TRANZITIA DE LA ECONOMIA FEUDALA LA ECONOMIA

MODERNA (1859-1914)

Nivelul dezvoltarii economico-sociale al statului roman modern la

momentul constituirii sale:

Desi Regulamentele Organice (1831-1832) si Conventia de la Paris din 1858,

introdusesera o serie de elemente modernizatoare, regimul politic si social era de
natura feudala.
Puterea apartineau domnitorului si boierimii din care se constituia
Adunarea Obsteasca, organism care detinea monopolul asupra vietii politice,
regimul electoral cenzitar introdus in 1858 facea ca majoritatea populatiei sa nu
aiba drept de vot.
Statul roman, creatla 1859, avea o suprafata de 123.700 km2 si o populatie
de aproximativ 3,9 milioane de locuitori. Dupa profesii 71% din capii de familie
agricultori, 10% mestesugari si lucratori in ateliere, 6,5% negustori si liberi
profesionisti, 5% functionari, iar restul slujbasi si alte categorii. Analiza
compozitiei populatiei pe medii si profesii duce la concluzia ca avem de-aface cu o
structura “agrar-taraneasca” traditional-medievala.
Societatea romaneasca de la mijlocul secolului al XIX-lea continua sa fie una
rurala. 90% din cetatenii noului stat traiau in localitati rurale, in timp ce la orase
locuia doar 10% din populatie. Cele mai mari orase erau: Bucuresti (142.000
locutiori) si Iasi (65.000 locuitori).
Localitatile rurale nu erau constituite in comune de tip modern si nu aveau
independent administrativa. Cea mai mare parte a productiei materiale
(aproximativ 90%) se realiza la sate, unde domina regimul agrar-feudal ce-si va
pastra caracteristicile esentiale pana la reforma agrara din timpul domniei lui
Alexandru Ioan Cuza.
 Producatorul direct era constrans prin mijloace extra-economice sa
munceasca pe mosia aflata in proprietate laica sau bisericeasca, pe care o lucre cu
mijloace de munca rudimentare cu propriile animale, la fel ca in urma cu sute de
ani.

Agricultura:

Era principala ocupatie economica a Romaniei in mijlocul secolului XIX,

evoluat de la o structura pastoral-agricola in care predominau pasunile si
cresterea vitelor la cea extensive cerealiera, unde vor predomina cerealele.
Pamantul cultivabil al tarii se afla in ce mai mare parte in posesie feudala:
boierimea detinea 63%, manastirile 21% si restul de 16% apartineau taranilor
liberi.
Productiile medii la hectar erau mediocre, nu se foloseau masini agricola (in
1865 existau doar 8 tractoare), semintele selectionate sau culturile intensive nu
se ridicau la nivelul rezultatelor obtinute in Europa Vestica.
Cresterea volumului productiei agricola era determinata de extinderea
suprafetelor insamantate.
Economia de schimb la sate era putin prezenta, gospodariile taranesti
ofereau putine produse pietii interne. Domeniul feudal era principalul furnizor de
produse agricole.
 Industria:

Productia industriala a tarii bazata pe munca manuala, se desfasura sub 4

forme principale: casnice, mestesugareasca, artizanala, manufacturiera.
Industria casnice, dezvoltata pe terenul economiei naturale, inchise, ca o
prelungire a agriculturii, avea cea mai intinsa arie de raspandire si cel mai mare
volum de produse, realizate cu unelte traditionale, rudimentare, prin munca
manuala a familiei din materii prime produse in gospodarie. Avea un character
puternic conservator, prin acea ca nu areceptiona realizarile progresului tehnic si
nici nu putea produce ea insasi inoiri revolutionare. In acest tip de industrie se
efectuau: torsul fibrelor, tesutul panzei, confectionarea hainelor, prelucrarea
lemnului, producerea branzeturilor, alcoolului, conservelor etc.
Mestesugurile reprezentau principala sursa de productie industriala de
marfuri si servicii atat pentru locuitorilor statelor, dar mai ales pentru consumul
populatiei din orase si targuri. Pe ansamblul economiei, ramurile principale erau
industria tesutului, a confectiilor si industria lemnului, in interiorul acestora,
existand mase compacte de meseriasi, profesii specializate si o productie care
asigura nevoile interne, dar si o parte din export.
Dezvoltarea artizanatului in prima jumatate a secolului XIX prin aparitia de
noi meserii si prin cresterea numarului de meseriasi, a fost o consecinta a largirii
pietei interne prin care cresterea populatiei din orase si targuri, dar si a influentei
pe care au exercitat-o asupra stilului de viata oraseneasca anumiti factori externi
precum: patrunderea modei vestice, noile obiceiuri imprumutate de la armatele
de ocupatie si a unor cerinte de export.
Industria manufacturiera, cu productie destinate schimbului, realizata tot
manual, in ateliere de 30-300 de oameni, dar intr-un sistem de organizare a
muncii ce presupunea diviziunea interna, specializarea lucratorilor in realizarea
unei anumite operatii pe timpul realizari produsului final, exista in domenii
limitate de productie: textile, paste fainoase, alcool, prepararea carnii etc.,
nedepasind 200-250 de intreprinderi.
 Analizand datele recensamantului din anul 1860 ne putem forma o imagine
asupra structurii industriei romanesti. La acea data existau aproximativ 12.900 de
unitate industriale din care 6.771 erau mori.
Industria mecanizata se afla in stare incipienta. De exemplu: in 1863 din
cele 13.000 de unitate industriale doar 55 aveau instalatii mecanice, iar 34 din
acestea erau mori cu pietre actionate de motoare cu aburi.