C1

Proteomica şi genonica sunt domenii complementare, care pun în evidenţă caracteristicile

statice (genomul) şi dinamice (proteomul) ale fiecărui organism. Motivaţia proteomicii “funcţionale”
constă în a găsi modalităţile prin care aceste proteine/gene sunt implicate în funcţii biologice de mare
interes. Proteomica este, într-adevăr, funcţională, în măsura în care oferă informaţii utile în dezvoltarea
unui nou domeniu biologic, acela de reţele şi fluxuri de molecule biologice. În acest context, metodele
sprctrometriei de masă (MS) au un rol foarte important.
 Complementaritatea dintre genomică şi proteomică.

În ultimele două decenii s-au depus eforturi mari pentru a caracteriza genomurile a cât mai
multe organisme.

Astfel, genomurile complete pentru un număr din ce în ce mai mare de organisme sunt
disponibile (http://www.ncbi.nlm.nih.gov/Entrez/Genome/main_genomes.html), iar prima variantă de
genom uman a fost tot mai mult completată (http://www.ncbi.nlm.nih.gov/genome/seq/). Proiectul
genomului uman, care ne oferă o viziune asupra genelor implicate, constituie doar un început în
descifrarea funcţiilor pe care celulele le au la nivel molecular.

Complicaţiile încep odată cu afirmaţia că o genă = o proteină, aşa cum se cunoştea până acum,
este incorectă. În celulele eucariote, situaţia este 6 – 8 proteine / o genă (aşa cum a arătat Strohman în
1994). De exemplu, în organismul uman, există un număr de 80.000 – 140. 000 de gene, ceea ce ar
corespunde unui număr de peste un milion de proteine, dacă luăm în considerare variantele de
despicare a genelor şi modificările transcripţionale. De exemplu, pentru proteina umană α-1-
antitripsină, se cunosc cel puţin 22 de variante (Hoogland et al., 1999).

Dacă genomul este considerat static şi toate informaţiile se obţin pornind de la ADN-ul unei
singure celule, proteomul este considerat dinamic şi dependent, nu numai de tipul celulei, dar şi de
starea în care se găseşte celula. De aici ideea că secvenţierea genomului nu poate defini toate tipurile de
proteine în formele în care ele există in celule.
 In ceea ce priveşte metodele de investigare a genomului, precum expresia genelor, acestea pot
da doar informaţii legate primele procese de formare a proteinelor, dar nu sunt adecvate pentru
investigarea formelor existente, a cantităţii şi a distribuţiilor temporale şi spaţiale ale unui număr mare
de proteine. Mai mult, interacţiunile dintre proteine şi procesele de la nivelul proteinelor pot fi
investigate prin metode precum expresia profilelor, însă, astfel de metode nu sunt potrivite pentru a
analiza activitatea reţelelor formate din complexele proteice. Aceste reţele pot fi foarte diferite, în
funcţie de organismul din care provin, de tipul de celule din fiecare organism, de starea celulei la un
moment de timp.

Informaţiile furnizate de genomul static reprezintă o parte esenţială în analiza proteomului

dinamic, din punct de vedere al înţelegerii bazelor moleculare ale vieţii şi în analiza practică a
proteomului.
 Particulele dintr-o solutie aflata in repaus tind sa sedimenteze sub influenta gravitatiei. Pentru o
anumita particula, viteza de sedimentare este proportionala cu forta aplicata:

Faplic > Fgravit => sedimentare rapida

La baza metodelor de separare prin centrifugare sta aplicarea unei F > Fgravit pentru a mari
viteza de sedimentare a particulelor.

Particulele (moleculele) sunt suspendate intr-un mediu lichid, tinute in tuburi sau flacoane,
asezate in lacasuri ale rotorului.
.