Sunteți pe pagina 1din 3

Procedura prin care poate fi invocată Decizia C.C.R. nr. 405/2016.

Recursul în casație.
Conform art. 31 din Legea nr. 47/1992, republicată şi art. 147 din Constituţia
României, deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial, iar de la data
publicării sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, fapt ce duce la
concluzia că deciziile Curţii se aplică numai pentru viitor şi nu pot aduce atingere unor
drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite, întrucât s-ar nega, în
mod nepermis, autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti definitive.
Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016 nu s-a constatat
neconstituţionalitatea art. 297 C. pen., ci s-a definit sintagma „îndeplineşte în mod
defectuos” din conţinutul textului de lege, decizia menţionată fiind una de interpretare a
normei legale din perspectivă constituţională. Astfel, instanţa constituţională poate
stabili că o normă este constituţională doar într-o anumită interpretare, toate celelalte
posibile interpretări fiind incompatibile cu Constituţia, norma juridică fiind salvată fără
intervenţia legiuitorului.
Prin cauze aflate pe rolul instanţelor de judecată se înţelege un proces penal în
curs de soluţionare, fie în faza de cameră preliminară, fie în faza de judecată (prima
instanţă sau apel), practic acele cauze nesoluţionate definitiv. Având în vedere
caracterul erga omnes şi pentru viitor al deciziilor Curţii Constituţionale, prevăzut în art.
147 alin. (4) din Constituţie, rezultă că, pe toată durata de activitate a unui act normativ,
acesta se bucură de prezumţia de constituţionalitate, astfel încât decizia nu se va aplica
în privinţa cauzelor definitiv soluţionate (aşa cum este şi prezenta cauză) decât în
condiţiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.1

Revizuire

Înalta Curte are în vedere că prin Decizia Curții Constituționale nr. 405/2016 nu a
fost dezincriminată infracțiunea de abuz în serviciu, fiind doar definit înțelesul sintagmei
„îndeplinește în mod defectuos”, astfel încât motivele invocate de revizuientă nu se
subsumează prevederilor art. 453 lit. f) C. proc. pen., hotărârea de condamnare nu se
întemeiază pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională, astfel încât nu
poate fi incident cazul de revizuire2.

În ceea ce priveşte revizuirea prevăzută în art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.,
motivul prevăzut de lege este legat de admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate în

1
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 422/RC din 18 octombrie 2016
2
ICCJ, ICCJ, Decizia nr. 127/A/2017, Şedinţa publică din 11 aprilie 2017
respectiva cauză, atunci când consecinţele încălcării dispoziţiilor constituţionale continuă
să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate3.

Contestație la executare.

Examinând normele ce preced, instanţa constată că persoana condamnată în


prezenta cauză a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., dar
că, în realitate, nelămurirea invocată de aceasta reprezintă o problemă de drept,
reglementată în mod special în Codul de procedură penală, în art. 595, text care derogă
de la dispoziţiile generale. O contestaţie la executare ce vizează nelămuriri cu privire la
hotărârea ce se execută nu poate fi formulată în situaţia în care Codul procedură penală
prevede o reglementare distinctă a respectivei probleme de drept, astfel cum este cazul
în speţă.
Drept urmare, având în vedere critica invocată (în sensul că a fost condamnat
contrar prevederilor deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, pentru o faptă
parţial dezincriminată), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să califice cererea
formulată de contestatorul A. ca fiind o contestaţie întemeiată pe dispoziţiile art. 595 C.
proc. pen. şi să trimită cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Iaşi, aceasta
fiind instanţa corespunzătoare în grad în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere,
conform dispoziţiilor art. 595 alin. (2) C. proc. pen.4.

Raportat la considerentele reţinute de instanţa de control constituţional prin decizia


nr. 405 din 15 iunie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că neîndeplinirea
acestei exigenţe a conduitei inculpatului scoate această conduită din sfera ilicitului penal.
Ca urmare, pentru situaţiile în care acuzaţia de abuz în serviciu nu a vizat încălcarea unor
norme cu putere de lege, decizia Curţii Constituţionale echivalează cu o lege de
dezincriminare.

Consecinţa dezincriminării faptei o constituie lipsa prevederii actuale în legea


penală.

Astfel, neîndeplinirea sau îndeplinirea în mod defectuos a îndatoririlor de serviciu


nu va putea fi reţinută prin raportare la menţiuni sau obligaţii regăsite în hotărâri ale
Guvernului, ordine ale miniştrilor, regulamente de organizare şi funcţionare interne, coduri
deontologice, proceduri interne, norme metodologice etc., în esenţă, orice acte normative
infralegale sau documente interne ale angajatorului.

În consecinţă, pot fi valorificate doar acele legi de dezincriminare (mutatis


mutandis şi cazul unei decizii a Curţii Constituţionale prin care norma de incriminare este

3
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 110/A din 4 aprilie 2017
4
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 110/A din 4 aprilie 2017
declarată neconstituţională) care intră în vigoare cel târziu până la expirarea termenului
de declarare a recursului în casaţie (decizia nr. 110/A din 4 aprilie 2017 pronunţată de
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală)5.

5
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 179/RC din 26 aprilie 2017