Sunteți pe pagina 1din 30

Mărturii cutremurătoare ale unor foşti masoni

"Francmasoneria este nevoită să aibă 2 organizaţii: una pe care o cunoaştem cu toţii şi alta ascunsă, rămasă
necunoscută chiar pentru imensa majoritate a propriilor ei aderenţi până în ziua de astăzi” scriau Radu
Comănescu şi Emilian Dobrescu în cartea "Istoria masoneriei".

Iată cum secretul păzit de jurăminte îngrozitoare face ca doar cei din cercurile superioare să cunoască teribilul
adevăr despre francmasonerie. Aceia care se lasă înşelaţi de masca de societate de binefacere creată de intensa
propagandă pro masonică nici nu bănuiesc cui servesc de fapt.

Despre aceste lucruri stau însă mărturie declaraţiile unor foşti masoni care ajungând să cunoască adevărată faţă a
francmasoneriei s-au dezis imediat de aceasta. Pentru faptul de a fi vorbit despre lucruri interzise, unii dintre ei
au plătit chiar cu viaţa!

Jack Harris: «Satana este dumnezeul


francmasoneriei»
Un articol preluat din revista Franmasoneria nr.2

Jack Harris este un fost maestru mason care a publicat dezvăluiri cutremurătoare despre adevărata
faţă a masoneriei. Redăm în continuare câteva extrase din cartea lui "Freemasonry: the Invisible
cult in our midst" (Francmasoneria: cultul invizibil în mijlocul nostru).

«În ianuarie 1968, am fost instalat ca Venerabil Maestru al unei Loji Masonice ce cuprindea
aproape 600 de membri. Din punctul meu de vedere, consideram că atinsesem culmea vieţii mele.
Ca Venerabil Maestru, aveam o totală autoritate asupra a tot ce se petrecea în Loja mea şi dădeam
socoteală numai Marelui Maestru al Statului meu.

Eram însurat, aveam doi copii, o slujbă foarte bună şi o sănătate excelentă. De fapt, atunci chiar credeam că
obţinusem o cunoaştere specială despre Dumnezeu, om, univers şi despre modul în care să obţin o viaţă plină de
succes. Ce mai îmi puteam dori ?

Chiar la începutul activităţii mele ca Venerabil Maestru, în timp ce conduceam o întâlnire masonică, unul dintre
fraţii masoni prezenţi şi-a exprimat o obiecţie la încheierea rugăciunilor ce aveau loc în Lojă. Tradiţia masonică
în statul meu, Maryland, cerea să ne încheiem rugăciunile zicând: “Fie ca fiecare virtute morală şi socială să ne
întărească. Amin !”
În toată activitatea mea ca mason, nu auzisem nici o obiecţie la această formulă de încheiere. L-am asigurat
atunci pe fratele meu mason că voi discuta despre obiecţia lui cu Marele Maestru.

Ceea ce am şi făcut câteva zile mai târziu. Marele Maestru mi-a răspuns că francmasoneria acceptă membri de
orice credinţă sau religie, atâta timp cât membrul potenţial crede într-o “fiinţă supremă” (orice ar fi aceasta) şi în
renaşterea corpului într-o viaţă viitoare (nu contează cum şi pentru cine s-ar realiza acest lucru). Am avut un mare
şoc deoarece am realizat că cei ce erau membri ai unor culte sau religii anti-creştine puteau deveni masoni.

Marele Maestru mi-a spus că una din datoriile mele ca Venerabil Maestru al Lojii mele era să nu jignesc pe nici
unul din fraţii mei care nu era creştin, chiar dacă era cazul să renunţ la a mai pronunţa numele lui Iisus în
rugăciunile mele. Mi-a spus chiar că are autoritatea să dizolve Loja pe care o conduceam dacă persistam în a
folosi numele lui Iisus, în condiţiile în care ar fi fost obiecţii la aceasta, din partea fraţilor masoni.

În martie 1973, Marea Lojă din Maryland a aprobat următoarele instrucţiuni referitoare la rugăciunile dintr-o lojă
masonică: "Toate rugăciunile ce se realizează într-o Lojă Masonică trebuie adresate acelei zeităţi căreia toţi
masonii îi spun “Marele Arhitect al Universului”. Ne vom adresa Acestuia ca Tatălui nostru Ceresc, Dumnezeu
Etern, Atotputernicul. Trebuie să ne încheiem rugăciunile cu o expresie precum aceasta: „În numele Tău cel mai
sfânt şi mai preţios nume, ne rugăm acum” … şi să nu folosim cuvinte în plus, cuvinte ce ar putea intra în
conflict cu credinţele religioase ale altor masoni prezenţi. Fratele mason ce rosteşte rugăciunea o face pentru toţi
fraţii şi oaspeţii masoni prezenţi şi nu pentru el însuşi."

Evident, toată credinţa mea şi încrederea în masonerie au fost puternic zguduite după ce am citit aceste rânduri.
Pastorul şi diaconii de la biserica mea erau toţi masoni! În centrul fiecărei Loji Albastre se află un altar. Acolo se
află ceea ce mulţi masoni numesc “Marea Lumină a Masoneriei” sau “Biblia”. Mai târziu, am descoperit că
francmasoneria declară cărţile sfinte ale oricărei religii din lume ca fiind echivalente ale Bibliei. Orice “carte
sfântă” se află pe altarul dintr-o Lojă Masonică.

La începuturile mele ca mason, am crezut că scopul esenţial al fiecărui grad masonic este de a împărţi lumină
spirituală, înţelepciune, adevăr şi o cunoaştere despre viaţă, moarte, etc. Acum realizam şocat că Satana este aşa-
zisul “Dumnezeu” al francmasoneriei. Am început atunci să citesc Biblia, să discut cu pastorii, să mă rog sau să
dezbat cu alţi fraţi masoni despre cine este Iisus Christos. Acestea au continuat doi ani de zile, până într-o noapte
când citind pasaje din Evrei 4:12 şi Romani 3:10-18 am realizat, prima dată în viaţa mea, că mă îndreptam alături
de ceilalţi fraţi masoni, către Iad. Am căzut în genunchi, am renunţat la Satana, „Dumnezeul” francmasoneriei şi
l-am implorat pe Iisus să mă ierte şi să mă salveze de pe calea către pierzania sufletului pe care mă îndreptam!
Forţa irezistibilă a Duhului Sfânt a îndepărtat toate minciunile francmasoneriei, minciuni ce păreau de neclintit
până atunci.

Am renunţat imediat la toate diviziunile francmasoneriei de care aparţineam (Loja Albastră, Arca Regală,
Cavalerii Templieri şi Altarul). Toate acestea predau doctrine şi învăţături contrare învăţăturilor creştine, contrare
cuvintelor lui Iisus.

Dacă eşti mason, studiază cu atenţie cuvântul Domnului, în special Evanghelia lui Ioan, şi compară aceste
învăţături cu cele propagate de Lojile Masonice. Rugăciunea mea pentru tine este ca adevărurile spirituale să-şi
deschidă ochii către Iisus Christos şi să respingi cu curaj pe Satana, patronul francmasoneriei»
ORDINUL «SKULL & BONES» («Cap de mort»)

Ordinul “Skull & Bones” a fost înfiinţat la Colegiul Yale din New Haven, Connecticut, în anul 1832. El este cel
mai vechi şi cel mai prestigios dintre cele şapte societăţi secrete de la Yale. Printre celelalte sunt: “Scroll & Key”
(“Sulul şi cheia”), “Book & Snake” (“Cartea şi şarpele”), “Wolf’s Head” (“Capul de lup”), “Eliahu” şi
“Berzelius”. Aceste grupuri servesc ca bază de recrutare a tinerilor destinaţi unor cariere în guvern, justiţie,
finanţe şi în alte sectoare influente ale vieţii americane. “Skull & Bones” este elita elitelor din aceste societăţi
secrete. Doar “Scroll & Key” mai poate revendica o influenţă, aproape egală, asupra societăţii americane din
ultimii 160 de ani.

Spre deosebire de fraternităţile greceşti din multe alte campusuri universitare, “Skull & Bones” şi societăţile
secrete similare acestuia există exclusiv la Yale. El nu este o parte a oricărei alte asociaţii publice pe plan
naţional. Celelalte colegii de elită din Liga Ivy – Harvard şi Princeton – au societăţi secrete exclusive, similare. În
plus, chiar şi printre aceste puţine universităţi, societăţile secrete de la Yale – în frunte cu “Skull & Bones” sunt
de neconcurat cu privire la influenţa lor asupra afacerilor politice americane.

Societatea secretă “Skull & Bones” de la Yale are o asociere conspirativă cu alte
două societăţi care au fost înfiinţate în alte două locuri. Numărul “322”, care apare
sub craniul şi oasele încrucişate de pe emblema ordinului, se crede că indică anul
înfiinţării acestuia –1832 – şi faptul că el este a doua lojă în cadrul unui sistem
internaţional. După unele explicaţii, loja purtând nr. 1 se află în Germania, iar loja
cu nr. 3 este situată la un alt colegiu american.

De la înfiinţarea sa, “Skull & Bones” a iniţiat doar circa 1.200 de membri. În orice
moment, sunt în viaţă 600 de membri ai Ordinului. Acest număr mic subliniază
teribila concentrare de putere în mâinile membrilor săi. Dacă membrii “Skull & Bones” ar trebui să aleagă un
Salon al celebrităţilor malefice dintre propriile sale rânduri, unele dintre ele a căror nume ar trebui să fie în vârful
listei, ar fi:

• Alphonso Taft, membru fondator al Ordinului, Secretar de Război în timpul preşedintelui Rutherford B. Hayes
(1876-1880).
• William Howard Taft, singura persoană care a fost şi Preşedinte şi Judecător-şef la Curtea Supremă a Statelor
Unite.
• Henry Lewis Stimson, partener la firma de avocaţi “Root and Stimson” de pe Wall Street, Secretar de Război în
timpul preşedintelui Taft (1908-1912), Guvernator General al Filipinelor (1926-1929), Secretar de Stat în timpul
preşedintelui Herbert Hoover (1929-1933) şi Secretar de Război în timpul preşedinţilor Franklin Delano
Roosevelt şi Harry S. Trumann (1940-1946).
• Averell Harriman, bancher de investiţii la Brown Brothers Harriman, director al Programului de împrumut-
închiriere în Departamentul de Stat al SUA (1941-1942), Ambasador SUA în Uniunea Sovietică (1943-1946),
Guvernator al New York-ului, subsecretar de Stat pentru Asia (1961-1963) şi trimis secret prezidenţial la
conducătorii sovietici: Stalin, Hruşciov, Brejnev şi Andropov.
• Robert Lovett, partener la firma Brown Brothers Harriman, Secretar adjunct de Război al aerului (1941-1945),
Secretar locţiitor al Apărării, Secretar al Apărării (1950), membru de frunte al Consiliului pentru Relaţii Externe
din New York.
• Harold Stanley, bancher de investiţii, fondator al firmei Morgan Stanley.
• Robert A. Taft, Senator al SUA (1938-1950).
• Prescott Bush, bancher de investiţii şi partener la firma Brown Brothers Harriman, Senator al SUA de
Connecticut, tatăl lui George Herbert Walker Bush.
• George Herbert Walker Bush, Congresman al SUA (1964-1970), Preşedinte al Comitetului Naţional
Republican, Ambasador al Statelor Unite la Naţiunile Unite, prima legătură diplomatică americană în Republica
Populară Chineză, Director al CIA (1975-1977), Vice-preşedinte al Statelor Unite (1980-1988), Preşedinte al
Statelor Unite (1988-1992).
• John Thomas Daniels, agro-industrialist, fondatorul lui Archer Daniels Midland.
• Hugh Wilson, funcţionar al serviciului extern, Consilier în Japonia (1911-1921), Ministru al SUA în Elveţia
(1924-1927), Secretar de Stat adjunct special (1939-1941), Oficiul Serviciilor Strategice (1941-1945).

Membrii Ordinului “Skull & Bones”, fideli convingerii lor ferme de “confuzie
constructivă” au acceptat să apară o serie de relatări contradictorii, în mod
intenţionat, referitoare la originile şi istoria fraternităţii lor secrete. Potrivit uneia
dintre versiuni, Ordinul a provenit dintr-o grupare francmasonică engleză sau
scoţiană înfiinţată prima dată la All Souls College al Universităţii Oxford în cursul
secolului XVII. O altă versiune a istoriei “Skull & Bones” este aceea că s-a
desprins din societăţile secrete “naţionaliste” germane de la începutul secolului
XIX. Cea de-a treia explicaţie ar fi că “Skull & Bones” este singura instituţie
americană care a adoptat câteva dintre ritualurile francmasoneriei europene,
adaptând însă aceste ritualuri şi credinţe într-o formă nouă.

Lăsând la o parte aceste versiuni contradictorii, se poate afirma cu certitudine că


Ordinul a fost înfiinţat pentru prima dată în campusul de la Yale, în anul 1832.
Oficial, el a fost înregistrat abia în 1856, sub denumirea de “Russel Trust
Association”. Conform tuturor datelor biografice - care sunt disponibile – ale
membrilor săi, banii necesari pentru susţinerea afacerilor secrete ale campusului şi a rolului său mai larg pentru
plasarea membrilor săi în poziţii cheie de influenţă, după titrarea lor la Yale, erau proveniţi din comerţul cu opiu
din Estul îndepărtat. Acest comerţ a fost început de către Compania Britanică a Indiilor de Est şi a ajuns înfloritor
în perioada în care Tratatul de la Paris – semnat la 1783 – punea capăt Războiului american de Independenţă. În
această perioadă, Compania Britanică a Indiilor de Est era controlată de “Baring Brothers Bank” (ulterior, în
ultimele decade ale secolului XVII, “British House of Rotschild” va înlocui pe “Baring Brothers” în controlarea
intereselor financiare ale comerţului cu opiu din China).

Prin sponsorizarea realizată de familiile Baring şi Rotschild, numeroase familii de frunte din Noua Anglie – unele
dintre acestea situându-se de partea Marii Britanii în timpul Revoluţiei americane – au fost introduse în comerţul
cu opiu, ca asociaţi secundari. Aceste familii de comercianţi posedau flote de corăbii cu pânze şi au devenit, în
multe cazuri, fabulos de bogate ca rezultat al asocierii lor cu Compania Britanică a Indiilor de Est. Printre aceste
familii cheie din Noua Anglie se numărau nume precum: Cabot, Coolidge, Forbes, Higginson, Lodge, Lowell,
Perkins şi Russell.
Aceste familii de comercianţi din Noua Anglie au înfiinţat “United Fruit Company” şi “Bank of Boston”.
Familiile fondatoare ale Ordinului “Skull & Bones” includeau şi familiile Russell şi Perkins. Oricum, de-a lungul
mai multor generaţii, toate aceste familii s-au înrudit prin căsătorii şi au devenit, ca rezultat, o grupare cu o putere
tot mai extinsă.

William Huntington Russell a incorporat “Skull & Bones” sub denumirea de “Russell Trust Association”. În
secolul XX, “Russell Trust Association” înscria ca adresă a sa sediul central din New York al firmei “Brown
Brothers Harriman”.

Russell a fost şeful de promoţie de la Yale în 1833. El şi camarazii săi din “Skull & Bones” se considerau pe ei
însuşi ca o elită specială faţă de elitele comercial-bancare şi de “pelerinii puritani” din Yale. Ei au preluat
convingerile coloniştilor Noii Anglii timpurii, cum că au fost “aleşi de Dumnezeu” şi predestinaţi a cârmui
America.

Înfiinţarea Colegiului de la Yale în 1701 a precedat Revoluţia americană cu câteva


generaţii. Mulţi dintre fondatorii acestui colegiu erau oamenii cei mai buni ai
moştenirii puritane, care credeau cu devoţiune în Dumnezeu şi ţară. Câteva dintre
aceste suflete patriotice au format mai târziu miezul coaliţiei politice a lui
Benjamin Franklin, care s-a rupt definitiv de ţara mamă – Marea Britanie. Mulţi
absolvenţi de la Yale au fost activi în Revoluţia americană şi în fondarea Statelor
Unite.

Doi critici ai Ordinului, istoricul Anthony Sutton şi ziaristul de investigaţie Ron


Rosenbaum (el însuşi un absolvent de la Yale) au tras concluzia că “Skull & Bones” a degenerat după înfiinţarea
sa şi s-a înclinat mai mult spre pompa ocultă şi ritualistă a majorităţii societăţilor secrete francmasonice şi de
“iluminaţi” europene. Sutton acuză că Ordinul este cunoscut, în secret, ca “Frăţia morţii” şi că a devenit un
instrument nefast în mâinile elitei puterii secrete americane. Rosenbaum afirmă că originile germanice ale
societăţii o fac vicioasă şi pro-nazistă.

Într-un lung articol din 1977, publicat în revista “Esquire”, Rosenbaum afirmă că sediul “Skull & Bones” din
campusul Yale găzduieşte vestigii din colecţia privată de argintărie a lui Hitler. În pofida posibilelor prejudecăţi
personale în aceste două evaluări ale istoriei Ordinul “Skull & Bones”, trebuie să fie recunoscut faptul că
membrii societăţii au urmărit – de-a lungul generaţiilor – unificarea unui mic grup de familii din Noua Anglie
prin căsătorii şi apoi şi-au sponsorizat băieţii şi nepoţii să intre în Ordin. Acest mod de creştere tinde întotdeauna
să producă vederi înguste şi prejudicii faţă de cei din afară, ceea ce poate fi o serioasă insuficienţă cu deosebire la
indivizii răspunzători pentru trasarea mersului unei naţiuni aşa de puternice, cum sunt Statele Unite.

Se poate documenta, prin compararea arborilor genealogici ai familiilor membrilor timpurii ai Ordinului, că azi
avem un grup de bază format din 20-30 de familii care formează nucleul Ordinului. Majoritatea sunt familii
puritane de spiţă veche, care au sosit în America de Nord chiar la începutul
colonizărilor din secolul XVII. Printre aceste familii proeminente se află: Whitney,
Lord, Phelps, Wadsworth, Allen, Bundy, Adams, Stimson, Taft, Gilman şi Perkins.
Un al doilea grup de familii din miezul “Skull & Bones” a câştigat averi fabuloase
în secolele XVIII şi XIX, câştigându-şi astfel ceremonia de trecere în elita Noii
Anglii, chiar dacă ne gândim că ei nu s-au aflat printre primii colonişti. Familiile
“Skull & Bones” conducătoare din această a doua categorie sunt: Harriman,
Rockefeller, Payne, Davison, Pillsbury şi Weyerhauser.

Unor familii de bancheri evrei care au venit din Germania în Statele Unite în
cursul secolelor XVII şi XIX li s-a acordat, până la urmă, un acces limitat în sanctuarele interioare ale WASP
(White Anglo Saxon Protestant). Câteva dintre ele, ca de exemplu, familiile Schiff, Warburg, Guggenheim şi
Meyer, au fost desemnate neoficial ca intermediari între WASP-ii din Noua Anglie şi verii lor din Londra.
Aceasta s-a realizat cu deosebire după ce influenta familie Rotschild a înlocuit grupul anglican Baring,
operaţiune considerată drept cea mai importantă intrigă financiară din City-ul Londrei. Câteva dintre aceste
familii de evrei germani au fost absorbite aşa de puternic în WASP sau în societatea anglicană, încât au fost şi
convertite de la iudaism la protestantism şi, treptat, ele au fost ostracizate din aristocraţia evreiască.

Oricum, familiile WASP nu au considerat drept egale familiile evreieşti de bancheri investitori ale Americii.
Evreii erau consideraţi de către WASP ca fiind diferiţi din punct de vedere politic şi cultural şi nu au fost
niciodată acceptaţi în ultimul cerc, interior, al acestora. Majoritatea acestor bancheri comercianţi evrei erau văzuţi
cu suspiciune şi neîncredere de către membrii Ordinului. Mai mult, societăţile evreieşti cum ar fi, de exemplu
“B’nai B’rith”, s-au format din francmasoneria britanică de rit scoţian. Sponsorii lor din America, ca familia
Rotschild şi “Cecil Rhodes Trust” (cunoscut de asemenea ca “British Round Table Group”) au legături cu
Ministerul britanic de Externe şi cu aparatul său secret de spionaj.

INIŢIEREA ŞI RITUALUL

Pentru a fi iniţiat în Ordinul “Skull & Bones” se realizează un ritual de selecţie, denumit “tapping” (străpungere).
El este adus la îndeplinire de către 15 studenţi din cursul superior al Universităţii Yale, care formează grupul
curent de membri ai societăţii secrete. Ei selectează 15 studenţi din cursul inferior, pentru a deveni Bonesmen-i în
anul următor. Sub aspect istoric, “Skull & Bones” ţine în afara rândurilor sale negrii, evreii şi alţii ne-WASP. În
cursul ultimilor 30 de ani, au fost totuşi selectaţi ocazional pentru asociere şi membri din aceste grupuri. Astfel,
în cele mai recente liste de iniţiaţi ai Ordinului, există un student la Yale cu un prenume evreiesc şi chiar unul cu
un nume chinezesc. Rosenbaum afirmă că, în anii recenţi, Ordinul a înscris în rândurile sale chiar şi membri ai
grupurilor pentru drepturile homosexualilor din campus.

Printre criteriile de selecţie – separat de legăturile familiei cu Ordinul, care au fost


întotdeauna un factor important – se numără cele pe care istoricii şi membrii le
numesc cele “trei încercări - ordalii” (“Three Ordeals”). Aceste ordalii – pietre de
încercare – au scopul de a măsura abilitatea viitorului Bonesman de a “ajunge” în
lumea din afara campusului universitar.

Prima ordalie este şcoala-internat. Majoritatea copleşitoare a Bonesmen-ilor, date


fiind bogatele lor pedigree familiale, urmează una din prestigioasele şcoli
preparatorii din Noua Anglie, adică licee particulare. Având în vedere că un mare
număr dintre cei mai de elită studenţi ai Universităţii Harvard urmează Groton-ul,
o şcoală strâns legată de biserica episcopală anglicană, unde ei primesc o perfectă educaţie anglofilă, şcolile
preparatorii preferate pentru viitorii Bonesmen-i sunt cele două Academii Philips sponsorizate de puritanii
calvinişti.

A doua ordalie este natura. Vânătoarea în terenurile din Noua Anglie, călătoria în locuri îndepărtate ca Africa,
junglele Americii de Sud sau chiar în deşerturile americane, sunt condiţii pentru admiterea în rândurile de elită
spartană ale Ordinului.

A treia dintre ordalii este războiul. Experienţa de luptă în timp de război este considerată a avea o semnificaţie
specială pentru un Bonesman, care se vede pe sine însuşi ca o elită a castei luptătorilor WASP-ului din Noua
Anglie. Mulţi Bonesmen-i din Yale ai generaţiei preşedintelui George Bush, ca urmare a declanşării celui de-al
II-lea război mondial, au trecut direct din şcolile preparatorii în serviciul militar, înaintea intrării lor la Yale.
Pentru majoritatea Bonesmen-ilor, serviciul militar preferat a fost – din punct de vedere istoric – marina SUA
(U.S. Navy). În timpul celui de-al II-lea război mondial, Corpul aerian naval a fost unul din traseele deosebit de
importante pentru viitorii iniţiaţi Bones. În timp de pace, participarea la Yale în instruirea militară a ofiţerilor este
de dorit, dar nu este esenţială. Angajamentul de a intra, după absolvire, într-o unitate militară este considerat
favorabil selectării candidatului.

După selectarea formală a următorului grup de viitori Bonesmen-i, se face o invitaţie urmată de ceremonia de
iniţiere formală. La început, cei 15 studenţi din cursul superior, care sunt membri ai Ordinului, selectează grupul
de studenţi din cursul inferior care urmează să fie “străpunşi” pentru “Skull & Bones”. Un grup de Bonesmen-i
pornesc spre dormitorul candidatului. Ajunşi la uşa acestuia, o izbesc zgomotos. Când viitorul membru deschide
uşa, Bonesman-ul îl bate pe umăr şi strigă: “Skull & Bones: Do you accept?” (“Skull & Bones: Acceptaţi?”).
Dacă acceptă, candidatului i se înmânează un mesaj înfăşurat cu o panglică neagră, sigilat cu ceară neagră, cu
emblema “craniu şi oase” şi cu 322 – numărul mistic al Bones-ilor. Mesajul stabileşte timpul şi locul în care
candidatul trebuie să vină pentru iniţiere. Candidaţii sunt instruiţi să nu poarte obiecte metalice asupra lor.

Conform unui document “Skull & Bones” din 1940, ceremonia de iniţiere implică astfel de “ceremonii”: “Om
nou aşezat în sicriu – purtat în partea centrală a clădirii. Om nou ridicat în slăvi şi renăscut în societate. Scos din
sicriu şi primind robele cu simboluri pe ele. Un os având înscris pe el numele său este azvârlit pe o grămadă de
oase la începutul fiecărei adunări.”

Înăuntrul criptei “Skull & Bones”, cunoscută de asemenea sub numele de “the Tomb” (mormântul) şi la care se
fac referinţe ca fiind “camera sacră” cu numărul 322, pe peretele curbat, în jurul arcadei de la intrare este înscris
în germană: “Cine a fost nebunul, cine a fost înţeleptul, cerşetorul sau regele? Săraci sau bogaţi, cu toţii sunt la
fel în faţa morţii!”

Acest citat din ritualul francmasonic german rămâne ca o sursă de controverse cu


privire la originea “Skull & Bones”-ului. El este una din “mărturiile” citate de cei
mai ardenţi critici ai Ordinului, în sensul că grupul este “ca şi nazist” sau şi mai
simplu, “germanic”. De fapt, ritualurile Ordinului sunt foarte mult asemănătoare
cu ritualurile folosite de către lojile francmasonice scoţiene şi engleze.

Unele din misterele şi confuzia ce înconjoară aceste simboluri şi ritualuri oculte


sunt intenţionat întreţinute de către Ordin însăşi. Printre principiile care au fost
predate membrilor societăţii secrete de la Yale este valoarea ambiguităţii şi a
disimulării. Aceste valori nu au fost predate ca o parte a unei qvasi-religii, pur
mistice sau oculte. Ele au fost predate ca instrumente valabile a fi aplicate de către
Bonesmen-i când ei părăsesc mediul izolat al campusului de la Yale şi devin
funcţionari ai guvernului, ai comunităţilor informative, ai sectorului militar sau
privat.

Un studiu atent al comportamentului şi declaraţiilor publice, adesea confuze şi auto-contradictorii, ale


preşedintelui Bush şi ale consilierilor săi cei mai apropiaţi, pe parcursul crizei din Golful Persic şi a războiului
care a urmat, oferă un exemplu valabil asupra modului în care ambiguitatea şi disimularea sunt aplicate de
Bonesmen-i.

Pentru iniţiaţii Ordinului, întrebarea: “De ce sunt folosite ambiguitatea şi disimularea în scopul înfăptuirii de
<bine> sau de <rău>?” este de o importanţă secundară. Disimularea şi ambiguitatea sunt instrumente esenţiale
pentru mânuirea puterii. Manipularea eficientă a puterii este unul dintre scopurile supreme ale fiecărui
Bonesman. Legăturile secrete construite pe durata cursului superior de către Bonesmen-i, ca membri activi ai
Ordinului, sunt menţinute pe toată durata vieţii. Ele îl leagă pe fiecare Bonesman de fiecare alt iniţiat şi în mod
deosebit de acei iniţiaţi care au devenit membri ai Ordinului în acelaşi an.

În felul acesta, fiecare membru “Skull & Bones” este, în realitate şi în termeni practici, o parte a unui mic grup de
elită format din tineri absolvenţi ai Yale, cei mai mulţi din familiile bogate şi proeminente WASP, care intră în
lumea politică, a afacerilor, finanţelor, spionajului sau educaţiei şi unde vor începe să-şi lase amprenta lor nefastă
şi satanică în lume.

Bibliografie:
Alexandra Robbins, Secrets of the Tomb: Skull and Bones, the Ivy League and the Hidden Paths of Power, ed.
Little, Brown and Co. 2002
Kris Millegan, Fleshing Out Skull & Bones: Investigations into America's Most Powerful Secret Society, ed.Trine
Day; New Ed edition (October 1, 2004)
Anthony C. Sutton, America's Secret Establishment: An Introduction to the Order of Skull & Bones, ed. Trine
Day; Reprint edition (April 1, 2003)
Steven Sora, Secret Societies of America's Elite: From the Knights Templar to Skull and Bones, ed. Destiny
Books (February 24, 2003)
Craig Heimbichner, Blood on the Altar: The Secret History of the World's Most Dangerous Secret Society, ed.
Independent History and Research (January 3, 2005)
Brad and Sherry Steiger, Conspiracies And Secret Societies: The Complete Dossier, ed. Visible Ink Press
(January 15, 2006)
Michael Benson, Inside Secret Societies: What They Don't Want You to Know, ed. Citadel Press

Catafalcul, sicriul, scheletul – decoruri sataniste în


templele masonice

Loja este denumirea pe care masonii o dau atât "celulelor"


fracmasoneriei, cât şi locului unde ei se reunesc (aşa-zisul "templu"
sau "atelier"). Este locul unde se desfăşoară sinistrele
ritualuri masonice, se iau hotărârile şi se iniţiază neofiţii. Fracmasonul
I. T. Ulie, care numără 54 de ani de viaţă în sânul odioasei frăţii,
vorbeşte astfel despre lojă: “Condiţia esenţială este ca orice local de lojă
să fie cât mai ferit de curiozitatea profanilor. Ferestrele nu se vor
deschide niciodată în timpul lucrărilor, căci ar oferi accesul privirilor
profane. Secretul este prima caracteristică a ordinului. În zilele când nu
se ţin şedinţe, se vor deschide seara ferestrele pentru curăţenie şi
aerisirea locului”… Această scurtă descriere pune în evidenţă una
dintre cele mai bizare caracteristici ale masoneriei: păstrarea strictă a
secretului. Ce şi de ce păzesc cu atâta străşnicie francmasonii? Modul
în care este alcătuit templul masonic vorbeşte de la sine.
Loja se compune din trei camere:
1. Vestibulul (zisă şi sala paşilor pierduţi, parviz), în limbajul nostru un fel de anticameră;
2. Camera de reflecţie (camera obscură sau de chibzuinţă);
3. Loja propiu-zisă (Templul sau Atelierul).
De afară se pătrunde în antreu. Este primul loc unde începe să se simtă stranietatea masoneriei. La uşă sunt două
butoane de sonerie, dintre care unul cunoscut numai membrilor lojei, fiind bine ascuns vederii; altul vizibil
pentru profani.

Planul lojii

Camera de reflecţie se află totdeauna departe de templu, pentru ca la


prima primire a profanului acesta să nu vadă cumva interiorul macabru al
templului. Este vecină cu vestibulul de unde, prin mecanismul secret ce-l
posedă loja, se poate acţiona în camera “de chibzuinţă”, regizând o
atmosferă lugubră: se vorbeşte prin gura unui craniu, se mişcă un schelet
şi se urmăresc mişcările profanilor.

Clanţa dinăuntru se scoate ca profanul să nu poată ieşi singur de aici;


pentru siguranţă se închide uşa cu zăvor pe dinafară. Stranietatea acestui
test de început sugerează fără nici un dubiu caracterul satanic al
“misterelor” în care iniţiază masoneria. Şi înţelegem mai bine de ce
francmasonul Ulie spune că “ferestrele nu se vor deschide niciodată în
timpul lucrărilor”; ar ieşi la lumină oribilele lor secrete.

Decorul acestei încăperi este unul satanist. În ea se află un catafalc cu trei


trepte, un sicriu fără capac în care se găseşte un schelet, o masă şi un
scaun simple de lemn, tubul secret prin care se vorbeşte, mecanismul
secret cu ajutorul căruia se mânuieşte scheletul, fereastra secretă prin care
ochiul pervers al masonului versat urmăreşte mişcările profanului. Pereţii,
uşa şi ferestrele sunt tapisate în negru. Scrise cu alb, pot fi citite următoarele inscripţii ameninţătoare:

“Dacă te aduce aici curiozitatea, retrage-te!”


“Dacă eşti capabil a te preface… tremură, te vom decoperi.”
„Dacă sufletul tău a simţit frica... nu mai înainta.”
„Dacă te temi a fi luminat asupra defectelor tale... nu te vom primi.”
„Dacă vrei onoruri şi distincţii nu-ţi vom da.”
„Dacă stărui, vei fi purificat, vei ieşi din abisul întunericului vei vedea
lumină.”
Pe sicriu stă scris: „Vezi că sunt schelet uscat, spune acum tu muritor, ce
sunt... rege sau cerşetor!”

Vestibulul este, aşa cum am mai spus, camera de unde se mânuiesc


instrumentele în camera obscură.
Loja, cea mai importantă sală a sediului, trebuie să fie cât mai
impunătoare, pentru a impresiona cât mai mult. Strivit de grandoarea
oribilă a locului sau aţâţat de impulsul puterii luciferice, neofitul este o
pradă uşoară pentru suflul malefic ce hrăneşte masoneria.

Loja este aranjată în felul următor:


La Răsărit (Orient) se află tronul cu 3-5 trepte al „venerabilului” (Marele maestru) al Lojei. În spatele
venerabilului este platforma pentru vizitatori (la maleficele întruniri nu pot fi primiţi în vizită decât masonii). De
o parte şi de alta, în faţa tronului sunt locurile secretarului şi marelui orator, pe tronuri cu 2-3 trepte. În mijlocul
templului este altarul lojei (pe un tron cu trei trepte), înconjurat de trei lumini aranjate în formă de triunghi.

Pe partea de Nord şi Sud se află câte o coloană, numite Jakin şi Boaz, în dreptul cărora se înşiruie supuşi „fraţii”;
în dreptul celor două coloane se află primul şi al doilea supraveghetor, aşezaţi pe tronuri cu două trepte,
executorii ordinelor Marelui Maestru.

În încăpere se mai află o piatră brută (reprezentându-l pe neofit înainte de iniţiere) şi o piatră cioplită
(înfăţişându-l „purificat” conform straniei metode masonice, după ridicarea din coşciug), trei ciocane pentru
venerabil şi cei doi supraveghetori; obiecte simbolice folosite în ciudatele ritualuri: un glob terestru, două echere,
bande negre pentru iniţiere, şorţuri din piele, cordoane, un buzdugan (pentru maestrul de ceremonii), o sabie
mare pentru venerabil, 24 săbii simple pentru ceilalţi, două urne pentru votat cu bile (albe şi negre), o portavoce
pe masa venerabilului, trunchiul văduvei (un sac) pentru colecta de bani, sacul de propuneri (pentru diverse
chestiuni), un triunghi cu un ochi în mijloc, un sicriu cu capac, un catafalc cu trei trepte pentru sicriu, tavanul
înstelat. Pereţii sunt tapisaţi cu roşu sau negru. Fiecare persoană şi obiect din cele descrise mai sus are un rol bine
determinat în funcţionarea mecanismului masonic.

Venerabilul conduce lucrările ajutat de supraveghetor. La inaugurarea unei loji venerabilul spune: „lumină
misterioasă şi divină... foc sacru... inima universului... principiu etern al lumii şi al fiinţelor... simbol al
M.A.A.U., luminează spiritul nostru, întăreşte inimile noastre şi împlântă în noi focul dătător de viaţă
masonică...”

Şi mai departe: „În gloria M.A.A.U., în numele Marelui Maestru al ordinului şi în virtutea puterilor conferite
mie: Declar noul templu........ consacrat virtuţii şi propagării realei şi liberei societăţi a fracmasonilor.”

Viaţă masonică, virtuţi şi societate masonică şi nu viaţă veşnică, valori divine, universale! Cât de departe este o
astfel de ceremonie de atmosfera sacră a ritualului creştin, în care totul se face: „în numele Tatălui şi al Fiului şi
al Sfântului Duh”! Toate cuvintele ce par a fi spirituale în riturile masonice nu sunt decât paradă, căci
simbolismul satanic dezvăluie orientarea malefică a acestei secte sinistre care este Francmasoneria.

Mărturiile unui fost francmason, Albert Vigneau

de Mihaela Gheorghiu

Albert Vigneau a fost maestru în Marea Lojă a Franţei, fondator şi


membru al mai multor loji franceze. În 1934 a părăsit masoneria şi a scris
o carte intitulată „Loja masonică – revelaţiile unui fost francmason” în
care dezvăluie rolul pe care această sectă satanică l-a jucat în timpul celei
de-a treia Republici franceze.
Contextul socio-politic al vremii este unul extrem de tulbure. Anul 1934 a însemnat pentru Franţa „Afacerea
Stavinsky” şi cele mai ample şi violente mişcări de stradă din Europa interbelică. Două milioane de francezi au
luat atunci cu asalt sediile Camerei Deputaţilor şi ale unor loji masonice. Un adevărat război civil care a culminat
cu căderea guvernului. Evenimentele s-au precipitat odată cu moartea în condiţii suspecte a lui Alexander
Stavisky. Acesta fusese anchetat de mai multe ori pentru fraudă, însă de fiecare dată cercetările fuseseră stopate
datorită protecţiei de care se bucura din partea unor oameni politici şi înalţi demnitari din guvernul francez.
Odată cu arestarea lui Gustave Tissier, directorul unei bănci populare, s-a descoperit că acesta pusese în circulaţie
bancnote false în valoare de 235 de milioane de franci la comanda lui Stavisky. Ancheta declanşată cu această
ocazie a dus la descoperirea unei ample reţele infracţionale din care făceau parte poliţişti, oameni de presă şi din
justiţie, politicieni şi membrii ai guvernului, care erau totodată şi francmasoni. În condiţiile în care multe
persoane sus-puse aveau interesul ca Stavisky să tacă şi să nu le dezvăluie complicitatea, acesta este găsit mort
într-o vilă din Chamonix. Ziarele scriu: „Stavisky s-a sinucis, trăgându-şi un glonţ de la 3 metri. Se pare că avea
braţul cam lung!”

În urma acestor descoperiri, se declanşează pe 6 februarie 1934 ample mişcări de stradă. Milioane de francezi iau
cu asalt clădirea Camerei Deputaţilor şi sediul masonic din strada Cadet. Autorităţile intervin în forţă pentru a
înăbuşi manifestaţiile, bilanţul este de 17 morţi şi peste 2000 de răniţi. Masoneria este profund discreditată şi
ruptă în două. O parte din membri vrea să se dezică de „fraţii” implicaţi în afacerea Stavisky, cerând o asanare
morală şi foarte necesară a masoneriei. O altă parte se declară partizanii lui Stavisky. Se organizează un Convent
extraordinar al Marii Loji Naţionale a Franţei care are ca rezultat excluderea a 637 de membrii şi 705 demisii.
Cei excluşi sunt însă exact cei care au demascat corupţia din masonerie şi s-au ridicat împotriva lui Stavisky.
Printre ei se află Albert Vigneau şi Amédée Dunet, fost secretar al Marii Loji Naţionale a Franţei. Acesta din
urmă publică un articol intitulat: „Cum s-a amestecat mafia masonică în scandalul Stavisky”. Rolul jucat de
masonerie în această afacere este cert, din moment ce toţi oamenii politici implicaţi sunt masoni, şi însuşi
Stavisky era finanţatorul mai multor loji şi al campaniilor electorale ale unor partide, după cum dezvăluie Albert
Vigneau în cartea sa.

Masonii sunt minţiţi încă de la început

„Am fost dezamăgit chiar din primul an de când am intrat în masonerie, scrie el. Mi-am dat repede seama că
acela care dorea să intre în această societate era minţit încă de la început, ea fiindu-i prezentată drept ceea ce nu
este, adică o societate de oameni liberi, cu bune moravuri şi o judecată sănătoasă, care caută să cunoască adevărul
în toate domeniile: moral, filozofic, ştiinţific, economic. Minciuni! Eu, care sunt mason cu ştate vechi, fondator
de loji, o spun clar şi răspicat: toate acestea sunt minciuni. Atelierele masonice nu sunt locuri în care se dă o
iniţiere filozofică, unde „facem oameni demni de a se numi oameni, cetăţeni conştienţi şi luminaţi”, aşa cum se
pretinde în publicaţiile lor de propagandă. Nu. În Atelierele masonice principalele ocupaţii sunt intrigile politice,
anticlericalismul şi laicitatea în sensul peiorativ al acestui cuvânt. Este ceea ce masonii numesc „a lupta cu
erorile, cu ficţiunile”. Pentru majoritatea francmasonilor însă patria este o eroare, Dumnezeu este o ficţiune. Am
sperat multă vreme să pot reforma acest mediu corupt. Am luptat fără să mă descurajez împotriva relei voinţei
care mă înconjura, dar nu am reuşit să ies victorios. Nu am reuşit decât să îmi fac numeroşi duşmani şi poate doar
unul sau doi prieteni.
I-am avertizat pe fraţi că îi voi demasca pe cei implicaţi în afacerea Stavisky. Au început atunci să curgă
împotriva mea plângeri peste plângeri la Consiliul federal al Marii Loji a Franţei. Vroiau să mă pună pe mine sub
acuzaţie. Iar la puţină vreme s-a organizat o întrunire extraordinară în cadrul căreia s-a decis excluderea mai
multor masoni, adevăraţi patrioţi, prin violarea tuturor tradiţiilor şi regulamentelor masonice. Printre aceştia mă
aflam şi eu. Astfel, loja a dovedit că pentru patrioţi are alte regulamente decât pentru masonii părtaşi la afacerea
Stavisky. ”

Intrigi politice şi anti-spirituale sub paravanul sinistrelor jurăminte masonice

În cartea sa, Albert Vigneau povesteşte în detaliu cum a fost iniţiat în


masonerie, redă sinistrele jurăminte pe care le-a depus şi apoi cum şi-a
dat seama că a fost minţit, fiindu-i speculate cele mai frumoase idealuri.

„Jur şi promit în prezenţa Marelui Arhitect al Universului şi a acestei


respectabile adunări de masoni, în mod solemn şi sincer, să nu revelez
niciodată nici unul din misterele francmasoneriei care îmi vor fi
încredinţate, decât unui mason legitim sau într-o lojă regular constituită.
Dacă nu voi repecta acest jurământ, pedeapsa va fi să mi se taie gâtul, să
mi se smulgă limba şi să fiu îngropat în nisipul mării, pentru ca fluxul şi
refluxul să mă ducă într-o uitare eternă...”

„După ce am fost acceptat în masonerie, continuă el, eram un participant


asiduu. „Ornam” de 2-3 ori pe lună coloanele lojei de care aparţineam şi
făceam numeroase vizite şi în alte ateliere. Trebuia doar să merit „mărirea
de salariu” pe care o primisem în urma intrării în masonerie. Ceea ce mă
uimea cel mai tare era faptul că, pentru o societate care se vroia iniţiatică
se punea foarte puţin problema iniţierii, în timp ce timpul era petrecut în
intense discuţii privind probleme sociale, antireligioase şi politice, cu
toate că articolul 23 din Constituţia Marii Loji era clar: „este interzis în mod expres să se provoace sau să se
înceapă în lojă discuţii politice şi religioase.” Eram mason, acest gând mă îmbăta precum vinul. Am atins gradul
3 şi mi s-a spus că aparţineam unei „omeniri superioare”. Începeam astfel să înţeleg ceea ce acum mă
scandalizează. La opt luni după intrarea în masonerie am fost primit calfă, am îndeplinit „cinci călătorii” în
cadrul cărora mi s-au dat toate „uneltele” necesare acestui nivel şi am putut să contemplu „Steaua sclipitoare” pe
care oricum o mai contemplasem la fiecare întâlnire de vreme ce ea strălucea tot timpul, fiind un bec electric
aprins în templu. Şi aşa am ajuns la vârsta de cinci ani. După încă 14 luni am fost admis ca Maestru, am cunoscut
„salcâmul” şi mi s-a spus că am şapte ani şi ceva. Prima oară când m-am îmbrăcat cu însemnele de Maestru am
avut impresia că într-adevăr sunt altfel decât omenirea „profană” (termen cu care masonii îi numesc la propriu pe
cei din afara masoneriei n.n.). Făceam parte dinte ei, iniţiaţii, cei care primiseră lumina, care cunoaşteau secretele
naturii şi Cosmosului (sic). Noi, iniţiaţii, ştiam că suntem independenţi de Creator a cărui operă imperfectă
trebuia să o desăvârşim, cădea în sarcina noastră să construim Templul Umanităţii, nu mai aveam nevoie pentru
aceasta de Dumenzeu, fie el şi Marele Arhitect al Universului. De altfel loja din care făceam parte se debarasase
de acest personaj demodat şi îl mutase de tot în magazia unde se ţineau tot felul de lucruri inutile. ”
„Venerabilul nostru de la acea vreme era fratele François Martin, chiar cel care mă sfătuise şi mă protejase la
intrarea mea în masonerie. Simţeam faţă de el o admiraţie profundă, iar el mă numea cu emoţie „fiul meu”. Dar
şi această iluzie se sfârşi repede. Împotriva lui se formase un grup în lojă. De ce? Motivele nespuse: gelozie,
ambiţie, invidie... Motivele de faţadă: fratele Martin îl vizitase pe Gaston Vidal, subsecretar de stat pe vremea
Blocului Naţional. I s-au făcut o sumedenie de reproşuri pentru această vizită. Şi evident cei mai indignaţi erau
chiar cei doi fraţi care râvneau cel mai mult la sceptrul lojei, adică fratele Lagorgette şi fratele Voogt. Lagorgette,
politician barbar, adusese cu el în lojă spiritul arivist şi deviza: să parvii, să parvii, să parvii.... Spera să obţină şi
în masonerie, ca şi în societate un post de comandă şi pentru aceasta utiliza orice mijloace. Într-o seară, în timpul
unei „ţinute” furtunoase (termen masonic utilizat pentru a desemna întâlnirile n.n.) Martin vorbea despre doi fraţi
care îl vizitaseră pe Gaston Vidal pentru a intra cu ajutorul acestuia în graţiile unui personaj important şi a-i cere
acestuia protecţie, decoraţii, etc. Strigăte indignate, urlete furioase din partea celor doi fraţi menţionaţi, un limbaj
total lipsit de respect faţă de Venerabilul lojii care era înjurat. Nu ştiu dacă vă puteţi imagina acest tablou – o lojă
în ţinută solemnă care îşi insultă venerabilul cu un limbaj de mahala. „Sunteţi un hoţ! ” striga unul dintre ei.
„Fiind membru al Comisiei de Control al Asociaţiei Republicane a foştilor luptători l-aţi ajutat pe trezorier să
fugă cu banii asociaţiei. Sunteţi un hoţ! ” Ieşeau astfel la iveală tot felul de lucruri. Oh, frate Martin,
dumneavoastră care într-un mod atât de curajos aţi luat în public apărarea masoneriei atunci când ne-am întâlnit
prima dată. Dumneavoastră care mi-aţi vorbit cu atâta pasiune de cele mai înalte virtuţi masonice....Toleranţă!
Fraternitate! Cinste! Nu! Mai degrabă ambiţie! Rea credinţă! Minciună. După această seară memorabilă, mi-am
pierdut o jumătate din iluziile legate de masonerie! ”

Masoneria dezvoltă în fiinţele umane slăbiciuni pe care le prezintă drept mari calităţi

„Dacă ar trebui să vă povestesc toate scandalurile şi intrigile din lojă, ar


rezulta un volum întreg şi foarte gros. În loja Jean Jaures ţinutele aveau
ca subiecte socialismul, comunismul, anarhia, antireligia. În loja „Les
amis du progrès” fratele Lebey a declarat în timpul unei ţinute:
„creştinismul este responsabil de toate nenorocirile omenirii”. O bună
parte din şedinţe, şi ţin să subliniez aceasta, erau consacrate multiplelor
intrigi ale masoneriei,” scrie Albert Vigneau.

„În cartea sa satirică Diavolul încălţat, Le Sage povesteşte că diavolul a


ridicat într-o noapte acoperişurile caselor din Madrid, descoperind astfel
secretele intime ale fiecărei locuinţe. De s-ar putea face la fel şi cu lojile!
Să ridicăm şi noi acoperişul templului şi să aruncăm un ochi în Atelierele
acestei masonerii albastre, atât de active şi nefaste. Masoneria este
antireligioasă, antipatriotică şi se ocupă în mod ilegal de politică. O afirm
cu tărie. Marele Orient respinge fără îndoială ce se spune împotriva lui. A
publicat chiar o broşură cu titlul: „Documentele timpului prezent!”, care
sunt în realitate documentele timpului trecut. O cărţulie drăguţă, plină de
poze care incită curiozitatea şi sunt instructive, al căror text este în mod
savant, redactat de Andre Lebey, om de litere şi fabricant de pipe. Dar de
ce se adăposteşte Marele Orient Francez în spatele masoneriei engleze? Căci trebuie să ştiţi că masonii englezi nu
se amestecă niciodată cu cei francezi, iar aceasta fratele Lebey a uitat să o precizeze. În această broşură sunt
publicate fotografii cu monarhii Marii Britanii ca şi cum ei ar face parte din Marele Orient francez. ”

„Marea Lojă şi Marele Orient sunt corupte în mod iremediabil, ele l-au izgonit pe Dumnezeu din templele lor,
sunt precum o maşină care separându-se de motorul ei pretinde acum că poate merge singură.

Visam la o masonerie creştină şi filozofică. Nu ştiam însă care este puterea Marii Loji a Franţei şi cât de bogată
este ea în crearea de iluzii, speram să îmi pot realiza acest vis frumos. Aşa că am fondat Loja Eleusis. Mi-am
împărtăşit proiectele câtorva masoni cu care mă înţelegeam şi care erau la fel de dezamăgiţi de masonerie ca şi
mine. Mi-am dat apoi repede seama că pentru o mare parte dintre ei, ceea ce îi determinase să facă acest pas erau
mai cu seamă ambiţiile şi ranchiunile lor exagerate. Doar trei sau patru dintre ei mi-au dovedit o adevărată
prietenie. Aşadar, toţi aceştia au fondat alături de mine „respectabila lojă Eleusis” faţă de care au arătat apoi o
totală lipsă de respect. Aceşti oameni nu erau răi, unii aveau calităţi, însă atmosfera lojilor riscă să îi corupă chiar
şi pe cei mai buni. De ce? Pentru că ea dezvoltă în fiinţele umane slăbiciuni pe care le prezintă drept mari calităţi.
În masonerie, umilinţa este înlocuită de mândrie şi orgoliu, caritatea este înlocuită de urmărirea intereselor de
grup, iar în locul sentimentelor religioase, aceasta dezvoltă raţionalismul. Nu există respect pentru celelalte fiinţe
umane, şi cu atât mai puţin respect faţă de femei – masonii nu au deloc aşa ceva. Adulterul este ceva curent în
lumea lor, ar trebui numai să îi auziţi cum vorbesc despre femei...

Am ales numele de Eleusis în amintirea misterelor antice, însă am uitat că Misterele Greciei antice duceau la
divin, pe când cele din strada Puteaux unde se afla loja noastră, operau în sens contrar. Cu mari eforturi loja mea
a fost recunoscută şi instalată oficial, însă din acel moment a fost în mod fatal pierdută. Opera pe care mi-o
dorisem să fie una bună s-a dovedit a fi total contrariul, ceva nefast. Am făcut rău, dorind să fac bine.”

„Masonii pângăresc tot ceea ce ating şi cum sunt nişte teribili „ating tot”, vai de ţara în care puterea lor creşte.
Masonii lucrează în societatea noastră precum termitele. Elemente de dezintegrare, aceşti aşa-zişi constructori
sunt în realitate distrugători, ei omoară suflete. ”

Asasinatele în scop politic sunt perfect justificate pentru masoni

„Să facem acum o scurtă întoarcere în timp, pe vremea preşedintelui


Etienne Alexandre Millerand (n.n. preşedinte al Republicii Franceze între
1921-1924), care a demisionat din funcţie. Într-o seară eram într-una din
lojile Marelui Orient şi îl ascultam pe unul din membrii Consiliului
Ordinului. Referindu-se la demisia preşedintelui, el a făcut atunci o
declaraţie de un mare cinism: „Masoneria poate să se mândrească cu
faptul că a reuşit o faptă de arme.”

Acest membru al Consiliului Ordinului ne-a povestit apoi un mare secret:


Millerand a fost determinat să plece prin intermediul unor fraţi masoni de
la Sureté (n.n. Siguranţa franceză) şi al unui medic mason care avea uşile
deschise la palatul Elysee. Acesta a avut o întrevedere între patru ochi cu
Millerand în cadrul căruia i-a dat de înţeles că, dacă nu pleacă de bună
voie, atunci i s-ar putea petrece vreo nenorocire...”

„Referitor la acest aspect, continuă Albert Vigneau, îmi aduc aminte că


mă aflam, cu vreo 15 ani în urmă, în loja Jean Jaures, care avea în acea
seară pe lista de discuţii tema: „Trebuie să aprobăm sau să dezaprobăm
asasinatele politice?” La această întrebare fratele Fabius de Champville, grad 33, membru al Consiliului federal,
figură marcantă a Partidului Radical socalist, a luat cuvântul pentru a emite o opinie care, dat fiind statutul lui,
este aceea a unui mason model şi este reprezentativă pentru masonerie:

„Din punct de vedere religios şi filozofic nu putem admite crima politică. Dar când este vorba de a apăra regimul
republican consider că totul este permis. N-aş ezita să folosesc în unele cazuri o otravă care nu lasă urme, spre
exemplu. Într-un caz de acest gen ne putem folosi şi de hipnoză. Vom dirija un braţ criminal către cel pe care
vrem să îl lovim. Fraţilor, poate vă îndoiţi de teoriile mele, dar ştiţi desigur că eu sunt şi preşedintele Societăţii
Magnetice Franceze. De la distanţă, putem acum să ne facem stăpâni pe o conştiinţă sau pe o voinţă pentru a le
pune astfel în slujba răzbunării noastre.”

Mişcările anti-masonice nu sunt atât de ineficiente pe cât vor masonii să credem

„La ce bun să combaţi francmasoneria din moment ce nu o poţi stopa, se vor întreba cei mai pesimişti.
Francmasoneria este precum hidra cu 100 de capete; ştim că e imposibil să omori acest animal diabolic. Aceste
raţionamente ale pesimiştilor sunt absurde pentru cei care i-au auzit pe masoni cum discută despre aceste lucruri
în lojă. Anumite articole sau reviste izolate nu îi impresionează prea mult. Dar nu este la fel cu cele care atrag un
număr mare de oameni, cum este cazul „Cuvântului liber” (publicaţie a vremii n.n.).

Există şi masoni vechi care având curaj au îndrăznit să demaşte Marea Mincinoasă şi au revelat aspecte secrete
precum comploturile masonice împotriva statului şi a bisericii. Aceşti masoni au avut curajul să acţioneze aşa
după ani de zile în care au fost înşelaţi.

Spre exemplu, Amedé Dunet a făcut revelaţii de cel mai mare interes care au fost publicate de ziarul „Le Jour”
din 7 şi 14 mai 1934 cu privire la mafia masonică şi jocurile fraţilor în privinţa sistemului asigurărilor sociale.

Articolul din 7 mai începe aşa: „De fiecare dată când izbucneşte un scandal la conducerea ţării, puteţi paria că
masonii sunt eroii principali ai poveştii respective. Acest lucru îl spuneam şi pe vremea când făceam parte din
masonerie. Eram ascultat cu politeţe, informaţiile mele erau notate şi apoi se spunea pe la colţuri: „Dunet ăsta e
un pesimist.” Şi Dunet, pesimistul, care vorbeşte acum despre lucruri pe care le cunoaşte foarte bine, continuă:
este foarte uşor de demonstrat că afacerile Route (trafic de decoraţii), American Foreign Oil, Gazette de France,
Oustric etc. îşi au sursa în masonerie. L-am urmărit foarte atent pe Stavisky şi banda sa, dar „pesimismul” meu a
fost întrecut de realitate.”

Cele trei scopuri secrete ale masoneriei: distrugerea creştinismului, crearea statului planetar, pervertirea
familiei prin "emanciparea" femeilor şi copiilor

„În şedinţa din 11 octombrie 1934, în cadrul căreia am fost huiduit de


fraţii prezenţi, scrie Albert Vigneau, pentru că am îndrăznit să vorbesc
despre ateismul şi materialismul din masonerie, fratele Offner a luat
cuvântul şi a spus: „Nu fac parte din Consiliul Ordinului, dar vreau să le
vorbesc fraţilor. Noi masonii suntem superiori oricărei religii şi suntem
toleranţi, cu excepţia Bisericii Catolice, căreia îi declarăm un război pe
viaţă şi pe moarte. Noi nu suntem însă pentru violenţa imediată. Trebuie
să lucrăm în secret. Dacă nu ar exista secretul, imediat ce se va afla ceva
despre proiectele noastre, toată munca ne va fi năruită. Ascunzându-ne,
vom putea lucra nestingheriţi şi deodată totul va exploda precum o
bombă, dar atunci va fi prea târziu pentru duşmanii noştri. Din păcate,
unele din lucrurile pe care ei le-au aflat despre noi sunt prea exacte şi
prea bine documentate. ”

Tot Albert Vigneau publică o scrisoare, redactată pe o hârtie ce poartă


antetul Camerei Deputaţilor, scrisă de parlamentarul şi masonul Rucart:
„Am putut deja constata că avem multe idei comune şi mă bucur că îmi
confirmaţi acest lucru. Am considerat mai ales că mandatul de
parlamentar este un instrument suplimentar pentru a lucra la Marea
Operă.” Ce este Marea Operă a masonilor, aflăm în continuare.

„Am fost convocat de marele maestru în persoană, fratele Jacques Marechal care m-a întrebat: „Dumneavoastră
aţi scris acea scrisoare domnului Chastanet, spunându-i că doriţi să ţineţi în lojă conferinţe cu privire la
comunităţile religioase din Franţa?

– Da, frate, eu sunt acela.

– Din punct de vedere al logicii pure, aveţi fără îndoială dreptate. Din punct de vedere masonic însă, nu.
Domnule Vigneau, nu cunoaşteţi marile secrete ale francmasoneriei. Nu uitaţi că vă vorbeşte un grad 33, membru
al Supremului Consiliu. Mai este necesar să vă spun că printre scopurile secrete ale francmasoneriei se află
decreştinizarea Franţei?

Supriza mea s-a transformat în stupoare, căci domnul Marechal avea reputaţia unui om tolerant, care respectă
tradiţia. Iar ceea ce spunea acum era exact pe dos faţă de ce i se povestea candidatului la intrarea în masonerie.

Atunci Marele Maestru mi-a reamintit care sunt scopurile masoneriei:


• Să răzbune moartea templierilor (n.n. Ordinul Templierilor a fost desfiinţat în mod brutal de Biserică în secolul
XIV, iar Marele Maestru al templierilor, Jacques de Molay, a fost ars pe rug pe 18 martie 1314. Din acest motiv
ziua de 18 martie are o semnificaţie deosebită pentru masonerie, iar Biserica este considerată răspunzătoare
pentru moartea templierilor). Cu această misiune sunt însărcinaţi masonii de grad 30, cavaler Kadosh.

• Să distrugă frontierele pentru a stabili statul universal, misiune cu care sunt însărcinaţi cei de grad 32, Sublim
Prinţ al Secretului Regal (n.n. acest stat universal planetar este acelaşi lucru cu „Noua Ordine Mondială” către
care ţinteşte fenomenul actual de globalizare).

• Să suprime familia tradiţională prin emanciparea femeilor şi copiilor după morala laică, misiune cu care sunt
însărcinaţi cei de grad 33, Suveran Mare Inspector General.

Stupoarea mea era fără margini, iată deci care erau principiile reale ale masoneriei. […] Din acel moment am rupt
orice legătură cu această societate criminală care a recurs la toate mijloacele posibile pentru distrugerea
creştinismului în lume şi a sentimentului naţional în Franţa. Consider că este de datoria mea, cunoscând aceste
lucruri, să le demasc, să denunţ acţiunile sale periculoase şi perfide, dorindu-mi în cel mai sincer mod ca fiinţele
care s-au rătăcit în acest mediu masonic să îşi dea seama cât mai repede de aceasta şi să îl părăsească.”

Bibliografie:
Albert Vigneau - La loge maçonnique. Révélation d’un ex-Franc-Maçon, Paris, 1935.

Dezvăluirile lui Franz Bardon despre macabrele


ritualuri ale lojii FOGC - Ordinul Francmasonic al
Centurionului de Aur
de Mihaela Gheorghiu

O oribilă grupare masonică activa în anii treizeci şi, după unele dezvăluiri, mai activează şi astăzi. Formată din
99 de importanţi oameni politici şi de afaceri, ea caută să acapareze putere şi bani prin invocarea unor entităţi
demoniace. Pacturi semnate cu sânge, ritualuri macabre practicate la Solstiţiul de vară. Admiterea unor noi
membrii doar prin tragerea la sorţi a morţii unuia dintre cei existenţi. Atacuri de natură paranormală pentru
anihilarea celor care se opun planurilor lor. Sunt câteva din mârşăviile acestei grupări din care a făcut parte şi
Adolf Hitler.

Cel care a atras atenţia asupra acestei oribile grupări masonice a fost Franz Bardon,
considerat unul dintre cei mai mari ocultişti moderni şi încarnarea unei fiinţe superioare, a
cărei misiune era trezirea spirituală a oamenilor. Între anii 1920 şi 1930 el a ţinut mai
multe reprezentaţii pe teritoriul Germaniei în cadrul cărora demonstra publicului existenţa
planurilor subtile cu ajutorul extraordinarelor sale capacităţi paranormale. În acea
perioadă era cunoscut sub numele de Frabato – de la FRAnz BArdon Troppau Opava
(Opava fiind oraşul în care se născuse, iar Troppau numele german al aceleiaşi localităţi).

De-a lungul vieţii sale, Franz Bardon s-a confruntat cu multe piedici, mai ales din partea
lojii masonice Ordinul Francmasonic al Centurionului de Aur şi a naziştilor. A fost în
repetate rânduri ameninţat cu moartea, arestat, torturat şi chiar închis într-un lagăr nazist
timp de trei ani şi jumătate. Cu puţin timp înainte de terminarea războiului, în 1945 a fost
condamnat de nazişti la moarte. Chiar înainte de executarea sentinţei, închisoarea unde era întemniţat a fost
bombardată şi el a reuşit să scape, fiind salvat de sub ruine de câţiva tovarăşi de detenţie. A stat ascuns până la
sfârşitul războiului, apoi a reuşit să ajungă în oraşul său natal, pe teritoriul de azi al Cehiei.

În iulie 1958, cu puţin timp înainte de a muri, Franz Bardon i-a încredinţat secretarei sale Otti Votavova planul
unei cărţi auto-biografice şi misiunea de a o publica după moartea sa. Manuscrisul, finalizat de Votavova şi
corectat de un apropiat de-al său, Dieter Ruggeberg, a fost publicat abia în 1979 sub titlul "Frabato Magicianul".
În această carte sunt descrise pentru prima oară acţiunile malefice ale grupării ultra-secrete Ordinul
Francmasonic al Centurionului de Aur (în limba engleză Freemasonic Order of the Golden Centurion - FOGC).

În Epilogul acestei cărţi, Dieter Ruggeberg face câteva completări privind legăturile dintre loja FOGC şi nazişti
care explică de ce aceştia din urmă îl vânaseră cu atâta înverşunare pe Bardon:

"În cele ce urmează, aş dori să dezvălui câteva lucruri pe care Otti Votavova le ştia direct
de la Franz Bardon. Astfel, Adolf Hitler a fost membru al lojii 99. Î n afară de asta, Hitler
şi câţiva dintre prietenii săi intimi au fost membri ai „Ordinului Thule”, reprezentând
instrumentul extern al unui grup de puternici practicanţi ai magiei negre din Tibet, care
foloseau membrii acestui ordin pentru a-şi atinge scopurile. Pentru a se camufla, Hitler
avea o mulţime de dubluri care îl reprezentau în diferite ocazii.

Din pricina neglijenţei lui Wilhelm Quintscher (Rah Omir Quintscher), discipolul şi
prietenul lui Bardon, care nu a ars corespondenţa sa cu acesta, deşi fusese rugat să o facă,
Bardon a intrat în atenţia naziştilor din ce în ce mai mult. El a fost arestat împreună cu
Quintscher. În timp ce erau biciuiţi, Quintscher n-a mai rezistat, şi-a pierdut controlul şi a
rostit o formulă kabalistică; imediat după aceasta, cei care îl torturau au paralizat pe dată, complet. Mai târziu,
după ce a anulat efectul formulei, el a fost împuşcat din răzbunare.

Lui Franz Bardon i s-au oferit poziţii înalte în cel de-al treilea Reich de către Adolf Hitler, cu condiţia să-l ajute
să câştige războiul folosindu-se de puterile sale magice. Mai mult, Franz Bardon urma să-i dezvăluie lui Hitler
adresele celorlalte 98 din 99 de loje, răspândite în întreaga lume. Când a refuzat să colaboreze, el a fost expus
celor mai nemiloase torturi. Printre altele, făceau operaţii pe trupul lui, pe viu, fără să folosească narcotice.
Gleznele i le-au strâns cu inele de care erau atârnate bile foarte grele din metal.[…] După război, Franz Bardon a
aflat, cu ajutorul puterilor sale magice, că Adolf Hitler îşi găsise scăparea peste hotare. De teama s ă nu fie
recunoscut, acesta îşi făcuse numeroase intervenţii chirurgicale faciale".

Ordinul francmasonic al centurionului de aur

Informaţii despre această lojă erau cunoscute şi în gruparea Ordo Templi Orientis (OTO) a lui Aliester Crowley –
cel care îşi spunea "Bestia" – şi ulterior în gruparea "Fraternitas Saturni", desprinsă din OTO. Guido Wolther
(numit şi Master Daniel) care a fost multă vreme conducătorul Fraternitas Saturni şi care avea gradul 33 a făcut
în 1960 dezvăluiri uluitoare despre ritualuri de magie neagră ale FOGC, care confirmă şi completează
dezvăluirile lui Franz Bardon din 1958.

"Jurământul celor 25 de ani a expirat, iar acum limba mea nu mai este
pecetluită şi pot dezvălui anumite lucruri" şi-a început Guido Wolther
confesiunea. "Membrii acestei «asociaţii magice» nu sunt în mod cert
nişte catolici pioşi. Sunt absolut sigur şi afirm cu cea mai mare
certitudine: da, a existat o lojă FOGC şi s-ar putea să mai existe şi
astăzi. Dar din anumite motive nu vreau să spun mai mult despre aceasta.
Nu pentru că aş tremura de frică, ci din loialitate fraternă pentru membrii
ei, pe care nu îi pot numi din motive evidente. Până la urmă, să nu uităm
că vorbim despre 99 de bărbaţi situaţi la cele mai înalte niveluri în politică
şi finanţe. Însă ceea ce mi se permite să spun despre această lojă voi
spune.

Numărul membrilor ei este de trei ori 33, adică 99. Sunt deci 99 de grade
şi fiecărui grad îi este alocat un număr. Cel de-al o sutelea loc este ocupat
de demonul lojii cu care fiecare membru face un pact semnat cu sânge. În
momentul admiterii, neofitul semnează că la moartea sa, averea pe care o
are va aparţine lojii. Nu există titluri speciale, ci doar aceste numere. Marele Maestru are numărul 99, nu unu. De
la 1 la 33 sunt ucenicii, de la 34 la 66 calfele şi de la 67 la 99 maeştrii.

Ţinuta pentru ucenici (de la 1 la 33) este următoarea: la întâlnirile festive şi regulare robă, şorţ cu margine
albastră şi inelul lojii. La ritualuri magice se adaugă o mantie albastră. Pe lângă robă şi mantie, ei mai poartă o
mască albastră care le acoperă jumătatea superioară a feţei.
Gradele de la 34 la 66 (calfele) poartă robă, şorţ cu margine roşie, două rozete, eşarfă şi bijuterii la gât. La
ritualurile magice au mantii roşii cu şnur auriu şi inelul lojii.

Gradele de la 67 la 99 (maeştrii) poartă robe, şorţuri cu margine roşie şi neagră, trei rozete aurii, eşarfă, bijuterii
la gât şi inel. În plus ei au şi spadă. În timpul ritualurilor magice au mantii negre şi şnur auriu. Marele Maestru
are dreptul să poarte mantie aurie şi mască aurie. Măştile celorlaţi maeştrii sunt negre. "Strângerea de mână"
specifică este aceeaşi pentru toate cele 99 de grade şi constă în strângerea reciprocă a încheieturilor".

Intenţia lor este să avanseze cât mai mult în grad şi să acumuleze cât mai multă influenţă, putere şi bani. Regula
de bază este respectarea strictă a cuvintelor Marelui Maestru. Cei care vor să fie admişi trebuie să fie membrii ai
lojilor masonice regulare şi să aibe un nivel de cunoştinţe magice foarte mare. Ei trebuie să fie persoane influente
în viaţa publică, independente din punct de vedere economic sau cel puţin să aibe prieteni influenţi. Se vede că nu
este foarte uşor să ajungi în acest cerc.

După admitere, fiecărui membru i se alocă un aşa numit demon subordonat. După aceasta urmează pactul cu
demonul lojii, care este pecetluit cu sânge. Opiniile sunt divergente, dar pot să spun cu certitudine că loja
venerează în mod obişnuit doi demoni. Primul este Belphegor şi celălalt este Ashmodeu, după cum menţionează
şi Quintscher. Orice magician expert în evocări ştie că lucrurile nu merg prea uşor cu aceştia doi, întrucât sunt
foarte şmecheri, brutali şi însetaţi de sânge în adevăratul sens al
cuvântului. Primul lucru pe care îl învaţă neofitul este ritualul de adorare
al acestor doi demoni, la fel ca şi metoda prin care pot fi chemaţi şi
evocaţi."

Viaţa sau moartea membrilor FOGC sunt decise de bile

În ciuda faptului că unii autori precum Adolf Hemberger pretind că FOGC


nu este o grupare masonică, pe motiv că gradele sale nu au nume,
descrierea lojii arată o structură tipic masonică. Există aceleaşi trei
niveluri numite ucenic, calfă şi maestru ca în masonerie. Aceleaşi ritualuri
satanice de adorare, membrii poartă şorţul masonic, iar pe emblema lojii
apar cele două coloane prezente în orice templu masonic, totul fiind
dominat de o imensă reptilă (!).

Iată cum descrie Adolf Hemberger gruparea: "În 1840 lângă Munchen, în
Germania a fost fondată o lojă având ca membrii oameni de afaceri,
industriaşi şi cetăţeni cu poziţii sociale înalte. Această lojă a existat până în 1933. Din gruparea secretă nu puteau
face parte decât 99 de bărbaţi. În mod similarr cu ruleta rusească (practicată şi în cadrul Ordinului Asasinilor care
a activat la trecerea dintre secolele XIX şi XX în Europa Centrală) la fiecare cinci ani, dacă între timp nu murea
vreunul dintre membrii, se organiza un ritual în seara zilei de 23 iunie. (Pe 23 iunie este un moment astrologic de
mare importanţă - Solstiţiul de vară, cu semnificaţie creştină, fiind ajunul sărbătorii Sfântului Ioan Botezătorul,
n.n.). Acest candidat la moarte este sacrificat demonului lojii în schimbul serviciilor aduse. Candidatul era ales
prin tragere la sorţi şi cel sortit morţii trebuie să se sinucidă în timpul întrunirii bând o otravă letală. În urma
sacrificiului este acceptat un nou membru căruia i se alocă imediat un loc, un număr şi un demon subordonat lui,
fiind iniţiat în aceeaşi zi în tehnicile de magie neagră ale lojii. Fiecare membru este legat de demonul lojii printr-
un pact pecetluit cu sânge.
Guido Wolther face o descrierea mai detaliată a desfăşurării sângerosului ritual: "Din cinci în cinci ani sunt
admişi noi membrii. Aceasta înseamnă în mod evident că pentru a intra un nou membru, unul dintre cei 99
trebuie să dispară, din moment ce numărul membrilor rămâne constant, iar această dispariţie trebuie "aranjată"
cumva. Toţi membrii, inclusiv Marele Maestru participă atunci la un ritual. Într-un săculeţ negru sunt puse 99 de
bile din care 98 sunt albe şi una este neagră. Dacă Marele Maestru trage bila neagră are dreptul să refuze de trei
ori această bilă. Este oricum puţin probabil ca Marele Maestru să tragă de trei ori consecutiv bila neagră. Bardon
pretinde că acest lucru s-a petrecut cu câţiva ani înainte de preluarea puterii de către Hitler în Germania".

"Loja FOGC a acţionat mereu în culise, continuă Guido Wolther. Mulţi dintre membrii săi au devenit în timpul
războiului membrii ai Wermacht, alţii au ajuns de partea Aliaţilor. Unii au murit în război, dar opt dintre ei au
supravieţuit şi s-au reunit la Munchen în 1947 la fostul sediu. Semnele, simbolurile, cuvintele şi sigiliile
demonilor alocaţi fiecărui membru au fost încredinţate unui tânăr soldat din Marina Germană şi apoi mie, care le-
am salvat şi le-am păstrat în secret, dar nu le voi dezvălui. Oricum dacă FOGC ia în vizor pe cineva, această
persoană ar trebui să îşi facă ultima rugăciune."

Atacurile paranormale telepatice pentru a-şi elimina oponenţii

"Loja utilizează şi atacurile parapsihologice telepatice cu ajutorul unui


aparat numit tepafon" scrie Adolf Hemberger. Acelaşi lucru îl dezvăluie şi
Franz Bardon în Frabato Magicianul descriind cum a fost utilizat acest
aparat împotriva lui şi cum fusese omorât de la distanţă unul dintre
membrii care trădase secretele lojii prin provocarea unui infarct:

„Înainte de toate, loja era constituită din mari capitalişti care aveau
grămezi de bani, adunaţi prin aplicarea metodelor oculte, doar în intenţia
de a acumula un capital frumuşel în scurt timp. Fuseseră întotdeauna gata
să facă orice pentru a-şi atinge scopul. Viaţa unui om nu însemna nimic
pentru ei şi întotdeauna ştiau să exploateze în favoarea lor aşa-zisa
„jurisdicţie”.[…]

Loja organiza reprezentaţii de ocultism doar ca să demonstreze că acesta


era o înşelătorie. Ştiau foarte bine că răspândirea filosofiei oculte ar aduce
cu sine o nouă ordine în societate, ceea ce ar fi constituit un obstacol în tot ce întreprindeau. Mai mult, exista
pericolul să fie recunoscuţi de ocultiştii cu activitate pozitivă şi, ca urmare, să fie descoperiţi.[…]

Printre secretele Lojii FOGC se număra şi capacitatea de a face pe oricine să adoarmă, de a se trezi din nou, de a
îmbolnăvi, de a ţine în viaţă sau de a ucide, după bunul lor plac. Membrii conducerii dobândiseră această abilitate
şi ştiinţă printr-un pact cu diavolul. Puteau influenţa orice persoană neantrenată, prin metodele lor magice,
aceasta neavând nici o şansă de a cunoaşte cauza influenţei la care era supusă. Frabato era un caz special pentru
Lojă, fiindcă era familiarizat cu practicile oculte de orice fel. Ei hotărâră să scape de Frabato printr-un asalt
magic.

După o scurtă discuţie, Secretarul merse în camera cu echipament, aducând un aparat pe care îl numeau tepafon.
Acest dispozitiv a fost plasat în mijlocul camerei. Era un aparat emiţător de raze magice ale morţii pe orice
distanţă şi constituia cea mai puternică armă a Lojii FOGS, strict confidenţială. Dacă o fotografie sau o mumie a
unei fiinţe ori a unui animal era plasată în focarul razelor sale, nu numai fizicul era afectat, dar chiar şi entitatea
astrală. Acest instrument putea distruge orice fel de material, de la orice distanţă şi de orice categorie. Mai mult,
acesta servea la transmisia de energie, ceea ce constituia o realizare a ştiinţei moderne. În afară de asta, orice fel
de idee (sugestie) putea fi transmisă cu ajutorul lui. În sfârşit, se puteau declanşa, cu ajutorul acestui dispozitiv,
otrăvirea, precum şi maladiile nervoase, care ar fi putut pune în dificultate şcolile de medicină. O fotografie sau
un obiect personal era de obicei suficient pentru a intra în contact cu persoana ce urma a fi influenţată, distanţa
neavând nici o importanţă.

Marele Maestru fixă fotografia lui Frabato în focarul razelor tepafonului şi


aprinse combustibilul, un amestec preparat cu alcool. În acelaşi timp, fraţii
formară un cerc magic în jurul aparatului pentru a intensifica elementul
focului pe plan fizic, prin telepatie. Frabato, la început, nu sesiză atacul
Lojii asupra sa. Începuse să se plimbe prin cameră neliniştit, încercând să
afle cauza căldurii care creştea în corpul său. Îşi dorea să-i ţină piept, dar
căldura deja se amplificase, sângele aproape fierbându-i în vine. Deşi
încerca să reziste, nu putea să-şi influenţeze organismul cu ajutorul
spiritului. În această situaţie disperată, Frabato îl rugă pe Dumnezeu să-l
ajute şi să-l inspire. Deodată, Frabato auzi o voce în timpul invoacaţiei
sale, „Apă, multă apă!” Frabato îşi scufundă mâna stângă în apă,
simţindu-se mai uşurat, iar în scurt timp claritatea şi forţa gândurilor îi
reveniră, putând în scurt timp să-şi utilizeze capacitatea de clarviziune şi
realiză că atacul venea din partea Lojii FOGC. Cât timp a emis raze
tepafonul, Frabato continua să le devieze în apă, iar după o oră fraţii lojii
desfăcură, în sfârşit, cercul magic, mutând fotografia din focar şi stingând
flacăra. Fraţii lojei erau satisfăcuţi de ceea ce făcuseră şi aşteptau deja cu
nerăbdare ştirile de a doua zi, care anunţau moartea binecunoscutului
magician. Şedinţa se încheie. A doua zi, Marele Maestru al Lojei FOGC a
rămas consternat să afle că Frabato nu murise. Merse grabnic la casa Lojii
şi îşi propusese să ceară ajutorul tuturor entităţilor demoniace şi satanice
pentru a-l omorî pe Frabato."

Existenţa unor astfel de aparate prin intermediul cărora sunt amplificate anumite gânduri este confimată. Există
numeroase cazuri de utilizare a unor aparate radionice, psihotronice şi a telepatiei în scopuri criminale.

Loja FOGC este doar una din încrengătura de ordine şi loji ale Francmasoneriei mondiale. Dacă în cazul unor
alte loji, pentru masonii de ranguri mici, satanismul sectei malefice a Francmasoneriei nu este evident, pentru alte
loji, cum este cea prezentată în acest articol sau pentru sinistra Skull and Bones, nici măcar cei mai naivi
admiratori ai masoneriei nu pot să pretindă că nu înţeleg că masoneria practică satanismul.

Bibliografie:

1. Franz Bardon – Frabato Magicianul, Editura Vox, 1995

2. Richard Laufenburg - Master Daniel's account of FOGC Lodge - Transcribed from a secret cipher by
Master Daniel (Guido Wolther) of the Fraternitas Saturni ,
http://www.geocities.com/orionbooks2002/MasterDaniels.html

3. Adolf Hemberger – Freemasonic order of the Golden Centurium, geocities.com/orionbooks2002/


Interviu cu Leo Zagami, fost francmason de grad 33
în cadrul lojii Propaganda Due

Dezvăluiri despre Noua Ordine Mondială din vârful “Iluminaţilor” italieni

traducere de Daniel Petrescu

Leo Zagami a fost, până de curând, membru al Francmasoneriei, având


gradul 33. Aparţinând aşa-zişilor “Iluminaţi” italieni prin tradiţia
familiei sale, el a fost iniţiat în anumite secrete oculte încă din copilărie
şi a fost membru în diferite loji secrete italiene şi britanice. Fiind un
privilegiat al lojii Propaganda Due, ar fi trebuit să urmeze la conducerea
acesteia, dacă nu s-ar fi retras din masonerie. Acest interviu ne introduce
în lumea societăţilor secrete şi confirmă încă o dată, din interior,
planurile “Iluminaţilor” de a instaura Noua Ordine Mondială, care se
referă de fapt, la un stat global de tip fascist.

Datorită poziţiei şi educaţiei sale, Leo Zagami a avut acces la cele mai
întunecate secrete ale Francmasoneriei şi “Iluminaţilor”. El a fost martor
la ritualuri satanice de magie neagră, experimente de control mental şi
tortură, care se petrec frecvent în interiorul lojilor masonice. El s-a
hotărât să părăsească Francmasoneria şi a început să facă dezvăluiri
zguduitoare privind adevărata faţă a acestei secte satanice.

A fost apoi hărţuit, ameninţat, răpit şi torturat. A început să îşi publice dezvăluirile pe Internet, iar pagina de web
i-a fost închisă. A continuat însă să facă aceste dezvăluiri, pe care le publică acum pe pagina de web “Illuminati
Confessions”.
http://www.illuminaticonfessions.webfriend.it/index.htm.
În afară de intenţia sa de a face aceste dezvăluiri pentru ca planurile criminale ale Francmasoneriei mondiale să
poată fi stopate, el consideră şi că aceasta este, în cazul său, strategia care îi oferă cele mai multe şanse de
supravieţuire.

Vă prezentăm transcrierea unui interviu cu Leo Zagami postat pe Internet, accesibil de exemplu aici:
http://www.illuminati-news.com/2007/0720a.htm
sau aici: http://www.illuminaticonfessions.webfriend.it/index.htm

Noua Ordine Mondială, fascism deghizat

Leo Zagami: Numele meu este Leonard Zagami, am 37 de ani şi aceasta


este povestea mea. Conform tradiţiei familiei mele, am devenit pe
parcursul vieţii membru al mai multor societăţi secrete, fiind implicat în
ceea ce se numeşte Noua Ordine Mondială.

Noua Ordine Mondială este, pentru anumiţi indivizi, o modalitate de a


introduce în toată lumea fascismul, iar pentru a face aceasta ei vor să
folosească mijloace tehnologice (de exemplu microcipurile) pentru a putea
supraveghea întreaga populaţie şi pentru a controla toate aspectele vieţii
noastre. Totul este în mâinile “Fratelui cel mare” – Big Brother – inclusiv
poliţia, poliţia militară, serviciile secrete civile şi militare. În acest moment, toate aceste instituţii nu slujesc
interesele naţiunilor, ci sunt în slujba corporaţiilor care se ocupă cu menţinerea acestei mari afaceri, împreună cu
anumite familii importante şi anumite bănci care sunt implicate.

Întrebare: Cum puteţi dovedi existenţa acestei Noi Ordini Mondiale?

Leo Zagami: Vă pot vorbi despre aceasta din experienţa mea personală.
Am fost “iniţiat” pe data de 13 aprilie 1993, în Roma. Era o perioadă mai
neobişnuită în acea perioadă în Italia, deoarece izbucnise un scandal al
lojii P2 (Propaganda Due) şi întreaga francmasonerie era în criză. Marele
maestru Giulliano di Bernardo, care acum este marele maestru al
Academiei “Iluminaţilor” din Roma, tocmai părăsise Loja francmasonică
italiană Marele Orient şi forma Marea Lojă Regulară a Italiei, care era
singura recunoscută de Marea Lojă Unită a Angliei.

Eu am fost “iniţiat” de către prinţul Alliata di Monreale, care este un


aristocrat italian şi a cărui familie avea legături de sute de ani cu familia mea. Decedat acum, acesta era Şeful
Ordinului Masonic al Sabiei şi al Vulturului, din care am ajuns să fac si eu parte. Tot el m-a îndrumat către ceea
ce urma să devină, în anul 1999, Loja Monte Carlo, un fel de Comitet Executiv Masonic. Acesta urma să
reunească persoane aparţinând tuturor riturilor masonice şi societăţilor secrete, pentru a lucra deasupra tuturor, ca
o suprastructură în structura “iluminaţilor”, cu baza în Monte Carlo. Ezio Giunchiglia, care era trezorierul lojii
P2, avuse acest plan. Poziţia lojii P2 era foarte importantă, deoarece aceasta avea legături cu Banca Vaticanului şi
cu domnul Marcincus, un personaj important, care era implicat în scandalul Băncii Vaticanului. De acest scandal,
care a explodat acum mai bine de 20 de ani, era legat şi numele lui Roberto Calvi, care a sfârşit asasinat sub
podul Blackfriars în 1982.

Propaganda Due este o lojă masonică de propagandă

Propaganda Due este o lojă veche, care există de mai bine de 100
de ani, încă de pe vremea lui Garibaldi. În anii ’60, ea a intrat sub
conducerea lui Licio Gelli, care a primit-o de la CIA, cu scopul de a
controla prin această lojă toate “vip”-urile italiene care nu doreau ca
numele lor să apară pe lista masonică oficială. Propaganda Due
folosea o listă de rezervă secretă, a cărei componenţă nu era făcută
publică. Astfel, loja P2 avea ca membrii şi reprezentanţi ai Lojii
Ecleziastice (loja francmasonică din interiorul Vaticanului).

În P2 activau mulţi membri ai Lojii Ecleziastice, iar loja funcţiona ca


o monedă de schimb între iezuiţi şi planurile pe care le aveau americanii
din CIA în cadrul operaţiunii Gladio (gladius=sabie, Gladio=operaţiune clandestină după cel de-al Doilea Război
Mondial, promovată de serviciile secrete italiene si de NATO, pentru a contracara o eventuală invazie sovietică în
Italia. În timpul Războiului Rece, aproape toate ţările din Europa Occidentală organizau operaţiuni de “rămânere
în urmă” sub controlul NATO. Existenţa operaţiunii Gladio a fost recunoscută de fostul prim-ministru italian
Giulio Andreotti în data de 24 octombrie 1990. Operaţiunea Gladio a fost acuzată de a fi intenţionat să
influenţeze politica internă, prin folosirea “strategiei fricii”).

În cadrul P2 erau înscrişi scriitori, jurnalişti, muzicieni, oameni care puteau să promoveze scopul lojii în lume,
deoarece aceasta, după cum îi spune şi numele, era şi este o lojă masonică de propagandă.

În templele masonice fotografia lui Bush şi imaginea lui Satan, sunt aşezate una lîngă alta
În lojile OTO (Ordo Templi Orientis) din Moscova, fotografia lui Bush şi imaginea lui Satan sunt alăturate, iar
membrii acestui cult masonic le aduc omagii amândoura; s-ar putea spune că ei sunt fericiţi că George Bush este
un personaj malefic.

Intenţia acestei secte satanice este aceea de a crea un imperiu, de aceea există şi salutul “Heil Imperium”. Când
mergeam la diverse loji, oamenii obişnuiau să ne salute cu “Heil Imperium”, deoarece P2 devenise un imperiu.
Deşi loja fusese distrusă de scandal, elementele care supravieţuiseră şi Comitetul din Monte Carlo erau în
continuare foarte puternice, având în continuare foarte mulţi oameni implicaţi.

Săbiile masonice (prezentate în film) - Boaz (B) şi Iachin (Y) - le-am


folosit pentru a primi primul şi al doilea nivel în masonerie. Mai există
apoi simbolul compasului si al pătratului care semnifică uniunea părţilor
sexuale masculine şi feminine. Mai jos se văd iniţialele MB; pătrăţelele
din imagine reprezintă pavajul lojii Mach Benak (MB), care este ultima
fază (n.n. mach benak înseamnă „carnea părăseşte osul”) în care este
iniţiat un maestru mason pentru a recunoaşte alt maestru mason.

Aceasta este o sabie masonică ce poate fi folosită pentru diverse acţiuni


în cadrul lojii, în timpul unei iniţieri. Mai există banderola şi emblema de
Mare Ofiţer, căci eu am fost Mare Ofiţer în Londra, iar aceasta este medalia din Londra. Atunci când iniţiam un
nou mason utilizam aceste accesorii. Dacă era suficient de supus, putea primi şi o medalie. Aceasta este o
medalie pentru venerarea maeştrilor, de la reuniunea Marelui Orient al Italiei din data de 12 -13 noiembrie 1994.

Când ajungi la un grad înalt în masonerie afli de existenţa puterii oculte

Francmasonii încep la nivelul inferior, ca instituţie caritabilă. După ce treci de primele trei grade, intri într-un rit
care poate fi Ritul Scoţian sau oricare altul, în funcţie de locul în care te afli în lume. Pe parcurs, atingi grade din
ce în ce mai mari, alăturându-te şi având activitate într-o lojă mare, în calitate de ofiţer. Ajungând apoi Mare
Ofiţer, conducător al unui întreg grup de francmasoni, devii tot mai conştient de faptul că începi să ai contact cu
anumite forţe oculte din spatele scenei.

Ele influenţează politica, religia şi toate acele subiecte care nu ar trebui să fie discutate în francmasonerie, dar
care, de fapt, sunt discutate în secret. Chiar şi în Ritul Scoţian, de la un anumit nivel în sus, este permisă
abordarea temelor politice. Noi doream, în Comitetul de la Monte Carlo, să realizăm un echilibru între membrii
organizaţiei Opus Dei, care exercită o influenţă specială în această epocă - mulţi dorind să li se asocieze - şi
ceilalţi membri ai francmasoneriei şi ai altor societăţi secrete.

Opus Dei şi satanismul

Pentru mine, experienţa cu Opus Dei a fost destul de interesantă.


Obişnuiam să particip la reuniunile “Iluminaţilor” care se ţineau la sediul
central al Opus Dei în Bologna, Villa Leone. Propietarului, Carlo Maria
Baserga, nu îi era frică să ne arate adevărata lui faţă, deoarece noi eram
“băieţii cei răi”. Acesta era cunoscut ca fiind un excentric şi ieşea
adeseori cu iubitul său cel tânăr, să ia prânzul.

Toate aceste întâlniri între satanişti şi luciferici aveau loc la sediul central
al organizaţiei Opus Dei şi acest lucru mi se pare foarte semnificativ (n.n.
Opus Dei este o organizaţie secretă din interiorul Bisericii Catolice).
În aceasta perioadă, organizaţia Opus Dei este mai puternică decât masoneria, mai ales în Italia şi mulţi
francmasoni au legitimaţie dublă, pentru ambele grupări. Înscrierea în organizaţia Opus Dei este o afacere foarte
bună, care aduce foarte mulţi bani, deoarece majoritatea membrilor ei sunt afacerişti.

Conflictele fac jocurile “iluminaţilor”

Eu, prin faptul ca mă expun în felul acesta, prin dezvăluirile pe care le fac, probabil că nu voi mai putea avea
niciodată în viaţa mea o slujbă într-una din marile corporaţii. Este foarte greu pentru mine să-mi duc existenţa,
deoarece mă finanţez singur, nu am pe nimeni care să mă susţină, în timp ce îi avertizez pe oameni asupra unui
duşman pe care de obicei ei refuză să admită că există. Dacă eşti ocupat să ai grijă de familie, de copii, de slujbă,
este dificil să te mai focalizezi şi asupra unei Conspiraţii Globale, este dificil să te opreşti, chiar şi numai pentru
un moment, din ceea ce faci şi să te gândeşti la asta. Exact asta urmăresc ei: ca noi să nu gândim. Atunci când
gândim, începem să devenim periculoşi.

Iluminaţii au făcut experimente de-a lungul anilor, în special în ceea ce


priveşte controlul minţii şi "strategia fricii". P2 este o lojă foarte
importantă, deoarece aplică această strategie a fricii (fiind implicată şi în
afacerea Gladio). Această operaţiune (Gladio) este o operaţiune care s-a
aflat în spatele conflictului aparent dintre comunişti şi fascişti, aşa cum
alte conflicte ulterioare dintre comunişti şi Europa Occidentală au avut
rolul de a ascunde alte jocuri murdare ale “iluminaţilor”. “Iluminaţii”
inventează întotdeauna conflicte pentru a-şi ascunde propriile jocuri de
interese. Astăzi este vorba despre conflictul dintre creştini şi musulmani,
mâine probabil vor inventa un conflict între pământeni şi extratereştri.

Întrebare: Daţi-mi câteva exemple de francmasoni care sunt activi în politica mondială.

Leo Zagami: George H. Bush, tatăl, împreună cu fiul său, George W. Bush, ambii iniţiaţi în ordinul Skull &
Bones, John Kerry, iniţiat în acelaşi ordin. Kissinger, care aparţinea lojii P2 din Monte Carlo şi care este
în continuare o persoană foarte influentă. Gordon Brown (n.n. primul ministru al Marii Britanii) şi Tony Blair
(n.n. fostul prim-ministru al Marii Britanii). Se hotărâse ca Gordon Brown să fie prim-ministru, când eu eram la
Loja Kirby. În octombrie-noiembrie 2003 eu deja ştiam că Gordon Brown va deveni prim-ministru. Masonii s-au
folosit de Tony Blair o perioadă de timp, atât cât au avut nevoie, pentru ca apoi să se debaraseze de el,
înlocuindu-l cu altcineva, care li se părea mai potrivit. Loja Kirby este o lojă fondată de Banca Angliei şi de
aceea majoritatea membrilor ei sunt bancheri. Am aparţinut şi acestei loji o perioadă de timp.

Masoneria engleză şi Noua Ordine Mondială

Mentorul meu, prinţul Alliata mi-a spus că din cauza faptului că francmasoneria italiană este divizată în mai
multe ramuri, cel mai bun lucru pe care l-aş putea face, ar fi să merg în Anglia şi să devin membru al Marii Loji
Unite a Angliei, pentru a-mi stabiliza poziţia.

Loja Kirby 2818 are o istorie lungă şi bogată. A fost o experienţă


interesantă pentru mine să mă alătur acestei loji pentru o vreme. Chiar
dacă am fost şi membru al unor loji italiene pentru perioade mai mari de
timp (cum ar fi Loja Minerva, Loja Garibaldi), totuşi am considerat
experienţa mea în Londra ca fiind una dintre cele mai importante. Acolo
am aflat despre faptul că Noua Ordine Mondială are în Londra unul din
cele mai importante centre ale sale.

Aceasta este diploma mea de Mare Maestru Absolut de grad 33 al Ritului Egiptean Antic şi Primitiv, de gradele
Memphis95 şi Misraim90, diplomă semnată de Dr. Nicholai Friswhol cu ocazia oratoriului de la Oslo.

Ordinele “cavalereşti” şi serviciile secrete

Cei care manipulează totul sunt de obicei familiile de “iluminaţi” pe care le susţine Vaticanul. Cei care vor să
înfiinţeze Noua Ordine Mondială sunt “cavalerii” recunoscuţi de Vatican: Cavalerii Sfântului Graal, Cavalerii de
Malta, Cavalerii Sf. Ion. Aceşti “cavaleri” fac toţi parte din serviciile secrete americane, CIA, MI6, MI5 în
Anglia. Cei care aparţin şi serviciilor secrete au “loialitate dublă”; deşi ar trebui să fie loiali ţării lor, ei fac totuşi
jurăminte de loialitate faţă de “Ordinul Sfânt” din care fac parte. Aceste “Ordine Sfinte” sunt sub controlul Papei
şi al numeroşilor lideri ai săi.

Există multe ordine cavalereşti în afara Vaticanului, care controlează


multe ramuri ale aristocraţiei: în Anglia - Ordinul Regal al Jartierei, care
conţine membri ai tuturor liniilor genealogice aristocratice europene, care
sunt toate, mai mult sau mai puţin, înrudite între ele; în Austria, de
exemplu, există Ordinul Cavalerilor Teutoni.

Putem spune că toate aceste ordine cavalereşti funcţionează ca o structură


invizibilă militară, pe care o pot vedea numai cei care cunosc semnificaţia
diferitelor simboluri folosite în francmasonerie tocmai în acest scop.
Francmasoneria înglobează oameni din toate aceste ordine cavalereşti şi
ea a luat fiinţă ca o necesitate de a implica şi nivelurile mai joase ale
societăţii vestice în structura piramidală a Iluminaţilor.

Aşa se explică faptul că în Marea Britanie există aproape 500.000 de francmasoni, deci nu putem vorbi de o
societate de elită, ci de o mare societate cu O Singură Elită, care există în centrul ei şi care o conduce.

Charles G. Finney: «De ce am părăsit


francmasoneria?»
Un articol preluat din revista Francmasoneria nr.2

Charles Grandison Finney (1792-1875) a părăsit în 1821 francmasoneria şi s-a convertit la


creştinism, devenind ulterior un predicator cunoscut. În 1869 a publicat cartea "The Character,
Claims, and Practical Workings of Freemasonry" (Caracterul, afirmaţiile şi lucrările practice ale
francmasoneriei) în care a dezvăluit multe dintre secretele acestei secte satanice, avertizând
asupra pericolului pe care aceasta îl reprezintă.

Iată în continuare câteva pasaje relevante din această carte cutremurătoare:

„Înainte de întoarcerea mea către Iisus, am aparţinut de Loja Masonică din Adamns, New York, timp de 4 ani.
Acum nu îmi pot imagina ce legături aş fi putut avea cu această Lojă, care impune legăminte monstruoase şi
barbare.
Curând după convertirea mea la creştinism şi întoarcerea către Iisus, am avut programată o întâlnire la loja de
care aparţineam. Toţi cei de acolo erau la curent cu faptul că devenisem creştin şi Marele Maestru al Lojei mi-a
cerut să deschid adunarea Lojii cu o rugăciune. Am realizat acest lucru, iar la închiderea adunării mi s-a cerut din
nou să mă rog. După cele două rugăciuni trăite cu tot sufletul, am realizat că m-am convertit complet de la
francmasonerie către Iisus şi că nu mai pot avea nici o afinitate cu nici una din activităţile Lojei. Legămintele
impuse de masonerie mi-au apărut dintr-o dată în adevărata lor lumină: erau profane şi barbare.

Fără a mai consulta pe nimeni altcineva, am mers la Lojă şi am cerut să o părăsesc. Eram foarte hotărât să renunţ
la masonerie, indiferent de părerea lor. Curând, toţi membrii lojei au aflat că m-am retras din francmasonerie.

În scurt timp au organizat un festival masonic şi au trimis un comitet la mine, special alcătuit, cerându-mi să
prezint o alocuţiune cu acea ocazie. Le-am spus, foarte calm, că refuz să fac acest lucru şi să-mi arăt, prin
alocuţiune, aprobarea sau simpatia faţă de masonerie.

Totuşi, în anii care au urmat nu am avut nici o poziţie publică împotriva masoneriei, deşi consideram legămintele
făcute ca membru al Lojei ca fiind nule şi neavenite. Evident, hotărârea mea era clară: nu mai eram membru al
Masoneriei.Membrii Lojei au aflat că eu m-am retras.

Poziţia mea se va schimba în urma publicării relatărilor despre francmasonerie ale căpitanului William Morgan
(ucis de masoni din cauza acestor relatări făcute). Când a apărut cartea, am fost întrebat despre veridicitatea
relatărilor incluse în ea. Am admis cu sinceritate că tot ceea ce a fost relatat de căpitanul Morgan reprezintă o
descriere corectă a masoneriei şi o expunere adevărată a legămintelor, principiilor şi ritualurilor masonice.

Legat de aceste legăminte sau jurăminte făcute la intrarea mea în


masonerie, pot spune că am fost înşelat în privinţa lor, deoarece
mi s-a creat convingerea că urmează să mi se comunice secrete
foarte importante. Judecând după nenumărate dovezi disponibile,
putem spune fără teama de a greşi în vreun fel, că francmasoneria
este o instituţie ne-creştină şi anti-creştină. Moralitatea şi
jurămintele impuse de masonerie sunt ne-creştine şi chiar
satanice. Jurămintele masonice cer cele mai satanice lucruri cu
putinţă:

1.Să ascunzi crimele înfăptuite de ceilalţi fraţi masoni;

2.Să-ţi scapi fratele mason din orice dificultate, indiferent de


motivele, care pot fi justificate, pentru care a ajuns în aceea
situaţie;

3.Să favorizezi pe fraţii masoni în acţiunile politice şi în afaceri;

4.Masonii jură să se răzbune şi să persecute până la moarte pe cei


care încalcă obligaţiile masonice;

5.Masoneria nu cunoaşte mila şi compasiunea şi obligă pe


membrii săi să jure că vor răzbuna violările obligaţiilor
masonice;

6.Jurămintele masonice sunt profane, luând numele Domnului în van;


7.Pedepsele pentru cei care încalcă aceste jurăminte sunt barbare, chiar sălbatice;

8.Învăţăturile masonice sunt false şi profane;

9.Ceremoniile masonice sunt un amestec de pueril şi satanic;

10.Masoneria este o mare escrocherie, cerând bani de la membrii săi sub pretexte false;

11.Masoneria refuză orice examinare obiectivă a sa şi se acoperă cu un văl dens sub pretextul păstrării secretului;

12.Masoneria este o conspiraţie contra Statului şi Bisericii.

Concluzii:

Nimeni, până acum, nu a urmărit să apere masoneria, răspunzând acuzaţiilor de mai sus. Înşişi masonii nu pretind
că organizaţia lor este compatibilă cu creştinismul.

Aşadar:

1.Biserica creştină nu trebuie să aibă nici o relaţie cu masoneria, iar aceia care aderă conştient şi deliberat la
masonerie nu mai au nici un drept să rămână şi să se considere creştini. Spun acest lucru cu părere de rău, dar
solemn!

2.Ce să răspundem la întrebarea : “Ce facem cu marele număr de creştini care sunt francmasoni?” Răspund:
ajutaţi-i să se desprindă de tirania satanică a masoneriei. Făceţi-i să înţeleagă, într-un mod conştient şi
responsabil, că toţi masonii, de la rangul trei în sus, au jurat solemn să ascundă faptele rele ale celorlalţi fraţi şi că
masonii de la gradul şase în sus au jurat să sprijine cauza celorlalţi fraţi şi să-i scape din orice dificultate în care
se află, indiferent de motivele pentru care au ajuns în acea situaţie.

3.Dacă întâlniţi masoni care au fost iniţiaţi în acele grade pentru care au jurat să persecute până la moarte pe cei
ce violează legile masonice, întrebaţi-i dacă chiar sunt în stare să facă aşa ceva!

4.Poate un om care aderă la jurământul masonic de a ascunde orice fărădelege să fie un om de încredere în
societate? Putem avea încredere în aceşti oameni dacă-i întâlnim ca martori, juraţi sau implicaţi în orice alt mod,
în realizarea actului de justiţie?

5.Poate un om care a realizat jurăminte masonice să mai prezinte încredere dacă exercită funcţii publice, în
armată, poliţie, justiţie, etc.?

Care este răspunsul vostru ?

Fac apel solemn la conştiinţa voastră şi la lumina lui Dumnezeu, un apel pentru un răspuns cinstit la următoarele
întrebări:

1.Este fiinţa umană aflată sub un jurământ solemn de a ucide pe toţi cei ce violează legile masonice, o fiinţă care
se mai poate situa printre oameni?

2.Francmasonii de această teapă mai pot să fie primiţi în Biserică?


3.Credeţi în consecinţele acestor jurăminte satanice de a-i urmări numai pe cei ce le aplică întocmai?
Consecinţele îngrozitoare vor veni şi asupra celor ce jură, chiar dacă nu aplică întocmai acele jurăminte.

“Sângele lui Iisus Christos ne-a curăţat de toate păcatele.

Toţi aceia ce cred în El se vor purifica şi vor deveni puri precum el. (Ioan, 1:17, 3:3)”

Omorârea căpitanului William Morgan


un articol preluat din revista Francmasoneria nr.2

O “fractură” semnificativă în codul masonic al tăcerii a apărut în Statele Unite la


începutul secolului al XIX-lea. William Morgan, ce trăia în Batavia - New York,
dispare subit de acasă. Singurul indiciu legat de dispariţia sa a fost faptul că Morgan
îşi propusese, în colaborare cu altă persoană, să publice o carte
intitulată «Illustration of Masonrz by one of the fraternity who has devoted thirty
years to the subject» - Ilustrări ale masoneriei de cineva din fraternitate care şi-a
dedicat 30 de ani acestui subiect. Cartea promitea a conţine o descriere exactă a
unor ceremonii şi legăminte secrete urmate şi asumate de cei ce intrau în
francmasonerie. Simplul anunţ al intenţiei de a publica această lucrare a fost primită
cu vie indignare de multe persoane din societatea Bataviei, membri recunoscuţi ai
francmasoneriei. Corpul puternic descompus al lui Morgan va fi găsit peste un an.
Eşecul justiţiei americane de a-i găsi şi pedepsi pe ucigaşi a dat naştere la o mare
mişcare politică anti-masonică (Partidul Anti-Masonic).

În 1829 apare o descriere a tratamentului barbar aplicat la Fort Niagara căpitanului William Morgan, care a fost
apoi omorât de masoni şi aruncat în lacul Ontario pentru că a publicat “Secretele masoneriei”, scrisă de Edward
Gibbins care se auto-intitulează “fost paznic al fortului şi fost mason”. Iată câteva citate semnificative din această
lucrare: “Căpitanul William Morgan, din New York, un om inteligent şi republican inflexibil, convins de
pericolele reprezentate de societăţile secrete, s-a hotărât să facă toate eforturile pentru a lupta contra lor. Fiind
membru al masoneriei, a fost martor al corupţiei promovată de această societate secretă, al faptului că masoneria
oferă avantaje personale nemeritate şi chiar privilegii celor care îi devin membri şi al influenţei invidioase a
masoneriei în fiecare domeniu al societăţii. Căpitanul Morgan a fost soldat şi un bărbat adevărat. El şi-a dat
seama de conspiraţia masonică detestabilă şi a îndrăznit să îşi rişte viaţa, sfărmându-şi lanţurile şi punând în
gardă oamenii simpli înşelaţi de masonerie! A fost ridicat cu forţa de o bandă de masoni şi închis sub paza unui
gardian. În aceeaşi noapte a fost luat din acea închisoare şi dus la o alta, aflată la 100 de mile, la Fortul Niagara.
De aici începe mărturia domnului Gibbins, paznicul fortului Niagara. Astfel, putem vedea foarte clar că
închisorile şi forturile noastre sunt în serviciul masonilor pentru a-i ajuta să-şi ducă la sfârşit metodele criminale
de răpire şi pedepsire cu moartea! Citiţi acest pamflet şi răspundeţi: Merită o societate secretă să mai existe
printre noi, în condiţiile în care membrii ei pot comite crime şi să rămână totuşi nepedepsiţi ? MASONII
AU FĂCUT ACEASTA, iar fraţii săi îi protejează. Cetăţeni, merită aceşti oameni, legaţi de astfel de
obligaţii şi principii, să fie conducătorii unor oameni liberi? Citeşte şi dă mai departe!

În prezentarea următoarei declaraţii, vă cer să reţineţi faptul că nu am nici o scuză de a fi acţionat aşa cum am
acţionat. La acea vreme eram membru al masoneriei şi consideram obligaţiile masonice ca prevalând asupra
propriei mele conştiinţe. Acum, că dezvălui aceste obligaţii şi constrângeri ale masoneriei marelui public, mă
supun deciziei acestuia în legătură cu cât de mult am acţionat ghidat de principii şi cât de mult de frică.

În legătură cu cei care au acţionat împreună cu mine, pot spune că ei au acţionat dintr-un simţ al datoriei faţă de
masonerie şi sub ameninţarea pedepselor celor mai cumplite care îi aşteptau dacă ar fi acţionat în alt mod.

Să sperăm că o astfel de instituţie, precum este masoneria, ale cărei principii conduc în mod direct la astfel de
fapte şi crime oribile şi care se bazează pe disimulare şi fraudă, va fi complet eliminată din această ţară şi
din întreaga lume. Să sperăm că se va ridica o barieră care să prevină poluarea Pământului cu influenţa
insidioasă a masoneriei. Dar marea masă a oamenilor cinstiţi să nu aştepte la realizarea acestui obiectiv al
eliminării masoneriei fără dureri şi fără a da dovadă de o vigilenţă neîncetată.

Dacă oamenii cinstiţi şi curajoşi vor da dovadă de lipsă de circumspecţie şi perseverenţă, acest monstru
care este francmasoneria va înflori cu şi mai mare forţă şi va comite şi mai mari atrocităţi ca niciodată.”