TERMOGRAFIEREA SUDĂRII MANUALE CU ELECTROD ÎNVELIT

(SMEI)

STANCIU Alexandra-Elena

Facultatea: Ingineria și Managementul Sistemelor Tehnologice, Specializarea: Ingineria și managementul calității,

Anul de studii: IV, e-mail: alexandra.es96@gmail.com

Conducător ştiinţific: Ș.l.dr.ing. Ștefan Constantin PETRICEANU

REZUMAT: Termografia în infraroșu este o metodă nedistructivă ce permite testarea și inspectarea

în scopul examinării unui material sau sistem fără a afecta funcționarea ulterioară a acestuia.Această
metodă nedistructivă este utilizată de mult timp în industrie pentru monitorizarea regimurilor termice
ale instalațiilor, proceselor tehnologice, detectarea defectelor în materiale stratificate, acoperite,
compozite, lipite, măsurarea grosimilior straturilor de acoperire/învelișurilor, în studii ecologice
privind poluarea apelor,dar și în medicină, faună și floră .
În studiu de caz s-a analizat capacitatea de emisie termică în timpul procesului de sudare
manuală cu electrod învelit. Metoda de analiză utilizată în acest studiu de caz este termografierea în
infraroșu cu camera de termografiere de tip FLIR ThermaCam SC640 ,iar procesul de sudare s-a
realizat utilizând echipament de tip SAF FRO BUFFALO 350i CC/CV și electrozi Ø2,5 și Ø3,2. S-au
studiat 6 regimuri de sudare cu schimbarea a doi parametrii principali: tipul electrodului și
intensitatea de sudare.
Imaginile rezultate în urma termografierii au fost analizate cu ajutorul softului FLIR
Tools, dar și cu ajutorul softului de analiză MATHLAB în vederea determinării cu exactitate a
profilelor termice pe fiecare zona de interes.În urma studiului a fost pusă în evidență distribuția
campului termic dintre regimurile de sudare manuală cu electrod învelit.

CUVINTE CHEIE: termografia, infraroșu, metodă nedistructivă, emisivitate, proces de sudare.

1. Introducere

Termografia în infraroșu (TIR) este o metodă nedistructivă ce permite testarea și inspectarea în

scopul examinării unui material sau sistem fără a afecta funcționarea ulterioară a acestuia. [1]
Primele date despre termografiere datează încă din anii 1800 datorită experimentelor cu lumina
solară realizate de astronomul german Sir William Herschel, acesta remarcând “căldură întunecată” după
lumina roșie. Ulterior, fiul lui Sir William Herschel a produs prima imagine termică. Imaginea termină a
fost produsă cu ajutorul unui dispozitiv numit evaporograf, funcționând pe pricipiul evaporării unei
pelicule foarte subțiri de ulei, cauzată de intensitatea diversă a radiației infraroșii ce cade pe film.
Primele sisteme active și pasive erau capabile să detecteze oameni, vapoare și avioane, dar acest
lucru a dus la secretizarea acestor sisteme pentru o perioada de timp bazându-se pe potențialul asupra
omenirii. La sfârșitul anilor ’50 ai secolului XX au apărut primele aplicații civile. [2]
Odată cu primele aplicații civile, domeniul de aplicabilitate al termografierii în infraroșu s-a
extins rapid că urmare a unui ansamblu de avantaje, cum ar fi: posibilitatea de examinare a unor suprafețe
mari într-un timp scurt, nu este necesar un contact direct cu obiectul examinat și nici nu necesită măsuri
special de protecție.
Termografierea poate fi de două tipuri: activă și pasivă (detaliat la punctul 2). Metodele active se
folosesc pentru: detectarea defectelor în materiale stratificate, acoperite, composite, lipite (în special,
compozite polimerice), măsurarea grosimilor straturilor de acoperire sau invelisurilor, caracterizarea
materialelor din punctul de vedere al comportamentului termic. În schimb, metodele pasive au un
domeniu de aplicabilitate mult mai larg:

1
 - În energetică: verificarea periodică a echipamentelor electrice, transformatoare, linii,
întrerupătoare, panouri electrice; verificarea centralelor electrice; verficarea echipamentelor
centralelor nucleare etc;
- În construcții: evidențierea traseelor pe unde se produc pierderi de căldură în construcții;
verificarea izolatiilor; măsurarea umidității; detectarea fisurilor/ crăpăturilor;
- În industria chimică și petrochimie: supravegherea proceselor chimice exoterme și
endoterme; verificarea rezervoarelor de cracare și a cuptoarelor de piroliză; verificarea
conductelor pentru transportul aburului etc;
- La sudare: supravegherea proceselor, verificarea preîncălzirii etc;
- În industria prelucrătoare: verificarea funcționarii mașinilor-unelte;
- În medicină: detectarea tumorilor, diagnosticarea infecțiilor etc;
- În industria sticlei: verificarea cuptoarelor și parametrilor de funcționare;
- Studii ecologice privind poluarea apelor;
- Detectarea focarelor de incendii în paduri;
- Recensământul animalelor sălbatice;
- Paza frontierelor etc.
În ciuda numeroaselor avantaje și domenii de aplicabilitate a metodei de termografiere în
infraroșu, se regăsesc ca orice altă tehnologie și o serie de limitări ale acestei metode. Una dintre limitări
este însăși prețul camerelor de termografiere, care este destul de ridicat. Un alt aspect important este
persoană care va utiliza echipamentul, acesta persoană trebuie să fie instruită și calificată.Dacă aceste
două aspecte sunt rezolvate, o provocare o constituie mediul ambiant astfel:
- trebuie să se țină cont de efectul propriei radiații in infraroșu;
- trebuie identificată orice reflexie;
- trebuie evitată orice măsurare în apropierea obiectelor foarte calde sau foarte reci, sau acestea
pot fi ecranate;
- trebuie evitată acțiunea directă a razelor de soare. [3]
În cazul în care măsurarea are loc afară, vremea este un factor important:
- precipitațiile abundente pot distorsiona rezultatele masurarilor, măsurarea obiectelor umede
poate conduce la erori de măsurare, că și răcirea suprafeței obiectului măsurat odată cu
evaporarea precipitațiilor;
- umiditatea relativă a aerului în mediul în care se efectuează măsurarea trebuie să fie mică
astfel încât că nu existe condens, atât pe obiectul de măsurat cât și pe geamul de protective
sau pe lentilele camerei de termografiere (picăturile mici de apă permit trecerea unei cantități
mici de radiații în infraroșu);
- viteza aerului poate afecta măsurarea temperaturii cu camera de termografiere deoarece
stratul de aer aflat deja în zona măsurată este “împins” și înlocuit cu un strat noi de aer care
nu este încă adaptat la temperature obiectului de măsurat (acest efect se amplifică cu cât
diferența dintre temperatura obiectului de măsurat și temperatura mediului ambiant este mai
mare);
- poluarea aerului: unele substanțe în suspensie (praful, funinginea, fumul și vaporii) au
emisivitate ridicată și sunt foarte puțîn transmisive, deci ele pot afecta măsurarea, deoarece
emit propriile radiații in infraroșu care sunt recepționate de camerele de termografiere. [4]

2. Principiul metodei

2.1 Definire

Termografia în infraroșu este tehnica ce permite să se obțină, cu ajutorul unui echipament sau
aparat corespunzător, imaginea termică a unei scene termice observată într-un domeniu spectral de
infraroșu.
Termenul provine din cuvintele grecesti thermos si graphae:

2
 Termografie = thermos (cald) + graphae (scriere)

Scena termică reprezintă partea de spațiu (obiect) observabil cu ajutorul aparatelor sau
echipamentelor destinate termografierii în infraroșu.
Imaginea termică constă în repartiția structurală a datelor reprezentative ale radiației în infraroșu,
ce provin de pe o scenă termică.
În cele ce urmează este prezentat cadrul sinoptic general al termenilor relativi privind
termografierea:

Scena termică

Radiaţie în infraroşu

Scena termică Receptor Radiometru Pirometru sau

radiotermometru
(mărime (fără obiect) (radianţa) (temperatura)
măsurată)

Aparat Aparat foto Camera IR Sistem de

termic de măsură termografie

Rezultat Imaginea Harta de Termograme

termică radianţe

Tehnica Fotografie Radiografie Termografie

termică Thermografie în infraroşu

+ cuantificare ++ conversie în temperatură x ataşare sistem baleiaj spaţial

Fig.1 Cadru sinoptic general al termenilor relativi la termografie

2.2 Radiația electromagnetica

Domeniul spectral denumit infraroșu (IR) este o bandă din spectrul radiației electromagnetice
situate între domeniul vizibil și cel al undelor radio. Radiația electromagnetic este o undă determinate de
vectorii câmp și câmp magnetic, care se propagă într-o directive dată și se caracterizează prin lungimea de
undă, în µm și puterea vehiculată, în W.

3
 Tabelul 1. Lungimile de undă pentru radiația infraroșie – un segment al radiației electromagnetice
Radiația infraroșie
Radiația Radiația
Infraroșu Infraroșu Infraroșu Infraroșu Unde radio
ultravioletă vizibilă
Apropiat Mediu Îndepărtat Extrem
10-3µm 0,38 0,75 3 6 15 30 >1014µm

Fig.2 Reprezentarea lungimilor de undă

2.3 Transfer termic

2.3.1 Noțiuni

Transferul de căldură se ocupă de studiul propagării căldurii printr-un corp, între partea lui
caldă şi cea rece, sau între două corpuri cu temperaturi diferite. Transmiterea căldurii este consecinţă a
diferenţei de potenţial termic. Cunoaşterea fenomenelor de transfer are ca scop principal activarea sau
frânarea cantitativă a transferului.
Căldura este o formă de transfer energetic între două sisteme fără variația parametrilor externi.
Este o formă de mișcare a materiei, care constă în agitația termică a atomilor fluidelor sau în vibrația
dezordonată a atomilor unui solid și care poate produce ridicarea temperaturii. Se exprimă printr-o
mărime scalară de aceeași natură cu energia mecanică, cu energia electromagnetic etc, numită cantitate de
căldură, energie termică sau energie calorică.
Temperatura este o mărime caracteristică a nivelului energetic al unui corp sau mediu
material.Nivelul energetic este dat de agitația molecular a corpului sau mediului.O semnificație intuitive a
acestei noțiuni este dată de senzația de cald și de rece.
Conductivitatea termică este proprietatea termofizica a materialelor și reprezintă coeficientul de
proporționalitate din legea lui Fourier care exprimă transferul de căldură prin conducție.
Conducţia termică este un proces de transfer al căldurii dintr-o regiune cu temperatura mai
ridicată către o regiune cu temperatură mai coborâtă în interiorul unui mediu sau între două medii diferite
aflate în contact fizic direct, sub influență unei diferențe de temperatura, fără o deplasare aparență a
particulelor care altcatuiesc mediile respective. Conducţia este singurul mecanism de transfer de căldură
prin corpurile solide opace.

4
 Convecția termică este un proces de transfer al căldurii prin acțiunea combinată a conductiei
termice, a acumulării de energie internă și a mișcării de amestec. Convectia este cel mai important
mecanism de schimb de căldură între o suprafață solidă și un fluid, între care există contact direct și
mișcare relativă.
Radiația termică este un proces prin care căldură este transferată de la un corp cu temperatura
ridicată la un corp cu temperatura coborâtă corpurile fiind separate în spațiu. Schimbul de căldură prin
radiație se datorează naturii electromagnetice a energiei transferate sub formă de cuante de energie.
Energia transferată în acest fel este denumită căldură radiantă sau radiație termică.

2.3.2 Legile transferului termic

2.3.2.1 Legea lui Newton

Legea de bază a convecţiei este legea lui Newton care spune că intensitatea fluxului termic pe
care suprafaţa unui corp solid îl transferă unui fluid în mişcare este dată de relaţia 1:

𝒒̇ =∝ (𝑻𝒔 − 𝑻∞ ) (1)

unde, 𝑻𝒔 - temperatura termodinamică a suprafeţei corpului solid;

𝑻∞ - temperatura termodinamică medie a fluidului;
α - coeficient de transfer termic convectiv, care se determină experimental.
Intensitatea fluxului termic convectiv este influenţată de factori variaţi, cum ar fi cauza mişcării
fluidului, regimul de curgere a fluidului, forma şi poziţia corpului solid, spaţiul în care circulă fluidul
(închis sau deschis). [5]

2.3.2.2 Legea lui Fourier

Fluxul termic unitar conductiv, care trece printr-un corp imobil, între două feţe laterale ale
acestuia, în direcţie normală, în timpul dτ, prin suprafaţa dA, este proporţional cu gradientul de
temperatură dintre cele două feţe:

𝒒̇ = −𝝀 𝒈𝒓𝒂𝒅𝑻 (2)

unde, 𝜆 – coeficient de conductivitate termică specific mediului material prin care trece fluxul.
Considerând componentele fluxului unitar pe cele trei direcţii, se mai poate scrie:

⃗⃗ (3)
𝒒̇ = 𝒒𝒙̇ 𝒊⃗ + 𝒒𝒚̇ 𝒋⃗ + 𝒒𝒛̇ 𝒌

𝝏𝑻 𝝏𝑻 𝝏𝑻
unde, 𝒒𝒙̇ = − 𝝀𝒙 𝝏𝒙
, 𝒒𝒚̇ = − 𝝀𝒚 𝝏𝒚
, 𝒒𝒛̇ = − 𝝀𝒛 𝝏𝒛
.

Deoarece, experimental, nu se poate determina gradientul de temperatură, fluxul termic unitar nu

se poate calcula direct din legea lui Fourier.
Ecuaţia 4 se numeşte ecuaţia lui Fourier pentru conducţia termică. Ea exprimă faptul că, viteza
de variaţie a temperaturii unui corp, sub acţiunea unui flux termic conductiv şi a unei surse interne de
căldură, depinde de gradientul de temperatură şi de valoarea coeficientului de difuzivitate termică a
materialului din care este alcătuit corpul.
𝝏𝑻 𝒔 𝒒̇
𝝏𝝉
= 𝒂∆𝑻 + 𝒄∗𝝆 (4)

𝝏𝟐 𝑻 𝝏𝟐 𝑻 𝝏𝟐 𝑻
Unde, ∆ - operatorul Laplace; ∆𝑻 = 𝝏𝒙 𝟐 + 𝝏𝒚𝟐
+ 𝝏𝒛𝟐 ;

5
 𝝀 𝒎𝟐
a - coeficient de difuzivitate termică; 𝒂 = 𝒄∗𝝆
[𝒔
];

c - căldura specifică masică a corpului, [ J/ kg*K];

ρ - densitatea corpului, [kg/m3].
Coeficientul de difuzivitate termică, a, depinde la rândul său de temperatură şi presiune. El
exprimă, din punct de vedere fizic, inerţia termică a corpului.
Ecuaţia conducţiei termice permite determinarea:
- câmpului de temperaturi: T=T(x,y,z,τ), pentru regim tranzitoriu, T=T(x,y,z), pentru regim
permanent;
- fluxului termic unitar: 𝑞̇ = -λ gradT;
- fluxului termic: 𝑄̇ = 𝑞̇ ∗ 𝐴.
Astfel, se pot aborda probleme de optimizare a proceselor de propagare a căldurii şi de
dimensionare a instalaţiilor termice. Ecuaţia se particularizează în funcţie de tipul regimului studiat,
permanent sau tranzitoriu şi de existenţa sau nu a surselor interne de căldură. [5]

2.3.3 Radiația termică

Transferul de energie prin radiație a două elemente materiale S și R aflate într-un mediu semi-
transparent M se realizează astfel prin următoarele fenomene:
- emisie termică – corpul S transformă o parte din căldura sa în radiaţie electromagnetică;
- transmisie – mediul M transmite total sau parţial radiaţia emisă de corpul S;
- reflexie sau difuziune – corpul R reflectă în mediul M o parte din radiaţia emisă de corpul S
care vine în contact cu suprafaţa sa;
- absorbţie termică – corpul R transformă în căldură o parte din radiaţia provenită de la corpul
S.
Fenomenele de transfer țin cont de natura corpului și a mediului de propagare:
- un material opac emite, reflectă şi absoarbe radiaţie, dar nu o transmite;
- un corp negru emite şi absoarbe, dar nu reflectă şi nu transmite;
- un gaz sau o flacără nu reflectă practic, dar emite, absoarbe şi transmite, deoarece sunt mediii
semi-transparente.
Radiaţiile care cad pe suprafaţa unui corp pot să se reflecte, să fie absorbite, sau să străbată
corpul respectiv, în funcţie de calitatea suprafeţei, de natura şi dimensiunile corpului. Fie E i energia
totală primită prin radiaţie de un corp. Legea conservării energiei se aplică în acest caz sub forma:

Ei = Er + Ea + Ed (5)

unde, Er - energia radiaţiilor reflectate, Ea - energia radiaţiilor absorbite, Ed - energia radiaţiilor transmise
în interiorul corpului.
Relaţia 6, dacă se împarte la Ei devine o relaţie între coeficienţi adimensionali:

1= R+A+D (6)

unde, R- coeficient de reflexie, A- coeficient de absorbţie, D- coeficient de transmitere.

6
 Ei
Er

Ea Ed

Fig.3 Reprezentarea radiaţiilor reflectate, absorbite şi transmise prin corp

În funcţie de valorile acestor coeficienţi, se pot defini noţiunile de :

- corp alb, R = 1; A = D = 0 ;
- corp negru (radiator integral), R = 0; A = 1; D = 0 ;
- corp diaterman absolut, R = 0; A = 0; D = 1 ;
- corp cenuşiu, A ≠ 0 .
Radiaţiile termice respectă legile reflexiei şi refracţiei stabilite pentru undele luminoase. [6]

2.3.3.1 Intensitatea radiației emise de corp

Orice corp transmite o energie sub formă de radiație electromagnetică în tot spațiul. Puterea
radiantă sau fluxul energetic este egal cu următorul raport:
𝐸
Φ= 𝑡
[ W] (7)
Unde: Φ - puterea radiantă;
E – energia [J];
T – unitatea de timp [s].

Fig.4 Energia radiată de un corp în tot spaţiul, pentru toate lungimile de undă

Intensitatea radiaţiei (radianţa) este o mărime fundamentală în înţelegerea corectă a radiometriei,

și reprezintă un element de flux provenind de la un element de suprafaţă, într-o direcţie dată, sub un
unghi solid, într-un interval de bandă spectrală. [7]

7
 Fig.5 Prelevarea, pentru cuantificare, a unei părţi din fluxul total emis de un corp

2.2.3 Corpul negru

Legea lui Max Plank , considerată fundamentală pentru radiaţie, se bazează pe teoria cuantificării
energiei radiante. Ea spune că, pentru corpul negru, intensitatea radiaţiilor termice depinde de lungimea
de undă, 𝜆, şi de temperatura termodinamică, T, a corpului. Corpul negru este un corp perfect care
absoarbe integral radiația termică primită fiind și cel mai bun emițător de radiație.

Fig.6 Realizarea apropiata a unui corp negru

Legea lui Plank descrie emisia radiantă a corpului negru astfel:

𝐶1 ∗𝜆−5
𝐿′ 𝜆 = 𝐶2 (8)
𝜋∗𝑒 𝜆𝑇−1

Unde: C1 = 3,741832 *10-12 W∙m2 – prima constantă de radiaţie;

C2 = 1,438786 *10-2 K∙m2 – a doua constantă de radiaţie;
𝜆 = lungimea de undă [m];
T = temperatura [K].
Oricare ar fi lungimea de undă, emisia radiantă creşte odată cu temperatura.

8
 Deși corpul negru este o idealizare, deoarece nici un obiect fizic nu absoarbe 100% din radiația
incidentă, putem construi o realizare apropiată a unui corp negru sub forma unei găuri mici în peretele
unei incinte sigilate, cunoscută sub denumirea de radiator de cavitate, Fig 6. Pereții interiori ai unui
radiator de cavitate sunt aspri și înnegriți, astfel încât orice radiație care intră printr-o gaură mică în
peretele cavității devine prinsă în interiorul cavității.
La echilibrul termodinamic (la temperatura T), pereții cavității absorb exact cantitatea de radiație
pe care o emite. Mai mult, în interiorul cavității, radiația care intră în gaură este echilibrată de radiația
care o părăsește. Spectrul de emisie al unei corpuri negre poate fi obținut prin analizarea luminii care
emite radiația din gaură. [8]

Fig.7 Intensitatea radiației corpului negru față de lungimea de undă a radiației emise. Fiecare curbă
corespunde unei temperaturi a corpului negru diferit, pornind de la o temperatură scăzută (cea mai mică
curbă) la o temperatură ridicată (cea mai înaltă curbă)

2.2.3 Corpul real

Obiectele reale se disting de corpul negru ideal prin faptul că ele emit un flux de radiaţie inferior
celui emis de corpul negru, oricare ar fi temperatura şi lungimea de undă.
a) În condiţiile reale, nu se dispune decât de corpuri termoradiante. Corpul de referinţă pentru
încercările de laborator constă dintr-o cavitate în care se poate regla temperatura. Corpurile
termoradiante se caracterizează prin următoarele caracteristici:
- gama de temperatură acoperită;
- incertitudinea valorii de temperatură afişate;
- emisivitatea spectrală;
- uniformitatea temperaturii;
- timpul de stabilizare în temperatură.
b) Corpurile reale prezintă proprietăţi radiative descrise de următorii factori: emisivitatea, factorul
de reflexie, factorul de absorbţie, factorul de transmisie. [7]

2.2.4 Emisivitatea

Emisivitatea sau factorul de emisie este un numar adimensional cu valori cuprinse intre 0 si 1,
reprezentand raportul dintre puterea toatala de emisie a unui corp oarecare si puterea totala de emisie a
corpului negru.

9
 Emisivitatea ia valori variabile în funcţie de natura materialului şi starea suprafeţei acestuia.
Astfel, cu cât suprafaţa este mai rugoasă sau oxidată şi emisivitatea are şansa de a fi mai ridicată.
Materialele conductoare au emisivitate mai redusă şi aceasta se diminuează accentuat cu creşterea
lungimii de undă, cu condiţia ca suprafaţa să nu oxideze.

𝑒0 = 𝜎𝑇 4 [ W/m2] (9)

unde, e0 - emisivitatea spectrală a corpului negru, σ - constanta.

Legea Stefan – Boltzmann arată că orice corp cu temperature termodinamică T > 0K emite
radiaţii, iar la corpul negru emisivitatea este proporţională cu T4.
Corpurile tehnice sunt considerate corpuri cenuşii din punct de vedere termic. Emisivitatea unui
corp cenuşiu, e, este mai mică decât a corpului negru, eo, la aceeaşi temperatură. Raportul acestor două
mărimi:
𝑒
𝜀 = 𝑒 (10)
0

se numeşte coeficient de emisivitate, sau indice de negru. El are, deci, valori subunitare. În regim
staţionar, Kirchhoff a constatat că indicele de negru este egal cu coeficientul de absorbţie al corpului, Ar.
Emisivitatea unui corp cenuşiu este de forma:

e = ɛσ*T4 = ArσT4 = ArC0 (T/100)4 [W/m2] (11)

unde C0 este constanta corpului negru, C0 = 5,67 [W/m2 K]

Coeficientul de emisivitate de emisivitate ,ε, depinde de natura şi gradul de prelucrare al
suprafeţelor corpului radiant. În cazul materialelor metalice, emisivitatea creşte odată cu temperatura. În
cazul materialelor nemetalice, emisivitatea scade la creşterea temperaturii. [5]

2.3 Metode de termografiere

Metodele de termografiere pot fi grupate în două mari grupe:

- Metodele de examinare care necesită o sursă de căldură că anexă a echipamentului de
examinare, denumite metode active;
- Metodele de examinare care constau în analiza fluxului termic furnizat de produsul examinat
(căldura există sau este produsă independent de procesul de examinare), denumite metode
pasive.
Principiul metodei active constă în încălzirea obiectului de examinat, de exemplu o placă
metalică conțînând un defect plan, cu unul sau mai multe impulsuri termice produse de un ansamblu de
blitzuri de radiație termică alimentat de la o sursă de curent specială.Metodele active se folosesc pentru:
detectarea defectelor in material lipite, stratificate, acoperite, compozite (metalice sau nemetalice);
măsurarea grosimilor straturilor de acoperire sau invelisurilor, caracterizarea materialelor din punct de
vedere al comportamentului termic; evaluarea structurii materialelor compozite polimerice.

Fig.8 Schema de principiu a termografierii active

10
 Principiul metodei pasive constă în captarea radiației termice emise de obiectul examinat,
înregistrarea imaginii termice și apoi decodificarea și interpretarea imaginii termice a obiectului de
examinat.Metodele pasive au o aplicabilitate mult mai largă: evidetierea traseelor pe unde se produc
pierderi de căldură în construcții, verificarea izolatiilor, măsurarea umidității sau igrasiei, detectarea
fisurilor și crăpăturilor etc.

Fig.9 Schema de principiu a termografierii pasive

3. Studiu de caz

În studiu de caz s-a analizat capacitatea de emisie termică în timpul procesului de sudare manuală
cu electrod învelit utilizând termografierea în infraroșu camera de termografiere de tip FLIR ThermaCam
SC640,iar procesul de sudare s-a realizat utilizând echipament de tip SAF FRO BUFFALO 350i CC/CV
și electrozi Ø2,5 și Ø3,2.

3.1 Procesul de sudare manuală cu electrod învelit

Sudarea manuală cu electrozi înveliţi este cel mai vechi şi cel mai răspândit procedeu de sudare
prin topire. Operatorul sudor (sudorul) efectuează toate operaţiile necesare, el conduce procesul de sudare
mânuind electrodul învelit cu ajutorul portelectrodului.
Sudarea se realizează pe seama căldurii dezvoltate în arcul 6, format între electrodul 1 şi piesa de
sudat. De pe vergeaua metalică se desprind picături de metal 4, care se deplasează spre baia de metal 5.
Pe măsură ce sursa termică se deplasează, în spate se formează prin solidificare cordonul de sudură.
Electrodul este prevăzut cu un strat de înveliş 2, din care se formează prin topire, stratul lichid de
protecţie 7, transformat apoi într -o zgură sticloasă 8, protectoare a cordonului 9 în curs de răcire. Arcul
electric este alimentat cu curent de sudare, la capătul superior 3, de la sursa de energie electrică 10(fig.7).

Fig.10 Schema de principiu a sudării manuale cu electrozi înveliţi

11
 În cursul sudării, sudorul menţine arcul electric (Ua şi Is) constant, aduce în arc material de
sudare cu viteza necesară va, deplasează arcul în lungul rostului cu viteza vs şi, de la caz la caz, execută
mişcări cu capătul electrodului care ţine arcul electric. Aceste mişcări depind de poziţia în care se
sudează, de felul îmbinării şi tipul rostului şi în special de modul operator, care face parte din instruirea
operatorului sudor.
Sudarea manuală cu arcul electric şi electrozi înveliţi oferă o serie de avantaje, după cum
urmează:
- este un procedeu universal, simplu şi uşor de aplicat;
- se pot suda aproape toate metalele şi aliajele metalice, de la grosimi de 1 mm până la cele mai
mari. Grosimea minimă ce se sudează depinde de îndemânarea sudorului iar cea maximă nu
este limitată de procedeu, ci din considerente economice.
- echipamentul de sudare este universal, uşor de procurat şi întreţinut;
- se poate suda în toate poziţiile, inclusiv în locurile greu accesibile;
- investiţiile în echipamente de sudare sunt cele mai mici;
- marea majoritate a sudorilor au capacitatea şi abilitatea necesară de a-l folosi;
- calitate bună a îmbinărilor sudate;
- varietate mare de electrozi înveliţi cu uşurinţă mare de promovare.
Dezavantajele procedeului sunt următoarele:
- calitatea sudurilor depinde în cea mai mare măsură de calificarea, abilitatea şi
conştiinciozitatea operatorului sudor, de posibilitatea sa de a muncii calitativ constant o
durată mai mare de timp;
- rata depunerii (cantitatea de metal ce se depune prin sudare în unitatea de timp) este mică (1,8
– 5,4 Kg/h) iar pătrunderea la sudare prin topire şi electrod fuzibil;
- sudarea cu curenţi mari (mai mari de 450 A) este dificilă deoarece electrodul devine gros şi
greu de manevrat iar condiţiile de securitate a muncii se înrăutăţesc;
- gradul de utilizare a materialului de adaos este minim (< 70%) datorită schimbării dese a
electrodului şi a capătului său prins în portelectrod care nu poate fi folosit;
- productivitatea scăzută şi consumuri mari de metal de adaos şi energie electrică la sudare.

3.2 SAF FRO BUFFALO 350i CC/CV

Tabelul 2. Caracteristici SAF FRO BUFFALO 350i CC/CV

Alimentare trifazata [V] 400 +/- 10%

Frecvenţa curentului la reţea [Hz] 50-60
Consum efectiv (400V) [kW] 8,6
Consum maxim (400V) [kW] 14

12
 Tensiune de mers in gol [V] 91,2
Interval curent de sudare [A] 5-350
350 (35%)
Ciclu de lucru la 40⁰C [A%] 300 (60%)
250 (100%)
Clasa de izolare H
Indicele de protecţie IP 23 S
Diametrul electrozi MMA [mm] 1,6 – 6,3
Dimensiune 525 x 300 x 390
Greutate 29
Standarde de fabricaţie EN 60974-1 / EN 60974-10

3.3 FLIR SC640

Tabelul 3. Specificaţii tehnice ThermaCam SC640

Specificaţii tehnice ThermaCam SC640

Domeniu de măsurare: -40 ... +2000°C

Detector: FPA microbolometru fără răcire, spectru: 7.5...13m
Rezoluţie detector: 640x480 pixeli fizici
Sensibilitate termică (NETD): < 0,06°C (tipic 0,04°C)
Lentile standard: 24x18 grade / distanţa minimă de focalizare 0,1m
Lentile interschimbabile ultra-profesionale
Rezoluţie optică: < 0,65mrad
Camera în vizibil: 1280x1024 pixeli (1,3Mpixeli)
Lentile pentru camera în vizibil profesionale interschimbabile
Vizor LCD: 800x480pixeli color TFT deplasabil sus/jos
Display extern: color TFT 5,6” (1024x800pixeli) orientabil
Lampă iluminare LED integrată
Focalizare optică: manuală şi automată (ultrasunete)
Măsurare: spoturi deplasabile, autospot, arii deplasabile cerc/dreptunghi
Izoterme, profil, DeltaT, Palete: alb-negru / color
Tabelă de materiale integrata cu valori de emisivitate
Focalizare termică: automată/manuală
Memorare: 2x SDcard JPG cu informatii de temperatura
Laser: 1mW/635nm rosu, Clasa II
Autonomie: min. 6 ore de functionare continua (Li-Ion)
Temperatura ambiantă: -40...+70°C, Grad de protectie: IP54
Greutate: <1.7Kg cu baterii incluse (carcasa din magneziu)
Interfaţă: USB, video PAL, FireWire, IrDA, slot IO SD-card

13
3.4 Parte experimentală

Experimentul a fost executat în Facultatea de Ingineria și Managementul Sistemelor Tehnologice,

în laboratorul de Sudare 1. În realizarea experimentului s-au utilizat următoarele:
- Echipament de sudare de tip SAF FRO BUFFALO 350i CC/CV;
- Electrozi Ø2,5 și Ø3,2;
- Placă pentru sudat;
- Camera de termografiere de tip FLIR ThermaCam SC640;
- Laptop pentru preluarea și monitorizarea procesului de sudare.

Fig.11 Spațiu experimental

S-au efectuat 6 cordoane de sudură în următorul mod:

Tabelul 4. Date experimentale

Curentul Curentul Curentul
Diametrul de Durata de Durata de Durata
Electrodului, [mm] sudare, Is [s] sudare, Is [s] sudare, Is [s]
[A] [A] [A]
Ø2,5 60 52 75 53 90 51
Ø3,2 100 49 120 51 130 51

14
 Fig.12 Reprezentarea cordoanelor de sudură

Fiecare filmare termografică a fost prelucrată cu ajutorul programului FLIR TOOLS.

Fig.13 Interfaţa FLIR TOOLS

În tabelul sunt prezentate date privind temperatura maximă, temperatura minimă și media
temperaturii la sfârșitul cordoanelor de sudură, imediat după ce arcul electric este oprit.
Parametrii termografierii:
- Emisivitate: ɛ = 0,8;
- Temp. mediului ambiant: 20⁰C;

15
 - Distanţa: 2m;
- Umiditate relativă: 50%.

Tabelul 5. Analiză temperaturi

Cordon: Nr.1 Cordon: Nr.2

Temp. max [⁰C]: 1031,1 Temp. max [⁰C]: 1157,5
Temp. min [⁰C]: 314,6 Temp. min [⁰C]: 374,9
Media: 661,4 Media: 775,8

Cordon: Nr.3 Cordon: Nr.4

Temp. max [⁰C]: 1189,2 Temp. max [⁰C]: 1254,9
Temp. min [⁰C]: 508,7 Temp. min [⁰C]: 852,5
Media: 909,4 Media: 483,1

16
Cordon: Nr.5 Cordon: Nr.6
Temp. max [⁰C]: 1326 Temp. max [⁰C]: 1391
Temp. min [⁰C]: 603,5 Temp. min [⁰C]: 508,9
Media: 1188,8 Media: 1078,8

Cordon: Nr.1 Cordon: Nr.4

Temp. max [⁰C]: 1467 Temp. max [⁰C]: 1299
Temp. min [⁰C]: <200 Temp. min [⁰C]: 210,1
Media: 471,8 Media: 616,6

17
 Fig.14 Cordonul Nr.1

Fig.15 Graficul temperaturii maxime pentru cordonul Nr.1

18
 Fig.16 Cordonul Nr.4

Fig.17 Graficul temperaturii maxime pentru cordonul Nr.4

Concluzii :
- Cu cât creștem intensitatea curentului de sudare cu atât crește temperatura maximă, dar și
media temperaturii;
- Temperaturile cordoanelor de sudură realizate cu electrozi de Ø3,2 sunt mai mari decât
temperaturile cordoanelor de sudură realizate cu electrozi de Ø2,5;
- Variația temperaturii cordonului de sudură Nr.1 este mai mică față de variația temperaturii
cordonului de sudură Nr.2, acest fapt se poate datora operatorului, viteza de sudură nefiind
menținută constantă.

19
 3.5 Prelucrarea imaginilor în MatLab

În continuare sunt prezentate diferite metode de manipulare a imaginilor cu ajutorul programului

MatLab pentru primul cordon de sudură realizat.

CORDON NR.1 CORDON NR.4

Fig.18 Încărcarea, afișarea și înregistrarea imaginii Fig.31 Încărcarea, afișarea și înregistrarea imaginii
cordonului 1 cordonului 4

Fig.19 Modificarea contrastului de culori imaginii Fig.32 Transformarea imaginii în alb-negru

cordonului 1

Fig.20 Transformarea imaginii în alb-negru

Fig.33 Histograma imaginii cu niveluri de gri

20
 Fig.21 Histograma imaginii cu niveluri de gri Fig.34 Modificarea contrastului de culori imaginii

Fig.22 Figura în alb-negru după modificarea de

histogramă Fig.35 Imaginea transformată cu funcţia rgb2gray
din matlab

Fig.23 Imaginea transformată cu funcţia rgb2gray

din matlab Fig.36 Crearea propriei palete de culori

21
 Fig.37 Imaginea după conversie (multiplicare cu
Fig.24 Crearea propriei palete de culori
scalari)

Fig.25 Imaginea după conversie (multiplicare cu

Fig.38 Imaginea după conversie (multiplicare cu
scalari)
scalari) cu schimbarea coeficienţilor

Fig.26 Imaginea după conversie (multiplicare cu

scalari) cu schimbarea coeficienţilor Fig.39 Imagine filtrată cu masca de filtrare 5x5

22
Fig.27 Imagine filtrată cu masca de filtrare 5x5

Fig.40 Detectarea conturului cu metoda prewitt

Fig.28 Detectarea conturului cu metoda prewitt Fig.41 Detectarea conturului cu metoda canny

Fig.29 Detectarea conturului cu metoda canny Fig.42 Colorarea imaginii

23
 Fig.30 Colorarea imaginii

Concluzii:
- Funcția rgb2gray ajută la reducerea cantității de informații din imagine, păstrându-se doar
informația relevanță, în cazul de față fiind capacitatea de emisie termică a cordoanelor de
sudură, Fig. 23, Fig. 35;
- Histograma și expunerea în fotografie contribuie la imagini echilibrate, de calitate și care te
pot scuti de multe ore de muncă în programele de postprocesare dedicate. Histogramale
prezentate în Fig. 21, Fig. 33 reprezintă multitudinea de pixeli cuprinși în imagini. Pixelii
înghesuiți în partea stângă a graficului reprezintă capătul negru al scalei, deci are loc o
subexpunere, imaginile fiind prea întunecate;
- La egalarea tuturor coeficienților (coeff1, coeff2, coeff3) cu 0 se obtine o imagine neagra:
pentru Fig.26, Fig.38;
- Folosirea comenzii pentru detectarea conturului cu metodă prewitt evidențiază stropii
realizați în timpul procesului de sudare manuală cu electrod învelit.

24
 Bibliografie

[1] R. G. Dragan, STUDII ŞI CERCETĂRI PRIVIND ANALIZA SISTEMELOR PRIN TERMOGRAFIE ÎN INFRAROŞU,
Brasov: Universitatea Transilvania Din Brasov, 2014.

[2] "Dipol," [Online]. Available: https://www.dipolnet.ro/camerele_termice_n_sistemele_de_supraveghere_bib750.htm.

[Accessed Noiembrie 2018].

[3] "Ghid de buzunar-Termografie," [Online]. Available: http://www.testline.ro/custom_images/dl/ghid_buzunar_-

_termografie_ro.pdf. [Accessed Noiembrie 2018].

[4] S. Little, "Linkedin," [Online]. Available: https://www.linkedin.com/pulse/disadvantages-infrared-thermal-imaging-technology

-stewart-little/.

[5] "Termotehnica," [Online]. Available: http://idd.univ-ovidius.ro/tutorials/cursuri/FIM/ING9/062ConvectieRadiatie.pdf.

[Accessed Noiembrie 2018].

[6] "Termotehnica," [Online]. Available: http://idd.univ-ovidius.ro/tutorials/cursuri/FIM/ING9/061TransferConductie.pdf.

[Accessed Noiembrie 2018].

[7] B.Neagu, "Laborator Transportul si distributia energiei electrice," [Online]. Available:

http://iota.ee.tuiasi.ro/~bogdan.neagu/laborator/12.%20Termografie%20in%20infrarosu.pdf.
[Accessed Noiembrie 2018].
[8] "Physics.LibreTexts," [Online]. Available:
https://phys.libretexts.org/Bookshelves/University_Physics/Book%3A_University_Physics_(OpenStax)/Map%3A_University_
Physics_III_-_Optics_and_Modern_Physics_(OpenStax)/6%3A_Photons_and_Matter_Waves/6.1%3A_Blackbody_Radiation.
[Accessed Noiembrie 2018].

25