În prezent nu există nici un protocol validat științific pentru adaptarea tratamentului psihoterapeutic.

Terapeuții vor continua să folosească experiența lor clinică și

cea mai bună judecată.

Următorul protocol a fost folosit de către autori în practica,supervizarea și predarea în domeniul

psihologiei clinice
Protocolul implică patru etape:
1.) O evaluare cuprinzătoare
2.) Adaptarea strategiei (strategiilor) terapeutice pe baza unei evaluări complete
3.) Conceperea strategiei terapeutice alese pentru nevoile cuplului / familiei, circumstanțe, capacitatea de
tratare și răspunsul la terapie
4.) Implementarea, revizuirea eforturilor potrivirii și adaptării

• Evaluarea cuprinzătoare
•
• Abordările integrative necesită mai multe evaluări multidimensionale decât unidimensionale, la
fel necesită potrivirea și adaptarea .
• În Eșecurile în Terapia Familială, Coleman (1985) a remarcat că 83% din eșecurile de tratament
ar putea fi atribuite în primul rând evaluării inițiale necorespunzătoare.
• Următoarea schemă de evaluare este derivată dintr-un model biopsihosocial (Sperry, 1989).
• Evaluarea cuprinzătoare=situație/severitate + sistem + aptitudini + stil/statut +
potrivirea/adecvarea tratamentului .

Situația / severitatea
• se referă la evaluarea simptomelor și severitatea factorilor de stres pe care familia le trăiește,
împreună cu factorii demografici și nivelul de funcționare a familiei .
1. Prezentarea plângerilor și problemelor-Familiile care optează pentru terapia familială sau care fac
obiectul unei evaluări sau tratamente familiale prezintă preocupări/îngrijorări relativ similare:
comunicarea, conflictele dintre copii și adolescenți; sex; finanțe; abuz fizic, sexual sau verbal; sau diverse
crize legate de moartea unui membru al familiei, un loc de muncă, o problemă de sănătate.
Plângerile nu sunt întotdeauna identice cu problema (problemele) care afectează familia.

2.Datele demografice ale familiei: vârsta, numărul de membrii și statutul socio-cultural și financiar
Cei ce se căsătoresc foarte tineri au cele mai mari rate de divorț, probabil pentru că nu s-au maturizat și nu
și-au dezvoltat suficient abilități relaționale .
În familiile cu copii foarte mici, indiferent de vârstă ,părinții, tind să fie mai stresați decât în familiile cu
copii adulți.
Cuplurile fără copii și cele cu familii numeroase au mai multe șanse de divorț decât cele cu familii de
dimensiuni moderate.
În familiile ce se confruntă cu probleme financiare intervine instabilitatea maritală. Venitul familiei este
cea mai puternică și negativă variabilă asociată cu conflictul și divorțul.
Diferențele de clasă socială afectează foarte mult atitudinile și comportamentul. Familiile de clasă
inferioară tind să aibă contacte mai multe dar superficiale cu mai mulți outsideri decât familiile din clasa
mijlocie, care au contacte mai profunde dar cu mai puțini indivizi din afara familiei.

• Nivelul funcționării familiei ar trebui să fie evaluat inițial și apoi monitorizat pe tot parcursul
tratamentului.
• Nivelul de funcționare este o variabilă-cheie în potrivirea unei strategii terapeutice pentru o
anumită familie.
•
Sistemul
• sistemul se referă la istoria familiei și stadiul de dezvoltare,precum și factorii de sistem ai
limitelor, puterii și intimității .

1. Istoricul familiei, stadiul de dezvoltare și genograma

- Explorarea familiei de origine a fiecărui soț și a familiilor părinților lui este foarte utilă în clarificarea
problemelor actuale , aducându-le în arena terapeutică.
-Utilitatea de a înțelege cum a ajuns familia unde este astăzi
-Genograma se contruiește pornind de la întrebări despre copilăria părinților, familia în care aceștia au
crescut, despre școală și cum au evoluat viețile lor după terminarea școlii. Sunt importante întrebările
despre cum cuplu s-a întâlnit și cuplat,nașterea copiilor,dezvoltarea copiilor până în prezent.

• Terapeutul construiește o genogramă a unuia dintre soț ,iar partenerul o completează cu

informații și face observații pe baza acesteia.Apoi procesul este inversat și familia de origine a
celui de-al doilea soț este explorată cu contribuția primului soț.
• McGoldrick și Carter (1982), oferă un model util a etapelor ciclului de viață a familie :
• (a) adultul tânăr neatașat
• (b) aderarea familiilor prin căsătorie,
• (c) familie cu copii mici,
• (d) familie cu adolescenți,
• (e) lansarea copiilor
• (f) familia în viața ulterioară.