Capitolul I.

Situația învățământului primar din Vechiul Regat, Transilvania, Basarabia și Bucovina la 1918.

1.1. Contextul istoric al anului 1918 în România

Implicarea României în Primul Război Mondial a reprezentat cadrul favorabil și necesar
împlinirii unui deziderat istoric de mult timp exprimat, acela al unirii și formării statului național.
Vechiul Regat al României care evoluase istoric diferit față de celelalte provincii locuite de români
trebuia să își asume acum, la 1918, o misiune pe cât de dorită, pe atât de dificilă: să integreze juridic și
administrativ cele trei provincii și românii de acolo. Dar mai presus de o integrare de jure, statul trebuia
printr-o serie de politici sociale și culturale să formeze un nou cetățean- românul în România Mare.
Noul stat format se afla în situația pe care Massimo d’Azeglio, artizan al unificării Italiei, o descria
pentru țara lui la jumătatea secolului al XIX-lea: „una volta fatta l'Italia bisogna fare gli italiani”1
România trebuia să formeze românii, să extindă modelul social și cultural al cetățeanului din
Vechiul Regat și să imprime tuturor aceeași conștiință istorică, chiar dacă parcursul lor era atât de
diferit de la provincie la provincie. Românii din Transilvania, Basarabia și Bucovina au trecut prin
secole de transformări istorice care la 1918 erau foarte vizibile și în mare parte constituiau o piatră de
încercare pentru guvernanții de la București în efortul lor integrator.
Noua ordine care s-a conturat la Paris după Primul Război Mondial în cadrul Conferinței de
Pace insista asupra respectării drepturilor minorităților, iar acest aspect a constituit o problemă delicată
a noii situații din România deoarece provinciile istorice nu au însemnat doar reîntoarcerea românilor
acasă, ci și un segment demografic străin. Evreii, maghiarii, germanii sunt o parte dintre minoritățile pe
cărora statul român trebuia să le ofere un climat diferit de dezvoltare și să li se respecte drepturile. Au
fost momente când s-a recurs la românizarea forțată, acest lucru încălcând drepturile și libertățile
acestor populații. Apariția și ascensiunea Mișcării Legionare în perioada interbelică a contribuit la
eșecul integrării sociale și culturale a minorităților din România; aplicarea unor măsuri precum
numerus clausus venea în contradirecția idealul național pe care noul stat format și l-a propus.
Începând cu anul 1918, oamenii politici își asumau o sarcină istorică în primul rând, apoi una
juridică și administrativă deoarece trebuiau să transforme o diversitate etnică, religioasă, culturală și
socială nu într-o masă amorfă, ci într-o societate în care cetățenii au drepturi egale, sunt ocrotiți de stat
și au aceleași șanse de mobilitate socială.

1 „Odată Italia făcută, avem nevoie să facem italienii.”

1.2. Importanța învățământului primar în formarea conștiinței istorice a cetățenilor.