Sunteți pe pagina 1din 24

Drd. arh.

Mădălina Zăgărin

FORŢA CENTRALIZATOARE A SPAŢIULUI DE CULT

prof.univ. dr. Ana Maria Zahariade, SCSA, Facultatea de Arhitectură, UAUIM


BUCUREŞTI, IANUARIE, 2011
Introducere;
Cuprins:
1. Centrul:
1. a. Sensuri ale centrului
2. b. Spaţiul de cult ca centru
2. Spaţiul de cult
2.a. Problematica spaţiului de cult în textura urbană
2.b. Rolul bisericii în istoria locală
3. Spaţiul de cult ca soluţie urbanistică
Bibliografie generala.
Introducere
Toate generaţiile urmeaza acelaşi curs firesc, în sensul în care toate pornesc din acelaşi
punct şi toate pot atinge un punct maxim: credinţa. De-a lungul timpului oamenii au simţit
nevoia să-şi ridice diverse construcţii sau altare în care să-şi manifeste adoraţia faţă de
Divinitate. În ce fel mai reuşesc aceste locaşuri de cult să coaguleze şi să organizeze întreaga
viaţă în jurul lor este una dintre exigenţele pe care îşi propune să le demonstreze acestă teză.
Deşi abordarea acestui subiect se va face cu credinţă în Dumnezeu, nu înseamnă că va
fi lipsită de obiectivitate şi raţiune, care sunt primele reguli ale oricărei metode de cercetare.
Este o aventură intelectuală: urmărirea unui subiect simbolic, care în general nu se lasă
încadrat într-un tabel de indicatori stabili şi generalizabili, şi încercarea materializării şi
sublinierii acestuia din punct de vedere urbanistic.
Aprofundând din punct de vedere urbanistic sensurile centrului, acesta capătă valenţe
istorice, simbolice, administrative, culturale, ambientale, afective, sociale, politice precum şi,
suprapuse peste toate acestea sau individualizate, valenţe religioase.
Pentru omul religios spaţiul nu este omogen, ci prezintă spărturi şi rupturi. Acestea
implică porţiuni de spaţiu diferite calitativ, spaţiul sacru fiind singurul care este real, singurul
care există cu adevărat. Restul spaţiului, cel profan, este de fapt o întindere omogenă şi
nemărginită, unde nu există nici un reper şi nici posibilitatea de orientare. În această întindere
informă, hierofania se dezvăluie ca un punct fix absolut, ca un centru.
Pentru societăţile tradiţionale „lumea adevărată” se află întotdeauna în mijloc, din
acest motiv omul societăţilor premoderne dorindu-şi să se afle cât mai aproape de Centrul
Lumii.
S-a scris foarte mult despre spiritul pozitivist al secolului al XIX-lea ce a considerat
credinţa într-o divinitate unică şi transcedentă ca ţinând de un stadiu pueril al omului şi al
umanităţii în consecinţă care trebuie depăşit în sensul că trebuie abandonată orice convingere
căreia nu i se poate găsi o explicaţie ştiinţifică.1 Având drept considerent o perspectivă
urbanistică asupra subiectului (oraşul modern, de după a doua jumătate a secolului al XIX-lea,
oraşul industrial, ce îşi asumă desacralizarea oraşului preexistent) s-a concluzionat că ştiinţa

1
Kierkegaard care, deşi nu a trăit într-o perioadă în care religia, în speţă creştinismul, primea o lovitură
puternică din partea spiritului pozitivist, poate fi considerat unul din acei scriitori care au tras un semnal de
alarmă cu privire la eradicarea dimensiunii transcendente a vieţii omului în faţa noilor provocări ale modernităţii.
Jean Borrela evidenţiază criza în care se regăseţte simbolismul religios contemporan în urma
descoperirilor bulversante din domeniul fizicii.
devenea astfel noul Dumnezeu al omului, o entitate impersonală, absolut transparentă, imediat
accesibilă şi dominată de reguli şi principii raţionale, perfect inteligibile.
Rudolf Otto abordează însă subiectul din perspectivă istorică globală şi ajunge la o
concluzie total opuse celei de mai sus: „Într-un anume sens, noi modernii, nu ne aflăm într-o
pozitie mai rea, ci dimpotrivă, într-o poziţie mai bună pentru a sesiza sacrul în manifestarea
lui. Întrucât este o presimţire a cârmuirii divine a lumii sesizarea acestuia depinde astăzi, în
esenţă, de două elemente: de o privire generală asupra ansamblului pe care îl formează această
minunată istorie spirituală a lui Israel, a profetismului şi a religiei lui şi apariţia lui Christos în
ea, pe de altă parte, de o privire asupra întregului pe care îl formează viaţa şi lucrarea lui
Christos însuşi. În ambele cazuri, datorită distanţei mari şi a înţelegerii istorice mai
pătrunzătoare, ne este mult mai uşor să avem această privire de ansamblu decât era cu putinţă
pe vremea lui Isus”2.
Astfel că religosul transcede dincolo de dogmă, localităţile actuale, ajungând până la
stadiul de credinţă şi conturându-se concret în fondul construit.
Spaţial, abordarea acestei lucrări, se restrânge la teritoriul geografic locuit al judeţelor
Prahova, Ialomiţa şi Călăraşi. Alegerea zonei de studiu poate părea aleatorie însă este
reprezentativă pentru aria mea de lucru, pe teritoriul acestor judeţe desfăşurându-se
majoritatea proiectelor pe care le coordonez. Motivul pentru care am ales strict zonele în care-
mi desfăşor activitatea este faptul că, doar într-un teritoriu pe care mi l-am apropriat în
prealabil, pot veni cu păreri şi concluzii obiective, o altă exigenţă a acestei teze fiind aceea de
a demonstra că spaţiul de cult, în anumite situaţii date, se poate concretiza într-o soluţie
urbanistică perfectă. Concluziile acestei lucrări constau în demonstraţia practică, aplicată sau
propusă, cum că spaţiul de cult este utilitatea publică necesară pentru a scoate din „haos”
spaţiile interstiţiale, abandonate sau chiar cele rău famate.

2
Otto Rudolf, „Sacrul”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2002,pag 180, în româneşte de Ioan Milea.
1. Centrul
1.a. Sensuri ale centrului
Strict geometric centrul unei figuri este punctul în raport cu care punctele unei figuri
se asociază în perechi simetrice (când vorbim de centrul unui dreptunghi) sau punctul faţă de
care toate celelalte puncte ale figurii se află situate la distanţe egale (cînd este vorba despre un
cerc).
Aprofundând din punct de vedere urbanistic sensurile centrului, acesta capătă valenţe
istorice, simbolice, administrative, culturale, ambientale, afective, sociale, politice precum şi,
suprapuse peste toate acestea sau individualizate, valenţe religioase.

1.b. Spaţiul de cult ca centru


„...spaţiul sacru este compus dintr-un loc al deplierii evenimentului epifanic dar şi din
aura spaţială situată pe verticală-axa calitativă a spaţiului-din tunelul în a cărui dinamică se
află legătura care uneşte ceea ce ste jos cu ceea ce se află sus, sau, mai general dincolo.”3
Pentru omul religios spaţiul nu este omogen, ci prezintă spărturi şi rupturi. Acestea
implică porţiuni de spaţiu diferite calitativ, spaţiul sacru fiind singurul care este real, singurul
care există cu adevărat. Restul spaţiului, cel profan, este de fapt o întindere omogenă şi
nemărginită, unde nu există niciun reper şi nici posibilitatea de orientare. În această întindere
informă, hierofania se dezvăluie ca un punct fix absolut, ca un centru.
Orice spaţiu sacru, fiind calitativ diferit de restul teritoriului cosmic, implică o
hierofanie, o izbucnire a sacrului.
„Sistemul lumii în societăţile tradiţionale:
-un loc sacru este o ruptură în omogenitatea spaţiului;
-această ruptură este reprezentată de o deschidere care permite trecerea dintr-o
regiune cosmică în alta;
-comunicarea cu Centrul este exprimată printr-un anume număr de imagini care
privesc toate acel Axis Mundi.” 4 Aceste imagini sunt cosmologice şi ţin de credinţa religioasă
(oraşele şi sanctuarele se află în Centrul Lumii, templele sunt replici ale Muntelui cosmic,
făcând legătura între cer şi pământ, temeliile templelor coboară adânc în regiunile inferioare).

3
Ioan, Augustin, „Întoarcerea în spaţiul sacru”, Ed. Paideea, Bucureşti, 2004.
4
Eliade, Mircea, „Sacrul şi profanul”, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1992.
Având în vedere cele de mai sus, putem trage concluzia că un spaţiu de cult este un
spaţiu sacru standard conţinând un teritoriu pe care îl ocupă, un spaţiu interior sacralizat, un
model transcendent şi un canal de comunicare verticală între original şi copie, reprezentat de
privirea ochiului divin.

2. Spaţiul de cult

2.a. Prolematica spaţiului de cult în textura urbană


În devenirea lui, oraşul contemporan tolerează, în cel mai bun caz, o coexistenţă cu
oraşul tradiţional ameninţat a fi negat, înlocuit. Invadat şi ocupat de mass-media şi de
complexul mediatico-publicitar, oraşul contemporan se extinde şi se virtualizează prin
excesiva afectare a văzului.
Neutralizat în beneficiul semnelor comerciale el se transformă într-un univers
artificial ghidat de noile tehnologii, un canal-suport comunicaţional.
În acest context virtualizat şi expandat bisericile trebuie să ne apară ca fiind o
prezenţă remarcabilă care să se distingă în ţesutul urban prin gabarit şi imagine. Marii
arhitecţi, proiectanţi de lăcaşuri sfinte din perioada interbelică, precum Petre Antonescu,
Constantin Joja, propun schimbarea materialelor folosite pentru edificarea bisericilor şi
înlocuirea lor cu un material modern: betonul.
Este de remarcat că, astăzi, betonul se foloseşte cu predilecţie în ridicarea lăcaşurilor
de cult, atât în ortodoxism cât şi în alte religii.
Mai mult decât atât ritualul religios propriu-zis, practicat într-o epocă a vitezei, s-a
redus ca timp pentru a se adapta nevoilor enoriaşilor grăbiţi. În aceste condiţii se ridică din
nou problema actualităţii spaţiului religios care nu mai este conform cu varianta scurtată a
slujbelor practicate azi.
În condiţiile date, ale modernizării sistemelor constructive, ale modernizării
arhitecturii, ale unei cerinţe mari de lăcaşuri de cult, trecând şi peste gafele stringente ce pot fi
remarcate în programele iconografice ale bisericilor nou-construie, se pune problema dacă nu
cumva canonul bizantin trebuie tras înainte cateva generaţii pentru a putea avea biserici
actuale, modernizarea acestuia aparându-ne ca o necesitate iminentă.
Pe de altă parte, în arta bizantină autorul nu ar trebui să-şi semneaze niciodată opera,
justificarea gestului fiind gasită tocmai în aceea că biserica este spaţiul intimităţii cu
Dumnezeu. Atfel în spaţiul bisericii ar trebui să se realizeze legatura directă între concret şi
transcendental între aici şi dincolo, între enoriaş şi Dumnezeu. Un spaţiu sacru excesiv de
original, îi conferă acestuia individualitate, echivalând cu o semnătură. Implicit creează o
legatură directă între vizitator şi autor, transformându-se într-un spaţiu muzeal fără a mai
permite psihodrama individuală şi colectivă atât de eliberatoare în faţa lui Dumnezeu. Se pune
astfel problema, daca nu cumva o abordare modernistă a spaţiului religios ortodox coincide cu
o aroganţă nepermisă.
Din punct de vedere teologic5, pentru ca o biserică să fie corect construită trebuie să
îndeplinească trei condiţii:
1. Să fie crezută pretutindeni
2. Să fie crezută de toţi
3. Să fie crezută din toate veacurile
De remarcat faptul că în ortodoxism biserica este o lucrare a omului împreună cu
Dumnezeu, Dumnezeu şi omul sunt în egală măsură(spre diferenţă de catolicism unde
Dumnezeu este înainte de toate). Astfel putem concluziona că modernizarea bisericii este
permisă în ortodoxism în măsura în care respectă cele trei exigenţe enumerate mai sus.

5
Date furnizate de părintele Grigoriu, comuna Dichiseni, judeţul Călăraşi
2.b. Rolul bisericii în istoria locală
Studii de caz din judeţele: Prahova, Ialomiţa, Călăraşi

De-a lungul istoriei locale clădirile de cult au avut o misiune şi au jucat un important
rol centralizator atât prin puterea lor temporală, spirituală cât şi prin cea estetică.
Foarte importante în studiul centralităţii unei localităţi şi a rolului jucat pentru aceasta
de către biserică sunt reglementările urbanistice privind localitatea respectivă, începând cu
Regulamentul Organic şi ajungând la Planurile Urbanistice Generale actuale.
În prezentarea studiilor de caz vor fi analizate documentaţii de urbanism elaborate de
specialişti atestaţi atât RUR precum şi de Ministerul Culturii şi Cultelor.
Au fost alese ca studii de caz două localităţi relativ noi, ale căror centre au fost de
curând conturate (cartierul Feteşti Gară, municipiul Feteşti, judeţul Ialomiţa şi satul Ghighiu
din comuna Bărcăneşti, judeţul Ialomiţa), precum şi două localităţi datând din secolul 17 ale
căror centre istorice s-au păstrat până azi (satul Ostrov, comuna Aluniş, judeţul Prahova şi
satul Filipeştii de Pădure, comuna Filipeştii de Pădure judeţul Prahova).
Exemplele alese sunt reprezentative pentru diversele modalităţi de conturare a
centralităţii unei localităţi în funcţie sau în jurul unui spaţiu de cult.
Studii de caz:

Mânăstirea Ghighiu, comuna Bărcăneşti, judeţul Prahova,


generatoare de localitate pentru pelerinaj

Imagini reprezentând Mânăstirea Ghighiu, sec. al XIX-lea, cod listă PH-II-a-A-16504-


Extras Studiu istoric comuna Bărcăneşti, realizat de Arh. Doina Petrescu – specialist MCC

Aşezarea ei într-un loc oarecum izolat, până de curând, a făcut ca mănâstirea să-şi
păstreze integritatea şi prezenţa ca ansamblu, în situl care o înconjoară.
Prezentul însă, pune în pericol această integritate, datorită concurenţei puternice pentru
realizarea de noi cartiere rezidenţiale pe terenurile libere, foarte valoroase din punctul de
vedere al inevestitorilor, care înconjoară mânăstirea.
Regulamentul de urbanism a trebuit să prevadă distanţe optime la care expansiunea
cartierelor către ansamblul protejat să se oprească, pentru a nu o înghiţi ca prezenţă şi pentru a
nu dăuna imaginii mânăstirii. Deasemnea, propria dezvoltare a ansamblului monahal ar trebui
ţinută sub control, pentru că, din dorinţa de a se gospodări cât mai bine, obştea are tendinţa de
a aglomera în jurul incintei monument, o serie de acareturi şi anexe cu forme şi aspect
dăunătoare monumentului.
O problemă o constituie şi apropierea de o arteră foarte traficată, din care mânăstirea
are accesul, şi la care nu sunt încă rezolvate problemele de staţionare şi parcare conform cu
multitudinea de pelerini şi vizitatori pe care o înregistrează mânăstirea la zile de sărbătoare.
Astfel, prin importanţa locaşului de cult şi prin amploarea pe care a luat-o fenomenul
de pelerinaj către acesta, a fost generată o întreagă localitate ce cuprinde numeroase cartiere
rezidenţiale ce tinde să se dezvolte în continuare până la ameninţarea integrităţii chiar a
centrului generator.

Aşa cum se remarcă în imaginea de mai sus (extras din PUG Bărcăneşti, planşa de
reglementări urbanistice), satul Ghighiu este situat în partea de nord-est a comunei Bărcăneşti
la limita administrativă cu comuna Berceni. Mânăstirea Ghighiu a generat o profundă
extindere în această zonă nu doar în cazul comunei Bărcăneşti ci şi în cazul localităţii
învecinate, comuna Berceni, astfel încât, în prezent, intravilanele celor două comune sunt
alipite pe limita administrativă.
Mânăstirea Ghighiu a generat nu doar o extindere a zonei rezidenţiale prin cererea
mare de locuri pentru casă în zonă ci a generat şi o îmbunătăţire a condiţiilor de trai, prin
necesitatea modernizării infrastructurei din zonă şi prin serviciile ce au fost implementate în
ultimii 20 de ani de când a luat amploare acest fenomen.
Catedrala Feteşti, municipiul Feteşti, judeţul Ialomiţa,
reper urban nou adoptat de comunitatea locală

Imagine reprezentând Catedrala Feteşti

Catedrala Feteşti este cel mai mare locaş de cult din municipiul Feteşti, fiind de fapt
singurul gândit la scară urbană.
Situarea sa într-un parc de cartier o face uşor vizibilă şi posibil de remarcat din foarte
multe puncte şi sub foarte multe unghiuri. Parcul şi implicit situl studiat este înconjurat de
locuinţe colective, având regimul de înălţime P+4E. Dimensiunile catedralei au fost astfel
gândite încât regimul de înălţime mare din zonă să nu ştirbească impozanţa catedralei, ci din
contră, să o pună şi mai mult în valoare.
Toate celelalte biserici de cartier din Feteşti Gară au fost, cu timpul, sufocate de
intensitatea cu care s-a construit şi mai ales de regimul mare de înălţime reprezentativ pentru
acest cartier în comparaţie cu celelalte cartiere componente ale municipiului.
Astfel, catedrala Feteşti a devenit un important reper vizual prin dimensiunile precum
şi prin aşezarea sa privilegiată.
Lucrările la catedrala Feteşti au început în anul 2000 şi fost finalizate în anul 2008. Pe
toată această perioadă locuitorii municipiului Feteşti s-au familiarizat cu construcţia pe care
şi-au apropriat-o, ulterior, odată cu darea acesteia în funcţiune, aici s-au desfăşurat cele mai
importante evenimente, aceasta căpătând şi o puternică valoare de reper afectiv.

Cartierul Feteşti Gară, deşi relativ nou, are cel mai mare potenţial de dezvoltare dintre
toate cartierele municiiului Feteşti, fiind de fapt şi singurul cu caracter urban. Ca nod rutier şi
feroviar pentru importante artere de circulaţie ce traversează sudul ţării, a cunoscut o
dezvoltare strict funcţionalistă şi mai puţin estetică.
Odată cu implementarea proiectului noii catedrale au fost trasate şi noi repere estetice,
atât din punct de vedere urbanistic cât şi din punct de vedere arhitectural, la care se poate
raporta oraşul astfel încât putem concluziona că atât din punct de vedere vizual, afectiv cât şi
estetic, catedrala Feteşti se constituie într-un reper pentru locuitorii municipiului Feteşti.

Biserica Sf. Trei Ierarhi, comuna Filipeştii de Pădure, judeţul Prahova,


biserică de curte boierească care,
prin valoarea sa istorică şi arhitecturală, conferă continuitate

În satul Filipeştii de Pădure a fost curtea boierească a lui aga Matei Cantacuzino, cel
de-al cincilea băiat al postelnicului Constantin Cantacuzino, al soţiei sale Bălaşa şi a fiului lor,
Toma spătarul Cantacuzino.
Curtea boierească era formată din conac, anexele gospodăreşti şi Biserica Sf. Trei
Ierarhi, lăcaş de cult care deservea şi satul. Conacul a fost ridicat între anii 1680-1690.
biserica a fost începută de aga Matei Cantacuzino şi terminată de soţia şi fiul acestuia,
Dintre acestea, până în prezent s-au păstrat ruinele conacului Matei şi Toma
Cantacuzino şi biserica Sf. Trei Ierarhi, edificii înscrise în Lista monumentelor istorice,
aparţinând grupei „A" valorice, corespunzătoare monumentelor de importanţă naţională.
Biserica Sf. Trei Ierarhi, ridicată în anul 1688, se înscrie în seria monumentelor de cult
de plan trilobat, cu pronaos supralărgit şi pridvor poligonal. Pridvor este deschis, poligonal, cu
opt stâlpi de secţiune octogonală, dintre care doi angajaţi, pe care sprijină arce în plin cintru
cu tiranţi. Deasupra lui, constituind o particularitate, se află un foişor, având relativ aceiaşi
conformaţie, cu cinci arcade mai largi, faţă de cele şapte ale pridvorului, care serveşte drept
clopotniţă. Pronaosul este de formă pătrată, mai larg decât naosul şi despărţit de acesta prin
trei arcade în plin cintru, ce sprijină pe două coloane de piatră sculptată şi pe cei doi pereţi
laterali. Este acoperit cu o calotă sferică ce sprijină prin intermediul pandantivelor pe patru
arce laterale în consolă. în grosimea peretelui de nord este amplasată scara de acces către
foişorul clopotniţă, la care se pătrunde printr-o deschidere scundă. Naosul are două abside
laterale, semicirculare la interior şi poligonale la exterior, acoperite cu semicalote sferice.
Deasupra naosului se află turla pe pandantive.
Altarul este semicircular la interior şi poligonal la exterior, având câte o nişă în
grosimea pereţilor laterali, proscomidia şi diaconiconul. Este acoperit cu o semicalotă sferică.
Faţada principală este împărţită în două registre de arce în plin cintru, ale pridvorului
la partea inferioară şi ale foişorului clopotniţă mai largi la partea superioară.
Plastica faţadelor laterale este realizată prin două registre suprapuse de panouri
succesive, cu arcade la partea superioară, cele ale registrului inferior largi şi înalte, iar cele ale
celui superior mai înguste şi mai scunde, despărţite de un brâu. La soclu şi cornişe apar ca
motiv decorativ dinţi de ferăstrău.
Pictura se datorează cunoscutului pictor bisericesc Pîrvu Mutu autorul şi a altor picturi
ale bisericilor ridicate de Cantacuzini (Măgureni şi biserica schitului Lespezi), împreună cu
ucenicii săi, pictându-se el însuşi pe zidul exterior al scării înguste (în zid) ce duce la turnul
clopotniţei. Pictura din naos este de jur împrejur reprezentând sfinţi cu chipul încadrat de o
aureolă reliefată care îl scoate în evidenţă.
În pronaos se află pictate personaje laice reprezentându-i pe membrii familiei
Cantacuzino trăitori la data ridicării bisericii, în total vreo 55 persoane zugrăvite în costumele
vremii cu diferite obiecte ţinute în mâini cărţi, icoane, flori, feştile, cruci, şi alţii cu o pânză
albă fie în mână, fie prinsă la brâu (element întâlnit şi în vechile zugrăveli din timpul
imperiului bizantin în bisericile orientului). Pictura există şi în pridvor, altar şi pe bolţi.
Pictură de o reală valoare artistică a fost realizată în tehnica frescă, tempera.
Acest model aparţine subgrupei clădirilor de cult ortodoxe, cu turn clopotniţă pe
pridvor, componentă a grupei bisericilor cu turn clopotniţă situat deasupra boltirii părţii de
vest a edificiilor.
Două particularităţi planimetrice şi volumetrice trebuiesc semnalate: forma poligonală
a pridvorului şi dispunerea turnului clopotniţă deasupra pridvorului.
Toate elementele relevate anterior confirmă valoarea excepţională din punct de vedere
arhitectural şi istoric a vestigiilor curţii boiereşti a lui matei Cantacuzino ce se constituie din
secolul 17 şi până astăzi în centrul comunei Filipeştii de Pădure.

Conform planşei de reglementări urbanistice zona centrală a comunei Filipeştii de


Pădure este reprezentată exact de amplasamentul fostei curţii boiereşti.
Astăzi nu s-au mai păstrat decât ruinele conacului şi biserica SF. Trei Ierarhi, dar locul
fostelor anexe gospodăreşti a fost luat de clădiri administrative moderne, ridicate recent
printre care se numără inclusiv primăria amplasată lângă ruinele fostului conac si vizavi de
biserica Sf. Trei Ierarhi.
Biserica Sf. Trei ierarhi încă mai deserveşte întreg satul ca în perioada lui Matei
Cantacuzino.

Biserica din satul Ostrov, comuna Aluniş, judeţul Prahova,


clădire reprezentativă atât pentru vechea cât şi pentru actuala comunitate
ce pare osificată din punct de vedere estetic

Satele care astăzi compun comuna Aluniş au făcut parte din plaiul Teleajen, judeţul
Saac. Din 1845, când acest judeţ a fost desfiinţat şi împărţit între cele două judeţe
limitrofe, aşezările au făcut parte din judeţul Prahova.
Documentele istorice şi cartografice au atestat de timpuriu existenţa cătunelor
Aluniş şi Strâmbeni (cătun dezvoltat de-a lungul văii pârâului Strâmba).
Din 1864, după reforma administrativă aplicată în Ţara Românească de către
domnitorul AI. I. Cuza, va lua naştere comuna Strâmbeni, din plaiul Vărbilău, formată din
cătunele Aluniş şi Strâmbeni, reşedinţa comunei fiind în cătunul Strâmbeni. Această
calitate a aşezării Strâmbeni s-a păstrat şi la începutul secolului XX.
În cursul secolului XX, denumirea de Strâmbeni nu s-a mai păstrat la nivel de
administraţie. Extinderea aşezării de-a lungul drumului spre Bertea a primit numele de
satul Ostrov.
Fondul vechi construit al aşezărilor care astăzi compun comuna Aluniş datează de
la sfârşitul secolului al XlX-lea şi începutul secolului XX.
Majoritatea caselor au prispă pe una sau două laturi şi foişor în axul faţadei
principale, care marchează intrarea în locuinţă. Prispele au parapet din lemn, cu decoraţii,
cu stâlpi de lemn fasonaţi şi cu elemente traforate la nivelul superior.
Cătunul Strâmbeni cu o vatră risipită, cu un nucleu mai compact în punctul de
întâlnire al drumurilor de la Bertea şi Aluniş (Pietriceaua, Brebu). Acolo a fost figurată şi o
biserică. Această a fost înregistrată în catagrafia din 1833, în satul Strâmbenii Megieşeşti,
ca fiind realizată din lemn, având hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor". Se pare că această
biserică de lemn este mai veche de anul 179112. Biserica actuală, care a păstrat hramul, a
fost reclădită din zidărie între anii 1897-1904.

Documentele scrise, hrisoave, statistici şi documentele cartografice, referitoare la


satele Aluniş şi Strâmbeni sunt foarte târzii, provenind din secolul al XVIII-lea. Cu
siguranţă, existenţa acestor aşezări este anterioară atestării lor documentare.

Prima reprezentare cartografică a vetrelor aşezărilor care astăzi compun comuna


Aluniş este harta Specht întocmită de misiunea austriacă la sfârşitul secolului al XVIII-lea
(1791). Se remarcă bine conturat, în partea de sud vest, amplasamentul bisericii Ostrov,
amplasament ce se păstrează întocmai şi azi.
Comparând situaţia din 1904 cu cea din prezent, vetrele şi-au păstrat configuraţia
fără să fi suferit modificări esenţiale. Extinderea aşezării, în acest interval de timp, de-o
parte şi de alta a drumului către Bertea a primit numele de Ostrov.
3. Spaţiul de cult ca soluţie urbanistică
Spaţiul de cult ca soluţie urbanistică existentă:
Catedrala Sf. Anastasia din Municipiul Călăraşi, judeţul Călăraşi a fost ridicată în
parcul din faţa Policlinicii nr. 2, într-una dintre zonele cele mai populate ale municipiului
Călăraşi, dar în acelaşi timp şi o zonă ce ridica probleme din punct de vedere social.
Iniţiativa ridicării a fost luată imediat după evenimentele din 1989. În anul 1990, cu
aprobarea Patriarhiei române, s-a stabilit amplasamentul, aşezându-se mai întâi o cruce şi
sfinţindu-se mai întai locul viitoarei biserici de către Patriarhul Teoctist.
După ce spaţiul a fost sacralizat s-a construit şi biserica a căror consecinţe din punct
de vedere urbanistic au fost radicale, iar pentru a sublinia aceasta îl voi cita pe părintele
protopop al bisericii: „Cine avea curajul să treacă prin zonă înainte de construirea Catedralei?
Vă spun eu, nimeni. Lumea încerca să scape din zona accea, să vândă locuinţele şi să se mute,
dar când a fost făcută catedrala Sf. Anastasia zona a înflorit.”6
Biserica Sf. Ierarh Nifon din Municipiul Călăraşi, judeţul Călăraşi, s-a construit între
străzile Panduri şi Victoriei şi dispune de o aşezare deosebită, între blocurile situate între
bazar şi cartierul Mircea Vodă, la sud de strada Bucureşti, într-un fost punct termic. În
vederea acestei conversii funcţionale, punctul termic a fost extins, consolidat, recondiţionat,
noul spaţiu de cult fiind investit cu toate elementele constructive necesare conturării unui

6
Acesta a fost argumentul părintelui protopop, argument ridicat într-o şedinţă de consiliu local al municipiului
Călăraşi, în care se discuta necesitatea construrii unei alte biserici, într-o altă zonă problemă, din punct de vedere
urbanistic,a municipiului.
spaţiu sacru ortodox. Astfel, spaţiul abandonat şi neîngrijit dintre blocurile P+4E, spaţiu de la
care toţi locatarii şi trecătorii îşi întorceau privirea, a devenit brusc animat şi căutat.
Un alt caz de astfel de conversie funcţională (din punct termic în clădire de cult) este
Biserica Naşterea Sf. Ioan Botezătorul, tot din municipiul Călăraşi, judeţul Călăraşi. Aceasta
este situată în partea de vest a municipiului, între blocuri, în zona şcolii Tudor Vladimirescu
nr. 11. Biserica este ridicată pe locul unui fost punct termic care alimenta cu apă caldă şi
căldură termică numeroase blocuri din zonă, iar acum alimentează cu căldură spirituală pe
locuitorii acestora.

Spaţiul de cult ca soluţie urbanistică propusă:


În comuna Filipeştii de Pădure, judeţul Prahova, în cadrul zonelor rezidenţiale din
intravilanul existent, se conturează două zone intetrstiţiale, semnificative ca dimensiuni
(comparativ cu întreaga zonă rezidenţială a comunei). În prezent, aceste spaţii interstiţiale
sunt neutilizate, sau sunt folosite la culturi agricole.
Conform noului PUG, în cadrul strategiei de dezvoltare a comunei Filipeştii de Pădure
pentru următorii 10 ani, aceste spaţii semnificative dar neutilizate sunt tratate asemeni unor
cartiere insulare, având un centru instituţional şi un perimetru rezidenţial. Au fost prevăzute
cu drumuri de acces la toate parcelele, cu utilităţi urbane şi cu spaţii verzi.
Toate acestea, precum şi locuirea, sunt distribuite în cadrul celor două insule
rezidenţiale, în jurul a două instituţii diferite ce au rolul de centru polarizator. S-a optat pentru
o grădiniţă şi o biserică deoarece s-a considerat că cele două sunt cele mai potrivite în rolul de
centre poralizatoare, dar şi în rolul de a scoate din „haos” cele două zone interstiţiale.
Se va putea face, în timp, o paralelă între cele două cartiere, urmând a se constata care
dintre cele două utilităţi publice propuse a funcţionat mai bine ca soluţie de urbanism.
Extras planşă de Reglementări Urbanistice în care ne apar foarte bine conturate cele
două zone interstiţiale precum şi propunerile urbanistice ce le vizează.
Extras planşă de Regim Juridic în care sunt precizate obiectivele de utilitate publică
ce au fost prevăzute drept centre polarizatoare pentru cele două zone interstiţiale.
Bibliografie generală

Publicaţii:
Arnheim, Rudolf, „Arta şi percepţia vizuală, o psihologie a văzului creator”, Ed. Meridiane,
Bucureşti, 1979;

Assunto, Rosario, „ Scrieri despre artă, oraşul lui Amfion şi oraşul lui Prometeu”, Editura
Meridiane, Bucureşti 1988;

Borella Jean, „Criza simbolismului religios”, Institutul European, Bucureşti, 1995;

coord. Bersani, Jaques, „Enciclopedia religiilor”, Ed. Pro Editură şi Tipografie, Bucureşti,
2005;

Kierkegaard, Soren, „Frică şi cutremur” , Ed. Humanitas, Bucureşti, 2005 ;

Djuvara, Neagu, „Intre Orient şi Occident, ţările române la începutul epocii moderne”,
Bucureşti, Ed. Humanitas, 1995;

Drăguţ, Vasile, „ Dicţionar encicloprdic de artă medievală românească”, Bucureşti, Editura


Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1976;

Eliade, Mircea, „Sacrul şi profanul”, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1992;

Choay, Francoise, “ Urbanismul utopii si realităţi” , Bucureşti,Ed. Paideia-2002;

Gaivoronschi, Vlad, ”Matricele spaţiului tradiţional”,Bucureşti, Ed. Paideia;

Giurescu, C. Dinu, „ Distrugerea trecutului României”, Ed. Museion, Bucureşti, 1994;

Harhoiu, Dana , “ Bucureşti, un oraş între orient şi occident/Bucarest, une ville entre orient et
occident”, Editra Simetria, editie bilingva româna-franceza, 1997;

Ioan, Augustin, „Întoarcerea în spaţiul sacru”, Ed. Paideea, Bucureşti, 2004;


Joja Constantin, „Actualitatea tradiţiei arhitecturale româneşti”, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1984;

Nicolae, Ţiripan, „Monografia Municipiului Călăraşi-ediţia a III-a revizuită şi adăugită”,


Editura Pămîntul, Călăraşi, 2010;

Otto, Rudolf, „Sacrul”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2002;

Theodorescu, Răzvan, „ Civilizaţia romînilor între medieval şi modern”, Bucureşti, Ed.


Meridiane, 1987;

Zahariade Ana Maria, „Simptome de tranziţie/ Symptoms of transition” , Bucureşti, Ed.


Fundaţiei Arhitext design, 2009.

Periodice:
Revista Octogon, nr. 4/2000, Mihai Stanescu, “Oraşul”

Revista Arhitext Design, nr. 9-10/2001, Adrian Iancu, ”Despre comunitate”

Revista Arhitext Design, nr. 9-10/2001, Traila Cernescu, “ Spaţiul public şi spaţiul privat”

Revista Arhitext Design, nr. 9-10/2001, Mihaela Hermina Popa, “Spaţiul public – în centrul
preocupărilor urbanistice actuale”

Alte surse documentare:


„Evoluţia istorică şi urbanistică comuna Aluniş, judeţul Prahova” întocmit de proiectant
general SC Blom România SRL, respectiv proiectant de specialitate Sc Restituto SRL
Ploieşti, în anul 2009, şef de proiect fiind arh. Călin Hoinărescu

„Evoluţia istorică si urbanistică com. Filipestii de Pădure, jud.Prahova”, elaborat de : SC


Restitutio SRL - arh. Călin Hoinărescu - expert atestat mcc - 0003 şi specialist rur (d, e, f6, g5)

„Studiu istoric general, municipiul Feteşti, judeţul Ialomiţa”, elaborat de proiectant de


specialitate SC DOCT SRL, în anul 2010-arh. Doina Petrescu- expert atestat mcc.
„Studiu istoric general, comuna Bărcăneşti, judeţul Prahova”, elaborat de proiectant de
specialitate SC DOCT SRL, în anul 2010-arh. Doina Petrescu- expert atestat mcc.

PUG comuna Aluniş, judeţul Prahova, întocmit de SC BLOM ROMÂNIA SRL, specialist
arh. Zăgărin Mădălina;

PUG comuna Bărcăneşti, judeţul Prahova, întocmit de SC BLOM ROMÂNIA SRL, specialist
arh. Zăgărin Mădălina;

PUG comuna Filipeştii de Pădure, judeţul Prahova, întocmit de SC BLOM ROMÂNIA SRL,
specialist arh. Zăgărin Mădălina;

PUG municipiul Feteşti, judeţul Ialomiţa, întocmit de SC BLOM ROMÂNIA SRL, specialist
arh. Zăgărin Mădălina.