5.

Categoriile, concept central a eticii profesonale

1. Autonomia
2. Binefacerea
3. Paternalismul
4. Drepturi si actiune dreapta

1. Autonomia

Autonomia personala este o presupozitie de baza in privinta deciziilor de

natura etica. Autonomia semnifica posibilitatea de a alege cursul pe care dorim
sa il ia actiunile noastre, in baza faptului ca avem discernamant, ne cunoastem
interesele si stim care credem ca ne este binele propriu.

Uneori termenul folosit in locul celui de autonomie este cel de

autoguvernare. Etimologic inseamna capacitatea de a-ti fi propriul legiuitor.
Acceptarea autonomiei trebuie sa aiba caracter universal: o recunoastem tuturor
persoanelor, in calitatea lor de scopuri in sine. Interventia nepermisa a cuiva in
planurile noastre de viata ne diminueaza ca oameni fiindca ne lezeaza autonomia.
Din acest motiv, regimurile totalitare sau autoritare, formele de dominatie de sex
(sexismul), de rasa (rasismul), de etnie (sovinismul), creeaza grupuri de exclusi sau
de marginali, tocmai fiindca, de obicei, ceea ce nu li se recunoaste oamenilor care
nu detin puterea normativa (nu sunt subiecti ai moralei), este discernamantul.
Binele lor este conceput in afara vointei lor.

Autonomia presupune anumite grade de libertate negativa: 'sa fim

eliberati de' anumite constrangeri, si anumite grade de libertate pozitiva: 'sa fim
liberi sa' facem anumite lucruri, adica sa avem putinta sa exercitam aceste
libertati.

Prin urmare, sintetic, autonomia presupune urmatoarele:

1. Eliberarea sau libertatea fata de constrangeri
In mod obisnuit suntem constransi de nenumarati factori, legea fiind cel mai
evident, tot asa cum o alta limita evidenta o reprezinta si propriile noastre
capacitati intelectuale sau fizice. Conditia sa ne pastram autonomia este lipsa
interventiei nelegitime, a amestecului fortat in propria viata. Autonomia nu se
poate exercita in comunitati care nu respecta liberul arbitru al fiecarei persoane.
In genere, nu se poate exercita in comunitatile in care drepturile omului se opresc
la usa casei, a institutiei, firmei sau a statului.
2. Libertatea de a alege Trebuie sa avem la dispozitia noastra un minimum de
conditii pentru alegere si mai ales pentru a-i da curs. Saracia absoluta nu ne pune
in posibilitatea de a alege, handicapurile, la randul lor, ne ingusteaza semnificativ
alegerea.
3. Informatia si rezonabilitatea alegerii (alegerea in cunostinta de cauza)
Primii doi factori sunt de ordin extern (lipsa constrangerilor si libertatea de a
alege), nu depind preponderent de noi (de vointa noastra). De data aceasta avem
de-a face (ca si in cazurile urmatoare), cu factori interni. Pentru a alege in
cunostinta de cauza avem nevoie de un minimum de informatii. In acelasi timp,
ceea ce dorim trebuie sa fie rezonabil.

Binefacerea este un concept legat preponderent de cel moral de grija. Exista

asteptari moral legitime ca medicii sa raspunda si unor apeluri ale pacientilor
atunci cand sunt in afara serviciului, ca un politist sa raspunda la apeluri de
urgenta in afara orelor de program, ca un manager public sau privat sa
reactioneze la cerintele ivite in afara obligatiilor sale directe.

Ideea centrala este cea de a face bine, a acorda grija potrivita si de a te abtine de
la a face rau. O cerinta minima este deci cea a non-maleficientei (cea de a nu face
rau).. Neglijenta profesionala este o parte a maleficientei. Binefacerea este o
componenta necesara bunastarii oamenilor si trece dincolo de cerintele
autonomiei. Ea face parte din categoria datoriilor morale imperfecte fata de
altii, in sensul precizat de catre Kant. Utilitarismul considera binefacerea altceva
decat datoria (obligatia morala perfecta). Binefacerea este meritorie pentru ca
este un act supererogatoriu (dincolo de datorie), cum ar fi cel facut de medici
pentru pacientii saraci, care nu-si pot plati serviciile medicale, sau pregatirea
suplimentara gratuita pentru elevii cu probleme speciale in educatie.

3. Paternalism

Termenul paternalism are conotatii in genere negative. El se aplica

preponderent relatiilor de autoritate si putere in care supozitia despre
majoritatea oamenilor este aceea ca ei nu au suficient discernamant, pot sa fie
mai degraba obiect decat subiect al moralei (nu participa la crearea si negocierea
principiilor si normelor, dar trebuie sa se supuna acestora). Regimul comunist
romanesc s-a prevalat de acest mod de gandire, restrangand drastic autonomia
persoanei si intervenind dramatic in libertatea de alegere. Partidul era socotit
prin excelenta 'factorul constient', deci el decidea, prin reprezentantii sai, asupra
modului de viata dezirabil sau chiar obligatoriu, asupra a ceea ce era interzis sau
permis.
 Paternalismul a devenit o tinta importanta de analiza teoretica in lucrarea
lui J. St. Mill Despre libertate (1859).

Singurul scop in care puterea coercitiva poate sa fie

exercitata in mod drept asupra unui membru al unei comunitati
civilizate, impotriva vointei sale, este acela de a preveni lezarea
altor oameni.

4.Drepturi si actiune dreapra

Etica nu este un corp teoretic de tip monolitic. Conditia ei, ca reflectie

asupra moralei este pluralismul opiniilor despre ceea ce este obligatoriu, permis,
interzis, dezirabil, despre drepturi, datorii, exceptii, excluderi, indreptatiri.

Problema drepturilor intervine in situatii profesionale in mod contextual.

Indiferent de contexte, exista insa cadre normative acceptate de tipul Declaratiei
Universale a Drepturilor Omului. In contextul respectarii lor se elaboreaza si
norme pentru practicarea profesiilor care cuprind drepturile celor afectati de ele:
drepturile pacientilor, contribuabililor, clientilor, elevilor sau ale celor angajati in
profesii (drepturi sindicale, de exemplu). Un drept releva libertatea de actiune sau
libertatea de a nu fi supus anumitor acte. Drepturile au forma negativa (ceea ce
trebuie opriti altii sa ne faca) sau pozitiva: ceea ce putem sa facem. Exista
diferite categorii de drepturi: politice, legale, morale (cele garantate de principii
etice, de exemplu, dreptul la o ingrijire medicala profesionala, dreptul la
informatii asupra propriei persoane, dreptul de a fi corect informat despre
probleme publice)

6.Dilemele de etica a comunicarii

Comunicarea etică
1.Cultura vorbirii.
2.Comunicarea managerială şi comunicarea etică
3. Dileme de etică a comunicării
4. Critica constructivă
Studiind acest modul, studentul va fi capabil:

• să definească noţiunea de comunicare;

• să descrie rolul pe care îl joacă cultura vorbirii în relaţiile de grup şi de afaceri;
• să precizeze importanţa comunicării oneste şi a tratamentului corectă faţă de
angajaţi şi clienţii firmei;
• să analizeze problemele care apar în urma lipsei comunicării;
• să propună modalităţi de dezvoltare a comunicării corecte faţă de clienţii;
• să stabilească specificul culturii vorbirii în relaţiile cu clienţii;
• să elaboreze o critică constructivă;
• să anticipe consecinţele criticii destructive;
• să prognozeze schimbări de comunicare managerială în urma cursului de etică;
• să direcţioneze comunicarea spre comunicare etică.

Deşi ştiinţa şi tehnica au reuşit în ultimii ani să revoluţioneze

posibilitatea noastră de a transmiteinformaţia, totuşi capacitatea de a
comunica între: noi a scăzut. Capacitatea noastră de a realiza
contacteinter umane spontane, creatoare, este diminuată de ritmul frenetic
al vieţii moderne şi de stresul zilnic .Pornind de la decizia de a comunica,
comunicatorul decide să emită informaţii, idei, păreri, sentimenteetc. Decizia ca
această comunicare să aibă loc sau nu implică probleme
de etică. Probleme de etică pot sa apară şi în
procesul de ascultare în sensul în care trebuie respectat dreptulomului
de a fi scutit de revărsarea de informaţii asupra lui. Oamenii au dreptul
să cunoască, dar ei au şidreptul să nu cunoască. Atributele în jurul cărora
se concentrează etica în procesul
de comunicare sunt: claritatea, precizia şicorectitudinea, integritatea,
discreţia şi oportunitatea. Cultura vorbirii unui specialist îl obligă să fie
atent, să nu repete nejustificat unele formule, să eviteutili#area
e(presiilor necunoscute colegilor. Expresiile trebuie să fie libere de formulele de
serviciu de tipul :cum se spune, să zicem aşa, înţelegi, fii atent, mai în scurt, sau
de cuvintele parazite: deci, aşa, bine, nu aşa...

7. Critica constructivă

Critica constructivă
– se referă la procesul de analiză i dezvăluire a defectelor, greelilor
sau lipsurilor ale unor persone, ale unor lucruri, ale unor stari s.a. arătînd
cauzele i mijloacele de corectare.Critica distructivă este unul dintre cele mai
nocive comportamente umane. Ea duce lascaderea stimei faţă de sine,
creează o imagine de sine deficitară şi subminează
performanţaindividuală în tot ceea ce încercăm să facem. Critica
distructivă afectează încrederea în sine, astfel încît persoana respectivă se
simte inferioară, tensionată şi greşeşte ori de cîte ori începe săfacă un lucru
pentru care a fost criticată în trecut. E posibil ca ea să renunţe să mai încerce şi
vaevita să mai conlucreze.Critica distructivă face ca fiecare om să se simtă
incompetent şi nedorit. El se simte furiosşi defensiv - şi doreşte să contraatace,
sau să fugă. erformanţa scade. !par toate tipurile de con-secinţe
negative.C o p i i i c a r e s u n t c r i t i c a ţ i p e n t r u a c t i v i t a t e a ş c o l a r ă v o r
f a c e f o a r t e r e p e d e o a s o c i e r e negativă între rezultatele şcolare i felul în
care simt despre ei înşişi. Ei încep să urască şcoala şi s ă o e v i t e , o r i d e c î t e
ori este posibil. Ei văd activitatea şcolară ca pe o sursă de
d u r e r e ş i frustrare. datorită legii atracţiei şi concordanţei, ei vor începe să se
asocieze cu alţi copii care auaceleaşi atitudini. Oamenii fac adesea greşeala
de a gîndi că ei critică constructiv, atunci cînd, de fapt, îi critică pe alţii
în mod aspru, folosesc cuvîntul constructiv, pentru a-i justifica
comportamentul. Adevărata critică constructivă dă persoanei o senzaţie
de bine şi îl face să se creadă maicapabil să facă lucruri mai bune în viitor.
Dacă critica nu îmbunătăţeşte performanţa, ducînd lacreşterea respectului de sine
şi a eficienţei individuale, ea devine, mai degrabă, un act distructivde
autoexprimare, îndreptat împotriva cuiva care nu se poate apăra.Critica
distructivă stă la baza multor probleme de personalitate şi a multor neînţelegeri
între persoane. Ea lasă în urmă spirite frînte, demoralizare, furie, resentimente,
îndoială de sine si omulţime de emoţii negative. Cînd copiii sunt criticaţi la o
vîrstă fragedă, în curînd ei învaţă să se autocritice. Ei se desconsideră,
sunt supăraţi pe ei înşişi şi îşi interpretează e(perienţele într-o manieră negativă.
Ei simt în continuu că nu sunt buni de nimic, indiferent cît de mult
muncesc, sau cît de multerealizează. Singurul scop al criticii, dacă trebuie să o
faceţi, este îmbunătăţirea performanţei. Se aduc critici pentru a ajuta o altă
persoană să aibă rezultate mai bune. Critica constructivă nu se face din
răzbunare. Nu este un mijloc de a vă exprima neplăcerea sau furia. Scopul ei este
să ajute, nu să rănească , altfel, reţineţi-vă în a o folosi.

8. Nivelurile de aplicare a eticii in afacere

In afaceri pot sa fie detectate cateva niveluri de aplicare ale eticii:

1. Nivelul micro - este cel care se stabileste intre indivizi in baza principiului
corectitudinii schimbului. Acest nivel este mai aproape de etica traditionala si
cuprinde: obligatii, promisiuni, intentii, consecinte, drepturi individuale. Toate acestea
se afla sub principiile schimbului cinstit, castigului cinstit, tratamentului corect. Unui
astfel de nivel i se aplica ceea ce Aristotel numea dreptate comutativa, cea practicata
intre egali. O firma care vinde masini, trebuie sa-si previna cumparatorii daca ele au
defecte la sistemul de franare sau o firma care vinde anticonceptionale trebuie sa
previna clientii ca acestea produc dereglari hormonale. Clientul trebuie considerat
rational, autonom si trebuie informat ca sa poata cumpara serviciul sau produsul in
cunostinta de cauza.
2. Nivelul macro - se refera la reguli institutionale sau sociale ale comertului, ale
lumii afacerilor. Conceptele centrale cu care se opereaza pentru acest nivel
sunt: dreptate si legitimitate. Problemele puse in contextul nivelului macro sun

t de natura filosofica, preponderent etica si sunt de tipul urmator: Care e scopul

pietei libere? Este proprietatea privata un drept prioritar? Este drept sistemul de
reglementare al pietei? Ce rol trebuie sa aiba statul in afaceri? Sunt corecte si
echitabile politicile de impozitare aplicate firmelor?

3. Nivelul corporatiilor. Discutiile etice se refera preponderent la rolul jucat in

societate, la responsabilitatea sociala si internationala a corporatiilor.

Nivelul macroeconomic pune si problema stringenta a problemelor etice in

globalizarea afacerilor. Ele apar mai ales cand unele corporatii internationale
desfasoara afaceri in tari cu economii slab dezvoltate, cu un nivel mai redus de
maturizare a constiintei civice. Consimtamantul obtinut in urma unei informari
deficitare sau mincinoase (in reclama unor produse), dreptul la un mediu natural
sanatos (ecologizarea Occidentului prin transferul tehnologiilor poluante in Est),
utilizarea unor practici neloiale (dumpingul sub forma inlesnirilor de taxe
acordate in tarile lumii a treia), dependenta de corporatii (cresterea polarizarii
sociale din cauza dominatiei corporatiilor in viata publica, in America Latina) sunt
tot atatea exemple care demonstreaza necesitatea implicarii eticii manageriale si
pe plan international.

9. Problema adaptării a tînărului specialist în colectivul de muncă

Ce dificultati intampina un angajat la un nou loc de munca si cum poate

preintampina sau rezolva eventualele probleme?
Nu am auzit sa fie vreo dificultate care sa iasa clar in evidenta fata de
celelalte la integrarea unui nou angajat. Cele mai multe probleme sunt de
natura relationala, si sunt cu atat mai mari cu cat pozitia noului venit e mai
inalta. O alta problema des intalnita e nepotrivirea (uneori dramatica) intre
ce i s-a spus omului respectiv la interviurile de angajare si ce gaseste in
realitate: nu numai diferente legate de imaginea firmei, ci chiar diferente
majore legate de jobul in sine, cum ar fi natura activitatilor, subordonarea,
responsabilitati etc. Unele firme (destul de putine) au proceduri bine puse
la punct de integrare a noilor veniti, care pot fi destul de detaliate: pe zile,
pe ore, pe activitati etc. Si unii dintre angajati (la fel de putini) au astfel de
proceduri pregatite pentru aceste situatii, si asta faca ca tensiunea sa
scada semnificativ.