Tema: Istoricul criteriilor estetice şi percepţia esteticii dento- faciale

1. Istoria zîmbetului.
2. Anatomia criteriilor estetice.
3. Principii în proiectrea zîmbetului.

Peste tot, in sec 20, apare evidenta preocuparea ca obiectul produs industrial,
cu destinație practica sa retina atenția si prin înfățișarea sa plăcuta. Unii istorici
insista asupra asocierii fundamentale a designului cu mașina si mașinismul.

Cuvantul design este folosit la descrierea obiectelor capabile sa incante

privirea fara a apela la decoratiuni.Principala semnificatie a cuvantului este aceea
de proiectare.
Deseori frumosul este asociat cu functionalul si construibilul.Forma
opereaza prin natura ei functie de gusturile si preferintele fiecarui comparator.Dar
creatia si proiectarea produsului sunt determinante.

DESIGN-(dupa al doilea razboi mondial)process complex de concepere

proiectare si realizare cu mijloace industriale a formelor functionale si frumoase
totodata.
David Pyc era de parere ca formele din sistemul designului se materializeaza
prin respectarea anumitor conditii. Acestea ar presupune de la bun inceput o
anumita conceptie in legatura cu obiectul ce urmeaza a fi realizat,o anumita
proiectare si un mod de executie ,de obtinere a produsului bazat pe folosirea
tehnologiilor inaintate si a utilajelor performante.
In final produsul- obiect nu trebuie sa implice eforturi mari economice sa fie
usor manevrabil sa aiba rabdament maxim sa genereze minimum de cheltuieli
pentru intretinere si functionare sis a fie placut si frumos.

ESTETICA- studiaza legile si structura unei atitudini umane fata de realitate si

fata de creatie pe mai multe faze.
Estetica industriala/designul este inclusa in estetica generala, utilizează
elemente ale acesteia dar isi adduce si aportul propriu la evoluția acesteia.
Istoria designului/esteticii designului asociaza in mod paradoxal inceputurile
acesteia unor opinii divergente aparținând lui William Morris(a pledat pentru
designul industriala si renuntarea la sistemele medievale de organizare a muncii)si
John Ruskin (adversar a standardizarii, poet a artizanatului). Se evidentiaza inca de
la inceput un fundament conceptual al viitorii estetici industriale in competitie cu
produsele mestesugaresti. Astfel termenul de design industria uneste 2 termeni
neasociati pana in sec XX.
In aprecierea unui produs apar parametrii tehnico economici si cei estetici.
Primii sunt obiectivi si cei din urma subiectivi. Nu este suficient sa se faca
aprecierea unui produs subiectiv”pt ca imi place”ci trebuie apelat la factorii
obiectivi.
Criterii estetice pt produse:
-criteriul economic- pret de cost minim prin economie de materiale si
mijloace de productie utilizate
-criteriul aptitudinii de folosire a si a valorii functionale - perfecta adaptare
la functie si exterior
-criteriul unitatii compozitiei - conceperea partilor unele in raport cu altele si
cu toate in functie de ansamblu
-criteriul armoniei intre aspect si utilizare - respectarea legilor esteticii
industrial

ISTORIA DESIGNULUI, PIONIERII DESIGNULUI SI ARHITECTURII

MODERNE
-mari exponenți internationali 1851, 1867, 1889, 1900
- preocupăr legate de prêt, desfacere, cantitate, rentabilitate functionalitate la
care se adauga probleme legate de frumusetea produsului odata cu saturarea
pietelor in condițiile unei uniformizari a proprietilor produselor
- scoli de „arte si meserii‟
- prapastia inutilitatii artei in productie ca lux sau risipa de forta de munca

ESTETICUL - Esteticul este categoria de cea mai larga generalitate, careia i se

subsumeaza obiectele si procesele din natura, societate si constiinta, anterioare
omului sau faurite de acesta, care intrunesc conditiile unei structuri capabile sa
integreze armonios partea in intreg; este functie de constiinta social-estetica a
diferitelor epoci istorice. Esteticul a fost multa vreme considerat sinonim cu
frumosul, dar odata cu definirea frumosului ca o categorie de sine statatoare, este
utilizat ca termen distinct in teoriile estetice actuale.

FRUMOSUL - Frumosul este o categorie fundamentala a esteticii. In acceptia

lui imediata, frumosul este armonie; poate fi numit tentatia pentru perfectiune,
pentru desavarsit. Frumosul este o tendinta mereu constructiva, activa, o nazuinta
pozitiva catre absolut.

Definirea frumosului continua sa ramana o problema deschisa a esteticii,

orice incercare de a fixa frumosul in formule sau definitii imuabile fiind riscanta.
Frumosul este fenomenul estetic cel mai fluent. Avand propria configurare, propria
structura intima, frumosul se impune ca un fluid care strabate si alte aspecte ale
esteticului, obliga la corelarea lui cu o multitudine de manifestari ale spiritului
uman. De aici rezulta si potentialul valoric deosebit de ridicat si multilateral uman
al notiunii de frumos.
 Pe parcursul timpului s-au formulat multe definitii si teorii privind
frumosul. Astfel, Platon, in cadrul conceptiei “Kalokagathon” (kalos=frumos,
agathos=bun, virtuos) considera frumosul, binele si utilul intr-o permanenta
legatura. Aurelius Augustinus (Sf. Augustin) defineste frumosul ca “splendor
ordinis”, iar Thomas d’Aquino ca “splendor formae”. Immanuel Kant considera
frumos “ceea ce place fara concept”, iar Friederich Hegel il percepe ca
“intruchiparea sensibila a ideii”. Raymond Bayer crede ca frumosul este
“echilibrul intre sublim si gratios” sau “lirism al perfectiunii”, iar Tudor Vianu
considera frumosul ca “izbutit estetic”. Multi esteticieni au optat pur si simplu
pentru identificarea frumosului cu esteticul, in acceptia lui cea mai larga.

In general, frumosul reprezinta reflectarea in constiinta umana a

proprietatilor reale, materiale ale obiectelor care sunt apreciate pozitiv din punct de
vedere estetic; aceste proprietati reprezinta numai premisele obiective ale
frumosului, care se constituie ca atare doar prin valorificarea lor de catre constiinta
sociala. Criteriile de apreciere estetica, conceptiile despre frumos se formeaza in
cursul evolutiei vietii sociale in mod independent de vointa indivizilor, fiind
determinata, in ultima instanta, de viata materiala a societatii. Ele au deci un
caracter istoric, depasind aprecierea subiectiva, arbitrara a individului. Frumosul
are o semnificatie sociala pozitiva, fiind legic legat de dezvoltarea societatii;
contribuie la mersul inainte al societatii, la dezvoltarea armonioasa si multilaterala
a acesteia in paralel cu cea a individului.

Frumosul se constituie in relatia dintre subiect si obiect in cadrul vietii

sociale, avand caracter social-istoric si nu natural. Fiecare epoca istorica are
propriile criterii de apreciere a frumosului, frumusetea generala a realitatii naturale,
sociale, umane, artistice, fiind perceputa la nivelul exigentelor specifice ale epocii
respective. Aceasta nu exclude insa, recunoasterea frumosului peren al
capodoperelor de arta.

Avand o natura social-obiectiva, afirmandu-se in raporturile complexe

dintre subiect si obiect, frumosul constituie o categorie estetica de larga extensie ce
functioneaza in aprecierea fie a obiectelor naturale sau fabricate de om, fie in cel al
creatiei artistice. In sfera extra-artistica, frumosul poate fi apreciat in domenii
foarte variate. Prezent in natura, frumosul este sesizabil si in mediul artificial, creat
de om, in lumea obiectelor fabricate, a produselor industriale. Specific acestui
domeniu este faptul ca frumosul reprezinta rezultatul unei actiuni constient dirijate
in vederea realizarii unor obiecte frumoase, corespondenta intre ideal si real
capatand o determinare specifica. In acest context intervine capacitatea creatorului
de produse de a fauri obiecte cu o functionalitate perfecta, adecvata cat mai
cuprinzator idealului uman. Valorificarea estetica a produselor industriale este
rezultatul aprecierii globale a obiectului in structuralitatea sa concreta si
functionalitatea lui determinata.

URATUL - Uratul este categoria estetica ce reflecta insusiri disarmonice,

asimetrii, disproportii – mergand pana a monstruos -, resimtite ca dezagreabile si
respingatoare. Este in opozitie cu trasaturile traditionale ale frumosului. Uratul este
perechea corelativa a frumosului.

In arta, uratul din realitatea cotidiana se transfigureaza prin creatia artistica,

devenind expresiv, provocand o reactie care depaseste neplacerea si se transforma
in emotie artistica. Exprimarea uratului in arta, uneori hipertrofianta, nu constituie
o nonvaloare, ci comporta avertismentele si semnificatii critice constructive.

CONTINUTUL SI FORMA - Continutul si forma sunt notiuni corelative care

desemneaza trasaturi si laturi organic legate ale obiectelor si proceselor.

Continutul reprezinta totalitatea elementelor constitutive esentiale ce

caracterizeaza si conditioneaza existenta si evolutia unui obiect sau fenomen. Se
mai poate defini si ca ansamblul interactiunilor si proprietatilor care asigura
functionalitatea obiectelor sau fenomenelor. Rezulta deci, urmatoarele semnificatii
pentru categoria de continut:

· totalitatea elementelor constitutive ale unui sistem;

· totalitatea caracteristicilor interne ale unui obiect sau fenomen;

· totalitatea relatiilor si proprietatilor unui obiect sau fenomen care ii permit

posibilitatea reflectarii pe plan cognitiv prin intermediul notiunilor, judecatilor,
teoriilor.

Forma reprezinta modul de existenta, de organizare si de structurare a

elementelor constitutive ale unui obiect sau fenomen. Ca si pentru continut, si
pentru categoria de forma rezulta trei semnificatii mai importante:

· forma este totalitatea relatiilor existente intre elementele unui sistem;

· forma este infatisarea exterioara a unui obiect sau fenomen;

· forma este o constructie conceptuala care reflecta un continut intr-un mod

mai mult sau mai putin adecvat.

Continutul si forma se afla in raporturi de unitate indisolubila, se presupun

reciproc, corelatia lor fiind o conditie a existentei obiectului sau fenomenului. In
interactiunea dintre forma si continut, forma joaca un rol activ, grabind sau franand
dezvoltarea continutului, determinand modul de existenta al acestuia. In timp,
forma de exprimare a aceluiasi continut variaza, fiind influentata de factorii socio-
economici si de stadiul de dezvoltare al societatii respective.

Legatura intre forma si continut se realizeaza prin intermediul structurii.

Structura se defineste prin forma si dimensiunile fiecarui element component,
precum si prin aranjarea lor unul fata de celalalt. Structura este deci, sistemul
relatiilor esentiale intre constituentii unei creatii, alcatuind un tot care isi
subordoneaza partile, cu o pronuntata coeziune interioara, cu o functionalitate si o
finalitate bine conturate. Fara a identifica structura cu intregul, structura paote fi
conceputa ca modalitatea de conexiune si interdeterminare a elementelor
componente ale intregului.

SIMETRIA - Simetria este o calitate obiectiva a unui intreg reflectata prin

raporturile de marime si forma, de ordine si dispunere, de potrivire si concordanta
pe care o au partile acestuia intre ele si acestea cu intregul. Se mai poate defini si
ca proprietatea unui ansamblu de a fi format din elemente reciproc corespondente
raspunzand unei anumite regularitati, prin raportare la un centru, o axa sau un plan.

Simetria este proprie atat lumii reale (minerale, vegetale si animale), cat si
creatiei umane. Omul a imitat natura, utilizand principiile simetriei in creatiile
proprii, atat cele artistice cat si cele utilitare. Prin simetrie se asigura armonia,
echilibrul, proportionalitatea unei creatii. Absolutizarea simetriei poate sa conduca
la formalisme si exagerari canonice.

Matematic, simetria poate fi definita ca fiind transformarea geometrica a unei

figuri in ea insasi. Tratarea matematica a simetriei se realizeaza cu ajutorul
notiunilor din teoria transformarilor geometrice congruente si a teoriei grupurilor.

Preocupari privind studiul simetriei se intalnesc inca din Antichitate, fiind

legate in special de simetriile prezentate de figurile si corpurile geometrice
(Arhimede, Pitagora, Platon). In epoca Renasterii, mari artisti au acordat o atentie
deosebita problemelor de simetrie, acestea incadrandu-se in preocuparile lor. In
secolul al XVII-lea, studiile sistematice de cristalografie au condus la stabilirea
legilor matematice ale simetriei. La dezvoltarea teoriei simetriei au contribuit
personalitati proeminente din diferite domenii de activitate, ca de exemplu:
chimistul L. Pasteur, biologul W. Ludwig, cristalograful Max von Laue,
matematicianul W. Barlow. In secolul nostru, esteticieni ca G.D. Birkoff, M.C.
Escher, Matila Ghyka, Pius Servien au aprofundat in studiile lor si probleme legate
de teoria simetriei. In Romania, matematicienii Grigore Moisil si Tiberiu Roman
au dezvoltat teoria matematica a simetriei.

Simetria se clasifica in functie de multe criterii, si anume:

a. dupa sistemul de referinta:

· in spatiul tridimensional;
· in spatiul bidimensional (in plan);
· in spatiul monodimensional (pe dreapta).
b. dupa elementul in raport cu care se produce:
· de translatie;
· de oglindire (bilaterala);
· in raport cu o axa;
· in raport cu doua axe;
· in raport cu o suprafata plana;
· in raport cu doua suprafete plane;
· de rotatie;
 · combinata.
c. dupa proportia in care se realizeaza:
· absoluta;
· relativa;
· de contraste (antisimetrie).

Simetria in raport cu verticala este simetria cea mai des intalnita si cea mai
usor acceptata.

Termenii de antiegalitate si antisimetrie au fost introdusi de matematicianul

A.V.Subnikov, in 1994. Doua figuri sunt antiegale sau antisimetrice daca sunt
egale, respectiv simetrice, dar de culori diferite.

In fig.6…12 sunt exemplificate diferite tipuri de simetrie. Astfel, in fig. 6

proiectiile pe un plan ale unei piramide sunt: a cu b direct egale (simetrie de
translatie); a cu c si d cu e simetric egale in raport cu o axa (simetrie in
oglindire); a cu d si c cu e antiegale (antisimetrie de
translatie); b cu e si c cu d antisimetrie in raport cu o axa; f este rotita lui a cu 1800.

Lagarul din fig.7 (reprezentat in proiectie ortogonala in fig.7,a, respectiv

axonometrica in fig. 7, b) prezinta simetrie de oglindire in plan (fig. 7,a) si in
spatiu (fig. 7,b).

Diagramele florii de visin (fig. 8,a) si a florii de lalea (fig. 8,b) prezinta
simetrie de rotatie.

Karl Menninger si G.D. Birkhoff utilizeaza in desenele prezentate in figurile 9

si 10 simetria de oglindire in raport cu o axa, respectiv in raport cu doua axe.

Esteticianul M.C. Escher a utilizat foarte mult in lucrarile sale elemente de

simetrie. Astfel, in gravurile reproduse in fig.1, 2, 11 si 12 a folosit simetria de
translatie, simetria de rotatie si respectiv antisimetrie de oglindire.

ARMONIA - Armonia este o categorie filozofica si estetica si reprezinta

coeziunea si coordonarea partilor componente ale unui intreg, coerenta interiorului
cu exteriorul, unitatea continutului si a formei. Armonia este un atribut al
frumosului si este utilizata impreuna cu notiunile de ordine, unitate,
proportionalitate, masura. Notiunea pereche, corelativa cu armonia este
disarmonia.

Estetica este acea facultate proprie omului de a percepe sau a descoperi

frumosul sau urâtul, plăcutul sau dizgraţiosul, sublimul sau trivialul, în persoana sa
sau în alte lucruri şi de a-şi face din această percepere un nou mijloc de plăcere, un
rafinament al voluptăţii.
Sufletul nostru posedă facultatea de „a simţi” lucrurile frumoase la prima vedere
chiar înainte de orice reflecţie, independent de orice interes.
 Rezultă, împotriva a ceea ce ne învaţă marii filozofi, că ideea frumosului nu este
în noi o pură concepţie a spiritului ci că ea posedă o obiectivitate proprie. Cu alte
cuvinte, frumosul acesta care ne atrage nu este câtuşi de puţin un lucru imaginar.
Ar fi de neconceput ca ideea de frumos să fie în întregime o plăsmuire a spiritului
omenesc. Frumuseţea înseamnă ordonare, simetrie, proporţie, armonia tonurilor, a
culorilor, a mişcărilor, bogăţie, strălucire, puritate, măsurabile toate cu compasul ,
calculabile cu cifre, capabile de a apare sau dispare datorită unei adiţii sau unei
scăderi de materie.
Pe de altă parte frumosul nu există pentru cel incapabil să îl vadă. Aceleaşi
obiecte, indiferent de frumuseţea lor intrinsecă, nu provoacă tuturor acceeaşi
acuitate de sentiment. ”De gustibus et coloribus non disputandum”. Există lucruri
cu a căror frumuseţe este toată lumea de acord dar există un număr mult mai mare
faţă de care sentimentele sunt împărţite, fără ca prin aceasta frumuseţea lor să fie
pusă la îndoială. Divergenţa provine din ceea ce se întâmplă cu facultatea noastră
estetică dar şi cu memoria, cu inteligenţa şi cu simţurile noastre. Educaţia estetică
nu vine să limiteze, să afecteze libertatea alegerii sau aderării la frumosul autentic.
Dimpotrivă, prin intermediul ei , se pregăteşte terenul întâlnirii cu valoarea în
cunoştinţa de cauză a subiectului. Aceasta presupune o pregătire a individului
pentru a rezona cu teritoriile aflate sub semnul inefabilului sau a individualităţii
estetice, o sensibilitate care însufleţeşte, stimulează şi caracterizează de fapt, prin
excelenţă, spiritul uman.

Medicina pare a fi fost asimilată dintotdeauna unei arte. Marii videcători erau
asemeni zeilor, aveau puteri dincolo de capacitatea de înţelegere a oamenilor, erau
dăruiţi cu har. A vindeca va însemna întotdeauna a înfăptui un miracol. Cum
sănătatea înseamnă frumuseţe, iar frumuseţea a fost întotdeauna apanajul artiştilor
atunci putem spune fără doar şi poate că medicul este un artist, în sensul cel mai
înalt şi mai nobil al cuvântului.
Chiar dacă rezultatele muncii unui medic stomatolog nu se măsoară în vieţi salvate,
în sensul propriu al cuvintelor, de măiestria sa depinde ceva mult mai sensibil şi
mai delicat, cu răsunet uneori foarte amplu şi foarte ascuns în acelaşi timp:
imaginea pacientului despre sine, imaginea sa în ochii celorlalţi, posibilitatea
acestuia de a comunica şi de a se alimenta în condiţii normale. De aceea, dacă ar fi
să îi dăm dreptate lui Keats care spunea că „sublimul fiecărei arte rezidă în
capacitatea acesteia de face ca dezagreabilul să dispară, măsură a oglindirii
adevărului şi frumuseţii” atunci fără îndoială că putem vorbi despre stomatologie
ca despre o artă, iar despre medicul stomatolog instruit şi conştient de posibilităţile
şi limitele sale ca despre un adevărat artist.
Istoria intervenţiilor de estetică dento-somato-facială se pierde în negura
timpurilor, începând cu mai bine de 4 milenii în urmă, diferitele civilizaţii
recunoscând în măiestria cu care realizau diferitele intervenţii de natură
restaurativă sau estetică dentară o adevărată măsură a progresului înregistrat în
ştiinţă, artă, comerţ.
În prezent tratamentele de estetică dento-somato-facială au drept pricipal scop
îmbunătăţirea stării de sănătate a organismului uman dar păstrează şi un rol
important în creşterea încrederii de sine a subiecţilor ca urmare a campaniei
agresive de promovare a unei imagini tip despre ceea ce înseamnă omul de succes
în secolul XXI: tânăr, puternic, sănătos, cu un zâmbet larg ce dezvăluie două
arcade dentare cu dinţi perfect aliniaţi, albi ca nişte perle.
Anatomia Zambetului
Un zâmbet luminos, atractiv creează o primă impresie câştigătoare. Fără să
spui un cuvânt, zâmbetul tău poate transmite impresia de personalitate optimistă,
încrezătoare şi prietenoasă. Un zâmbet plăcut din punct de vedere estetic este o
calitate atractivă care atrage oamenii, făcându-i să răspundă pozitiv.
În afară de efectele fizice ale zâmbetul tău, acesta poate avea influenţe majore
psihologic şi emoţional asupra personalităţii tale. Dacă sunteţi nemulţumit de
zâmbetul tău, aceasta poate afecta grav modul în care te percep ceilalti, facându-te
să apari timid, ezitant, retras, trist şi / sau furios. Vă puteţi simţi neatractiv,
inadecvat şi nesigur.
Din fericire, progresele în cosmetica dentară permit unui număr tot mai mare de
persoane să beneficieze de îmbunătăţirea zâmbetului prin transformarea
caracteristicilor dentare, cu influenţe pozitive asupra vieţii lor.

Principii în proiectarea zâmbetului

Principiile de proiectare a zâmbetului armonios sunt împărţite în patru părţi:

 Estetica facială. Ansamblul facial şi muscular variază de la pacient la

pacient şi sunt studiate prin analiza vizuală şi fotografică. Acestea includ
modul în care buzele încadrează dinţii atunci cand vorbiti, zâmbiţi sau
râdeţi.
 Esteticagingivală. Sănătatea şi aspectul gingiilor sunt elemente esenţiale în
designul zâmbetului. Vizibilitatea excesivă a gingiilor ( zâmbet gingival ),
contur inegal al giingiilor, inflamaţie şi expunerea suprafeţelor radacinilor
sunt aspecte frecvene care pot afecta zambetul unei persoane.
 Microesteticadentară. Acest lucru implică caracteristici subtile ale fiecărui
dinte, cum ar fi forma, culoarea şi modul în care acesta reflectă lumina.
Anatomia dinţilor naturali este unică de la persoană la persoană şi
specifică pentru fiecare dinte.În restaurarile ideale aceste calităţi sunt
asemănătoare celor ale dinţilor naturali.
 Macroestetica dentară. Aceasta analizează relaţiile şi proporţiile dintre
dinţii din faţă, încadrate în reperele ţesuturilor şi caracteristicile faciale, în
scopul de a asigura modificări care să facă zâmbetul atractiv. Prin
colaborarea dintre medicul dentist, medicul ortodont şi tehnicianul dentar
se combină abilităţi tehnice şi artistice pentru a crea un zâmbet plăcut din
punct de vedere estetic şi aspectul natural în care formele, dimensiunile şi
 dispunerea dinţilor individuali şi în ansamblu să corespundă caracteristici
dumneavoastră specifice.
Componentele unui zambet
Estetica zâmbetului implica aplicarea anumitor norme, instrumente şi
strategii de evaluare a dinţilor şi a condiţiilor gingiilor pentru ca medicul dentist
şi/sau medical ortodont să decidă cu privire la procedurile cosmetice şi de refacere
pentru a corecta şi/sau îmbunătăţi aspectul fizic.
Componentele cheie a unei zâmbet plăcut includ:

Buzele

Buzele au fost comparate cu un cadru care stabileşte imaginea zâmbetul tău,

cuprinzând dinţii şi gingiile. Pentru o estetică optimă, trasaturile faciale trebuie să
se armonizeze cu dinţii şi linia buzelor. Când buzele tale iau forma unui zâmbet
larg, vizibilitatea dinţilor maxilarului superior crează imaginea unui zâmbet plăcut,
tineresc dacă aceştia ocupă între 75 – 100% din spaţiul dintre buza superioară şi
inferioară.

Linia mediană

Punctul de plecare în proiectarea zâmbetului este linia mediană facială, o linie

imaginară verticală trasată pe mijlocul feţei. Pentru o estetică optimă, linia mediană
facial ar trebui să trecă între primii incisivi superiori.
Principalele caracteristici faciale - cum ar fi ochii, nasul si barbia - pot fi
înşelătoare atunci când se localizează linia mediană. De exemplu, ochii tăi pot fi
uşor la niveluri diferite, sau nasul poate să nu fie centrat, diminuând utilitatea lor în
încercarea de a determina linia mediană. O abordare mai precisă pentru a
determina linia mediană facială se concentrează pe două repere faciale: un punct
între sprâncene şi arcul lui Cupidon, în centrul buzei superioare. Prin trasarea unei
linii între aceste repere, medicul poate localiza poziţia liniei mediane faciale.
Ori de câte ori este posibil, linia mediană între dinţii de sus din fata (incisivii
centrali) ar trebui să coincidă cu linia mediană facial. În cazurile în care acest lucru
nu este posibil, linia mediană dintre incisivii centrali ar trebui să fie perpendiculară
pe linia imaginară care ar putea fi trasată prin colţurile gurii.

Linia zâmbetului

Linia de zâmbetului este creată de limita superioară a buzei de jos în timpul

zâmbetului. Într-o linie de zâmbet ideal, marginile dinţilor de sus ar trebui să fie
paralele cu buza de jos atunci când râzi. Partea de jos a buzei de jos ar trebui să
aibă aceeaşi linie ca gingiile maxilarului inferior. Acest lucru ar trebui să fie
întotdeauna un standard, indiferent de dimensiune sau forma zâmbetului tău. Odată
ce medicul a determinat orientarea liniei zâmbetul tău, poate proiecta curba lui, sau
forma, şi determina modificările posibile pentru corectarea discordanţelor.

Dinţii
 Zâmbetele atractive au diverse lucruri în comun, cum ar fi dinţii albi, forma
ireproşabilă, drepţi, la distanţe egale fără spaţii între ei, fără înghesuiri sau
suprapuneri.
Linia zâmbetului dinţilor superiori urmează curba buzei inferioare. Linia mediană a
dinţilor frontali superiori este ideal în centrul feţei.
Alte considerente importante ale dinţilor care influenţează zâmbet unei persoane
includ:
Ambrazurile incizale. La întâlnirea dintre marginile inferioare ale dinţilor
superiori se crează nişte spaţii triunghiulare (ambrazuri gingivale). Acestea cresc
progresiv de la dinţii centrali spre cei laterali. Aceste modele ale siluetelor, create
de margini şi separări între dinţii frontali superiori pe fundalul mai întunecat al
gurii, ajută la accentuarea unui zâmbet atractiv

Proporţia dimensiunilor dinţilor. Dinţii frontali au lungime raportată la cea a

feţei. Pe măsura înaintării în vârstă, prin uzură, dinţii devin mai scurţi. Cei mai
multi oameni percep un zâmbet plăcut dacă incisivii centrali – dinţi dominanţi – au
fiecare un raport de 75 – 80% între lăţime şi lungime. Din perspectivă facială,
vizibilitatea dinţilor frontali în timpul zâmbetului se supune “proporţiei de aur”.
Proporţia de aur crează perspectiva aspectului frontal, când dinţii maxilari descresc
progresiv în dimensiune vizibilă spre punctele de fugă localizate la nivelul
comisurilor (colţurile gurii) . Astfel, la o valoare de 1 a incisivului lateral, incisivul
central are o valoare de 1,618 iar caninul 0,618. Deoarece aceste proporţii se
întâlnesc în natură, ele crează o aparenţă armonioasă a zâmbetului ideal.
Culoarea. De obicei, incisivii centrali superiori sunt strălucitoari şi sunt dinţii cei
mai vizibili în zâmbetul tău. Incisivii laterali au o culoare similară dar cu o
luminozitate mai scăzută. Caninii au intensitate sau saturaţia de culoare mai mare.
Primul şi al doilea premolar (în spatele caniniilor), au o culoare similară cu a
incisivilor laterali.
La evaluarea culorii dinţilor, medicul examinează relaţia coloristică dintre dinţii
superiori şi cei inferiori. Ambele seturi de dinţi ar trebui să arate similar şi să se
armonizeze cu părul, pielea şi culoarea ochilor. Pentru cele mai bune rezultate,
culoarea / nuanţa reprodusă în tratamentele restaurative şi cosmetice ar trebui să se
apropie de estetica naturală, decât de a afişa cea mai deschisă culoare posibilă.
Chei speciale pentru diferite nuanţe de culoare sunt folosite înainte de albirea
dinţilor sau determinarea culorii restaurărilor protetice.

Gingiile

Ţesutul gingival ar trebui să arate sănătos, în sensul că gingiile nu trebuie să fie

roşii, umflate sau sângerânde.
Conturul gingival este forma gingiilor din jurul gâtului dintilor. "Ideal", zambetul
nu ar trebui să arate mai mult de trei milimetri de gingie între partea de sus a
dintelui şi partea de jos a buzei de sus. Forma marginii gingivale în dreptul
incisivilor laterali superiori şi a incisivilor inferiori este semicirculară iar în dreptul
incisivilor centrali superiori şi a caninilor este uşor eliptică. Papilele gingivale
acoperă în întregime spaţiul dintre dinţi.
Coridorul bucal

Coridorul de bucal este spaţiul închis la culoare vizibil între colţurile gurii şi dinţii
de sus. Cercetările indică faptul că, în cele mai multe cazuri, persoanele cu
coridoare bucale mici când zâmbesc larg, au un zâmbet atractiv. Coridorul bucal
larg apare în cazul unor îngustări ale arcadelor dentare care pot fi corectate
ortodontic

Alte consideraţii
Impactul unui zambet nu poate fi determinat doar de frumuseţea dinţilor
individuali şi a gingiilor. Fiecare pacient este unic, variind în funcţie de vârstă, sex,
trăsături de personalitate, nevoile şi aşteptările estetice.
În proiectarea zâmbetului, de asemenea, trebuie să se ţină cont de considerente
individuale, cum ar fi trasaturile faciale, tonul pielii, culoarea părului şi modul în
care dimensiunea, culoarea şi starea dinţilor, precum şi ţesutul gingival şi buzele,
se potrivesc aspectul fizic general. În plus, consideraţii ocluzale şi funcţionale
trebuie luate în considerare penru a asigura longevitagtea tratamentului.
Conceptele estetice furnizează doar puncte de referinţă pentru evaluare, proiectare
şi tratament, la aceste adăugându-se simţil artistic al medicului.
Tehnologia modernă permite ca prin tratamente ortodontice şi restaurative să se
obţină zâmbete atractive care pot cu adevărat schimba viaţa dumneavoastră.

Previzualizarea modificărilor pentru un zâmbet atractiv

O parte integrantă a unui proces de realizare a unui zâmbet atractiv este o
previzualizare a rezultatelor potenţiale înainte de începerea tratamentului. Aceasta
include o varietate de tehnologii pentru a vă arăta modificările pe care vă puteţi
aştepta să le vedeţi în zâmbetul dumneavoastră.

Fotografii.

Fotografii ale altor pacienţi realizate înainte şi după tratament oferă exemple
privind rezultatele finale privind îmbuntăţirea atractivităţii zâmbetului
dumneavoastră. Ele confirmă şi calităţile profesionale ale medicului şi
colaboratorilor săi.

Dental Imaging Software.

Tehnologiile de prelucrare digitală a imaginilor permit o previzualizare a

rezultatelor privind îmbunătăţirea zâmbetului dumneavoastră. Medicul poate folosi
imaginea prelucrată digital pentru a comunica cu ceilalţi specialişti implicaţi în
realizarea tratamentului complex. Cu toate acestea, o imagine digitală vă oferă doar
o idee despre ceea ce s-ar putea obţine la terminarea tratamentului şi este posibil ca
rezultatele finale să nu corespundă în totalitate cu imaginea previzualizată.
Modele de studiu.

Pe baza amprentelor arcadelor dentare ale dumneavoastră, medicul realizează copii

pozitive în gips foarte exacte denumite modele de studiu. Acestea sunt folosite
pentru determinarea poziţiei şi relaţiilor dinţilor dar pot fi şi modificate pentru a
stabili care vor poziţiile şi relaţiile între dinţi la sfârşitul tratamentului propus.
Pentru a obţine consimţământul dumneavoastră pentru planul de tratament,
medicul vă poate prezenta aceste modele modificate spre ilustrare a modificărilor
propuse.

Modele de studiu virtuale.

Tehnicile cele mai noi de realizare a aparatelor ortodontice apelează la programe

de realizare a modelelor virtuale. Acestea se obţin prin scanarea modelelor fizice şi
pot fi manevrate tridimensional. Medicul vă poate prezenta pe calculator nu numai
imaginea propusă pentru finalul tratamentului ci şi secvenţe intermediare
importante pentru susţinerea planului de tratament propus.

Mock-up din compozit.

Medicul poate adăuga direct pe dinţi material compozit la culoarea dorită

modificăndu-le forma în acord cu dorinţa pacientului (Mock-up direct) sau poate
realiza pe modelul modificat o machetă la dimensiune reală din material compozit
cu forma şi culoarea propusă pentru situaţia finală a dinţilor frontali(Mock-up
indirect). Fiind foarte subţire, aceasta poate fi aplicată pe dinţii dumneavoastră
pentru a evalua în gură modificările propuse nu numai privind aspectul ci şi
confortul şi a vă obţine consimţământul. Mock-ap-ul din compozit se îndepărtează
uşor, fără a afecta dinţii pe care se poziţionează. Dacă pacientul este de acord cu
forma şi culoarea propusă se realizează reastaurarea finală.

Principii în proiectrea zîmbetului.