Bazele economiei intreprinderii

Un comportament raţional în situaţia de resurse limitate presupune să se acţioneze astfel

încât: cu un consum dat de resurse să se obţină un rezultat cât mai bun (efect util cât mai mare)
– principiul maximizării - pentru obţinerea unui anumit rezultat să se folosească cât mai puţine
resurse

– principiul minimizării - să se realizeze cel mai bun raport între rezultatele obţinute şi resursele
consumate

– principiul optimizării.

Cele trei formulări exprimă esenţa principiului general al economicităţii.

Diferenţa dintre valoarea producţiei şi costuri fiind definită ca venit net (profit) rezultă că
afirmarea principiului economicităţii impune maximizarea veniturilor. Această maximizare a
veniturilor (profitului) devine concretizarea principiului economicităţii şi exprimă esenţa
raţionalităţii în economia de piaţă. In plus, comportamentul care nu ar urmări maximizarea
venitului este imoral pentru ca prin eventuale pierderi înregistrate de întreprinderi se „fura” banii
cu care populaţia finanţează in diferite formule întreprinderile. Din resursele limitate pe care le
poate atrage, întreprinderea urmăreşte obţinerea unui volum fizic şi valoric cât mai mare de
bunuri şi servicii ca şi a altor rezultate utile. Orice activitate a întreprinderii are o componentă
economică, presupune o decizie de alocare a resurselor. Conducerea întreprinderii moderne
impune aplicarea ştiinţei economice alături de alte ştiinţe sociale, de cele fundamentale, ale
naturii şi tehnicii. O primă clasificare se operează având în vedere cele trei dimensiuni ale
cercetării ştiinţifice economice: teoria economică, tehnologia economică şi filozofia economică.

Teoria economică analizează cauzele şi efectele proceselor economice şi formulează

legităţi general valabile asupra acestora. Tehnologia economică analizează obiectivele şi
mijloacele (instrumentele) acţiunii economice, operând cu reguli empirice şi principii.
Tehnologia are o puternică orientare pragmatică. Filozofia economică studiază procesele
economice din perspectiva etică şi a concordanţei cu principiile, normele şi valorile umane
superioare, aşa cum sunt, de exemplu, înscrise în convenţiile asupra drepturilor fundamentale ale
omului sau în constituţii. A doua clasificare. Fenomenele economice pot fi analizate atât din
perspectivă generală, mondială sau naţională cât şi din perspectiva entităţilor economice mai
mici (gospodării ale populaţiei, întreprinderi şi componente ale acestora, mergând până la locul
de muncă). Aceste două posibile abordări au condus la împărţirea ştiinţei economice în două
 mari categorii: economia generală (sau naţională) şi economia întreprinderii (unităţilor
economice).

Economia generală (sau naţională – după unele accepţiuni destul de frecvent utilizate)
cercetează cu precădere procesele şi cauzalităţile economice generale din perspectiva mondială,
internaţională sau naţională. Ea explică esenţa, structurile şi procesele economiei. În cadrul
economiei generale se face distincţia între microeconomie şi macroeconomie - microeconomia
fiind diferită de economia întreprinderii. Economia întreprinderii este orientată spre unităţile
economice. Ea abordează procesele şi structurile economice concrete cu manifestarea lor reală şi
din perspectivă microeconomică. Ramurile ştiinţei economice sunt tot mai cunoscute cu
denumirea din limba engleză, de “Economics” şi, respectiv, “Business”
 Oamenii care „ştiu cum“ se află într-o situaţie favorabilă pentru obţinerea veniturilor, a
bunurilor şi serviciilor, sunt expuşi unor riscuri mai mici de nerealizare a scopurilor.Economia
întreprinderii poate fi definită ca un sistem de cercetare şi învăţare prin care se urmăreşte
reducerea riscului de dobândire a veniturilor de către persoane şi grupurile de persoane în cadrul
unor comunităţi.Economia întreprinderii studiază sub aspect structural şi funcţional dacă, în ce
măsură şi cum pot obţine organizaţiile venituri şi le pot utiliza raţional.Ea se defineşte ca ştiinţa
conducerii raţionale a întreprinderii.Între economia întreprinderii ca ştiinţă dezvoltată în Europa
occidentală şi ştiinţa managementului dezvoltat pe continentul nord american se manifestă o
interferenţă şi apropiere tot mai accentuată mergând până la identitatea conceptuală. Economia
întreprinderii ca ştiinţă are o triplă vocaţie:

 teorie economică având ca obiect de studiu întreprinderea, fenomenele, procesele şi

relaţiile specifice;
 politică a întreprinderii menită să înfăptuiască obiectivele în cadrul unor principii şi
norme;
 un ansamblu de instrumente, procedee şi tehnici pentru planificarea organizarea şi
controlul activităţilor.

Ştiinţa conducerii raţionale a întreprinderilor se ocupă cu toate problemele economice din

întreprindere considerată ca un tot unitar (un organism) şi aflate sub incidenţa legii generale a
economicităţii. Economia întreprinderii” este traducerea corectă în limba română a termenilor
echivalenţi din limbile de circulaţie internaţională şi nu alte variante cum ar fi „administrarea
afacerilor” sau „conducerea firmei” iar preluarea termenului american de „business
administration”, fără traducere, nu este în nici un fel justificată.De altfel, ţările Uniunii Europene
au o lungă tradiţie în dezvoltarea acestei ştiinţe cu respectarea denumirii bine cunoscută în limba
respectivă: „Betriebswirtschaft” – în limba germană, „Economie d’ entreprise“ – în limba
franceză, „Economia d’empresa“ – în spaniolă, „Economia aziendale” – în limba italiană.

Traducerea în engleză (americană) a termenului, înscrisă în dicţionare de largă circulaţie şi pe

care o utilizează programele de traducere automată se realizează prin: „business administration”,
„business management”, „managerial economics”, „industrial management”, „business
economics”, „industrial economics”.

Rolul economiei întreprinderii pentru unităţile economice poate fi comparat cu cel al

psihologiei şi medicinii pentru oameni. Importanţa aplicării ştiinţei economiei întreprinderii este
demonstrată de diferenţele între dezvoltarea unităţilor economice din ţările avansate în plan
ştiinţific şi dificultăţile unităţilor economice din ţările în care economia întreprinderii abia îşi
face loc în cadrul preocupărilor ştiinţifice. Prosperitatea naţiunilor este legată de profitabilitatea
întreprinderilor şi de aplicarea instrumentarului ştiinţific la acest nivel.
 Economia întreprinderii se împarte în economia generală a întreprinderii (sau bazele
economiei întreprinderii) şi domeniile funcţionale şi instituţionale ale economiei întreprinderii.

Economia generală a întreprinderii (sau bazele economiei întreprinderii)

Domeniile funcţionale. Domeniile instituţionale

Bazele economiei întreprinderii cercetează întreprinderea ca un sistem unitar şi aspectele

comune care se regăsesc în toate tipurile de întreprinderi. Disciplina constituie fundamentul pe
care se sprijină diferitele subdiviziuni ale economiei întreprinderii. Aceste diviziuni
aprofundează cunoaşterea şi apar prin aplicarea a două criterii în identificarea componentelor
importante ale economiei întreprinderii: criteriul funcţiilor întreprinderii (criteriul funcţional) şi
criteriul ramurilor economice bazat pe gruparea statistică a întreprinderilor în ramuri economice
după obiectul principal de activitate (criteriul instituţional sau al obiectului de activitate).

Figurativ, bazele economiei întreprinderii poate fi reprezentată ca trunchiul unui arbore

din care se ramifică discipline ştiinţifice specializate care permit aprofundarea cercetării
sistemului unitar al întreprinderii.
 O structură devenită de referinţă a tratatelor de economia întreprinderii include următoarele
teme:

 obiectul, metoda şi istoria economiei întreprinderii

 tipologia întreprinderilor
 obiectivele întreprinderii
 conducerea întreprinderii
 organizarea întreprinderii
 circuitul productiv al întreprinderii
 factorii de producţie
 personalul întreprinderii
 aprovizionarea întreprinderii şi gestiunea stocurilor
 organizarea şi planificarea producţiei şi prestărilor
 desfacerea şi marketingul
 finanţarea întreprinderii şi investiţiile
 costurile şi indicatorii de eficienţă
 contabilitatea şi bilanţul întreprinderii
 impozitarea şi taxele
 riscurile şi asigurarea
 relaţiile întreprinderii cu mediul
 strategia întreprinderii.

În funcţie de amploarea lucrării şi de orientarea autorilor sunt incluse şi alte teme ca

managementul calităţii, organizarea transporturilor, cultura organizaţională, particularităţi ale
diferitelor tipuri de întreprinderi, aspecte tehnologice şi un bogat instrumentar de diagnoză,
planificare, organizare, decizie, evaluare şi control pentru fiecare temă, alături de principiile şi
practicile de succes recomandabile.

Proiect realizat de: Iordache Robert Gabriel

Anul II Management