Atât a plouat, atât a plouat,

Dar n-a picat acea picătură,

Ca un cuvânt binecuvântat
Frecat pe o ursuză gură.

Şi bobul stă în pământ amânat,

Parcă s-ar duce în cer să se roage:
Peste câmpii şi viroage
Prea multă apă a curs şi-i păcat!

Căci el nu rodeşte numai cu apă,

Din rădăcini nu va ţâşni scânteia…
Pământul a-ngenuncheat în seminţele arse:
Dă, Doamne, picătura aceea!