Dreptul consumatorilor

Conf. univ. Milena Tomescu

Curs
Învățământ la distanță

Introducere

„Dreptul consumatorilor” reprezintă o ramură recentă și modernă a dreptului, aflată în

continuă dezvoltare.
Pentru a obtine bunurile si serviciile de care au nevoie, consumatorii intra in relatii cu
specialistii in producerea si desfacera acestora. Dar, relatia dintre profesionisti (de exemplu
comerciantii) si cei carora acestia li se adreseaza ca beneficiari finali ai activitaii lor
(persoane, pe care le vom numi in continuare cu un termen consacrat si anume consumatori)
este in mod natural dezechilibrata. Pregatirea, competenta, informatiile, pozitia financiara pe
care profesionistii le detin, le permit acestorea sa dicteze regulile lor consumatorilor. Acesta
nu inseamna, ca prin ipoteza comerciantii sunt rau intentionati sau se comporta abuziv, ci
doar ca prin natura lucrurilor au o pozitie de superioritate si ca astfel consumatorii risca sa
devina victime.

In dreptul privat s-a recunoscut existenta unui anumit dezechilibru intre partile
raportului juridic. De exemplu , in Codul civil sunt prevazute norme de protectie in favoarea
cumparatorului. Dar, vechile reglementări nu mai pot rezolva problemele dintr-un domeniu
atât de specific și eterogen ca reglementarea raporturilor juridice dintre consumatori și
profesioniști.

Dezvoltarea economiei de piata, in secolul XX, ne poate face sa credem ca

cetateanul, consumatorul a devenit regele sistemului: lui i se adreseaza intregul sistem de
productie si desfacere, in fuctie de gusturile si cerintele sale este orientata productia. De

1
asemenea, in tarile dezvoltate, oferta s-a diversificat, calitatea produselor a crescut si pretul
bunurilor de consum a scazut. Ar parea ca nu este deloc necesar sa-i protejam pe
consumatori.Dar, realitatea este ca datorita dezechilibrului datorat , in primul rand accesului
la informatie, dar si puterii financiare, cat si tehnicilor de marketing si de publicitate
folosite, consumatorii pot deveni foarte usor obiect de manipulare.

Pentru a fi protejat, consumatorul a trebuit mai intai sa existe. Aceasta s-a intamplat
dupa anii 1950-1960,cand consumatorii au devenit o problema sociala. Aceasta epoca
corespunde, in tarile dezvoltate, unui avant economice fara precedent, care a dat posibilitatea
diversificarii bunurilor si serviciilor propuse consumatorilor. Dar, odata cu aceasta a crescut
si marimea întreprinderilor, dezvoltarea sistemelor de publicitate, marketing, credit, marimea
magazinelor.Consumatorul nu mai poate aprecia direct calitatea marfurilor, nu mai poate
discuta pretul si conditiile vanzarii, este pus in fata unor contracte deja redactate. In
consecinta, s-a adancit dezechilibrul dintre partenerii economici,respectiv profesionistii s-au
gasit intr-o pozitie din ce in ce mai avantajata fata de consumatori, desi au ramas egali din
punct de vedere juridic.

Unii sociologi si economisti au atras atentia asupra pericolului pe care il reprezinta

societatea de consum. Dreptul consumatorilor a apărut pentru prima dată în S.U.A.
Urmand exemplul american ,in tarile Europei Occidentale consumatorii s-au grupat, au
format asociatii de protectie a consumatorilor. La rindul sau, , au fost adoptate din ce în ce ce
mai multe acte normative în domeniu.

În România dreptul consumatorilor prezintă caracteristici specifice. În primul rând

este de dată mult mai recent decât în țările cu economie de piață mai veche. Prima
reglementare în materie, o reglementar- cadru a fost - O.G. 21/1992 privind protecția
consumatorilor, dar aceasta nu a fost suficient aplicată în practică. Este de observat că
majoritatea legilor speciale în materia și Codul consumului au fost adoptate abia în 2004. O
altă caracteristică constă în aceea că, dacă în alte țări actele normative și aplicarea acestora a
fost profund influențată de mișcarea conumatoristă. În țara noastră aceasta este puțin
dezvoltată, regelementările în materie au fost adoptate sub impulsul aderătii la Uniunea
Europeană, asociațiile pentru protecția consumatorilor nu au forța să influențeze aplicarea
actelor normative în materie, iar consumatorii sunt încă puțin informați cu privire la
drepturile lor.

2
 Dreptul consumatorilor are caracter mixt, public și privat, Pe de o parte. autoritățiile
nu pot renunța la atribuțiile lor în materie, cel mai elocvent exemplu fiind acela că viața și
securitatea consumatorilo nu poate lipsi din apanajul obligațiilor consumatorilo. Pe de altă
parte, peste tot în lume se consideră că în ansablul domeniului vast și eterogen al protecției
consumatorilor, aceștia sunt mai activi în condițiile în care sunt educați și informați ca și
consumatori. De asemenea, asociații puternice care au ca obiect protecția consumatorilo pot
juca un rol fundamental în materie.

Suportul de curs care vi se oferă ține seama de structura eterogenă a dreptului consumatorilo
și nu acoperă toate demeniile acestuia, care sunt de o mare diversitate, punând accentul pe
problemele cele mai importante practic și teoretic.

Obiectivele generale ale cursului

- Dobândirea cunoştinţelor de bază în privinţa specificului normelor protecției

consumatorilor
- Însuşirea importanţei aplicării și interpretării normelor juridice din materia protecției
consumatorilor
- Sesizarea normelor de dreptul consumatorilor
- Obținerea unei soluții concrete în baza conceptelor teoretice asimilate

Unitatea de învățare 1
Noțiuni introductive

CUPRINS
1.1.Definiția dreptului consumatorilor
1.2.Obiectul dreptului consumatorilor
1.3.Importanța dreptului consumatorilor
1.4.Obiectivele dreptului consumatorilor
1.5.Importanța dreptului consumatorilor
1.6.Caracterele dreptului consumatorilor

3
Obiectivele unității de învățare nr. 1

• Asimilarea definiției dreptului consumatorilo

• Înțelegerea importanței dreptului consumatorilor
• Înțelegerea caracterelor dreptului consumatorilor

Precizarea subiectelor raportului juridic de drept al consumației

consumator - orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii,
care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de
producţie, artizanale ori liberale;

profesionist - persoana fizică sau juridică, autorizată, care în cadrul activităţii sale
profesionale fabrică, importă, depozitează, transportă sau comercializează produse ori
părţi din acestea sau prestează servicii;

Definiția dreptului consumatorilor

Dreptul consumatorilor este susceptibil de mai multe definiții:
Dreptul consumatorilor – reprezintă ansamblul normelor juridice care prin care se realizează
protecția consumatorilor în cadrul raporturilor juridice de consumație
Definiția dreptului consumatorilor rezultă din enumerarea reglementărilor ce intră în
conținutul dreptului consumatorilor
Dreptul consumatorilor – reprezintă ansamblul normelor juridice care au ca scop protecția
consumatorilor, înainte și după încheierea contractelor de consumație

Metaforic putem spune că majoritatea normelor de dreptul consumatorilor au ca obiect

restabilirea echilibrului inițial dintre cele două părți ale raportului de drept privat (egale din
punct de vedere juridic dar, inegale în fapt)

Temă de reflecție 1.1

Reflectați care dintre definițiile dreptului consumatorilor este cea mai completă

Obiectul dreptului consumatorilor

Rezultă din art. 1 din Codul consumului (Legea 296/2004): Codul consumului are ca obiect
reglementarea raporturilor juridice create între operatorii profesioniști şi consumatori, cu
privire la achiziţionarea de produse şi servicii, inclusiv a serviciilor financiare, asigurând
cadrul necesar accesului la produse şi servicii, informării lor complete şi corecte despre
caracteristicile esenţiale ale acestora, apărării şi asigurării drepturilor şi intereselor legitime
ale consumatorilor împotriva unor practici abuzive, participării acestora la fundamentarea şi
luarea deciziilor ce îi interesează în calitate de consumatori.

4
Obiectivele dreptului consumatorilor – rezultă din art. 5 din Legea 296/2004 (Codul
consumului)

Statul, prin autoritatea centrală cu atribuţii în domeniul protecţiei consumatorilor, are drept
obiective:
a) protecţia consumatorilor împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau de a li se
presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea ori să le
afecteze drepturile şi interesele legitime;
b) promovarea şi protecţia intereselor economice ale consumatorilor; inainte si după
încheierea contractului
c) accesul consumatorilor la informaţii complete, corecte şi precise asupra caracteristicilor
esenţiale ale produselor şi serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu
acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor;
d) educarea consumatorilor;
e) despăgubirea efectivă a consumatorilor;
f) sprijinirea consumatorilor sau a altor grupuri sau organizaţii reprezentative de a se
organiza, pentru a-şi expune opiniile în procesele de luare a unei decizii care îi priveşte;
g) promovarea cooperării internaţionale în domeniul protecţiei consumatorilor şi
participarea la schimburile rapide de informaţii;
h) prevenirea şi combaterea, prin toate mijloacele, a practicilor comerciale abuzive şi a
prestării serviciilor, inclusiv a celor financiare care pot afecta interesele economice ale
consumatorilor.

Temă de reflecțtie 1.2.

Obiectivele dreptului consumatorilor pot fi analizate separat sau numai în completaritatea lor
?

Importanta dreptului consumatorilor

- fiecare persoană este consumator în activitatea sa zilnică, atunci când

achiziționează bunuri sau servicii de la profesioniști
- drepturilor consumatorilor le corespund obligații ale profesioniștilor – dacă nu
sunt respectate, atrăgând sancțiuni extrem de severe, potrivit O.G. 21/1992
privind protecția consumatorilor
- înlătura barierele in calea bunei funcționări a pieței unice în Uniunea Europeană
- asigura protecția egala a consumatorilor la nivelul Uniunii Europene
- influențează dreptul comercial, civil, dreptul concurentei

5
 - dacă profesioniștii nu respecta drepturile consumatorilor – cea care îi
sancționează este piața

Temă de reflecție nr. 1.3.

Reflectati în care este domeniul în care dreptul consumatorului este cel mai important

Caracterele dreptului consumatorilor

- caracter eterogen
- caracter preventiv
- caracter imperativ
- ramura de drept speciala în raport cu dreptul civil – specialia generalibus derogant
- caracter mixt, de drept public și privat

Temă de reflecție nr. 1.4.

Dreptul consumatorilor are caracter de drept public sau de drept privat ?

Izvoarele interne ale dreptului consumatorilor:

Reglementări generale :
Ordonanța guvernului nr. 21/1992, cu modificările ulterioare
Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată, cu modificările ulterioare
Observație: Deși la data aderării României la Uniunea Europeană (1 ianuarie 2007), când a
intrat în vigoare Codul consumului, OG 21/1992 privind protecția consumatorilor urma să fie
abrogată și înlocuită cu Legea 296/2004 (Codul consumului), acest lucru nu s-a întâmplat, așa
încât cele două acte continuă să se aplice în paralel, în simultan
Reglementări speciale
În această materie, reglementări speciale completează dispozițiile reglementărilor generale.
Observație: Deși potrivit art. 88 alin. 2 din Codul consumului, în termen de 18 luni de la data
publicării acestuia în Monitorul Oficial, urma ca reglementările speciale să fie preluate ca
anexe ale acestuia, aceasta nu s-a realizat până în prezent.

Temă de reflecție 1.5

.
Cum se aplică de lege lata cele două reglementări generale în domeniul protecției
consumatorilo ?

6
 Test de autoevaluare 1.1.

Care dintre următoarele răspunsuri este corect ?

1.Dreptul consumatorilor se aplică raporturilor dintre profesioniști

2.Dreptul consumatorilor se aplică raporturilor dintr consumatori

3.Dreptul conumatorilor se aplică raporturilor dintre profesiniști și consumatori

Răspuns corect c

Test de autoevaluare 1.2.

Care dintre următoarele răspunsuri este corect și complet

1.Dreptul consumatorilor este parte a dreptului public

2.Dreptul consumatorilor ete parte a dreptului privat

3. Dreptul consumatorilor are caracter mixt, de drept public și privat

Răspuns corect c

Lucrare de verificare Unitatea 1

1. Analizați obiectivele dreptului consumatorilor

2. Analizați importanța dreptului consumatorilo

Unitatea de învățare 2
Analiza definiției noțiunii de consumator și drepturile consumatorilor

Obiectivele unității de învățare 2

După studiul acestei unități de învățare veți reuși să
• Identificați noțiunea de consumator
• Delimitați rarturile juridice de drept al consumației de alte raporturi juridice
• Identificați principalele drepturi ale consumaorilor

7
 Definiția data noțiunii de consumatori nu este o problema pur teoretica . Interesul
acestei definiții rezulta din necesitatea delimitării sferei subiectelor de drept cărora li se aplica
regimul de protecție in calitate de consumatori. .
Potrivit Legii nr. 296 din 2004 privind Codul consumului prin consumator se înţelege orice
persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în
scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori
liberale (în esența, în afara activității sale profesionale)

Rezultă că

1. Consumatorii sunt persoane fizice sau grupuri de persoane fizice constituite în

asociaţii
În principiu numai persoanele fizice sunt consumatori.
În doctrină s-a considerat că putea fi protejate in aceasta calitate si anumite persoane
juridice, cum ar fi un sindicat, o asociație cu scop nepatrimonial, etc.
Au calitatea de consumatori si sunt supuse protecției persoanele fizice, indiferent de
cetățenia sau naționalitatea acestora, daca se găsesc pe teritoriul României.
Dar Ordonanța 21/1992 prevede că : Guvernul va lua măsurile necesare pentru
precum şi pentru elaborarea de norme metodologice privind măsurile suplimentare pentru
protecţia unor categorii de consumatori, cum ar fi : copii, vârstnicii, persoane cu handicap,
segmente de populaţie aflate în situaţia de risc financiar ridicat, precum şi alte categorii de
consumatori expuşi în mod deosebit riscului.
Nu prezintă interes daca persoanele fizice sunt membrii ai asociațiilor de protecția
consumatorilor.
Ca o particularitate a dreptului român, intră în noțiunea de consumator și grupurile de
persoane fizice constituite în asociații, soluție bazată pe existența asociațiilor de proprietari,
care, în concepția Codului consumului au calitatea consumatori în raporturile cu diferiții
distribuitori ( de exemplu de gaze și energie termică). Sintagma nu se referă la asociațiile care
au ca scop protecția consumatorilor, , care beneficiază de alt regim juridic.

Tema de reflecției 2.1

8
În ce constă particularitatea dreptului român în ceea ce privește includerea în definiția
consumatorilor a persoanelor juridice ?

2. Consumatorul este partea mai slabă, vulnerabilă a contractului

Tema de reflecției 2.2

Consumatorii reprezintă partea mai slabă a contractului din punct de vedere

juridic sau de fapt ?

3. Consumatorii sunt persoane care dobândesc, utilizează ori consuma produse sau
beneficiază de servicii
Pentru a dobândi un bun sau un serviciu consumatorul poate încheia un contract cu un
profesionist, acesta fiind un contract de consumație. Consumatorul contractant este subiectul
principal al dreptului consumatorilor.
Sunt si consumatori care numai folosesc bunul dobândit. Prin folosirea termenului
utilizează sunt protejați nu numai persoanele care sunt parte in contractul de consumație, ci si
acelea care folosesc bunul, indiferent de titlul juridic cu care se realizează aceasta folosință
(sau chiar fără titlu). Pot fi utilizatori membrii familiei dobânditorului sau dobânditorii
secundari. Cel mai elocvent exemplu in acest sens îl reprezintă dispozițiile Legii 240/2004
privind răspunderea pentru produse cu defect, care, folosind noțiunea de victimă, nu face nici
o distincție între victima în calitate de cocontractant sau victima având orice altă calitate.
Bineînțeles ca persoana care este parte in contractul de consumație se bucura de
plenitudinea mijloacelor juridice pentru apărarea drepturilor sale in calitate de consumator
(de exemplu are la îndemâna acțiuni rezultând din contractul de consumație).
Servicii publice
Dreptul consumatorilor se aplică dacă este vorba despre un serviciu public cu scop industrial
sau comercial dar, dacă este vorba despre servicii publice cu scop administrativ (servicii
fiscale, justiție) nu se aplică.
Tema de reflecției 2.3.
1. Persoanele fizice care numai utilizează un bun care a fost dobândit de un alt
consumator persoanaă fizică pot avea calitatea de consumatori

9
 4. Consumatorii sunt destinatari finali
Norma trebuie interpretata in sensul ca persoanele sunt protejate in calitate de
consumatori in situațiile in care dobândesc, utilizează ori consuma bunuri destinate
consumului. Deci nu fac obiectul reglementarii bunurile care circula intre profesioniști sau
bunurile., care prin natura lor, nu sunt destinate consumului, cum ar fi un utilaj industrial. In
măsura in care o persoană fizică suferă un prejudiciu prin utilizarea unui asemenea bun,
paguba suferita va fi acoperită pe calea răspunderii civile delictuale.
Dar multe bunuri pot face atât obiectul unei folosințe productive, cit si al consumului.
Este posibil ca un bun, care inițial a fost destinat unei utilizări productive, sa facă apoi
obiectul unui contract de consumație Trebuie apreciata calitatea de bun destinat consumului
in momentul încheieriii contractului de consumație.
Tema de reflecției 2.4
Pot face obiect al dreptului consumatorilor bunurile al care, prin natura lor nu sunt
destinate consumului ?
.

5. Consumatorii utilizeaza produse sau beneficiaza de servicii

Alăturarea acestor doi termeni; produsei si servicii, face ca noțiunea de consumatori
sa acopere un domeniu foarte larg.
Produs - bun material a cărui destinaţie finală este consumul sau utilizarea individuală
ori colectivă; sunt considerate produse energia electrică, energia termică, apa şi gazele livrate
pentru consumul individual (OG 21/1992, Codul consumului)
Orice bun poate face obiect al contractului de consumație, daca este dobândit sau
utilizat in scopuri neprofesionale. Bineînțeles, fac excepție bunurile care nu sunt in circuitul
civil sau a căror circulatțe este supusa unor reguli speciale.
Potrivit Legii nr. 296/2004 serviciu - activitatea, alta decât cea din care rezultă
produse, efectuată în scopul satisfacerii unor necesităţi ale consumatorilor
Temă de reflecție 2.5.

.Ce se înțelege prin serviciu potrit Codului consumului ?

10
 6. Consumatorii dobândesc, utilizează ori consuma produse sau beneficiază de
servicii obținute de la profesioniști .
Una din părțile contractului de consumație este un profesionist.
Spre deosebire de consumator, profesionistul este persoana care acționează pentru
nevoile profesiunii sale.
Scopul actului încheiat ne permite sa clasificam pe autorul sau drept profesionist sau
consumator.
Liberii profesioniști, de exemplu avocații sau medicii au aceasta calitate. Dar sunt in
general profesii reglementate si se aplică în primul rând reglementarea specială și in
completare dreptul consumatorilor și mai departe, regulile dreptului civil.
Se pune problema daca un organ al administrației publice poate avea acesta calitate,
in anumite situații.
Temă de reflecție 2.6.
Liberii profesioniști au calitatea de profesioniști?

7. scopul neprofesional – în afara activităţii profesionale

Este esențial ca bunul sau serviciul sa fie dobândit într-un scop neprofesional.
Consumatorul dobândește sau utilizează bunuri sau servicii pentru nevoile sale personale sau
ale familiei sale.
Probleme delicate când dobândește un bun atât în scopuri profesionale, cât si neprofesionale,
de exemplu un autoturism. Se va lua în considerare scopul principal, potrivit regulii accesoriu
urmează principalului.
Temă de reflecție 2.7
În ce condiții intră un bun în domeniul dreptului consumatorilor dacă este dobândit
parțiat în scopuri profesionale și parțial în scopuri de consum ?
.

Domeniul protecției consumatorilor

11
a) protecţia consumatorilor împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau de a li se presta
un serviciu care ar putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea ori să le afecteze
drepturile şi interesele legitime;
b) promovarea şi protecţia intereselor economice ale consumatorilor;
c) accesul consumatorilor la informaţii complete, corecte şi precise asupra caracteristicilor
esenţiale ale produselor şi serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu
acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor;
d) despăgubirea efectivă a consumatorilor;
e) educarea consumatorilor;
f) sprijinirea consumatorilor sau a altor grupuri sau organizaţii reprezentative de a se
organiza, pentru a-şi expune opiniile în procesele de luare a unei decizii care îi priveşte;
g) promovarea cooperării internaţionale în domeniul protecţiei consumatorilor şi participarea
la schimburile rapide de informaţii;
h) prevenirea şi combaterea, prin toate mijloacele, a practicilor comerciale abuzive şi a
prestării serviciilor, inclusiv a celor financiare care pot afecta interesele economice ale
consumatorilor.

Test de autoevaluare 2.1.

Care dintre următoarele răspunsuri este corect ?

a)pot face obiect al dreptului consumatorilor bunurile care circulă între profesioniști și
consumatori
b)pot face obiect al dreptului consumatorilor bunurile care nu au o destinației finală consumul
c)noțiunea de servicii este definită de Codul civil
Răspuns corect a)

Drepturile consumatorilor
a) de a fi protejaţi împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau de a li se presta un
serviciu care ar putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea ori să le aducă
atingere drepturilor şi intereselor legitime;

12
b) de a fi informaţi complet, corect şi precis, asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor
şi serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai
Informaţii destinate consumatorilor pentru alte contracte decât contractele la distanţă sau
contractele în afara spaţiilor comerciale potrivit OUG 34/2014 privind drepturile
consumatorilor în cadrul contrctelor încheiate cu profesioniștiii, precum și pentru modificarea
și completarea unor acte normative
Înainte ca un contract, altul decât un contract la distanţă sau un contract în afara spaţiilor
comerciale, sau orice ofertă similară să producă efecte obligatorii asupra consumatorului,
profesionistul trebuie să îi furnizeze consumatorului următoarele informaţii în mod vizibil,
lizibil şi uşor de înţeles, în cazul în care respectivele informaţii nu reies în mod evident din
context:
- principalele caracteristici ale produselor sau serviciilor, având în vedere mediul de
comunicare, precum şi produsele sau serviciile în cauză;
- identitatea profesionistului, incluzând denumirea sa, adresa poştală la care profesionistul
este stabilit, precum şi, în cazul în care există, numărul de telefon, numărul de fax şi adresa
de poştă electronică ale acestuia la care poate fi efectiv contactat, pentru a-i permite
consumatorului să ia rapid legătura cu profesionistul şi să comunice cu acesta în mod eficient
şi, dacă este cazul, adresa poştală şi identitatea profesionistului în numele căruia acţionează;
- preţul total al produselor sau serviciilor cu toate taxele incluse sau, în cazul în care preţul nu
poate fi calculat în avans în mod rezonabil dată fiind natura produselor sau a serviciilor,
modalitatea de calcul al preţului şi, după caz, toate costurile suplimentare de transport, de
livrare sau taxele poştale sau, în cazul în care acestea nu pot fi calculate în avans în mod
rezonabil, menţionarea faptului că aceste costuri suplimentare ar putea fi suportate de
consumator;
- după caz, modalităţile de plată, livrare şi executare, data până la care profesionistul se
angajează să livreze produsele sau să presteze serviciile şi politica profesionistului de
soluţionare a reclamaţiilor;
- în plus faţă de o menţiune a existenţei unei garanţii legale de conformitate pentru produse,
existenţa şi condiţiile privind serviciile postvânzare şi garanţiile comerciale, după caz;
- durata de valabilitate a contractului, după caz, sau, pentru un contract pe durată
nedeterminată ori un contract care urmează să fie prelungit în mod automat, condiţiile de
încetare a contractului şi penalităţile aplicabile, dacă este cazul;
- acolo unde este cazul, funcţionalitatea, inclusiv aplicarea unor măsuri tehnice de protecţie
pentru conţinuturile digitale;

13
- acolo unde este cazul, orice interoperabilitate relevantă a conţinuturilor digitale cu
componentele hardware şi software de care profesionistul are cunoştinţă sau se aşteaptă în
mod rezonabil să aibă cunoştinţă;
- despăgubirile aplicabile şi procedura de acordare a acestora în cazul nerespectării nivelurilor
de calitate convenite şi a celorlalte clauze contractuale;
- opţiunea consumatorului de a se include sau de a nu se include datele sale cu caracter
personal în baze de date în vederea furnizării de servicii de informaţii privind abonaţii sau de
registre ale abonaţilor, precum şi, în cazul în care acesta optează pentru includerea în registrul
abonaţilor, indicarea datelor în cauză, în conformitate cu prevederile Legii nr. 506/2004
privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul
comunicaţiilor electronice, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Prevederile ordonanței se aplică şi contractelor de furnizare a apei, gazelor naturale sau
energiei electrice, atunci când acestea nu sunt puse în vânzare într-un volum limitat sau
cantitate fixă, a energiei termice sau a conţinuturilor digitale care nu sunt livrate pe un suport
material.
(3) Prevederile ordonanței nu se aplică contractelor care implică tranzacţii care se efectuează
cu regularitate zilnic şi care sunt puse în execuţie imediat, în momentul în care sunt încheiate.
Sarcina probei în ceea ce priveşte îndeplinirea cerinţelor în materie de informare stabilite în
prezentul capitol revine profesionistului.
c) de a avea acces la pieţe care le asigură o gamă variată de produse şi servicii de calitate;
bine nevoilor lor, precum şi de a fi educaţi în calitatea lor de consumatori;
d) de a fi despăgubiţi în mod real şi corespunzător pentru pagubele generate de calitatea
necorespunzătoare a produselor şi serviciilor, folosind în acest scop mijloace prevăzute de
lege;
e) de a se organiza în asociaţii ale consumatorilor, în scopul apărării drepturilor şi intereselor
lor;
f) de a refuza încheierea contractelor care cuprind clauze abuzive, conform prevederilor
legale în vigoare;
g) de a nu li se interzice de către un operator economic să obţină un beneficiu prevăzut în
mod expres de lege.
Important :
Drepturilor consumatorilor le corespund obligații corelative ale profesioniștilor, care au
caracter imperativ.

14
Contractele de consumatie
In literatura juridica au fost concretizate mai multe criterii de clasificare a contractelor
printre care: dupa modul de formare (dupa conditiile de validitate cat priveste forma); dupa
continutul contractelor; dupa scopul urmarit de parti ; dupa efectele produse; dupa modul
(durata) executarii ; dupa cum sunt sau nu nominalizate in legislatia civila; etc.
Consideram, ca fata de aceste clasificari, un nou criteriu se impune: pozitia partilor la
momentul incheierii contractului. Fata de acest criteriu, contractele se împart in
contracte civile propriu-zise si contracte de consumatie.
Potrivit Legii nr. 296 din 2004 - contract încheiat cu consumatorii - contractele
încheiate între comercianţi şi consumatori, inclusiv certificatele de garanţie, bonurile de
comandă, facturile, borderourile sau bonurile de livrare, biletele, tichetele care conţin
stipulări sau referiri la condiţii generale prestabilite;

Contractele de consumație sunt contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, in

care partțle, desi egale din punct de vedere juridic, se afla intr-o pozitie de inegalitate din
punct de vedere al accesului la informație, al puterii financiare, al cunostintelor juridice si
tehnice de care dispun la încheirea contractelor, al tehnicilor de marketing si publicitate
folosite.
Având în vedere dezechilibrul contractul legea stabilește obligații specifice pentru
profesionist, cea mai importantă este obligația de informare. Odată contractul încheiat se
aplică regulile generale, cere se completează cu cele din domeniu protecției consumatorului
Caracterele contractelor de consumație
Contractele de consumație sunt supuse regulilor generale în materia contractelor (vezi
si NCC):principiul libertății contractuale și principiul forței obligatoriii a contractelor, dar
aceste reguli generale sunt susceptibile de excepții în materia dreptului consumatorilor (vezi
clauzele abuzive).
Orice contract încheiat între comercianţi şi consumatori, pentru vânzarea de bunuri sau
prestarea de servicii, va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea
cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate.
- calificarea unui contract drept contract de consumație, are consecințe in ceea ce privește
interpretarea contractului. În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale,
acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului.
- se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu
consumatorii.

15
- profesionistul este obligat să remită consumatorului un exemplar din contractul încheiat şi
să poată proba acest lucru în faţa organelor de control.
-dreptul consumatorului la denunţarea sau rezilierea contractului nu poate fi anulat sau
restrâns de nici o clauză contractuală sau înţelegere între părţi, în cazurile prevăzute de lege,
aceasta fiind considerată nulă de drept. Drepturile părţilor referitoare la o justă despăgubire
nu vor fi afectate în cazul denunţării unilaterale
- în ceea ce privește aprecierea dolului, al cărui domeniu se lărgește in defavoarea erorii
deoarece profesionistul are potrivit Legii nr. 296/2004 obligaţia de a informa pe consumator;
(art. 14 - Consumatorii trebuie să primească toate informaţiile necesare pentru o utilizare
corespunzătoare, potrivit destinaţiei iniţiale a bunurilor.)
- in ceea ce privește obligația de garanție a vânzatorului pentru viciile lucrului
vândut,in cazul vânzatorului profesionist, deoarece în acest caz ignoranta se considera (se
prezuma),a fi culpabila, deci atrage raspunderea pentru vicii ascunse;
- contractul este rezultatul unui acord de voințe si aplicând principiul simetriei rezultă
ca orice modificare sau desfacere a acestuia nu se poate face decat prin acordul partilor. De la
acest principiu sunt posibile unele exceptii, in sensul modificarii sau denuntarii unilaterale,
daca sunt prevazute expres in lege sau contract. O asemenea clauza de modificare sau
denunțare unilaterala a contractelor de consumatie in favoarea profesionistilor, nu este
valabila – vezi anexa la Legea 193/2000 privind clauzele abuzive (lit e)
- in contractele de consumatie, clauzele de limitare sau excludere a raspunderii
profesionistului pentru neindeplinirea obligatiilor contractuale sunt interzise
- contractele de consumatie sunt in general contracte de adeziune;
Contractele de adeziune sunt contractele redactate in intregime sau aproape in
intregime numai de catre una din partile contractante. Celălalt contractant nu poate practic să-
l modifice.
Contractele de adeziune sunt contractele redactate in intregime sau aproape in intregime
numai de catre una din partile contractante. Celălalt contractant nu poate practic sa modifice
aceste clauze. El poate sa le accepte sau să nu le accepte. Daăa le acceptă , pur si simplu
aderă la un contract care a fost preredactat.
- exista pentru consumatori dreptul de a beneficia de o redactare clare si precise a
clauzelor contractuale, iclusiv a celor privind caracteristicile calitative si conditiile de
garanție, indicarea exacta a pretului sau tarifului, precum si stabilirea cu exactitate a
condițiilor de credit si a dobânzilor.

16
 - contractele de consumatie sunt prin natura lor contracte oneroase, dar aceasta
caracteristica nu este de esenta contractelor, asfel, potrivit Legii nr. 296/2004 există pentru
profesionist obligația de a comercializa sau oferi, cu titlu gratuit, numai produse sigure,
aflate în cadrul termenului de valabilitate şi care nu prezintă riscuri pentru viaţa, sănătatea
şi/sau securitatea consumatorilor;
Contractele de consumatie pot fi contracte de vanzare-cuparare, prestari servicii, locatiune,
asigurare, etc, esentială este poziția de inegalitate a părților in contract.

Entități cu responsabilități în domeniul protecției consumatorilot

Asocițiile pentru protecția consumatorilor

Asociaţiile de consumatori sunt considerate organizaţii neguvernamentale, ca persoane
juridice, conform legii, şi care, fără a urmări realizarea de profit pentru membrii lor, au ca
unic scop apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale membrilor lor sau ale
consumatorilor, în general.
Asociaţiile de consumatori pot fi parteneri sociali cu drept de reprezentare în consiliile
consultative cu rol în domeniul protecţiei consumatorilor, în care organele administraţiei
publice sunt reprezentate, dacă îndeplinesc condiţiile prezentei ordonanţe.
Asociaţiile de consumatori care apără drepturile şi interesele legitime ale consumatorilor, în
general, sunt, de drept, parteneri sociali în consiliile consultative prevăzute în prezenta
ordonanţă, dacă:
a) la nivel judeţean şi local, dacă au desfăşurat o activitate în domeniul protecţiei
consumatorilor pe o perioadă de cel puţin 3 ani.
b) la nivel naţional, au cel puţin 3.000 de membri şi filiale în cel puţin 10 judeţe;
Asociaţiile de consumatori care sunt constituite în scopul apărării intereselor numai ale
membrilor lor pot deveni parteneri sociali cu drept de reprezentare în organismele
consultative cu rol în domeniul protecţiei consumatorilor şi în care organele administraţiei
publice sunt reprezentate, numai dacă au cel puţin 800 de membri.

17
Asociaţiile de consumatori sunt consultate de către serviciile şi organismele administraţiei
publice la elaborarea dispoziţiilor şi procedurilor cu caracter general şi a altor lucrări care au
ca scop protecţia consumatorilor, cu privire la:

a) cunoaşterea cerinţelor consumatorilor privind sortimentele, calitatea şi cantitatea

produselor şi serviciilor;
b) formarea unei atitudini corecte a operatorilor economici angajaţi în producerea şi
comercializarea produselor şi prestarea serviciilor, faţă de calitatea acestora;
b) formarea unei atitudini corecte a operatorilor economici angajaţi în producerea şi
comercializarea produselor şi prestarea serviciilor, faţă de calitatea acestora;
Asociaţiile de consumatori au următoarele drepturi şi obligaţii:
a) de a fi sprijinite logistic de către organismele administraţiei publice centrale şi locale, în
vederea atingerii obiectivelor lor;
b) de a primi sume de la bugetul de stat şi de la bugetele locale;
e) de a fi consultate cu ocazia elaborării actelor normative, standardelor sau specificaţiilor
care definesc caracteristicile tehnice şi calitative ale produselor şi serviciilor destinate
consumatorilor;
g) de a informa opinia publică, prin mass-media, asupra deficienţelor de calitate ale
produselor şi serviciilor, precum şi asupra consecinţelor vătămătoare ale acestora pentru
consumatori;
h) de a introduce acţiuni în justiţie pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale
consumatorilor;
i) de a solicita serviciilor sau organelor administraţiei publice efectuarea de analize şi
încercări ale produselor destinate consumatorilor şi de a publica rezultatele;

Consiliul consultativ
La nivel central şi local - judeţ, oraş, comună - se constituie câte un consiliu consultativ
pentru protecţia consumatorilor. Acesta are caracter consultativ şi asigură, la nivelurile
respective, cadrul informaţional şi organizatoric necesar:
a) stabilirii şi aplicării politicii de protecţie a consumatorilor;
b)corelării acţiunilor diverselor organisme ale administraţiei publice cu cele ale organizaţiilor
neguvernamentale care au rol în realizarea protecţiei consumatorilor.

18
Autoritatea Națională pentru protecția consumatorilor
Este organizată și funcționează potrivit HG 700/2012, cu modificările și completările
ulterioare
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, denumită în continuare Autoritate,
este instituţie publică şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice
centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea ministrului
economiei, comerţului şi mediului de afaceri.
Autoritatea are ca principale obiective:
a) crearea unui cadru legislativ naţional în domeniul protecţiei consumatorilor compatibil cu
cel din Uniunea Europeană;
b) desfăşurarea activităţii de informare şi educare a cetăţenilor privind drepturile pe care le au
în calitate de consumatori;
c) desfăşurarea activităţilor de supraveghere a pieţei produselor şi serviciilor destinate
consumatorilor;
c) desfăşurarea activităţilor de supraveghere a pieţei produselor şi serviciilor destinate
consumatorilor;
e) efectuarea activităţii de analiză şi marcare a metalelor preţioase şi de expertizare a acestora
şi a pietrelor preţioase;
f) autorizarea persoanelor fizice şi juridice, în condiţiile legii, să efectueze operaţiuni cu
metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase;
g) asigurarea, ca autoritate română desemnată, a aplicării Programului de atestare a
Procesului Kimberley.
Autoritatea are următoarele atribuţii principale:
- participă, împreună cu alte organe ale administraţiei publice centrale şi locale de specialitate
cu atribuţii în domeniu şi cu organismele neguvernamentale ale consumatorilor, la elaborarea
strategiei în domeniul protecţiei consumatorilor, asigurând corelarea acesteia cu cea existentă
în Uniunea Europeană;
- asigură armonizarea cadrului legislativ naţional cu reglementările din Uniunea Europeană în
domeniul protecţiei consumatorilor;
- propune Guvernului spre adoptare şi avizează proiecte de acte normative în domeniul
protecţiei consumatorilor cu privire la fabricarea, ambalarea, etichetarea, conservarea,
depozitarea, transportul, importul, comercializarea produselor, prestarea serviciilor, inclusiv a
serviciilor financiare, precum şi interzicerea penalităţilor asimetrice dintre client şi prestatorul

19
de servicii publice şi alte servicii de interes general pentru abaterile contractuale, astfel încât
acestea să nu pună în pericol viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor ori să afecteze
drepturile şi interesele lor legitime;
- elaborează, împreună cu alte organe de specialitate ale administraţiei publice, proceduri
privind obiectivele, condiţiile şi modul de colaborare în desfăşurarea activităţii de protecţie a
consumatorilor;
- controlează respectarea dispoziţiilor legale privind protecţia consumatorilor, referitoare la
securitatea produselor şi serviciilor, precum şi la apărarea drepturilor legitime ale
consumatorilor, prin efectuarea de controale pe piaţă la producători, importatori, distribuitori,
vânzători, prestatori de servicii, inclusiv servicii financiare, şi în unităţile vamale, având
acces la locurile în care se produc, se depozitează ori se comercializează produsele sau în care
se prestează serviciile, precum şi la documentele referitoare la acestea, excepţie făcând
controalele igienicosanitare şi sanitar-veterinare la producători, în cazul produselor
alimentare;
- constată contravenţii şi dispune măsuri de limitare a consecinţelor producerii, prestării,
importului, comercializării sau oferirii gratuite a unor produse alimentare ori nealimentare şi
servicii, inclusiv servicii financiare, care nu sunt în concordanţă cu dispoziţiile legale din
domeniile de activitate ale Autorităţii, prin aplicarea sancţiunilor contravenţionale prevăzute
de lege, sesizează organele de urmărire penală ori de câte ori constată încălcări ale legii
penale;
- solicită organelor emitente suspendarea sau retragerea autorizaţiei de funcţionare, a licenţei
de fabricaţie ori a certificatului de clasificare, în condiţiile legii;
- coordonează schimbul rapid de informaţii cu instituţiile şi organele competente, naţionale şi
internaţionale, privind produsele şi serviciile care reprezintă risc pentru sănătatea şi
securitatea consumatorilor;
- sesizează factorii de decizie şi operatorii implicaţi în sistemul de certificare a calităţii
produselor şi serviciilor, în baza constatărilor proprii şi a informaţiilor primite de la
organismele neguvernamentale şi de la consumatori, cu privire la neconformităţile produselor
şi serviciilor destinate consumului populaţiei în raport cu documentele de certificare şi
propune îmbunătăţirea sau elaborarea de reglementări în domeniu;
- efectuează, prin prelevări de probe din produsele alimentare şi nealimentare, analize şi
încercări în laboratoare acreditate conform legii sau în laboratoare proprii ori agreate;

20
- desfăşoară activităţi de informare, consiliere şi educare a consumatorilor persoane fizice cu
privire la produsele şi serviciile destinate acestora; editează publicaţii de specialitate în
domeniul protecţiei consumatorilor;
- sprijină asociaţiile de consumatori în vederea atingerii obiectivelor prevăzute de lege;
- informează permanent consumatorii asupra produselor şi serviciilor care prezintă riscuri
pentru sănătatea şi securitatea lor sau care le pot afecta interesele economice;
- primeşte şi rezolvă sau, după caz, transmite spre soluţionare celor în drept, potrivit
competenţelor, sesizările asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor, precum şi sesizările
persoanelor fizice cu privire la încălcarea drepturilor consumatorilor, în condiţiile legii;
- acordă consultanţă de specialitate în domeniul protecţiei consumatorilor pentru operatorii
economici;
- acordă consultanţă de specialitate şi sprijin în vederea realizării de coduri de conduită, la
solicitarea operatorilor economici;
- etc.
Comisariatele regionale pentru protecţia consumatorilor sunt organizate ca structuri teritoriale
subordonate, cu competenţe limitate teritorial, şi sunt conduse de comisari-şefi.

Capitolul II
Contractele la distanță
OUG 34/2014 transpune la nivel național prevederile Directivei 2011/83/UE a Parlamentului
European si a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor. Începând
cu data de 13 iunie 2014, data de intrare in vigoare a acestei ordonanțe de urgenta, au fost
abrogate mai multe acte normative, unul dintre acestea fiind OG 130/2000 privind protecția
consumatorilor la incheierea si executarea contractelor la distanta.

21
Domeniul de aplicare (art 3)
Ordonanța se aplica oricărui contract încheiat intre un profesionist si un consumator, inclusiv
contractelor de servicii de comunicații electronice sau a unor servicii de acces si conectare la
rețele publice de comunicații electronice, precum si de livrare a unor echipamente terminale
care au legătura cu furnizarea serviciului. Ordonanța se aplica si contractelor de furnizare a
apei, gazelor naturale, energiei electrice sau energiei termice, inclusiv de către furnizorii
publici, in măsura in care aceste utilitați sunt furnizate pe baza contractuală.

Prezenta Ordonanta nu se aplica anumitor contracte, cum ar fi cele:

• de prestare a unor servicii sociale;

• având ca obiect servicii de sănătate furnizate pacienților de către cadrele medicale
pentru evaluarea, menținerea sau refacerea stării lor de sănătate, inclusiv prescrierea,
eliberarea sau furnizarea de medicamente si dispozitive medicale;
• având ca obiect jocurile de noroc care implica mizarea pe un pot cu valoare pecuniara
in jocuri de noroc, inclusiv loterii, jocuri de cazinou si tranzacții de tipul pariurilor;
• referitoare la servicii financiare;
• pentru crearea, dobândirea sau transferul unui bun imobil sau al unor drepturi asupra
unui bun imobil;
• având ca obiect construirea unor clădiri noi;
• care intra sub incidenta OG 107/1999 privind achiziționarea de pachete turistice;
• care intra sub incidenta OUG 14/2011 privind dreptul de folosința pe o perioada
determinata a unuia sau a mai multor spatii de cazare, a contractelor pe termen lung
pentru dobândirea unor beneficii pentru produsele de vacanta, a contractelor de
revânzare, precum si a contractelor de schimb;
• având ca obiect furnizarea alimentelor, băuturilor sau a altor bunuri destinate
consumului casnic, livrate de un profesionist care se deplasează frecvent si periodic la
locuința, reședința sau locul de munca al consumatorului;
• de prestare a unor servicii de transport de pasageri;
• încheiate prin intermediul automatelor sau incintelor comerciale automatizate;
• încheiate cu furnizorii de servicii de comunicații electronice prin telefoane publice cu
plata, pentru utilizarea acestora sau încheiate pentru utilizarea unor conexiuni unice,
care presupune executarea unei singure prestații, realizata simultan încheierii
contractului si nemijlocit prin intermediul telefonului, internetului sau faxului, ca
urmare a solicitării consumatorului.

Ordonanța nu aducă atingere altor reglementări generale din dreptul intern în domeniul
dreptului contractelor în ceea ce privește aspectele care privesc dreptul contractelor care nu
sunt reglementate de aceasta. De exemplu, nu aduce atingere dreptului care reglementează,
de exemplu, încheierea sau valabilitatea unui contract (de exemplu, în cazul lipsei
consimțământului). În mod similar, prezenta OUG nu aduce atingere remediile juridice
contractuale, normele privind ordinea publică economică.

Reglementarea se aplică se tuturor profesioniștilor, indiferent dacă sunt publici sau privați.

Definiția consumatorului include persoanele fizice care acționează în afara activității lor
comerciale, a afacerii, meseriei sau profesiei lor. Cu toate acestea, în cazul contractelor cu
dublu scop, când contractul este încheiat în scopuri parțial circumscrise activității comerciale
și parțial aflate în afara acesteia, și dacă scopul comercial este într-atât de limitat, încât nu are

22
o pondere predominantă în contextul general al contractului, respectiva persoană trebuie să
fie și ea considerată drept un consumator.

Contract la distanta (art 2)

Prin contract la distanta se înțelege orice contract încheiat intre un profesionist si consumator
in cadrul unui sistem de vânzări sau de prestare de servicii la distanta organizat, fără prezența
fizica simultana a profesionistului si a consumatorului, cu utilizarea exclusiva a unuia sau a
mai multor mijloace de comunicare la distanta, pana la si inclusiv in momentul in care este
încheiat contractul

Definiția respectivă include, de asemenea, situațiile în care consumatorul doar vizitează

spațiile comerciale cu scopul de a se informa cu privire la bunuri sau servicii, ulterior
negociază și încheie contractul la distanță. Dimpotrivă, un contract negociat în spațiile
comerciale ale comerciantului și în final încheiat prin intermediul mijloacelor de comunicare
la distanță nu ar trebui considerat un contract la distanță.
Aceasta nu ar trebui să includă însă cazurile în care site-urile Internet oferă doar informații
despre comerciant, bunurile și/sau serviciile acestuia și datele de contact.

Informații obligatorii (art 6)

Profesionistul trebuie sa informeze consumatorii, intr-un mod clar si inteligibil, înainte de
semnarea unui contract la distanta, cel puțin cu privire la următoarele aspecte:

• principalele caracteristici ale produselor si serviciilor;

• identitatea profesionistului, inclusiv denumirea si adresa sa;
• prețul total al produselor cu toate taxele incluse si modalitățile de plata, livrare,
executare, data pana la care profesionistul se angajează sa livreze produsele sau sa
presteze serviciile, eventual modalitatea de soluționare a reclamațiilor;
• condițiile, termenele si procedurile de exercitare a dreptului de retragere, in cazul in
care este prevăzut acest drept, obligatța consumatorului de a achita taxele de returnare
in caz de retragere, precum si formularul tipizat de retragere;
• in cazul in care dreptul de retragere nu este prevăzut, informația conform căruia
consumatorul nu va beneficia de un drept de retragere sau circumstanțele in care își
pierde dreptul de retragere;
• acolo unde este cazul, orice interoperabilitate relevanta a conținutului digital cu
componentele hardware si software de care profesionistul are cunoștința;
• mențiuni cu privire la garanțiile legale;
• durata de valabilitate a contractului;
• condițiile de încetare a contractului;

Informațiile care trebuie furnizate consumatorului de către comerciant trebuie să fie

obligatorii și nu pot fi modificate. Cu toate acestea, părțile contractante trebuie să fie în
măsură să convină în mod expres modificarea contractului încheiat ulterior, de exemplu
dispozițiile privind livrarea.

23
Alte obligații ale profesionistului la încheierea contractelor la distanta (art 8)
Profesionistul transmite informațiile obligatorii sau pune la dispoziția consumatorului aceste
informații intr-un mod adecvat mijlocului de comunicare la distanta utilizat.

Profesionistul se asigura ca, atunci când un contract ce urmează sa fie încheiat prin mijloace
electronice obliga consumatorul sa plătească, consumatorul conștientizează / recunoaște ca
urmează o plata directa. Mai mult, daca înainte de a face comanda este necesar sa se activeze
un buton, butonul este etichetat vizibil cu mențiunea “comanda ce implica o obligație de
plata”.
Prevederea mai sus menționata elimina costurile-capcana si opțiunile predefinite care, pana
acum, ar fi trebuit deselectate de către consumator pentru a nu plăti un serviciu nesolicitat.

Profesionistul indica pe site-ul comercial deținut, in mod clar si lizibil, cel mai târziu la
începutul procesului de formulare a comenzii, daca se aplica vreo restricție in ceea ce privește
livrarea si mijloacele de plata acceptate.

Contractul se considera încheiat in momentul in care profesionistul a transmis

consumatorului, pe un suport durabil, confirmarea comenzii transmisa de consumator.

Sarcina probei privind îndeplinirea cerințelor in materie de informare revine

profesionistului (art. 5).

Dreptul de retragere (art 9)

In cazul contractelor încheiate la distanta, fata de legea anterior in vigoare, operatorul
economic / profesionistul este obligat sa asigure consumatorului dreptul de retragere care
poate fi exercitat intr-un interval de 14 zile.

Exercitarea dreptului de retragere trebuie sa fie exprimat neechivoc de către consumator, cu

informarea profesionistului. Profesionistul pune la dispoziția consumatorului (in format
electronic) opțiunile corespunzătoare:

• formular de retragere (modelul de formular este in partea B din Anexa);

• orice alta declaratie neechivoca in care consumatorul isi exprima decizia de retragere
din contract.

Sarcina probei privind exercitarea dreptului de retragere dintr-un contract revine

consumatorului (art 10).

In situația exercitării dreptului de retragere, profesionistul are obligația de a rambursa

consumatorului toate sumele primite, inclusiv, după caz, costurile livrării, fără întârziere
nejustificata si nu mai târziu de 14 zile de la data la care este informat cu privire la decizia de
retragere.( art 13, alin (1))

24
Deoarece în cazul vânzărilor la distanță consumatorul nu are posibilitatea de a vedea bunurile
înainte de încheierea contractului, acesta are dreptul de a se retrage. Din același motiv,
consumatorului trebuie să i se permită să testeze și să verifice bunurile pe care le-a cumpărat
în măsura în care este necesar pentru a stabili natura, caracteristicile și modul de funcționare a
bunurilor. În ceea ce privește contractele negociate în afara spațiilor comerciale,
consumatorul trebuie să aibă dreptul de retragere datorită elementului surpriză și/sau presiunii
psihologice potențiale. Retragerea din contract trebuie să determine încetarea obligației
părților contractante de a executa contractul

În cazul contractelor de prestări de servicii, perioada de retragere expiră în termen de 14 zile

de la data încheierii contractului. În cazul contractelor de vânzare, perioada de retragere
expiră în termen de 14 zile din ziua în care consumatorul sau un terț indicat de acesta, altul
decât transportatorul, intră în posesia fizică a bunurilor, în timp ce consumatorul trebuie să
aibă posibilitatea de a-și exercita dreptul de retragere înainte de dobândirea posesiei fizice
asupra bunurilor. În cazul în care consumatorul comandă mai multe bunuri printr-o singură
comandă, iar acestea sunt livrate separat, perioada de retragere expiră în 14 zile de la ziua în
care consumatorul intră în posesia fizică a ultimului bun. În cazul în care bunurile sunt livrate
în mai multe loturi sau bucăți, perioada de retragere expiră după 14 zile din ziua în care
consumatorul intră în posesia fizică a ultimului lot sau a ultimei bucăți.
În cazul în care comerciantul nu a informat în mod adecvat consumatorul înaintea încheierii
contractului la distanță sau a contractului negociat în afara spațiului comercial, perioada de
retragere se prelungește. Dar, termenul de retragerenu poate fi mai mare de 12 luni.

În eventualitatea în care consumatorul se retrage din contract, comerciantul rambursează

toate sumele primite ca plată de la consumator, inclusiv sumele aferente cheltuielilor
suportate de comerciant pentru livrarea bunurilor către consumator. În cazul în care
consumatorul alege explicit un anumit tip de livrare (de exemplu, livrarea expres în termen de

25
24 de ore), deși comerciantul oferă un tip de livrare obișnuit și general acceptabil, care ar
implica costuri de livrare reduse, consumatorul ar trebui să suporte diferența de cost dintre
aceste două tipuri de livrare.

Unii consumatori își exercită dreptul de retragere după ce au utilizat bunurile într-o măsură
care depășește limita necesară stabilirii naturii, caracteristicilor și modului de funcționare a
bunurilor. În acest caz, consumatorul trebuie să își piardă dreptul de retragere, ci să răspundă
pentru eventuala diminuare a valorii bunurilor. Pentru a stabili natura, caracteristicile și
modul de funcționare a bunurilor, consumatorul trebuie să le mânuiască și să le inspecteze în
același mod în care i s-ar permite să o facă într-un magazin. De exemplu, consumatorul ar
trebui doar să probeze un articol de îmbrăcăminte, nu să îl poarte. Prin urmare, în timpul
perioadei de retragere, consumatorul ar trebui să mânuiască și să inspecteze bunurile cu grija
necesară. Obligațiile consumatorului în cazul retragerii nu trebuie să descurajeze
consumatorul să exercite dreptul său de retragere.uă tipuri de livrare.

În plus față de dreptul consumatorului de a solicita încetarea contractului în cazul în care

comerciantul nu și-a îndeplinit obligațiile de livrare a bunurilor în conformitate cu prezenta
ordonantă, consumatorul poate, în conformitate cu dreptul aplicabil, să utilizeze alte remedii,
cum ar fi să acorde comerciantului un termen suplimentar de livrare, să impună executarea
contractului, să rețină plata și să solicite daune-interese.

În cazul în care bunurile sunt expediate consumatorului de către comerciant, pot apărea litigii,
în eventualitatea pierderii sau deteriorării, cu privire la momentul în care se produce
transferului riscurilor.. Consumatorul este protejat pe durata unui transport aranjat sau
desfășurat de comerciant, chiar și atunci când consumatorul a ales o anumită metodă de
livrare din lista de opțiuni oferită de comerciant. Cu toate acestea, dispoziția respectivă nu ar
trebui să se aplice contractelor în temeiul cărora consumatorul însuși recepționează bunurile
solicită unui transportator să facă acest lucru. În ceea ce privește momentul de transfer al
riscurilor, se consideră că consumatorul a dobândit posesia fizică a bunurilor în momentul în
care le-a primit.

Sunt exceptate de la dreptul de retragere in ceea ce priveste contractele la distanta

urmatoarele (art 16)

26
 • contractele de prestări servicii, după prestarea completa a serviciilor, daca executarea
a început cu acordul prealabil al consumatorului si după ce acesta a confirmat ca a
luat la cunostinta de faptul ca isi va pierde dreptul de retragere in acest caz ;

• furnizarea de produse sau servicii al căror preț depinde de fluctuațiile de pe piața

financiara ;
• furnizarea de produse confecționate după specificațiile cerute de consumator ;
• furnizarea de produse susceptibile a se deteriora sau a expira rapid;
• furnizarea de produse sigilate care nu pot fi returnate din motive de protecție a
sănătății sau din motive de igiena si care au fost desigilate de consumator;
• furnizarea de produse care sunt, după livrare, potrivit naturii lor, inseparabil
amestecate cu alte asemenea elemente;
• furnizarea de băuturi alcoolice al căror preț a fost convenit in momentul încheierii
contractului de vânzare, a căror livrare nu poate fi efectuata înainte de 30 de zile si a
căror valoare reala depinde de fluctuațiile de piața;
• contractele in cazul cărora consumatorul a solicitat in mod special profesionistului sa
se deplaseze la domiciliul sau pentru a efectua lucrări urgente de reparație sau de
întreținere;
• furnizarea de înregistrări video sau audio sigilate sau programe informatice (software)
sigilate care au fost desigilate după livrare;
• furnizarea de ziare, periodice si reviste, cu excepția contractelor de abonament pentru
furnizarea de astfel de publicații;
• contracte încheiate in cadrul unor licitații;
• prestarea de servicii de cazare, pentru alt scop decât cel rezidențial, transport de
mărfuri, închiriere de mașini, catering sau servicii privind activitațile de agrement, in
cazul in care contractul prevede o data sau o perioada de executare specifica;
• furnizarea de conținut digital care nu este livrat pe un suport material, daca prestarea a
început cu acordul prealabil al consumatorului si după ce acesta a confirmat ca a luat
la cunostinta de faptul ca isi pierde dreptul de retragere.

Sanctiuni (art 28)

Nerespectarea de către profesionist a dispozițiilor ordonanței atrage aplicarea unor amenzi de
pana la 5.000 de lei, constatarea contravențiilor si aplicarea sancțiunilor fiind de competenta
Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor si Autorității Naționale pentru
Administrare si Reglementare in Comunicații (pentru contractele de servicii de comunicații
electronice încheiate de furnizori cu consumatorii).

Capitolul III

Clauzele abuzive cuprinse în contractele încheiate între profesioniști și consumatori

Noţiune:

27
Sunt acele clauze cuprinse în contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, care au
ca obiect sau ca efect crearea unui dezechilibru semnificativ, contrar bunei-credinţe
între drepturile şi obligaţiile părţilor.

În sinteză, sunt considerate abuzive acele clauze care determină un avantaj excesiv
pentru profesionist (în raport cu partea mai slabă a contractului – consumatorul).

Sediul materiei: Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între
comercianţi şi consumatori, cu modificăile ulterioare, republicată la data de 03/08/2012, cu
modificările ulterioare.

Caracteristicile generale ale reglementării:

- Sancțiunea de drept privat aplicabilă clauzelor abuzive (respectiv acestea nu vor

produce efecte – vezi art. 6 din Legea 193/2000) reprezintă o excepție de la
principiul forței obligatorii a contractului, care se fundamentează pe negocierea
acestuia între părți aflate pe poziții de egalitate. Ori, în cazul contractelor standard
preformulate, consumatorul nu are posibilitatea de a negocia clauzele contractuale.
- Aprecierea caracterului abuziv al unei clauze contractuale (pornindu-se de la criteriul
dezechilibrului semnificativ, contrar bunei-credințe între drepturile și obligațiile
părților) se realizează întotdeuna în concret, raportat la momentul încheierii
contractului.
- Lista clauzelor abuzive cuprinse în anexa nr. 1 a Legii 193/2000 are caracter
exemplificativ, nu limitativ. Rezultă că, în afara acestor clauze, considerate abuzive în
orice situație, raportat la circumstanțele concrete ale cazului, judecătorul poate declara
abuzive și alte clauze, pornindu-se de la criteriul general prevăzut de art. 4 alin. (1).
- Sancțiunea de drept privat aplicabilă clauzelor abuzive în contractele cu consumatorii
are aplicabilitate generală în materia contractelor de consumație, deci, și în situația
când acestea sunt reglementate de acte normative speciale (de exemplu, OG nr.
130/2000 privind protecția consumatorilor la încheierea contractelor la distanță);
- Transpune în dreptul naţional Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993
privind clauzele abuzive din contractele încheiate cu consumatorii.

28
 - Legea 193/2000 consacră un sistem de protecție a consumatorilor împotriva clauzelor
abuzive compus din două categorii de măsuri:
a) Sancțiunea de drept privat aplicabilă clauzelor abuzive la inițiativa
consumatorului, respectiv, acestea nu vor produce efecte);
b) Rolul preventiv și sancționator al acțiunilor Autorității Naționale pentru Protecția
Consumatorilor și al asociațiilor pentru protecția consumatorilor

Legea nr. 193/2000 cuprinde, în primul rând, dispoziţii de principiu în această

materie, respectiv:

1. Orice contract încheiat între comercianţi şi consumatori pentru vânzarea de bunuri

sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru
înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate.

2. În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi

interpretate în favoarea consumatorului.

3. Se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu

consumatorii.

4. În cazul contractelor standard comerciantul are obligaţia să remită, la cerere,

oricărei persoane interesate un exemplar din contractul pe care îl propune.

Fundament:

Fenomenele care au determinat adoptarea de reglementări în acest domeniu:

- s-au diversificat foarte mult tipurile de contracte, cele mai multe fiind reglementate
prin legi speciale, insuficient cunoscute sau sunt contracte nenumite;
- contractele au devenit din ce in ce mai complexe si mai intinse, cea ce face să devină
din ce in ce mai greu de detectat elementele esentiale ale contractului si ridică
dificultăţi in interpretare;
- a scăzut rolul negocierii la incheierea contractului, contractele preredactate de
profesioniști devenind regula în materie, iar, una dintre parti este superioră dpdv al
puterii financiare si al accesului la inf

29
 - remediile clasice ale dr. civ nu mai sunt adecvate. Acestea presupun introducerea unei
acţiuni in justiţie, ceea ce presupune bani , timp, incertitudine. La sfârsit se pronuntă
o hotărâre judecătorească prin care se constată nulitatea unei clauze sau a intregului
contract. Aceasta oferă putine satisfactii partii vatămate al carui principal interes este
derularea in condiţii bune a contractului. Hotărârea judecătorească produce efecte
numai intre parti, respectiv consumatorul care a introdus acțiunea și profesionist. Deci
continua sa-si producă efectele alte zeci sau sute de contracte identice care pănă sa fie
desfiinţate produc disfunctionalităti, ceea ce impune crearea unui sistem de control
preventiv al contractelor standard propuse consumatorilor.

Aceste fenomene au determinat in materia dreptului consumatorilor adoptarea de

reglementări care au ca scop înlăturarea clauzelor abuzive. Clauzele abuzive sunt clauzele
care creează in detrimentul consumatorului si contrar cerinţelor bunei-credinţe un
dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părţilor.

Ca o definitie genearală, se poate considera că este abuzivă o clauză care fiind

preredactată de partea mai puternică a contractului îi conferă acesteia un avantaj
excesiv.

Domeniul de aplicare al Legii nr. 193/2000.

Contractele intre încheiate între profesionisti si consumatori:

- consumator - orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii,
care încheie un contract în afara activităţii lor autorizate, profesionale sau comerciale.

profesionist - orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract
care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în cadrul activităţii sale comerciale,
industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, precum şi orice persoană care
acţionează în acelaşi scop în numele sau pe seama acesteia.

30
 O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată
abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în
detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ
între drepturile şi obligaţiile părţilor. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind
negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate
consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard sau condiţiile generale
de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv. Faptul că
anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct
cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor Legii nr. 193/2000 pentru restul
contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidenţiază că acesta a fost
prestabilit unilateral de comerciant.

Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard a fost negociată direct cu consumatorul,

este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

Lista cuprinsă în anexa Legii nr. 193/2000 redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate
ca fiind abuzive.

Astfel :

(1) Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care:

a) dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un

motiv întemeiat care să fie precizat în contract.

Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii

financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori
datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare
prealabilă, dacă există o motivaţie întemeiată, în condiţiile în care profesionistul este obligat
să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părţi contractante şi acestea din
urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.

Prevederile acestei litere nu se opun, de asemenea, clauzelor prin care profesionistul îşi
rezervă dreptul de a modifica unilateral clauzele unui contract cu durată nedeterminată, în
condiţiile în care profesionistul are obligaţia de a-l informa pe consumator, printr-o notificare
prealabilă transmisă în termen rezonabil, pentru ca acesta din urmă să aibă libertatea de a
rezilia contractul;

31
 b) obligă consumatorul să se supună unor condiţii contractuale despre care nu a avut
posibilitatea reală să ia cunoştinţă la data semnării contractului;

c) obligă consumatorul să îşi îndeplinească obligaţiile contractuale, chiar şi în situaţiile în

care profesionistul nu şi le-a îndeplinit pe ale sale;

d) dau dreptul profesionistului să prelungească automat un contract încheiat pentru o

perioadă determinată, prin acordul tacit al consumatorului, dacă perioada-limită la care acesta
putea să îşi exprime opţiunea a fost insuficientă;

e) dau dreptul profesionistului să modifice unilateral, fără acordul consumatorului, clauzele

privind caracteristicile produselor şi serviciilor care urmează să fie furnizate sau termenul de
livrare a unui produs ori termenul de executare a unui serviciu;

f) dau dreptul profesionistului să constate unilateral conformitatea produselor şi serviciilor

furnizate cu prevederile contractuale;

g) dau dreptul exclusiv profesionistului să interpreteze clauzele contractuale;

h) restrâng sau anulează dreptul consumatorului să pretindă despăgubiri în cazurile în care

profesionistul nu îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale;

i) obligă consumatorul la plata unor sume disproporţionat de mari în cazul neîndeplinirii

obligaţiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de profesionist;

j) restrâng sau anulează dreptul consumatorului de a denunţa sau de a rezilia unilateral

contractul, în cazurile în care:

- profesionistul a modificat unilateral clauzele prevăzute la lit. e);

- profesionistul nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale;

- profesionistul a impus consumatorului, prin contract, clauze referitoare la plata unei sume
fixe în cazul denunţării unilaterale;

k) exclud sau limitează răspunderea legală a profesionistului în cazul vătămării sau

decesului consumatorului, ca rezultat al unei acţiuni sau omisiuni a profesionistului privind
utilizarea produselor şi serviciilor;

32
 l) exclud dreptul consumatorului de a întreprinde o acţiune legală sau de a exercita un alt
remediu legal, solicitându-i în acelaşi timp rezolvarea disputelor în special prin arbitraj;

m) permit în mod nejustificat impunerea unor restricţii în administrarea probelor evidente

de care dispune consumatorul sau solicitarea unor probe care, potrivit legii, fac obiectul unei
alte părţi din contract;

n) dau dreptul profesionistului să transfere obligaţiile contractuale unei terţe persoane -

agent, mandatar etc. -, fără acordul consumatorului, dacă acest transfer serveşte la reducerea
garanţiilor sau a altor răspunderi faţă de consumator;

o) interzic consumatorului să compenseze o datorie către profesionist cu o creanţă pe care

el ar avea-o asupra profesionistului;

p) prevăd că preţul produselor este determinat la momentul livrării sau permit vânzătorilor
de produse ori furnizorilor de servicii dreptul de a creşte preţurile, fără ca, în ambele cazuri,
să acorde consumatorului dreptul de a anula contractul în cazul în care preţul final este prea
mare în raport cu preţul convenit la momentul încheierii contractului.

Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor de indexare a preţurilor, atât timp cât sunt
legale, cu condiţia ca metoda prin care preţurile variază să fie descrisă în mod explicit;

r) permit profesionistului obţinerea unor sume de bani de la consumator, în cazul

neexecutării sau finalizării contractului de către acesta din urmă, fără a prevedea existenţa
compensaţiilor în sumă echivalentă şi pentru consumator, în cazul neexecutării contractului
de către profesionist;

s) dau dreptul profesionistului să anuleze contractul în mod unilateral, fără să prevadă

acelaşi drept şi pentru consumator;

t) dau dreptul profesionistului să înceteze contractul încheiat pentru o durată nedeterminată

fără o notificare prealabilă rezonabilă, cu excepţia unor motive întemeiate.

Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor prin care furnizorul de servicii financiare îşi
rezervă dreptul de a dispune în mod unilateral încetarea unui contract încheiat pe o perioadă
nedeterminată şi fără o notificare prealabilă în cazul unui motiv întemeiat, cu condiţia ca
furnizorul să fie obligat să informeze imediat celelalte părţi contractante.

(2) Dispoziţiile alin. (1) lit. a), p) şi t) nu sunt aplicabile în cazul:

33
 a) tranzacţiilor cu valori mobiliare, instrumentelor financiare şi altor produse sau servicii, în
cazul în care preţul este legat de fluctuaţiile cotaţiei bursiere sau ale indicelui bursier ori ale
unei rate de schimb pe piaţa financiară, pe care vânzătorul sau furnizorul nu le poate controla;

b) contractelor pentru cumpărarea sau vânzarea de devize, cecuri de călătorie, ordine de

plată internaţionale emise în devize sau alte instrumente de plată internaţionale.

Prevederile Legii nr. 193/2000 se aplică şi bonurilor de comandă sau bonurilor de livrare,
biletelor, tichetelor şi altora asemenea care conţin stipulări sau referiri la condiţii generale
prestabilite.

Clauzele contractuale prevăzute în temeiul altor acte normative în vigoare nu sunt supuse
dispoziţiilor Legii nr. 193/2000 (art. 3 alin. 2), dar dispoziții trebuie interpretate în sensul că
sunt aplicabile numai clauzelor prevăzute în acte normative cu caracter imperativ.

Dar problema nu consta in definirea clauzei abuzive, ci in aprecierea acesteia, care

constituie un factor subiectiv. De aceea a fost adoptat in dreptul comparat sistemul
listelor. Si legea romana foloseşte acest sistem, arătând în anexa Legii nr. 193/2000, cu titlu
de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.

Sancțiuni de drept privat aplicabile clauzelor abuzive

Clauzele abuzive cuprinse în contract şi constatate fie personal, fie prin intermediul
organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va
derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai
poate continua (art. 6 din Legea nr. 193/2000).

Sancţiunea clauzelor abuzive la inițiativa consumatorilor

Potrivit art. 12 alin. (4) din Legea nr. 193/2000, republicată în 2012, consumatorul
căruia i se opune un contract de adeziune ce conţine clauze abuzive are dreptul de a invoca
nulitatea clauzei pe cale de acţiune ori pe cale de excepţie, în condiţiile legii. Consumatorii
prejudiciaţi prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a

34
se adresa organelor judecătoreşti în conformitate cu prevederile Codului civil şi ale Codului
de procedură civilă.

În măsura în care contractul nu îşi mai poate produce efectele după înlăturarea
clauzelor considerate abuzive, consumatorul este îndreptăţit să ceară rezilierea contractului,
putând solicita, după caz, şi daune interese (art. 7 din Legea nr. 193/2000).

Rolul preventiv și sancționator al acțiunilor Autorității Naționale pentru

Protecția Consumatorilor și al asociațiilor pentru protecția consumatorilor, care
îndelinesc condițiile prevăzute de lege

Rolul autorităților

Controlul respectării dispoziţiilor prezentei legi se face de reprezentanţii împuterniciţi

ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, precum şi de specialişti autorizaţi ai
altor organe ale administraţiei publice, potrivit competenţelor.

Organele de control efectuează verificări la sesizarea consumatorilor prevăzute la sau

din oficiu.

Profesioniştii au obligaţia de a prezenta organelor de control, în original, contractele

încheiate cu consumatorii.

Organele de control abilitate încheie procese-verbale prin care se consemnează faptele

constatate cu ocazia verificărilor făcute, precum şi articolele din lege încălcate de
profesionist.

În cazul în care constată utilizarea unor contracte de adeziune care conţin clauze
abuzive, organele de control vor sesiza tribunalul de la domiciliul sau, după caz, sediul
profesionistului, solicitând obligarea acestuia să modifice contractele aflate în curs de
executare, prin eliminarea clauzelor abuzive.

În concret, Autoritățile competente introduc o acțiune în instanță în obligarea profesio

35
 La cererea de chemare în judecată va fi anexat procesu-verbal întocmit de organele de
control.

Rolul asociațiilor pentru protecția consumatorilor

Asociaţiile pentru protecţia consumatorului care îndeplinesc condiţiile prevăzute la

art. 30 şi 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, îl pot chema în judecată pe
profesionistul care utilizează contracte de adeziune care conţin clauze abuzive, la instanţa
competentă pentru ca aceasta să dispună încetarea folosirii acestora, pentru ca aceasta să
dispună încetarea folosiriii acestora, precum și modificarea contractelor aflate în curs de
executare, prin eliminarea clauzelor abuzive.Instanța, în cazul în care constată existența
clauzelor în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs
de executare , precum și să elimine toate clauzele abuzive din contrctele preformulate
destinate a fi utilizate în cadrul activității profesionale. Hotărârea este supusă numai apelului.

Acțiunile în constatare introduse de autoritățile competente și de asociațiile

pentru protecția consumatorilor care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege.

Instanţa, în cazul în care constată existenţa clauzelor abuzive în contract, obligă

profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum şi să
elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul
activităţii profesionale.

În cazul acțiunilor introduse de organele de control abilitate, instanţa va aplica şi

amenda contravenţională prevăzută la art. 16 din Legea nr. 193/2000. Dacă instanţa constată
că nu sunt clauze abuzive în contract, va anula procesul-verbal întocmit.

Hotărârea este supusă numai apelului.

Sancționarea contravențională a clauzelor abuzive

36
 Constituie contravenţie, în măsura în care fapta nu este săvârşită în astfel de condiţii
încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracţiune, încălcarea interdicţiei de aintroduce
clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii şi se sancţionează cu amendă de la
200 lei la 1.000 lei.

Controlul preventive efectuat de alte autorități

Legea nr. 65/2002 a abrogat art. 5 alin. 2 din forma iniţială a legii care prevedea:
contractele standard, înregistrate între comercianţii furnizori de servicii care sunt monopol
natural sau legal şi consumator, pentru a produce efecte juridice vor fi avizate în prealabil de
Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor şi de Oficiul Concurenţei.

De lege lata, controlul preventiv se asigură numai în conformitate cu dispozițiile Cap.

III – Organe abilitate pentru constatarea contravențiilor și soluționarea litigiilor. Deci
autoritățile competente sau asociațiile pentru protecția consumatorilor trebuie să se adreseze
intanței de judecată.

Eficientizarea aplicării reglementării în materia clauzelor abuzive presupune:

- Informarea şi educarea consumatorilor

- Eficientizarea controlului preventiv
- Implicarea asociaţiilor profesionale
- Eficientizarea rolului Comisiei pentru Clauze Abuzive

Capitolul IV

Răspunderea pentru produse cu defect

37
 Importanţa protecţiei vieţii şi a securităţii consumatorilor
Securitatea produselor şi a serviciilor reprezintă unul dintre obiectivele fundamentale
ale protecţiei consumatorilor. Tehnologia modernă oferă beneficii imense, dar şi numeroase
riscuri. Utilizarea anumitor produse (de exemplu medicamentele sau produsele cosmetice) a
determinat accidente calificate drept catastrofale de opinia publică internaţională.

Regulile esenţiale în această materie se bazează pe principiul că produsele şi serviciile

de pe piaţă trebuie să prezinte securitatea la care te poţi aştepta în mod legitim. Rezultă că
securitatea trebuie raportată la cerinţele publicului şi nu la opinia profesioniştilor. In acelaşi
timp, publicul nu poate pretinde nai mult decât securitatea compatibilă cu nivelul de
dezvoltare al tehnicii, în raport de condiţiile de utilizare. Protecţia vieţii şi a sănătăţii
consumatorilor se realizează în principal prin următoarele categorii de măsuri: măsuri
preventive controlul ulterior punerii în circulaţie a produselor şi crearea cadrului sancţionator
privind neândeplinirea obligaţiilor cu privire la securitate. Dar, formele tradiţionale ale
răspunderii civile nu mai răspund riscurilor legate de progresul tehnic şi de
internaîionalizarea circulaţiei produselor.

Directiva 85/374/C.E.E. privind răspunderea pentru produse defectuoase

Necesitatea elaborării la nivel internaţional a unei reglementări cu privire la
răspunderea pentru prejudiciile cauzate de viciile de securitate ale produselor (numite şi
defecte de securitate, de unde denumirea de produse defectuoase) a fost înţeleasă pentru
prima dată la nivelul Consiliului Europei, care la 27 ianuarie 1977 a deschis spre semnare
„Convenţia cu privire la răspunderea pentru fapta produselor în caz de rănire sau deces”
(Convenţia de la Strasbourg). Această Convenţie nu a intrat în vigoare datorită faptului că nu
a fost ratificată de un număr suficient de state şi între timp a fost adoptată Directiva din 1985,
ceea ce a scăzut interesul pentru aceasta. Dar directiva comunitară a fost considerată
moştenitoarea, succesoarea acesteia.

Având în vedere importanţa acordată protecţiei securităţii consumatorilor şi a dreptului

acestora la repararea prejudiciilor suferite a fost adoptată Directiva 85/374/C.E.E. privind
armonizarea dispoziţiilor legislative, regulamentare şi administrative în materia răspunderii
pentru produse defectuoase. Aceasta a fost modificată prin Directiva 1999/34 din 10 mai

38
1999 în ceea ce priveşte definirea termenului „produs” (art. 2). Scopul Directivei din 1985
este unificarea dispoziţiilor privind produsele defectuoase în statele membre. In mod
tradiţional, istoric, sistemele naţionale conţineau dispoziţii diverse în ceea ce priveşte
obligaţiile producătorilor în această materie şi ofereau nivele diferite de protecţie
consumatorilor. Prin adoptarea acestei Directive, Comunitatea a recunoscut ca nivelele
diferite de protecţie a consumatorilor reprezintă un obstacol în calea liberei circulaţii a
bunurilor. Obiectivul reglementării este introducerea în sistemele de drept naţionale a unui
regim de răspundere obiectivă care să permită acoperirea prejudiciilor cauzate consumatorilor
de produsele cu defect.

În 2004 a fost adoptată Legea nr. 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru
pagubele generate de produsele cu defecte, care este în vigoare şi în prezent. Aceasta
transpune în dreptul naţional Directiva 85/374/C.E.E..

Caracteristicile principale ale regimului juridic creat de Legea nr. 240/2004

1.Principalul merit al reglementării constă în instaurarea unei răspunderi obiective în

sarcina producătorului. Concepţia tradiţională cu privire la răspunderea civilă, al cărui
fundament este culpa, a fost înlocuită cu orăspundere obiectivă, fundamentată pe viciile de
securitate ale lucrului. Numai o răspundere obiectivă, fără culpă permite o rezolvare adecvată
a problemelor specifice epocii tehnice actuale, prin canalizarea riscurilor inerente producţiei
moderne. Aceste considerente înlătură orice ambiguitate cu privire la interpretarea articolului
3din legea nr. 240/2004, care prevede că producătorul este responsabil pentru prejudiciile
cauzate de defectele lucrului. Exigenţele cu privire la siguranţa produselor creează mai mult
decât o prezumţie de culpă în sarcina producătorului. Defectul lucrului constituie prin el
însuşi faptul generator de răspundere şi acesta trebuie analizat nu numai în funcţie de
obligaţia de securitate pe care producătorul trebuie să şi-o îndeplinească făcând toate
diligenţele necesare, ci şi în funcţie de un criteriu obiectiv: aşteptările legitime ale publicului.

2.Crearea unui regim unitar al răspunderii civile pentru defectele produselor, care înlătură
diferenţele tradiţionale între situaţia cocontractanţilor şi a terţilor. Această soluţie a rezultat
din constatarea experţilor care au participat la elaborarea Directivei 85/374/C.E.E. că în
ţările membre ale Uniunii Europene distincţia tradiţională între răspunderea civilă

39
contractuală şi răspunderea civilă delictuală creează în această materie inechităţi şi dificultăţi
teoretice inutile.

3.Regimul juridic al răspunderii pentru produse defectuoase este imperativ pentru

producător, dar, din considerente de protecţie, este facultativ pentru victimă. Aceasta
deoarece Legea nr. 240/2004 nu urmăreşte înlocuirea regimului de drept comun în materia
răspundrii, prevăzut de Codul civil (NCC) în această materie, ci numai să ofere şi o protecţie
suplimentară victimei.

Domeniul de aplicare al reglementării privind răspunderea pentru produse

defectuoase
Potrivit art. 1 din Legea nr. 240/2004, această lege reglementează raporturile juridice
dintre producători şi persoanele vătămate ori prejudiciate de produsele cu defecte puse în
circulaţie, răspunderea civilă pentru pagubele generate de aceste produse, precum şi dreptul la
acţiune pentru repararea pagubelor.

Nu intră în domeniul de aplicare al acestei reglementări:

a) pagubelor generate de produsele puse in circulatie anterior datei intrarii in vigoare a

acesteia;

b) pagubelor rezultate din accidentele nucleare.

Potrivit articolului 3 din Legea nr. 240/2004, producătorul răspunde pentru prejudiciul
actual şi pentru cel viitor, cauzat de defectul produsului său. Rezultă că este necesară
definirea următorilor termeni:

1) produsul

Directiva din 1985 se aplică numai în ceea ce priveşte răspunderea pentru produse.
Deoarece noţiunea de produs vine din domeniul economic, ea a fost definită în articolul 2 ca
referindu-se la toate bunurile cu excepţia materiilor prime agricole şi a vânatului, chiar dacă
sunt incorporate într-un alt bun mobil sau imobil, inclusiv electricitatea. Acest articol a fost
modificat în 1999 prin Directiva 199/34/C.E.E.

40
 De aceea, potrivit art. 2 alin 1 lit b) din Legea nr. 240/2004 (adoptată după
modificarea Directivei din 1985 prin directiva 199/34/CEE, prin produs se înţelege - orice
bun mobil, chiar dacă acesta este încorporat într-un alt bun mobil sau imobil; prin produs se
înţelege şi energia electrica. Rezultă că reglementarea are un domeniu deosebit de larg, de la
avioane la un pahar sau sticla de apa minerala, calculatoare, etc.

2) produs defectuos

In mod tradiţional termenul defectuos se refera atât la defectele de conformitate sau

utilizare cat şi la cele de securitate. Dar directiva din 1985 renunţa la această concepţie şi
instaurează un regim special de protecţie numai pentru viciile de securitate. Soluţia se explica
prin: importanţa acordata securităţii produselor, posibilitatea de a de a oferi in materia
securităţii un standard obiect (aşteptările publicului), ceea ce nu se poate realiza in ceea ce
priveşte folosinţa raportată la conformitate şi calitate care depinde în mare măsura de
condiţiile contractuale. Securitatea la care se referă directiva este în primul rând securitatea
persoanelor. Totuşi faţă de Convenţia de la Strasbourg care excludea din domeniul său de
aplicare prejudiciile produse bunurilor, Directiva comunitară permite in mod accesoriu şi
acoperirea, în anumite condiţii, a acestor categorii de daune.

Potrivit art. 2 lit. d) din Legea nr. 240/2004 prin produs cu defecte se înţelege
produsul care nu oferă siguranţa la care persoana este îndreptăţită să se aştepte, ţinându-se
seama de toate împrejurările, inclusiv de:

- modul de prezentare a produsului;

- toate utilizările previzibile ale produsului;-
- data punerii în circulaţie a produsului.
Un produs nu poate fi considerat cu defecte numai pentru că, ulterior, un produs
similar perfecţionat a fost pus în circulaţie.

3.producătorul

Potrivit art. 2 alin 1 lit a) din Legea nr. 240/2004, prin producător se înţelege:

a)fabricantul produsului finit al unei materii prime sau părţi componente ale
produsului;

b)orice persoană care se prezintă ca producător, prin faptul că îşi înscrie pe produs
numele, marca sau alt semn distinctiv;

41
 c)orice altă persoană, care importă un produs din Comunitatea Europeană în vederea
vânzării, închirierii, cumpărării sau altei forme de înstrăinare în cadrul activităţii proprii de
comercializare în cadrul societăţii, este considerată producător al acestuia şi răspunde în
aceeaşi măsură ca şi producătorul;

d)dacă producătorul unui produs nu poate fi identificat, fiecare furnizor al produsului

respectiv va fi tratat drept producător, dacă el nu comunică consumatorului prejudiciat, într-
un interval de timp rezonabil, datele de identificare a producătorului sau a persoanei care i-a
furnizat produsul; această dispoziţie este valabilă şi pentru un produs importat, în cazul în
care produsul nu indică identitatea importatorului prevăzut la pct. c) ori d), chiar dacă este
precizat numele producătorului;

Rezulta ca raspunderea persoanalor indicate la pct c) și d) este de fapt subsidiară, se aplică

numai dacă subiectele prevăzute de lege nu indică într-un timp rezonabil, datele de
identificare ale producătorului. Soluția corespunde fundamentului răspunderii pentru produse
cu defect, care canalizează răspunderea către producător, considerat a fi cel mai în măsură să
răspundă pentru viciile de securitate ale produsului.

4) victima

In ceea ce priveşte protecţia victimei, nu se face diferenţa între diferitele contracte în

temeiul cărora aceasta a dobândit bunul şi nici între cocontractanţi şi terţi. Beneficiază de
protecţie şi profesioniştii care au suferit un prejudiciu în cursul activităţii lor profesionale,
precum si cei ce se substituie victimei (de exemplu asigurătorul). În cazul raspunderii pentru
produse defectuoase, se observa o extindere a noțiunii de consumator. Practic, Directiva din
1985 și Legea 240/2004 nici nu definesc noțiunea de victimă.

5) Prejudiciul
În condițiile Legii nr. 240/2004, producatorul raspunde pentru prejudiciul actual si
pentru cel viitor, cauzate de defectul produsului sau.

Sitemul creat de Legea nr. 240/2004 permite acoperirea următoarelor categorii de prejudicii:

- prejudiciul cauzat prin moartea sau vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii unei
persoane;

42
- deteriorarea sau distrugerea oricarui bun, altul decat produsul cu defecte, cu conditia ca
bunul respectiv sa fie in mod normal destinat folosintei ori consumului privat si sa fi fost
folosit de persoana prejudiciata pentru uz sau consum personal, iar valoarea lui sa fie mai
mare decat echivalentul in lei a 500 euro.

A.Prejudicii cauzate prin deces sau răniri corporale.

Este principala categorie de prejudicii acoperite de Legea 240/2004.

E vorba în principal de cheltuieli de spitalizare, de asistenţă din partea unui terţ,

diminuarea capacităţii de muncă sau pierderile suferite de persoanele aflate in întreţinerea
victimei.

Reglementarea română permite și acoperirea prejudiciilor morale (art. 3 alin 4)

B.Prejudiciile cauzate bunurilor.

În sistemul Legii nr. 240/2004, reprezintă o categorie de prejudicii care se acoperă

numai limitat.

Deci prejudiciile cauzate bunurilor sunt limitate sunt 4 aspecte: bunul să fie altul decât
însăși produsul cu defect, bunul să fie în mod normal destinat folosinței ori consumului
privat; bunul să fi fost folosit de persoana vătămată pentru uz sau consum personal; valoarea
acestuia să depășească echivalentul în lei a 500 de Euro (pentru a se limita hărțuirea
producătorilor în acțiuni determinate de prejudicii aduse bunurilor de mică valoare)

Regimul juridic al răspunderii pentru defecte de securitate

Pentru a beneficia de prevederile reglementării, victima trebuie sa probeze un defect
de securitate.

Regimul special al răspunderii pentru produse defectuoase se aplică numai în ceea ce

priveşte viciile de securitate şi nu de cele de utilizare. Viciile de securitate nu se analizează in
raport cu ceea ce părţile au prevăzut, eventual, în această materie şi nici in raport cu
aşteptările dobânditorului. Acestea se raportează la un criteriu obiectiv şi anume: aşteptările
legitime ale publicului. Trebuie folosit termenul legitim si nu termenul rezonabil pentru a se
sublinia îndepărtarea de concepţia contractuală în favoarea unei concepţii obiective.

43
 Pentru determinarea aşteptărilor legitime ale publicului, articolul 2 alin 1 litera d) din
legea nr. 240/2004 arată că se va ţine seama de toate circumstanţele, in special de: a)
utilizările posibile ale produsului:; b) prezentarea produsului c) data punerii în circulaţie.
Aceste criterii nu sunt limitative, lăsându-se judecatorului o largă marjă de apreciere. Aceasta
nu înseman ca o armă de foc trebuie să corespundă acelorlasi cerințe de siguranță ca si o
jucarie, dar orice produs pus pe piată trebuie sa indeplinească anumite cerințe de siguranță.
Ex: otrava pt sobolani, medicamente cu contraindicatii. Efectele sunt determinate de teama
producatorilor ca vor fia acționati in justitie.

Condițiile răspunderii pentru produse cu defect.

Producătorul răspunde pentru prejudiciul actual şi pentru cel viitor, cauzate de

defectul produsului său.

Pentru angajarea răspunderii producătorului, victima trebuie să dovedească

prejudiciul, defectul produsului şi legatura de cauzalitate între acestea.

În doctrină a fost criticată cerinţa ca victima să probeze şi legătura de cauzalitete

deoarece această sarcină este dificilă faţă de stadiul actual de dezvoltare al tehnicii şi faţă de
acceptarea în pactică şi doctrină a teoriei cauzalităţii multiple.

Răspunderea producătorului nu este limitată în situaţia în care paguba este determinată,

cumulativ, de defectul produsului şi de acţiunea sau omisiunea unei terţe persoane. Această
dispoziţie nu aduce atingere dreptului producătorului de a promova acţiuni în justiţie
împotriva terţului, în condiţiile legii.

Răspunderea producătorului poate fi limitată sau înlăturată de instanţa competentă, în

cazul în care paguba este cauzată atât de defectul produsului, cât şi de culpa persoanei
vătămate ori prejudiciate sau a altei persoane pentru care aceasta este ţinută să răspundă.

Aplicarea dispoziţiilor prezentei legi nu exclude posibilitatea persoanei vătămate ori

prejudiciate de a pretinde despăgubiri în temeiul răspunderii contractuale sau
extracontractuale ori al altui regim special de răspundere, existent la data intrării în vigoare a
prezentei legi.

Societăţile de asigurări au drept de regres împotriva producătorului, conform

legislaţiei în vigoare, pentru sumele plătite persoanelor prejudiciate.

44
 Orice clauze contractuale de limitare sau exonerare de răspundere a producătorului
sunt lovite de nulitate absolută.

Apărările pârâtului

Pârâtul se poate apăra invocând situaţiile prevăzute în articolul 7 din Legea nr.
240/2004, care se referă atât la condiţiile răspunderii, cât şi la cauzele exoneratoare de
răspundere, respectiv poate proba că:

- nu el este cel care a pus produsul în circulaţie;

- în funcţie de împrejurări, defectul care a generat paguba nu a existat la data la care produsul
a fost pus în circulaţie sau a apărut ulterior punerii în circulaţie a produsului, din cauze
neimputabile lui;

- produsul nu a fost fabricat pentru a fi comercializat sau pentru orice altă formă de
distribuţie în scop economic al producătorului şi nu a fost fabricat sau distribuit în cadrul
activităţii sale profesionale;

- defectul se datorează respectării unor condiţii obligatorii, impuse prin reglementările emise
de autorităţile competente – această cauză nu include situația produselor autorizate de
autorități. Pentru această interpretare s-a pornit de la fundamentul protecției victimei.
Producătorul nu poate, deci, invoca o culpă a autorităților în procesul de autorizare pentru a
se exonera de răspundere.

- nivelul cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnice existent la momentul punerii în circulaţie a

produsului nu i-a permis depistarea defectului în cauză;

- defectul se datorează nerespectării de către consumator a instrucţiunilor de utilizare

furnizate în documentele tehnice care însoţesc produsul, demonstrate în baza expertizei
tehnice de specialitate.

-Producătorul de componente este exonerat de răspundere dacă dovedeşte că defectul este

imputabil proiectării greşite a ansamblului în care acesta a fost montat sau instrucţiunilor date
de producătorul produsului destinat consumatorului.

45
Răspunderea producătorului poate fi limitată sau înlăturată de instanţa competentă, în cazul în
care paguba este cauzată atât de defectul produsului, cât şi de culpa persoanei vătămate ori
prejudiciate sau a altei persoane pentru care aceasta este ţinută să răspundă.

Riscul de dezvoltare
Termenul nu se referă în realitate la un risc propriu-zis ci la posibilitatea ca defectul
produsului să nu poată fi sesizat la momentul punerii în circulaţie datorită stadiuluii
dezvoltării cunoştinţelor ştiinţifice..Este evident că descoperirea tardivă a unor defecte ale
produselor este din ce în ce mai frecventă în lumea contemporană (de exemplu contaminarea
produselor din sânge cu virulul H.I.V. sau consecintele folosirii hormonilor de creştere in
industria cărnii). De aceea problema riscului de dezvoltare a generat discuţii cu ocazia
elaborarii Directivei. În favoarea acestei cauze exoneratoare de răspundere s-a invocat
necesitatea de a nu împiedica dezvoltarea industiilor care folosesc tehnici avansate şi in
general a industriilor europene prin creşterea excesivă a cheltuieilor de asigurare. Impotriva
ei s-au invocat argumente de ordin social (imposibilitatea politica şi socială de a reveni
asupra soluţiei deja adoptate în ţările in care in sistemul naţional răspunderea producătorului
include riscul de dezvoltare) şi teoretic (exonerarea de răspundere in cazul riscului de
dezvoltare reprezintă indirect o revenire la vechiul sistem al raspunderii fundamentate pe
culpa prezumată, deoarece pârâtul se poate apăra in sensul că nu a fost în măsură să cunoască
defectul produsului. De aici rezultă o îndepărtare de la principiul răspunderii fundamentate pe
defectul produsului).

Dar, textul final al Directivei din 1985, ca și Legea nr. 240/2004 cuprinde riscul
dezvoltării printre cauzele exoneratoare de răspundere.

Curtea de Justiție a UE a precizat că riscul de dezvoltare nu se referă la practicile și

standardele utilizate în sectorul industrial în cauză, inclusiv cele mai avansate cunoștințe.
Stadiul cunoștințelor este nu ceea ce deține în mod actual sau în mod subiectiv producătorul
sau ar trebui să dețină, ci stadiul obiectiv al cunpștințelor științifice și tehnice , despre care se
presupune că ar trebui să fie informat producătorul. (J. Goicovici, p. 76) Rezultă că se
pornește de la un standard obiectiv, nu subiectiv.

Scopul acestei cauze exoneratoare de răspundere este limitarea răspunderii la ceea ce

producătorul poate să îndeplinească în cadrul activității sale și la ceea ce poate fi cerut din

46
partea lui în mod legitim. Prin folosirea ambelor concepte (știință și tehnică), scopul este ca
răspunderea să nu fie limitată la domeniul practicii, dar nici să fie extinsă la domeniul tezelor
științifice. Ca urmare, producătorul nu va răspunde în cazul în care a pus pe piață un produs
al cărui defect, deși este stabilit de știință, nu a fost înzestrat cu o soluție tehnică în vederea
eliminării sau reducerii riscurilor pe care le reprezintă pentru consumator și utilizator. (J.
Goicovici, p. 79)

Plafonarea răspunderii

Conform Directivei din 1985, țările membre au posibilitatea să prevadă un plafon

maxim de răspundere pentru prejudiciile cauzate persoanei victimei. Legea nr. 240/2004 nu
plafonează răspunderea producătorului pentru prejudicii cauzate de produse cu defect.

Dreptul la acţiune pentru repararea pagubelor

Dreptul la acţiune pentru repararea pagubelor, ce decurge din prevederile prezentei

legi, se prescrie în termen de 3 ani, care curge de la data la care reclamantul a avut sau ar fi
trebuit să aibă cunoştinţă de existenţa pagubei, a defectului şi a identităţii producătorului, iar
acţiunea pentru repararea pagubei nu poate fi introdusă după împlinirea a 10 ani de la data la
care producătorul a pus produsul respectiv în circulaţie.

Capitolul V
Vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora

Sediul materiei: Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor și garanțiile asociate
acestora, republicată, cu modificările ulterioare

47
Garanția asociată produselor vândute consumatorilor include:
- Garanția legală (care este obligatorie)
- Garanția comercială care își are izvorul în manifestarea de voință a vânzătorului sau
a producătorului. Aceasta este obligatorie în condițiile stabilite în garanție şi în
publicitatea aferentă. Legea nr. 449/2003 definește garanția comercială, dar această
definiție se aplică numai în ceea ce privește garanția comercială.

Drepturile consumatorilor prevăzute de Legea 449/2003 sunt exercitate fără a aduce

atingere altor drepturi pe care consumatorul le poate invoca conform celorlalte prevederi
legale care reglementează răspunderea contractuală sau necontractuală.

Domeniul de aplicare al legii nr. 449/2003:

Legea 449/2003 reglementează aspectele privind vânzarea produselor, inclusiv a celor
executate la comandă, și garanțiile asociate acestora, în vederea asigurării protecției
consumatorului.
Prin consumator se înțelege - orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite
în asociaţii, care, în cadrul contractelor care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în
scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori
liberale;
Prin vânzător se înțelege - persoana fizică sau juridică autorizată, care, în cadrul activităţii
sale, comercializează produse în condiţiile unui contract încheiat cu consumatorul
Prin produs se înșelege – un bun material mobil a cărui destinaţie finală este consumul
sau utilizarea individuală ori colectivă.
Intră sub incidenţa prevederilor prezentei legi şi produsele care vor fi achiziţionate pe baza
unui contract de vânzare de produse ce urmează a fi fabricate sau prelucrate.

Nu intră sub incidenţa prevederilor Legii 449/2003 :

- bunurile vândute în urma confiscărilor, în cadrul procedurii de executare silită sau pe
baza unui alt act emis de autorităţile judecătoreşti, apa şi gazele care nu sunt ambalate
într-un volum limitat sau într-o cantitate fixă şi energia electrică;
- produsele folosite care sunt vândute prin procedura licitaţiei publice, la care
consumatorul are posibilitatea să participe personal.

48
 I. Garanția legală
Principiul în această materie este că vânzătorul este obligat să livreze consumatorului
produse care sunt în conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare. Rezultă că vânzătorul
răspunde față de consumator pentru orice lipsă de conformitate existentă la momentul în care
au fost livrate produsele.
Se consideră că produsele sunt în conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare dacă:
a) corespund descrierii făcute de vânzător şi au aceleaşi calităţi ca şi produsele pe care
vânzătorul le-a prezentat consumatorului ca mostră sau model;
b) corespund oricărui scop specific solicitat de către consumator, scop făcut cunoscut
vânzătorului şi acceptat de acesta la încheierea contractului de vânzare-cumpărare;
c) corespund scopurilor pentru care sunt utilizate în mod normal produsele de acelaşi tip;
d) fiind de acelaşi tip, prezintă parametri de calitate şi performanţe normale, la care
consumatorul se poate aştepta în mod rezonabil, date fiind natura produsului şi declaraţiile
publice privind caracteristicile concrete ale acestuia, făcute de vânzător, de producător sau de
reprezentantul acestuia, în special prin publicitate sau prin înscriere pe eticheta produsului.

Orice lipsă a conformităţii rezultată dintr-o instalare incorectă a produselor va fi

considerată echivalentă cu o lipsă a conformităţii produselor, dacă instalarea face parte din
contractul de vânzare a produselor şi produsele au fost instalate de vânzător sau pe
răspunderea sa. Aceste dispoziții se aplică şi în cazul în care produsul destinat a fi instalat de
consumator este instalat de acesta şi instalarea incorectă este datorată unei deficienţe în
instrucţiunile de instalare.

Nu se consideră a fi lipsă de conformitate dacă în momentul încheierii contractului de

vânzare-cumpărare consumatorul a cunoscut sau nu putea, în mod rezonabil, să nu cunoască
această lipsă de conformitate ori dacă lipsa de conformitate îşi are originea în materialele
furnizate de consumator.

Vânzătorul nu este răspunzător de declaraţiile publice făcute (prevăzute la art. 5 alin. (2)
lit. d)), în oricare dintre următoarele situaţii, dacă probează că:
a) nu a cunoscut şi nu ar fi putut, în mod rezonabil, să cunoască declaraţiile în cauză;
b) declaraţia fusese corectată la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare;
c) decizia de a cumpăra produsul nu putea fi influenţată de declaraţiile publice în cauză.

49
 În cazul lipsei conformității, consumatorul are dreptul :
A) de a solicita vânzătorului să i se aducă produsul la conformitate, fără plată, prin
reparare sau înlocuire
B) sau să beneficieze de reducerea corespunzătoare a preţului ori de rezoluţiunea
contractului privind acest produs

A) Dreptul la repararea sau înlocuirea produsului :

În cazul lipsei conformităţii, consumatorul are dreptul de a solicita vânzătorului în
primul rând repararea produsului sau are dreptul de a solicita înlocuirea produsului, în
fiecare caz fără plată, cu excepţia situaţiei în care măsura este imposibilă sau
disproporţionată.
Noţiunea fără plată, se referă la toate costurile necesare aducerii produselor la
conformitate, inclusiv costurile poştale, de transport, manipulare, diagnosticare, expertizare,
demontare, montare, manoperă, materiale utilizate şi ambalare.
O măsură reparatorie va fi considerată ca disproporţionată, dacă ea impune
vânzătorului costuri care sunt nerezonabile în comparaţie cu cealaltă măsură reparatorie,
luându-se în considerare:
a) valoarea pe care ar fi avut-o produsele dacă nu ar fi existat lipsa de conformitate;
b) importanţa lipsei de conformitate;
c) dacă cealaltă măsură reparatorie ar putea fi realizată fără un inconvenient
semnificativ pentru consumator.
O măsură reparatorie va fi considerată ca imposibilă dacă vânzătorul nu poate asigura
produse identice pentru înlocuire sau piese de schimb pentru reparare, inclusiv ca urmare a
lipsei utilajelor sau a tehnologiei aferente.
Orice reparare sau înlocuire a produselor va fi făcută în cadrul unei perioade
rezonabile de timp, stabilită de comun acord, în scris, între vânzător şi consumator, şi fără
niciun inconvenient semnificativ pentru consumator, luându-se în considerare natura
produselor şi scopul pentru care acesta a solicitat produsele. Perioada de timp stabilită nu
poate depăşi 15 zile calendaristice de la data la care cumpărătorul a adus la cunoştinţă
vânzătorului lipsa de conformitate a produsului.
În cazul reparării produsului, în acesta vor fi montate numai piese noi.

B. Reducerea corespunzătoare a prețului sau rezoluțiunea contractlui

50
 Consumatorul poate solicita o reducere corespunzătoare a preţului sau rezoluţiunea
contractului în oricare dintre următoarele cazuri:
a) dacă nu beneficiază nici de repararea, nici de înlocuirea produsului;
b) dacă vânzătorul nu a luat măsura reparatorie într-o perioadă de timp rezonabilă;
c) dacă vânzătorul nu a luat măsura reparatorie, conform art. 11 alin. (4), fără
inconveniente semnificative pentru consumator.
Consumatorul nu este îndreptăţit să solicite rezoluţiunea contractului, dacă lipsa
conformităţii este minoră.

Termenul în care poate fi angajată răspunderea vânzătorului

Răspunderea vânzătorului pentru garanția legală este angajată dacă lipsa de

conformitate apare într-un termen de 2 ani, calculat de la livrarea produsului.
Pentru produsele a căror durată medie de utilizare este mai mică de 2 ani, termenul
prevăzut la art. 16 se reduce la această durată.
Consumatorul trebuie să informeze vânzătorul despre lipsa de conformitate în termen
de două luni de la data la care a constatat-o.
Până la proba contrară, lipsa de conformitate apărută în termen de 6 luni de la livrarea
produsului se prezumă că a existat la momentul livrării acestuia, cu excepţia cazurilor în care
prezumţia este incompatibilă cu natura produsului sau a lipsei de conformitate.

După expirarea termenului de 2 ani, consumatorii pot pretinde remedierea sau

înlocuirea produselor care nu pot fi folosite în scopul pentru care au fost realizate ca urmare a
unor vicii ascunse apărute în cadrul duratei medii de utilizare, în condiţiile legii.

Clauzele contractuale sau înţelegerile încheiate între vânzător şi consumator înainte ca

lipsa de conformitate să fie cunoscută de consumator şi comunicată vânzătorului, care
limitează sau înlătură, direct ori indirect, drepturile consumatorului prevăzute de prezenta
lege, sunt nule de drept.
În cazul produselor folosite, consumatorul şi vânzătorul pot conveni reducerea
termenului de doi ani prevăzut la art. 16, dar nu la mai puţin de un an de la data livrării
produsului.

Acțiunea în regres
51
 Dacă vânzătorul este răspunzător faţă de consumator pentru lipsa de conformitate
rezultată dintr-o acţiune sau dintr-o omisiune a producătorului ori a unui operator economic
din acelaşi lanţ contractual, vânzătorul are dreptul de a se îndrepta împotriva celui responsabil
de lipsa de conformitate, în condiţiile legii.

II. Garanția comercială

Garanţia comercială este obligatorie din punct de vedere juridic pentru ofertant, în
condiţiile specificate în declaraţiile referitoare la garanţie şi în publicitatea aferentă.
Prin garanție comercială se înelege - orice angajament asumat de vânzător sau producător
faţă de consumator, fără solicitarea unor costuri suplimentare, de restituire a preţului plătit de
consumator, de reparare sau de înlocuire a produsului cumpărat, dacă acesta nu corespunde
condiţiilor enunţate în declaraţiile referitoare la garanţie sau în publicitatea aferentă.
Garanţia trebuie să cuprindă menţiuni cu privire la drepturile conferite prin lege
consumatorului şi să ateste în mod clar că aceste drepturi nu sunt afectate prin garanţia
oferită.
Garanţia trebuie să precizeze elementele de identificare a produsului, termenul de
garanţie, durata medie de utilizare, modalităţile de asigurare a garanţiei - întreţinere, reparare,
înlocuire şi termenul de realizare a acestora, inclusiv denumirea şi adresa vânzătorului şi ale
unităţii specializate de service.
Garanţia trebuie redactată în termeni simpli şi uşor de înţeles.
La cererea consumatorului garanţia va fi oferită în scris sau pe orice alt suport durabil,
disponibil şi accesibil acestuia.

Sancțiuni

Constituie contravenţii următoarele fapte şi se sancţionează după cum urmează:

a) nerespectarea prevederilor art. 20 şi 21, cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei;
b) nerespectarea prevederilor art. 9, 11 şi 19, cu amendă de la 5.000 lei la 25.000 lei.
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către reprezentanţii
împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

52
 Capitolul VI

Practicile comerciale incorecte ale comercianților în relația cu

consumatorii

Sediul materiei: Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor comerciale

incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii (...), cu modificările ulterioare.

Caracteristicile generale ale reglementării:

- Reglementarea se aplică practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu

consumatorii, astfel cum sunt definite la art. 4 din Legea nr. 363/2004, înainte, în
timpul şi după o tranzacţie comercială referitoare la un produs.
- Reglementarea conferă calitatea de a se adresa Autorității Naționale pentru Protecția
Consumatorilor sau instanțelor de judecată, în vederea sancționării acestor practici, și
profesioniștilor (numiți operatori economici), ceea ce creează în mod expres legătura
dintre dreptul consumatorilor și dreptul concurenței.
- Reglementarea instituie sancțiuni contravenționale aplicabile în cazul încălcării
obligațiilor prevăzute în sarcina profesioniștilor, sancțiunile complementare
prezentând un interes special (vezi art. 13 și 15 din Legea 363/2007). Dar, din punct
de vedere al dreptului privat, în dreptul comparat există tendința ca domeniul de
aplicare al dolului și al violenței să fie influențat de exercitarea practicilor incorecte.
- Reglementarea pun un accent special pe rolul Codurilor de conduită și al
responsabililor de cod în domeniu. Prin Cod de conduită se înțelege acordul sau
ansamblul de reguli care nu este impus prin legislaţie sau dispoziţii administrative şi
care defineşte comportamentul comercianţilor care se angajează să îl respecte cu

53
 privire la una sau mai multe practici comerciale ori la unul sau mai multe sectoare de
activitate.
- Regelementarea protejează în primul rând consumatorul mediu, dar oferă o protecție
specială grupurilor vulnerabile.

Practicile comerciale incorecte se clasifică în

- Practici comerciale înșelătoare

- Practici comerciale incorecte

Domeniul de aplicare

Legea 363/2004 se aplică practicilor comerciale incorecte, în scopul protejării

intereselor economice ale consumatorilor care intră ăn raporturi juridice cu profesioniștii,
înainte, în timpul și după o tranzacție comercială referitoare la un produs.

O practică comercială este incorectă dacă:

a) este contrară cerinţelor diligenţei profesionale.
Prin diligență profesională se înțelege competenţa şi grija aşteptate, în mod rezonabil,
de un consumator din partea comercianţilor, în conformitate cu practicile corecte de piaţă
şi/sau cu principiul general al bunei-credinţe, în domeniul de activitate al acestora.

b) deformează sau este susceptibilă să deformeze în mod esenţial comportamentul

economic al consumatorului mediu la care ajunge sau căruia i se adresează ori al membrului
mediu al unui grup, atunci când o practică comercială este adresată unui anumit grup de
consumatori. Prin deformarea substanțială a comportamentului economic al consumatorilor
se înțelege folosirea unei practici comerciale ce afectează considerabil capacitatea
consumatorilor de a lua o decizie în cunoştinţă de cauză, decizie pe care altfel nu ar fi luat-o.

Consumatorul mediu este consumatorul considerat ca fiind rezonabil informat, atent şi

precaut, ţinând seama de factorii sociali, culturali şi lingvistici.

Practicile comerciale susceptibile să deformeze în mod esenţial comportamentul

economic al unui anumit grup vulnerabil de consumatori, clar identificabil, trebuie evaluate
din perspectiva membrului mediu al grupului. Grupul de consumatori este cu precădere

54
vulnerabil la respectiva practică sau la produsul la care aceasta se referă, din motive de
infirmitate mentală sau fizică, de vârstă sau de credulitate, comportamentul economic al
acestuia putând fi în mod rezonabil prevăzut de comerciant. Această prevedere nu aduce
atingere practicilor publicitare obişnuite şi legitime ce constau în declaraţii exagerate sau
declaraţii ce nu sunt destinate a fi luate ca atare.

Practicile comerciale incorecte sunt, în special, cele:

I) înşelătoare,
II) agresive
Lista practicilor comerciale care, în orice situaţie, se consideră incorecte este
prevăzută în anexa nr. 1 a Legii nr. 363/2004.

Legea 363/2004 nu se aplică în domeniile exprese prevăzute de art. 3 alin. 2 și art.

4.

I. Practicile comerciale înșelătoare

Practicile comerciale înșelătoare pot fi:

A) acțiuni înșelătoare sau

B) omisiuni înșelătoare

A) Acțiunile înșelătoare

O practică comercială este considerată ca fiind acţiune înşelătoare dacă aceasta

conţine informaţii false sau, în orice situaţie, inclusiv în prezentarea generală, induce în
eroare sau este susceptibilă să inducă în eroare consumatorul mediu, astfel încât, în ambele
ipoteze, fie îl determină, fie este susceptibilă a-l determina pe consumator să ia o decizie de
tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o, chiar dacă informaţiile sunt, în fapt, corecte în
raport cu unul sau mai multe dintre următoarele elemente:
a) existenţa sau natura produsului;
b) principalele caracteristici ale produsului, cum ar fi: disponibilitatea, avantajele,
riscurile, fabricarea, compoziţia, accesoriile, asistenţa acordată după vânzare şi
instrumentarea reclamaţiilor, modul şi data fabricaţiei sau prestării, livrarea, capacitatea de a

55
corespunde scopului, utilizarea, cantitatea, specificaţiile, originea geografică sau comercială,
rezultatele care se pot obţine din utilizarea sa, rezultatele şi caracteristicile esenţiale ale
testelor sau controalelor efectuate asupra produsului;
c) perioada pentru care comerciantul se angajează, motivele utilizării practicii
comerciale şi natura desfăşurării vânzării, precum şi toate declaraţiile sau toate simbolurile
care ar induce o legătură între produs sau comerciant şi o sponsorizare sau o aprobare, direct
ori indirect;
d) preţul sau modul de calcul al preţului ori existenţa unui avantaj specific al preţului;
e) necesitatea service-ului, a unei piese separate, a înlocuirii sau a reparării;
f) natura, competenţele şi drepturile comerciantului sau ale reprezentantului său, cum
ar fi: identitatea şi patrimoniul, calificările sale, statutul, autorizarea, afilierea sau legăturile
sale, drepturile de proprietate industrială, de autor sau comercială ori recompense şi distincţii
primite;
g) drepturile consumatorului, inclusiv dreptul de a beneficia de reparare, de înlocuire
sau de restituire a contravalorii ca urmare a rezoluţiunii contractului, astfel cum sunt
prevăzute de Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora,
sau riscurile pe care consumatorul le poate întâmpina.

O practică comercială este, de asemenea, considerată ca fiind acţiune înşelătoare dacă,

în contextul prezentării situaţiei de fapt, ţinând cont de toate caracteristicile şi circumstanţele,
determină sau este susceptibilă să determine consumatorul mediu să ia o decizie de
tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o. În acest caz, acţiunea înşelătoare este determinată
de:
a) orice activitate de comercializare privind produsul, inclusiv publicitatea
comparativă, creând o confuzie cu alt produs, marca, numele sau cu alte semne distinctive ale
unui concurent;
b) nerespectarea de către comerciant a obligaţiilor prevăzute în codul de conduită pe
care s-a angajat să îl respecte, dacă:
(i) angajamentul său nu este o aspiraţie, ci este ferm şi poate fi verificat;
(ii) acesta indică, în cadrul unei practici comerciale, că s-a angajat să respecte codul.

B) Omisiunile înșelătoare

56
 O practică comercială este considerată ca fiind omisiune înşelătoare dacă, în contextul
prezentării situaţiei de fapt, ţinând cont de toate caracteristicile şi circumstanţele acesteia,
precum şi de limitele mijloacelor de comunicare utilizate pentru transmiterea informaţiei
omite o informaţie esenţială necesară consumatorului mediu, ţinând cont de context, pentru
luarea unei decizii de tranzacţionare în cunoştinţă de cauză şi, prin urmare, determină sau este
susceptibilă să determine luarea de către consumator a unei decizii de tranzacţionare pe care
altfel nu ar fi luat-o.
O practică comercială este, de asemenea, considerată ca fiind omisiune înşelătoare
atunci când, ţinând cont de aspectele prevăzute la alin. (1), un comerciant ascunde sau oferă
într-un mod neclar, neinteligibil, ambiguu ori în contratimp o informaţie esenţială sau nu
indică intenţia comercială a practicii, în cazul în care aceasta nu rezultă deja din context, şi
când, în oricare dintre cazuri, consumatorul mediu este determinat sau este susceptibil a fi
determinat să ia o decizie de tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o.
În cazul în care mijloacele de comunicare utilizate pentru transmiterea practicilor
comerciale impun limite în spaţiu sau în timp, în momentul determinării practicii ca fiind sau
nu omisiune înşelătoare, se va ţine cont de aceste limite, precum şi de orice măsuri luate de
către comerciant în vederea punerii informaţiei la dispoziţia consumatorului prin alte
mijloace.
În cazul unei invitaţii de a cumpăra, următoarele informaţii sunt considerate esenţiale,
dacă nu rezultă deja din context:
a) caracteristicile principale ale produsului, ţinând cont de mijlocul de comunicare
utilizat şi de produs;
b) sediul şi celelalte date de identificare ale comerciantului şi, în cazul în care
acţionează pe seama altui comerciant, sediul şi celelalte date de identificare ale acestuia;
c) preţul cu toate taxele incluse sau, dacă preţul nu poate fi în mod rezonabil calculat
în avans, ţinând cont de natura produsului, modalitatea de calcul al acestuia. De asemenea,
unde este cazul, toate costurile adiţionale pentru transport, livrare sau taxele poştale ori, în
cazul în care aceste cheltuieli nu pot fi, în mod rezonabil, calculate în avans, precizarea că pot
exista costuri adiţionale ce trebuie suportate de consumator;
d) modalităţile de plată, livrare, executare şi cercetare a reclamaţiilor, dacă acestea
diferă de condiţiile cerute de diligenţa profesională;
e) pentru produsele şi tranzacţiile ce implică un drept de renunţare sau de reziliere,
menţionarea acestui drept.

57
 Informaţiile prevăzute în legislaţie, care se referă la prezentările comerciale, inclusiv
la publicitate sau comercializare, sunt esenţiale. Lista nelimitativă a acestora este cuprinsă în
anexa nr. 2.

II) Practicile comerciale agresive

O practică comercială este considerată agresivă dacă, în contextul prezentării situaţiei

de fapt şi ţinând cont de toate caracteristicile şi circumstanţele, limitează sau este susceptibilă
să limiteze în mod semnificativ libertatea de alegere sau comportamentul consumatorului
mediu cu privire la produs, prin hărţuire, constrângere, inclusiv prin utilizarea forţei fizice sau
prin influenţa nejustificată şi, prin urmare, determină sau este susceptibilă să determine
consumatorul să ia o decizie de tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o.
Pentru a determina dacă o practică comercială recurge la hărţuire, constrângere,
inclusiv la forţa fizică sau la influenţa nejustificată, se iau în considerare următoarele
elemente:
a) momentul, locul desfăşurării, natura şi/sau durata acesteia;
b) recurgerea la ameninţare, la un limbaj sau la un comportament abuziv;
c) exploatarea de către comerciant a unei situaţii nefericite sau a unei circumstanţe
speciale, de o asemenea gravitate încât afectează raţionamentul consumatorului mediu şi de
care comerciantul este conştient, în scopul influenţării deciziei consumatorului cu privire la
produs;
d) orice obstacol oneros sau disproporţionat, neprevăzut în contract, impus de
comerciant, atunci când consumatorul doreşte să îşi exercite drepturile contractuale, inclusiv
dreptul de a înceta contractul sau de a schimba produsul ori de a se adresa unui alt
comerciant;
e) orice ameninţare cu măsuri, în situaţia în care acestea nu pot fi luate în mod legal.

58
59