Sunteți pe pagina 1din 132

1

A.P.Cehov

Livada de vişini
(1903-1904)
Traducerea: Elisabeta Pop

Personaje

Ranevskaia Liubov Andreevna – moşiereasă


Ania – fiica ei, 17 ani
Varia – fiica ei adoptivă, 24 de ani
Gaev Leonid Andreici – fratele Ranevskăi
Lopahin Ermolai Alexeevici – negustor
Trofimov Piotr Sergheevici – student
Simeonov-Pişcik Boris Borisovici – moşier
Charlotta Ivanovna – guvernantă
Epihodov Semion Panteleevici – contabil
Duniaşa – fată în casă
Firs – lacheu bătrân, 87 de ani
Iaşa – lacheu tânăr
Un trecător
Şeful gării
Un funcţionar de la poştă
Musafiri, servitori

Acţiunea se petrece la moşia Doamnei Liubov Andreevna


Ranevskaia
2

Actul I

O cameră numită „a copiilor”. O uşă dă spre camera Aniei. E

dimineaţa foarte devreme. În curând va răsări soarele. E

început de mai; vişinii sunt înfloriţi, în livadă, dar afară e încă

rece; a căzut bruma. Ferestrele camerei sunt închise. Intră

Duniaşa cu o lumânare şi Lopahin cu o carte în mână.

Lopahin În fine, cu ajutorul lui Dumnezeu, a

sosit şi trenul. Cât o fi ceasul?

Duniaşa Aproape două. (suflă în lumânare) Se

crapă de ziuă.

Lopahin Cât o fi întârziat trenul? Cred că pe

puţin două ore. (cască, se întinde) Ce

idiot pot fi! Bat atâta drum ca să-i aştept

la gară şi când colo adorm aici, pe

scaun. Ce rău îmi pare! Puteai să mă

trezeşti!
3

Duniaşa Credeam că aţi plecat. Vin. (atentă)

Auzi-i! Cred că vin.

Lopahin (şi el atent) Încă nu. Până-şi desfac

bagajele, până una alta... (pauză) Liubov

Andreevna a stat cinci ani în

străinătate. Oare cum mai arată? Ce

femeie cumsecade! Simplă, directă, cu

ea te înţelegi din prima! N-o să uit

niciodată ce-am păţit când eram

flăcăiandru, aveam 14-15 ani: tata,

Dumnezeu să-l ierte, care avea o

prăvălioară în sat, mi-a ars odată un

pumn drept în faţă, de m-a umplut de

sânge. Ne aflam aici, în curte, şi tata era

pilit bine.

Liubov Andreevna, pe-atunci tânără şi

subţirică, m-a dus chiar aici, în camera

asta a copiilor să mă spele în lighean pe

faţă şi mi-a spus: „Nu mai plânge,


4

ţărănuşule, că până te-nsori îţi trece”

(pauză) „Ţărănuşule”! E drept că tata

era ţăran, dar, uite, port vestă albă şi

pantofi galbeni. „Doamne, dă-mi ce n-

am visat, să mă mir ce mi s-a dat.”

Şi cu mine, la fel. De bogat sunt bogat.

Am bani câţi vreau. Dar dacă mă

gândesc bine, tot ţăran am rămas.

(răsfoieşte cartea) Uite! M-am apucat să

citesc cartea asta şi n-am înţeles nimic.

Am şi adormit citind. (pauză)

Duniaşa Câinii au fost agitaţi toată noaptea.

Parc-au simţit că vin stăpânii...

Lopahin Ce-i cu tine, Duniaşa?

Duniaşa Simt că leşin. Îmi tremură mâinile...

Lopahin Eşti cam firavă, Duniaşa. Te porţi ca o

domnişoară şi nu se cuvine. Să nu uiţi

niciodată cine eşti. (Intră Epihodov cu un


5

buchet de flori. Cismele lui scârţâie.

Când intră scapă pe jos buchetul)

Epihodov (ridică buchetul şi îl dă Duniaşei) L-a

trimis grădinarul să-l pui în sufragerie.

Lopahin Adu-mi şi nişte cvas.

Duniaşa Vă aduc.

Epihodov A căzut bruma, e ger, sunt trei grade,

vişinii sunt toţi în floare. Ce greu mă-

mpac eu cu clima asta de la noi... Nu

reuşesc şi pace! De fapt, nici clima nu

prea e de partea noastră. Şi, dacă-mi

permiteţi, Ermolai Alexeevici, aş mai

adăuga ceva: alaltăieri mi-am cumpărat

cizmele astea care scârţâie a’ naibii de

tare – de nu mai suport. Nu ştiţi cu ce l-

aş putea unge?

Lopahin Slăbeşte-mă, că mă plictiseşti!

Epihodov Mie zilnic mi se întâmplă câte-o

nenorocire. Da’ nu mă plâng. Sunt


6

obişnuit, ba mai şi zâmbesc. (Intră

Duniaşa, şi îi aduce cvas lui Lopahin)

Acuma plec. (se împiedică de scaun şi-l

răstoarnă) Vedeţi? (bucuros de

argument) Ce ghinion! E de groază câte

pot păţi!

Duniaşa Ermolai Alexeevici, vă spun un secret:

Epihodov m-a cerut de nevastă.

Lopahin Nu mai spune!

Duniaşa Şi nu ştiu ce să fac. E un băiat la locul

lui, dar când începe să vorbească nu

înţelegi nimic. E frumos ce spune, te

emoţionează, dar nu înţelegi ce vrea să

zică. Mie îmi place. Mă iubeşte ca un

nebun, dar aşa e, toate ghinioanele se

ţin de el. Zilnic păţeşte ceva. L-au

poreclit „99 de ghinioane”.

Lopahin (atent) Cred că vin...


7

Duniaşa Da, ei sunt. Doamne, dar ce-o fi cu

mine? Simt că mă ia cu frisoane...

Lopahin Aşa e. Sunt aici. Hai în calea lor. Oare

mă mai recunosc? Nu ne-am văzut de 5

ani...

Duniaşa (cu emoţie) Leşin. Leşin!

(Se aud venind două trăsuri. Lopahin şi

Duniaşa ies în grabă. Scena rămâne

goală. Din camerele vecine se aud

zgomote. Bătrânul Firs trece prin scenă,

sprijinindu-se în baston. A fost s-o

întâmpine pe Liubov Andreevna. Poartă o

livrea demodată şi joben; vorbeşte

singur, mormăie ceva neclar. Se aude:

„Să trecem pe aici”. Intră Liubov

Andreevna, Ania şi Charlotta Ivanovna,

cu un căţeluş legat de un lanţ subţire; ele

poartă haine de călătorie, Varia palton şi

o năframă pe cap; apar şi Gaev,


8

Simeonov-Pişcik, Lopahin, Duniaşa. Ea

aduce un pachet mare şi o umbrelă. O

altă fată vine cu alte bagaje.)

Ania Veniţi pe-aici! Îţi mai aminteşti de

camera asta, mamă?

Liubov Andreevna (cu lacrimi în ochi, dar fericită) Cum să

nu! Camera copiilor.

Varia Da’ ce frig e! Mi-au îngheţat mâinile.

(către Liubov Andreevna) Camerele tale,

şi cea albastră, şi cea mov au rămas

neschimbate.

Liubov Andreevna O, camera copiilor! Ce frumoasă eşti şi

cât te iubesc! Aici am dormit şi eu când

am fost mică. (plânge) Parcă mă simt şi

acum copil! (îl sărută pe fratele ei Gaev,

apoi pe Varia şi din nou pe Gaev) Varia,

uite-o, e tot ca o călugăriţă, exact ca

înainte... Şi pe Duniaşa am recunoscut-

o. (o sărută)
9

Gaev Trenul a avut o întârziere de două ore.

Ce zici? Ce ordine şi la Căile ferate!

Charlotta (spre Pişcik) Câinele meu mănâncă şi

alune.

Pişcik (mirat) Nu zău?

(Ies toţi – rămân Ania şi Duniaşa)

Duniaşa O, de când vă aşteptăm! (o ajută pe Ania

să-şi scoată paltonul şi pălăria)

Ania N-am închis ochii de patru nopţi. Sunt

îngheţată.

Duniaşa Când aţi plecat, în postul mare, era ger

şi zăpadă, nu ca acum. Scumpa mea!

(râde, o sărută iar) De când te-aştept,

raza mea de soare, bucuria mea! Trebuie

să-ţi spun neapărat ceva... nu mai pot

aştepta nicio secundă.

Ania (obosită) Iar e vreo prostie de-a ta!?

Duniaşa După Paşti, contabilul Epihodov m-a

cerut de soţie.
10

Ania Tot la asta ţi-e gândul! (îşi aranjează

coafura) Mi-am pierdut toate agrafele. (e

foarte obosită)

Duniaşa Nu ştiu ce să fac. Dar el mă iubeşte

foarte mult.

Ania (se uită cu tandreţe spre uşa ce duce la

camera ei) Camera mea, ferestrele mele,

uite, parcă nici n-aş fi fost plecată. Sunt

acasă, acasă! Mâine dimineaţă când mă

scol mă duc să alerg prin livadă. Numai

de-aş reuşi să dorm. În timpul călătoriei

n-am dormit deloc. Aveam o nelinişte...

Duniaşa Piotr Sergheevici a sosit alatăieri.

Ania (cu bucurie) Petea!

Duniaşa Doarme în clădirea băii. Acolo şi

locuieşte. „Mă tem să nu-i deranjez –

mi-a spus.” (se uită la ceasul ei pe care-l

scoate din buzunar) Ar fi trebuit să-l


11

trezesc, dar Varvara Mihailovna nu m-a

lăsat. „Să nu-l trezeşti” – mi-a spus...

(intră Varia cu o legătură de chei la brâu)

Varia Duniaşa, fă repede cafeaua! Mama vrea

să bea.

Duniaşa Imediat. (iese)

Varia Doamne-ajută c-aţi ajuns! Iată-vă iar

acasă! (duios) S-a întors inimoara mea!

Comoara mea a venit!

Ania De-ai şti prin câte am trecut!

Varia Cred.

Ania Când am plecat, în săptămâna patimilor

era ger. Tot drumul, Charlotta a vorbit şi

ne-a făcut scamatorii. De ce mi-ai dat-o

pe cap pe Charlotta?

Varia Bine, iubito, dar la 17 ani nu puteai

pleca singură în străinătate.

Ania În fine, ajung la Paris. Frig, zăpadă. Eu

vorbesc o franceză mizerabilă. Mama


12

locuieşte la etajul V. La ea dau de nişte

francezi, nişte doamne, un preot bătrân

cu o biblie în mână şi fum, mult fum...

de ţigară... Un apartament neprimitor.

M-a apucat mila de mama. Am strâns-o

în braţe şi nu-mi venea să-i mai dau

drumul. Mama mă mângâia şi plângea...

Varia (cu lacrimi în ochi) Nici să nu-mi spui,

nici să nu-mi spui...

Ania Şi-a vândut vila de la Menton şi acum e

lefteră. Abia am avut bani de întoarcere.

Dar ea nu înţelege nimic. În timpul

călătoriei mâncam la bufetele din gări;

ea cerea tot ce era mai scump şi dădea

bacşiş chelnerilor câte o rublă.

Charlotta şi ea. Iaşa cerea şi el un

meniu complet. Era îngrozitor. Iaşa e

lacheul mamei, ştii; l-am adus cu noi...

Varia L-am văzut pe ticălos.


13

Ania Spune-mi, Varia, aţi reuşit să plătiţi

dobânda?

Varia Nici poveste!

Ania Vai, vai!

Varia În august vor vinde moşia...

Ania Dumnezeule!

Lopahin (din uşă) Me-e-he-he... (iese)

Varia (cu lacrimi în ochi) Ce pumni i-aş mai da!

(îl ameninţă)

Ania (o îmbrăţişează) Te-a cerut, Varia?

(Varia neagă) Dar te iubeşte! De ce nu

vă explicaţi? Ce aşteptaţi?

Varia Cred că nu iese nimic! El e foarte

ocupat, n-are timp de mine. De fapt nu-

mi dă nicio atenţie. Dumnezeu să-l aibă

în pază! Dar nu-mi place să-l întâlnesc.

Toţi vorbesc de căsătoria noastră, o dau

ca sigură, mă şi felicită, dar, nimic!

Totul e ca un vis. (ton schimbat) Ai o


14

broşă foarte frumoasă. Ce e? O

albinuţă?

Ania (tristă) Mi-a cumpărat-o mama. (intră în

camera ei, vorbind vesel, se copilăreşte)

La Paris m-am urcat în balon.

Varia A venit acasă inimioara mea, dulceaţa

mea!

(Duniaşa vine cu cafelele)

(din uşă) Cât e ziua, mă ocup de

gospodărie, dar mă obsedează un singur

lucru: să te văd măritată cu un om

bogat. Atunci voi fi în sfârşit liniştită şi

voi putea să merg în pelerinaj pe la

mănăstiri: la Kiev, la Moscova, la toate

locurile sfinte... M-aş tot plimba... ce

fericire divină!

Ania Auzi cum cântă păsările în livadă! Cât o

fi ora?
15

Varia Aproape trei. E timpul să te culci, draga

mea. (se duce în camera Aniei) Ce

binecuvântare! (intră Iaşa cu o geantă de

călătorie şi un pled pe mână)

Iaşa (delicat) Îmi permiteţi să trec?

Duniaşa Era să nu te recunosc, Iaşa. Ce te-ai mai

schimbat în străinătate!

Iaşa Hm! Dar tu cine eşti?

Duniaşa Când ai plecat eram o fetiţă. (arată spre

podea) Sunt Duniaşa, fiica lui Fiodor

Kozoedov. Nu-ţi mai aminteşti?

Iaşa Aaa! Ştrengăriţo! (Se uită în jur şi o

strânge în braţe. Ea scoate un ţipăt şi

scapă o farfurioară. Iaşa iese repede din

încăpere)

Varia (din uşă) Da’ ce-a fost asta?

Duniaşa (cu lacrimi în ochi) Am spart o

farfurioară...

Varia Cioburile aduc noroc.


16

Ania (iese din camera ei) S-o prevenim pe

mama că Petea e aici...

Varia Eu am spus să nu-l trezească.

Ania (pe gânduri) Sunt şase ani de când a

murit tata. După numai o lună s-a

înecat în râu Grişa, frăţiorul meu. Un

băieţel drăgălaş de 7 ani. Pentru mama

a fost prea mult, şi atunci a plecat fără

să se mai uite înapoi... (tresare) Ah, de-

ar şti cum o înţeleg. (pauză) Petea

Trofimov a fost învăţătorul lui Grişa.

Întâlnirea cu el ar putea să-i

reamintească totul... (intră Firs,

îmbrăcat în haină şi cu jiletcă albă)

Firs (se îndreaptă spre ibric) Doamna o să-şi

bea cafeaua aici. (îşi pune mănuşi albe)

E gata? (spre Duniaşa) Duniaşa, unde e

frişca?

Duniaşa O, da... (iese repede)


17

Firs (stă în preajma ibricului) Neglijento!

(bombăneşte) S-au întors de la Paris. Şi

boierul pleca pe vremuri la Paris, dar cu

trăsura! (râde)

Varia De ce râzi, Firs?

Firs Ce? (fericit) S-a întors stăpâna. Bine că

am apucat ziua asta, acum pot muri

liniştit. (plânge de bucurie)

(Intră Liubov Andreevna, Gaev,

Simeonov-Pişcik. Simeonov-Pişcik poartă

o haină de stofă subţire, încreţită în talie

şi şalvari. Gaev intră, dă din mâini şi se

mişcă aşa ca şi când ar juca biliard.)

Liubov Andreevna Cum e? Să-mi amintesc: bila galbenă în

colţ, iei dubletul la centru...

Gaev Şi sari rapid în colţ după ea. O, surioara

mea, gândeşte-te că a fost o vreme când

dormeam amândoi în camera asta, iar

acum eu am 51 de ani... Ce ciudat!


18

Lopahin Trece timpul...

Gaev Ce zici?

Lopahin Zic că vremea, anii se duc...

Gaev Aici simt încă miros de paciuli...

Ania Mă duc la culcare. Noapte bună, mamă.

(o sărută)

Liubov Andreevna Fetiţa mea scumpă! (îi sărută mâinile) Te

bucuri că te-ai întors acasă? Eu încă nu

reuşesc să-mi revin!

Ania Noapte bună, unchiule!

Gaev (o sărută pe obraji şi îi sărută mâinile)

Dumnezeu să te ocrotească. Ce bine

semeni cu maică-ta! (spre Liubov) Când

erai de vârsta ei, erai exact aşa.

(Ania întinde mâna lui Lopahin şi Pişcik)

Liubov Andreevna E foarte obosită.

Pişcik Ce vrei? După un drum aşa de lung...

Varia (lui Lopahin şi Pişcik) Domnilor, e ora 3!

E timpul să ne retragem.
19

Liubov Andreevna (râde) Nu te-ai schimbat, Varia! (o

sărută) Îmi beau cafeaua şi ne ducem

toţi. (Firs îi aşează o periniţă sub

picioare) Mulţumesc, dragul meu. Am

deprins viciul cafelei... Beau la orice oră,

ziua şi noaptea. Mulţumesc, bătrânelul

meu! (îl sărută) Mă bucur că mai

trăieşti!

Firs Alaltăieri.

Gaev E tot mai surd. (nu mai aude bine)

Lopah Pe la 5 o să plec la Harkov. Păcat! Voiam

să mai rămân. Să vorbim. Sunteţi la fel

de superbă.

Pişcik (respirând greu) Ba eu zic că e şi mai

frumoasă. Cu toaletele de la Paris, ne dă

gata!

Lopahin Leonid Andreici, fratele dumneavoastră,

mă face mereu bădăran, ţărănoi

îmbogăţit, dar mie zău că nu-mi pasă.


20

Să spună ce vrea! Tot ce doresc este ca

dumneavoastră să aveţi încredere în

mine, aşa ca altădată şi să mă priviţi cu

aceiaşi ochi minunaţi şi duioşi...

Doamne Dumnezeule, tatăl meu a fost

robul bunicului şi al tatălui

dumneavoastră, dar dumneavoastră aţi

făcut atâtea pentru mine, încât doar

asta contează, iar eu vă iubesc, de parcă

mi-aţi fi rudă...

Liubov Andreevna Eu nu pot sta locului. N-am astâmpăr.

(sare de pe un scaun şi se plimbă prin

cameră, emoţionată) Nu ştiu dacă n-o să

mă copleşească atâta bucurie! Poate

râdeţi de mine! Sunt cam nebună...

Dragul meu dulap. (sărută dulapul)

Măsuţa mea iuibită!

Gaev Cât aţi lipsit s-a dus doiculeana

noastră...
21

Liubov Andreevna (se aşează şi bea cafea) Ştiu, mi-au

scris. Dumnezeu s-o odihnească...

Gaev A murit şi Anastasia. Petruşka Chiorul a

plecat de la mine. Acum e la Harkov, stă

la un comisar de poliţie.

(scoate din buzunar o cutie de bomboane

şi mănâncă)

Pişcik Daşenka, fiica mea, vă salută şi ea.

Lopahin Tare-aş fi vrut să vă spun ceva care să

vă facă plăcere (se uită la ceas),dar sunt

nevoit să plec şi n-am timp să vorbesc.

Dar în două-trei vorbe, vă anunţ că

livada dumneavoastră de vişini urmează

să se vândă pentru achitarea datoriilor.

Licitaţia este pe 22 august. Dar să nu

fiţi speriată, dragă Liubov Andreevna,

puteţi dormi liniştită, am găsit eu o

portiţă de scăpare... Ascultaţi ce plan

am: moşia dumneavoastră se află doar


22

la 20 de verste de oraş, foarte aproape

de noua cale ferată şi, dacă aţi parcela

livada şi pământul de pe malul râului în

loturi şi le-aţi da în arendă pentru

construirea de vile, aţi obţine un venit

cam de 25.000 de ruble pe an!

Gaev Scuză-mă, dar spui prostii!

Liubov Andreevna Eu chiar nu înţeleg, Ermolai Alexeevici.

Lopahin Păi aţi putea lua de la arendaşi cel puţin

25 de ruble anual pe o deseatină. Şi

dacă daţi anunţul acum, până la

toamnă, pun pariu, că nu va rămâne

nici o bucăţică de pământ nearendată.

Cred că pot să vă felicit! Sunteţi salvaţi!

Poziţia e excelentă, râul e adânc... Doar

că sunt necesare puţină ordine şi puţină

curăţenie... Dărâmate toate hardughiile

şi chiar casa asta care nu mai face două


23

parale... Şi, neapărat, să tăiaţi vişinii

bătrâni din livadă...

Liubov Andreevna Ce? Să tăiem vişinii? Scuză-mă, dragul

meu, dar dumneata nu înţelegi nimic.

Dacă mai există ceva interesant în tot

ţinutul şi care nu suportă comparaţie cu

nimic, apoi aceea este chiar livada

noastră de vişini.

Lopahin Livada dumneavostră e unică doar

pentru întinderea ei. Pomii rodesc la doi

ani o dată şi nici atunci nu ştiţi ce să

faceţi cu vişinele, că nu le cumpără

nimeni.

Gaev Chiar şi în „Dicţionarul enciclopedic” e

consemnată livada noastră.

Lopahin (se uită la ceas) Dacă n-o să găsim nimic

şi nu vă vine nici o altă idee, atunci pe

22 august, livada şi pământul se vor

vinde la licitaţie! Vă rog să vă hotărâţi,


24

fiindcă vă jur că altă soluţie nu există!

Nici una!

Firs Pe vremuri, acum 40-50 de ani, vişinele

se uscau sau se murau; se făcea din ele

vişinată sau dulceaţă. Eh, atunci...

Gaev Tu să taci, Firs!

Firs (continuă, neauzind) Vişinele uscate se

trimiteau la Moscova şi la Harkov,

căruţe întregi de vişine... Se vindeau

bine... Pe vremuri vişinele erau fragede,

zemoase, dulci, parfumate... Se

pricepeau la preparare...

Liubov Andreevna Acum cine se mai pricepe?

Firs Nimeni. Toţi au uitat.

Pişcik (spre Liubov Andreevna) Ce mai e nou la

Paris? Cum e pe-acolo? Broaşte aţi

mâncat?

Liubov Andreevna Chiar şi crocodili!

Pişcik I-auzi!
25

Lopahin Până acum, la moşie, stăteau numai

proprietarii şi ţăranii. Acum au apărut şi

vilegiaturiştii. Toate oraşele, chiar şi cele

mai mici sunt înconjurate de vile. Peste

20 de ani vor fi sute, mii. Acum

vilegiaturiştii ăştia îşi sorb vara ceaiul

pe terase, dar în curând or să vrea să-şi

încropească pe bucăţica lor de pământ,

cât de cât o gospodărie şi atunci livada

dumneavoastră va deveni o zonă

prosperă, frumoasă şi bogată.

Gaev (indignat) Ce tâmpenie!

(Intră Varia şi Iaşa)

Varia Mamă, între timp ţi-au sosit două

telegrame. (scoate o cheie, deschide, le

scoate din dulap şi i le dă)

Liubov Andreevna Sunt de la Paris. (le rupe fără să le

citească) Gata cu Parisul!


26

Gaev Ştii tu, Liuba, câţi ani are dulapul ăsta?

Acum o săptămână, când am tras

sertarul de jos, am văzut nişte cifre arse

cu fierul. Dulapul a fost făcut exact

acum o sută de ani. Ce zici? Ar fi frumos

să-l aniversăm! Jubileul dulapului! Este

el un obiect, dar oricum, e destinat

cărţilor!

Pişcik (cu mirare) Dumnezeule, o sută de ani!

Gaev Da. E ceva, nu? (îl pipăie) Scumpe şi

stimate dulap! Salut existenţa ta, care

de un veac e destinată idealului luminos

al binelui şi dreptăţii! Îndemnul tău tacit

la muncă rodnică n-a slăbit vreme de un

veac (începe să plângă) insuflând, în

familia noastră, din tată-n fiu, curajul şi

credinţa atâtor generaţii, într-un viitor

mai bun, educându-ne în spiritul


27

idealurilor binelui şi spiritului civic.

(pauză)

Lopahin Da...

Liubov Andreevna Eşti neschimbat, Leonea!

Gaev (uşor jenat) Bilă în colţul drept! Eu joc la

centru...

Lopahin (se uită iar la ceas) E timpul să plec!

Iaşa (îi întinde Liubov medicamentele) Vă luaţi

pilulele?

Pişcik Nu mai luaţi medicamente! Ele nu fac

nici rău, dar nici bine! Daţi-mi-le mie,

stimată Doamnă. (le ia de la Liubov, şi le

pune în palmă, suflă pe ele şi le înghite

cu cvas) Vedeţi? S-au dus! Nu mai sunt!

Liubov Andreevna (speriată) Eşti nebun!

Pişcik Le-am înghiţit pe toate!

Lopahin Ce burdihan! (toţi râd)


28

Firs Dânsul a fost la noi de Paşti şi a mâncat

o jumătate de găleată de murături.

(bombăneşte ceva neclar)

Liubov Andreevna Ce zice?

Varia Aşa bombăneşte el de trei ani... ne-am

obişnuit.

Iaşa Bătrâneţea...

(Charlotta Ivanovna, foarte slabă, cu un

corset, cu un lornion la brâu, îmbrăcată

într-o rochie albă, trece prin încăpere)

Lopahin Scuzaţi-mă, Charlotta Ivanovna, că n-

am apucat să vă salut... (vrea să-i

sărute mâna)

Charlotta (şi-o retrage) Dacă-ţi dau voie să-mi

săruţi mâna, poate vrei apoi şi cotul,

apoi şi umărul...

Lopahin Azi toate-mi merg pe dos. (toţi râd)

Charlotta Ivanovna, arată-ne una din

scamatoriile dumitale!...
29

Liubov Andreevna Hai, chiar, Charlotta, fă-ne o

scamatorie!

Charlotta Nu pot, că mi-e somn! (iese)

Lopahin Ne revedem peste trei săptămâni.

(sărută mâna Doamnei) Vă las cu bine. E

timpul să plec. (lui Gaev) La revedere. (îl

îmbrăţişează pe Pişcik) La revedere. (Dă

mâna cu Varia, cu Firs, cu Iaşa.) Nici nu-

mi vine să plec. (lui Liubov Andreevna) În

caz că vă hotărâţi ceva cu parcelarea,

anunţaţi-mă. Aş putea să vă procur un

împrumut de cincizeci de mii de ruble.

Gândiţi-vă serios!

Varia Da’ du-te odată! (supărată)

Lopahin Uite că mă duc... (iese)

Gaev Ce mitocan! Scuzaţi-mă, vă rog. Ştiţi că

Varia o să se mărite cu el... E logodnicul

ei...

Varia Iar vorbeşti în plus, unchiule!


30

Liubov Andreevna De ce, Varia? Eu una m-aş bucura. E

un om cumsecade.

Pişcik Chiar că e cumsecade. Şi Daşenka

mea... spune şi ea... se zice că...

(aţipeşte brusc şi sforăie, dar se trezeşte

rapid) A, să nu uit, mult stimată

doamnă, vă rog să-mi împrumutaţi două

sute patruzeci de ruble... Mâine trebuie

să-mi achit dobânzile ipotecii...

Varia (speriată) Noi n-avem! N-avem bani!

Liubov Andreevna E adevărat, n-am nici un ban.

Pişcik Orice ar fi eu trebuie să fac rost de banii

ăştia. (râde) Nu-mi pierd niciodată

speranţa. Când credeam că totul e

pierdut, că nu mai e nicio ieşire, ca din

senin, poftim, calea ferată trece pe

pământul meu şi apar banii... Mâine-

poimâine iar se poate ivi norocul... Poate


31

câştigă Daşenka la loto, nu? Că are un

bilet!...

Liubov Andreevna Cafeaua am băut-o. Putem să ne ducem

la culcare.

Fris (îl sperie pe Gaev, certându-l ca pe un

copil) Iar v-aţi îmbrăcat cu pantalonii

ăştia! Nu mai ştiu ce să mă fac cu

dumneavoastră!

Varia (încet) Sst! Ania doarme. (deschide încet

fereastra) Răsare soarele şi parcă s-a

mai încălzit. Priveşte, mamă, ce superbi

sunt pomii! Ce aer! Auzi cum cântă

greierii?

Gaev (deschide altă fereastră) Toată livada e

albă. Mai ţii minte, Liuba? În nopţile cu

lună aleea asta lungă pare un brâu

strălucitor... N-ai uitat-o? Mai ţii minte?

Liubov Andreevna (se uită pe fereastră) O, inocente zile ale

copilăriei mele! În camera asta dormeam


32

eu. De aici priveam spre livadă. Odată

cu mine se trezea şi fericirea, iar livada

era întocmai ca azi! Nimic nu s-a

schimbat. (râde) Totul e alb. O, livada

mea dragă, după o toamnă grea şi

dificilă şi o iarnă geroasă, iată-te din

nou tânără şi fericită! Îngerii nu te-au

părăsit. O, dac-aş putea să alung povara

asta din inima şi de pe umerii mei, o,

dacă aş putea uita trecutul!

Gaev Şi livada asta, s-o vindem pentru

achitarea datoriilor?! De necrezut!

Liubov Andreevna Ia priviţi! Mama, răposata mea mamă,

trece prin livadă. E într-o rochie albă...

(râde) E chiar ea...

Gaev Unde o vezi?

Varia Doamne, mamă, ce-ţi veni?

Liubov Andreevna Nu e nimeni. Mi s-a părut. Acolo, în

dreapta, în dreptul chioşcului, era un


33

pomişor alb aplecat şi semăna cu o

siluetă de femeie.

(Intră Trofimov într-un costum

studenţesc, uzat. Poartă ochelari.)

Liubov Andreevna Ce livadă extraordinară! Mormane de

flori albe şi cerul albastru...

Trofimov Liubov Andreevna! (ea îl vede) Am venit

doar să vă urez bun venit şi plec. (îi

sărută mâna) Mi-am zis că aştept până

dimineaţă, dar n-am avut răbdare...

(Liubov Andreevna se uită la el uşor

nedumerită)

Varia (cu lacrimi în ochi) E Petea. Petea

Trofimov!

Trofimov Sunt Petea Trofimov, fostul învăţător al

lui Grişa. Oare m-am schimbat atât de

mult?

(Liubov Andreevna îl îmbrăţişează şi

plânge încet)
34

Gaev (emoţionat) Gata, Liuba, gata!

Varia (plânge) Ţi-am spus, Petea, să aştepţi

până dimineaţă!

Liubov Andreevna O, Grişa! Băieţelul meu... Grişa,

copilaşul meu!

Varia Ce să facem, mamă? A fost voia

Domnului!

Trofimov (blând) Vă rog să vă liniştiţi!

Liubov Andreevna (plânge încet) Copilaşul meu a murit... s-

a înecat... De ce oare, de ce, dragă

prietene? (încet) Ania doarme acolo... şi

eu vorbesc prea tare... fac gălăgie... Ce e

cu tine, Petea? Te-ai schimbat... De ce-

ai îmbătrânit?

Trofimov În tren, o babă m-a numit „boier

năpârlit”.

Liubov Andreevna Când am plecat, erai încă un copil, un

student frumuşel, iar acum, uite, ai


35

început să cheleşti, porţi ochelari... Eşti

tot student? (se duce spre uşă)

Trofimov Da. Şi cine ştie dacă n-o să rămân aşa,

toată viaţa!

Liubov Andreevna (o sărută pe Varia) Şi-acum, hai, cu toţii

la culcare! (lui Gaev) Şi tu ai îmbătrânit,

Leonid.

Pişcik (merge după ea) Chiar trebuie să ne

culcăm? Of, guta mea! Rămân la voi,

Liubov Andreevna. Dar mâine, sufleţelul

meu, mâine dimineaţă îmi trebuie

neapărat cele 240 de ruble...

Gaev Ăsta o ţine pe-a lui...

Pişcik 240 de ruble... să plătesc dobânzile la

ipotecă...

Liubov Andreevna Dar nu am bani, puişorule!

Pişcik O să vi-i înapoiez, stimată doamnă,

pentru dumneavoastră e un fleac.


36

Liubov Andreevna Bine, bine, o să ţi-i dea Leonid. Leonid,

dă-i banii!

Gaev O să-i dau! S-aştepte!

Liubov Andreevna Ce să facem? Dacă-i trebuie... O să ţi-i

înapoieze!

(Liubov Andreevna, Trofimov, Pişcik şi

Firs pleacă. Rămân Gaev, Varia şi Iaşa)

Gaev Sora mea nu s-a obişnuit să nu-şi mai

risipească banii. (lui Iaşa) Dă-te mai

încolo, stimabile, că miroşi a găinaţ!

Iaşa (ironic) Şi dumneavoastră, Leonid

Andreici, aţi rămas acelaşi...

Gaev Ce? (Variei) Ce-a zis?

Varia (lui Iaşa) A venit maică-ta din sat. De ieri

e aici, te aşteaptă în camera servitorilor.

A venit să te vadă...

Iaşa Să fie sănătoasă!

Varia Nu ţi-e ruşine?


37

Iaşa Putea veni şi mâine. Eu unul nu mă

grăbesc. (iese)

Varia Mămica a rămas cum o ştim. Nu s-a

schimbat. Dac-ar fi după ea, ar da tot...

Gaev Aşa e. (pauză) Când pentru o boală se

prescriu multe medicamente, sigur

boala e una fără leac. Mă tot gândesc,

îmi frământ creierii, găsesc unele soluţii,

chiar numeroase, dar în fapt nici una.

Bine-ar fi dac-am primi vreo moştenire...

sau dacă am mărita-o pe Ania cu un

bărbat foarte bogat. Sau ce-ar fi să

mergem la mătuşa noastră, contesa, la

Iaroslavl. Ea e foarte bogată...

Varia (plânge) Poate ne-ajută Dumnezeu...

Gaev Nu te mai smiorcăi. Mătuşa asta e foarte

bogată, dar nu ne iubeşte. Mai ales din

cauză că soră-mea s-a căsătorit cu un


38

avocat şi nu cu un nobil... (Ania apare

în uşă)

Da. Nu s-a căsătorit cu un nobil şi nici

prea virtuoasă n-a fost. E bună, e

inimoasă şi drăguţă, o iubesc enorm,

dar, cu toate circumstanţele atenuante

pe care le-am găsi noi, trebuie să

recunoaştem că e vicioasă! Şi asta se

vede chiar şi în cele mai neînsemnate

gesturi ale ei...

Varia (încet) Uite-o pe Ania!

Gaev Ce-ai spus? (pauză) Mi-a intrat nu ştiu

ce în ochiul drept... nu mai văd bine.

Ştii că joi, când am fost la tribunal...

(intră Ania)

Varia De ce nu dormi, Ania?

Ania Nu pot.

Gaev Copilaş dulce! (o sărută, îi sărută

mâinile) Draga mea fetiţă! (cu lacrimi în


39

ochi) Tu eşti pentru mine un înger

păzitor, nu doar nepoată... Eşti totul,

crede-mă!

Ania Te cred, unchiule! Toţi te iubim şi te

stimăm, dar ar trebui să taci, să taci

mereu, să nu mai vorbeşti atâta...

Ce-ai spus acum despre sora ta, despre

mama mea? De ce-ai spus toate astea?

Gaev Da, ai dreptate. (îşi duce palmele la faţă)

E îngrozitor. Doamne, fie-ţi milă de

mine! Şi ce mai discurs am ţinut azi în

faţa dulapului. Ca un idiot! După ce-am

terminat, mi-am dat seama de toată

tâmpenia.

Varia Aşa e, unchiule, ar trebui să taci. Să

taci tot timpul!

Ania Dacă ai vorbi mai puţin, cred c-ai fi şi tu

mai liniştit.
40

Gaev O să tac. (sărută mâinile fetelor) Doar

două cuvinte. Să continui ce-am

început. Joi am fost la tribunal, am aflat

că se instituie un împrumut pe bază de

poliţe pentru plata dobânzilor la bancă.

Varia Să ne-ajute Dumnezeu!

Gaev Marţi merg să mai vorbesc odată.

(Variei) Hai, nu mai plânge. (Aniei)

Maică-ta va vorbi cu Lopahin. Pe ea n-o

s-o refuze. Iar tu, după ce te odihneşti,

te duci la mătuşa noastră, contesa, la

Iaroslavl. Acţionăm din trei direcţii şi

treaba va fi bună. Vom plăti dobânzile,

sunt sigur. (mănâncă o bomboană) Pe

cuvântul meu de onoare, jur pe ce vreţi

că moşia noastră nu se va vinde.

(entuziast) Jur pe fericirea mea! Bate

palma! Să-mi spui om de nimic, cârpă,


41

cum vrei, dacă las să se-ajungă la

licitaţie! Jur pe viaţa mea!

Ania (calmă, fericită) Ce bun eşti, unchiule! Şi

ce drept! (îl îmbrăţişează) Acum sunt

liniştită! Chiar fericită! (intră Firs)

Firs (ton mustrător) Nu te temi de Dumnezeu,

Leonid Andreici? Când ai de gând să te

culci?

Gaev Îndată. Îndată! Du-te, Firs. Azi n-am ce

face, o să mă dezbrac singur. Hai,

copilaşi, la nani-nani. Alte amănunte,

mâine! Acum, la culcare! (le sărută) Eu

fac parte din generaţia 1880. Nu e prea

lăudată, totuşi, aflaţi că pentru

convingerile mele am îndurat destule.

Nu mă iubesc întâmplător ţăranii. Pe

ţăran trebuie să-l cunoşti... să ştii cum

să-l iei...

Ania Iar începi, unchiule?


42

Varia Da’ taci, unchiule, taci odată!

Firs (supărat) Leonid Andreici!

Gaev Mă duc. Mă duc. Hai, culcaţi-vă şi voi.

Iau galbena la mijloc, de două ori... apoi

direct la centru... Merg la sigur! (pleacă;

iese şi Firs)

Ania Acum m-am liniştit. La Iaroslavl nu

vreau să merg, n-o iubesc pe mătuşa,

dar, oricum, sunt mai liniştită.

Unchiului îi datorez asta. (se aşează)

Varia Hai să ne culcăm. Eu mă duc. Vezi,

Ania, câte lucruri neplăcute s-au

petrecut de când ai plecat... Ştii că în

vechile încăperi ale servitorilor, acum

stau numai bătrânii Efimiuşka, Polia,

Evstignei şi Karp? Au început să le

permită unor vagabonzi să doarmă la ei.

N-am spus nimic. Şi ce crezi? Tot ei au

început să mă bârfească: să spună că,


43

de zgârcită ce sunt, am poruncit să li se

dea să mănânce numai mazăre. Auzi, de

zgârcită! Evstignei le-a inventat... Bine,

am zis, dacă-i aşa, stai că-ţi arăt eu! Îl

chem pe Evstignei. (cască) Vine... Cum

se poate, îi zic, Evstignei, eşti un tâmpit!

(o priveşte pe Ania) Anicika! A adormit.

(o ia de mână) Hai la culcare! Hai! (o

conduce) A adormit sufleţelul meu! Hai!

(Se aude un fluier. Trece Trofimov. Se

vede. Se opreşte.)

Varia Ssst! Doarme. Doarme! Hai, iubita

mea...

Ania (încet) Sunt tare obosită. Toţi clopoţeii

aceia... Unchiule dragă, şi mama şi

unchiul...

Varia Hai, draga mea, ha. (intră în camera

Aniei)
44

Trofimov (cu duioşie) Soarele meu! Primăvara

mea!

Actul II

Într-un câmp, în afara casei. Se vede o capelă părăsită, cu

ziduri dărăpănate. Alături un fost cimitir, se zăresc câteva

lespezi de mormânt; o fântână, o bancă veche. Se vede aleea

care duce la moşia Gaev. Dincolo de plopii întunecaţi începe o

livadă de vişini. În fund stâlpi de telegraf. Departe, foarte

departe, se ghiceşte cumva silueta unui oraş mare. Doar pe

vreme senină se pot zări contururile lui. E apusul soarelui. Pe

bancă stau Charlotta, Duniaşa şi Iaşa. Jos stă Epihodov şi

cântă la chitară. Toţi sunt gânditori. Charlotta are pe cap o

şapcă veche; ia puşca de pe umăr şi-şi aranjează catarama

curelei.

Charlotta Ivanovna (gânditoare) Paşaportul meu nu e în

regulă, iar eu nu ştiu nici câţi ani am şi


45

mi se pare că sunt tot tânără. Când

eram copil, părinţii mei dădeau

reprezentaţii foarte frumoase prin

bâlciuri. Eu făceam salt mortal şi

diverse alte numere. După ce au murit

tata şi mama, m-a luat la ea o doamnă

nemţoaică care m-a crescut şi m-a

educat. Aşa. Apoi, când m-am făcut

mare, am devenit guvernantă. Dar de

unde sunt, cine sunt, nu ştiu. Cine-mi

sunt părinţii? Au fost ei oare s-au n-au

fost căsătoriţi? Habar n-am. (scoate din

buzunar un castravete şi-l mănâncă) Nu

ştiu nimic. Nimic. (pauză) Simt nevoia

să vorbesc şi eu cu cineva şi n-am cu

cine... Nu am pe nimeni...

Epihodov (cântă din chitară)

„Nimic nu m-atinge, nici ura, nici

vrajba,
46

Şi rece mă lasă de tot duşmănia.”

E foarte plăcut să cânţi la mandolină.

Duniaşa Asta e chitară, nu e mandolină! (se

pudrează în oglindă)

Epihodov Dacă eşti îndrăgostit nebuneşte, poate fi

şi mandolină!

(Cântă)

„Dacă aleasa mea mă iubeşte

Sunt fericit... sunt fericit...”

(cântă şi Iaşa)

Charlotta Ivanovna Ce oribil cântă ăştia! Pfui! Parc-ar fi

şacali...

Duniaşa (lui Iaşa) Ai fost norocos că te-au dus în

străinătate!

Iaşa Da, sigur. Nu pot să nu fiu de acord.

(cască, îşi aprinde ţigara de foi)

Epihodov Ce să zic? În străinătate, de mult timp,

treburile merg strună.

Iaşa Aşa e!
47

Epihodov Eu sunt cât de cât un om cultivat –

citesc cărţi, unele chiar extraordinare.

Cu toate astea nu sunt sigur că ştiu

dacă are vreun rost să trăiesc sau, ca să

zic aşa, n-ar fi mai bine să-mi trag un

glonte în cap. Pentru orice eventualitate

am la mine permanent un pistol. Iată-l!

(îl arată)

Charlotta Ivanovna Am terminat. Plec. (îşi pune arma pe

umăr) Tu, Epihodov. Eşti un tip foarte

inteligent, dar şi foarte periculos. Cred

că femeile se dau în vânt după tine!

Brrr! (plecând) Ce proşti mai sunt

inteligenţii ăştia! N-ai cu cine schimba o

vorbă... Veşnic sunt singură... n-am

absolut pe nimeni... Habar n-am cine

sunt şi de ce trăiesc... (pleacă)

Epihodov La drept vorbind, în ce mă priveşte,

destinul mă persecută – sunt, în mâna


48

lui, ca o coajă de nucă în plină furtună.

Accept că exagerez sau chiar că mă

înşel, dar atunci de ce, de exemplu, azi

dimineaţă când m-am trezit, am găsit la

mine pe piept un păianjen imens? Uite-

atâta. (arată) Apoi, când duc cana cu

cvas la gură, ce văd? Un gândac scârbos

pe fundul ceştii. (pauză) L-aţi citit pe

Bokel? (pauză) Avdotia Feodorovna, îmi

permiţi să-ţi adresez câteva cuvinte?

Duniaşa Spune!

Epihodov Între patru ochi, dacă se poate! (oftat)

Duniaşa (stânjenită) Bine. Întâi însă adu-mi

pelerina. E lângă dulap. E cam

răcoare...

Epihodov Bine. Mă duc. Acum chiar ştiu ce-o să

fac cu pistolul. (pleacă cu tot, cu chitară

şi începe să cânte)
49

Iaşa Uite-l! 99 de nenorociri! Un tâmpit, între

noi fie vorba! (cască)

Duniaşa Sper să nu se sinucidă! (pauză) Am o

stare de nelinişte. Sunt agitată. Stau de

mică la boieri şi nu mai sunt obişnuită

cu viaţa de la ţară. Uite ce mâini fine

am! Ca o domnişoară. Sunt fragilă,

slăbuţă, temătoare. E groaznic. Dacă m-

ai înşela, Iaşa, nu ştiu ce s-ar întâmpla

cu mine, cu nervii mei!

Iaşa (o sărută) O, dulceaţa mea! O fată tânără

se cuvine să fie cuminte... niciodată nu

mi-au plăcut fetele uşuratece.

Duniaşa Eu m-am îndrăgostit nebuneşte de tine,

Iaşa. Ştii atâtea şi eşti în stare să discuţi

despre orice. (pauză)

Iaşa (cască) Mda. Iată ce cred eu: dacă o fată

se îndrăgosteşte de cineva, e imorală.

(pauză) Ce senzaţie plăcută ai când


50

fumezi o ţigară de foi, în natură, la aer

curat... (ciuleşte urechile) Se aude cineva

venind. Or fi boierii...

(Duniaşa îl îmbrăţişează în fugă)

Iaşa Prefă-te că vii dinspre râu, de la scăldat

şi că te îndreptai spre casă. Du-te pe

dincolo, să nu dai nas în nas cu ei... mai

ştii, poate cred că noi doi am avut o

întâlnire. N-aş suporta aşa ceva...

Duniaşa (tuşeşte încet) Mă doare capul de la

fumul de ţigară. (pleacă)

(Iaşa rămâne singur. Intră Liubov

Andreevna, Gaev şi Lopahin.)

Lopahin E timpul ca, în sfârşit, să vă hotărâţi!

Nu mai pierdeţi vremea! E simplu: vreţi

sau nu să parcelaţi terenul şi să-l

arendaţi? Da sau nu. Scurt.

Liubov Andreevna Cine fumează ţigări aşa de mizerabile?

(se aşează)
51

Gaev Nu e rău că s-a construit aici calea

ferată. (se aşează) Ce-ar fi să luăm masa

în oraş?... Galbena la centru. Ce-ar fi să

mă duc înăuntru şi să joc o partidă?...

Liubov Andreevna Las’ că mai ai timp!

Lopahin Doar un cuvânt. (o imploră) Vă implor

să-mi răspundeţi!

Gaev (cască) Ce?

Liubov Andreevna (se uită în portmoneu) Nu mai departe de

ieri aveam încă foarte mulţi bani; azi

însă nu mai am aproape nimic! Săraca

Varia, ea face economii la sânge, le dă

oamenilor să mânânce supă de lapte, iar

bătrânilor de la bucătărie numai

mazăre, iar eu risipesc banii în neştire.

(scapă portmoneul, pe jos se împrăştie

câteva monede de aur) Na, ca să vezi! (cu

ciudă)

Iaşa Permiteţi-mi să le strâng... (caută)


52

Liubov Andreevna Fii bun, Iaşa. Cine m-a pus să mă duc

să iau prânzul în oraş? Restaurantul e

prost şi muzica la fel... feţele de masă

miros groaznic a săpun. Iar tu, Leonea,

ai băut cam mult azi la restaurant... Şi

de ce-ai mâncat atâta? Şi, mai ales, de

ce-ai vorbit iar vrute şi nevrute? Cât

despre anii şaptezeci, despre

decadentism... Şi cui? Le-ai vorbit

chelnerilor despre decadenţi...

Lopahin Da.

Gaev (dă din mână) E clar: eu unul sunt

pierdut (enervat, lui Iaşa) Şi tu, ce te

învârteşti tot sub nasul nostru?

Iaşa (râde) Nu pot să vă aud vorbind fără să

râd.

Gaev (soră-sii) Auzi? N-ai decât să alegi: eu

sau el!

Liubov Andreevna Du-te, Iaşa, pleacă te rog.


53

Iaşa (îi întinde Doamnei portmoneul) Plec. Plec

îndată. (îşi stăpâneşte cu greu râsul;

pleacă)

Lopahin Se vorbeşte că Deriganov o să vă

cumpere, la licitaţie, moşia.

Liubov Andreevna De unde ştii?

Lopahin Aşa vorbeşte oraşul...

Gaev Mătuşa din Iaroslavl ne-a promis bani,

dar când şi câţi, nu ştim...

Lopahin Cam câţi totuşi? O sută, două sute...

Liubov Andreevna Da’ de unde! Dacă ne-ar trimite 10-15

mii, am fi foarte mulţumiţi!

Lopahin Vă rog să mă iertaţi, dar de când sunt

n-am mai întâlnit oameni atât de

nepăsători şi lipsiţi total de spirit practic

ca dumneavoastră. Vi se spune clar c-o

să vi se vândă moşia, dar

dumneavoastră nu vreţi să pricepeţi!


54

Liubov Andreevna Bine, dar ce să facem? Dă-ne dumneata

o idee!

Lopahin Păi zilnic vin şi vă spun acelaşi lucru. Şi

livada de vişini şi pământul ar trebui

parcelat şi arendat pentru vile. Şi încă

repede de tot. Nu pricepeţi? Spuneţi da,

luaţi o grămadă de bani şi v-aţi salvat!

Liubov Andreevna Vile? Vilegiaturişti? Scuză-mă, dar asta

e foarte banal...

Gaev Ai perfectă dreptate.

Lopahin Eu ori mă pun pe plâns şi urlat, ori

leşin! Nu mai pot! Dumneavoastră mă

scoateţi din minţi! (lui Gaev) Sunteţi ca o

muiere!

Gaev Ce-ai spus?

Lopahin Muiere! (vrea să plece)

Liubov Andreevna (speriată) Nu pleca, te rog. Mai rămâi,

poate găsim totuşi ceva!

Lopahin Ce să mai găsiţi?


55

Liubov Andreevna Te rog să nu pleci! Când eşti aici, parcă

totul e mai optimist. (pauză) Eu tot

aştept să se întâmple ceva rău. Am aşa

o spaimă, de parcă o să se dărâme casa

pe noi!

Gaev (foarte îngândurat) Dubleu în colţ...

croazeu la centru...

Liubov Andreevna Multe păcate mai avem!

Lopahin Ce păcate?

Gaev (ia o bomboană) Se zice că eu unul mi-

am cheltuit toată averea pe caramele!

(râde)

Liubov Andreevna Avem, avem! Mereu am risipit banii

nebuneşte şi m-am şi căsătorit cu un

om care era mereu plin de datorii. Se-

mbăta îngrozitor... Şampania l-a ucis.

Din nefericire m-am îndrăgostit de altul,

dar chiar atunci, m-a izbit ca o măciucă

în creştet prima pedeapsă: mi s-a înecat


56

băieţelul în râu. Uite, acolo... Am plecat

în străinătate, să nu mai văd râul ăsta

şi să nu mă mai întorc niciodată... Am

fugit din disperare... dar el m-a urmărit

fără pic de milă... n-am avut scăpare.

Am cumpărat o vilă lângă Menton. S-a

îmbolnăvit. Trei ani l-am îngrijit zi şi

noapte. Eram sleită, fără strop de

putere... Anul trecut am vândut vila, am

plătit datoriile, m-am dus la Paris, iar el

a luat toţi banii ce ne-au rămas, m-a

părăsit şi a plecat cu alta... Am încercat

să mă otrăvesc. E stupid ce spun şi

jenant. Şi dintr-odată mi s-a făcut dor

de Rusia mea dragă, de fiica mea... (îşi

şterge lacrimile) Doamne, îndură-te şi

iartă-mi păcatele! M-ai pedepsit destul.

(scoate o telegramă din buzunar) Uite, a

sosit azi de la Paris. De la el. Mă imploră


57

să-l iert şi să mă întorc. (rupe telegrama)

Se aude muzică de undeva... (ascultă)

Gaev Cunoscuta noastră orchestră evreiască.

Îţi mai aduci aminte? Patru viori, un

flaut şi un contrabas.

Liubov Andreevna Mai există? Ar fi bine să-i chemăm la noi

şi să dăm o petrecere...

Lopahin (ascultă) Eu n-aud nimic. (cântă încet)

De-i plăteşti cum se cuvine, nemţii fac

din ruşi francezi... (râde) Aseară am fost

la teatru – am văzut un spectacol foarte

simpatic...

Liubov Andreevna Sunt sigură că nu era deloc simpatic.

Mai bine aţi vedea mai puţine spectacole

şi v-aţi îngriji de voi înşivă. Ce viaţă

insipidă duceţi toţi şi câte palavre vă ies

din gură...

Lopahin Asta cam aşa e. Şi, dacă e s-o spunem

pe a’ dreaptă, chiar aşa e: trăim o viaţă


58

stupidă! (tace) Tata era un ţărănoi

necioplit, nu m-a dat la şcoală, dar de

ciomăgit, vai ce mă mai ciomăgea când

era beat! Şi, drept să spun, nici eu nu

sunt mai bun: tot un necioplit şi-un

incult sunt ca şi el. Nu ştiu mai nimic.

Am un scris de şi mie mi se face

ruşine... Literele mele parcă sunt

berze...

Liubov Andreevna Ar trebui să te căsătoreşti, dragul meu!

Lopahin Da, aveţi dreptate!

Liubov Andreevna Ai putea s-o iei pe Varia. E o fată foarte

bună!

Lopahin Da.

Liubov Andreevna E modestă, n-o sperie munca şi, ce e

mai important, te iubeşte. Ştiu că şi

dumitale îţi place de mult...

Lopahin Desigur, n-aş zice ba... E o fată tare

bună...
59

(pauză)

Gaev M-au chemat să lucrez la o bancă. Şase

mii de ruble pe an. Ce zici?

Liubov Andreevna Nu e de tine! Vezi-ţi de treabă!

(Intră Firs. Aduce un palton)

Firs (lui Gaev) Conaşule, vă rog să vă

îmbrăcaţi! E răcoare...

Gaev (se îmbracă) Ce mă tot plictiseşti,

frăţioare...

Firs Nu-i nimic. Şi azi dimineaţă aţi plecat

fără să-mi spuneţi. (se uită atent la el)

Liubov Andreevna Ce-ai mai îmbătrânit, Firs!

Firs Ce-aţi spus?

Lopahin Spune c-ai îmbătrânit!

Firs Păi, trăiesc cam de multişor... Eram de

însurătoare când încă nici tatăl

dumitale nu se născuse... (râse) Când a

venit dezrobirea, eram de-acum prim-

valet. Eu n-am ales libertatea, am rămas


60

aici. (pauză) Îmi amintesc ce bucuroşi

erau ceilalţi, dar de ce, n-aveau habar...

Lopahin Era bine pe-atunci! Vă puteau snopi în

bătaie!

Firs (nu-l aude) Cred şi eu! Ţăranii şi boierii

era una, da’ acum unii trag hăis, alţii

cea! Cine mai înţelege ceva?

Gaev Da’ mai ţine-ţi gura, Firs! Mâine trebuie

să merg în oraş. Mi-a promis cineva că

mă duce la un general de la care aş

putea împrumuta nişte bani pe poliţe...

Lopahin Inutil. N-o să vă ajungă nici pentru

dobânzi.

Liubov Andreevna Aiurează! Nu există nici un general.

(intră Trofimov, Ania şi Varia)

Gaev Uite-i pe-ai noştri!

Ania Mamă!

Liubov Andreevna (afectuoasă) Haideţi, dragelor. (le

îmbrăţişează) O, de-aţi şti cât vă iubesc!


61

Hai, aşezaţi-vă lângă mine! (toţi se

aşează)

Lopahin Eternul student cu domnişoarele...

Trofimov Asta nu te priveşte pe dumneata!

Lopahin În curând o să împlinească cincizeci de

ani, dar el e tot student...

Trofimov Ce glume idioate!

Lopahin De ce te superi, sucitule?

Trofimov Lasă-mă-n pace!

Lopahin (râde) Dă-mi voie să te întreb: ce părere

ai despre mine?

Trofimov Uite ce părere am, Ermolai Alexeici. Eşti

un om bogat, în curând vei fi milionar,

dar rolul dumitale în acest joc al

profundelor prefaceri sociale este acela

al unui animal de pradă care înhaţă tot

ce-i iese în cale.

(toţi râd)
62

Varia Hai, Petea, spune-ne mai bine ceva

despre traiectoria planetelor.

Liubov Andreevna Nu. Să continuăm mai bine discuţia de-

aseară.

Trofimov Despre ce vorbeam?

Gaev Despre omul demn.

Trofimov Da, am discutat mult, dar n-am ajuns la

nicio concluzie. Dumneavoastră eraţi de

părere că omul demn şi mândru are în

el ceva mistic. Poate aveţi dreptate. Dar,

dacă ne gândim simplu, fără sofisticării,

despre ce fel de demnitate poate fi

vorba, ce sens are ea, câtă vreme

fiziologic, cel puţin, omul e construit

rău, noi, în majoritate dovedindu-ne

grosolani, proşti şi profund nefericiţi? Să

terminăm odată cu autoîncântarea, cu

lauda de sine! Să ne punem mai

degrabă pe treabă!
63

Gaev Da’ de crăpat, tot vom crăpa!

Trofimov Cine poate şti? La urma urmelor ce

înseamnă a crăpa? De unde ştim că n-

avem o sută de simţuri şi când murim

dispar doar cele cinci pe care le ştim, iar

celelalt 95 rămân treze?

Liubov Andreevna Ce intelighent eşti, Petea!

Lopahin (ironic) Da’, ce să zic!!

Trofimov Omenirea progresează şi îşi

perfecţionează capacităţile. Tot ceea ce

azi ne depăşeşte, într-o zi s-ar putea să

fie ceva foarte obişnuit. Doar că noi

trebuie să muncim, să-i ajutăm din

toate puterile noastre pe pionierii

adevărului. Aici, la noi, în Rusia, sunt

încă foarte puţini cei care lucrează cu

adevărat. Majoritatea intelectualilor pe

care-i ştiu eu, nu caută nimic, nu fac

nimic şi nici nu sunt capabili de muncă.


64

Îşi zic „intelectuali”, dar îşi tutuiesc

servitorii şi se comportă cu ţăranii, de

parc-ar fi vite. Nu se străduiesc să

înveţe, nu citesc nimic serios, de fapt nu

fac absolut nimic. Despre ştiinţă

balivernează pur şi simplu, iar din artă

nu pricep nimic. În schimb îşi iau un

aer grav, stau băţoşi, cu mutre acre şi,

părând că ne comunică cine ştie ce

lucruri importante, filosofează, vezi

doamne, iar în timpul acesta, muncitorii

mănâncă prost, trăiesc ca vai de lume,

dorm câte 30-40 într-o încăpere,

năpădiţi de ploşniţe, în igrasie, duhori

de nesuportat, promiscuitate... Se mai

îndoieşte oare cineva că frumoasele

noastre discursuri nu sunt pur şi

simplu decât păcăleli?


65

Spuneţi-mi unde sunt creşele, unde

sunt bibliotecile despre care se

vorbeşte? Ştim de ele doar din cărţi, în

realitate nu există. Totul e mizerie,

vulgaritate, sălbăticie asiatică... Mie

unuia mi-e frică de mutrele prea grave,

nu le suport. Ca, de altfel, şi de

discuţiile prea serioase. Mai bine să

tăcem dracului, toţi.

Lopahin Ei bine, dacă vrei să ştii, eu unul mă

scol dimineaţa înainte de ora 5,

muncesc până seara târziu. Prin mâna

mea trec banii mei şi ai altora, lucrez cu

ei şi observ cum sunt oamenii din jurul

meu. Numai când începi să intri în

relaţie cu ei, îţi dai seama cât de puţini

oameni cinstiţi şi cumsecade sunt

printre noi. Uneori, când nu pot dormi,

mă gândesc: „Tu, Doamne, ne-ai dăruit


66

păduri imense, câmpii întinse, de ce nu

suntem şi noi oare pe măsura lor?

Trăind aici ar fi trebuit să fim uriaşi...

Liubov Andreevna Uriaşi? La ce ne-ar folosi? Uriaşii sunt

frumoşi doar în poveşti. În viaţa de toate

zilele ne-ar speria... (trece Epihodov

cântând la chitară) Vine Epihodov...

Ania (pe gânduri) Vine Epihodov...

Gaev Soarele a apus, domnilor!

Trofimov Da, a apus!

Gaev (încet, declamativ) „O, natură

binecuvântată! Tu te împodobeşti cu

eterna ta strălucire, cu splendoarea şi

indiferenţa ta! Tu, căreia noi îţi spunem

mamă, pururi porţi în tine şi viaţa şi

moartea, tu creezi şi tot tu distrugi...

Varia (ton rugător) Unchiule dragă...

Ania Iar începi, unchiule?

Trofimov Ia mai bine galbena la centru.


67

Gaev Tac. Uite, am tăcut...

(Toţi se lasă furaţi de gânduri. E linişte.

Firs bombăneşte. Un zgomot trist,

nedefinit, ciudat, ca al unei coarde care

se rupe brusc sau care plesneşte şi care

vine de undeva de foarte departe)

Liubov Andreevna Ce-a fost?

Lopahin Nu ştiu. Poate undeva, departe, într-o

mină, s-a rupt cablul ascensorului.

Undeva foarte departe...

Gaev Sau poate e o pasăre, vreun bâtlan...

Trofimov Ori vreo bufniţă...

Liubov Andreevna (speriată) Orice-ar fi, e ceva neplăcut.

(pauză)

Firs Şi înainte de nenorocire tot aşa a fost: a

cântat o cucuvea, iar samovarul şuiera

neîntrerupt...

Gaev Înainte de care nenorocire?

Firs Înainte de dezrobire.


68

(pauză)

Liubov Andreevna Ştiţi ce, prieteni! Haideţi să plecăm! E

târziu. (Aniei) Ce ai, fetiţa mea? Plângi?

(o îmbrăţişează)

Ania N-am nimic, mamă!

Trofimov Vine cineva.

(un trecător uşor pilit, cu chipiu alb, vechi

şi cu palton)

Trecătorul Scuzaţi-mă, spre gară, o iau tot înainte?

Gaev Da. Ţine-o tot pe drumul ăsta.

Trecătorul Vă mulţumesc mult. (tuşeşte) Ce vreme

superbă! (declamă)

Frate-al meu în suferinţă

Hai la Volga care geme...

(Variei) Mademoiselle, milostiviţi-vă de-

un rus lihnit de foame şi daţi-i 30 de

copeici... (Varia se sperie, ţipă)

Lopahin (supărat) Şi obrăznicia are o limită.


69

Liubov Andreevna (speriată) Stai, ia... (caută în portmoneu)

N-am argint, Nu contează! Îţi dau o

monedă de aur...

Trecătorul Vă mulţumesc mult. (pleacă)

(toţi râd)

Varia (speriată) Eu plec, mamă. Vai, mamă,

acasă oamenii n-au ce mânca şi

dumneata îi dai o monedă de aur.

Liubov Andreevna N-ai ce-i face unei năroade ca mine.

Lasă că-ţi dau acasă tot ce am. Mă mai

împrumuţi, Ermolai Alexeici?

Lopahin Vă stau oricând la dispoziţie!

Liubov Andreevna Haideţi, domnilor, plecăm! Varia, cred

că am pus la cale căsătoria ta! Felicitări!

Varia (aproape plângând) Mamă, te rog să nu

glumeşti cu lucrurile astea.

Lopahin Du-te la mănăstire, Ohmelia!

Gaev Uite, îmi tremură mâinile! N-am mai

jucat de mult biliard.


70

Lopahin O, nimfă Ohmelia, să mă pomeneşti în

rugăciunile tale!

Liubov Andreevna Haideţi, domnilor! Nu peste mult,

cinăm!

Varia Vai, ce spaimă am tras! Uite şi-acum îmi

bate inima!

Lopahin Eu vă reamintesc că la 22 august o să

se vândă livada de vişini. Vă rog să vă

gândiţi bine la asta... (pleacă toţi, rămân

doar Trofimov şi Ania)

Ania (râde) Şi sunt recunoscătoare

trecătorului că a băgat-o în sperieţi pe

Varia. Iată-ne singuri!

Trofimov Variei îi e frică să nu ne îndrăgostim noi

doi, de asta se ţine tot timpul după noi.

Ea, cu mintea ei îngustă, nu poate

înţelege că noi doi suntem mult peste

dragoste, că ţintim să ne ridicăm peste

lucrurile mărunte, meschine şi


71

trecătoare, peste tot ce ne împiedică să

fim liberi şi fericiţi! Acesta e sensul

adevărat şi scopul vieţii noastre. Deci,

înainte! N-o să ne oprească nimic în

drumul nostru spre steaua ce a fost

aprinsă şi străluceşte în zare. Aşadar,

înainte, amici, nu rămâneţi de căruţă!

Ania (aplaudă) Vorbeşti foarte frumos!

(pauză) Azi, aici, e superb!

Trofimov Da, vremea este frumoaosă!

Ania Cum ai reuşit să mă schimbi, Petea!

Parcă nici nu mai ţin cum ţineam la

livada de vişini.

Doamne, cât o iubeam! Pentru mine nu

exista un loc mai frumos ca livada

noastră pe tot pământul.

Trofimov Întreaga Rusie e livada noastră. Mii de

locuri extraordinare sunt pe pământul

acesta atât de mare şi de frumos!


72

(pauză) Dar, gândeşte-te, Ania, că

bunicul, străbunicul şi toţi strămoşii tăi

au fost boieri, au stăpânit robi, suflete

vii. Oare nu simţi cum aceste suflete te

ţintuiesc cu privirea din fiecare vişin din

livadă, din fiecare frunză şi din fiecare

trunchi? Oare nu ajung la tine glasurile

lor? Aţi stăpânit oameni, Ania, suflete vii

şi asta v-a degradat atât de tare, pe toţi

şi pe cei care au trăit înainte şi pe cei

care trăiesc acum, încât nimeni, nici

mama ta, nici unchiul tău nu vă daţi

seama că trăiţi în contul altora, al celor

cărora le interziceţi să vă calce pragul.

Noi, ruşii, am rămas în urmă cel puţin

cu 200 de ani – nu facem nimic şi nici

măcar n-avem o imagine clară a

trecutului nostru.
73

Noi ştim doar să filosofăm, ne plângem

de plictiseală şi bem vodcă. Vezi tu, eu

cred că e limpede că doar

răscumpărarea trecutului te ajută să te

detaşezi, apoi să te desparţi de el. Iar de

răscumpărat nu poţi, decât prin

suferinţă, printr-o muncă imensă şi

permanentă. Trebuie să înţelegi asta,

Ania!

Ania Casa asta nu mai e nici ea de mult a

noastră. Voi pleca şi eu, ai cuvântul

meu!

Trofimov Dacă ai cheile clasei, fă-le vânt în

fântână şi pe-aci ţi-e drumul! Fii liberă

ca vântul!

Ania (cu entuziasm) Ai perfectă dreptate!

Trofimov Crede-mă, Ania, crede-mă! Sunt tânăr,

la nici 30 de ani, sunt încă student, dar

am suferit atâta! De cum începe iarna


74

sunt flămând, bolnav, înspăimântat,

sărac ca un cerşetor. Şi pe unde nu m-a

purtat destinul! Cu toate astea, în orice

clipă, mereu, zi şi noapte, sufletul meu a

fost invadat de ciudate presimţiri. Uite,

eu presimt fericirea! O văd cum se

apropie, Ania!

Ania (visătoare) Răsare luna!

(Se aude chitara lui Epihodov, cântecul

lui trist. A răsărit luna. În preajma

plopilor, Varia o strigă pe Ania)

Varia (glas) Ania, unde eşti?

Trofimov Iar Varia! (e supărat) E revoltător!

Ania N-avem ce face! Hai la râu. Acolo e bine!

Trofimov Haide! (pleacă)

Glasul Variei Ania, Ania!

Actul III
75

Salonul este despărţit de sufragerie printr-o arcadă. Lustra e

aprinsă. În hol se aude orchestra evreiască despre care s-a

vorbit în actul II. E seară. Invitaţii dansează cadril. Se aud

vocile lui Simeon-Pişcik, care cântă „Promenade a une paire”.

Intră prima pereche: Pişcik şi Charlotta Ivanovna, apoi a doua:

Trofimov şi Liubov Andreevna ; a treia: Ania şi Funcţionarul de

la poştă; a patra: Varia cu şeful gării. Se vede că Varia a

plâns, pentru că îşi şterge discret ochii, în timp ce dansează;

perechea a cincea: Duniaşa cu un bărbat. Perechile

traversează salonul. Pişcik strigă: Grand rond balancez! Şi

„Les cavaliers a genoux et remerciez vos dames.”

Firs, în frac, îi serveşte pe invitaţi cu pahare cu sifon. Intră în

sufragerie Pişcik şi Trofimov.

Pişcik Eu sufăr de tensiune. Până acum am

avut două crize. Nu prea pot să dansez.

Dar, cum se spune: „când eşti între lupi,

urli ca ei”... De fapt sunt sănătos ca un


76

cal. Chiar aşa: nu întâmplător spunea

glumeţul de tata, Dumnezeu să-l ierte,

că neamul nostru, Pişcik, se trage din

calul pe care Caligula l-a făcut senator.

(se aşează) Dar nu asta e problema.

Ceea ce-mi lipseşte mie e altceva: banii.

Vrabia mălai visează... (aţipeşte şi

sforăie încetişor) Aşa şi eu: numai la

bani îmi stă gândul.

Trofimov E drept că semeni puţin cu un cal...

Pişcik Şi ce dacă? Calul e un animal de mare

încredere. Poţi să-l şi vinzi...

(în camera alăturată se joacă biliard)

(Varia apare de după una din arcade)

Trofimov (tachinând-o) Madame Lopahina!

Madame Lopahina!

Varia (supărată) Sărman boier năpârlit!

Trofimov Şi ce dacă? Sunt mândru de poreclă!


77

Varia (amărâtă) Bine c-am chemat muzicanţii!

Să vedem cu ce-o să-i plătim! (iese)

Trofimov (lui Pişcik) Dacă-ţi foloseai energia

cheltuită o viaţă întreagă pe goana după

bani pentru achitarea dobânzilor,

dumneata ai fi putut răsturna

pământul.

Pişcik Nietzsche... marele, celebrul filosof, un

om cu o minte formidabilă, spune

undeva că omul are voie să falsifice

bancnote.

Trofimov L-ai citit dumneata pe Nietzsche?

Pişcik Nu chiar, dar mi-a spus Daşenka. În

situaţia mea, cred că e singura soluţie:

să fac rost de bani falşi... Poimâine am

de dat 310 ruble... De 130 am făcut rost

(se pipăie speriat la buzunar). Mi-au

dispărut! Dumnezeule, nu-i mai am! (cu

lacrimi în ochi) Unde-s banii mei? (îi


78

găseşte, scotocind) Uite-i, au căzut în

căptuşeală. M-au trecut toate sudorile.

(intră Liubov Andreevna şi Charlotta

Ivanovna)

Liubov Andreevna (cântă încet un cântecel) Oare unde stă

aşa de mult Leonid? Ce-o fi făcând atâta

la oraş? Duniaşa, serveşte-i cu ceai pe

muzicanţi!

Trofimov Poate nu s-o fi ţinut licitaţia...

Liubov Andreevna Mai bine nu-i chemam pe muzicanţi şi

nici nu dădeam petrecerea... Acum

însă... (se aşează şi fredonează mai

departe cântecul)

Charlotta Ivanovna (îi întinde lui Pişcik un pachet de cărţi)

Gândeşte-te la o carte!

Pişcik M-am gândit.

Charlotta Ivanovna Acum amestecă-le! Bine. Bine. Dă-mi-le

încoace, dragă domnule Pişcik. Eins,

zwei, drei. (Unu, doi, trei în limba


79

germană – n.trad.) Acum caut-o în

buzunarul dumitale...

Pişcik (scoate o carte din buzunar) Opt de pică.

Asta era! (se miră) De mirare...

Charlotta Ivanovna (cu cărţile în mână, lui Trofimov) Spune

repede ce carte e deasupra?

Trofimov Dama de pică.

Charlotta Este! (lui Pişcik) Dar sub ea?

Pişcik Asul de cupă.

Charlotta Este! (îşi bate palma, cărţile dispar) Ce

vreme superbă e azi! (se aude un

glăscior subţire de undeva) „O, da, e o

vreme minunată, domnişoară.” Eşti un

model pentru mine. (glasul) „Şi

dumneata, domnişoară, îmi placi foarte

mult.”

Şeful gării (aplaudă) Bravo, domnişoară ventriloc!


80

Pişcik (se miră) Ca să vezi! Eşti fantastică,

Charlotta Ivanovna. M-am îndrăgostit

lulea de dumneata.

Charlotta Îndrăgostit? (dă din umeri) Şi dumneata

te poţi îndrăgosti? Gutter Mensch, aber

schlechter Musikant! („Om bun, dar

prost muzicant!”, lb.germ. – n.trad.)

Trofimov (îl bate pe Pişcik pe umăr) Ei, ce mai ai

de zis, „cal bătrân”?

Charlotta Vă rog, puţină atenţie! Urmează o altă

scamatorie! (ia o pătură de pe scaun)

Iată o pătură foarte frumoasă. E de

vânzare. (o scutură) Nu vrea nimeni s-o

cumpere?

Pişcik (se miră) Ia te uită!

Charlotta Eins, zwei, drei. (O ridică, de sub ea

apare Ania. Face o reverenţă, fuge spre

mama ei, o îmbrăţişează, apoi se

întoarce la locul ei; cei prezenţi aplaudă)


81

Liubov Andreevna (aplaudă şi ea) Bravo! Bravo!

Charlotta Mai am ceva! Eins, zwei, drei. (ridică iar

pătura şi apare Varia, care se înclină)

Pişcik (iar se miră) Măi, să fie!

Charlotta Gata! (îl acoperă pe Pişcik cu ea, face o

reverenţă şi ea şi fuge)

Pişcik (fuge după ea) A, şmecheriţo! Aţi văzut?

(iese)

Liubov Andreevna Leonid n-a venit încă. Nu pricep ce face

atâta în oraş. Cred că acolo s-a hotărât

deja: ori nu s-a vândut moşia, ori nu s-a

ţinut licitaţia. De ce ne ţine atâta vreme

cu sufletul la gură?

Varia (încearcă s-o liniştească) Sunt sigură că

unchiul a răscumpărat-o!

Trofimov (ironic) Da, da!

Varia Mătuşica i-a trimis o procură să

cumpere moşia pe numele ei, preluând

datoria. Cred c-a făcut-o de dragul


82

Aniei... Sunt convinsă că Dumnezeu l-a

ajutat pe unchiul s-o cumpere.

Liubov Andreevna Mătuşica din Iaroslavl a trimis

cincisprezece mii de ruble ca să

cumpărăm noi moşia pe numele ei, căci

în noi, probabil, n-avea încredere. Dar

banii ăştia nu acoperă nici dobânzile.

(îşi acoperă faţa cu mâinile) Azi mi se

hotărăşte soarta.

Trofimov (o tachinează pe Varia) Madame

Lopahina!!!

Varia (supărată) Eternul studentul! Te-au

exmatriculat de două ori din

universitate!

Liubov Andreevna De ce te superi, Varia? Ce dacă te

tachinează cu Lopahin? Vrei să te măriţi

cu el? Mărită-te! E un om bun şi

interesant. Nu vrei? Nu te mărita,

nimeni nu te obligă!
83

Varia Trebuie să-ţi spun deschis, mamă: chiar

mă gândesc serios la asta. E un om bun

şi-mi place.

Liubov Andreevna Atunci ia-l! Ce mai aştepţi?

Varia Dar bine, mamă, să-l cer eu de bărbat?

De doi ani toţi mi-l vâră pe gât, dar el

tace mâlc sau face glume. Nu-l înţeleg.

Acum îi stă capul la avere, are treburile

lui şi nu se gândeşte la mine. Dacă aş

avea bani, măcar 100 de ruble, aş lăsa

totul şi-aş pleca departe. M-aş duce la

mănăstire.

Trofimov Ce fericire divină!

Varia (lui Trofimov) Un student nu s-ar cuveni

să spună prostii! (blând, cu lacrimi în

ochi) Cum te-ai mai urâţit, Petea! Şi ce-

ai mai îmbătrânit! (spre Liubov

Andreevna) Eu una, mamă, nu pot sta o

clipă fără să fac ceva. (Intră Iaşa)


84

Iaşa (pus pe râs) Epihodov a rupt tacul...

(iese)

Varia Da’ ce caută el aici? Şi cine i-a dat lui

voie să joace biliard? Zău că nu-i mai

înţeleg pe oamenii ăştia... (iese)

Liubov Andreevna N-o mai tachina, Petea! Nu vezi că şi aşa

e destul de supărată?

Trofimov Prea le pune pe toate la inimă! Şi prea

se bagă în toate! Cât a fost vara s-a

ţinut după Ania şi după mine. Vezi

Doamne, îi era frică să nu ne

îndrăgostim unul de altul! La urma

urmei ce-i pasă ei? Nemaivorbind că nici

nu i-am dat vreun prilej să ne judece

astfel. Eu unul sunt departe de

asemenea prostioare. Noi suntem mai

presus de banala dragoste...

Liubov Andreevna Eu una însă, din păcate, sunt mult mai

prejos... (liniştită) Oare de ce nu vine


85

Leonid? Tot ce aş vrea să ştiu e dacă s-a

vândut sau nu... Mi-e foarte greu să-mi

imaginez că ni s-ar putea întâmpla o

astfel de nenorocire. Chiar nu mai ştiu

ce să cred. Simt că mă pierd cu firea.

Sunt gata să urlu, să fac cine ştie ce

prostie... Petea, dragă, salvează-mă!

Spune ceva!

Trofimov Dacă s-a vândut azi moşia sau nu s-a

vândut nu e acelaşi lucru? Soarta ei e

hotărâtă de mult, nu e chip să se mai

schimbe ceva. Calmaţi-vă, dragă

doamnă! N-are rost să vă mai amăgiţi!

Priviţi măcar o dată adevărul în faţă!

Liubov Andreevna Adevărul? Care adevăr? Ştii dumneata

unde e şi unde nu e adevăr? Eu una

parc-am orbit. Nu mai văd nimic.

Dumneata dai rezoluţii curajoase

tuturor problemelor cruciale, dar ia


86

spune-mi, dragul meu: nu cumva

pentru că eşti tânăr şi de fapt n-ai avut

când să suferi din cauza unor asemenea

probleme? Şi oare nu priveşti viitorul cu

atâta optimism, numai pentru că nu

vezi nimic ce-ar putea să te sperie, căci

viaţa e încă ascunsă ochilor dumitale

tineri? Eşti mai curajos, mai cinstit, mai

profund decât noi! Dar meditează ceva

mai adânc şi fii mai mărinimos! Fie-ţi

milă de mine! M-am născut aici, aici au

trăit tatăl meu şi mama mea, aici au

trăit şi bunicii mei. Ador conacul ăsta.

Nici nu-mi pot imagina c-aş putea trăi

fără livada de vişini. Ei bine, dacă e

neapărată nevoie să fie vândută, vindeţi-

mă şi pe mine împreună cu ea... (îl

îmbrăţişează pe Trofimov şi-l sărută pe

frunte). Şi fiul meu s-a înecat tot aici...


87

(plânge) Fie-ţi milă de mine! Eşti un om

bun!

Trofimov Doar ştiţi că vă compătimesc din toată

inima...

Liubov Andreevna Nu aşa trebuia să spui... Nu aşa...

(scoate batista şi cade telegrama) Habar

n-ai ce greutate simt pe suflet. Aici e

prea mare hărmălaia. Tresar la fiecare

zgomot. Uite, tremur. Şi nici nu pot să

stau închisă în camera mea.

Singurătatea mă sperie. Să nu mă

judeci prea aspru, Petea. Eu ţin foarte

mult la dumneata, ca la o rudă. Aş fi

fericită să ţi-o dau pe Ania, ţi-o jur! Dar

înainte, dragul meu, înainte trebuie să-ţi

termini studiile. Nu faci nimic. Te laşi în

voia sorţii care te azvârle dintr-o parte în

alta... E foarte ciudat, nu ţi se pare?


88

Uite, nici barba parcă nu vrea să-ţi

crească deloc. (râde) Ce caraghios eşti!

Trofimov (ridică telegrama de jos) Nu ţin neapărat

să fiu frumos!

Liubov Andreevna E o telegramă de la Paris. În fiecare zi

primesc câte una. Barbarul acela iar e

bolnav, iar îi merge rău.

Mă imploră să-l iert şi să mă întorc la el.

Cred c-ar trebui să mă duc la Paris, să

fiu alături de el. Mă priveşti cu asprime,

Petea, dar ce să fac? Ce pot să fac? E

bolnav, singur şi nefericit. Cine-o să-l

îngrijească? Cine-o să-l împiedice să

facă alte prostii? Cine-o să-i dea

medicamentele la timp? Şi-apoi, n-are

rost să mă mai ascund şi să neg, când e

limpede că-l iubesc. Îl iubesc. Îl iubesc.

E ca un pietroi care-mi stă legat de gât

şi mă trage la fund, dar, vezi, eu iubesc


89

pietroiul ăsta şi nu pot trăi fără el. (îi

strânge mâna lui Trofimov) Să nu mă

condamni, Petea! Mai bine nu-mi spune

nimic...

Trofimov (printre lacrimi) Dar, Dumnzeule, vă rog

să-mi iertaţi sinceritatea: uitaţi că v-a

jecmănit?

Liubov Andreevna Nu, nu, nu! Să nu mai spui aşa ceva.

(îşi astupă urechile cu mâinile)

Trofimov E un ticălos. Numai dumnneavoastră n-

aţi aflat încă. E un nemernic, un om de

nimic.

Liubov Andreevna (supărată) Deşi ai 26 sau 27 de ani,

Petea, ai rămas un licean!

Trofimov Şi ce dacă?

Liubov Andreevna Ar fi fost timpul, la anii dumitale, să fii

bărbat, să-i înţelegi pe cei care iubesc,

să iubeşti şi dumneata şi să fii iubit...

(supărată) Da, da. Şi nu-mi mai vorbi de


90

puritatea dumitale sufletească, nu eşti

decât un caraghios, un neisprăvit, un

monstru...

Trofimov (cu groază) Ce spune?

Liubov Andreevna „Sunt mai presus de banala dragoste...”

Auzi! Nu eşti mai presus, ci cum ar zice

Firs, eşti un terchea-berchea. La vârsta

dumitale să n-ai o iubită!

Trofimov (îngrozit) E înfiorător. Ce spune? (se

prinde cu mâinile de cap şi pleacă) E

înfiorător! Nu mai pot! Mă duc... plec...

(iese, dar revine imediat) Între noi totul

s-a sfârşit! (iese în hol)

Liubov Andreevna (strigă după el) Nu pleca, Petea!

Caraghiosule! Am glumit, Petea!

(din hol se aud paşi – şi cineva cade;

Ania şi Varia ţipă; se aud râsete)

Liubov Andreevna Ce-a fost asta? (intră Ania)


91

Ania (râde) Petea a căzut pe scară. (iese

repede)

Liubov Andreevna Da’ sucit om mai e şi Petea ăsta!

(Şeful gării se opreşte şi recită poezia

„Păcătoasa” de Alexei Tolstoi. Toţi îl

ascultă. După primele versuri din antreu

se aude un vals. Recitatorul se opreşte.

Toţi dansează. Din hol intră Trofimov,

Ania, Varia şi Liubov Andreevna)

Liubov Andreevna Hai, Petea, suflet pur! (îl ia la dans şi

valsează cu el)

(Ania dansează cu Varia. Firs intră şi îşi

sprijină bastonul de uşa laterală. Iaşa

intră şi-i priveşte pe dansatori.)

Iaşa Ce mai zici, moşulică?

(Poezia)

Firs Nu mă simt bine. Pe vremuri, la balurile

noastre dansau generali, baroni,

amirali, iar acum îi invităm pe


92

funcţionarul de la poştă şi pe şeful gării.

Şi nici ei nu se prea înghesuie. Simt că

mă duc. Stăpânul meu, bunicul lor,

Dumnezeu să-l odihnească, ne dădea

tuturor, când eram bolnavi, să înghiţim

ceară roşie.

De douăzeci de ani, ba chiar şi de mai

mulţi, eu unul înghit ceară roşie în

fiecare zi. Poate de asta trăiesc.

Iaşa M-ai plictisit, moşulică. (cască) De-ai

crăpa odată!

Firs Iaca şi tu, un terchea-berchea.

(Trofimov şi Liubov Andreevna dansează

şi trec în salon.)

Liubov Andreevna Merci. Mă aşez, am obosit. (intră Ania)

Ania (cu emoţie) Acum câteva clipe, un om

spunea, la bucătărie, că livada noastră

de vişini s-a vândut azi la licitaţie.

Liubov Andreevna Şi cine a cumpărat-o?


93

Ania N-a spus cine. (dansează cu Trofimov)

Iaşa Era un bătrân care pălăvrăgea la

bucătărie. Nu era de pe-aici...

Firs Leonid Andreici n-a venit încă. Era

îmbrăcat într-un pardesiu subţirel. O să

răcească. Of, ce ţi-e şi cu tinerii ăştia!

Liubov Andreevna Simt că-mi pierd minţile. Du-te, Iaşa, şi

află cine-a cumpărat livada.

Iaşa Dar bătrânul acela a plecat de mult.

(râde)

Liubov Andreevna (cu ciudă) De ce râzi? Te bucuri?

Iaşa Epihodov ăsta e un caraghios. Un

prostănac. Nouăzeci şi nouă de

nenorociri!

Liubov Andreevna Unde-o să te duci, Firs, dacă s-a vândut

livada?

Firs Unde-o să-mi porunciţi!

Liubov Andreevna Ce ai? Nu te simţi bine? Du-te şi culcă-

te!
94

Firs Da. (zâmbeşte) Să mă culc? Atunci cine

mai serveşte aici? Cine se mai gândeşte

la toate? Că eu sunt singur pentru toată

casa.

Iaşa (Doamnei Liubov Andreevna) Vă rog să-

mi permiteţi să vă adresez o rugăminte:

dacă mai plecaţi cumva la Paris, vă rog

să vă înduraţi de mine şi să mă luaţi cu

dumneavoastră. E clar că aici nu mai

pot rămâne. (se uită în jur şi spune încet)

Ce să vă mai spun? Că doar le ştiţi prea

bine! O ţară incultă, oameni degradaţi,

ca să nu mai vorbesc de plictiseală, de

mâncarea oribilă de la bucătărie şi de

acest Firs care bântuie prin toată casa şi

bodogăneşte cât e ziulica numai

tâmpenii. Vă rog să fiţi bună să mă luaţi

cu dumneavoastră! (intră Pişcik)


95

Pişcik (spre Liubov Andreevna) Permiteţi,

frumoasa mea? (o invită la vals) Orice-ar

fi, îmi veţi împrumuta, totuşi,

fermecătoarea mea Liubov Andreevna,

180 de ruble. (dansând) Da, da! 180 de

ruble! (trec dincolo)

Iaşa (cântă încet) „O să-nţelegi oare

zbuciumul inimii mele?”

(în sală, guvernanta Charlotta Ivanovna

cu joben cenuşiu şi pantaloni cadrilaţi

vine ţopăind şi strigând. Se aude:

„Bravo, Charlotta Ivanovna!”)

Duniaşa (se opreşte, se pudrează) Domnişoara

mă roagă să dansez, fiindcă sunt mai

mulţi cavaleri decât doamne. Dar eu

când dansez ameţesc şi îmi bate inima

foarte tare, Firs Nikolaevici!


96

Funcţionarul de la poştă mi-a spus

adineauri nişte vorbe ce mi-au tăiat

răsuflarea. (Muzica încetează)

Firs Ce ţi-a spus?

Duniaşa Eşti ca o floare, mi-a zis...

Iaşa (cască) Ce necioplit! (iese)

Duniaşa Ca o floare... Auzi! Eu sunt o fată foarte

sensibilă! Vorbele frumoase mă dau

gata.

Firs N-o s-o sfârşeşti bine!

(intră Epihodov)

Epihodov Dumneata, Avdotia Feodorovna, nu-mi

dai nici o atenţie! Parc-aş fi o insectă.

(oftează) Aşa e viaţa...

Duniaşa Ce doreşti?

Epihodov E limpede că ai dreptate. (oftat) Dar,

privind din punct de vedere, atunci

dumneata, dă-mi voie să mă exprim

astfel şi scuză-mi sinceritatea –


97

dumneata m-ai adus în starea asta de

spirit... Eu îmi cunosc destinul. Mie mi

se întâmplă zilnic câte o nenorocire, dar

m-am obişnuit într-atâta, încât îmi

privesc viaţa cu zâmbetul pe buze. Mi-ai

promis şi, cu toate că...

Duniaşa O să vorbim mai târziu despre asta.

Acum lasă-mă te rog în pace. Mă las şi

eu furată de visurile mele...

(îşi face de lucru cu evantaiul)

Epihodov Da, zilnic câte o nenorocire, dar daţi-mi

voioe să mă exprim astfel: eu la toate

zâmbesc, ba şi râd... (intră Varia)

Varia Încă n-ai plecat, Semion? Asta e chiar

lipsă de respect! (Duniaşei) Du-te şi tu,

Duniaşa! (lui Epihodov) Tu ba joci biliard

şi rupi tacul, ba te plimbi prin salon, de

parcă şi tu ai fi musafir în casa asta!


98

Epihodov Permite-mi să mă exprim în felul acesta!

Cu ce drept mă tragi la răspundere?

Varia Nu te trag la răspundere! Îţi spun doar.

Te fâţâi de colo până colo şi nu faci

nimic. Plătim un contabil şi nu ştiu de

ce!

Epihodov (jignit) Dacă lucrez sau mă plimb, dacă

mănânc sau joc biliard, asta o pot

judeca doar cei care se pricep şi care

sunt şefii mei.

Varia Cum îndrăzneşti să-mi răspunzi astfel?

Cum îţi permiţi? (izbucneşte) Vrei să

spui că eu nu înţeleg nimic? Ieşi! Ieşi şi

să nu te mai văd!

Epihodov (cu teamă) Vă rog să vă exprimaţi mai

delicat.

Varia (şi-a ieşit din fire) Ieşi! Ieşi afară imediat!

(El se duce spre uşă, ea după el) 99 de

nenorociri! Să nu mai pui piciorul pe-


99

aici! Şi să nu te mai văd în ochi!

(Epihodov iese. Se aude de după uşă: „O

să mă plâng de dumneata! A, te

întorci?”) (ia bastonul lui Firs) Hai, vino,

vino că-ţi arăt eu ţie! Ai venit? Ai venit?

Atunci, ţine! (roteşte bastonul deasupra

capului şi tocmai atunci intră Lopahin)

Lopahin Mulţumesc frumos!

Varia (ton glumeţ, dar în fond supărată) Iartă-

mă, te rog!

Lopahin Nu-i nimic. Îţi mulţumeam doar pentru

amabila dumitale primire.

Varia N-ai de ce. (se îndepărtează, după care

se întoarce şi-l întreabă blând) Te-am

lovit?

Lopahin Nu-i nimic. O să-mi iasă un cucui cât

toate zilele şi gata!

Glasurei în sală A venit Lopahin! Ermolai Alexeici!


100

Pişcik El e! Uite-l, în carne şi oase! (Pişcik şi

Lopahin se sărută) Dragul meu, sufletul

meu, miroşi a coniac. Şi noi ne distrăm

binişor aici!

(intră Liubov Andreevna)

Liubov Andreevna Dumneata eşti, Ermolai Alexeici? De ce-

ai stat atâta? Unde-i Leonid?

Lopahin Leonid Andreici a venit cu mine. E aici.

Liubov Andreevna (nerăbdătoare) Ei? S-a ţinut licitaţia?

Vorbeşte!

Lopahin (e cam stânjenit, se teme să-şi arate

satisfacţia) Licitaţia s-a terminat pe la

ora 4 însă noi am pierdut trenul. A

trebuit să venim cu cel de nouă şi

jumătate. (oftează) Uff, sunt cam

ameţit... (Intră Gaev. Ţine mâna dreaptă

nişte pachete, cu stânga îşi şterge

lacrimile.)
101

Liubov Andreevna Ce e, Leonea? Spune! (nerăbdătoare, cu

lacrimi în ochi) Pentru numele lui

Dumnezeu, dar vorbeşte!

Gaev (nu-i răspunde, face un gest evaziv cu

mâna; lui Firs, plângând) Ia astea... uite,

anchois, cherci... Am fost într-un hal...

că n-am pus nimic în gură azi... (de

dincolo se aude zgomotul bilelor jocului

de biliard. Iaşa vorbeşte: „şapte şi

optsprezece”. Expresia feţei lui Gaev se

schimbă) Sunt frânt. Hai, ajută-mă să

mă schimb, Firs!

Pişcik Ce-a fost la licitaţie? Hai, povesteşte-ne!

Liubov Andreevna S-a vândut livada de vişini?

Lopahin S-a vândut.

Liubov Andreevna Cine a cumpărat-o?

Lopahin Eu. Eu am cumpărat-o!

(pauză)
102

(Liubov Andreevna e distrusă. Dacă nu

s-ar rezema de scaun şi de masă, ar

cădea. Varia scoate cheile de la brâu, le

aruncă pe podea, în mijlocul salonului şi

pleacă)

Lopahin Eu am cumpărat-o! Staţi, domnilor, vă

rog să... uite, mi se blochează mintea.

Nici nu pot vorbi. (râde) Când am ajuns

noi la licitaţie, Deriganov era deja acolo.

Leonid Andreici n-avea la el decât

15.000 de ruble, iar Deriganov a pornit

licitaţia de la 30.000 peste datorie. Când

am văzut cum stă treaba, m-am luat cu

el de gât şi am dat 40.000. El – 45. Eu –

50... El urca din 5 în 5 – eu din 10 în

10. Şi aşa am mers până la sfârşit. Eu

am dat 90 de mii peste datorie şi mi-a

rămas mie.
103

Acum, livada de vişini e a mea. Spuneţi-

mi, oare sunt beat, sunt în toate minţile,

nu visez? (tropăie) Să nu râdeţi de mine!

Dacă tata şi bunicul s-ar scula din

mormintele lor să vadă cum Ermolai al

lor, cel bătut, cel care abia ştia să

citească, cel care umbla desculţ iarna,

el, el a cumpărat cea mai frumoasă

moşie din lume! Eu am cumpărat, iată,

moşia unde bunicul şi tata au fost robi

şi unde li se interzicea să intre chiar şi

până în bucătărie. Visez... aiurez ori

poate mi se pare... Poate totul e o

scorneală a imaginaţiei voastre,

învăluită în negura necunoscutului.

(ridică de jos cheile şi zâmbeşte cu

blândeţe) A aruncat cheile! Adică vrea să

arate că nu mai e stăpână aici. (zornăie

cheile) Bine. Nu e nici o supărare.


104

(orchestra îşi acordează instrumentele)

Hei, muzicanţilor, cântaţi! Vreau să v-

aud! O să vă invit pe toţi aici, să vedeţi

cum Ermolai Lopahin izbeşte cu toporul

în livada de vişini şi cum cad pomii la

pământ. Vom construi aici vile, iar

nepoţii şi strănepoţii noştri vor începe

aici o viaţă nouă... Să cânte muzica!

(Orchestra cântă. Liubov Andreevna s-a

lăsat pe scaun şi plânge amarnic)

Lopahin (ton mustrător) De ce, de ce nu m-aţi

ascultat? O, biata mea Liubov

Andreevna, draga mea! Acum nu se mai

poate face nimic. (îi dau şi lui lacrimile)

O, numai de-ar trece mai repede toate

astea. De s-ar schimba odată viaţa

noastră absurdă şi nefericită!

Pişcik (îl ia de mână, cu glas sfârşit) Plânge.

Hai să mergem în sufragerie, s-o lăsăm


105

singură... Hai, vino cu mine! (îl ia de

braţ)

Lopahin Ei, ce-aveţi? Cântaţi mai tare! Acum, eu

poruncesc! (ironic) Vine noul proprietar,

stăpânul livezii de vişini! (loveşte din

greşeală o măsuţă gata să răstoarne un

candelabru) Pot să plătesc tot! (iese cu

Pişcik)

(În salon şi în sufragerie nu mai e nimeni,

afară de Liubov Andreevna – care stă

ghemuită şi plânge în hohote. Orchestra

cântă în surdină. Intră în fugă Ania şi

Trofimov. Ania se apropie de mama ei şi

îngenunchează în faţa ei, iar Trofimov

rămâne la uşă)

Ania Mamă! Plângi, mamă? Buna, draga,

scumpa mea mamă, frumoasa mea

mamă, te iubesc... fii biencuvântată!

Livada de vişini a fost vândută, ea nu


106

mai există. E adevărat, dar te implor să

nu mai plângi, mamă! Mai ai încă în faţă

toată viaţa, ţi-a rămas încă sufletul tău

frumos şi pur... Hai să plecăm de-aici,

să plecăm scumpa mea, vino! Vom sădi

împreună o livadă nouă, mai frumoasă

decât asta, o să vezi şi o să înţelegi! Da,

o să vezi: peste sufletul tău se va lăsa,

ca o boare, o bucurie calmă, adâncă,

aidoma soarelui în amurg. Şi-o să

zâmbeşti, iubita mea mamă! Haide să

mergem, draga mea! Să mergem!

Actul IV

Acelaşi decor ca în actul I, dar la ferestre nu mai sunt perdele,

nu se văd tablouri, puţina mobilă e strânsă într-un colţ, ca

pentru a fi pusă în vânzare.


107

Senzaţia e de pustiu. Lângă uşă, unele lângă altele,

geamantane, baloturi, bagaje destinate călătoriei; în stânga,

prin uşa deschisă se aud vocile Variei şi ale Aniei. Lopahin stă

în picioare. Iaşa ţine o tavă cu pahare de şampanie. În hol,

Epihodov leagă o ladă cu o frânghie. De afară se aud vocile

ţăranilor care vin să-şi ia rămas bun. Vocea lui Gaev: „Vă

mulţumesc, fraţilor, vă mulţumesc.”

Iaşa Au venit ţăranii să-şi ia rămas bun.

După părerea mea, Ermolai Alexeici,

ţăranul e om cumsecade, chiar dacă e

cam necioplit. (Vocile nu se mai aud. În

hol intră Liubov Andreevna şi Gaev. Ea

nu mai plânge, dar e palidă şi răvăşită;

nu spune nimic)

Gaev Le-ai dat tot ce-aveai în portmoneu,

Liuba. Aşa nu se mai poate. Pur şi

simplu nu mai merge.


108

Liubov Andreevna Dar nu m-am putut abţine. N-am avut

putere. (ies amândoi)

Lopahin (în urma lor) Veniţi, vă rog, să bem câte

un păhărel de şampanie, aşa de adio.

Nu mi-a trecut prin cap să iau ieri din

oraş. Am luat unica sticlă de la bufetul

gării. Vă rog! (pauză) Nu doriţi? Nu vreţi

să-mi faceţi onoarea... De ştiam nici n-o

luam... Singur nu beau nici eu... (Iaşa

pune atent tava pe scaun.) Bea măcar

tu, Iaşa.

Iaşa În sănătatea celor care pleacă.

Dumitale, mult noroc aici! (bea)

Şampania asta nu e veritabilă, te rog să

mă crezi!

Lopahin Opt ruble sticla. (pauză) E al dracului de

frig.

Iaşa Azi n-am mai făcut focul – dacă tot

plecăm. (râde)
109

Lopahin De ce râzi?

Iaşa De bucurie.

Lopahin Deşi sunt în octombrie, afară e soare şi

linişte, ca vara. Vreme perfectă pentru

construcţii. (se uită la pendulă) Vă rog

să nu uitaţi că nu mai aveţi decât 47 de

minute până la plecarea trenului. Asta

înseamnă că peste douăzeci de minute

trebuie să plecaţi la gară, aşa că trebuie

să vă grăbiţi!

(Trofimov îmbrăcat într-un pardesiu

subţire întră în curte)

Trofimov Cred că a sosit clipa plecării. Trăsura e

la scară. Unde dracu’ mi-or fi galoşii, că

nu-i găsesc nicăieri.

Trofimov Eu plec la Harkov. Mergem cu acelaşi

tren. Toată iarna stau acolo. Am cam

pierdut vremea aici, cu voi. Am obosit

de-atâta lenevie. Eu nu pot trăi fără


110

muncă. Uite, aici nu mai ştiu ce să fac

cu mâinile – stau atârnate pe lângă

corp, de parcă n-ar fi ale mele.

Trofimov Las’ că plecăm îndată şi-o să te apuci iar

de munca ta eficientă!

Lopahin Ia şi tu un păhărel!

Trofimov Nu. Eu nu beau.

Lopahin Prin urmare, pleci la Moscova?

Trofimov Da. Îi conduc la oraş, apoi plec la

Moscova.

Lopahin Pun pariu că profesorii n-au predat încă

nici un curs, ci te-au aşteptat pe tine.

Trofimov Nu e treaba ta!

Lopahin De câţi ani eşti la Universitate?

Trofimov Inventează altceva. Asta e veche, e

răsuflată. (îşi caută galoşii) Cred că n-o

să ne mai vedem niciodată, aşa că, dă-

mi voie, la despărţire, să-ţi dau un sfat:

nu mai da atâta din mâini! Fiindcă, la


111

drept vorbind, dacă o faci socotind că

aici se vor construi vile şi vilegiaturiştii

vor deveni mari gospodari, dai din mâini

degeaba! Dar orice-ar fi, eu ţin la tine. Ai

degete subţiri, delicate, ca de artist, ai

un suflet rafinat şi plin de gingăşie.

Lopahin (îl îmbrăţişează) La revedere, dragul

meu! Îţi mulţumesc pentru tot. Spune-

mi dacă ai nevoie de bani de drum.

Trofimov Ce să fac cu ei? Nu, n-am nevoie.

Lopahin Dar n-ai bani!

Trofimov Am. Mulţumesc. Uite-i aici, în buzunar.

(cu nelinişte) Dar galoşii mei pe unde-or

fi?

Varia (din camera vecină) Ia-ţi rablele! (îi

aruncă galoşii)

Trofimov De ce eşti aşa supărată, Varia? Ăştia nu

sunt galoşii mei!


112

Lopahin Az’ primăvară am semănat căteva

hectare de mac şi am câştigat curat 400

de mii de ruble. Doamne, ce privelişte

când erau înfloriţi toţi macii! Da. Am

câştigat 40 de mii de ruble. Aşa că, dacă

vrei să-ţi împrumut nişte bani, spune;

am de unde. Nu fii cu nasul pe sus! Eu

sunt ţăran şi nu te iau pe ocolite...

Trofimov Tatăl tău a fost ţăran, al meu farmacist,

dar asta n-are nici o importanţă.

(Lopahin scoate portmoneul) Lasă! Şi

dacă mi-ai oferi 200 de mii de ruble, tot

n-aş lua... Sunt un om liber. Pentru

mine tot ceea ce preţuiţi voi, fie bogaţi,

fie săraci, nu are nici o importanţă. E ca

un fulg în vânt. Eu sunt puternic şi

mândru şi mă pot lipsi oricând de voi!

Omenirea se îndreaptă spre marile


113

adevăruri, spre fericirea deplină, iar eu

sunt în primele rânduri.

Lopahin Şi speri să ajungi undeva vreodată?

Trofimov Fireşte c-o să ajung. Voi ajunge şi le voi

arăta şi altora drumul. (în depărtare se

aude zgomotul topoarelor care taie

vişinii)

Lopahin La revedere, dragul meu! E timpul să

plecăm. Ne dăm mari unul în faţa altuia,

dar viaţa tace şi trece. Când muncesc

din greu, luni la rând, parcă şi gândurile

îmi sunt mai agere şi simt că ştiu

pentru ce trăiesc, însă, fratele-meu, ţi-o

spun, sunt atâţia oameni în Rusia, care

habar n-au de ce trăiesc pe pământ...

Dar ce contează? Mersul lumii n-are

nicio legătură cu asta. Aud că Leonid

Andreici a primit o slujbă la bancă;


114

6000 de ruble pe an. N-o să stea prea

mult acolo. E prea leneş.

Ania (din uşă) Te roagă mama să opreşti

tăierea pomilor măcar până pleacă ea...

Trofimov Aşa e. Nici atâta tact n-ai avut... (iese)

Lopahin Imediat. Imediat. Şi ăştia, ce oameni!

(iese)

Ania L-au trimis pe Firs la spital?

Iaşa Probabil. Le-am spus de dimineaţă.

Ania (lui Epihodov, care trece prin hol) Semion

Panteleici, te rog fii bun şi află dacă l-au

dus pe Firs la spital.

Iaşa (uşor enervat) I-am spus lui Egor, azi

dimineaţă. De ce să mai tot întrebe de-o

sută de ori?

Epihodov După părerea mea definitivă,

ultramoşneagul Firs nu mai are nici o

şansă. Va lua drumul strămoşilor. Eu

unul îl invidiez. Pe bune. (aranjează


115

geamantanele şi cutiile) Ei da, poftim!

Bănuiam eu! (iese)

Iaşa (ironic) 99 de nenorociri!

Varia (de după uşă) L-au dus pe Firs la spital?

Ania L-au dus.

Varia Şi de ce n-au luat scrisoarea către

doctor?

Ania Să meargă cineva după ei, să le dea

scrisoarea. (iese)

Varia (din camera vecină) Iaşa unde e?

Spuneţi-i c-a venit maică-sa să-şi ia

rămas bun!

(Duniaşa se ocupă de bagaje; se apropie

de Iaşa, văzându-l singur)

Duniaşa Dar uită-te măcar o dată la mine, Iaşa!

Te duci! Mă părăseşti!? (se aruncă la

gâtul lui, plângând)

Iaşa De ce plângi? (bea şampanie) Peste şase

zile sunt iar la Paris. Mâine luăm


116

expresul şi pornim, de parcă nici n-am fi

fost aici. Nu-mi vine să cred! Vive la

Françe! Nu sunt făcut pentru aceste

meleaguri! Nu pot pur şi simplu să

trăiesc aici! Ce să fac? Am văzut destulă

mitocănie. Mi-a ajuns. (bea şampanie)

De ce să plângi? Dac-o să ştii cum să te

porţi, n-o să mai ai motive de plâns.

Duniaşa (se pudrează, privindu-se în oglindă)

Să-mi scrii de la Paris. Eu te-am iubit...

Te-am iubit mult. Sunt o fiinţă

sensibilă, Iaşa.

Iaşa Uite-i, vin! (cântă încetişor, se învârteşte

pe lângă bagaje)

(intră Liubov Andreevna, Gaev, Ania,

Charlotta Ivanovna)

Gaev E timpul să plecăm. Mai avem doar

câteva minute!
117

(se uită la Iaşa) Cine miroase a

scrumbie?

Liubov Andreevna Peste zece minute trebuie să pornim. (se

uită spre cameră) La revedere, casă

dragă, casa bunicilor noştri! O să treacă

iarna! Va veni primăvara şi tu o să

dispari! Te vor dărâma! O, câte n-au

văzut pereţii ăştia! (îşi sărută fiica)

Comoara mea! Eşti mai senină! Ochii tăi

sunt strălucitori ca două diamante. Eşti

mulţumită?

Ania Foarte. Începem o viaţă nouă, mamă.

Gaev (vesel) Aşa e. Acum e bine. Ne-am

frământat, am suferit până la vânzarea

livezii. Acum însă, când totul s-a

rezolvat aşa şi nu mai e nimic de făcut,

ne-am liniştit. A fost ca o uşurare. Am

ajuns funcţionar la bancă, finanţist, mă

rog. Galbena în centru... Parcă şi tu,


118

Liuba, arăţi mai bine. Sigur arăţi mai

bine.

Liubov Andreevna Da, e drept că m-am mai liniştit (i se

dau paltonul şi pălăria) Dorm bine. Iaşa,

ia bagajele mele. E timpul să plecăm!

(Aniei) Fetiţa! O să ne revedem curând!

Plec la Paris... O să mă descurc cu banii

trimişi de de mătuşa din Iaroslavl ca să

ne răscumpărăm. Trăiască mătuşica!

Doar că banii ăştia n-o să ţină cât

lumea!

Ania Dar o să te întorci curând, nu, mamă?

Eu o să învăţ, o să dau examenele la

liceu, apoi o să lucrez şi o să te ajut.

Vom citi împreună, cărţi, multe cărţi,

mamă. (îi sărută mâinile) În serile lungi

de toamnă vom citi... sigur ni se va

deschide în faţa ochilor o lume nouă,


119

minunată. (visătoare) Să te-ntorci,

mămica mea, să te-ntorci!

Liubov Andreevna Am să mă-ntorc, comoara mea! (o

îmbrăţişează) (intră Lopahin. Charlotta

Ivanovna fredonează cântecul)

Gaev Ce fericită e Charlotta! Îi arde de cântat!

Charlotta (ia o legătură ce aduce a copil înfăşat)

Nani, nani, copilaş! Dormi, iubiţel, taci

cu mama şi fii cuminţel. (Na-na-na – se

aude plânset de copil – sunete scoase de

Charlotta) Mi-e milă de tine (îi face vânt

legăturii) Vă rog să-mi găsiţi un loc

undeva. Nu pot să stau degeaba.

Lopahin O să-ţi găsim, Charlotta Ivanovna, nici o

grijă!

Gaev Toţi ne părăsesc. Varia pleacă. Nu mai

are nimeni nevoie de noi...

Charlotta La oraş n-am unde să stau. Totuşi plec.

Fie ce-o fi! (fredonează) (intră Pişcik)


120

Lopahin Uite-l şi pe „minunea lumii”.

Pişcik (gâfâie) Uf, staţi să-mi trag sufletul.

Sunt frânt. Daţi-mi un pahar de apă,

dragii mei!

Gaev Iar îţi trebuie parale? Sluga! Fug să scap

de pacoste! (iese)

Pişcik A trecut ceva vreme de când n-am mai

fost pe-aici. (lui Lopahin) A, eşti aici! Ce

bine-mi pare că te văd. Ai o minte

strălucită! Ţi-am adus datoria! (îi dă lui

Lopahin un teanc de bani) 400 de ruble;

mai am să-ţi dau 840...

Lopahin (nedumerit) Nu-mi vine să cred. De unde

ai bani?

Pişcik Stai să vezi... Ce cald îmi e! S-a petrecut

ceva fantastic: au apărut nişte englezi la

moşia mea şi au găsit un fel de argilă

albă... (spre Liubov Andreevna) Şi

dumitale ţi-am adus 400 de ruble,


121

scumpa şi frumoasa mea doamnă! (îi dă

banii) Restul o să ţi-i dau mai încolo...

(bea apă) Când veneam aici, pe tren, un

tânăr povestea că nu ştiu care filosof

celebru îi îndemna pe oameni să sară de

pe acoperiş. „Sări!” – cică le zicea.

(mirat) Ei, ce ziceţi? Mai daţi-mi, vă rog,

puţină apă.

Lopahin Da’ cu englezii cum a fost?

Pişcik Le-am arendat pe 24 de ani o bucată de

pământ argilos. Şi acum, vă rog să mă

scuzaţi, nu am timp, trebuie să alerg...

mă duc la Znovikov, la Kardamonov... la

toţi sunt dator... (bea) Vă doresc multă

sănătate! Mai trec eu joi pe-aici...

Liubov Andreevna Dar noi plecăm toţi la oraş, iar eu plec

mâine în străinătate.

Pişcik Cum? (speriat) De ce la oraş? Aşa e: că

am văzut mobila strânsă, geamantanele


122

pregătite... Ei, nu-i nimic... (îi sau

lacrimile) Nu-i nimic... Ce deştepţi sunt

englezii ăştia... Nu-i nimic. Vă doresc...

să fiţi fericiţi! Să vă ajute Dumnezeu...

Nu-i nimic... Toate au un sfârşit pe

lumea asta... (îi sărută mâna Liubei

Andreevna) Dacă va ajunge la

dumneavoastră vreodată vestea că mi-a

sosit sfârşitul, amintiţi-vă de sărmanul

cal şi spuneţi: „a trăit pe lumea asta un

zăpăcit... un oarecare Simeonov-Pişcik.

Dumnezeu să-l odihnească!” Ce vreme

superbă! Da! (e emoţionat, apoi se

întoarce şi din uşă spune ceva) Daşenka,

fiica mea, vă salută! (iese)

Liubov Andreevna Ei bine, acum putem pleca! Plec

îngrijorată din două motive: boala lui

Firs. (se uită la ceas) Mai avem cinci

minute.
123

Ania Pe Firs l-au dus la spital, mamă! L-a

trimis Iaşa azi dimineaţă!

Liubov Andreevna A doua mea grijă e Varia. Ea e obişnuită

să se trezească de dimineaţă şi să

lucreze. Acum, că n-are de lucru, e ca

peştele pe uscat. A slăbit, e palidă şi

plânge întruna, biata de ea. (pauză) Îţi

aminteşti, Ermolai Alexeici, cum visam

eu să vă văd soţ şi soţie şi-mi părea că

lucrurile merg bine între voi... (îi

şopteşte ceva Aniei şi îi face un semn

Charlottei – ele pleacă) Ea te iubeşte şi

cred că şi dumitale îţi place. Nu înţeleg

atunci de ce fugiţi unul de celălalt?

Chiar nu înţeleg.

Lopahin Sincer să fiu, nici eu nu ştiu. Ce ciudat!

Dacă nu e prea târziu sunt gata chiar

acum. Să terminăm odată, dar eu simt

că fără dumneata n-o s-o cer ...


124

Liubov Andreevna Excelent. Avem nevoie doar de o clipă. O

chem chiar acum.

Lopahin Avem şi şampanie. (se uită la pahare)

Sunt goale. Au băut-o... (Iaşa tuşeşte) A

băut-o cineva... A dat-o toată pe gât...

Liubov Andreevna (vioaie) Foarte bine... Noi plecăm. Iaşa,

allez! O chem! (spre uşă) Varia, lasă tot

şi vino aici! Vino repede! (iese cu Iaşa)

Lopahin (se uită la ceas) Da.

(pauză)

(de după uşă se aud şoapte şi râsete,

intră Varia)

Varia (priveşte în jur) Asta e culmea! Nu

găsesc...

Lopahin Ce cauţi?

Varia Chiar eu i-am pus undeva, dar nu mai

ţin minte unde. (pauză)

Lopahin Unde te-ai hotărât să te duci, Varvara

Mihailovna?
125

Varia Eu? La Rogulini. M-au angajat să le

conduc gospodăria. Aşa, un fel de

menajeră...

Lopahin La Iaşneovo? Asta e cam la 70 de verste

de-aici... (pauză) Deci, îţi iei adio de la

casa asta...

Varia (se uită la bagaje) Unde pot fi? Să-i fi

pus în valiză?... Da’ ce să mai caut aici?

Doar n-o s-o iau de la zero!

Lopahin Şi eu plec chiar acum, cu trenul ăsta, la

Harkov. Am o grămadă de treburi de

rezolvat. Îl las aici pe Epihodov. L-am

angajat.

Varia Bine! Foarte bine!

Lopahin Anul trecut, pe vremea asta ningea. Îţi

aminteşti? Acum e soare, e linişte. Doar

că e frig... Pe puţin minus 3 grade.

Varia Nu m-am uitat. De fapt termometrul e

spart. (pauză)
126

Glas de afară Ermolai Alexeeici!

Lopahin (în aşteptare, parcă) Da, da, vin îndată!

(iese repede)

(Varia se aşează jos, lângă balotul cu

rochii şi plânge încet. Intră Liubov

Andreevna)

Liubov Andreevna Ei? (pauză) Trebuie să plecăm!

Varia (îşi şterge lacrimile) Da, a sosit

momentul, măicuţă! Poate ajung şi eu

chiar azi la Rogulini – sper să nu pierd

trenul.

Liubov Andreevna Ania, ia-ţi paltonul!

(Intră Ania, apoi Gaev, Charlotta

Ivanovna. Gaev e îmbrăcat într-un palton

gros, cu glugă. Vin servitorii, vizitiii,

Epihodov se agită)

Liubov Andreevna Acum pornim la drum!

Ania (veselă) La drum!


127

Gaev Prieteni! Dragi şi scumpi prieteni! În

momentul acesta, când părăsesc pentru

totdeauna casa noastră, aş putea oare

să nu dau curs la despărţire,

sentimentelor care traversează toată

fiinţa mea?

Ania (mustrător) Unchiule!

Varia Unchiule dragă, nu e cazul!

Gaev (trist) Bila galbenă în centru... în

dubleu... Tac. Uite, tac.

(intră Trofimov, apoi vine Lopahin)

Trofimov Haideţi, doamnelor şi domnilor! E

timpul să pornim!

Lopahin Dă-mi paltonul, Epihodov!

Liubov Andreevna O clipă! Să mai stăm un minut. Parcă n-

aş fi văzut niciodată până acum nici

pereţii, nici tavanele. Mă uit la ele cu

duioşie, ba chiar ... cu aviditate.


128

Gaev Îmi amintesc cum, de Sf.Treime, pe

când aveam şase ani, am stat la

fereastra asta şi m-am uitat cum se

duce tata la biserică...

Liubov Andreevna Aţi luat toate bagajele?

Lopahin Da. Cred că da. (lui Epihodov, care-i ţine

paltonul) Vezi, Epihodov, să ai grijă de

toate, pe-aici?

Epihodov (răguşit) N-aveţi nici o grijă, Ermolai

Alexeici!

Lopahin Da’ ce-i cu vocea ta?

Epihodov Am băut acum câteva clipe apă şi cred

c-am înghiţit ceva.

Iaşa (dispreţuitor) Bădăranul!

Liubov Andreevna După ce plecăm toţi, nu mai rămâne

nici un suflet aici.

Lopahin Până la primăvară!

Varia (târâie un bagaj şi ţine umbrela cumva

ameninţător; Lopahin mimează


129

sperietura) Ei, nici chiar aşa! Doar nu-ţi

imaginezi că...

Trofimov Vă rog să mergeţi la trăsuri! E timpul!

Îndată vine trenul!

Varia Uite-ţi galoşii, Petea! Erau lângă

geamantan. (cu lacrimi în ochi) Vai, ce

murdari sunt! Şi ce scâlciaţi!

Trofimov (îşi pune galoşii, nu comentează) Să

pornim, domnilor!

Gaev (emoţionat, se teme să nu izbucnească în

plâns) Trenul, gara... Croisé la centru,

dubleu în colţ...

Liubov Andreevna Plecăm!

Lopahin Sunteţi toţi aici? N-a mai rămas nimeni?

(încuie uşa din stânga) Aici sunt

depozitate lucrurile. Închidem.

Ania Adio, casă! Adio, viaţă trecută!

Trofimov Viaţă nouă, te salutăm! (iese cu Ania)


130

(Varia priveşte în jur, apoi iese fără

grabă. Iese Charlotta, care duce

căţeluşul de lanţ.)

Lopahin Prin urmare, până la primăvară...

Haideţi, ieşiţi, doamnelor şi domnilor! La

revedere! (pleacă)

(Liubov Andreevna şi Gaev rămân

singuri; brusc se îmbrăţişează şi plâng

încet, cu teama de a nu fi auziţi)

Gaev (cu disperare) Surioară! Surioară!

Liubov Andreevna O, scumpa, iubita mea livadă. Rămâi cu

bine, viaţa mea, tinereţea mea, fericirea

mea! Adio tuturor!

Glasul Aniei Mamă!

Glasul lui Trofimov (vesel) A-u-u!

Liubov Andreevna Stai, să mai arunc o ultimă privire spre

pereţii ăştia, spre ferestrele astea. Prin

camera asta se plimba cu atâta plăcere

mama, Dumnezeu s-o ierte!


131

Gaev Surioară, surioară!

Glasul Aniei Mamă!

Glasul lui Trofimov A-u-u!

Liubov Andreevna Venim, venim!

(ies)

(Scena rămâne goală. Se aude cum se

încuie uşile, pleacă trăsurile. Linişte.

Topoarele.: zgomot asurzitor şi trist. Se

aud paşi. Pe una din uşi intră târându-şi

paşii, Firs, îmbrăcat în haină şi vestă

albă. Se vede că e bolnav.)

Firs (se apropie de uşă şi încearcă s-o

deschidă) E încuiată. Au plecat. (se

aşează pe canapea) M-au uitat. Nu-i

nimic. Mai stau puţin aici. Sunt sigur că

Leonid Andreici iar a plecat fără blană,

numai în palton. (oftat) Dacă n-am stat

eu cu ochii pe el... Aşa-i tineretul ăsta!

(bombăneşte ceva) Aşa. Mi-a trecut viaţa


132

de parcă nici n-am trăit... (se lungeşte) O

să mă întind puţin. (sieşi) Nu mai am

nici un strop de putere. Nici un strop...

Deh! Un terchea-berchea! (rămâne

nemişcat)

(se aude iar sunetul acela straniu şi trist,


ca al unei coarde care plesneşte, iar
topoarele taie, taie de zor livada)

S-ar putea să vă placă și