METEOROLOGIE și CLIMATOLOGIE

C_6+7
VAPORII DE APĂ DIN ATMOSFERĂ, CONDENSAREA LOR ŞI
PRECIPITAŢIILE ATMOSFERICE

Conf. univ. dr. Dumitru MIHĂILĂ

Universitatea ,,Ștefan cel Mare” din Suceava
Departamentul de Geografie
 Sistemul de faze al apei

Cantitatea de apă aflată în atmosferă ≈ 1,3 x 1013 t, adică 0,001 % din cea a
Oceanului Planetar.
95 % se află sub formă de particule lichide şi solide, care în totalitate alcătuiesc
norii.
Cantitatea de apă ce provine din atmosferă sub formă de precipitaţii, într-un an,
pentru întreg globul este de 5 x 1014 t, ceea ce înseamnă de 40 - 42 de ori mai mult
decât conţinutul total de apă din atmosferă.
Molecula de apă = doi atomi de hidrogen + unul de oxigen.
În atmosferă apa este :
- lichidă (picături de apă),
- solidă (gheaţă – sub forma unor cristale hexagonale) şi
- gazoasă (vapori de apă).

Cristal hexagonal de
gheaţă. În atmosferă, mai
multe cristale de gheață se
pot asocia pentru a forma
un fulg de zăpadă (după
Ahrens, 1988)
Molecula de apă (după Ahrens, 1988)
 Apa lichidă, vaporii şi gheaţa sunt în echilibru la temperatura de 0,0075°C şi o
tensiune a vaporilor de 6,1 mb/hPa.

Transformările de fază ale apei

(după Bacinschi, 1979)
 Transformările de fază ale apei
- sunt însoţite de schimburi de energie calorică.
În timpul topirii sale la 0°C
gheaţa absoarbe 80 cal/g, formă ce
reprezintă căldura latentă de topire.
În timpul îngheţului se eliberează
80 cal/g numită căldură latentă de
solidificare.

Pentru evaporarea apei, la 0°C

se consumă 597 cal/g, energie
numită căldură latentă de
vaporizare. 597 cal sunt cedate
aerului în procesul trecerii apei din
starea de vapori în cea lichidă -
căldura latentă de condensare.
Procesele la care sunt supuse moleculele de
apă din atmosferă cu trecerea lor dintr-o stare
de agregare în alta, transformări produse cu
absorbție din exterior sau cu emisie de căldură
către mediul atmosferic (după Ahrens, 1988 cu
modificări)

La trecerea din stare gazoasă în stare solidă, prin sublimare, se eliberează 677
cal/g, numită căldură latentă de sublimare. 677 cal/g se consumă la trecerea apei din
stare solidă în stare gazoasă, numită şi căldură latentă de sublimare.
 Mărimile ce definesc umiditatea aerului
Tensiunea vaporilor sau presiunea vaporilor (e) reprezintă acea parte din presiunea
atmosferică care se datorează apăsării exercitate de vaporii de apă. Se exprimă în mb
sau hPa.
Tensiunea maximă a vaporilor sau tensiunea de saturaţie (E) este tensiunea
maximă pe care o pot avea vaporii de apă la o anumită temperatură, tensiune peste
care începe condensarea. Se măsoară în mb sau hPa. Creşterea temperaturii aerului
produce creşterea valorii tensiunii de saturaţie şi invers.
În natură sunt posibile trei situaţii:

Cele trei ipostaze ale tensiunii vaporilor

de apă:
e < E (aer nesaturat), D – deficit
e = E (aer saturat)
Variaţiile valorice ale tensiunii maxime a e > E (aer suprasaturat);
vaporilor de apă (E) în funcţie de (după Bogdan, 2010)
temperatura aerului în intervalul termic de
-20 - 50°C
 Umiditatea absolută (q) reprezintă cantitatea de vapori de apă conţinută la un
moment dat într-un volum de aer şi se exprimă în g/m3.

Capacitatea maximă de înmagazinare a vaporilor

de apă într-un m3 de aer la diferite temperaturi
(date după Ciulache, 2004)
 Umiditatea relativă (f) reprezintă raportul procentual dintre tensiunea vaporilor (e) şi
tensiunea de saturaţie (E).

Creșteri successive ale valorii temperaturii aerului, în condițiile menținerii neschimbate a

cantității de vapori din atmosferă, vor avea drept rezultat diminuarea valorică a umidității
relative și accentuarea gradului de uscăciune al aerului (după Ahrens, 1988 cu
modificări)
 Deficitul de saturaţie sau deficitul higrometric (d) reprezintă diferenţa
dintre tensiunea maximă a vaporilor (E) şi tensiunea reală (e) la un moment
dat.

Punctul de rouă (τ) reprezintă temperatura la care vaporii de apă

saturează un volum de aer şi condensează.
La această temperatură:
- deficitul higrometric devine zero,
- umiditatea relativă f = 100%,
- tensiunea reală (e) = cu tensiunea maximă a vaporilor (E),
- umiditatea absolută (q) = umiditatea absolută maximă (Q), iar
- temperatura (t) a aerului este egală cu punctul de rouă (t = τ).
 Evaporarea şi evapotranspiraţia
Vaporizarea presupune trecerea unui corp din stare lichidă în stare gazoasă.

DEF: Când acest proces se petrece încet, la temperatura obişnuită a mediului

ambiant şi numai la suprafaţa corpului, fenomenul se numeşte evaporare sau
evapotranspiraţie.

Evaporarea se produce prin consum de căldură (≈ 22 % din energia totală primită de

către suprafaţa terestră de la Soare /an este absorbită în aceast proces (Budyko, 1974).

Faze.

În prima fază aerul de deasupra unei suprafeţe active este nesaturat în vapori iar
numărul moleculelor de apă ce se întorc pe suprafaţa evaporantă este mai mic decât a
celor care pătrund în aer - subsaturare.

În a doua fază, cantitatea vaporilor crescând treptat, numărul moleculelor care

pătrund în aer, este egal cu al celor ce se întorc pe suprafaţa evaporantă, realizându-se
o stare de echilibru. Evaporarea încetează, iar aerul este saturat.

Faza a treia, când numărul moleculelor care se întorc pe suprafaţa evaporantă este
mai mare decât al celor care pătrund în aer. Aceasta este starea de suprasaturare a
aerului, iar surplusul de vapori condensează (Pop, 1988; Bogdan, 2009).
 Surse evaporante:

- de pe suprafaţa mărilor şi oceanelor provine 86 % din cantitatea de vapori

din atmosferă (447900 km3),

- restul de 14 % (reprezentând 70 700 km3) provin din evaporarea de pe

continente (de pe suprafaţa apei râurilor, lacurilor, a solului umed, gheţii şi zăpezii,
din transpiraţia plantelor şi din erupţiile vulcanilor) (Ciulache, 2004).

DEF: Evaporarea reală și evaporarea maximă posibilă sau potențială

Unitatea de măsură: 1mm grosime strat de apă = 1 l/m2 = 0,1 g/cm2 = 10 tha
Factorii care influențează vaporarea:
a) pe mări și oceane:
- viteza vântului şi agitaţia apei,
- suprafaţa de evaporare,
- deficitul de saturaţie în care este inclusă şi influenţa temperaturii,
- presiunea aerului,
- temperatura,
- timpul.
b) pe suprafaţa uscatului, evaporarea depinde de condiţiile meteorologice (viteza
vântului, temperatura aerului, deficitul de saturaţie) şi de proprietăţile fizice şi chimice
ale solului (umiditate, culoare, temperatură, granulometrie), de relief, de prezenţa sau
absenţa învelişului vegetal, de caracteristicile lui, de nivelul apei freatice.
- DEF: pierdere combinată a umidităţii din sol prin evaporaţia directă şi prin
transpiraţia plantelor poartă denumirea de evapotranspiraţie (Thornthwaite, 1948),

- DEF: evapotranspiraţia reală, reprezintă cantitatea de apă reală, efectiv

cedată atmosferei prin evapotranspiraţie iar evapotranspiraţia potenţială evaporarea
maximă posibilă,

- în arealele tropicale deşertice din Sahara evapotranspiraţia potenţială este

foarte mare (4000 mm apă pe an), în timp ce evapotranspiraţia reală este foarte
mică, aproape de zero.

- DEF: cunoscând valorile evapotranspiraţiei potenţiale şi a cantităţilor de

precipitaţii primite se poate determina excedentul sau deficitul de apă în sol stabilind
şi ecuaţia bilanţului hidrologic.
Regimul zilnic şi anual al evaporării/evapotranspirației. Distribuția teritorială a
acestora
În timp de o zi evaporaţia prezintă un regim similar cu al temperaturii aerului și
solului fiind minimă înainte de răsăritul Soarelui şi maximă când Soarele ajunge în
punctul cel mai înalt de pe bolta cerească.
În timp de un an în zona climatică temperată valorile cele mai mari ale
evaporaţiei sunt înregistrate în lunile iunie – iulie (uneori mai), iar cele mai reduse în
ianuarie sau în decembrie.

Regimul anual al mediilor lunare ale

precipitațiilor atmosferice și ale
evapotranspirației potențiale la Geoagiu
(1961 – 2010)
Rata de evaporare anuală (cm/an) pentru intervalul 1958 - 2005 (reprezentare
cartografică după Lisan Yu, Woods Hole Oceanographic Institute preluată de pe
http://www.goes-r.gov/users/comet/tropical/textbook_2nd_edition/print_5.htm)
 Media anuală a evapotranspirației (mm/an) pe continente în intervalul
2000 – 2006 (reprezentare după http://www.ntsg.umt.edu/project/mod16)
 Excedentul și deficitul de apă - DEF:

Distribuţia latitudinală a excedentului şi deficitului de apă (precipitaţii – evaporaţie

exprimat în km3) (date după Ciulache, 2004)
Coeficientul balanței de apă calculat ca diferența dintre precipitații anuale și
evapotranspirația potențială (http://gaim.unh.edu/Products /Reports/
Report_5/NPP_gifs/npp_fig14.gif)
 Regimul anual al mediilor lunare ale
balanței apei la Geoagiu (1961 – 2010)
 Regimul diurn şi anual al umidităţii relative

Regimul diurn al umidității Regimul diurn al umidităţii relative (%) la Iaşi (1988
relative și cel al temperaturii – 1998) (după Mihăilă, 2006)
aerului (după Ahrens,1988)

Regimul anual al umidităţii Mersul anual al valorilor lunare ale

relative la staţiile din Câmpia umidităţii relative (%) la Iaşi şi Vf. Omu
Moldovei (1964 – 1998) (după (1961 - 2000) (date din Clima României,
Mihăilă, 2006) 2008)
Distribuția latitudinală a umidității relative (după Bacinschi, 1979)
 Condensarea. Condiţiile condensării vaporilor de apă
Pentru ca vaporii de apă din atmosferă să condenseze trebuie întrunite două
condiţii:
a) aerul să fie saturat în vapori de apă,
b) în aer să existe nuclee de condensare (Măhăra, 2001).

Starea de saturaţie se realizează prin:

1) mărirea cantităţii vaporilor din aer - este un proces mai complex și mai greoi,
2) scăderea temperaturii este o altă cale care face ca aerul să atingă mult mai ușor și
frecvent starea de saturație
Nucleele de condensare - în lipsa lor condensarea nu se poate produce !!
DEF: Sunt particule microscopice solide şi lichide, mai rar gazoase, cu proprietăţi
higroscopice, care plutesc în aer, în jurul cărora condensează vaporii, uşurând formarea
şi creşterea vaporilor de apă. Nu toate particulele din atmosferă au proprietăți
higroscopice. O parte dintre ele au chiar proprietăți hidrofobe.

Nuclee higroscopice pe care vaporii de apă

condensează rapid – stânga; nuclee
hidrofobe care resping apa şi nu
favorizează condensarea – dreapta (după
Ahrens, 1988)
Vapori de apă în mişcarea rapidă care după ciocnirea cu nucleele de
condensare nu aderă la ele – a;
vapori de apă în mișcare lentă care aderă mai ușor la nuclee - b.

Condensarea a miliarde de molecule de apă gazoasă produce mici picături de

apă în stare lichidă (după Ahrens, 1988 cu modificări)
Condensarea la nivelul suprafeţei terestre
Dă naştere unor produse de condensare sau sublimare, unor depuneri sub formă de
rouă, brumă, chiciură și polei. Acestea au fost denumite de Pop în 1988 precipitații
orizontale.

Condensarea în păturile inferioare ale atmosferei

Dă naştere unor picături fine de apă, unor cristale mici de gheaţă sau unui amestec
de picături şi cristale, care constituie hidrometeorii numiţi aer ceţos şi ceaţă.

Condensarea vaporilor de apă în atmosfera liberă

Dă naștere norilor. DEF: Norii sunt sisteme coloidale de produse de condensare

(picături de apă), sublimare (cristale sau asociaţii de cristale de gheaţă) sau mixte
(picături şi cristale) aflate în suspensie în atmosferă (Ciulache, 2004).
Deosebirile dintre nori şi ceaţă constau în faptul că norii nu vin în contact cu
suprafaţa terestră (cu excepția vârfurilor montane) şi îmbracă o mare varietate de
forme dependente de geneza şi particularităţile structurii lor microfizice.
Pentru formarea norilor sunt necesare două condiţii: suprasaturaţia şi prezenţa
nucleelor de condensare (Măhăra, 2001; Ciulache, 2004).
Un nor se dezvoltă pe verticală între două niveluri caracteristice: nivelul de
condensare – de regulă corespunde bazei norului și nivelul de convecție – partea
superioară a norului.
Clasificarea norilor după înălţimea la care apare baza norului deasupra solului

Ilustrarea generalizată a celor patru mari familii de nori în funcție de înălțimea la care
apare baza norului, dezvoltarea și poziționarea în cadrul troposferei (după Ahrens, 1988
cu modificări)
Clasificarea norilor după geneză

Mecanisme primare de geneză a norilor

(conform Ahrens, 1988 cu modificări)
 Distribuţia spaţială a norilor

Distribuţia latitudinală a nebulozităţii – valori

medii anuale (în %) (date după Ciulache, 2004)
 Distribuţia temporală a norilor

Regimul diurn al nebulozităţii totale (0 – 10) la Darabani (1988 – 1998) (Mihăilă, 2006)

Regimul anual al nebulozităţii în Câmpia Moldovei în perioada 1964 – 1998 (după

Mihăilă, 2006)
Mersul anual al valorilor lunare ale nebulozităţii atmosferice la Iaşi
şi Vf. Omu (1961 - 2000) (date din Clima României, 2008)
 PRECIPITAŢIILE ATMOSFERICE
DEF: Precipitaţiile atmosferice reprezintă totalitatea particulelor de apă în stare
lichidă sau solidă care cad din nori (rar şi din ceaţă) şi ating suprafaţa terestră.
După starea de agregare deosebim: precipitaţii lichide (ploaia şi burniţa), solide
(zăpada, măzărichea, ploaia îngheţată, grindina şi acele de gheaţă) şi mixte (lapoviţa).
Produsele primare ale condensării (ceaţa şi norii) reprezintă faza uscată de
condensare.
Răcirea produselor primare din nori sub punctul de rouă conduce la trecerea în
faza umedă de condensare, cea în care se formează precipitaţiile. Componentele
norului cresc de 10 – 100 ori, formând picături şi cristale mari, care înving rezistenţa
aerului şi a curenţilor ascendenţi şi cad pe suprafaţa terestră (Ahrens, 1988; Măhăra,
2001).

Dimensiunea relativă a picăturilor de

ploaie, picăturilor din nori şi a nucleelor de
condensare (după Ahrens, 1988, cu
modificări)
 Geneza precipitaţiilor atmosferice

Creşterea componentelor din nori până la dimensiunea care să permită

căderea lor pe suprafaţa terestră sub formă de precipitaţii se realizează pe trei căi
principale şi anume:
- condensare sau sublimare,
- coalescenţă (coagulare),
- givraj.

1) Condensarea sau sublimarea. În primul stadiu de dezvoltare a unui nor,

principalul rol în creşterea particulelor componente îl au procesele de condensare şi
de sublimare a vaporilor de apă în prezenţa nucleelor de condensare.

a) Un nor format numai din picături de apă sau numai din cristale de gheaţă cu
dimensiuni asemănătoare constituie un sistem coloidal stabil impropriu formării
precipitaţiilor (Cirrus, Cirrostratus şi Cirrocumulus dar și Stratocumulus +
Stratus).

b) Norii formaţi din particule cu dimensiune diferită şi cei cu structură mixtă (picături
şi cristale de dimensiuni diferite) constituie sisteme coloidale instabile.
 b1) În cazul norilor formaţi din picături de apă cu dimensiuni diferite

Aderarea particulelor mici de apă din nori care se evaporă în condiții de

subsaturație la cele mai mari la suprafața cărora sunt întrunite condiții
de suprasaturație. Particulele mari vor crește în dimensiuni (după
Ahrens 1988, cu modificări)

Creşterea lentă a picăturilor generează burniţă şi/sau ploaia slabă. Procesele

menţionate se produc în norii inferiori Stratus şi Stratocumulus.
b2) În cazul norilor de mare dezvoltare verticală în care coexistă toate cele trei faze
ale apei: gazoasă, lichidă şi solidă se înregistrează cea mai puternică instabilitate.

Transferul vaporilor de apă de pe

suprafaţa picăturilor de apă din nori
către cristalele de gheaţă din masa
acestora, proces soldat cu creşterea în
dimensiuni a cristalelor de gheaţă.
Tensiunea de saturație a vaporilor de
apă este mai mare deasupra picăturilor
de apă şi mai redusă deasupra
cristalelor de gheaţă. Cristalele de
gheaţă absorb vaporii de apă şi cresc,
în timp ce picăturile de apă descresc în
dimensiuni (după Ahrens, 1988 cu
modificări)
Procesul se produce mai ales în norii
cu structură mixtă (Nb şi Cb), care dau
cea mai mare cantitate de precipitaţii
atât lichidă, cât şi solidă. Efectul
Bergeron este prezent şi în norii Cu
congestus şi As din care cad ninsori şi
ploi slabe.
2) Coalescenţa (coagularea)

Coliziunea și/sau coagularea se produc prin:

a) cădere liberă gravitaţională (captare frontală și de siaj),

b) atracţia particulelor cu sarcini electrice diferite, Captarea frontală (a)

şi captarea de siaj (b)
c) mişcările turbulente și browniene ale aerului. (după Petterssen,
1969)

3) Givrajul este un proces de creştere a componentelor din nor ce constă din

ciocnirea cristalelor de gheaţă cu picăturile de apă suprarăcite cu geneza
măzărichii și grindinii (Bogdan, 2009).

Acţiunea combinată a celor trei procese amintite duce la mărirea

componentelor din nor şi căderea lor sub formă de precipitaţii.
 Clasificarea precipitaţiilor

După geneză distingem precipitaţii: termo-convective, frontale şi orografice.

După starea de agregare deosebim trei grupe de precipitaţii: lichide, solide şi

mixte, subîmpărţite la rândul lor, după alte însuşiri fizice.

După criteriul sinoptic (Ciulache, 2004) distingem:

- precipitaţii din interiorul aceleiaşi mase de aer,
- precipitaţii de la contactul a două mase de aer cu însuşiri fizice diferite.

După durată şi intensitate (Pop, 1988; Ciulache, 2004; Bogdan, 2009)

distingem:
- precipitaţiile generale cad din norii frontului cald (Nimbostratus şi Altostratus), au
durată lungă şi intensitate moderată,
- aversele cad cu precădere din norii frontului rece de ordinile II și I
(Cumulonimbus); au durate mici, intensităţi mari şi extinderi teritoriale reduse,
- burniţa cade mai ales toamna din norii inferiori Stratus (uneori Stratocumulus sau
din ceață), dezvoltaţi în interiorul maselor de aer stabil.
 Regimul anual al precipitaţiilor
tipul ecuatorial, subecuatorial, tropical, subtropical, temperat, musonic şi polar (Pop,
1988; Măhăra, 2001; Ciulache, 2004; Bogdan, 2009)

Regimul anual al Regimul anual al Regimul anual al

precipitațiilor atmosferice în precipitațiilor atmosferice precipitațiilor atmosferice
cadrul tipului ecuatorial în cadrul tipului în cadrul tipului tropical
(Quito - Ecuador, 0°08' lat.S, subecuatorial arid (El Dueim - Sudan,
78°29' long. V, 2011 m, 1233 (Tambacounda - Senegal, 14°00' lat.N, 32°20' long.
mm) 13°46' lat.N, 13°41' long. E, 348 m, 128 mm)
V, 49 m, 942 mm)
Regimul anual al Regimul anual al
Regimul anual al
precipitațiilor atmosferice precipitațiilor
precipitațiilor atmosferice în
în cadrul tipului tropical atmosferice în cadrul
cadrul subtipului subtropical
umed- musonic subtipului subtropical
- mediteranean (Atena -
(Cherrapunji - India, umed (Fukuoka -
Grecia, 37°58' lat.N,
25°15' lat.N, 91°44' long. Japonia, 33°35' lat.N,
23°43' long. E, 107 m,
E, 1312 m, 11437 mm) 130°23' long. E, 3 m,
402 mm)
1704 mm)
Regimul anual al precipitațiilor Regimul anual al Regimul anual al
atmosferice în cadrul precipitațiilor atmosferice precipitațiilor atmosferice
subtipului temperat oceanic în cadrul subtipului în cadrul subtipului
(Bordeaux - Franța, 44°50' temperat continental temperat excesiv (Omsk -
lat.N, 00°42' long. V, 49 m, (Szeged - Ungaria, 46°15' Rusia, 54°56' lat.N,
900 mm) lat.N, 20°09' long. E, 96 73°24' long. E, 94 m, 325
m, 558 mm) mm)
Regimul anual al precipitațiilor Regimul anual al precipitațiilor
atmosferice în cadrul tipului atmosferice în cadrul tipului
subpolar (Murmansk - Rusia, subpolar (Barrow- S.U.A.,
65°58' lat.N, 33°03' long. E, 46 71°18' lat.N, 156°47' long.
m, 360 mm) V, 7 m, 109 mm)

Tipul polar prezintă o cantitate foarte redusă de precipitaţii pe tot parcursul anului,
fără a se contura foarte clar perioade de maxim sau de minim pluviometric.
 Repartiţia teritorială a precipitaţiilor

Distribuţia în altitudine a cantităţilor anuale de

precipitaţii căzute la un număr de 32 de staţii
meteorologice din România (1961 - 2000)
(date din Clima României, 2008)
Repartiția teritorială a sumelor medii anuale ale precipitaţiilor. Graficul din partea dreaptă
arată profilul sumelor medii anuale de precipitații la nivel global între Polul Nord și Polul
Sud, pentru teritoriile cuprinse între 180˚ long.V la 180˚ long. E (reprezentări preluate din
Legates şi Willmott (1990b) pe baza datelor preluate de la Centrul Naţional de Cercetări
Atmosferice Boulder, Colorado)
 METEOROLOGIE și CLIMATOLOGIE
L6
Măsurarea precipitaţiilor atmosferice. Repartiţia precipitaţiilor în România și
pe Glob. Roza vizibilității

Conf. univ. dr. Dumitru MIHĂILĂ

Universitatea ,,Ștefan cel Mare” din Suceava
Departamentul de Geografie
http://www.eldoradocountyweather.com/climate/world-maps/world-annual-precip-map.html