltă un conflict moral ca şi
tema paternității şi tema iubirii care dezvoltă un conflict psihologic. Unele dintre motivele ce sunt
prezentate în roman sunt cel al scrisorii, fotografiei, pianului, avarului şi al triunghiului erotic.
Romanul este alcătuit din 20 de capitole fără titlu. Acesta este construit pe principii
compoziționale clasice cum ar fi principiul clasic al cronologiei care prezintă elementele în ordinea
desfășurării lor. Romanul se deschide şi se închide cu aceeaşi scenă a descrierii străzii Antim, două
tablouri care au acelaşi erou, Felix, dominat de acelaşi motiv literal al lui „nimeni”. Fiecare capitol
conţine la început sintagme precum „Într-o seară de la începutul lui iulie 1909”, „a doua zi după” ,
„cu timpul” principiul acesta numindu-se principiul compozițional al simetriei şi circularității. Cel
de al treilea principiu este cel al contrapunctului şi înfățișează descrierea casei de pe strada Antim în
contrapunct cu casa de pe calea Victoriei şi descrierea Bucureștiului interbelic sufocat de căldură şi
agitație şi descrierea Bărăganului din perspectivă primordială.
Din structura romanului fac parte planul individual care prezintă firul epic dominant ce
urmărește tema iubirii şi vizează relația dintre Felix şi Otilia, planul familial sau planul clanului
întrucât în roman există mai multe clanuri cum ar fi clanul Tulea, clanul Raţiu, clanul Giurgiuveanu,
şi planul codru care înfaţişează medii diferite cum ar fi studenţii la medicină şi stundenţii la
conservator.

1
 Spaţiul de desfăşurare al romanului este Bucureștiul interbelic. Romanul se desfăşoară în
primul sfert al secolului XX. Acesta prezintă numeroase detalii spațiale cum ar fi strada Antim,
Câmpia Bărăganului, calea Victoriei şi Paris.
Incipitul romanului este de tip clasic descriptiv generând ideea de real, iar finalul este
simetric, se prezintă acelaşi personaj, aceeaşi stradă dupa câţiva ani. Romanul are un final închis
deoarece se rezolvă conflictele şi se prezintă un epilog târziu.
Conflictul exterior este declanșat de moștenirea lui Costache Giurgiuveanu, a cărui avere i se
cuvine fiicei sale vitrege, Otilia Mărculescu, dar aceasta este vânată de clanul Tulea şi de Stănică
Raţiu, soţul Olimpiei.
În roman există mai multe conflicte interioare cum ar fi ce al lui Felix care are de ales între a
face facultatea şi a deveni medic şi, pe de altă parte, a rămâne alături de Otilia, ceea ce ar fi propus
abandonarea visului său. Un alt conflict interior îi aparține Otiliei, ea având de ales între iubirea
ideală cu Felix şi viaţa lipsită de orice griji alături de Pascalopol. Ea încearcă să își motiveze
hotărârea de a de a fugi la Paris şi de a se căsători cu moșierul ca pe un gest de altruism. În
scrisoarea pe care i-o trimite lui Felix după despărțire, ea încearcă să-l convingă că de fapt
părăsindu-l i-a făcut un bine.
Prin apariția numelui său în titlul romanului ea devine protagonistă, mutându-se astfel centru
de iradiere pe aceasta. Otilia este un personaj complex, complexitatea fiind dată de multitudinea de
trăsături de caracter moral. Ea este personajul cel mai modern al romanului.
Otilia este fiica celei de a doua soții a lui Costache, el fiind tutorele său legal. El dorește să o
înfieze dar amână această decizie. Statutul social al fetei este precar/instabil, ea trăind drama
singurătății şi a incertitudinii viitorului. Otilia este confruntată de o serie întreagă de personaje cum
ar fi Aglae, Aurica, Olimpia dar aceasta este protejată de personajele masculine, Pascalopol şi
Costache.
Otilia Mărculescu este caracterizată direct prin intermediul lui Felix care a doua oară când
intră în casă, înainte să îi vadă chipul îi aude vocea „cristalină”, iar în faţa lui apare o „fată
subțirică”, „îmbrăcată într-o rochie foarte largă la poale”. Ea i se prezintă acestuia simplu şi direct.
Aceasta este de la început ocrotitoare cu Felix, îl introduce în atmosfera familiei şi face prezentările.
Portretul Otiliei este schițat prin caracterizare directă făcută de narator prin descrierea „Fata părea
să aibă optsprezece-nouăsprezece ani. Faţa măslinie, cu nasul mic şi ochii albaștrii, arăta şi mai
copilăroasă între multele bucle şi gulerul de dantelă.”
Otilia se defineşte prin gesturi, comportament, fapte, stârnind în jurul său diferite reacţii.
Comportamentul său este derutant, contradictoriu. Neconformista adolescentă este capricioasă,
instabilă luând decizii care dezarmează celelalte personaje. Otilia beneficiază de o modalitate
modernă de caracterizare, comportamentismul atunci când ritmul epic este lent, când ritmul este
2
accelerat caracterul ei este pus în evidență prin pluriperspectivism. Fiecare personaj o vede diferit,
pentru Costache ea este „fe fetiţa”, „Otilica sa scumpă” care îi luminează bătrânețea şi singurătatea,
pentru Pascalopol ea este o fată tânără, strălucitoare cu suflet de artistă dezinteresată de latura
practică a vieţii, Felix o vede ca pe „o fată admirabilă” pe care însă nu o înţelege, pentru Stănică ea
este o femeie deșteaptă care știe să se descurce în viață, iar pentru Aglae şi Aurica ea este „o stricată
şi dezmățată care sucește mințile bărbaților”.
Toate personajele masculine o privesc pe Otilia din perspectivă erotică, ea însuși spune
„sunt o zăpăcită, nu ştiu ce vreau”, „sunt uşuratică, mi-e frică”, „Noi fetele suntem mediocre şi
singurul meu merit este că mi-am dat seama de asta”. Otilia se mişcă într-o lume fixată în tipare,
Costache nu o înfiază şi ea va fi sacrificată de familia acestuia.
Autorul, George Călinescu spune despre aceasta „Otilia este eroina mea lirică, proiecția mea
în afară, o imagine lunară si feminină, e fondul meu de ingenuitate si copilărie. Eroina este tipizarea
mea, fundamentală, în ipostaza feminină. Otilia este oglinda mea de argint”.