Sunteți pe pagina 1din 12

UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” – SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZAREA: DRPET
CENTRUL TUTORIAL MIERCUREA CIUC

REFERAT LA DISCIPLINA:
Dreptul Uniunii Europene 1

Titlul referatului:
Tratatul de la Maastricht

Profesor de disciplina:
Conf. univ. dr. Daiana Vesmaș
STUDENT/A:
SOLTANEL ADRIAN GIGI
Anul: 2

Anul universitar 2019-2020


Semestrul I

1
TRATATUL DE LA MAASTRICHT

I. Contextul adoptării Tratatului de la Maastricht şi


perspectivele sale
Actul Unic European a condus, în mod inevitabil, la Tratatul Uniunii
Europene. Angajamentul de a realiza o adevărată Piaţă Internă şi Unică a atras şi pe
acela de a crea o Monedă Unică. La rândul ei, aceasta a determinat necesitatea
atribuirii unor noi competenţe, aparent economice, însă în realitate de mare
importanţă politică. Însă aceste noi competenţe necesitau crearea unor noi instituţii
prin care să fie administrate.1
Tratatul de la Maastricht trebuie situat în contextul istoric al procesului de
integrare lansat în anii '50. Dacă de la Tratatul de la Roma şi până la Actul Unic
European – prima reformă de ansamblu a acestuia – au trebuit să treacă aproape 30 de
ani, în schimb de la intrarea în vigoare a Actului Unic, în 1987, şi până la deschiderea
Conferinţelor interguvernamentale care au condus la semnarea, în februarie 1992, a
Tratatului de la Maastricht, au trecut mai puţin de patru ani.Astfel, la trei ani şi
jumătate de la intrarea în vigoare a Actului Unic European, procesul evolutiv al
construcţiei comunitare a fost relansat, prin adoptarea unor texte care, după ce au luat
o formă juridică şi au fuzionat cu dispoziţiile privind Uniunea Politică şi Uniunea
Economică şi Monetară, s-au concretizat într-un Tratat asupra Uniunii Europene,
semnat la 7 februarie 1992, la Maastricht. Acest tratat a intrat în vigoare la 1
noiembrie 1993.2
Structura sa tehnică e complicată, pentru că articolele sunt marcate atât cu
cifre, cât şi cu litere. Textul e însoţit de 17 protocoale inserate în Actul Final şi de 33
de declaraţii, semn al numeroaselor compromisuri între diversele interese naţionale.
 Titlul I cuprinde dispoziţii comune referitoare la trăsăturile şi obiectivele
Uniunii Europene;
 Titlul II modifică TCEE, transformând Comunitatea Economică Europeană
(CEE) în Comunitatea Europeană (CE);
 Titlul III aduce modificări Tratatului de instituire a Comunităţii Europene a
Cărbunelui şi Oţelului;

1
Bărbulescu, Iordan, Gheorghe, Sistemul instituţional, vol. I, Ed. Tritonic, Bucureşti, 2007, p. 46-47;
2
Fuerea, Augustin, Drept comunitar European. Partea generală, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003, p. 76;

2
 Titlul IV modifică Tratatul Euratom;
 Titlul V conţine dispoziţii privind politica externă şi de securitate comună;
 Titlul VI este consacrat cooperării în materie de justiţie şi afaceri interne;
 Titlul VII cuprinde dispoziţii finale
Crearea Uniunii Europene nu a însemnat ,,plecarea de la zero” şi nici ,,tabula
rasa”, baza comunităţii europene constituind-o acquis-ul comunitar dobândit în cei 40
de ani de existenţa a acesteia. Prin Tratatul de la Maastricht s-a constituit o ,,Uniune
Europeană” fondată pe Comunităţile Europene, însă la acestea se adaugă politicile şi
formele de cooperare instituite prin acest tratat.3
Tratatul de la Maastricht a ridicat dificultăţi în statele – membre în momentul
ratificării, unele de natură constituţională, altele de natură politică, la care s-a adăugat
opoziţia opiniei publice. Printre statele – membre care au întâmpinat dificultăţi în
ratificarea Tratatului de la Maastricht se numără şi Germania şi Franţa, deoarece
tratatul conţinea dispoziţii contrare Constituţiei şi, respectiv, Legii Fundamentale.
Ratificarea a fost astfel precedată de un proces de revizuire a acestora.4
Întrebarea care se ridică având în vedere însuşi titlul tratatului - „Tratatul
asupra Uniunii Europene” – este aceea dacă Uniunea Europeană se substituie
Comunităţilor născute din tratatele economice de la Paris din 1951 şi de la Roma din
1957. Răspunsul este că Uniunea Europeană nu se substituie Comunităţilor – acestea
fiind menţinute şi dezvoltate prin Tratatul de la Maastricht – care le înglobează într-un
ansamblu mai larg.5
Din perspective politice, Tratatul de la Maastricht, în articolul A, schiţează
obiectivele integraţioniste pe care urmează să le atingă Comunitatea în viitor,
deschizând o nouă etapă în procesul colaborării mai strânse între popoarele Europei
comunitare. În aceasta nouă etapă deciziile referitoare la destinul Comunităţii
Europene urmează a fi luate într-o măsură tot mai mare de către cetăţeni. Acesta
ilustrează faptul că adâncirea procesului integraţionist nu este în contradicţie cu
valorile demoncratice, ci, dimpotrivă, reclamă evoluţia lor.

3
Leicu, Corina; Leicu, Ioan, Instituţiile comunitare, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1996, p. 18;
4
Lűtzeler, Paul, Michael, Europa după Maastricht. Perspective americane şi europene, Editura
Institutul European, Iaşi, 2004, p. 12;
5
Păun, Nicolae, Istoria construcţiei europene. Epoca posbelică, Ed. Fundaţiei pentru Studii Europene,
Cluj – Napoca, 1999, p. 163 – 164;

3
II. Pilonii Uniunii Europene
Prin intermediul acestui tratat, este creată Uniunea Europeană, o structură
compozită construită pe trei fundamente sau piloni.
Titlul I al tratatului este format din „dispoziţii comune” celor trei piloni ai
Uniunii: pilonul comunitar; politica externă şi de securitate comună; cooperarea în
domeniul justiţiei şi al afacerilor interne.6
Primul pilon cuprinde cele trei comunităţi: CECO, CE şi Euratom. Tratatul de
la Maastricht nu a desfiinţat comunităţile existente, dar a adus modificări în conţinutul
tratatelor lor constitutive. Cea mai importantă modificare este, fără îndoială,
schimbarea denumirii şi structurii Comunităţii Economice Europene, care va purta în
continuare numele de „Comunitate Europeană”. Această modificare indică
transformarea vechii comunităţi într-o comunitate nespecializată, acest lucru fiind
considerat un pas important în direcţia încorporării celorlalte două comunităţi
specializate în aceasta. Schimbarea denumirii pilonului comunitar este un simbol al
depăşirii stadiului de Europă a negustorilor şi al extinderii în celelalte sfere: educaţie,
cultură, sănătate, mediu etc.
Fiecare comunitate are personalitate juridică internă şi internaţională. Astfel,
Comunităţile pot încheia acte juridice, pot acţoina sau pot fi chemate în judecată. În
cazul în care o comunitate este perte într-un proces desfăşurat în faţa unei instanţe
naţionale, ea este reprezentată de Comisie.
Deşi CE a depăşit limitele unei Europe economice, nucleul acesteia îl
reprezintă piaţa unică, cu cele patru libertăţi7 specifice şi cu accentul pus pe regimul
concurenţei.
Alături de pilonul comunitar s-au introdus doi piloni interguvernamentali,
politica externă şi de securitate comună (PESC) şi cooperarea în justiţie şi afaceri
interne (JAI). Aceşti piloni beneficiază de un cadru instituţional unic: instituţiile
comunitare, cărora li se adaugă Consiliul European, ca instituţie a Uniunii.8

6
Fuerea, Augustin, op. cit.,p. 76;
7
Cele patru libertăţi specifice sunt: libera circulaţie a bunurilor, a persoanelor, a serviciilor şi
capitalurilor.
8
Mogârzan, Emanuel, Corneliu, Introducere în drept comunitar, Ed. Fides, Iaşi, 2003, 65;

4
II. 1. PESC
În domeniul politicii externe şi de securitate comună, Tratatul de la Maastricht
formulează o serie de obiective precum cele ale ocrotirii valorilor comune, a
intereselor fundamentale şi a independenţei Uniunii, întărirea securităţii statelor
membre şi a Uniunii, menţinerea păcii şi întărirea securităţii internaţionale conform
principiilor Carthei Naţiunilor Unite şi a principiilor cuprinse în Actul Final de la
Helsinki şi a obiectivelor Carthei de la Paris; dezvoltarea cooperării internaţionale,
dezvoltarea şi întărirea democraţiei şi a statului de drept, precum şi respectarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Toate aceste dispoziţii sunt cumulate
într-un capitol separat.
Crearea pilonului PESC avea rolul de a determina Uniunea Europeană să ţină
cont de gradul de coeziune internă şi externă pe care o dobândi-se în sectoarele
comercial, economic şi monetar pentru a dezvolta o dimensiune politică internaţională
echivalentă. O politică externă mondială înseamnă o completare necesară a intereselor
sale comerciale şi economice din lume.9
Realizarea acestor obiective se va face pe baza cooperării sistematice dintre
statele membre în domeniul conducerii politicii lor şi de asemenea prin punerea în
aplicare a acţiunilor comune, în sferele în care există convergenţă în ceea ce priveşte
interesele fundamentale ale statelor membre.10
PESC nu era o „politică” în adevăratul sens, ci mai degrabă, un „catalog” de
intenţii, având un cadru juridico – instituţional destul de firav.Această politică se
proiecta ca fiind „comună pentru Uniune şi statele sale membre”, dar nu
„comunitară”. Ea se găsea, deci, situată între cele exclusiv – comunitare şi cea
exclusiv – interguvernamentală (JAI).
În realizarea PESC s-au asociat o serie de instituţii, ca: Comisia, Consiliul,
Parlamentul European – având capacitatea de a decide, prin majoritate calificată,
„Acţiuni Comune”. Obiectivele şi mecanismele PESC, descrise în art. J al TUE, erau,
însă, considerate insuficiente în faţa importantelor provocări de la vremea respectivă
şi, mai ales, pe viitor.11

9
Dumitru, Felicia, Construcţia europeană, Ed. Bibliotheca, Târgovişte, 2004, p. 75;
10
Leicu, Corina, Drept comunitar, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998, p. 27-28;
11
Bărbulescu, Iordan, Gheorghe, UE. Politicile Extinderii, Ed. Tritonic, Bucureşti, 2006, p. 418 – 419;

5
II. 2. JAI
Unul dintre aspectele cele mai importante în ceea ce priveşte evoluţia
concretizării unei politici proprii în materie de justiţie şi afaceri interne este
reprezentat de crearea Spaţiului Schenghen ca urmare a Acordului din 14 iunie 1985
şi a Convenţiei din 19 iunie 1990 dintre Germania, Franţa sau Benelux. . În Actul
Unic European s-a făcut trimitere la spaţiul unic fără frontiere, iar la Maastricht s-a
„comunitizat” politica de vize într-un segment de interes comun.
În domeniul justiţiei şi al afacerilor interne cooperarea se realizează potrivit
Tratatului de la Maastricht în ceea ce priveşte:
 Politica de acordare a azilului;
 Regulile referitoare la trecerea frontierelor externe ale statelor membre şi
exercitarea controlului acestei treceri;
 Politica de imigrare şi politica referitoare la cetăţenii ţărilor terţe, aflaţi pe
teritoriul Comunităţii, avându-se în vedere: condiţiile de intrare şi de circulaţie
a resortanţilor statelor terţe peteritoriul Comunităţii;condiţiile de stabilire a
reşedinţei cetăţenilor statelor terţe pe teritoriul Comunităţii, inclusiv cele
referitoare la regruparea familială şi obţinerea de locuri de muncă;combaterea
imigraţiei neautorizate, a stabilirii rezidenţei şi a obţinerii de locuri de muncă
în mod ilegal în Comunitate;
 Combaterea consumului de droguri în măsura în care acest domeniu nu este
acoperit de prevederile pct. 7-9;
 Combaterea fraudei la nivel internaţional în măsura în care aceasta nu este
acoperită de prevederile pct. 7-9;
 Cooperarea juridică în materie civilă;
 Cooperare juridică în materie penală;
 Cooperare juridică în materie vamală;
 Cooperarea poliţiilor în vederea prevenirii şi combaterii terorismului,
traficului ilegal de droguri, precum şi a altor forme grave de criminalitate
internaţională, incluzând, dacă este necesar, aspecte ale cooperării vamale
legătură cu organizarea la nivelul Uniunii a unui sistem de schimburi de
informaţii în cadrul unui oficiu european de poliţie EUROPOL.12
Este important de subliniat faptul că aceste dispoziţii nu afectează activitatea

12
Leicu, Corina, op. cit., p. 31 – 32;

6
statelor membre în ceea ce priveşte asigurarea respectării ordinii , legalităţii şi a
securităţii interne.

III. Uniunea economică şi monetară


Tratatul de la Maastricht a consacrat importante evoluţii în domeniul politicii
economice şi monetare care constituie instrumentul principal al acţiunii statelor
membre destinată înfăptuirii uniunii economice şi monetare, în cadrul general al
obiectivelor Uniunii Europene stabilite la art. B (2), respectiv art. 2 din Tratatul de la
Roma modificat.13
În timp ce politica economică a statelor membre este întemeiată pe „strânsa
coordonare a politicilor statelor membre”, deci pe coordonarea politicilor ce rămân
naţionale, politica monetară trebuie să conducă la o „monedă unică”, la definirea unei
politici monetare şi a unei politici de schimb unice, de natură să asigure stabilirea
preţurilor.
Instituirea Uniunii econumice si monetare a fost catalogată ca fiind „nucleul
dur” al Tratatului de la Maastricht
Pentru a se atinge scopul stabilit prin tratat, trebuiau să se satisfacă cinci
criterii:
 Stabilirea preţurilor: inflaţia medie cu mai mult de un punct şi jumătate rata
atinsă de cele mai performante trei state, în acest domeniu;
 Echilibrul bugetar: deficitul bugetar nu va depăşi 3% din produsul intern brut;
 Nivelul datoriei publice: datoria nu va depăşi 60% din produsul intern brut al
satului vizat;
 Stabilirea ratei de schimb: schimbul va trebui să rămână, stabil, timp de doi
ani, în cadrul Sistemului Monetar European.14
Procesul de finalizare a Uniunii economice şi monetare a fost unul gradual, ce
s-a desfăşurat pe parcursul a trei etape, după un program şi a îmbrăcat un caracter
comunitar.
Potrivit Tratatului de la Maastricht Uniunea economică şi monetară trebuia să
aducă numeroase avantaje Uniunii, între care:

13
Manolache, Octavian, Drept comunitar, ediţia a IV-a reyizuită şi adăugită, Ed. ALL Beck, Bucureşti,
2003, p. 407;
14
Zorgbibe, Charles, Construcţia europeană. Trecut, prezent şi viitor, Ed. Trei, Bucureşti, 1998, p. 345-
346;

7
 Să permită limitarea multiplicităţii devizelor şi să reducă dependenţa Europei
faţă de dolar;
 Să permită, de asemenea, eliminarea costurilor tranzacţiilor şi costurile legate
de gestiunea riscului schimbării intreprinderilor;
 Să permită ameliorarea performanţelor economice ale Uniunii, graţie unei
convergenţe a politicilor economice a statelor membre;
 Să unifice piaţa europeană a capitalurilor, iar euro să fie o alternativă credibilă
la piaţa americană şi să devină o monedă foarte puternică;
 Să favorizeze libera circulaţie a cetăţenilor Uniunii care vor putea să utilizeze
moneda unică euro;15

IV. Cetăţenia
Tratatul de la Maastricht recunoaşte o cetăţenie a Uniunii Europene, care nu o
înlocuieşte pe cea a statului de apartenenţă. Fiecare cetăţean al unui stat membru are
următoarele drepturi: să se deplaseze şi - să se stabilească domiciliul în mod liber pe
teritoriul statelor membre; să voteze şi să candideze la alegerile municipale şi
europene care se desfăşoară în statul în care îşi are reşedinţa; să fie protejat de
autorităţile diplomatice sau consulare ale oricărui stat membru şi să se adreseze
Parlamentului şi funcţionarului însărcinat cu sondarea opiniei publice (ombudsman).16
Pentru a se asigura protejarea drepturilor cetăţeneşti, un accent deosebit se
pune şi pe problemele de interes comun, cum ar fi: politica de azil şi de imigrare faţă
de cetăţenii altor state, cooperarea juridică în materie civilă şi penală, inclusiv
cooperarea între poliţiile statelor componente în acţiunile de prevenire şi de luptă
împotriva terorismului.17
Tot în Tratatul de la Maastricht a fost consacrat şi principiul subsidiarităţii.
Potrivit acestui principiu, în domeniile ce nu-i sunt de competenţă exclusivă,
Comunitatea nu va acţiona decât dacă şi în măsura în care obiectivele acţiunii sale nu
pot fi soluţionate în mod eficient de statele membre. Aceste prevederi se vor dovedi în
cele din urmă a fi un important măr al discordiei. 18 Însă acest principiu nu va fi de

15
Voicu, Marin, Politicile Comunitare în Constituţia Uniunii Europene, Ed. Lumina Lex, Bucureşti,
2005, p. 37;
16
Fuerea, Augustin, op. cit., p. 78;
17
Leicu, Corina; Leicu, Ioan, op. cit.,p. 20;
18
Booker, Cristopher; North, Richard, Uniunea Europeană – Marea amăgire. Istoria secretă a Uniunii
Europene, Ed. Antet XXX PRESS, Prahova, 2004, p. 190;

8
aplicabilitate în domeniile în care Comunitatea are competenţă exclusivă cum sunt de
pildă domeniile politicilor agricole, domeniul transporturilor, al concurenţei sau al
politicii comerciale comune.Asigurarea respectării acestui principiu se realizează cu
larga participare a insituţiilor comunitare. Astfel, Comisia Europeană, în exercitarea
atrbuţiei sale de iniţiativă legislativă, va avea în vedere respectarea principiului pentru
fiecare propunere ce este iniţiată.19

V. Instituţiile Comunităţii Europene în viziunea Tratatului de


la Maastricht
Reformele instituţionale prevăzute prin Tratatul de la Maastricht sunt de natură
să consolideze poziţia Parlamentului European în mai multe direcţii, dar mai ales în
ceea ce priveşte competenţele de decizie. Astfel că, deşi nu este principala instituţie
legislativă, Parlamentul are un rol din ce în ce mai important în acest domeniu, putând
să intervină în mai multe modalităţi: procedura avizului consultativ obligatoriu,
procedura avizului conform, procedura de cooperare instituţională şi procedura de
codecizie.20Astfel, sporeşte puterea sa de control asupra Comisiei, fiind consultat
asupra numirii preşedintelui ei şi aprobând numirea acestuia. În materie legislativă, se
extind domeniile avizului conform şi ale procedurii de cooperare şi se instituie
procedura de codecizie, care îi dă Parlamentului posibilitatea de a bloca anumite acte
aprobate de Consiliu.21 În ceea ce priveşte procedura de cooperare instituţională,
Parlamentul poate să respingă, cu majoritatea absolută a membrilor săi, ,,poziţia
comună” a Consiliului, în cea de-a doua fază a procesului legislativ.
Parlamentul are şi drept de veto în ceea ce priveşte primirea de noi state în
Comunitate. De asemenea, acesta deţine un rol destul de important şi în ceea ce
priveşte stabilirea bugetului Comunităţii22, astfel încât el putând respinge în bloc
proiectul de buget şi să ceară prezentarea unui noi proiect.
În ceea ce priveşte Consiliul Uniunii Europene, această instituţie cunoscută
iniţial sub numele de Consiliul de miniştri, apoi sub acela de Consiliul Comunităţilor

19
Leicu, Corina; Leicu, Ioan, op. cit.,p. 24 – 25;
20
Munteanu, Ştefan, Aspecte filosofico – juridice implicate de procesul integrării europene, Ed.
Tehnopress, Iaşi, 2005, p. 111;
21
Mogârzan, Emanuel, Corneliu, op. cit., p. 65;
22
Courty, Guillaume; Devin, Guillaume, La construction europeenne, Ed. La Decouvert, Paris, 2001, p.
78;

9
Europene, a primit această denumire prin intrarea în vigoare a Tratatului de la
Maastricht.
Prin Tratatul de la Maastricht, Curtea de Conturi a dobândit statutul de
instituţie comunitară. Dobândind statutul de instituţie comunitară, Curtea de Conturi a
primit şi instrumente juridice suplimentare pentru exercitarea atribuţiilor.
O altă instituţie comunitară vizată de Tratat este Consiliul European. Astfel,
cu toate că a fos trecunoscut prin Actul Unic European, Consiliul European a fost
consacrat prin Tratatul de la Maastricht (art. D al Titlului II).Însă, Consiliul European
nu poate adopta acte juridice obligatorii în sensul Tratatului CE , deci poate fi
considerat o instituţie comunitară în adevăratul sens al cuvântului. 23
Prin Tratatul de la Maastricht, Tribunalul de Primă Instanţă este ridicat de la
nivelul unui organ creat de Consiliu la cel de organ stabilit de tratat.cu rolul de a asista
Curtea de Justiţie.
Tot prin Tratatul de la Maastrich a fost instituit Comitetul Regiunilor format
din reprezentanţii regiunilor şi ai colectivităţilor locale. A fost, de asemenea, creată la
nivel european figura ,,Apărătorului Poporului”, aceasta urmând a fi desemnat de
către Parlamentul European.

VI. Votul cu majoritate calificată


Având în vedere că majoritatea calificată este modalitatea de vot adaptată
procesului de integrare, cea mai fracventă şi originală, o expresie a eficacităţii şi a
democratizării procesului decizional, prin Tratatul de la Maastricht câmpul său de
aplicare a fost în mod sensibil lărgit. Astfel, în cadrul noilor competenţe conferite
Comunităţii Europene, Tratatul prevede, cu două excepţii, votul cu majoritate
calificată (pentru cultură şi industrie s-a reţinut regula unanimităţii).
În privinţa competenţelor deja existente în Tratatul CEE, în cel de la
Maastricht votul cu majoritate calificată a fost introdus numai în ceea ce priveşte
mediul (celelalte domenii, cum ar fi ale programelor de cercetare, organizarea
fondurilor, fiscalitatea, armonizarea legislaţiilor, politica vizelor au rămas să fie
guvernate de regula unanimităţii). Prin urmare, se poate afirma că prin Tratatul de la
Maastricht deşi votul cu majoritate calificată nu a fost generalizat, conduce procesul
decizional în cel mai mare număr de domenii.24
23
Munteanu, Ştefan, p. 103 – 104;
24
Păun, Nicolae, op. cit., p. 208 – 209;

10
VII. Concluzii
În lumina aspectelor prezentate reiese cu pregnanţă importanţa prevederilor
Tratatului de la Maastricht atât în ceea ce priveşte revizuirea tratatelor comunitare ce
marchează trecerea într-un stadiu superior al integrării prin consacrarea Comunităţii
Europene, cât şi în ceea ce priveşte instituirea noilor domenii de cooperare între
statele membre.
Edificiul Juridic al Uniunii Europene a ajuns în acel moment la stadiul astăzi
în vigoare, abstracţie făcând de modificările de natură cantitativă implicate de
aderarea Austriei, Finlandei şi Suediei. Însă, tocmai mărirea numărului de membri
este cea care a determinat ca după 1995 Tratatul de la Maastricht a devenit unul
limitativ. Necesitatea adoptării unui nou tratat este determinată şi de faptul că multe
lucruri rămăseseră nerezolvate. Conştiente de aceasta, părţile contractante prevăd în
art. N, alin. 2 din Tratatul de la Maastricht o clauză de rendez – vous , prin care se
angajează să convoace o conferinţă interguvernamentală, care să reexamineze
sistemul instituţional şi decizional al Uniunii Europene, în funcţie de practica aplicării
Tratatului, precum şi de cerinţele extinderii. Toate acestea vor determina statele
membre să se pregătească pentru adoptarea unui nou tratat, care să fie în concordanţă
cu noile realităţi. Prin urmare, procesul evoluţiei Uniunii Europene nu se opreşte aici,
dar nici nu se poate să nu se recunoască rolul Tratatului de la Maastricht în istroria
construcţiei europene.

11
BIBLIOGRAFIE

 BĂRBULESCU, Iordan, Gheorghe, Sistemul instituţional,


vol. I, Ed. Tritonic, Bucureşti, 2007;
 BĂRBULESCU, Iordan, Gheorghe, UE. Politicile
extinderii, Ed. Tritonic, Bucureşti, 2006;
 BOOKER, Cristopher; NORTH, Richard, Uniunea
Europeană – Marea amăgire. Istoria secretă a Uniunii
Europene, Ed. Antet XXX PRESS, Prahova, 2004;
 COURTY, Guillaume; DEVIN, Guillaume, La
construction europeenne, Ed. La Decouvert, Paris, 2001;
 DUMITRU, Felicia, Construcţia europeană, Ed.
Bibliotheca, Târgovişte, 2004;
 FUEREA, Augustin, Drept comunitar European. Partea
generală, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003;
 LEICU, Corina, Drept comunitar, Ed. Lumina Lex,
Bucureşti, 1998;
 LEICU, Corina; LEICU, Ioan, Instituţiile comunitare,
Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1996;
 LUTZELER, Paul, Michael, Europa după Maastricht.
Perspective americane şi europene, Editura Institutul
European, Iaşi, 2004;
 MANOLACHE, Octavian, Drept comunitar, ediţia a IV-a
revizuită şi adăugită, Ed. ALL Beck, Bucureşti, 2003;
 MOGÂRZAN, Emanuel, Corneliu, Introducere în drept
comunitar, Ed. Fides, Iaşi, 2003;

12

S-ar putea să vă placă și