Sunteți pe pagina 1din 1

Istoria artei este o știință auxiliară a istoriei, care studiază evoluția artelor vizuale, adică a acelor

produse ale activității umane destinate scopurilor estetice, deci care exprimă idei, sentimente,
emoții.
Un istoric de artă este o persoană care studiază istoria artei.
De-a lungul timpului, se înregistrează mai multe modalități de clasificare a artei, de la
distincția medievală dintre artele liberale și arte vulgare până la demarcația modernă dintre artele
frumoase și artele aplicate. La acestea se pot adăuga diverse alte clasificări, care definesc arta ca o
manifestare a creativității umane.
În rândul artelor clasice se pot
enumera: arhitectura, dansul, sculptura, muzica, pictura, literatura (care include ca genuri
literare: poezia, teatrul, arta narativă), filmul, fotografia, banda desenată. La interferența dintre arte
plastice și arte vizuale, au apărut mai nou designul și artele grafice. La acestea se adaugă noi forme
de expresie artistică precum: moda și gastronomia și noi modalități de expresie ca: video, arta
digitală, artele scenice, publicitatea, animația, televiziunea și jocurile video.
Pentru a putea realiza o examinare obiectivă a formelor artistice care aparțin diferitelor epoci, istoria
artei este un domeniu multidisciplinar, realizând o clasificare a culturilor, periodizarea acestora și
stabilirea particularităților creațiilor artistice și a influențelor reciproce.
Studiul istoriei artei este realizat în mod sistematic începând cu perioada Renașterii, când domeniul
de studiu se limita doar la civilizația Europei Occidentale. Cu timpul, aria explorată se extinde și la
celelalte continente, elaborându-se noi concepte, precum cel al sincronizării culturale și
al relativismului cultural.
Astăzi, istoria artei deține un domeniu vast, incluzând, aici, și răspândirea și conservarea operelor
de artă din întreaga istorie. Astfel, în secolul al XX-lea se produce o proliferare a instituțiilor,
fundațiilor, muzeelor și galeriilor de artă, atât ca proprietate privată, cât și în spațiul public, dedicate
analizei și catalogării fenomenelor artistice, dar și expunerii către publicul larg. De asemenea,
apariția și dezvoltarea mass-media au jucat un rol crucial în popularizarea și studiul operelor de artă.
Mari expoziții periodice, precum Whitney Biennial sau bienalele de la Veneția, São Paulo sau nu mai
puțin faimoasa Documenta de la Kassel sunt manifestări expoziționale care contribuie decisiv la
cunoașterea și afirmarea a noi stiluri și tendințe în domeniu. Distincții ca Premiul Turner (acordat
de Tate Gallery), Premiul Wolf pentru Artă, Premiul Pritzker pentru arhitectură, Premiul
Pulitzer pentru fotografie, sau Premiul Oscar pentru cinema, toate acestea nu fac decât să
promoveze cele mai bune opere creatoare la un nivel internațional. Instituții precum UNESCO, care
a întocmit acea listă de locuri din patrimoniul mondial, contribuie la conservarea celor mai valoroase
monumente de artă ale planetei.

S-ar putea să vă placă și