Sunteți pe pagina 1din 6

Curs 7+8 – Civil

3) Dupa criteriul rezultatelor interpretarii

-interpretarea literala (declarativa);


-interpretarea restrictiva;
-interpretarea extensiva.

Interpretarea literala este acea interpretare in care exista identitate intre sfera cazurilor in care se
aplica norma interpretata in urma interpretarii acesteia si sfera cazurilor reglementate de acea
norma.

Interpretarea extensiva este acea interpretare in care sfera cazurilor in care se aplica norma
interpretata este mai extinsa decat sfera cazurilor reglementate expres prin acea norma.

Interpretarea restrictiva este interpretarea in care sfera cazurilor in care se aplica norma
interpretata este mai restransa decat sfera cazurilor expres reglementate prin acea norma.

RAPORTUL JURIDIC CIVIL


Raportul juridic civil este o relatie sociala patrimoniala sau nepatrimoniala reglementata de o
norma de drept civil.

Trasaturile raportului juridic civil:


- are caracter social datorita caracterului social al relatiilor reglementate de normele de drept civil;
- are caracter volitional (exprima vointa legiuitorului). Atunci cand raportul juridic civil se naste
dintr-un act juridic civil, va avea un caracter dublu volitional, exprimand atat vointa legiuitorului, cat
si vointa partilor actului juridic civil;
- pozitia de egalitate juridica a subiectelor unui raport juridic civil;
-izvoarele raportului juridic civil concret.

Prin izvoarele raportului juridic civil concret se inteleg imprejurarile care dau nastere la drepturi si
obligatii civile in temeiul legii. Aceste izvoare se impart in evenimente naturale si fapte omenesti,
dupa cum imprejurarile au legatura cu vointa oamenilor. Evenimentele naturale sunt imprejurarile
independente de vointa oamenilor de care legea civila leaga producerea unor efecte juridice. Faptele
omenesti sunt acele imprejurari ale caror producere depinde de vointa oamenilor.

La randul lor, acestea se impart in acte juridice civile si fapte juridice civile. Actele juridice civile
reprezinta o manifestare de vointa facuta cu intentia de a produce efecte juridice. Faptele juridice
civile sunt actiuni omenesti savarsite fara intentia de a produce efecte juridice civile.
STRUCTURA RAPORTULUI JURIDIC CIVIL

Raportul juridic civil este format din continut, obiect si subiecte.

Raportul juridic civil are o latura activa, reprezentata de drepturile subiective civile ce intra in
continutul sau si o latura pasiva, reprezentata de obligatiile civile ce intra in continutul sau.
Dupa complexitatea lor, distingem intre raporturi juridice civile simple si complexe. Cele simple se
caracterizeaza prin faptul ca un subiect al raportului are drepturi subiective civile, iar celalalt obligatii
civile. In cazul raporturilor juridice civile complexe, fiecare subiect are atat drepturi, cat si obligatii
civile.

DREPTUL SUBIECTIV CIVIL

Dreptul subiectiv civil consta in posibilitatea recunoscuta de legea civila subiectului activ de a avea
o anumita conduita, de a pretinde subiectului pasiv sa aiba o anumita conduita si de a recurge la
nevoie la forta coercitiva a statului.

Clasificarea drepturilor subiective civile:

1. Dupa natura lor, drepturile subiective civile se impart in drepturi patrimoniale si


nepatrimoniale.
2. Dupa criteriul opozabilitatilor distingem drepturi subiective civile absolute si relative. Acest
criteriu de clasificare este discutabil in doctrina.
La aceleasi categorii se ajunge dupa aplicarea criteriului exercitarii drepturilor fara/cu
ajutorul altei persoane. Alti autori considera ca la cele doua categorii de drepturi se ajunge
prin aplicarea criteriului determinarii subiectului pasiv.
Drepturile civile absolute sunt drepturile opozabile tuturor (drepturi in care obligatia
corelativa revine tuturor celorlalte subiecte de drept, decat subiectul activ). Alti autori
definesc drepturile civile absolute prin exercitarea lor fara concursul altei persoane.
Drepturile civile relative sunt drepturile opozabile doar unui subiect pasiv determinat
(drepturile care pot fi exercitate doar cu ajutorul altei persoane).
Drepturile civile absolute au urmatoarele caracteristici:
a. Subiectul pasiv este nedeterminat;
b. Obligatia subiectului pasiv este intotdeauna o obligatie de a nu face;
c. Drepturile absolute sunt opozabile erga omnes (=tuturor).

Drepturile civile relative au urmatoarele caracteristici:

a. Subiectul pasiv este determinat;


b. Obligatia subiectului pasiv poate fi o obligatie de a da, a face sau a nu face;
c. Dreptul relativ este opozabil doar subiectului pasiv.

Sunt drepturi absolute drepturile reale si drepturile nepatrimoniale. Drepturile de creanta sunt
drepturi relative.
3. Dupa corelatia dintre ele, distingem drepturi principale si drepturi accesorii.
Drepturile principale sunt cele care au o existenta de sine statatoare, spre deosebire de
drepturile accesorii care depind de alte drepturi (regimul lor juridic este dependent de un
drept principal).
Aceasta clasificare este aplicabila drepturilor reale si drepturilor de creanta. Toate drepturile
nepatrimoniale sunt drepturi principale.
Drepturile reale principale (art.551 CC) sunt:
a. Dreptul de proprietate (publica sau privata);
b. Dezmembramintele dreptului de proprietate privata (dreptul de uzufruct, dreptul
de uz, dreptul de superificie, dreptul de servitute, dreptul de abitatie).
Dezmembramintele dreptului de proprietate sunt drepturi reale create prin
desprinderea unor atribute din continutul dreptului de proprietate. Astfel, dreptul de
uzufruct este posibilitatea uzufructuarului de a folosi bunul altuia si de a-i culege
toate fructele, pastrandu-i nealterata substanta. In principiu, dreptul de uzufruct are
ca obiect bunuri neconsumptibile (bunuri care nu se consuma dupa prima folosire).
Prin exceptie, uzufructul poate avea bunuri consumptibile -> cvasiuzufruct.
Dreptul de uz este posibilitatea uzuarului de a folosi bunul altuia si de a culege
fructele naturale si industriale necesare lui si familiei lui. Fructele naturale sunt
bunurile produse in mod periodic si fara consumarea substantei de un alt bun, fara
interventia omului. Fructele industriale sunt cele produse cu interventia omului, iar
fructele civile sunt veniturile produse de un bun (arenzi, chirii, dobanzi etc).
Dreptul de abitatie este dreptul de a locui in casa altuia.
Dreptul de superficie este posibilitatea superficiarului de a avea sau de a construi o
casa (sau o alta constructie) pe terenul altuia. In continutul dreptului de superficie
intra dreptul de proprietate asupra constructiei si dreptul de folosinta asupra
terenului aferent.
Dreptul de servitute este posibilitatea de a exercita anumite prerogative asupra
bunului altuia. Servitutea o putem defini fie ca drept, fie ca obligatie (sarcina) asupra
unui bun. NCC prevede ca servitutea este o sarcina ce apasa asupra unui bun imobil
in favoarea proprietarului unui imobil invecinat.
c. Drepturile de administrare asupra bunurilor proprietate publica. Este conferit unei
regii autonome, unui organ al administratiei centrale sau locale sau unei institutii de
interes public, national, judetean sau local. Dreptul de administrare este
posibilitatea titularului de a folosi un bun proprietate publica, de a-i culege fructele si
de a dispune din punct de vedere material de bun in limitele stabilite cu proprietarul.
d. Dreptul de concesiune este posibilitatea concesionarului de a exploata un bun sau
un serviciu public in schimbul unei sume de bani, numita redeventa. Obiectul
dreptului de concesiune este un bun prorietate publica sau un serviciu public.
e. Dreptul de folosinta asupra bunurilor proprietate publica sau privata ale statului sau
unitatilor administrativ-teritoriale, drept constituit de regula cu titlu gratuit (ex.
Legea 213/1998). Dreptul de folosinta poate fi atribuit si catre persoanele juridice
anexa, adica persoanele juridice care isi desfasoara activitatea in subordinea altei
persoane juridice.
Drepturile reale accesorii sunt dreptul de ipoteca, dreptul de gaj (amanet), privilegiile si dreptul de
retentie.

a. Dreptul de ipoteca este posibilitatea titularului dreptului de a obtine vanzarea prin licitatie
publica a bunului ipotecat daca proprietarul nu-si executa de buna voie obligatia asumata.
b. Dreptul de gaj este:
1. Posibilitatea titularului dreptului de a retine un bun mobil corporal, predat de regula de
proprietarul acestuia.
2. Posibilitatea de a deveni proprietarul bunului in contul creantei in urma unei expertize a
bunului facuta de instanta.
3. Posibilitatea de a obtine vanzarea prin licitatie publica a bunului si recuperarii creantei din
pret cu preferinta fata de alti creditori.
c. Privilegiul consta in preferinta acordata de lege unor creditori in considerarea creantelor lor.
Privilegiul este un drept real ce consta in posibilitatea titularului sau de a obtine cu preferinta
exercitarea dreptului sau, posibilitate conferita de lege. (ex. Privilegiul vanzatorului avand ca
obiect bunul mobil vandut pana la plata intregului pret – pana sa incaseze intreg pretul,
vanzatorul, daca nu se plateste intregul pret, are posibilitatea de a obtine intregul pret prin
licitatia bunului).
d. Dreptul de retentie este posibilitatea retentorului de a refuza restituirea unui bun pana cand
creditorul obligatiei de restituire isi va executa:
1. Obligatia sa nascuta in cadrul aceluiasi raport juridic (raportul juridic in continutul caruia
intra obligatia de restituire a bunului).
2. Creditorul isi executa obligatia de a restitui retentorului cheltuielile necesare si utile facute
cu bunul in cauza. Cheltuielile necesare sunt cele care impiedica fie stingerea unui drept, fie
distrugerea unui bun. Cheltuielile utile sunt cheltuielile care duc la cresterea valorii unui bun.

4. Dupa gradul de certitudine conferit titularului dreptului, drepturile subiective civile se impart
in:
a. drepturi pure si simple – sunt drepturile care pot fi exercitate din momentul nasterii lor
(de exemplu, dreptul de proprietate transmis cumparatorului odata cu incheierea
contractului de vanzare);
b. drepturi afectate de modalitati – sunt drepturile ale caror existenta sau exercitare
depinde de o imprejurare viitoare. Modalitatile care pot afecta un drept subiectiv civil
sunt: termenul, conditia si sarcina. Termenul este o imprejurare viitoare si sigura ca
realizare de care depinde exercitarea drepturilor subiective respective sau stingerea lor.
Dupa efectele lor, termenul poate fi suspensiv (atunci cand amana exercitarea unui
drept) sau extinctiv (cand amana stingerea unui drept). Conditia este o imprejurare
viitoare si nesigura ca realizare de care depinde fie nasterea, fie stingerea unui drept
subiectiv civil. Dupa efectele sale, conditia poate fi suspensiva (are ca efect nasterea unui
drept subiectiv civil) sau rezolutorie (are ca efect stingerea unui drept subiectiv civil).
Sarcina este o obligatie ce revine gratificatului stabilita intr-un act cu titlu gratuit. Actele
cu titlu gratuit sunt cele prin care o persoana se obliga sa execute o prestatie fara sa
urmareasca executarea altei prestatii in schimb (o parte se numeste dispunator, iar
cealalta gratificat). Drepturile afectate de o sarcina nu confera certitudine maxima
titularului lor fiindca, in cazul neexecutarii sarcinii, titularul va pierde dreptul respectiv ca
urmare a revocarii actului cu titlu gratuit.

EXERCITAREA DREPTURILOR SUBIECTIVE CIVILE

Principiile exercitarii unui drept subiectiv civil:

a. exercitarea dreptului cu respectarea legii si moralei;


b. exercitarea dreptului cu respectarea limitelor externe ale dreptului;
c. exercitarea dreptului cu respectarea limitelor interne ale dreptului;
d. exercitarea dreptului cu buna-credinta.

Limitele externe se impart in limite materiale si limite juridice. Limitele materiale sunt date de
forma fizica a bunului. Limitele juridice sunt date de intinderea prerogativelor acelui drept.

Limitele interne sunt date de scopul economic si social pentru care legea recunoaste existenta unui
drept. Daca titularul (art.14 CC) exercita un drept fie cu intentia de a vatama alta persoana, fie in
mod excesiv si nerezonabil, atunci este incalcat scopul economic si social avut in vedere de legiuitor
in momentul recunoasterii acelui drept.

Incalcarea oricarui principiu mentionat atrage raspunderea titularului dreptului. Daca sunt
respectate toate cele patru principii, titularul dreptului nu va raspunde pentru niciun prejudiciu
eventual cauzat altei persoane, fiindca va fi aplicabila regula „cine-si exercita un drept (in limitele
prevazute de lege), nu vatama pe altul”.

Abuzul de drept presupune exercitarea unui drept subiectiv civil cu incalcarea unuia din ultimele
doua principii enuntate. Elementele abuzului de drept sunt:
-elementul subiectiv, constand in exercitarea dreptului cu rea-credinta;
-elementul obiectiv, constand in exercitarea dreptului cu incalcarea scopului economic si social avut
in vedere in momentul recunoasterii dreptului.

Abuzul de drept este sanctionat cu obligarea titularului dreptului la plata de despagubiri catre
persoana vatamata. O alta sanctiune este lipsa ocrotirii juridice de catre stat a dreptului exercitat
abuziv. Aceasta sanctiune este impusa de aplicarea principiului potrivit caruia „nimeni nu poate
invoca propria culpa pentru a obtine protectia unui drept”.

OBLIGATIA CIVILA

Obligatia civila este legatura de drept in virtutea careia subiectul pasiv trebuie sa execute o
prestatie. Obligatia civila este indatorirea pe care subiectul pasiv o are, constand in a da, a face sau a
nu face ceva, indatorire care poate fi adusa la indeplinire prin forta coercitiva a statului.
CLASIFICAREA OBLIGATIILOR CIVILE:

1. Dupa obiect, obligatia civila se imparte in:


a. Obligatii de a da, de a face sau a nu face. Obligatia de a da este obligatia de a constitui sau a
transmite un drept real (obligatia vanzatorului de a transmite cumparatorului dreptul de
proprietate, obligatia proprietarului unui bun de a constitui un drept de uzufruct asupra
bunului sau). Obligatia de a face este obligatia de a asigura o anumita prestatie (mai putin o
prestatie constand in constituirea sau transmiterea unui drept real). Obligatia de a nu face
consta in abtinerea de la savarsirea unei anumite conduite. Daca obligatia de a nu face este
corelativa unui drept absolut, atunci are un continut mai extins, constand in abtinerea de la
savarsirea oricarei fapte, de natura a incalcat acel drept. Daca obligatia de a nu face este
corelativa unui drept de creanta are un continut restrans, constand in interdictia de a savarsi
o anumita fapta (ex: donatia de a primi un apartament cu conditia de a nu-l instraina in
timpul studentiei la facultatea de drept).
b. Obligatii pozitive si negative. Obligatiile pozitive sunt cele care constau intr-o actiune, care
presupun o fapta comisiva (ex: obligatia predarii bunului, obligatia de a da si de a face).
Obligatiile negative sunt cele care constau intr-o inactiune (ex: obligatia de a nu face).
Importanta acestor prime doua subclasificari consta in executarea silita a obligatiilor care va
fi diferita in functie de obiectul obligatiei.
c. Obligatii de rezultat si obligatii de mijloace. Obligatiile de rezultat (obligatii determinate)
sunt obligatiile in care subiectul pasiv isi asuma realizarea unui anumit rezultat. Obligatia de
mijloace (de diligenta, de prudenta si diligenta) este obligatia pe care subiectul pasiv si-o
asuma, de a depune staruintele proprii in vederea realizarii unui anumit rezultat (ex:avocatul
dobandeste prin contract obligatia de mijloace – de a castiga procesul). Aceasta clasificare
este importanta pentru ca in cazul nerealizarii rezultatului, culpa subiectului pasiv se
prezuma daca obligatia sa este de rezultat. (obligatia de plata a unei sume de bani, daca deb
nu plateste, se prezuma culpa lui; din punct de vedere al probelor are importanta aceasta
clasificare).
2. Dupa sanctiunea lor:
a. Obligatii perfecte si obligatii imperfecte. Obligatiile perfecte sunt cele care pot fi
executate silit in urma intentarii unei actiuni in justitie. Obligatiile imperfecte sunt cele
sanctionate juridic prin intermediul exceptiei. Daca obligatia este imperfecta, ea nu
poate fi executata silit, dar daca debityorul o executa de buna-voie, nu va mai putea cere
restituirea prestatiei, pe motiv ca obligatia era imperfecta. Obligatia prescrisa este o
obligatie imperfecta pentru ca debitorul nu mai poate fi constrans sa-si execute obligatia.
(fie nu o executa, nu exista sanctiune juridica, fie o executa, dupa care se razgandeste si
vrea restituirea preastiei – introduce o actiune in justitie (debitorul) prin care cere
restituirea prestatiei pentru ca obligatia va fi imperfecta. Actiune respinsa – exceptia
platii datorate).