Diferențele dintre Freud și Jung în problema tratării bolilor psihice

Sigmund Freud a fost un medic neuropsihiatru evreu austriac, fondator al școlii psihologice
de psihanaliză. Principalele teorii ale acestei școli sunt fondate pe următoarele ipoteze:

 Dezvoltarea umană este înțeleasă prin schimbarea zonei corporale de gratificare a

impulsului sexual.
 Aparatul psihic refulează dorințe, în special cele cu conținut sexual și agresiv, acestea
fiind conservate în sisteme de idei inconștiente.
 Conflictele inconștiente legate de dorințele refulate au tendința de a se manifesta în vise,
acte ratate și simptome.
 Conflictele inconștiente și sexualitatea reprimată sunt sursa nevrozelor.
 Nevrozele pot fi tratate, cu ajutorul metodei psihanalitice, prin aducerea în conștient a
dorințelor inconștiente și refulate.

Freud este considerat a fi părintele psihanalizei iar lucrările sale introduc noțiuni precum
inconștient, mecanisme de apărare, acte ratate și simbolistica viselor.

În 1902, Freud este numit profesor la Universitatea din Viena. În jurul său s-a format un cerc
de discipoli, ca Alfred Adler, Eugen Bleuler, Carl Gustav Jung și Ernest Jones, care i-au
preluat și i-au dezvoltat mai departe teoriile. În 1910 a fost creată Societatea Internațională de
Psihanaliză, cu extindere în special în America.

Elvețian la origine, Carl Gustav Jung (1875-1961), fondatorul psihologiei analitice, a fost cu
precădere interesat de psihoterapia clinică și de cercetarea experimentală și teoretică. Una
dintre cele mai luminate minți din istoria umanității, fiu al unui pastor, Jung şi-a făcut studiile
în medicină generală și Psihiatrie la Basel, a fost profesor la Facultatea de Medicina
din Zürich și medic-șef la clinica psihiatrică universitară Burgholzli.

Mai târziu, este ales președinte al Societății elvețiene pentru psihologie și domeniile conexe și
se creează la Basel catedra de psihologie medicală al cărei titular devine. În 1948, la Zūrich,
se înființează institutul Carl Gustav Jung, iar in 1958 Societatea internațională de psihologie
analitică, având drept temă teoriile jungiene.

Freud explică apariția manifestărilor nevrotice, în special ale isteriei, datorită refulării unor
traume emoționale, ascunse în inconștient. Ca tratament recomandă transpunerea pacientului
în stare de hipnoză, cu ajutorul căreia trăirile emoționale refulate sunt din nou aduse la
suprafața conștiinței și în felul acesta, conflictele, prelucrate în mod conștient, nu mai
provoacă tulburări psihice. Între 1895 și 1900 Freud a formulat cea mai mare parte a
concepțiilor sale, care formează nucleul psihanalizei în teorie și practică. El renunță la metoda
hipnozei, preferând expunerea spontană de către pacient a amintirilor sale, încă din perioada
copilăriei, în timpul ședințelor de psihanaliză, sub forma așa zisei "asociații libere". În felul
acesta psihanalistul îl ajută să-și clarifice conștient experiențele conflictuale, care stau la baza
tulburărilor nevrotice. Cu ajutorul asociațiilor libere găsește calea de pătrundere către
procesele petrecute în inconștient, ceea ce l-a condus și la explicarea semnificației viselor și a
actelor ratate ("lapsusuri"). Prin interpretarea viselor a ajuns la formularea conceptului de
sexualitate infantilă și a "complexului Oedip", care ar sta la baza legăturilor erotice
inconștiente ale copilului cu părintele de sex opus. Aceste puncte de vedere din concepția
freudiană au fost și rămân foarte controversate.

Metoda lui Jung în psihoterapie o urmează pe aceea a lui Freud, cum el însuşi a subliniat
adeseori. În cazurile mai rare, în care abordarea freudiană a sufletului nu este suficientă, Jung
aplică însă şi alte metode, care trebuie să conducă pacientul la o confruntare personală
cu inconştientul colectiv, cu arhetipurile.

Au călătorit împreună în 1909 de la Bremen până în Statele Unite, călătorie ce a durat șase
săptămâni. Erau zilnic împreună și își analizau unul altuia visele: Eu am avut atunci niște vise
cu care Freud nu a știu ce să facă. Nu i-am reproșat nimic. Însă, când vine vorba de atitudinea
vizavi de vis, apare o incoerență între profesor și elev:

”N-am putut niciodată să-i dau dreptate lui Freud și să admit că visul ar fi o fațadă, în
îndărătul căreia s-ar ascunde sensul său. Pentru mine, visele sunt natură care nu cuprinde
nicio intenție de înșelăciune, ci spune cât poate de bine ceea ce are de spus – cu tenacitatea
plantei care crește sau a animalului care-și caută de mâncare.”
Relația lor se degradează odată ce C.G. Jung scrie în Metamorfozele sufletului şi simbolurile
sale că libidoul nu este numai sexual, ci poate fi văzut ca un apetit general, care poate servi şi
altor scopuri. Acest principiu se situa la polul opus al gândirii freudiene, iar Freud, un caracter
foarte puternic și autoritar, a avut pretenția ca elevul să îi preia ideile și să ajute la propagarea
lor – nu se le întoarcă pe dos. Jung s-a zbătut enorm până să ia decizia să publice cartea. Își
dădea seama de efectele pe care publicarea ei le va avea, deci oscila între prietenia lui Freud
(cu minusul însușirii cuvânt cu cuvânt a teoriilor sale) și propria filosofie (născută natural, din
propriile convingeri). Freud în considera pe Jung succesorul lui, dar Jung nu a vrut și nu a
putut să își asume această poziție dificilă, care i-ar fi anulat propria direcție.

Această confruntare urmăreşte asimilarea imaginilor arhetipale, într-un cuvînt procesul de

individuaţie, proces amplu care conduce de la persoana parcelată la persoana totală, la
totalitatea psihică. În termeni comuni, este vorba de o extensie a conştiinţei, care include
astfel sensurile şi semnificaţiile materialelor arhetipale.

Metodele folosite de Jung și Freud în actul psihoterapeutic și diferența modului de aplicare

în procesul terapeutic de către fiecare dintre ei.

Testul de asociații

Test folosit în tratamentul psihoterapeutic, constă în înregistrarea timpului mediu de reacţie la

anumite cuvinte-stimul. Pacientul este pus să răspundă cu orice cuvînt care îi vine în minte la
cuvintele inductoare rostite de analist. Timpul de reacţie poate fi un indicator al complexelor
inconştiente constelate

Analiza visurilor

jung a fost un elev eminent al lui Freud şi, pentru o vreme, luptător neobosit pentru "cauza"
freudiană. El a fost influenţat de poziţia lui Freud faţă de problema spinoasă a interpretării
viselor. Ulterior, Jung îşi dezvoltă propria teorie care include cîteva elemente noi: planul
subiectului, aspectul prospectiv, compensaţia onirică, metoda amplificării.

Se ştie ca Freud interpretează visele pe planul obiectului, adică în relaţia dintre subiectul care
visează şi persoanele sau situaţiile din anturajul său. La Jung se introduce planul subiectului.
Ce înseamnă planul subiectului? Faptul că visul aduce la suprafaţă, într-o manieră simbolică,
expresii ale vieţii psihice a individului, ale transformărilor sale interioare. Visul devine astfel
un indicator al acestor transformări care indică uneori derularea procesului de individuaţie.

Astfel, dacă într-un vis X o visează pe mama sa, mama nu este neapărat o aluzie la mama
reală, ci la anima visătorului, adică la sfera sa afectivă, care este feminină. Dar mama poate fi
o aluzie şi la ceea ce este fundamental biologic în natura umană sau la suma ideilor şi
conceptelor familiare individului, care reprezintă cultura sa moştenită, la patria-mumă, în sens
cultural.

Visul este, la Freud, retrospectiv, adică se referă de obicei la evenimente trecute, situate în
copilăria individului (traume psihice, fixaţii de natură sexuală). La Jung, visul
este prospectiv , adică reprezintă un soi de hartă interioară a evoluţiei ulterioare a visătorului.
Vorbind despre complexele infantile, Jung afirmă, în spiritul orientării sale, că importante nu
sînt complexele ca atare, ci ceea ce face inconştientul cu ele. Astfel, aceste complexe devin
ele însele materie primă pentru vise, limbajul în care visul (inconştientul) se exprimă.

Conceptul de compensaţie , la Jung, include o altă idee forţă: visul este o tentativă de
echilibrare a unei tendinţe psihice hipertrofiate. Analiza visului trebuie să aibă, deci, ca
finalitate, dezvăluirea naturii compensaţiei. Într-o anumită situaţie clinică, Jung trebuie astfel
să-i explice pacientei, în urma analizei unui vis, că trebuie să renunţe la atitudinea ei prea
raţionalistă (determinată de o inflaţie de animus). Visul devine astfel un mesaj al
inconştientului care atenţionează asupra unor carenţe dezastruoase în orientarea existenţială a
individului (sau societăţii).

Jung adaugă la metoda asociaţiilor libere, dezvoltată de Freud, metoda amplificării. El susţine
că există elemente ale visului la care visătorul nu poate aduce asociaţii personale. Acestea sînt
simbolurile (vezi secţiunea despre simboluri). În acest caz, analistul trebuie să intervină cu
erudiţia sa şi să completeze lacunele visătorului. Materialul asociativ provine din diverse
direcţii culturale: mitologie, religie, alchimie, folclor etc.

Este de remarcat că aceste completări esenţiale la teoria interpretării viselor nu trebuie

preluate cu uşurinţă. Jung afirmă în repetate rînduri că visele trebuie interpretate iniţial în
manieră freudiană. Numai în anumite cazuri, excepţionale, se impune aplicarea metodei sale.

Imaginaţia activă
Procedeul constă în a lăsa fanteziile interioare să se deruleze liber, dar nu ca un privitor
detaşat sau contemplativ, şi nici chiar ca un psihoterapeut, ci ca un actor care ia parte la
acţiune, care joacă un rol în fantasme. Fantasmele sînt produse ale inconştientului şi trebuie
integrate în conştiinţă printr-o elaborare ulterioară.

Modalități de tratare a nevrozei

"Nevroza este o afecţiune psihogenă unde simptomele sunt expresia simbolică a unui conflict
psihic ce-şi are rădăcinile in istoria infantilă a subiectului şi constitue compromisuri între
dorinţă şi apărare."( Laplanche, J și Pontalis J.B , 1994, Vocabular de psihanaliză).

Freud explică apariția manifestărilor nevrotice, în special ale isteriei, datorită refulării unor
traume emoționale, ascunse în inconștient. Ca tratament recomandă transpunerea pacientului
în stare de hipnoză, cu ajutorul căreia trăirile emoționale refulate sunt din nou aduse la
suprafața conștiinței și în felul acesta, conflictele, prelucrate în mod conștient, nu mai
provoacă tulburări psihice. Între 1895 și 1900 Freud a formulat cea mai mare parte a
concepțiilor sale, care formează nucleul psihanalizei în teorie și practică. El renunță la metoda
hipnozei, preferând expunerea spontană de către pacient a amintirilor sale, încă din perioada
copilăriei, în timpul ședințelor de psihanaliză, sub forma așa zisei "asociații libere". În felul
acesta psihanalistul îl ajută să-și clarifice conștient experiențele conflictuale, care stau la baza
tulburărilor nevrotice. Cu ajutorul asociațiilor libere găsește calea de pătrundere către
procesele petrecute în inconștient, ceea ce l-a condus și la explicarea semnificației viselor și a
actelor ratate ("lapsusuri"). Prin interpretarea viselor a ajuns la formularea conceptului de
sexualitate infantilă și a "complexului Oedip", care ar sta la baza legăturilor erotice
inconștiente ale copilului cu părintele de sex opus. Aceste puncte de vedere din concepția
freudiană au fost și rămân foarte controversate.

Nevroza este declansata de factorii de mediul de viata suprasolicitant si de factori cum ar fi

efortul intelectual sau traumele psihice. In cadrul acestei boli sunt cuprinse tulburarile
anxioase si tulburarile obsesive, tulburari afective minore si reactii de adaptare. Tipuri de
nevroza: astenica, anxioasa, cardiaca, isterica, neurastenia, depresiva, fobica, stari nevrotice
cu exprimare motorie. Nevroza astenica se manifesta prin dureri de cap, insomnie, oboseala,
lipsa de energie si imposibilitatea de concentrare in schimb, in cazul nevrozei anxioase,
bolnavul acuza diferite tulburari cum ar fi fobiile, diferite frici, care ar putea fi urmarile unor
traume psihice pe care le-a trait in trecut. La toate acestea se adauga o permanenta stare de
neliniste, palpitatii, senzatia ca inima ii sta in loc, tremuraturi insotite de o racire brusca a
mainilor si picioarelor, crampe abdominale.

Carl Jung l-a admirat pe Freud de la distanță. Jung practicase deja ca psihiatru până în 1900,
când a aflat de cartea lui Freud, Interpretarea viselor. La început, Jung "a pus cartea deoparte"
pentru că, a spus el mai târziu, "Îmi lipsea experiența necesară pentru a aprecia teoriile lui
Freud". Trei ani mai târziu, Jung a citit cartea și a fost fascinat de ea.

Jung a publicat o lucrare despre teoria lui Freud asupra nevrozelor. În 1906, cei doi bărbați au
început să coopereze. Prima lor întâlnire a avut loc în anul 1907. Jung a scris: "Ne-am întâlnit
la ora unu după-amiaza și am vorbit practic fără pauză, timp de treisprezece ore. Freud era
primul om de o importanță reală pe care îl întâlneam... Nu era nimic câtuși de puțin banal în
atitudinea lui. L-am găsit extrem de inteligent, uimitor și cu totul remarcabil. Cu toate astea,
primele impresii despre el erau încurcate; nu-l puteam descifra (Jung și Jaffe, 2017, p.149)".

Freud, la rândul său, recunoștea talentul lui Jung, luându-l în considerație ca pe un moștenitor
al tronului freudian, un prinț încoronat, pregătit să preia tronul dacă regele murea. Jung se
simțea incomod în acest rol.

Freud presupunea că dacă Jung apărase în mod public conceptul freudian de refulare (așa cum
exista el în 1907, când era definit ca evitarea gândurilor dureroase) însemna că acesta aproba
toată teoria lui Freud. Cu toate acestea, Jung avea rezerve serioase cu privire la teoria sexuală.

Acesta era mai mult decât un mic dezacord. În ochii lui Freud, teoria sexuală era extrem de
importantă. Ce era ciudat în privința atitudinii lui Freud față de teoria sexuală, în viziunea lui
Jung? Lui Jung i se părea că Freud era puțin irațional în apărarea teoriei sexuale. Freud părea
să trateze teoria sexuală ca și cum ar fi fost o nouă dogmă religioasă, care trebuia apărată cu
orice preț.

Jung a menționat: ”Nu exagerez cu nimic când spun că Freud era implicat emoțional în teoria
sa sexuală într-un grad extraordinar. Când vorbea despre asta, tonul său devenea strident,
aproape neliniștit și toate semnele în mod normal critice și sceptice dispăreau. O expresie
ciudată, profund mișcată, apărea pe chipul lui, iar asta mă împiedica să-l înțeleg.
...încă îmi amintesc cum mi-a vorbit Freud: "Dragul meu Jung, promite-mi că nu vei
abandona niciodată teoria sexuală". Este lucrul cel mai important dintre toate.
Trebuie să facem o dogma din ea, un bastion de nezdruncinat".
Mi-a zis asta cu mare emoție, cu tonul unui tată care ar spune: "Și promite-mi un singur lucru,
dragul meu fiu: că vei merge la biserică în fiecare duminică". ( Amintiri, vise, reflecții,
p.183).

Cuvintele care l-au alarmat au fost ” bastionul” și ”dogma”; căci o dogmă, adică o profesiune
de credință indiscutabilă, se elaborează numai acolo unde se vizează o dată pentru totdeauna
înăbușirea îndoielilor. Asta însă nu mai are nimic de a face cu judecata științifică, ci numai cu
o sete personală de putere. A fost o lovitură care a nimerit în substanța, în miezul prieteniei
lor.
După ce Jung și câțiva alți membri ai Cercului de la Viena s-au îndepărtat de Freud pe
motivul teoriei sexuale în 1911, Jung a trecut printr-o perioadă de dezorientare profundă. El a
explorat profunzimea propriei sale minți, a reconstituit fanteziile din timpul copilăriei, și-a
studiat amintirile și visele, încercând să-și dea seama cine era el cu adevărat, așa cum spune ”
În calitate de medic, sunt obligat să întrebmereu ce fel de mesajîmi aduce pacientul. Ce
înseamnă pacientul pentru mine?Dacă el nu înseamnă nimicpentru mine, n-am nici un punct
de atac. Acțiunea medicului are efect numai acolo unde este atins, unde este afectat el însuși.
” Numai cel rănit vindecă” (Amintiri, vise, reflecții, p.166). Jung relatează visele pe care le-a
avut pacienții lui – cazul unui medic, venit cu recomandărrile cele mai bune din partea unui
vechi coleg. Avea succes, o soție, clienteală, avea un venit normal și, probabil, beneficia de o
hrană normală! Voia să devină analist iar în momentul când îi spune că trebuie să-i examineze
visele, acesta îi spune că nu visează, Jung îi spune că o să înceapă să viseze, din analiza
viselor a reieșit că era vorba despre o psihoză latentă. Noi nu știm cât de departe poate ajunge
procesul conștientizării și unde-l va duce pe om. Este un element nou în istoria creației, pentru
care nu există termeni de comparație. Necesitatea exprimării mitice este satisfăcută dacă avem
o concepție care explicăsuficient sensul existenței omenești în cosmos- o conceptție care
izvorăște din totalitatea sufletului, adică din cooperarea dintre conștient-inconștient. Lipsa de
sens îmipedică plenititudinea vieții și în consecință înseamnă boală. Sensul face să devină
suportabile multe, poate chiar totul.
Bibliografie

Freud, S ( 2010) – Interpretarea viselor – Opere Esențiale, Vol 2, Editura Trei, București

Jung, C.G ( 2017) – Amintiri, vise reflecții – consemnate și editate de Jaffe A, Editura
Humanitas, București

Laplanche, J și Pontalis J.B ( 1994) – Vocabularul de psihanaliză, Editura Humanitas,

București