Sunteți pe pagina 1din 3

Plugușorul

Aho, aho, copii și frați Și când lucrul a sfârșit


Stați puțin și nu mânați, Iata, măre, s-a stârnit,
Lângă boi v-alăturați Un vânt mare pe pamânt
Și cuvântul mi-ascultați: Și ploi multe după vânt,

S-a sculat mai an Pământul de-a răcorit


Bădica Traian Și sămânța a-ncolțit
Și-a încălecat La luna, la săptămâna
Pe-un cal învățat, Își umplu cu aur mâna.
Cu numele de Graur,
Cu seaua de aur, Și se duse ca să vadă
Cu frâu de matasa, De i-a dat Dumnezeu roadă
Cât vița de groasă. Și de-i grâul răsărit
Și de-i spicul aurit.
Și în scări s-a ridicat, Ia mai mânați măi flăcai: hăi, hăi!
Peste câmpuri s-a uitat,
Ca s-aleagă-un loc curat Traian iute s-a întors...
De arat și semănat. Și din grajd pe loc a scos
Un alt cal mai năzdrăvan,
Și-n curând s-a apucat, Cum îi place lui Traian:
Câmpul neted de arat,
În lungiș Negru ca corbul
Și-n curmeziș Iute ca focul,
S-a apucat într-o joi, De nu-l prindea locul;
C-un plug cu doisprezece boi: Cu potcoave de argint
Boi bourei Ce sunt spornici la fugit.
În coadă cudălbei,
În frunte țințătei. El voios a-ncălecat,
Ia mai mânați măi flăcăi: hăi, hăi! La Ploiești că a plecat
Și oțel a cumpărat
Ziua toată a lucrat, Ca să faca seceri mari
Brazdă neagră a rasturnat Pentru secerători tari.
Si prin brazde-a semănat Și să faca seceri mici
Grâu mărunt și grâu de vară, Pentru copilași voinici.
Să dea Domnul să răsară.
Și-a strâns fine și vecine Scârțâitul carelor.
Și vreo trei babe bătrâne, Aurul răzoarelor.
Care știu rândul la pâine;
Și pe câmp pe toți i-a dus În cămară ea mergea
Și pe toți i-a pus, Și din cui își alegea
La lucrul pământului Sită mare și cam deasă
În răcoarea vântului. Tot ca pânza de mătasă.

Ei cu stânga apucau Și cernea, măre, cernea,


Și cu dreapta secerau Ninsoare se așternea;
Și prin lan înaintau Apoi pâne plămădea
De parea ca înotau. Și-o lăsa până dospea;

Alții în urma lor legau Colăcei că învârtea


Și clăi mândre ridicau, Pe lopată mi-i culca
Apoi carele-ncărcau Și-n cuptor mi-i arunca;
Și pe toate le cărau Apoi iară cu lopata,
În capul pământului, Rumeni îi scotea și... gata!
În bătaia vântului.
Atunci ea-mpărțea vreo cinci,
Arie pe loc făceau La flăcăii cei voinici
Și grâul îl treierau; Și-mpărtea trei colăcei
Harabale încărcau La copiii mititei.
Și la moară le porneau. Ia mai mânați măi flăcăi: hăi, hăi,
hăi!
Și turnau deasupra-n coș Cum a dat Dumnezeu an,
Grâu mărunțel de cel ros, Holde mândre lui Traian,
De sub piatră în covată Astfel sa dea și la voi
Curgea faină curata. Ca s-avem parte și noi.

Ia mai mânați măi flăcăi: hăi, hăi! Să vă fie casa, casă;


Să vă fie masa, masă;
Traian mult se bucura, Tot cu mesele întinse
Zeciuială morii da Și făcliile aprinse.
Și voios se înturna. Și la anul să trăiți,
Să vă găsim înfloriți!
Iară mândra jupâneasă
Auzea tocmai din casă Ia mai mânați măi flăcăi: hăi, hăi,
Chiotul flăcăilor hăi!