Sunteți pe pagina 1din 50

INTRODUCERE

Diagnosticul financiar constă într-un ansamblu de instrumente şi metode care permit


aprecierea situaţiei financiare şi a performanţelor unei întreprinderi.
Scopul diagnosticului financiar este de a aprecia situaţia financiară a întreprinderii. Pe baza
acestui diagnostic are loc elaborarea unei noi strategii de menţinere şi dezvoltare în mediul
specific economiei locale. În sens general, finalitatea diagnosticului financiar constă în oferirea
de informaţii financiare atât celor din interiorul întreprinderii, cât şi celor interesaţi din afara
acesteia.
Când problema diagnosticului este pusă din interiorul întreprinderii (diagnostic financiar
intern) utilizatorii pot fi conducătorii, acţionarii actuali sau salariaţii. Obiectivul urmărit în acest
caz este de a detecta eventuale situaţii de dezechilibru financiar şi de a adopta noi decizii de
gestionare a întreprinderii. Aceste decizii se bazează pe identificarea originii şi cauzelor
dezechilibrelor, pe de o parte, iar pe de altă parte, pe stabilirea măsurilor de remediere a
dezechilibrelor.
Când problema este pusă din exteriorul întreprinderii (diagnostic financiar extern)
utilizatorii pot fi analiştii financiari, acţionarii potenţiali, organisme bancare şi financiare sau
chiar statul. Obiectivul urmărit este capacitatea financiară a întreprinderii de a genera profit,
capacitatea întreprinderii de a-şi onora obligaţiile pe termen scurt sau lung (lichiditatea şi
solvabilitatea întreprinderii), precum şi valoarea întreprinderii.
De cele mai multe ori utilizatorii externi au nevoie de un diagnostic financiar fie pentru
acordarea de credite întreprinderilor (în special băncile), fie pentru luarea deciziilor de
pătrundere în capitalul unei întreprinderi (acţionari potenţiali sau alte întreprinderi).
Atât analiza pe plan intern cât şi cea externă au ca obiectiv aprecierea performanţelor
întreprinderii şi a riscurilor la care aceasta este pusă şi urmăresc: analiza rentabilităţii; analiza
riscului şi analiza valorii întreprinderii. De obicei, diagnosticul este efectuat numai în caz de
grave dificultăţi sau când cineva cere o astfel de lucrare. Independent de rezultatele înregistrate
de întreprindere sau de desfăşurare a evenimentelor, elaborarea unui diagnostic financiar trebuie
să aibă loc periodic. Diagnosticul financiar identifică factorii favorabili si nefavorabili care vor
afecta activitatea viitoare a întreprinderii.
De cele mai multe ori informaţiile diagnosticului financiar trebuie completate cu informaţii
referitoare la mediul extern al întreprinderii (starea economiei, a sectorului de activitate),
informaţii referitoare la potenţialul tehnic şi uman, potenţial comercial şi juridic, managementul
întreprinderii (informaţii dependente de întreprinderi). Toate aceste elemente influenţează
performanţele financiare ale întreprinderii determinând, în final, competitivitatea acesteia.

1
Folosind metode şi tehnici specifice, diagnosticul financiar permite aprecierea situaţiei
financiare trecută şi actuală, pe baza informaţiilor furnizate pentru luarea deciziilor de către
conducere acesta vizează viitorul.
Informaţiile necesare pentru efectuarea diagnosticului financiar sunt preluate din situaţiile
financiare simplificate care cuprind: bilanţul, contul de profit şi pierdere, anexa la bilanţ.

2
CAPITOLUL I
DIAGNOSTICUL ECONOMICO-FINANCIAR

1.1. Opinii cu privire la conceptul de analiză - diagnostic


Diagnosticarea urmează ca etapă în procesul de dezvoltare organizaţională şi schimbare,
după declanşarea studiului şi motivarea personalului pentru participarea la procesul schimbării.
Adesea, se face referire la medicină când este vorba de diagnosticarea unei organizaţii, pentru că,
şi în acest caz, o organizaţie (pacient) este analizată (consultată) de către un specialist în
dezvoltare organizaţională (medic), pentru a descoperi cauzele unor disfuncţionalităţi şi pentru a
i se prescrie anumite recomandări (tratamente), care să conducă la îmbunătăţire şi dezvoltare
(însănătoşire).
Spre deosebire de medicină, diagnosticarea organizaţiilor presupune o colaborare mult
mai mare între specialist şi membrii organizaţiei, pentru descoperirea disfuncţionalităţilor şi a
cauzelor care le generează. chiar şi a soluţiilor preconizate pentru dezvoltare. Apoi, dacă în
medicină se urmăreşte aproape în exclusivitate eliminarea cauzelor generatoare de boli. de
disfuncţionalităţi, în cadrul organizaţiei se urmăreşte dezvoltarea, deci trecerea la o stare
favorabilă superioară.1
În literatura de specialitate există numeroase definiţii ale diagnosticării sau ale analizei
diagnostic aşa cum mai este cunoscută. Toate însă converg către aceleaşi elemente definitorii,
care se referă la activităţile specifice, la scopurile urmărite şi la modalităţi le de atingere a
acestor scopuri.
Într-o lucrare de referinţă pentru dezvoltarea organizaţională, diagnosticarea este
considerată "un proces de colaborare între membrii unei organizaţii şi un consultant în
dezvoltarea organizaţională, pentru a culege informaţii pertinente, a le analiza, şi a formula
concluzii pentru anumite intervenţii".2
O altă definiţie dată într-o lucrare de specialitate consideră că "diagnosticarea poate fi
definită ca acea metodă folosită de manageri, pe baza constituirii unei echipe multidisciplinare,
din manageri şi executanţi, al cărei conţinut principal constă în identificarea punctelor forte şi,
respectiv, slabe ale domeniului analizat, cu evidenţierea cauzelor care le generează, finalizată în
recomandări cu caracter corectiv sau de dezvoltare". 3 Această definiţie, foarte cuprinzătoare,
condiţionează însă cercetarea de constituirea unor colective interdisciplinare, regulă pe care nu o
considerăm general-valabilă.
Diagnosticarea, ca metodă şi/sau etapă în dezvoltarea organizaţională şi în procesul
schimbării, reprezintă "o investigare largă a principalelor aspecte ale activităţii organizaţiei, de
1
M. Miles - Managementul schimbării organizaţionale. Editura Economică, Bucureşti, 2006. pag. 85
2
idem
3
idem
3
natură economică, tehnică, sociologică, juridică şi managerială, cu scopul identificării atuurilor şi
disfuncţionalităţilor, a cauzelor care le generează şi a conceperii unor recomandări pentru
perfecţionare şi dezvoltare.4
Categoria economică de analiză-diagnostic se compune din doi termeni ŞI anume:
- termenul de "analiză" provine din limba franceză şi are un dublu înţeles. În primul rând
prin verbul a analiza se înţelege "a cerceta un întreg, un fenomen, examinând fiecare element
parte ...". În al doilea rând substantivul "analiză" este "o metodă ştiinţifică de cercetare care se
bazează pe studiul sistematic al fiecărui element în parte ...".5
- termenul de "diagnostic" provine din limba greacă de la cuvântul "diagnostikos" şi
reprezintă capacitatea de discernământ, de a delimita cu obiectivitate un subiect oarecare după
manifestările acestuia. Termenul este utilizat frecvent în practica medicală, iar prin analogie în
activitatea unei firme, ca organism social.6
Aurel Işfănescu şi colaboratorii susţin că "unul dintre cele mai interesante şi complexe
demersuri vizează abordarea diagnosticului economico-financiar pentru evaluare, această
componentă de diagnostic având un rol cheie în procesul de evaluare a întreprinderii datorită
rolului major jucat în cadrul raportului şi anume:
- rolul de sintetizare a concluziilor rezultate din celelalte piese de diagnostic;
- rolul de asigurare a coerenţei în cadrul relaţiei diagnostic şi aplicare a metodelor de
evaluare (îndeosebi metode de randament)"7.
Cezar Mereuţă şi colaboratorii sunt de părere că "analiza-diagnostic reprezintă un
instrument managerial destinat să procedeze la examinarea unui organism economic, în vederea
identificării şi rezolvării problemelor cu care acesta se confruntă. Analiza diagnostic constituie
astfel un procedeu care ajută conducerea întreprinderii să înţeleagă trecutul şi prezentul şi
totodată să determine acţiunile de desfăşurat în viitor". 8
Cunoaşterea metodei de analiză este de mare interes şi utilitate şi pentru întreprinderile
din estul Europei: ele pot astfel înţelege felul în Care se iau deciziile în vest, identifică punctele
slabe în oferta proprie şi iau măsuri pentru îmbunătăţirea situaţiei. Multe dintre aspectele
analizate nu depind de întreprinderea propriu-zisă ci de infrastructura existentă: realizarea - şi
îmbunătăţirea acesteia fiind de datoria statului.
Metoda analizei punctelor slabe şi forte constă în a identifica domeniile importante pentru
rezultatul urmărit şi, în cadrul acestora, aspectele care trebuie analizate.9

4
M. Miles, Op. cit., pag. 86
5
xxx - Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2006, pag. 38
6
A.Işfănescu ş.c. - Evaluarea întreprinderii, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2008, pag. 36
7
A. Işfănescu ş.c. - Evaluarea întreprinderii, Editura Economica, Bucureşti, 2008, pag. 66
8
C. Mereuţă ş.c. - Analiza diagnostic a societăţilor comerciale în economia de tranziţie, Editura Tehnică,
Bucureşti, 2007, pag. 13
9
R. Mihalcea, A. Androniceanu - Management, Editura Economică, Bucureşti, 2005. pag. 310.
4
Un element esenţial, în fundamentarea strategiei firmei, îl constituie efectuarea de
analize-diagnostic, proces extrem de laborios dacă avem în vedere conţinutul metodologic al
diagnosticării şi multidimensionalitatea investigaţiilor pe care le reclamă.10
Diagnosticarea reprezintă, indiscutabil, punctul de pornire în conceperea, fundamentarea
şi implementarea unor soluţii strategico-tactice de îmbunătăţire a viabilităţii economico-
financiare şi manageriale a societăţii comerciale. De aici şi necesitatea unei cunoaşteri
amănunţite atât din punct de vedere teoretic, cât şi metodologic, a acestui instrument managerial,
indispensabil managerilor individuali şi de grup.
În cadrul analizei situaţiei activităţii întreprinderii efectuarea analizei diagnostic poate
furniza date utile care să stea la baza fundamentării unei strategii economice.
Analiza diagnostic trebuie să asigure investigarea activităţilor pe ansamblul activităţii
întreprinderii sau, după caz, a anumitor activităţi ale întreprinderii, în funcţie de care să se poată
stabili punctele forte şi punctele slabe, cauzele care stau la baza acestora şi să se facă
recomandări pentru înlăturarea punctelor slabe şi întărirea, în continuare, a punctelor forte şi
extinderea acestora şi în alte domenii.11
O componentă importantă a analizei interne care se face la nivelul centrelor de afaceri în
cadrul managementului strategic o constituie determinarea punctelor tari şi punctelor slabe ale
activităţii întreprinderii. Această evaluare se face prin compararea nivelului existent în diferite
domenii funcţionale cu standardele de excelenţă stabilite.
O mare atenţie în evaluarea punctelor tari şi a punctelor slabe trebuie acordată acelor
domenii de activitate care prezintă importanţă pentru întreprindere. La o întreprindere care îşi
propune ca obiectiv strategic punerea pe piaţă a unor produse noi sau modernizate o importanţă
deosebită o prezintăcompararea situaţiei existente cu standardele de performanţă în domeniul
funcţional al producţiei, fără a se neglija însă nici celelalte domenii funcţionale.
Identificarea punctelor tari şi a punctelor slabe şi compararea acestora cu standardele de
excelenţă interne şi cu nivelul atins în diferitele domenii de întreprinderile concurente trebuie să
aibă un caracter dinamic, ţinând seama de faptul că în condiţiile în care în cadrul întreprinderii
are loc o ridicare a nivelului unui anumit domeniu de activitate este posibil ca această
îmbunătăţire a nivelului să aibă loc şi la întreprinderile concurente.
Pentru evaluarea punctelor forte şi a punctelor slabe este foarte importantă stabilirea
standardelor de excelenţă pe diferitele domenii funcţionale de activitate în raport cu care să se
facă identificarea punctelor forte şi a punctelor slabe. De regulă, în cadrul întreprinderilor se

10
O. Nicolescu, I. Verboncu, I. Hideguti - Strategii manageriale de firmă, Editura Economică, Bucureşti, 2006,
pag. 186.
11
C. Bărbulescu - Sistemele strategice ale întreprinderii, Editura Economică, Bucureşti. 2006, pag. 79.
5
stabilesc astfel de standarde de excelenţă în domeniul marketingului, al producţiei, în cel de
personal, cercetare-dezvoltare, organizarea producţiei, tehnic şi în cel de finanţe.12
Termenul de analiză diagnostic (AD) a fost preluat din medicina umană, unde defineşte
rezultatul examinării unui pacient, identificarea unei eventuale boli.
În conducerea activităţilor social-economice, metoda diagnosticării este tot atât de
importantă ca şi în medicină. Un diagnostic bun stă la baza deciziilor eficiente.
Diagnosticul are un dublu caracter:
- curativ, când organizaţia este în dificultate;
- preventiv - când organizaţia este sănătoasă dar se doreşte identificarea căilor de
ameliorare a performanţelor.
Analiza-diagnostic urmăreşte ca pe baza simptomelor identificate şi a analizei efectelor
constatate să se definească adevărate cauze şi să se propunăremedii eficiente, imediate şi de
perspectivă. Ca şi în medicină, diagnosticul constată slăbiciuni, propune remedii, dar Iasă
"pacientul" să acţioneze.13
Diagnosticul urmăreşte să-l facă pe pacientul "organizaţie" să vadă mai clar, să ştie ce şi
cum trebuie făcut pentru Înlăturarea deficienţelor.
Reuşita diagnosticului depinde de dorinţa sinceră a pacientului de a îndrepta lucrurile, dar
şi de calitatea specialiştilor.
În desfăşurarea analizei diagnostic trebuie să ţinem seama de următoarele aspecte:
• Analiza-diagnostic constă în observarea, localizarea, identificarea, analiza problemelor
şi elaborarea recomandărilor; durata este limitată, de la câteva zile la 2-3 săptămâni şi chiar mai
mult. Participanţii nu vor trebui să cedeze evidentului şi să preconizeze măsuri corective a căror
fundamentare ar părea să reiasă de la sine;
• Diagnosticul nu prezintă în detalii şi nu dă soluţii de amănunt la problemele pe care le
evidenţiază;
• În cadrul diagnosticului, faptele trebuie constatate, "interpretate în ansamblu", apoi se
prescrie terapia necesară;
• Soluţiile în acţiunea de diagnosticare depind de modul în care a fost convins pacientul
de necesitatea unor măsuri corective. Rezultatele vor fi bune dacă şi tratamentul prescris va fi
urmarea colaborării celor doi parteneri şi acest lucru depinde de modul în care organizaţia a
participat la acţiunea respectivă;
• În cadrul diagnosticului nu se vor prescrie soluţii "prefabricate".
Recomandările făcute în diagnostic trebuie să fie adaptate la specificul organizaţiei.

12
C. Bărbulescu, Op. cit., pag. 67
13
C. Rusu. M. Voicu - Managementul pe baza centrelor de responsabilitate, Editura Economica, Bucureşti.
2008, pag. 39-40.
6
Efectele analiza-diagnostic în cazul managementului pe baza centrelor de responsabilitate
sunt:
- Oferă o bază de date pentru luarea deciziilor;
- Identifică locurile în care cheltuielile depăşesc valorile planificate;
- Evidenţiază punctele tari şi slabe ale organizaţiei în ansamblu şi pe
domenii de activitate.
Pentru evaluarea întreprinderii este necesar ca mai întâi aceasta să fie foarte bine
cunoscută, să i se detecteze punctele slabe şi cele forte, să se caracterizeze sensibilitatea entităţii,
ca un întreg, la factorii din afară. În succesiunea activităţilor legate de evaluare, atenţia acordată
diagnosticului întreprinderii depinde de timpul disponibil, de acordul vânzătorului de a furniza
date pentru diagnostic (cantitate, calitate, accesibilitate la serii de date), de nivelul de experienţă
al evaluatorului. în fapt, diagnosticul este o evaluare de tip ex-post.
Diagnosticul complet presupune mai multe paliere de analiză; diagnosticul financiar,
tehnic, comercial, cel juridic şi al resurselor umane. Diagnosticul complet este relativ puţin
utilizat în practică: sunt rare situaţiile în care vânzătorul acceptă o investigaţie, atât de profundă
sa situaţiei sale, cu atât mai mult cu cât acest diagnostic este făcut de un concurent, iar modul de
finalizare a negocierilor este necunoscut. Cel mai adesea diagnosticul se apropie, fără a avea
acelaşi scop de audit, în mod deosebit în ceea ce priveşte estimarea mijloacelor disponibile şi
eficienţa utilizării lor.14
Primul pas în analiza unei organizaţii este diagnosticul general. Acesta, sub aspect
metodologic, desemnează investigarea organizaţiei ca sistem şi a părţilor componente cu ajutorul
unui instrumentar specific în scopul depistării punctelor forte, slabe, oportunităţilor, a cauzelor
care le provoacă şi, pe această bază, formularea de recomandări axate pe cauzele generatoare de
puncte favorabile şi nefavorabile.15
Diagnosticul strategic sau starea de. sănătate a unei întreprinderi are în vedere studierea
acesteia sub diverse aspecte, precum: concurenţial, tehnologic, social şi financiar.16
Dumitru Mărgulescu şi colaboratorii consideră că într-o accepţiune sintetică analiza-
diagnostic presupune reperarea simptomelor, a disfuncţionalităţilor unei firme, cercetarea şi
analiza faptelor şi responsabilităţilor, identificarea cauzelor şi disfuncţionalităţilor, elaborarea
unor programe de acţiune prin a căror aplicare practică se asigură redresarea sau ameliorarea
performanţelor".17

14
D. Dumitrescu - Evaluarea întreprinderilor, Editura Economică, Bucureşti. 2008, pag. 50-51.
15
G. Moldovean.u - Analiză organizaţională, Editura Economică, Bucureşti, 2007, pag. 44.
16
M.Toma, F. AJexandru - Finanţe şi gestiune financiară de întreprindere, Editura Economica, Bucureşti, 1998,
pag. 56.
17
D. Mărgulescu ş.c. - Diagnostic economico-financiar. Editura Romcart. Bucureşti, 2009. pag. 2.
7
După părerea noastră, analiza-diagnostic presupune descompunerea unui mecanism sau
unui fenomen economic în părţile sale componente, stabilirea factorilor de influenţă ai acestuia,
măsurarea influenţei factorilor asupra componentelor atât static cât şi în dinamică, şi în final,
stabilirea punctelor tari (forte) şi punctelor slabe ale mecanismului sau fenomenului economic
cercetat, propunând şi soluţii practice de corecţie a traiectoriei componentelor mai puţin
funcţionale.

1.2. Necesitatea şi obiectivele analizei-diagnostic


Analiza-diagnostic presupune aşadar, în ultimă instanţă, reperarea simptomelor,
disfuncţionalităţilor, stabilirea stării mecanismului cercetat şi terapiei ce trebuie aplicată şi care
trebuie care să conducă la redresarea unei situaţii existente la un moment dat.
Raţiunea efectuării unei analize-diagnostic a performanţelor firmei poate avea la bază atât
situaţia în care aceasta are dificultăţi, respectiv, disfuncţionalităţi, cât şi situaţia în care starea
firmei este normală dar se doreşte îmbunătăţirea acesteia.
Elaborarea diagnosticului global al unei societăţi comerciale a apărut din necesităţi
obiective ale diferiţilor utilizatori ai rezultatelor unei firme aflaţi în situaţia de a lua o decizie
privind următoarele aspecte:
- gestiunea patrimonial-financiară a firmei;
- cumpărarea sau vinderea de titluri de valoare;
- acordarea sau refuzul acordării unui credit;
- cumpărarea sau vinderea, în întregime sau parţială ,a firmei;
- angajarea unor proiecte investiţionale; şi
- decizii de redresare, lichidare sau de privatizare.
În cadrul analizei-diagnostic trebuie să-şi găsească răspuns probleme cum sunt:
- statutul juridic al societăţii comerciale;
- care sunt rezultatele de ansamblu ale societăţii comerciale;
- dacă sunt sau nu satisfăcătoare rezultatele obţinute şi de ce;
- cum au fost obţinute rezultatele întreprinderii;
- care sunt performanţele şi obiectivele dorite;
- care este nivelul performanţelor şi ce trebuie făcut pentru atingerea lor; şi
- ce măsuri ce urmează a fi întreprinse, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung.
Încadrată în practica de întocmire a unor studii de fezabilitate, analiza diagnostic
furnizează informaţiile necesare aprecierii situaţiei trecute şi prezente şi constituie o bază pentru
estimarea elementelor necesare aplicării diferitelor metode de evaluare. Elaborarea
diagnosticului general al firmei presupune parcurgerea următoarelor etape:

8
- vizitarea societăţii comerciale supusă investigării;
- analiza structurii organizaţionale;
- analiza sistemului informaţional-economic al societăţii comerciale;
- întocmirea unor chestionare în urma interviului cu factorii de decizie din firmă; şi
- analiza comparată. cu-alte firme din acelaşi domeniu de-activitate.
În cadrul analizei-diagnostic este de preferat o abordare de tip logistic, pornind de la
funcţia de cercetare-dezvoltare, continuând cu proiectarea, aprovizionarea, producţia, desfacerea
şi terminând cu funcţia financiar contabilă a întreprinderii. Diagnosticul general al unei firme are
la bază funcţiile întreprinderii şi anume:
- funcţia juridică privind actul de constituire şi statutul de funcţionare al firmei:
- funcţia tehnică, de producţie care asigură derularea procesului productiv;
- funcţia de organizare, conducere şi de personal;
- funcţia comercială: de aprovizionare şi desfacere;
- funcţia financiar-contabilă.
După părerea noastră studiile de analiză-diagnostic acoperă o paietă
largă a eşichierului economic format din diverşi utilizatori şi anume;
- creditorii societăţii comerciale;
- investitorii actuali şi cei potenţiali ai firmei;
- managerii societăţii comerciale;
- analiştii financiari ai instituţiilor-specializate;
- statul ca perceptor de impozite şi ca proprietar al unor companii.
Băncile şi bursele de valori sunt creditorii care finanţează activitatea economică a unei
firme. Fondurile sunt puse la dispoziţia investitorilor în forme variate şi multiple. Obiectivul
creditorilor este de a recupera fondurile băneşti împrumutate sau investite şi de a încasa la timp
dobânda aferentă creditelor acordate respectiv dividendele cuvenite pentru investiţiile în titlurile
de valoare.
În acest sens politica şi strategia financiară a băncilor şi burselor de valori, de evitare a
tuturor riscurilor, îşi pune amprenta şi asupra manierei de abordare a analizei-diagnostic.
Obiectivul investitorilor pe piaţa de capital este de a specula preţul acţiunilor cumpărate
şi de a obţine dividende cel puţin egale cu dobânda acordată de bănci pentru sumele depuse sub
formă de depozite pe diferite termene. Diferenţa, dintre punctul de vedere al creditorilor şi cel al
investitorilor constă,pe de-o parte, în modul în care aceştia analizează proiectele viitoare. Pe de
altă parte, investitorii urmăresc ca banii investiţi într-o afacere să genereze profit maxim.

9
Creditorii în schimb sunt preocupaţi, în principal de transformarea banilor în active de
valoare şi de recuperare la termen a ratelor curente, de credit şi a dobânzi lor aferente creditelor
acordate.
În acelaşi timp investitorii sunt conştienţi de faptul că investind într-o afacere se expun
anumitor riscuri de pierdere a investiţiei. Din acest motiv, ei se aşteaptă ca profitul obţinut să fie
pe măsura riscului la care îşi expun resursele financiare. Creditorii, în schimb, se asigură
împotriva riscului pierderii creditelor acordate, prin constituirea unor garanţii materiale.
Interesul managementului în situaţia financiară a societăţii comerciale este major. În acest
sens, analiza-diagnostic efectuată de manageri trebuie să fie continuă. Obiectul prioritar al.
managerilor este acela de a avea un control permanent - asupra activităţii .financiare a societăţii
comerciale, în vederea menţinerii într-un echilibru permanent, a firmei.
Analiştii financiari a unor institute specializate evaluează starea firmelor la solicitarea
unor clienţi sau anual, când se întocmeşte topul firmelor.
Statul ca perceptor de impozite urmăreşte ca starea financiară a firmei să fie solidă, în
vederea încasării impozitelor şi taxelor conform legislaţiei financiar-fiscale, în vigoare, la un
moment dat.

1.3. Necesitatea şi obiectivele evaluării societăţilor comerciale


Evaluarea societăţilor comerciale a apărut din necesitatea stabilirii valorii de piaţă atât a
activului total al firmei cât şi a activelor sale individuale.
Înlocuirea sistemului economic, de comandă, bazat pe pârghii administrative, cu sistemul
economiei de piaţă presupune parcurgerea unor etape importante între care privatizarea
reprezintă etapa decisivă a acestui proces. Evaluarea economică constă, în viziunea lui Marin
Toma şi Marius Chivulescu "Într-un complex de tehnici, procedee şi metode prin care un bun, o
grupă de bunuri, un activ, o societate etc., sunt aduse din punct de vedere valoric, la nivelul pieţei
şi prin care li se asigură comparabilitatea cu aceasta" .18

1.3.1. Scurtă incursiune asupra conceptului de evaluare

Evaluarea reprezintă în opinia profesorului Aurel lşfănescu, "operaţiunea de a aprecia, a


stabili valoarea, preţul, numărul, a calcula, a socoti etc."19

18
M.Toma, M.Chivulescu - Ghid pentru diagnostic şi evaluare a întreprinderii, Editura CECCAR. Bucureşti,
2006, pag.6.
19
A. lşfănescu Ş.c. - Op.cit., pag.10.
10
În operaţiunea de evaluare intervin pe de-o parte subiectul, adică echipa de evaluatori cu
pregătire economică, tehnică, juridică, iar pe de altă parte proprietăţile mobiliare, imobiliare,
afaceri sau active intangibile, care urmează a fi tranzacţionate pe piaţa concurenţială.
Fie că este vorba de întreaga firmă, fie că sunt incluse numai activele acesteia, şi care în
mod independent pot fi exploatate, vânzarea acestora este un proces de transfer de proprietate
însoţit de o schimbare a fermei juridice a capitalului.
Transpunerea în fapt a conceptului de evaluare implică atât identificarea elementelor şi
argumentelor pentru calcularea capitalului propriu, cât şi evaluarea potenţialului firmei sub
aspect tehnic, organizatoric şi financiar.
În acelaşi timp, evaluarea firmei presupune confruntarea a două grupe de interese, cele
ale vânzătorilor şi cele ale cumpărătorilor. Astfel, din punctul de vedere al vânzătorilor, evaluarea
presupune obţinerea unei valori cel puţin egală cu valoarea contabilă a activului. Pe de altă parte,
cumpărătorii urmăresc ca valoarea activului să fie stabilită în conformitate cu capacitatea
acestuia de a genera profit.
Accepţiunea profesorului Lazăr Cisteiecan,20 evaluarea poate îmbrăca patru forme şi
anume:
1. evaluarea patrimonială sau contabilă, care are ca scop de a reflecta imaginea fidelă a
patrimoniului, a situaţiei economico-financiare şi a rezultatelor exerciţiului. Aceasta se poate
realiza prin două metode şi anume:
- prin metoda cumulării costurilor elementelor patrimoniale (în costuri istorice, în costuri
istorice indexate şi în costuri curente - actuale sau de înlocuire); şi
- prin metoda cumulării câştigurilor patrimoniale (în valori de realizare actuale şi în
valori de uzaj - adică în câştiguri nete calculate ca diferenţă între ziua evaluării şi ziua ieşirii din
patrimoniu);
2. evaluarea economică care facilitează determinarea poziţiei pe care firma o are în
economia ramurii sau subramurii, cât şi realizarea diagnosticului economic prin prisma
indicatorilor de eficienţă, prin metode patrimoniale şi metode bursiere;
3. evaluarea comercială care se află la baza negocierii în tranzacţiile de vânzare-
cumpărare a firmelor, proprietăţilor imobiliare, utilajelor şi echipamentelor, şi a fundamentării
deciziilor în materie de privatizare prin metoda cumulării activelor, metoda cash-flow-urilor şi
metoda vânzărilor compara bile;
4. evaluarea financiară care stă la baza determinării valorii titlurilor de plasament prin
metodele: valorii patrimoniale, valorii actuale şi a valorii de randament.

20
l. Cistelecan Ş.c. - Evaluarea firmei un concept actual, Tribuna Economica, nr.17, Bucureşti, 2009, pag.42.
11
Indiferent de metoda de evaluare, totală sau parţială, tranzacţia este percepută diferit de
actorii acesteia şi anume:
- pentru vânzător, tranzacţia reprezintă ,o înstrăinare (lichidare) a patrimoniului;
- pentru cumpărător, aceasta reprezintă o investiţie, de la care aşteaptă profit.
Evaluarea întreprinderii este rezultatul unui proces de diagnostic, apărând ca o linie
strategică a întreprinderii, mai ales în situaţia negocierii întreprinderii înseşi. 21 Evaluarea
agentului economic vizează după părerea noastră, două coordonate şi anume:
- evaluarea statică a capitalului propriu şi a patrimoniului agentului economic, respectiva
poziţiei sale financiare;
- evaluarea în dinamică a poziţiei financiare, care constă în stabilirea potenţialului
activelor de a genera profit.
Evaluarea structurilor situaţiilor financiare este procesul prin care se determină valorile la
care structurile situaţiilor financiare vor fi recunoscute în bilanţ şi în contul de profit şi pierdere.22

1.3.2. Necesitatea şi obiectivele evaluării


Necesitatea evaluării indiferent de obiectivele sale decurge din nevoia cunoaşterii valorii
de piaţă a activelor care formează obiectul tranzacţiilor comerciale. Informaţiile oferite de
evaluator sunt necesare atât investitorilor cât şi creditorilor societăţii comerciale. Ca urmare a
unor astfel de operaţiuni de evaluare, în ultimele decenii, pe piaţa capitalului internaţional, s-a
conturat necesitatea determinării valorii totale a activelor şi a componentelor acestora, ca o latură
indispensabilă a teoriei şi practicii economice, utilă nu numai proceselor, consacrate, de
tranzacţionare pe piaţa externă de capital, dar şi procesului de privatizare a societăţilor
comerciale cu capital majoritar de stat.
În acest sens Toma Marin şi Marius Chivulescu sunt de părere că "o
economie de piaţă şi cu atât mai mult o economie, cum este cea românească care a rupt chingile
centralismului, şi se află în tranziţie spre o economie de piaţă liberă, este într-un permanent
proces de autoreglare. de auto-stabilizare, dispărând acele pârghii pur administrative prin care
organizaţiile economice erau încorsetate; s-a creat mediul concurenţial în care acestea se află
într-o continuă mişcare, iar pentru a-şi da seama unde se află în evoluţia lor şi a se asigura că nu
s-au încadrat pe o traiectorie greşită în spaţiul economic intern şi extern, recurg sistematic la
unele procedee de orientare, prin care îşi asigură comparabilitatea proprie cu restul economiei, cu
piaţa concurenţială.”23
Necesitatea evaluării şi reevaluării apare pregnant în anumite situaţii, cum ar fi:

21
M.Toma, F. Alexandru - Op. Cit., pag. 55
22
Standardele Internaţionale de Contabilitate 2007, Editura Economica, Bucureşti, 2007, pag. 68.
23
M.Toma, M.Ch.ivulescu - Op.cit.. pag.6.
12
- cumpărarea sau vânzarea unei societăţi comerciale sau numai a unui fond comercial al
acesteia;
- căutarea unor asociaţi susceptibili de a se interesa de întreprindere în vederea subscrierii
unei părţi de capital;
- calcularea valorii de asigurare a bunurilor din patrimoniu;
- partajarea unei întreprinderi între moştenitori;
- exproprierea unei întreprinderi cu compensaţie;
- fuziuni sau sciziuni ale unor societăţi;
- lichidarea unor societăţi;
- condiţii de criză inflaţionistă când valoarea de inventar a bunurilor din patrimoniu nu
mai reflectă o realitate acceptată, estimarea acţiunilor sau părţilor sociale ale unor întreprinderi
necotate la bursă etc.24
Necesitatea evaluării rezultă din faptul că orice acţiune produce distorsiuni,
neconcordanţe între bilanţul contabil şi bilanţul economic al unei firme, datorită a cel puţin trei
factori şi anume:
- preţurile libere;
- cursul de schimb al monedei naţionale;
- gestiunea financiară a agenţilor economici.
Preţurile libere sunt indispensabile atât actului de vânzare-cumpărare cât şi bazei de
calcul şi evidenţiere a. patrimoniului agenţilor economici.
Cursul" de-schimb al monedei naţionale influenţează în mod direct şi indirect mărimea
patrimoniului agenţilor economici, prin raportarea acestuia la o monedă străină influenţată mai
puţin de inflaţie şi de instabilitate economică, politică şi socială.
Gestiunea financiară vizează pe de-o parte asigurarea cu resurse, iar pe de altă parte
eficienţa utilizării resurselor angajate într-o afacere. În acest sens este prioritară organizarea şi
conducerea contabilităţii analitice şi sintetice în aşa fel încât să se obţină informaţii de sinteză
necesare evaluării patrimoniale.
Obiectivele evaluării rezidă din însăşi esenţa procesului de tranzacţionare în care ţintele
fiecărui negociator sunt diferite, şi de aceea cei interesaţi caută, găsesc şi plătesc specialiştii în
evaluare,specialişti care stăpânesc tehnicile şi metodele adecvate evaluării firmei,oferind
solicitanţilor puncte de plecare în negocieri, alegeri de oferte, intenţii, decizii etc.
Circumstanţele în care se realizează diferite evaluări sunt numeroase, între acestea cele
mai frecvente sunt:
- lichidarea firmei în cazul în care s-a ajuns la termenele prevăzute în

24
M.Toma, F. Alexandru. - Op.Cit. pag; 55.
13
contractul de asociere, în caz de faliment sau prin voinţa părţilor;
- schimbarea titlurilor de proprietate, emiterea de titluri de proprietate noi sau de acţiuni
noi şi pregătirea pentru participarea la bursă;
- creşterea valorii agentului economic, prin elemente exterioare cum ar fi majorarea de
capital, fuziunea sau altă firmă, absorbţia sau cesiunea; şi
- vânzarea parţială a unor active independente sau vânzarea integrală a afacerii.

1.4 Rolul diagnosticului economico – financiar în evaluarea întreprinderii


Diagnosticul economico – financiar este cel mai important diagnostic şi are ca obiectiv
esenţial studiul static şi dinamic al activităţii desfăşurate de întreprindere, care să permită
expertului să-şi exprime o opinie asupra rezultatelor obţinute, a echilibrelor financiare referitoare
la sursele de finanţare şi destinaţiile acestora, precum şi în legătură cu randamentul capitalului
investit.
Acest diagnostic se realizează pe baza datelor cuprinse în situaţiile financiare de sinteză,
întocmite în conformitate cu reglementările contabile în vigoare.
Bilanţul contabil, ca document oficial de gestiune, trebuie să asigure imaginea clară,
sinceră, fidelă, completă a patrimoniului, a rezultatelor şi poziţiei financiare a acesteia.
În activitatea practică este recomandabil ca diagnosticul economic-financiar şi aplicarea
metodelor de evaluare bazate pe profit sau flux de disponibilităţi (cash-flow), ce necesită
proiecţii economico-financiare, să fie realizate de acelaşi specialist sau grup de specialişti,
tocmai pentru a asigura convergenţa celor două mari componente ale procesului de evaluare:
analiză-diagnostic şi evaluare propriu-zisă.
Fiecare firmă de consultanţă îşi construieşte propria metodologia de realizare a evaluării
afacerilor, în general, şi a diagnosticului economico-financiar, în special.
O menţiune specială trebuie făcută în legătură cu nivelul indicatorilor calculaţi urmare
analizei - diagnostic: cu se se compară aceştia pentru a stabili dacă nivelul lor este mulţumitor
sau mai puţin mulţumitor în cazul firmei diagnosticate? Nivelul indicatorilor-etalon, de referinţă,
cu care se compară indicatorii calculaţi, este stabilit de marile firme specializate în consultanţă
economico-financiară (pe baza unor cercetări periodice efectuate fie în cadrul firmelor cărora le
asigură evidenţă contabilă, audit, consultanţă, etc., fie pe baza unor anchete periodice desfăşurate
pe un panel de 200 – 300 firme) pe perioade şi zone caracteristice, pe domenii şi tipuri de firme,
într-o activitate foarte specializată şi dinamică (precum activitatea de afaceri în sine) şi care se
numeşte elaborarea de Ghiduri de bună practică (Best Practice Guidelines). Folosind criteriile şi
indicatorii din aceste ghiduri de bună practică, ale firmelor-lider din domeniu, firmele îşi pot
compara nivelul indicatorilor cu acestea. Această operaţiune se numeşte Benchmarking şi are o

14
mare importanţă pentru poziţionarea firmelor între competitori şi pentru orientarea deciziilor
managementului. Aceasta este o comparaţie în plan orizontal (sincronic), cu alte firme care au
aceleaşi condiţii - de aceeaşi talie (micro-întreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii, întreprinderi
mari, etc.), din aceeaşi zonă şi din acelaşi domeniu. În lipsa unor niveluri reale de referinţă,
nivelul oricărui indicator calculat este lipsit de orice relevanţă şi utilitate.
Pe de altă parte, firmele îşi pot compara propriile performanţe dintr-un an cu performanţele
lor din alţi ani, realizând astfel o comparaţie în plan vertical, în timp (diacronic).

CAPITOLUL II

15
DIAGNOSTICUL ŞI ECHILIBRUL FINANCIAR
AL ÎNTREPRINDERII

Analiza rentabilităţii activităţii desfăşurate de către o întreprindere se realizează cu


ajutorul unui instrument eficient-sistemul de rate.
Ratele se determină fie ca raport între rezultat şi resursă, fie între doi indicatori de
rezultate, fiind exprimate în procente.
Sistemul de rate prezintă limite, datorate imposibilităţii de a delimita exact mărimea
absolută a activităţii (cifră de afaceri, active etc). Pentru a elimina acest dezavantaj se recurge la
utilizarea ratelor în conjuncţie cu analiza ratelor în mărimi absolute ale indicatorilor luaţi în
considerare.

2.1 Rata rentabilităţii


Rentabilitatea este un indicator sintetic de importanţă capitală a managementului
financiar şi general al firmei, fiind expresia sintetică a rezultatelor de orice fel obţinute de către
firmă.
Rentabilitatea se exprimă cu ajutorul ratelor, iar rata rentabilităţii este expresia relativă
a profitului.
Această exprimare furnizează informaţii în plus faţă de masa profitului, şi mai ales pentru
realizarea de comparaţii în timp şi spaţiu şi faţă de programe.
Rata rentabilităţii este o mărime relativă care exprimă pe de o parte capacitatea unei
unităţi economice de a realiza profit, iar pe de altă parte, gradul în care capitalul, atât cel propriu
cât şi cel permanent aduc profit.
Rata rentabilităţii reflectă calitatea evoluţiei firmei şi este influenţată de toţi factorii care
acţionează în cadrul firmei.
Managementul firmei, acţionarii, creditorii, investitorii sunt interesaţi să cunoască nivelul
şi evoluţia indicatorilor de rentabilitate ai întreprinderii.
Rata rentabilităţii economice (R re ) se exprimă sub forma raportului între profitul net
realizat de către întreprindere şi valoarea activelor totale utilizate. Rata rentabilităţii economice
poate fi analizată în dinamică sau prin compararea cu valorile indicatorului în cazul firmelor
concurente.

Pr ofit net
R re = Activ total  100

16
Totalul activelor la numitor arată eficienţa utilizării capitalului total disponibil, cu alte
cuvinte fără a lua în considerare structura de finanţare (ponderea între sursele de natură proprie şi
cele împrumutate sau atrase). Prezintă importanţă pentru utilizatorii interni ai informaţiei
(managementul firmei) şi mai puţin pentru cei externi26.
Rentabilitatea economică se mai determină şi ca raport procentual între profitul curent şi
capitalul permanent, relaţia de calcul este următoarea:

Pr ofit curent
R re = Capital permanent  100

Importanţa ratei rentabilităţii economice ca indicator de analiză financiară, rezidă şi din


necesitatea cunoaşterii acestuia de către managementul superior al întreprinderii şi compararea sa
cu rata inflaţiei27.
Între rata reală a rentabilităţii economice (R rre ), rata inflaţiei şi rata rentabilităţii
nominale există o relaţie de interdependenţă, care poate fi redată astfel:

rata rentabilitatii no min ale  rata inf latiei


R rre  1  rata inf latiei
 100

Rata rentabilităţii financiare exprimă rentabilitatea capitalului propriu şi se determină ca


raport între profitul net obţinut de către firmă şi capitalul propriu după relaţia:
Pr ofit net
Rf   100
Capital propriu

sau

Pn V P P
Rf   100  t  ex  n  100
Cp C p Vt Pex

Rata rentabilităţii financiare poate fi analizată în dinamică sau prin comparare cu valorile
indicatorului în cazul firmelor concurente (cu acelaşi domeniu de activitate). Ea exprimă
eficienţa cu care au fost utilizate sursele de natură proprie, fiind baza pentru determinarea ratelor
de remunerare a capitalului aportat de către acţionarii firmei.
Se poate stabili o relaţie între rentabilitatea financiară şi cea economică, determinată de
structura financiară a capitalului, care se concretizează în efectul de pârghie financiară, rata
dobânzii precum şi cota de impozitare a profitului:

 D  Ci 
R f   Re  ( Re  Rd )    1  
 C p   100 

26
E. Dinu - Analiza economică şi financiară a firmei, Editura ASE, Bucureşti, 2008
27
V. Troacă - Management financiar bancar, Editura Academica Brâncuşi, Tg-Jiu, 2007
17
în care:
Rd  rata dobânzii;

D = valoarea datoriilor;
Ci = cota de impozitare a profitului.
Acest model se utilizează în fundamentarea gradului de îndatorare a întreprinderii (dacă
R re <R d ), efectul de îndatorare este negativ).

2.2 Sistemul ratelor de aprecierea a echlibrului financiarLichiditatea şi


solvabilitatea firmei

Lichiditatea reprezintă proprietatea elementelor patrimoniale de a se transforma în bani 28.


Lichiditatea exprimă capacitatea unei entităţii economice de a face faţă obligaţiilor sale de plată
pe termen scurt.
Solvabilitatea exprimă capacitatea unei entităţi economice de a face faţă obligaţiilor
băneşti, respectiv de a-şi onora plăţile la termenele scadente, fiind în relaţie directă cu gradul de
îndatorare a acesteia.
Ţinând seama de cele două noţiuni, lichiditatea patrimoniului constituie premisa
asigurării solvabilităţii.
Disponibilităţile băneşti pot îndeplini cerinţele de plată imediată, în situaţia în care deţin
3-5% din activele circulante sau 1,5% din totalul bilanţului (în unele sectoare aceste valori pot
varia).
Rolul lichidităţii şi solvabilităţii este acela de a identifica starea societăţii comerciale la
un moment dat, pentru a preveni insolvabilitatea acesteia şi a adopta măsurile necesare pentru a
asigura stingerea obligaţiilor.
Aceşti indicatori furnizează informaţii conducerii societăţii, organismelor bancare,
partenerilor de afaceri, potenţialilor investitori ai firmei.
Pentru determinarea acetor indicatori se utilizează ca surse informaţionale bilanţul
contabil, contul de profit şi pierdere.

A. Işfănescu - Ghid practic de analiză economico-financiară, Editor Tribuna Economică,


28

Bucureşti, 2008
18
Lichiditatea poate fi exprimată ca rată a lichidităţii generale, rată a lichidităţii
intermediare sau ca rată a lichidităţii imediate.

Rata lichidităţii generale ( Rlg )se obţine prin raportarea activelor circulante la datoriile
pe termen scurt şi arată în ce măsură firma poate face faţă obligaţiilor de plată pe termen scurt,
cu active de aceeaşi natură.

Active circulante
Rlg   100
Datorii pe termen scurt

 dacă Lg �
1 , atunci există o garanţie fără probleme a obligaţiilor curente; literatura de

specialitate apreciază ca normal raportul 2/1, respectiv Lg = 2;


 dacă Lg �
1 , atunci înseamnă că activele circulante nu asigură lichidităţile necesare stingerii

datoriilor pe termen scurt, practic firma se află într-o situaţie financiară critică;
 activele curente se stabilesc scăzând din activele circulante stocurile nevalorificabile şi
creanţele incerte; pasivele curente cuprind datoriile pe termen scurt (până la 1 an), adică datoriile
către furnizori, creditele bancare pe termen scurt, ratele la creditele pe termen mediu şi lung
scadente în perioada analizată, impozitele şi taxele de plătit, alte cheltuieli plătibile cum ar fi
cheltuielile cu personalul.
O asemenea situaţie poate avea o redresare probabilă în condiţiile:
 reînnoirii scadenţelor datoriilor;
 asigurării unui grad al lichidităţii activelor circulante care să devanseze exigibilitatea
datoriilor;
 accelerarea rotaţiei activelor circulante în speţa stocurilor–ca de exemplu formarea optimă a
acestora, micşorarea celor greu vandabile eventual şi pe calea soldării etc.
Rata lichidităţii intermediare ( Rl int erm ) ia în considerare în cadrul activelor circulante
numai activele cu gradul cel mai ridicat de lichiditate, respectiv creanţele şi disponobilităţile
băneşti şi datoriile pe termen scurt.

Active circulante  Stocuri


Rl int erm   100
Datorii pe termen scurt

Această rată este cunoscută şi sub denumirea de testul acid, fiind de obicei subunitară iar
intervalul considerat satisfăcător pentru această rată se situează între 0,8  1% .
Rata lichidităţii imediate ( Rlim ed ) numită şi capacitate de plată, reflectă capacitatea
firmei de a achita datoriile exigibile imediat, pe baza disponibilităţilor băneşti (inclusiv a
titlurilor de valoare).

19
Disponibilitati banesti
Rlim ed   100
Datorii pe termen scurt
 în condiţiile economiei româneşti când titlurile de credit (cambia şi biletul la ordin) nu au o
extensie deplină ca în ţările cu o economie de piaţă funcţională această rată este utilă, iar nivelul
normal al ei este considerat a fi între 0,2 şi 0,3.
Solvabilitatea poate fi exprimată prin intermediul mai multor indicatori, astfel:
a) Rata solvabilităţii generale (R sg ):

Active totale
R sg = Datorii totale  100
 acest indicator măsoară securitatea de care se bucură firma faţă de bancă şi de creditori; se
consideră o situaţie normală atunci când activele totale sunt de două ori mai mari decât datoriile
totale.
b) Rata solvabilităţii patrimoniale (R p ):

Capital propriu
R p = Datorii pe termen mediu si lung  Capital propriu  100

Acest indicator se foloseşte în special de către bănci, în cadrul studiilor de bonitate şi se


pareciază că valoarea minimă acceptabilă este de 0,5%.
c) Rata solvabilităţii potenţiale (R sp ):

Capital propriu
R sp  Datorii pe termen mediu si lung  100
d)Rata de îndatorare pe termen mediu şi lung (R idml ):

Datorii pe termen mediu si lung


R idml  Capital propriu (inclusiv rezerve )  100
Acest indicator este inversul ratei solvabilităţii potenţiale putând fi determinat şi astfel:

Datorii pe termen mediu si lung


Ridml   100 
Capital propriu

1
Ridml   100 
Capital propriu
Datorii pe termen mediu si lung

1
Ridml   100
Rsp

Rate structurale de activ bilanţier

Cea mai sintetică grupare a activelor pe baza bilanţului este în active imobilizate (fixe)
şi active circulante. O asemenea analiză procentuală, urmărită static şi dinamic, pune în evidenţă
20
specificul firmei, gradul de dotare tehnică, viteza cu care se prelucrează materiile prime şi
materialele, situaţia stocurile etc.
În sistemul ratelor de structura a activelor, cele mai seminificative, ca valoare informatică
sunt: rata imobilizărilor, rata stocurilor, rata creanţelor, rata disponibilitţilor. Acestea evidenţiază
aspectele privind patrimoniul economic al firmei, apartenenţa sectorială, natura activităţii şi mai
puţin aspecte de politică financiară29.
a) rata activelor imobilizate ( Rai ), calculată ca raport între activele imobilizate şi totalul
bilanţului, reprezintă ponderea activelor patrimoniale ce servesc permanent firma:

Active imobilzate
Rai   100
Activ total

Rata activelor imobilizate cuantifică gradul de investire a capitalului în cadrul firmei.


 unii autori calculează rata imobilizărilor prin raportarea activelor imobilizate la cealaltă
componentă patrimonială, active circulante, fără ca acest aspect tehnic să-i schimbe conţinutul
economic;
 acest indicator măsoară gradul de investire a capitalului în firma respectivă;
 nivelul normal al acestei rate diferă de la o firmă la alta, în funcţie de ramura sau sectorul de
activitate din care face parte;
 dotarea tehnică variază în funcţie de profilul, înzestrarea tehnică şi tehnologia modernă şi
este mult mai mică în firmele comerciale decât în cele din industrie.

a 1 ) Rata imobilizărilor corporale ( Ric ) se determină astfel:

Im obilizari c orporale
Ric   100
Activ total

Mărimea ratei imobilizărilor corporale depinde de natura activităţii. În întreprinderile din


industria grea această rată înregistrează o valoare sporită, iar în în ramurile care necesită o dotare
tehnică mai slabă, rata imobilizărilor corporale este relativ redusă.
De asemenea, rata imobilizărilor corporale variază, în cadrul aceluiaşi sector, în funcţie
de opţiunile strategice alese, de politica de dezvoltare, de condiţiile concrete în care activează.
a 2 ) Rata imobilizărilor necorporale ( Rin ) se exprimă sub forma raportului procentual
între imobilizările necorporale şi totalul bilanţului:

29
V. Manole - Firma şi banca, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2007

21
Im obilizari necorporale
Rin   100
Activ total
a 3 )Rata imobilizărilor financiare ( Rif ) reflectă intensitatea legăturilor şi relaţiilor pe
care o firmă le stabileşte cu celelate, mai ales cu ocazia operaţiilor de creştere:

Im obilizari financiare
Rif   100
Activ total

Politica de investiţii financiare este dependentă de mărimea firmei. Aceasta explică


valoarile mici, respectiv mari în cazul firmelor mici, respectiv în cazul holding-urilor.
b) Rata activelor circulante ( Rac ) exprimă ponderea activelor circulante în totalul
bilanţului şi se determină astfel:

Active circulante
Rac   100
Activ total
Între rata activelor imobilizate şi rata activelor circulante există relaţia:

Rai + Rac =1

Ratele analitice operaţionale ale activelor circulante pentru procesul decizional sunt rata
stocurilor, rata creanţelor comerciale, rata disponibilităţilor şi plasamentelor.
b 1 ) Rata stocurilor (R s ) se determină sub forma raportului procentual dintre stocuri şi
totalul bilanţului:

Stocuri
Rs   100
Activ total

Dimensiunea ratei stocurilor, ca şi cea a imobilizărilor


corporale ia valori diferite în funcţie de natura activităţii.
Interpretarea ratei stocurilor necesită corelarea cu nivelul activităţii, admiţându-se ca
ecuaţie minimă de echilibru structural:

I ca  I s
unde:
I ca = indicele cifrei de afaceri;
I s = indicele stocurilor.
Prin urmare, o creştere a volumului de activitate generează o sporire justificată a stocurilor.
Încetinirea rotaţiei stocurilor, formarea stocurilor fără mişcare sau cu mişcare lentă se apreciază
negativ datorită dificultăţilor de transformare în lichidităţi şi consecinţelor negative asupra
solvabilităţii firmei.

22
 stocurile sunt formate dintr-o serie de elemente ca: materii prime, produse finite, mărfuri, iar
ponderea acestor elemente în patrimoniul firmei şi evoluţia lor în timp reprezintă informaţii
indispensabile fundamentării politicii comerciale.
În acest scop se calculează următoarele rate:
Materii prime
1. rata materiilor prime: RMp  Active circulante �
100

Pr oduse finite
2. rata produselor finite: RPf  Active circulante �
100

Pr oducţie neter min ată


3. rata producţiei neterminate: RPn  Active circulante

100

Mărfuri
4. rata stocurilor de mărfuri: RSm  �100
Active circulante
 pentru determinarea acestor rate se poate folosi drept bază de raportare, în funcţie de
necesităţi, şi totalul activului;
 valoarea lor diferă în funcţie de natura activităţii: la firmele din sectoarele productive cu ciclu
de exploatare lung, rata producţiei neterminate înregistrează valori ridicate, în firmele comerciale
preponderente sunt stocurile de mărfuri etc.
Sporirea volumului de activitate antrenează o sporire ridicată a stocurilor. Formarea
stocurilor cu mişcare lentă sau fără mişcare se apreciază negativ datorită dificultăţilor de
transformare în lichidităţi şi consecinţelor negative asupra solvabilităţii firmei.
Ponderea stocurilor în patrimoniul firmei şi evoluţia în timp constituie informaţii
indispensabile fundamentării politicii comerciale.
b 2 ) Rata creanţelor comerciale ( Rcr ) exprimă ponderea activelor comerciale în totalul
activelor:

Creante comerciale
Rcr   100
Activ total

Natura relaţiilor firmei cu partenerii externi din aval, termenele de plată care se acordă
clientelei, uzanţele specifice domeniului de activitate, în materie de termene de plată sunt factori
care influenţează mărimea ratei creanţelor comerciale.
Această rată analitică înregistrează valori foarte scăzute sau egale cu zero la firmele aflate în
contact direct cu o clientelă numeroasă, care îşi achită cumpărăturile în numerar (comerţ cu
amănuntul, prestări de servicii către populaţie etc.). În relaţiile inter-firme, dimensiunea ratei
creanţelor comerciale este ridicată, dar cu variaţii de la o întreprindere la alta în funcţie de
natura activităţii.

Pentru a evidenţia implicaţiile asupra echlibrului unei firme determinarea acestei rate
analitice trebuie să aibă în vedere:

23
 natura creanţelor:
- creanţe legate de ciclul de exploatare (clienţi);
- creanţe diverse (creanţe asupra personalului, acţionarilor).
 certitudinea realizării lor:
- creanţe certe;
- creanţe incerte (creanţe nerealizate la termen şi a căror încasare devine nesigură,
creanţe apărute ca urmare a încălcării legislaţiei financiare);
 termenul de realizare:
- creanţe pe termen scurt;
- creanţe pe termen mediu;
- creanţe pe termen lung.
Pentru fiecare din aceste elemente se poate determina o rată
analitică de structură prin raportarea ratei respective, după caz la totalul creanţelor, la activele
circulante sau la totalul bilanţului.
b 3 )Rata disponibilităţilor băneşti ( Rdp ) şi plasamentelor caracterizează ponderea
disponibilităţilor băneşti şi valorii mobiliare de plasament în totalul bilanţului:

Disponibilitati  Valori mobiliare de plasament


Rdp   100
Activ total

Pentru investigarea analitică se pot determina următoarele rate distincte:

Disponibilitati
Rd   100
Activ total
Valori mobiliare de plasament
Rp   100
Activ total

Informaţiile oferite de acest indicator necesită o interpretare nuanţată de la un caz la altul.


Mărimea disponibilităţilor băneşti poate înregistra valori de mai mari sau mai mici la
intervale foarte scurte de timp, ca urmare a unor intrări foarte importante de fonduri, respectiv ca
urmare a unor plăţi foarte concentrate în timp.
Dimensiunea disponibilităţilor poate ilustra, în acelaşi timp, o situaţie negativă sau
pozitivă.
Astfel, o valoare ridicată a disponibilităţilor poate fi semnul deţinerii unor resurse
ineficient utilizate, al unor resurse neproductive sau poate ilustra o situaţie favorabilă în termeni
de echilibru financiar.

Rate structurale de pasiv bilanţier

24
În bilanţ scopul este de a determina valoarea firmei ca obiectiv major în activitatea de
evaluare şi în acest sens, din totalul activelor (imobilizate şi circulante) se scad datoriile curente.
Formula de calcul mai detaliată aplicată în bilanţ este:
VF  Ait  Act  Ca  Dts  Va

unde:
VF-valoarea firmei;
Ait-active imobilizate totale;
Act-active circulante totale;
Ca-cheltuieli în avans;
Dts-datorii pe termen scurt;
Va-venituri înregistrate în avans.
În pasiv apar capitalurile proprii totale care se determină astfel:

Cprt  Cs  Pc  RRc  RRd  Rz  Rrec  Rred  REFc  REFd  R Pr

unde:
Cprt-capitaluri proprii totale;
Cs-capital social;
Pc-prime de capital;
RRc-rezerve din reevaluare-sold creditor;
RRd- rezerve din reevaluare-sold debitor;
Rz-rezerve;
Rrec-rezultatul reportat-sold creditor;
Rred- rezultatul reportat-sold debitor;
REFc-rezultatul exerciţiului financiar-sold creditor;
REFd- rezultatul exerciţiului financiar-sold debitor,
RPr-repartizarea profitului.
Totalul activelor minus datorii curente, minus datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai
mare de un an, minus provizioane pentru riscuri şi cheltuieli coincide cu totalul capitalurilor
proprii. În cazul în care firma are şi patrimoniu public, se însumează şi acesta la totalul
capitalurilor.
Elementele principale în structura pasivului bilanţier sunt:
 capitalurile şi rezervele;
 provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli;
 datoriile pe termen mediu şi lung (mai mare de 1 an);
 venituri în avans.

25
Ratele de structură ale pasivului sunt rapoarte între elemente de pasiv şi grupele din care
fac parte sau total pasiv şi între grupe şi total pasiv. Ratele structurale de pasiv bilanţier permit
aprecierea politicii financiare a firmei prin ilustrarea aspectelor privind stabilitatea şi autonomia
financiară.
Ratele considerate cele mai importante sunt rata stabilităţii financiare, rata autonomiei
financiare globale, rata de îndatorare globală.
a) Rata stabilităţii financiare ( Rsf ) scoate în evidenţă legătura dintre capitalul
permanent de care dispune întreprinderea pe o perioadă de cel puţin un an şi patrimoniul total:

Capital permanent
Rsf   100
Pasiv total

Capital propriu  Datorii pe termen mediu si lung


Rsf   100
Pasiv total

1  Datorii pe termen scurt


Rsf   100
Pasiv total

 din punct de vedere tehnic se ridică problema delimitării exacte a resurselor proprii sau
împrumutate cu caracter durabil, permanent, de cele instabile, destinate a fi consumate pe termen
scurt;
 o rată scăzută a acestui indicator pune în pericol stabilitatea financiară a firmei; capitalul
permanent este destinat să acopere atât activele imobilizate, cât şi fondul de rulment.
Rata stabilităţii financiare pune problema delimitării precise a resurselor proprii sau
împrumutate cu caracter durabil, permanent, de cele stabile destinate consumului pe termen
scurt.
b) Rata autonomiei financiare globale ( Rafg ) permite determinarea gradului de
acoperire a patrimoniului cu capital propriu şi se calculează astfel:

Capital propriu
Rafg   100
Pasiv total

 ponderea capitalului propriu, respectiv a datoriilor în totalul pasivelor diferă de la un caz la


altul, în primul rând, în funcţie de politica financiară a firmei respective, de condiţii concrete ale
fiecărei firme, de eficienţa deciziilor financiare;
 diversitatea de condiţii în care-şi desfăşoară activitatea firmele face dificilă stabilirea unor
rate de referinţă; totuşi anumiţi autori recomandă ca satisfăcătoare pentru echilibrul financiar
următoarea relaţie: RAfg �1/ 3 ; prin urmare , existenţa unui capital propriu egal sau mai mare cu o
treime din pasivul firmei este o premisă a autonomiei financiare a acesteia.

26
Stabilirea unor rate de referinţă este dificilă datorită diversităţii de condiţii în care
activează firma.
Premisa autonomiei financiare a firmei o reprezintă existenţa unui capital propriu egal
sau mai mare cu o treime din totalul bilanţier.
c) Rata de îndatorare globală ( Rig ) se construieşte prin raportarea datoriilor totale la
pasivul total:

Datorii totale
Rig   100
Pasiv total

Rig <1

O valoare cât mai îndepărtată de cifra unu semnifică o sporire a autonomiei financire.
d) Rata de îndatorare la termen (R it ) se poate stabili pornind de la următoarele două
relaţii:

Datorii pe termen mediu si lung


Rit 1   100
Capital permanent

În teoria şi practica economică, ultima relaţie are o semnificaţie mai largă deoarece
permite aprecierea capacităţii de îndatorare a firmei (capacitatea de îndatorare este saturată când
Rit 2 variază în jurul cifrei unu) şi totodată reflectă măsura în care firma apelează la efectul de

levier sau efectul de pârghie.


Indiferent de modalitatea sa de calcul rata de îndatorare caracterizează dependenţa
financiară a firmei şi gradul de risc al politicii sale financiare.

2.3 Rate de finanţare

Ratele de finanţare evidenţiază modul de asigurare a finanţării activităţii desfăşurate de


către întreprinderi. Ratele de finanţare se pot grupa în rate de finanţarea a imobilizărilor şi rate de
finanţare a activelor circulante.

a) Rate de finanţare a imobilizărilor:


 rata de finanţare permanentă ( R fp ):

Capital permanent
R fp   100
Valoarea activelor imobilizate
 rata de finanţare proprie ( R fpr ):

Capital propriu
R fpr   100
Valoarea activelor imobilizat e

27
 rata de finanţare externă ( R fe ):

Datorii pe termen mediu si lung


R fe   100
Valoarea activelor imobilizate
b) Rata de finanţare a activelor circulante din fondul de rulment:
 rata de finanţare cu fond de rulment ( R fr ):

Fond de rulment
R fr   100
Active circulante
 rata de acoperire a nevoii de fond de rulment ( Ran ):

Fond de rulment
Ran   100
Nevoia de fond rulment
 rata de finanţare a stocurilor ( R fs ):

Fond de rulment
R fs   100
Valoarea totala a stocurilor

CAPITOLUL III
STUDIU DE CAZ LA
SC Complexul Energetic Rovinari SA

3.1. Scurta prezentare a S.C. Complexul Energetic Rovinari S.A.

Societatea Comerciala "Complexul Energetic Rovinari – S.A." s-a infiintat la data de


01.04.2004 prin reorganizarea Societatii Comerciale de Producere a Energiei Electrice si Termice
"Termoelectrica – S.A." si a Companiei Nationale a Lignitului "Oltenia" S.A., in conformitate cu
prevederile H.G. 103/2004, prin fuziunea Societatii Comerciale "Electrocentrale Rovinari S.A.,
filiala a Societatii de Producere a Energiei Electrice si Termice ,Termoelectrica S.A." care s-a
desfiintat, cu o parte din patrimoniul Companiei Nationale a Lignitului "Oltenia" S.A. Tg Jiu,
care s-a divizat, aferent Exploatarii Miniere Rovinari.

Societatea este situata in apropierea orasului Rovinari si la aproximativ 25 Km S-V de


municipiul Tg-Jiu, in imediata apropiere a carierelor de lignit Rovinari,Tismana si Pinoasa.

28
In conformitate cu modul de amplasare, centrala este la ,,gura minei,,, unica in tara, ceea
ce ofera posibilitatea valorificarii energiei directe a cantitatilor mari de lignit din carierele
aferente, asigurand si o distanta minima de transport pe benzi a carbunelui de la sursa. Acest fapt
implica si cheltuieli minime de transport a carbunelui, SC Complexul Energetic Rovinari SA
fiind singura centrala degrevata de cheltuielile de transport pe calea ferata.

Termocentrala Rovinari are o putere instalata de 1320 mw (4x330), formata din blocurile
energetice nr. 3, 4, 5 si 6, puse in functiune in perioada 1976 - 1979.

Centrala termica contine 4 grupuri de 330 MW fiecare alimentat de un singur cazan.

Cazanele au fost proiectate sa functioneze pe lignit cu suport de gaze. Cu toate ca este


situata la ,,gura minei,, termocentrala Rovinari este dotata cu depozite de carbune concasat si
neconcasat ceea ce elimina influentele negative ale dereglarilor din functionarea carierelor de
lignit aferente produse de intemperii sau avarii tehnologice.

Apa de racire a agregatelor este preluata din raul Jiu pe care a fost construit un baraj cu o
priza de apa dimensionata cu un debit de apa de 64 mc/s. Circuitul de racire este prevazut cu 5
turnuri de racire cu tiraj normal.

Centrala Rovinari este prima centrala termoelectrica care a realizat punerea in functiune
cu reglaj secundar de frecventa a puterii cu rezultate foarte bune la blocurile retehnologizate.

Cenusa si zgura sunt evacuate hidraulic prin 6 conducte la depozitul de cenusa situat le 5
km departare. Capacitatea de stocare a depozitului de cenusa este de aproximativ 5 milioane mc.

Energia electrica este generata la o tensiune de 24 KV si transformata prin unitatile de


transformare la 400 KV. Centrala este conectata la statia electrica de 110 KV de la Rogojelu
(pentru alimentarea consumatorilor cu 6 KV) si cu statia de 400 KV de la Urechesti, amandoua
fiind in administrarea Transelectrica.

E.M. Rovinari - Activitatea se desfasoara in 5 perimetre de exploatare a lignitului energetic


grupate in 3 cariere: Rovinari (perimetrele Girla si Rovinari-Est), Tismana (perimetrele Tismana
i si Tismana II) si Cariera Pinoasa. Rezerva de lignit cantonata in perimetrele de exploatare
asigura functionarea C.E. Rovinari pentru o perioada de peste 45 ani.

29
3.2 Analiza structurii bilanţului

3.2.1. Analiza ratelor de structurã ale activului

Datele sunt prezentate în tabelul nr.1


Tabelul nr.1
2007 2008 2009
Specificatie simbol mii lei Structura mii lei Structura mii lei Structura
Imobilizari
necorporale Inn 9.242,97 1,03 10.754,78 1,05 10.047,77 0,77
Imobilizari
corporale Inc 646.091,12 72,05 728.149,79 70,94 1.026.016,27 78,66
Imobilizari
financiare If 473,00 0,05 473,00 0,05 10.962,34 0,84
Active imobilizateIn 655.807,09 73,13 739.377,57 72,04 1.047.026,38 80,27
Stocuri St 48.212,75 5,38 71.241,99 6,94 139.684,30 10,71
Creante totale Cr 104.896,71 11,70 77.248,14 7,53 72.024,21 5,52
Disponibilitati
banesti Db 87.792,56 9,79 138.504,73 13,49 45.582,53 3,49
Active circulante Ac 240.902,02 26,87 286.994,86 27,96 257.291,04 19,73
Ct. de regularizare
si asimilate activ Ra 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
TOTAL ACTIV At 896.709,11 100,00
1.026.372,43 100,00 1.304.317,42 100,00

In=Inn+Inc+If
Ac=St+Cr+Db
At=In+Ac+Ra

30
 Rata activelor imobilizate=In/At mãsoarã gradul de investire a capitalului fix. Nivelul ei
este ridicat datorita ponderii mare a dotarilor tehnice, echipamente, utilaje si instalatii. Rata
activelor imobilizate creste in 2009 la 80,35% fata de 73,16% in 2007 datorita achizitionarii de
imobilizari corporale. Nivelul acestei rate este influentat nefavorabil de înregistrarea cheltuielilor
lunare cu amortizarea care diminuează valoarile ramase ale activelor imobilizate.
 Rata imobilizărilor necorporale=Inn/At are un nivel neglijabil.
 Rata imobilizărilor financiare=If/At ca urmare a inexistenţei imobilizărilor financiare,
nivelul acestei rate este de asemenea neglijabil.
 Rata activelor circulante=Ac/At exprimã ponderea în totalul activului a capitalului
circulant.
- 2008 fata de 2007 : Ca urmare a cresterii ponderii disponibilitatilor banesti in anul 2008
fata de 2007 si o mentinere relativ constanta a ponderii stocurilor si a creantelor totale se
inregistreaza o usoara crestere a ratei activelor circulante in 2008 fata de 2007.
- 2009 fata de 2008: Stocurile cresc relativ usor. Rata activelor circulante scade in 2009
fata de 2007 cu 8,23%, datorita scaderii semnificative a ponderii disponibilitatilor banesti in
2009 fata de 2008 si a scaderii ponderii creantelor in 2009 fata de 2008.
 Rata stocurilor=St/At ponderea stocurilor în total activ se menţine relativ constanta in
perioada analizată, cunoscând o uşoară crestere în anul 2009.
 Rata creanţelor=Cr/At creanţele au crescut permanent in valori absolute, cu influenţã
negativa asupra gradului de lichiditate.
 Rata disponibilităţilor=Db/At este influenţatã de raportul dintre durata medie de
încasare a creanţelor şi durata medie de achitare a obligaţiilor, care este nefavorabil. Nivelul
acestei rate cserte in 2008 fata de 2007 si scade in 2009 fata de 2008.

3.2.2.Analiza ratelor de structurã ale pasivului


Ratele de structurã ale pasivului permit aprecierea politicii financiare a întreprinderii prin
punerea în evidenţã a unor aspecte privind stabilitatea şi autonomia financiarã a acesteia.
Datele sunt prezentate în tabelul nr.2
Tabelul nr.2

Specificatie simbol 2007 mii lei Structura2008 mii lei Structura 2009 mii lei Structura

Capital social CPS 221.006,68 24,65 232.795,56 22,68 232.795,56 17,85


Rezerve Rez 412.550,55 46,01 409.089,33 39,86 620.779,12 47,59
Alte fonduri Fd 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
Rezultatul
reportat Rr 2.433,62 0,27 0,00 0,00 0,00
Profit Pn 46.377,32 5,17 79.274,29 7,72 1.040,82 0,08
Repartizarea
profitului Rep -46.377,32 -5,17 -5.058,69 -0,49 1.009,20 0,08
31
Subventii pentru
investitii Sbvi 32.593,08 3,63 30.601,09 2,98 28.228,76 2,16

Capital propriu Cpr 635.990,85 70,92 716.100,49 69,77 853.606,30 65,44

Credite pe
termen mediu si
lung (Itml) Itml 1.801,72 0,20 0,00 0,00 0,00 0,00
Credite pe
termen scurt
(Its) Its 102.739,99 11,46 0,00 50.357,50 3,86
Furnizori si
asimilate Fz 93.050,05 10,38 61.140,24 5,96 96.818,86 7,42

Alte obligatii de
exploatare Ob 17.737,42 1,98 112.543,00 10,97 129.672,49 9,94
Datorii totale Dt 215.329,18 24,01 173.683,24 16,92 276.848,85 21,23

Ct. de
regularizare si
asimilate-pasiv Rp 12.796,00 1,43 105.987,61 10,33 145.633,51 11,17

TOTAL PASIV At 896.709,11 100,00 1.026.372,43 100,00 1.304.317,42 100,00

Cpr=CPS+Rez+Fd+Rr+P
Dt=Itml+Its+Fz+Ob
Cpm=Cpr+Itml

2007 2008 2009


Specificatie simbol mii lei mii lei mii lei

Rata stabilitatii financiare CPM/PT 71,13 69,77 65,44

Rata autonomiei financiar globale CPR/PT 70,92 69,77 65,44

Rata autonomiei financiare la


termen CPR/CPM 99,72 100,00 100,00

Rata de indatorare globala DAT/PT 24,01 16,92 32,43

Rata de indatorare la termen ITML/CPR 0,28 0,00 0,00

Rata creantelor de trezorerie ITS/NFR 203,97 0,00 31,21

32
 Rata stabilitãţii financiare=Cpm/Pt reflectã legãtura dintre capitalul permanent de care
unitatea dispune în mod stabil ( cel puţin un an ) şi patrimoniul total. Nivelul ratei în perioada
analizatã înregistrează o tendinţă de imbunatatire ca urmare a cresterii capitalului permanent ca
urmare a contractarii unui imprumut pe termen lung.
 Rata autonomiei financiare globale=Cpr/Pt aratã gradul de independenţă financiarã a
societatii. Se considerã cã existenţa unui capitalul propriu de cel puţin 1/3 din pasivul total
constituie o premisã esenţialã pentru autonomia financiarã a societatii. În anul 2007 rata
autonomiei financiare globale are un nivel bun, manifestand o tendinta de scadere accentuata in
anii 2008 si 2009.
 Rata autonomiei financiare la termen=Cpr/Cpm aratã gradul de independenţã financiarã
al unitãţii pe termen lung. Nivelul acestei rate manifesta o tendinta de crestere continua datorita
inexistentei creditelor.
 Rata de îndatorare globalã=Dat/Pt reflectã ponderea tuturor datoriilor pe care le are
unitatea în pasivul total al acesteia. Nivelul ratei înregistrează o tendinţă scadere in anul 2008 si
de crestere accentuata în perioada 2009.
 Rata de îndatorare la termen=Itml/Cpr reflectã gradul de îndatorare prin împrumuturi pe
termen lung şi mediu. Se utilizeazã în fundamentarea deciziei de atragere a surselor împrumutate
pe termen lung şi a urmãririi modului în care s-a utilizat efectul de levier. Pentru perioada
analizata cunoaste o tendinta de scadere.
 Rata creditelor de trezorerie- reprezentand gradul de acoperire a necesitatilor de finantare
a activitatii de exploatare cu surse externe de finantare- credite pe termen scurt. Este in scadere

33
datorita necontractarii creditelor pe termen scurt in anul 2008 si contractarii de credit in valoare
mic in anul 2009.

3.3. Analiza soldurilor intermediare de gestiune

Tabloul soldurilor intermediare de gestiune se prezintă astfel:


Tabel nr.3

Nr. Specificatie simbol 2007 2008 2009


mii lei mii lei mii lei
1 + Vânzări din mărfuri Vmf 172091,79 60619,89 75778,72
2 + Producţia exerciţiului Qex 745812,05 750929,62 881531,13
3 - Cheltuieli privind mărfurile Chmf 234479,97 64690,61 66808,61
4 - Cheltuieli cu materiale şi servicii Chms 598292,01 584159,33 664743,97
5 = Valoarea adăugată Va 85131,86 162699,57 225757,27
6 - Impozite şi taxe Imp 9188,2 7537,5 7880,65
7 + Subventii pentru exploatare Sbv 0 0 0
8 - Cheltuieli cu personalul – totale Chp 141686,46 162305,54 204666,08
9 = Excedent brut de exploatare EBE -65742,8 -7143,47 13210,54
10 + Venituri din provizioane Vpv 4914,04 749,42 8246,89
11 + Alte venituri din expoatare Ave 368697,95 365545,53 409443,48
12 - Alte cheltuieli din exploatare Ace 211582,81 206100,35 356938,84
13 - Cheltuieli privind amortizarea Chasi 53256,98 63744,08 59952,93
provizioanele
14 = Profit din exploatare Pe 43029,4 89307,05 14009,14
15 + Venituri financiare Vf 6415,27 8457,86 14167,54
16 - Cheltuieli financiare Chf 475,37 201,65 7992,57
17 = Profit curent Pc 48969,3 97563,26 20184,11
18 ± Rezultatul excepţional Rexc 0 0
19 = Profit brut Pb 48969 97563,26 20184,11
20 - Impozit pe profit Ipr 2591,68 18288,97 19143,29
21 = Profit net Pn 46377,32 79274,29 1040,82

Va=Vmf+Qex-Chmf-Chms
EBE=Va-Imp+Sbv-Chp
Pe=EBE+Ave-Ace-Cha
Pc=Pe+Vf-Chf
Pb=Pc+Rexc
Pn=Pb-Ipr

34
Valoarea adãugatã (Va) exprimã creşterea de valoare rezultatã din utilizarea factorilor de

producţie, îndeosebi a factorilor muncã şi capital, peste valoarea materialelor şi serviciilor


cumpãrate de întreprindere de la terţi. Valoarea adãugatã asigurã remunerarea participanţilor
direcţi şi indirecţi la activitatea economicã a întreprinderii:
- personalul, prin salarii, indemnizaţii şi alte cheltuieli;
- statul, prin impozite, taxe şi vãrsãminte;
- creditorii, prin dobânzi, dividende şi comisioane plãtite;
- acţionarii, prin dividende;
- întreprinderea, prin capacitatea de autofinanţare.
Nivelul absolut al indicatorului are o tendinţã de creştere în perioada analizatã datorata in
principal cresterii productiei exercitiului.
 Excedentul brut de exploatare (EBE) mãsoarã capacitatea potenţialã de autofinanţare a
investiţiilor. Indicatorul inregistreaza o crestere in valoare absoluta determinata de influenta
subventiilor de exploatare.
 Profitul (rezultatul) din exploatare (Pe) mãsoarã, în mãrimi absolute, rentabilitatea
procesului de exploatare, prin deducerea tuturor cheltuielilor din veniturile exploatãrii. Tendinţa
de creştere a indicatorului relevã procesul de rentabilizare a activitãţii de exploatare si pe seama
altor venituri din exploatare realizate.
 Profitul (rezultatul) curent (Pc) este determinat de rezultatul exploatãrii şi cel al
activitãţii financiare. In perioada analizata exercitiile financiare se incheie cu profit, ceea ce
afecteaza pozitiv rezultatul curent.
 Profitul net (Pn) reprezintã, în mãrimi absolute, mãsura rentabilitãţii financiare a
capitalului propriu subscris si varsat de acţionari. Acest indicator inregistreaza în perioada
analizată o crestere pe seama:
- cresterii productiei exercitiului;
- alocarii subventiilor de exploatare;

35
- cresterii altor venituri din exploatare.
Analiza soldurilor de gestiune pentru perioada 2007-2009 aratã tendinţa de rentabilizare a
activitãţii.
3.4. Analiza echilibrului financiar

2007 2008 2009


Nr Indicatori Formula mii lei mii lei mii lei
1 Imobilizări nete In 655.807,09 739.377,57 1.047.026,38
2 Stocuri St 48.212,75 71.241,99 139.684,30
3 Creanţe+Ct. deCr 104.896,71 77.248,14 72.024,21
regularizare si asimilate-
activ
4 Disponibilităţi băneşti Db 87.792,56 138.504,73 45.582,53
5 Conturi de regularizare siRa 0,00 0,00 0,00
asimilate - activ
6 Capital propriu Cpr 635.990,85 716.100,49 853.606,30
7 Credite pe termen mediuItml 1.801,72 0,00 0,00
şi lung
8 Capital permanent Cpm 637.792,57 716.100,49 853.606,30
9 Creante pe termen scurt Its 102.739,99 0,00 50.357,50
10 Furnizori şi asimilate Fz 93.050,05 61.140,24 96.818,86
11 Alte obligaţii deOb 17.737,42 112.543,00 129.672,49
exploatare
12 Conturi de regularizare siRp 12.796,00 105.987,61 145.633,51
asimilate - pasiv
13 Pasiv total = Activ total Pt = At 896.709,11 1.026.372,43 1.304.317,42
14 Fondul de rulment FR 18.014,52 32.277,08 193.420,08
15 Fondul de rulment propriuFRp 19.816,24 23.277,08 193.420,08
16 Necesar de fond deNFR 50.369,47 148.490,13 161.351,01
rulment
17 Trezoreria netă TN 70.185,71 171.767,21 354.771,09
Echilibrul financiar reflectă respectarea la nivelul societatii a principiilor de finanţare
consacrate în literatura de specialitate.

Aprecierea echilibrului financiar se realizează prin intermediul indicatorilor de echilibru :


fond de rulment (FR), nevoie de fond de rulment (NFR) şi trezoreria netă (TN).
Nivelul indicatorilor de echilibru este prezentat în tabelul nr.4
Tabelul nr.4

Cpm = Cpr + Itml


FR = Cpm – In
36
FRp = Cpr – In
NFR=(St+Cr+Ra)-(Fz+Ob+Rp)
TN=FR-NFR=Db-Its

2007 2008 2009


% % %
Rata de finantare a NFR NFR/FR 279,60 460,05 83,42
Ponderea FR in pasivul total FR/Pt 2,01 3,14 14,83
Ponderea NFR in activul total NFR/At 5,62 14,47 12,37

 Fondul de rulment (FR) este partea din capitalul permanent care depãşeşte valoarea
imobilizãrilor nete şi este destinatã finanţării activelor circulante. Pe întreaga perioadã analizatã
fondul de rulment este pozitiv şi inregistreaza o crestere continua, ca urmare a faptului ca
societatea a contractat credite pe termen mediu si lung. Ca urmare a faptului că societatea a avut
contractate credite pe termen mediu şi lung, fondul de rulment propriu nu are aceeaşi valoare cu
fondul de rulment global, fondul de rulment propriu inregistreaza o tendinta de scadere continua
in perioada analizata.

37
 Necesarul de fond de rulment (NFR) reprezintã partea din activele circulante ce trebuie
finanţate din surse stabile permanente. Nivelul indicatorului cunoaşte o tendinţă de crestere la
nivelul anului 2008 ca urmare a cresterii substantiale a creantelor si a stocurilor societăţii.
 Trezoreria netã (Tn) reprezintã diferenţa dintre fondul de rulment şi necesarul de fond
de rulment. În perioada analizată indicatorul înregistrează o tendinta de scadere in 2009 fata de
2007 determinata de cresterea NFR.
Nevoile de finanţare ale ciclului de exploatare sunt suportate din datoriile de exploatare
şi o parte a resurselor stabile situaţie care corespunde principiului gestiunii financiare potrivit
cãruia la necesitãţi permanente se alocã surse permanente, care reflecta echilibrul financiar al
societatii.

Echilibrul financiar este sustinut pe seama subventiilor pentru investitii, a imprumutului pe


termen lung si a autofinantarii (amortizare + profit net).

3.5. Analiza lichiditãţii societatii

Analiza lichiditãţii societatii urmãreşte capacitatea acesteia de a-şi achita obligaţiile


curente (de exploatare) din active curente, cu diferite grade de lichiditate, precum şi evaluarea
riscului incapacitãţii de plată.

Indicatorii de lichiditate sunt redaţi în tabelul nr.5

Tabelul nr.5
Nr Indicatori Formula 2007 2008 2009
1 Stocuri St 48212,75 71241,99 139681,3
2 Creanţe Cr 104896,71 77248,14 72024,21
3 Disponibilităţi băneşti Db 87792,56 138504,73 45582,53
4 Active circulante Ac=St+Cr+Db 240902,02 286994,86 257291,04
5 Datorii pe termen scurt Dts=Its+Fz+Ob 213.527,46 173.683,24 276.848,85
6 Rata de lichiditate curentă Ac/Dts 4,20 5,91 4,71
7 Rata de lichiditate rapidă (Cr+Db)/Dts 0,90 1,24 0,42
8 Rata de lichiditate imediată Db/Dts 0,41 1,65 0,93

38
RLC=Ac/Dts
RLR=(Cr+Db)/Dts
RLI=Db/Dts

 Rata de lichiditatea curentã - comparã ansamblul activelor circulante, cu ansamblul


datoriilor pe termen scurt (scadente sub un an). La aceastã ratã nivelul asiguratoriu este 1,2, nivel
care este atins în perioada 2007 – 2009.
 Rata de lichiditatea rapidã - exprimã capacitatea firmei de a-şi onora datoriile pe termen
scurt din creanţe şi disponibilităţi bãneşti. Nivelul acestei rate, în perioada analizatã, este in
crestere, fiind situată peste nivelul asiguratoriu de 2/3.
 Rata de lichiditatea imediatã - apreciazã mãsura în care datoriile exigibile pot fi acoperite
pe seama disponibilitãţilor bãneşti. Nivelul asiguratoriu pentru aceastã ratã este de 1/3. Se
constata cresterea nivelului acestei rate la nivelul anului 2008, urmata de o scadere la nivelul
anului 2009, ceea ce inseamna o diminuare a capacitatii de onorare a obligatiilor pe termen scurt
din disponibilitati.

3.6. Analiza ratelor de gestiune

Ratele de gestiune reflectă duratele de rotaţie a activelor imobilizate şi circulante prin cifra de
afaceri exprimate în nr. de zile şi redate în tabelul nr.6.

Tabelul nr.6

Nr Indicatori Formula 2007 2008 2009 UM


1 Cifra de afaceri Ca 917.903,84 811.549,51 957.309,85 mii lei
2 Imobilizări nete In 655.807,09 739.377,57 1.047.026,38 mii lei
3 Stocuri St 48.212,75 71.241,99 139.684,30 mii lei
39
4 Creanţe Cr 104.896,71 77.248,14 72.024,21 mii lei
5 Disponibilităţi băneşti Db 87.792,56 138.504,73 45.582,53 mii lei
6 Active circulante Ac 240.902,02 286.994,86 257.291,04 mii lei
7 Furnizori şi asimilate Fz 93.050,05 61.140,24 96.818,86 mii lei
8 Rotaţia imobilizărilor nete Ca/In 1,40 1,10 0,91 rotatii
9 Durata de rotaţie a activelor circulante (Ac/Ca)x360 94,48 127,31 96,76 zile
10 Durata de rotaţie a stocurilor (St/Ca)x360 18,91 31,60 52,53 zile
11 Durata de încasare a creanţelor (Cr/Ca)x360 41,14 34,27 27,08 zile
12 Durata de rotaţie a disponibilităţilor băneşti
(Db/Ca)x360 34,43 61,44 17,14 zile
13 Durata de achitare a furnizorilor (Fz/Ca)x360 36,49 27,12 36,41 zile
14 Rotaţia activului total Ca/At 1,02 0,79 0,73 rotatii

40
RIn=Ca/In
RAc=(Ac/Ca)*360
RSt=(St/Ca)*360
RCr=(Cr/Ca)*360
RDb=(Db/Ca)*360
RFz=(Fz/Ca)*360
RAt=Ca/At

 Rotaţia activului total=Ca/At reflectă gradul de reînnoire a activului total prin cifra de
afaceri. Numărul de rotaţii a acestuia în perioada analizată reflectă o tendinţă de scadere a
numarului de rotatii de la 1,02 la 0,73 in 2009.
 Rotaţia imobilizărilor nete=Ca/In -imobilizările nete, având pondere semnificativă în
activul total. Viteza de rotaţie a imobilizărilor nete este mica, cu o tendinta de scadere continua.
 Durata de rotaţia activelor circulante înregistrează un nivel satisfăcător, cu tendinţã de
crestere în anul 2008 urmata de o scadere accentuata in anul 2009. Durata medie a unei rotaţii
scade in anul 2009 fata de anul 2008 de la 127,31 zile la 96,76.
 Durata de rotaţia stocurilor înregistrează o tendinţă de crestere, avand un nivel
nesatisfacator pe ansamblul perioadei analizate.
 Durata de încasare a creanţelor scade în anul 2009 fata de 2008 de la 27,08 zile la 34,27 ,
situându-se peste limita considerată normală (30 zile), cu influenţe negative asupra trezoreriei.
 Durata medie de achitare a furnizorilor înregistreazã o tendinţã de crestere în anul 2009,
la 36,41 zile de la 27,17 zile in anul 2008, cunoscand o scadere in anul 2008 la 27,12 zile fata de
anul 2007. Nivelul acestei rate nu se încadrează în limita unor decontãri normale (30 zile).
Raportul dintre durata medie de încasare a creanţelor şi durata medie de achitare a
furnizorilor este nefavorabil societatii. În timp ce unitatea crediteazã beneficiarii, în 2009 in
medie cu 27,08 zile, fãrã dobândã, beneficiazã de surse atrase de la furnizori doar 36,41 zile.
Decalajul nefavorabil dintre durata medie de încasare a creanţelor şi durata medie de plată
a furnizorilor influenţeaza negativ trezoreria nete disponibilă, determinand societatea sa atraga
noi surse pentru acoperirea golurilor de trezorerie.

3.7. Analiza ratelor de rentabilitate

Exprimă eficienţa utilizării resurselor materiale şi financiare în activitatea de exploatare la


nivelul societatii în perioada analizată.
Nivelul ratelor de rentabilitate este redat în tabelul nr.7
Tabel nr.7

41
Nr. Specificaţie Simbol 2007 2008 2009 Um
1 Venituri din exploatare Ve 1.286.601,81 1.177.095,04 1.366.753,34 Mii lei
2 Cheltuieli de exploatare Che 1.243.572,70 1.087.787,98 1.352.744,19 Mii lei
3 Profit din exploatare Pe = Ve-Che 43.029,11 89.307,06 14.009,15 Mii lei
4 Profit curent Pc 48.969,00 97.563,26 20.184,11 Mii lei
5 Profit net Pn 46.377,32 79.274,29 1.040,82 Mii lei
6 Capital propriu Cpr 635.990,85 716.100,49 853.606,30 Mii lei
7 Activ total At 896.709,11 1.026.372,43 1.304.317,42 Mii lei
8 Rata rentabilităţii veniturilorrv = Pe / Ve 3,34 7,59 1,02 %
9 Rata rentabilităţii resurselorrc = Pe / Che 3,46 8,21 1,04 %
consumate
10 Rentabilitatea economica re = Pe / At 4,80 8,70 1,07 %
11 Rentabilitatea financiara rf = Pc / Cpr 7,70 13,62 2,36 %

re=Pe/At – rentabilitatea economica


rf=Pc/Cpr – rentabilitatea financiara
rv = Pe / Ve - rentabilitatea veniturilor
rc = Pe / Che - rentabilitatea resurselor consumate

În perioada 2007-2009 nivelul ratelor de rentabilitate este nesatisfacator.


 Rentabilitatea veniturilor exprimă eficienţa valorificării produselor şi serviciilor oferite
de unitate. Indicatorul inregistreaza o crestere continua in perioada analizata.
 Rentabilitatea costurilor mãsoarã eficienţa consumului de resurse umane şi materiale; se
situeazã la un nivel scãzut, înregistrând aproximativ aceeaşi evoluţie ca şi rata rentabilităţii
veniturilor.
 Rentabilitatea economicã reprezintã remunerarea brutã a capitalurilor investite pe termen
lung, atât proprii cât şi împrumutate. Rentabilitatea economicã trebuie sã fie la nivelul ratei
minime de randament din economie (rata medie a dobânzii) şi al riscului economic şi financiar
42
pe care şi l-au asumat acţionarii şi creditorii unitãţi. Rata rentabilităţii economice înregistrează un
nivel relativ constant in perioada analizata, avand insa valori reduse.
 Rentabilitate financiarã mãsoarã randamentul utilizãrii capitalurilor proprii. Rata
rentabilitãţii financiare trebuie sã fie superioarã ratei medii a dobânzii. Rata rentabilitãţi
financiare are o tendinta de crestere continua determinata de cresterea mai agresiva a rezultatului
net in comparatie cu capitalul propriu.

3.8. Analiza pragului de rentabilitate din exploatare

Riscul de exploatare evalueaza capacitatea societatii de a se adapta la timp si cu cel mai


mic cost la variaria mediului in care isi desfasoara activitatea.
Aprecierea riscului de exploatare se realizeaza cu ajutorul pragului de rentabilitate. Pragul
de rentabilitate al exploatarii este redat in tabelul nr. 8.

Tabelul nr. 8

Nr. Specificatie Simbol 2007 2008 2009 U.M.


1 Venituri din exploatare Ve 1286601,81 1177095,04 1366753,34 Mii lei
2 Cheltuieli de exploatare Che 1243572,7 1087787,98 1352744,19 Mii lei
3 Profit din exploatare Pe = Ve-Che 43029,11 89307,06 14009,15 Mii lei
4 Costuri variabile totale Cv 814565,04 823654,23 824870,08 Mii lei
5 Costuri fixe totale Cf 429007,66 264133,75 527874,11 Mii lei
6 Marja costurilor variabile Mcv=Ve-Cv 472036,77 353440,81 541883,26 Mii lei
7 Rata marjei costurilorRmcv=Mcv/Ve 0,367 0,300 0,396 -
variabile
8 Pragul de rentabilitate din Vepr=Cf/rmcv 1169319,99 879667,87 1331419,06 Mii lei
exploatare
9 Indicatorul de pozitie
- absolut Ipoz=Ve-Vepr 117281,81 297427,16 35334,27 Mii lei
- relativ Ipo%=Ipoz/Vepr 10,03 33,81 18,20 %
10 Momentul realizarii praguluiPm=(Vepr/Ve)*360 327,18 269,04 350,69 zile
de rentabilitate
11 Coeficientul de elasticitate Ke=Ve/(Ve-Vepr) 10,97 3,96 38,68 -

INTERPRETAREA VALORILOR INDICATORILOR

Momentul
Indicatorul realizarii pragului de Coeficientul de
Stare de pozitie rentabilitate elasticitate
min max min max min max

43
Risc mare de exploatare 20% 304 2
Risc mediu de exploatare 20% 100% 304 183 2 6
Risc mic de exploatare 100% 183 6

Indicatorul de pozitie se gaseste in anul 2009 in zona:”Risc mic de exploatare”.


Pragul de rentabilitate de exploatare sau punctul mort operational este punctul in care
veniturile acopera cheltuielile din exploatare. Dupa acest prag activitatea de exploatare devine
rentabila.
Pragul de rentabilitate de exploatare la nivelul societatii cunoaste o evolutie constanta
reflectand mentinerea capacitatii de adaptare a rezultatului exploatarii la conditiile specifice in
care societatea isi desfasoara activitatea. Nivelul sau in anul 2009 se incadreaza in zona:”Risc
mic de exploatare”.
Coeficientul de elasticitate inregistreaza o scadere ramanand in zona:”Risc mare de
exploatare”, mai aproape de limita superioara decat de cea inferioara.

Evolutia indicatorului de pozitie

Evolutia pragului de rentabilitate

Evolutia coeficientului de elasticitate

44
3.9. Analiza riscului de faliment

Riscul de faliment reflecta posibilitatea de aparitie a incapacitatii de onorare a obligatiilor


scadente ale societatii.
Pentru aprecierea riscului de faliment vom apela la functia “B” – Bailesteanu.

FUNCTIA “B” – BAILESTEANU

Nr. Indicatori Simbol 2009 U.M.

1 Active circulante Ac 1.047.026,38 Mii lei


2 Datorii pe termen scurt Dts 276.848,85 Mii lei
3 Profit net Pn 1.040,82 Mii lei
4 Amortizare Cha 55.739,00 Mii lei
5 Rata credit scadenta RC 0,00 Mii lei
6 Dobanda credit scadenta Dob 0,00 Mii lei
7 Venituri totale Vt 1.389.168,00 Mii lei
8 Creante Cr 72.024,21 Mii lei
9 Cheltuieli totale Ct 1.368.984,00 Mii lei
10 G1 Ac/Dts 3,78 -
11 G2 (Pn+Cha)/(RC+Dob) 56.779,82 -
12 G3 Vt/Cr 19,29 -
13 G4 Pn/Ct 0,00076 -
14 B 51,61 -

“B”=0,444*G1+0,909*G2+0,052*G3+3,333*G4-1,4147

INTERPRETAREA VALORILOR FUNCTIEI “B”

Stare Limitele intervalului functiei “B”


nr. Minim Maxim
Faliment iminent 0,50
1
Zona limita 0,50 1,10
2

45
Zona intermediara 1,10 2,00
3
Zona favorabila 2,00
4

Valoarea functiei “B” este de 51,61 care este mai mare decat limita inferioara a intervalului
zonei favorabile privind riscul de faliment, deci dupa functia bailesteanu societatea se afla intr-o
zona favorabila.

CONCLUZIILE DIAGNOSTICULUI FINANCIAR

Acesta se stabileşte prin prelucrarea informaţiei contabile care se realizează prin


instrumentele analizei financiare.
Diagnosticul financiar stabilit în vederea evaluării afacerii se încadrează în sfera analizei
realizate pe baza situaţiilor financiare (documente de sinteză contabile) care vizează stabilirea
unui diagnostic financiar extern.
Apreciez că diagnosticul de evaluare este stabilit mai degrabă într-o perspectivă ofensivă
decât defensivă, urmărindu-se mai ales conturarea unor trenduri, anticipări ale evoluţiei
activităţii afacerii de evaluat cu toate variabilele care o definesc.
Consider că cele trei obiective ale analizei financiare în general trebuie urmărite de orice
evaluator atunci când stabileşte diagnosticul financiar al afacerii de evaluat. Putem aprecia că
marja de intervenţie a acestuia este extrem de mare, fiind la latitudinea sa alegerea
instrumentelor de analiză financiară (tablouri sintetice sau indicatori). Trebuie spus că, în
general, analiza financiară realizată în scopul evaluării afacerii optează pentru un anumit set de
indicatori.
Alegerea şi ierarhizarea indicatorilor se face în funcţie de mai mulţi factori, printre care
amintim:
- orientarea naţională şi/sau regională (impusă de gradul de dezvoltare economică,
tradiţii), care poate acorda importanţă mai mare indicatorilor de rentabilitate/
46
profitabilitate (cazul ţărilor anglo-saxone şi a SUA) ori celor patrimoniali (cazul
Franţei);
- scopul evaluării;
- utilitatea diagnosticului financiar pentru etapa de aplicare a metodelor de evaluare;
- informaţiile puse la dispoziţia evaluatorului, care este un utilizator extern şi care poate
cere/primi anumite documente financiare, conform contractului de evaluare încheiat
cu clientul;
- rezultatele unor cercetări care au stabilit puterea informaţională a indicatorilor;
- judecata profesională a celui care realizează diagnosticarea şi evaluarea;
- eliminarea redundanţelor care pot să apară în cazul utilizării unui număr mare de
indicatori.

În ceea ce ma priveşte, am optat pentru un set de indicatori, pe care îi consider


semnificativi în vederea stabilirii unui diagnostic financiar pertinent. Indicatorii, în număr de 20
sunt grupaţi în următoarele categorii:
 indicatorii situaţiei patrimoniale
 indicatorii echilibrului financiar
 indicatorii nivelului activităţii şi al rezultatelor
Indicatorii situaţiei patrimoniale se referă la importanţa sau structura activelor şi
pasivelor, la relaţia de mărime dintre active şi datorii cu acelaşi grad de exigibilitate.
Indicatorii echilibrului financiar includ valori absolute sau rapoarte care sugerează
mărimea şi costul resurselor de finanţare, alocarea unor resurse la nevoi asemănătoare ca natură
şi exigibilitate, precum şi viteza de rotaţie a principalelor active şi datorii curente, care
influenţează modul de realizare a echilibrului financiar global.
Indicatorii nivelului activităţii şi al rezultatelor reflectă nivelul, potenţialul şi eficienţa
activităţii operaţionale (curente) a întreprinderii.
Indicatorii vor fi însoţiţi, acolo unde deţinem informaţii, de valoarea optimă (standard)
urmărită de analiştii financiari (bănci, alte instituţii financiare). În lipsa acestui etalon de
comparaţie sau alături de el sugerăm compararea valorilor indicatorilor calculaţi pentru afacerea
de evaluat cu media sectorului din care aceasta face parte. O altă modalitate de apreciere a valorii
indicatorilor specifici afacerii, în vederea depistării punctelor sale slabe sau forte, este
comparaţia în dinamică, pe cel puţin trei exerciţii anterioare.
O ultimă remarcă ce se impune este aceea că nu are semnificaţie interpretarea izolată a
unui indicator, ci aprecierea sa în corelaţie cu cei care îl influenţează în mod direct, ori cu cei al

47
căror efect îl reprezintă sau cei alături de care permite realizarea unui subobiectiv al analizei
financiare.

Concluziile diagnosticului financiar la


S.C. Complexul Energetic Rovinari S.A.
PUNCTE TARI
1. Structura activelor corespunde obiectului de activitate al societatii.
2. Existenta unei marje de siguranta financiara determinata de un surplus de surse
permanente.
3. Structura financiara corespunzatoare.
4. Evolutie satisfacatoare a soldurilor intermediare de gestiune.
5. Nivel bun al ratelor de lichiditate curenta si rapida.
6. Solvabilitate patrimoniala ridicata.
7. Pozitia societatii intr-o zona favorabila privind riscul de faliment.
PUNCTE SLABE
1. Nivel scazut al rentabilitatii.
2. Exista intarzieri privind incasarea creantelor.
3. Durata de rotatie a creantelor si furnizorilor nu se incadreaza in limitele normale.
4. Gradul de uzura morala si fizica ridicat al bazei materiale.
5. Gradul de innoire a mijloacelor fixe este redus.
6. Obligativitatea ajustarii tarifelor pentru prestarile de servicii in domeniul gestionarii
resurselor pe baza acordului de imprumut.
7. Evolutia stocurilor si creantelor nu se incadreaza in limitele de eficienta.
8. Sustinerea partiala a rentabilitatii activitatii desfasurate prin subventii.
RISCURI
1. Risc mic de exploatare.
2. Riscul tehnic este ridicat datorita uzurii fizice si morale a mijloacelor fixe.

48
BIBLIOGRAFIE
1. M. Miles - ,,Managementul schimbării organizaţionale’’,. Editura Economică, Bucureşti,
2006.
2. xxx - ,,Dicţionarul explicativ al limbii române’’, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti,
2006.
3. A.Işfănescu ş.c. - ,,Evaluarea întreprinderii’’, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2008.
4. C. Mereuţă ş.c. - ,,Analiza diagnostic a societăţilor comerciale în economia de tranziţie’’,
Editura Tehnică, Bucureşti, 2007.
5. R. Mihalcea, A. Androniceanu – “Management”, Editura Economică, Bucureşti, 2005.
6. O. Nicolescu, I. Verboncu, I. Hideguti - ,,Strategii manageriale de firmă”, Editura
Economică, Bucureşti, 2006, pag. 186.
7. C. Bărbulescu - ,,Sistemele strategice ale întreprinderii”, Editura Economică, Bucureşti.
2006.
8. C. Rusu. M. Voicu - ,,Managementul pe baza centrelor de responsabilitate”, Editura
Economica, Bucureşti. 2008.
9. D. Dumitrescu - ,,Evaluarea întreprinderilor”, Editura Economică, Bucureşti. 2008.
10. G. Moldovean.u - ,Analiză organizaţională”, Editura Economică, Bucureşti, 2007.

49
11. M.Toma, F. AJexandru - ,,Finanţe şi gestiune financiară de întreprindere’’, Editura
Economica, Bucureşti.
12. D. Mărgulescu ş.c. - ,,Diagnostic economico-financiar”. Editura Romcart. Bucureşti, 2009.
13. M.Toma, M.Chivulescu - ,,Ghid pentru diagnostic şi evaluare a întreprinderii”, Editura
CECCAR. Bucureşti.
14. Cistelecan Ş.c. - ,,Evaluarea firmei un concept actual”, Tribuna Economica, nr.17, Bucureşti,
2009.
15. Caruntu C.:”Analiza reflectării muncii şi capitalului real în principalele performanţe
economico-financiare ale întreprinderii”, Ed. Hermes, Bucureşti,1998
16. “Standardele Internaţionale de Contabilitate 2007”, Editura Economica, Bucureşti, 2007.
17. I. Bogdan – “Tratat de management financiar banacar”, Eitura Economică, Bucureşti, 2006.
18. V. Troacă – “Management financiar bancar”, Editura Academica Brâncuşi, Tg-Jiu, 2007.
19. E. Dinu – “Analiza economică şi financiară a firmei”, Editura ASE, Bucureşti, 2005.
20. A. Işfănescu – “Ghid practic de analiză economico-financiară”, Editor Tribuna Economică,
Bucureşti, 2008.
21. G. Chareaux—« Gestion financiere », Edition Litec, Paris,2006.

50

S-ar putea să vă placă și