PROIECT

DREPTUL CONCURENŢEI

TEMA : Confuzia- act de concurenţă neloială

INTRODUCERE

Concurenţa a primit numeroase definiţii de-a lungul timpului şi în diferite

legislaţii, de la „o luptă dură, fără menajamente, în care primează interesele
economice ale fiecărui participant la piaţă” la „o confruntare între agenţii
economici pentru câştigarea şi conservarea clientelei în scopul rentabilizării
propriei activităţi” şi la „o confruntare între tendinţe adverse care converg spre
acelaşi scop”.
Opusă concurenţei loiale, „concurenţă neloială constă în orice act sau fapt
contrar uzanţelor cinstite în activitatea industrială şi de comercializare a
produselor, de execuţie a lucrărilor, precum şi de efectuare a prestărilor de
servicii” (art. 2 din Legea nr. 11 din 1991 privind combaterea concurenţei
neloiale, completată şi modificată de Legea nr. 298 din 7 iunie 2001). Prin
urmare, avem de-a face cu o definiţie care permite o apreciere extrem de largă a

1
faptelor de concurenţă neloială. Art. 4 şi 5 din Legea nr. 11/1991 1definesc
principalele acte de concurenţă neloială de natură penală şi contravenţională,
însă această listă nu este şi nu poate fi exhaustivă în privinţa practicilor
anticoncurenţiale.
O condiţie prealabilă a acţiunii în concurenţă neloială este că actul care
generează răspunderea să fie un act de concurenţă, un act săvârşit în cadrul unui
raport de concurenţă. Acest lucru înseamnă că părţile trebuie să fie comercianţi,
să se adreseze aceleiaşi clientele sau domeniul lor de activitate să fie identic sau
similar.
Prejudiciul constă în îndepărtarea sau pierderea clientelei şi, în consecinţă
scăderea vânzărilor şi implicit a cifrei de afaceri. Ţinând cont că în cazul
concurenţei neloiale prejudiciul este greu de evaluat (pierderea imaginii nu
produce un prejudiciu imediat), în unele cazuri instanţele admit că este suficient
un prejudiciu eventual. Este evident că atunci când obiectul acţiunii îl constituie
interzicerea actelor neloiale şi nu obligarea la daune-interese, dovada
prejudiciului nu va fi necesară.
Cu toate acestea, atunci când legea concurenţei neloiale interferează cu
legile care protejează drepturile de proprietate intelectuală, de multe ori s-a
admis acţiunea în concurenţă neloială promovată în lipsa oricărei culpe. De
exemplu, sunt numeroase situaţiile în care pericolul de confuzie se produce fără
nici o intenţie.
Reaua-credinţă devine un element important şi decisiv în acţiunile în
concurenţă neloială în cazul în care lipseşte dovada prejudiciului. În orice caz, se
poate susţine că ceea ce este esenţial în concurenţa neloială nu este intenţia, ci
elementul obiectiv, şi anume rezultatul. Potrivit art.12 din legea nr.11/1991,
dreptul la acţiune în concurenţă neloială se prescrie în termen de 1 an de la data
la care cel lezat a cunoscut sau trebuia să cunoască dauna şi pe cel care a cauzat-
o, însă nu mai târziu de 3 ani de la data sancţionării faptei.

1
Legea nr. 11/1991
2
 Capitolul I. Protecţia concurenţilor

1. Concurenţa neloială

1.1 Clasificarea actelor si faptelor de concurenţă neloială

În dreptul nostru, în Legea nr. 11/1991, actele de concurenţă neloială sunt

grupate în funcţie de răspunderea juridică pe care o antrenează în trei categorii:
contravenţii, infracţiuni şi delicte civile. 2
Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale

2
Legea 21/1996
3
comercianţilor în relaţia cu consumatorii recurge la o clasificare mai simplistă a
practicilor incorecte în practici comerciale înselătoare şi practici comerciale
agresive.3
La rândul lor, practicile comerciale înşelătoare pot fi grupate în acţiuni
înşelătoare şi omisiuni înşelătoare. Punctul de plecare al acestor clasificări îl
constituie acelasi text al art. 10 bis alin. (3) al Convenţiei de la Paris 4în care
sunt clasificate actele de concurenţă neloială în următoarele categorii:
• confuzia cu întreprinderea, produsele sau activitatea industrială sau
comercială a unui concurent (pct. 1);
• denigrarea, care poate consta în afirmaţii false, de natură a discredita
întreprinderea, produsele sau activitatea industrială sau comercială a unui
concurent (pct. 2);
• inducerea publicul în eroare cu privire la natura, modul de fabricaţie,
caracteristicile, aptitudinea la întrebuințare sau cantitatea mărfurilor (pct. 3).
Prevederile art. 10 bis alin. (3) au fost criticate în literatura de specialitate pe
motiv că atât în cazul confuziei cât si al denigrării, nu sunt reţinute decât
anumite forme pe care acestea le pot îmbrăca, omiţându-le pe altele si pentru că
nu sunt menţionate actele de dezorganizare a întreprinderii sau a pieţei.5

2. Confuzia privind concurentul vătămat

2.1. Noţiune
Confuzia este una dintre cele mai vechi şi mai frecvente fapte de
concurenţă neloială. Prezintă cea mai mare frecvenţă în sistemul nostru şi

3
Legea nr. 363/2007
4
http://www.osim.ro/desene/conprotin.htm
5
Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Facultatea de Drept, Dreptul Concurenţei, Lectl. Univ.
dr. Lucia Irinescu, Suport de curs, Anul IV, Semestrul II, 2012-2013, pag. 51.
4
cunoaşte sancţiunile cele mai severe (în Legea 11/ 1991, aceste fapte sunt
considerate infracţiuni). Concurenţa loială obligă un comerciant să îşi identifice
produsele. Dar, el nu poate utiliza mijloace de identificare care să creeze
confuzie în rândul clientelei între întreprinderile concurente sau între produsele
acestora. Ca regulă generală, confuzia rezultă din imitarea semnelor de
identificare în jurul cărora se realizează clientela (nume comercial, emblemă,
publicitate) sau din imitarea produselor concurente. Nu este necesar să existe
intenţie pentru a exista confuzie, ea poate să se bazeze numai pe confuzie sau
neglijenţă (ca element volitiv al faptei de concurenţă neloială sub forma
confuziei).
De asemenea, nu întotdeauna este necesară imitaţia, este suficientă şi o
simplă asemănare pentru a avea confuzie. Pentru a exista concurenţă neloială
sub forma confuziei, este necesar ca autorul şi victima să se afle în concurenţă
directă, adresându-se aceleaşi clientele comune. Pentru a determina dacă există
confuzie, judecătorul va avea drept standard un client –standard, cu o vigilenţă şi
atenţie medie .6
Ca definiţie, confuzia este un act de concurenţă neloială ce constă în
disimularea credibilă a propriei activităţi a autorului sub aparenţa unor semne
distinctive fie ale concurentului lezat, fie ale unui colectiv bine determinat de
concurenţi.
Elementele definitorii ale confuziei:
a) material – constă în crearea artificială de identitate sau de similitudine
cu concurentul lezat prin diverse instrumente (imitaie, falsificare, inducere în
eroare). O simplă asemănare între subiectul activ şi cel pasiv al raportului de
concurență nu este suficientă dacă asemănarea este datorată naturii produsului/
serviciului în cauză;
b) intenţional– credibilitatea confuziei în mintea clientului (“clientul să fi
putut fi înşelat”).7

6
Căpăţână, Octavian, Dreptul Concurenţei Comerciale (concurenţaonestă), Ed. Lumina Lex,
Bucureşti, 1992.
7
http://www.consiliulconcurentei.ro
5
 În materie de concurenţă neloială, termenul de confuzie vizează două
aspecte: culpa şi prejudiciul. Pe de o parte, culpa constă în mijloacele utilizate
pentru a induce o confuzie sau un risc de confuzie în rândul clientelei, iar pe de
altă parte, prejudiciul ,adică paguba suferită de către concurent ca urmare a
confuziei care are ca victimă clientela.
Mijloacele de confuzie se reduc în mod esenţial la procedeul de copiere
privit sub unghiul tehnicii de reproducere şi a tehnicii de imitare. În dreptul
intern, confuzia este prevăzută în art. 5 alin. (1) din Legea nr. 11/1991. Potrivit
art. 5 alin. (1) pot crea confuzie următoarele fapte:
a)folosirea unei firme, invenţii, mărci, indicaţii geografice, a unui desen
sau model industrial, unor topografii ale unui circuit integrat, unei embleme sau
unui ambalaj de natură sa producă confuzie cu cele folosite legitim de alt
comerciant;
b)punerea în circulaţie de mărfuri contrafăcute şi pirat, a căror
comercializare aduce atingere titularului mărcii şi induce în eroare consumatorul
asupra calităţii produsului sau serviciului;
c)producerea în orice mod, importul sau exportul, depozitarea, oferirea
spre vânzare sau vânzarea unor mărfuri sau servicii purtând menţiuni false
privind brevetele de invenţii, mărcile, indicaţiile geografice, desenele sau
modele industriale, topografiile de circuite integrate, alte tipuri de proprietate
intelectuală cum ar fi aspectul exterior al firmei, designul vitrinelor sau cel
vestimentar al personalului, mijloacele publicitare, originea şi caracteristicile
mărfurilor, numele producătorului sau al comerciantului.
Legea nr. 84/1998 cuprinde la rândul ei dispoziţii speciale privind
confuzia, care au drept scop protejarea drepturilor născute din depozitul unei
mărci împotriva eventualelor confuzii privind originea produselor.
De asemenea, Legea nr. 148/2000 interzice publicitatea comparativă prin
care se poate crea confuzie pe piaţă între cel care îşi face publicitate şi un
concurent sau între mărcile de comerţ, denumirile comerciale sau alte asemenea
semne distinctive, bunuri sau servicii ale celui care îşi face publicitate şi cele
aparţinând unui concurent. În situaţia în care confuzia se referă la produse sau

6
servicii, se apreciază că un competitor încearcă să se apropie de produsele sau
serviciile unei întreprinderi rivale cu scopul de a provoca o confuzie în rândul
clientelei. Din analiza doctrinei şi jurisprudenţei, se desprinde ideea conform
căreia nu imitaţia, ci confuzia constituie un act de concurenţă neloială. 8
Imitarea produsului se poate realiza în două modalităţii : copia servilă şi
copia cvasiservilă. Prima dintre acestea implică o imitaţie profundă , dincolo de
aspectul exterior al produsului, în specificitatea sa tehnică, în caracteristicile şi
funcţionalitatea sa. Frecvenţa copiilor servile este surprinzător de mare : o
întâlnim la toate tipurile de produse, de la cele mai simple , la cele mai
tradiţionale, cum ar fi jucăriile sau jocuriile pentru copii, la cele mai noi -
computerele.
Copierea poate fi şi cvasiservilă, fiind deci sancţionabilă chiar şi numai la
existenţa unor diferenţe, dacă acestea sunt dominate de efectul de ansamblu al
simitudinilor .9

2.2 Clasificări ale confuziei

a) după formă:
• similitudini (confuzie imitativă) – elementul material constă în imitarea/
falsificarea elementelor de identificare a concurentului. Ex. imitarea servilă a
aranjamentului unei vitrine apropiate de către un concurent, casete audio “pirat”,
etc.
•rataşare parazitară (confuzie relaţionistă) – elementul material constă în
exploatarea de către autorul confuziei a popularității concurentului lezat prin
referire abuzivă la acesta sau la produsele/ serviciile sale. Este o formă de
confuzie insidioasă, ea dă impresia existenței unei legături între cei doi
concurenți.

b) după obiect:
8
http://www.osim.ro/publicatii/editura/TOATE%20MATERIALELE/BULETIN%20DE
%20JURISPRUDENTA
9
Emilia Mihai, Dreptul concurenţei, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004, pp. 268-269.
7
• imitarea sau falsificarea semnelor distinctive folosite în raportul de concureţă
(mărci, embleme, nume comerciale, etc.) – cele prevăzute în art. 5 alin.2 şi 3 din
Legea nr. 11/ 1991. Cât priveşete imitarea emblemei, ea poate face obiectul
confuziei dacă denumirea este specifică şi nu generică. Din acest punct de
vedere, prioritatea de folosinţă asigură dreptul unui comerciant de a împiedică
alt comerciant să folosească aceeaşi emblemă pentru un comerţ asemănător.
În funcţie de natura comerţului şi notorietatea emblemei, protecţia se
poate întinde asupra unui cartier sau oraş sau pe întreg teritoriul naţional. Există
concurenţă neloială numai dacă utilizarea emblemei creează confuzie între două
întreprinderi de acelaşi gen, adresându-se aceleaşi categorii de clienţi.
Asemănarea trebuie să fie suficientă (dacă nu este pur şi simplu o reproducere)
pentru a antrena confuzia unui client mediu.
Dacă emblema este însă notorie, atunci imitarea ei poate fi sancționată în
concurență neloială în lipsa unei clientele comune, însă nu pentru confuzie, ci
pentru rataşare parazitară (aşa cum este ea denumită în dreptul francez).
Conform unei hotărâri a Curţii de apel Galaţi, fapta de punere în circulaţie
a mărfurilor contrafăcute constituie infracțiunea prevăzută de art. 5 alin. 1 lit. b
din Legea nr. 11/1991 numai în situația în care comercializarea unor astfel de
mărfuri întrunește cumulativ două condiţii şi anume: atingerea titularului mărcii
şi inducerea în eroare a consumatorilor asupra produsului sau serviciului.
Fapta inculpaţilor care au oferit spre vânzare mărfuri contrafăcute, purtând
mărci identice cu mărci înregistrate, întruneşte doar prima condiţie prevăzută de
textul incriminator, în sensul că aduce atingere titularilor mărcilor; nu este
întrunită însă cea de-a două condiție, privind inducerea în eroare a
consumatorilor asupra produselor, atât timp cât din probele administrate nu
rezultă că inculpaţii ar fi prezentat bunurile în discuţie că fiind originale (Curtea
de Apel Galaţi, secţia penalã, Decizia nr. 25/A din 07.02. 2008).

2.3 Clasificarea mijloacelor de confuzie

8
 Mijloacele de confuzie sunt, în funcţie de obiectul la care se oferă , de
două feluri : mijloacele care tind să se producă în mintea consumatorului ideea
că, intreprinderea , produsele sau servicile sunt sau provin de la concurentul
celui care le utilizează, respectiv mijloacele care tind să creeze doar ideea unei
legături între cele două oferte, pentru a profita de clientela concurentului.
R. Roubier grupează astfel mijloacele de confuzie :
a) Confuzia prin crearea de similitudini cu privire la numele şi denumirile
firmei, emblemei, ambalajelor sau altor semne de identificare ale acesteia;
b) Confuzia cu privire la semnele distinctive ale produselor;
c) Confuzia cu privire la aspectul exterior al întreprinderilor;
d) Confuzia creată prin producerea în orice mod, importul, exportul,
depozitarea, punerea în vânzare sau vânzarea unor mărfuri purtând menţiuni
false privind brevetele de invenţii, originea şi caracteristicile mărfurilor în
scopul de a induce în eroare pe ceilalţi comercianţi şi beneficiari;
e) Imitarea publicităţii unui comerciant;
f) Rataşarea parazitară, constând în exploatarea faptului de concurenţă
neloială a popularităţii concurentului lezat prin referire abuzivă la activitatea,
popularitatea sau produsele acestuia;
g) Substituirea mărfurilor.

2.4. Riscul de confuzie

Prin „risc de confuzie„ în sens restrâns se întelege riscul de confuzie
asupra originii produselor sau serviciilor. Prin „risc de confuzie„ în sens larg se
întelege confuzia constând în ideea greșită că între două întreprinderi există o
legatură economică. Un act are caracter neloial atunci când creează un risc de
confuzie apreciabil și nu confuzii întâmplatoare.

A p r e c i e r e a r i s c u l u i d e c o n f u z i e se face având în vedere mai

multe criterii:
• Un prim criteriu în aprecierea riscului de confuzie este raportarea la
consumatorul cu atenție mijlocie, nivel mediu de inteligență, educație și
impresia produsă acestuia. Instanțele au în vedere notorietatea semnului

9
distinctiv și faptul că de regulă atenția consumatorului este mai mare în cazul
bunurilor de valoare.
• Un al doilea criteriu în stabilirea riscului de confuzie are în vedere numărul de
consumatori expuși riscului de confuzie.
• Grupul ținta al ofertei comerciatului ( specialiști, farmaciști etc) este și el un
element de stabilire a existenței riscului de confuzie.
• Riscul de confuzie se determină și în funcție de natura semnului distinctiv .
Acaesta poate, ca urmare a unei utilizări mai vechi și a campaniilor mediatice, sa
fie mai puternică, mai cunoscută. Cu cât semnele distinctive sunt mai puțin
cunoscute, mai slabe, riscul de confuzie scade.

a) Confuzia cu privire la numele şi denumirile firmei, emblemei,

ambalajelor sau altor semne de identificare ale acesteia:

În domeniul numelui comercial, confuzia este creată cel mai frecvent prin
omonimie, când fondul de comerț poartă numele proprietarului său. Pentru a se
evita riscul de confuzie cu un agent comercial omonim, se adaugă anumite
cuvinte care să înlăture acest risc. Așadar, nu sunt acceptate prenumele și
pseudonimul proprietarului. Riscul de confuzie este înlăturat dacă prezentarea
de ansamblu este diferită prin culoare, caractere, format.10
În situația numelor și emblemelor comerciale de mare renume protecția
este deosebită, astfel încât utilizarea unui nume celebru, chiar în alt domeniu,
este interzisă. Au devenit deja banale confuziile de genul REEBOK - REABOK,
PANASUNIC - PANASONIC, MULINEX - MOULINEX, ABIBAS - ADIDAS
etc.
Pentru ambalaje nu este prevăzută o protecție legală specială, astfel încât
dacă ele reproduc firma, emblema, semnul distinctiv se recurge la apărarea
corespunzătoare. În situația opusă, confuzia se apreciază de la caz la caz, după

Cotuțiu Aurelia, Sabău Georgeta Valeria, Drept român și comunitar al concurenței, Ed. CH
10

Beck, Bucureşti, 2008, pp:76-78;

10
criteriile obiective de asemănare dintre ambalajele utilizate de comerciantul
neonest și cele utilizate de rivalul său.

b) Confuzia cu privire la mărcile sau semnele distinctive ale produselor:

În situația mărcilor si semnelor notorii, riscul de confuzie se numește și

risc de depreciere. Se urmărește în această situație protejarea pozițiilor
comerciale dobândite și evitarea depersonalizării semnelor notorii.
Faptele pe care legea le consideră acte de concurență neloială sunt cele
care urmaresc crearea unei confuzii, mijloacele folosite tinzand să producă in
viziunea consumatorului ideea că întreprinderea, produsele sau serviciile provin
de la concurent sau există legături strânse între oferte.
Riscul de confuzie apare deci ca o eroare asupra identității întreprinderii
produselor sau serviciilor.
Reclama comparativă, deși implică elemente de neloialitate, este acceptată
de jurisprudență, dar numai sub forma comparației necesare care prezintă
avantajele ofertei personale. Comparația inexactă și neobiectivă, care urmărește
obținerea unor avantaje inexacte sau in moduri frauduloase, este ilicită.
Riscul de confuzie cu privire la semnele distinctive nu se confundă cu cel
privind originea produselor. În situația semnelor distinctive, clienții sunt în
eroare pentru că nu pot sesiza diferența dintre acestea și confundă producătorii
mărfurilor sau serviciilor.
Când discutăm despre riscul de confuzie a mărcilor sau altor semne
distinctive trebuie menționat dreptul exclusiv de folosire, care se dobândește de
cel care l-a utilizat primul, l-a înregistrat pentru protejare sau a dobândit
notorietate prin folosirea sa. În acest caz, aprecierea riscului de confuzie se face
prin raportare la impresia de ansamblu produsă de semne, ținând cont de
elementele distinctive și dominante. Dacă marca a fost înregistrată, confuzia se
poate înlătura prin acțiunea în contrafacere, specifică dreptului de proprietate
intelectuală. Altfel, rămân acțiunile din dreptul concurenței, fiind necesară doar

11
dovedirea existenței actului de concurență neloială, prin utilizarea mărcii de
renume pentru promovarea propriului produs. Un exemplu elocvent pentru
această situație este interzicerea în SUA a folosirii pentru whisky a denumirii de
Dunhill, care este înregistrată pentru produse pentru fumători. De asemenea,
Curtea de Apel din Bruxelles a decis, in 1979, ca denumirea „Salima
Boutique„ produce risc de confuzie și aduce atingere denumirii „Salina
Boutique„ și denumirii „Oriental Samina Boutique„. Cu titlu de exemplu mai
arătăm că s-a admis existența unui risc de confuzie între mărcile „Paris
Voyage„ și „Paradis Voyage„, între „Amateur„ și „Armateur„, dar nu și între
„Sonorama„ și „Sonora„.11
Instanțele române au reținut conceptul de „diluție a mărcii notorii”. Este
cazul mărcii „CHIVAS”, înregistrată pentru produse din clasa 33, unde s-a
reținut că înregistrarea unei mărci identice pentru produse din clasa 29, mâncare
pentru animale, ar duce la diluția mărcii celebre „CHIVAS”.

c)Confuzia privind originea produselor și serviciilor:

Riscul de confuzie creat cu privire la originea produselor există atunci

când consumatorii, victime ale imitaţiei produselor, nu le pot deosebi pe cele
originale de cele contrafăcute. În doctrină se mai face distincţie între riscul de
confuzie direct (în sens restrâns) şi cel indirect (în sens larg). În cazul riscului de
confuzie direct, publicul atribuie produsele care îi sunt oferite unei singure
întreprinderi. Astfel, consumatorul cumpără produsul protejat de marca
frauduloasă crezând că, de fapt, cumpărăprodusul original. Riscul de confuzie
indirect intervine atunci când cumpărătorul este conştient că cele două produse
sau servicii provin de la două întreprinderi diferite, dar consideră că între ele
există legături juridice, financiare, tehnice sau economice.

11
Mihai Emilia, Dreptul concurenței, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004, p. 60;
12
 Riscul de confuzie creat prin elementele diverse: sonore, vizuale,
intelectuale, se apreciază raportat la consumatorul de mijloc, cu o instrucție si
educație obișnuită, cu atenție medie.
Pentru a se aprecia riscul de confuzie sunt comparate elementele semnelor
distinctive, care sunt de natură să creeze eroarea urmărită, fără a se lua in
considerare deosebirile dintre ele.
Pentru existența riscului de confuzie este necesar doar ca o parte
semnificativă a clientelei sa poată fi victimă a confuziei, si nu neapărat ca
aceasta să se și producă. Spre exemplu, pentru mărfurile de larg consum se are
în vedere clientela interesată în mod normal de produsele ori serviciile
respective, iar pentru produsele specializate se are in vedere clientela avizată.12
Aprecierea riscului de confuzie este, în primul rând , legată de întinderea
teritorială a protecţiei semnului distinctiv. Aceasta poate fi limitată la teritoriul
naţional sau la o anumită zonă sau regiune, după cum se poate întinde şi dincolo
de teritoriul naţional, ca de exemplu în cazul marcilor înregistrate internaţional,
ca de exemplu în cazul mărcilor înregistrate intenaţional sau depuse şi în alte
ţări , ori, independent de orice formalitate în cazul mărcilor notorii.
Trebuie să observăm ,în ceea ce priveşte mărcile ,că acţiunea în
concurenţă neleală prezintă un intereres mult mai redus în sistemele în care
dreptul la marcă se dobândeşte numai prin înregistrare, întrucât cel interesat va
recurge , în aceste două cazuri, la acţiunea în contrafacere, invocând dreptul sau
exclusiv asupra semnului în discuţie şi faptul încălcării acestui drept.13
Dar riscul de confuzie asupra originii produselor poate fi creat şi direct,
prin imitarea produselor concurentului, imitare sistematică sau atât de detaliată
încât publicul să poată fi înşelat asupra originii lor. 14

d) Confuzia cu privire la aspectul exterior al întreprinderilor

12
Dr.doc. Yolanda Eminescu, Concurenţa Neleială, Ed. Lumina Lex, 1993, p. 44.
13
Dr.doc. Yolanda Eminescu, Concurenţa Neleială, op.cit., p. 45.
14
Dr.doc. Yolanda Eminescu, Concurenţa Neleială, Ed. Lumina Lex, 1995, p. 53.
13
 Doctrina consideră drept acte de concurență neloială și crearea unei
similitudini în aspectul exterior al întreprinderilor concurente : în aranjarea
vitrinelor, în amenajarea și coloritul fațadei,în uniforma personalului, în coloritul
automobilelor care transportă mărfurile automobilelor în cauză, etc. Importantă
este și intenția de a crea confuzia, dar și notorietatea întreprinderii ale cărei
semne distinctive exterioare sunt imitate.

e) Imitarea publicităţii unui comerciant:

Ideile publicitare nu sunt protejate ca atare, ci doar forma specială,

concretă, în care se prezintă. Cu toate acestea, utilizarea ideii publicitare a altuia
este inadmsibilă dacă a fost cunoscută prin mijloace ilicite. Utilizarea ideii
publicitare a altui comerciant poate conduce la apariția riscului de confuzie, prin
legatura pe care publicul o poate face între sloganul publicitar și o anumită
întreprindere. De aceea se poate recurge la acțiunea în concurență neloială ori de
câte ori preluarea unei idei publicitare a creat risc de confuzie.
Imitarea miloacelor publicitare ale altuia este concurență neloială și atunci
când produce o depreciere a valorii acesteia, chiar și în absența riscului de
confuzie. Astfel, o metodă publicitară cunoscută poate pierde din impact și
valoare atunci când o utilizează comercianți ale căror produse sunt de calitate
îndoielnică.
În practică, s-a considerat că reprezintă concurență neleală imitarea
servilă, prin preluarea în detaliu a ideii publicitare, imitarea tangențială care
coroborată cu alte fapte prezintă risc de confuzie, contrafacerea unor obiecte si
copierea reclamei făcute acestora s.a..
Exemplificând, readucem în atenție o dezbatere veche privind publicitatea
în materia detergenților. Într-un litigiu opunând doua grupuri internaționale,
instanța a trebuit să cerceteze dacă tema publicitară a uneia a fost copiată de
cealaltă într-un mod neloial. În speță, instanța trebuia să spună daca 'seule Lava
lave aussi blanc sans bouillir' putea fi considerată ca o imitare a sloganului

14
notoriu ' Persil lave plus blanc'. Principiul în materie este că o idee publicitară,
fie ea și originală, nu este susceptibilă în sine de apropriere, ideile fiind in
domeniul public.
Soluția instanței a fost una criticabilă, decizând că există în speță o imitare
a ideii publicitare (albul). Criticile privesc opinia instanței că temele șoc trec
prin mintea mai multor potențiali clienți, fiind posibilă confuzia. Ori, a afirma că
publicul nu reușește să identifice un produs prin numele fabricantului și marcă,
ci prin sloganul publicitar este fără susținere în activitatea comercială.

f) Rataşarea parazitară:

Ratașarea parazitară constă în raportarea la publicitatea sau realizările

altuia, pentru a profita de reputația acestuia. Cazurile sunt grupate în doctrină în
trei categorii:
1. Cazurile de referire la calitatea produselor sau serviciilor oferite, când se
utilizează semnul distinctiv al concurentului, cu adăugiri care dau impresia că
produsul oferit este echivalent cu produsul cunoscut al concurentului. Adăugirile
sunt expresii ca „după rețeta” , „gen”, „tip” etc.
Există risc de confuzie in această situație, mai ales când semnul distinctiv al
altuia este pus în evidență, astfel încât să atragă atenția, iar cuvintele adăugate să
fie percepute doar de clientela foarte atentă.

2. Cazurile de referire la destinația produselor sau serviciilor, întâlnite în

special în vânzarea de piese de schimb și accesorii, când furnizorul lor se referă,
în publicitatea pe care o face, la produsele cărora piesele le sunt destinate,
indicând marca sau numele comercial al întreprinderii care le fabrică.
Deși se consideră că nu se poate interzice fabricantului sau vânzătorului
de piese să se refere la marca sau numele comercial al altuia, pentru a indica
destinația pieselor, se impune să fie evitată inducerea în eroare a clientelei cu
privire la originea lor. Se produce o asemenea inducere în eroare dacă se

15
sugerează existența unui raport între cele două întreprinderi, care este
necorespunzător realității. In Germania, de exemplu, pentru ca aceste mențiuni
să poată fi folosite, ele trebuie să fie necesare pentru vânzarea produselor.
3. Cazurile de referire la relațiile existând între întreprinderile concurente:

Riscul de confuzie în această situație apare în momentul în care o nouă

întreprindere își face publicitate prin fostul angajat al unei întreprinderi de
renume , pentru a se induce în eroare că ar cunoaște secretele și metodele care au
asigurat succesul celei de renume. Totuși, pentru a exista risc de confuzie se
analizează funcția sau gradul fostului salariat, considerându-se că există
concurență neloială când este vorba despre un salariat de o competență
deosebită, care ocupa un post important în întreprindere.

g) Substituirea produselor.
Această modalitate poate crea confuzie în rândul cumpărătorilor care vor
achiziționa alte bunuri decât cele dorite. Ea este întâlnită de regulă în materia
produselor farmaceutice și a băuturilor unde se recomandă produse cu calitați
asemănătoare în locul celor solicitate de client. Un astfel de act nu are caracter
neleal decât în măsura în care este sistematic și urmărește deturnarea clientelei
spre un anumit comerciant.

2.5. Sancționarea confuziei

Articolul 5 lit.a) din Legea nr. 11/1991 pentru combaterea concurenței

neloiale, modificat prin Legea nr. 298/200115, sancționează întrebuințarea unei
firme, invenții, mărci, indicații geografice, unui desen sau model industrial,

15
Legea nr. 298/2001
16
 unor topografii ale unui circuit integrat, unei embleme sau unui ambalaj de
natură să producă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant.
Astfel se protejează dreptul comercianților la o concurență loială, a
titularilor titlurilor de protecție pentru mărci, embleme, etc și drepturile lor,
precum și interesele consumatorilor legate de autenticitatea mărfurilor și
produselor de pe piața relevantă.
Pentru atragerea răspunderii penale este necesară întrunirea cumulativă a
mai multor condiții:
 Autorul faptei trebuie să aibă calitatea de comerciant. Dacă este
comerciant persoană fizică, el trebuie sa fie înregistrat conform legii. Dacă este
persoană juridică, cel răspunzător este prepusul, salariatul sau asociatul, care
este autorul faptelor enumerate în articol.
 Confuzia trebuie să se producă cu intenție directă sau indirectă.
 Modul de utilizare a emblemei, firmei, etc trebuie să fie apt să producă în
mintea clientelei o confuzie între comerciantul neonest și rivalul său;
credibilitatea presupune așadar crearea de similitudine aparentă cu semnele
distinctive ale agentului economic lezat, precum și existența unui factor psihic,
în mintea clientului putându-se crea eroarea de apreciere;
 Latura obiectivă a infracțiunii se realizează doar prin modalitățile
prevăzute de lege: întrebuințarea unei firme, embleme, a unor desemnări
speciale sau a unor ambalaje utilizate de alt comerciant, care este înregistrat,
desigur, în Oficiul Registrului Comerțului.
Pentru înscrierea mărcilor de fabrică, de comerț și a semnelor distinctive sunt
respectate aceleași reguli.
De asemenea, constituie infracţiune producerea în orice mod, importul,
exportul, depozitarea, oferirea spre vânzare sau vânzarea unor mărfuri/servicii
purtând menţiuni false privind brevetele de invenţii, mărcile, indicaţiile
geografice, desenele sau modelele industriale, topografiile de circuite integrate,
alte tipuri de proprietate intelectuală cum ar fi aspectul exterior al firmei,
designul vitrinelor sau cel vestimentar al personalului, mijloacele publicitare şi
altele asemenea, originea şi caracteristicile mărfurilor, precum şi cu privire la

17
numele producătorului sau al comerciantului, în scopul de a-i induce în eroare
pe ceilalţi comercianţi şi pe beneficiari (art. 5 alin. 1 lit. g din Legea nr.
11/1991).
Pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracțiune este de închisoare de la
o lună la doi ani sau amendă de la 20.000 la 100.000 lei.
Articolul 8 din legea 11/1991 prevede că acțiunea penală se pune în mișcare la
plângerea părții vătămate ori la sesizarea camerei de comerț și industrie
teritoriale sau a altei organizații profesionale ori la sesizarea persoanelor
împuternicite de Consiliul Concurenței.
Pentru unele fapte precum fabricarea ori punerea în circulaţie a produselor
care poartă denumiri de origine ori indicaţii de provenienţă false, aplicarea pe
produsele puse în circulaţie de menţiuni false privind brevetele de invenţii, ori
folosirea unor nume comerciale sau a denumirilor organizaţiilor de comerţ ori
industriale, în scopul de a induce în eroare pe beneficiari, devin incidente
dispoziţiile înscrise în art. 301 16Cod penal.
La rândul său, în conformitate cu art. 8 lit. (c) din Legea nr. 148/2000
17
constituie contravenţie publicitatea comparativă prin care se creează confuzie
pe piaţă între cel care î şi face publicitate şi un concurent sau între mărcile de
comerţ, denumirile comerciale sau alte semne distinctive, bunuri sau servicii ale
celui care îşi face publicitate şi cele aparţinând unui concurent.
Articolul 9 prevede că dacă fapta a cauzat daune patrimoniale sau morale,
cel prejudiciat poate să se adreseze instanței competente cu acțiune în
răspundere civilă. Dacă fapta a fost săvârșită de un salariat în exercitarea
atribuțiilor sale de serviciu, comerciantul va răspunde solidar cu salariatul pentru

16
Art. 301 Concurenţa neloială
Fabricarea ori punerea în circulaţie a produselor care poartă denumiri de origine ori indicaţii
de provenienţă false, precum şi aplicarea pe produsele puse în circulaţie de menţiuni false
privind brevetele de invenţii, ori folosirea unor nume comerciale sau a denumirilor
organizaţiilor de comerţ ori industriale, în scopul de a induce în eroare pe beneficiari, se
pedepsesc cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă.
Detalii: http://legeaz.net/cod-penal-actualizat-2011/art-301-cpen
17
Legea nr. 298/2001
18
pagubele pricinuite, dacă nu dovedește că, potrivit uzanțelor, nu era în măsură să
prevină comiterea faptelor. Persoanele care au creat împreună prejudiciul
răspund solidar pentru actele sau faptele săvârșite.
Termenul de prescripție pentru acțiunea în repararea prejudiciului este o
derogare de la dreptul comun, fiind de 1 an de la data când păgubitul a cunoscut
sau trebuia să cunoască dauna și pe cel care a cauzat-o, dar nu mai târziu de 3
ani de la data săvârșirii faptei.18

CUPRINS

Introducere.........................................................................................p.3-4
Capitolul I . Protecţia concurenţilor...............................................p.4
1.Concurenţa neloială ..................................................p.4
1.1 Clasificarea actelor si faptelor de concurenţă neloială.........p.4
2.Confuzia privind concurentul vătămat......................................p.5
2.1. Noţiune........................................................................................p.5
2.2 Clasificări ale confuziei...............................................................p.8
2.3 Clasificarea mijloacelor de confuzie.......................................p.9
2.4. Riscul de confuzie......................................................................p.10
2.5. Sancționarea confuziei..............................................................p.18
Bibliografie.......................................................................................p.22

Căpățână Octavian, Dreptul concurenței comerciale, concurența onestă, vol.1, Ed. Lumina
18

Lex, Bucureşti, 1992, p.186;

19
 BIBLIOGRAFIE
Tratate, cursuri, monografii :
1. Căpăţână, Octavian, Dreptul Concurenţei Comerciale
(concurenţaonestă), Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1992.
2. Cotuțiu Aurelia, Sabău Georgeta Valeria, Drept român și comunitar al
concurenței, Ed. CH Beck, Bucureşti, 2008.
3. Dr.doc. Yolanda Eminescu, Concurenţa Neleială, Ed. Lumina Lex,
1993.
4. Dr.doc. Yolanda Eminescu, Concurenţa Neleială, Ed. Lumina Lex,
1995.
5. Emilia Mihai, Dreptul concurenţei, Ed. All Beck, Bucureşti.
6. Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Facultatea de Drept, Dreptul
Concurenţei, Lectl. Univ. dr. Lucia Irinescu, Suport de curs, Anul IV,
Semestrul II, 2012-2013.

Siteuri:
1. http://www.consiliulconcurentei.ro
2. http://www.osim.ro/publicatii/editura/TOATE
%20MATERIALELE/BULETIN%20DE%20JURISPRUDENTA
3. http://legeaz.net/cod-penal-actualizat-2011/art-301-cpen
4. http://www.osim.ro/desene/conprotin.htm

Legislaţie în vigoare :
1. Legea 21/1996
2. Legea nr. 363/2007
3. Legea nr. 11/1991
4. Legea nr. 298/2001
5. Legea nr. 298/2001

20
21