Tomas Hobes

1.1Prezentaţi teoria contractului social în viziunea lui Thomas Hobbes.

Oamenii mereu se afla intre ei intr-o stare de razboi, aceasta stare este determinata pe de oparte
de frica oamenilor de moarte iar pe de alta parte de cautarea gloriei.dar aceasta este si starea care
trezeste in fiecare constiinta necesitatii instituirii unei puteri politice care tinindui pe toti la
respect va putea sa stabileasca principiile unei paci si unei concordii civile.Hobbes sutine ideea
ca statul este intemeiat printr-un ac voluntar prin care fiecare om se angajeaza fata de fiecare
altul de a investi un tert cu dreptul de al guverna.Astfel toti oamenii prin acest contract social
abandoneaza dreptul de a se guverna pe ei insisi, suveranului.In conceptia lui Hobbes exista doua
contracte:cel prin care indivizii se asociaza intre ei si cel prin care ei cedeaza toate drepturile
suveranului. ”. Hobbes afirmă posibilitatea de a ieși din acest impas, grație unui contract care
conține renunțarea fiecărui individ la acea libertate neîngrădită, proprie dreptului natural
renunțare în favoarea unui suveran care impune legile și stabilește ce este just și injust, licit și
ilicit.

1.2Determinaţi raportul dintre drept şi lege după Thomas Hobbes.

Hobbes furnizeaza urmatoarea formula:autoritatea, nu adevarul este cea care face legea.Legea
este expresia vointei celui care dispune de dreptul de a comanda, ea nu este validata nici de
particulari nici de juristi ci unicul legislator este suveranul, singura sursa a legislatiei politice .
Astfel toți oamenii prin acest contract social abandonează dreptul de a se guverna pe ei înșiși,
suveranului. ”. Deci oamenii creează, prin contract, suveranul, conferindu-i o putere colosală prin care
intimidează voințele indivizilor, oprindu-le de la răzbunare și violență.15 Oamenii au creat suveranul cu
gândul ca acesta să-i reprezinte. Dar, începând prin a vorbi în numele oamenilor, suveranul ajunge să
vorbească în locul lor. În lumina doctrinei lui Hobbes, statul nu mai e natural, nici supranatural, ci în
întregime artificial; așadar, societatea, statul, dreptul apar nu pentru că omul ar fi prin natură animal
politic – cum afirmau Aristotel, Toma D’Aquino, Grotius – ci pentru că îi folosesc să-și apere viața.
Rădăcinile lor stau nu în rațiune, ci în interes

1.3Exprimaţi o atitudine faţă de ideea lui Thomas Hobbes despre egoismul înnăscut al
omului.
Hobbes afirma ca omul nu este sociabil de la natura , omul este in mod natural egoist, cauta
numai binele sau propriu este insensibil fata de cel al altora.Daca omul ar fi privit ca guvernat
numai de natura sa ar trebui sa se recunoasca drept inevitabil un razboi permanent intre fiecare
individ si semenii sai, pentru a fiecare cauta sa aiba un folos in dauna celorlalti.
 John Locke
1.1.Descrieţi teoria contractului social în viziunea lui John Locke.
Lock afirma ca omul este o fiinta sociala,daca omul nu ar fi astfel societatea civila nu ar fi fost
posibil sa fie constituita.Trecerea de la starea de natura la societatea civila a fost posibila pentru
ca starea de natura are unele caracteristici care o apropie de societatea civila si face posibila
aceasta trecere.Lock sustien ca trecerea de la starea naturala la societatea civila a avut loc in
urma unui consens general prin care oamenii au dorit un maximum de securitate si
libertate.Trecerea de la Statul natural la statul civil sa facut in baza unui contract bazat pe
consimtamintul comun.Obiectul contractului este garantia drepturilor naturale nu suprimarea lor
in favoarea suveranului.Singurul drept pe care asociatii il pun la dispozitia societatii civile este
acela de a pedepsi si a face dreptate.Ca in orice contract daca una dintre parti nu respecta
obligatia, contractul poate fi anulat.

1.2.Analizaţi principiile obligatorii pentru stabilirea regimului de libertate evidenţiate de

John Locke.
Libertatea indivizilor reprezintă o regulă imuabilă de viaţă, obligatorie pentru toţi membrii
societăţii. Garanţia libertăţii o constituie egalitatea tuturor, obligativitatea legii. Legile elaborate
de stat trebuie să corespundă legii naturale, ca expresie generală pentru toţi, atît pentru legislator,
cît şi pentru indivizi. Membrii societăţii trebuie să se conducă de acele legi de care se conduce
societatea, deoarece toți sînt egali după legea naturii.

1.3.Apreciaţi contribuţia lui John Locke la formularea teoriei separării puterilor.

După convingerea lui LOCK în statul englez contemporan lui, ar exista următoarele puteri:

a) Putere legislativă (puterea supremă, care edictează legi obligatorii);

b) Puterea executivă (ca putere a monarhului);
c) Puterea federativă (atribuită statului, o putere a regelui).
El consideră, că funcţionarea în bune condiţii a Constituţiei pretinde separarea puterii legislative
de puterea executivă, ceea ce înseamnă că Parlamentul fiind puterea supremă şi marea nobilime,
are controlul asupra statului. Lock considera ca nici o putere in stat nu poate fi o putere absolut
arbitrara.Pentru aceasta puterile in stat trebuie sa fie separate pentru c exercitarea puterilor in stat
de catre acelasi organ al puterii poate duce la tentatia de a abuza de aceasta, in felul acesta
drepturile naturale ale omului putind fi incalcate. deși legislativul este preeminent în stat, această
putere supremă este și ea limitată de legea naturii. că puterea legislativă încredințată unei
persoane sau mai multora, pentru totdeauna sau pentru un interval de timp – este puterea
supremă în stat. În ceea ce privește diferența dintre ele, arată că, în timp ce puterea legislativă
este discontinuă, căci nu e totdeauna necesar să se facă legi, puterea executivă este continuă –
căci e totdeauna necesar să se aplice legile făcute. ”. În acest sens, apărătorul dreptului natural
este poporul. Așadar, puterea legislativă nu poate fi absolută, căci oamenii nu se pot plasa într-o
situație mai rea decât starea naturală.

Charles Montesquieu
1.1.Prezentaţi doctrina politico-juridică a lui Charles Montesquieu.

Charles-Louis de Secondat Montesquieu elucidează problema dreptului şi statului în opera sa cea

mai reprezentativă Despre spiritul legilor. Preocupările lui au avut drept obiect de cercetare
problema privind libertatea politică ca fundament al dreptului şi statului. Monesquieu susţine că
pentru a asigura această libertate este nevoie de existenţa unor legi juste şi de o organizare
corespunzătoare a statului.Cercetînd natura umană, el constată că la diferite popoare există
diferite legi şi moravuri şi că acestea rezultă nu numai din fantezia arbitrară a oamenilor, ci şi din
o cauză comună . Legilein conceptia lui Montesquieu nu trebuie să fie separate de împrejurările
în care au fost făcute. Orice lege trebuie să corespundă factorilor geografici, climei,
particularităţilor poporului, numărului popilaţiei unui stat, tradiţiilor formate, etc. Toţi aceşti
factori determinaţi crează spiritul legilor, ca expresie a raţionalităţii, legalităţii, justiţiei, care
preced existenţa acestora.

1.2.Determinaţi completările şi precizările aduse de Charles Montesquieu teoriei

contractului social.
In conceptia lui M.preocuparea pentru conservarea fiintei sale in face pe om fricos.Datorita fricei
fiecare se simte inferior fata de toti ceilalti fapt pentru care oamenii se simt egali intre ei.Teama
ii face pe oameni sa se fereasca unii de altii dar de vreme ce ar vedea ca teama lor e reciproca, ei
vor simti necesitatrea de a se apropia unii de altii.Dupa M.inca din starea de natura oamenii
simteau nevoia de a trai impreuna in pace.Statul civil apare ca urmare a manifestarilor de vointa
a tuturor vointelor individuale.La M. Starea de razboi incepe odata cu constituirea societatii.De
indata ce se afla in societatea oamenii pierd simturile slabiciunilor, egalitatea care exista intre ei
inceteaza si incepe starea de razboi.In societate oamenii devin constienti de forta lor incercind sa
obtina cit mai multe avantaje.Fiecare societate constienta de forta sa va incerca sa obtina
avantaje in relatie cu alte societati, ceea ce duce la starea de razboi intre popoare.Starea de razboi
duce la aparitia legilor pozitive in cadrul societatii.Aceasta societate nu sar putea mentine fara un
guvernamint,de aceea gruparea tutror fortelor individuale formeaza ceea ce se cheama statul
politic.

1.3.Apreciaţi contribuţia lui Charles Montesquieu la dezvoltarea teoriei separaţiei

puterilor.
 Meritul lui Charles-Louis de Secondat, baron de Montesquieu este că a sistematizat toate ideile
referitoare la teoria separării puterilor existente pînă la el şi le-a dat o nouă interpretare în sensul
existenţei unor puteri distincte, atribuite unor organe separate şi independente unele de altele. Spre
deosebire de predecesorii săi, Montesquieu a realizat că aplicarea eficientă în practică a teoriei respective
şi garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor este incompatibilă cu imixtiunea
puterilor, de aceea este necesară existenţa a trei puteri distincte şi anume: legislativă, executivă şi
judecătorească. Această teză este expusă în opera „Spiritul Legilor”, potrivit căreia puterea executivă
revine regelui, puterea legislativă – adunărilor populare (Camera Comunelor), iar puterea judecătorească
este încredinţată unui corp de judecători profesionişti şi independenţi. Acestea trebuie să fie clar separate,
să nu interfereze una în ,,treburile” celeilalte, fiecare având funcţii bine definite: elaborarea legilor,
aplicarea lor şi judecarea corectă a conflictelor care apar în societate, în funcţie de prevederile legii
existente la un moment dat. În acest context, fără îndoială, „certificatul de naştere” a teoriei
separăriiputerilor în sensul atribuit în prezent este opera „Spiritul Legilor’ în care Montesquieu face
celebra descriere a celor trei puteri ale statului, descriere care conturează o teorie rămasă pentru totdeauna
în conştiinţa celor care cred în valorile democraţiei şi libertăţii: ,,În fiecare stat există trei feluri de puteri:

Jean J. Rousseau
1.1.Prezentaţi teoria contractului social în viziunea lui Jean J. Rousseau.

In conceptia lui Rousseau acordul vointelor libere este cauza aparitiei societatii.Libertatea este
principiul care o face sa existe si totodata sa subziste.Contractul social nu este obligatoriu pentru
popor decit daca el este liber consimtit.Pacea sociala nu poate fi obtinuta decit printro conventie,
oamenii au ajuns intrun stadiu in care nu mai puteau raminea in starea de natura.Aceasta
necesitatea ia impins pe indivizii izolati spre unirea fortelor pentru a invinge orice
rezistenta.Daca contractul nu este respectat fiecare din asociati il poate denunta si va reintra in
drepturile sale naturale anterioare.Fiecare asociat se uneste in felul acesta cu toti si nu se uneste
cu nimeni in particular el nu se supune decit lui insusi si ramine liber ca inainte.In conceptia lui
Rousseau societatea nu este o adunare de indivizi ci o structura de relatii , de relatii juridic
stabilite si aparate, protejate de corpul social in intregul sau.

1.2.Comparaţi cauzele de apariţie a statului după Jean J. Rousseau şi Thomas Hobbes.

La Hobbes Oamenii mereu se afla intre ei intr-o stare de razboi, aceasta stare este determinata pe
de oparte de frica oamenilor de moarte iar pe de alta parte de cautarea gloriei.dar aceasta este si
starea care trezeste in fiecare constiinta necesitatii instituirii unei puteri politice care tinindui pe
toti la respect va putea sa stabileasca principiile unei paci si unei concordii civile.Hobbes sutine
ideea ca statul este intemeiat printr-un ac voluntar prin care fiecare om se angajeaza fata de
fiecare altul de a investi un tert cu dreptul de al guverna.Astfel toti oamenii prin acest contract
social abandoneaza dreptul de a se guverna pe ei insisi, suveranului.In conceptia lui Hobbes
exista doua contracte:cel prin care indivizii se asociaza intre ei si cel prin care ei cedeaza toate
drepturile suveranului. La Rousseau insa oamenii in starea lor naturala sunt fericiti , liberi,
independenti si inocenti.Conform opiniei lui R. Asocierea nu este in fiinta omului, asocierea
oamenilor fiind un act de deliberare, o decizie prin care oamenii contrar tendintelor lor naturale
se asociaza pentru a face fata impreuna amenintarilor.

1.3.Apreciaţi influenţa doctrinei lui Jean J. Rousseau asupra programului revoluţiei

franceze.
Rousseau a influențat hotărîtor, alături de Voltaire și Diderot, spiritul revoluționar, principiile
de drept și conștiința socială a epocii; ideile lui se regăsesc masiv în schimbările promovate de
Revoluția franceză din 1789.Rasunetul ideilor lui Rousseau este dovedit de faptul ca "Declaratia
drepturilor omului si ale cetateanului", devenita program al Revolutiei de la 1789, din Franta a
fost elaborata pe baza "Contractului social", regasit, în mare parte apoi, în prima Constitutie
republicana a Frantei, precum si în alte constitutii europene. Impactul puternic al ideilor
contractualiste rousseau-iste a fost asupra iacobinilor care au văzut în minitratatul de drept
politic, „Contractul social”, instrumentul de distrugere a statului monarhic-feudal, de construire a
unei noi ordini politice. Jean Jack Rousseau ın lucrari criticınd regimul din Franta a scos ın
evidenta noi cai de solutionare. In special Rousseau sustinınd ca statul apartine poporului şi nu
conducerii a fost eficient ın ınsuşirea ıntelesului de stat-natiune. A initiat prabuşirea suveranitatii
divine a regelui şi ın loc a scos ın evidenta vederea suveranitate a poporului. Rousseau sustinınd
ca toti oamenii s-au nascut egali şi liberi a subliniat stringenta continuarii şi ın viata sociala a
egalitatii şi libertatii. Cu notiunea de consens social a atras atentie la reprezentarea vointei
generale, a pus bazele legilor şi constitutiei actuale. Razboaiele la care a participat ın sec. 18
Franta a adus statul ın pragul falimentarii cu exceptia regelui şi aristocratiei poporul traia ın
saracie şi mizerie, toate acestea au constituit motive ce au instigat revolta.

Immanuel Kant
1.1Prezentaţi ideile lui Immanuel Kant referitor la stat şi drept.
Filosofia sa politică pleacă de la filosofia sa morală, care are în centru noţiunea de lege
universală a raţiunii, umanitatea ca scop în sine. Scopul Statului, după Kant, este numai
protecTia dreptului; statul trebuie să asigure cetăTenilor posibilitatea de a se bucura de drepturile
lor, dar nu trebuie să se amestece în activităTile individuale, nici să îngrijească de activităTile
individuale. El si-a îndeplinit funcTia sa, când a asigurat libertatea tuturor; în acest sens trebuie
să fie Statul de drept.În mai multe texte politice, el îsi arată preferinTa clară pentru ordinea
întruchipată de drept: e mai bun un stat puternic care îi oferă suveranului puterea de a garanta
dreptul, decât un stat slab ce duce la haos.Kant reia ideile lui Montesquieu si recunoaste
existenTa a trei puteri în stat (legislativă, executivă si judecătorească), însă consideră că această
triadă trebuie văzută ca o ficTiune: ea aminteste faptul că orice concentrare excesivă a puterii
devine un leagăn al despotismului. În schimb, nu trebuie să pună în discuTie unitatea dreptului.
Cele trei puteri nu sunt, de altfel, „separate”, ci complementare.

1.2Analizaţi raportul dintre drept şi morală în concepţia lui Immanuel Kant.

Kant face distinctie intre ceea ce apartine dreptului si ceea ce apartine vointei, adica
moralitatii.Dreptul in opinia lui kant nu poarta decit asupra actelor exterioare ale oamenilor, deci
acestea fiind inferioare actelor morale care poarta asupra interioritatii umane.Libertatea nu
intemeiaza si nu se intemeiaza decit pe actele morale.Chiar daca dreptul este intemeiat pe ratiune
el nu poate sa-si extinda sfera asupra actelor pur interioare, acestea raminind in afara
reglementarilor dreptului.Dreptul in conceptia lui Kant deriva din moralitate, o moralitate ce
functioneaza ca o constringere, ca un imperativ.Pentru a actiona in conformitate cu conceptul
unei legislatii rationale interioare, omul trebuie sa fie supus constringerilor juridice si morale.In
morala fiecare om se raporteaza la sine insusi conform regulii autonomiei vointei,in drept fiecare
om se raporteaza la fiecare om si la ceilalti conform unui principiu de constringere.Dreptul se
fondeaza pe constiinta pe care o are fiecare de a fi obligat sa se conformeze legii.

1.3Adaptaţi ideile lui Im. Kant din lucrarea „Despre pacea perpetuă” la ideia
contemporană despre integrare europeană.
. A gândi pacea nu este o iluzie politică, le aminteşte Kant eventualilor săi detractori:
este un ideal spre care umanitatea trebuie să tindă. „Despre pacea perpetuă”, tratat tipărit de Kant
în 1795, prezintă principiile filosofice ale dreptului internaŃional. Kant susŃine că vocaŃia
umanităŃii este de a forma un Stat unic; timpul când popoarele se vor uni în acest mod este încă
departe, dar nu putem tăgădui că tendinŃa este în acest sens, nici nu ne putem îndoi că scopul va
fi atins. Fără îndoială că opera lui Immanuel Kant marchează etapa cea mai importantă în istoria
doctrinei pacifismului. Lucrarea Zum ewige Frieden reprezintă concluziile practice ale
conceptelor sale sociologice asupra războiului si a păcii. Se pronunTă pentru crearea unui
Congres al Statelor, împărtăsind ideea că pacea se va statornici definitiv pe măsură ce libertatea
popoarelor va fi câstigată si războiul înlăturat pentru totdeauna.Planul lui Kant de organizare a
lumii preconiza o Uniune de state, aceasta fiind, după el,singurul mijloc de a împiedeca războiul
si de a înlătura violenTa. Kant credea că războaiele pot fi înlocuite cu arbitrajul. De altfel, toate
principiile stabilite de către el în Spre pacea eternă sunt astăzi aproape universal recunoscute.
Aceasta ne arată că doctrine de acest fel nu sunt numai exerciTii dialectice, ci chiar factori
istorici, care însoTesc si reglementează progresul real.

Utilitarismul englez (Jeremy Bentham, John Mill, Herbert Spencer)

1.1Expuneţi ideile lui Jeremy Bentham ca fondator al utilitarismului englez.

Bentham considera ca utilul este cel care poate aduce fericirea unui numar cit mai mare de
oameni, constituindu-se astfel o adevarata democratie fondata pe interconexiunea indivizilor ce
isi urmaresc fiecare interesul.Bentham nu intemeiaza utilul pe ratiune ci pe placere ca simplu
sentiment.B.inlocuieste contractul social cu utilul, el considera ca contractul este un simplu
sofism, menit sa consolideze pozitia guvernarii.Statul si dreptul sunt un sistem de echilibru intre
interesele fiecaruia si interesele comunitatii. Exista totusi la baza societatii reguli dar nu fondate
pe ratiune ci pe utilitate.B.promoveza egoismul ca regula a convietuirii sociale.Iar scopul
individului este de a acumula maximum de avantaje personale.Interesele individuale sunt
singurele reale statul avind ca misiune coordonarea care asigura fericirea tuturor. Concluzia este
că, după Bentham, fiecare om a oarecare după tendința pe care ea pare s-o aibă de a mări sau de a
împiedica fericirea părții interesate”. În baza acestui principiu al utilității, despre care Bentham
afirmă că este singurul care nu depinde de vreun principiu superior și singurul criteriu pentru
separarea justului de injust, este obligatoriu comportamentul care duce la fericirea
oamenilor.1cționează numai în scopul realizării propriului interes de a evita suferința și a
dobândi plăcerea.
1.2Determinaţi efectele adaptării oamenilor la viaţa socială pe baza teoriei lui Herbert
Spencer.
Pe baza concepţiilor evoluţioniste, Spencer a construit un sistem întreg de filosofie.
Potrivit lui Spencer, viaţa este un gigantic proces ritmic, o mişcare continuă de formaţie şi de
descompunere. Sensul acestei mişcări este ceea ce constituie evoluţia, iar ea consistă în mod mai
precis dintr-o trecere de la omogen la heterogen, de la nediferenţial la diferenţial, de la incoerent
la coerent. Societatea umană este asimilată unui organism biologic. Prin efectul selecţiei
naturale, speciile se transformă, adaptîndu-se încetul cu încetul condiţiilor mediului, cele care nu
se adaptează, pier.
O privire interesantă asupra relaţiei om – societate o realizează Herbert Spencer. Contemporan şi
admirator al lui Ch. Darwin, Spencer proiectează o viziune organicistă, considerând societatea ca
un câmp al luptei pentru existenţă. În domeniul dreptului, Spencer formulează un ansamblu de
“Principii de Etică absolută”, intre care principiul fundamental este: “Fiecare poate să facă ceea
ce voieşte, numai să nu lezeze libertatea egală a celorlalţi”; complementarul acestui principiu se
referă la consecinţe, şi el sună astfel: “fiecare trebuie să suporte consecinţele propriei sale naturi
şi ale propriei sale conduite”.
În baza acestor principii, Spencer formulează o listă a drepturilor naturale ale omului, derivate
din ele: dreptul de a se mişca liber, dreptul de proprietate, dreptul liberului schimb, dreptul
libertăţii de credinţă, libertatea cultului, a cuvântului, a presei libere, etc.Esenţa concepţiei lui
Spencer este organizarea vieţii sociale, astfel încât individului să i se permită maximum posibil
de drepturi şi libertăţi, statul fiind doar un protector al acestora.

1.3Apreciaţi contribuţia lui John Mill la dezvoltarea doctrinei utilitariste.

Mill va schimba in totalitate utilitarismul, adaptindu-l societatii.El va aduce o noua clasificare a
placerilor in cele fizice si cele spirituale.Astfel placerile spirituale sunt superioare celor fizice,
chiar daca mai greu de atins.Pentru Mill utilitatea este fundamentul moralei. Conform acestui
principiu actiunile sunt corecte proportional cu tendinta lor de a promova fericirea si sunt
incorecte in masura in care tind sa produca inversul fericirii.Prin fericire Mill intelege prezenta
placerii si absenta durerii(nu placere fizica ci spirituala).Mill isi constituie propria viziune despre
utilitarism avind in vedere distinctia bine persona- bine public.El considera ca sacrificiul unui
individ poate fi considerata cea mai inalta virtute.
John Stuart Mill incearca sa concilieze notiunile de justitie cu cea de interes, recurgind la
notiunea de interes general, superior interesului individual. Pentru Mill utilitatea este
fundamentul moralei. Conform acestui principiu acțiunile sunt corecte proporțional cu tendința
lor de a promova fericirea și sunt incorecte în măsura în care tind să producă inversul fericirii.
Prin noțiunea de fericire Mill înțelege prezența plăcerii și absența durerii, dar termenul de plăcere
trebuie înțeles într-o accepțiune generală care nu înseamnă doar plăcere fizică ci și „plăcerea
frumosului, a decorativului, a delectării”. Mill nu abandonează teoria lui Bentham și acceptă
utilitatea ca fiind un principiu al valorilor morale motiv pentru care o acțiune poate fi judecată în
funcție de fericirea pe care o aduce unui anumit număr de indivizi.Spre deosebire de Jeremy
Bentham, Mill accentuează diferența dintre plăceri și imaginează o ierarhie a plăcerilor care ar
sta la baza conceptului de fericire. Mill nu este un hedonist (hedonismul privit ca o „doctrină a
porcilor”), el vorbește de două categorii de plăceri: trupești și spirituale. Ultimele sunt dezirabile,
căci spune acesta, sunt superioare calitativ plăcerilor trupești, deci implicit conduc la o fericire
mai mare.Mill își construește propria viziune despre utilitarism având în vedere distincția bine
personal - bine public. Acesta este un alt punct în care utilitarismul lui Mill se deosebește de cel
al lui Bentham, motiv pentru care utilitarismul lui Mill este numit și Utilitarism altruist. Deși
Mill este conștient că un obiectiv ca acela de a ajusta binele personal în funcție de binele public
este un demers dificil care nu poate fi atins cu ușurință, el consideră că sacrificiul unui individ
poate fi considerat cea mai înaltă virtute
 George Hegel
1.1Relataţi principalele idei politico – juridice a lui Georg Hegel.

Un exponent al istoricismului, şi anume al curentului istoricismului filosofic sau idealismului

obiectiv, se consideră filosoful german Georg Wilhem Hegel În abordarea problemei dreptului
Hegel porneşte de la ideea de bază a sistemului său filosofic - ce este raţional este real şi ce este
real este raţional. Această idee, după Hegel, stă la baza atît a spiritului universal, cît şi a naturii.
Statul în/şi pentru sine este eticul în întregime, realizarea libertăţii reale care este, în acelaşi
timp, scopul absolut al raţiunii.Ideea etică a statului presupune ca universalul să fie legat cu
libertatea deplină a particularilor şi cu propăşirea indivizilor astfel, ca interesul familiei şi al
societăţii civile să se reunească, impunîndu-se statului, dar, totodată, în recunoaşterea că
universalitatea scopului nu poate progresa fară ştiinţa şi voinţa proprie a particularităţii, care
trebuie să-şi păstreze drepturile ei. Deci numai atunci cînd în ambele momente generalul şi
particularul îşi păstrează puterea, numai atunci un stat poate fi considerat ca stat pe deplin
articulat şi cu adevărat organizat.
1.2Analizaţi evoluţia spiritului obiectiv după Georg Hegel.
Trebuie să reţinem că Hegel a fost, în primul rînd, un filosof idealist, a cărui gîndire nu a
încremenit la nivelul unui cult al statului, adică la nivelul spiritului obiectiv; el a fost profund şi
definitiv ataşat de ideea absolută. Una din nuanţele subtile ale spiritului universal se referă la
spiritul-naţiune. Fiecare popor are propria sa istorie ghidată de un spirit naţional specific, care
atinge cea mai înaltă formă de exprimare în cadrul statului-naţiune. Fiecare popor are constituţia
pe care o merită. Naţiunile au o evoluţie proprie şi se dezvoltă gradual, trecînd prin etapele de
creştere, maturitate şi declin. Dacă spiritul subiectiv aparţine entităţilor individuale, iar
spiritul obiectiv este specific contextelor sociale, spiritul absolut iese în evidenţă ca stadiu înalt
de dezvoltare metafizică. Locul suprem în cadrul acestei evoluţii e rezervat de Hegel artiştilor şi
filosofilor, singurele entităţi capabile să se simtă confortabil în cercul restrîns al gîndirii pure.

1.3Evaluaţi distincţia dintre stat şi societatea civilă pornind de la ideile politico - juridice
ale lui Georg Hegel.
Hegel şi apoi Karl Marx defiena societatea civilă ca: „...o stare atinsă de popoarele avnsate, dar
marcate însă de egoism şi avariţie, lipsă de coeziune morală, deci se referea în special la ordinea
economică şi socială cu principii proprii, independent de cerinţele etice, juridice sau politice”.
Ideea de societate civilă reprezintă treapta de mijloc pe drumul organizării sociale de la familie la
stat.
Destinul conceptului de societate civilă în opera lui Hegel trebuie judecat de pe un palier teoretic
în care statul apare ca întruchipare absolută a ideilor universale de libertate, dreptate şi
moralitate. Totodată, statul exprimă ideea de întreg, de unitate civilă deplină şi reprezintă un
factor unic de stabilitate socială şi politică. la baza constituirii societăţii civile se află trei
moment esenţiale: deplina coerenţă între trebuinţele individuale şi sistemul trebuinţelor sociale;
asigurarea libertăţii individuale; alături de ocrotirea proprietăţii, impunerea unei puteri
administrative care să aibă grijă de interese particulare şi comune ale societăţii.Referindu-se la
ideea de stat Hegel şi-a imaginat o structură piramidală de organizare politică şi administrativă.
În prefaţa „Prelegerilor de filosofie a istoriei” a oferit un top cratologic în cadrul căruia locul
suprem revine monarhului. Următorul nivel este ocupat de funcţionarii de stat şi guvernanţi, iar
ultimul loc revine corporaţiilor şi stărilor. Relaţia individului cu statul este mediată de societatea
civilă, în sensul că realizarea idealurilor individuale este în strînsă legătură cu satisfacerea
intereselor comune ale cetăţenilor.

Hans Kelsen

1.1Descrieţi normativismul şi premizele teoriei pure a dreptului la Hans Kelsen.

In principala sa lucrare, „Doctrina pura a dreptului”, considerata de exegeti ca fiind expresia
desavârsita a normativismului juridic, autorul respinge categoric teoria dreptului natural, teoria
sociologica privind justitia si teoria scolii istorice asupra dreptului. Convingerea lui Kelsen era
ca teoria dreptului trebuie sa fie pura, adica sa respinga orice influenta de natura politica, morala,
sociologica ori istorica, sa fie o teorie „eliberata de orice ideologie politica si de toate elementele
stiintelor naturii, constienta de legitatea proprie a obiectului ei si in acest fel constienta de
specificul ei”
Kelsen a sintetizat următoarele premise ale teoriei pure a dreptului:
-scopul teoriei dreptului este să readucă haosul şi multiplicitatea la unitate;
-teoria pură a dreptului este ştiinţă. Ea nu vizează dorinţa sau voinţa în drept, ceea ce trebuie să
fie în drept ci ceea ce este;
-ştiinţa dreptului este o ştiinţă normativă, nu o ştiinţă a naturii;
-teoria dreptului ca ştiinţă normativă nu are îndatorirea de a cunoaşte eficacitatea normelor
juridice.
Conceptul pe care se fundamenteaza normativismul lui Kelsen este cel de validitate, in sensul ca
validitatea oricarei norme juridice este asigurata sistemic, in functie de conformitate cu norma
juridica superioara. Astfel, crede autorul, teoria dreptului ramane pura, adica este ferita de orice
amestec din afara sferei stiintei strict juridice. Aceasta inseamna ca validitatea normei juridice nu
depinde nici de eficacitatea sa, nici de actul de vointa care i-a dat nastere, ci este legata doar de
ansamblul edificiului juridic existent intr-un anume spatiu si intr-un anume timp.
1.2Demonstraţi identitatea statului şi dreptului în doctrina lui Hans Kelsen.
Dreptul, în concepţia lui Kelsen, este o ierarhie de norme, dar nu o succesiune de cauze şi
efecte cum este cazul legilor naturale studiate de ştiinţele naturii (ex. dacă este încălzit un metal,
acesta se dilată, dilatarea fiind cauzată de încălzire; un hoţ trebuie pedepsit, furtul nu este cauza
pedepsei, pedeapsa nu este efectul furtului). Statul se identifică cu dreptul pentru că el nu este
altceva decît un sistem juridic, un sistem de conduită umană şi o ordine de constrîngere socială.
Statul nu poate fi şi acţiona decît în virtutea normelor juridice care îl califică ca atare. Or,
încercarea de a legitima un stat ca „stat de drept” este în realitate perfect inadecvată, pentru
simplu motiv că orice stat trebuie să fie cu necesitate stat de drept.Astfel in acceptiunea lui
Kelsen Statul ale carui elemente esentiale sunt poporul ,teritoriul si puterea se defineste ca o
ordine juridical relative centralizata, limitata in domeniul sau de validitate spatial si temporal
supus direct dreptului international si eficace in ansamblu si in general.Pentru ca statul si dreptul
sunt unul si acelasi fenomen a vorbi despre un stat de drept devine un pleonasm.Statul nu este
altceva decit personificarea ordinii de constringere.

1.3Apreciaţi trăsăturile normei juridice pornind de la ideile lui Hans Kelsen.

După Kelsen, norma juridică se caracterizează prin cinci trăsături:
-imperativul ipotetic, spre deosebire de imperativul categoric (norma morală) care-i fără condiţii,
fără de ce, fără pentru că, prevederile normei juridice sînt subordonate unei condiţii, dacă nu
plăteşti datoria, confiscarea bunurilor; săvîrşirea unei infracţiuni - pedeapsa etc.;
-constrîngerea; -validitatea, norma juridică provine dint-o normă superioară, preexistentă,
deoarece ea este concepută ca o componentă a sistemului; -înlănţuirea – dreptul constituie un
sistem ordonat, coerent. Această ordonare se realizează pe niveluri, care constituie piramida
nivelurilor juridice. Or, ordinea juridică este o piramidă, o ierarhie formată dintr-un anumit
număr de niveluri de norme juridice, între care există o condiţionare ce determină fundamentul
validităţii sale, existînd şi norma fundamentală - Grundnorm. Aceasta nu face parte din teoria
pură a dreptului, natura acesteia formînd obiectul ştiinţei politice, eticii sau religiei.
-eficacitatea – norma juridică este valabilă numai dacă este efectivă.

Herbert Hart
1.1Relataţi ideile neopozitiviste a lui Herbert Hart.
Herbert Lionel Adolphe Hart sustine ca fiecare norma, fiecare cuvint, fraza ar avea un sens,
o acceptie centrala unica nesusceptibila de dispute, determinata de uzajul lingvistic comunsi care
poate fi descoperit prin analiza contextului si referinta la limbajul comun. Functiile esentiale ale
dreptului, ca mijloc de control social, trebuie cautate nu in litigiile private ci in modul in care
este folosit pentru a controla, conduce si organiza viata in afara instantelor. Normele se
caracterizeaza prin generalitate si permanenta. Normele de bază se clasifică în trei categorii:
analitice – întâlnite la Hans Kelsen, normative – întâlnite la Kant şi empirice – întâlnite la
Hart.La Hart dreptul ca sistem de reguli capata realitatea sa nu de la stat ci de la o oarecare
norma fundamentala, regula finala, seperioara.

1.2Stabiliţi condiţiile minime ale existenţei unui sistem de drept după Herbert Hart.
Herbert Hart pornește de la idea fundamental că scopul minim a vieții sociale a omului e
supraviețuirea.Aceasta creează necesitatea existenței dreptului și morale. Din punct de
vedere structural, dreptul este format din două categorii de norme: norme juridice primare și
secundare. Cele primare au 3 dezavantaje:incertitudinea, caracterul static, ineficacitatea presiunii
sociale care asigură norma data.Orice sisitem juridic este format din unitatea normelor primare și
secundare. El indică 2 condiții minime de existent a unui system juridic: 1) respectarea de către
majotitatea populației a normelor juridice valabile; 2)admiterea de către autorități a normelor de
cunoaștere, de schimbare și de deciziie în calitate de modele publice și commune de conduită.

1.3Apreciaţi raţionalitatea normelor juridice şi morale după Herbert Hart.

Hart sustine ca fiecare norma, fiecare cuvint, fraza ar avea un sens, o acceptie centrala unica
nesusceptibila de dispute, determinata de uzajul lingvistic comunsi care poate fi descoperit prin
analiza contextului si referinta la limbajul comun. Functiile esentiale ale dreptului, ca mijloc de
control social, trebuie cautate nu in litigiile private ci in modul in care este folosit pentru a
controla, conduce si organiza viata in afara instantelor. Normele se caracterizeaza prin
generalitate si permanenta.
 The Concept of Law (1961) este o analiză a relaţiei dintre drept, constrângere şi morală. Este de
asemenea o încercare de a găsi răspunsul la întrebarea dacă toate legile ar trebui conceptualizate
în sens de ordine constrângătoare sau de comenzi morale. Hart susţine că nu există o legatură
logică necesară între lege şi constrângere, nici între lege şi morală. El afirmă ca a clasifica toate
legile ca ordine constrângătoare sau comenzi morale ar însemna o simplificare a relaţiei dintre
drept, constrângere şi morala. În opinia lui Hart, o conceptualizare a legilor în acest fel, de ordine
coercitive sau comenzi morale ar impune ideea falsă a uniformităţii diferitelor tipuri de legi şi a
funcţiilor sociale diverse pe care dreptul le are. O astfel de conceptualizare a dreptului ar avea ca
efect o interpretare gresită a scopului şi funcţiilor acestuia, dar şi o întelegere deformată a
conţinutului, originii şi criteriilor de clasificare a legilor.Legile sunt reguli care interzic
indivizilor să acţioneze într-un anume mod; le-ar putea impune diverse obligaţii. Legile impun
pedepse asupra indivizilor care au făcut vreun rău altor indivizi. De asemenea, în această lucrare,
Hart, specifică modul în care trebuie făcute contractele, dar şi felul în care documentele oficiale
trebuie create. Pot specifica de asemenea modul de convocare al legislaturilor sau modul de
funcţionare al Curţilor de Judecată. Specifică modul în care noile legi sunt activate, dar şi modul
în care legile vechi pot fi modificate. Pot exercita o putere coercitivă asupra indivizilor prin
impunerea unor penalităţi asupra acelora care nu işi îndeplinesc datoriile şi obligaţiile. Cu toate
acestea, nu toate legile pot fi considerate nişte ordine constrângătoare deoarece unele legi pot să
confere unor indivizi puteri sau privilegii, fără să le impună acestora datorii sau obligaţii.

Doctrina liberalistă
1.1Prezentaţi fundamentele liberalismului. Curentul liberalist asa cum reiese chiar din
denumirea sa este legat de conceptul de libertate.SE cunoaste ca dea lungul istoriei liberalismul a
fost criticat pentru ca ideile liberale nu se gasesc in viata sociala reala si ca aservirea a continuat
sa ramina una din rocile societatii contemporane.Cu toate acestea liberalismul a ramas o miscare
care a condus la afirmarea individualitatii umane, constituita ca o contrapondere la etatism.In
zilele noastre liberalismul a stat la baza miscarilor care a condus la eliminarea
totalitarismelor.Liberalismul este un curent rational si echilibrat a carui conceptie se
fundamenteaza pe afirmarea individului dar nu prin desfiintarea oricarei autoritati ci prin crearea
unui climat social in care puterea sa fie limitata prin drept.Reducerea sferei de influenta a statului
in problemele ce tin de domeniul privat este unul din telurile democratiei liberale.
1.2Analizaţi egalitatea condiţiilor ca principiu de bază a democraţiei evidenţiat Alexis de
Tocqueville.
Alexis de Tocqueville în lucrarea “Despre democraţie în America”este de fapt o ―meditaţie
asupanobilimii‖, pentru că Tocqueville încurajează egalitatea în drepturi, iar nobilimea este acea
clasă socială,care, prin dorinţa de a domina, nu permite dezvoltarea acestei noi concepţii.
Îi atrage atenţia urmările pe care le produce această egalitate a condiţiilor. Acest fapt implică o
anumităorientare a spiritului public, o formulare cât mai accesibilă a legilor, atrage după sine
percepte noi aleguvernanţilor, iar celor guvernaţi le formează o atitudine faţă de superiorii lor,
aşa cum Tocqueville nu a mai cunoscut-o.Egalitatea aceasta are o mare influenţă deopotrivă
asupra celor care guvernează şi a celor ce sunt guvernaţi.Tocqueville afirmă că atunci―când
inegalitatea este legea obişnuită a unei societăţi, cele mai profunde inegalităţi nu sar în ochi,
cândtotul este aproximativ la acelaşi nivel, cele mai mici inegalităţi rănesc. De aceea dorinţa de
egaliate devinemai greu de potolit pe măsură ce egalitatea este mai mare.‖ . In aceste conditii, el
vede egalitatea ca un intreg compus din:-egalitatea in fata legii; -egalitatea politica;-egalitatea de
conditii..Egalitatea condiţiilor înseamnă, mai întâi, instaurarea unei egalităţi de drept între
indivizi în locul unei jurisprudenţe distincte pentru fiecare stare sau ordin, cum se întâmpla în
Vechiul Regim; în al doilea rând, egalitatea condiţiilor înseamnă mobilitate socială potenţială ca
urmare a abandonării principiului eredităţii; în sfârşit, egalitatea condiţiilor înseamnă o puternică
şi continuă aspiraţie spre egalitate ce ia locul viziunii ierarhice tradiţionale asupra societăţii. Însă
egalitatea condiţiilor nu semnifică şi dispariţia diferenţelor şi inegalităţilor economice şi sociale
dintre indivizi; de fapt,spune Tocqueville, principiul democratic impune o egalitate imaginară în
ciuda inegalităţii reale dintre aceştia.

1.3Evaluaţi conceptul libertăţii individuale pornind de la ideile lui F.Hayek.

Libertatea zice Hayek este inseparabila de responsabilitate.Libertatea nu inseamna doar ca
individul are atit oportunitate cit si povara optiunii ea mai inseamna si ca el trebuie sa suporte
consecintele actiunilor sale ca va fi laudat sau blamat.In zilele noastre Hayek este de parerea ca
sentimentul responsabilitatii a disparut, acest lucru fiind explicat prin frica de responsabilitate si
implicit prin frica de libertate. Friedrich Hayek.El defineşte libertatea ca acea stare în care
coerciţia la care unii oameni ii supun pe semenii lor este redusă, atât cât este posibil acest lucru
în societate sau posibilitatea de a acţiona conform propriilor decizii şi planuri, precum şi
independenţa faţă de voinţa arbitrară a altuia.Starea în care un om nu este supus coerciţiei, prin
voinţa arbitrară a altuia sau a altora este adesea denumită libertate “individuală” sau “personală”.
Hayek afirma ca ordinea sociala se poate stabili numai avind ca reper individul uman ca scop si
nu ca mijloc . Libertatea zice Hayek este inseparabila de responsabilitate..In zilele noastre
Hayek este de parerea ca sentimentul responsabilitatii a disparut, acest lucru fiind explicat prin
frica de responsabilitate si implicit prin frica de libertate. Friedrich Hayek.El defineşte libertatea
ca acea stare în care coerciţia la care unii oameni ii supun pe semenii lor este redusă, atât cât este
posibil acest lucru în societate sau posibilitatea de a acţiona conform propriilor decizii şi planuri,
precum şi independenţa faţă de voinţa arbitrară a altuia.Starea în care un om nu este supus
coerciţiei, prin voinţa arbitrară a altuia sau a altora este adesea denumită libertate “individuală”
sau “personală”. Hayek afirma ca ordinea sociala se poate stabili numai avind ca reper individul
uman ca scop si nu ca mijloc
Doctrina sociologică
1.1Prezentaţi concepţia sociologico – juridică a lui Max Weber.
Cea mai cunoscută lucrare a sa este eseul Etica protestantă şi spiritul capitalismului, lucrare
care a fost piatra de temelie în studiile sale de sociologie a religiilor. În această lucrare, Weber a
argumentat faptul că religia este una dintre cauzele cele mai importante, care explică diferenţele
de dezvoltare dintre culturile Occidentale şi cele Orientale, şi a subliniat importanţa
protestantismului ascetic care a condus la naşterea capitalismului, a birocraţiei şi a statului
raţional-legal din Vest.Într-o altă lucrare importantă, Politica, ca şi vocaţie, Weber defineşte
statul ca o entitate ce posedă monopolul asupra folosirii legitime a forţei. Sociologia weberiană
este numită şi „sociologie comprehensivă”, deoarece nu vizează „sensul obiectiv al acţiunii”, ci
„sensul gîndirii”. Totodată, el a adus o contribuţie valoroasă în dezvoltarea metodologiei
ştiinţelor umaniste şi, în special, a ştiinţelor politice.Max Weber face o distinctie categorica intre
viata sociala reala si modul nostru de a cunoaste aceste realitati .Oricit de perfectionata si orice
metoda ar folosi o stiinta sociala ea nu poate surprinde intreaga bogatie a vietii reale.

1.2Determinaţi conţinutul noţiunii „masă de conştiinţe individuale” în cadrul teoriei

dreptului obiectiv a lui Léon Duguit.
Duguit susţine că supremaţia unei voinţe asupra alteia e o noţiune metafizică implicând o
ierarhie a persoanelor şi a valorilor ce trebuie exclusă dintr -o disciplină pozitivă.Voinţa generală
se poate impune, dar cu condiţia ca ea să fie legitimă, adică conformă cu dreptul obiectiv şi cu
morala politică.Statul e doar un aparat de gestionare a serviciilor publice însărcinat cu realizarea
solidarităţii sociale. Antivoluntarismul îl va împinge pe Duguit să conteste şi noţiunea de
drept subiectiv ce atribuie voinţeiindividuale o putere a proape mistică – metafizică.
 Dar dacă dreptul nu este ceea ce doresc guvernanţii, atunci ce este? Duguit cere guvernanţilor să
respecte„dreptul obiectiv”, adică cere să existe independent de voinţa lor. Stabilitatea acestui
drept s-ar face princonstatarea sa sociologică şi ar fi constituit din ceea ce„masa spiritelor”
doreşte să impună printr -o reacţiesocială organizată. Omul este în acelaşi timp individual şi
social şi aceste două caracteristici inseparabile ale conştiinţei şi voinţei lui se fortificate reciproc.
Asociat, omul se simte mai om – în grupurile corporative individualitatea creşte. Astfel, Duguit
trage concluzia că solidaritatea oamenilor este un fapt prim şi că acestfapt real al solidarităţii
este fundamentul dreptului. Dreptul devine un fapt social derivat din solidaritate, care este sursa
reală a regulilor de drept şi a instituţiilor juridice.
1.3Evaluaţi raportul dintre stat şi individ la Emile Durkheim
“Dreptul reprezinta forma esentiala de structura a societatii” stabilea Emile Durkheim In
conceptia sa,societatea si dreptul sunt inevitabil legate intre ele, acestea din urma fiind de
fapt forma speciala de structurare a societatii, viata sociala neputand exista fara ca viata juridica
sa nu existe simultan.Dreptul reprezinta forma solidaritatii sociale, in ea fiind reflectate
multiplele fatete ale solidaritatii sociale. Durkheim este cel care a fondat scoala sociologica
franceza, sociologismul reprezentand acel curent careconsidera fenomenele sociale ca fapte sau
lucruri sociale concretizate in moduri colective de ganduri. Potrivitautorului,dreptul este un mod
de conduita creat de colectivitate. Durkheim urmarind relatia între "eul" individual si
"interactiunea sociala". În viziunea sa indivizii, ba chiar grupurile se pot prabusi în dezordine, în
anarhie. Societatea vede mai departe si mai bine ca indivizii"
Societatea deci este exterioara, are putere morala, vede mai departe ca indivizii, este coercitiva,
etc. Acestea sunt trasaturile generale ale faptului social.

Teoria psihologică a dreptului

1.1Descrieţi ideile lui Nicolae Petrajiţky ca fondator a teoriei psihologice a dreptului.
Teoria psihologică a fost întemeiată la începutul sec. Al XX-lea, fiind dezvoltată în lucrările
savantului L.LPetrasycki. El îşi concentrează atenţia asupra studierii fenomenului dreptului,
ayînd la bază viaţa lăuntrică a omului, în cercetările lui Retrasycki, ştiinţa empirică cercetează
existenţa umanăsub aspectele fizic şi psihic. Dreptul, ca fenomen al existenţei, aparţine laturii
psihice şi poate fiexplicat numai prin prisma proceselor psihice emoţionale şi intelectuale. El este
un fenomen emotiv.Spre deosebire de emoţiile morale, emoţia juridică face parte din sfera
emoţiilor irnperativ-atributive.In timp ce emoţiile morale se caracterizează prin adeziune liberă,
emoţiile juridice nu sînt libere,deoarece o altă persoană poate să insiste şi să impună realizarea
acestei emoţii . Dreptul se divizează îndrept autonom şi drept pozitiv. Dreptul autonom constituie
emoţiile generate de îndemnul conştiinţei.Dreptul pozitiv este edificat pe o autoritate străină, ce-
şi găseşte expresie în actul normativ, stabilind,astfel, prescripţii juridice obligatorii pentru toţi
subiecţii de drept. Normele juridice, fiind o emanaţie a statului, reprezintă o reflecţie a emoţiilor.

1.2Stabiliţi rolul emoţiilor în drept conform teoriei psihologice a dreptului.

. Dreptul, ca fenomen al existenței, aparține laturii psihice și poate fi explicat numai prin prisma
proceselor psihice emoționale și intelectuale. Astfel, el este un fenomen emotiv și face parte din
sfera emoțiilor imperativ-atributive. Emoțiile juridice au la bază emoțiile atributive ale datoriei,
iar temelia celor morale o formează numai emoțiile imperativ-etice. După Petrazycki, dreptul se
divizează în drept autonom și drept pozitiv. Dreptul autonom constituie emoțiile, care sânt
îndeplinite după îndemnul conștiinței. Conștiința morală pune temelia obligației morale și are la
bază emoțiile morale, care, la rândul lor, îl pot determina pe om la o anumită acțiune sau,
dimpotrivă, îl pot stăvili de a acționa liber.
 1.3Formulaţi o atitudine faţă de ideea despre drept ca factor psihologic al vieţii sociale
promovată de teoria prsihologică a dreptului.

Mircea Djuvara

1.1Descrieţi principalele idei filosofico - juridice a lui Mircea Djuvara.

O contribuţie remarcabilă a lui Mircea Djuvara s-a produs în planul analizei raportului dintre
drept, stat şi naţiune. Respingând ideea dreptului pur şi pozitivismul juridic care au instaurat
divinizarea absolută a autorităţii legii scrise fără să o controleze prin apelul la ideea de justţtie,
dovedindu-se a fi astfel o concepţie greşită şi chiar primejdioasă, Mircea Djuvara a fost convins
că dreptul se întemeiază pretutindeni pe realităţile istorice ale comunităţii umane concrete.Astfel,
poporul român îşi întemeiază dreptul pozitiv pe viaţa naţională.Naţiunea este o realitate istorică
ridicată la rangul de îndatorire etică supremă, iar statul a devenit numai expresia ei
juridică.Djuvara sustine ca Filosofia dreptului se leaga de teoria cunoasterii si este nevoita sa-si
intinda cercetarile in domeniul epistemologiei.M.Djuvara pune in centru atentiei individual
uman,acesta fiind cel ce creaza valorile, morale sau juridice avind inscrisa in el in mod apriori
principiul justitiei.

1.2Analizaţi raportul dintre dreptul pozitiv şi dreptul raţional la Mircea Djuvara

Dreptul, precizează M. Djuvara arată „actele permise, interzise sau impuse în societate pe baza
ideii de justiţie”. El face o distincţie importantă între dreptul raţional şi dreptul pozitiv.Astfel,
toate judecăţile prin care se constată justiţia acţiunilor în societate, de dreptul pozitiv, sunt
numite aprecieri de drept raţional.Dreptul raţional este şi sursa idealurilor de justiţie pe care
fiecare societate şi le făureşte raportând ideea de justiţie la condiţiile ei specifice. Justiţia,
apreciază juristul român, este o valoare raţională şi se impune prin propria sa autoritate. . Spre
deosebire de conceptul dreptului natural,dreptul rational conceput de Mircea Djuvara este
variabil in loc si timp, in functie de schimbarile obiective .Dreptul pozitiv, respectiv normele
juridice impuse prin cutume şi legi, este dreptul care se aplică într-o societate la un moment dat
şi care trebuie să dezvolte, să aplice şi să organizeze principiile şi normele dreptului
raţional.Djuvara considera ca dreptul pozitiv nici nu se poate concepe fara un drept gindit si
anume dreptul rational, si ca acesta din urma intemeiaza dreptul pozitiv ii da viata si il patrunde
in toate manifestarile reale.Djuvara va sustine ca aplicarea dreptului pozitiv nu este posibila fara
sa nu intervina judecati intemeiate pe principia juridice superioare dreptuli pozitiv.

1.3Apreciaţi rolul voinţei legislatorului la aplicarea legii, pornind de la ideile lui Mircea
Djuvara.
Pentru realizarea justiţiei este nevoie de o conducere politică,pentru realizarea unei ordini in
acţiunile naţiunii este nevoie de conducerea unei elite politice, de o legatură solidă între conduşi
şi conducători. Iată de ce Mircea Djuvara considera că politicul nu poate fi desfăcut de juridic, ci
el este forma cea mai înaltă a juridicului,întrucât se subordoneaza ideii de justiţie.Asa fiind,
activitatea rationala a legislatorului nu mai pare suficienta pentru realizarea acestei ordini de
drept rational. Pentru aceasta Mircea Djuvara merge cu conceperea judiciarului pana la
interzicerea avocatilor de a face greva: pentru ca avocatul ,, este si trebuie sa ramana aparatorul
ordinii legale, el reprezinta in definitiv subtilitatea rafinata a ratiunii si a convingerii, adica
Dreptul insusi, in lupta victorioasa cu forta patimasa si brutala”.

Eugeniu Speranţia

1.1Expuneţi principalele idei despre stat şi drept ale lui Eugeniu Speranţia.

Principalele sale opera:Principii fundamentale de filosofie juridică (1936), Viaţă, spirit, drept şi
stat (1938), Introducere in filosofia dreptului (1946). Din activitatea sa filosofico-juridica putem
delimita citeva probleme cheie care au fost abordate de ginditor.:-contributia sa la conturarea statului dreptului
ca stiinta-aprecierile cu privire la opera de legiferare si autoritatea legii-combaterea teoriilor rasiste privind
dreptul-raportul dintre drept subiectiv si drept obiectiv-preocuparea de a descoperi legile obiective ale evolutiei
dreptului.Statul este prin originea sa o dezvoltare,o amplificare a nevoii de justitie.Statul tinde sa devina un
scop insine.Scopul principal si fundamental al statului dupa E.S. este de a asigura si apara aplicarea
consecventa a unui anumit ansamblu de principii referitoare la viata sociala,adica realizarea unei justitii
conceputa intr-unanumit mod.

1.2Generalizaţi şi analizaţi legile obiective ale evoluţiei dreptului după Eugeniu Speranţia.

Abordand problema legilor evoluţiei dreptului, Eugeniu Speranţia stabileşte următoarele două
legi generale, şi anume: 1) Dreptul, ca unul dintre aspectele sociale ale vieţii, evoluează in mod
analog cu orice proces vital; 2) Dreptul, ca fapt spiritual, evoluează prin afirmarea progresivă a
spiritualităţii omeneşti.Dreptul obiectiv:dreptul este un system deductiv de norme sociale destinate
ca,printr-un minimum de justitierealizabila sa asigure un maximum de socialitate intr-un grup social
determinat.Dreptul subiectiv:interes garantat printr-o norma sociala.Are 3 elemente:1.interesul2.obiectul
interesului3.garantarea interesului printr-o norma.Ginditorul recunoaste ca exista dovezi suficiente care sa
demonstreze faptul ca poate exista norme ce aparainteresele individuale independente de atitudinea
societatii.aceste norme tot fac parte din drept deoareceprovin din ratiunea umana.De asemenea E.S. specifica
ca aceste norme,acest drept nu fa vi recunoscutniciodata de dreptul obiectiv deoarece este o creatie a societatii
pentru societate si are drept scop unmaximum de sociabilitate posibila.

1.3Estimaţi sancţiunea ca element definitoriu pentru drept (prin prisma ideilor lui
Eugeniu Speranţia).

Speranta afirma ca sanctiunea sau nesanctiunea nu caracterizeaza numai normele de drept, ea se

exercita sub toate aspectele vietii sociale.Societatea insasi este o realitate care ne constringe si ne
obliga sa ne suordonam modului ei de a fi.Sperantia afirma ca constringerea este o modalitate de
imitatie prin ea procesul de uniformizare deci de imitatiune se generalizeaza si se
inlesneste.Constringerea dupa Djuvara este o consecinta a nevoii de identitate.La nivel social
normele sunt impuse de mase care instinctive elaboreaza normele coercitive.Normele pe care
aceste sanctiuni sunt destinate sa le garanteze, nu sunt ele insele creatia legislatorului ci sunt
formule agreate si adaptate fanatic de catre spiritul colectiv.

Hugo Grotius
1.1.Definiţi şi determinaţi fundamentul, principiile şi metodele de cunoaştere a dreptului
natural după Hugo Grotius.Puternic influentat de noua orientare de gindire produsa de
Renastere, convisn fiind ca dezbinarile teologice nu pot duce la principii unitare care sa
intemeieze activitatea politico-juridica,Grotius considera ca singurele care pot asigura aceasta
unitate sunt principiile dreptului natural.Grotius considera dreptul natural izvoraste din nevoia de
a trai in societate, din grija pe care o are omul de a pastra societatea.Gr. afirma ca apartine
dreptului natural tot ceea ce este in conformitatea cu natura rationala si sociala a
omului.Deasemenea dreptul natural nu apartine vointei fie ea umana sau divina.Sustinind ca
dreptul natural este imuabil,Grotius va spune ca aceasta nu numai ca nu depinde de vointa
omului ci nici chiar vointa lui Dumnezeu nu-l poate schimba.Deci dreptul natural este o
dispozitie a ratiuni care isi trage valoarea din natura sa din puterea sa inascuta dintrun imperativ
nascut din constiinta sociala a omului.

1.2.Determinaţi contribuţia lui H.Grotius în dreptul internaţional public. Hugo Grotius

considerat părintele ştiinţei dreptului internaţional, prin operele sale şi îndeosebi (Marea Liberă)
şi (Despre dreptul războiului şi păcii), realizează prima expunere de ansamblu a dreptului
internaţional. El dădea astfel, un fundament juridic puternic independenţei şi suveranităţii
statelor, care creau reguli de conduită între ele. A dat, de asemenea, dovadă de toleranţă,
respingând discriminările în relaţiile dintre statele creştine şi cele „infidele‖ şi admiţând
încheierea de tratate cu acestea. Dezvoltând ideea războiului just, a formulat reguli de purtare a
acestuia, inspirate din considerente umanitare. Nu întâmplător literatura consacrată evoluţiei
dreptului internaţional public precizează că „adevăratul fondator al dreptului internaţional
rămâne însă olandezul Hugo Grotius, creatorul unei teorii intermediare între concepţia
tradiţională, bazată pe religie, şi concepţia pozitivistă, potrivit căreia dreptul nu se întemeiază pe
voinţa divinităţii, ci pe conştiinţa şi raţiunea umanităţii. Tratatele Westfalice inaugurează în
istoria Europei începutul congreselor europene şi reaşezarea raporturilor între statele
continentului. H. Grotius formula principiul libertăţii de comerţ, navigaţie şi pescuit în largul
mării în sensul că marea „dincolo de o anumită limită‖ de la ţărm nu poate fi însuşită de state sau
persoane particulare, prin ocupaţie sau alte mijloace, iar folosirea mării de un stat să nu
împiedice libertatea altor state.

1.3.Argumentaţi aplicabilitatea principiului „pacta sunt servanda” în dreptul intern şi în

dreptul internaţional.
Pacta sunt servanda se referă la tratate, în sens larg, cuprinzând toate instrumentele
internaţionale care exprimă acordul de voinţă al statelor de a crea raporturi juridice între ele şi
care au intrat în vigoare îndeplinind condiţiile de validitate cerute de dreptul internaţional.
Principiul pacta sunt servanda nu are, însă, un caracter absolut. Nu orice tratat trebuie respectat,
ci numai acelea încheiate în mod licit, în conformitate cu dreptul internaţional. Tratatele inegale,
înrobitoare, care stabilesc condiţii de subordonare a unui stat faţă de altul, care încalcă principiile
fundamentale ale dreptului internaţional, pot fi anulate de statele care au fost silite să le încheie.
. În alte cuvinte, executarea actului juridic civil este obligatorie pentru părţi, iar nu facultativă. în
aplicarea principiului pacta sunt servanda, s-a decis că o parte contractantă nu poate să modifice,
în mod unilateral, preţul convenit în momentul încheierii contractului. Uniunea europeana este
fondata pe principiul libertatii, democratiei, respectului drepturilor omului si libertatilor
fundamentale, precum si al statului de drept, principii care sunt comune statelor membre.
Uniunea respecta identitatea nationala a statelor member. Pacta sunt servanda este o expresie
latină cu sensul „tratatele trebuie să fie respectate”, care defineşte un principiu fundamental al
dreptului internaţional”. Este consacrat în documentele internaţionale adoptate după primul şi cel
de-al doilea război mondial, însă el a apărut încă din antichitate, fiind cel mai vechi principiu de
drept internaţional.