Sunteți pe pagina 1din 14

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI

ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

PSIHOLOGIE SOCIALA
ANUL II DE STUDIU
1.Reflectaţi asupra prezenţei imaginare a audienţei private în mintea noastră.
Vi s-a întâmplat să surprindeţi la dumneavoastră existenţa şi impactul unei
astfel de audienţe? Aţi auzit pe alţii povestind despre o astfel de prezenţă?
Întrebaţi alte persoane din anturajul dumneavoastră despre experienţa
resimţirii prezenţei imaginare a audienţei private sau şi efectul acesteia asupra
acelei persoane. Consemnaţi reflecţiile dumneavoastră, experienţele personale
şi cazurile relatate de ceilalţi. Includeţi rezultatul activităţii în portofoliul
pentru psihologia socială.

În dezvoltarea și modelarea comportamentului uman participă


foarte activ infleunța prezențelor sociale precum prezența explicită,prezența
imaginară și prezența implicită ,așa cum este precizat în definiția propusă de
Gordon Allport despre personalitate.Un aspect interesant al prezenței imaginare a
fost studiat de către doi cercetători,Mark Baldwin și John Holmes, care au
introdus conceptual de audiență privată.
Audiența privată se referă la totalitatea reprezentărilor mentale ale
persoanelor semnificative din viața noastră care sunt stocate în memorie.Pe baza
unui experiment,cei doi cercetători constată faptul că aceste reprezentări mentale
sunt în mod continuu active în mintea nostră,astfel putând să influențeze
comportamentul,atitudinile,aprecierile și alegerile subiectului,într-un mod
conștient sau chiar inconștient.De asemenea,reprezentările mentale pot ilustra
persoane reale,cu care subiectul a întreținut nenumărate experiențe,dar și
persoane fictive,cu care subiectul nu a relaționat fizic sau care nu există în viața
reală.Astfel,se subliniază legătura profundă,platonică,semnificația intimă,dar și
intensitatea cu care subiectul relaționează,chiar și într-o manieră ireală.Cu alte
cuvinte,audiența private poate avea un impact major asupra personalității și
comportamnetului subiectului.
În majoritatea etapelor sale de dezvoltare,omul este continuu influențat
de reprezentările mentale ale persoanelor semnficative pentru acesta.De
exemplu,în timpul adolescenței cu toții ne-am orientat atenția asupra unui
personaj pe care îl admirăm.Mare parte a adolescenților se identifică cu persoane
cunoscute din mass-media și ajung să se comporte exact ca acestea,alegerile lor
vetimentare,operaționale fiind în concordanță cu persoana respectivă.De
asemenea,unii adolescent pot fi puternic influențați de părinții lor în alegerea unei
școli,în îndeplinirea sarcinilor intelectuale .Un astfel de caz este dat de o
cunoștință personală din adolescență. Maria S. era o elevă extrem de silitoare și
ambițioasă care își demonstra continuu performațele intelectuale.La fiecare
evaluare școlară,chiar și la cele nesemnificative,se străduia să obțină rezultate
excelente.Efortul său intelectual se manifesta adeasea și în plan fiziologic prin
stări febrile,tremurături și transpirația excesivă a mâinilor.O auzeam adesea
vorbind singură,pe un ton grav,în care își justifica nereușita unor activități
școlare.De asemenea,la majoritatea examenelor scrise o surpindeam într-o poziție
submisivă,ca și cum cum ar fi criticată de către cineva. Cu toate acestea,nu
puteam să nu remarc preferințele sale pentru vestimentație: haine închise la
culoare,destul de mature,adesea purta un sacou lung sobru și o pereche de
pantaloni evazați,în stilul anilor apuși.Într-o zi am întrebat-o de ce este mereu atât
de stesată la școală,de ce vorbește singură și de ce se îmbracă atât de matur
pentru vârsta ei.Aceasta mi-a mărturist faptul că întotdeauna s-a îmbrăcat
așa,însă niciodată nu i-a plăcut,pur și simplu le alegea involuntar,din
magazine.Stresul de școală provine datorită presiunii pe care o exercită părinții
săi asupra ei,în special mama sa.Am mai aflat faptul că mama ei a murit de multă
vreme și că ea este cea cu care vorbește Maria înainte și după examene.Acum
toate acestea aveau un sens.Maria se comporta așa datorită influenței
patologice,aș putea spune,din partea mamei sale ilustrată în plan mental.
Reprezentările mentale ce alcătuiesc audiența privată pot avea de
asemnea o latură patologică,mai ales dacă subiectul nu poate controla și
conștientiza anumite aspecte ale comportamentului său,dar și aspecte de natură
psihofiziologică.De exemplu,în cazul tulburărilor anxioase,în care subiectul este
convins că cineva îl urmărește,manifestând astfel un sentiment profund de teamă și
neliniște.
O relatare în ceea ce privește prezența audienței private îi aparține unei
rude apropiate ,Claudiu S ,din perioada actuală a vârstei sale înaintate.Claudiu a
fost educat în familia sa pe baza principiilor religioase.Acesta își adapta întreg
comportamnetul în funcție de cele două voci care se întreceau în argumente.Era
vorba,evident,despre vocea îngerului ce reprezenta binele și vocea celui rău care
au început să se manifeste încă din copilărie.Claudiu avea o reprezentare foarte
clară a siluetelor din care se auzeau vocile: pe de o parte,putea vedea o făptură
luminoasă,cu păr lung și auriu care răsufla particule strălucitoare argintii,iar pe
cealăltă parte putea vedea o bestie cu cap de leu și colți sângerii care răsufla
numai fum și foc.Claudiu a mărturisit că aceste două voci i-au influențat
majoritatea acțiunilor și alegerilor din viața sa.Spre exemplu,de fiecare data când
vedea un nenorocit al sortie per stradă,îi dădea să mănânce și să se îmbrace.De
asemenea, a acceptat anumite compromisuri,de care nu era mândru mai târziu,
pentru a-l face pe monstru să se oprească din țipat.Din păcate,Claudiu a trebuit să
facă față de fiecare data conflicteor celor două voci și să aleagă în funcție de ceea
ce își dorea numai el cu adevărat.

Consecințele reprezentărilor mentale ale audienței private pot fi fatale,mai


ales dacă acestea nu sunt în concordanță cu dorințele subiectului și nu îl ajută pe
acesta să se dezvolte armonios și autonom.Cu alte cuvinte,acestea influențează
atitudinile,opiniile și comportamentul subiectului din momentul în care sunt
create.
2. Reflectaţi asupra autoreglării asocierii şi solitudinii în viaţa dumneavoastră
şi a persoanelor pe care le cunoaşteţi bine. Ce puteţi spune despre modul în
care această auto-reglare se realizează? Ce se întâmplă când unul din cele
două motive sociale opuse este frustrat pentru o perioadă mai îndelungată?
Cum se manifestă aceasta? Întrebaţi alte persoane din anturajul
dumneavoastră despre experienţa resimţirii neîmpliniri celor două motive şi
efectul pe care îl are o atare stare asupra vieţii şi comportamentului.
Consemnaţi reflecţiile dumneavoastră, experienţele personale şi cele relatate de
ceilalţi. Includeţi rezultatul activităţii în portofoliul pentru psihologia socială.

În filogeneză și ontogeneză se elaborează anumite stări de necesitate


sau sensibilizări ale organismului pentru diferite obiecte,dezvoltându-se astfel
nevoia de substanțe nutritive,de oxigen,de anumite condiții de
temperatură,umiditate,nevoia de mișcare,acțiune,relaxare,de comunicare cu
alții,de realizare de sine.Toate acestea reprezintă nevoi,condiții ale vieții,procese
pulsionale fundamentale ce semnalizeză dezechilibrele de tipul privațiunilor sau
exceselor care intervin în organism sau în sistemul de personalitate.Printre
funcțiile motivaționale,funcția de autoreglare a conduitei este imperativă întrucât
aceasta imprimă conduitei un caracter activ și selectiv.Eficiența reglatorie a
motivației este dependentă în egală măsură de energizare și direcționare.Nevoile
reprezintă structurile motivaționale ale personalității care reflectă echilibrul
biopsihosocial al omului în condițiile solicitărilor mediului extern și intern.Printre
aceste nevoi se numără și nevoile sociale precum nevoia de afiliere,de
comunicare,de integrare socială,de cooperare.Nevoia de afiliere prezintă un
corespondent opus numit nevoia de solititudine care apare ca o stare
motivațională activă în condițiile în care omul a ajuns la o anumită suprasaturație
interpersonală.
La baza motivației se află principiul homeostaziei,descris în
biologie,conform căruia organismele tind să-și mențină aceeași stare,un echilibru
constant,cu toate modificările ambientului.Când echilibrul este perturbat,atunci
ființa vie reacționează cu scopul restabilirii acestuia.Conștientizarea
dezechilibrului și nerefacearea acestuia poate avea repercusiuni pe plan psihic și
fizic.
Mecanismul autoreglării intervine în fucție de nevoia sau dezechilibrul care
se manifestă și care este interceptat de subiect.Spre exemplu,nesatisfacerea nevoii
de asociere,care presupune menținerea unor interacțiuni constante cu alte
persoane,poate produce efecte negative în plan psihic precum stări
melancolice,frustrări,irascibilitate ,dar și efecte negative de natură fiziologică:
lipsa poftei de mâncare,migrene,dureri abdominale.În contrast cu nevoia de
asociere,nevoia de solititudine se manifestă în momentul în care subiectul s-a
implicat în mod continuu în interacțiuni de ordin social și care presupune evitarea
contactului cu alte persoane pe o perioadă nedeterminată,întrucât subiectul se
retrage spre sine.Efectele nesatisfacerii nevoii de solititudine se manifestă atât la
nivel psihic : iritare,nevroză,pasivitate,agresivitate ,indiferență ,cât și la nivel
somatic : lipsa poftei de mâncare,cefalee,stări febrile.De aici,se poate constata
importanța funcției de autoreglare în restabilirea echilibrului
biopsihosocial.Prezint în continuare cazul unui coleg de muncă care a fost
desemnat sa se ocupe de pregătirile administrative ale sărbătorii Crăciunului în
cadrul instituției școlare.Alexandru L. este o fire dechisă,extrovertit,căruia îi făce
plăcere să fie implicat în diverse acțiuni,să participe la diverse interacțiuni sociale
și care se bucură de o excelentă carieră de pedagog,unde este iubit de toți
învățăceii.Datorită temperamentului său extrem de perfecționist,depune mult efort
și pasiune în ceea ce face.La fel s-a întâmplat și în cazul rolului său de a pregăti
întrega școală pentru sebările Crăciunului: a gestionat întregul echipament
decorativ,a organizat scenariile din spectacole,a reunit personalul didactic pentru
realizarea unui material ilustrativ.Toate acestea s-au realizat în paralel cu lecțiile
sale prezentate la clase.Cu o zi înainte de marele moment,Alexandru L. a început
să se comporte ciudat : era frustrat,nervos,agitat și cu obrajii rosii de febră,ridica
tonul la elevii săi,dar și la colegii de muncă.În mod normal,își putea controla
emoțiile când avea mai multe sarcini,însă de data aceasta organismul și psihicul
său nu mai puteau face față.Ca atare,acesta este efectul pe care îl produce
ignorarea autoreglării în scopul instalării nevoii de solititudine.
De asemenea,mecanismele autoreglării nevoii de asociere și
solitiduine își pun amprenta în funcție de tipul de personalitate de care dispune
fiecare.Astfel,nevoia de asociere este mult mai resimțită în cazul celor care dau
dovadă de o atitudine extrovertită,comparativ cu cei ce prezintă o fire introvertită
,la care se manifestă constant nevoia de solititudine.Desigur,aceste nevoi se află
într-un continuu motivațional,fapt pentru care nevoile de asociere și solititudine
se reglează în funcție de echilibrul biopsihosocial.
3. Reflectaţi asupra rolului proximităţii în viaţa dumneavoastră şi relaţiile
interpersonale semnificative pe care le aveţi. Întrebaţi alte persoane din
anturajul dumneavoastră despre maniera în care cele mai relevante relaţii
interpersonale au debutat, evoluat şi consolidat. Care a fost rolul proximităţii
în ele? Consemnaţi reflecţiile dumneavoastră, experienţele personale şi cele
relatate de ceilalţi. Includeţi rezultatul activităţii în portofoliul pentru
psihologia socială.

Relațiile interpersonale reprezintă un caz particular al relațiilor sociale care


se prezintă sub forma unor legături psihologice, conștiente si directe între oameni.
Întrucât omul este o ființă socială,nu poate trăi singur,relațiile devin o condiție
a existenței sale.Cu cât relațiile sunt mai solide, cu atât unitatea și durabilitatea
acestora este mai puternică.Toate acțiunile noastre depind de munca în
echipă,indiferent dacă suntem lideri sau discipoli,părinți sau copii,antrenori sau
jucători.Relațiile interpersonale se formează pe baza unei atracții personale,care
participă la dezvoltarea unei relații interpersonale intime,sau dimpotrivă,repulsia
interpersonală poate contribui la formarea unor sentimente de ură și dușmănie.
Atracția interpersonală este condiționată de existența unor factori
determinanți precum proximitatea , expunerea repetată și
familiaritatea.Proximitatea reprezintă o condiție a atracției interpersonale care
favorizează dezvoltarea și cosolidarea relațiilor interpersonale.Proximitatea
determină o evaluare critică asupra celuilalt,iar efectele acesteia nu pot fi
întotdeauna pozitive.Astfel,vecinii pot fi cei mai buni prieteni sau cei mai
învreșunați dușmani.Cu alte cuvinte,proximitatea oferă șanse pentru interacțiuni
sociale,dar nu și pentru calitatea acestora.
Proximitatea se manifestă pe mai multe planuri precum proximitatea
georgrafică,arihitecturală și proximitatea fizică.Printre efectele proximității se
numără frecvența interacțiunilor,anticiparea interacțiunilor și simpla expunere
care generează atracția interpersonală.De asemenea,proximitatea poate provoca
și comportamente agresive.Se pot amplifica atitudini negative în condițiile în care
subiectul exprimă de la la început afecte negative.O importanță deosebită o
reprezintă și distanța de interacțiune care își pune amprenta asupra atracției
interpersonale,întru cât distanța se află în raport proportional față de calitatea
interacțiunii.Astfel,în relațiile interpersonale pozitive,subiecții preferă
proximitatea,să fie cât mai aproape unul de celălalt,iar în relațiile interpersonale
negative membrii acestora prefer să păstreze distanța și să evite comunicarea.
Dacă nu există un contact fizic,o apropiere față de alte persoane,dacă nu
există proximitatea,nu se pot dezvolta relațiile interumane.Prezint în continuare
câteva cazuri particulare care reflectă importanța proximității .Încă din ciclul
primar al școlarității personale,m-am aflat lângă Daniela M.,o colegă cu care am
avut bucuria să terminăm împrună și studiile liceale.Totul a început în prima zi de
școală,când doamna noastră învățătoare ne-a așezat în aceeași bancă.Neavând
experiența necesară de a începe o comunicare,n-am putut să-mi controlez
timiditatea,fapt pentru care nu spuneam nici un cuvânt către colega de bancă.Însă
Daniela ,având predispoziție genetică spre extrovertism,a început să mă întrebe
cum mă numesc,câți ani am și dacă îmi este dor de mama mea.Bineînțeles ,totul s-
a petrecut în pauze.Am continuat astfel să vorbim,să ne împărțim pachețelele,să
fim în aceeași echipă la ora sport,să ne ajutăm la temele de acasă.Chiar dacă am
avut un debut timid ,am căpătat încredere una în cealaltă și am continuat să ne
petrecem tot timpul împreună,sa ne spunem secretele și ne oferim ajutor
reciproc.Pot spune astfel că s-a consolidat o relație de prietenie care necesita de
asemnea eforturi de întreținere.Probabil nu am fi ajuns la acest nivel,dacă nu
stăteam în aceeași bancă,dacă nu eram în aceeași clasă și dacă nu învățam în
aceeași școală.Aici pot să evidențiez,încă o dată,rolul proximității în dezvoltarea
relațiilor interpersonale.Desigur,eu am expus un caz în care efectele proximității
au fost pozitive,dar aceasta nu este o regulă generală,de aceea prezint în
contiunuare un caz în care efectele proximității au fost negative.Este vorba despre
doi vecini de bloc ,Florin R. și Marian P. , care aveau apartamentele foarte
apropiate.Deoarece în blocul în care locuiau,frecventau numai persoane în
vârstă,ei fiind sigurii de aceeași vârstă,Florin a fost primul care a avut curajul să
îl invite pe Marian să vizioneze împreună marele meci de fotbal din acea
noapte.Marian a acceptat invitația și a adus diverse gustări și băuturi care să
înfrumusețeze vizionarea meciului.Din păcate,aceea a fost singura și ultima dată
în care cei doi au mai comunicat,totul datorită unui accident în care cei doi au
început să manieste comportamente agresive.Chiar dacă stăteau în același
cartier,în același bloc și la același etaj,cei doi nu s-au mai văzut de atunci și au
continuat să se evite și să se ignore chiar și în ziua de astăzi.
În concluzie,proximitatea nu reprezintă nu factor suficient pentru a se
dezvolta relațiile interpersonale,ci este nevoie de un cumul de factori precum
atracția interpersonală,expunerea repetată și familiaritatea,dar și anumiți factori
de ordin motivational și volitiv.
4. Aduceţi-vă aminte de un moment al vieţii in care aţi trăit o emoţie de
vinovăţie sau ruşine.Revenind asupra acelui episod emoţional cum îl apreciaţi
acum? A fost mai degrabă vinovăţie sau a fost ruşine? Argumentaţi răspunsul.
Descrieţi şi consemnaţi experienţa realizării acestei activităţi. Includeţi
rezultatul în portofoliul pentru psihologia socială.

Cineva înțelept spunea odată că ,,rușinea este cea mai groaznică


închisoare ”,iar o replică pe atât de frumoasă cât și de dureroasă,scrisă de Goethe
,care descrie sentimentul de vinovăție < Am atât de mult, şi sentimentul faţă de ea
înghite tot: atât de mult am, şi fără ea totul mi se pare nimic. >.Rușinea și
vinăvăția sunt două emoții ce au o puternică influență asupra conștiinței umane și
asupra întregii personalități,ducând la diverse modificări comportamentale și
implicit cognitive.Rușinea exprimă o stare de sfială, de jenă provocată de un
insucces sau de o greșeală,pe când vinovăția se instalează în momentul în care
subiectul încalcă o normă socială sau morală prestabilită.
Din punct de vedere psihologic,rușinea reprezintă o stare emoțională ce se
manifestă atunci când individul nu respectă un standard personal de conduit sau
atunci când se prezintă cu o performanță aflată sub nivelul așteptărilor sale sau
ale audienței. Vinovăția este o reacție emoțională ce se instalează în momentul în
care individual încalcă un standard socio-moral general.Diferența principală
dintre aceste două reacții emoționale este aceea că rușinea este caracterizată
printr-o focalizare a atenției asupra sinelui în ansamblul său,în timp ce vinovăția
își concentrează atenția asupra comportamentului deficient.Deși aceste două
emoții sunt specifice rasei umane,nu întotdeauna se manifestă în același mod la
fiecare individ,ci în funcție de tipul temperamental dominant și implicit de tipul de
personalitate.Spre exemplu,cineva care este predispus la un temperament
predominant melancholic,își va manifesta rușinea și vinovăția la cote
extreme,putând să se instaleze astfel și un episod depresiv.O persoană care este
predispusă la un temperament predominant coleric,își va exprima vinovăția și
rușinea sub forma unui episod maniacal,blamând pe cei din jurul său pentru fapta
comisă de el însuși.Într-o perspectivă congnitivistă,nu situațiile specifice vinovăției
și rușinii sunt exclusiv responsabile,ci procesele asociate componentei cognitive a
emoțiilor,interpretarea lor cognitivă.
Rușinea,ca identitate,se referă la pierderea identității și valorii reale ca
ființă umană,iar în cazul vinovăției resimțim minimizarea respectului de sine și
adoptăm comportamente de dependență care înlătură această emoție.În ceea ce
privește vinovăția,conștiința joacă un rol foarte important în declanșarea și
manifestarea acestui sentiment. Conştiinţa este factorul reglator în
comportamentul unui om faţă de semenii lui, este o capacitate a priori, care îi
permit individului să decidă în privinţa „calităţii morale a gândurilor sau
acţiunilor cuiva.Nu degeaba spunem ,după ce am încălat o normă socio-
morală,<vreau să rămân cu conștiința împăcată>,întrucât folosim un anumit tip
de comportament pentru ,,a scăpa ” de vinovăție.Îmi aduc aminte că în timpul
copilăriei mele ,obișnuiam să mă joc adesea cu o copilă care provenea dintr-o
familie înstărită și care avea mereu cele mai frumoase și mai noi jucării,de pe
vremea aceea.Deși părinții mei m-au crescut în spiritul moralității și bunei
credințe,nu am putut să rezist tentației de a lua ,pe furiș, câteva dintre jucăriile
acelea frumoase.Așa cum era de așteptat,m-am plictisit repede de acele jucării,
numai erau atât de minunate ,motiv pentru care nu le mai țineam ascunse,ci le-am
lăsat neglijent pe covor.La scurt timp,mama a văzut jucăriile și a constatat că nu
îmi aparțin,motiv pentru care m-a întrebat de unde le am și a început să mă
certe.Deși nu spuneam nimic,în interiorul meu se desfășura o adevărată furtună de
emoții,printre care vinovăția ,dar și rușinea.În ochii mei inocenți puteai remarca
vina pe care o resimțeam pentru comportamentul făcut,dar și rușinea față de
propria persoană,care mă împiedica să câștig dragostea părinților.
Rușinea este uneori confundată cu vinovăția, doar că aceste emoții
sunt diferite. Rușinea se manifestă prin confuzie, disconfort, regret și remușcări
doar într-un mediu în care simțim că nu corespundem cerințelor, când suntem
primiți batjocoritor sau când atitudinea celuilalt este disprețuitoare. Într-un astfel
de mediu ne cuprinde un sentiment acut de rușine, perceput de noi ca și cum am
apărut dezbrăcați, slabi și fără apărare în mijlocul unei mulțimi agresive.
Rușinea mai reprezintă și una dintre formele cele mai distructive de auto-
condamnare deoarece face o persoană să se perceapă pe sine ca fiind inadecvată
sau josnică. Acest tip de persoană, deși știe că oamenii nu au numai calități ci și
anumite defecte, se va simți ca o ființă mizerabilă. Pericolul pentru acest tip de
rușine și de auto-judecată este faptul că, în timp ce stima de sine scade, persoana
va continua să se devalorizează iar în ochii ei va deveni mai rea decât este în
realitate. O astfel de rușine va duce ulterior la singurătate și izolare.În timp ce
vinovăția apare atunci când o persoană face ceva contrar convingerilor sale
interioare, ceva inacceptabil pentru normele sale interne. De multe ori se simt
vinovate persoane care doar gândesc ceva, ce ei consideră ca fiind greșit.Deși
sentimentul de vinovăție este natural și normal ,acesta se poate manifesta și într-o
mainieră anormală,patologică. Când o persoană stabilește cerințe foarte ridicate
în ceea ce o privește pe ea însăși apare acest sentiment de vinovăție anormală,
emoție ce îl face să se simtă vinovat în mod constant. O astfel de persoană se simte
vinovată pentru că nu poate să respecte niște standarde foarte înalte. Acest lucru
va conduce, de-a lungul timpului, la faptul că persoana va privi lumea greșit, cu
păreri de rău, iar așteptările nerealiste nu vor putea să fie niciodată în
concordanță cu realitatea.Cu alte cuvinte, vina anormală sau nevrotică este un
sentiment neplăcut ce apare mereu ca răspuns la orice acțiune necorespunzătoare.
Vina nevrotică apare mai ales în copilărie atunci când sentimentele contradictorii
față de părinți, ca și incapacitatea copilului de a face față emoțiilor, dă naștere la
conflicte interne.
Dacă vinovăția este o experiență emoțională care apare atunci când o
persoană crede că a încălcat un standard moral iar persoana se simte
responsabilă pentru această încălcare, rușinea este cea mai distructivă dintre
emoțiile umane. Rușinea distruge stima de sine și provoacă oamenilor probleme
foarte serioase,în special cei care sunt predispuși la temperamente predominant
melancolic și coleric,la personalități din dimensiunea introvertismului sau
extrovertismului.
5. Aduceţi-vă aminte de ultima situaţie în care aţi trăit personal sau aţi urmărit la o
altă persoană manifestând emoţia de jenă. Descrieţi situaţia care a declanşat jena
cât mai detaliat posibil. De ce consideraţi că anume jena a fost emoţia trăită?
Argumentaţi răspunsul. Consemnaţi experienţa realizării acestei activităţi şi
includeţi rezultatul în portofoliul pentru psihologia socială.

Ordinea socială se datorează respectării unor norme,reguli care se


regăsesc într-o manieră explicită,scrise în coduri,cărți,sau într-o manieră
implicită,nescrisă.Respectarea acestor reguli impune formarea unui mecanism de
bază emoțional care permite învățarea și menținearea conduitelor acceptate social
și care este imperativ în perioada copilăriei când se dezvoltă caracterul viitorului
memembru al societății.Emoțiile complexe precum jena,vinovăția și rușinea
servesc la îndeplinirea acestor scopuri.Prezint în continuare un caz care ilustrează
manifestarea procesului afectiv al jenei. Încă din copilărie,Marian P. și Cătălin S.
erau cei mai buni prieteni și făceau totul împreună: se jucau,învățau,mergeau la
școală împreună.Această prietenie a rezistat la testul timpului și chiar și
acum,cand amândoi au ajuns la vârsta adultului matur,încă mai petrec timpul
împreună,dar de data aceasta,cu familiile lor.Cătălin S. muncea din greu la o
firmă din localitate,dorind cu ardoare să își demonstreze talentul și să își
exploreze potențialul.El a fost ales să organizeze și să prezinte un proiect de
amploare în fața unor clienți importanți,motiv pentru care a petrecut în
următoarele zile foarte mult timp în biroul său.Ceeea ce nu a anticipat Cătălin e
că ziua sa de naștere era în acceași dată cu prezentarea mareului său proiect.El a
uitat complet,însă prietenul său și familia sa,nu au uitat.Au organizat cu toții o
petrecere surpriză care să îl relaxeze pe Cătălin după munca de la birou.Când
Cătălin deschide ușa,toți invitații îl întâmpină cu nesaț.Pentru un moment,el
încremenise iar obrajii se făceau ușor roșii.Chiar dacă privirea sa era orientată în
jos,puteai observa cu ușurință,shițarea unui zâmbet inhibat pe buzele sale.Pe un
ton aproape comic,Cătălin se miră de surpriza din această seară și a început să
salute pe toată lumea ,mergând spre delicioasele bucate ,cu pași ușori și lenți.
Rowland Miller definește jena ca o ,,stare de disconfort marcată de
stupoare,stânjeneală și amărăciune. “ În viața cotidiană,jena este considerată
drept o trăire asociată rușinii,aparținând acesteia.Din punctul de vedere al
intensității trăirii subiective,jena este o formă acută rușinii,comparativ cu rușinea
care este mai intensă și dureroasă.Ca orice altă emoție,declanșarea și
manifestarea jenei ține de maniera interpretării cognitive a acesteia.Așadar,jena
presupune perceperea gravității la o intensitate lejeră,suportbilă.În cazul
nostru,individul apeciază că sinele public este cel care se comportă penibil.Se
poate spune că jena reprezintă o tragi-comedie,unde tonalitatea dominantă este
cea comică ,iar reactualizarea situației care a provocat jena este făcută fără
rețineri și cu ușoare clipe de amuzament.
De asemenea,jena nu se manifestă numai în cognitiv,ci și în plan fizic.Un
rol important în declanșarea fiziologică îl deține sisntemul nervos,mai exact
sistemul nervos simpatic care produce creșterea bătăilor inimii,inetensificarea
respirației,creșterea temperaturii genarela corporale și implicit,eliminarea de
hormoni specifici care pregătesc organismul să facă față situațiilor pericualose.În
exemplul relatat anterior,personajul nostru resimte jena în plan fiziologic prin
înroșirea obrajilor,fenomen involuntar fiziologic care este considerat specific
jenei.
Din perspectiva non-verbală,emoția de jenă este trădată de anumite
gesturi delicate și posturi ,dar care pot fi sesizabile pentru puțin timp.Personajul
din cazul relatat și-a exprimat jena printr-un zâmbet inhibat,având capul ușor
plecat în jos, și printr-un set de mișcări lente.
În plan comportamental,jena se exprimă prin diferite forme de politețe care
au ca scop remedierea situației.Personajul nostru a făcut o mică glumă pe baza
situației date și a început să îi salute politicos pe toți invitații săi.

S-ar putea să vă placă și