Camerele video în viaţa privată

După ce am dezvăluit motivele pentru care supravegherea

video la blocuri e periculoasă, au început
să curgă întrebările: de e ilegal să montezi camere video pe
scările şi în spaţiile comune ale blocurilor de locuinţe, iar la
magazin se poate? Ce legislaţie românească şi comunitară
protejează viaţa privată, intimă şi familială? Cine are
dreptul să te filmeze, în ce scop şi în ce condiţii? Cum se
avizeazămonitorizarea video a unui obiectiv şi cum trebuie
semnalizat acest fapt astfel încât sistemul de televiziune cu
circuit închis (CCTV) să nu fie în afara legii? Este legal sa
instalez o cameră video pe holul blocului sau într-o curte
comună fără acordul explicit al tuturor locatarilor (atenţie,
nu doar al proprietarilor!)? Pot fi anulate drepturi
fundamentale individuale prin voinţa unei majorităţi
conjuncturale?
Astăzi, 28 ianuarie, de Ziua Europeană a protecţiei datelor
personale, încercăm să răspundem majorităţii acestor
întrebări în baza şi în spiritul reglementărilor legislative în
vigoare.

Monitorizarea video: legislaţie europeană şi

naţională relevantă
Utilizarea tehnicilor pentru captarea, manipularea,
înregistrarea, stocarea şi comunicarea datelor constituite
din imagini privind persoanele fizice reprezintă operaţiuni
de prelucrare a datelor cu caracter personal, în
conformitate cu Directiva 95/46/CE(paragraful 14) a
Parlamentului European, act corelat cu dispoziţiile Convenţiei
nr. 108/1981 a Consiliului Europei. Aşadar, avem un prim
element clarificat: prin sistemului de supraveghere sunt
prelucrate date cu caracter personal. Imaginile cu
persoanefizice identificabile sunt date cu caracter
personal.
Dată fiind această realitate, înseamnă că Big Brother intră
sub incidenţa Legii 677 din 2001, care are drept
scop garantarea şi protejarea drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale persoanelor fizice, în special a dreptului
la viaţa intimă, familială şi privată, cu privire la prelucrarea
datelor cu caracter personal.
De altfel, însăşi Legea Fundamentală (Constituţia României)
impune autorităţilor să ocrotească viaţa intimă, familială
şi privată (art. 26, alineatul 1).

Acordul individual şi explicit e

obligatoriu
În acest scop, Autoritatea Naţională de Supraveghere a
Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) a
emis Decizia nr. 52 din 31 mai 2012 privind prelucrarea
datelor cu caracter personal prin utilizarea mijloacelor
de supraveghere video, publicată în Monitorul Oficial nr.
389 din 11 iunie 2012. La articolul 6 al actului normativ
menţionat scrie fix aşa:
Prelucrarea datelor cu caracter personal prin
utilizarea sistemelor de supraveghere video se
efectuează numai cu consimţământul
expres şineechivoc al persoanei vizate.
cu excepţia cazurilor prevăzute de articolul 5, alineatul 2, din
Legea nr. 677/2001. Adică exceptând situaţiile în
care persoana fizică solicită încheierea unui contract (ex:
cu angajatorul), viaţa îi este pusă în pericol, în interesul
public al autorităţilor, când operatorul e obligat prin lege să
monteze camere video (ex: instituţiile bancare) pentru un
interes legitim, în scopuri statistice sau de cercetare
ştiinţifică, doar dacă datele sunt anonime pe toată durata
prelucrării. Acestea sunt singurele excepţii de
laobligativitatea obţinerii acordului scris al tuturor
persoanelor vizate.
E penală!
În cazul de faţă, fiindcă ne referim la un condominiu, e
vorba despre acordul tuturor locatarilor persoane
fizice identificate şi identificabile prin intermediul imaginilor
colectate şi stocate. În caz contrar, monitorizarea video la
blocuri şi în curţile comune eilegală, iar operatorul (adică
persoanele fizice, juridice de drept public ori privat care
gestionează sistemul video) e pasibil de a suporta rigorile
legii. Pe lângă sancţiunile civile şi administrative inerente,
noul Cod Penal le-a dedicat spionilor amatori un articol
special, doar al lor: 226.
După cum observaţi, legiuitorii stipulează condiţia
posibilităţii identificării persoanei atunci când definesc
restricţiile. Astfel, putem decela între camerele video dintr-
un hipermarket (care monitorizează bunuri de valoare şi
persoane anonime) şi ochii electronici din holul blocului,
care filmează locatari cu identitate cunoscută în
dependinţele propriilor locuinţe.

De ce e inutil votul majorităţii? Limitele Legii 230/2007

Dat fiind că dreptul la viaţă privată e
unul fundamental, personal nepatrimonial, nu poate fi
invocată voinţa majorităţii proprietarilor condominiului, aşa
cum procedează anumiţi reprezentanţi ai Asociaţiilor de
Proprietari pasionaţi de camere video şi înregistrări cu
vecini. Deşi Legea nr. 230/2007 spune că hotărârile Adunării
Generale a Asociaţiei de Proprietari, luate cu majoritatea
voturilor, sunt obligatorii, ele nu pot aduce
atingere drepturilor fundamentale şi nu pot
încălca dispoziţii legale în vigoare.
Să presupunem că majoritatea proprietarilor ar hotărî că
ţiganilor nu le este permis accesul în spaţiile comune şi ar
vota în AGAP o decizie în acest sens. Ar fi legal? Sa spunem
ca Adunarea Gererală ar decide ca intrarea în clădire să se
poată face numai pe bază de amprentă digitală, ca să fie clar
cine locuieşte mai mult de 15 zile în bloc şi trebuie trecut la
plata cheltuielilor pe persoana. Ar fi legitim? Să zicem că
majoritatea ar semna pentru interzicerea deţinerii animalelor
de companie în apartamente. Şi această trăsnaie ar fi
caducă.
Nu putem echivala încălcarea dreptului la viaţa privată cu
obligaţia montării deapometre, spre
exemplu. Jurisdicţia asociaţiilor de proprietari e limitată la
chestiuni administrative care ţin de repartizarea costurilor şi
întreţinerea clădirii, iar voinţa majorităţii nu poate anula
drepturile fundamentale garantate individual. De altfel,
Legea asociaţiilor de proprietari trasează
clar limitele competenţei şi autonomiei persoanei juridice cu
caracter nonprofit numită Asociaţie de Proprietari. Astfel,
Asociaţia are drept scop legitim doar “administrarea şi
gestionarea proprietăţii comune”, conform art. 4 alin. 1 din
Legea nr. 230 din 2007. Ce înseamnă asta? Legal vorbind,
înseamnă “activităţi de administrare tehnică,
de contabilitate şi casierie” (articolul 35, alineatul 1).
Adică reparaţii, îmbunătăţiri, consolidări, curăţenie,
împărţirea cheltuielilor, încasări şi plăţi. Atât şi nimic mai
mult.
O minoritate oarecare nu poate fi prezumată a fi constituită
din suspecţi şi infractori, astfel încât majoritatea să decidă,
prin vot, restrângerea drepturilor şi libertăţilor individuale
ale celorlalţi colocatari legitimi, fie ei proprietari sau chiriaşi.

Infracţiunea de violare a vieţii private (noul Cod Penal)

Articolul 226 al Legii 286 din 2009 extinde în sfera penalului
răspunderea celor care cred că îşi pot filma vecinii în voie,
cu mandat de la majoritate. Astfel, atingerea adusă vieţii
private, fără drept, prin fotografierea, captarea sau
înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau
înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuinţă
sau încăpere ori dependinţă ţinând de aceasta reprezintă
infracţiune. Notăm că viaţa privată nu se opreşte odată
trecut de uşaapartamentului, iar efectele juridice sunt
extinse la toate spaţiile indivize: holurile locuinţei, căi de
acces comune, scări, lifturi, subsoluri, boxe, ghene, culoare,
poduri, terase etc.

Ai acces la înregistrări, te poţi opune şi poţi cere daune

Aşa cum am arătat, supravegherea video la bloc fără
acordul tuturor persoanelor identificabile e nelegală. Ce
se întâmplă însă dacă toţi locatarii unui imobil de
locuinţe (inclusiv minorii, prin acordul expres al
reprezentantului legal) sunt de acord cu montarea unui
dispozitiv de supraveghere centralizat? Legea 677/2001 ne
lămureşte în privinţa drepturilor pe care cei filmaţi şi
înregistraţi continuă să la aibă şi după exprimarea
neechivocă a voinţei de a fi monitorizaţi. Acestea sunt:
 Dreptul de acces la date (articolul 13). La exercitarea
sa, operatorul e obligat să furnizeze toate informaţiile
solicitate. Fiind vorba despre un drept garantat, nu-i
nevoie să existe o justificare pentru care doreşti să
vizionezi imaginile cu tine şi vecinii tăi. Sau cu ora la care
s-a întors soţul/soţia, cine ştie?;
 Dreptul de intervenţie asupra datelor (articolul 14).
Poţi cere (în mod gratuit) rectificarea, blocarea
sau ştergerea imaginilor colectate, dacă ţi se par a nu fi
în concordanţă cu legea sau inexacte. Spre exemplu, dacă
te răzgândeşti în privinţa disponibilităţii de a-ţi fi
supravegheaţi copiii, prelucrarea devine ilegală;
 Dreptul de opoziţie (articolul 15). Cităm întocmai:
“Persoana vizată are dreptul de a se opune în orice
moment, din motive întemeiate şi legitime legate de
situaţia sa particulară, ca date care o vizează să facă
obiectul unei prelucrări”. Evident, cu excepţia cazurilor în
care legea statuează altfel. Adică nu te poţi opune la a fi
filmat de procurori când iei şpagă, nici nu poţi reclama o
bancă pentru că are supraveghere video;
 Dreptul de a se adresa justiţiei şi Autorităţii de
supraveghere. Cererea de chemare în judecată e scutită
de taxă de timbru. Dacă în ciuda demersurilor efectuate,
o entitate se ambiţionează să te filmeze fără acordul tău,
poţi obţine restabilirea dreptului la viaţă privată şi nişte
daune compensatorii, pe cale judecătorească.
Însă, din fericire, sub presiunea instituţiilor europene,
dreptul la viaţă privată, intimă şi familială nu va mai fi privit
ca un moft pe care orice pensionar cu veleităţi de securist îl
poate călca în picioare în numele unei majorităţi oarecare.
Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Penal, după 1
februarie 2014, vor da cu subsemnatul pe la Parchet destui
reprezentanţi legali ai asociaţiilor de proprietari şi ai firmelor
de securitate. Evident, doar dacă vecinii lor au aflat că sunt
cetăţeni europeni şi au oareşce drepturiindividuale.

Articol dedicat Zilei Europene a Protecţiei Datelor cu caracter

personal: 28 ianuarie.

Pe 28 Ianuarie 1981, la Strasbourg, a fost adoptată

Convenţia nr. 108 pentru protecţia persoanelor cu privire la
prelucrarea automată a datelor cu caracter personal. Acest
prim act normativ e menit să asigure protecţia vieţii private
a persoanelor fizice şi defineşte o serie de principii
universale în raporturile dintre individ şi entităţile publice şi
private.