UNIVERSITATEA DIN PITESTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

SPECIALIZAREA: PSIHOLOGIE
DISCIPLINA: NEUROPSIHOLOGIE

NEUROTRANSMIȚĂTORII IMPLICAȚI ÎN
DEPRESIE ȘI ANXIETATE

PROFESOR COORDONATOR: LEC. UNIV. IOANA DUMITRU

STUDENT: IONUȚ DEICĂ

 NEUROTRANSMIȚĂTORII IMPLICAȚI ÎN
DEPRESIE ȘI ANXIETATE

Cercetatorii sunt de parere ca dezechilibrul neurotransmitatorilor la nivel

cerebral poate determina anumite afectiuni. Acest dezechilibru impiedica
creierul sa transmita mesajele de la un neuron la altul, fapt care deregleaza
intregul circuit nervos. In consecinta, creierul nu comunica bine cu restul
organelor, iar persoana afectata incepe sa aiba simptomele unei afectiuni
cerebrale sau psihice.
Existenta unor molecule cu rol neurotransmitator a fost confirmata
pentru prima data in 1921, de Otto Loewi. În creierul uman se află aproximativ
100 de miliarde de neuroni și 1000 de miliarde de celule
gliale. Neurotransmițătorii reprezintă una dintre principalele metode de
comunicare dintre aceste celule. Peste 50 de astfel de neurotransmițători au fost
identificați până la ora actuală.
Receptorii de pe suprafața celulelor au capacitatea de a recunoaște acești
neurotransmițători, dar și hormoni, factori de creștere și semnale senzoriale și
de a produce efecte specifice.
Acești neurotransmițători sunt implicați în sănătatea mentală și în afecțiunile
psihiatrice și, asupra lor, se poate acționa cu ajutorul a diverse medicamente.
Unii dintre cei mai studiați neurotransmițători sunt serotonina, dopamina și
noradrenalina.

2
SEROTONINA
Serotonina acționează asupra unui număr de 15 receptori. Ea joacă un rol
important în depresie, anxietate, tulburări de alimentație, tulburări de spectru
autist, schizofrenie, impulsivitate, agresivitate, somn, apetit, cogniție, suicid și
dependența de alcool.
În urmă cu aproape 50 de ani s-au pus bazele teoriei conform căreia depresia
este rezultatul unei funcționări deficitare a sistemului serotoninei în creier. S-a
ajuns la crearea medicamentelor cunoscute sub denumirea de inhibitori selectivi
ai recaptării serotoninei (ISRS sau SSRI),
precum Cipralex (escitalopram), Zoloft (Sertralina), Arketis (paroxetină), Proza
c (Fluoxetină) și Fevarin (Fluvoxamină). Aceste medicamente și-au dovedit
eficacitatea în tratamentul a diverse tulburări psihiatrice precum depresia,
tulburările de anxietate, tulburările obsesiv-compulsive și nu numai.
Totuși, serotonina joacă un rol mult mai complex în creierul uman. Cercetările
actuale sunt îndreptate spre a înțelege acest rol și cum aproape toate afecțiunile
psihiatrice și medicamentele psihiatrice sunt, într-un fel, legate de acest
neurotransmițător.
Serotonina este produsă din triptofan. Triptofanul este un aminoacid
esențial, adică nu poate fi sintetizat de organism. El poate fi obținut doar printr-
o dietă adecvată, care include alimente bogate în proteine: lapte, brânză, iaurt,
albuș de ouă, carne, pește, cartofi, soia, alune, nuci și năut. În general, o
persoană adultă trebuie să consume între 3.5 și 6 miligrame de triptofan pe
kilogram corp. Pentru o greutate de 70 de kilograme, asta ar însemna între 250
și 425 de miligrame de triptofan pe zi.
Există dovezi că persoanele cu depresie sau cu sindrom de intestin
iritabil nu sunt la fel de capabile să facă față variațiilor de triptofan din dietă.
Totuși, aceste dovezi sunt insuficiente, abordarea cea mai bună fiind, la fel ca și
în alte afecțiuni, o dietă echilibrată.

DOPAMINA
Dopamina este implicată în tulburările psihotice și schizofrenie, depresie,
tulburările legate de consumul de substanțe (de exemplu cocaina,
metamfetamina, metilfenidatul [Ritalin, Concerta] și ecstasy) și adicțiile
comportamentale, boala Parkinson, boala Huntington, sistemul de recompensă,
controlul motor, învățare, emoții și în funcțiile executive. („O gamă largă de
procese cognitive care coordonează sau unesc funcții discrete, de nivel mai
scăzut care includ domeniile senzorial, motor, cognitiv, afectiv și memoria, și
care contribuie la luarea deciziilor şi permit realizarea sarcinilor de nivel mai
ridicat, complexe și frecvent noi”. Campbell RJ. Campbell’s Psychiatric
Dictionary. Eight Edition. New York: Oxford University Press, 2009).

3
 Conform ipotezei dopaminergice a schizofreniei, simptomele pozitive din
această boală (halucinațiile și ideile delirante) sunt cauzate de o creștere a
activității dopaminei în anumite regiuni ale creierului. Simptomele
negative (tulburările de comunicare, ale afectului, motivației, activității sociale
și ale activității psihomotorii) sunt cauzate de o scădere a activității acestui
neurotransmițător în alte regiuni ale creierului. Această activitate modificată a
dopaminei poate fi cauzată de un exces sau de un deficit de dopamină în acele
regiuni cerebrale, sau de o afectare a numărului sau sensibilității receptorilor
dopaminei.

Dopamina prezintă doua familii de receptori:

 familia receptorilor D1 care include receptorii D1 şi D5;
 familia receptorilor D2 care include receptorii D2, D3 şi D4.
Medicamentele antipsihotice de prima generație
precum Haloperidolul și Flupentixolul (Fluanxol) blochează receptorul D2. Ele
sunt eficace în reducerea halucinațiilor, ideilor delirante și, posibil, a unor
tulburări de comportament, dar pot provoca tulburări motorii pe termen scurt
sau lung. Medicamentele antipsihotice de a doua generație,
precum Zyprexa (Olanzapina), Rispolept (Risperidonă), Solian (Amisulprid), Ab
ilify (Aripiprazol) şi Seroquel (Quetiapina) acționează, de asemenea, asupra
receptorului D2. Însă, prin acţiunea asupra altor receptori, în primul rând asupra
unui receptor al serotoninei, precum și prin alte mecanisme, prezintă un risc mai
scăzut de tulburări motorii. Totuși, acestea sunt asociate cu un risc mai crescut
de efecte adverse metabolice (tulburări ale lipidelor și diabet zaharat).
Deși, la ora actuală, receptorul D2 este cel mai studiat, și alți receptori ai
dopaminei prezintă interes terapeutic. De exemplu, Leponexul (Clozapina) este
un antipsihotic folosit în schizofrenia rezistentă la tratament. El acționează
asupra receptorului D4, motiv pentru care acest receptor prezintă un interes
crescut în descoperirea unor noi medicamente antipsihotice.

NORADRENALINA
Noradrenalina este probabil mai bine cunoscută pentru efectele sale în
corpul uman, precum creșterea tensiunii arteriale și implicarea sa în răspunsul
„luptă sau fugi”. Acest neurotransmițător este implicat și în vigilență, inițierea
răspunsurilor comportamentale adaptative, și în afecțiuni psihiatrice precum
depresia, schizofrenia și tulburări legate de consumul de substanțe (de exemplu
amfetamine).
Noradrenalina prezintă următorii receptori adrenergici:

 receptori α: α1 şi α2;
 receptori β: β1, β2 şi β3.

4
 Antidepresivul denumit Remeron sau Mirzaten (Mirtazapină) acţionează
asupra receptorilor α2 crescând astfel neurotransmisia noradrenergică și având
efect antidepresiv. Elontril sau Zyban (Bupropion), folosit în tratamentul
depresiei şi al dependenţei de nicotină, creşte neurotransmisia noradrenergică
printr-un alt mecanism. Effectin (Venlafaxina), în funcţie de doză,
şi Duloxetina acţionează similar, ambele prezentând efect antidepresiv. De
asemenea, se pare că antipsihoticul Leponex (clozapină) acţionează şi prin
intermediul receptorului α2.
Receptorii β ai noradrenalinei joacă un rol în reglarea amintirilor încărcate
afectiv. Blocarea acestor receptori ar putea fi astfel utilă în tratamentul
tulburării de stres post-traumatic.
De asemenea, stresul cronic poate produce numeroase efecte negative
asupra organismului uman, acest răspuns fiind mediat și prin intermediul
noradrenalinei.

ACETILCOLINA este primul neurotransmitator, identificat in 1921 de Otto

Loewi, biolog german, laureat cu Premiul Nobel in 1936. Este implicata in
activitatea muschilor, intervine in transmiterea influxului nervos in cadrul
sistemului vegetativ si in mecanismele somnului. Scaderea acetilcolinei la nivel
cerebral este implicata in boala Alzheimer si scaderea functiilor cognitive.

GABA (ACIDUL GAMA-AMINO-BUTIRIC) e cel mai important

neurotransmitator inhibitor al Sistemului Nervos Central (SNC). Acesta
actioneaza prin contracararea neurotransmitatorilor excitanti care duc la aparitia
anxietatii. Dereglarile la nivelul acestui neurotransmitator pot determina hi-
perexcitabilitate, inclusiv deficiente in dezvoltare, retard mintal si epilepsie,
tulburari depresive, tulburari de somn, dependenta de droguri, procesare
senzori-motorie si coordonare motorie. Niveluri ridicate de GABA au fost
gasite in plasma tinerilor cu tulburari autiste, unii cercetatori considerandu-l
drept marker biochimic al autismului, al ADHD si al tulburarilor de conduita.

CONCLUZIE
După cum se poate observa, există un număr mare de neurotransmițători în
creierul uman. Fiecare dintre aceștia acționează în diverse moduri și acțiunile
lor fiind foarte frecvent interconectate. Regula este că o afecțiune psihiatrică
rezultă, printre altele, din afectarea mai multor neurotransmițători în diverse
regiuni cerebrale. Astfel, tratamentul psihiatric, cât și managementul efectelor
adverse medicamentoase, implică o bună cunoaștere și utilizare a acestor
cunoștințe din partea profesioniștilor în sănătate mentală.

5
6