Sunteți pe pagina 1din 38

UNIVERSITATEA VALAHIA din TARGOVISTE- FACULTATEA de STIINTE ECONOMICE-

MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR- ANUL I

ACTIVITATEA BANCARA IN
ROMANIA

Prof Coord: Conf. Univ. Dr. Dragoi Violeta

Studenti: Ardovan Anastasia


Costache Florina
Dinca Sinziana
Iftinca Daniel
UNIVERSITATEA VALAHIA din TARGOVISTE- FACULTATEA de STIINTE ECONOMICE-
MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR- ANUL I

Cuprins

Cap I . ELEMENTE CARACTERISTICE ACTIVITĂŢII BANCARE


Cap II BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ ŞI ROLUL EI ÎN SUSŢINEREA
ECONOMIEI REALE LOCALE, PRINTR-O ACTIVITATE DE CREDITARE
PERFORMANTĂ.
Cap III DECIZIA DE CREDITARE BANCARA - METODE DE ANALIZA SI
DE PREVENIRE A RISCULUI
Concluzii
UNIVERSITATEA VALAHIA din TARGOVISTE- FACULTATEA de STIINTE ECONOMICE-
MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR- ANUL I

1. ELEMENTE CARACTERISTICE ACTIVITĂŢII BANCARE


-ORGANIZARE ŞI STRUCTURĂ-

1.1. Sistemul bancar din România – evoluţii şi perspective.

Începuturile activităţilor cu caracter bancar în sensul modern al termenului


au fost precedate în ţările româneşti de prezenţa, inerentă perioadei de dezvoltare a
feudalismului şi mai apoi de apariţii ale relaţiilor economice de tip capitalist, a
zarafilor, a căror principală ocupaţie era, într-o primă etapă, aceea de cumpărări şi
vânzări de monede în scopul obţinerii unor câştiguri. Această activitate, mult
asemănătoare schimbului valutar în numerar de azi, era favorizată de faptul că în
acea perioadă pe teritoriul României circulau numeroase însemne monetare
provenind din Turcia, Austria, Prusia, Rusia, Franţa.
Leul, devenit monedă de cont după dispariţia din circulaţie a
löwenthalerului, deşi nu avea putere de circulaţie datorită faptului că ţările române
erau lipsite în perioada suzeranităţii otomane de dreptul de a emite monedă, s-a
constituit în timp într-o “adevărată Instituţie naţională”1
Odată cu dezvoltarea relaţiilor de tip capitalist care au presupus
dezvoltarea creditului ca formă de finanţare, zarafii au devenit cămătari, producând
în principal, alături de speculaţiile monetare, şi operaţiuni de creditare. Creditul
avea în acea perioadă două forme principale: creditul de consum şi creditul politic.
Nefiind reglementată de nici o restricţie administrativă, activitatea de creditare era
practicată nu numai de cămătari, ci şi de către boierime a căror sursă de capital se
constituia din dijme, clăci în bani, exploatarea slujbelor şi arenzilor, precum şi de
negustori care îşi finanţau activitatea în principal din vânzarea de mărfuri pe
credite.
Dobânzile mari impuse de cămătari se ridicau la 12-20% 2, iar celelalte
condiţii împovărătoare solicitate de aceştia pentru acordarea împrumuturilor au

1
E. Zane – Studii, pagina 49.
2
E. Zane – opera citată, pagina 55.
3
Ibidem
UNIVERSITATEA VALAHIA din TARGOVISTE- FACULTATEA de STIINTE ECONOMICE-
MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR- ANUL I

determinat apariţia şi consolidarea oligarhiei financiare. Erau necesare, în


consecinţă, apariţia şi dezvoltarea unui sistem financiar bancar concretizat la
început prin specializarea unor case comerciale româneşti în domeniul bancar şi
cămătăresc. Astfel în perioada 1830-1860 funcţionau case de comerţ specializate la
Brăila, Galaţi, Bucureşti, Buzău, Craiova şi Iaşi.
Dezvoltarea capitalurilor românesc autohton a impus necesitatea înfiinţării
unei instituţii bancare care să reprezinte interesele tinerii economii industriale
naţionale.
Paşi importanţi înainte avea să facă domnitorul Grigore Alexandru Ghica
care, în 1856 a semnat actul de concesionare pentru înfiinţarea unei bănci naţionale
a Moldovei, de către bancherul german F. I. Nulandt4, cu capital german, englez,
francez, şi în mai mică măsură, românesc.
Înfiinţarea în 1864 a Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni, prima instituţie
de credit românească. Această instituţie de credit urma să-şi constituie fonduri din
domeniul privat şi din domeniul public (taxe, disponobilităţi ale instituţiilor
publice, ale serviciilor autonome şi ale administraţiilor locale).
Plasamentele Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni urmau să fie orientate
spre crearea de întreprinderi industriale, firme agricole, aşezăminte culturale sau
pentru finanţarea bugetului prin participarea la emisiunile de bonuri de tezaur sau
alte titluri de stat. Înainte de înfiinţarea Băncii Naţionale în 1880, au fost deschise
şi alte instituţii bancare cu capital preponderent autohton: Banca România, Creditul
Funciar Rural şi Urban (1873-1875), Banca Marmorosch-Blank (1874). Prin legea
din 17 aprilie 1880 lua fiinţa Banca Naţională Română, act normativ ce consfinţea
deplina independenţă a ţării noastre. Legea stabilea normele de organizare şi
funcţionare ale Băncii Naţionale Române dintre care cele mai importante sunt:
a) Banca avea prilejul de a emite bilete de bancă la purtător. Biletele
erau convertibile în aur sau monedă naţională din argint.
b) Capitalul băncii era stabilit la 30 milioane de lei, din care 10 milioane
urmau să se depună de stat, iar 20 milione de către particulari, prin
subscripţie publică.
4
A. Pintea, Gh. Ruscanu – op. cit., pagina 28.
UNIVERSITATEA VALAHIA din TARGOVISTE- FACULTATEA de STIINTE ECONOMICE-
MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR- ANUL I

c) Operaţiunile efectuate de bancă se limitau la:


- scontarea şi cumpărarea efectelor de comerţ, precum şi a
bonurilor de tezaur în limita sumei de 20% din capitalul vărsat;
- să facă comerţ cu aur şi argint;
-să primească în depozit metale, aur şi argint precum şi sume de
bani în cont curent;
- să acorde împrumuturi de cont curent sau pe termen scurte;
- să facă serviciul de casierie a statului.
Sistemul bancar românesc a evoluat odată cu dezvoltarea şi diversificarea
activitătilor economice. Activitatea bancară în perioada de după 1944 şi până în
1990 a cunoscut un puternic recul.
Funcţiile sistemului bancar în domeniul comercial erau din ce în ce mai
reduse, rolul acestuia fiind în primul rând de finanţator – intermediar între puterea
hipercentralizată de la Bucureşti şi entităţile din diverse ramuri ale economiei şi, de
asemenea, de organism de control şi supervizare a circulaţiei monetare în
economie.
Concentrarea în domeniul bancar a atins niveluri nebănuite, astfel că la 31
decembrie 1989 existau în România numai patru bănci: Banca Naţională Română
care figura ca bancă de emisiune şi avea în atribuţii operaţiunile comerciale interne
din economie – cu predilecţie decontări şi credite; Banca Agricolă ce se ocupa
exclusiv de finanţarea activităţilor de agricultură şi, la un momet dat, şi din
industriile conexe; Banca de Investiţii ce se ocupa de finanţarea programelor de
investiţii ale întreprinderilor de stat; Banca Română de Comerţ Externă ce deţinea
monopolul operaţiunilor de comerţ extern ale României.
Pentru atragerea resurselor de la populaţie s-a menţinut în continuare
instituţia Casei de Economie şi Consemnaţiuni, cu funcţii atrofiate, această
instituţie ocupându-se aproape exclusiv de operaţiunile cu persoanele fizice şi cu
forme rudimentare de creditare, în special credite pentru locuinţe sau pentru
achiziţionarea de autoturisme.
UNIVERSITATEA VALAHIA din TARGOVISTE- FACULTATEA de STIINTE ECONOMICE-
MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR- ANUL I

Începând din 1990, sistemul bancar a fost supus unui intens proces de
restructurare în vederea susţinerii tranziţiei la economia de piaţă. Restructurarea şi
dezvoltarea sistemului bancar românesc este un proces amplu şi complex
desfăşurat, în pricipal, pe două laturi:
a) cea instituţională;
b) cea funcţională.
Astfel, restructurarea instituţională a sistemului bancar a cuprins, pe de-o
parte organizarea Banca Naţională Română. şi transformarea acesteia într-o
adevărată bancă centrală, iar pe de altă parte dezvoltarea unei reţele de bănci
comerciale.
Acest lucru s-a realizat atât prin modernizarea şi dezvoltarea băncilor
existente, cât şi prin înfiinţarea de bănci noi cu capital de stat, privat sau mixt, dar
şi cu participare de capital străin.
Potrivit Legii 58/1998, activitatea bancară în România este organizată şi se
desfăşoară prin:
-Banca Naţională Română (cu rol de bancă centrală);
-societăţile bancare (constituite ca societăţi comerciale).

Prin noua legislaţie bancară, Legea 58/1998 Banca Naţională Română a


fost degrevată de toate activităţile specifice băncilor comerciale, acestea fiind
preluate de o bancă nou înfiinţată – Banca Comercială Română.
Funcţiile Băncii Naţionale Române, în prezent, constau în controlul
emisiunii monetare şi al creditului, supravegherea activităţii bancare, politica
valutară şi administrarea resurselor monetare internaţionale. Conform legislaţiei,
celelalte bănci sunt constituite ca societăţi comerciale a căror activitate are ca
obiective principale:
- atragerea de fonduri de la public şi agenţi economici;
- acordarea de credite;
- efectuarea unei game largi de servicii bancare.
UNIVERSITATEA VALAHIA din TARGOVISTE- FACULTATEA de STIINTE ECONOMICE-
MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR- ANUL I

Deoarece un sistem bancar eficient necesită descentralizare şi competiţie,


Banca Naţională Română a căutat să stimuleze formarea unui sistem de bănci
comerciale, de tip universal, care au primit dreptul să efectueze toată gama de
operaţiuni bancare şi să opereze pe teritoriul ţării, în condiţiile respectării cadrului
de supraveghere bancară, impus de banca centrală.
Băncile nu mai sunt constrânse, în prezent, prin lege, să deruleze doar
anumite tipuri de operaţiuni din vasta gamă de operaţiuni bancare. Aceasta nu
înseamnă, însă, că băncile nu pot opta pentru anumite operaţiuni, specializându-se
în anumite domenii. Ceea ce trebuie avut în vedere este faptul că, în acest caz,
alegerea este a băncii, care, pe baza statutului propriu de funcţionare, îşi stabileşte
tipurile de operaţiuni pe care le va derula în funcţie de evoluţia pieţii financiar-
bancare şi de strategia adoptată.
Băncile “vechi,” deşi au fost nevoite să-şi restructureze şi modernizeze
activitatea pentru a corespunde noilor cerinţe, au avantajul existenţei unei reţele de
subunităţi distribuite pe tot teritoriul ţării, bucurându-se, în acelaşi timp, de
poziţiile cucerite pe importante segmente de piaţă.
Dezvoltarea operaţiunilor, a serviciilor şi instrumentelor specifice va
permite, în timp, diversificarea activităţii bancare. Aceasta va conduce la
accentuarea concurenţei, vechea sectorizare fiind înlocuită de o reală specializare
bancară care va depinde de natura şi mărimea operaţiunilor derulate, de categoria
de clienţi cărora fiecare bancă li se adresează şi, nu în ultimul rând, de calitatea
serviciilor oferite clienţilor.

1.2.Bancile –factor activ in sistemul economic


UNIVERSITATEA VALAHIA din TARGOVISTE- FACULTATEA de STIINTE ECONOMICE-
MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR- ANUL I

Sistemul bancar al economiei de piaţă reprezintă totalitatea băncilor care


funcţionează în economie într-o anumită perioadă. 1 Acestea funcţionează într-un
cadru reglementat printr-o legislaţie specifică acestui sistem special de activitate,
legislaţie diferenţiată pe cele două subsisteme bancare: subsistemul Banca
Naţională Română şi subsistemul societăţilor bancare – bănci comerciale. În acest
sens pentru reglementarea activităţii Băncii Naţionale Române este în vigoare
Legea numărul 101/1998, lege privind Statutul Băncii Naţionale Române, iar
pentru cel de-al doilea subsistem a sistemului bancar: Legea bancară numărul
58/1998.

1.3. Subsistemul Băncii Naţionale Române.

Banca Naţională Române stabileşte şi conduce politica monetară şi de


credit, în cadrul politicii economice şi finanţare a statului, cu scopul de a menţine
stabilitatea monedei naţionale. În vederea atingerii obiectivelor de politică
monetară, conducerea băncii este independentă din punct de vedere politic.
Conducerea băncii este reprezentată de Consiliul de Administraţie, care
este alcătuit din nouă persoane:
-preşedintele, reprezentat de guvernatorul Băncii Naţionale
Române;
- vicepreşedintele, este în acelaşi timp şi prim-guvernator;
- şapte membri, din care doi sunt alti, doi viceguvernatori ai
Băncii Naţionale Române. Restul de cinci membri nu sunt
salariaţi ai Băncii Naţionale Române.
În ceea ce priveşte conducerea operativă a Băncii Naţionale Române, ea
este asigurată de către cei patru membri ai Consiliului de administraţie, salariaţi ai
băncii.

1
Teodor Roşca, “Moneda şi credit”, pagina 188.
UNIVERSITATEA VALAHIA din TARGOVISTE- FACULTATEA de STIINTE ECONOMICE-
MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR- ANUL I

Perioada de numire a membrilor Consiliului de Administraţie este de 6 ani,


cu posibilitatea reînnoirii mandatului de către Parlament, la propunerea Consiliilor
permanente ale celor două camere ale Parlamentului.
Dintre atribuţiile Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale Române
pot fi menţionate posibilităţile de a hotărâ în ceea ce priveşte:
- politica monetară, valutară şi de credit a băncii;
- autorizarea şi supravegherea bancară prudenţială a societăţii
bancare ce îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României;
- responsabilităţile personalului propriu;
- condiţiile de delegare a atribuţiilor către conducerea
executivă, anterior menţionate.
Dintre principalele atribuţii pe care le are Banca Naţională Română ca
bancă centrală pot fi menţionate:
 participă în numele statului la tratative externe cu caracter financiar,
monetar de credit sau plăţi;
 negociază şi încheie contracte de împrumut pe plan internaţional;
 stabileşte şi derulează politica valutară, emite norme proprii în acest
segment al operaţiunilor bancare;
 stabileşte şi menţine rezervele internaţionale;
 derulează operaţiuni specifice ale pieţii monetare;
 desfăşoară acţiuni de creditare, inclusiv a societăţilor bancare;
 stabileşte şi desfăşoară conform propriei politici rezervele minime
obligatorii;
 stabileşte şi derulează politica de plăţi;
 autorizează toate societăţile bancare ce urmează să desfăşoare
operaţiuni bancare pe teritoriul României;
 efectuează supravegherea bancară la toate societăţile bancare ce
desfăşoară operaţiuni bancare pe teritoriul României;
 este unica instituţie de drept de emisiune monetară.
Primele obiective au în vedere următoarele direcţii de acţiune:
UNIVERSITATEA VALAHIA din TARGOVISTE- FACULTATEA de STIINTE ECONOMICE-
MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR- ANUL I

 asigurarea reprezentării României în mediul financiar internaţional;


 asigurarea surselor externe de finanţare;
 încadrarea în termenele de rambursare a datoriilor contractate pe plan
internaţional;
 asigurarea unui cadru optim de derulare a operaţiilor valutare pe
teritoriul României;
 asigurarea posibilităţii de menţinere a rezervei valutare.
Pot fi menţionate plasamentele pe pieţele internaţionale realizate de către
România prin intermediul Băncii Naţionale Române, credite contractate de
România de pe piaţa internaţională prin intermediul Băncii Naţionale Române,
emiterea şi apoi actualizarea regulamentului valutar, cadrul general de
reglementare a operaţiunilor valutare derulate pe teritoriul României.
Următoarele trei atribuţii vizează implicarea Băncii Naţionale Române în
politica monetară. Practic, se urmăreşte, asigurarea unor instrumente viabile de
lucru prin intermediul cărora să se poată corela necesarul de masă monetară cu
cererea reală de bani. În acest sens prin implicarea Băncii Naţionale Române pe
piaţa monetară nu numai că se asigură cadrul de creştere sau restrângere a
lichidităţii, dar şi de susţinere a societăţilor bancare aflate în lipsă de lichiditate
prin intermediul creditelor de refinanţare.
Pentru a avea acces la aceste credite băncile trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
 să se încadreze în reglementările privind constituirea rezervelor
obligatorii;
 să se încadreze în indicatorii de solvabilitate;
 să dispună de garanţii corespunzătoare (titluri de stat sau alte active).
Dacă refinanţarea reprezintă o infuzie de masă monetară în circulaţie,
depozitele pe care le atrage Banca Naţională Română de la societăţile bancare
reprezintă calea de restrângere a masei monetare aflate în circulaţie. Aceste
depozite se accepta de Banca Naţională Română overnight.2

2
depozite constituite pentru 24 de ore de “azi pe mâine”.
UNIVERSITATEA VALAHIA din TARGOVISTE- FACULTATEA de STIINTE ECONOMICE-
MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR- ANUL I

O altă variantă de restrângere a excesului de lichiditate o reprezintă şi


certificatele de depozit vândute de către Banca Naţională Română în favoarea
băncilor comerciale.
Următoarele două atribuţii au în vedere atât autorizarea cât şi
supravegherea activităţii desfăşurate de două depozite constituite pentru 24 de ore
de “azi pe mâine”. În acest sens toate societăţile bancare, persoane juridice străine
sau române indiferent de forma de proprietate asupra capitalului lor trebuie să fie
autorizate de către Banca Naţională Română în conformitate cu prevederile Legii
bancare numărul 58/1998.
Indicatorii ce trebuie respectaţi de către aceste bănci şi care se urmăresc de
către Banca Naţională Română sunt stabiliţi prin norme proprii ale acesteia, la fel
şi fondurile de care pot dispune societăţile bancare.
Se urmăresc prin procesul de autorizare şi supraveghere a societăţilor
bancare obiective cum ar fi:
 susţinerea penetrării capitalului străin în sistemul bancar românesc;
 susţinerea înfiinţării de noi societăţi bancare;
 menţinerea unui sistem bancar sănătos;
 alinierea la standardele internaţionale de prudenţă bancară.
Dacă urmărim modul de evoluţie a numărului societăţilor bancare în
România se poate constata o anumită creştere a acestora. Capitalul acestora este
permanent aliniat la standardele europene privind capitalul social minim.

Banca Naţională Română joacă rolul de bancă a băncilor, acţionând ca


bancher al altor bănci. Băncile centrale solicită celorlalte bănci să-şi păstreze la
banca centrală o parte a depozitelor, sub formă de rezerve, ca depozite nepurtătoare
de dobândă (sau cu o dobândă mică). Acesta este un aspect al procesului general de
control monetar; ridicând sau coborând nivelul cerut al rezervelor, banca centrală
poate mări sau micşora capacitatea băncilor de a acorda credite.
Banca centrală, Banca Naţională Română mai poate deţine conturi ale
băncilor comerciale, utilizate în decontarea datoriilor interbancare.
UNIVERSITATEA VALAHIA din TARGOVISTE- FACULTATEA de STIINTE ECONOMICE-
MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR- ANUL I

Banca centrală, Banca Naţională Română acţionează ca trezorier al


statului, ţinând în evidenţele sale contul curent al Trezoreriei Statului. Banca
centrală nu este creditarul guvernului, deşi îl ajută să identifice alte surse de
împrumut din cadrul economiei. Atunci când guvernul împrumută bani din
economie, banca centrală acţionează ca agent şi consultant al acestuia. Guvernul
împrumută de pe piaţa naţională, oferind spre vânzare titluri de valoare.
Banca centrală, ca agent al statului poate acţiona direct sau indirect prin
intermediul altor bănci, în procesul de emisiune a obligaţiilor sau a altor înscrisuri,
în vânzarea şi răscumpărarea acestora şi plata dobânzilor aferente. De asemenea, ea
acordă consultanţa privind cel mai potrivit titlu de valoare care să fie oferit spre
vânzare, nivelul dobânzii ce trebuie plătite, condiţiile creditului şi momentul când
trebuie făcuta oferta de vânzare pe piaţă.
Suma datorată de guvern se numeşte datorie publică. Banca centrală
gestionează datoria publică, rambursând valoarea obligaţiunilor şi a celorlalte
titluri de valoare când acestea ajung la scadenţă şi înlocuindu-le cu noi emisiuni de
valori mobiliare.
Ca autoritate de supraveghere, banca centrală, pentru stabilirea capitalului
adecvat, impune un indicator de adecvare a capitalului, cu scopul de a limita
expunerea totală de credit a unei bănci. Băncile au nevoie de o marfă de siguranţă
pentru ca, în cazul în care câţiva clienţi nu-şi pot rambursa creditele, banca să fie
totuşi capabilă să-şi plătească deponenţii.
Această marjă de siguranţă este capitalul băncii. Banca Naţională Română
a stabilit că societăţile bancare sunt obligate să asigure, în permanenţă, un nivel de
solvabilitate determinat ca raport între fondurile proprii şi totalitatea activelor şi
elementelor în afara bilanţului ponderate în funcţie de gradul de risc de credit.
Raportul minim de solvabilitate este de 8%.
Banca centrală poate cere ca băncile să aibe rezerve, de regulă nepurtătoare
de dobândă, depozitate în conturi speciale la banca centrală. Aceste cerinţe se
exprimă, de obicei, printr-un indicator financiar sub denumirea de rata rezervelor
minime obligatorii faţă de totalul pasivelor unei bănci.
UNIVERSITATEA VALAHIA din TARGOVISTE- FACULTATEA de STIINTE ECONOMICE-
MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR- ANUL I

Rezervele minime obligatorii constituie un instrument al politicii


monetare. Banca centrală, în acest mod, poate influenţa capacitatea băncilor de a
acorda credite, modificând rata rezervelor minime obligatorii şi reglementând
astfel creşterea masei monetare.
Banca centrală poate stabili indicatorul de lichiditate respectând procentul
depozitelor bancare şi ale altor pasive ce trebuie să fie păstrate în numerar sau în
alte active care se pot transforma, repede şi uşor în numerar. În acest mod banca
centrală se asigură că băncile vor putea satisface cerinţele clienţilor atunci când
aceştia doresc să-şi retragă fondurile şi, astfel nu se va pierde încrederea
publicului, fenomen care apare atunci când banca nu poate oferi fondurile
solicitate.
Băncile care nu au suficiente active lichide trebuie să asigure indicatorul
de lichiditate, fie împrumutând de la alte bănci, fie apelând la banca centrală, în
calitatea sa de împrumutată de ultimă instanţă.
Indicatorul de Capitalul social (al acţionarilor)+profituri nerepartizate
adecvare a capitalului =
(minim 8%) Activele băncii (ajustată în funcţie de risc) + activele în
afara bilanţului.

Rata rezervelor Depozitele băncii comerciale constituite la banca centrală

minime obligatorii =
Pasivele băncii (depozitele clienţilor)

Indicatorul de Numerarul şi alte active lichide ale băncii

lichiditate =
Pasivele băncii (depozite)

Băncile cu probleme de lichiditate temporară pot apela la împrumuturi de


la banca centrală, dar numai după ce au epuizat posibilităţile de a împrumuta
fonduri de la alte bănci sau instituţii financiare sau de pe pieţele financiare.
Rata dobânzii la care banca centrală acordă aceste împrumuturi de ultimă
instanţă are nivel ridicat, cu scopul de a determina băncile să apeleze la alte surse
UNIVERSITATEA VALAHIA din TARGOVISTE- FACULTATEA de STIINTE ECONOMICE-
MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR- ANUL I

de împrumut. Astfel de operaţiuni se fac de obicei prin vânzare şi apoi


răscumpărare, banca centrală cumpără titlurile de valoare, iar băncile sunt de acord
să le răscumpere, la un preţ mai mare, câteva zile mai târziu.
Banca centrală solicită băncilor, în mod regulat, anumite rapoarte statistice
financiare. Acestea, de obicei privesc:
 indicatorii principali;
 credite foarte mari;
 probleme de contabilitate, incluzând cheltuielile cu capitalul;
 contul de profit şi pierderi;
 bilanţul.
Analizând aceste rapoarte autorităţile de supraveghere pot determina dacă
o bancă acţionează cu prudenţă şi operează de aşa manieră încât să-şi poată plăti
depunătorii oricând.
În România, împrumuturile acordate de o bancă unui singur debitor nu pot
depăşi 20% din capitalul şi rezervele băncii respective.
Băncile centrale pot emite reglementări pentru bănci, în scopul de a
controla nivelul şi structura creditelor acordate de acestea. Reglementările emise de
Banca Naţională Română, în funcţie de importanţa şi sfera de cuprindere, poartă
denumirea de norme, ordine sau circulare.
Reglementările cantitative limitează nivelul creditelor pe care băncile
comerciale îl pot acorda.
Reglementările încurajează calitativ creditarea pentru anumite scopuri,
descurajând alte tipuri de credit.

2. BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ ŞI ROLUL EI ÎN SUSŢINEREA


ECONOMIEI REALE LOCALE, PRINTR-O ACTIVITATE DE
CREDITARE PERFORMANTĂ.

2.1. Relaţia specifică dintre bancă şi clienţi.


UNIVERSITATEA VALAHIA din TARGOVISTE- FACULTATEA de STIINTE ECONOMICE-
MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR- ANUL I

Clienţii sunt persoane fizice sau juridice indiferent de forma de organizare


şi natura capitalului social române şi străine rezidente în România, care apelează la
serviciile băncii, în mod frecvent sau întâmplător în scopul satisfacerii unor nevoi
ale acestora producând efecte economice asupra băncii.
Principii de abordare a clienţilor Băncii Comerciale Române:
Un clien va fi abordat activ, prin întreprinderea tuturor demersurilor promovate de
bancă pentru ca acesta să rămână sau să devină clientul băncii
Clientul va fi abordat activ în situaţiile în care:
- are o situaţie profitabilă;
- se încadrează în segmentul companii internaţionale mari;
- are un grad de lichiditate de peste 100%;
- are un grad de îndatorare de 30%;
- activele imobilizate sunt acoperite de capitalurile proprii;
- apelează la diverse servicii bancare şi desfăşoară un volum mare de
operaţiuni cu numeroşi parteneri ce pot deveni clienţi ai băncii.
a) Un client va fi adoptat în mod pasiv, indiferent, în sensul că i se vor asigura
serviciile şi produsele obişnuite ale băncii, însă nu se vor întreprinde demersuri
speciale în vederea menţinerii sau atragerii cu orice preţ a acestuia. Clientul va
fi abordat pasiv în situaţiile în care:
- acesta are o rentabilitate scăzută;
- are un grad de lichiditate de circa 100%;
- are un grad de îndatorare de 30%;
- activele imobilizate sunt egale cu capitalurile proprii şi sursele
pe termen lung;
- apelează la puţine servicii bancare şi desfăşoară un volum mic
de operaţiuni.
 Un client va fi cedat concurenţei, considerând că nu va fi nici o pierdere pentru
bancă în urma acestui demers.
UNIVERSITATEA VALAHIA din TARGOVISTE- FACULTATEA de STIINTE ECONOMICE-
MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR- ANUL I

Clienţii existenţi sau potenţiali care nu se încadrează sau nu îndeplinesc


condiţiile generale de afaceri ale băncii, în urma analizei documentelor vor fi
îndrumaţi spre alte bănci.
Un client va fi cedat concurenţei dacă:
- nu desfăşoară o activitate profitabilă;
- are un grad de lichiditate sub 100%;
- are un grad de îndatorare de peste 30%;
- activele imobilizate depaşesc capitalurile proprii şi sursele pe
termen lung;
- apelează numai la serviciile bancare privind decontările şi
accidental la alte servicii bancare;
- volumul de operaţiuni fiind nesemnificativ.
Acest demers nu este simplu, în sensul că nu se poate renunţa imediat la
clienţii neprofitabili. Se va urmări însă stoparea accesului la credite sau orice alte
facilităţi, respectarea cu seriozitate de către acesta a normelor de lucru ale băncii,
decontarea cu prioritate a cheltuielilor ce se cuvin băncii şi bugetului statului.
Factorii de decizie din unităţile bancare vor analiza juridic structura şi
performanţelor clienţilor, în vederea adoptării celei mai pozitive atitudini faţă de
aceştia, în funcţie de obiectivele strategice ale băncii pentru etapa respectivă.

Segmentele de clienţi ai Băncii Comerciale Române

I. Clienţii strategici.
UNIVERSITATEA VALAHIA din TARGOVISTE- FACULTATEA de STIINTE ECONOMICE-
MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR- ANUL I

Sunt aceia care realizează produse şi servicii de orice fel pentru piaţa
internă sau export, cu capital român sau străin, o cifră de afaceri foarte mare,
derulează majoritatea operaţiunilor şi îşi doresc o colaborare pe termen lung cu
banca, au o situaţie solidă pe piaţă, contribuind cu rezerve şi aducând un profit
semnificativ pentru bancă.
Clienţii strategici se împart în două mari grupe:
A. Clienţi strategici – agenti economici interni;
B. Clienţi strategici – companii înternaţionale importante.
A. Clienţii strategici – agenţi economici interni sunt aceia care realizează produse
şi servicii de orice fel pentru piaţa internă şi export, au capitalul integral
autohton şi care în mod cumulativ îndeplinesc următoarele cerinţe:
- cifra de afaceri foarte mare;
- realizează o colaborare pe termen lung cu banca;
- contribuie în mod semnificativ cu resurse la fondurile băncii;
- sunt foarte profitabile pentru bancă;
- derulează majoritatea operaţiunilor prin bancă şi în volume
mari.
Segmentul de clienţi strategici interni va fi reprezentat de agenţi economici
foarte mari, având ca obiect de activitate producerea şi comercializarea oricăror
mărfuri sau servicii din toate ramurile economice naţionale:
Caracteristicile clienţilor strategici interni:
 Clienţii strategici interni sunt unităţi foart mari;
 Pot avea capital de stat, privat sau mixt dar numai autohton;
 Sunt în general subcapitalizaţi, apelând în mare măsură la credite
curente de producţie şi investiţii;
 Apelează cu foarte mare frecvenţă la serviciile băncii, operând cu
sume mari, în special la operaţiunile cu numerar, deconturi,
fructificări de fonduri, scrisori de garanţie;
 Sunt clienţi importanţi, statul fiind interesat în bunul mers al
activităţii acestora, atingând cifre de afaceri ridicate;
UNIVERSITATEA VALAHIA din TARGOVISTE- FACULTATEA de STIINTE ECONOMICE-
MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR- ANUL I

 În general au asigurată desfacerea produselor şi serviciilor furnizate;


 Numeroşi clienţi strategici vor fi regăsiţi sub forma regiilor
autonome;
 În anumite cazuri pot contribui în mod semnificativ cu resurse la
serviciile băncii;
 Generează venituri importante pentru bancă;
 Au o poziţie socială pe piaţă;
 Au un bun management;
 Îşi doresc o colaborare pe termen lung cu banca.

B. Clienţii strategici – companii internaţionale importante:


Companiile internaţionale importante sunt considerate acele firme la care
participă capitalul străin, atinge un nivel de peste 50 milione de dolari, iar când
participarea acestora se situează între 3-50 milione de dolari sunt considerate
companii internaţionale mijlocii.
Companiile internaţionale importante, mari şi mijlocii au de regulă ca
obiectiv al activităţii:
 sectoare productive (construcţii de maşini, chimice, petrochimice,
electronice);
 construcţii (nivele, drumuri – poduri, industriale);
 agricultură;
 industria alimentară;
 telecomunicaţii;
 turism;
 transporturi aeriene, maritime, fluviale, auto;
Caracteristicile companiilor internaţionale importante:
 au un grad înalt de capitalizare;
 nu apelează în mod frecvent la credite curente de producţie, ci mai
degrabă la credite de investiţii;
UNIVERSITATEA VALAHIA din TARGOVISTE- FACULTATEA de STIINTE ECONOMICE-
MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR- ANUL I

 apelează în mod curent la serviciile bancare de decontări valutare,


operaţiuni cu numerar, fructificări de resurse, scrisori de garanţie;
 sunt clienţi profitabili pentru bancă, aducând venituri importante din
comisioane, speze sau dobânzi;
 au un foarte bun management;
 derulează în mod frecvent operaţiuni de comerţ exterior;
 au o desfacere relativ stabilă la intern;
 îşi doresc o colaborare de lungă durată cu banca;
 prezintă un risc scăzut;
 au o cifră de afaceri ridicată;
 derulează valori ridicate prin bancă, cu o mare frecvenţă;
 realizează fluxuri financiare pozitive, onorându-şi la timp obligaţiile.
II. Societăţile comerciale de orice fel:
Acest segment de clienţi se împart în două grupe:
1. Societăţi comerciale de orice fel cu capital de stat sau privat;
2. Alţi clienţi, persoane juridice.
1. Persoanele de orice fel cu capital de stat sau privat sunt agenţi economici
constituiţi în temeiul Legii numărul 35/1991 având ca obiect de activitate domenii
foarte largi (producţie, comerţ, servicii) în toate ramurile economiei naţionale,
adresându-se atât pieţii interne cât şi celei externe şi care îndeplinesc în mod
cumulativ cerinţele clienţilor strategici.
În cadrul acestui segment se vor găsi societăţile comerciale din toate
ramurile economiei, precum şi regii autonome de importanţă naţională sau locală.
Acestea au ca obiect de activitate toate produsele şi serviciile din: industrie,
comerţ, construcţii, transporturi, telecomunicaţii, servicii
Caracteristicile segmentului:
 Pot fi societăţi comerciale mari, cu o cifră de afaceri de 30 de
miliarde de lei, sau mici cu o cifră de afaceri până la 1 miliard de lei;
 Sunt în general unităţi subcapitalizate care apelează frecvent la
credite curente de producţie şi de investiţii;
UNIVERSITATEA VALAHIA din TARGOVISTE- FACULTATEA de STIINTE ECONOMICE-
MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR- ANUL I

 Apelează la operaţiunile cu amănuntul ale băncii (depozite, garanţii,


decontări cu numerar);
 Întâmpină greutăţi la decontarea cu partenerii;
 Activitatea lor în unele cazuri constituie monopol de stat;
 Au probleme de imobilizare (stoc nevândut, facturi neîncasate);
 Asigură cea mai mare parte a veniturilor băncii;
 Reprezintă principalul segment numeric şi valoric în cadrul
plasamentelor;
 Ciclul economic-financiar al acestor unităţi este dependent de
factorii conjuncturali;
 Îşi constituie o sursă de finanţare importantă prin neplata obligaţiilor;
 Efectuează operaţiuni de comerţ extern în mod frecvent şi în
dinamică progresivă;
 Nu îndeplinesc în mod cumulativ cerinţele clienţilor strategici.
2. Alţi clienţi, persoane juridice.
Sunt clienţi potenţiali sau existenţi care în urma prospectării posibilităţilor
oferite de bancă pot apela temporar la serviciile băncii sau pot deveni clienţi
permanenţi, în funcţie de natura activităţilor pe care intenţionează să o desfăşoare
în viitor.
Conţinutul segmentului:
 Potenţiali investitori străini, care apelează pentru prima dată la
serviciile băncii, în dorinţa de a se informa şi decide asupra
viitoarelor afaceri;
 Agenţi economici cu capital de stat care urmează să se privatizeze şi
pot fi consideraţi profitabili din punct de vedere al băncii;
 Instituţii bugetare;
 Organizaţii, asociaţii, ligi non – profit, cluburi;
Caracteristicile segmentului:
 Sunt clienţi potenţiali;
 Se pot transforma în clienţi permanenţi;
UNIVERSITATEA VALAHIA din TARGOVISTE- FACULTATEA de STIINTE ECONOMICE-
MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR- ANUL I

 Apelează în mod sporadic la produsele şi serviciile băncii;


 Aceşti agenţi economici sunt în general unităţi rentabile şi nu prezintă
riscuri în relaţiile cu banca;
 Întreprinderile în curs de privatizare sau privatizate prezintă
perspective reale de rentabilitate prin schimbarea formei de
proprietate şi a managementului;
 Nu constituie o sursă relevantă de venituri pentru bancă, deşi
presupune un volum de muncă relativ mare.
III. Persoane fizice.
Acest segment al clientului se divizează în două grupe:
1. Persoane fizice;
2. Alţi clienţi, persoane fizice.
1. Persoanele fizice reprezintă cetăţenii rezidenţi sau nerezidenţi, care apelează în
mod constant la serviciile şi produsele băncii în nume propriu, au o sursă constantă
şi sigură de venit la un nivel considerar acceptabil de bancă, consimt la procedeele
de lucru şi au un cont în evidenţele acesteia. Condiţiile de acceptare se vor stabili,
actualiza şi comunica în teritoriul periodic.
Conţinutul segmentului:
 Orice cetăţean rezident sau nerezident care realizează un anumit nivel
al veniturilor, definit de politica băncii;
 Acele persoane fizice care realizează un anumit volum de operaţiuni
prin bancă prin utilizarea în mod frecvent a produselor şi serviciilor
acesteia;
 Persoane fizice care prin statutul lor social se situează cel puţin în
pătura medie.

Caracteristicile segmentului:
 Apelează în mod frecvent la produsele şi serviciile băncii, dar mai
frecvent la credite de consum sau investiţii;
UNIVERSITATEA VALAHIA din TARGOVISTE- FACULTATEA de STIINTE ECONOMICE-
MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR- ANUL I

 Au un anumit nivel de instruire care le permite să aprecieze utilizarea


apelării la produsele şi serviciile băncii;
 Au încredere în calitatea şi siguranţa serviciilor bancare;
 Sunt capabili să influenţeze opinia publică în sensul popularizării
avantajelor, imaginii băncii, a calităţii şi seriozităţii serviciilor şi
produselor oferite de bancă;
2. Alţi clienţi – persoane fizice.
Reprezintă persoane fizice -rezidente sau nerezidente- care apelează în
mod întâmplător la serviciile şi produsele băncii, în nume propriu sau din mandat,
nu au cont deschis şi nu derulează operaţiuni prin bancă.
Conţinutul segmentului:
 Orice cetăţean rezident sau nerezident care apelează sporadic la
produsele şi serviciile băncii.
Caracteristicile segmentului:
 Nu are cont deschis în bancă;
 Efectuează în mod sporadic operaţiuni prin bancă;
 Operaţiunile pot fi depuse în nume propriu sau din mandat;
Reprezintă un client potenţial, care în unele cazuri se poate transforma în unul
permanent;
UNIVERSITATEA VALAHIA din TARGOVISTE- FACULTATEA de STIINTE ECONOMICE-
MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR- ANUL I

3. DECIZIA DE CREDITARE BANCARA - METODE DE ANALIZA SI


DE PREVENIRE A RISCULUI

3.1 Proceduri comune privind fundamentarea deciziei de creditare


Pentru a aprecia metodologia de acordare a creditelor bancare si riscurile
specifice, am efectuat un studiu asupra fundamentarii deciziei de creditare la SC.
Knoking S.R.L.
În procesul de analiză a creditelor, ofiţerii de credite urmaresc respectarea
principiilor generale ale activităţii de creditare, îndeplinirea tuturor condiţiilor
specifice fiecărei categorii de credite solicitată, precum şi a unor proceduri comune
care stau la baza fundamentării deciziei de creditare.
În cadrul analizei economico – financiare a activităţii clienţilor şi a bonităţii
acestora, ofiţerii de credite urmaresc existenţa capacităţii de rambursare a
împrumutaţilor pe întreaga perioadă de creditare şi încadrarea volumului total al
creditelor şi dobânzilor aferente în posibilităţile de rambursare ale acestora. În
procesul de analiză a capacităţii de rambursare a agenţilor economici împrumutaţi,
ofiţerii de credite utilizeaza pe lângă portofoliu de contracte şi comenzi de care
dispune clientul şi cash – flow – ul previzionat, următoarea formulă de calcul, care
extrapolează în perioada viitoare media încasărilor zilnice realizate în ultimul
trimestru şi determină cu ajutorul acesteia volumul de credite pentru care
împrumutatul va avea capacitatea financiară necesară în vederea rambursării:

Σ
1=1 70
Cr = xpx x R3,
90 100

unde:
Cr=capacitatea de rambursare a împrumutatului;
I=încasările zilnice realizate de împrumutat în ultimul trimestru;
P=rata de actualizare a creditului exprimată în număr de zile;
UNIVERSITATEA VALAHIA din TARGOVISTE- FACULTATEA de STIINTE ECONOMICE-
MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR- ANUL I

R3=rata de actualizare, care reprezintă un factor sintetic, la al cărei dimensionare


concură rata inflaţiei, rata dobânzii bancare, rata de schimb a leului, rata creşterii
economice etc..
Banca nu va acorda clienţilor săi care depăşesc capacitatea de rambursare a
acestora determinată ca mai sus.
În vederea evitării dublei creditări, ofiţerii de credite urmaresc ca volumul
creditelor pentru capital de lucru (cash – flow –ul) sau a celor pe baza de linie de
credite să fie influenţat (diminuat) cu credite în lei şi valută acordate agentului
economic respectiv prin alte conturi separate de împrumut de banca sau de alte
societăţi bancare.
Agentul economic nu poate beneficia de credite dacă înregistrează pierderi,
neavând posibilităţi de redresare, ori asupra acestora a fost instituită procedura
reorganizării şi lichidării judiciare în conformitate cu prevederile Legii numărul
64/1995.
În cazul, in care unitatea are pierderi, banca nu va mai acorda noi
împrumuturi, creditele pentru capital de lucru acordate, provenind din perioada
anterioară devin scadente la începutul trimestrului următor, iar celelate credite
acordate prin conturi separat de împrumut, la termenele prevăzute în contractele de
credite respective.
Agentul economic poate beneficia de credite daca pierderea a fost acoperită
potrivit legii, din conturile de rezerve precum şi unităţile care prin specificul
activităţii sezoniere (agricultură, turism, transporturi, construcţii – montaj,
industrie alimentară etc.) înregistrează temporar pierderi ce urmează a fi acoperite,
potrivit datelor prezentate, din veniturile perioadelor viitoare.
În cazul în care agentul economic in mod conjuctural a înregistrat pierderi,
banca poate relua creditarea dacă acesta înregistrează profit, iar din analizele
efectuate rezultă că volumul pierderilor se diminuează de la o perioadă la alta,
existând perspective certe că agentul în cauză poate recupera în totalitate
pierderile, astfel încât activitatea să devină rentabilă.
UNIVERSITATEA VALAHIA din TARGOVISTE- FACULTATEA de STIINTE ECONOMICE-
MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR- ANUL I

Pentru a fi aprobate de bancă, toate categoriile de credite vor fi garantate cu


garanţii acoperitoare.
După aprobarea creditului conform competenţelor stabilite prin prezentele
norme metodologice şi înainte de acordarea efectivă, ofiţerii de credite intocmesc
contractul de credite, prin care capătă temei juridic toate operaţiunile de credit şi
garanţie efectuate de bancă şi din care rezultă clar toţi termenii şi toate condiţiile
respectivelor tranzacţii.
Contractele de credite se vizează în mod obligatoriu de compartimentul
juridic pentru legalitate.
Toate creditele care se acordă clienţilor băncii, prin contul curent şi prin
conturi separate de împrumut trebuie să se încadreze permanent, în mod
obligatoriu, în plafoanele de credit primite de la Centrala băncii.
Încheierea contractului de împrumut între banca şi client şi acordarea de
noi credite se va face numai în limita plafoanelor comunicate şi cu asigurarea
resurselor corespunzătoare.
Plafoanele la credite în lei stabilite pe client şi orice modificări
(suplimentari sau diminuări) ale acestora se transmit în scris de ofiţerii de credite,
cu viza şefului compartimentului de credite, către compartimentul conturi şi
viramente, prin intermediul comunicării de plafon de credite.
Clientul băncii, indiferent de forma de organizare şi natura capitalului social, care
are credite în lei contractate de la bancă pot participa pe seama acestora la licitaţie
în vederea cumpărării de valută pentru plata unor aprovizionări cu materii prime,
piese, subansamble, utilaje din import etc., numai cu aprobarea Centralei băncii.
După acceptatea operaţiunii de participare la licitaţia valutară, pe seama
creditelor aprobate, unităţile bancare teritoriale vor urmări constituirea
concomitentă a depozitelor colaterale prin virarea sumelor respective din contul
curent în contul de depozit care atunci când este constituit pe seama creditelor este
nepurtător de dobândă.
UNIVERSITATEA VALAHIA din TARGOVISTE- FACULTATEA de STIINTE ECONOMICE-
MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR- ANUL I

Banca va urmări recuperarea creditelor şi a dobânzilor aferente din


lichidităţile agenţilor economici în cauză, potrivit legii sau din executarea
garanţiilor.

3.2. Verificarea garanţiei creditelor

Lunar, în 10 zile lucrătoare de la expirarea termenului legal de depunere la


organele în drept a situaţiilor contabile periodice, ofiţerii de credite vor efectua
verificarea garanţiei tuturor creditelor acordate agenţilor economici atât prin contul
curent cât şi prin conturile separate de împrumut.
Verificarea garanţiei creditelor se efectuează atât faptic prin constatări la
faţa locului, cât şi scriptic pe baza datelor din evidenţele agenţilor economici şi ale
băncii.
Ori de câte ori este necesar şi cel puţin o dată pe trimestru se efectuează
verificarea faptică, la faţa locului. Asupra existenei, integrităţii şi condiţiilor de
păstrare şi conservare a bunurilor luate în garanţie, precum şi respectarea obligaţiei
de reînnoire a contractelor de asigurare ale acestora, în situaţia în care durata de
creditare este mai mare decât cea de asigurare.
Conducerile unităţilor bancare teritoriale vor putea aproba ca pentru agenţii
economici cu o situaţie economico – financiară bună şi cu un serviciu al datoriei
corespunzător, verificarea faptică a garanţiei creditelor să se efectueze odată pe an.

Verificarea faptică a garanţiei creditelor acordate se realizează prin sondaj


sau dacă este posibil în totalitate, prin operaţiuni de numărare, măsurare, cântărire,
sau control, efectuat la faţa locului în magazii, depozite, hale de producţie,
platforme de expediere, mijloace de transport etc.
Cu ocazia verificării faptice a garanţiei creditelor, ofiţerii de credite vor urmări:
- gradul de utilizare a capacităţii de producţie, întreţinerea şi
funcţionarea utilajelor, instalaţiilor şi a celorlalte utilităţi din dotare;
- modul de realizare a programelor de producţie, de reînnoire
tehnologică şi prevenire a poluării mediului;
UNIVERSITATEA VALAHIA din TARGOVISTE- FACULTATEA de STIINTE ECONOMICE-
MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR- ANUL I

- starea generală a companiei împrumutate, poziţia faţă de pieţele de


aprovizionare şi desfacere, accesul la căile de transport şi celelalte
elemente de infrastrucutră etc.;
- stadiul de vegetaţie al culturilor, efectuarea lucrărilor agricole la timp şi
de calitate, existenţa efectivelor necesare de animale şi păsări,
condiţiile de furajare şi întreţinere etc., în cazul creditelor acordate
sectorului agricol.
În cazul creditelor pentru investiţii, verificarea faptică a garanţiei acestora se va
efectua de ofiţerii de credite împreună cu organele tehnice ale băncii, care vor
urmări:
- stadiul fizic al executării lucrărilor de investiţii şi încadrarea acestora în
gradul de execuţie aprobat şi concordanţa lor cu situaţiile de lucrări;
- respectarea soluţiilor tehnice şi constructive prevăzute în documentaţie
şi calitatea lucrărilor executate;
- asigurarea cu materiale, utilaje, forţa de muncă necesare pentru modul
de încorporare a acestora în lucrări sau de valorificare.
Ofiţerii de credite efectuează verificarea faptică a garanţiei creditelor acordate
persoanelor fizice independente, asociaţiilor familiale, producătorilor agricoli
individuali sau asociaţi şi populaţiei urmărind în principal următoarele:
- realizarea veniturilor nete estimate pentru rambursarea creditelor şi
plata dobânzilor aferente;
- constituirea şi utilizarea surselor proprii în conformitate cu
documentaţia aprobată;
- starea utilajelor şi exploatărilor agricole pentru care au fost acordate
creditele;
- existenţa şi starea bunurilor acceptate în garanţia creditului.
Verificarea scriptică a garanţiei creditelor se efectuează lunar, asupra evidenţei
tehnico – operative şi contabile a agenţilor economici beneficiari de credite,
urmărindu-se:
UNIVERSITATEA VALAHIA din TARGOVISTE- FACULTATEA de STIINTE ECONOMICE-
MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR- ANUL I

- concordanţa datelor din documentele justificative prezentate de


împrumutat (factura, comanda, precontract, oferta acceptată, contract),
cu destinaţia creditului înscrisă în contractul de împrumut şi scopul
plăţii înscris pe ordinul de plată;
- reflectarea corectă, în evidenţă, a bunurilor ce constituie garanţia
creditelor acordate;
- concordanţa datelor din evidenţe cu cele efective constatate pe teren;
- concordanţa soldurilor conturilor de credite din extrasele de cont
eliberate de bancă cu cele din evidenţele agenţilor economici;
- asigurarea că aceleaşi valori materiale nu au fost luate şi în garanţia
altor credite acordate de bancă sau de alte societăţi bancare;
- respectarea graficelor de acordare şi rambursare a creditelor, achitarea
dobânzilor şi plata comisioanelor;
- analiza realizării fluxului de lichidităţi şi a prevederilor din bugetul de
venituri şi cheltuieli comparativ cu cele planificate sau prognozate;
- asigurarea cu contracte şi comenzi a producţiei;
- realizarea producţiei, executarea lucrărilor şi prestarea serviciilor
contractate la termen şi în condiţiile de calitate prevăzute;
- amânările şi refuzurile la plată a contravalorii produselor livrate şi
cauzele acestora;
- încadrarea valorică a lucrărilor de investiţii în documentaţia tehnică
admisă la înfiinţare etc.;
- în cazul creditelor acordate persoanelor fizice independente,
asociaţiilor familiale, producătorilor agricoli individuali sau asociaţi şi
populaţiei, după constatarea concordanţei depline între plăţile dispuse
şi destinaţia împrumutului, se menţionează pe exemplarul numărul 1 al
ordinului de plată (care rămâne la bancă) în spaţiul rezervat
conţinutului economic al operaţiunii, numele şi prenumele în clar al
inspectorului de credite, semnătura sa şi data, lipsa acestei vize
UNIVERSITATEA VALAHIA din TARGOVISTE- FACULTATEA de STIINTE ECONOMICE-
MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR- ANUL I

constituind pentru operatorul de ghişeu motiv de refuz în accptarea la


plată a operaţiunmii.
Verificarea garanţiei creditelor se va efectua numai asupra bunurilor care
au fost acceptate drept garanţie a creditelor.
În funcţie de rezultatele financiare obţinute, calitatea serviciului datoriei faţă de
bancă, rezultatele verificărilor anterioare cu privire la garanţia creditelor,
conducerilor unităţilor bancare teritoriale vor putea aproba, de la caz la caz, că
verificarea scriptică a garanţiei creditelor să fie efectuată odată pe an.
Ofiţerii de credite vor întocmi pentru fiecare client la care s-a efectuat verificarea
scriptică şi/sau faptică a garanţiei creditelor, o notă privind principalele aspecte
constatate în urma controlului.
Eventualele deficienţe constatate cu ocazia verificării faptice şi scriptice se
vor consemna în acte bilaterale (procese verbale) încheiate de bancă cu agenţii
economici în cauză, procedându-se astfel:
 la depistarea expirării viabilităţii unor documente care au fost acceptate
drept garanţie a creditelor (scrisori de garanţie bancară, ipoteci, cesiuni
de creanţe) se va cere agenţilor economici beneficiari de credite,
prelungirea imediată a valabilităţii acestora sau obţinerea în cel mai
scurt timp a altor documente valabile;
 în cazul utilizării totale sau parţiale a unor disponibilităţi constituite în
depozite bancare corelate se va cere agenţilor economici aducerea
imediată a depozitelor în situaţia iniţială;
 în cazul în care unele bunuri ce au fost luate în garanţia creditelor au
fost utilizate în procesul de producţie sau înstrăinate ori s-au degradat
ca urmare a expirării termenului de garanţie sau a păstrării în condiţii
necorespunzătoare, se va solicita agenţilor economici beneficiari de
credite să le înlocuiască imediat cu alte bunuri care să fie acceptate de
bancă;
 dacă în termen de 48 de ore de la înştiinţare, agenţii economici în cauză
nu vor reîntregi garanţia creditelor cu bunuri acceptate de bancă sau nu
UNIVERSITATEA VALAHIA din TARGOVISTE- FACULTATEA de STIINTE ECONOMICE-
MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR- ANUL I

vor prezenta documente şi acte ce atestă existenţa unor garanţii valabile


(scrisori de garanţie bancară, ipoteci, cesiuni de creanţă etc.) creditele
aferente se vor rambursa, sau în cazul lipsei disponibilităţilor se vor
trece la credite restante, urmărindu-se rambursarea lor pe măsura
creării disponibilităţilor sau din valorificarea garanţiilor.
La rambursarea integrală a creditelor şi plata ultimilor dobânzi datorate
băncii, documentele şi actele care au fost întocmite în legătură cu creditul urmează
a fi îndosariate şi păstrate în arhiva unităţii bancare potrivit reglementărilor în
vigoare.
În cazul creditelor pentru stocuri, cheltuieli şi alte active creditate prin
conturi separate de împrumut, pe parcursul derulării procesului de creditare, când
unele rate din împrumut au ajuns la scadenţă şi au fost rambursate, banca poate
elibera de sub incidenţa garanţiei creditului bunurile corespunzătoare, urmând ca,
permanent, contravaloarea bunurilor rămase în garanţie corectată cu marja de risc
să fie mai mare sau cel puţin egală cu volumul creditelor rămase de rambursat plus
dobânzile aferente.
UNIVERSITATEA VALAHIA din TARGOVISTE- FACULTATEA de STIINTE ECONOMICE-
MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR- ANUL I

CONCLUZII

In ceea ce priveste activitatea sistemului bancar romanesc se cuvine a fi


mentionate urmatoarele:
1.Sistemul bancar românesc este un subansamblu al economiei naţionale care a
funcţionat coerent şi a evolut vizibil în acest deceniu spre realizarea unor structuri
moderne, în conformitate cu nivelurile europene şi mondiale în domeniu.
Importanţa sistemului bancar pentru o economie naţională este accentuată
în prezent atât datorită progresului tehnic şi informaţional, cât şi datorită noilor
instrumente monetare şi financiare pe care le utilizează băncile în realizarea celor
trei funcţii principale (de intermediere financiară, de transfer şi de implementare a
politicii monetare a băncii centrale).
Fluxurile financiare internaţionale derulate în bănci au căpătat în ultimile
decenii o anumită independenţă faţă de fluxurile materiale, datorită apariţiei şi
proliferării unor instrumente financiar – bancare de plasament de esenţă pur
monetară, ce permit entităţilor economice să-şi plaseze resursele disponibile în
domenii financiare flexibile, iar pe de altă parte, atragerea de resurse suplimentare
din zone economice ce nu implică creditarea bancară.
Chiar băncile sunt în prezent interesate să-şi plaseze resursele atrase în
aceste investiţii nonmateriale care reprezintă un grad mult mai redus de risc şi o
procesare mult mai puţin costisitoare decât creditul, aceste reprezentând o cotă din
ce în ce mai mică din masa normală a plasamentelor bancare.
În România, piaţa instrumentelor de plasament financiar se află încă în
faza de început, existând în prezent numai o singură categorie de titluri de credit,
aceea a bonurilor de trezorerie cu scadenţă sub un an, cu dobândă prestabilită şi
negociabile în condiţii restrictive. Emisiunea acestor titluri (în fond, constituente
ale datoriei publice) se face exclusiv în scopul acoperirii deficitului bugetar, şi nu
în baza unui plan de finanţare a bugetului de stat pe căi extrafiscale, şi în scopul
materializării unor investiţii guvernamentale.
UNIVERSITATEA VALAHIA din TARGOVISTE- FACULTATEA de STIINTE ECONOMICE-
MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR- ANUL I

Pe de altă parte, investiţiile de capital din România sunt, de asemenea, într-


un stadiu de început, capitalul autohton fiind în prezent la un nivel redus, dispersat
şi, în orice caz, necompetitiv faţă de potenţialul capitalului străin, şi acesta încă
insuficient motivat prin garanţii legislative să pătrundă pe pieţele de valori din ţara
noastră.
Bancilor le-a revenit si finantarea investitiilor data fiind slaba capitalizare a
bancilor si atragerea de resurse cu precadere pe termen scurt. Slaba dezvoltare a
pietei de capital face mult mai dificila misiunea bancilor comerciale , care de cele
mai multe ori nu pot satisface solicitarile de credite pe termen lung. In acest
domeniu , al finantarii pe termen lung si mijlociu , se constata ca an de an
economia romaneasca se inregistreaza cu deficite in urma executiei conturilor de
capital, apelandu-se la resurse externe de finantare.
Gama activelor financiare cu care opereaza bancile in romania este redusa la
moneda si la titlurile de stat, in produsele bancare oferite sunt limitate, principalul
fiind creditul bancar.
Neexistand o piata financiara concurenta, bancile efectueaza majoritatea
operatiunilor de intermediere financiara. Din compararea bilantului bancilor
comerciale cu P.I.B. , rezulta un grad inalt de intermediere financiara prin banci,
aspect nespecific sistemelor bancare occidentale.

2.Sistemul bancar din România este principalul finanţator al deficitului


bugetar, precum şi al structurilor economice gigantice aflate în proprietatea
statului. Prin activitatea de creditare, importante resurse financiare ale populaţiei şi
ale entităţilor economice ce derulau activităţi eficiente s-au orientat înspre unităţile
economice de stat care, datorită unor politici neeficiente în domeniu, lipsa
coordonării şi controlul activităţii, unui management inactiv şi lipsit de
cointeresare, au intrat rând pe rând în grupa unităţilor economice cu pierdere, ce
realizau producţia nevandabilă, la costuri mari şi de calitate redusă în comparaţie
cu cele din import.
UNIVERSITATEA VALAHIA din TARGOVISTE- FACULTATEA de STIINTE ECONOMICE-
MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR- ANUL I

S-au pierdut astfel pieţe externe, iar concurenţa produselor din import,
puternic sprijinită de măsurile de politică valutară, a dus la pierderea chiar a
pieţelor interne ale produselor şi serviciilor autohtone. La acestea se adaugă
procesul vizibil şi chiar sprijinit, în numele dezideratului privatizării, de parazitare
a întreprinderilor productive de stat, care concentrau importante resurse financiare,
materiale şi umane, în avantajul unor întreprinderi mici şi mijlocii ce preluau la
costuri minore produse realizate în întreprinderea mamă.
O primă consecinţă a procesului de susţinere a giganţilor industriali prin
mijloace de creditare a fost realizarea unei nivelări în jos a economiei, în condiţii
de decapitalizare determinate de nivelul negativ al dobânzilor bancare reale. O altă
consecinţă a fost realizarea de pierderi prin redundanţă la nivelul economiei
naţionale datorită menţinerii în funcţiune a întreprinderilor cu pierderi şi
acumulării unor datorii scriptice din ce în ce mai mari la creditele nerambursate,
care au afectat în primul rând băncile şi apoi clienţii solvabili ai acestora. Creditul
de consum are o pondere nesemnificativa in total credite. Populatia in calitate de
principal creditor al bancilor nu poate beneficia intr-o larga masura de credite. Pe
de altă parte, menţinerea în funcţiune a întreprinderilor devenite nerentabile a
determinat emisiunea suplimentară de bani în economie prin creditele
neperformante, fără existenţa unei contrapartide concretizate în valori materiale
tranzacţionabile pe piaţă.
Mai mult decât atât, susţinerea prin bănci a unităţilor economice
nerentabile a adus în suferinţă chiar bugetul de stat, datorită neîncasării creanţelor
fiscale rezultate scriptic din desfăşurarea activităţii acestora. S-a ivit o discrepanţă
între veniturile fiscale nominale avute în vedere la elaborarea bugetului de stat şi
considerate, de regulă, minimale şi venituri reale calculate, ce s-au aflat sub nivelul
veniturilor nominale.
Pe de altă parte, o cotă importantă a datoriilor întreprinderilor cu pierderi o
constituiau datoriile fiscale, rezultând de aici şi o mai mare discrepanţă între
veniturile fiscale încasate efectiv şi cele calculate şi, respectiv, planificate. Aceste
diferenţe nu s-au putut acoperi decât în mică măsură prin mijloace normale (măsuri
UNIVERSITATEA VALAHIA din TARGOVISTE- FACULTATEA de STIINTE ECONOMICE-
MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR- ANUL I

de recuperare a creanţelor fiscale, reducerea cheltuielilor bugetare), fiind necesare


eforturi de acoperire a deficitului bugetar real prin mai multe mijloace, în primul
rând prin inăsprirea fiscalităţii (care a afectat direct producătorii eficienţi şi
populaţia, determinând o reducere în termeni reali a veniturilor acestora şi o
creştere exacerbată a preţurilor) şi prin realizarea de împrumuturi publice (prin
emisiunea de bonuri de trezorerie şi acumularea de datorii externe), care sunt
evidente elemente inflaţioniste, deoarece presupun fie emisiune de monedă, fie
menţinerea unui nivel al masei monetare peste suma valorilor realizate în
economie.
Aparitia sectorului privat in cadrul sistemului bancar este un aspect
benefic ce se incadreaza in programul de modernizare a structurilor bancare. Ca si
in cazul bancilor cu capital de stat s-a manifestat si la bancile cu capital privat, pe
fundalul coruptiei si a traficului de influenta , o anumita inclinare spre acordarea de
credite cu facilitati nejustificate anumitor clienti, de avantaje in detrimentul
intereselor proprii.
Bancile cu capital privat au avut un comportament agresiv in acordarea
de credite , comportament ce vizeaza o latura pozitiva si anume o activitate
promotionala intensa ce a avut drept scop atragerea de clienti, precum si una
negativa prin asumarea de riscuri suplimentare legate de o creditare lipsita de
rigoare. Asupra acestor banci s-a instituit procedura de lichidare judiciara,
comportamentul acestora avand grave consecinte prin propagarea efectelor si
asupra acestor banci. Analizand dinamica creditului intern in perioada 1990-1999
se constata ca desi se inregistreaza cresteri in marime nominala, in termeni reali
masa creditului se diminueaza.
Diminuarea excesiva a masei creditului , dar si costurile excesive
ocazionate de cotractarea unui credit, a determinat agentii economici din sectorul
real sa apeleze la acel credit salbatic instituit intre agentii economici, generand
arietate.
3.Prin politica monetară ce se implementează prin intermediul băncilor,
organismele centrale de reglementare monotorizează nivelurilor unor indicatori
UNIVERSITATEA VALAHIA din TARGOVISTE- FACULTATEA de STIINTE ECONOMICE-
MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR- ANUL I

esenţiali ai echilibrului macroeconomic. Fenomenul inflaţionist este perceput ca


fiind de esenţă monetară, având în vedere că variaţiile de mai sus ale preţurilor sunt
sau trebuie să fie supuse controlului băncii centrale, care este organismul emitent
de monedă şi care, prin intermediul controlului masei monetare, poate influenţa
prin mijloace specifice nivelul şi viteza creşterii preţurilor la un moment dat. Nu
trebuie uitat însă că inflaţia este un rezultat al apariţiei unor dezechilibre în
economia reală, ce nu pot fi controlate direct de către banca centrală, astfel că este
necesară corelarea măsurilor de politică economică (în special în domeniul fiscal)
în vederea menţinerii la cote reduse a nivelurilor inflaţiei.
Trebuie spus că politica monetară nu poate determina o reducere în termeni
reali a inflaţiei, ci mai degrabă poate crea premisele implementării politicii
economice centrale în acest domeniu.
În domeniul politicii monetare aplicată în România în perioada 1990 –
2000 este de menţionat efortul Băncii Naţionale de menţinere la niveluri reduse a
ratei inflaţiei, acţiune ce nu putea însă elimina cauzele ce stau la baza declinului
economic al ţării.în lipsa unei politici convergente care să susţină reglementările de
natură monetară, acţiunile băncii centrale din România nu şi-au dovedit eficienţa,
devenind, prin menţinerea lor, factori ce au agravat prin redundanţă criza
economică.
Prin politica dobânzilor de refinanţare şi prin nivelurile mari pentru
sistemul economic românesc ale rezervei minime obligatorii, ca şi prin politica
valutară excesiv de protectivă faţă de moneda naţională, banca centrală din
România a avut permanent în vedere menţinerea unui nivel minim al masei
monetare, realizarea unei creşteri a preţurilor controlate prin costuri, rezultatul
fiind menţinerea artificială a ratei inflaţiei la niveluri reduse.
În cadrul procesului de restructurare a sistemului bancar, un rol important
revine în continuare Băncii Naţionale a României, care are, din puct de vedere
juridic, asigurată independenţa faţă de autorităţile guvernamentale în
implementarea politicii sale monetare.
UNIVERSITATEA VALAHIA din TARGOVISTE- FACULTATEA de STIINTE ECONOMICE-
MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR- ANUL I

4.Modificările ce vor avea loc în sistemul bancar privesc toate aspectele


activităţii acestui sector specific al economiei: atât în ceea ce priveşte schimbările
structurale ce ţin de organizarea sistemului bancar ca factor de implementare a
politicii monetare a băncii centrale, cât şi cele ce ţin de structura organizatorică a
băncilor comerciale româneşti; transformări operaţionale ce se referă la
organizarea operaţiunilor băncilor comerciale prin modernizarea sistemului de
plăţi, a sistemului de evidenţă contabilă; transformări operaţionale în cadrul
băncilor prin acumularea de mijloace tehnice şi informatice care să accelereze
viteza decontărilor, să permită implementarea de produse şi servicii moderne, la
nivelul standerdelor europene, modificarea structurilor capitalului conform
criteriilor cerute prin Tratatul de la Maastricht; trecerea la etapa acumulărilor
calitative prin elaborarea, la nivelul băncilor, a modelelor de profitabilitate care să
evidenţieze eficienţa fiecărei activităţi sau a fiecărei unităţi din reţeaua bancară.
Asadar evolutiile din cadrul sistemului bancar nu trebuie privite
independent, ci in relatie cu toate cu sectorul real. Astfel, marile probleme cu care
se confrunta sectorul real concretizate in caderile dramatice inregistrate in toate
sectoarele de activitate bancara, blocaj financiar, modul defectuos de stabilire al
preturilor se rasfrang nemijlocit in activitatea bancara, dupa cum problemele
sistemului bancar au un ecou puternic in economia reala, imperfectiunile pietei
creditului ducand la inhibarea cresterii economice si la sufocarea procesului
investitional.
UNIVERSITATEA VALAHIA din TARGOVISTE- FACULTATEA de STIINTE ECONOMICE-
MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR- ANUL I

BIBLIOGRAFIE

1. Aurel O. Berea, Octavian A. Berea – Orientări în activitatea bancară


contemporană – Ed. Expert – 1999;
2. Cezar Basno, Nicolae Dardac, Constantin Floricel – Monedă credit bănci – Ed.
Didactică şi pedagogică, Bucureşti – 1999;
3. Cezar Basno, Nicolae Dardac – Operaţiuni bancare – Instrumente şi tehnici de
plată – Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti – 1999;
4. Constantin Rotaru – Managementul performanţei bancare –Ed. Expert – 2001;
5. Constantin Rotaru – Sistemul bancar românesc şi integrarea europeană – Ed.
Expert – 2000;
6. Ch. Opritescu, C. Spulbăr, J. Hurţupan, P. Ungureanu – Monedă şi credit – Ed.
Universitatea, Craiova – 1998;
7. Dăianu D. – Echilibru economic şi monedă – Ed. Humanitas, Bucureşti – 1998;
8. Dediu Vasile – Management bancar – Ed. Mondon, Bucureşti – 1997;
9. Dobrotă Nită – Economie politică- Ed.Bucureşti – 1994;
10. Dragomir Georgeta, Ciobanu Rodica – Bănci şi contabilitatea bancară – Ed.
Fundaţiei Academice “Danubius”, Galaţi – 2000
11. Dragomir Georgeta, Ana Mistreanu – Inflaţia şi sisteme monetare – Ed.
Fundaţiei Academice “Danubius”, Galaţi – 2001;
12. Florin Coman – Activitate bancară profit şi performanţă – Ed. Lumina Lex –
2000;
13. Ghica Ion – Banca Comercială – Tradiţie şi perspectivă – Magazin istoric –
1993;
14. Lucian C. Ionescu – Analiza riscului in creditare – Ed. Economica – 1999;
15. Marin Opritescu – Moneda si credit – Ed. Universitaria, Craiova – 1998;
16. Mugur Isărescu – Reflecţii economice. Pieţe, bani, bănci – Ed. Academiei
Române – 2001;
UNIVERSITATEA VALAHIA din TARGOVISTE- FACULTATEA de STIINTE ECONOMICE-
MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR- ANUL I

17. Teodor Rosca – Moneda si credit – Ed. Sarmis – 1998;