cândva erai prietena noastră.

ne aduceai țurțuri și zăpada din belșug

încât cu greu mai nimeream ușa casei. dar te-ai schimbat, sau poate eu am uitat
te văd tot mai slabă, mai uscată și mai tristă, cu straiele pline de noroi

am vrut să mă cern în promoroacă dar răsuflarea nu m-a ajutat

am vrut să merg mai departe dar rădăcinile mă dureau
așa că te rog iarnă, lasă-mă să înfloresc. și nu te voi dezamăgi.

mă voi agăța cu mâinile de toartele cerului sorbindu-i culoarea

mă voi lepăda de tot plutind asemeni cuvântului de început
și lumea va afla că adierile nu costă mult. o viață doar