Sunteți pe pagina 1din 12

Pe timpul reacţiilor redox, electronii trec de la o substanţa la alta.

Fluxul de electroni – curentul electric


– poate fi folosit. Electrochimia este ramura chimiei care se ocupă de conversia între energia chimică şi energia
electrică.

Există două ramuri mari ale electrochimiei, pe care le vom studia în acest curs:

- Celulele electrochimice, în care energia este eliberată printr-o reacţie chimică spontană şi apoi
convertită în energie electrică. Exemple: bateriile.
- Celulele electrolitice, în care energia electrică este folosită pentru a provoca reacţii chimice care nu au
loc în mod spontan. Exemple: reîncărcarea acumulatorilor, electroplacarea.

Celulele electrochimice

Unitatea de bază a tuturor bateriilor este celula electrochimică, cunoscută şi sub numele de celulă
voltaică sau galvanică. Celulele electrochimice convertesc energia unei reacţii redox spontane în energie
electrică. Acest lucru se întâmplă pe măsură ce electronii care sunt eliberaţi din reacţia parţială de oxidare
sunt captaţi de reacţia de reducere.

Vom crea o celulă electrochimică bazată pe următoarea reacţie redox:

Zn(s) + Cu2+(aq) → Zn2+(aq) + Cu(s)

Această reacţie este compusă din două reacţii parţiale:

Zn → Zn +2 + 2 e- Cu2+ + 2e- → Cu
oxidare reducere
Pentru ca această reacţie să efectueze lucru electric, trebuie ca electronii să circule printr-un circuit
exterior. Dacă am pune pur şi simplu o bucată de zinc metalic într-o soluţie conţinând ioni de cupru (II), va
avea loc o reacţie, dar fără a fi produsă electricitate.

Paşii pentru pregătirea celulei noastre electrochimice sunt următorii:

1. Pregătim 2 pahare în care vom pune electrozii metalici în soluţii electrolitice (soluţii
care conduc curentul electric datorită prezenţei ionilor). În unul din pahare punem un
electrod de zinc într-o soluţie de azotat de zinc (Zn(NO3)2). În celălalt pahar punem un
electrod de cupru într-o soluţie de azotat de cupru (Cu(NO3)2).

Fiecare dintre pahare reprezintă


una dintre cele două semicelule.
Însă, datorită faptului ca
electronii nu pot circula de la un
pahar la altul, reacţia noastră
redox nu va avea loc încă.
2. Trebuie să conectăm cele două semicelule, lucru pe care îl vom face în două moduri.

Prima dată vom conecta cei doi electrozi metalici cu un fir. Pe acest fir vom amplasa şi
un voltmetru pentru a măsura curentul electric, odată ce celula este funcţională.
Acesta va fi circuitul nostru extern.

Apoi, vom adăuga o punte de


sare. Aceasta constă într-un
tub în formă de U, care
conţine soluţie electrolitică
(KNO3 în cazul nostru).
Această soluţie electrolitică va
permite fluxului de ioni să
circule între cele două pahare.
Acesta este circuitul nostru
intern.

3. Semicelula care conţine zinc suferă un proces de oxidare. Electrodul solid de zinc se
descompune formând ioni de zinc şi eliberând electroni. Prin definiţie, locul unde se
petrece reacţia parţială de oxidare într-o celulă electrochimică poartă numele de anod.

Anodul este sursa de electroni, aceasta transformându-l în borna negativă a celulei


electrochimice.

În semicelula care conţine cupru se desfăşoară un proces de reducere. Aici ionii de


cupru din soluţia electrolitică se depun pe electrozii de cupru, formând şi mai mult
cupru solid. Acest proces necesită electroni. Prin definiţie, locul unde se petrece reacţia
parţială de reducere într-o celulă electrochimică poartă numele de catod.

Catodul este borna pozitivă a reacţiei electrochimice, datorită faptului că aici se


consumă electroni.

4. Este important să înţelegem rolul circuitului extern şi al punţii de sare.

Circuitul extern – aici se efectuează lucrul electric, pe măsură ce electronii circulă de la


o semicelulă la alta. Electronii sunt produşi la anodul de zinc (unde are loc un proces de
oxidare) şi apoi circulă prin firul circuitului extern la catodul de cupru. Aici electronii
sunt consumaţi de ionii de cupru din soluţie, producându-se cupru solid.
Circuitul intern -

La anod sunt produşi ioni de


Zn2+ care trec în soluţie. Acest
lucru duce la creşterea
cantităţii de ioni pozitivi din
această soluţie. Dacă acest
dezechilibru electric nu este
corectat, reacţia nu poate să
continue. Sarcinile pozitive în
exces atrag ionii negativi NO3-
din puntea de sare, iar soluţia
se menţine astfel neutră din
punct de vedere electric.

La catod are loc fenomenul invers. Pe măsură ce ionii pozitivi de Cu2+ sunt îndepărtaţi
din soluţie, pentru a forma Cu solid, soluţia devine încărcată negativ. Aceasta atrage
cationii pozitivi K+ din puntea de sare, menţinând astfel neutră această parte a celulei.

Odată ce avem asamblată întreaga celulă electrochimică – cele două semiceleule, circuitul intern
(puntea de sare) şi circuitul extern (firul conectat la cei doi electrozi) – celula este completă şi reacţia redox va
avea loc.

Este important de notat şi ţinut minte faptul că dacă electronii nu pot trece de la un electrod la altul,
reacţia nu va avea loc.

Potenţialele electrozilor standard

Una dintre întrebările posibile referitoare la celula noastră ar fi de ce zincul a fost cel oxidat şi cuprul
cel redus şi nu invers? De fapt, pentru orice reacţie redox, care este factorul care determină care element se
oxidează şi care se reduce?

Metalele pierd uşor electroni, datorită faptului că au puţini electroni de valenţă. Cu alte cuvinte,
metalele sunt relativ uşor de oxidat. Dar metalele nu pierd electronii la fel de uşor. O listă a metalelor,
aranjată în ordinea ușurinței cu care metalul se oxidează poartă numele de serie de activitate.

Faptul că unele substanţe sunt mai uşor oxidate decât altele reprezintă forţa din spatele celulelor
electrochimice, fiind forţa care obligă electronii să circule prin circuitul exterior de la anod (locul oxidării) la
catod (locul reducerii). Această forţă este cunoscută ca diferenţă de potenţial sau tensiune electromotoare
(tem sau E). Diferenţa de potenţial se măsoară în volţi, fiind astfel cunoscută şi sub numele de tensiune a
celulei. Tensiunea este o măsură a tendinţei electronilor de a se deplasa. Cu cât tensiunea este mai mare, cu
atât este mai mare tendinţa electronilor de a se deplasa de la anod la catod.

Tabelele cu potenţialele de reducere standard ale reacţiilor parţiale ne permit să determinăm


tensiunea unei celule electrochimice. Aceste tabele compară abilitatea diferitelor reacţii parţiale să intre în
competiţie pentru electroni. Din moment ce reacţiile parţiale nu pot avea loc singure, toate valorile din tabel
sunt determinate prin comparaţie cu reacţia parţială dintr-o semicelulă de hidrogen:
2H+(aq) + 2e- → H2 (g) E° = 0,00 V

Simbolul de dupa litera E indică condiţii standard: temperatura 25 oC,

presiunea 100 kPa, concentraţia soluţiei apoase 1mol/L

Acestei semicelule de hidrogen i-a fost atribuită o tensiune de 0,00 V. Dacă o reacţie parţială este mai
puternică în competiţia pentru electroni decât această celulă, atunci acea reacţie va fi una de reducere, iar
hidrogenul va fi oxidat. Cealaltă reacţie parţială va avea o tensiune pozitivă.

De exemplu, dacă semicelulele de cupru şi hidrogen sunt puse împreună, vom descoperi că semicelula
de cupru va câştiga electroni de la semicelula de hidrogen. Astfel semicelula de cupru va avea o tensiune
pozitivă, cu valoarea relativă de +0,34V:

Cu2+(aq) + 2e- → Cu(s) E° = 0,34 V

Din moment ce fenomenul de reducere nu poate să apară în ambele reacţii parţiale simultan, trebuie
schimbat sensul ecuaţiei reacţiei care va suferi fenomenul de oxidare. Aceasta ne va da o valoare a tensiunii
celulei electrochimice de 0,34V:

Cu2+(aq) + 2e- → Cu(s) 0.34 V

H2 (g) → 2H+(aq) + 2e- + 0.00 V

Cu2+(aq) + H2 (g) → 2H+(aq) + Cu(s) 0.34 V

Putem vedea in tabelul cu potenţialele standard de reducere, că zincul are tem negativă, aceasta
indicând o mai slabă afinitate pentru electroni decât hidrogenul.

Zn2+(aq) + 2e- → Zn(s) E° = -0.76 V

În consecinţă, dacă zincul şi hidrogenul sunt puşi împreună într-o celulă electrochimică, hidrogenul va fi
redus iar zincul va fi oxidat. Pentru a determina reacţia redox netă, precum şi tensiunea celulei electrochimice,
inversăm ecuaţia reacţiei zincului , şi de asemenea, inversăm semnul tem înainte de a aduna ecuaţiile şi tem
pentru semicelule:

Zn(s) → Zn2+(aq) + 2e- 0.76 V

2H+(aq) + 2e- → H2 (g) + 0.00 V

Zn(s)+ 2H+(aq) → Zn2+(aq) + H2 (g) 0.76 V


Calculul tensiunilor celulelor electrochimice

Pentru celula noastră electrochimică Cu-Zn, folosind tabelul potenţialelor standard de reducere, putem
calcula nu numai tensiunea celulei, dar putem şi explica de ce zincul, şi nu cuprul, este cel care s-a oxidat.

Înainte de a calcula tensiunea unei celule, trebuie să determinăm care semicelulă se va oxida şi care se
va reduce. Localizăm astfel reacţiile parţiale pentru zinc şi cupru în tabel, cu menţiunea că deseori există mai
mult de o reacţie parţială pentru un singur element. Pentru cupru localizăm reacţia parţială Cu|Cu 2+ (aceasta
este reacţia parţială folosită implicit, dacă nu există alte indicaţii).

Cu2+(aq) + 2e- → Cu(s) 0.34 V

Zn2+(aq) + 2e- → Zn(s) -0.76 V


În tabel, toate reacţiile sunt scrise ca reacţii de reducere. Valorile tem ne arată care dintre reacţii este
are afinitate mai mare pentru electroni. Din moment ce reacţia parţială a cuprului are o tem mai mare decât
reacţia parţială a zincului, cuprul va fi redus, fortând oxidarea zincului. Ca atare, inversăm sensul reacţiei
zincului şi schimbăm şi semnul tem pentru zinc. Atât timp cât electronii se anulează. Putem aduna cele două
ecuaţii, obţinând astfel reacţia redox completă şi tensiunea celulei:

Cu2+(aq) + 2e- → Cu(s) 0.34 V

Zn(s) → Zn2+(aq) + 2e- + 0.76 V

Cu2+(aq) + Zn(s) → Zn2+(aq) + Cu(s) 1.10 V


O valoare pozitivă pentru tem indică o reacţie chimică spontană.
În celulele electrochimice găsim întotdeauna reacţii chimice spontane.

Un alt exemplu de celula electrochimică: aluminiu (Al|Al3+) şi plumb (Pb|Pb2+). Paşii de urmat sunt:

1. Determinarea celor două reacţii parţiale, precum şi care dintre ele va fi o reacţie de oxidare şi
care de reducere.
2. Determinarea tensiunii celulei.
3. Reprezentarea schematică a celulei electrochimice, incluzând următoarele elemente:
o cele două semicelule, inclusiv electrozii şi soluţiile electrolitice
o circuitul extern, arătând direcţia fluxului de electroni
o puntea de sare cu electrolit, inclusiv mişcarea ionilor
o marcarea anodului şi catodului
o marcarea bornelor pozitive şi negative
Pasul 1 Găsirea celor două reacţii parţiale în tabelul cu potenţialele standard de electrod:

Pb2+(aq) + 2e- → Pb(s) -0.13 V

Al3+(aq) + 3e- → Al(s) -1.66 V

Pasul 2 Din moment ce plumbul are un potenţial de electrod mai mare decât aluminiul, plumbul
se va reduce iar aluminiul se va oxida. Ca atare, vom inversa sensul reacţiei aluminiului,
precum si semnul valorii tem.

reducere Pb2+(aq) + 2e- → Pb(s) -0.13 V

oxidare Al(s) → Al3+(aq) + 3e- +1.66 V

Pasul 3 Putem acum calcula tensiunea celulei. Vom ştii dacă am inversat reacţia corespunzătoare
dacă tensiunea celulei este pozitivă. Toate celulele electrochimice au tensiuni pozitive!
Un alt lucru important este acela că cele două ecuaţii trebuie egalate din punct de vedere
al electronilor, înainte de a le aduna. Cu toate acestea, indiferent de coeficienţii rezultaţi,
valoarea Eo nu se schimbă!!
Pasul 4 Tot aici vom determina şi care dintre electrozi va fi anodul şi care catodul.

Catod reducere 3Pb2+(aq) + 6e- → 3 Pb(s) -0.13 V

Anod Oxidare 2Al(s) → 2Al3+(aq) + 6e- +1.66 V

Net 2Al(s) + 3Pb2+(aq) → 3 Pb(s) + 2Al3+(aq) 1.53 V

Pasul 5 Acum că avem toate informaţiile, putem reprezenta diagrama celulei:


Tabelul potenţialelor standard

Reacţia parţială E° (Volţi)


F2(g) + 2e- → 2F- +2.87
H2O2 + 2 H+ + 2e- → 2 H2 +1.77
MnO4- + 8 H+ + 5e- → Mn2+ + 4 H2O +1.52
Au3+ + 3e- → Au(s) +1.50
Cl2(g) + 2 e- → 2 Cl- +1.36
Cr2O72- + 14 H+ + 6e- → 2 Cr3+ + 7 H2O +1.33
MnO2(s) + 4H+ + 2 e- → Mn2+ + 2 H2O +1.28
½ O2(g) + 2 H+ + 2 e- → H2O +1.23
Br2(l) + 2 e- → 2Br- +1.06
NO3- + 4 H+ + 3e- → NO(g) + 2 H2O +0.96
½ O2(g) + 2 H+ + 2 e- → H2O +0.82
Ag+ + e- → Ag(s) +0.80
NO3- + 2 H+ + e- → NO2(g) + H2O +0.78
Fe3+ + e- → Fe2+ +0.77
O2(g) + 2H+ + 2 e- → H2O2 +0.68
I2(s) + 2e- → 2 I- +0.53
Cu2+ + 2e- → Cu(s) +0.34
SO42- + 4 H+ + 2e- → SO2(g) + 2 H2O +0.17
Sn4+ + 2 e- → Sn2+ +0.15
S(s) + 2 H+ + 2 e- → H2S(g) +0.14
2H+ + 2e- → H2(g) 0.00
Fe3+ + 3e- → Fe(s) -0.04
Pb2+ + 2e- → Pb(s) -0.13
Sn2+ + 2e-→ Sn(s) -0.14
Ni2+ + 2e- → Ni(s) -0.25
Cd2+ + 2e- → Cd(s) -0.40
Fe2+ + 2e- → Fe(s) -0.44
Cr3+ + 3e- → Cr(s) -0.74
Zn2+ + 2e- → Zn(s) -0.76
2H2O + 2e- → 2OH- + H2(g) -0.83
Mn2+ + 2e- → Mn(s) -1.18
Al3+ + 3e- → Al(s) -1.66
Mg2+ + 2e- → Mg(s) -2.37
Na+ + e- → Na(s) -2.71
Ca2+ + 2e- → Ca(s) -2.87
Sr2+ + 2e- → Sr(s) -2.89
Ba2+ + 2e- → Ba(s) -2.90
Cs+ + e- → Cs(s) -2.92
K+ + e- → K(s) -2.92
Li+ + e- → Li(s) -3.00
Seria activităţii

Aşa cum am văzut mai devreme, elementele diferă din punct de vedere al reactivităţii chimice. Unele
elemente sunt atât de reactive, încât în natură nu le găsim decât ca parte a unui compus, şi nu în stare
elementară. Alte elemente sunt complet nereactive (inerte chimic), aşa cum sunt gazele nobile.

O serie a activităţilor chimice este foarte des utilă pentru a estima dacă anumite reacţii vor avea sau
nu loc. Seria activităţii prezintă metale şi diferite alte elemente în ordinea reactivităţilor, cu cele mai reactive
elemente la vârf şi cele mai puţin reactive elemente ale seriei la bază. Pentru oricare două metale, metalul
prezent mai sus in ierarhie va fi oxidat.

SERIA ACTIVITĂŢII METALELOR ÎN SOLUŢII APOASE

cele mai active (uşor oxidabile)

litiu Li Aceste metale dezlocuiesc hidrogenul din


potasiu K apă
bariu Ba Ca(s) + 2H2O(l)  Ca(OH)2 + H2 (g)
calciu Ca
sodiu Na Aceste elemente sunt foarte reactive şi
reacţionează uşor.

magneziu Mg
aluminiu Al
zinc Zn Aceste metale dezlocuiesc hidrogenul din
crom Cr acizi:
fier Fe
cadmiuCd Zn(s) + HCl(aq)  ZnCl2 + H2 (g)
nichel Ni
staniu Sn
plumb Pb

hidrogen H

cupru Cu Aceste metale nu dezlocuiesc hidrogenul


argint Ag din acizi sau apă.
mercur Hg
platină Pt Aceste elemente sunt mai stabile, şi
aur Au formează compuşi mai greu decât
elementele prezente mai sus în tabel.

cel mai puţin active

Iată câteva exemple de cum pot fi estimate reacţiile folosind seria activităţilor:
 Orice metal din lista poate fi oxidat de către ionii elementelor situate mai jos în tabel. De
exemplu cuprul este deasupra argintului, şi ca atare cuprul metalic va fi oxidat de către ionii de
argint, ca în exemplul următor:

Cu(s) + 2 AgNO3 (aq) → Cu(NO3)2 (aq) + 2 Ag(s)

 Oare este posibil să stocăm o lingură de argint într-o soluţie de azotat de zinc? Adică, va avea
loc următoarea reacţie:

Ag(s) + Zn(NO3)2 (aq) → 2 AgNO3 (aq)+ (aq) + Zn (s) ?

Din moment ce argintul este sub zinc în tabel, argintul metalic nu va fi oxidat de către zinc. În
consecinţă este sigur să depozităm o lingură de argint în soluţia de zinc; lingura de argint nu se va oxida.

 Ar fi posibil să stocăm o soluţie de azotat de argint într-un recipient de cupru? Adică, va avea
loc reacţia:

Cu(s) + 2 AgNO3 (aq) → Cu(NO3)2 (aq) + 2 Ag(s) ?

Desigur, nu vrem ca această reacţie să aibă loc, din moment ce recipientul de cupru se va coroda.

Din tabel vedem ca argintul este mai greu oxidat decât cuprul, ceea ce înseamnă că acesta din urmă se
va oxida, iar reacţia va avea loc. Ca atare nu este recomandat să depozităm soluţia de azotat de argint într-un
recipient de cupru.

Ecuația lui Nernst

Ce se întâmplă pe timpul funcționării pilei Daniell?

- Masa electrodului de zinc se micşorează, pe măsură ce atomii de zinc sunt oxidaţi la ionii Zn 2+, care trec
în soluţie
- Masa electrodului de cupru creşte, pe măsură ce ionii Cu2+ din soluţie sunt reduşi la cupru metalic
- Concentraţia ionilor Zn2+ de la anod creşte iar concentraţia ionilor Cu2+ de la catod scade
- Ionii negativi din puntea de sare circulă către anod pentru a anula sarcinile pozitive produse de ionii
Zn2+
- Ionii pozitivi din puntea de sare circulă către catod pentru a compensa consumarea ionilor Cu 2+

O proprietate importantă a celulei lipseşte din această listă. În timp celula se consumă şi trebuie
înlocuită. Să presupunem că celula noastră se găseşte iniţial în condiţii standard, concentraţiile ionilor de Zn 2+
şi Cu2+ fiind de 1 molar.

Zn | Zn2+(1.0 M) || Cu2+(1.0 M) | Cu

Pe măsură ce reacţia avansează, forţa care produce reacţia devine din ce în ce mai slabă. Ca atare,
potenţialul celulei se micșorează.

Când ajunge potenţialul celulei la 0?


Potenţialul celulei este 0 dacă şi numai dacă reacţia este la echilibru. În acest moment, nu există nici o
schimbare netă a cantităţii de zinc metalic sau ioni de cupru din sistem, deci nu există nici un flux de electroni
de la anod la catod. Dacă nu există un flux de electroni, celula nu mai poate efectua lucru electric, și ca atare
potențialul său este 0.

În 1889 Hermann Walther Nernst a arătat că potențialul unei reacții electrochimice este descris de următoare
ecuație:

Unde:

- E potențialul celulei la un anumit moment în timp


- Eo potențialul standard al celulei
- R constanta gazelor [J/mol-K]
- T temperatura [K]
- n numărul de moli de electroni transferați, așa cum rezultă din ecuația reacției egalată
- F sarcina unui mol de electroni
- Qc factorul de activitate al soluției la acel moment

Trei dintre termenii din ecuația lui Nernst sunt constante: R, T și F. Constanta gazelor ideale este 8,314 J/mol-
K. Temperatura este de obicei 25oC. Sarcina unui mol de electroni poate fi calculată folosind numărul lui
Avogadro și sarcina unui singur electron.

Substituind cele de mai sus în ecuația lui Nernst, obținem următoarea ecuație simplificată:

Cei trei termeni rămași în ecuație sunt caracteristici specifice fiecărei reacții.

Exemplu:

Potențialul standard pentru pila Daniell este de 1,10 V. În ecuația egalată a reacției, doi moli de
electroni sunt transferați de la zincul metalic la ionii Cu2+, deci n este 2 pentru această celulă. Datorită faptului
că nu includem niciodată concentrația solidelor în expresiile factorului de activitate, Q c pentru această reacție
este egal cu concentrația ionilor Zn2+ împărțită la concentrația ionilor Cu2+.

Substituind datele cunoscute ale pilei Daniell în ecuația lui Nernst, obținem următorul rezultat, care
reprezintă potențialul pilei Daniell la 25oC, în orice moment de timp:
Când factorul de activitate este foarte mic, potențialul celulei este pozitiv și relativ mare. Acest lucru nu este
surprinzător, deoarece reacția este departe de punctul de echilibru, iar forța motoare din spatele reacției este
destul de mare. Când factorul de activitate al reacției este foarte mare, potențialul celulei este negativ.
Aceasta înseamnă că sensul reacției s-a schimbat, către reactanți, pentru atingerea echilibrului.

Ecuația lui Nernst ne poate ajuta să înțelegem o de ce glucoza C6H12O6 reduce ionii Ag+ la argint
metalic, formând o oglindă argintie pe interiorul recipientului. Potențialul de reducere al semicelulei Ag|Ag+
este de aproximativ 0,800 V:

Ag+ + e- Ag Eo = 0.800 V

Potențialul de oxidare al semicelulei de glucoză este de -0.050 V.

C6H12O6 + H2O C6H12O7 + 2 H+ + 2 e- Eo = -0.050 V

Potențialul standard pentru această celulă este așadar pozitiv:

2 (Ag+ + e- Ag) Eo = 0.800 V


+ C6H12O6 + H2O C6H12O7 + 2 H+ + 2 e- Eo = -0.050 V
2 Ag+ + C6H12O6 + H2O 2 Ag + C6H12O7 + 2 H+ Eo = 0.750 V

Cu toate acestea, reacția nu are loc în condiții standard. Ea are loc doar într-o soluție în care a fost
adăugat amoniac în soluție apoasă. Drept rezultat, marea majoritate a argintului este prezent sub forma unui
ion complex Ag(NH3)2+. Acest lucru este important, deoarece potențialul semicelulei acestui ion complex este
mult mai mic decât potențialul de reducere al ionului Ag+:

Ag(NH3)2+ + e- Ag + 2 NH3 Eo = 0.373 V

Aceasta are ca rezultat scăderea semnificativă a potențialului celulei, datorită faptului că ionul
Ag(NH3)2+ este un agent oxidat mult mai slab decât ionul Ag+.

Faptul că reacția are loc în soluție apoasă de amoniac are influență și asupra potențialului de oxidare al
glucozei, datorită prezenței unei perechi de ioni H+ în această semireacție:

C6H12O6 + H2O C6H12O7 + 2 H+ + 2 e-

Astfel, potențialul aceste semicelule depinde de pH-ul soluției, mai precis de pătratul concentrației
ionilor H+, datorită prezenței celor 2 ioni. O schimbare în această soluție, de la condițiile standard (pH=0) către
pH-ul soluției apoase de amoniac (pH 11) are ca rezultat creșterea cu 0,650V a potențialului acestei
semicelule.
Creșterea puterii de reducere a glucozei când reacția merge la pH=11 compensează din plin scăderea puterii
de oxidare care rezultă din formarea ionului Ag(NH3)2+. Astfel, potențialul de reducere al ionilor de argint la
argint metalic este mai mare în soluție apoasă de amoniac, decât în condiții standard:

2 (Ag(NH3)2+ + e- Ag + 2 NH3) Eo = 0.373 V


+ C6H12O6 + H2O C6H12O7 + 2 H+ + 2 e- Eo = 0.600 V
2 Ag(NH3)2+ + C6H12O6 + H2O 2 Ag + C6H12O7 + 2 NH4+ Eo = 0.973 V