Metode de constituire a capitalului

Capitalul este ansamblu de resurse folosite de întreprindere pentru finanţarea

activităţii. Noţiunea de capital apare pentru prima dată în secolul al XII -lea şi a circulat la
început sub diverse sensuri: ca fond, stoc de mărfuri, masă de bani etc. În secolul al XIV- lea,
termenul de capital este întâlnit cu sensul de bogăţie, averi băneşti, fonduri.
Conţinutul modern de capital a fost introdus de economistul francez A.J. Turgot în
secolul al XVIII - lea. În accepţiunea lui, noţiunea de capital însemna mai mult decât bani sau
bunuri, respectiv, o valoare care participă la producerea unor noi valori şi a profitului.
În sens economic prin capitaluri se exprimă mijloacele băneşti precum şi expresia
bănească a bunurilor de natură material care sunt utilizate de întreprindere pentru obținerea
de bunuri, lucrări sau servicii, care sunt destinate vânzării în scopul obținerii de profit.

Capitalurile firmei se formeaza la înființare, se modifica prin creșteri sau diminuări si se

lichidează la încetarea existentei ei. În funcție de proveniență și apartenență, capitalul firmei
se grupează în: capitaluri proprii și capitaluri împrumutate.

Capitalurile proprii din finanțarea internă cuprind: profitul net sau profitul rămas după
plata dividentelor, amortizarea activelor imobilizate, sume din valorificarea activelor
imobilizate scoase din funcțiune sau din vânzarea celor de prisos sau fondurile asimilare celor
proprii.

Capitalurile din finanțare externă cuprind pe lângă aporturile în natură sau bani ale
viitorilor proprietari și contribuții ale statului, ale unor colectivități publice și organisme
specializate, emisiunea și vânzarea de noi acțiuni sau emisiunea și vânzarea de obligațiuni,
contractarea de împrumuturi bancare, practicarea creditului comercial, sau a creditului
leasing.

Principalele metode de creare și sporire a capitalului:

1. Metoda aportului în bani și în natură
2. Metoda autofinanțării
3. Metoda creditării
4. Metoda finanțării bugetare
5. Finanțarea din fonduri europene nerambursabile

Pagina | 0
 1. Metoda aportului în bani și în natură
APORTUL ÎN BANI
Aportul în bani este considerat cea mai simplă și comună formă de aport și permite
constituirea capitalului social al întreprinderii. Se efectuează prin virarea de către fiecare
dintre proprietari a sumei înscrise în actul constitutiv în contul firmei nou înființate și le
conferă acestora calitatea de co-proprietari ale unei parți din capitalul social.
Actul constitutiv al societății comerciale stabilește statutul firmei, obligațiile și
drepturile proprietarilor și capitalul social. În același timp, îndeplinește rolul de document
justificativ pentru contabilitate, împreună cu foile de vărsământ care atestă efectuarea
operațiunilor în contul deschis la bancă în viitoarei societăți.
Aportul asociaților sau al acționarilor la capitalul social poate fi în bani și/sau în natură.
La SRL valoarea capitalului social obligatoriu, prevazut de lege, este de minim 200 lei. Conform
cadrului legal în vigoare, asociații societății în nume colectiv, societății în comandita simplă și
societății cu răspundere limitată sunt obligați să verse integral, la dată constituirii, capitalul
social subscris.
Aportul în bani poate fi în valută, caz în care se pune și problema înregistrării
diferențelor de curs valutar intervenite între momentul vărsării aportului și cel al înma-
tricularii societății.

APORTUL ÎN NATURĂ
Aportul în natură poate fi constituit din orice bunuri sau valori care vor putea fi
folosite în activitatea ulterioară a societății comerciale: terenuri, clădiri, mărci, brevete de
invenție, mașini, utilaje, mijloace de transport, stocuri de materii prime sau marfuri, animale
de productie.
În cazul acestui tip de aport se pune problema cât valorează bunul adus în societate și
la câte părți sociale dă dreptul acesta asociatului care îl depune. Evaluarea aporturilor în
natură trebuie să fie acceptată de către toți proprietarii parteneri și respectată de terți
(autorități, parteneri de afaceri), astfel la baza evaluării, e bine să existe un raport de evaluare.
În cazul bunurilor noi, se acceptă că baza de evaluare factură de cumpărare, care
trebuie să fie emisă pe numele asociatului care face aportul, și nu pe numele viitoarei societăți
comerciale. Această trebuie să fie achitată de asociat din resurse proprii.
În cazul bunurilor ce nu sunt nou-cumpărate, se poate acceptă o valoare stabilită de
comun acord de asociați. În cazul S.R.L. cu asociat unic, este obligatoriu necesară evaluarea
de către un expert evaluator. Tot în cazul S.R.L., aporturile în natură trebuie să reprezinte cel
mult 60% din capitalul social subscris.
Există și câteva restricții în ceea ce privește aportul în natură:
- nu se pot constitui societăți cu aport exclusiv în natură;
- aportul în natură se constituie și se varsă integral la dată constituirii societății;

Pagina | 1
 - aportul sub formă de creanțe cedate de un asociat în favoarea viitoarei societăți nu
este admis la constituirea de societăți pe acțiuni prin subscripție publică, comandită pe acțiuni
sau societăți cu răspundere limitată.

2. Metoda autofinanțării
Metoda autofinanţării constă în reţinerea unei părţi din rezultatele nete care se
degajă din activitatea întreprinderii. Autofinanțarea reprezintă o sursă proprie de origine
internă, destinață să acopere nevoile de finanțtare ale acțiunilor următoare, în special noi
investiții, fiind o expresie a valorii adăugate create de întreprindere.
Este determinată de obținerea unui profit net suficient din activitatea întreprinderii,
ce trebuie să acopere dividendele care se acordă ca remunerare a investiției acționarilor și să
contribuie la finanțarea mentinerii și a dezvoltării activității firmei.
Autofinanțarea depinde de doi factori:
-excedentul de resurse financiare generat de activitatea firmei, reprezentat de
capacitatea de autofinanțare;
- cota parte din aceste resurse distribuită acționarilor sub formă de dividende.
Autofinanțarea globală are două componente: autofinanțarea de menținere și
autofinanțarea netă .
Autofinanțarea de menținere include sursele din care urmează să se realizeze în viitor
cheltuielile pentru menținerea potențialului productiv, respectiv pentru reînnoirea
mijloacelor de producție și acoperirea riscurilor de exploatare. Principalele surse de formare
a autofinanțării de menținere sunt amortizările normale (ce corespund pierderii reale din
valoarea imobilizarilor) și provizioanele.
Autofinanțarea netă este partea din autofinanțarea brută din care se formează
sursele proprii ale întreprinderii peste necesarul cerut de refacerea capitalurilor investite
având că efect o creștere a patrimoniului. Autofinanțarea netă se constituie în principal din
profitul net repartizat pentru fonduri proprii, adică din profitul care ramâne după participarea
angajaților la profit și remunerarea asociaților sau acționarilor. Partea din fondul de
amortizare care depășește deprecierea reală a imobilizarilor poate constitui de asemenea o
sursă a autofinanțării nete.
Politica de autofinanţare, ca decizie strategică, este influenţată de o serie de factori
care acţionează în sensul creşterii sau scăderii fondurilor proprii destinate reinvestirii. Printre
cei mai importanţi factori se numără:
- politica de dividend, care este absolut necesar de a fi aplicată de întreprindere;
- posibilităţile de acces şi costurile practicate pe piaţa de capital;
- factorii fiscali, juridici, previziunile privind evoluţia mediului economic.

Principalele avantaje oferite de autofinanțare sunt:

-constituie o sursă independența și stabilă de fonduri;
-autonomia financiară asigurată prin autofinanțare permite întreprinderii
independența de gestionare față de organismele financiare și de credit;
-asigura întreprinderii un mare grad de libertate privind dezvoltarea investițiilor, cu
condiția realizării unor investiții utile, profitabile;

Pagina | 2
 -reprezintă factorul hotarâtor în asigurarea accesului pe piață de capital și
atragerea de noi capitaluri din afară întreprinderii.

3. Metoda creditării
Metoda creditării este acea metodă prin care se creează fondurile împrumutate.
Utilizarea acestei metode poate duce la crearea unei dependențe financiare față de creditori
care pot impune firmelor debitoare modul în care să folosească resursele împrumutate sau
uneori pot exercita un anumit control asupra activității întreprinderii, în scopul asigurării unei
certitudini în recuperarea sumelor avansate sub formă de împrumutat.
Componentele capitalului împrumutat pot fi identificate la nivelul unei companii prin:
- credite bancare pe termen scurt
- credite bancare pe termen mediu și lung

3.1 ÎNDATORAREA PE TERMEN SCURT

Îndatorarea pe termen scurt este forma de constituire a capitalului companiei pe un
termen mai mic de un an, realizată prin: credite bancare și finanțări bancare pe termen scurt.
Creditele bancare pe termen scurt pot fi împărțite în:
- creanțe comerciale
- credite de trezorerie
- credite pentru export
Îndatorarea pe termen scurt prezință o serie de avantaje, și anume, faptul că se obține
facil, iarcreditele pe termen scurt sunt mai puțin costisitoare.

3.2 ÎNDATORAREA PE TERMEN MEDIU ȘI LUNG

3.2.1 Creditul bancar pe termen mediu și lung
Creditul bancar pe termen mediu poate fi acordat pe o perioadă cuprinsă între 1 – 5 ani,
iar cel pe termen lung pe o perioadă de peste 5 ani. Majoritatea creditelor pe termen mediu
și lung sunt garantate, iar contractele de împrumut prevâd și acorduri restrictive în legătură
cu recuperarea împrumutului.
Acordarea împurmutului se realizează pe baza garanșiilor care pot fi sub forma impotecii,
a gajului, a cesiunii de creață sau a scrisorilor de garanție.
Firmele apelează la aceste credite bancare atunci când resursele proprii sunt insuficiente
sau atunci cînd îşi propun proiecte de mare anvergură.

Pagina | 3
 3.2.2 Emisiunea de obligațiuni
Obligațiunea este un titlu de credit pe termen lung. Exprimă angajamentul emitentului ca
în schimbul sumelor primate să ofere deținătorilor garanția plății unor dobânzi, dar și a
răscumpărării titlului respectiv, la termenele dinainte stabilite.
Se poate realiza fie prin emisiunea de acţiuni noi (simple sau privilegiate), fie prin
majorarea valorii nominale a acţiunilor existente. Obligațiunea se caracterizează prin:
valoarea emisiunii de obligațiuni, durata împrumutului, rata dobânzii, valoarea nominală a
obligațiunii, prețul de emisiune, prețul de rambursare.
Emisiunea de obligațiuni poate atrage fondurile necesare finanțării proiectelor de
dezvoltare, extinderii activității pe plan intern și internațional, refinanțării altor investiții, iar
instituțiile administrației publice locale își pot finanța proiecte publice de interes local sau își
pot refinanța o emisiune de obligațiuni aflate deja în circulație sau a unui credit bancar cu
scopul reducerii costurilor de dobânda sau a prelungirii perioadei de rambursare.
Printre avantajele obligaţiunilor se pot menţiona: rata rentabilităţii aşteptată de
deţinătorii obligaţiunilor, care este mai mică decât cea a acţiunilor comune şi plata dobânzii
este o cheltuială deductibilă din impozit, fapt ce reduce costul efectiv.
3.2.3 Leasing-ul
Leasing-ul este o formă de închiriere - realizată de societăţi financiare specializate numite
societăţi de leasing - a unor bunuri către întreprinderi – beneficiari - care nu dispun de fonduri
proprii sau împrumutate suficiente pentru cumpărarea bunurilor dorite de la producători.
Permite societăţii comerciale exploatarea unui bun fără a fi nevoită să recurgă la
împrumuturi sau să cheltuiască din start capitaluri proprii importante, ci plătind o chirie.
Societatea de leasing va încheia cu utilizatorul efectiv al bunurilor un contract de locaţie
prin intermediul căruia se stabilesc condiţiile de închiriere, nivelul chiriei, perioada derulării
contractului etc. La expirarea contractului de leasing, chiriaşul poate opta: să renunţe la
contract, să prelungească contractul sau să cumpere bunul la o valoare reziduală.
Contractul de leasing conține: părțile (finanţatorul și utilizatorul), descrierea exactă a
bunului, Valoarea totală, Valoarea ratelor de leasing şi termenul de plată, Perioada de utilizare
în sistem de leasing a bunului, Clauza privind obligaţia asigurării bunului, valoarea initiala a
bunului, dreptul de opţiune cu privire la cumpărarea bunului şi la condiţiile.
Din avantajele leasing-ului pot fi menţionate:
- posibilitatea obţinerii finanţării integrale a unei investiţii în lipsa resurselor proprii;
- simplitatea tehnicii contractării comparativ cu creditul bancar;
-deductibilitatea ratelor achitate prin contractul de leasing, ceea ce face ca impozitul pe
profit plătit de întreprindere să fie mai mic.

Dezavantaje leasing-ului ar fi următoarele:

- Riscurile utilizării bunului trec în grija utilizatorului
- Avansul este obligatoriu

Pagina | 4
 - Rata este încărcată de costurile de asigurare.
- Cheltuielile legate de întreținerea bunului le suportă clientul

4. Finanțarea bugetară
Finanțarea bugetară, este o modalitate întâlnită la regiile autonome sau la întreprinderile
cu capital integral sau majoritar de stat. Se concretizează în dotarea cu active fixe și
circulante, dar si pe parcursul activitatii, atunci cand apar unele nevoi de finanțare care nu
pot fi acoperite prin resurse proprii.
Sunt admise la Bursa de Valori doar firmele care îndeplinesc o serie de condiții:
- o anumită profitabilitate realizată pe o perioadă îndelungată;
- un activ real net de o anumită dimensiune minimă;
- o valoare de piață cel puțin egală cu valoarea activului real net;
- un număr de acțiuni puse în vânzare de o valoare minimă;
- un număr de acționari foarte mare

5. Finanțarea din fonduri europene nerambursabile

Conceptul general „fonduri europene” desemnează instrumentele de finanțare
nerambursabilă alocate Statelor Membre ale Uniunii Europene (UE), pentru a reduce
decalajele de dezvoltare economică și socială dintre acestea. Fondurile europene sunt
gestionate în comun de Comisia Europeană și de fiecare stat membru în parte.

În cadrul investițiilor finanțate din fonduri europene putem enumera:

- Dezvoltarea IMM-urilor și creșterea competitivității mediului de afaceri;
- Investiții în agricultură și dezvoltare rurală;
- Investiții în infrastructură (transporturi, rețele de apă potabilă și canalizare,
managementul deșeurilor, sănătate, educație, turism, patrimoniu cultural, eficienţă
energetică şi energie regenerabilă);
- Investiții în cercetare, dezvoltare şi inovare în domenii prioritare pentru România,
precum şi din domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor;
- Investiții în capitalul uman, prin activităţi de formare sau reconversie profesională,
servicii sociale, înființarea de locuri de muncă, promovarea incluziunii sociale și
combaterea sărăciei și a discriminării;

Pot accesa fondurile europene:

- societăți comerciale (întreprinderi mici și mijlocii,
- întreprinderi mari, microîntreprinderi),
- ONG-urile,
- companii naționale,
- autorități publice locale și asociații ale acestora,
- instituții de învățământ, institute de cercetare, instituții publice.

Pagina | 5
 Etapele parcurse de la depunerea cererii de finanțare și până la semnarea
contractului/deciziei de finanțare sunt următoarele:
- Evaluarea cererii de finanțare și a anexelor aferente de către ofițerii de evaluare din
cadrul AM/OI;
- Eventuale solicitări de clarificări către solicitanți pentru revizuire/completare cerere de
finanțare;
- Transmiterea răspunsului la solicitarea de clarificări către AM/OI de către solicitant;
- Notificarea solicitantului cu privire la aprobarea proiectului spre finanțare;
- Elaborarea contractului/deciziei de finanțare la nivelul AM și transmiterea către
solicitant în vederea semnării de către reprezentantul legal;
- Semnarea contractului/deciziei de finanțare de către reprezentantul legal al AM.

Etapele unui proiect în metodologia elaborată şi dezvoltată de CE sunt:

- Programare;
- Identificare;
- Formulare;
- Implementare;
- Evaluare şi Audit.

Proiectele trebuie să respecte o serie de criterii de eligibilitate. Eligibilitatea se referă la

setul de condiţii obligatorii care trebuie îndeplinite de către un solicitant/ potenţial beneficiar
și de către un proiect depus de acesta pentru a fi selectat în vederea acordării de fonduri
europene, în funcție de condițiile specifice stabilite prin Ghidul Solicitantului aferent fiecărui
apel de proiecte.

Procesul de evaluare a proiectului cuprinde etape de verificare a conformității

administrative şi a eligibilităţii proiectului, respectiv verificarea din punct de vedere tehnic şi
financiar, pe baza criteriilor stabilite prin Ghidul solicitantului de către autoritatea de
management/ organismul intermediar responsabil.
Anumite servicii de evaluare a proiectelor pot fi externalizate de către acestea, dar
responsabilitatea finală rămâne la nivelul autorității de management. În cazul în care
solicitantul consideră că rezultatul evaluării nu este justificat, are drept de contestaţie
împotriva notificării de respingere/diminuării bugetului solicitat. Contestaţia trebuie
transmisă la Autoritatea de Management în termenul stabilit prin ghidul solicitantului iar, în
urma analizării acesteia, decizia comisiei de soluționare a contestațiilor constituită la nivelul
AM va fi comunicată solicitantului printr-o notificare. Decizia comisiei este definitivă în
sistemul căilor administrative de atac.

Pagina | 6
Bibliografie:
BUCĂTARU, DUMITRU - Finanţele întreprinderii, Ed. a 2-a, rev. şi adăug. - Iaşi : Tipo
Moldova, 2013
DRAGOTĂ, M.– Decizia de investire pe piaţa de capital. Criterii de selecţie bazate pe
politica de finanţare. Guvernanţă corporativă. Factori determinanţi ai structurii
capitalului, Editura ASE, Bucureşti, 2006

http://mfe.gov.ro/intrebari-si-raspunsuri-despre-fonduri-europene/

Pagina | 7
Cuprins
1. Metoda aportului în bani și în natură............................................................................................ 1
Aportul în bani .................................................................................................................................... 1
Aportul în natură ................................................................................................................................ 1
2. Metoda autofinanțării .................................................................................................................... 2
3. Metoda creditării............................................................................................................................ 3
3.1 Îndatorarea pe termen scurt........................................................................................................ 3
3.2 Îndatorarea pe termen mediu și lung .......................................................................................... 3
3.2.1 Creditul bancar pe termen mediu și lung .............................................................................. 3
3.2.2 Emisiunea de obligațiuni ........................................................................................................ 4
3.2.3 Leasing-ul ............................................................................................................................... 4
4. Finanțarea bugetară ....................................................................................................................... 5
5. Finanțarea din fonduri europene nerambursabile ....................................................................... 5
Bibliografie: ............................................................................................................................................ 7

Pagina | 8