UNIVERSITATEA DE ȘTIINŢE AGRONOMICE ŞI

MEDICINĂ VETERINARĂ DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ
ANUL I - ID, 2016-2017

BOTANICĂ HORTICOLĂ
PROF. ELENA SĂVULESCU

TIPURI MORFOLOGICE ŞI STRUCTURALE DE

FRUNZE (PARALELĂ ÎNTRE DICOTILEDONATE ŞI
MONOCOTILEDONATE)

STUDENT
MIHAI GALAFTION

1
Cuprins

1. Introducere................................................................................................3

2. Structura frunzelor la angiosperme......................................................3

2.1 Structura frunzei la dicotiledonate..................................................3
2.2 Structura frunzei la monocotiledonate.............................................5
3. Morfologia frunzelor............................................................................6

3.1 Frunzele simple.................................................................................6

3.2 Frunzele compuse............................................................................7

Bibliografie...............................................................................................8

2
 1. Introducere
Frunza sau folium este organul vegetativ al plantelor ce se formează din muguri
vegetativi sau micşti. La majoritatea plantelor frunzele au forma monosimetrica şi că excepţie
rar asimetrica la puţine specii (ex. begonie), cu structura inferioară şi superioară. Este unul din
cele mai importante organe ale plantei, având rol în procesele de respiraţie, transpiraţie şi
fotosinteză. Gimnospermele au frunze care trăiesc până la 5 ani, dar majoritatea
angiospermelor au frunze anuale, cu excepţia unor specii de dicotiledonate ce prezintă frunze
persistente similar gimnospermelor.
Ca şi evoluţie frunzele se dezvolta din zona meristematică periferică a tulpinii. Mai
întâi apar teaca şi stipelele, urmate de peţiol şi limb. La monocotiledonate lipseşte peţiolul,
trecerea de la teacă la limb se face printr-un meristem intercalar, prin intermediul căruia se
alungeşte limbul. Părţile laterale nu prezintă meristem, de aceea frunza monocotiledonatelor
rămâne subţire şi alungită fără creştere laterală. Frunzele la dicotiledonate prezintă şi un
meristem lateral care determină creşterea în lăţime a limbului iar meristemul ce se afla sub
epiderma superioară determina creşterea în grosime.1
2. Structura frunzelor la angiosperme
Angiospermele au structura frunzelor mult mai variabilă şi cu un grad de diferenţiere
şi specializare mult mai mare decât plantele gimnosperme. Limbul este alcătuit din patru
tipuri de ţesuturi principale: epidermă, ţesut conducător, ţesut asimilator şi ţesut mecanic.
2.1 Structura frunzei la dicotiledonate
Sursă: http://biology4isc.weebly.com/uploads/9/0/8/0/9080078/596532.jpg?463

1
Săvulescu E., Botanică, Ed. Ceres, București, 2014, p. 68.
3
 Epiderma se găseşte pe partea superioară şi inferioară a limbului, între care se afla
mezofilul. Este formată dintr-un singur rând de celule cu pereţii exteriori îngroşaţi şi acoperiţi
cu o cuticulă ceroasă pentru a reduce transpiraţia.
Frunzele la majoritatea dicotiledonatelor au o structură dorsiventrală bifaciala,
caracterizată prin localizarea unui ţesut palisadic sub epiderma superioară şi a unui ţesut
spongios sub cea inferioară. Acest tip de frunze este orientat la unghi faţă de axul de creştere
al plantei şi perpendicular faţă de lumină solară. Ţesutul palisadic este format din celule
cilindrice şi alungite care sunt aranjate foarte dens şi conţin foarte multe cloroplaste, având rol
în fotosinteză. 2
Ţesutul spongios este mai puţin dens, cu mai puţine cloroplaste şi cu multe spaţii între
celule pentru a facilita schimbul de gaze. El face legătura cu stomatele formate din două
celule stomatice ce se pot închide sau deschide în funcţie de nevoile de respiraţie sau
transpiraţie ale plantei. Majoritatea dicotiledonatelor au stomatele pe epiderma inferioară
având frunzele hipostomatice. Ţesutul mecanic de susţinere al limbului este reprezentat la
monocotiledonate de un sclerenchim lignificat şi la dicotiledonate de un colenchim cu
membranele alcătuite din celuloză.
Ţesutul conducător din mezofil este format din fascicule libero-lemnoase, în principal
colateral închise, ce fac legătura cu tulpină. Vasul central este cel mai mare şi cel mai bătrân.
Fasciculele conducătoare formate din ţesut lemnos sau xilem sunt amplasate spre fata
superioară a frunzei şi cele formate din ţesut liberian sau floem spre fata inferioară. Ţesutul
lemnos este compus din vase lemnoase, fibre lemnoase şi parenchim lemnos iar cel liberian
din vase liberiene, celule anexe şi parenchim liberian.
Fiecare fasciculă a ţesutului conducător este înconjurată de către o teacă formată dintr-
un singur strat de celule de parenchim rotunde aranjate compact.
La dicotiledonate ţesutul conducător este împrăştiat într-un mod neregulat prin mezofil
iar într-un fascicol de xilem se regăsesc mai multe vase de tip protoxilem şi metaxilem, cu
protoxilemul orientat spre epiderma superioară. Ţesutul de susţinere a fascicolului
conducător central care face legătura cu epidermă inferioară şi cea superioară este format din
mai multe straturi de celule de colenchim. Acestea formează extensia tecii fascicolelor
conducătoare.

2
Grințiescu I., Botanică, ediţia a II-a. Ed. Ştiințifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985, p. 178.
4
 2.2 Structura frunzei la monocotiledonate

Majoritatea monocotiledonatelor au o structură ecvifaciala a frunzei, caz în care

ţesutul palisadic bogat în cloroplaste este dispus sub cele două epiderme, iar ţesutul spongios
în mijlocul mezofilului. De aceea ambele fete ale frunzei sunt la fel de verzi şi este facila o
poziţionare paralelă faţă de lumină solară pentru că acestea să fie luminate în mod egal. De
asemenea stomatele se regăsesc în ambele epiderme, frunza fiind amfistomatica.
Din cauza formei alungite ale frunzei, unele monocotiledonate (ex. porumbul) prezintă
în epidermă superioară un număr mic de celule lărgite cu pereţii subţiri, necutinizati, numite
celule buliforme. Acestea ajuta în timp de secetă, deoarece prin pierderea apei îşi micşorează
volumul şi duc la răsucirea frunzei spre interior, determinând reducerea transpiraţiei.3
Ţesutul conducător prezintă unele diferenţe faţă de dicotiledonate. În primul rând
vasele sunt aranjate în mod paralel prin mezofil iar într-un fascicol de xilem se găsesc doar
două vase de tip protoxilem şi două de metaxilem, cu protoxilemul orientat tot spre fata
superioară. Ţesutul de susţinere al vaselor este format din sclerenchim.

3
http://www.rasfoiesc.com/educatie/biologie/ANATOMIA-LIMBULUI-FOLIAR36.php, accesat la 16.12.2016.
5
 3. Morfologia frunzelor

3.1 Frunzele simple sunt formate din teacă, peţiol şi limb. Teaca este baza frunzei din
care porneşte peţiolul şi prin care frunza se leagă de tulpina sau ramura. Dacă aceasta lipseşte
şi frunza este formată numai din limb, folosim denumirea de frunză sestila. Ele se ataşează de
tulpina prin baza limbului.
Pețiolul este partea structurală a frunzei care leagă limbul de bază, îl susţine, îl
orientează cu faţa spre lumina şi asigură legăturile vasculare cu tulpină. În cele mai multe
cazuri se fixează la baza limbului dar rareori se poate prinde de partea dorsală a limbului
formând o frunză peltată (ex. ricin). Cel mai des el are formă cilindrică şi simetrică, dar la
unele specii de plante poate fi comprimat, aripat, răsucit, dilatat etc.4
Limbul este partea principală a frunzei, cu forma turtită. La acesta deosebim:
nervaţiunea, formă, vârful, bază şi marginea. Nervaţiunea reprezintă fascicolele conducătoare
prin care are loc schimbul de sevă cu tulpină. Dicotiledonatele au de cele mai multe ori o
nervaţiune penată sau palmata iar monocotiledonatele o nervaţiune paralelă sau arcuata.
Nervaţiunea penată are o nervură centrală, groasă, din care se ramifica nervuri
secundare laterale care la rândul lor se ramifică. Cea palmata prezintă mai multe nervuri
principale care pornesc dintr-un punct situat la baza limbului.
Majoritatea monocotiledonatelor au nervaţiunea paralelă, prezentând mai multe
nervuri principale aproape paralele între ele, care se unesc la vârful limbului. La nervaţiunea
arcuata nervurile formează arcuri care urmăresc conturul limbului şi se unesc la bază şi la
vârful acestuia. Este prezenta rar şi la unele specii de dicotiledonate (ex. Corn).
Forma limbului prezintă o varietate foarte mare printre care: eliptică, ovata, lanceloata,
circulară, deltoida, romboidala, liniara, spatulata, cordiforma, falcata, etc.
După părozitate frunzele pot fi glabre fără peri, pubescente cu peri scurţi, tomentoase
cu peri deşi şi moi, hirsute cu peri lungi şi rigizi, glauce acoperite de ceară etc.
Baza limbului poate avea forma cordiforma, reniforma, rotunjita, sagitata, asimetrica,
etc. De asemenea vârful poate fi ascuţit, acuminat, rotund, truncat, emarginat, spinos etc.

4
Săvulescu E., Op. Cit., p. 68.
6
 3.2 Frunzele compuse au limbul divizat în mai multe părţi distincte numite foliole,
inserate pe o axă comună numită rahis. În funcţie de poziţia foliolelor avem frunze palmat-
compuse şi penat-compuse. Primele au un rahis scurt de care se prind în acelaşi punct trei sau
mai multe foliole care formează limbul. Cele penat-compuse au un rahis lung, cu limbul
format din mai multe foliole poziţionate simetric de o parte şi de alta a rahisului. Dacă au o
foliolă în vârful rahisului şi deci un număr impar de foliole se numesc imparipenat-compuse.
Cele cu un număr par de foliole, fără foliola apicală, se numesc paripenat-compuse.5
La unele plante întâlnim frunze care au o formă şi structura modificată, îndeplinind
alte funcţii decât cele specifice de fotosinteză, respiraţie şi transpiraţie. Frunzele cu rol
protector iau forma unor spini, formaţi din ţesut dur, pentru a proteja plantele de erbivore.
Alte frunze au rol de agăţare, fiind transformate în cârcei. Unele plante carnivore au dezvoltat
chiar frunze cu rol de capcane pentru a atrage, prinde şi digeră insecte.

Sursă: http://ebooks.unibuc.ro/biologie/asarbufinal/poze/image61312.gâf

Forma limbului: 1 - circulară (orbiculară); 2 - romboidală; 3 - reniformă; 4 - triunghiulară; 5 -

eliptică; 6 - ovată; 7 - obovată; 8 - cordată (cordiformă); 9 - deltoidă; 10 - lanceolată; 11 -
ovatlanceolată; 12 - sagitată; 13 - scutată; 14 - cuneată; 15 - falcata; 16 - spatulată; 17 -

5
Grințiescu I., Op. Cit., p. 176.
7
hastată; 18 - liniară; 19 - ensiformă; 20 - setacee; 21 - cilindrică, plină; 22 - fistuloasă.
Sursa: http://ebooks.unibuc.ro/biologie/asarbufinal/poze/image61334.gâf

Frunze compuse: 1 - frunză imparipenat compusă la Sorbus aucuparia; 2, 3, 4 - frunze

paripenat compuse la Lathyrus sp.; 5, 6 - frunze palmat compuse, trifoliolate la Lotus
corniculatus (5) şi Trifolium sp. (6).

Bibliografie
1. Săvulescu E., Botanică, Ed. Ceres, București, 2014.

2. Grințiescu I., Botanică, ediţia a II-a. Ed. Ştiințifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985.

3. http://www.rasfoiesc.com/educatie/biologie/ANATOMIA-LIMBULUI-FOLIAR36.php
Accesat la 16.12.2016.