Anul XXI, nr.
50 (766)
PE URMELE MÂNTUITORULUI (XXI)
Spre Marea Moartã ºi Iordan (II) ÎNDRÃZNIÞI...
M ergând înainte, și prin praful vânturilor nisi-
iată, se ivește în poase.
această pustie-
tate o clădire lângă drum. E un
han, căruia i se zice și azi «Ha-
nul bunului samarinean». Pilda
Mântuitorului se potrivește
de minune la aceste locuri.
Parcă-l vezi pe Samarineanul
cum aduce pe cel rănit la a-
ceastă „casă de oaspeţi”.
Șoferul nostru se opreș-
te o clipă. Din han iese îndată
ospătarul și ne aduce bău-
tură, dar nu spirt, nici rachiu,
nici bere sau vin, ci băutura
care se bea pe tot locul pe a-
ici: limonadă rece. E o băutură
sănătoasă și răcoritoare. Pe a-
ici nu beau oamenii băuturi al-
coolice, ca pe la noi.
Plecăm mai departe, și
praful cel nisipos iarăși începe
a ne înăbuși. Îl simt apăsân-
du-mi cu greutate plămânii. Îmi
vine să murmur, dar îndată
plec capul rușinat, dându-mi
seama că Iisus Mântuitorul
meu a făcut în multe rânduri
acest drum și nu în automobil,
ci pe jos, prin arșiţa soarelui
Hristos – cu noi și în noi
Predică la Duminica a 28-a după Rusalii
„Un om oarecare a făcut cină mare” (Luca 14, 16).
Î
n pilda citită azi, Împără-
ţia cerurilor este asemă-
nată cu o „cină mare”.
Cina cu invitaţi este un prilej de
comuniune. Această părtăşie
porneşte de la mâncare. Stăm la
aceeaşi masă, mâncăm aceeaşi
mâncare. Dar, în acelaşi timp, ne
vedem feţele, vorbim unul cu
altul. Ne împărtăşim gândurile,
stările sufleteşti. Se creează, a-
şadar, o comuniune.
Din sumar
• Umbra lui Hristos în binecuvântarea celor doi-
sprezece patriarhi (VII) / Pr. Petru RONCEA, pg. 2
• Credinţă fără fapte / Anca BURUIANĂ, pg. 2
• Mărturii – Sora Siuca / R. PETRAŞCIUC, pg. 3
• Înţelepciunea omenească
şi puterea lui Dumnezeu / Vasilică NICA, pg. 4
• Dacă Te-aş fi iubit / Constantin STANCU, pg. 4
6-12 DECEMBRIE 2010
DAR
EU AM BIRUIT!
În sfârșit, automobilul ne
ridică pe o înălţime de unde
se zăresc Marea Moartă și Ior-
danul. Dealurile și serpenti-
nele încep a se sfârși. În faţa
noastră se ivește o câmpie în-
tinsă, dar tot pustie și fără de
verdeaţă. Înainte, la stânga,
avem Ierihonul și Iordanul, iar
la dreapta avem Marea Moar-
tă. Ne îndreptăm întâi să ve-
dem Marea Moartă.
Înaintăm spre o câmpie
largă. Suntem la o uriașă adân-
cime și încă tot mai coborâm.
Am lăsat drumul cel regulat ce
duce direct spre Iordan și Ieri-
hon și mergem pe o scurtătură
ce duce la Marea Moartă.
Doamne, ce câmpie săracă și
pustie e și aceasta! Nicăieri ver-
deaţă, ci numai tufe de spini,
pământ ars de soare, nisip și
niște pomi pitici. Trecem pe
lângă o turmă de cămile. Îţi vine
(continuare în pg. 5)
Părintele Iosif TRIFA
Împărăţia cerurilor în pri-
mul rând aceasta este: o comu-
niune a omului cu Dumnezeu.
Dar această comuniune dintre
noi şi Dumnezeu începe de aici,
de pe pământ. Şi pentru aceasta
Domnul ne-a lăsat Sfânta Slujbă
a Liturghiei cu centrul ei: Sfânta
(continuare în pg. 5)
Pr. Florin MOLDOVAN
S, i – pentru că vremea
pregătirii credincio-
şilor Lui urmaşi a-
junsese la sfârşitul
ei – iată că lumina cunoaş-
terii necesare răsărise, în
sfârşit, în sufletele lor pen-
tru totdeauna şi Adevărul le
fusese descoperit întreg, iar
Îndrumătorul, Duhul Sfânt,
în grija Căruia urmau să fie
daţi ei, pentru împlinirea Lu-
crării pentru care fuseseră
aleşi, le fusese arătat şi pro-
mis, Mântuitorul le îndrep-
ta acum toată atenţia apos-
tolilor Săi asupra marelui
şi permanentului Său spri-
jin şi scop, zicându-le:
„V-am spus aceste lucruri,
ca să aveţi pace în Mine. În
lume veţi avea necazuri, dar
îndrăzniţi, Eu am biruit lu-
mea!” (Ioan 16, 33).
După aceste dumneze-
ieşti şi ultime încredinţări,
strălucitul şir al scumpelor
cuvinte ale lui Hristos către
ai Săi s-a încheiat măreţ şi
puternic cu măreţul anunţ:
Eu am biruit Lumea! Ecoul
acestor cuvinte va trebui să
rămână pe totdeauna în u-
rechile ucenicilor, mai pu-
ternic decât vuietul apelor
mari prin care vor umbla ei,
începând chiar din Seara a-
ceea care începea atunci şi
până la Dimineaţa care va
începe Mâine. Şi puterea a-
cestor încredinţări va trebui
să-i însoţească mai tare de-
cât flăcările prin care vor avea
să treacă, stâmpărând dogoa-
rea focului, până la a le de-
veni o plăcută răcoare.
Niciodată Mântuitorul
n-a făgăduit alor Săi comodi-
tate pe pământ. În locul unde
tot ce este rău trebuie dărâ-
mat cu luptă şi tot ce este
bine trebuie zidit cu muncă,
acolo niciodată nu va fi uşor
pentru cei ce luptă şi zidesc;
unde tot ce este vechi se pă-
răseşte atât de greu şi tot ce
este nou este primit cu atâta
(continuare în pg. 6)
Traian DORZ
„DIN PRICINA
ÎNMULºIRII FÃRÃDELEGILOR...”
Mi-a fost dat de multe ori să aud pe unii zicând: „Frate, de ce nu mai este
har în adunare cum era altădată? De ce nu mai este, oare, focul acela dinainte?
De ce adunările Oastei devin din ce în ce tot mai reci?...” Întrebarea aceasta
şi eu mi-am pus-o mereu, cu durere... Şi mă uit îndurerat peste adunările
Oastei şi văd că s-au uscat lacrimile. Nu mai este focul acela ceresc din
vremea când eram copil. Părintele Iosif zicea: Mă uit cu durere peste adunările
Oastei şi nu-L mai văd îndeajuns pe Iisus cel Răstignit.
Dacă atunci, când adunările erau în dragostea dintâi, totuşi se-ndurera
Părintele Iosif că se pierde Iisus cel Răstignit din adunările Oastei, dar oare
astăzi ce să mai zicem, când ne lipsesc atât de mult postul şi rugăciunea,
când am devenit atât de comozi, când ne ridicăm de multe ori la cuvânt şi
vorbirile noastre sunt reci şi nu mai storc lacrimi... Când ascultătorii dorm pe
bănci, sau cască, sau se foiesc şi vorbesc unii cu alţii, sau răsfoiesc şi citesc
în timpul adunării alte cărţi, fiind absenţi de la programul adunării, în loc să se
roage pentru cel care se ridică să mărturisească cuvântul lui Dumnezeu...
Sau când unora le e mereu sete şi nu-şi dau rând la apă, tulburându-i şi pe
ceilalţi din jurul lor... Ori când unii tineri butonează telefoanele mobile, sau se
ghiontesc şi râd de fratele bătrân că nu vorbeşte cu dicţie sau că face greşeli
gramaticale în vorbire; ori ies de nu ştiu câte ori afară şi stau pe lângă biserică
sau pe lângă casa de adunare şi-şi găsesc de vorbă... Sau când la rugăciune
nu participăm cu toţii în gândul nostru împreună cu cel care se roagă cu glas
tare, ori când stăm cu coatele rezemate de bănci şi cu capul în mâini, poate
chiar aţipim şi ne trezim când se cântă cântarea...
Când, la nunţile noastre, am lăsat atât de mult duhul lumii să pătrundă cu tot
felul de obiceiuri, dându-se mai multă importanţă la mâncare decât la cuvântul lui
Dumnezeu, servindu-se nu ştiu câte feluri de mâncare, cafea, sucuri şi dulciuri
de nu ştiu câte sorturi..., când s-a încetăţenit în ultima vreme şi obiceiul cu „tortul
miresei”, timp în care se fac tot felul de glume... Când duminică dimineaţa mirii nu
se mai termină de aranjat şi se ajunge la cununie la sfârşitul Sfintei Liturghii... Sau
când rochia miresei este la fel ca şi ale mireselor din lume: decoltate, transparente,
cu trena nu ştiu cât de lungă... Sau când se umblă cu plicuri pentru ca nuntaşii
să-şi scrie numele pe plic, spre a se vedea cât a pus fiecare, sau când rudeniilor
din lume li se pune masă separată cu câte un pahar cu vin..., ori când, prin unele
părţi, se face cununia şi nunta sâmbătă seara, iar duminică dimineaţa, în timpul
Sf. Liturghii, se doarme...
Ori când portul lasă mult de dorit, în special la unele din surioarele noastre
care au tot urcat baticul pe vârful capului, pân-au ajuns doar la o pănglicuţă sau
unele nici pe aceea n-o mai au... Sau când vin îmbrăcate cu decolteuri, ori cu
fusta scurtă... sau cu unghiile date cu lac şi cu tot felul de brăţări pe la mâini,
sau când chiar unele din surioarele noastre se prezintă şi la microfon pentru
poezie într-o astfel de ţinută...
Atunci, dacă noi nu ne-am răstignit împreună cu Hristos şi dacă în viaţa
noastră mai dirijează duhul lumii, atunci cum să-L mai avem pe Iisus cel Răstignit
în adunare? Iată ce zice Părintele Iosif: „Dacă este vorba de o primejdie pentru
Oaste, aceasta este una singură: să nu-L pierdem pe Iisus cel Răstignit din
inima noastră, din însăşi viaţa noastră” (Ce este Oastea Domnului, pag 199).
Dacă duminică dimineaţa nu suntem la Sfânta Liturghie, ca acolo să ne
rugăm cu foc şi pentru adunarea de după-amiază, dacă nu cercetăm Sf. Scriptură
şi venim la adunare din faţa televizorului sau a internetului, sau îmbuibaţi de
mâncare şi somn, atunci să n-aşteptăm foc, ci răceală... Diavolul se luptă cu
putere să ne fure Duhul Oastei cel dintâi, duhul jertfelniciei şi al rugăciunii. Dacă
nu vom stărui în faţa Domnului cu post, cu rugăciune şi cu lacrimi şi dacă nu
vom lua atitudine împotriva păcatului din noi şi dintre noi, atunci vom ajunge la
adunări de paradă, la nunţi de paradă, la o ostăşie de paradă.
Cel care nu se luptă să se răstignească pe sine faţă de lume, acela va
răstigni adunarea unde merge, şi-L va răstigni pe Hristos...
Din pricina înmulţirii fărădelegilor, dragostea multora se va răci...
Costel ROTARU