Universitatea de Arhitectura si Urbanism “Ion Mincu”

Facultatea de Urbanism
Master Proiectare Urbana

STUDIU TEORETIC
Fundamentare Tema: Barbican Center
Dezvoltarea economica-Factorii macroeconomici ce pot influienta dezvoltarea unei
zone din centru Londrei

A efectuat: st. MPU Aftenii Andrei

 Bucuresti 2020
Cuprins
Capitolul 1 Economia,microeconomia si macroeconomia
1.1 Notiuni generale
1.2 Caracteristici macroeconomici
1.3 Componentele macroeconomici
1.3.1 Produsul intern brut
1.3.2 Rata de somajului
1.3.3 Rata de inflatie
Capitolul 2 Evolutia economica mondiala
2.1 Evolutia economia a Angliei
2.2 Evolutia economica a Londrei
2.3 Caracterizarea economica a zonei Barbican
Capitolul 3 Finantarea, Autoritatea publica locala si gestiunea financiara
3.1 Finantare de autoritate publica locala,rolul acestora
3.2 Finantare private,rolul acestora
3.3 Criza economica
Capitolul 4 Factorii de influenta
3.1 Criza economica
3.2 Brexit,consecinte si rolul acestuia
3.3 Criza politica si semnarea unui acord
3.4 Sanctiuni
Capitolul 5 Interventii
Economia este o știință socială ce
studiază producția și desfacerea, comerțul și consumul de bunuri și servicii.
Potrivit definiției date de Lionel Robbins în 1932, economia este știința care
studiază modul de alocare a unor resurse rare în scopuri alternative. Deoarece are
ca obiect de studiu activitatea umană, economia este o știință socială.
Se spune că economia este pozitivă atunci când încearcă să prezică în mod
obiectiv și să explice consecințele anumitor opțiuni, date fiind un set de supoziții
sau de observații. Alegerea unei supoziții ce trebuie făcută atunci când se
construiește un model, la fel ca și observațiile ce trebuie stabilite sunt alegeri
normative.
Se spune că economia este normativă atunci când recomandă o alegere în
detrimentul altei alegeri sau când este făcută o apreciere subiectivă asupra valorii.
Economia centrată pe variabile măsurabile se divide în două domenii
principale: microeconomia care se ocupă de agenți individuali, cum ar
fi bugetele și afacerile și macroeconomia care ia în considerare economia ca pe un
întreg, cererea și oferta agregată, capitalul și materiile prime.
O atenție deosebită se acordă și alocării resurselor, producției, desfacerii,
comerțului și concurenței. Logica economică este aplicată tot mai des în cazul
problemelor legate de opțiuni în cazul lipsurilor sau atunci când trebuie stabilită
valoarea economică. Preocuparea principală în economie se centrează pe modul în
care prețurile reflectă cererea și oferta, iar ecuațiile sunt folosite pentru a prezice
consecințele anumitor decizii.
Supoziția fundamentală
Care face subiectul teoriei economice tradiționale este ideea existenței factorului
rațional care urmărește maximizarea utilității. Economia neoclasică este bazată pe
această supoziție care este folosită pentru a deriva rezultate referitoare la
funcționarea unui sistem de prețuri în condițiile puterii pieței descentralizate.
Microeconomia
Se ocupă cu studiul comportamentului economic al diferiților consumatori (teoria
bugetară), al firmei (teoria producției) si problematica împărțirii bunurilor limitate
si a venitului limitat. În cadrul microeconomiei indivizii sunt văzuți ca forță de
muncă, ca și consumatori ai bunurilor produse, pe care aceștia le consumă cu
scopul de a-și maximiza folosința. Unitățile de producție utilizează factorii de
producție cum ar fi munca, capitalul, progresul științific cu scopul de a maximiza
profitul.
Macroeconomia
Este un domeniu al științelor economice. Spre deosebire de microeconomie,
macroeconomia lucrează cu mărimi agregate, cercetează comportamentul
economiei în general, cum ar fi venitul total sau gradul de ocupare al forței de
muncă, rata inflației sau oscilațiile conjuncturale. Macroeconomia încearcă să
găsească explicații pentru aceste oscilații, să găsească factorii de control relevanți
și să stabilească dependențele acestora.
În centrul atenției teoriilor macroeconomice se află, în final, rolul pe care statul îl
are în întreg contextul economic; din aceste teorii derivează cerințe
adresate politicii economice. Guvernele încearcă să modifice mărimile care sunt
semnificative din cauza considerării ex-post. Astfel, prin modificări
ale impozitelor, dobânzilor sau a cererii statului, scopuri definite politic, se
urmăresc alte scopuri cum ar fi stabilitatea nivelului prețurilor, gradul de ocupare
completă a forței de muncă sau creșterea economică. Mărimile macroeconomice
joacă un rol important în procesul politic de legitimare, deoarece pot fi interpretate
de alegători ca un indiciu asupra calității muncii guvenului.
De ce avem nevoie de macroeconomie?
Analiza aspectelor individuale legate de o anumita piata sau de o anumita firma nu
este suficienta pentru determinarea aspectelor generale ce afecteaza toate pietele si
toate firmele. De aceea, macroeconomia studiaza aspectele generale ce afecteaza
întreaga economie naaionala, eliminând aspectele particulare si detaliile, astfel
încât sa se poata lua decizii în legatura cu politica economica ce urmeaza a se
aplica în viitor.
1. Ciclul economic.
Viata economica a unei tari se desfaoara în asa-zisele cicluri economice, care
reprezinta decupari în timp în care economia unei tari cunoaste perioade de
regresie sau progresie. Spre exemplu, cea mai importanta perioada de regresie
cunoscuta în sec. al - XX-lea a fost perioada 1929-1933 , când au fost afectate
toate economiile nationale. Dupa cel de-al doilea razboi mondial economiile
tarilor dezvoltate, dar si ale celor în curs de dezvoltare au cunoscut o perioada
de înflorire economica ce a durat pana în anii 1970, când ciclul s-a reluat.
2. Standardele generale de viata.
Cresterea produciei totale si a produciei individuale duce la cresterea
standardelor generale de viata.
3. Inflatia si recesiunea.
Inflatia este un element important ce produce probleme în economiile
dezvoltate, nu numai în economiile ce au trecut recent la economia de piata.
Încercarile guvernelor de a controla inflaia ridicata au dus la recesiuni; cu toate
acestea , modelele de boom si de recesiune au fost asemanatoare în diferite tari,
deci ele nu se pot pune pe seama guvernelor tarilor respective, ci pe seama unui
comportament economic determinat de ali factori decât cei umani.
4. Somajul.
Îmbunatairea activitaii economice determina creterea somajului. Criza
economica din 1929-1933, care a fost însoita de o crestere a somajului de
aproximativ 20% din forta de munca , a determinat dezvoltarea studiilor
 macroeconomice. Solutia gasita de economisti pentru eradicarea omajului a fost
ca guvernele sa-i creasca cheltuielile sau sa-i reduca impozitele. Aceste solutii
nu se pot aplica în toate economiile, deoarece fiecare din acestea trebuie sa tina
cont de condiiile specifice fiecarei economii naionale. Astfel, spre exemplu, în
Anglia , cresterea cheltuielilor guvernamentale implica fie o fiscalitate ridicata
care nu poate face fata în condiiile stagnarii economice, fie o reducere a
fiscalitaii, care presupune însa existenta unui sistem economic preponderent
particular , care sa aiba si randament economic.

5. Deficitele bugetare guvernamentale.

Majoritatea tarilor dezvoltate ale lumii înregistreaza permanent deficite
bugetare, adica cheltuielile guvernamentale sunt mai mari decât veniturile
obinute din impozite. În legatura cu eficienta sau nu a deficitelor bugetare
parerile sunt împarite; astfel, o parte din economisti considera ca deficitul
bugetar duce la o scadere a omajului, în timp ce altii considera ca îndatorarea
natiunii cu credite externe si dobânzi este suportata tot de populaie, careia îi
cresc impozitele si taxele .Pentru gasirea unor politici macroeconomice este
necesara cercetarea acestor componente ale macroeconomiei si îmbinarea lor,
astfel încât economiile nationale sa fie pregatite cu masuri eficiente de limitare
a efectelor recesiunii si de eficientizare a perioadelor de progres. Studierea
acestor componente a impus gasirea unui mijloc de evidenta care sa permita
analiza întregii economii naionale, analiza ce sta la baza adoptarii politicilor
economice stabilite de guverne.

Produsul intern brut

(prescurtat PIB) este un indicator macroeconomic care reflectă suma valorii de
piață a tuturor mărfurilor și serviciilor destinate consumului final, produse în
toate ramurile economiei în interiorul unei țări în decurs de un an. Acesta se
poate calcula și la nivelul unei regiuni sau localități.

Capitolul 2 Evolutia economica mondiala

Economia mondială sau economia globală este economia lumii, considerată ca

fiind schimbul internațional de bunuri și servicii.[1]
Economia mondială este formată din economiile naționale ale statelor lumii
privite în interdependența legăturilor economice dintre ele. Economia mondială
reprezintă un proces economic care a parcurs mai multe etape:
 Dezvoltarea economiei de schimb, lărgirea legăturilor economice între diferite
țări și regiuni pe baza cărora în sec. al XVI-lea s-a constituit piața mondială.
 Dezvoltarea manufacturilor și a marii industrii mașiniste care a determinat
ample transformări în baza tehnico-materială și în structura producției de
bunuri și servicii.
 Formarea diviziunii internaționale a muncii ca ansamblu de specializări pentru
export.

Analiza SWOT

Puncte tari Puncte slabe

 Centrul Londrei
 Numeroase monumente de
arhitectura
 Obiective turistice unice
 Activitati culturale
 Accesibilitate sporita
Oportunitati
 Revitalizarea zonei
 Implimentarea activitatilor
urbane pentru diferite varste
 Atragerea turistilor
 Promovarea stilului brutalist in
arhitectura
 Stil brutalist in arhitectura
 Populatie imbatranita
 Lipsa activitatilor urbane
 Lipsa turistilor
 Zona intersectata de aglomeratie
Amenintari
 Investitii publice
 Brexit
 Degradarea economica a Londrei
 Izolarea populatiei bastinase

Economia Angliei
Regatul Unit are o economie de esență capitalistă (a cincia ca mărime din lume), și
este un centru comercial și financiar de frunte al lumii. În ultimele decenii,
guvernul s-a angajat în privatizări majore și a crescut cheltuielile cu protecția
socială.
Agricultura este intensivă, puternic mecanizată și foarte eficientă după standardele
europene, producând 60% din necesarul de hrană cu doar 1% din populația activă.
Regatul Unit deține mari rezerve de energie constând în cărbune, gaze
naturale și petrol (ultimele două exploatate din Marea Nordului). Producția de
energie contribuie la PIB cu 10%, una din cele mai ridicate rate din toate statele
industrializate.
Serviciile contribuie la PIB în proporția cea mai însemnată, îndeosebi serviciile
bancare, de asigurări și de consultanță de afaceri. Ponderea industriei continuă să
scadă, cu toate că Regatul Unit rămâne cel mai important fabricant european de
armament, produse din petrol, computere, televizoare și telefoane
mobile. Turismul ocupă și el un loc important, Regatul Unit fiind a șasea destinație
turistică din lume ca popularitate, cu 24 milioane de turiști pe an.
Regatul Unit a devenit, în 2007, cel mai mare exportator de echipamente militare
din lume. Regatul Unit a câștigat din exportul de armament 10 miliarde de GBP în
2007, deținând, astfel, o cotă de 33% din exporturile mondiale de armament, peste
cota deținută de Statele Unite.
Piața autovehiculelor noi din Regatul Unit a fost de peste două milioane de mașini
în anul 2010.
În iunie 2008, rata șomajului a fost de 5,3%, iar, potrivit estimărilor companiei de
consultanță Capital Economics, rata șomajului din Regatul Unit ar fi putut ajunge
la 8% până în 2010, ceea ce nu s-a adeverit..
În anul 2009, investițiile străine directe în Regatul Unit au fost de 45,6 miliarde de
dolari.
Legislația laxă care reglementează activitățile companiilor din Marea Britanie a
făcut din această țară o destinație atractivă pentru crima organizată. Discreția de
care beneficiază directorii de companii în Marea Britanie obstrucționează, de
asemenea, încercările de a-i identifica pe beneficiarii reali ai acestei scheme.
Marea Britanie are probabil unul dintre cele mai corupte sisteme economice și
financiare din lume, în contextul în care, anual, pe teritoriul britanic există
tranzacții de spălare de bani în valoare de 57 miliarde de lire sterline (75 miliarde
de euro).
În anul 2015, Agenția națională britanică pentru combaterea infracționalității
(NCA) a publicat un raport care ajungea la următoarea concluzie: "În fiecare an,
oricare 100 de miliarde de dolari proveniți din activități ilegale în mod sigur vor
ajunge în circuitul legal prin bănci din Marea Britanie".

Economia Londrei
Londra este un motor uriaș al economiei lumii. Londra a produs 365
miliarde $ în 2004 (17% din PIB-ul Regatului Unit), iar întreaga zonă
metropolitană londoneză a produs circa 20% din PIB-ul Regatului.

Fig. 1
City-ul este cel mai mare centru financiar al Londrei, găzduind bănci, societăți de
valori mobiliare, firme de asigurare, avocatură sau contabilitate. Un al doilea
district financiar se dezvoltă în Canary Wharf, la est de zona centrală; este mai mic
decât City-ul, însă nu mai puțin prestigios, găzduind de exemplu sediul central
al HSBC.

Fig. 2 Rata somajului a Londrei - Angliei

Mai mult de jumătate din firmele britanice din top 100 își au sediul central în
centrul Londrei și mai mult de 70% în zona metropolitană londoneză. 31% din
tranzacțiile monetare ale lumii au loc în Londra; aici se vând și se cumpără mai

Fig. 3 Evolutia economica a Londrei pe sfere

Finfi

Fig 4. Densitatea angajatilor in prestari servicii in Londra

mulți dolari decât în New York și mai mulți euro decât în toate celelalte orașe
europene luate la un loc.
Turismul este una din industriile cele mai importante ale Regatului Unit; peste 350
000 de persoane au lucrat în turism în 2003 doar în Londra.

Fig 5 Densitatea angajatilor in IT Londra

Deși portul Londrei este acum doar al treilea din Regatul Unit - și nu primul din
lume, cum era odată - totuși este tranzitat de 50 de milioane de tone de cargo pe an.
Docurile se găsesc acum la Tilbury, în afara limitelor Londrei Mari.
Londra era un oraş al superlativelor, o bogată şi aglomerată capitală a primei
naţiuni industriale. Era un oraş al contrastelor între bogăţie şi sărăcie. A fost primul
oraş european a cărei populaţie a depăşit cifra de 1 milion în anii 1820. Oraşul se
caracteriza prin competivitate capitalistă, înflorire economică şi industrializare.
Tot mai multe familii îşi stabileau propriile domicilii în oraş, iar transportul în
comun îşi făcea apariţia în viaţa cotidiană. Se realiza tranziţia de la cal la motorul
cu aburi şi în cele din urmă, la energie electrică şi benzină. Drumurile au fost
pavate şi curăţate, fiind introdus iluminatul stradal şi fiind
instalate conducte. Salubritatea a fost îmbunătăţită, au fost introduse utilităţi ce
asigurau accesul la gaz, apă şi electricitate, iar telegraful şi telefonul deveneau
mijloace de comunicare. Amploarea invenţiilor şi rapiditatea cu care au fost
adoptate şi furnizate a fost un eveniment unic al secolului XIX. Londra devenit un
oraş supraaglomerat şi dinamic.
Instituţiile se implicau tot mai mult în politica socială, în piaţa muncii şi în alte
sectoare cheie ale economiei:oraşul, portul şi structura industriilor de consum.

Economia Barbican
Evolutia economica in zona nu este una factor ce poate influienta in proportii mari
economia Londrei. Zona analizata este o zona in care predomina functiuni
culturale si educationale,mai putin comert si alte domenii care ar duce la o
dezvoltare economica. Populatia acestei zone este 2990 locuitori si din aceste 65%
este populatia ce poate ocupa un post de munca si 38% din populatia active isi
desfasoara activitatea nemijlocit in interiorul zonei Barbican.

Capitolul 3 Finantarea,autoritatea publica locala si gestiunea

financiara
Finanțarea (alocarea de fonduri) reprezintă actul prin care o organizație sau
companie furnizează resurse financiare, sub formă de bani sau alte valori (precum
efortul sau timpul), cu scopul de a finanța o nevoie, un program sau un proiect. În
general, acest termen este utilizat în contextul în care o firmă își folosește rezervele
interne pentru a-și satisface nevoile financiare, în timp ce termenul de finanțare
externă este utilizat atunci când firma obține capital din surse externe.[1]
Sursele de finanțare includ creditul, capitalul de risc, donațiile,
granturile, economiile, subvențiile și impozitele. Modalitățile de
finanțare precum donațiile, subvențiile și granturile, care nu prezintă condiții de
rambursare intră în categoria „soft funding” sau „crowdfunding”. Finanțarea care
facilitează schimbul de capital propriu într-o societate de investiții printr-un portal
de finanțare online precum Jumpstart our Business Startups Act (, „JOBS Act din
2012”) (SUA) este cunoscută sub numele de equity crowdfunding.
Fondurile pot fi alocate pentru finalități pe termen scurt sau pe termen lung.
Autoritatea publica locala poate aloca fonduri unor proiecte de care beneficiază
publicul. Această alocare a fondurilor este realizată în mod direct sau prin
intermediul agențiilor guvernamentale, după o serie de selecții a
studenților, cercetătorilor sau chiar organizațiilor. Autoritățile care analizează
fiecare cerere diferă de la o țară la alta, însă există în fiecare țară cel puțin doi
evaluatori inter pares și o comisie internă responsabilă cu atribuirea premiilor
pentru cercetare. Comisia responsabilă cu premiile de cercetare se întrunește cu
scopul de a discuta lista cererilor de finanțare. O nouă selecție și un nou clasament
sunt realizate. Proiectele sunt finanțate și concurenții sunt informați. Autoritatea
publica locala poate aloca resurse financiare pentru a mentine sau pentru a ajuta in
procesul de progres al agentiei.
In Barbican investitiile alocate de autoritatea publica locala nu sunt suficiente
pentru a promova si a dezvolta aceasta zona,mai mult ca atat in zona nu este un pol
economic ce poate aduce profit.
Finantare private
Investiția, din punct de vedere economic, reprezintă un plasament de capital pe
termen lung în industrie, agricultură, comerț etc.
Mai explicit, investiția este efortul financiar actual făcut pentru un viitor mai bun,
creat prin dezvoltare și modernizare, având ca sursă de finanțare renunțarea la
consumuri actuale sigure, dar mici și neperformante, în favoarea unor consumuri
viitoare mai mari și într-o structură modernă, mai aproape de opțiunile
utilizatorilor, dar probabile
Principalele categorii de investiții sunt:

 investițiile tangibile/corporale - reprezintă cheltuieli pentru achiziție de utilaje

și echipamente, construcții și altele similare, cu anumite excepții în ceea ce
privește achiziția de teren.

 investițiile intangibile/necorporale - reprezintă cheltuieli pentru cercetare –

dezvoltare, crearea sau preluarea de rețele de distribuție pe piața națională sau
europeană, cumpărare de patente și brevete.

 investiții financiare - reprezintă orice plasament de capital (resurse bănești)

executat de către un investitor (persoană fizică sau juridică), într-unul dintre
sistemele investiționale oferite în cadrul economiei: titluri de stat, acțiuni,
obligațiuni, investiții imobiliare, plasamente în fonduri mutuale, valută etc.
Se definește ca investiție inițială o investiție în active corporale și necorporale
legată de crearea unei noi unități, extinderea unei unități existente, diversificarea
producției unei unități prin realizarea de produse noi, suplimentare, schimbarea
fundamentală a procesului global de producție a unei unități existente.
Achiziționarea de acțiuni sau părți sociale emise de către o întreprindere nu
constituie investiție inițială.
În economie, fondurile sunt injectate pe piața de capital de către creditori și luate
ca împrumuturi de către debitori. Există două modalități prin care capitalul poate
ajunge la debitor. Creditorul își poate împrumuta cu dobândă capitalul unui
intermediar financiar. Acești intermediari financiari reinvestesc apoi banii la o rată
mai mare. Utilizarea intermediarilor financiari pentru finanțarea de operațiuni este
denumită finanțare indirectă. Creditorul poate apela, de asemenea, la piețele
financiare pentru a împrumuta direct unui debitor. Această metodă se numește
finanțare directă.
Pentru a atrage capital, acesta trebuie solicitat de la investitorii care sunt interesați
în investițiile respective. Trebuie să le prezentați investitorilor proiecte rentabile.
Prin prezentarea unor proiecte cu potențial ridicat de rentabilitate, investitorii sunt
mai atrași să investească. După o anumită perioadă, de obicei după un an, profitul
investițiilor este împărțit cu investitorii. Acest lucru îi mulțumește pe investitori,
iar șansele ca ei să investească în continuare cresc. Dacă profitul nu atinge nivelul
destinat, dorința investitorilor de a-și investi banii în fondurile proiectelor de
afaceri scade considerabil. Prin urmare, stimulentele financiare sunt un factor
determinant în menținerea finanțării la nivelul dorit.

Criza economica
Criza economică este o perioadă de declin economic, ea poate avea mai multe
cauze, astfel ea apare în perioada crizei lumii capitaliste datorate supraproducției,
care între anii 1929-1933, caracterizată printr-o scădere dramatică a activității
economice mondiale. Dar aceste crize au apărut și în țările socialiste, cauza
principală este probabil polarizarea la un grup restrâns a celor care posedă bani,
restul populației mai ales a celor din lumea treia fiind sărace, reducându-se astfel
piața de desfacere a produselor. Fazele crizei economice se manifestă printr-o
perioadă de stagnare, de recesiune însoțită de inflație, cauzate de o conjunctură
complexă.
Termenul criză economică poate fi aplicat unei game largi de situații în care unele
produse financiare își pierd brusc o parte semnificativă din valoarea nominală. În
secolele XIX și XX, multe crize economice au fost asociate cu "fuga la bancă". De
asemenea, multe perioade de recesiune au coincis cu aceste panici. Alte situații
care sunt în mod normal numite crize economice includ prăbușiri la bursă și
spargerea unor bule economice, crize în cadrul pieței de schimb valutar. Rezultatul
crizelor economice este o pierdere de bani (bogăție pe hârtie), dar nu neapărat și în
schimbări ale economiei reale.
În viziunea Bancii Mondiale, criza economică reprezintă punctul de cotitură dintre
recesiune și expansiune economică în cadrul unui ciclu economic și care semnifică
reluarea creșterii economice, de obicei ca urmare a politicilor de expansiune, adică
de reducere a ratei dobânzii și de ridicare a restricțiilor din calea creditării, ceea ce
favorizează procesul investițional și/sau ca urmare a îmbunătățirii climatului
economic internațional.
Multi economiști au produs teorii despre cum se dezvoltă crizele economice și cum
ar putea fi prevenite. Nu există un consens, dar crizele economice continuă să
apară din când în când.
O "criză valutară" apare atunci când o țară care menține o rată de schimb fixă este
brusc forțată să își devalorizeze valuta din cauza unui atac speculativ. Neplata
datoriilor suverane (prăbușirea) apare în momentul în care o țară nu mai poate să
își plătească datoriile. Deși devalorizarea și prăbușirea pot fi decizii voluntare luate
de Guvern, acestea sunt adeseori percepute ca rezultatul involuntar al unor
schimbări în cadrul investitorilor care duc la oprirea bruscă a capitalului care intră
în țară sau creșterea bruscă a capitalului care iese din țară.
Mai multe valute care au făcut parte din Mecanismul de Schimb Valutar European
au trecut prin criza din 1992-1993 și, drept urmare, s-au devalorizat sau au fost
retrase din mecanismul comun. Criza financiară din Rusia din 1998 a dus la
devalorizarea rublei și la prăbușirea titlurilor de stat rusești. Crizele economice sunt
provocate de anumiti factori,in cazul Londrei in present un factor foarte important
este iesirea Regatului Unit din Uniunea Europeana (Brexit).

Capitolul 4 Factorii de influenta

Motivele Marii crize economice sunt disputate de economiști, existând mai multe
teorii: teoria keynesiană, teoria monetaristă, teoria marxistă, teoria școlii austriece,
teoria șocului creșterii producției (creșterea masivă a productivității datorită
electrificării) etc.
Odată cu terminarea Primului Război Mondial relațiile economice naționale și
internaționale s-au confruntat cu probleme ca:

 dispariția unor resurse umane și de producție

 emiterea banilor fără acoperire
 haos în relațiile economice
 supraproducție/respectiv scăderea dramatică a cererii
 speculații la bursă
 Brexit (Regatul Unit 2016)

Brexit
Brexit este retragerea programată a Regatului Unit (UK) din Uniunea
Europeană (UE). În urma unui referendum din iunie 2016, în care 51,9% dintre
alegătorii participanți au votat retragerea, guvernul britanic a anunțat în mod oficial
retragerea țării în martie 2017, începând un proces de doi ani care urma să se
încheie cu retragerea Regatului Unit la 29 martie 2019[2]. Parlamentul Marii
Britanii a votat de trei ori împotriva acordului de retragere negociat, termenul
respectiv a fost prelungit de trei ori și este în prezent 31 ianuarie 2020, ora 23:00
(GMT). „Legea Benn” adoptată în Parlament a impus guvernului să solicite o a
treia prelungire pentru că nici nu a fost votat în parlament ieșirea fără acord nici nu
a fost votat acordul negociat cu Uniunea Europeană.
Retragerea este susținută de eurosceptici și respinsă de proeuropeni, ambele
categorii provenind din aproape tot spectrul politic. Marea Britanie s-a alăturat
Comunităților Europene (CE) în 1973, calitatea de membru în continuare fiind
aprobată printr-un referendum din 1975. În anii 1970–1980, retragerea din UE a
fost pledată în principal de stânga politică, de exemplu în manifestul electoral al
Partidului Laburist din 1983. Începând cu anii 1990, aripa eurosceptică a Partidului
Conservator a crescut și a condus o rebeliune asupra ratificării Tratatului de la
Maastricht din 1992 care a instituit UE. În paralel cu Partidul Independenței
Regatului Unit (UKIP) și campania alianței politice „Promisiunea poporului” a
făcut presiuni pe premierul conservator David Cameron să organizeze un
referendum pentru aderarea la UE. Cameron, care a făcut campanie pentru a
rămâne. După rezultatul referendumului și-a dat demisia și a fost succedat
de Theresa May.
La 29 martie 2017, guvernul Regatului Unit a invocat articolul 50 din Tratatul
privind Uniunea Europeană, începând oficial retragerea. May a convocat alegeri
generale în iunie 2017, care au avut ca rezultat un guvern minoritar conservator
susținut de Partidul Democrat Unionist. Apoi, negocierile de retragere Marea
Britanie–UE au început în acea lună. UK a negociat să părăsească uniunea vamală
și piața unică din UE. Acest lucru a dus la un acord de retragere din noiembrie
2018, dar parlamentul Regatului Unit a votat împotriva ratificării acestuia de trei
ori. Partidul Laburist dorea orice acord de menținere a unei uniuni vamale, în timp
ce mulți conservatori s-au opus acordului financiar cu privire la cota britanică a
obligațiilor financiare față de UE, precum și instaurării controalelor de frontieră
spre Irlanda. Liberalii democrați, Partidul Național Scoțian și alții încearcă să
oprească Brexit-ul printr-un al doilea referendum. UE a refuzat o renegociere care
omite problema frontierei cu Irlanda. În martie 2019, parlamentul Regatului Unit a
votat ca May să ceară UE să amâne Brexit-ul până în octombrie. După ce nu a
reușit să obțină votarea acordului său May a demisionat din funcția de prim-
ministru în iulie și a fost succedată de Boris Johnson. El a încercat să înlocuiască
părți ale acordului și a promis să părăsească UE până la noul termen, cu sau fără un
acord. La 17 octombrie 2019, un acord de retragere revizuit, cu alte prevederi
privind frontiera cu Irlanda, a fost acceptat de UE și de guvernul Regatului Unit.
Multe efecte ale Brexitului depind de cât de strânsă va fi apropierea dintre Marea
Britanie și UE, sau dacă se retrage înainte de a fi conveniți termenii - denumit
Brexit fără acord. Consensul larg dintre economiști este că Brexitul va reduce
probabil venitul real pe cap de locuitor al Regatului Unit pe termen mediu și lung
și că referendumul în sine a afectat economia. Brexit ar putea reduce imigrația din
țările Spațiului Economic European spre Marea Britanie și prezintă provocări
pentru învățământul superior din Marea Britanie, cercetarea academică și
securitatea. În urma Brexit-ului, legislația UE și Curtea de Justiție a UE nu vor mai
avea prioritate față de legile britanice sau Curtea Supremă a UK decât în măsura
convenită într-un acord de retragere. Legea Uniunii Europene (Retragere) din 2018
păstrează legislația comunitară relevantă drept drept intern, pe care Marea Britanie
ar putea apoi să o modifice sau să o abroge.
Nimic nu este definitiv la scara istoriei. In 1989, comunismul disparea din Europa
de Est dupa 44 de ani de la instaurare, iar in 1991 disparea din Uniunea Sovietica
dupa 74 de ani de la instaurare. Ei bine, la anul, pe 31 ianuarie 2020, Uniunea
Europeana va ramane fara Marea Britanie, dupa 47 de ani de convietuire.
O bresa majora se creeaza in mersul istoriei, asa cum il credeam pana astazi:
Uniunea Europeana pierde un stat, in loc sa castige altele noi. Si ce stat! A saptea
parte din economia Uniunii (14%) si 13% din populatia Uniunii. Atat inseamna
astazi Marea Britanie pentru Europa. Va fi ca si cum cineva isi pierde o mana si un
plaman in acelasi timp.

Cetatenii britanici, traitori in cea mai veche democratie parlamentara a

continentului, s-au exprimat foarte clar, pentru a doua oara in trei ani si jumatate:
majoritatea dintre ei nu isi mai doreste nici macar o zi in Uniunea Europeana.
Alegerile din 12 decembrie 2019 au fost despre un singur lucru: cat de mult isi
doresc britanicii sa iasa din Uniune si cat de repede vor sa se intample asta? A
castigat, zdrobitor, cel care le-a cerut votantilor un mandat pentru parasirea
organizatiei continentale imediat, adica pe 31 ianuarie 2020.

Este o iluzie sa credem ca votul de la 12 decembrie din insulele britanice s-a

datorat unei campanii geniale coordonata de nu stiu ce expert, la fel cum este o
iluzie sa credem ca votul respectiv a fost o sanctiune data celui mai necarismatic
lider laburist din ultima suta de ani. Nu, nici gand de asa ceva. Boris Johnson a
cerut tarii, in mod neindoielnic, o majoritate pentru a face un lucru foarte clar: sa
duca arhipelagul britanic in afara Uniunii Europene. Si Boris Johnson a primit
exact mandatul pe care l-a cerut. Britanicii au stiut foarte bine pentru ce voteaza si,
indiferent cat le-ar placea analistilor si birocratilor sa spuna altceva, britanicii au
aratat ca modul de functionare al Uniunii Europene a ajuns insuportabil pentru ei.

Nu rezultatul votului din Marea Britanie este socant, ci modul in care birocratia de
la Bruxelles si Strasbourg continua sa nege realitatea si sa se minta pe ei insisi si
sute de milioane de europeni, in acelasi timp. Intregul continent traieste, astazi, din
pacate, cu o mare iluzie: aceea ca Marea Britanie va fi mistuita de o criza
apocaliptica dupa parasirea Uniunii, in vreme ce noi, astilalti ramasi inauntru, ne
vom scalda in rauri de lapte si miere. Ori, tocmai asta este semnul foarte clar al
faptului ca Uniunea Europeana a ajuns la un punct in care nu mai poate continua sa
functioneze ca pana acum: liderii Uniunii sunt incapabili sa recunoasca realitatile si
incep sa fabrice realitati paralele, pe care o armata bine hranita de morse
competente bruxelleze le propaga pe toate caile posibile. Dar asta nu-i nimic pe
langa frenezia bolnavicioasa cu care "elitele" de pe Dambovita mesteca pe ecranele
tabletelor, televizoarelor si telefoanelor cuvintele care profetesc o iarna economica
nesfarsita pentru englezi, timp in care noi ne vom lafai sub soarele generos al
Bruxelles-ului. Ca sa nu mai spun ce bocete asurzitoare deplang soarta englezilor
condusi de un "bufon"; oare de ce nu aminteste nimeni ca "bufonul" respectiv e
capabil sa recite Iliada in greaca veche? Bine ca pe noi ne conduc niste mari
intelectuali, care au serioase probleme cu aria cercului...

Oare cum pot birocratii bruxellezi si propagandistii liniei oficiale a Uniunii

Europene sa vanda iluzia unei prabusiri iminente a insulelor britanice, in paralel cu
o mare prosperitate revarsata asupra fidelilor Uniunii? Simplu, ignorand cifrele.
Iata cum arata balanta de plati dintre UE si Marea Britanie in 2017: Adica, an de
an, Marea Britanie plateste catre Bruxelles 15 miliarde si jumatate de euro, primind
inapoi doar 5 miliarde de euro. In primul an dupa iesierea lor din Uniune,
Bruxelles-ul va dispune de 10 miliarde si jumatate de euro mai putin ca pana
atunci, bani care vor trebui adusi de acasa de tarile membre sau bani cu care se vor
reduce cheltuielile Uniunii, adica, in primul rand, fondurile structurale destinate
tarilor estice, ca doar nu si-or reduce salariile imense secretarele si expertii in
nimic de pe culoarele uriaselor cladiri din capitala belgiana...

Si daca tot am ajuns aici, sa spunem ca britanicii s-au victimizat de pomana pentru
contributia lor excesiva la bugetul Uniunii: daca ei au o contributie neta de 10,5
miliarde de euro anual, germanii au una dubla, de peste 20 de miliarde de euro
anual, iar francezii platesc net 16 miliarde de euro anual, avand o economie usor
mai mica decat cea britanica.

Iesirea Regatului Unit din UE provoaca pierderi tot sarmanilor din Est si in primul
rand Romaniei si Bulgariei: noua ni se vor taia fonduri, desi am platit banii primiti
de la britanici cu peste 400.000 de romani care au plecat de aici sa munceasca
acolo, multi dintre ei avand studii universitare. Adica noi am primit pana astazi
contributii nete de la UE de 40 miliarde de euro, dintre care 4 miliarde de euro sunt
bani britanici (10% din bugetul Uniunii) si pentru acesti bani, am pierdut 400.000
de oameni plecati in arhipelagul Majestatii sale, Regina. Pe vremea lui Ceausescu
am fi zis ca am vandut un roman cu 10.000 de euro, acum se cheama libera
circulatie a persoanelor...
De ce vom pierde noi, romanii, cel mai mult? Simplu, pentru ca noi avem ponderea
fondurilor pentru agricultura cea mai mare dintre toate statele estice. Dacă
viitoarea frontieră a Uniunii Europene va fi trasată prin insula irlandeză - idee pe
care Bruxelles-ul o respinge categoric în interesul Irlandei, ca stat membru al UE -
sau între Irlanda de Nord şi restul Regatului Unit - ceea ce pentru Londra e de
neconceput - reprezintă una din principalele întrebări la care nici până astăzi nu s-a
găsit un răspuns. Fosta şefă a guvernului britanic, Theresa May, ar fi trebuit să
lămurească problema în cadrul negocierilor pe tema Brexit, purtate cu Uniunea
Europeană.
O altă chestiune spinoasă legată de Brexit este viitorul cetăţenilor UE care trăiesc
şi lucrează de multă vreme pe teritoriul Marii Britanii, între care şi foarte mulţi
români. Mai precis e vorba de dreptul la libera circulaţie de care aceşti oameni
beneficiau în calitate de cetăţeni UE, într-un stat membru al UE.
Noul şef al guvernului de la Londra, Boris Johnson, refuză un acord cu Uniunea
Europeană şi propune negocieri post-Brexit - propunere pe care o resping categoric
toate celelalte 27 de state ale Uniunii. Johnson face presiuni şi recurge la şantaj.
El a semnalizat deja că nici nu se gândeşte să îndeplinească obligaţiile financiare
ale Londrei faţă de UE, în cazul în care comunitatea europeană nu răspunde
cererilor sale. În plus, e de aşteptat ca de la finele lunii octombrie, cetăţenii UE să
întâmpine dificultăţi la frontiera cu Marea Britanie.
Sistem de punctaj pentru cetăţenii UE
Executivul britanic a anunţat că în cazul ajungerii la un Brexit fără acord, la 31
octombrie, cetăţenii UE, proaspăt veniţi în Marea Britanie, nu vor mai dispune de
dreptul la libera circulaţie. Măsura nu îi va afecta, însă, pe cetăţenii UE care trăiesc
deja în Marea Britanie.
Mulţi se tem totuşi că va fi greu de stabilit foarte clar cine intră în prima şi cine în a
doua categorie. O purtătoare de cuvânt de la Londra a precizat că o astfel de
reglementare s-ar afla în prezent în lucru: "Vom introduce legi mult mai severe în
cazul noilor sosiţi, în vederea combaterii criminalităţii".
Fig 6 Graficul preturilor a bunurilor imobiliare

Se observa o degradare a situatiei economice in ultimele semester,de aceea se

pledeaza pentru o semnare a unui accord de libera circulatie a resurselor
economice.
Capitolul 5 Interventii