Tema: Dizainul facial în edentaţiile parţiale şi totale, şi restabilirea acestora

Conţinut:
Design-ul facial în edentaţiile parţiale şi restabilirea acestora
Dizainul facial în edentaţiile totale.

Design-ul facial în edentaţiile parţiale şi restabilirea acestora

Medicina dentară restaurativă a ocupat întotdeauna un loc de frunte în formarea
medicilor stomatologi. Pe parcursul secolelor ea s-a separat în subspecialităţi, iar în
ultimii ani această segregare a devenit spectaculară.
Paleta extrem de bogată a soluţiilor terapeutice restaurative a impus într-un mod
impetuos crearea şi schiţarea clară a jaloanelor intre diferite componente cu un
conţinut complex.

CLASIFICAREA EDENTATIILOR

In urma pierderii dintilor, pe arcada se vor forma mai multe spatii edentate.
Dispzoitia si intinderea acestora ne vor da cele mai importante informatii privind
lucrarea protetica ce va putea fi folosita pentru restaurarea lor.

Orice tip de lucrare protetica are anumite indicatii si nu poate fi folosita in orice
situatie clinica. De aceea, este foarte important sa vedem cum se clasifica
edentatiile si in ce situatii putem restaura aceste edentatii folosind puntile
dentare.

In primul rand, edentatia se imparte in 2 mari clase :

 Edentatia totala
 edentatia totala

Lipsesc toti dintii de pe arcada dentara. Acest tip de edentatie nu

beneficiaza de tratament prin punti dentare, in afara cazului realizarii de
punti pe implanturi.

Tipuri de lucrari protetice ce se pot executa

 proteza totala
 lucrari fixe sau mobilizabile pe implanturi

 Edentatia partiala

Lipsesc unul sau mai multi dinti de pe arcada dentara, dar niciodata toti.
Doar anumite forme ale acestei edentatii beneficiaza de tratament prin
punti dentare. Pentru a intelege mai bine ce forme de edentatie partiala pot
beneficia de solutii de restaurare fixe, sa vedem cum se clasifica aceste
edentatii in functie de numarul si pozitia dintilor lipsa.

Clasificarea edentatiilor partiale

De-a lungul timpului, s-au realizat o sumedenie de clasificari ale acestor edentatii.
Una din cele mai cunoscute si mai utile apartine doctorului Edward Kennedy.
Aceasta clasificare este simpla si are un important rol in proiectarea lucrarilor
dentare.

Kennedy a impartit edentatiile partiale in 4 clase, in functie de pozitia si intinderea

breselor ed

Clasificarea lui Kennedy, bazata pe criteriul topografic al breselor, imparte

edentatiile in patru clase:

- clasa I – cuprinde edentatiile bilaterale a arcadelor, bresele fiind delimitate

de dintii restanti numai mezial;

- clasa a II-a – cuprinde edentatiile unilaterale ale arcadei, bresele fiind

delimitate de dintii restanti numai mezial;

- clasa a III-a – cuprinde edentatiile bilaterale ale arcadei, bresele fiind

delimitate de dintii restanti mezial si distal;

- clasa a IV-a – cuprinde edentatiile din regiunea anterioara (fig.8).

 Aceasta clasificare este mai simpla si mai practica, ceea ce a dus la
raspandirea ei in mai multe tari unde este folosita si in prezent. Ulterior Kennedy si
alti specialisti au adus modificari, introducand la fiecare clasa, subclase.

Coroana fizionomica din acrilat se poate utiliza numai in zona frontala,

in edentatiile reduse 1-2 dinti, pentru o perioada scurta de timp. Lucrarea
protetica se realizeaza in totalitate din polimetil-metaacrilat si are un caracter
de provizorat, fiind folosita pana la obtinerea protezei definitive.
Coroana fizionomica din ceramica. Aceasta micro proteza se obtine destul de
greu, are un pretde cost ridicat, este casanta, este recomandata mai rar si nu in
edentatii unidentare in zona lat frontala.
Coroana metalo-acrilica este o micro proteza care impune, pentru a fi
aleasaelement de agregare, ca dintelestalp sa nu prezinte dimensiuni reduse.
Pentru executare sant necesare conditii tehnico-materiale corespunzatoare.
Este un element de agregare fizinomic si rezistent, caracteristici ce o recomandad
sa fie preferata. Coroana metalo-ceramica este un element de agregare indicat pe
canini si premolari voluminosi si evantual palatinizati. Pentru dintii cu
impantare
 normala, apare, in general, necesitatea devitalizarii urmata de reconstituirea
metalica.
Coroana metalo-acrilica total fizionomica Este solicitata de pacientii a
caror profesie solicita prezenta unei fizionomii desebite.
Coroanele metalo-acrilice (parial sau tutal fizionomice) sant folosite din
ce in ce mai rar locul lor fiind lut de coroanele metalo ceramice care prezinta
o fizionomie mult mai apropiata de dintii naturali si o rezistenta marita.
Coroanele de substitutie este o inbunatatire ca element de agregare pe dintele
stalp mezial in edentatiile laterale. Este mai mult folosita in edentatiile frontale,
deoare ce este rezistenta si fizionomica. Pentru mentinerea ocluziei si participarea
la conducerea mandibulei, se realizeaza cea cu caseta metalica si fateta
fizionomica. Este limitata inicatia de sacrificiu mare de tesuturi dentar pe

Dizainul facial în edentaţiile totale.

Proteza totală mobilizabilă acrilică este o metodă convențională de protezare
in cazul edentației totale. Proteza totală este un corp fizic rigid și rezistent la
acțiunea presiunilor masticatoare, utilizată în terapia edentației totale cu scopul
restaurării arcadelor dentare și a funcțiilor dereglate ale sistemului stomatognat.
Prin urmare, proteza totală prezintă o piesă protetică mobilă și este alcătuită din
bază și arcade dentare artificiale.
Baza este prezentată de șeile protezei situate pe ambele hemiarcade edentate
total și de conectorul în formă de placă, ce unește șeile protezei.
Dinții artificiali pot fi prefabricați din acrilat sau din porțelan. De menționat
că proteza totală poate fi relizată și cu elemente mecanice speciale de menținere
(capse, bare), realizate pe implanturile intraosoase.
Protezarea totală oferă beneficii multiple: pacienții pot mesteca mult mai
bine și alimente mai diverse, se îmbunatațește pronunția, proteza reprezintă un
suport pentru buze și obraji, eliminînd efectul specific de îmbătrînire al pacienților
fără dinți, ajută la întărirea mușchilor, ce controlează expresia feței, menține
sănătatea gingiilor și a maxilarului, și totodată redă încrederea și zîmbetul
pacienților.
O proteză ideală este cea, care este fidelă cîmpului protetic și bine tolerată de
către pacient. Pentru a atinge acest scop este necesară o planificare corectă a
viitoarei proteze. Fiecare planificare începe de la analiza cîmpului protetic.
Aspectul cîmpului protetic ?n edentația totală este variat și depinde de multiple
cauze: starea țesutului osos al apofizelor alveolare, bolta palatină și tuberozitățile
maxilare. Aceste formațiuni anatomice au dimensiuni și forme multiple favorabile,
mai puțin favorabile și nefavorabile ?n terapia edentației totale.
Apofiza alveolară înaltă și lată oferă posibilități favorabile de sprigin și
stabilizare a protezei, iar micșorarea treptată ?n volum a apofizei alveolare scade și
gradul de menținere a protezei.
Tuberozitățile maxilare pot fi comparate cu o prelungire a apofizei alveolare,
care formează proeminențe osoase în zona posterioară. În menținerea și
stabilizarea protezei superioare tuberozitățile maxilare au o valoare deosebită. În
dependență de volum ele joacă un rol important.
Bolta palatină are forme diverse cu valori protetice în sens pozitiv sau
negativ în dependență de forma și înălțimea apofizei alveolare și a tuberozităților
maxilare. La nivelul suturii mediane a boltei palatine ?n unele situații clinice, poate
fi evidențiat torosul palatin av?nd diverse forme și localizare. Prezența torosului
palatin influențează negativ menținerea protezei totale. ?n asemenea situații
torosul va fi foliat. În zona anterioară a bolții palatine, la nivelul apofizei alveolare,
este situată gaura incisivă care, deasemenea, este necesar de protejat prin foliere,
deoarece prin ea trece fascicolul mucovascular respectiv. Posterior la limita bolții
palatine se permite realizarea unor prelungiri ?n proteze pentru o ?nchidere
marginală mai bună.
Scheletul osos al maxilei este acoperit de fibromucoasă, care este divizată în
fibromucoasă fixă și mobilă. La trecerea fibromucoasei fixe în fibromucoasă
mobilă există o mică zonă numită pasiv mobilă sau neutră. Lățimea acestei zone
variază între 1 și 3 mm, care este acoperită de marginea protezei totale, ce asigură
o închidere marginală, favorizînd fenomenul de succesiune. Această zonă este
situată dea lungul fundului de sac vestibular și posterior la limita de trecere a
palatului dur în palatul moale, cunoscută sub denumirea ca linia «Ah». În
dependență de grosimea și reziliența fibromucoasei fixe, unele sînt protejate prin
foliere pe model. Relieful fibromucoasei prezintă repere importante pentru
realizarea bazei protezei și a arcadelor dentare.
Una dintre particularitățile confecționării protezei totale este necesitatea
utilizării lingurilor individuale, deoarece nu întotdeauna putem găsi lingurile
standarte după mărimea necesară. Lingurile individuale se realizează pe baza
modelului preliminar. Ele pot fi confecționate din ceară de bază, armate cu sîrmă
ortodontică. Precum și din acrilat auto- sau termopolimerizabil. Ulterior pe
modelul preliminar sînt trasate limitele, care vor indica granițele lingurii
individuale.
 O altă particularitate este confecționarea șabloanelor cu borduri de ocluzie.
Șabloanele sînt piese auxiliare utilizate de către medicul-stomatolog pentru
determinarea și înregistrarea rapoartelor intermaxilare. Ele sînt compuse din două
părți: baza șablonului și bordura de ocluzie. Baza șablonului este confecționată din
ceară de bază. Bordura de ocluzie, numită și val, la fel se confecționează din ceară
de bază. Cerințele către confecționarea bordurii sînt: În zona frontală înălțimea de
10-12 mm, cu o descreștere în zona laterală pînă la 6-8 mm, lățimea în zona
frontală 5-6 mm cu o creștere în zona laterală de pînă la 8-10 mm.
 Trasarea în zona frontală a șablonului superior a unor linii repere imprimate
pe suprafața vestibulară a bordurii de ocluzie:
 linia mediană trasată în direcție verticală, ce coincide cu linia mediană de pe
model
 liniile caninilor, trasate vertical
 linia surîsului, trasată în plan orizontal unind liniile caninilor și constituînd
limita unde vor fi situate coletele dinților frontali superiori
Montarea modelelor în ocluzator. Modelele sînt fixate în ocluzator prin
gipsare în poziție de relație centrică. Pentru aceasta este nevoie de următoarele
operațiuni:

 Pregătirea modelelor.
- Soclarea modelului;
- Trasarea liniei mediane, trasată pe sutura palatului dur, care împarte modelul
în două jumătăți;
- Trasarea liniei, ce împarte în jumătate apofiza alveolară laterală și
tuberozitățile maxilare;
- Linia transversală trasată pe centrul papilei incizivale și perpendiculară liniei
mediane;
- Liniile medii ale apofizei alveolare anterioare trasate de la linia anterioară a
papilei incizivale, ce unește punctele de proiecție ale caninilor, situate pe
linia apofizei alveolare în zonele laterale la o distanță de 5 mm față de
extremitatea mezială a primei rugi palatinale mari;
- Uneori, conform indicațiilor medicului, se realizează linia americană, ce
prevede gravarea pe model a zonei Ah prin executarea unei adîncituri cu
începerea treptată din punctul de trecere a palatului dur în palatul moale, pe
 o fîșie cu lățimea de 3 mm, atingînd în profunzime 1,5 mm posterior.
Gravarea prevede crearea pe modelul final a unui șanț, care în viitoarea
proteză totală va fi reprezentat de o proeminență, ce coincide cu forma
gravajului. Această proeminentă înfundîndu-se în fibromucoasa cîmpului
protetic, ce va contribui la o adaptare în zona marginală posterioară a
protezei, provocînd închiderea de ventil. Mai există și ate gravări a
diverselor zone și tehnici, care poartă numele autorilor.
 Poziționarea modelelor în relație centrică.
 Alegerea și verificarea ocluzatorului.
 Gipsarea modelelor.
 Fasonarea gipsului și fixarea DVO (distanța verticală de ocluzie).

Alegerea și montarea dinților. Pentru dinții frontali și cei laterali se iau în

considerare înălțimea și lățimea dintelui. Forma dinților frontali trebuie să aiba in
vedere particularitățile pacientului, pentru a ajunge la o armonie dento-faciala și
dento-somatica (tipul constituțional). Suprafața ocluzală a dinților laterali poate fi
anatomică sau funcțională, pentru a genera o eficiență masticatorie maxima.
Montarea dinților artificiali pe macheta in ceara are in vedere o serie de reguli
generale, precum și respectarea cu prioritate a cerințelor estetice și de pronunție.

După proba machetei in cavitatea bucală se trece la realizarea machetei definitive,

care cuprinde următoarele etape:
- Macheta protezei se aplică pe model, marginile fiind lipite cu ceară.
- Înlăturarea dispozitivului, ce armează macheta, netezirea definitivă, redarea
formei definitive.
- Înlăturarea cerii de pe coletul și suprafața dinților.
- Confecționarea tiparului protezei (după metoda indirectă), înlocuirea cerii
cu acrilat, polimerizarea, lustruirea și finisarea protezei.
 În timpul realizării protezei pot fi omise unele erori pe parcursul etapelor
tehnice și anume:
- în timpul realizării modelului funcțional;
- la pregătirea modelului (folierea necorespunzătore sau lisa acesteia), care
poate duce la bascularea protezei;
- modelarea bazei cu dimensiune subdimensionată, care poate duce la
fracturarea acesteia;
- nedegresarea dinților din acrilat după izolare, ce poate duce la dezlipirea
acestora de la bază;
- nerespectarea proporțiilor la prepararea pastei de acrilat;
- nerespectarea procesului termic de polimerizare a acrilatului;
- dezambalarea și prelucrarea incorectă (lovituri, accidente ce fracturează
proteza);
- individualizarea ocluziei nesatisfăcătoare.
Complicațiile, ce pot surveni în timpul folosirii protezei:
-modificări morfologice a cîmpului protetic; atrofia suportului osos;
-proprietățile fizico-mecanice necorespunzătoare ale rășinilor acrilice
utilizate;
-nerespectarea regulilor de utilizare a protezelor de către pacienți.
Concluzii.
Beneficiile unei proteze dentare sunt numeroase, afirmație susținută de
foarte multe persoane purtătoare de proteze.
Proteza oferă un nou set de dinți, care pe lîngă faptul că arată natural sînt și
confortabili. Pacientul nu are nevoie să viziteze stomatologul. Ingrijirea protezei
dentare este vitală pentru a preveni iritațiile și inflamațiile gingivale și ?n special
pentru a menține proteza dentara în stare bună. Pacienții cu proteză dentară trebuie
să o scoata pentru cîteva ore pe zi, timp în care aceasta va fi pusî în apă și curațită
cu o soluție specială.
Fără dinți, obrajii nu mai au același suport pentru a combate forța de
gravitate. Gingiile fără dinți pot duce la scufundarea obrajilor ?n interior sau ?n jos
și apoi apariția ridurilor faciale. Avînd o proteză dentară bine montată, va ajuta ca
obrajii să se spirigine, iar tenul să arate mai bine.
Un zambet cu gura ?nchisă reprezintă o jenă, dar cu proteza dentară zîmbetul
este larg și plăcut.
Stomatologia a avansat ?ntotdeauna, iar protezele dentare nu au fost
niciodată mai confortabile și mai usor de utilizat și în plus să arate la fel ca dinții
naturali ca acum.
Deși proteza dentara ajută milioane de persoane din întreaga lume să-și rec?
știge abilitatea de a consuma orice aliment doresc, proteza prezintă și unele
dezavantaje. Unele deficiențe ale protezelor dentare dispar ?n timp ce pacienții le
poarta și se obișnuiesc cu ele.
Cu toate că, majoritatea purtătorilor pot consuma orice aliment, ei pot avea
probleme: durere sau mișcarea/alunecarea protezei.
Alimentele crocante și lipicioase prezintă probleme la mestecat și gustul
alimentelor este schimbat.
Noul purtător al protezei dentare va avea dificultați de comunicare sau nu va
putea pronunța unele cuvinte. Acest lucru este rezultatul unor zgomote tari sau sub
formă de fluierături. De obicei, dificultățile de comunicare se elimină treptat și cu
mult exercițiu.
Bibliografie.
I. Rîndașu – Proteze dentare – Ed. Medicală, 1987, Bucureşti.
G. Bîrsa, I. Postolachi – Technici de confecționare a protezelor dentare – Ed.
Știința, 1994, Chișinău.
C . B o r ț u n , D . B r a t u - Pr o t e z a r e a e d e n t a ţ i e i t o t a l e , Marineasa
Timişoara, 1998.
D. Bratu, L. Ieremia, S. Uram – Ţuculescu, Bazele clinice şi tehnice
ale protezării edentaţiei totale, Ed. Imprimeriei de Vest, Oradea, 2003.
V. Donciu, D. David, I. Pătrașcu, H. Șerb, I. Donciu - Proteza totală,
Ed. Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 1994.
I. Rîndașu,V. Donciu Tehnica executării protezelor mobilizabile şi
mobile, E d . D i d a c t i c ă ş i pedagogică, Bucureşti, 1981.
J. Lejoyeau - Proteza totală, Ed. Medicală, Bucureşti, 1968.