2.

SOLICITĂRI AXIALE

2.1 Generalităţi

O bară dreaptă este supusă la întindere sau la compresiune dacă în

secţiunile sale transversale există forţe axiale.
Într-o secţiune, dacă forţa axială N este orientată spre exteriorul secţiunii,
solicitarea este de întindere, iar dacă acţionează spre interiorul secţiunii, solicitarea
este de compresiune. Analiza celor două solicitări este identică, diferind doar
sensul forţei axiale, dar există unele diferenţe. Aşa cum s-a arătat în capitolul 1,
forţa axială din secţiunea barei este egală cu suma proiecţiilor forţelor din stânga
sau din dreapta secţiunii, pe direcţia axei barei.
Reprezentarea variaţiei forţei axiale în lungul axei barei reprezintă
diagrama de forţe axiale. În figura 2.1, pentru bara solicitată prin forţele 2F, 6F şi
10F s-a trasat diagrama N, reprezentând forţele axiale pozitive deasupra unei axe
de referinţă, paralelă cu axa barei, iar valorile negative ale forţelor axiale sub
această axă.

Fig. 2.1
26 ELEMENTE DE REZISTENŢA
MATERIALELOR
Forţele axiale s-au calculat astfel:
N1-2=2F, N2-3=2F-6F=-4F, N3-4=2F-6F+10F=6F.
Se observă că forţa axială maximă este Nmax = 6F.
Pentru stabilirea relaţiilor de calcul ale tensiunilor şi deplasărilor
considerăm o bară dreaptă de secţiune constantă supusă la întindere de către forţa
F, conform figurii 2.2. Secţionând bara cu un plan normal pe axa barei, rezultă
N=F.

Fig. 2.2

În secţiunea barei iau naştere tensiunile normale σ, iar acestea însumate

pe întreaga secţiune A echivalează cu forţa axială

∫
N= σ dA .
A
(2.1)

Conform ipotezei lui Bernoulli, toate fibrele barei se lungesc cu aceeaşi

cantitate, deoarece o secţiune plană şi normală la axa barei, înainte de solicitarea
acesteia rămâne plană şi normală la axa barei şi după solicitarea acesteia, deci
lungirile specifice ε sunt constante pe întreaga secţiune. Aplicând legea lui Hooke
(σ = E⋅ε), se constată că tensiunea σ este constantă pe întreaga secţiune. Relaţia
(2.1) rezultă sub forma

∫
N=σ dA =σA .
A
(2.2)

Tensiunea normală produsă la întindere sau compresiune este:

N
σ= , (2.3)
A
unde N este forţa axială din secţiune şi A este aria secţiunii. Unitatea de măsură
pentru tensiune este N/mm2 sau MPa.
2.SOLICITĂRI AXIALE 27

În aplicaţii se efectuează următoarele calcule de rezistenţă:

1) Verificare pentru bara de secţiune constantă
N
σef = ≤ σa ; [N/mm2],[MPa] (2.4)
A
în care N este forţa axială maximă, luată din diagrama de variaţie a acesteia în
lungul barei, iar σa este rezistenţa admisibilă a materialului barei.
Dacă bara nu este de secţiune constantă, iar forţa axială este constantă ca
în figura 2.3, calculul de verificare se efectuează în secţiunea netă cu aria cea mai
mică.

Fig. 2.3

Astfel tensiunile în cele trei secţiuni sunt:

F F F
σ 1− 1 = , σ 2− 2 = , σ 3− 3 = = σ max .
hb h(b − d) h(b − 2d)
Secţiunea în care se produce cea mai mare tensiune se numeşte secţiune
periculoasă.
Atunci când bara este realizată din tronsoane cu secţiuni diferite (fig. 2.4)
calculul de verificare trebuie efectuat pentru fiecare tronson în parte.
Astfel, pentru primul tronson din diagrama N rezultă că N max = 3F, iar
tensiunea maximă
3F
σ1= .
A
Pentru al doilea tronson Nmax= 9F, iar tensiunea maximă
9F F
σ 2 = = 4,5 .
2A A
Deci, tensiunea maximă în bară este σ 2 .
28 ELEMENTE DE REZISTENŢA
MATERIALELOR

Fig. 2.4

Dacă bara este dintr-un material care se comportă deosebit la întindere

faţă de compresiune, cum este cazul fontei sau a altor materiale, calculul de
verificare trebuie efectuat pentru fiecare solicitare în parte. Astfel, pentru bara din
figura 2.5 solicitată prin forţele 3F şi 8F, condiţiile ca bara să reziste sunt:

Fig. 2.5

3F
σt = ≤ σ at ,
A
− 5F
σ c = ≤ σ ac ,
A
σ fiind rezistenţa admisibilă a materialului la tracţiune, iar σ
at ac rezistenţa
admisibilă a materialului la compresiune.
Atunci când materialele au aceeaşi comportare la întindere şi la
compresiune, calculul de verificare se face la forţa axială maximă.
2) Dimensionarea barei de secţiune constantă
2.SOLICITĂRI AXIALE 29

N
Anec = ; [mm2] (2.5)
σa
unde N este forţa axială maximă din diagrama de variaţie a forţei axiale;
3) Determinarea forţei capabile
Ncap = Aef ⋅ σa. [N] (2.6)
Din legea lui Hooke rezultă expresia lungirii specifice
σ N
ε= = , (2.7)
E EA
iar expresia deformaţiei (lungirii) totale a barei este
N
∆l = ε ⋅l = . (2.8)
EA
Se observă că lungirea ∆l este cu atât mai mică cu cât produsul dintre
modulul de elasticitate E al materialului şi aria secţiunii transversale A este mai
mare. De aceea produsul EA se numeşte modul de rigiditate la întindere-
compresiune al secţiunii transversale.
La o bară dreaptă formată din mai multe tronsoane cu secţiuni şi
materiale diferite, solicitată prin forţe axiale, deformaţia axială a acesteia este dată
de relaţia
n
N i li
∆l = ∑
i= 1 Ei Ai
, (2.9)

unde Ni , în [N], este forţa axială care acţionează pe fiecare interval; Ai, în [mm2],
este aria suprafeţei secţiunii barei; li, în [mm], este lungimea intervalului şi Ei , în [
N/mm2] sau [MPa], este modulul de elasticitate longitudinal al materialului.
Pentru tracţiune (întindere), forţele axiale, tensiunile şi deformaţiile sunt
pozitive, iar pentru compresiune ele sunt negative.
În aplicaţii se folosesc şi următoarele relaţii de calcul funcţie de
deformaţiile impuse:
- de verificare
Nl
∆l= ≤ ∆ l a , [mm] (2.10)
EA
în care ∆la este lungirea admisă;
- de dimensionare,
30 ELEMENTE DE REZISTENŢA
MATERIALELOR
Nl
A nec = ; [mm2] (2.11)
E∆ l a
- calculul forţei axiale capabile
∆ la
N cap = EA . [N] (2.12)
l
Dacă în calcule este necesar să se folosească ambele forme de relaţii de
calcul, atât cea de rezistenţă, cât şi cea de rigiditate, atunci se alege soluţia care le
asigură pe amândouă, adică cea mai mare valoare pentru dimensionare sau
verificare şi cea mai mică valoare pentru forţă capabilă.

Aplicaţia 1

O bară de aluminiu cu secţiunea 3x30 mm 2, solicitată la întindere cu forţa

F = 1,5 kN, are pe o porţiune de 40mm secţiunea 3x10 mm 2 (fig. 2.6). Să se
calculeze tensiunea maximă în bară şi lungirea totală a acesteia. Se dă E = 7⋅104
MPa.

Fig. 2.6

Rezolvare
Verificarea barei trebuie efectuată în secţiunea de arie minimă, rezultând

N 1500
σ ef = = = 50MPa .
A min 3x10
Lungirea barei este

N  2a b 
∆l=  + .
E  A1 A 2 
Înlocuind cu datele problemei, se obţine
2.SOLICITĂRI AXIALE 31

1500  2 ⋅ 200 40 
∆l= 4 
+  = 0,12 mm.
7 ⋅ 10  3 ⋅ 30 3 ⋅ 10 

Aplicaţia 2

O lamelă de cupru cu secţiunea dreptunghiulară h = 1,5b este solicitată la

întindere prin forţa F = 1200 N (fig. 2.7). Să se dimensioneze lamela şi să se
calculeze lungirea totală. Se dau: σa = 40 MPa, E = 11⋅104 MPa.

Fig. 2.7

Rezolvare
Utilizând relaţia de dimensionare, se obţine
1200
Anec = = 30mm 2 .
40
Dar A = bh = 1,5b2, rezultând b = 4,47 mm, h = 6,72 mm.
Lungirea totală este
1200 ⋅ 25
∆l= = 0,009mm.
11 ⋅ 10 4 ⋅ 30

Aplicaţia 3

Bara din oţel (fig. 2.8) cu secţiunea circulară de diametru d = 40 mm este

solicitată prin forţele 2F şi 5F. Să se determine sarcina capabilă a barei şi lungirea
totală. Se dau: σa = 150 MPa, E = 21⋅104 MPa.
Rezolvare
Trasând diagrama de variaţie a forţei axiale rezultă că Nmax = 3F. Sarcina
capabilă este
Ncap = σa⋅Aef = 3F, de unde
32 ELEMENTE DE REZISTENŢA
MATERIALELOR

150 π ⋅ 40 2
F= ⋅ = 62832 N .
3 4

Fig. 2.8

Lungirea totală a barei este

2Fb 3Fa
∆l= − .
EA EA
Înlocuind cu datele problemei, se obţine
62832
∆l= ( 2 ⋅ 150 − 3 ⋅ 130) = − 0,033 mm .
21 ⋅ 10 4 ⋅ 400π
Deci bara se scurtează cu 0,033 mm.

2.2 Concentrarea tensiunilor

Orice variaţie bruscă de secţiune, ca de exemplu, degajări, găuri, canale,

filete etc., reprezintă un concentrator de tensiune. În zona concentrărilor,
distribuţia tensiunilor nu se repartizează uniform pe suprafaţa secţiunii
transversale, producându-se un efect de concentrare a tensiunilor.
Studiile teoretice şi experimentale au demonstrat că tensiunea maximă
N
σ max = prezintă corect starea se tensiune din secţiune, dar la o distanţă
A min
suficient de mare de zona în care apare variaţia de secţiune, iar în apropierea
acesteia, distribuţia tensiunilor este neuniformă, conform figurii 2.9.
Pentru orice variantă de concentrator (fig. 2.9, a,b,c), tensiunea maximă
se poate calcula cu relaţia
2.SOLICITĂRI AXIALE 33

N
σ max =α k = α kσ n , (2.13)
A min
în care α k este coeficientul de concentrare a tensiunilor la solicitare statică, iar
σ n este tensiunea nominală, într-o secţiune depărtată de concentrator.

Fig. 2.9

Valorile coeficientului de concentrare a tensiunilor depind numai de

configuraţia geometrică a concentratorilor şi de tipul de solicitare, însă doar pentru
materialele cu comportare liniar elastică. Coeficientul poate fi determinat prin
calcul sau experimental. Rezultatele acestor determinări sunt prezentate sub formă
de diagrame în literatura de specialitate.
Deformaţia globală a barei nu este influenţată semnificativ de prezenţa
concentratorilor de tensiuni. Concentratorii de tensiuni au un efect deosebit de
periculos în cazul materialelor fragile, la care tensiunea maximă poate produce
34 ELEMENTE DE REZISTENŢA
MATERIALELOR
ruperea. Dacă materialul este tenace, atunci efectul de concentrare după atingerea
limitei de curgere a materialului nu se mai manifestă.

2.3 Bare şi sisteme de bare static nedeterminate

Un sistem este static nedeterminat atunci când numărul ecuaţiilor de

echilibru static nu este suficient pentru determinarea reacţiunilor din reazeme sau
eforturilor din bare. Pentru rezolvarea acestor sisteme se folosesc, pe lângă
ecuaţiile de echilibru static şi condiţiile suplimentare de deformaţie. Numărul
condiţiilor de deformaţie trebuie să fie egal cu gradul de nedeterminare static,
adică cu diferenţa dintre numărul necunoscutelor şi numărul ecuaţiilor de
echilibru static.
Un mod foarte folosit este scrierea ecuaţiilor de deformaţii prin deducere
fizico-geometrică, observându-se particularităţile deformării fiecărui sistem în
parte.
Se prezintă, în continuare, câteva tipuri de sisteme de bare static
nedeterminate, solicitate axial, la care rezolvarea ecuaţiilor de deformaţii se
bazează pe considerente fizico-geometrice.

2.3.1 Bara dublu articulată la capete

Fie bara dreaptă articulată la ambele capete (fig. 2.10), de rigiditate

constantă EA, solicitată axial prin forţa F, aplicată în punctul 3.

Fig. 2.10
2.SOLICITĂRI AXIALE 35

Sistemul este simplu static nedeterminat. Reacţiunile H1 şi H2 din cele

două articulaţii rezultă din sistemul format din ecuaţia de echilibru static şi din
condiţia de deformaţie, adică deplasarea relativă a articulaţiilor 1 şi 2 este nulă:

 H 1 + H 2 = F;

 H 1a (H1 − F)b (2.14)
 ∆ l tot = ∆ l13 + ∆ l 32 = 0 ; EA
+
EA
= 0.

Fb Fa
Din rezolvarea sistemului (2.14) rezultă H1= şi H2= . Cunoscând
l l
valorile reacţiunilor se poate trasa diagrama de forţe axiale N, ca în figura 2.10.
Metoda de calcul poate fi folosită şi în cazul general, când în lungul barei se
aplică mai multe forţe, iar rigiditatea este variabilă.

2.3.2 Bare cu secţiune neomogenă

Se consideră o bară cu secţiune neomogenă, formată din mai multe

elemente din materiale diferite, dar toate având aceeaşi lungime, cum ar fi cabluri
cu fire din diverse materiale, stâlpi din beton armat etc. Se admite că elementele
componente sunt dispuse simetric în jurul centrului de greutate al secţiunii
transversale. Spre exemplificare, se reprezintă o astfel de bară, formată din trei
elemente cu rigidităţi diferite, conform figurii 2.11, având aceeaşi lungime l.
Asupra barei acţionează forţa de compresiune F, forţă care se distribuie în cele trei
bare componente sub forma eforturilor necunoscute N1, N2 şi N3.

Fig. 2.11
36 ELEMENTE DE REZISTENŢA
MATERIALELOR
Ecuaţiile sistemului sunt:
-ecuaţia de echilibru static
N1+N2+N3=F; (2.15)
-condiţiile de deformaţie; deformaţiile celor trei bare sunt egale:
N1 N2 N3
∆l1 = ∆l2 = ∆l3; = = ; (2.16)
E1A1 E 2 A 2 E 3 A 3
Din sistemul de ecuaţii (2.15) şi (2.16) rezultă eforturile necunoscute N 1,
N2 şi N3. Ştiind că rapoartele (2.16) sunt egale şi cu raportul dintre suma
numărătorilor şi suma numitorilor se obţine
FE k A k
n
Nk = . (2.17)
∑ 1
EiAi

Tensiunile în bare sunt:

N1 N2 N3
σ1= , σ 2 = , σ 3 = . (2.18)
A1 A2 A3

Aplicaţia 4

Un cablu aerian monofazat este format dintr-un miez de cupru, două

straturi de înveliş izolator din policlorură de vinil (PCV) şi un strat de plumb, ca în
secţiunea din figura 2.12. Cablul este solicitat la tracţiune printr-o forţă F = 15 kN.
Se cere să se determine tensiunile în cele trei materiale. Se dau: ECu=E1=11⋅
104MPa, EPb = E2 = 17⋅103 MPa, EPCV = E3 = 103 MPa.
Rezolvare
Pentru a calcula tensiunile în cele trei materiale trebuie cunoscute valorile
forţelor preluate de fiecare din acestea.
Ecuaţia de echilibru din statică este
F1+F2+F3 = F,
rezultând o singură ecuaţie cu trei necunoscute, problema fiind, deci dublu static
nedeterminată.
Cele două condiţii suplimentare în deformaţii se referă la faptul că cele
trei materiale lucrează împreună şi au deci, aceleaşi alungiri, adică
2.SOLICITĂRI AXIALE 37

σ1 σ2 σ3
ε1 = ε2 = ε3 sau = = .
E1 E 2 E 3

Fig. 2.12

Amplificând numărătorii şi numitorii fracţiilor de mai sus cu ariile

fiecărui material, se obţine relaţia

σ 1A1 σ 2 A 2 σ 3 A 3 F
= = =
E 1 A1 E 2 A 2 E 3 A 3 E 1 A 1 + E 2 A 2 + E 3 A 3
Tensiunile în cele trei materiale sunt:
F F
σ1= σ2=
E A EA ; EA EA ;
A1 + 2 2 + 3 3 A2 + 1 1 + 3 3
E1 E1 E2 E2
F
σ 3 = .
E1 A1 E 2 A 2
A3 + +
E3 E3
Ariile celor trei materiale sunt:
A1 = ACu = π⋅9,52 = 283,53 mm2,
A2 = APb = π⋅(20,52-17,52) = 358,14 mm2,
A3 = APcv = π⋅(17,52-9,52+23,52-20,52) = 1093,3 mm2.
38 ELEMENTE DE REZISTENŢA
MATERIALELOR
Rezultă valorile tensiunilor în cele trei materiale:
15000
σ1= = 43MPa,
1,7 0,1
283,53 + 358,14 + 1093,3
11 11
15000
σ 2 = = 6,65MPa,
11 0,1
358,14 + 283,53 + 1093,3
1,7 1,7
15000
σ 3 = = 0,39MPa.
11 1,7
1093,3 + 283,53 + 358,14
0,1 0,1
Pentru a se putea aprecia dacă acest cablu rezistă la forţa de tracţiune
dată, trebuie ca tensiunile calculate în cele trei materiale să fie inferioare
rezistenţelor admisibile ale materialelor respective, adică
σ1<σaCu , σ2<σaPb , σ3<σaPCV .

2.3.3 Eforturi datorate împiedicării dilatărilor

O bară de lungime l, care se poate dilata liber, supusă unei variaţii de

temperatură ∆t se lungeşte cu
∆lt=αl∆t, (2.19)
unde α este coeficientul de dilatare termică liniară al materialului. La sisteme de
bare static determinate, lungirea dată de temperatură se produce nestingherit, dar la
sisteme static nedeterminate, dilatarea termică este împiedicată şi în aceste bare
apar tensiuni.
Se consideră o bară dreaptă de rigiditate constantă, încastrată la ambele
capete, conform figurii 2.13, a. Bara suportă o variaţie de temperatură ∆t. Lungirea
acesteia fiind împiedicată, apare o forţă axială N, care produce scurtarea barei cu
cantitatea
Nl
∆lN= (2.20)
EA
Egalând cele două relaţii (2.19) şi (2.20), rezultă

N=EAα∆t,
iar tensiunea normală devine
2.SOLICITĂRI AXIALE 39

N
σ = = Eα ∆ t . (2.21)
A

Fig. 2.13

Dacă la unul din capetele barei drepte există un joc δ (fig. 2.13, b), atunci
relaţia de deformaţie este de forma

∆lt=∆lN+δ. (2.22)

2.3.4 Sisteme de bare paralele

Se consideră o bară dreaptă, rigidă, orizontală suspendată prin trei tije sau
cabluri verticale de lungimi şi rigidităţi diferite (l1, E1, A1, l2, E2, A2, l3, E3, A3)
solicitată cu forţa verticală F (Fig. 2.14).
Necunoscutele sunt eforturile N1, N2 şi N3, iar sistemul este simplu static
nedeterminat. Pe lângă două ecuaţii de echilibru static se mai poate scrie şi o
condiţie de deformaţie.
Deoarece bara orizontală este rigidă, ea rămâne rectilinie, dar se
deplasează în poziţia A’C’, ca urmare a deformării tijelor verticale. Obţinându-se
triunghiuri asemenea în forma deformată, rezultă sistemul de trei ecuaţii:
40 ELEMENTE DE REZISTENŢA
MATERIALELOR


 N1 + N 2 + N 3 = F;

 ∑ M C = 0, N 1 (a + b + c) + N 2 c = F(b + c); (2.21)

 ∆ l1 − ∆ l 3 = ∆ l 2 − ∆ l 3 ,
 a + b + c c
N 1l1 N 2l2 N 3l3
unde ∆ l1 = , ∆ l2 = , ∆ l3 = .
E1 A1 E2A2 E 3A 3

Fig. 2.14

Cazul prezentat este un caz particular, dar metoda de calcul poate fi

folosită şi la cazul general, când bara orizontală este susţinută prin mai multe tije
sau articulată la unul din capete (caz în care se consideră că bara se roteşte în jurul
articulaţiei) sau sistemul este solicitat cu mai multe forţe.