Sunteți pe pagina 1din 16

SCOALA SANITARA POSTLICEALA ”FUNDENI”

LABORATOR 1

1. INTRODUCERE

Omul trăieşte pe Pământ supus continuu acţiunii unor multiplii agenţi ambientali, printre care se
numără şi radiaţiile ionizante. Majoritatea radiaţiilor sunt de origine naturală la care omul a
adăugat în ultima sută de ani şi pe cele artificiale datorate propriei activităţi. Descoperirea
energiei nucleare este considerată una din cele mai mari realizări a secolului XX, însă utilizarea
radiaţiilor în multiple domenii economice în prezent înseamnă şi extinderea problemelor de
sănătate produse de aceste radiaţii, de la nivel de mediu ocupaţional la cel de mediu general
populaţional, cu alte cuvinte o problemă de sănătate publică. După accidentul nuclear de la
Cernobîl (Ucraina) în aprilie 1986 a crescut preocuparea şi interesul societăţii civile pe glob, deci
şi la noi, privind efectele asupra sănătăţii induse de expunerea la radiaţii ionizante. Această
situaţie a impus căutarea şi adoptarea de măsuri cu eficienţă maximă în protejarea individuală şi
colectivă împotriva acestor radiaţii.
Acest ghid se adresează persoanelor din populaţie, având ca scop protejarea sănătăţii publice şi
prevenirea îmbolnăvirilor asociate radiaţiilor ionizante. El conţine informaţii consultative cu
importanță în sănătatea publică cu privire la radiațiile ionizante, efectele lor asupra sănătății și
principii de radioprotecție. Ghidul nu înlocuiește legislaţia în vigoare.
Obiectivele prezentului ghid sunt:
● creşterea nivelului de cunoştinţe a persoanelor din populaţie cu privire la noţiunile
generale despre radiaţiile ionizante și efectele lor asupra sănătăţii;
● conştientizarea publicului privind beneficiile și riscurile pentru sănătate asociate
radiaţiilor ionizante;
● formarea şi dezvoltarea unor deprinderi corecte care să promoveze sănătatea prin
însușirea principiilor de bază în radioprotecţie.
Ghidul este structurat în patru părţi:
● legislaţia în domeniu
● noţiunile generale privind radiaţii ionizante
● efectele radiaţiilor ionizante asupra sănătăţii
● principii de bază și măsuri de radioprotecţie.

1
SCOALA SANITARA POSTLICEALA ”FUNDENI”
LABORATOR 1

2. NOŢIUNI GENERALE PRIVIND RADIAŢIILE IONIZANTE


2.1. Radiaţiile ionizante
RADIAŢIA reprezintă energia emisă de o sursă şi transmisă prin spaţiu sub formă de unde sau
particule.
În viața de zi cu zi întâlnim diferite tipuri de radiații atât neionizante - cum ar fi lumina, undele
radio, microunde - cât si ionizante - razele X, gamma, etc.

Fig.1 Spectrul electromagnetic

După de natura lor, radiaţiile se împart în două categorii:


● radiaţii electromagnetice: undele din domeniul radio, TV, radar, microunde, infraroșii,
luminoase, ultraviolete, razele X, gamma, cosmice;
● radiaţii corpusculare: electroni, protoni, neutroni, alfa.
După energia transportată, radiaţiile pot fi:
● radiaţiile neionizante: undele din domeniul radio, TV, radar, microunde, infraroșii,
luminoase, ultraviolete;
● radiaţiile ionizante: particule sau unde electromagnetice cu o lungime de undă de
maximum 100 nanometri (o frecvență de minimum 3 × 1015 Hertz) capabile să producă
ioni, direct sau indirect - razele X, gamma, radiații cosmice.
Informaţiile oferite în continuare se referă doar la RADIAŢIILE IONIZANTE, acele radiații care
au proprietatea de a ioniza materia cu care interacţionează.

2
SCOALA SANITARA POSTLICEALA ”FUNDENI”
LABORATOR 1

2.2. De unde provin radiaţiile ionizante?


Radiaţiile ionizante apar atunci când există o sursă de radiaţii. Sursele de radiaţii ionizante sunt
grupate în două mari categorii: surse naturale - materiale radioactive existe în mod natural în
mediu și surse artificiale - materiale radioactive produse artificial sau generatoarele de radiații –
dispozitive capabile să genereze radiații ionizante, precum raze X, neutroni, electroni sau alte
particule încărcate.
Sursele naturale
Majoritatea radiaţiilor îşi au originea în mediul natural şi constituie fondul natural de radiaţii.
Astfel omul este permanent expus la următoarele radiaţii ionizante naturale:
● radiaţia cosmică – particule de energie înaltă (nuclee grele, particule alfa, protoni și
electroni) şi radiaţii gamma provenite din spaţiul cosmic, care bombardează Pământul în
mod continuu. Cantitatea (sau doza) de radiaţie cosmică primită este influenţată de
altitudinea, condiţiile atmosferice si câmpul magnetic al Pământului;
● radiaţia terestră – se datorează substanţelor radioactive (uraniu toriu şi potasiu), care
există în roci şi sol. Doza de radiaţii din surse terestre variază mult pe suprafaţa globului
datorită distribuţiei neomogene a elementelor radioactive naturale în scoarţa pământului
neperturbată;
● radon – element radioactiv în stare gazoasă, existent în mediu, care are o contribuţie
majoră la fondul natural terestru de radiaţii;
● radiaţia naturală din interiorul organismului – radionuclizi pătrunşi în organism prin
inhalare (radon), ingestie (potasiu-40) sau prin piele.
Este important de semnalat faptul că însuşi omul creează o radioactivitate naturală suplimentară
prin activitatea socio-economică – exploatări miniere, materiale de construcții.

Sursele artificiale
Expunerea la radiaţii provenite din surse artificiale este rezultatul:
● expunerii medicale – include expunerea persoanelor supuse examinărilor de diagnostic,
procedurilor intervenționale şi radioterapiei. Utilizarea radiațiilor în medicină constituie
cea mai importantă sursă artificială de expunere la radiații a populației;

3
SCOALA SANITARA POSTLICEALA ”FUNDENI”
LABORATOR 1

● expunerii la alte surse create de activitatea umană cum ar fi testarea armamentului


nuclear în atmosferă, producerea energiei electrice, utilizarea industrială a radiaţiilor,
transportul şi depozitarea materialelor nucleare, etc.
Doza efectivă medie anuală datorată fondului natural de radiaţii este de aproximativ 2,4 mSv pe
an (medie globală) și reprezintă aproximativ 80% din doza efectivă medie totală primită de om.
Diferenţa provine din surse artificiale de radiaţii ionizante.
2.3. Radioactivitatea
Radioactivitatea reprezintă proprietatea unor nuclee instabile de a se dezintegra şi de a emite
spontan radiaţii.
Pentru a înţelege noţiunile legate de radioactivitate este util să înțelegem structura atomului.
Materia se compune din elemente chimice care la rândul lor sunt formate din atomi. Atomul, cea
mai mică particulă a unui element care nu poate fi divizată prin metode chimice şi care păstrează
toate proprietăţile chimice ale elementului respectiv este format din:
● nucleu constituit din protoni p (cu sarcină pozitivă) şi neutroni n (fără sarcină)
● înveliş electronic - electroni e, cu sarcină negativă.

Fig.2 Structura atomului

În mod normal, numărul sarcinilor pozitive din nucleu (protonii) este egal cu numărul sarcinilor
negative (electronii) din jurul nucleului, atomul fiind neutru din punct de vedere electric.
Un element chimic conţine atomi care au acelaşi număr de protoni (Z), însă numărul de neutroni
poate fi diferit. Atomii aceluiaşi element care au un număr diferit de neutroni se numesc izotopi.
Unii izotopi sunt radioactivi şi sunt denumiţi radioizotopi sau radionuclizi, asta înseamnă că au un
exces de energie nucleară, fiind instabili. Un nuclid instabil se transformă spontan într-un alt

4
SCOALA SANITARA POSTLICEALA ”FUNDENI”
LABORATOR 1

nuclid tot instabil sau stabil, prin emiterea de radiaţii ionizante, proces numit dezintegrare
radioactivă. Prin dezintegrare radioactivitatea nuclizilor scade.
Toți radionuclizi sunt identificaţi, în mod unic, prin tipul de radiație emisă, energia radiației emise
și timpul de înjumătățire.
Timpul de înjumătăţire a unui element radioactiv este timpul necesar pentru ca jumătate din atomii
săi să se dezintegreze.
2.4. Tipurile de radiaţii ionizante
Cele mai cunoscute tipuri de radiații ionizante sunt: radiaţiile alfa, radiaţiile beta, radiaţiile gamma,
razele X şi neutronii.

Fig.3 Tipuri de radiaţii ionizante


Radiaţia alfa (α) – radiaţie corpusculară formată din particule încărcate pozitiv (nuclee de
heliu), compuse din doi protoni şi doi neutroni, emisă de izotopi naturali (cum ar fi uraniu, toriu
și radiu) și artificiali (cum ar fi cesiu, plutoniu și americiu).
Are următoarele caracteristici:
● nu sunt penetrante, pot pătrunde doar în stratul exterior al pielii (epidermă),
● parcursul în aer este de 3 - 4 cm,
● pot fi ecranate de o foaie de hârtie,
● prezintă un risc sever la iradierea internă (prin pătrunderea radionuclizilor emițători alfa
în organism).
Radiaţia beta (β) – fascicule de electroni sau pozitroni cu următoarele proprietăți :
● puterea de penetrare este mai mare decât a particulelor alfa, având capacitatea de a
penetra pielea,

5
SCOALA SANITARA POSTLICEALA ”FUNDENI”
LABORATOR 1

● pot fi ecranate de plastic, foiţă subţire de aluminiu ,


● prezintă un risc mediu la iradierea interna si externa.
Radiaţiile gamma (γ) sunt radiaţii electromagnetice de energii înalte sau fotoni emişi din
nucleul unui atom.
● sunt penetrante, au capacitatea de a traversa complet organismul,
● pot fi ecranate de materiale cu Z mare (Pb),
● prezintă risc radiologic semnificativ la iradierea internă și externă.
Razele X sunt radiaţii electromagnetice ionizante situate în domeniul spectral dintre radiaţiile
gamma şi ultraviolete.
Diferenţa între radiaţiile gamma şi razele X constă în provenienţa acestora. Mai exact, razele X
sunt produse în afara nucleului (la nivelul învelişului electronic), iar radiaţiile gamma sunt
produse în interiorul nucleului. Razele X, care în general au energii mai mici, au o capacitate de
penetrare a ţesuturilor mai mică, comparativ cu radiaţiile gamma.
Neutronii sunt particule nucleare fără sarcină electrică care:
● sunt foarte penetrante, pot parcurge distanţe mari în aer,
● pentru ecranare sunt necesare materiale foarte groase cu conţinut de hidrogen (beton apă
sau parafină),
● prezintă risc radiologic mare asupra organismului.

Fig.4.. Puterea de penetrare a radiaţiilor ionizante

6
SCOALA SANITARA POSTLICEALA ”FUNDENI”
LABORATOR 1

3. EFECTE ALE RADIAŢIILOR IONIZANTE ASUPRA SĂNĂTĂŢII


Suntem „bombardați” cu radiații din aer, pământ, apă, vegetaţie, alimentație, dar ce efecte produc
acestea asupra organismului nostru?

Fig. 5. Efectele radiaţiilor ionizante


3.1. Efectele biologice
Efectele biologice se clasifică:
● din perspectiva timpului:
➔ imediate (acute) – apar la scurt timp după expunere,
➔ tardive (cronice) – apar la intervale de ordinul lunilor, anilor după expunere.
● în funcţie de persoana afectată:
➔ somatice – apar la indivizii expuși la radiații.
➔ genetice – apar la descendenţi indivizilor expuși.
● după gradul de afectare:
➔ letale – sunt ireversibile, duc la moartea celulei .
➔ subletale – pot fi reparate.
➔ potențial letale – pot fi reparate în cazul în care celula nu este în stare de diviziune.
● din punct de vedere al radiobiologiei
➔ Stocastice.
➔ deterministice (non stocastice) .
3.1.1. Efectele deterministice

7
SCOALA SANITARA POSTLICEALA ”FUNDENI”
LABORATOR 1

Apar după alterarea a peste 99,9% a celulelor ce compun ţesuturile corpului uman. Efectele
deterministice erau frecvente mai ales în perioada de început a utilizării radiaţiilor, în principal
anemii şi leziuni de piele. După introducerea măsurilor de protecţie în mod preventiv ele au
devenit mai rare, azi apărând doar în cazuri accidentale.
Ele au prag de apariţie (sub acest prag nu apar efecte), cu doză-prag de ordinul a câţiva Gy.
Severitatea efectelor şi frecvenţa creşte cu doza primită de populaţia compusă din indivizi cu
susceptibilitate variată, în funcţie de ţesutul afectat. Cele mai sensibile ţesuturi la acţiunea
radiaţiilor nucleare sunt țesutul ovarian, țesutul testicular, măduva osoasă şi ochiul.
Aceste efecte se clasifică în:
1. Sindromul acut de iradiere - Apare în expuneri la doze ridicate unice sau doze repetate
la scurt interval de timp şi diferă după iradierea segmentului corporal. Astfel la iradierea
întregului corp cu o doză de 0,25 Gy apar modificări hematologice reversibile - leziuni
ale seriei limfoide şi mieloide (leucopenia). De la 1Gy apar semnele bolii de iradiere
acută, de la 2 Gy decese prin leziuni ireversibile ale seriei hematologice şi la peste 5 Gy
probabilitate de 100% a decesului. La peste 10 Gy apare alterare nervoasă cu agitaţie
intensă urmată de comă profundă.
a. Boala de iradiere acută a întregului organism - se produce excepţional în cazuri de
expuneri accidentale. La început apar fenomene nervoase – adinamie, inapetenţă, stare
alterată apoi o scurtă perioadă de remisiune, depinzând de doza primită, urmată de
perioada de stare caracterizată de următoarele 3 sindroame:
➢ Sindromul hematologic 1 Gy < Doză < 10 Gy - dominat de distrugerea definitivă a
sistemului sanguin (mieloid, limfoid). Ca urmare apar leucopenie, anemie,
trombocitopenie şi hemoragii mari frecvent letale. După expunere numărul de limfocite
scade în decursul primelor ore, iar trombocitele şi granulocitele scad în primele zile sau
săptămâni, în timp ce eritrocitele încep să scadă lent doar după câteva săptămâni. De
multe ori apar şi distrugeri ale altor ţesuturi cu rol în imunitatea organismului cum este
timusul, care duc pe lângă hemoragii şi la alterarea gravă a imunităţii generale.
➢ Sindromul gastrointestinal 10 Gy < Doză < 100 Gy - ale cărui manifestări apar la câteva
ore după expunere: greaţă, vomă severe şi diaree apoasă cu crampe abdominale. Persoana
iradiată nu prezintă simptome câteva ore sau zile, apoi apare o astenie marcată, oboseală,
deshidratare mare. Mai târziu se instalează perioada de manifestare clinică intensă cu

8
SCOALA SANITARA POSTLICEALA ”FUNDENI”
LABORATOR 1

vărsături cu febră, diaree sanguinolentă cu deshidratare foarte marcată cu şoc şi moarte,


dacă nu se intervine medical foarte eficient şi urgent.
➢ Sindromul neuro-vascular Doză > 100 Gy - având cauza majoră afectarea celulelor
endoteliale vasculare. La început în câteva minute după expunere apare senzaţia de
arsură, greţuri, vărsături şi stare de confuzie, prostraţie. Urmează o aparentă îmbunătăţire
a stării generale pentru câteva ore, persoana iradiată devine lucidă, fără dureri, dar este
astenică, ca apoi să se instaleze rapid o diaree apoasă, tulburări respiratorii, semne de
afectare a SNC şi hipotensiune cu puls accelerat, stare de şoc cu colaps total. Moartea
survine prin hemoragii masive acompaniate frecvent de septicemie datorată florei
intestinale proprii.
b. Iradierea cu doze mari a unor segmente corporale (doze mult mai mari ca la boala de
iradiere acută a corpului în întregul lui) se produce la manipulări greşite a unor surse de
radiaţii şi apar lezări ale pielii (radiodermită acută), alopecie, leziuni oculare, sterilitate.
➢ Pielea este unul din cele mai mari organe ale corpului nostru şi este ceea mai importantă
barieră fizică de protecție faţă de factorii de risc din mediul înconjurător, ea controlează
pierderea de lichide şi electroliţi şi protejează împotriva infecţiilor. Cele mai sensibile
celule la acţiunea radiaţiilor ionizante sunt celulele din stratul bazal al epidermului.
Leziuni ale pielii corelate cu doza de iradiere în radiodermita acută sunt: eritem şi epilare la peste
3 Gy; descuamare, ulceraţie şi necroză la doze mai mari de 15-25 Gy.

Fig. 6. Structura pielii


➢ Cristalinul are radiosensibilitate crescută, coagularea proteinelor la acest nivel
apare la doze mai mari de 0.5 Gy (ICRP 2012). Nu există mecanisme de refacere
a celulelor. Celulele afectate migrează la polul posterior producându-se în prima

9
SCOALA SANITARA POSTLICEALA ”FUNDENI”
LABORATOR 1

etapă diverse corpuri opace care scad funcţionalitatea normală a ochiului, iar în
timp apare cataractă.
➢ Celulele germinale ale aparatului reproducător uman sunt puternic radiosensibile.
Sterilitatea temporară cu durată de mai multe săptămâni apare la o doză-prag de
0,15 Gy pentru bărbaţi şi de aproximativ 5 ori mai înaltă pentru femei. Perioada
de recuperare este dependentă de doză şi durează câţiva ani. Sterilitatea
permanentă este provocată de o doză minimă de respectiv 3,5 Gy pentru bărbat şi
2,5 Gy pentru femei.
2. Sindromul cronic de iradiere - apare la un interval de luni până la ani ca urmare a lezării
vaselor sanguine, alterării permanente celulare şi/sau dezvoltare de fibroză.
3.1.2. Efecte stocastice
Apar după lezarea uneia sau mai multor celule care alcătuiesc ţesuturile/organele corpului uman.
Severitatea efectului este independentă de doză, apar şi la doze foarte mici. Frecvenţa de apariţie
a efectului creşte cu doza, fără a se demonstra existenţa unui prag de doză. Se datorează
modificărilor celulare de la nivel de ADN şi proliferărilor celulare maligne.
Se clasifică în:
➢ Efecte somatostocastice - cancerul radioindus, efecte teratogene;
➢ Efectele genetice – mutaţii genetice, aberaţii cromozomiale;
Cancere radioinduse
Cancerul de orice etiologie se definește ca o alterare patologică a sistemelor de control şi reglare
a diviziunii celulare, o multiplicare permanentă şi anarhică a celulelor. Radiaţiile ionizante pot fii
cancerigene fiind puternic imunosupresoare, pot activa viruşi latenţi endogeni, perturbă chiar şi
balanţa endocrină. Cancerul radioindus nu apare obligatoriu la toate persoanele expuse radiaţiilor
şi nu toate aceste cancere sunt fatale, astfel mortalitatea pentru cancerul de sân este sub 50%, faţă
de cancerul tiroidian de numai 5%. Este totuși greu de estimat riscul cancerului radioindus
deoarece populaţia este expusă pe perioada vieţii la radiaţii ionizante la nivele apropiate sau sub
nivelele fondului natural.

10
SCOALA SANITARA POSTLICEALA ”FUNDENI”
LABORATOR 1

Efectele teratogene
Apar în urma iradierii în uter a embrionului/fătului. Perioada maximă de vulnerabilitate este între
a 8 a şi 90 a zi de la fecundare. Doze mari de iradiere externă pot duce la malformaţii
minore/grave până la moartea embrionului şi avort spontan. După a 90 a zi vulnerabilitatea scade
rămânând riscul leziunilor nervoase (oligofrenie, dezvoltare neuropsihică deficitară).
Efectele asupra dezvoltării creierului au fost observate la supravieţuitorii copiilor de la
Hiroshima şi Nagasaki, astfel ei prezentau retardare mentală, scor de inteligenţă redus şi
dificultăţi de învăţare. Efectele deterministice sunt mai severe la copii datorită sensibilităţii
crescute a ţesuturilor la radiaţii ionizante. Astfel creierul lor suferă o atrofie corticală la o singură
doză de 10 Gy; la doza de peste 1Gy apare o retardare mentală severă de 75%.
De asemenea iradierile externe sau interne ale uterului pot duce la o frecvenţă crescută a
leucemiilor infantile după vârsta de 7 ani şi a altor tumori solide.

11
SCOALA SANITARA POSTLICEALA ”FUNDENI”
LABORATOR 1

Fig. 7. Embrion 20 saptamani


Efecte genetice
Au caracter aleatoriu, sunt consecinţele clinice tardive, manifestate la prima şi următoarele
generaţii atingând echilibrul la a 20-a generaţie.
Aberaţiile cromozomiale
Se produc prin acţiunea asupra gameţilor cu afectarea materialului ereditar, provocând alterări
cromozomiale care constau în translocare, rupere, pierdere sau adiţie la aparatul cromozomial
normal de care depinde creşterea în viitor a celulelor. Ele pot fi de diferite grade, uneori, atât de
mari, încât este imposibilă formarea oului sau viabilitatea embrionului format.
Mutaţiile
Sunt modificări ale informaţiei genetice, care pot fi letale, viabilitatea indivizilor purtători de
astfel de gene este redusă şi neletale care produc număr mare de anomalii genetice la generaţiile
următoare. Studiile experimentale au evidenţiat că există o relaţie liniară între doză şi efectul
mutagen, deci nu intervine nici un proces reparator. În concluzie orice doză joasă primită de
ţesutul germinal produce efecte mutagene care se pot suma cu doze anterioare şi ulterioare.
Aceste efecte sunt legate de probabilitatea ca o celulă germinală purtătoare a mutaţiei să participe
efectiv la fecundaţie.
La prima generaţie efectele genetice produse de radiaţii sunt: reducerea natalităţii, malformaţii
congenitale şi ereditare, iar la următoarele generaţii afectarea fondului genetic al populaţiei,
malformaţiile recesive şi diminuarea capacităţii imunobiologice. Riscul genetic individual se ia
în calcul în cazul dozelor ridicate, în timp ce la doze mici efectul se estimează pe populaţie în
totalitate, ducând la modificarea structurii genetice a întregului grup afectat.

12
SCOALA SANITARA POSTLICEALA ”FUNDENI”
LABORATOR 1

Pentru a evita posibilitatea apariției anomaliilor congenitale induse de radiații, întreruperea


sarcinii ar trebui să fie luată în considerare numai în cazul în care doza fetală a depășit 0,1Gy.

4. BENEFICII ȘI APLICAȚII ALE RADIAȚIILOR IONIZANTE


În ciuda numeroaselor efecte negative, utilizarea radiațiilor ionizante a reprezentat o inovație în
special în medicină și industrie. Radiațiile ionizante au aplicații largi în medicină - în radiologia
de diagnostic, proceduri intervenționale și în radioterapie – beneficiul major fiind creșterea
calității actului medical. De subliniat faptul că în tratamentul oncologic al tumorilor maligne se
utilizează efectelele radiațiilor ionizante în scopul distrugerii țesuturilor maligne.
În industrie, utilizarea radiaţiilor ionizante este de asemenea benefică, un exemplu ar fi utilizarea
la scară largă a metodei mutației genetice prin iradiere pentru mărirea randamentului producerii
penicilinei și streptomicinei de către ciupercile penicilinum și streptomices. Metoda constă în
iradierea sporilor acestor ciuperci cu radiații gama până la distrugerea aproape totală a lor. O altă
utilizare a radiațiilor gama este ca și agent sterilizator pentru distrugerea microorganismelor
dăunătoare din alimente și alte produse utilizate în viața cotidiană.
Printre alte aplicații ale radiațiilor ionizante se pot menționa:
➢ iradierea cu radiații gama a obiectelor de artă în scopul restaurării și protejării lor;
➢ radioactivitatea permite datarea osemintelor și picturilor din peșteri;
➢ radioactivitatea rocilor permite determinarea vârstei acestora;
➢ detectori foarte sensibili folosiți ca alarmă pentru prevenirea incendiilor.
În viaţa noastră prezenţa radiaţiilor ionizante trebuie redusă la un nivel acceptabil.
Acceptabilitatea este definită prin balanța risc-beneficiu privind aceste radiaţii.

13
SCOALA SANITARA POSTLICEALA ”FUNDENI”
LABORATOR 1

CUPRINS

1. INTRODUCERE
2. NOŢIUNI GENERALE PRIVIND RADIAŢIILE IONIZANTE
2.1. Radiaţiile ionizante
2.2. De unde provin radiaţiile ionizante?
2.3. Radioactivitatea
2.4. Tipurile de radiaţii ionizante
3. EFECTE ALE RADIAŢIILOR IONIZANTE ASUPRA SĂNĂTĂŢII
3.1. Efectele biologice
3.1.1. Efectele deterministice
3.1.2. Efecte stocastice
4. BENEFICII ȘI APLICAȚII ALE RADIAȚIILOR IONIZANTE
5. BIBLIOGRAFIE

14
SCOALA SANITARA POSTLICEALA ”FUNDENI”
LABORATOR 1

BIBLIOGRAFIE

1. https://www.icrp.org
2. https://www.iaea.org
3. http://www.unscear.org
4. http://www.nrc.gov
5. http://www.who.int
6. ICRP Publication 103 - The 2007 Recommendations of The International Commission on
Radiological Protection, 2007, www.icrp.org/.../ICRP_Publication_103
7. Rita Burkhardt, Evaluarea riscului cancerigen al radiaţiilor ionizante, teză
doctorat,ClujNapoca, 2000

15
SCOALA SANITARA POSTLICEALA ”FUNDENI”
LABORATOR 1

RADIAȚIILE

DUȚĂ DANIELA GEORGIANA


ASISTENT LABORATOR
ANUL 1

16