Abordarea umanistă a personalităţii

Teoriile umaniste ale lui Abraham Maslow şi Carl Rogers au apărut în anii 1950 ca efort
de a corecta concepţia limitată asupra naturii umane, împărtăşită de psihanaliză şi behaviorismul
radical. Maslow şi Rogers nu au fost de acord cu perspectiva pesimistă, întunecată asupra
personalităţii, accentuând că indivizii sunt activi şi creativi. Viziunea umanistă este una optimistă,
accentuând tendinţa umană spre dezvoltare şi autoactualizare. Principiile orientării umaniste sunt:
- centrarea pe psihologia experienţelor personale;
- creativitatea şi autorealizarea trebuie să fie interesele psihologului;
- trebuie cercetate problemele sociale semnificative;
- demnitatea omului este problema centrală a orientării umaniste.
Abraham Maslow (1908-1970)
Deşi istoria psihologiei nu atribuie unui singur autor fondarea umanismului, Abraham
Maslow este descris ca fiind părintele lui spiritual. El a descris psihologia umanistă a fiind a treia
forţă în psihologie. Nu a respins contribuţia psihanalizei şi a behaviorismului, dar a subliniat că
imaginea naturii umane trebuie completată, evidenţiindu-se mai ales părţile pozitive.
Biografie
Abraham Maslow s-a născut în 1908, în Brooklyn, New York, fiind primul din cei şapte
copii ai unei familii de imigranţi ruşi săraci. Când afacerea tatălui a început să devină rentabilă,
familia s-a mutat într-unul dintre cartierele locuite de clasa de mijloc. Tânărul Maslow a fost
singurul tânăr evreu din cartier, ţinta antisemitismului. Ruşinat de aspectul său fizic, singuratic şi
izolat, şi-a petrecut mare parte a timpului în bibliotecă.
Nu a fost apropiat de părinţi. Îşi iubea tatăl dar se temea de el, şi şi-a descris mama ca
fiind schizofrenică. Mama îi favoriza clar pe fraţii mai mici şi îl pedepsea pe Abraham la cea mai
mică greşeală. Nu s-au înţeles bine niciodată şi nu a participat la înmormântarea ei. Ajutorul
substanţial a venit din partea fratelui mamei.
La Universitatea din Wisconsin l-a descoperit pe Watson şi a fost cucerit de behaviorism;
după ce a obţinut doctoratul, s-a întors în Brooklyn pentru a preda. Aici a făcut cunoştinţă cu
foarte mulţi psihologi şi psihiatri europeni care veniseră în America pentru a scăpa de

1
ameninţarea nazistă (Fromm, Horney, Adler). Interesul pentru behaviorism s-a diminuat, iar
naşterea primei fiice a rupt total această legătură.
Cel de-al doilea război mondial l-a afectat profund, şi atenţia i s-a comutat spre cercetarea
personalităţii umane, într-un efort de a arăta că fiinţele umane sunt capabile de mai mult decât
război şi ură.
A decedat în 1970; este una dintre cele mai cunoscute figuri din psihologie.
Concepte fundamentale – piramida trebuinţelor umane
Maslow realizează o piramidă a trebuinţelor umane, foarte cunoscută în psihologie.
La baza piramidei Maslow situează nevoile fiziologice, care asigură supravieţuirea
individului şi a speciei: nevoile de hrană, apă, somn, odihnă, sex. Maslow nu agreează ideea
conform căreia oamenii pot fi dominaţi de aceste nevoi; dimpotrivă, el susţine că aceste tipuri de
nevoi pot fi uşor satisfăcute. Cu toate acestea, dacă ele nu sunt îndeplinite pentru o perioadă mai
lungă de timp, individul nu va mai fi motivat să le satisfacă pe celelalte.
Nevoia de siguranţă se referă la necesitatea organismului de a trăi într-o lume ordonată,
stabilă şi predictibilă. Indivizii care trăiesc în medii nesigure pot să petreacă o mare parte a
timpului încercând să îşi protejeze propria persoană sau posesiunile.
Nevoia de dragoste şi apartenenţă presupun căutarea relaţiilor afective, intime, cu alte
persoane. Implică nevoia de a face parte dintr-un grup de referinţă (familie, comunitate, asociaţii
profesionale etc.).
Nevoia de stimă şi statut implică recunoaşterea de către ceilalţi, nevoia de prestigiu, de
acceptare. Dobândirea şi confirmarea unui anumit statut are ca efet apariţia sentimentelor de
siguranţă, competenţă, libertate.
Actualizarea sinelui – satisfacerea nevoilor menţionate anterior deschide drumul spre
actualizarea sinelui. Sunt unice, variind de la o persoană la alta, dar în general se referă la dorinţa
persoanei de a-şi îndeplini potenţialul. Maslow susţine că doar un procent dintre oameni ajung la
acest nivel, şi realizează un portret al acestora, enumerând următoarele caracteristici:
- percepţie clară a realităţii;
- aprecierea realităţii se face în absenţa prejudecăţilor;
- au norme etice clare, dar nu neapărat convenţionale;
- au un sens al umorului filosofic;
- sentiment de solidaritate cu umanitatea;

2
 - relaţii interpersonale adânci cu un grup restrâns de oameni;
- autonomi şi independenţi de mediu;
- creativi;
- spontani, simpli, naturali;
- centraţi pe problemă şi nu pe sine;
- îi acceptă pe ceilalţi aşa cum sunt;
- rezistă în faţa presiunii conformatoare a societăţii;
- îşi asum responsabilităţi.
Facem câteva precizări. Categoria de nevoi nesatisfăcute aflată la cel mai scăzut nivel are
potenţialul motivaţional cel mai înalt. Nici una dintre nevoi nu este deci motivatorul cel mai eficient,
forţa unei trebuinţe fiind dată atât de locul pe care îl ocupă în piramidă cât şi de măsura în care au fost
satisfăcute trebuinţele anterioare. Satisfacerea unei trebuinţe de un anumit nivel duce la apariţia
insatisfacţiei legate de trebuinţa de la nivelul următor, prin urmare o trebuinţă satisfăcută nu mai este
un motivator eficace; singura excepţie o constituie nevoile de actualizare, care devin din ce în ce mai
puternice pe măsură ce sunt satisfăcute.
Există însă câteva probleme privind modelul lui Maslow:
- comportamentul uman pare să răspundă acţiunii mai multor nevoi, nu doar a uneia;
- aceeaşi nevoie (ca de exemplu nevoia de a interacţiona cu ceilalţi la locul de muncă) poate
să determine comportamente diferite la indivizi diferiţi;
- există probleme în a decide momentul în care o nevoie a fost într-adevăr satisfăcută;
- modelul ignoră comportamentele indivizilor care tolerează plata foarte scăzută în speranţa
unor beneficii viitoare;
- există un suport empiric destul de redus al modelului, unii critici afirmând că este valabil
doar pentru înţelegerea comportamentului organizaţional al muncitorilor aparţinând clasei
mijlocii din Statele Unite.

3
Carl Rogers (1902-1987)
După Rogers, comportamentul unei persoane este complet dependent de modul în care
aceasta percepe mediul şi evenimentele care au loc. Teoria lui Rogers asupra personalităţii descrie
sinele ca şi element important, desemnând procesele psihologice care ne guvernează
comportamentul.
Biografie
S-a născut în 1902 în Oak Park, Illinois, o suburbie a oraşului Chicago, al patrulea din cei
şase copii. Părinţii lui, protestanţi conservatori din clasa de mijloc, au insuflat copiilor înalte
standarde etice şi respectul pentru muncă. În afara familiei, Carl Rogers a avut puţine contacte
sociale, dar asta nu l-a deranjat, fiind un cititor avid. Când avea 12 ani, familia s-a mutat la o
fermă, ceea ce i-a crescut abilitatea de a lucra independent. Era fascinat de literatura în domeniul
agricol pe care tatăl său o aducea acasă, şi s-a implicat mult în munca de la fermă.
A intrat la Universitatea Wisconsin, unde a studiat agricultura; cu toate acestea, în anul al
doilea a decis să se pregătească pentru preoţie. A absolvit în 1924, apoi s-a mutat la New York
pentru a se pregăti în noul domeniu. Ideile care i-au venit pe când participa la unele conferinţe
YMCA l-au determinat pe Rogers să creadă că nu putea să lucreze într-un domeniu care îi cerea
să propovăduiască un set rigid de credinţe. Fiecare trebuie să se bazeze pe experienţele personale
pentru a-şi dezvolta o filosofie a vieţii. Interesul lui s-a mutat spre psihologie, s-a transferat la
Universitatea Columbia şi a început să se pregătească în psihologia clinică.
Paralel cu activitatea clinică, desfăşoară şi activităţi obşteşti, care-i vor influenţa puternic
concepţia despre personalitate. Se apropie de psihoterapie şi constată că psihanaliza este
ineficientă. Va concluziona că istoria unei persoane este mai puţin importantă decât să-l pui pe
individ să relateze despre el şi problemele lui „aici şi acum”.
Cea mai importantă lucrare a lui este Consiliere şi psihoterapie, care s-a constituit ca o
replică la adresa psihanalizei. A fost un apărător al drepturilor omului, participând la multe
întâlniri de rang înalt.
Concepte fundamentale
1. Tendinţa de actualizare
Rogers subliniază existenţa unui motiv major pe care l-a numit actualizarea sinelui (self-
ului), subliniind că individul manifestă tendinţe puternice de a actualiza, menţine şi intensifica

4
propriile experienţe. Toţi oamenii se nasc cu trebuinţe de supravieţuire, de creştere şi sporire, de
dezvoltare a sinelui.
Trebuinţele biologice sunt în opinia lui Rogers subordonate tendinţei de actualizare a
sinelui. Fiecare om care cunoaşte o dezvoltare pozitivă îşi va subordona trebuinţele unui motiv
major, care este actualizarea sinelui. Acesta se va actualiza indiferent de obstacole. Rogers dă
exemplul copilului mic, care învăţând să meargă va cădea de nenumărate ori, dar de fiecare dată o
va lua de la capăt.
În opoziţie cu Freud, care susţinea că oamenii au trebuinţe asemănătoare cu ale animalelor
şi prin urmare trebuie supuse controlului social, Rogers susţine că oamenii sunt buni de la natură,
de aceea controlul nu trebuie realizat, având doar efecte negative.
2. Procesul de evaluare organismică
Exprimă faptul că toate experienţele umane pot fi evaluate folosind tendinţa de actualizare
ca şi cadru de referinţă; Rogers numeşte proces de evaluare organismică acel proces subconştient
care ne ghidează spre experienţe productive de dezvoltare, de creştere. Experienţele care sunt în
acord cu tendinţele de actualizare a sinelui trebuie menţinute, pe când cele contrare trebuie
evitate.
Acest proces coordonează experienţele individului cu tendinţele de actualizare a sinelui,
creând un sistem care funcţionează pe baza feed-back-ului, fapt care duce la ideea că omul îşi
controlează propriile stări sufleteşti. Rogers susţine în acest sens că dacă unui copil îi creezi
oportunităţi el se va dezvolta şi se va schimba aşa cum simte el că este mai bine.
3. Emergenţa sinelui (dezvoltarea din interior)
Copilul nu face diferenţa între el (lumea subiectivă) şi realitatea înconjurătoare (lumea
obiectivă). Treptat, dezvoltarea limbajului – mai ales folosirea pronumelui personal la persoana I
– marchează începutul distincţiei între cele două lumi şi prin urmare construirea sinelui.
Dezvoltarea sinelui este o manifestare majoră a tendinţei de actualizare, care apare foarte de
timpuriu şi a cărei evoluţie este deosebit de complexă.
4. Nevoia de stimă pozitivă
Se referă la nevoia de căldură, dragoste, simpatie, respect şi acceptare din partea
persoanelor importante pentru individ. În procesul de socializare, copilul începe să înveţe ce este
permis şi ce nu. Întărind comportamentele dezirabile, părinţii îl vor face pe copil să perceapă ce e

5
bine şi ce e rău, ceea ce creează aşa numitele condiţii de valorizare – descriu circumstanţele în
care copiii vor fi recompensaţi. De aici derivă stima de sine, pozitivă sau negativă.
5. Incongruenţa personală
Evenimentele care apar în viaţa noastră pot să fie simbolizate, ignorate, negate sau
distorsionate. Dacă un eveniment este simbolizat, este acceptat în conştient şi intră în relaţie cu
sinele. Unele evenimente sunt însă negate, ignorate sau distorsionate când intră în conflict cu
structura sinelui. Între sinele perceput şi cel real apare congruenţa atunci când evenimentele
simbolizate sunt şi cele trăite de fapt de organism. În aceste condiţii, persoana nu are tensiuni
interne şi este adaptată psihic mediului. Atunci când experienţele trăite de persoană nu sunt
simbolizate în întregime, între sinele real şi cel perceput există o incongruenţă, ceea ce duce în
timp la acumularea de tensiuni – la anxietate.