Operatori Liniari

Capitolul 4 Page 1 of 20
CAPITOLUL 4
OPERATORI LINIARI
4.1. Noţiunea de operator liniar
Fie X şi Y două spaţii vectoriale peste acelaşi corp de scalari K .
DEFINIŢIA 4.1.1.
O aplicaţie U : X → Y se numşte operator .
DEFINIŢIA 4.1.2.
Operatorul U : X → Y este aditiv dacă U ( x + y ) = U ( x ) + U ( y ) , oricare ar fi x, y ∈ X .
DEFINIŢIA 4.1.3.
Operatorul U : X → Y este omogen dacă U ( λ x ) = λ U ( x ) , oricare ar fi λ ∈ K şi oricare ar

fi x ∈ X .
DEFINIŢIA 4.1.4.
Operatorul U : X → Y este liniar dacă este aditiv şi omogen .
DEFINIŢIA 4.1.5. ( definiţie echivalentă )
Operatorul U : X → Y este liniar dacă , oricare ar fi λ1 , λ2 ∈ K şi oricare ar fi vectorii

x1 , x 2 ∈ X ⇒ U ( λ x + λ x ) = λ U ( x ) + λ U ( x ) .
1 1 2 2 1 1 2 2
OBSERVAŢIE : Dacă U : X → Y este liniar , atunci :
⎛ n ⎞ n
U ⎜ ∑ λi x i ⎟ = ∑ λ i U ( x i )
⎝ i =1 ⎠ i =1 oricare ar fi λ1 , λ2 ∈ K şi oricare ar fi x1 , x 2 ∈ X .
PROPRIETATEA 4.1.1.
Dacă U : X → Y este aditiv , atunci U ( θ x ) = θ y .
DEMONSTRAŢIE :
http://cristiann.ase.ro/AlgebraRaduSerban/capitolul4.html 19.04.2008
x + θ = x , oricare ar fi x ∈ X .
U (x + θ ) = U ( x ) .
Din proprietatea de aditivitate, rezultă că U ( x ) + U ( θx ) = U ( x ) ⇒ U ( θx ) = θy .
PROPRIETATEA 4.1.2.
Dacă U : X → Y este aditiv , atunci U ( x ) = - U ( - x ), oricare ar fi x ∈ X .
DEMONSTRAŢIE :
x+(-x)=θx ⇒ U(x+(-x))=U(θx) ⇔ U(x)+U(-x)=θy ⇒

⇒ U(x)=-U(-x).
DEFINIŢIA 4.1.6.
Fie U : X → Y un operator liniar . Imaginea operatorului este:
Im U = { y ∈ Y | există x ∈ X astfel încât U ( x ) = y } .
PROPOZIŢIA 4.1.1.
Dacă operatorul U : X → Y este liniar , atunci Im U este un subspaţiu liniar al lui Y .
DEMONSTRAŢIE :
1) Fie y1 ∈ Im U ⇒ există x1 ∈ X astfel încât U ( x1 ) = y1 .

Fie y2 ∈ Im U ⇒ există x 2 ∈ X astfel încât U ( x2 ) = y2 .
U ( x1 + x2 ) = U ( x1 ) + U ( x2 ) = y1 + y2 ∈ Y ⇒ y1 + y2 ∈ Im U .
2) Fie y ∈ Im U ⇒ există x ∈ X astfel încât U ( x ) = y .

U ( λ x ) = λ U ( x ) = λ y ∈ Y ⇒ λ y ∈ Im U .
Deci imaginea lui U este un subspaţiu liniar .
COMPUNEREA OPERATORILOR LINIARI
Fie X , Y , Z trei spaţii vectoriale, definite peste acelaşi corp de scalari K .

Fie operatorii liniari :
U : X →Y ⎫
⎬
V :Y → Z ⎭ , W =V oU , W : X → Z , W ( x ) = V ( U ( x ) ) .
PROPOZIŢIA 4.1.1.
Dacă U şi V sunt liniari, atunci W este liniar .
DEMONSTRAŢIE :
Fie λ1 , λ2 ∈ K , fie x1 , x 2 ∈ X .
W( λ1 x1 + λ2 x2 ) = V( U( λ1 x1 + λ2 x2 ) ) = V( λ1 U( x1 ) + λ2 U( x2 ) )= λ1 V( U( x1 ) ) + + λ2 V( U
( x2 ) ) = λ1 W( x1 ) + λ2 W( x2 ) .
INVERSAREA OPERATORILOR LINIARI
Fie X şi Y două spaţii vectoriale peste acelaşi corp de scalari K şi fie U : X → Y un operator liniar .
DEFINIŢIA 4.1.7.
Operatorul U este inversabil dacă stabileşte o corespondenţă bijectivă de la spaţiul X la

spaţiul Y .
Atunci există U −1 : Y → X , definit astfel : U −1 ( y ) = x ⇔ U ( x ) = y .
U-1
x• U • U(x)=y
X Y
PROPOZIŢIA 4.1.2.
Dacă U : X → Y este un operator liniar inversabil, atunci operatorul U −1 : Y → X este liniar .
4.2. Nucleul unui operator liniar
Fie X şi Y două spaţii vectoriale peste acelaşi corp K şi fie U : X → Y un operator .
PROPOZIŢIA 4.2.1.
Se numeşte nucleul operatorului U, mulţimea : KerU = {x ∈ X | U ( x ) = θy} .
DEMONSTRAŢIE :
1) Fie x1 ∈ Ker U ⇒ U( x1 ) = θ y .
Fie x2 ∈ Ker U ⇒ U( x2 ) = θ y .
U( x1 + x2 ) = U( x1 ) + U( x2 ) = θ y + θ y = θ y ⇒ x1 + x 2 ∈ Ker U .
2) Oricare ar fi λ ∈ K , oricare ar fi x ∈ Ker U, rezultă că:
U( λ x ) = λ U ( x ) = λ θ y = θ y ⇒ λ x ∈ Ker U .
Deci Ker U este un subspaţiu al spaţiului Ker U .
TEOREMA 4.2.1.
Fie U : X → Y un operator liniar . Operatorul U este inversabil dacă şi numai dacă Ker U =
{θx}.
DEMONSTRAŢIE :
1) Presupunem că U : X → Y este un operator inversabil ⇒ U este bijectiv ⇒ ⇒ Im U = Y

( adică U este surjectiv ).
Oricare ar fi x1 , x2 ∈ X , x1 ≠ x2 ⇒ U( x1 ) ≠ U( x2 ) ( adică U este injectiv ) .
Din faptul că U este liniar rezultă că U( x ) = θ y .
Deoarece operatorul U este bijectiv , U este singurul vector cu proprietăţile de mai sus ⇒
Ker U = { θ x } .
3) Presupunem că Ker U = { θ x } .
Im U = Y ⇒ U este surjectiv.
Fie x , y ∈ X , x ≠ y . Presupunem că :
U( x ) = U( y ) ⇒ U( x ) – U( y ) = θ y ⇒ U( x ) + U ( - y ) =θ y ⇒ U( x + ( - y ) ) = θ y ⇔ U( x – y )
= θ y ⇒ x – y ∈ Ker U.
Dar Ker U = { θ x } ⇒ x – y = θ x ⇒ x = y ceea ce reprezintă o contradicţie cu ipoteza ca x ≠ y ⇒

U este injectiv .
Deci U este bijectiv ⇒ este inversabil .
4.3. Matricea unui operator liniar
Fie (X,K) un spaţiu vectorial , dim X = m , E = { e1 , e2 , … , em } o bază în

m
∑α e
spaţiul X , oricare ar fi x ∈ X ⇒ xE = i =1 .
i i
Fie (Y,K) un spaţiu vectorial , dim Y = n , G = { g1 , g2 , … , gm } o bază în

n
∑β jg j .
spaţiul Y , oricare ar fi y ∈ Y ⇒ yE = j =1
Fie U : X → Y un operator liniar , astfel încât oricare ar fi x ∈ X ⇒ U( x ) = y
⎛ m ⎞ n
U ⎜ ∑ α i ei ⎟ = ∑ β j g j
⇒ ⎝ i =1 ⎠ j =1 .
e1 ∈ X ⇒ U( e1 ) = a11 g1 + a12 g2 + … + a1n gn

………………………………………………….. ⇒ (1) A ( aij ) , i = 1 , … , m ,
em ∈ X ⇒ U( em ) = am1 g1 + am2 g2 + … + amn gn j=1,…,n
Matricea A se numeşte matricea operatorului liniar U corespunzătoare bazei E din spaţiul X şi

bazei G din spaţiul Y .
⎛ ⎞
n ⎜ n ⎟
⎛ m ⎞ m m n m n
U ⎜ ∑ α i ei ⎟ = ∑ α iU (ei ) = ∑ α i ∑ a ij g j = ∑ ∑ α i a ij g j = ∑ ⎜ ∑ α i a ij ⎟g j
⎝ i =1 ⎠ i =1 i =1 j =1 i =1 j =1 j =1 ⎜ i =1 ⎟
⎜1 424 3⎟
⎝ βj ⎠ j = 1, n .
j =1 ⇒ β1 = α1 a11 + α2 a21 + … + αm am1

⇒ Y G = A X E (2)
T
……………………………………………
j = n ⇒ βn = α1 a1n + α2 a2n + … + αm amn
SCHIMBAREA MATRICEI UNUI OPERATOR LINIAR LA SCHIMBAREA BAZEI
Fie (X,K) un spaţiu vectorial , dim X = m , E = { e1 , e2 , … , em } o bază în

m
∑ α i ei .
spaţiul X , oricare ar fi x ∈ X ⇒ xE = i =1
Fie (Y,K) un spaţiu vectorial , dim Y = n , G = { g1 , g2 , … , gm } o bază în
n
∑β jg j .
spaţiul Y , oricare ar fi y ∈ Y ⇒ yE = j =1
Fie A matricea operatorului U corespunzătoare bazelor E din spaţiul X şi G din spaţiul
Y ⇒ YG = A X E .
T
Fie F = { f1 , f2 , … , fm } o nouă bază în spaţiul X . Fie H = { g1 , g2 , … , gn } o nouă bază în

spaţiul Y .
Fie B matricea operatorului U corespunzătoare bazelor F din X şi H din Y ⇒ Y H = B T X F
.
Fie C matricea de trecere de la baza E la baza F, în spaţiul X.
f 1 = c11 e1 + c12 e 2 + K + c1n e n ⎫

⎪
M ⎬ ⇒ C (c ij )
f m = c m1 e1 + c m 2 e 2 + K + c mn e n ⎪⎭ (3) X F = (C T ) X E
−1
Fie D matricea de trecere de la baza G la baza H , în spaţiul Y.
h1 = d 11 g 1 + d 12 g 2 + K + d 1n hn ⎫
⎪
M ⎬ ⇒ D (d ij )
hm = d m1 g 1 + d m 2 g 2 + K + d mn g n ⎪⎭ (4) Y H = (D ) YG
T−1
Y H = B T X F ⇔ (D T ) YG = B T (C T ) X E | D T ⇒ YG = 1 B T (C43) XE ⇒
−1 −1 −1
D T42
4
T
4
AT
⇒ AT = D T B T (C T ) ⇒ A = C −1 BD | C ⇒ D −1 | CA = BD ⇒ B = CAD −1 .
−1
OBSERVAŢII :
1) dacă X = Y ⇒ E = G şi F = H ⇒ C = D ⇒ B = CAC-1 .
2) dacă în X trecem de la baza E la baza F , iar în Y avem G = H ⇒ D = In
⇒ B = CA .
3) dacă în Y trecem de la baza G la baza H , iar în X avem G = H ⇒ C = Im
⇒ B = AD-1 .
4.4. Operaţii cu operatori liniari
Fie U : X → Y un operator liniar şi fie V : X → Y alt operator liniar.
DEFINIŢIA 4.4.1.
U = V dacă , oricare ar fi x ∈ X , U( x ) = V( x ) .
DEFINIŢIA 4.4.2.
W = U + V dacă , oricare ar fi x ∈ X , W( x ) = U( x ) + V( x ) (1) .
PROPOZIŢIA 4.4.1.
Dacă U şi V sunt doi operatori liniari, atunci şi W = U + V este liniar.
DEMONSTRAŢIE :
W( α1 x1 + α2 x2 )= U( α1 x1 + α2 x2 ) + V( α1 x1 + α2 x2 ) = α1 U( x1 ) + α2 U( x2 ) +
+ α1 V( x1 ) + α2 V( x2 ) = α1 ( U( x1 ) + V( x1 ) ) + α2 ( U( x2 ) + V( x2 ) ) = α1 W( x1 ) +
+ α2 W( x2 ) , oricare ar fi α1 , α2 ∈ K şi oricare ar fi x1 , x2 ∈ X .
DEFINIŢIA 4.4.3.
Operatorul nul θ : X → Y se defineşte prin θ( x ) = θy ( θy este elementul neutru din spaţiul

vectorial Y ) .
DEFINIŢIA 4.4.4.
Operatorul opus operatorului U : X → Y este operatorul

(− U ) : X → Y , ( -U )( x ) = -U( x ) .
DEFINIŢIA 4.4.5.
Oricare ar fi λ ∈ K , λU : X → Y , ( λ U )( x ) = λ U ( x ) . (2)
PROPOZIŢIA 4.4.2.
Fie U = { U : X → Y | U liniar }. Atunci ( U , + , • ) este un spaţiu vectorial

numit spaţiul vectorial al operatorilor liniari definiţi pe spaţiul X cu valori în spaţiul Y.
OBSERVAŢIE :
Operaţiile “ + ” şi “ • ” sunt definite de relaţiile (1) şi (2) .
4.5. Vectori proprii şi valori proprii ale unui operator liniar
Fie (X,C) un spaţiu vectorial ; fie U : X → X un operator liniar .
DEFINIŢIA 4.5.1.
Un vector x ∈ X , x ≠ θ , se numeşte vector propriu al operatorului U dacă este soluţie a

ecuaţiei U( x ) = λ x , λ ∈ C (1) .
Un vector propriu se mai numeşte şi vector caracteristic .
DEFINIŢIA 4.5.2.
Scalarii λ pentru care ecuaţia (1) are soluţii nenule se numesc valorile proprii
( caracteristice ) ale operatorului U .
EXISTENŢA VALORILOR PROPRII ŞI CALCULUL LOR
Fie (X,C) un spaţiu vectorial , dim X = n ; fie U : X → X un operator liniar.

Fie A matricea operatorului U corespunzătoare unei baze oarecare :
E = { e1 , e2 , … , en } . Atunci YE = AT xE (2) .
Relaţia (1) devine (1’) AT x = λ x ⇒ (3) ( AT – λ I ) x = θ , I fiind matricea unitate de
ordinul n .
⎡⎛ a11 K a n1 ⎞ ⎛ λ K 0 ⎞⎤⎛ x1 ⎞ ⎛ 0 ⎞
⎢⎜ ⎟ ⎜ ⎟⎥⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎢ ⎜ M M ⎟ − ⎜ O ⎟⎥⎜ M ⎟ = ⎜ M ⎟
⎢⎣⎜⎝ a1n K a nn ⎟⎠ ⎜⎝ 0 K λ ⎟⎠⎥⎦⎜⎝ x n ⎟⎠ ⎜⎝ 0 ⎟⎠
Relaţia (3) repezintă un sistem liniar şi omogen care are forma :
⎧(a11 − λ )x1 + a 21 x 2 + K + a n1 x n = 0
⎪a x + (a − λ )x + K + a x = 0
⎪ 12 1 22 2 n2 n
⎨
⎪KKKKKKKKKKKKK
⎪⎩a1n x1 + a 2 n x 2 + K + (a nn − λ )x n = 0
Sistemul (3) are şi soluţii nebanale dacă determinantul sistemului este nul :
det ( AT – λI ) = 0 (4)
Ecuaţia (4) este o ecuaţie de gredul n în λ şi se numeşte ecuaţie caracteristică

Soluţiile ecuaţiei caracteristice sunt valorile proprii .
OBSERVAŢIE :
Existenţa valorilor proprii nu poate fi considerată aprioric.
EXEMPLUL 1 :
Fie U : R 3 → R 3 , x ∈ R3 , x = ( x1 , x2 , x3 )T .
U( x ) = U( x1 , x2 , x3 ) = ( x1 + x2 – x3 , x3 , -2 x2 –3 x3 ) , U( x ) = y .
⎛ 1 1 − 1⎞ ⎛λ 0 0 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
A = ⎜0 0 1 ⎟ λI = ⎜ 0 λ 0 ⎟
⎜ 0 − 2 − 3⎟ ⎜0 0 λ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
1− λ 1 −1
A − λI = 0 −λ 1
0 − 2 − 3 − λ = ( 1 – λ ) ( λ2 + 3λ + 2 ) = 0 .
λ1 = 1 ; λ2 = -1 ; λ3 = -2 .
Calculul vectorilor proprii corespunzători :
¾ Pentru λ1 = 1 ⇒ U( x ) = 1*x ⇒ AT x = x .
⎛ 1 1 − 1 ⎞⎛ x 1 ⎞ ⎛ x 1 ⎞ ⎧ x1 + x 2 − x 3 = x1 ⎧x2 − x3 = 0
⎜ ⎟⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎪ ⎪
⎜0 0 1 ⎟⎜ x 2 ⎟ = ⎜ x 2 ⎟ ⇒ ⎨x3 = x2 ⇔ ⎨− x 2 + x 3 = 0
⎜ 0 − 2 − 3 ⎟⎜ x ⎟ ⎜ x ⎟ ⎪− 2 x − 3x = x ⎪− 2 x − 3x = 0
⎝ ⎠⎝ 3 ⎠ ⎝ 3 ⎠ ⎩ 2 3 3 ⎩ 2 3
Necunoscutele x2 şi x3 sunt necunoscute principale . Prima ecuaţie este ecuaţie secundară .

Determinantul sistemului este nul . ⇒ x2 = x3 = 0 .
⇒ x = ( a , 0 , 0 ) , a ∈ R \ {0} ( pentru că x este un vector nenul ) .
¾ Pentru λ2 = -1 ⇒ x = ( b , -b , b ) , b ∈ R \ {0} .
⎛c c ⎞
⎜ , ,c⎟
¾ Pentru λ3 = -2 ⇒ x = ⎝ 2 2 ⎠ , c ∈ R \ {0} .
PROPOZIŢIA 4.5.1.
Fie U : X → X , un operator liniar şi fie λ0 o valoare proprie a sa . Atunci mulţimea

(3) X λ0 = {x ∈ X | U ( x ) = λ0 x} este un subspaţiu al spaţiului vectorial X, denumit subspaţiu propriu
al spaţiului vectorial X, corespunzător valorii proprii λ0 .
OBSERVAŢIE :
Mulţimea X λ0 conţine toţi vectorii proprii corespunzători valorii proprii λ0 şi vectorul nul.
DEMONSTRAŢIE :
1) Fie x1 , x2 ∈ X λ0 .
⇒ U( x1 ) = λ0 x1
U( x2 ) = λ0 x2
U( x1 ) + U( x2 ) = λ0 ( x1 + x2 ) ⇒ U( x1 + x2 ) = λ ( x1 + x2 ) ⇒ x1 + x2 ∈ X λ0 .
2) Oricare ar fi α ∈ C şi oricare ar fi x ∈ X λ0 ⇒ U( x ) = λ0 x .
U( α x ) = α U( x ) = α λ x = λ ( α x ) ⇒ α x ∈ X λ0 .
0 0
PROPOZIŢIA 4.5.2.
Fie U : X → X un operator liniar .

Fie λ1 , λ2 , … , λn , n valori proprii ale lui U diferite două câte două.
Fie x1 , x2 , … , xn , n vectori proprii corespunzători valorilor proprii λ1 ,
λ2 , … , λn . Atunci vectorii x1 , x2 , … , xn sunt liniar independenţi .
DEMONSTRAŢIE :
Se va demonstra propoziţia prin inducţie după n .
1) Verificare:
n =2 , λ1 ≠ λ2 , U( x1 ) = λ1 x1
U( x2 ) = λ2 x2
Fie combinaţia liniară (4) μ1 x1 + μ2 x2 = θ ( μ1 , μ2 ∈ C ) .
μ1 λ1 x1 + μ2 λ2 x2 = θ .
Înmulţim relaţia (4) cu ( -λ1 ) şi adunăm cele două relaţii . Vom obţine :
μ2 ( λ2 – λ1 ) x1 = θ ⇒ x2 ≠ θ . Dar λ1 ≠ λ2 ⇒ μ2 = 0 .
Înmulţim relaţia (4) cu ( -λ2 ) şi adunăm cele două relaţii . Vom obţine :
μ1 ( λ2 – λ1 ) x2 = θ ⇒ x1 ≠ θ . Dar λ1 ≠ λ2 ⇒ μ1 = 0 .
2) Presupunem că vectorii x1 , x2 , … , xn-1 sunt liniar independenţi şi demonstrăm că vectorii x1 ,

x2 , … , xn-1 , xn sunt liniar independenţi .
μ1 x1 + μ2 x2 + … + μn-1 xn-1 = θ ⇔ μi = 0 ( i = 1 , … , n-1 ) . (5)

μ1 x1 + μ2 x2 + … + μn-1 xn-1 + μn xn = θ . (6)
Relaţiei (6) îi aplicăm operatorul liniar U , U( xi ) = λi xi , i = 1 , … , n .
μ1 λ1 x1 + μ2 λ2 x2 + … + μn-1 λn-1 xn-1 + μn λn xn = θ (6’)
Înmulţim relaţia (6) cu ( -λn ) şi adunăm cu relaţia (6’) ⇒
μ1 ( λ1 – λn ) x1 + μ2 ( λ2 – λn ) + … + μn-1 ( λn-1 – λn ) xn-1 = θ ⇔ μ1 = μ2 =…= μn-1 =0
Din această ultimă relaţie şi din relaţia (6) rezultă că μn xn = θ . Cum xn ≠ 0 , înseamnă că μn = 0 .
OBSERVAŢIE :
Dacă dim X = n şi operatorul U : X → X , U( xi ) = λi xi , ( i = 1, … , n ) , are n valori proprii

diferite , atunci { x1 , x2 , … , xn } formează o bază .
PROPOZIŢIA 4.5.3.
Fie U : X → X un operator liniar , dim X = n . Atunci valorile proprii ale operatorului U sunt
invariante la schimbarea bazelor .
DEMONSTRAŢIE :
Fie E = { e1 , e2 , … , en } o bază în spaţiul X .

Fie A matricea operatorului U : X → X corespunzătoare bazei E .
Fie G = { g1 , g2 , … , gn } o altă bază în spaţiul X .
Fie C matricea de trecere de la baza E la baza G.
⎧ g 1 = c11e1 + K + c1n en
⎪
⎨M
⎪g = c e + K + c e
⎩ n n1 1 nn n
Ecuaţia caracteristică este : | AT – λ I | = 0 .
B = CAC-1 ⇒ BT = (CT)-1 AT CT.
Ecuaţia caracteristică este : | BT – λ I | = 0 .
⇒ | (CT)-1AT CT – λ I | = | (CT)-1 AT CT – λ (CT)-1 CT | = | (CT)-1 AT CT - (CT)-1 λ CT | =

= | (CT)-1 ( AT – λ I ) CT | = | (CT)-1 | | AT – λ I | | CT | = | AT – λ I | = 0 .
CONSECINŢĂ :
Dacă operatorul U : X → X are n valori proprii diferite două câte două (spaţiul X are
dimensiunea n), atunci matricea operatorului U în baza { x1 , x2 , … , xn } unde U( xi ) = λi xi , ( i =
1, … , n ) , este o matrice diagonală , având pe diagonală valori proprii .
DEMONSTRAŢIE :
Vectorul xi este un vector propriu corespunzător valorii proprii λi , ( i = 1, … , n ) .
λ1 ≠ λ2 ≠ λ3 ≠ … ≠ λn , λi ≠ λj , i ≠ j , i , j = 1, … , n .
U ( x1 ) = λ1 x1 = λ1 x1 + 0 x 2 + K + 0 x n ⎫ ⎛ λ1 0 0 K 0⎞
⎪ ⎜ ⎟
U ( x 2 ) = λ 2 x 2 = 0 x1 + λ 2 x 2 + K + 0 x n ⎪ ⎜0 λ2 0 K 0⎟
⎬⇒ A=⎜
M ⎪ M M M K M ⎟
⎜⎜ ⎟
U ( x n ) = λn x n = 0 x1 + 0 x 2 + K + λn x n ⎪⎭ ⎝0 0 0 K λn ⎟⎠
Matricea A este matricea operatorului U în baza { x1 , x2 , … , xn } .
EXEMPLUL 2 :
⎛ x1 + 2 x 2 + x 3 ⎞
⎜ ⎟
U ( x) = ⎜ x3 ⎟
⎜ − x 3 ⎟⎠
Fie U : R 3 → R 3 , ⎝
⎛1 2 1 ⎞ 1− λ 2 1
⎜ ⎟
A = ⎜0 0 1 ⎟
T
A − λI = 0
T
−λ 1
⎜ 0 0 − 1⎟ − 1 − λ =( 1 – λ )( 1 + λ ) λ = 0 ⇒
⎝ ⎠ , 0 0
⎧λ1 = 1
⎪
⇒ ⎨λ2 = −1
⎪λ = 0
⎩ 3
pentru λ1 = 1 :
U( x ) = x ⇒ AT x = x
⎧ x1 + 2 x 2 + x 3 = x 1 ⎧2 x 2 + x 3 = 0
⎪ ⎪
⎨x3 = x2 ⇒ ⎨− x 2 + x 3 = 0
⎪− x = x
⎩ 3 3
⎪− 2 x = 0
⎩ 3 {
⇒ X λ1 = a (1,0,0) | a ∈ R
∗
}
pentru λ2 = - 1 :
U( x ) = - x ⇒ AT x = - x
⎧ x1 + 2 x 2 + x 3 = − x1
⎪ ⎧2 x 1 + 2 x 2 + x 3 = 0
⎨x3 = − x2 ⇒⎨
⎩x2 + x3 = 0
⎪− x = − x
⎩ 3 3 {
⇒ X λ2 = b(1,−2,2 ) | b ∈ R
∗
}
pentru λ3 = 0 :
U( x ) = 0 ⇒ AT x = 0
⎧ x1 + 2 x 2 + x 3 = 0
⎪ ⎧ x1 + 2 x 2 = 0
⎨x3 = 0 ⇒⎨
⎩x3 = 0
⎪− x = 0
⎩ 3 {
⇒ X λ3 = c(2,−1,0) | c ∈ R
∗
}
Fie x1 ∈ X λ1 , x1 = ( 1 , 0 , 0 ) .
⎧⎛ 1 ⎞ ⎛ 1 ⎞ ⎛ 2 ⎞ ⎫
⎪⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎪
G = ⎨⎜ 0 ⎟, ⎜ − 2 ⎟, ⎜ − 1⎟ ⎬
⎪⎜ 0 ⎟ ⎜ 2 ⎟ ⎜ 0 ⎟ ⎪
Fie x2 ∈ X λ2 , x3 = ( 1 , -2 , 2 ) . ⎩⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎭
Fie x3 ∈ X λ3 , x3 = ( 2 , -1 , 0 ) .
Calculăm matricea operatorului U în baza G :
U ( x 1 ) = 1 ⋅ x1 = 1 ⋅ x1 + 0 ⋅ x 2 + 0 ⋅ x 3 ⎫ ⎛1 0 0⎞
⎪ ⎜ ⎟
U ( x 2 ) = −1 ⋅ x 2 = 0 ⋅ x1 + (− 1) ⋅ x 2 + 0 ⋅ x 3 ⎬ ⇒ A = ⎜ 0 − 1 0 ⎟
U ( x 3 ) = 0 ⋅ x 3 = 0 ⋅ x1 + 0 ⋅ x 2 + 0 ⋅ x 3 ⎪ ⎜0 0 0⎟
⎭ ⎝ ⎠
IMPORTANŢA DIAGONALIZĂRII
Fie un polinom de gradul m , P ( λ ) = a0 + a1 λ +a2 λ2 + … +am λm .

Fie An ( K ) o matrice cu n linii şi n coloane .
P ( A ) = a0 In + a1 A +a2 A2 + … +am Am .
¾ Dacă A este o matrice diagonală :
⎛ λ1 0 K 0 ⎞ ⎛ λ12 0 K 0 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜0 λ2 K 0 ⎟ ⎜0 λ 2
K 0 ⎟
A=⎜ ⎟ A =⎜
2 2
⎟
M O M O
⎜⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎝0 0 K λm ⎟⎠ ⎜0
⎝ 0 K λ2m ⎟⎠
Prin inducţie demonstrăm că :
⎛ λ1P 0 K 0 ⎞
⎜ ⎟
⎜ 0 λ P
K 0 ⎟
A =⎜
P 2
⎟
M O
⎜ ⎟
⎜ 0 K λmP ⎟⎠
⎝ 0
Fie matricea B , de forma :
⎛ μ1 0 K 0 ⎞ ⎛ λ1 + μ1 0 K 0 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜0 μ2 K 0 ⎟ ⎜ 0 λ2 + μ 2 K 0 ⎟
B=⎜ ⎟ A+ B =⎜ ⎟
M O M O
⎜⎜ ⎟ ⎜⎜ ⎟
⎝0 0 K μ n ⎟⎠ ⎝ 0 0 K λn + μ n ⎟⎠
⎛ a 0 K 0 ⎞ ⎛ a1 λ1 K 0 ⎞ ⎛ a 2 λ12 K 0 ⎞ ⎛ a n λ1n K 0 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
P ( A) = ⎜ O +
⎟ ⎜ O ⎟+⎜ O ⎟ +K+ ⎜ O ⎟=
⎜0 K a ⎟ ⎜ 0 K a λ ⎟ ⎜ 0 K a 2 λ2n ⎟⎠ ⎜ 0 n ⎟
K a n λn ⎠
⎝ 0⎠ ⎝ n n ⎠ ⎝ ⎝
⎛ a 0 + a1 λ1 + a 2 λ12 + K + a n λ1n K 0 ⎞ ⎛ P (λ1 ) K 0 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
=⎜ O ⎟=⎜ O ⎟
⎜ 0 n ⎟ ⎜
K a 0 + a1 λ n + a 2 λ n + K + a n λ n ⎠ ⎝ 0
2
K P (λ n )⎟⎠
⎝
⎛ λ1 0⎞
⎜ ⎟
⎜ λ2 ⎟
A=⎜ ⎟
O
⎜⎜ ⎟
¾ Dacă A este o matrice diagonală , ⎝0 λn ⎟⎠ , atunci şi B este o matrice
diagonală , unde B = C-1AC .
DEMONSTRAŢIE :
B = C-1AC ⇒ A = CBC-1
A2 = CBC-1 CBC-1 = CB2C-1
Demonstrăm prin inducţie matematică faptul că An = CBnC-1 .
DEFINIŢIA 4.5.3.
Fie A ∈ Mn( K ) . Această matrice este diagonalizabilă dacă există o matrice C ,

C ∈ Mn( K ) , nesingulară , cu determinantul diferit de zero , şi există o matrice diagonală B astfel
încât A = C-1 B C .
DEFINIŢIA 4.5.4.
Matricele A şi B ∈ Mn( K ) se numesc similare dacă există o matrice C ∈ Mn( K )

astfel încât A = C-1 B C .
OBSERVAŢIE :
Relaţia de similitudine este o relaţie de echivalenţă .
DEFINIŢIA 4.5.5.
Fie (X,K) un spaţiu vectorial de dimensiune n , şi fie U : X → X un operator liniar .
Operatorul U este diagonalizabil dacă există în X o bază astfel încât matricea operatorului U în baza
E să fie o matrice diagonală .
⎛ a11 K 0 ⎞
⎜ ⎟
A=⎜ O ⎟
⎜ 0 K a ⎟
U( XE ) = AT XE , ⎝ nn ⎠ .
PROPOZIŢIA 4.5.4.
Fie U : X → X un operator liniar şi X λ = {x ∈ X | U ( x ) = λx} subspaţiul propriu

corespunzător valorii proprii λ . Atunci U ( X λ ) ⊂ x λ .
DEMONSTRAŢIE :
Fie y ∈U ( X λ ) ⇒ există x ∈ X λ astfel încât y = U( x ) .

Din x ∈ X λ rezultă că U( x ) = λ x . Deci y = λ x ⇒ y ∈ X λ .
OBSERVAŢIE :
Xλ este un invariant al operatorului U .
PROPOZIŢIA 4.5.5.
Fie U : X → X un operator liniar , dim X = n .
Fie x λ1 , x λ2 , K , x λ p subspaţii proprii corespunzătoare valorilor proprii λ1 ,

λ2 , … , λp , diferite două câte două ( λi ≠ λ j , i ≠ j, i, j = 1, K , p ) .
{
Fie E i = e i1 , ei2 , K , eini }∈ X λ i (i=1,…,p).
Atunci :
p
E = U Ei
1) i =1 este un sistem de vectori liniar independenţi .
⎡ p ⎤
x λi ∩ ∑ x λ j ⎥ = {θ }
⎢
⎢ j =1 ⎥
2) ⎣⎢ j ≠i ⎦⎥ .
DEMONSTRAŢIE :
1) x λ1 , {
E1 = e11 , K, e1n1 } sunt liniar independenţi .
x λ2 , E 2 = {e21 ,K, e2 n 2
} sunt liniar independenţi .
…………………………
x λ p , E p = {e p1 , K, e pn } sunt liniar independenţi .
p
⎛ ⎞ ⎛ ⎞ ⎛ ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
θ = ⎜α 11 e11 + K + α 1n1 e1n1 ⎟ + ⎜α 21 e 21 + K + α 2 n2 e 2 n2 ⎟ + K + ⎜ α p1 e p1 + K + α pn p e pn p ⎟
⎜ 14442 4443 ⎟ ⎜ 144424443 ⎟ ⎜ 1444 424444 3⎟
(1) ⎝ x1 ⎠ ⎝ x2 ⎠ ⎝ xp ⎠
x i ∈ X λi ⎫⎪
⎬⇒
x1 + x 2 + K + x p = θ ⎪⎭ xi sunt vectori proprii sau xi = θ .
xi = θ este imposibil deoarece x i ∈ E i ⇒ x i ≠ θ .
x i = α i1 ei1 + K + α ini eini ⇒ {ei , ei ,K, ei

1 2 ni
} sunt vectori liniar independenţi ⇒ relaţia (1)
poate avea loc numai dacă αij = 0 .
p
x ∈∑ X λj ⇒
2) Fie x ∈ X λ1 şi x = x2 + … + xp , unde x 2 ∈ X λ2 , … , x p ∈ X λ p
j =1
j ≠i
⇒ x - x2 - … - xp = θ este o combinaţie liniară cu coeficienţi diferiţi de zero .
Întrucât x ∈ X λ1 , x2 , … , xp sunt liniar independenţi ( λi ≠ λ j , i ≠ j, i, j = 1, K , p ) ⇒
⇒ combinaţia liniară nu poate avea loc decât dacă x = θ .
OBSERVAŢIE:
x λi ∩ xλ j = θ , λi ≠ λ j .
Fie A ∈ Mn( K ) . Fie λ0 o valoare proprie corespunzătoare matricei A . Deci λ0 este soluţie
a ecuaţiei A − λ0 I = 0 .
DEFINIŢIA 4.5.6.
Dacă λ0 are ordinul de multiplicitate m , atunci “m” se numeşte ordinul de multiplicitate

algebrică.
DEFINIŢIA 4.5.7.
Fie dim X λ0 = r . Atunci “r “ se numeşte ordinul de multiplicitate geometrică.
PROPOZIŢIA 4.5.6.
Fie (X,K) un spaţiu vectorial , dim X = n . Fie U : X → X un operator liniar . Fie λ0 o

valoare proprie a operatorului U cu ordinul de multiplicitate algebrică m şi fie dim X λ0 = r . Atunci :
r≤m .
DEMONSTRAŢIE :
Fie E = { e1 , … , er } o bază în subspaţiul X λ0 . Completăm această bază în modul

următor : E = { e1 , … , er } ∪ { er+1 , … , en } , astfel încât E să fie bază în X .
U( ei ) = λ0 ei , i = 1 , … , r .
……………………………….
U( er+1 ) = ar+1,1 e1 + … + ar+1,r er + ar+1,r+1 er+1 + … + ar+1,n en
……………………………….
U( en ) = an1 e1 + … + anr er + anr+1 er+1 + … + ann en
⎛ λ0 0 K 0 a r +1,1 K a n1 ⎞
⎜ ⎟
⎜0 λ0 K 0 a r +1, 2 K an2 ⎟
⎜ M M M ⎟
⎜ ⎟
AT = ⎜ 0 0 K λ0 a r +1,r K a nr ⎟
⎜0 0 K 0 a r +1, r +1 K a nr +1 ⎟
⎜ ⎟
⎜ M M M ⎟
⎜0 0 K 0 a r +1,n K a nn ⎟⎠
⎝
⎛ λ0 − λ 0 K 0 a r +1,1 K a n1 ⎞
⎜ ⎟
⎜ 0 λ0 − λ K 0 a r +1, 2 K an2 ⎟
⎜ M M M ⎟
⎜ ⎟
AT − λI = ⎜ 0 0 K λ0 − λ a r +1,r − λ K a nr ⎟
⎜ M M ϕ (λ ) M ⎟
⎜ ⎟
⎜ 0 0 K 0 a r +1,n K a nn − λ ⎟
⎜ ⎟
⎝ ⎠
OBSERVAŢIE :
A este matricea operatorului U corespunzătoare bazei E completate astfel:
, … , e } . Ecuaţia caracteristică este : A − λI = 0 .
T
E ={ e , … , e } ∪ { e
1 r r+1 n
AT − λI = 0 ⇒ AT − λI = (λ0 − λ )r ϕ (λ ) = 0 ⇒ λ este o rădăcină multiplă de ordinul cel puţin

0
r . Deci : r ≤ m .
EXEMPLUL 3 :
⎛ x1 + x 2 ⎞ ⎛ x1 ⎞ ⎛1 1 0⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
U (x ) = ⎜ x 2 + x 3 ⎟ x = ⎜ x2 ⎟ AT = ⎜ 0 1 1 ⎟
⎜x ⎟ ⎜x ⎟ ⎜0 0 1⎟
U : R3 → R3 , ⎝ 3 ⎠ , ⎝ 3⎠ ⇒ ⎝ ⎠ .
1− λ 1 0
det A − λI = 0
T
1− λ = (1 − λ ) = 0
3
1
0 0 1− λ ⇒ λ1 = λ2 = λ3 = 1 ⇒ m = 3 .
⎧⎛ a ⎞ ⎫
⎪⎜ ⎟ ⎪
x λ1=1 = ⎨⎜ 0 ⎟ | a ∈ R ⎬
⎪⎜ 0 ⎟ ⎪
U( x ) = 1*x ⇒ ⎩⎝ ⎠ ⎭ ⇒ r = dim X λ1 = 1 < 3 .
DEFINIŢIA 4.5.7.
Un corp K se numeşte algebric închis dacă o ecuaţie algebrică cu coeficienţi din K , de gradul
n , are n rădăcini în K .
PROPOZIŢIA 4.5.7.
Fie (X,K) un spaţiu vectorial , dim X = n , iar K este un corp algebric închis . Fie U : X → X
un operator liniar . Presupunem că U are valorile proprii :
λ1 multiplă de ordinul m1
⎛ p ⎞
⎜⎜ ∑ mi = n ⎟⎟
………………………….. ⎝ i =1 ⎠
λp multiplă de ordinul mp
Sunt echivalente afirmaţiile :
(1) U este un operator diagonalizabil .

(2) În X există o bază formată din vectorii proprii ai lui U .
(3) ri = mi ( i = 1 , … , p ) .
(4) X = X λ1 ⊕ X λ2 ⊕ K ⊕ X λ p .
DEMONSTRAŢIE :
¾ (1) ⇔ (2)
Din ipoteză este adevărat că U este diagonalizabil ⇒ există E = { e1 , … , en } o bază din X

astfel încât matricea operatorului U în această bază este diagonală .
⎛α 1 0⎞
⎜ ⎟
A=⎜ O ⎟
⎜0 α n ⎟⎠
⎝
U( e1 ) = α1 e1 ⇒ e1 ∈ X λ1
…………………………….. ⇒ În X există o bază formată din vectorii proprii ai
U( en ) = αn en ⇒ en ∈ X λn lui U .
¾ (2) ⇔ (3)
♦ Presupunem (2) adevarată : în X există o bază formată din vectorii proprii ai operatorului
U.
p
E = U Ei
i =1 unde Ei este o mulţime formată din vectori liniar independenţi din spaţiul X λi , i=
1,…,p.
Cardinalul mulţimii Ei , notat card Ei , reprezintă numărul vectorilor din Ei .
card Ei ≤ ri ≤ mi
p p p p p
∑ cardEi ≤ ∑ ri ≤ ∑ mi = n n = cardE ≤ ∑ ri ≤ ∑ mi = n
.
i =1 i =1 i =1 ⇒ i =1 i =1
Această relaţie nu poate avea loc decât cu egalitate ⇒ ri = mi , i = 1 , … , p .
♦ Presupunem (3) adevărată : ri = mi , i = 1 , … , p .
Fie E i = {e i1 , K , e iri } o bază în spaţiul X λi , i = 1 , … , p . Vectorii din această bază sunt vectori
proprii din X λi şi sunt liniar independenţi .

p p p
E = U Ei ∑ ri = ∑ mi = n
i =1 deci i =1 i =1 ⇒ în X există o bază formată din vectorii proprii
ai operatorului U .
¾ (3) ⇔ (4)
Presupunem că ri = mi , i = 1 , … , p .
Din propoziţia 4.5.5. rezultă că [ ]

X λ1 ∩ X λ2 + X λ3 + K + X λ p = θ .
Deci este adevărat că X = X λ1 ⊕ X λ2 ⊕ K ⊕ X λ p .

Operatori Liniari

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Operatori Liniari

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Capitolul 4 Page 1 of 20

4.1. Noţiunea de operator liniar

Fie X şi Y două spaţii vectoriale peste acelaşi corp de scalari K .

O aplicaţie U : X → Y se numşte operator .

Operatorul U : X → Y este aditiv dacă U ( x + y ) = U ( x ) + U ( y ) , oricare ar fi x, y ∈ X .

Operatorul U : X → Y este omogen dacă U ( λ x ) = λ U ( x ) , oricare ar fi λ ∈ K şi oricare ar

Operatorul U : X → Y este liniar dacă este aditiv şi omogen .

DEFINIŢIA 4.1.5. ( definiţie echivalentă )

Operatorul U : X → Y este liniar dacă , oricare ar fi λ1 , λ2 ∈ K şi oricare ar fi vectorii

OBSERVAŢIE : Dacă U : X → Y este liniar , atunci :

Dacă U : X → Y este aditiv , atunci U ( θ x ) = θ y .

Dacă U : X → Y este aditiv , atunci U ( x ) = - U ( - x ), oricare ar fi x ∈ X .

x+(-x)=θx ⇒ U(x+(-x))=U(θx) ⇔ U(x)+U(-x)=θy ⇒

Fie U : X → Y un operator liniar . Imaginea operatorului este:

Im U = { y ∈ Y | există x ∈ X astfel încât U ( x ) = y } .

Dacă operatorul U : X → Y este liniar , atunci Im U este un subspaţiu liniar al lui Y .

1) Fie y1 ∈ Im U ⇒ există x1 ∈ X astfel încât U ( x1 ) = y1 .

2) Fie y ∈ Im U ⇒ există x ∈ X astfel încât U ( x ) = y .

Deci imaginea lui U este un subspaţiu liniar .

COMPUNEREA OPERATORILOR LINIARI

Fie X , Y , Z trei spaţii vectoriale, definite peste acelaşi corp de scalari K .

Dacă U şi V sunt liniari, atunci W este liniar .

INVERSAREA OPERATORILOR LINIARI

Operatorul U este inversabil dacă stabileşte o corespondenţă bijectivă de la spaţiul X la

Atunci există U −1 : Y → X , definit astfel : U −1 ( y ) = x ⇔ U ( x ) = y .

Dacă U : X → Y este un operator liniar inversabil, atunci operatorul U −1 : Y → X este liniar .

4.2. Nucleul unui operator liniar

Fie X şi Y două spaţii vectoriale peste acelaşi corp K şi fie U : X → Y un operator .

Se numeşte nucleul operatorului U, mulţimea : KerU = {x ∈ X | U ( x ) = θy} .

2) Oricare ar fi λ ∈ K , oricare ar fi x ∈ Ker U, rezultă că:

Deci Ker U este un subspaţiu al spaţiului Ker U .

1) Presupunem că U : X → Y este un operator inversabil ⇒ U este bijectiv ⇒ ⇒ Im U = Y

Dar Ker U = { θ x } ⇒ x – y = θ x ⇒ x = y ceea ce reprezintă o contradicţie cu ipoteza ca x ≠ y ⇒

4.3. Matricea unui operator liniar

Fie (X,K) un spaţiu vectorial , dim X = m , E = { e1 , e2 , … , em } o bază în

Fie (Y,K) un spaţiu vectorial , dim Y = n , G = { g1 , g2 , … , gm } o bază în

e1 ∈ X ⇒ U( e1 ) = a11 g1 + a12 g2 + … + a1n gn

Matricea A se numeşte matricea operatorului liniar U corespunzătoare bazei E din spaţiul X şi

j =1 ⇒ β1 = α1 a11 + α2 a21 + … + αm am1

SCHIMBAREA MATRICEI UNUI OPERATOR LINIAR LA SCHIMBAREA BAZEI

Fie (X,K) un spaţiu vectorial , dim X = m , E = { e1 , e2 , … , em } o bază în

Fie F = { f1 , f2 , … , fm } o nouă bază în spaţiul X . Fie H = { g1 , g2 , … , gn } o nouă bază în

f 1 = c11 e1 + c12 e 2 + K + c1n e n ⎫

Fie D matricea de trecere de la baza G la baza H , în spaţiul Y.

4.4. Operaţii cu operatori liniari

Fie U : X → Y un operator liniar şi fie V : X → Y alt operator liniar.

W = U + V dacă , oricare ar fi x ∈ X , W( x ) = U( x ) + V( x ) (1) .

Dacă U şi V sunt doi operatori liniari, atunci şi W = U + V este liniar.

Operatorul nul θ : X → Y se defineşte prin θ( x ) = θy ( θy este elementul neutru din spaţiul

Operatorul opus operatorului U : X → Y este operatorul

Fie U = { U : X → Y | U liniar }. Atunci ( U , + , • ) este un spaţiu vectorial

Operaţiile “ + ” şi “ • ” sunt definite de relaţiile (1) şi (2) .

4.5. Vectori proprii şi valori proprii ale unui operator liniar

Fie (X,C) un spaţiu vectorial ; fie U : X → X un operator liniar .

Un vector x ∈ X , x ≠ θ , se numeşte vector propriu al operatorului U dacă este soluţie a

EXISTENŢA VALORILOR PROPRII ŞI CALCULUL LOR

Fie (X,C) un spaţiu vectorial , dim X = n ; fie U : X → X un operator liniar.

Relaţia (3) repezintă un sistem liniar şi omogen care are forma :

Ecuaţia (4) este o ecuaţie de gredul n în λ şi se numeşte ecuaţie caracteristică

Existenţa valorilor proprii nu poate fi considerată aprioric.

Calculul vectorilor proprii corespunzători :

Necunoscutele x2 şi x3 sunt necunoscute principale . Prima ecuaţie este ecuaţie secundară .

Fie U : X → X , un operator liniar şi fie λ0 o valoare proprie a sa . Atunci mulţimea