Etalonul de frecvenţă derivă din etalonul de timp, secunda, care în
sistem internaţional este definit pe baza rezonatorului atomic cu cesiu şi care defineşte timpul atomic. Etaloanele de frecvenţă ating precizii mult mai mari decât cele de tensiune sau R, L, C, iar frecvenţele generale pot fi utilizate ,,loco” sau transmise la distanţă. Sunt cele mai precise etaloane cunoscute până în prezent şi se utilizează pe scară largă atât în metrologia de laborator cât şi în telecomunicaţii. Semnalul de ieşire la aceste dispozitive de referinţă este de regulă o tensiune sinusoidală de 1 V, iar perioada semnalului un submultiplu întreg al secundei, pentru a putea servi şi ca etalon de timp. Frecvenţa de ieşire este 5 sau 10 MHz. Etaloanele de frecvenţă au la bază un oscilator de înaltă stabilitate (cuarţ sau atomic) şi pot da o singură frecvenţă, etaloanele propriu-zise, mai multe frecvenţe fixe – standarde de frecvenţă sau o frecvenţă variabilă într-o bandă largă – sintetizatoare de frecvenţă.
Etalonul de frecvenţă cu cuarţ
Are la bază un oscilator cu cuarţ termostatat, atinge precizii ridicate (10-7÷10-9) şi este utilizat numai ca etalon de lucru. Descrierea dispozitivului Oscilatorul cu cuarţ este un oscilator Pierce (de regulă) la care stabilitatea oscilaţiilor este asigurată de către un rezonator electromecanic cu cuarţ. Rezonatorul cu cuarţ este realizat sub forma unei plăcuţe din cuarţ (P) rotundă sau pătrată şi prevăzută cu electrozi de argint (EA) pe ambele feţe.
Frecvenţa de rezonanţă (fr) a plăcuţei este dependentă de grosimea
g, 1.6 2.8 f r ( MHz ) g (mm)
precum şi de unghiul de tăiere al acesteia în raport cu axul optic al
cristalului primar. Schema electrică a unui rezonator cu cuarţ este arătată în figură.
În scopul atenuării perturbaţiilor mecanice şi electrice, plăcuţa de
cuarţ se introduce într-o cutie metalică sau într-un tub cu vid. O schemă de oscilator cu cuarţ pentru frecvenţa etalon f0= 1 MHz
R1 serveşte la polarizarea automată a grilei TEC.
C1 împiedică apariţia unor oscilaţii parazite. R2 produce o reacţie negativă necesară îmbunătăţirii formei de undă (sinusoidală) a tensiunii de ieşire. Stabilitatea frecvenţei acestui oscilator este în jur de 10-4, insuficientă pentru un etalon de frecvenţă, dar poate fi crescută la 10-8 prin termostatare.
Termostatarea oscilatorului cu cuarţ
În graficul anterior se arată dependenţa instabilităţii frecvenţei
cuarţului în funcţie de temperatură şi de unghiul de tăiere al plăcuţei. Există două zone de stabilitate maximă a frecvenţei generate (f0), una în jurul lui –10 0C (punctul A) şi alta în jurul lui +70 0C (punctul B). Se preferă zona B, deoarece termostatarea la +70 0C este mai simplă şi mai economică decât la –10 0C. O schemă de termostat pentru oscilatorul cu cuarţ este următoarea: Oscilatorul sau numai cuarţul este introdus într-o cutiuţă paralelipipedică sau cilindrică peste care este înfăşurat un fir încălzitor F alimentat de la un traductor de temperatură prin intermediul a două amplificatoare: A1 (de eroare), A2 (de putere). Traductorul de temperatură este format dintr-un senzor termorezistiv (T) în contact termic cu incinta C şi care este conectat într-o punte Wheatstone, alimentată în curent continuu (E). La 70 0C puntea este în echilibru. Dacă temperatura lui C scade sau creşte faţă de această valoare, puntea se dezechilibrează, iar tensiunea de dezechilibru comandă prin intermediul lui A1 şi A2 creşterea sau scăderea curentului din firul F până când temperatura cilindrului revine la valoarea prescrisă (+70 0C). Sistemul de reglare a temperaturii este de tipul cu acţiune continuă spre a feri cuarţul de şocuri termice, iar firul încălzitor (F) este alimentat în curent continuu spre a evita vehicularea de tensiuni parazite în vecinătatea rezonatorului cu cuarţ. Consumul termostatului este 0,5-5 W în funcţie de calitatea izolaţiei termice.