Sunteți pe pagina 1din 4

Iubirea pornind de la Camil Petrescu

de Mara Merca

Iubirea este o alegere. Mi-e greu să cred că nu există acel coup de foudre pe care îl
așteptăm toți în viețile noastre, dar dragostea la prima vedere este similară unui miracol: doar
cei devotați și care au credință în existența ei, dar care nu râvnesc să o obțină, o vor cunoaște
cu adevărat.

În rest, oamenii nu iubesc pur și simplu, ci aleg să iubească. Ar putea iubi pe oricine
altcineva, dar ei aleg o anumită persoană și se îndrăgostesc de ea. Iar după ce impulsul
primelor momente dispare, rămâne atașamentul, grija, devotamentul, respectul, nevoia și
obișnuința.

E foarte greu să ajungi să iubești și să rămâi în iubire. Trebuie să treci peste multe
lucruri.

Prima etapă e să faci alegerea, iar asta presupune să începi cu ”Vreau/ Îmi place acest
lucru în iubirea cu persoana cutare”. O sumă de lucruri pozitive, care de obicei au mai multă
legătură cu contextul situației, decât cu persoana în cauză, determină un om să vrea să
iubească (În fine, prima etapă e să ai o persoană sau mai multe dintre care să poți alege, dar
asta e treaba Universului și cel mai sigur pentru noi e să nu ne băgăm în afacerile lui)

A doua etapă e, aș spune eu, mai complicată în sine, dar mai ușor de pus în aplicare
pentru că există deja o inerție a iubirii: acceptarea, depășirea sau confruntarea cu ”Nu vreau/
Nu îmi place acest lucru în iubirea cu persoana cutare/ în persoana cutare” (E important să
observăm că în această etapă iubirea se decontextualizează și devine mai personală, mai
individuală. Nu mai este vorba doar despre iubire în sine, ci și despre persoană). Nu putem să
ne iubim fără să nu ne schimbăm reciproc, cu toate că procesul e dureros. Nevoia de
schimbare arată că nu suntem perfecți pentru persoana pe care o iubim, așa cum nici ea nu
este perfectă pentru noi. În acest moment, sufletele implicate în iubire realizează lipsa de
naturalețe în sentimente, dar atașamentul, grija, devotamentul etc. sunt ”side effects” ale unei
boli cu atât mai greu de vindecat cu cât prima etapă a iubirii este mai puternică valoric decât a
doua.
A treia etapă, opțională, este cea de trăire a iubirii. Dacă primele două etapă
funcționează bine și cei doi învață cum să se iubească, atunci în cea de-a treia etapă sunt
liberi să se bucure de roadele efortului depus la început. Puțini ajung aici. De cele mai multe
ori fie nu se trece niciodată peste a doua etapă, fie se decide că nu mai are sens efortul de a
trece peste ea și se renunță la iubire.

De ce această lungă introducere stângace, lipsită de sensibilitate, căreia i se pot aduce


multe obiecții și amendamente? Răspunsul se regăsește în citatul pe care l-am avut de
comentat: ”Orice iubire e un monoideism, voluntar la început, patologic pe urmă.”

Orice iubire

De remarcat prezența pronumelui nehotărât ”orice”. Știți ce înseamnă ”orice”? Dex-ul dă


următoare definiție:

Nu, iubirea la Camil Petrescu nu e un sentiment, contrar aparențelor. Ea reprezintă o relație


interumană. Iubirea adevărată, profundă, pură nu poate fi decât una singură, unică și
irepetabilă. Camil Petrescu abordează iubirea lucid și o explică schematic.

Orice iubire e un monoideism

Într-adevăr, iubirea ne consumă mare parte din spațiul mental. Aiureala și lipsa de
concentrare în prima parte, preocuparea și nefericirea în a doua.

”Spațiu mental”?? – o să întrebați. Știu că atribuim mereu iubirea cu inima, cu sufletul, dar
țin să remarc faptul că prin ”monoideism” se conturează inconfundabil, deși subtil,
convingerea că iubire = idee, iar o idee se află la nivel mental, fiindcă aparține gândirii.

Voluntar la început --------- Patologic pe urmă

”La început” și ”Pe urmă” sunt construcțiile temporale care m-au determinat să clasific
procesul iubirii în două etape principale. Prin ”voluntar” se subliniază ideea alegerii, a
inițiativei și a actului conștient. ”Patologic” denotă inerția și obișnuința de care vă vorbeam
mai sus.

Personal, am fost uimită de modul rațional în care impulsivul personaj Gheorghidiu


spune prin doar 5 cuvinte reci ce e iubirea: Iubirea e un monoideism. Deși întrevăd adevărul
acestei afirmații mai degrabă sociologice și psihologice, decât filozofice, nu mă pot abține să
nu mă gândesc că iubirea e mai mult decât atât.

Fiind curioasă de părerile celor din jur, am pus o întrebare pe Insta Story: Ce e
iubirea? (în 5 cuvinte).

Și am primit extraordinar de multe răspunsuri… Nu, glumesc, am primit doar 5,


având în vedere că mi-au văzut întrebarea 300 de oameni. În urma acestui fenomen de
indiferență față de o problemă ce ar trebui să răscolească cele mai învolburate sentimente am
tras următoarea concluzie: iubirea nu prea este. Asta m-a întristat puțin.

Primul răspuns a fost: ”Iubirea e un sentiment profund”. A venit din partea unui băiat
și a fost cel care m-a mulțumit cel mai tare. În aparență, raționamentul este simplist. În
esență, răspunsul este exact ceea ce așteptam: contrastul pur dintre viziunea pragmatică a lui
Camil Petrescu și așteptările spirituale pe care le au oamenii în legătură cu iubirea. Poate că
iubirea ajunge de multe ori să fie o simplă relație voluntară și patologică, dar idealul omului
este să găsească iubirea-sentiment, iar faptul că personajul Ștefan Gheorghidiu acceptă și
proclamă iubirea ca ceva atât de rațional spune multe despre suferința și incapacitatea lui de a
găsi sentimentul iubirii în viața lui.

Un alt răspuns a fost ”Iubirea înseamnă răbdare, grijă, dar și pasiune nebună, extaz și
un strop de durere.” Părerea coincide cu esența citatului, chiar dacă este mai romanțată:
iubirea este un ansamblu de alte sentimente. Pentru fata care a dat acest răspuns, iubirea ei se
poate încadra în o anumită iubire din ”orice iubire”, pentru că nu e ceva de sine stătător.

Ce m-a amuzat foarte tare a fost următorul răspuns de la o prietenă care are probleme
în relația cu iubitul ei și care nu știe dacă să se ducă sau nu la majoratul acestuia. Ea mi-a
spus așa: ”Îți zic după ce mă hotărăsc ce fac cu majoratul lui X”. Nu vă răsună și vouă în
urechi acel ”monoideism”, acea imposibilitate de concentrare pe altceva în afară de problema
iubirii? Mie sigur asta îmi inspiră.

”Fericirea celuilalt pe primul loc”. Asta a fost o afirmație care m-a luat prin
surprindere pentru că nicăieri în citat nu se poate identifica raportul dintre egoism și altruism
în iubire. Din punctul meu de vedere, aceasta este o lipsă în viziunea lui Camil Petrescu.
Având în vedere că iubirea capătă o valență relațională, este important să se facă o bună
delimitare între cei doi oameni implicați. În schimb, Camil Petrescu lasă să se înțeleagă că cei
care iubesc devin una cu iubirea. Încă odată se întrevede speranța găsirii iubirii profunde pe
care Camil Petrescu i-o imprimă personajului Ștefan.

Din lipsă de obiectivitate, nu o să comentez și răspunsul pe care mi l-a dat iubitul meu
și care mi-a spus, într-un singur cuvânt, ce e iubirea: ”Tu”. O să mă limitez doar la a spera că,
totuși, nu sunt chiar așa de complicată precum iubirea.

În ceea ce privește dreptul la moarte pe care îl invocă Petrescu în iubire, eu consider


că, din nou, moartea este una dintre afacerile Universului și chiar ar fi de preferat să nu ne
băgăm. Dar am fost curioasă să văd opiniile celor
din jur și am realizat un sondaj cu următoarele
rezultate:

Tot ce sper pentru binele societății este că pentru cei aproape 20% care susțin dreptul
asupra vieții celuilalt, iubirea va fi pașnică.

Iar dacă ar fi să mă întrebați pe mine, ”orice iubire” nu este iubire, iar iubirea e mai
mult decât poate duce un biet suflet de om.