Ion - Tema si viziunea despre lume

Liviu Rebreanu

La o privire de ansamblu asupra formelor de manifestare ale prozei romanesti din sec
al- XIX-lea, se poate observa preferinta scriitorilor pentru creatiile scurte, preponderent
nuvelistice. Fenomenul pare unul cat se poate de firesc, daca avem in vedere faptul ca literartura
noastra este la inceput. In aceasta perioada se scrie totusi, roman, dar nu se poate vorbi de o
traditite in cazul acestei specii literare. Amintim aici romanul „Mara” a lui Ioan Slavici, „Ciocoii
vechi si noi” de Nicolae Filimon, „Viata la tara” romanul lui Duiliu Zamfirescu sau „Manoil si
Elena” a loi Dimitrie Bolintineanu.
„Ion” de Liviu Rebreanu, opera publicata in anul 1920, marcheaza un inceput de drum
in istoria romanului romanesc modern. Opera lui Liviu Rebreanu este o proza realist obiectiva
care propune o viziune traditionala, fiind vizibile si elemente de modernitate.
In primul rand, scriitorul isi propune o reflectare veridica, obiectiva a realitatii, asadar
o mliteratura de tip mimetic. Universul fictional imaginat de scriitor aduce in prim plan satul
transilvanean Pripas, la inceputul sec XX, un sat surprins in toate aspectele sale caracteristice,
astefel incat romanul „Ion” dobandeste aspecte de fresca sociala. Sunt prezentate: relatiile de
familie (bazate pe criterii economice), relatiile culturale (intelectualitatea si taranimea), relatiile
sociale (satul este divizat intre „sarantoci” si „bocotani”), obiceiuri legate de marile evenimente
din viata omului (nastere, botez, nunta, inmormantare, colindat).
In al doilea rand caracterul realist al romanului se evidentiaza si la nivel tematic:
discursul narativ dezvolta tema rurala, problematica pamantului in satul transilvanean de la
inceputul secolului al XX-lea. De asemenea este surpinsa, in condormitate cu viziunea
traditionala a scriitorului asupra lumii, tema destinului. Acestor teme li se adauga cea a erosului,
prin ipostaza protagonistului care are de ales intre „Glasul Pamantului” si :Glasul Iubirii”.
In aceeasi ordine de idei, autorul creeaza tipologii umane specifice prozei realiste.
Protagonistul, un taran sarac, nemultumit de conditia sa sociala incearca sa si-o imbunatateasca
recurgand la mijloace imorale, fapt care-l incadreaza in tipologia parvenitului. Intr-o perioada in
care literatura samanatorista idealiza taranul, Liviu Rebreanu creeaza un personaj, prezentandu-l
in adevarata lui realitate precara si umila, fapt care-l apropie pe scriitorul transilvanean de
naturalismul rus si cel francez. Ba mai mult, protagonistul este surpins ca personaj complex,
sufletul sa fiind macinat intre chemarea inimii si cea a pamantului.
Nu in ultimul rand, pentru a creea iluzia vietii, trasatura specifica prozei realiste,
naratorul adopta a perspectiva narativa obiectiva, cu o viziune „din darat”. Pentru prima data in
literatura romana, Rebreanu atinge in romanul „Ion” cel mai inalt grad al obictivitatii, fapt care l-
a determinat pe critucul Eugen Lovinescu sa-l considere pe Rebreanu „ctitor al romanului
romanesc modern”. La nivelul limbajului se observa optiunea scriitorului pentru stilul anticalofil.
Asa cum am afirmat ceva mai sus discursul narativ al romanului „Ion” dezvolta
tematica rurala, prin surprinderea relatiei dintre om si destin.
O prima secventa narativa, semnificativa pentru tematica abordata poate fi considerata
cea a horei, surprinsa la inceputul discursului narativ. Mai intai, scena horei arunca o lumina
asupra vietii sociale rurale din satul Pripas. Este o societate traditionala, de tip patriarhal, fapt
sugerat de imaginea tinerelor fete si anevestelor care asteapta sa le vina cheful barbatilor pentru a
fi invitate la joc. In aceasta societate a satului Pripas relatiile interumane sunt dictate de avere:
primarul ii are adunati in jurul sau doar pe taranii fruntasi, in vreme ce Alexandru Glanetasul sta
abandonat „ca un caine la usa bucatariei”. Intelectualitatea satului se bucura de un respect
deosebit din partea taranilor si de aceea jocul se opreste cand la hora isi fac aparitia preotul
Belciug si familia invatatorului Herdelea. Dar hora poate fi interpretata, in plan simbolistic, si ca
un joc al destinului cu atat mai mult cu cat in satul transilvanean al vremii hora reprezentat un
bun prilej pentru intemeierea viitoarelor familii.
Jocul energic al dansatorilor evidentiaza bucuria si vitalitatea tinerilor aflati la
inceputul traseului lor existential. Alegerea lui Ion de a parasii, impreuna cu Ana, hora poate
sugerea intentia celor doi de a forta limitele unui destin prestabilit. Nu in cele din urma, tema
erosului este prefigurata tot de la scena horei. Ion alege sa o joace pe Ana, fata urata, dar
boagata, desi o iubeste pe Florica, fata frumoasa, dar saraca.
Scena nuntii taranesti a lui Ion cu Ana este semnificativa pentru viziunea despre lume a
autorului, in masura in care se observa amestecul de traditional si modern. Nunta taraneasca este
prezentata in premierea traditioala, dupa tipicului nuntilor taranesti: ospatul tine trei zile, sunt
prezenti calaretii care trag din pistoale, tinerii care chiuie, jocul miresei etc. De la planul exterior,
naratorul sondeaza in continuare constiinta celor doi miri, recurgand la tehnica moderna a stilului
indirect liber. Ana devine din ce in ce mai constienta ca Ion nu o iubeste, incoltindu-i in minte tot
mai accentuat ideea mortii. De asemenea, Ion constientizeaza parca pentru prima data ca, odata
cu pamanturile lui Vasile Baciu, trebuie sa o ia de nevasta pe Ana care „asa impopotonata cum
era acum ii parea si mai urata”.
Viziunea traditionala a scriitorului asupra lumii se tradeaza prin simetria incipit – final.
Incipitul romanului surpinde imaginea drumului care duce spre satul pripas. Acest
drum poate fi considerat un liant care face legatura dintre „realitatea reala” si „realitatea
fictionala”: prin intermediul drumului cititorul este introdus in lumea fictiunii. Drumul, alb, lafel
ca energia cu care tinerii joaca Somesana sugereaza vitalitatea si bucuria inceputului. Ideea este
accentuata de utilizarea unor vorbe personificatoare in reprezentarea drumului: „se desprinde”,
„trece”, „spinteca”, „alearga”, „se pierde”. Descrierea drumului poate fi considerata o scena de
perspectiva finalista prefigurand traseul existential a protagonistului.
Finalul surpinde aceeasi imagine a drumului care iese din satul Pripas si „se pierde in
soseaua cea mare si fara inceput”. Daca la inceput drumul era neted, vesel, alb, in final ne
intampina imaginea unui drum batatatorit, semn ca timpul si-a lasat amprenta asupra existentei
umane. Afirmatia naratorului: „satul a ramas inapoi acelasi: cativa oameni au murit, iar altii i-au
luat locul” da seama de o viziune tipic traditionala, si anume aceea ca dramele individuale nu
produc mutatii, nu afecteaza omogenitatea lumii.
Conflictul principal este unul exterior si consta in lupta pentru pamant in satul
transilvanean Pripas. Discursul narativ dezvolta si conflicte secundare care-l au in centru pe
protagonist: conflictul intre Ion si Simion Lungu, intre Ion si Vasile Baciu, intre Ion si George
Bulbuc etc. Se observa, de aemnea, si un conflict national, intre romanii din Transilvania si
autoritatile Imperiului Austro-Ungar. Opresiunea politica este resimtita in deosebi de intelectualii
satului. Modernitatea romanului consta si in dezvoltarea unui conflict interior, in cazul lui Ion al
carui suflet este scindat intre cele doua porniri contradictorii: „Glasul pamantului” si „Glasul
iubirii”.
Din punct de vedere compozitional, romanul „Ion” surpinde doua planuri narative,
diferite, dar care se intersecteaza: un plan urmareste viata si drama lui Ion, iar celalat are in
centru intelectualitatea satului. Trecerea de la un plan narativ la altul se realizeaza prin
alternanta. Scriitorul recurge la tehnica contra punctului pentru a surpinde aceeasi ideatica in
planuri diferite. Astfel cand in planul taranimii prezinta nunta lui Ion cu Ana, in planul
intelectualitatii este surpinsa nunta Laurei cu George Pintea. De asemenea, cand in planul
taranimii este dezvoltat conflictul dintre Ion si Vasile Baciu, in planul intelectualitatii este
surpins conflictul dintre preotul Belciuc si familia de invatatori Herdelea.
Sunt de parere ca romanul „Ion” de Liviu Rebreanu surpinde viziunea traditionala a
scriitorului asupra lumii fiind vizibile, insa, si elemente de modernitate.
Am in vedere cand afirm aceasta, alegerea scriitorului de a aborda tematica rurala si de
a aduce in prim-plan imaginea taranului. Cu toate acestea, imaginea taranului nu mai este
idealizata ca in literatura samanatorista, omul rudimentar fiind prezentat in umila si precara lui
realitate sociala, trasatura care-l apropie pe rebreanu de viziunea naturalista. Mai apoi, in maniera
traditionala autorul surpinde relatia omului cu destinul, fiinta umana supusa unui destion
prestabilit. Lumea satului, neidealizata este redata, in roman printr-un grad inalt de obiectivitate,
fapt care l-a determinat pe criticul literar Eugen Lovinescu sa-l numeasca pe Rebreanu „ctitor al
romanului romanesc modern”
In concluzie prin viziunea originala a scriitorului asupra lumii, prin modernitatea
constructiei protagonistului, prin gradul inalt de obiectivitatea, romanul „Ion” de Liviu Rebreanu
poate fi considerat un punct de referinta petru inceputurile modernitatii din perioada interbelica.
Scrie un eseu de 600-900 de cuvinte, în care să prezinţi tema si viziunea despre lume, reflectate
într-un roman interbelic studiat. În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:

● evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea într-o tipologie, într-un curent
cultural/ literar, într-o perioadă sau într-o orientare tematică;
● ilustrarea temei romanului, reflectată în textul narativ ales, prin referire la două episoade/
secvenţe narative;
● prezentarea a patru elemente ale textului narativ, semnificative pentru ilustrarea viziunii despre
lume a autorului/ a naratorului ( de exemplu: actiune, conflict, relatii temporale si spatiale,
incipit, final, constructia subiectului, particularitati ale compozitiei, perspectiva narativă, tehnici
narative, modalităţi de caracterizare, limbaj etc. );
●exprimarea unei opinii argumentate, despre modul în care tema şi viziunea despre lume sunt
reflectate în romanul ales.

Ion-Liviu Rebreanu

 evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea într-o tipologie, într-un curent
cultural/ literar, într-o perioadă sau într-o orientare tematică;

Rromanul lui Liviu Rebreanu reia tema ţăranului român dar într-o manieră modernă, propunând
o abordare realist-obiectivă salutată de critica vremii ca ” cea mai puternică creaţie obiectivă din
literatura română ”( Eugen Lovinescu).

Ţăranul este văzut în mijlocul frământărilor luptei sale pentru pământ, determinat social şi
economic de posesiunea acestuia şi suportând consecinţele actelor sale reprobabile, în condiţiile
satului ardelean de la începutul secolului al XX-lea. Tema centrală-problematica pământului-
este dublată de tema iubirii şi a familiei. Tema principală susţine în subsidiar şi convingerea
autorului că nu te poţi sustrage destinului, iar cei care încearcă să o facă devin personaje
tragice, Ion fiind considerat, de asemenea, un roman al destinului.

Viziunea realist-obiectivă se oglindeşte în tema romanului-problematica pământului, dar şi în

specificul perspectivei narative: relatarea la persoana a III-a, de către un narator
omniscient,omniprezent- “divinitate centrală a unui sistem teocentric”(Nicolae Manolescu),
detaşat, obiectiv, care creează senzaţia plenară a vieţii prin veridicitate şi verosimilitate şi
cunoaşte de la început sfârşitul fiecărui personaj, conform destinului din care acesta nu poate
ieşi. La Rebreanu, lumea există şi atât. Autorul lasă să vorbească lucrurile ele însele, fără adaos
auctorial. Înfruntând cu mult curaj “urâtul şi dezgustătorul” ( Tudor Vianu), proza lui Rebreanu
are pe alocuri accente ale naturalismului rus şi francez, ţăranii săi coborând mai mult decât din
lumea ţăranilor lui Balzac, din cea a lui Émile Zola.

 ilustrarea temei romanului, reflectată în textul narativ ales, prin referire la două episoade/
secvenţe narative;
Un prim episod ilustrativ pentru viziunea realistă despre lume a autorului este scena horei din
debutul romanului. Scriere cu caracter monografic, romanul cupride o frescă vie a lumii rurale
transilvane, cu evenimentele sale – reper ale unui calendar sempitern: naşterea, moartea, nunta,
hora, botezul, obiceiurile, dar şi cu relaţiile de familie, economice, culturale, relaţiile cu
autoriatea austro-ungară, etc.

Departe de concepţia unificatoare idilică semănătoristă, în proza lui Rebreanu apare de la început
stratificarea socială cu ierarhiile sale clare . Ţăranii prezenţi la hora de duminica sunt organizaţi
în grupuri distincte, conform normelor mentalităţii colective: în centru, perechile tinere care
joacă cu pasiune Someşana, viitoarele familii; pe margine, fetele care au rămas nepoftite, care
râd silit, cu câte-o nevastă mai tânără care aşteaptă să-i vină chef bărbatului să joace; mai la o
parte, nevestele şi babele, admirându-şi odraslele; printre ei, copiii care aleargă. Bărbaţii sunt
mai departe, neinteresaţi de pasiunea jucătorilor, în grupuri distincte: primarul, chiaburii şi
bătrânii fruntaşi, separat; ţăranii mijlocaşi în jurul dascălului Simion Butunoiu, pe prispă. Pe de
lături, “ca un câine la uşa bucătăriei”, trage cu urechea şi Alexandru Glanetaşu, ţăran bogat prin
zestrea soţiei , dar sărăcit prin nechibzuinţă, dornic să se amestece în vorbă, dar sfiindu-se de
bogătaşi . Abia după încheierea jocului apar intelectualii satului-popa Belciug, soţia
învăţătorului, Maria Herdelea, Titu şi Laura, cinstind adunarea cu prezenţa lor. Amestecul e
privit cu reticenţă, Laura e indignată de invitaţia la joc a lui George, iar Maria Herdelea, deşi
fiică de ţărani, pentru că a umblat mereu în straie nemţeşti şi s-a căsătorit cu un învăţător, se
simte mult deasupra norodului, privindu-l “cu o milă cam dispreţuitoare”. Prietenia lui Titu cu
Ion arată că aceste reguli au justificarea lor nescrisă, el sugerându-i de fapt planul de a sili pe
Vasile Baciu să i-o dea pe Ana prin înşelăciune. De asemenea, ajutorul dat mai târziu de
învăţător lui Ion în scrierea plângerii împotriva judecătorului se întoarce asupra celui dintâi cu
repercursiuni dureroase.

O a doua secvenţă semnificativă pentru viziunea despre lume a autorului apare în

capitolul Sărutarea. Ea ilustrează patima ţăranului văduvit prin naştere de obiectul
existenţei sale pentru pământul redobândit cu greu. Ion primeşte pământurile lui Vasile
Baciu legal. E primăvară şi merge prima oară să le vadă, pentru că “ dragostea lui avea
nevoie de inima moşiei.” Pământul, personaj stihial, are în sine o uriaşă “anima”. În
mijlocul delniţei, Ion îl sărută “cu voluptate”; “şi-n sărutarea aceasta grăbită simţi un fior
rece, ameţitor”. Împlinit, personajul îşi vede puterile hiperbolizate: “Se vedea acum mare
şi puternic, ca un uriaş din basme”, iar personajul htonic zace, în sfârşit, la picioarele lui,
învins. În “Laudă ţăranului român”, Rebreanu leagă identitatea noastră naţională de aceea
a ţăranului, şi pe cea a ţăranului de pământul “ care ne-a modelat trupul şi sufletul, care
prin soarele şi apele şi munţii şi şesurile lui ne-a dăruit toate calităţile şi defectele cu care ne
prezintăm azi în lume ”. Astfel, dragostea lui Ion pentru pământ are doar fervenţa dată de
lipsa esenţială a acestuia, care îi provoacă în anumite împrejurări o demenţă a deziluziei,
dar rămâne în fapt reprezentativă identităţii noastre naţionale.
  prezentarea a patru elemente ale textului narativ, semnificative pentru ilustrarea viziunii
despre lume a autorului/ a naratorului ( de exemplu: actiune, conflict, relatii temporale si
spatiale, incipit, final, constructia subiectului, particularitati ale compozitiei, perspectiva
narativă, tehnici narative, modalităţi de caracterizare, limbaj etc. );

Viziunea realistă a autorului se răsfrânge în construcţia acţiunii. Pe scurt, povestea are la bază
dorinţa unui ţăran sărac, dar harnic, de a-şi depăşi condiţia şi de a-şi satisface setea de pământ,
pentru că “toată isteţimea lui nu plăteşte o ceapă degerată, dacă n-are şi el pământ mult, mult…”.
Ascultând glasul acestei dorinţe primordiale, el seduce o fată bogată, pe care nu o iubeşte, silind
pe tatăl acesteia -Vasile Baciu- să permită căsătoria lor. Punctul de plecare este biografic.
Rodovica, fata unui ţăran înstărit din satul Prislop-satul părinţilor autorului , se lasă sedusă de
cel mai nevrednic fecior al satului. Personajul central este, de asemenea, inspirat de o figură
reală, un ţăran sărac, cu nume omonim, dar harnic, pe care autorul l-a întâlnit. Ion devine un
personaj complex prin faptul că nu se limitează la satisfacerea primei sale pasiuni. Îşi doreşte, cu
aceeaşi încrâncenare, satisfacerea glasului iubirii, din nou o imposibilitate, deoarece Florica,
prima sa iubire, este acum căsătorită cu George Bulbuc. În încercarea de a se împotrivi destinului
său, de a stabili o ordine proprie, subordonată ambiţiei şi dorinţelor sale, Ion încalcă legi
nescrise. Determinând moartea Anei, care, conştientă că este înşelată, se spânzură, a copilului
său Petrişor prin neglijenţă şi ridicând mâna împotriva părinţilor, revoltându-se împotriva
binefăcătorului său-învăţătorul Herdelea, comiţând adulter, Ion suportă în final pedeapsa
implacabilelor legi ale vieţii. Nu întâmplător este ucis cu o sapă, unealtă legată de pământul care
îl supune pentru ultima oară. Pământurile lui Vasile Baciu ajung ale bisericii. Povestea familiei
învăţătorului Herdelea, în plan secundar, lupta acestuia cu autorităţile austro-ungare, cu preotul
Belciug, cu provocarea măritişului fetelor, sau episoade din viaţa altor personaje precum
Dumitru Moarcăş, Savista oloaga, George Bulbuc, Florica sau alţii completează imaginea vieţii,
ilustrând desfăşurarea ei multiplă, multidirecţională şi intercondiţionată.

Conflictul principal stă la bază temei romanului. Conflictul exterior între Ion şi Vasile Baciu,
care nu vrea să-şi dea fata după un “sărăntoc”, ci după alt “bocotan”, George Bulbuc, conform
unei înţelegeri vechi între familii, marchează prin etapele sale etapele acţiunii. În plan secundar
există mai multe conflicte – între Ion şi Simion Lungu,pentru o brazdă de pământ, între Ion şi
George Bulbuc, între familia Herdelea şi preotul Belciug, prin care îşi dispută autoritatea în sat,
şi între români şi autoritatea austro-ungară. În plan interior, există un conflict între glasul iubirii
şi glasul pământului la nivelul personajului principal, dar şi un conflict simbolic, între voinţa
acestuia şi legile superioare ale pământului- stihie. Acest ultim conflict aminteşte de tragediile
greceşti, unde mândria nemăsurată a individului, supraaprecierea în confruntarea cu destinul-
hybris– determină căderea personajului în final.

Relaţia incipit-final susţine specificul realist-obiectiv al operei şi întăreşte ideea de viaţă ce se

desfăşoară ciclic. Romanul începe cu descrierea drumului către satul Pripas, la care se ajunge
prin „șoseaua ce vine de la Cârlibaba, întovărășind Someșul“ până la Cluj, din care se desprinde
„un drum alb mai sus de Armadia“ și după ce lasă Jidovița în urmă, „drumul urcă întâi anevoie
până ce-și face loc printre dealurile strâmtorate (…), apoi cotește brusc pe sub Râpile Dracului,
ca să dea buzna în Pripasul pitit într-o scrântitură de coline“. La intrarea în sat, „te întâmpină
(…) o cruce strâmbă pe care e răstignit un Hristos cu fața spălată de ploi și cu o cuniniță de flori
veștede agățată de picioare“. Prezenţa acestei cruci este premonitorie, conform regulii autorului
omniscient care poate anticipa sfârşitul dramatic al personajelor. Imaginea drumului este reluată
simbolic în desfășurarea acțiunii, în scena licitației la care se vindeau mobilele învățătorului,
sugerând destinul tragic al lui Ion și al Anei, precum și viața tensionată și necazurile celorlalte
personaje: Titu, Zaharia Herdelea, Ioan Belciug, Vasile Baciu, George Bulbuc etc. La sfârşitul
romanului, drumul iese “bătătorit” din sat- “câţiva oameni au murit, alţii le-au luat locul”, şi se
pierde în “şoseaua cea mare şi fără început”. Roman sferic, cu structură echilibrată, Ion începe şi
se termină cu aceeaşi metaforă a drumului vieţii.

Tehnicile narative folosite slujesc zugrăvirii complexe, pe mai multe planuri. Prin tehnica
planurilor paralele este prezentată simultan viaţa ţărănimii şi a intelectualităţii rurale. Vieţile se
desfăşoară în paralel, amestecul este dezaprobat. Trecerea de la un plan narativ la altul se
realizează prin alternanţă, iar succesiunea secvenţelor narative este redată prin înlănţuire. Apar,
de asemenea, tehnica contrapunctului-nunta Laurei se desfăşoară în paralel cu a Anei, conflictul
între Ion şi Vasile Baciu are corespondent conflictul între Herdelea şi preotul Belciug. Stilul
indirect liber este folosit pentru revelarea psihologiei personajelor, atunci când e vorba de Ion
sau Ana, dar şi pentru a ironiza cu duioşie comportamentul acestora, atunci când e vorba de
familia Herdelea. Însă tehnica ce le surclasează pe toate celelalte, care plasează naraţiunea în
subconştientul personajului, unde totul capătă o mecanică proprie, vitală, poate fi “viziunea în
abis”.

 exprimarea unei opinii argumentate, despre modul în care tema şi viziunea despre lume
sunt reflectate în romanul ales.

În opinia mea, tema romanului, viaţa satului transilvănean de la începutul secolului al XX-
lea, are, prin destinul lui Ion al Glanetaşului, o ilustrare concretă şi semnificativă. Drama
ţăranului sărac în lupta lui pentru pământ individualizează, într-un anumit fel, viaţa
satului tradiţional. Povestea lui Ion concretizează tema pământului din care decurge drama
existenţială a ţăranului. Mărturisirea lui Rebreanu devine astfel semnificativă: „Problema
pământului mi-a apărut atunci ca însăşi problema vieţii româneşti. Romanul Ion va trebui să
simbolizeze dorinţa organică a ţăranului român pentru pământul pe care s-a
născut”.Respectându-şi concepţia despre literatură, Liviu Rebreanu a creat, prin romanul
„Ion” o operă durabilă, detaşându-se de faptele prezentate şi de personajele concepute. El este
considerat a fi „ctitorul” romanului românesc modern, într-o perioadă când literatura română
îşi îmbogăţeşte universul tematic şi îşi diversifică formulele literare.

Impresia finală, atunci când citeşti romanul Ion, este aceea a unei experienţe plenare, care
justifică afirmaţia lui George Călinescu: ” Romanul Ion e un poem epic, solemn ca un fluviu
american, o capodoperă de măreţie liniştită
 Tema si viziune despre lume in Ion

Publicat in 1920, romanul ,,Ion,, este primul roman publicat de Liviu Rebreanu. Este un roman
realist , de tip obiectiv cu tematica rurala, in fatisata in mod realist.
Opera literara Ion este un roman traditional, care inglobeaza elemente de modernitate, obiectiv,
realist, social. Creatia epica are o compozitie sferica bazata pe tehnica literara a simetriei,
incipitul si finalul constand in descrierea drumului, care introduce cititorul in lumea fictiunii,
respectiv il proiecteaza inapoi, in realitatea careia ii apartine.
Tema romanului prezinta problematica taranului roman reprezentativ pentru societatea
ardeleneasca de la inceputul secolului al xx-lea, dominata de suprematia bunurilor materiale.
Romanul prezinta lupta lui Ion, un taran sarac, pentru a obtine pamant, si consecinta actelor sale.
Relatia dintre Ion si pamant este prezentata in secventa drumului lui Ion la cosit. Naratorul
surprinde atat drumul lui Ion cat si instinctul sau de proprietate si legatura sa cu
pamantul[,, toata fiinta lui arde de dorul de a avea pamnat mult, cat mai mult. Iubirea
pamantului l-a stapanit de mic copil; vesnic a pizmuit pe cei bogati si vesnic s-a lasat intr-o
hotarare patimasa: trebuie sa aiba pamant mult, trebuie! De atunci pamantul i-a fost mai drag
ca o mama..."].
Discutand tema si viziunea despre lume, spunem ca elementele textului narativ sunt importante.
Un prim element definitoriu este constructia subiectului, ce are la baza tehnica narativa a
planurilor paralele, care prezinta, in principal, destinul taranului roman, reprezentat de Ion si
existenta intelectualitatii rurale, reprezentata de preotul satului, Ioan Belciug si de familia
invatatorului Zaharia Herdelea. Subiectul este construit astfel, prin alternanata planurilor
narative, iar secventele narative se succed pe baza inlantuirii.
Al doilea element semnificativ al textului este actiunea, relevanta prin modul in care se dezvolta
tema textului si se configureaza personajele. Exemplificator in acest sens este scena in care Ion,
se casatoreste cu Ana, desi o iubeste pe Florica satisfacand astfel patima pentru pamant,
fortandu-l pe Vasile Baciu sa ii cedeze pamanturile. [,, Dupa casatorie, Ion iesea deseori in
hotar sa-si desfete sufletul in privelistea pamanturilor lui[...] privea brazdele cu dragoste
patimasa, mormaind mandru de multumire: ,,Acum avem si noi pamant, slava Domnului, numai
sanatos sa fiu sa-l muncesc!"}.
Urmatorul element al textului narativ este reprezentat de relatiile spatiale si
temporale, semnificative pentru modul in care se deruleaza actiunile in text. Din punct de vedere
temporal, actiunea este plasata pe durata cotorva ani, la inceputul secolului xx-lea, incepand in
plina vara, intr-o duminica la hora. Apoi, evenimentele se succed pe fundalul toamnei, al iernii,
uneori alert, alteori mai lent, in cronologia specifica timpului real. Ritmul se accelereaza spre
finalul romanului cand se consuma drama lui Ion si se produce moartea lui. Din punct de vedere
spatial, actiunea se desfasoara in cea mai mare parte in satul Pripas, dar cu trimiteri in zone
invecinate: Armadia, Jidovita, Lechinita, Cluj, Sibiu, asadar in regiunea Ardealului.
Al patrulea element narativ al textului este perspectiva narativa.Naratorul este omniscient,
impersonal, isi asuma punctul de vedere al personajelor, prezentandu-le dramele, dar nu
formuleaza sentinte, nu emite judecati si nu empatizeaza cu ele. Perspectiva narativa semnifica
de fapt viziunea despre lume a autorului, o lume in care personajele isi consuma soarta
implacabila. Naratorul cunoaste destinele personajelor si plaseaza semne, simboluri ce le
anticipeaza devenirea.
In concluzie,tema romanului, viata satului transilvanean de la inceputul secolului al xx-lea,are
prin destinul lui Ion a Glanetasului, o ilustrare concreta si semnificativa. Drama taranului sarac in
lupta lui pentru pamant individualizeaza, intr-un anumit fel, viata satului traditional. Povestea lui
Ion concretizeaza tema pamantului din care decurge drama existentiala a taranului.
 Ion(caracterizare)

Inspirat din realitatea satului transilvănean de pe la începutul secolului XX, romanul „Ion"
de Liviu Rebreanu este dominat de figura masivă, ca un bloc de granit, a personajului principal
Ion Pop Glanetaşu, personaj eponim, care a împrumutat prenumele său romanului.
Unul dintre cele două planuri ale romanului urmăreşte evoluţia personajului central: Ion
figură simbolică, unică prin iubirea de pământ şi prin drama pe care o trăieşte.
Flăcău sărac, Ion iubeşte o fată săracă (pe Florica), dar se simte atras de Ana, doar pentru că e
bogată. El conştientizează faptul că printr-un mariaj cu ea, ar obţine pământurile lui Vasile
Baciu, tatălui acesteia. Tatăl nu se arată deloc încântat de relaţia Anei cu Ion, dorindu-l de soţ
pentru fata lui pe George Bulbuc. Pentru a-l determina pe Vasile Baciu să accepte căsătoria, Ion
o seduce pe Ana. O dată nunta făcută, Ion se îndepărtează de Ana şi se întoarce tot mai mult spre
Florica, devenită soţia lui George. Ana se sinucide. La scurt timp, moare şi copilul lor, iar Ion
este omorât de George, pământurile revenind bisericii.
Condiţia lui Ion rezumă tragedia istorică a ţărănimii fără pământ. Dacăparvenirea socială a
personajului este reprezentativă doar pentru o infimă parte a acestei ţărănimi, ambiţia de care
este devorat defineşte, în general, sufletul ţărănesc, iar destinul său denunţă întocmirea
inechitabilă ce condamnă pe cei de seama lui Ion fie la sărăcie şi umilinţă, fie la schilodire
morală.
Monumental şi simbolic prin tragismul său, Ion trăieşte tragica dilemă între iubire şi patima
pentru pământ. Destinul lui e strâns legat de nivelul vieţii satului din primele decenii ale
secolului al XX-lea, a cărui existenţă Rebreanu o surprinde realist, obiectiv. Drama
personajului nu constă în numeroasele sale trăsături negative; ea provine din lupta care se dă în
sufletul lui între cele două „glasuri" care şi-1 dispută până la sfâşiere.
Complexitatea personajului a dat naştere unor viziuni critice atât de diferite, încât din
însumarea lor se constituie o figură alcătuită din lumini şi umbre. Ca personaj, Ion este
tragic pentru că este forţat să se mişte mereu sub povara lui „sau/şi", iar aici intervine filonul de
modernitate al lui Rebreanu. Pentru G. Călinescu, „Ion e o brută", pentru E. Lovinescu „Ion este
SKpresia instinctului de stăpânire a pământului în slujba căruia pune o inteligenţă ascuţită, o
viclenie procedurală şi o voinţă imensă, iar pentru T. Vianu „Ion este lăcomia de pământ şi
senzualitatea absurdă afirmată prin şiretenii, lipsă de scrupule şi cruzime".
Şi totuşi, realitatea romanuluidemonstrează faptul că Ion nu este un personaj simplist,
unilateral. El nu poate fi considera nici un oarecare parvenit, nici o brută în sensul absolut al
cuvântului, atâta timp cât îşi doreşte pământul nu pentru a-1 tezauriza, ci pentru a-1 munci,
pentru a-şi susţine demnitatea ţărănească. In această luptă pentru pământ, el face victime, însă le
face ca o brută inocentă, ca o fiinţă care loveşte pentru că la rândul ei a fost lovită.
Ion este personajul tipic pentru categoria socială a ţăranului sărac, care caută să obţină, prin
mijloace individuale, pământul. Pentru el acesta înseamnă existenţa locului fruntaş în lumea
satului, demnitatea (şi Vasile Baciu şi Alexandru Glanetaşu s-au căsătorit la rândul lor cu fete
bogate, din aceleaşi considerente ca Ion).
Fiindcă tatăl său a pierdut (din cauza lenei şi a băuturii) pământurile, Ion este aproape silit la
căsătoria cu Ana pentru a-şi scoate familia din impas. încă din primele secvenţe ale romanului,
Ion apare caracterizat direct ca un flăcău harnic şi dornic să-şi arate iscusinţa („Era harnic şi iute
ca mă-sa. Unde punea el mâna, punea şi Dumnezeu mila. Iar pământul îi era drag ca ochii din
cap"). Atât de drag i-a fost pământul încât, de copil a renunţat la şcoală ca să fie aproape de
vitele lui şi de pământ. El are conştiinţa superiorităţii lui faţă de tată de vreme ce adesea îl certa
pentru că a tocat averea mamei.
Caracterizarea indirectă prin fapte, gesturi, atitudini şi limbaj este reliefată pe tot parcursul
romanului prin trăirile lui Ion în lupta dusă pentru a intra în stăpânirea pământurilor lui Vasile
Baciu, trăiri care sunt dintre cele mai diverse: de la brutalitatea violentă, la prefăcătorie,
indiferenţă şi încântare.
Fiul Glanetaşului este un personaj complex şi dramatic, care nu acceptă jumătăţi de măsură,
dorindu-şi în acelaşi timp demnitatea materială şi pe cea sentimentală. Din păcate, aceste paliere
ale demnităţii sunt rupte între Ana şi Florica. Aşadar, construcţia personajului este realizată pe
două patimi: pentru pământ şi pentru Florica: când se află la câmp şi Ana trece prin faţa locului
lui Ion să-i aducă mâncare lui Vasile Baciu, Ion gândeşte: „Aş fi o nătăfleaţă să dau cu piciorul
norocului pentru nişte vorbe", iar pe Florica o asigură: „In inima mea, tot tu ai rămas crăiasă. Ion
este afectat de faptul că preotul Belciug îl ceartă în faţa satului pentru că a luat câteva brazde din
pământul lui Simion Lungu, dar îl afectează şi mai mult faptul că preotul depune mărturie la
tribunal împotriva lui.
Jignit - la horă - în faţa satului de către Vasile Baciu care-1 numeşte „sărăntoc", „fleandură",
„hoţ", „tâlhar", Ion reacţionează potrivit firii sale impulsive, violent: „îi clocotea sângele şi parcă
aştepta înadins să-1 atingă barem cu un deget ca să-1 poată apoi sfârteca în bucăţele..."
Dorinţa de a avea pământ devine o obsesie: „trecea deseori parcă înadins pe lângă pământul
lui Baciu. Le cântărea din ochi dacă sunt bine lucrate şi se supăra când vedea că nu sunt toate
cum trebuie. Se simţea stăpânul lor şi-şi făcea planuri...". De când a devenit stăpânul casei nicio
brazdă de pământ din zestrea Zenobiei nu s-a mai înstrăinat şi gândul că ar putea fi stăpân pe tot
pământul îi dă încredere şi-1 face să se simtă mai important.
După ce obţine pământurile lui Vasile Baciu (în lupta pentru acestea s-a dovedit calculat,
inteligent şi viclean, fără scrupule), Ion îşi schimbă întreaga atitudine adaptându-se foarte repede
şi uşor la comportamentul categoriei sociale în care tocmai a intrat: „călca mai apăsat, cu
genunchii uşor îndoiţi". Este cuprind de beţia fericirii simţindu-se înfrăţit cu pământul într-un
ritual mistic al posesiunii: „... încet, cucernic, fără să-şi dea seama, se lasă în genunchi, îşi coborî
fruntea şi-şi lipi buzele cu voluptate de pământul ud [...]. îşi înfipse mai bine picioarele în pământ
ca şi când ar fi vrut să potolească cele din urmă zvârcoliri ale unui duşman doborât. Şi pământul
parcă se clătina, se înclină în faţa lui...".
Psihologia complicată a personajuluideclanşează o altă dramă, aceea a iubirii, atât de ocolită şi
amânată până atunci. Mulţumirea de a deveni bogat nu-i mai ajunge lui Ion, acum aspirând spre
o fericire deplină ceea ce înseamnă iubirea Floricăi: „Ce folos de pământuri dacă cine ţi-e pe
lume drag nu e al tău".
Obsesia pământului e înlocuită cu obsesia pentru Florica. Abil, Ion simulează prietenie pentru
George, soţul acesteia, ca să aibă pretextul de a-1 vizita uneori, când ştia că lipseşte de acasă.
Dominat de porniri primare, aflat sub semnul fatalităţii, Ion este o victimă a structurii sale
instinctuale pe care nu şi-o poate şlefui, ceea ce-1 conduce la moarte. Lovit de George cu sapa,
Ion moare în chinuri cumplite: „Mor ca un câine". în mentalitatea satului, Ion a fost pedepsit
pentru abaterea de la legea morală.
In concluzie putem aprecia faptul că, Ion este, fără îndoială, un personaj tragic pentru că se
împotriveşte destinului şi susţine dubla patimă riscând chiar moartea. Viaţa lui are un flux
epopeic impus de însăşi existenţa rurală
 Relatia dintre personaje: Ion&Ana
Romanul de tip realistic ,,Ion,, scris de catre Liviu Rebreanu si publicat in anul 1920, prezinta
lupta unui taran sarac pentru a obtine pamantul si consecintele actelor sale in cadrul satului
traditional ardelenesc de la inceputul secolului xx.
Statutul initial al celor doua personaje a caror destin se intersecteaza, ii aseaza la poli opusi ai
erarhie sociale, astfel ca Ana provine dintr-o familie instarita pe cand Ion, desi harnic, este un
taran sarac insa dornic de a obtine avere. Pentru Ion instinctul posesiunii este puternic, iar setea
de pamant il stapaneste.[,, Glasul pamantului patrundea navalnic in sufletul flacaului, ca o
chemare, coplesindu-l(...)Iubirea pamantului l-a stapanit de mic copil...]
Ion, protagonistul romanului, intruchipeaza tipologia taranului sarac multumit de propia conditie
sociala, pe care vrea sa si-o imbunatateasca. In societatea rurala a satului Pripas, unde conditia
sociala a individului este data de numarul de ,, pogoane,, de pamant detinute, Ion se resimte
marginalizat din punct de vedere social si asta datorita faptului ca destinul i-a harazit sa traiasca
intr-o familie in care tatal a harazit zestrea sotiei. Destinul prestabilit al protagonistului este
surpins inca de la scena horei, printr-o secvanta de perspectiva finalista, cand naratorul il
surpinde pe Alexandru Glanetasul „abandonat ca un caine la usa bucatariei, sfiindu-se sa se
amestece in vorba printre bocotanii satului". La polul opus al statutului social se situeaza Ana,
fica „bocotanului" Vasile Baciu. Femeia devine o tinta pentru Ion care profita de nevoia ei de
tandrete si de afectiune pentru a pune mana pe pamanturile lui Vasile Baciu. Cele doua personaje
par sa reitereze destinul parintilor lor a caror casatoriei are la baza acelasi motiv al flacaului sarac
si al fetei bogate. Tatal lui Ion s-a casatorit cu Zenobia, o fata cu zestre, pe care ulterior a risipit-
o. Tatal Anei, Vasile Baciu, si-a luat o sotie bogata, a pastrat averea, dar si-a pierdut nevasta.
Asadar, in acest roman care porpune o viziune traditionala, datele biografice ale celor doua
personaje au rolul de a avertiza asupra destinului lor prestabilit. Atat Ion cat si Ana vor incerca sa
forteze limitele destinului astfel sfarsind tragic.
Din punct de vedere psihologic, atat Ion cat si Ana reprezinta caractere slabe, suspuse obsesiilor.
Ion actioneaza obsesiv in dorita lui de a avea cat mai mult pamant, in vreme ce Ana isi doreste
obsesiv afectiunea lui Ion. Relatia dintre cele doua personaje este una specifica intre manipulator
si manipulat. Ion constientizeaza nevoia fetei de afectiune si recurge la manipulare pentru a-si
atinge scopul, acela de a intra in posesia pamanturilor lui Vasile Baciu. Orbita de dorinta de
afectiune si de protectie, Ana se lasa antrenata in jocul malefic a lui Ion. Din punct de
vedere moral, existenta celor doua personaje este situata inafara sferei eticii. Ion este total
imoral, pentru ca recurge la gesturi necinstite pentru a-si atinge scopul: o lasa insarcinta pe Ana,
facand-o de ras in fata satului, impingand-o in cele din urma la spanzuratoare. Ana, la randul ei,
poate fi considerata imorala avand in vedere faptul ca a acceptat sa fie partasa la actul erotic
inainte de casatorie. Cu toate acestea, cele doua personaje pot fi absolvite partial de vina, daca
avem in vedere ca au actionat influentati din exterior. Ion a inceput sa-si puna in aplicare planul
de seducere a fetei „bocotanului" in urma unei vorbe aruncate in vant de Titu Herdelea „ daca
Vasile Baciu nu vrea sa ti-o dea de buna voie, trebuie sa-l obligi sa o faca". De asemenea, Ana
este influentata in gestul ei de catre Ion. Relatia dintre cele doua personaje se evidentiaza inca de
la scena horei, prezentata inca din expozitiunea romanului. Desi o iubeste pe Florica, Ion alege sa
o invite la joc pe Ana. Apoi cei doi se retrag din joc pentru a sta de vorba singuri, feriti de ochii
lumii. Prin stil indirect liber naratorul omniscient patrunde in gandurile protagonistului. Cititorul
observa ca Ion nu-si indreapta privirea spre ochii Anei ci ii surpinde doar buzele care se misca
lent, dezvelindu-i gingiile trandafirii, cu niste dinti albi ca laptele si cu strungulita la mijloc.
Faptul ca privirea Anei nu este inregistrata de protagonist sugereaza faptul ca acesta nu are
niciun interes sa cunoasca sufletul femeii. In schimb ii apare in minte imaginea Floricai „cu ochii
albastrii ca cerul de primavara". Aceasta secventa narativa reliefeaza relatia dintre cele doua
personaje, faptul ca Ion nu o iubeste pe Ana, ci pe Florica, fata frumoasa,dar saraca. Imediat
dupa ce Vasile Baciu afla ca Ana este insarcinata cu Ion o bate si o alunga de acasa. Ajunsa la
locuinta Glanetasului, femeia este intampinata de indiferenta lui Ion care continua sa manance,
taindu-si tacticos bucatile de mancare. Isi sterge apoi briceagul de pantaloni, ridicandu-si privirea
spre pantecele Anei, moment in care afiseaza un zambet de satisfactie. Este constient ca-n
pantecele Anei se afla garantul pentru pamanturile lui Vasile Baciu. O trimite apoi pe Ana dupa
tatal sau pentru a discuta conditiile de nunta. Discursul narativ al romanului dezvolta o tematia
rurala, aducand in prim plan problematica pamantului in satul transilvanean, Pripas, de la
inceutul sec al XX-lea. In societatea rurala surpinsa de Rebreanu in roman pozitia sociala este
data de numarul de loturi de pamant detinute. De asemenea, intemeierea familiilor se realiza pe
criterii economice. Astfel, Ion renununta la iubirea pentru Florica cu scopul de a pune mana pe
pamanturile lui Vasile Baciu. Intr-un razboi al orgoliilor masculine, Ana nu este decat o victima
a desinului. Conflictul principalal romanului este unul exterior si consta in lupta pentru pamant
in satul Pripas. Protagonistul este raspunzator pentru toate conflictele majore prezente in text:
intre Ion si Simion Lungu, intre Ion si Vasile Baciu, intre Ion si George Bulbuc etc. Modernitatea
romanului consta insa in surpinderea unui conflict interior, sufletul protagonistului fiind scindat
intre cele doua porniri contradictorii: „Glasul pamantului" si „Glasul iubirii". Perspectiva
narativa obiectiva, cu o vizune „din darat" ii apartine unui narator omniscient, omniprezent si
extradiegetic. Acest narator nu idealizeaza personajele, nu intervine in existenta lor, lasandu-le sa
evolueze spre deznodamant, dupa nazuinte si slabiciuni. Omniscineta naratoriala se evidentiaza
in scenele de perspectiva finalista. De exemplu, imaginea drumului din incipit prefigureaza
traseul existential al protagonsitului, lafel cum imaginea mainilor sale „pline cu lutul cleios ca
niste manusi de doliu" avertizeaza asupra sfarsitului sau tragic. De asemenea, imaginea
carciumarului spanzurat averizeaza sfarsitul tragic al Anei. Modalitatile de caracterizare
a celor doua personaje sunt cele consacrate de proza realista: direce si indirecte. In capitolul al
doilea naratorul ofera informatii biografice semnificative pentru evolutia ulterioara a celor doi.
Despre Ion aflam ca era cel mai bun elev al invatatorului Herdelea, dar ca baiatul a refuzat sa-si
continue scoala pe motiv ca „pamantul ii era mai drag ca ochii din cap". Despre Ana ni se spune
ca a ramas orfana de mama, nevoita fiind sa traiasca langa un tata sever si alcoolic. Aceste
elemente biografice sunt semnificative pentru a intelege comportamentul obsesiv al celor doua
personaje: Ion isi doreste pamant, iar Ana afectiune. Gesturile, faptele, gandurile sau relatia
dintre personaje se constitue in adevarate mijloace indirecte de carcaterizare. Pe langa mijloacele
consacrate de carcaterizare autorul foloseste si modalitati moderne: monologul interior si situlul
indirect liber. Sunt de parere ca, prin cele doua personaje, Ion si Ana, Liviu Rebreanu si-a
exprimat viziunea traditionala privind relatia omului in raport cu destinul. Am in vedere cand
afirm aceasta, faptul ca omul traditional crede intr-un destin prestabilit. Incercarea de a forta
limitele destinului, de a-l depasii are consecinte tragice. Cele doua personaje au incercat sa atinga
fericirea, sa se opuna destinului si de aceea au sfarsit tragic.

**Evolutia cuplului Ion-Ana subliniaza viziunea despre lume din roman,aceea ca individul nu e
capabil sa-si schimbe soarta si ca daca existatotusi ambitii de acest fel ele sunt sufocate.Romanul
e format din doua parti: glasul pamantului si glasul iubirii,titlul prin care sunt surprinse cele doua
obsesii ale lui Ion: avereasi dragostea.La fel ca parintii lor, Ion si Ana se afla la polii opusi ai
ierarhieisociale: ea are pamanturi, el nu are. Statuturile sociale diferite alecelor doi constituie si
centrul de greutate al romanului: Ion vrea saurce in ierarhia sociala in vreme ce Ana, mijlocul
optim pentru caambitiile lui Ion sa fie indeplinite, vrea sa fie iubita de Ion.Relatiile dintre cei doi
sunt vizibile inca din primele secvente aleromanului: Ion pleaca de la hora si o cauta pe Ana
atrasa la umbraunui nuc. Aici Ion o roaga pe Ana sa bea tuica, insa fata spune ca-iface rau pentru
ca ii aminteste de tatal ei. Urmeaza apoi o secventade stil indirect liber in care naratorul isi
insuseste perspectiva luiIon pentru a-i prezenta gandurile: Florica e vazuta de Ion detaliat,practic
Ion ii face un portret pe cand la Ana ea nu vede decat gura,aceiasi gura cu care se va lamenta
pana la final femeia neiubita.Cei doi reediteaza relatiile parintilor lor, care au la baza
acelasimotiv al fetei bogate si barbatului sarac. Daca in cazul familiei luiIon tatal sau a pierdut
zestrea sotiei, iar in cazul familiei AneiBaciu a mentinut averea insa si-a pierdut sotia, destinul
lui Ion esteclar dupa aceste precizari biografice de la inceputul romanului:ambitiile lui sunt de
nerealizat iar destinul sau va fi cu atat maitragic. La Ion instinctul posesiunii este puternic, setea
lui depamant il stapaneste, intre el si Ion exista o legatura organica:"glasul pamantului patrundea
navalnic in sufletul flacaului, ca ochemare, coplesindu-l". Instinctul de proprietate este in relatie
deopozitie cu cel erotic. Ion cel care iubeste pamantul mai mult decatpe o mama iubeste in
acelasi timp o fata fara pamant, pe florica.Deci, drama personajului ce nu poate alege ci doar se
supunedestinului urmandu-si ambitiile. Ana este personajul ce ilustreaza celmai clar tipologia
victimei: indragostita de Ion si traumatizata de untata prea dur, lipsita de afectiunea materna si de
orice forma decomunicare, Ana i se ofera lui Ion cautand la el afectiunea de care afost
lipsita.Dupa ce Vasile afla cine este tatal copilului, Ana devine supapa princare atat tatal cat si
Ion isi elibereaza tensiunea. Paralel cuevolutia conflictului dintre Ion si Vasile, Ana devine din
ce in cemai fascinata de moarte pentru ca final sa se spanzure cand Savista iispune de legaturile
dintre Ion si Florica. Ion e consecvent inurmarirea planului sau care e cu atat mai monstruos cu
cat Ion eincapabil de afectiune fata de Ana pe care o percepe ca pe o anexasuparatoare a
pamanturilor.In opinia mea, cuplul Ion-Ana se distinge prin maniera naturalista incare este tratata
relatia celor doi prin raporturile de manipulator simanipulata dintre Ion si Ana, prin sinceritatea
instinctuala care-iimpiedice sa comunice, si prin statutul de victime pe care ambii ii auin fata
unui destin implacabil.
Ion – Liviu Rebreanu

Caracterizarea personajului literar “Ion”

Perioada literara interbelica schimba mentalitatea epocii datorita viziunii textelor poetice si in
proza dezvoltate pe tendinte moderniste, realiste si traditionaliste. Scriitori precum: Vasile
Voiculescu, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu se remarca in aceasta perioada
datorita povestirilor, nuvelelor si romanelor care au vazut lumina tiparului sub incidenta acestor
tendinte literare. Liviu Rebreanu ramane in literatura ca un nuvelist si romancier a carui opera se
afla la granita dintre realism si modernism.
Opera literara Ion de Liviu Rebreanu apartine genului epic, ca specie literara este un roman
social, obiectiv, apartinand realismului.
Romanul este specia literara a genului epic in proza de mare intindere cu personaje numeroase,
complexe si amplu caracterizare cu o intriga complicata si actiune ampla.
Romanul social este roman ce dezbate ca tema viata citadina a unei comunitati.
Realismul este curentul literar aparut in context european la mijlocul sec. al 19-lea a carui
estetica se baza pe reflectarea veridica a realitatii in arta.Operele surprind o realitate
neinfrumusetata, veridica, dar valorificata artistic. Se realizaza o fresca sociala prin ilustrarea
categoriilor sociale in evolutie. personajul este reflectat cristic, in mediul existential care isi pune
emprenta asupra evolutiei lui. Tipologiile umane reflecta in special apartenenta la o clasa sociala,
distingandu-se astfel intelectul sau taranul. Tema de inspiratie este surprinsa prin viata sociala fie
in mediul citadin, al orasului, fie al saturlui traditional. Se realizeaza o succinta analiza
psihologica prin intermediul monologului interior sau reflectarea framantarii personajului de
catre narator. Printre alte teme si motive literare se reflecta mostenirea si banul, in avutirea sau
confruntarea intre grupuri sociale. Limbajul este artistic deoarece imbina mai multe registre
stilistice cu scopul reflectarii veridice a spatiului si timpului plasarii actiunilor. Reperele sp-
temporale sunt bine ilustrate.
Personajul literar “Ion” este personajul principal al romanului cu acelasi titlu, surprins in evolutie
datorita ascultarii glasului pamantului si al iubirii. El apartine clasei taranilor saraci, categorie pe
care o considera injositoare, motiv pentru care doreste sa scape de aceasta eticheta si sa ajunga
bogat. El este conditionat cu mediul sau social si recurge la o ironie instinctiva in incercarea de a
dobandi avere prin casatorie, seducand-o pe Ana. Lacomia pentru pamant este scuzabila datorita
saracimii, dar brutalitatea de care demonstreaza il face un personaj memorabil.
El este caracterizat direct de catre narator si alte personaje, avand si o autocaracterizare, dar si
indirect prin limbaj, comportament.
Caracterizarea directa facuta de narator sugereaza prezentarea personajului Ion, la inceput, in
scena horei “Avea ceva straniu in privire, parca nedumerire si un viclesug neprefacut”,
anticipandu-se astfel comportamentul ulterior. Stiind totul despre el, naratorul ii subliniaza
calitatile “Era iute si harnic, ca ma-sa. Unde punea el mana, punea si Dumnezeu mila. iar
pamantul ii era drag ca o ibovnica”. Se mai precizeaza “iubirea pamantului l-a stapanit de mic
copil”. Comparatia este sugestiva in sublinierea sentimentului de dragoste pentru pamantul ce i-
ar fi adus o pozitie onorabila in ierarhia sociala si respectul satenilor intr-o comunitate rurala in
care el considera averea, o mare cinste. Compararea pamantului cu mama, femeia ce joaca rol
esential in viata fiecarui barbat, astfel pentru el, pamantul i-ar aduce un sentiment de ocrotire si
siguranta.
Caracterizarea directa de alte personaje demonstreaza ca este firesc ca personajul sa fie vazut
in mod diferit de catre acestea, fiecare apreciere sau sanctionare, ducand la intregirea chipului
celui care se afirma si ca personaj exponential, diferit de toti ceilalti tarani din literatura romana.
Pentru Vasile Baciu, Ion este “hotul”, “sarantocul” si “talharul”, pentru Ana este “Ionica, norocul
meu”. Preotul Belciug il numeste “stricat si-un baraus, s-un om de nimic”, “un obraznic” ce
trebuie sa primeasca “o lectie”, dar dupa ce Ion lasa pamanturile bisericii, este numit “mandru
crestin”. Lipsa de respect ii aduce adjectivul “becisnic”.Pentru Titu Herdelea este “o canalie”.
Pana si mama sa il crede “proclet si salhui”. Asadar, se contureaza chipul unui barbat dur,
violent, egoist si furios pe toata lumea fiindca nu are pamant.
Autocaracterizarea arata ca atunci cand incearca sa se lamureasca in legatura cu ceea ce isi
doreste si simte, Ion oscileaza intre a se considera prost, in alte situatii destept. Astfel, vorbind cu
sine, rosteste “As fi o natafleata sa dau cu piciorul norocului”, acuzandu-se pentru momentele de
slabiciune cand, vazand frumusetea Floricai, ar fi vrut sa fuga cu ea in lume, renuntand la Ana.
Caracterizarea indirecta prin fapte este foarte sugestiva avand in vedere ceea ce face
personajul. Sarac fiind, umilit si batjocorit de cei bogati, realizeaza ca nu poate scapa de sarcie
pentru ca nu avea cum sa mosteneasca de la tatal sau averea si nici nu avea bani sa cumpere
pamant, cum faceau altii, Ion isi fixeaza un tel al existentei sale obtinerea de pamanturi si
singurul glas pe care il aude si il asculta este cel al pamantului. Glasul pamantului patrundea in
sufletul sau ca o chemare launtrica. Faptele desarvasite de taranul obsedat de ideea stapanirii a
cat mai mult pamant il face un om ticalos deoarece o batjocoreste pe Ana si o face de ras. Isi bate
nevasta , vrea sa-si loveasca mama si isi injura tatal.
Caracterizarea indirecta prin comportament ii arata degradarea umana a personajului, dispretul si
ura fata de Ana, supusa si umila pe care o considera vinovata de nefericirea. Isi varsa mania, o
face sa-l iubeasca dandu-i de inteles ca o place, alintand-o.
Caracterizarea prin gesturi si atitudini – exista un limbaj gestual care poate fi, uneori, mai
expresiv decat cuvintele, comunicand despre individ mai mult decat acestea. Gesturile de
tandrete in prezenta Floricai surprins un Ion umanizat, capabil sa pastreze in suflet si glasul
iubirii, dar invins de glasul pamantului. Atitudinea in fata pamantului este aceea a unui barbat
indragostit ce isi exteriorizeaza patima prin gesturi fierbinti. Scena in care saruta pamanturile lui
Vasile Baciu, depaseste limitele omenescului in dragostea nutrita pentru pamant. Dupa ce o
batjocoreste pe Ana, ea se sinucide, dar Ion ramane nepasator si indiferent, exprimata gestual,
linistit, merge dupa glasul iubirii si incearca sa o recapete pe Florica, considerand ca nu este
fericit daca nu o are alaturi.
Avand in vedere aceste caracteristici, in Ion se regaseste o dorinta arzatoare de a-si schimba
statutul social, dar in acelasi timp vrea sa aiba si femeia iubita alturi. Daca le-ar fi avut pe
amandoua, ar fi fost fericit si poate viata lui ar fi decurs firesc, cele doua glasuri, al iubirii si al
pamantului. Dar Ion se gaseste intr-o situatie limitata, trebuie sa aleaga si opteaza pentru pamant,
iar la final isi da seama ca nu-l face pe deplin fericit.
 Ion de L. Rebreanu, relatia dintre 2 personaje
Statutul iniţial al celor două personaje ale căror destine se intersectează, îi aşază la polii opuşi ai
ierarhiei sociale: Ana este fiica celui mai bogat om din sat, iar Ion este un ţăran harnic, dar sărac,
însă dornic de a obţine avere. Pentru Ion instinctul posesiunii este puternic, setea de pământ îl
stăpâneşte, între el şi pământ existând o legătură organică, sugerată în secvenţa a doua din cap.
Ii: ,,Glasul pământului pătrundea năvalnic în sufletul flăcăului, ca o chemare, copleşindu-
l….(:..)Iubirea pământului l-a stăpânit de mic copil.Veşnic a pizmuit pe cei bogaţi şi veşnic s-a
înarmat într-o hotărâre pătimaşă: trebuie să aibă mult pământ, trebuie! De pe atunci
pământul i-a fost mai drag ca o mamă”.
Pe de altă parte, instinctul de proiprietate este în relaţie de opoziţie cu cel erotic. Ion, cel care
iubeşte pământul mai mult decât pe o mamă, iubeşte în acelaşi timp, o fată fără pământ, pe
Florica. De aici drama personajului care nu poate alege , ci se supune destinului, urmându-şi
ambiţiile . La polul opus se află Ana, personaj ce ilustrează cel mai clar tipologia victimei:
îndrăgostită de Ion şi traumatizată de un tată prea dur, lipsită de afecţiunea maternă şi de orice
formă de comunicare, Ana i se oferă lui Ion căutând la el afecţiunea de care a fost lipsită. Naivă
şi supusă autorităţii masculine, ea nu poate fi decât o victimă într-o lume condusă după legi
patriarhale.
Statuturile psihologice ale celor doi sunt, de asemenea, antitetice: Ana e cea manipulată, iar Ion
manipulatorul. Din dorinţa de a-l putea forţa pe Vasile Baciu să i-o dea pe Ana, dar şi
pământurile, Ion urmează conştient un plan de seducere a Anei, în urma căruia fata rămâne
însărcinată. După ce Vasile Baciu află cine este tatăl copilului, Ana devine obiectul răzbunării
celor doi bărbaţi. Paralel cu evoluţia conflictului dintre cei doi bărbaţi, Ana devine fascinată de
moarte, găsind-o ca unică soluţie salvatoare. În momentul în care Savista îi spune despre relaţia
dintre Ion şi Florica, Ana realizează că toate sacrificiile ei au fost inutile şi că nici măcar copilul
nu –l poate face pe Ion să o iubească, în consecinţă se spânzură. În schimb, Ion e consecvent în
urmărirea planului său şi, după seducerea Anei, ignoră suferinţa acesteia din cauza bătăilor şi a
umilinţelor tatălui ei. În inconştienşţa lui sinceră, după obţinerea pământurilor, el caută să refacă
relaţiile cu Florica, femeia pe care o iubeşte.
Din perspectivă morală, cele două personaje sunt victimele unor destine imanente, manipulaţi
de două dorinţe diferite: Ion de dorinţa de a obţine pămân, iar Ana de dorinţa de a obţine
afecţiune. Ei sunt vinovaţi că încalcă legile nescrise conform cărora destinul nu poate fi
schimbat, individul nu îşi poate depăşi condiţia.
În ilustrarea relaţiei dintre cei doi, o scenă semnificativă este scena de la începutul romanului,
când Ion pleacă de la horă şi o caută pe Ana, pe care o atrage la umbra unui nuc. Aici Ion îi
oferă ţuică, pe care Ana o refuză, amintindu-i de tatăl ei. Secvenţa următoare este realizată în stil
indirect liber, în care sunt prezentate gândurile lui Ion în timpul conversaţiei cu Ana: ,, Nu-i
fusese dragă Ana şi nici acuma nu-şi dădea bine seama dacă i-e dragă. Iubise pe Florica şi,
de câte ori o vedea sau îşi amintea de ea, simţea că o mai iubeşte.(…) Dar Florica era mai
săracă ca dânsul, iar Ana avea locuri, şi case, şi vite multe…. Îi asculta glasul plângător şi-l
cuprindea mila, în acelaşi timp se gândea la Florica.”În timp ce, în sufletul personajului mai
există dubii, în privinţa sentimentelor pentru Ana, receptorul textului nu are niciun dubiu că Ion
nu o iubeşte pe Ana, în ai cărei ochi nu se uită când îi vorbeşte, deşi ea e prezentă, pe când
Florica, absentă fizic de la scenă, este prezentă în mintea lui.
O altă scenă semnificativă pentru relaţiile dintre cei doi este cea în care, după ce Vasile Baciu
află că Ion e tatăl copilului Anei, îşi trimite fata acasă la Glanetaşu. Ana ajunge la casa lui Ion
fără să ştie cum, dar indiferenţa cu care o primeşte Ion o blochează: acesta mănâncă ,tăindu-şi cu
atenţie feliile de mâncare şi ştergându-şi tacticos briceagul de pantaloni, fără a se uita la femeia
nenorocită din faţa lui. Apoi cântăreşte burta Anei cu o privire triumfătoare, după care îi spune
să îşi trimită tatăl, pentru că situaţia nu poate fi rezolvată de ea. Răceala lui Ion, indiferenţa şi
detaşarea cu care el o priveşte pe Ana prefaţează destinul femeii. Ana este o victimă într-un
război al bărbaţilor, o marionetă care ajunge fără să ştire cum de la o casă la alta, pe când Ion
este sigur pe el, arogant şi superior, iar copilul din pântecele Anei îi dă siguranţa că va reuşi.
În opinia mea, relaţiile dintre Ana şi Ion sunt cele dintre manipulator şi manipulat, însă niciunul
nu reuşeşte să obţină ce vrea de la celălalt. Pe de-o parte, cei doi au în comun tentativa de a-şi
schimba statutul : Ion doreşte să-şi schimbe statutul social prin obţinerea averii, pe când Ana
doreşte să-şi schimbe statutul psihologic, căutând iubirea. Pentru Ana, Ion e un substitut al
afecţiunii de care e lipsită, iar pentru Ion, Ana e o cale de a se îmbogăţi rapid şi sigur.
Pe de altă parte, cei doi eşuează tocmai din cauza sincerităţii sau a incapacităţii de disimulare:
Ana nu poate lua nicio atitudine faţă de Ion din cauza iubirii sincere pe care i-o poartă, încât i se
oferă fără a cere vreun angajament din partea lui, în vreme ce Ion, brutal în sinceritatea lui, e
incapabil să îşi disimuleze repulsia faţă de Ana sau iubirea pentru Florica.
În concluzie, cuplul Ion-Ana , din romanul Ion de Liviu Rebreanu, se distinge prin ,maniera
naturalistă în care e tratată relaţia celor doi, prin raporturile de manipulator şi manipulat, dar şi
prin sinceritatea instinctuală care îi împiedică pe cei doi să comunice conferindu-le celor doi
statut de victime în faţa unui destin implacabil, mai ales cu cei care încearcă să îşi schimbe soarta
 Ion - Relatia intre doua personaje
Liviu Rebreanu

Se stie ca, in textul epic personajele sunt purtatoarele de semnificatie ale mesajului
transmis prin discursul narativ. Ele sunt rotitele care pun in miscare mecanismul universului
fictional. In literatura cuplurile de personaje au devenit celebre, iar altele uitate, unele sunt
admirate de cititori, in vreme ce altele sunt detestate.
In cea din urma categorie se incadreaza si cuplul de personaje Ion si Ana, din romanul
realist obiectiv „Ion” a lui Liviu Rebreanu aparut in anul 1920.
Ion, protagonistul romanului, intruchipeaza tipologia tranului sarac nemultumit de
propia conditie sciala, pe care vrea sa si-o imbunatateasca. In societatea rurala a satului Pripas,
unde conditia sociala a individului este data de numarul de pogoane de pamant detinute, Ion se
simte marginalizat social. Si asta datorita faptului ca detinul i-a harazit sa traiasca intr-o familie
in care tatal a risipit zestrea sotiei. Destinul prestabilit al protagonistului este surpins inca de la
scena horei, printr-o secvanta de perspectiva finalista, cand naratorul il surpinde pe Alexandru
Glanetasul „abandonat ca un caine la usa bucatariei, sfiindu-se sa se amestece in vorba printre
bocotanii satului”. La polul opus al statutului social se situeaza Ana, fica „bocotanului” Vasile
Baciu. Femeia devine o tinta pentru Ion care profita de nevoia ei de tandrete si de afectiune
pentru a pune mana pe pamanturile lui Vasile Baciu. Cele doua personaje par sa reitereze
destinul parintilor lor a caror casatoriei are la baza acelasi motiv al flacaului sarac si al fetei
bogate. Tatal lui Ion s-a casatorit cu Zenobia, o fata cu zestre, pe care ulterior a risipit-o. Tatal
Anei, Vasile Baciu, si-a luat o sotie bogata, a pastrat averea, dar si-a pierdut nevasta. Asadar, in
acest roman care porpune o viziune traditionala, datele biografice ale celor doua personaje au
rolul de a avertiza asupra destinului lor prestabilit. Atat Ion cat si Ana vor incerca sa forteze
limitele destinului astfel sfarsind tragic.
Din punct de vedere psihologic, atat Ion cat si Ana reprezinta caractere slabe, suspuse
obsesiilor. Ion actioneaza obsesiv in dorita lui de a avea cat mai mult pamant, in vreme ce Ana
isi doreste obsesiv afectiunea lui Ion. Relatia dintre cele doua personaje este una specifica intre
manipulator si manipulat. Ion constientizeaza nevoia fetei de afectiune si recurge la manipulare
pentru a-si atinge scopul, acela de a intra in posesia pamanturilor lui Vasile Baciu. Orbita de
dorinta de afectiune si de protectie, Ana se lasa antrenata in jocul malefic a lui Ion.
Din punct de vedere moral, existenta celor doua personaje este situata inafara sferei
eticii. Ion este total imoral, pentru ca recurge la gesturi necinstite pentru a-si atinge scopul: o lasa
insarcinta pe Ana, facand-o de ras in fata satului, impingand-o in cele din urma la spanzuratoare.
Ana, la randul ei, poate fi considerata imorala avand in vedere faptul ca a acceptat sa fie partasa
la actul erotic inainte de casatorie. Cu toate acestea, cele doua personaje pot fi absolvite partial
de vina, daca avem in vedere ca au actionat influentati din exterior. Ion a inceput sa-si puna in
aplicare planul de seducere a fetei „bocotanului” in urma unei vorbe aruncate in vant de Titu
Herdelea „ daca Vasile Baciu nu vrea sa ti-o dea de buna voie, trebuie sa-l obligi sa o faca”. De
asemenea, Ana este influentata in gestul ei de catre Ion.
Relatia dintre cele doua personaje se evidentiaza inca de la scena horei, prezentata inca
din expozitiunea romanului. Desi o iubeste pe Florica, Ion alege sa o invite la joc pe Ana. Apoi
cei doi se retrag din joc pentru a sta de vorba singuri, feriti de ochii lumii. Prin stil indirect liber
naratorul omniscient patrunde in gandurile protagonistului. Cititorul observa ca Ion nu-si
indreapta privirea spre ochii Anei ci ii surpinde doar buzele care se misca lent, dezvelindu-i
gingiile trandafirii, cu niste dinti albi ca laptele si cu strungulita la mijloc. Faptul ca privirea Anei
nu este inregistrata de protagonist sugereaza faptul ca acesta nu are niciun interes sa cunoasca
sufletul femeii. In schimb ii apare in minte imaginea Floricai „cu ochii albastrii ca cerul de
primavara”. Aceasta secventa narativa reliefeaza relatia dintre cele doua personaje, faptul ca Ion
nu o iubeste pe Ana, ci pe Florica, fata frumoasa,dar saraca.
Imediat dupa ce Vasile Baciu afla ca Ana este insarcinata cu Ion o bate si o alunga de
acasa. Ajunsa la locuinta Glanetasului, femeia este intampinata de indiferenta lui Ion care
continua sa manance, taindu-si tacticos bucatile de mancare. Isi sterge apoi briceagul de
pantaloni, ridicandu-si privirea spre pantecele Anei, moment in care afiseaza un zambet de
satisfactie. Este constient ca-n pantecele Anei se afla garantul pentru pamanturile lui Vasile
Baciu. O trimite apoi pe Ana dupa tatal sau pentru a discuta conditiile de nunta.
Discursul narativ al romanului dezvolta o tematia rurala, aducand in prim plan
problematica pamantului in satul transilvanean, Pripas, de la inceutul sec al XX-lea. In societatea
rurala surpinsa de Rebreanu in roman pozitia sociala este data de numarul de loturi de pamant
detinute. De asemenea, intemeierea familiilor se realiza pe criterii economice. Astfel, Ion
renununta la iubirea pentru Florica cu scopul de a pune mana pe pamanturile lui Vasile Baciu.
Intr-un razboi al orgoliilor masculine, Ana nu este decat o victima a desinului.
Conflictul principal al romanului este unul exterior si consta in lupta pentru pamant in
satul Pripas. Protagonistul este raspunzator pentru toate conflictele majore prezente in text: intre
Ion si Simion Lungu, intre Ion si Vasile Baciu, intre Ion si George Bulbuc etc. Modernitatea
romanului consta insa in surpinderea unui conflict interior, sufletul protagonistului fiind scindat
intre cele doua porniri contradictorii: „Glasul pamantului” si „Glasul iubirii”.
Perspectiva narativa obiectiva, cu o vizune „din darat” ii apartine unui narator
omniscient, omniprezent si extradiegetic. Acest narator nu idealizeaza personajele, nu intervine
in existenta lor, lasandu-le sa evolueze spre deznodamant, dupa nazuinte si slabiciuni.
Omniscineta naratoriala se evidentiaza in scenele de perspectiva finalista. De exemplu, imaginea
drumului din incipit prefigureaza traseul existential al protagonsitului, lafel cum imaginea
mainilor sale „pline cu lutul cleios ca niste manusi de doliu” avertizeaza asupra sfarsitului sau
tragic. De asemenea, imaginea carciumarului spanzurat averizeaza sfarsitul tragic al Anei.
Modalitatile de caracterizare a celor doua personaje sunt cele consacrate de proza
realista: direce si indirecte. In capitolul al doilea naratorul ofera informatii biografice
semnificative pentru evolutia ulterioara a celor doi. Despre Ion aflam ca era cel mai bun elev al
invatatorului Herdelea, dar ca baiatul a refuzat sa-si continue scoala pe motiv ca „pamantul ii era
mai drag ca ochii din cap”. Despre Ana ni se spune ca a ramas orfana de mama, nevoita fiind sa
traiasca langa un tata sever si alcoolic. Aceste elemente biografice sunt semnificative pentru a
intelege comportamentul obsesiv al celor doua personaje: Ion isi doreste pamant, iar Ana
afectiune. Gesturile, faptele, gandurile sau relatia dintre personaje se constitue in adevarate
mijloace indirecte de carcaterizare. Pe langa mijloacele consacrate de carcaterizare autorul
foloseste si modalitati moderne: monologul interior si situlul indirect liber.
Sunt de parere ca, prin cele doua personaje, Ion si Ana, Liviu Rebreanu si-a exprimat
viziunea traditionala privind relatia omului in raport cu destinul.
Am in vedere cand afirm aceasta, faptul ca omul traditional crede intr-un destin
prestabilit. Incercarea de a forta limitele destinului, de a-l depasii are consecinte tragice. Cele
doua personaje au incercat sa atinga fericirea, sa se opuna destinului si de aceea au sfarsit tragic.
 In concluzie, prin Ion si Ana, personaje purtatoare de semnificatie al mesajului
transmis prin discursul narativ, scriitorul transilvanean si-a exprimat viziunea asupra unei
existente tragice, reseimtindu-se influente ale naturalismului
Relatia dintre doua personaje din romanul Ion
Statutul iniţial al celor două personaje ale căror destine se intersectează, îi aşază la polii opuşi ai
ierarhiei sociale: Ana este fiica celui mai bogat om din sat, iar Ion este un ţăran harnic, dar sărac,
însă dornic de a obţine avere. Pentru Ion instinctul posesiunii este puternic, setea de pământ îl
stăpâneşte, între el şi pământ existând o legătură organică, sugerată în secvenţa a doua din cap.
Ii: ,,Glasul pământului pătrundea năvalnic în sufletul flăcăului, ca o chemare, copleşindu-
l….(:..)Iubirea pământului l-a stăpânit de mic copil.Veşnic a pizmuit pe cei bogaţi şi veşnic s-a
înarmat într-o hotărâre pătimaşă: trebuie să aibă mult pământ, trebuie! De pe atunci
pământul i-a fost mai drag ca o mamă”.
Pe de altă parte, instinctul de proiprietate este în relaţie de opoziţie cu cel erotic. Ion, cel care
iubeşte pământul mai mult decât pe o mamă, iubeşte în acelaşi timp, o fată fără pământ, pe
Florica. De aici drama personajului care nu poate alege , ci se supune destinului, urmându-şi
ambiţiile . La polul opus se află Ana, personaj ce ilustrează cel mai clar tipologia victimei:
îndrăgostită de Ion şi traumatizată de un tată prea dur, lipsită de afecţiunea maternă şi de orice
formă de comunicare, Ana i se oferă lui Ion căutând la el afecţiunea de care a fost lipsită. Naivă
şi supusă autorităţii masculine, ea nu poate fi decât o victimă într-o lume condusă după legi
patriarhale.
Statuturile psihologice ale celor doi sunt, de asemenea, antitetice: Ana e cea manipulată, iar Ion
manipulatorul. Din dorinţa de a-l putea forţa pe Vasile Baciu să i-o dea pe Ana, dar şi
pământurile, Ion urmează conştient un plan de seducere a Anei, în urma căruia fata rămâne
însărcinată. După ce Vasile Baciu află cine este tatăl copilului, Ana devine obiectul răzbunării
celor doi bărbaţi. Paralel cu evoluţia conflictului dintre cei doi bărbaţi, Ana devine fascinată de
moarte, găsind-o ca unică soluţie salvatoare. În momentul în care Savista îi spune despre relaţia
dintre Ion şi Florica, Ana realizează că toate sacrificiile ei au fost inutile şi că nici măcar copilul
nu –l poate face pe Ion să o iubească, în consecinţă se spânzură. În schimb, Ion e consecvent în
urmărirea planului său şi, după seducerea Anei, ignoră suferinţa acesteia din cauza bătăilor şi a
umilinţelor tatălui ei. În inconştienşţa lui sinceră, după obţinerea pământurilor, el caută să refacă
relaţiile cu Florica, femeia pe care o iubeşte.
Din perspectivă morală, cele două personaje sunt victimele unor destine imanente, manipulaţi
de două dorinţe diferite: Ion de dorinţa de a obţine pămân, iar Ana de dorinţa de a obţine
afecţiune. Ei sunt vinovaţi că încalcă legile nescrise conform cărora destinul nu poate fi
schimbat, individul nu îşi poate depăşi condiţia.
În ilustrarea relaţiei dintre cei doi, o scenă semnificativă este scena de la începutul romanului,
când Ion pleacă de la horă şi o caută pe Ana, pe care o atrage la umbra unui nuc. Aici Ion îi
oferă ţuică, pe care Ana o refuză, amintindu-i de tatăl ei. Secvenţa următoare este realizată în stil
indirect liber, în care sunt prezentate gândurile lui Ion în timpul conversaţiei cu Ana: ,, Nu-i
fusese dragă Ana şi nici acuma nu-şi dădea bine seama dacă i-e dragă. Iubise pe Florica şi,
de câte ori o vedea sau îşi amintea de ea, simţea că o mai iubeşte.(…) Dar Florica era mai
săracă ca dânsul, iar Ana avea locuri, şi case, şi vite multe…. Îi asculta glasul plângător şi-l
cuprindea mila, în acelaşi timp se gândea la Florica.”În timp ce, în sufletul personajului mai
există dubii, în privinţa sentimentelor pentru Ana, receptorul textului nu are niciun dubiu că Ion
nu o iubeşte pe Ana, în ai cărei ochi nu se uită când îi vorbeşte, deşi ea e prezentă, pe când
Florica, absentă fizic de la scenă, este prezentă în mintea lui.
O altă scenă semnificativă pentru relaţiile dintre cei doi este cea în care, după ce Vasile Baciu
află că Ion e tatăl copilului Anei, îşi trimite fata acasă la Glanetaşu. Ana ajunge la casa lui Ion
fără să ştie cum, dar indiferenţa cu care o primeşte Ion o blochează: acesta mănâncă ,tăindu-şi cu
atenţie feliile de mâncare şi ştergându-şi tacticos briceagul de pantaloni, fără a se uita la femeia
nenorocită din faţa lui. Apoi cântăreşte burta Anei cu o privire triumfătoare, după care îi spune
să îşi trimită tatăl, pentru că situaţia nu poate fi rezolvată de ea. Răceala lui Ion, indiferenţa şi
detaşarea cu care el o priveşte pe Ana prefaţează destinul femeii. Ana este o victimă într-un
război al bărbaţilor, o marionetă care ajunge fără să ştire cum de la o casă la alta, pe când Ion
este sigur pe el, arogant şi superior, iar copilul din pântecele Anei îi dă siguranţa că va reuşi.
În opinia mea, relaţiile dintre Ana şi Ion sunt cele dintre manipulator şi manipulat, însă niciunul
nu reuşeşte să obţină ce vrea de la celălalt. Pe de-o parte, cei doi au în comun tentativa de a-şi
schimba statutul : Ion doreşte să-şi schimbe statutul social prin obţinerea averii, pe când Ana
doreşte să-şi schimbe statutul psihologic, căutând iubirea. Pentru Ana, Ion e un substitut al
afecţiunii de care e lipsită, iar pentru Ion, Ana e o cale de a se îmbogăţi rapid şi sigur.
Pe de altă parte, cei doi eşuează tocmai din cauza sincerităţii sau a incapacităţii de disimulare:
Ana nu poate lua nicio atitudine faţă de Ion din cauza iubirii sincere pe care i-o poartă, încât i se
oferă fără a cere vreun angajament din partea lui, în vreme ce Ion, brutal în sinceritatea lui, e
incapabil să îşi disimuleze repulsia faţă de Ana sau iubirea pentru Florica.
În concluzie, cuplul Ion-Ana , din romanul Ion de Liviu Rebreanu, se distinge prin ,maniera
naturalistă în care e tratată relaţia celor doi, prin raporturile de manipulator şi manipulat, dar şi
prin sinceritatea instinctuală care îi împiedică pe cei doi să comunice conferindu-le celor doi
statut de victime în faţa unui destin implacabil, mai ales cu cei care încearcă să îşi schimbe soarta