CONSILIUL EUROPEAN

IAȘI, 2017
 Cuprins

I. Noțiunea de Consiliu European ............................................................................................................ 3

II. Scurt istoric ........................................................................................................................................... 3
III. Întâlnirile Consiliului European ............................................................................................................ 3
IV. Membrii Consiliului European.............................................................................................................. 5
V. Relaţiile Consiliului European cu celelalte instituţii ............................................................................. 5
VI. Componența și funcțiile Consiliului European ..................................................................................... 6
VII. Președintele Consiliului European........................................................................................................ 6
Bibliografie .................................................................................................... Error! Bookmark not defined.

2
 I. Noțiunea de Consiliu European
Datorită asemănării foarte mari între denumirile unor organisme și instituții europene, există
posibilitatea să se creeze confuzii între Consiliul Europei, Consiliul European și Consiliul Uniunii
Europene.
Astfel, Consiliul Europei este o organizație internațională, interguvernamentală și regional,
Consiliul Uniunii Europene este un organism parte a legislativului Uniunii Europene reprezentând
guvernele statelor member iar Consiliul European este o instituție a Uniunii Europene.

II. Scurt istoric

Consiliul European a fost creat în 1974 ca un organism informal de dezbatere între șefii de stat
sau de guvern ai statelor membre ale UE.
În scurt timp, a devenit organismul care stabilește obiectivele și prioritățile UE.
În 2009, ca urmare a modificărilor introduse prin Tratatul de la Lisabona, Consiliul European a
devenit una dintre cele 7 instituții ale UE.
Primul Consiliu European, a avut loc la Dublin în 10-11 martie 1975 în timpul primei președinții
Irlandeze a Consiliului Uniunii Europene.
În 1987, Consiliul a fost inclus în tratate pentru prima dată (Actul Unic European) iar rolul lui a
fost definit pentru prima dată în Tratatul de la Maastricht.
Consiliul European a existat dinainte de a câștiga statut oficial ca instituție a Uniunii Europene o
dată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Astfel, articolul 214(2) din Tratatul de la
Maastricht acorda „Consiliului, întrunit în formatul șefilor de stat și de guvern și acționând cu o
majoritate calificată numește persoana ce va ocupa funcția de Președinte al Comisiei Europene”. Aceasta
fiind prima menționare oficială a Consiliului European în tratate.
Tratatul de la Lisabona a acordat Consiliului European personalitate legală și a făcut Consiliul o
instituție distinctă față de Consiliul Uniunii Europene(Consiliul de Miniștri )și a creat funcția permanentă
de președinte al Consiliului.
Deși Consiliul Uniunii Europene și-a menținut sistemul de prezidenție rotativă, Consiliul
European a creat un nou sistem de desemnare a unei persoane pentru a îndeplini funcția de Președinte
pentru doi ani și jumătate.
Ca urmare a ratificării tratatului în decembrie 2009, Consiliul European l-a ales pe premierul
belgian Herman Van Rompuy ca prim președinte permanent.
Din 1 decembrie 2014 președinte al Consiliului European este Donald Tusk, fost premier al Poloniei.

III. Întrunirile Consiliului European

La început aveau loc doar două întruniri pe an, în prezent având loc în medie șase Consilii
Europene pe an, dar președintele poate convoca reuniuni suplimentare pentru a soluționa probleme
urgente.
Ori de câte ori se consider necesar, pot avea loc întruniri informale și extraordinare ale liderilor
țărilor member, în cadrul cărora sunt dezbătute problem atât de ordin intern, cât și internațional.
În general, problemele nerezolvate de celelalte instituții eurocomunitare sunt rezolvate de
Consiliu.
Reuniunile durează de obicei două zile, uneori durează chiar mai mult când sunt mai multe
subiecte pe ordinea de zi sau probleme controversate.

3
 Deciziile nu sunt adoptate prin vot, ci se iau prin consens, cu unanimitate sau cu majoritate
calificată în unele cazuri. Numai șefii de stat sau de guvern pot vota.
Acordurile dezbaterilor la vârf sunt publicate la finele fiecărui summit sub forma unui raport,
cunoscut sub denumirea de “Concluziile președinției “. Acest raport definește liniile politice viitoare pe
care instituțiile UE trebuie să le urmărească în activitatea derulată, procedurile, mijloacele și stadiile
implementării perspectivelor politice de către instituțiile eurocumunitare.
Sediul Consiliului a fost stabilit în 2002 la Bruxelles(Belgia).
Până în 2002 locul de întâlnire a Consiliului avea loc în statul ce deținea președinția rotativă.
Între 2002 și 2004 jumătate din reuniunile Consiliului au avut loc la Bruxelles iar după extinderea
din 2004, toate reuniunile au loc în Bruxelles, în Clădirea Justus Lipsius, care este oficial sediul
Consiliului European. Totuși, unele consilii extraordinare au avut loc în statul membru care deține
președinția.
Alegerea unui singur sediu a fost determinată de o serie de factori, mai ales logistici (organizarea
reuniunilor devenea deosebit de grea o dată cu extinderea UE, mai ales pentru statele mici) și de
securitate, precum și datorită faptului că la Bruxelles atât Consiliul cât și jurnaliștii aveau logistica
necesară pentru fiecare întâlnire. Stabilind sediul permanent la Bruxelles- Belgia, a subliniat faptul că
Consiliul European este o instituție a UE și nu un summit al statelor suverane.
În 2007, căutarea unui loc pentru stabilirea sediului Consiliului a devenit o sursă de dispută în
guvernul Portugaliei care dorea ca noul tratat al Uniunii să fie semnat în Lisabona, Portugalia. Guvernul
belgian, a dorit să nu creeze un nou precedent și a insistat ca reuniunile regulate ale Consiliului să aibă loc
la Bruxelles, ca de obicei.
Unele dintre întrunirile Consiliului European au fost considerate de unii ca fiind momente de
răscruce în istoria Uniunii Europene. Ca de exemplu:
 1969, Haga: Politica externă și extinderea.
 1974, Paris: Crearea Consiliului
 1985, Milano: Inițierea Conferinței Interguvernamentale ce va duce la Actul Unic European
 1991, Maastricht: Acordul pentru Tratatul de la Maastricht
 1993, Copenhaga: Definirea Criteriilor de la Copenhaga
 1997, Amsterdam: Acordul pe Tratatul de la Amsterdam
 1998, Bruxelles: Selectarea statelor membre care vor adopta euro
 1999, Koln: Declarația pentru forțele militare[8]
 1999, Tampere: Reforma instituțională
 2000, Lisabona: Strategia Lisabona
 2002, Copenhaga: Acordul privind extinderea din mai 2004
 2007, Lisabona: Acordul pe Tratatul de la Lisabona
 2009, Bruxelles: Numirea Președintelui Consiliului și a Înaltului Reprezentant
 2010, Bruxelles: Facilitatea Financiară Europeană pentru Stabilitate
 2011, Bruxelles: Acordul incipient pentru Pactul Fiscal
În acest moment nu există planuri pentru organizarea unui Consiliu în afara Bruxelles-ului, cu
excepția unor motive excepționale, cum ar fi o grevă a controlorilor de trafic aerian .

4
 Pe lângă întrunirile obișnuite ale Consiliului European, au loc și întruniri extraordinare.

IV. Membrii Consiliului European

Consiliul European este reprezentat de șefii de state și de guvern ai celor 28 de state membre ale
Uniunii, Președintele Comisiei Europene și Președintele Consiliului European, actualmente Donald Tusk.
De asemenea, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri Externe și Politica de Securitate,
actualmente Federica Mogherini, participă la reuniunile Consiliului European atunci când se discută
chestiuni din domeniul afacerilor externe, dar formal nu este un membru și deci nu are drept de vot.
De regulă la întâlniri participau si miniștrii de externe naționali, iar Președintele Comisiei era
însoțit de un alt membru al Comisiei. Totuși, o dată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona,
această situație a încetat, având în vedere că mărimea organismului a devenit destul de mare, o dată cu
aderarea noilor state la Uniune.
Întâlnirile pot include si alți invitați, precum Președintele Băncii Centrale Europene, dacă este
necesar. Secretarul General al Consiliului participă și este responsabil pentru organizarea ședinței.
Președintele Parlamentului European participă de asemenea pentru a acorda discursul de
deschidere arătând poziția Parlamentului European înainte ca dezbaterile să înceapă.
De asemenea, pe lângă aceasta, negocierile includ si un număr mare de persoane care „lucrează în
spatele scenei”. Multe dintre aceste persoane, totuși nu pot participa la ședințe, cu excepția a doi delegați
pentru fiecare stat care să transmită mesaje.
Aproape toți membrii din Consiliul European sunt membri ai unui partid politic la nivel național,
și marea majoritate dintre aceștia sunt membrii si a unui partid politic la nivel european.
Ei țin frecvent întâlniri cu membrii lor din Consiliul European, înainte de întâlnirile acestuia.
Prin urmare, Consiliul European este format pentru a reprezenta statele membre UE și nu
partidele politice iar deciziile sunt în general făcute în funcție de interesele naționale, deși alinierea
ideologică poate influența înțelegerile politice și numirile unor reprezentanți.
Din moment ce compoziția nu este definită precis, unele state au probleme în a decide cine să
participe la ședințe din cauza divizărilor considerabile a puterii executive.
Probleme au apărut în Polonia unde Președintele Poloniei și Primul Ministru al Poloniei erau din
diferite partide politice și avea viziuni diferite asupra politicii externe ca răspuns la criză.
A fost și cazul României care în perioada 2007-2008 au existat disensiuni între Președintele
Traian Băsescu și Primul Ministru Călin Popescu Tăriceanu.

V. Relaţiile Consiliului European cu celelalte instituţii

Consiliul European ia deciziile într-un mod total independent, diferit de sistemul comunitar.
Aceste decizii nu presupun nici iniţiativa Comisiei, nici participarea Parlamentului European.
Tratatul prevede totuşi, o legătură organizaţională cu Comisia, din moment ce preşedintele face
parte din Consiliul European, care este, de asemenea, asistat de un alt membru al Comisiei.Ca urmare,
Consiliul European cere Comisiei să prezinte rapoarte pregătitoare pentru reuniuniile sale.
Singura legătură cu parlamentul este atunci când președintele Parlamentului este invitat de
Consiliul Europen la deschiderea sesiunilor sale pentru a-l informa asupra punctului de vedere al
deputaților europeni privind problematica pusă în discuție și prioritățile următorului semestru. De
asemenea, presedintele Consiliului European prezintă Parlamentului un bilanț al activității președinției
semestriale, precum și un raport annual al progreselor realizate.
În cadrul Tratatului de la Lisabona, noul Înalt Reprezentant ai Uniunii pentru afaceri externe şi
politică de securitate va deveni un element suplimentar care propune conducerea unei politici externe în
numele Consiliului European.

5
 VI. Componența și funcțiile Consiliului European
Deși Consiliul European nu are nici o putere legislativă oficială, stabilește orientarea generală și
prioritățile politice ale UE,conform Tratatului de la Lisabona.
Hotărârile sale sunt deliberări politice, cu character de directivă, ale căror prevederi, priorități,
mijloace de acțiune sau stimulente ale dezvoltării, fac obiectul viitoarei legislații.
Consiliul European este o instituție oficială a Uniunii Europene, menționat în tratat ca un
organism care va acorda Uniunii impulsurile necesare pentru a se dezvolta.
În esență, Consiliul definește agenda politică a Uniunii Europene și este considerat de unii ca
fiind motorul integrării europene
Pe lângă producerea impulsurilor necesare dezvoltării Uniunii, Consiliul și-a dezvoltat și viitoare
roluri, cum ar fi, rezolvarea problemelor nerezolvate în discuții la nivel inferior, acționarea pe plan extern
ca un șef de stat colectiv, ratificând formal documente importante și implicându-se în negocierea
schimbărilor din tratate.
Exercită de asemenea puterea de desemnare, desemnând președintele Consiliului, Președintele
Comisiei Europene, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate și
Președintele Băncii Centrale Europene.
Mai mult, Consiliul European influențează planurile juridice, compoziția comisiei, lucruri
referitoare la organizarea președinției rotative a consiliului, suspendarea drepturilor de membru și
schimbarea sistemului de vot prin Clauza Passerelle.
Deși Consiliul European nu are puteri legislative, sub procedura de urgență, un stat învins la vot
în Consiliul de Miniștri poate transmite spre votare legislația către Consiliul European. Având putere
peste organele executive supranaționale ale UE, alături de alte puteri, Consiliul European a fost considerat
de unii ca fiind „cea mai mare autoritate” a Uniunii.
Pentru fiecare chestiune, Consiliul European poate:
 să îi ceară Comisiei Europene să elaboreze o propunere
 să i se adreseze Consiliului UE.

VII. Președintele Consiliului European

Președintele Consiliului European, în acest moment Donald Tusk din Polonia, este ales pentru un
mandat de doi ani și jumătate care poate fi reînnoit o dată.
Rolul președintelui Consiliului nu este echivalentul unui șef de stat ci doar “primul printre egali”
alături de ceilalți șefi de stat europeni.
Președintele are ca principale atribuții pregătirea și conducerea ședințelor Consiliului și nu are
nici o putere executivă alta decât cea de a reprezenta uneori Uniunea în străinătate.
Președintele trebuie să răspundă Parlamentului European după fiecare întâlnire a Consiliului
European.
Funcția a fost creată de Tratatul de la Lisabona și a fost un subiect de dezbatere cu privire la rolul
exact si atribuțiile pe care le va avea.
Înainte de Tratatul de la Lisabona, președinția era exercitată rotativ la fel ca sistemul de
prezidenție rotativă a Consiliului Uniunii Europene.
Cu toate că Consiliul European este, o instituție separată de Uniunea Europeană, acesta nu are
propria sa administrație.
Suportul administrativ atât pentru Consiliul European cât și pentru președintele Consiliului este
asigurat de Secretariatul General al Consiliului Uniunii Europene. Președintele are, totuși, propriul său
cabinet cu câțiva consilieri privați.