MANAGEMENTUL PROIECTELOR DE DEZVOLTARE RURALA SI REGIONALA

Rolul educatiei in asigurarea consumului de informatii si cunoastere in cazul

productiei asigurarii dezvoltarii comunitatilor rurale

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Rolul educatiei in asigurarea consumului de informatii si cunoastere in cazul

productiei asigurarii dezvoltarii comunitatilor rurale
 „Educaţia reprezintă arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta
aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele.”
(Platon)

Educaţia se află la baza societăţii, încă din cele mai vechi timpuri. Aceasta
diferă de la o etapă istorică la alta, în funcție de condiţiile epocilor, însă importanţa
educaţiei nu poate fi contestată. În România,educaţia s-a făcut la început în biserici şi
mânăstiri, şcoli bisericeşti şi domneşti, înfiinţate pe lângă curţile domnitorilor, unde se
predau religie, citire şi scriere în limba slavonă. Aceasta s-a întâmplat până în secolul
al XVII-lea, când, sub Matei Basarab şi Vasile Lupu, cărţile bisericești au fost traduse
în limba română şi predarea a început să se facă în graiul naţional. Şi în agricultură,
educaţia joacă un rol primordial, mai ales că acest sector deţine o pondere
importantă în ţara noastră, fiind, totodată, strâns legat de cultura şi tradiţia poporului
român.Educaţia agricolă ar trebui să reprezinte o importantă parte a învăţământului
profesional şi tehnic-agricol din România, având în vedere potenţialul de dezvoltare a
activităţilor agricole sau non-agricole, din mediul rural.După 1989, agricultura a
cunoscut un declin notabil, accentuat prin desfiinţarea unităților de tip CAP sau IAS.
Cum acest sector nu a mai reprezentat atractivitate pentru tineri, numărul instituţiilor
specializate în domeniu a scăzut, multe dintre liceele agricole fiind desfiinţate. Altele
s-au reorientat către alte profiluri, devenind licee tehnice sau teoretice, astfel încât, în
perioada 2001-2011, conform Raportului CRPE - „Educaţie pentru Agricultură”, din
septembrie 2014, numărul liceelor cu specializări agricole a scăzut cu 52%, ceea ce
a condus la o diminuare a numărului de absolvenţi cu peste 44%. Toate acestea au
provocat scăderea nivelului de instruire a persoanelor participante la activităţi
agricole. Conform aceluiaşi raport, în 2010, doar 2,5% dintre şefii exploatațiilor
agricole erau absolvenţi ai unei forme de învăţământ agricol, mult sub media
europeană, de 29,6%.Ultimii ani au adus totuşi o creştere a acestui sector, la
revitalizare contribuind PNDR 2007-2013, care, prin intermediul fondurilor
nerambursabile europene/naţionale, a susţinut dezvoltarea în mediul rural, fapt care
se doreşte să fie continuat prin intermediul PNDR 2014-2020. Creşterea atractivităţii
agriculturii din ultimii ani a determinat şi o mărire considerabilă a elevilor în
învăţământul profesional cu specific agricol, tot mai mulţi tineri orientându-se către
licee şi facultăţi de specialitate care să îi ajute să performeze ulterior ca angajați sau
ca antreprenori. Acest aspect s-a remarcat în special în mediul rural, cu precădere la
tineri ai căror părinţi deţin terenuri. Astfel, cifrele arată că, în anul şcolar 2014-2015,
au fost înscrişi în învăţământul profesional 35 740 de elevi, de aproape trei ori mai
mult decât în anul şcolar anterior.Cea mai mare problemă a școlilor
profesionale/liceelor cu profil agricol rămâne însă convergenţa mediului de afaceri cu
piața muncii.
Dificultăţile apar chiar la nivelul pregătirii practice, din cauza numărului redus
de parteneriate între unităţile agricole (ferme, asociaţii, societăţi) şi instituţiile de
învățământ profesional şi tehnic-agricol.
Prin urmare, este necesară implementarea de măsuri pentru îmbunătățirea
performanței învățământului profesional și tehnic-agricol din România pe două
niveluri*:
1. la nivelul liceelor agricole existente: reformarea infrastructurii instituționale,
stimularea parteneriatelor de practică între licee agricole și ferme comerciale/.
Dificultăţile apar chiar la nivelul pregătirii practice, din cauza numărului redus de
parteneriate între unităţile agricole (ferme, asociaţii, societăţi) şi instituţiile de
învățământ profesional şi tehnic-agricol.
 Prin urmare, este necesară implementarea de măsuri pentru îmbunătățirea
performanței învățământului profesional și tehnic-agricol din România pe două
niveluri*:
1. la nivelul liceelor agricole existente: reformarea infrastructurii instituționale,
stimularea parteneriatelor de practică între licee agricole și ferme
comerciale/cooperative agricole/agenți economici, îmbunătățirea situației fermelor
didactice, implementarea pe scară largă a modulelor de tipul „Compania mea”;
2. la nivelul sistemului public: reluarea dialogului structurat și a colaborării
dintre Ministerul Educației și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe tema
reformei învățământului tehnic și profesional agricol, derularea unei campanii de
informare publică asupra perspectivelor profesionale în agricultura modernă în
România.
În PNDR 2007-2013, prin intermediul Măsurii 322 - „Renovarea, dezvoltarea
satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi
punerea în valoare a moştenirii rurale”, a fost finanţată infrastructura necesară
educaţiei, de la construirea de grădiniţe şi până la achiziţia de cărţi şi alte materiale
didactice.Atât în vechea perioadă de programare, cât şi în PNDR 2014-2020 există
măsuri/sub-măsuri menite să contribuie la îmbunătăţirea
competenţelor fermierilor şi ale altor persoane angajate în activităţi agricole.
Dacă în PNDR 2007-2013, acest deziderat a fost realizat prin Măsura 111 -
„Formare profesională, informare şi difuzare de cunoştinţe”, noul PNDR propune
continuarea lui prin măsurile M01 - „Acțiuni pentru transferul de cunoștințe și acțiuni
de informare” şi M02 - „Servicii de consiliere, servicii de gestionare a fermei și servicii
de înlocuire în cadrul fermei”.
Secolul XXI cunoaște o dezvoltare fără precedent a tehnologiei, modernizarea
în cele mai multe domenii de activitate fiind iminentă. Deși avantajele imediate sunt
numeroase și percepute de majoritatea indivizilor, efectele negative ale acestei
dezvoltări accelerate vor fi resimțite atât pe termen mediu, cât și lung. Putem vorbi,
așadar, de noi probleme și provocări de care trebuie să ținem seama când
ne referim la protecția mediului și la folosirea rațională a resurselor naturale.
În acest caz, educația pentru dezvoltare durabilă devine un aspect esențial al
educației în general și parte a misiunii instituțiilor de învățământ superior cu profil
agronomic.Cu cât societatea este mai dezvoltată și educată, cu atât impactul negativ
asupra mediului este mai mare, deoarece necesitățile de consum cresc, la fel și
gradul de poluare. De aceea, o mare provocare este ca toți „actorii” participanți la
actul educațional care vizează dezvoltarea durabilă să găsească soluții și alternative
pentru echilibrarea nevoilor de consum ale populației și limitarea poluării
astfel încât să se obțină durabilitate.
Educația pentru dezvoltare durabilă presupune o schimbare la nivel mental
și perceptiv a indivizilor, grupurilor, comunităților, organizațiilor și țărilor, atingând
aspecte în strânsă legătură cu dezvoltarea rurală și urbană, protecția mediului,
managementul resurselor naturale și diversitatea biologică și a naturii, economie,
modele de producție și consum, reducerea sărăciei, sănătate etc. Îmbunătățirea
calității vieții în vederea obținerii unei lumi mai sigure, sănătoase, prospere și durabile
ar trebui să fie o preocupare permanentă pentru toți.
Vorbind despre învățământul superior agronomic, cei mai mulți dintre studenții
de la acest profil provin, cu siguranță, din mediul rural, drept pentru care formarea
specialiștilor în agricultură reprezintă, de fapt, formarea resursei umane calificate
din mediul rural, asigurându-se implicit dezvoltarea rurală și, într-un context mai
amplu, dezvoltarea durabilă. În ultimii ani, migrația populației tinere din mediul rural
către cel urban a înregistrat creșteri foarte mari, însă aderarea la Uniunea Europeană
(UE) i-a adus României posibilitatea accesării unor programe cu suport financiar din
fonduri europene, fenomen care a atras mulţi specialiști din diverse domenii să
dezvolte în aceste zone afaceri mici și mijlocii, în ramuri de activitate ca producerea
de carne, lapte și preparate din lapte, meșteșuguri, produse tradiționale, dezvoltarea
de agropensiuni și agroturism. De aceea, rolul educației este de a asigura cererea
pieței muncii conform cu nevoile de pregătire solicitate de generația tânără, care
provine și din mediul rural, astfel încât fenomenul migrației de la sat la oraș să se
reducă în comparație cu perioada de dinainte de integrarea României în UE.
În ceea ce privește învățământul agronomic și de medicină veterinară, în ultimii ani
se constată interesul deosebit al studenților pentru direcții de activitate cum sunt
agricultura, prepararea produselor lactate, cursuri de accesare a fondurilor europene,
management agricol - semnal important că dezvoltarea durabilă este înțeleasă ca
fenomen necesar.
Pe baza acestor solicitări au fost dezvoltate cursuri de master cu specializări
care să răspundă nevoilor studenților, ale societății și mediului, prin formarea de
specialiști care să activeze în mediul rural la încheierea studiilor superioare.
Așadar, educația pentru dezvoltare durabilă la nivel național trebuie considerată o
strategie și trebuie integrată în procesul de învățământ (atât cel formal, cât și cel non-
formal) încă de la vârste foarte mici, fiind un proces continuu și de durată.
Inovarea și transferul de cunoștințe asociatacesteia sunt instrumente de
dezvoltare vitale pentru Europa rurală. Inovarea este un factor de progres social,
economic și ecologic. Transferul de cunoștințe susține procesul de inovare prin faptul
că menține întreprinderile, organizațiile și indivizii informați și favorizează schimbul de
idei pe tema noilor practici, care pot avea o influență hotărâtoare. Prin urmare,
inovarea în materie de dezvoltare rurală nu trebuie considerată în niciun caz ca fiind
un concept elitist.
Noile abordări privind dezvoltarea operațiunilor comerciale, gestionarea
resurselor de mediu și/sau a activităților comunităților locale prezintă relevanță și
posibilități de realizare pentru toți cei care au un interes în zonele rurale ale Europei,
în general, și ale României, în particular. Această stare de fapt se reflectă în
programele și politicile la nivel european pentru perioada 2014-2020. În plus,
inovarea este introdusă ca temă transversală în Programul Național de Dezvoltare
Rurală (PNDR) 2014-2020. Toate măsurile din cadrul PNDR 2014-2020 urmăresc și
acordă prioritate contribuțiilor inovatoare, iar principalele surse de susținere a inovării
vor fi măsurile care finanțează cooperarea și serviciile de consiliere și de animație.
Tehnologia, investițiile eficiente și managementul performant sunt cei trei
vectori principali de dezvoltare a unei agriculturi profitabile în viitor și a unei economii
rurale de durată. Având în vedere competiția din domeniul agriculturii, atât la nivelul
României, cât și la nivel regional și european, precum și variațiile mari de preț de la
inputuri la vânzarea recoltei, este evidentă necesitatea orientării către o agricultură
de precizie, inovatoare, pentru a avea productivitate și eficiență maximă în orice
condiții de piață sau de vreme. Se impune generarea de idei noi de dezvoltare și de
îmbunătățire a tehnologiilor existente.
În vederea dezvoltării unui sistem inovator eficient se pornește de la
următoarele premise:
1. Crearea unui mediu stimulativ pentru inițiativa sectorului privat, prin
susținerea mecanismelor de piață. În acest scop, prin „Strategia de cercetare și
inovare 2014-2020”, principalele linii de acțiune vor fi oferirea de credite, constituirea
unor fonduri de capital de risc și fonduri de garantare și gestiune a proprietății
intelectuale. Prin aceste direcții, se intenționează oferirea unor deduceri fiscale de
50% asociate cheltuielilor de cercetare și dezvoltare, precum și crearea unui sistem
de micro-credite și credite cu dobânzi subvenționate pentru capital de lucru și pentru
investiții de dezvoltare, în favoarea IMM-urilor inovatoare din mediul rural.
2. Susținerea specializării inteligente, printr-un set de instrumente care
acoperă întreg spectrul de activități creative, de la idee la piață, și punerea în valoare
a colaborării și parteneriatelor între actori diverși. Unul dintre domeniile
de specializare inteligentă pentru ciclul strategic 2014-2020, identificat pe baza
potențialului științific și comercial, este bioeconomia, domeniu care beneficiază de
potențialul uriaș al agriculturii românești, în contextul unei industrii alimentare locale
tot mai active și cu standarde în creștere și al unor tendințe globale, cum este
cererea ridicată de produse alimentare. Specializarea inteligentă presupune un efort
complex de explorare și selectare a unor domenii de investiție prioritare, cu potențial
economic și inovator.

Prioritățile spre care se pot îndrepta proiectele inovatoare din zona rurală:
1. Crearea de produse alimentare sigure, accesibile și optimizate nutrițional,
prin valorificarea resurselor existente și/sau insuficient valorificate și utilizarea lor
durabilă, contribuind astfel la creșterea valorii adăugate a sectorului agroalimentar și
a locurilor de muncă în mediul rural, la calitatea alimentelor și alimentației și, implicit,
la starea de sănătate a populației.
2. Dezvoltarea de noi produse, practici, procese și tehnologii în sectorul
horticol, prin valorificarea genofondului horticol autohton și utilizarea unor tehnologii
durabile pe întreg lanțul producției horticole.
3. Adaptarea sectorului de zootehnie, medicină veterinară, pescuit și
acvacultură la provocările sec. XXI, prin dezvoltarea și diversificarea sistemelor și
tehnologiilor inovatoare din domeniu, care pot asigura creșterea producției și
obținerea de produse animale cu valoare biologică ridicată și reducerea la minimum
a impactului negativ asupra mediului.
4. Dezvoltarea durabilă a producției culturilor de câmp adaptate impactului
schimbărilor climatice globale, în scopul diversificării ofetei naționale de soiuri
specifice climatului temperat excesiv, al creșterii competitivității internaționale, al
adaptării la normele și piața Uniunii Europene.
5. Dezvoltarea durabilă a sectorului forestier și creșterea competitivității lui,
fapt care poate contribui la asigurarea stabilității, biodiversității și creșterii eficacității
funcționale a pădurilor, pentru generarea de resurse și servicii, și la creșterea rolului
Platformei Tehnologice Europene pentru Sectorul Forestier.
6. Folosirea surselor de bioenergie-biogaz, biomasă, biocombustibil, prin
valorificarea potențialului însemnat de biomasă lemnoasă și agricolă, pentru
obținerea de energie ieftină și curată, sub forme variate: biogaz, biocombusti-
bili și arderea combinată de biomasă și combustibili fosili în cogenerare.
7. Folosirea biotehnologiilor agroalimentare, având ca obiective principale
dezvoltarea de metode, mijloace și produse biotehnologice, pentru creșterea calității
și cantității bioresurselor, în contextul schimbărilor climatice și al necesarului tot mai
crescut de produse alimentare de calitate.
În concluzie, printr-o implicare activă a mediului privat, dezvoltarea afacerilor
agricole inovatoare și încheierea de parteneriate public-private, precum și între
cercetători și fermieri/întreprinzători din mediul rural, pot fi atinse obiectivele privind
inovarea și dezvoltarea durabilă a agriculturii.